Sunteți pe pagina 1din 80

SATIN NEGRU

DONNA KAUFFMAN

CAPITOLUL 1
Cole Sinclair ridică privirea când auzi uşa deschizându-se.Rămase cu mâna,în
care ţinea paharul,în aer.Apariţia ei nu se asorta deloc cu localul,se gândi el,apoi
dădu capul pe spate,terminând dintr-o înghiţitură paharul cu tequila.Mai mult
din reflex decât din interes,o studie din cap până-n picioare,în timp ce ea intra cu
paşi mici în barul lui Repo.Ochiul lui antrenat înregistra totul,până-n cele mai
mici detalii,dar hainele cu care era îmbrăcată nu făcură decât să-i confirme
prima impresie.Iar barul lui Repo nu era genul de local unde o femeie să aibă ce
căuta,în afară de cazul în care voia să se cizeleze în arta decăderii şi mizeriei.
Era o seară tipică pentru sfârşitul săptămânii.
Fumul greu al ţigărilor plutea peste mesele de biliard,iar limbajul dur folosit nu
era întrecut nici de cei care lucrau la docuri.Pauza lui aproape că luase
sfârşit.Când era gata să se urce pe scenă,o voce dulce îi spuse pe nume:
-Domnul Sinclair? Cole Sinclair?
Vocea era caldă,cultivată şi o deosebi cu uşurinţă.Era ea.Cea cu înfăţişare de
profesoară.Acum ce mai e? încercă să lase curiozitatea la o parte.Indiferent ce
voia,nu avea ce căuta la el.Se întoarse cu faţa la ea.
-Nu.Răspunsul o prinse pe picior greşit.Asta e bine.Ştia că glumele de genul ăsta
nu-i sunt familiare.Observase de asemenea cum se făcuse că nu vede semnele
grafice pe care i le făceau Tony Două-Degete şi Omul Iguană.Şi fără urmă de
teamă pe chip.Ce mai apariţie la Repo!
Doamna era hotărâtă.Sau disperată.
Se întrebă,absent,ce ar fi putut s-o oprească.Se întrebă de asemenea ce nuanţă
aveau ochii ei,dar nu-l interesa atât de mult,încât să facă ceva să afle.De fapt,era
atât de neinteresat,încât se rezemă de spătarul scaunului şi o pironi cu o privire
care l-ar fi intimidat şi pe Repo.
Era cât pe ce să-i spună unde era uşa şi ce parte a anatomiei ei trebuia să fie de
partea cealaltă,dar ea alese acel moment pentru a-şi umezi buzele.Cole închise
gura.Nu se putu abţine să rămână stană de piatră la vederea acelor buze umede.
-Tu trebuie să fii,zise ea.Aş fi putut jura că Miller mi-a specificat...
-Miller? Cole nici nu încercă să-şi amintească numele.Nu uitase niciodată un
nume şi ştia că nu a cunoscut nici un Miller.De altfel nu ştia nici cine e ea,dar se
pare că cel puţin doi oameni ştiau unde e şi ce face.Înainte,astea erau semne
rele.Nu putea ignora instinctul,care-i spunea că ceva nu e în regulă.Îl mai
ignorase o dată,o greşeală pe care nu o va mai face.
-Cine eşti şi ce dracu' vrei? Ea rămase uimită auzindu-i tonul.Îl privi în ochi,îşi
dădu cu o mişcare scurtă a mâinii părul pe spate şi trase aer adânc în piept.
Ridică umerii şi se uită din nou la el.Cole trebui să recunoască faptul că e demnă
de admirat.Erau rare ocaziile în care cineva îl înfrunta.
-Eşti sau nu Cole Sinclair? întrebă ea,în cele din urmă.
-De ce nu-mi spui ce vrei? zise el.Apoi văd eu dacă sunt sau nu.
-Am o propunere pentru domnul Sinclair.Cole începu să râdă.
-Iubito,nu eşti genul meu.Dar sunt sigur că acolo,la bar,găseşti pe cineva care să
fie interesat.Acum era rândul ei să zâmbească.
-Deci eşti Sinclair.
-Răspunsul e tot nu.
-Nici măcar nu ai auzit ce vreau să-ţi propun.
Se grăbi să-i explice,înainte ca el să-i poată răspunde.P.J.,este...adică...Ei bine,
nu mai este.Miller Jantzen mi-a spus că tu ai fost acela care l-a găsit pe Toby şi
l-a adus înapoi la Maraton.Am nevoie de serviciile dumitale,domnule Sinclair
şi sunt gata să plătesc oricât.Cineva pornise vechiul tonomat şi muzica bruscă,
aproape că-i acoperi vorbele.Afară de ultima parte.Vorbise atât de tare,încât Cole
se gândi că au auzit-o toţi cei din bar.Deci,doamna îl voia atât de mult,încât era
gata să plătească? îi apărură în minte imagini ale acelor buze sărutându-i trupul
şi simţi că ia foc.Nu credea că asta vrea,dar trebuia să recunoască faptul că în
acest caz nu ar fi refuzat-o nici mort.
-Dulceaţo,singura muncă pe care o prestez şi pentru care sunt plătit este cea cu
saxofonul.Dacă vrei să fii servită,du-te la Repo,la bar.El ţi-i va alinia pe
băieţi.Zâmbi ironic.Chiar dacă nu ai fi avut bani,mă îndoiesc că ar fi trebuit să
faci mai mult decât să-ţi alegi şi să...ăăă...să primeşti serviciile de care ai nevoie.
Se aplecă în faţă şi spuse privind-o victorios: Şi dacă nu-ţi ajunge,să te întorci la
mine.Dar te avertizez,dacă mă iei,va fi gata când spun eu.
Cole se întinse după sticla cu tequila.După felul în care fata se schimbase la
faţă,ştia că întrecuse puţin măsura.Dar,de fapt,îi făcuse o favoare.Se îndoia că va
mai călca secolul ăsta pe la barul lui Repo.La dracu',ar trebui să-i mulţumească.
Degete dure îl apucară de încheietura mâinii.Cole rămase complet nemişcat,
interzis.Instinctiv,se puse în gardă,încercând să-şi recapete controlul pe care ea i-
l dăduse peste cap cu această mişcare surprinzătoare.
Muşchii îi jucau tensionant sub piele.După explozia de acum doi ani,după ce
încercase să scape de sentimentele devastatoare de vinovăţie,crease în jurul lui
un zid impenetrabil.Fuseseră necesare câteva oase rupte şi sânge pentru a-şi
impune punctul de vedere,dar obţinuse ceea ce avusese nevoie.Spaţiu.Mult
spaţiu.
Se uită la mâna ei.Trecuse foarte mult timp de când nu-l mai atinsese cineva.
-Te rog.Vocea ei era îndeajuns de joasă şi de rugătoare pentru a simţi intensitatea
cererii ei.Nevoia de a-şi trage mâna devenise copleşitoare.
Abţinându-se,Cole nu se mişcă,sperând să nu se vadă felul în care-i tremură
paharul în mână.Ridică privirea pentru a-i vedea chipul şi primi încă o lovitură.
Ochii ei erau gri.Dar nu o nuanţă spălăcită,neinteresantă.Păreau diamante ce
străluceau în mii de nuanţe.Se forţă să se uite în altă parte,dar ajunse cu privirea
la buze.Pline,umede,chemătoare.Ştia exact ce să facă cu nişte buze ca ale ei.Era
la distanţă mică de ele,le putea gusta.Îi lăsă gurjfem apă.Avea nevoie de ceva de
băut.În cele din urmă vorbi:
-Poţi să mă ameninţi cât vrei.Dar adevărul este că eşti ultima mea speranţă.
A naibii să fiu dacă plec de aici fără tine sau măcar fără să asculţi ce am de spus.
Cole se apropie şi mai mult de ea,până când aproape că-i atinse urechea cu
buzele.
-Buze dulci,dacă eu sunt ultima ta speranţă,atunci poţi să-ţi spui deja
rugăciunile.Ea se trase înapoi.Ochii de diamant păreau acum de gheaţă.
-Mai spune-mi tu mult „iubito” sau „buze dulci”,că o să începi să-ţi spui
rugăciunile tale,îi replică.Numele meu e Kira.Kira Douglass.
Cole ridică o sprânceană,sincer uimit de curajul ei.Poate că avea nevoie să i se
dea o lecţie în legătură cu cât de periculos este să te joci cu explozivele.
Îi luă mâna.Îi mângâie artera cu degetul mare şi spuse:
-Din cauza mea ţi-a crescut pulsul,domnişoară Douglass?
Ea reuşi să-i susţină în continuare privirea.
-Aştept un răspuns,domnişoară profesoară.Faţa îl privi confuză,apoi clătină din
cap.
-Nu sunt profesoară.Ba da,eşti,a fost gândul lui imediat.M-ai învăţat că pot fi
făcut să simt din nou.Nu aprecie lecţia.
-Mă doare încheietura mâinii.El îi dădu drumul la mâna înainte ca ea să apuce să
termine propoziţia.
-Te-am avertizat că joc dur.
-Bravo ţie.Unu-zero.Dar tot am nevoie de ajutorul tău.
Drace,ce încăpățânată.Cole se gândi că cel mai bine ar fi să o ia pe sus şi s-o
scoată din bar.Dar asta însemna să o ia în braţe,ceea ce,momentan,nu ar fi fost o
mişcare înţeleaptă.Ei bine,dacă nu va pleca ea,va pleca el.
Împinse scaunul în spate,intenţionând să plece fără alte comentarii.Dar făcu
marea greşeală de a se uita din nou la ea,iar cuvintele,pe care le spuse,le auzi
abia după ce le pronunţă.
-Nu te pot ajuta.
-Trebuie.
-Uite ce e,buze dul...domnişoară Douglass,nu vreau decât să folosesc această
biată scuză pentru a mă urca pe scenă şi a cânta.Cole se ridică,îşi luă saxofonul
şi dădu să plece.
-L-ai găsit pe Toby Jantzen,corect? Cole rămase pe loc.Toby Jantzen.Da,şi-l
amintea.Fir-ar să fie.Se întoarse cu faţa la ea.
-Tânăr,păr negru,cam moale.Ea ocoli masa şi veni lângă el,cu ochi strălucind.Ar
fi trebuit să nu se oprească.
-Da! E unul dintre elevii mei.Fratele lui,Miller,mi-a spus despre tine.
A zis că lucrezi la un club din Key West,unde cânţi la saxofon.
Te-am căutat prin toate bombele.Am nevoie să mă ajuţi să-l salvez pe P.J.
-Uite ce e,nu mă ocup de copii pierduţi.Pe Toby l-am găsit,căutând prin gunoi şi
l-am convins să vină să mănânce la mine.Asta a fost tot.
-Toby nu vorbeşte,replică ea,pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că ştie că nu a
fost prea uşor.Şi când l-ai găsit,cred că era între-o stare foarte agitată.Totuşi ai
reuşit să-l calmezi şi să-l iei acasă cu tine.Asta,plus altele pe care le-am aflat
despre tine,m-au făbut să cred că eşti unicul om care mă poate ajuta.
O privi fix.Ce mai căuta acolo? De ce nu putea să plece de lângă ea? Nu voia să
o ajute.Să se culce cu ea,poate.Dar altceva,nu.O contradicţie îi atrase atenţia.
-Nu eşti profesoară şi totuşi ai spus că Miller e elevul tău.
-Nu sunt profesoară.Sunt directoarea unei şcoli de handicapaţi.Toby şi Miller
sunt la mine la şcoală.Cole se gândi puţin,apoi întrebă:
-Şi altele fiind care?
-Vrei să spui cu ce mă mai ocup?
-Nu.Ai spus că ai mai aflat nu-ştiu-ce despre mine.Care este cauza pentru care
mă vrei? Uimitor,ea roşi.
-Spune-mi,spuse el încet,apropiindu-se atât de mult,încât ea trebui să-şi arcuiasă
gâtul pentru a-l privi în ochi.Voia să o intimideze,dar nu reuşi.Nu pleci de aici
până nu sunt satisfăcut.Ochii Kirei se măriră,dar rămase tăcută.Cole se întoarse
brusc şi se aşeză la masa de la care se ridicase cu câteva clipe mai înainte.
-Stai jos.Văzând-o că nu se mişcă,făcu un semn cu capul spre scaun.Voiai să-mi
spui ceva.Ea îl privi cu pleoapele îngustate,dar se aşeză.
-Ce-ai mai aflat? repetă.Kira îşi privi mâinile o clipă,apoi se uită la el.
-Am întrebat.Am câțiva prieteni aici şi am încercat să aflu unde locuieşti.Miller
nu ştia decât că stai undeva în Key West,unde cânţi la saxofon.Nu ştiu nici
măcar de unde ştia atât de multe.
-Ai insistat în faţa unui copil să-ţi spună despre mine?
-Nu! Coborându-şi vocea,ea adăugă: Nu aş face asta.Dar Miller era mereu cu
fratele lui şi,după ce Toby a fost găsit,Miller nu vorbea decât despre tine.Pentru
el erai un fel de supererou.Naiba să o ia,se gândi Cole.S-o ia toţi dracii.
Şi dracu' să-l ia şi pe el,pentru că o lasă să-l readucă la viaţă pentru a-l dărâma
numai cu un cuvânt: „Erou”.Când vorbi,păstră acelaşi ton:
-Treaba e că nu sunt erou şi nu voi fi niciodată.
-Mi-am dat seama,răspunse ea,fără să ezite.De fapt,contam pe asta.
Deşi era şi uimit şi enervat,Cole încercă să-şi păstreze aceeaşi expresie blazată.
Ea îşi îndreptă din nou umerii şi-şi umezi buzele.
-Ştiu că băieţilor le place să exagereze.Dar când am văzut că P.J.lipseşte deja de
o săptămână,nu am mai ştiut ce să fac.Am sperat să-l pot aduce singură înapoi,
dar nu a fost posibil.Am nevoie de ajutor.De un ajutor mai special.Mi-am
amintit de nesfârşitele poveşti ale lui Miller şi apoi de dumneata.
-Într-adevăr,cânt la saxofon.Miller are dreptate.Dar de unde ai dedus că te pot
ajuta?
-Am nevoie de cineva care să poată manevra o barcă printre recifuri şi ape
periculoase,noaptea.
-Ai nevoie de cineva care...îl lăsase cu gura căscată.Isuse,femeia asta ar putea
să-i înveţe pe luptătorii de gherilă ce înseamnă elementul surpriză.Spuse printre
dinţi: Deci?
-Am auzit că ştii câte ceva despre asta.
-De la cine?
-De la localnici.De la pescarii bătrâni.Cole ştia că aceştia cunosc multe despre
el.
-Dar P.J.ăsta nu are părinţi care să-i poarte de grijă? De ce-o faci tu? E cumva
fiul tău? întrebă el bănuitor.
-Nu,răspunse ea repede.Părinţii lui P.J...nu sunt aici.Mi-a fost dat...în grijă.
Cole se lăsă din nou pe spate.Instinctul îl avertiză că minte sau că nu-i spune tot
adevărul.O credea că puştiul nu e al ei,dar nu se putea să nu mai fie şi altceva.
Hotărât,era timpul să se retragă.Kira Douglass nu era o umbră din trecut,care
venise să-l ameninţe.Nu reprezenta deloc o ameninţare.Rezistă tentaţiei de a se
scărpina pe ceafă.
-Atunci îţi sugerez să-i rogi pe cei de la poliţie să te ajute.
Se ridică şi plecă,jurându-se să nu se mai întoarcă nici dacă l-ar fi ameninţat cu
pistolul.Făcuse deja câțiva paşi,când i se păru că Kira a spus ceva.Nu se opri.
Probabil că i se păruse,deşi putea să jure că a spus:
-Dacă chem poliţia,îl vor omorî pe P.J.

Kira îşi lipi palmele de măsuţă.Se uită la Cole cum pleacă,fără ca măcar să se
uite înapoi sau să-şi ia la revedere.Nu se putea gândi decât să-şi lase capul pe
braţe şi să plângă.Se luptă din răsputeri,încercând să se abţină.
Oare ce avusese în cap? Ar fi trebuit să fie mai răbdătoare,mai calmă.Un bărbat
precum Cole,cu asemenea înfăţişare şi maniere atât de dure probabil că era
obişnuit ca femeile să implore pentru a li se acorda onoarea de a-i cădea la
picioare,iar ea nu-i spusese decât să se ducă să latre la lună.Şi ce dacă era un
Neanderthal? Acum P.J.era mai important decât mândria şi chiar şi integritatea
ei.Oftă adânc.Cole Sinclair era mai periculos decât şi-ar fi imaginat vreodată.
Când a aflat prima dată de el,nu prea a ştiut la ce să se aştepte.La un muzicant
care a fost contrabandist? Sau la un renegat care cântă din întâmplare la
saxofon? Nu-i trebuise decât o privire-de la părul lung,sălbatic,la barba de trei
zile,la maxilarul puternic,la puterea emanată de fizicul lui impresionant-şi ştiuse
că işi găsise bărbatul.Bărbatul' care şi-l dorise întotdeauna şi pe care-l căutase.
Se cutremură când îşi aminti cum o privise.Nu se aşteptase să dea peste un
asemenea exemplar masculin.Nu se aşteptase la impactul senzual.Prefera
siguranţa şi securitatea.Niciodată nu fusese impresionată de acest gen macho,
dar se pare că viaţa mai joacă şi feste.Zgomotul unui microfon în probe o smulse
din visare.Cole se pregătea să cânte.Kira rămase fără aer şi se trezi uitându-se
mai mult decât interesată la el.Îşi dori mai mult ca niciodată să fi comandat ceva
de băut.I se uscase brusc gâtul.Cole cânta pe un piedestal înalt-probabil că adora
să facă în aşa fel încât oamenii să se uite la el de jos în sus,se gândi ea,zâmbind
cinic.Se aplecă în faţă şi murmură: Dumnezeule,dar tipul ăsta e o nebunie!
-Seara,spuse el.Aşa se intitula melodia,începu să cânte,atât de interiorizat,încât
părea că nu-l interesează părerea asistenţei.Kira ar fi vrut să plece.Pur şi simplu
să se ridice şi să plece.Două lucruri o ţineau pe scaunul tapisat cu vinilin.
Primul,era faptul că-şi dăduse seama că nu avea nici o alternativă.Fără Cole,
P.J.era ca şi mort şi toată munca ei se ducea naibii.Dar al doilea motiv era cel
grav.Cole începuse să cânte.
Pentru următoarele douăzeci de minute,Kira îl ascultă cum îşi descarcă inima şi
sufletul prin acel saxofon.Nici măcar nu se gândise că ar fi putut fi posibil ca el
să aibă atâtea de oferit.Muzica lui o şoca prin profunzime şi putere.Îi trezea
emoţii şi senzaţii,de existenţa cărora habar n-avusese.Muzica lui exprima durere
de nesuportat şi părere de rău.Auzea cuvinte nerostite.Niciodată nu se simţise
atât de aproape de cineva,niciodată nu înţelesese atât de bine pe cineva.
Închise ochii,de parcă astfel ar fi putut fi posibil să rupă legătura creată între
muzica lui şi ea.Ultima notă străpunse aerul,parcă pentru o eternitate.
Când Kira reuşi să deschidă ochii,fără să se uite la el şi să o vadă că lăcrimează,
Cole nu mai era.Nimeni nu aplaudă şi nimeni nu păru măcar să observe că a
cântat,dar nu-i păsa.Era prea ocupată să scruteze camera,sperând să-i vadă părul
negru şi umerii largi,prin mulţime.Dar nu era nicăieri de găsit.Se va întoarce
sigur la masă.Se uită la locul în care observase că era geanta specială a
saxofonului.Dispăruse.Deznădăjduită,îşi lăsă în sfârşit capul pe braţe.
Cum de a fost posibil să se lase atât de cuprinsă de muzica lui,încât să uite
motivul pentru care a venit aici? P.J.era undeva acolo,singur,speriat şi
dezorientat.
Întregul ei program era gata-gata să se ducă pe apa sâmbetei,iar ea îşi risipise
ultimele puteri,luptându-se să nu plângă din cauza muzicii unui renegat.
Nu!Nu-L putea lăsa pe Cole Sinclair să plece pur şi simplu.Se sculă hotărâtă de
la masă.Îşi forţă creierul obosit să gândească logic.Repo l-a angajat pe Sinclair.
Asta însemna că ştie unde locuieşte.O să se ţină după el până-i va spune,sau,în
ultimă instanţă îl va plăti.Calculă repede câți bani avea la ea,apoi se uită la
barmanul negru.Observase mai devreme că răspunsese,atunci când cineva îl
strigase „Repo”.Deşi părea a fi mai mult motociclist decât om de afaceri.Trebuia
să vorbească cu el,altfel îl va pierde pentru totdeauna pe P.J.Nu avea de ales.
Păşi cât putu de nonşalant spre bar,alegând un loc ceva mai retras,de unde
chelneriţa-când avea chef-venea să ia paharele murdare.Speră să nu atragă
atenţia nimănui,afară de Repo.Îşi dădu repede seama că se înşelase.

CAPITOLUL 2
Primul lucru pe care-l simţi era respiraţia grea de whisky.Al doilea a fost iguana.
-Hei.Oftă adânc.Se uită cu coada ochiului,curioasă.Toată mâncarea de la prânz îi
veni înapoi.Bărbatul de lângă ea mângâia o iguană mare,după ce îi dăduse să
mănânce o râmă enormă şi care acum se simţea ca la ea acasă cocoţată pe
tejgheaua barului.
-Vrei o bere?
Mai devreme reuşise să-l evite,dar se pare că norocul o părăsise.Luptându-se să-
şi păstreze calmul,îşi dădu seama deodată că Omul Iguană,după cum îl proclama
tatuajul de pe gât,putea să-i răspundă la câteva întrebări despre Cole.
-Nu,mulţumesc,zise ea,mândră de tonul politicos cu care vorbise.
-O râmă cumva? Bărbatul legănă,cu degetele-i galbene,râma lucioasă prin faţa
ei.Nu reuşi să-şi ascundă repulsia şi trebui să se apuce bine de tejghea,ca să nu
ţipe sau să n-o ia la fugă.Nu-i era frică de râme,atâta timp cât nu trebuia să se
apropie prea mult de ele.Dându-şi seama că tipul se amuza de reacţia ei,strânse
din dinţi şi reuşi un zâmbet care arăta mai mult a rânjet.
-Mulţumesc,nu servesc.Dar iguanele nu mănâncă numai plante?
Bărbatul zâmbi,dezvăluind două şiruri de dinţi negri şi ştirbi-aproape la fel de
scârboşi ca râma.Încercând să se controleze,se întoarse cu faţa la el,dar
întrebarea despre Cole îi rămase în gât,când dădu nas în nas cuiguana.
-Uite,el e Elvis.Care nu haleşte porcării.
L-am antrenat să mănânce numai vietăţi...aşa,ca mine.Bărbatul râse gâjâit,
clătinându-se pe scaun.Dă-i doamnei un pupic.
Ca la comandă,limba subţire şi lungă a iguanei îi linse colţul gurii.
Asta îi puse capac.Sări de pe scaun,răsturnându-l.
-Ia...ia chestia aia de lângă mine! Imediat îşi dădu seama ce gafă făcuse.Omul
Iguană se întoarse cu faţa la ea,cu ochii mici şi apropiaţi,lucind de furie.
-Nimeni nu-l insultă pe Elvis.O înşfacă de la bar,cu forţă.
-Stai! îmi pare rău.Dă-mi drumul!Dărâmă cu ea câteva scaune şi-i răsuci braţul
la spate,făcând-o să se lipească de el.În ce se băgase? Abia după ce o trase de
păr,lipindu-i faţa de cămaşa jegoasă,Kira reuşi să-şi adune puterile,zbătându-se.
-Da,iubito,freacă-te de mine.Râse şi îi răsuci şi mai tare braţul.Luă iguana şi i-o
puse pe după gât.Era prea mult.O fi pierdut ea controlul situaţiei în ceea ce-l
privea pe P.J.şi institutul,dar a naibii să fie dacă va mai trebui să-l suporte mai
mult de o secundă pe lunaticul ăsta cu scârboşenia lui cu tot.
Îşi lăsă toată greutatea pe un picior,apoi ridică genunchiul şi lovi cât putu de
tare.Fără rezultat.Cum de greşise? în următoarea secundă Omul Iguană o aruncă
peste o masă.Căzu peste scrumiere pe jumătate umplute şi pahare murdare.Nu
avea idee ce se întâmplase cu Elvis.Nu auzi decât nişte lovituri.Cineva gemu,iar
ea reuşi să se răsucească la timp pentru a-l vedea pe partenerul ei de dans,căzând
pe podea.Abia avu timp să savureze faza că simţi din nou un braţ de fier
ridicând-o şi luând-o pe sus.Reacţionând din instinct îl lovi cu pumnul liber,gata
să muşte şi să zgârie dacă era cazul.Un pumn mare îi prinse mâna înainte ca
lovitura să-şi atingă ţinta şi celălalt braţ o strânse la piept.Un piept ce mirosea
bine,cald şi musculos,iar ea se simţi dintr-o dată mai mult decât în siguranţă.
Când era cât pe ce să respire uşurată,rămase cu gura căscată când se uită în ochii
strălucitori ai lui Cole Sinclair.Se întrebă dacă nu cumva sărise din lac în puţ.
-Fii atentă la ce-ţi spun,îi şopti el la ureche.O să-ţi dau drumul la mână,apoi o să
ieşim de aici.Nu te lupta cu mine.Şi nici să nu te gândeşti să o lei la fugă.Era atât
de aproape,încât simţea cât era de încordat.Şi orice ai face,buze dulci,îi şopti el
din nou la ureche,să nu ţipi după ajutor.Pentru că eu sunt cel care te ajută.
Respirația lui îi ardea gâtul şi simţi o senzaţie ciudată care-i ataca genunchii,
transformându-i în ceva de consistenţa unei budinci.Îşi spuse că aceasta era
reacţia normală a unei persoane ameninţate.
-Când suntem deja afară nu ai decât să leşini cât vrei,îi zise el.Haide,mişcă-te.O
strânse tare lângă el şi o împinse.Concentrându-se să nu-şi piardă echilibrul,abia
dacă auzi gemetele de pe podea.Probabil că Cole le auzise,pentru că se întoarse
brusc,strângând-o pe ea la piept,de parcă ar fi fost lucrul cel mai natural din
lume.Se uită peste capul ei.Ea încercă să facă la fel,să vadă ce se întâmplă în
spate,fără să vrea să se gândească ce bine se simte la pieptul lui.
-Nici să nu-ţi treacă prin cap,Iggy,îl avertiză el,destul de tare şi de dur cât să
acopere muzica.
-Sinclair,fiu de...Cole nu avea chef să asculte părerea lui,aşa că o luă pe Kira în
braţe şi deschise cu piciorul uşa barului,ieşind în parcare.Traversă aleea către
locul unde ea-şi parcase maşina.Ştia că era a ei.Era singura persoană de la
Repo,al cărui mijloc de locomoţie avea mai mult de două roţi.
O lăsă jos.Noroc că braţul lui încă o mai sprijinea de talie,altfel ar fi căzut
grămadă.Instinctul îi spunea că era în siguranţă,dar fiind foarte obosită nu prea
realiza felul cavaleresc în care o tratase Cole.Şi dacă probabil îi salvase viaţa?
Dar asta nu era o scuză pentru a o scoate afară ca pe un sac cu cartofi.
Când se trase de lângă el observă că tricoul negru era murdar de scrum de
ţigară.Se uită şi la ea.
-Mamă,ce-i pe mine,spuse şi dădu cu mâna pe haine.Când ridică bărbia,mâna lui
mare îi cuprinse obrazul.Se apropie de ea până când nasurile aproape că li se
lipiră,mârâind atât de fioros,încât Kira făcu un pas înapoi,gândindu-se că mai
bine ar fugi înapoi în bar.
-Ai să-ţi pui vreo dorinţă înainte de moarte? Kira îl privi cu ochi mari şi reuşi să
dea din cap,negând.
-Asta e bine.Dar trebuie să-ţi spun că pentru cineva care are destul creier cât să
conducă o şcoală,te-ai comportat ca o nebună.Îţi jur că aproape sunt tentat să te
trimit înapoi la Iggy.Ea îşi trase obrazul din mâna lui şi făcu încă un pas înapoi.
-Nu! Te rog.Îţi mulţumesc pentru ajutor.Am apreciat gestul.Şi nu-ţi face griji,
nimeni nu mă va mai putea convinge să mă întorc în locul acela.
Nu-şi dădu seama dacă răspunsul îl mai înduplecase.Se uita la ea într-un fel care
o făcea să se simtă jenată.Mai făcu un pas înapoi şi de data asta se lovi cu fundul
de portiera maşinii.Nervoasă,îşi vârî mâinile în buzunar pentru a căuta cheile de
la maşină.Ştia că mai are o ocazie de a-şi pleda cauza,dar era greu de
crezut,având în vedere felul în care se uita la ea,dar nu putea gândi coerent atâta
timp cât o privea aşa.
-Muzica ta e incredibilă,bâigui ea,spunând primul lucru care-i trecu prin cap.Se
pare că-l prinsese pe picior greşit pentru că,pentru câteva clipe,uită să se holbeze
la ea.Luând-o drept semn bun,adăugă: Chiar m-ai surprins,zise ea,sinceră.De
teamă să nu-l insulte,continuă: Nu cred că am fost vreodată atât de...atât de...
-Atât de...cum? întrebă Cole încet.
-Atât de impresionată.Instinctiv făcu un pas către el.Pentru o clipă avu tendinţa
nebună de a-i mângâia obrazul.Apoi realiză absurditatea gestului.Ultimul lucru
de care avea nevoie un tip ca Sinclair era înţelegere şi mângâiere.Mai ales de la
ea.Acum,unica ei grijă era de a-l aduce pe P.J.Înapoi.
-Te-ai întors pentru că voiai să vorbeşti cu mine? Te-ai răzgândit?
-Asta încercai să obţii de la nenorocitul ăla de acolo? Ajutor?
-Bineînţeles că nu.Cel puţin nu acel fel de ajutor la care te gândeşti.M-am dus la
bar doar pentru că m-am gândit că poate Repo îmi va spune unde locuieşti.
Voiam să...Se întrerupse pentru că el începu să râdă,călcând-o pe nervi.Ce naiba
e atât de amuzant? Era cât pe ce să fiu dată de mâncare la o reptilă infectă! Şi
mi-a plăcut teribil când iguana aia a încercat să-mi bage limba pe gât.Ce-ai fi
vrut să fac? Pentru Dumnezeu,nu mai râde!
Cole se stăpâni în cele din urmă.Ea veni lângă el,amenințându-l cu degetul.
-Şi-ţi mai spun,aşa,ca să ştii şi tu,că nu îmi stă în caracter să frecventez baruri
insalubre şi să mă rog de străini să mă ajute.Iar tu nu ai făcut nici un gest ca
să-mi uşurezi situaţia.Nu am vrut decât să-ţi pun o simplă întrebare şi tu te-ai
purtat ca un...Furia din vocea ei se transformă în uimire.Îi zâmbea.Un zâmbet
adevărat.Cel mai perfect zâmbet,ce dezvăluia două şiruri de dinţi albi.Inima îi
bătu tare de două ori,apoi se opri.Dumnezeule,cu trăsăturile relaxate şi atât de...
deschise,schimbarea era incredibilă.Efectul era mult mai fatal decât atunci când
o pironise cu privirea.
-Experienţa mi-a spus că un lucru cu cât e mai important,cu atât e mai greu de
obţinut.O luă de mână.De data asta se mişcă mai încet,dându-i o şansă de a
reacţiona,dar degeaba.Nu făcu nici o mişcare.La un om ca el,gentileţea era un
mod de comportare atât de neaşteptat,încât nu făcu nimic altceva decât să se uite
la el.Îi mângâie interiorul palmei,palmă plină de bătături.
-De unde le ai? Kirei îi trebuiră câteva clipe bune ca să poată respira din nou.
-De la lansete,undiţe şi plase pentru peşte.
-Ai spus că elevii tăi sunt handicapaţi,zise el încet.Îi înveţi să pescuiască?
Continuă să-i mângâie palma,iar ei îi venea din ce în ce mai greu să vorbească
coerent.
-Nu,nu pescuim.De fapt,ceea ce facem noi cu copiii are mare legătură cu
problema pentru care am nevoie de tine.Cole îi dădu brusc drumul la mână.
Simţind că e ultima ei şansă,Kira îşi abandonă mândria.
-Te rog,Cole.Te implor.Spune-mi care e preţul.Voi găsi o cale să te plătesc.Dar
trebuie să mă ajuţi.Nu am pe nimeni altcineva.Cole se uită la ea fix,îndelung,fără
să spună nimic,încât ei îi venea ori să ţipe,ori să plângă.
Îi luă bărbia în mână,ridicându-i-o până când se priviră în ochi.Din nou i se tăie
respiraţia.
-Kira Douglass,murmură el,apoi se apropie de ea,atât de aproape,încât îi
mângâia buzele cu respiraţia.Mai ai multe de învăţat despre auto-conservare.
Buzele ei se desfăcură,dorind,simţind nevoia de a spune ceva,orice,pentru a-l
convinge.Dar el clătină din cap.
-Maşina ta? Arătă cu capul către maşina din spatele ei.Ea era atât de atentă la
buzele lui,la forma gurii lui şi la felul în care vorbea,încât nu făcu decât să dea
din cap.Oare se răzgândise? Ar fi vrut să-l întrebe dacă există vreun loc liniştit
unde să poată sta de vorbă,dar el o întrerupse din nou:
-Urcă în maşină,încuie toate uşile şi pleacă repede de aici.
Kira rămase cu gura căscată.Tipul avea tendinţa iritantă de a-i da ordine.Dar,mai
mult decât atât,era cumplit de dezamăgită.Cole întinse mâna.
-Dă-mi cheile.Asta o readuse cu picioarele pe pământ.
-Poftim?
-Ori mi le dai,ori le iei chiar tu.Hotărăşte-te repede.Ai mai puţin de două minute.
-Înainte de ce? Se ridică pe vârfurile picioarelor pentru a se uita peste umărul
lui.Nu văzu nimic neobişnuit.De ce să...?El oftă şi-şi trecu o mână prin păr.
-Eşti bună să faci măcar o dată ce-ţi spun? Apoi izbucni: Fir-ar să fie,dă aia
încoace.Îi luă poşeta de pe umăr.Cum naiba de ai rămas în viaţă până acum,nu
pot să-mi dau seama,bombăni el,în timp ce căuta cheile în geantă.
Kira nu-şi dădu seama de ce e atât de nervos,dar se hotărî repede să clarifice
problema.Ştia că nu-i vrea răul.
-Dacă nu vrei să mă ajuţi,de ce nu spui pur şi simplu? Te asigur că de acum
încolo o să mă descurc.Se uită la ea cu duritate.
-Îţi dai seama de câte ori era s-o păţeşti în seara asta?
Kira se forţă să-i susţină privirea.Voia să-l întrebe de ce-l interesa ce se întâmplă
cu ea.
-Cheile sunt la mine în buzunar.Vârî mâna în buzunar şi scoase un inel mic,plin
de chei.Vezi? Apoi întinse mâna după poşetă.El i-o dădu,luă cheile,deschise
portiera maşinii şi zise:
-Urcă.Kira se urcă în maşină şi introduse cheia în contact.Nu se gândea decât să
plece cât mai repede de acolo.Întinse mâna să închidă portiera,dar el o apucă
repede de mână.Se aplecă,iar ei îi trebui o mare voinţă ca să nu-l privească.
-Ce e? întrebă,strângând din dinţi ca să nu izbucnească în plâns.Mâinile i se
încleştară pe volan.
-No Name Key.Ştii unde e? Uimită de întrebare,se uită la el şi răspunse automat:
-Pe la Big Pine,nu? El dădu din cap.
-Întorci la bulevardul Key Deer şi mai mergi vreo milă şi jumătate.De unde e
semnul verde,pe care scrie No Name,faci la dreapta,treci podul şi te uiţi după o
firmă pe care scrie: „La Sandy”.Acolo e o barcă mare,a mea.Stai în maşină
până vin şi eu.Ea căscă ochii,întrebându-l:
-Ce-ai spus?
-M-ai auzit.Se uită câteva secunde peste umăr,apoi din nou la ea.
-Şi dacă ai fi fată deşteaptă,ai uita ceea ce tocmai ţi-am spus.Mai bine ai tăia-o
acasă.
-Pentru nimic în lume.Valorezi prea mult pentru mine.
Se uită lung la ea,apoi se ridică,iar ea trânti portiera.Era cât pe ce să lase geamul
jos şi să-l întrebe dacă invitaţia mai e valabilă,dar el lovi de două ori cu palma în
capota maşinii şi plecă.În mai puţin de un minut,uşa barului se deschise brusc şi
ieşiră afară vreo şase bărbaţi.Unul dintre ei păşi în faţă,având un cuţit în
mână.Era Iggy.
-Sinclair! urlă el.Ce dracu' ai făcut cu Elvis? Oh,Dumnezeule.Cole ştiuse că vor
căuta iguana şi că Iggy va ieşi afară,după ce-şi va da seama că mult iubitul lui
Elvis lipseşte.Încercase chiar să o avertizeze,dar ea fusese prea grea de cap,ca
să-şi dea seama.Ce făcuse Cole cu iguana? se întrebă.Unde o fi ascuns-o?
Cole! Oh,Dumnezeule,şopti ea.Se întorsese să-i înfrunte.Singur!
Nu ar fi vrut să plece şi să-l lase acolo,dar ştia că nu ar fi făcut decât să-l încurce
şi mai rău.Ambala motorul şi dădu înapoi,sperând să le atragă atenţia şi să-i mai
dea timp lui Cole.Mişcarea se dovedi a fi bună,având în vedere că toţi se
îndreptară către maşina ei.Fugiră un timp după ea,apoi se întoarseră către locul
unde-şi parcaseră motocicletele ţipătoare.
Aoleu!Kira apăsă pedala de acceleraţie la maximum.Se uită în oglinda
retrovizoare,aşteptându-se să vadă în spate o duzină de Harley-uri.Ceea ce văzu
o făcu să rămână cu gura căscată şi imediat după aceea să râdă în hohote.
Motocicletele căzuseră grămadă,trase de prima care o luase din loc şi provocând
o reacţie în lanţ.Se părea că cineva le legase între ele cu lanţuri.Şi ştia şi cine era
acel cineva.Ridică pumnul în aer,strigând bucuroasă: „Yes!” Apoi zâmbetul îi
dispăru.Unde era Cole? în următoarea secundă primi răspunsul,când pe lângă ea
trecu o motocicletă grea,a cărei putere îi făcu maşina să vibreze.Se luă după el.
-Nu ştiu ce ai în cap,Cole Sinclair,murmură ea,dar mă vei ajuta să-l găsesc pe
P.J.Problema va fi,atunci când va afla că P.J.nu e copil...Nu,trebuia să-l convingă
să o ajute înainte de a afla că P.J.e un delfin.

CAPITOLUL 3
Cole trase pe dreapta,aşteptând să treacă maşina Kirei.După ce maşina trecu,mai
rămase puţin să vadă dacă nu-i urmăreşte nimeni.Profită de singurătate pentru
a-şi limpezi minţile.Cererea ei era nebunească.Era nebună.
Acum îl ruga,acum voia să fugă de el.Simţise că îl urmăreşte în timp ce cânta.
Asta îl stresase cel mai mult.De obicei,când cânta,lumea din jur înceta să mai
existe.Muzica era evadarea lui.Singurul moment în care îşi permitea să simtă.
Pentru el însemna o uşurare şi o descărcare de sentimentele de durere şi vină.Iar
ea îşi dăduse seama.
-Fir-ar să fie,murmură el,apoi porni motorul şi se îndreptă către casă.Ar fi trebuit
să plece,după ce terminase de cântat.Dar făcuse greşeala de a se uita din nou
înăuntru.Îl văzuse pe Iggy cum îi răsucise mâna la spate,şi ceva se revoltase în
sufletul lui.Kira ajunse la magazinul Sandy şi-şi parcă maşina.Ceva mai
încolo,la doc,erau trase mai multe bărci.Nu se vedea nici ţipenie de om.
Cole o luă pe partea cealaltă şi în câteva secunde sări în barcă.Nu ar fi trebuit să
o invite.Iar ea nu ar fi trebuit să vină la un străin,într-un loc atât de izolat.Voia
să-i spună asta imediat ce se va urca la bord.Se apucă să facă puţină ordine,apoi
îşi dădu seama că,de fapt,făcea asta pentru ea.Îşi trecu mâinile prin păr şi se duse
în bucătăria micuţă pentru a lua o bere.Bău dintr-o înghiţitură jumătate din
conţinutul sticlei,apoi lipi sticla rece de frunte.Nu lăsă aprinsă decât o lumină
slabă din cabina principală.
-Cole? Vocea ei era timidă,dar şi hotărâtă în acelaşi timp.
-Mda,vin imediat.Deschise uşa şi ieşi pe punte.Ea păşi cu grație spre el.Se uită
îndelung la ea.
-Sper că nu m-ai invitat aici ca să te holbezi la mine toată noaptea.
El făcu un pas înainte.
-Dar de ce crezi că te-am chemat? Păstră dinadins tonalitatea joasă a vocii.
-Sper că pentru a discuta despre propunerea pe care ți-am făcut-o.
Cole rânji şi mai făcu un pas.
-Nu cred să mai fi insistat cineva atât de mult cu o propunere față de mine.
Kira făcu un pas înapoi,lovindu-se de marginea bărcii.
-Nici nu mă mir,având în vedere atitudinea ta.Apropo,există pe aici un loc unde
să putem sta jos şi să discutăm? Dacă m-ai lăsa să-ţi explic,ai înţelege de ce e
atât de important pentru mine.Simţi tensiunea şi disperarea din vocea ei şi
aproape că-i păru rău că se purtase aşa cu ea.Dar îi plăcea prea mult să o
tachineze,să-i urmărească reacţiile,pentru a regreta complet.
Deschise uşa cabinei principale,copleşit de dorinţa bruscă de a o vedea păşind în
casa lui,să o vadă printre lucrurile lui.Trecu repede pe lângă el.Îi plăcea
parfumul ei.O privi cum se dezbracă de pardesiu.Avea un corp bine făcut şi
forme mici dar în acelaşi timp pline.Privirea ei cristalină o întâlni pe a lui,iar ea
îşi puse repede pardesiul la loc pe umeri,fără să-l încheie.
Cole se duse în bucătărie.
-Vrei o bere?
-Mmm,nu,mulţumesc.Trebuie să conduc în noaptea asta până la Maraton...de
fapt în dimineaţa asta.Îi stătea pe limbă să o întrebe dacă rămâne aici peste
noapte.Gata,nu o mai tachinez,se gândi el.E prea periculos.Nu era genul uşor
abordabil,îşi drese glasul.
-Apă?
-Da,mulţumesc.Câtă politeţe,se gândi el,zâmbind.Reveni în cameră.
-De ce nu ai chemat poliţia? Kira luă o gură de apă,sperând să o şi poată înghiţi.
Tipul nu pierdea timpul.
-Conduc un institut particular ce ajută mai ales copiii cu probleme psihice şi
fizice.Unii dintre ei nu aud,alţii nu vorbesc,alţii au sindromul Down,alţii sunt în
tratamente recuperatorii.Iar fondurile le adun din sponsorizări.
Mai luă o gură de apă şi făcu o pauză,dar el rămase tăcut.
-În mai puţiri de o săptămână am organizat o reuniune deschisă cu diferiţi
investitori,care şi-au exprimat interesul în a finanţa ceea ce vrem noi să facem.E
costisitor să conduci o asemenea şcoală şi pentru că programele noastre sunt
considerate experimentale din punct de vedere ştiinţific,va trebui să fim foarte
convingători.Mulţi dintre investitorii noştri au fost aduşi după multiple reclame
făcute prin mass-media.
-Şi dacă se va afla că unul dintre elevii voştri lipseşte,atunci veţi pierde
sponsorii.Ea răsuflă uşurată.Poate,doar poate,era mai uşor decât crezuse,se gândi
ea.
-Cam aşa ceva.
-Tot nu înţeleg de ce e atât de urgent.Kira deschise gura să vorbească,dar el o
întrerupse cu un gest al mâinii.Ştiu că nu vrei ca puştiul să păţească ceva.Dar
dacă investitorii nu ştiu de dispariţia lui,atunci care e problema? Pentru că,între
timp,ai putea angaja un detectiv particular care să-l caute discret.
-E ceva mai complicat.El îşi dădu seama că e aşa,pentru că luă o poziţie
expectativă,sprijinindu-şi coatele de genunchi.
-Ei bine,atunci de ce nu treci la subiect? Am impresia că ştii unde e.
-Eu...ăăă...O privea atât de intens,încât abia reuşi să lege cuvintele.Da.Ştiu unde
e P.J.,răspunse.Dar am nevoie de ajutorul tău să-l aduc înapoi.
-Unde e?
-E ţinut pe o proprietate particulară,undeva în golf,între Ramrod şi Summerland,
răspunse ea,referindu-se la o zonă ce se afla la câteva mile spre sud de No
Name.
Cole îşi îngustă ochii suspicios,iar ea se rezemă automat de pernele canapelei.
-Nu cumva vă certaţi pe custodie?
-Nu.A fost răpit şi-l vreau înapoi.Ridică mâna pentru a-l întrerupe,pentru că
tocmai voia să spună ceva.Nu încape vorbă să apelez la poliţie sau la detectivi.
Nu trebuie să afle nimeni.Cole se scarpină la ceafă şi puse paharul gol pe mica
tejghea a barului.Se ridică,foarte calm şi ocoli măsuţa,venind spre ea.Ar fi
trebuit să-şi dea seama că nu e genul de bărbat cu care să se joace.
Zise suspect de dulce:
-Odată,cu mult timp în urmă,am făcut greşeala de a nu-mi asculta instinctul.
Crede-mă că rezultatul a fost dezastruos.M-am jurat să nu mai fac greşeala asta.
Se aplecă,cu o mână pe marginea canapelei,apropiindu-şi faţa la câțiva
centimetri de a ei.Iar acum,instinctul îmi spune că ceva e în neregulă în povestea
ta.Ori mă minţi,ori nu-mi spui tot.Deci,buze dulci,ai treizeci de secunde să spui
adevărul,sau altfel,nu ai decât să cauţi pe altcineva.
-Dacă-ţi spun tot,mă ajuţi să-l recuperez pe P.J.?
El o privi adânc în ochi,de parcă ar fi încercat să-i citească gândurile.
-Nu eşti în poziţia de a negocia.Cole îşi umezi buzele,iar ea se îndoia că poziţiile
la care se gândea erau măcar tangenţiale cu salvarea delfinilor.
-Douăzeci de secunde,Kira.
Kira! Felul în care-i pronunţase numele îi făcu stomacul să se contracte.Cole
Sinclair o dorea.Şi gândul că un bărbat precum Cole Sinclair ar fi putut să o
dorească îi dădea putere.Oare o va ajuta dacă-i va oferi ceea ce-şi doreşte? Pe ea
însăşi? în pat.Sau poate chiar acolo,pe canapea.Imaginea trupurilor lor lipite,a
mâinilor lui mari mângâind-o,a buzelor lui sărutându-i pielea fierbinte,o făcu să
i se înceţoşeze privirea.Nu.Ce idee tâmpită.Nu ar rezista la aşa ceva.Mai bine să
rămână în domeniul afacerilor.
-Zece secunde.Nu avea de ales.Înainte de a-i explica restul,trebuia să ştie.
-P.J.nu e copil.Cole o privi mirat,dar,cel puţin nu se supără.
-Oare de ce nu mă surprinde? întrebă el,cu ochii în tavan.Apoi zise,
adresându-i-se: Dacă P.J.nu e copil,atunci ce anume vrei să salvez?
-Un delfin.Cole se trânti pe canapea lângă ea.
-Vrei ca eu să salvez un peşte? Kira se rugă la Dumnezeu să-i dea răbdare.Ştia
că nu va fi uşor şi că trebuia să-l facă să înţeleagă.
-Delfinii nu sunt peşti,sunt mamifere,începu ea.Trebuie să-i vezi,să fii cu ei,să
înţelegi nemaipomenitele calităţi pe care le au.Făcu o pauză.Poate că mai avea
speranţe.Oricum,până acum nu o luase peste picior.Bineînţeles,discuţia nu se
terminase.
-Ce au de-a face delfinii cu şcoala ta? Ea zâmbi.Întrebarea lui părea sinceră.
-Institutul nostru e diferit de celelalte.În Key mai sunt câteva centre cu delfini.
Majoritatea se sprijină pe fondurile adunate de la vizitatori,de la turişti şi astfel
pot face cercetări; Dr.Dolphin-aşa se numeşte institutul nostru-nu face altceva
decât să ajute copiii şi adulţii să-şi rezolve problemele individuale.
-Lasă-mă să-mi dau seama dacă am priceput.Adică delfinii ajută la recuperarea
copiilor?Tonul lui îi dădea de înţeles că pretenţiile ei erau cel puţin nejustificate.
Nu e de mirare că nu dau buzna investitorii.
-Cole,măcar dacă i-ai vedea.Copiii despre care se spune că sunt irecuperabili
răspund uimitor faţă de delfini.Delfinii par să înţeleagă nevoile acestor copii.
Legăturile dintre ei sunt nemaipomenite.
-Cred că dacă ar fi atât de nemaipomenit cum spui,banii ar curge.
-Nu e aşa uşor.În ultimul deceniu s-au făcut în particular cercetări cu delfinii,iar
ceea ce facem noi acum încă mai e în stadiul de experimental.Încă nu ştim de ce
merge atât de bine-ştim doar că merge.Şi ne petrecem majoritatea timpului,
încercând să-i convingem pe investitori că nu suntem escroci.
Cole dădu din cap.Îl înţelegea; majoritatea oamenilor erau sceptici la început şi
aveau timp ca să înţeleagă.Din nefericire,ea avea orice,numai timp nu.Ştiu că
dacă i-ai vedea,dacă ai înota cu ei,ai înţelege.
-Sper că nu-ţi trece prin cap vreo idee nebună să mă duci la...îl întrerupse.
-Nu mă îndoiesc că în mai puţin de o oră ai deveni cel mai înfocat susţinător.Dar
atât timp cât eşti de acord să mă ajuţi,nu mă interesează ce părere ai.Programul
nostru va permite unui număr mare de persoane interesate să vină la noi la
şcoală.Le vom ţine un minicurs de iniţiere în ceea ce-i priveşte pe delfini şi-i
vom duce să asiste la câteva ore,apoi vor sta de vorbă cu terapeuţii şi cu
psihologii noştri despre pacienţii lor şi despre progresele pe care le fac.
-De azi într-o săptămână?
-Peste nouă zile.Până atunci trebuie să-l aduc pe P.J.înapoi.E cel mai bun.
Lucrează cu cele mai dure cazuri şi se pare că nu-l deranjează să fie în centrul
atenţiei.Un mare număr de investitori vin special să-l vadă.
-Dar ai şi alţi delfini?
-Da.Cole o studie atent un moment,apoi întinse mâna şi o apucă de bărbie,
forțând-o să se uite la el.
-Mai e ceva ce nu-mi spui.Ce anume? Faptul că o atinsese îi îngreuna
capacitatea de gândire.
-Delfinii masculi se ataşează uneori foarte tare de alţi masculi.Unele perechi
devin practic inseparabile pentru ani întregi,sau chiar pe viaţă.
-Să înţeleg că P.J.are un asemenea amic.Ea dădu din cap.
-Rio.Care suferă enorm.Nu mănâncă şi abia dacă comunică cu ceilalţi delfini.
Când vorbeşte,nu face altceva decât să-i strige numele lui P.J.Nici nu vreau să
mă gândesc prin ce trece P.J.Cole se ridică.
-Hei,hei,domnişoară,scumpă.Acum vrei să-mi spui că delfinii vorbesc?
Ea încercă să-i explice.
-Ştii zgomotele şi fluierăturile pe care le scot delfinii,nu? Ţi-l aminteşti pe
Flipper?
-Da,da.Şi?
-Ei bine,fiecare delfin scoate sunete diferite,îţi poţi da seama şi când vor să
atragă atenţia unuia anume.
-Şi tu poţi înţelege semnalele astea? Părea sceptic.Kira oftă.
-Am petrecut ani de zile documentându-ne şi înregistrând toate aspectele
grupului nostru.Deci,da,toate aceste sunete sunt „la dosar”,dacă se poate spune
aşa.Şi am reuşit să le individualizăm.De fapt,mă bucur că ai întrebat,pentru că şi
asta face parte din planul meu de a-l aduce pe P.J.înapoi.
Cole rămase tăcut un moment.
-Am nevoie de o bere.Vrei şi tu?
-Nu,mulţumesc.Se trânti înapoi pe perne.O dureau toţi muşchii.Dar simţise că
mai câștigase ceva teren.Profitând de absenţa lui,se uită mai atent prin cameră.
Crescând pe coasta golfului,mai văzuse câteva bărci de genul ăsta.Chiar şi pe
întuneric ar fi putut spune că a lui Cole era model obişnuit.Doar că ceva mai
mare.Dar înăuntru era mai mult decât se aşteptase de la un bărbat care cânta la
saxofon la barul lui Repo.Foarte cu gust mobilată.O canapea acoperită cu o
cuvertură frumoasă,de lână,un bar mic,cu două scaune înalte,o măsuţă de servit
cafeaua şi un scaun-fotoliu,tapisat cu piele,deasupra căruia era montată o lampă
cu abajur.Afară de uşa care dădea pe punte,mai era una în dreapta şi încă una în
faţa ei.Una dădea către bucătărie,deci cealaltă spre dormitor.Se întrebă cum arată
dormitorul şi în ce fel de pat dormea.Rezultatele acestor imagini o făcură repede
să încerce să se gândească la altceva.Se uită din nou prin camera de zi şi-şi dădu
seama de ce pare atât de ciudată.Era cameră specifică de burlac.Pe podea,
aruncată mai încolo era o pereche de bocanci,câteva cutii de bere goale şi reviste
Life.Nici o fotografie,nimic personal.Observă pe perete mai multe găuri făcute
în aceeaşi zonă,de parcă cineva ar fi vrut să atârne un tablou,fără să se hotărască
unde.Ciudat.Nu avea nici televizor,ci doar o mică combină stereo,în spatele
barului.Ori nu petrecea prea mult timp aici,ori avea alt mod de a-şi umple timpul
liber.Se uită din nou la uşa dormitorului.
Mda,îşi dădea lesne seama cu ce-şi umplea timpul.Se încruntă.
Încercă să se uite în altă parte.Apoi observă că peretele pe care era fixată lampa
era de fapt de sus până jos un raft de cărţi.Plin de cărţi,iar cele care nu încăpeau
erau puse unele peste altele.Aparent,citea mult.Curioasă să vadă ce fel de cărţi
citeşte un bărbat ca el,se ridică,hotărâtă să se ducă să vadă.Dar sunetul paşilor
lui o ţinu pe loc.
-Ce se întâmplă dacă nu-l aduci înapoi? întrebă el calm,venind spre ea.
Kira simţi cum îi bate inima mai tare.
-Dacă P.J.reacţionează ca Rio,atunci există posibilitatea ca amândoi să moară.
Expresia de pe chipul lui nu se schimbă.
-Şi şcoala ta?
-Dacă nu găsim fonduri,se închide.Chiar şi aşa,majoritatea doctorilor şi
terapeuţilor lucrează voluntar,sau sunt plătiţi de familiile pacienţilor.Dar
institutul plăteşte pentru personalul care se ocupă de delfini,ca să nu mai spun
cât e de costisitoare întreţinerea lor.Cole se aşeză pe scaun şi se sprijini de
tejgheaua barului.
-Ca să nu mai vorbim de salariul tău.
-Asta nu...El vorbi înainte să-i asculte răspunsul revoltat.
-Deci asta este legătura cu faptul că vrei să te plimbi noaptea cu barca.Dar te
întreb din nou: de ce eu? Kira îşi strânse mâinile,nervoasă.
-Bărbatul care l-a răpit pe P.J.e foarte bogat.Cred că-l ţine într-un fel de ţarc,pe
insula lui.Am nevoie de cineva care cunoaşte zona şi care poate duce barca
printre recifuri şi mai ales pe întuneric.Fără să facă zgomot.Şi fără să fie
observat.Cole o privi atent.Lăsă berea jos şi traversă camera până la canapea.Se
uită fix la ea,apoi o luă de umăr şi o ridică.Abia dacă mai era un centimetru
distanţă între ei,dar Kira nu încercă să facă vreo mişcare de eliberare şi nici nu-i
evită privirea.Fir-ar să fie,dar fata asta avea curaj.Sau era disperată.
-Ce anume te face să crezi că eu aş putea face asta? Tonul lui era blând,dar se
vedea că ajunsese aproape de capătul răbdării.Ea trase adânc aer în piept,iar el se
trezi că se uită foarte concentrat la artera ce-i pulsa la gât.Exact când era convins
că nu-i va răspunde,ea spuse încet:
-Faptul că ai fost contrabandist.Cole renunţă şi clătină din cap,fără a-i nega
abilitatea de a-l înfrunta.Oftă.
-Hai să spunem că în trecut mă pricepeam la aşa ceva.Şi deci cum ai de gând să
te apropii îndeajuns de mult,ca să prinzi delfinul?
Ea îl privi,cu ochii plini de speranţă,strălucind ca diamantele în soare.Pentru un
bărbat ca el,pentru care ziua începea de la zece noaptea încolo,strălucirea pe care
o radia chipul ei era mai mult decât tortură.Se abţinu să nu geamă.Ce dracu'
făcea cu ea? Se uită la buzele ei şi-şi dădu seama că la această întrebare nu
există doar un răspuns.Lăsă să-i cadă mâna de pe umerii ei.Ar fi vrut să urască
sentimentele pe care le avea pentru ea,să urască faptul că-l făcea să se simtă
aşa.Trecuse mult timp de când cineva reuşise să penetreze zidul de protecţie pe
care şi-l construise în jur.Dar adevărul era că se simţea prea bine cu ea,ca să o
alunge.Ştia că mai târziu o să se blesteme în toate felurile,pe toate tonurile,dar
ştia de asemenea că nu putea fi el acela care să stingă această lumină din ochii ei
şi să-i ucidă speranţele.Cel puţin nu în seara asta.
-Nu trebuie decât să te apropii fără să fii detectat,răspunse ea.Şi din acel punct
mă descurc şi singură.Cole căscă ochii la ea.
-Singură?
-Sunt un scufundător cu experienţă şi sunt antrenată să lucrez sub apă.Am sau
pot face rost de echipamentul necesar cu care să se poată lucra noaptea.Ceea ce
trebuie să reuşim este să găsim o cale de a trece de orice barieră pusă de el şi
apoi de a transmite semnalul cu înregistrarea glasului lui Rio.P.J.va veni la noi.
Cole o studie atât de atent,încât Kira simţi cum o trec toate transpiraţiile.Ştia că
el se întreabă dacă să o ajute sau nu,aşa că încercă să rămână calmă,să se abţină
să nu cumva să plângă sau să se roage de el.Dar,cu toate astea,privirea lui îi tăia
respiraţia.
-Cum de ai ajuns să lucrezi în domeniul ăsta? întrebarea lui o uimi,dar răspunse
cu uşurinţă:
-Tatăl meu a fost biolog marin,iar eu am crescut ajutându-l.La colegiu am
început să învăţ despre delfini şi când am descoperit felul în care lucrează cu
copiii,am ştiut imediat că asta vreau să fac în continuare.El dădu din cap,dar mai
trecură câteva clipe înainte să vorbească:
-Dacă te voi ajuta,voi avea nevoie de mai multe informaţii,începu el.
Cuvintele lui îi mai dădură ceva speranţe,astfel încât,de bucurie şi din impuls,îl
apucă de braţ.El îngheţă pe loc.La fel şi ea.Prinsă în capcana privirii lui,abia
dacă observă felul în care i se zbăteau muşchii antebraţului.Pentru ceea ce păru o
eternitate,dar,de fapt,era o secundă,cel mult două,rămaseră tăcuţi,privindu-se.
Fir-ar să fie.Kira se dojenea în gând în toate felurile folosind toate sinonimele pe
care le ştia pentru cuvântul „idioată”.Era cât pe ce să reuşească,dar făcuse unicul
lucru care garanta eşuarea.Îl atinsese.
Din multe puncte de vedere părea un tip extrem de senzual,pe care nu-l deranja
contactul fizic.Dar în următoarea clipă,după ce-l atinsese,nu mai făcuse nici un
pas către el,observând faptul că doreşte să controleze permanent situaţia.Oare
reacţiona aşa doar faţă de ea,sau faţă de toate femeile? Ochii îi străluciră de furie
şi nu ştia ce să facă: să încerce să-i explice sau să o ia la fugă?
El îşi înclină faţa către a ei,iar ea,în sfârşit,se uită în altă parte.Mai târziu,realiză
că ţinea mâna în continuare pe braţul lui şi şi-o retrase ca arsă.
-Îmi pare rău.Am vrut doar să...vorbind,se uită la el şi faptul că nu era deloc
furios o bloca.Se uita la buzele ei,de parcă ar fi vrut să le mănânce.Cole,zău că
nu am vrut să...Cole zâmbi.Ceea ce-i acceleră pulsul şi-i trimise cele mai teribile
senzaţii în tot trupul.
-Ba vrei,Kira.Din tot sufletul.Şi eu la fel.Zâmbetul îi dispăru,în timp ce-şi
cobora buzele spre ale ei.Buzele lui erau dulci şi fierbinţi şi umede.Îi luă capul
în mâini pentru a o săruta mai bine.Kira era consumată de senzaţii atât de
intense,încât trupul ei capitulase,sedus.Plăcerea de a-i simţi palmele fierbinţi pe
obraz,combinată cu presiunea dulce a buzelor lui pe ale ei,o înnebuneau şi o
ameţeau.Îşi desfăcu buzele şi-i simţi vibraţiile limbii.Felul în care îi ţinea faţa în
mâini avea ceva de disperare şi numai când se gândea cât de mult o doreşte,
simţea fiori pe şira spinării.Ar fi vrut să se ridice pe vârfuri,să-i cuprindă umerii
cu braţele,să-l mângâie şi să-l simtă,dar se abţinu.
El îşi împinse încet limba în gura ei,mângâind-o sinuos pe a ei,apoi
retrăgând-o.Apoi începu să o guste pe a ei,după care,brusc,îşi împinse iar limba,
iar şi iar,înnebunind-o.Dorinţa o cuprinse cu o violenţă nemaipomenită.
Niciodată nu dorise atât de mult,nu simţise,nu cunoscuse asemenea disperare.
Senzaţia deveni de nesuportat şi avu impresia că va intra în pământ dacă nu se
va agăţa de el.Exact în acel moment,el întrerupse sărutul,dar fără a fi distanţă
mai mare de un milimetru între buzele lor.
-Asta să fie o lecţie pentru tine,Kira,şopti el.Să nu mă mai minţi niciodată.

CAPITOLUL 4
Kira închise cu calm telefonul.Ar fi vrut să-l trântească,dar refuză să-i dea
satisfacţie lui Cole,care probabil că acum mustăcea,ştiind că o enervase.Şi-apoi
trebuia să hrănească animalele şi abia dacă mai avea energie să stea în picioare.
Nu voia să-şi piardă ultimele resurse pentru unul ca el.În minte i se derula scurta
lor conversaţie.
-A intervenit ceva,spusese el.Dacă vrei să discutăm,vii la mine la ora nouă.
Tonul lui nu lăsa loc la replică,iar ea abia dacă avusese timp să-i confirme,că-i şi
închisese telefonul.Naiba să-l ia pe încăpățânatul ăsta arogant,macho încrezut...
Dacă ar fi existat măcar o altă posibilitate de a-l aduce înapoi pe P.J...Dar nu era
şi o ştia.Problema era că şi Cole ştia.Şi,aparent,părea să încerce să se asigure că
ea nu va uita acest lucru.Contase pe faptul că va veni la ea.Sperase,în ciuda
aparenţelor,să-l vadă în apă,cu delfinii.Ar fi avut avantajul de a se întâlni cu el
pe terenul ei.Of,măcar dacă nu l-ar fi sărutat aseară.
Amintindu-şi,Kirei îi luară obrajii foc.Ce proastă fusese să creadă că Cole...
Muzica lui şi atmosfera ce-l înconjura îi dăduseră impresia că tipul ar fi un fel de
erou torturat de trecut.Ei bine,se lămurise că nu e nici un fel de erou.
Kira împinse scaunul pe care stătea în spate şi se îndreptă spre locul unde
Paul,asistentul ei,lăsase peştii.Îşi legă un şorţ peste şortul alb pe care şi-l trăsese
peste costumul de baie.Jumătate de oră mai târziu reuşise cât de cât să uite de
domnul Sinclair şi despre cât de bine era în braţele lui puternice.
Îi dădu ultimul hering lui Cutter.Delfinul îl înghiţi,apoi scoase nişte sunete
simpatice,de parcă ar fi rugat-o să-i mai dea.
-Bine că măcar tu mănânci,îi zise ea mamiferului zâmbăreţ.Privirea i se opri pe
Rio,care înota încet.Asta făcea toată ziua,mereu şi mereu,refuzând
mâncarea.Luă găleata goală,oftând.Cutter ieşi aproape tot din apă,emițând tot
felul de zgomote pentru a-i atrage atenţia.
-Îmi pare rău,dragule,zise ea şi ridică găleata pentru a-i arăta delfinului că e
goală.Cutter se scufundă în apă şi înotă cu viteză,apoi sări în aer şi se trânti în
apă în aşa fel,încât o udă toată pe Kira.Fără să se supere,ea începu să râdă,
lingându-şi apa sărată de pe buze.Apoi vârj mâna în buzunarul şorţului şi scoase
un peşte.Uite,ia.Şi să nu-i spui lui Paul.
-Ce să-i spună lui Paul? Vocea familiară a asistentului o trezi din reverie.
-Hei,e cam târziu.Doamna n-ar bea o bere? Ea se sili sa zâmbească şi se întoarse
să-l salute.Mare şi blond,cu un trup ce i-ar fi făcut pe toţi surferii din California
să pălească de invidie,Paul Taylor era cu Kira de patru ani,de la deschiderea
Institutului Dr.Dolphin.Avea douăzeci şi patru de ani,cu aproape un deceniu mai
tânăr decât ea,dar,în ciuda farmecului lui şi a drăciilor,Kira ştia că nu putea avea
un asistent mai bun.
-Şi să se ia după mine toate femeile din Key West? Nu,nu,răspunse ea.
Băiatul îi luă găleata din mână,politicos.
-A mâncat?
-Mai nimic.
-Fir-ar să fie.Kira îi simţi tensiunea.Dacă continuă aşa,va trebui să-l trecem la
hrănire forţată.Dar şi asta este tot o măsură temporară.
-Ai mai aflat ceva de P.J.? Îşi aminti de Cole şi de evenimentele din seara
trecută.Delfinii reuşiseră să o relaxeze,dar pentru scurt timp,pentru că acum o
cuprinsese din nou oboseala.
Ar fi vrut să i se destăinuiască lui Paul,să-şi împartă problemele cu el,dar era
prea riscant.Spuse,alegându-şi atentă cuvintele:
-Ştiu că ţi-am dat detalii cam vagi,dar sper să nu vă faceţi prea multe probleme.
Avem atât de multe de făcut.El puse o mână pe umărul ei gol.
-Lasă-mă să te ajut.Kira zâmbi.Măcar dacă ar fi ştiut cu câtă disperare şi-o
dorea.
-Mulţumesc,Paul.Dar acum trebuie să rezolv singură.Cu cât sunt mai puţini
implicaţi în asta,cu atât mai bine.Paul o privi îngrijorat.
-Ştii unde e P.J.? De ce nu-mi spui ce ai aflat până acum? Vorbea mai alert şi
respira de parcă ar fi vrut să-şi recapete controlul.Kira încercă să nu ia în seamă
tonul mai puţin familiar,parcă de comandă din vocea lui.Clătină din cap,
gândindu-se că ceea ce i-ar trebui ar fi o noapte de somn bun; în felul ăsta nu va
mai vedea intrigă peste tot.
-Îţi mulţumesc.Acum ştiu că voi putea conta pe ajutorul tău.Dar momentan,cred
că mă pot descurca şi singură.Paul o studie îndelung.Apoi se relaxa brusc şi-i
zâmbi fermecător,cu surâsul acela care făcea femeile să-i cadă la picioare.
-Atunci e O.K.Ai grijă de tine.
Kira se uită după el,încercând să se convingă de faptul că ar trebui să fie
recunoscătoare că Paul abandonase atât de uşor subiectul.O trecu un fior de frig
şi-şi încrucişa braţele,încercând să se încălzească.Se îndreptă repede către birou
şi se schimbă cu hainele uscate pe care le ţinea întotdeauna la îndemână.Nu luă
în seamă faptul că seara era oricum,numai răcoroasă nu.

Nu mergea.Cole lăsă saxofonul în poală,iar ecoul ultimelor note încă mai răsuna
deasupra apei.Luna răsărise mai devreme ca de obicei şi contemplarea
misterelor de sub apa ce acum era argintie nu-l calma.
-Naiba s-o ia,murmură el,lovind cu piciorul în podea.Împinse mai încolo un
scaun şi intră în prima cameră.În câteva minute,Kira va fi aici pentru a-i da toate
informaţiile de care mai avea nevoie.Informaţii pe care ar fi trebuit să le aibă de
seara trecută.Încercă să-şi amintească toate detaliile serii
Se uită repede prin camera mică.Înjurându-se în toate felurile,închise uşa şi se
îndreptă către punte.Până să ajungă sus,dădu un picior cizmelor grosolane pe
care le folosea pe vreme rea,vârându-le sub canapea şi luă câteva reviste
împrăştiate,punându-le la locul lor,pe raftul de cărţi.Abia atunci îşi dădu seama
că face din nou curat pentru ea.Se încruntă.Ieşi afară şi aşteptă,cu braţele
încrucişate.Se întrebă,pentru a suta oară de când se despărţiseră seara trecută,de
ce nu a dat-o afară din clipa în care i-a spus că P.J.nu e copil,ci delfin.
Nu ştia ce să-şi răspundă.Sau,cel puţin,nu voia să recunoască.
Ei bine,în cinci minute va corecta greşeala aceea tâmpită.Şi mai avea timp să
ajungă şi la Repo,pentru un cântec,două.
-Cole? Vocea ei dulce îl cuprinse precum aerul umed al serii.
Nu se mişcă din loc,în timp ce Kira venea spre el.Lumina lunii dădea o iluzie de
irealitate apariţiei ei; era îmbrăcată cu un pulover negru,iar părul îl purta prins la
spate,într-o coadă de cal.Chipul îi era încadrat de cârlionţi rebeli,ceea ce-l făcu
să se întrebe dacă nu cumva condusese cu geamul lăsat.Părea...pură.Şi sexy.Ce
se întâmplase cu „profesoara”?
Kira rămase pe loc.Cole încă nu i se adresase şi,dintr-un motiv pervers,păstra
tăcerea.Ea se mai apropie cu un pas,iar Cole îşi dădu seama că o testează,
încercând să ghicească ce va face în clipa următoare.Rămase în picioare,
încrucișându-şi gleznele.Ea se opri.
Nu-şi putea da seama ce simte.Voia să o intimideze,să o facă să plece.Voia să o
enerveze.Se gândi la sărutul de ieri-seară.Voia să-i guste din nou buzele.
-Mă duc să iau ceva de băut.Vrei şi tu? Stând cu spatele la ea,nu avea idee cum
reacţionează Kira în faţa unei primiri atât de lipsită de politeţe.Rămase cu mâna
lipită de clanţa uşii.
-Aş vrea o bere,dacă deranjul nu e prea mare.Era calmă,dar Cole simţi unda de
sarcasm din vocea ei.Zâmbi.Dădu din cap,fără să se întoarcă,şi intră în cameră.
Reveni pe punte cu o sticlă sub braţ şi un pahar în mână,pe care-l şterse de blugi,
după care i-l dădu Kirei.Ea înainta câțiva paşi pentru a-l lua.Îi atinse degetele în
treacăt.Cole rezistă impulsului de a-şi retrage mâna,încercând să nu se
gândească la pielea ei fierbinte.Problema era că ea,fiind atât de aproape,îi simţea
mirosul părului proaspăt spălat,probabil cu şampon de flori de portocal.Nici nu
putea mirosi a altceva.Încercă să-şi amintească de planul pe care şi-l făcuse.Îşi
făcu de lucru cu capacul sticlei cu bere.Ştia că nu o va ajuta.Dacă P.J.ar fi fost
copil,nu ar fi avut de ales.Dar acum...
Nu luă în seamă bătăile repezi ale inimii.Nu.Era bună hotărârea de a o trimite de
unde a venit.Dacă rămânea aici,o va lua la el în pat.În patul lui,sub el,gemând de
plăcere.Ideea îl tenta enorm; imaginea îi ardea gândurile.
Dar nu era un aşa nemernic,care să seducă o femeie care probabil voia mai mult-
şi merita mai mult-decât o simplă eliberare fizică.
Asta era tot ce putea oferi.Un număr bun,urmat de multă durere.Şi,deja cauzase
prea multă durere.Kira se mişcă,trezindu-l din reverie.Cele cinci minute deja
trecuseră.
-În legătură cu chestia cu peştele,începu el,aplecându-şi capul pentru a se uita la
ea.
-Mamiferul,îl corectă ea,distrată.Apoi,de parcă ar fi revenit cu picioarele pe
pământ,se uită la el,mai atentă.Se lăsase dusă de gânduri.Aplecându-se către
ea,Cole o privi,dându-se într-o parte,pentru ca luna să-i lumineze chipul.Dar
chiar era îngrijorată din cauza nenorocitului ăla de peşte!
Oftă.I-ar fi plăcut să creadă că era gata să-i facă o favoare.Numai că ştia mai
bine.Poate că era mai ticălos decât părea.Ideea îl deprimă.
-Spune-mi întreaga poveste cu peş...Tăcu,zâmbind.Cu mamiferul.Cine a
făcut-o,Kira? Felul în care îi pronunţa numele,o făcea să se simtă în siguranţă
deplină.Un sentiment pe care nu ar fi crezut să-l simtă în preajma unui bărbat
precum Cole Sinclair.Dar problema nu era rezolvată.Când va auzi cine l-a furat
pe P.J.,s-ar putea să primească un şut în fund,care să o arunce dincolo de punte.
Îl privi în ochi,ştiind că e necesar să fie foarte convingătoare.
-Juan Carlos Martinez.Cole făcu ochii mari.Apoi îşi dădu capul pe spate şi
începu să râdă.Poate dacă nu ar fi fost atât de uimită de reacţia lui,s-ar fi înfuriat.
-Să înţeleg că-l cunoşti pe acest Martinez?
-Dacă asta înseamnă dacă ştiu că e unul dintre cei mai bogaţi din Keys,atunci
răspunsul e da.Întrebarea mea este dacă ai idee de unde are Carlos un munte de
bani şi de ce trăieşte atât de izolat?
-Presupun că din acelaşi motiv ca tine.De data asta îl pusese la masă.Se grăbi să
profite de avantajul obţinut.Bărbaţii care se ocupă cu contrabanda între SUA şi
Cuba nu dorm prea bine noaptea,domnule Sinclair.Dar presupun că ştii asta.
Cole zâmbi,dar de data asta mai puţin amuzat.De fapt,dacă era să se ia după
felul în care-i luceau ochii,avea impresia că tocmai spusese ceva nepotrivit.
Veni către ea,iar Kira încercă să nu o ia la fugă.Era cu cel puţin un cap mai înalt
şi o privea fix.
-Nu-i mai judeca pe cei despre care nu ştii nimic.Şi nu crede tot ce auzi.Dar în
ceea ce-l priveşte pe Juan Carlos,să ştii că dacă delfinul e la el,atunci nu poţi
face altceva decât să-ţi iei uneltele de pescuit şi să încercă să prinzi altul.
-Nu.Clătină din cap,încercând să.se calmeze.Era a doua oară,în două zile,când
era cât pe ce să se piardă cu firea.Şi în ambele dăţi vina fusese a acestei femei.
Întrebarea era de ce o lăsa să meargă mai departe? De ce nu punea capăt
mascaradei?
-Ţi-ai făcut testamentul,buze dulci? Treaba ta.Nu ai decât să te duci şi să încerci
să-ţi recuperezi delfinul.Dar nu conta pe mine.Se rezemă de un
perete,încrucișându-şi braţele peste piept,într-o poziţie,calculat,nonşalantă.
Tăcerea dură câteva minute lungi.Realiză clipa în care Kira şi-a dat seama că a
pierdut.Tensiunea se transformase în resemnare.Dar ceea ce nu putea suporta era
dezamăgirea din ochii ei de diamant.Nu era dezamăgită că-l pierduse pe P.J.El o
dezamăgise.Naiba s-o ia.
-Ei bine,atunci se pare că afacerea noastră s-a încheiat,spuse ea blând.Acum era
calmă,ceea ce-l enerva mai mult decât oricare altă reacţie.
-Mulţumesc pentru bere,domnule Sinclair.Făcuse deja doi paşi,când Cole
reacţiona.Ridicase mâna să o oprească,dar ea rămăsese deja pe loc când auzise
scândurile punţii scârţîind sub greutatea pasului lui.Mâna îi căzu,iar degetele i se
strânseră pumn.Din nou o pauză lungă.
-Nu pleca.Trupul Kirei era încordat la maxim.
-Ce-ai spus? Abia dacă îndrăznea să şoptească.Cole oftă adânc.
-Pe toţi bărbaţii pe care-i întâlneşti îl pui în situaţii atât de grele? Sau a chinui e
plăcerea ta? Se întoarse cu faţa,cu ochii mari,surprinsă.
-EU te chinui PE TINE? Pufni amuzată.Cred că asta e starea ta naturală! Şi crezi
că dacă ar fi fost aşa de simplu să mă duc să prind alt delfin,nu aş fi făcut-o?
Pentru că,capturarea lor e interzisă,afară de cazul în care ai permis.
-Dar a fura un delfin de la unul dintre cei mai mari şefi ai crimei organizate,ce
crezi că e?
-Ascultă,domnule,toată munca mea de până acum a ajuns la un punct care se
poate încheia aici.Dacă ratez,nu numai eu am de suferit.Poate că ţi se pare o
tâmpenie,dar copiii care lucrează cu P.J.nu gândesc aşa.Dacă ai fi venit la
institut,aşa cum te-am rugat,te-ai fi convins.Însă se pare că ai lucruri mai bune
de făcut.Ridică mâna exasperată,de parcă ar fi vrut să spună că nu-şi putea da
seama care ar fi acelea.Lui Cole nu-i plăcea părerea proastă pe care o avea ea
despre el,ceea ce era ciudat,având în vedere că de câțiva ani încoace nu-l
interesase ce gândeşte lumea despre el.
-Nu sunt detectiv,domnişoară Douglass,îi replică el,accentuând politeţea cu care
i se adresase.Nu lucrez pentru dumneata.Ea se uită dezaprobator de jur împrejur,
de parcă i-ar fi evaluat barca.
-Din câte văd,se pare că nu lucrezi deloc.
O luă de mâini şi o strânse,enervat.Apropiindu-şi faţa de a ei,zise:
-Pentru o femeie care pretinde că conduce o şcoală,nu eşti prea deşteaptă.Ai
spus că sunt un contrabandist de doi bani.Dacă aş fi fost atât de decăzut şi imoral
cum pretinzi-sau,la dracu',poate că aşa ţi-ar plăcea să fiu-atunci de ce naiba te tot
ţii după mine? De ce nu crezi că ar fi mai înţelept să nu stai prea mult prin
preajma mea? O împinse mai în spate,dar fără să-i dea drumul.De ce nu
fugi,mâncând pământul,până la maşina aia a ta şi de ce nu o ştergi mai repede?
Kira încercă să-şi recapete suflul.Ultima dată când fusese atât de aproape de el,o
sărutase.Nu era sigură care episod o deranja mai mult.Nu era nevoie să i se
spună să o ia la fugă,şi încă repede.Bunul-simţ ar fi avertizat-o cu cine are de-a
face.Dar pentru un bărbat care s-a întors din drum să o salveze,care a scăpat-o
dintr-un bar plin de motociclişti tâmpiţi,nu o putea convinge prea repede că era
în pericol cu el.Sau poate încerca să se convingă pe sine?
Încercă să nu se mai gândească.Ştia că e om bun,că e un om cu principii.Şi că
felul în care a sărutat-o era cel mai imoral lucru pe care i-l arătase.
-Dacă eşti de părere că sunt într-un atât de mare pericol,de ce mi-ai cerut să
rămân,în urmă cu câteva minute? O studie atent,la fel cum îl studiase şi ea mai
înainte.
-Nu sunt sigur,răspunse în cele din urmă.Dar cred că din acelaşi motiv pentru
care nu ai plecat când ai avut ocazia.Kira îşi dădu imediat seama la ce se referă.
-Atunci facem treaba? Dacă rămân...mă ajuţi?El zâmbi.Dinţii albi îi străluciră,iar
chipul i se transformă automat.Atunci Kira îşi dădu seama că se simţise în
siguranţă cu el,pentru că nu crezuse ceea ce se spunea despre el.
-Ce să înţeleg că oferi,Kira? Pielea îi ardea de parcă ar fi luat foc.Ar fi vrut să nu
se mai uite aşa la ea.Ar fi vrut să facă ceva care să stingă acest foc.Ar fi trebuit
să fie supărată pentru că îndrăznise să insinueze că dacă o va ajuta,îi va oferi
trupul.Dar nu putea nega atracţia.Totuşi,asta nu însemna că era gata să împartă
aşternutul cu el.Nici pentru ea,nici pentru P.J.OARE?
Se strădui să-i susţină privirea.
-N-o să neg că se...întâmplă ceva.Chiar dacă nu pare.
Cole păşi din nou către ea,la mai puţin de un centimetru.
-Hai,Kira,ascult.Vrei să spui că dacă te ajut,te vei culca cu mine?
Kira trebui să-şi dea capul pe spate pentru a se uita la el,dar scoase puţin bărbia
înainte,pentru a-i da de înţeles că nu e intimidată de întrebarea lui sinceră.
-Dacă acesta e preţul,da,răspunse ea.Doamne,ce spusese? încercă să se convingă
că era un sacrificiu pe care-l făcea de dragul lui P.J.Cole chicoti şi o mângâie cu
un deget pe obraz.Apoi,cu acelaşi deget,îi desfăcu buzele,mângâindu-i-le.
-Ştii la fel de bine ca mine că te-aş fi putut avea în patul meu,chiar dacă aş fi
refuzat să te ajut.Kira înţepeni,mai ales că afirmaţia lui era perfect valabilă.Dar
înainta de a apuca să spună ceva,îşi aplecă capul,până când mai avea puţin şi-i
atingea buzele cu ale lui.
-Te ajut,buze dulci,zise el.Dar nu pentru sex.
CAPITOLUL 5
Kira încercă să-şi menţină gândurile în ordine.
-Atunci de ce? Ce vrei? O va săruta.O ştia cu fiecare părticică de piele.Nu-şi
dorea decât să se grăbească,să o facă mai repede.
-Vom discuta mai târziu.Îi atinse buzele,mai mult torturând-o,decât
sărutând-o.Mult mai târziu.Îi cuprinse ceafa în palmă şi o apăsă uşurel cu
degetele până când gura ei se potrivi perfect cu a lui.Din clipa în care buzele ei
se despărţiră,adânci sărutul.Limba lui o gusta de parcă ar fi fost un vin rar şi
preţios.Combinaţia neaşteptat de potentă de forţă şi tandreţe îi dădea fiori pe şira
spinării.Nu se mai gândi decât la gura lui,la felul în care o poseda pe a ei.
Ar fi vrut să-l cuprindă cu braţele,dar mâinile îi înţepeniseră.O trase mai
aproape,înlănţuind-o,până când se simţi înconjurată de un zid de protecţie.Ar fi
trebuit să se simtă ameninţată de mărimea şi puterea lui,dar tot ce putea gândi
era că nimeni şi nimic nu o va atinge în sanctitatea braţelor lui.Era un lux pe
care într-adevăr nu şi-l putea permite.Trebuia să-şi menţină gândirea clară.
Viitorul lui P.J.şi al institutului era totalmente în mâinile ei.Dar era atât de
tentant,chiar pentru un minut,două,să laşi pe cineva să te ajute să-ţi cari povara.
Dădu să se retragă,dar Cole o strânse şi mai tare.Stilul de sărut se schimbase,tot
dominant şi posesiv,dar cerând altceva.Părea să vrea să se refugieze în ea,la fel
cum făcuse şi ea în braţele lui.Era o idee prostească şi periculoasă-cum să-i
treacă prin cap că e vulnerabil în faţa ei?
Cum să se gândească la aşa ceva? Totuşi,simţea disperarea din atingerea lui şi nu
putu rezista tendinţei de a-i oferi ceea ce el îi dăduse fără nici un efort.
Voia să dea,în loc să primească.Dar Cole părea mulţumit să continue să facă
dragoste cu gura ei,toată noaptea,dacă l-ar fi lăsat.Să facă dragoste.Da,se gândi
Kira,la puterea şi forţa de dincolo de sărut,făcea dragoste.
Hotărâtă,încercă încet să-i împingă limba cu a ei,cerându-i în tăcere,permisiunea
de a-i gusta gura,cum făcuse şi el cu a ei.Brusc,îşi dezlipi buzele de ale ei şi o
ţinu cu capul lipit de piept.Simţea cum o mângâie cu mâna pe ceafă,cum îi
dezmiardă părul.Rămase un timp în braţele lui,ambii respirând accelerat.
În cele din urmă,Cole se aplecă şi-i dădu capul pe spate până când putu să o
privească în ochi.
-Vom face dragoste,Kira,şopti el cu vocea joasă,dulce şi sexy.Dar pentru că o
vrem amândoi.Nu ca răsplată.Kira ar fi vrut să-i spună că se înşeală.Intensitatea
cuvintelor lui îi dădea clar de înţeles că o dorea.Dar ea ştia foarte bine să facă
diferenţa dintre faptul că o voia şi că avea nevoie de ea.
Simţea o nevoie disperată de aer şi de timp de gândire.De distanţă.Făcu câ țiva
paşi înapoi,încercând să respire aerul sărat şi răcoros al serii.Când crezu că e în
stare să vorbească,se uită la el.Cole se retrăsese în cealaltă parte a punţii şi-şi
făcea din nou de lucru cu berea.Părea că nici nu pusese mâna pe ea.Când ea
vorbi,o privi cu atenţie.Imediat avu din nou plăcuta senzaţie a mângâierilor
lui.Oare se va obişnui vreodată cu privirea aceea pătrunzătoare?
-Dacă vrei să mă ajuţi,atunci cred că ar trebui să-ţi spun tot ce ştiu.Încercă să
păstreze un ton neutru.Însă fără a reuşi.
-Te ascult,Kira.
-Există pe aici vreun loc unde să putem sta şi discuta? Poate înăuntru?
Cole se uită în direcţia camerei de zi.
-E prea cald acolo.Hai să mergem pe puntea superioară.Se ridică şi-i făcu semn
să o ia înainte.Ea se grăbi către scară şi o urcă repede,înainte ca el să apuce să se
răzgândească.Pe puntea de sus erau câteva bănci.Pânza care oprea razele
soarelui era dată la o parte,lăsându-i scăldaţi în lumina lunii.Cole aruncă pe jos
câteva perne,făcându-i semn să se aşeze vizavi.
Kira se aşeză turceşte,rezemându-se cu spatele de perete.Cole îşi întinse
picioarele în faţă,încrucișându-şi gleznele.Ajungeau până la marginea pernei
ei.Kira încercă din greu să-şi dezlipească privirea de pe pulpele bine făcute.Nu
avea decât o pereche de boxeri pe el.Cole rămase tăcut,aparent aşteptând să
înceapă ea.Kira se calmă.Aerul era cald,luna strălucea,iar prezenţa lui Cole
începuse să-i facă bine.Între ei era un fel de intimitate care aproape că-i plăcea.
-După ce s-a descoperit dispariţia lui P.J.,începu ea,am pus întrebări tutror
angajaţilor mei.Avem opt.Mai sunt de asemenea studenţi care vin şi studiază la
noi,deşi momentan nu avem pe nimeni.Ceilalţi oameni care au acces la
Dr.Dolphin sunt doctorii şi terapeuţii care lucrează cu pacienţii.
Se opri,uitându-se cu coada ochiului la Cole,care nu scosese nici un sunet.O
privea atent,dar tăcut.
-Cei care fac parte din personalul meu nu sunt foarte bine plătiţi.Majoritatea lor
stau cu mine de la început şi sunt dedicaţi trup şi suflet delfinilor.Ştiu că nu
poate fi vorba de nici unul dintre ei.
-Eu n-aş fi aşa sigur.Kira se întoarse repede cu faţa la el.
-De ce spui asta? Nici nu-i cunoşti.
-Prea îi aperi.De fapt,cred că te întrebi dacă vreunul dintre ei a făcut-o.
Kira nu avea ce să reproşeze logicii lui,dar o călca pe nervi faptul că îi putea citi
gândurile cu atâta uşurinţă.
-Poate că ai dreptate.Dar doar pentru că după ce am verificat totul în
amănunţime,m-am convins că domnul Martine nu-l putea fura pe P.J.fără ajutor.
-Iar acest ajutor trebuie să fie cineva care cunoaşte delfinii şi e familiar cu
rutina zilnică de la Dr.Dolphin.
-Da,dar asta nu dovedeşte că e vorba de unul dintre oamenii mei.Se uită enervată
la el.Era foarte dur.Începu să se întrebe cât de adevărate erau zvonurile ce
circulau în legătură cu trecutul lui de contrabandist.
Dar acum nu era momentul să-i pună întrebări personale.
-Tot nu mi-ai spus cum ai descoperit că Martinez a fost acela care ţi-a furat
delfinul.Tonul lui provocator exprima clar îndoielile pe care le avea în legătură
cu teoria ei.
-De fapt,am aflat din întâmplare.Se ridică puţin,îndreptându-şi spatele şi îşi
strânse genunchii la piept.Şi-i strânse în braţe şi se uită în ochii lui Cole,ştiind că
e mai mult decât necesar să fie convingătoare.Singurul mod în care P.J.ar fi putut
ieşi,ar fi fost pe sub poarta subacvatică ce separă laguna de canal.De canalul
care se varsă în golf.
-Poarta era cumva stricată? întrebă brusc Cole.
-Nu,nici poarta,nici gardul de plasă.Dar deja am întrebat şi m-am asigurat că nici
unul dintre angajaţii mei nu a deschis-o accidental,aşa că următoarea ipoteză
este că a fost luat.Furat.
-Şi bineînţeles,prima persoană care ţi-a venit în minte a fost şeful crimei
organizate internaţionale.Auzind răspunsul sarcastic al lui Cole,Kira se încruntă,
dar fără să se lase intimidată.Chiar dacă-şi dădea seama că părea fantastic.
-Bineînţeles că nu.Am aranjat o şedinţă cu toţi angajaţii mei,pentru a discuta
cum să justifi-căm în faţa mass-media dispariţia lui P.J.şi pentru a ne gândi cum
să procedăm la prezentarea în faţa investitorilor.Pe atunci nu eram sigură cum a
dispărut.De fapt,a trecut destul de mult timp până mi-am dat seama.Ideea că
cineva l-ar fi putut lua mi se părea atât de bizară,încât voiam să cred că există o
explicaţie mai simplă.Deci nu am chemat poliţia.
Intrigată de atitudinea lui condescendentă,Kira îşi apără înflăcărat decizia.
-Dacă raportam la poliţie că s-a furat un delfin,atunci problema ar fi devenit de
notorietate publică.După cum am mai spus,P.J.a fost subiectul a numeroase
documentare pe tema abilităţii lui de a lucra cu copiii handicapaţi.Aceste
documentare le voi prezenta investitorilor pentru a le câștiga interesul.Dacă se
află că P.J.lipseşte,rni-e teamă că investitorii vor da înapoi.Aşa că m-am gândit
că e mai bine să tac,până când voi avea timp să fac investigaţii pe cont propriu.
Tonul ei nu lăsa loc de comentarii.Cole ridică din umeri,de parcă ar fi vrut să
spună că asta nu-l interesa pe el,odată ce era deja prea târziu.Kira oftă,
străduindu-se să se relaxeze.Se întrebă ce anume ar fi destul de important pentru
el,cât să-i penetreze indiferenţa.Încercă să zâmbească şi-şi continuă povestirea:
-Am continuat să discutăm în şedinţă despre acei investitori care par ceva mai
interesaţi şi un nume apărea mereu.Key Mar Industries.Cole se ridică puţin,
îndreptându-şi spatele.
-Una dintre companiile de vârf ale lui Martinez.Kira nu se deranja să se
gândească de unde ştie asta.De fapt,îi venea mai uşor cu el,dacă avea ceva
informaţii despre Martinez.
-Atunci nu am ştiut.Tot ce ştiam era că purtătorii de cuvânt ai acestei companii
au sunat de câteva ori şi de fiecare dată chestionând câte un alt angajat în
legătură cu institutul nostru.Nu li s-a .părut nimic suspect,dar când ne-am adunat
şi am discutat,ne-am dat seama că suma informaţiilor pe care le-au cerut este
prea mare faţă de standardul tip pe care-l au investitorii.
-Sunt de acord că pare suspicios,dar nu văd de ce Martinez sau oricare alt
investitor ar vrea să fure delfinul.
-Nici eu.Vocea Kirei deveni mai puternică.Dar coincidenţa e prea mare.Key Mar
a făcut investigaţii de cel puţin două ori pe săptămână şi asta de mai mult de o
lună încoace,dar de la dispariţia lui P.J.nu au mai sunat măcar o dată.
-Atunci de ce nu ai chemat poliţia? Juan Carlos Martinez nu e genul de tip cu
care să te joci de-a detectivul amator.
-Ştiu.Vocea Kirei deveni mai dură,în timp ce se gândea la faptul că P.J.e ţinut
captiv de un om care nu are nici conştiinţă,nici morală.Îşi drese glasul şi zise:
Am încercat,dar apoi mi-am dat seama că va trebui să le spun despre cine e
vorba.I se vor pune întrebări.Având în vedere întrebările puse de oamenii lui,mă
gândesc că l-a luat pe P.J.tocmai pentru că lucrează bine cu copiii suferinzi de
autism.Dar dacă Martinez măcar bănuie că e suspectat,nu cred că s-ar complica
să...Se întrerupse,fără a-şi putea exprima cele mai mari temeri în cuvinte.
-Ai dreptate,Kira,zise Cole încet.Dacă Martinez îl are,şi dacă suspectează faptul
că-l ştii responsabil,îl va distruge pe P.J.într-o clipă.
Acesta era coşmarul Kirei-coşmarul cu care trăia în fiecare zi şi în fiecare minut
din ziua în care dispăruse P.J.Şi acesta era adevăratul motiv pentru care nu dorea
implicarea poliţiei.Chiar dacă pierdea institutul,nu-şi va putea ierta niciodată
faptul că l-a supus pe P.J.la asemenea risc.
-De aceea m-ai ales,Kira? Vocea lui era caldă,dar şi puţin tăioasă.Crezi că am
lucrat pentru Martinez? Kira ştia că următoarele cuvinte pe care le va scoate vor
însemna soarta lui P.J.Înghiţi în sec şi-şi umezi buzele.
-Nu m-am gândit până acolo.Dar mi-a trecut prin cap că cineva care...a lucrat în
domeniul ăsta,ştie câte ceva despre el.Şi,din punctul ăsta de vedere...nu am mai
auzit de nimeni...care să fi dus asemenea viaţă.Se uită la el,dar se pare că se
pricepea de minune să-şi ascundă gândurile şi habar n-avea ce părere are de ce-i
spusese.Adăugă:Principalul motiv pentru care am apelat la tine a fost că l-ai
ajutat pe Toby Jantzen.
-Un contrabandist cu inimă de aur,nu? Kira tresări auzind felul cinic-amuzat în
care vorbea.Ce tâmpită! Numai ea putea da un asemenea accent de romantism
unei aşa situaţii.Obrajii îi ardeau de umilinţă.Fusese o proastă.Cole Sinclair îşi
bătea joc de toţi şi de toate.P.J.era ca şi mort.
-Care va fi următoarea mişcare? Kira fusese sigură că nu va mai urma o altă
întrebare,aşa că acum era total surprinsă.
-Nu am comunicat personalului meu ce am aflat.M-am gândit să adun
informaţii,de care să fiu sigură.Am început să pun întrebări şi să încerc să aflu,
cu discreţie,ce e cu KeyMar.Nu mi-a trebuit mult timp să aflu că e a lui
Martinez.După care m-am întrebat de ce un om ca el l-ar vrea pe P.J.
-Ceea ce ne duce iar la prima întrebare.
-Am vorbit din nou cu fiecare angajat al meu,de data asta individual.Am încercat
să aflu ce anume a fost întrebat fiecare.
-Ce mai detectiv.Poate că ţi-ai ratat cariera.Era evident că nu manifesta nici un
fel de respect pentru ce realizase ea până atunci.
-M-a,recunosc că sunt un detectiv de fotoliu.Dar în cazul ăsta am încercat să mă
pun în locul lui şi să-mi dau seama de ce aş vrea un delfin antrenat,în aşa măsură
încât să-l fur.
-O.K.,domnişoară V.l.Warshawski,ce ai aflat? De data asta Kira zâmbi.Deci şi el
era un fan al lui Paretsky.Se gândise la cărţile acelea ale lui de pe rafturi şi se
întrebase câte dintre ele erau poliţiste.
-Multe întrebări au legătură cu felul în care delfinii îi ajută pe copiii
handicapaţi.Personalul a fost întrebat de comportamentul delfinilor,de orarul
lor,de rutina zilnică...
-Au obiceiul de a divulga asemenea informaţii faţă de oricine care sună? Vorbea
de parcă ea ar fi fost cea care i-ar fi dat hoţului cheia de la intrare.
-Da.Cole,acolo nu sunt secrete de stat.Având în vedere că ne bazăm pe
investitori,avem uşile permanent deschise.Personalul e încurajat să fie cât se
poate de amabil şi să răspundă în aşa fel,încât să încurajeze entuziasmul
investitorilor.Nu e ceva neobişnuit ca oamenii să fie interesaţi şi devotaţi
delfinilor.Sunt într-adevăr creaturi incredibile.Grija noastră principală este de a-i
proteja pe neştiutori de eventualele accidente care se pot întâmpla din
ignoranţă,sau entuziasm necontrolat.Lumina lunii nu era destul de puternică
pentru a-şi da seama din privirea lui dacă-i împărtăşea opinia.Indiferent ce se
întâmpla în acei ochi negri,rămânea un secret.Kira îşi întrerupse dinadins
povestea pentru o clipă.Voia să-i dea timp să asimileze ceea ce-i spusese.
Dar îl subestimase din nou.
-Deci să înţeleg că Martinez are un copil bolnav de autism şi a furat delfinul
pentru a încerca să-l vindece? Kira făcu ochii mari.Era mai atent decât crezuse.
Se pare că nu fusese un contrabandist de mâna a doua.Abia când o ţintui cu
privirea,îşi dădu seama că îşi exprimase gândurile cu voce tare.
-Ceea ce voiam să spun,se grăbi ea înainte ca el să se înfurie,este că mi-a luat
ceva timp ca să-mi dau seama.Am discutat cu fiecare doctor .şi terapeut dintre
cei pe care-i cunoşteam,încercând să aflu dacă Martinez a adus vreun copil la
itratament sau examinare.
-Şi?
-Nu a făcut-o.Sau cel puţin nu am reuşit să ..aflu.Cole oftă puţin iritat.Îşi trecu
degetele prin păr,apoi şi le încrucişa la ceafă.Poziţia relaxată nu reuşea să-i
ascundă tensiunea ce-i radia din tot trupul.
-Atunci cum ai aflat? Te-ai dus la uşa lui şi ai întrebat?
-Nu,bineînţeles că nu.Nu mi-aş fi asumat un asemenea risc.Cole ridică o
sprânceană,expresia lui spunând tot ce credea despre abilităţile ei de a nu se
expune pericolului.Kira continuă,încercând să nu se enerveze.
-Datorită meseriei şi a investitorilor pe care dorim să-i atragem,sunt foarte des
invitată la diferite reuniuni sociale.La care de obicei nu mă duc.Nu-i mai spuse
că se simţea ca un măscărici,pentru că ştia că e invitată doar datorită faptului că
toată lumea era intrigată de legătura ei cu delfinii.Ştiind că oriunde poate găsi un
investitor,răspundea tuturor întrebărilor cu amabilitate,ceea ce nu i se părea
greu,având în vedere că subiectul nu o obosea niciodată.
Totuşi,dorind să afle cât mai multe despre Martinez,ultima dată când primi o
asemenea invitaţie se duse fără să stea pe gânduri.Se aplecă înainte şi-şi cuprinse
genunchii cu braţele,relatându-i evenimentele serii lui Cole.
-Am fost invitată la o petrecere de către unul dintre investitorii mei.Ştiind că o
parte din firma lui e a lui Martinez,m-am dus cu speranţa că voi afla ceva.
-Să înţeleg că ai aflat? Kira zâmbi când îşi aduse aminte cum se întâmplase.
-De fapt a fost ridicol de uşor.Am pus toate întrebările posibile,formulate cât mai
inocent,pentru a nu da de bănuit.În cele din urmă,când eram la toaletă,s-a
întâmplat să fie acolo încă două femei,partenere de bridge ale lui Martinez.Care
discutau despre cât de greu e pentru Martinez să-şi păstreze menajerele şi care,
aparent,se credeau singure în încăpere.Una dintre doamne a făcut o remarcă
răutăcioasă,cum că Martinez ar găsi mai degrabă o îngrijitoare zoo.Tonul Kirei
devenea din ce în ce mai amar.
-Cealaltă a zis că părerea ei e că,faptul că Martinez ar avea un copil atât de
dement,încât îl ține închis,ca pe animale,e doar un zvon.Se uită la Cole,fără să
reuşească să-şi ascundă furia şi durerea din privire.Cealaltă femeie părea să
gândească altfel,dar apoi cineva a intrat la toaletă,iar discuţia s-a încheiat.
Fără să-şi dea seama ce face,puse mâna pe coapsa lui Cole.Era atât de furioasă
de nedreptatea ce se făcea unui copil,încât nici nu observă că lui Cole îi înţepeni
piciorul complet.
-Nu înţelegi? Totul se leagă.Întrebările despre felul în care delfinii îi ajută pe
copiii cu autism.Faptul că Martinez are un fiu pe care-l ține încuiat.Cole,un om
ca Martinez,care practic a inventat cuvântul masochism,mai degrabă l-ar fura pe
P.J.,în speranţa că un miracol l-ar salva pe fiul lui,decât să recunoască în faţa
lumii-sau a lui însuşi-că are un copil handicapat.Pe care,fără îndoială,îl
consideră o ruşine şi o povară.
Cole se uită îndelung în ochii ei strălucitori.Era complet captivat de ea.Era atât
de sigur de adevărul poveştii ei,încât aproape că nu mai putea respira de furie.
Intensitatea ei îi adusese în memorie amintiri pe care de doi ani încercase să le
uite.Îi amintea de Felicia.Aceasta avea aceeaşi loialitate pentru cei care se aflau
sub protecţia ei.Ceea ce,până la urmă,îi cauzase moartea.Şi dacă Kira nu era
atentă,ar fi putut păţi la fel.Nici nu voia să se gândească la pericolul mortal care
o ameninţa; încercă să-şi şteargă din minte întregul episod.
Îşi îndreptă din nou atenţia către Kira Douglass.Se uita fascinat la felul în care
sânii ei se ridicau şi se lăsau,într-un efort de a-şi controla respiraţia.Se uită în
altă parte,pentru că deja simţea ceva întărindu-se,ca răspuns la starea ei agitată.
Înţelegea-era vorba de dorinţă sexuală,fierbinte,animalică.
Apoi privirea coborî mai jos,către mâna ei care i se încleştase pe coapsă.
Părea să nu fie conştientă de gest,dar privirea lui îi atrase atenţia.Abia când îşi
dădu seama că îl atinge,îşi retrase mâna.
-Îmi...îmi pare rău,zise ea,ezitant.Cole se uită în ochii ei.
-De ce? Lumina lunii dădea chipului ei nuanţe de alb şi gri,dar era gata să jure
că roşise.Totuşi,tăcu.În ciuda faptului că o voce interioară ţipa la el să-şi retragă
întrebarea,voia să-i afle răspunsul.
-Ştiu că ai prefera să nu te ating.Cole rezistă eroic impulsului de a o înşfăca,de a
o implora să-l atingă cum şi unde vrea,şi asta cât mai repede.Dar sinceritatea din
vocea ei îi dădea certitudinea că asta gândeşte.
Însă,ce buze tentante! îşi adună toate resursele de răbdare,încercând să reziste
tentaţiilor carnale.Îşi primise răspunsul.Încrucișându-şi braţele pe piept,îşi
strângea degetele pumn,luptând împotriva dorinţei arzătoare de-a o atinge,ştiind
că numai dacă ar fi întins mâna,ar fi avut-o sub el,goală,în câteva secunde.
Reuşi să spună:
-Nu te pot ajuta dacă refuzi să crezi faptul că,probabil,unul dintre angajaţii tăi e
implicat.Trebuie să fii pregătită.Înţelegi?
-Da.Un cuvânt.Cum de putea pune atâta speranţă într-un cuvânt? Cole simţi o
nevoie disperată de a o alunga de pe barca lui,din viaţa lui.Kira era o ameninţare
pentru el,din toate punctele de vedere.Îl forţa să vadă cât de decepţionat era de el
însuşi.Încerca să se convingă să o ajute,apoi să se culce cu ea,după care totul să
ia sfârşit.Încerca să-şi repete mereu că se va descurca.
Se uită în ochii ei şi înţelese că se minţea singur.Că încerca cu disperare să se
convingă că merita mai mult decât momente de plăcere.Naiba.s-o ia pentru că
renăscuse în sufletul lui aceste speranţe.O femeie precum Kira,care suferea
pentru cei răniţi şi vulnerabili în faţa lumii,simţise vidul din sufletul lui.Şi se
îndoia că-l va lăsa în pace,până când nu va face totul să umple acel vid.
Dar lui nu i se putea reda sufletul.Îl vânduse cu ani în urmă pentru o viaţă de
minciuni şi decepţii.
-Dă-mi două zile,după care te aştept înapc aici,zise el,ridicându-se sprinten în
picioare,după care,fără alte cuvinte,coborî scara.Se ridică şi Kira,surprinsă de
mişcarea lui bruscă.El era deja la jumătatea scării când reuşi să-şi adune tot
curajul şi să pună o întrebare coerentă.
-Ce-ai de gând să faci? Se uită în sus la ea.
-În momentul ăsta? Să înot.
-Să înoţi? strigă Kira.Nu-i aşteptă răspunsul.Coborî repede scara şi se trezi
singură.Nu auzi nici un plescăit,aşa că Cole nu putea fi decât undeva pe barcă.
Cole! strigă ea,fără să-i pese că folosise un ton cam ţipător.Tocmai îşi deschisese
inima în faţa acestui bărbat şi nu primise alt răspuns,decât că tipul are chef să se
bălăcească.Se enervase cumplit şi avea chef să-i spună vreo două.
Vârî capul pe uşa camerei de zi,dar apoi auzi un zgomot înfundat afară,în
cealaltă parte a bărcii.Fără să stea pe gânduri,ieşi din cabină şi se îndreptă
într-acolo pe vârfurile picioarelor.Ştiindu-l arogant,probabil că o aştepta,fără să
se mire că se duce după el.Avea în minte o mie de lucruri şi se gândea ce să-i
spună mai întâi.Apropiindu-se,era hotărâtă să izbucnească,să-i spună unde să-şi
bage ordinele pe care i le dădea mereu şi ce părere are despre el.Se opri,cu gura
deschisă,dar fără să poată articula nici măcar o vocală.
În faţa ei,in toată splendoarea dată de Dumnezeu,era Cole Sinclair mai mult
decât bine făcut şi aproape gol.Era cu faţa către apă,pe marginea punţii,gata să
se arunce.Trebuia să-i spună ceva ca să stea pe loc.Avea chef de ceartă şi voia
neapărat să se descarce.Dar creierul ei nu trimitea buzelor semnalele necesare.
Era mult prea ocupată să studieze fiecare detaliu al trupului incredibil al lui
Cole.Se înfurie şi mai rău când îşi dădu seama că era mai mult decât dezamăgită
că nu putea decât să se uite.Tocmai când era gata să tuşească pentru a-i atrage
atenţia,deschise gura,dar în acel moment el dispăru în apă.Se duse la
margine,aşteptându-l să iasă la suprafaţă.După câteva clipe lungi,îi apăru capul,
la o distanţă de aproximativ o sută de metri.
-Cole.Se uita către ea,dar nu făcu nici un gest că a fi auzit-o.Ce nenorocit.
Se prinse bine cu mâinile de balustradă şi se aplecă cât putu de mult.
-Încă nu am terminat de discutat,strigă ea.Crezi că ai putea să înoţi mai târziu şi
să punem detaliile la punct?
-Nu,strigă el.De ce nu arunci hainele alea de pe tine şi nu vii încoace?

CAPITOLUL 6
Kira rămase cu gura căscată.După ce că...Tonul lui părea sincer,dar nu-i era greu
să-şi imagineze expresia cinic-amuzată.Sângele începu să-i fiarbă în vene.O lua
peste picior.Sub nici o formă nu se va bălăci cu el în apă,îmbrăcată sau nu.Îşi
drese glasul.
-Nu,mulţumesc.Şi-aşa petrec prea mult timp în apă.Presupun că nu ai de gând
să-mi spui ce planuri ai pentru următoarele douăzeci şi patru de ore.
-Depinde unde te afli şi ce faci în momentul în care întrebi,răspunse el.
Deşi nu ar fi vrut,Kira trebui să se străduie să nu zâmbească.Cole îi mai făcuse
asemenea propuneri şi înainte,invitând-o în patul lui.Dar niciodată nu o
tachinase aşa.Era aproape...prietenos.
Probabil că o luase razna.Creierul îi juca din nou feste.Cole Sinclair prietenos?
-Bine,strigă ea.Îţi dau două zile.Dar nu mă mai întorc aici.Mă găseşti la institut.
Cred că e timpul să începi să te apropii personal de ceilalţi delfini.Te aştept în
jur de ora şase.Făcu stânga-mprejur şi plecă.Mergea repede,pentru a nu-i da
ocazia să-i răspundă,sau,mai rău,având în vedere condiţia lui fizică superbă,să
nu înoate până la ea,înainte să ajungă la maşină.Se urcă repede la volan.
-Fir-ai să fii,murmură Cole.Cum de a fost posibil să-l manevreze în asemenea
hal? Crezuse că ideea cu înotul a fost bună.De fapt a fost,pentru că avea de ales
între o baie rece şi între a o lua în braţe.Alesese înotul,pentru că se îndoia serios
de faptul că ea ar fi rămas prea mult în poala lui.
Şi nu voia să facă dragoste cu ea acolo.Cole începu să înoate cu mişcări largi,
leneşe,încercă să se concentreze asupra conversaţiei pe care o avusese cu Kira
Douglass.Respiră adânc şi începu să înoate mai repede.După zece minute se
scufundă,apoi ieşi la suprafaţă,încercând să-şi epuizeze şi ultima picătură de
energie.Dar asta nu-l ajuta cu nimic.Nu putea să nu ia în seamă faptul că nu
venise în apă după el.Şi înainte de a sări în apă,ştia că e în spatele lui şi-l
studiază.De fapt,fusese chiar tentat să se întoarcă cu faţa la ea.Dar gândul că îi
studiază goliciunea îl tulburase atât de tare,încât nu avusese altceva de făcut
decât să se arunce în apă.Ajunse lângă barcă,se agăţă cu mâinile de margine şi
urcă pe punte.Se duse în dormitor,fără să-i pese că uda podeaua.Luă de pe pat un
tricou pe care-l folosi pe post de prosop,după care-l aruncă pe podea şi se urcă în
pat.După ce lovi de câteva ori în pernă,se întinse,încercând să se relaxeze.Era
atât de îngândurat,încât nici măcar răcoarea aşternuturilor de satin negru nu
reuşea să-l îndemne la somn.Începu să înjure în toate felurile,încercând să
se descarce de tensiunea ciudată ce-i invadase mintea şi trupul.Renunţă şi-şi
încrucişa mâinile sub cap,privind în tavan.Încet,încet,adormi.

-Felicia! NU! ţipă Cole,cu inima bătându-i atât de repede şi tare,încât mai avea
puţin şi-i ieşea din piept.Teamă,oroare,apoi durere agonică,toate îl copleşeau.
”Dumnezeule,ce-am făcut? Nu! Dracu' să te ia,Marcos!” Erau prea departe,nu
avea cum să ajungă la ei.Indiferent cât de repede înota,nu putea ajunge acolo.
Erau morţi.Muriseră cu toţii.Câți fuseseră? Se uită la trupurile ce săreau în
aer,fără să le poată sări în ajutor.
Nu,Doamne Dumnezeule,nu,hohoti el.Abia atunci îşi dădu seama că era în pat.
Şi că se trezise.
-Dar-ar toţi dracii! ţipă,încercând să respire regulat şi să-şi şteargă din minte
imaginile dureroase.Când credea că începuse să controleze situaţia,începuse iar.
Dădu cearceafurile la o parte,se dădu jos din pat şi se spălă cu apă rece pe faţă şi
pe piept în baia cea mică.Fără să se deranjeze să se usuce,se întoarse în
dormitor.Văzând cearceafurile mototolite,făcu stânga-mprejur şi se duse pe
punte.Aerul rece al nopţii îi făcu bine.Trecându-şi degetele prin păr,Cole îşi lăsă
capul să-i cadă pe braţe,ţinând coatele pe genunchi.Nu ar fi trebuit să se urce în
pat înainte de răsăritul soarelui.Ce tâmpenie.Nu mai avusese de luni de zile
coşmarul ăsta.Şi faptul că se culcase noaptea nu era unicul motiv pentru care
coşmarul se întorsese.Mai era şi bruneta cu ochi şi buze care-i tulburau sufletul,
pe care nici măcar nu mai era sigur că-l avea.
-Naiba s-o ia,murmura Cole,chiar dacă recunoştea că era vina lui.
Primul instinct era de a-i lăsa lui Sandy un bilet,în care să-l roage să-i
supravegheze barca-deşi probabil că pe nimeni nu interesa coşmelia lui.Dar
fugind nu va scăpa de demoni.Dacă ar fi fost vreo şansă,ar fi fugit cu doi ani în
urmă.Ştia el mai bine.Îi va înfrunta şi va trăi cu ei în fiecare zi,până va muri.Ce
putea să facă era să încerce ca totul să fie cât mai suportabil.
Dar,singurul lucru de valoare care-i mai rămăsese era cuvântul de onoare.Pe care
şi-l dăduse faţă de Sandy.Şi faţă de Repo.Şi,spre regretul lui,Kirei.Nu se
exprimase prea clar,dar în mintea lui deja nu mai avea cum să dea înapoi.
Dacă-şi călca cuvântul,rămânea fără nimic.Nimic care să-l deosebească de
fiinţele cu care trăise aproape un deceniu,încercând să-i aducă în faţa justiţiei.
O durere familiară îi cuprinse pieptul,iar Cole ştiu că în noaptea asta nu va mai
putea ţine demonii departe.Dar înainte de a se lăsa pradă din nou violenţei şi
groazei,încercă să-şi amintească ochii aceia calzi,ce străluceau ca diamantele,
zâmbetul înţelegător.
Câteva ore mai târziu,epuizat emoţional,Cole admiră un splendid răsărit de soare
şi se gândi la ce avea de făcut în următoarele două zile.La contactele pe care
trebuia să le reia.Se gândi la acela care încerca de un an de zile să-l readucă în
branşă.Reese ar fi mai mult decât bucuros.Şi toate astea pentru un nenorocit de
peşte.Îşi aminti chipul Kirei când îi povestea despre băiatul încuiat în cameră.
Lăsă din nou să-i cadă capul pe braţe.
-Isuse,Sinclair,murmură el.În ce te-ai băgat de data asta?

Kira aruncă găleata într-un colţ,oftând.Apetitul lui Rio nu se îmbunătăţise şi


aproape că nu mai reuşea să-şi ascundă starea de nervi de faţă cu angajaţii săi.
-Naiba să te ia,Cole,unde dracu' eşti? întrebă ea cu voce tare în biroul gol,în timp
ce se dezbrăca de şort şi de costumul de baie.Zisese două zile-i le dăduse.Nu că
ar fi avut de ales.Se uită la ceas.Opt.Restul personalului plecase de câteva
ore.Unde era?
Nu-şi dăduse seama cât de mult conta pe el.Dar se făcuse şase după-amiaza,
trecuse de şase,iar dispoziţia ei se schimbase de la optimism la furie.Acum se
simţea ca o proastă.În ce se băgase? Pufni dezgustată,în timp ce în minte îi apăru
pentru a mia oară imaginea lui Cole în costum de baie.Îşi abandonase ego-
ul,trecând pe primul loc interesul pentru P.J.Dacă i se întâmpla ceva...
Rămăsese dusă pe gânduri,când auzi deschizându-se uşa biroului.Venise! îşi
trase repede pe ea bluza şi şortul alb,curat.
-Era şi timpul să...Când văzu cine era,rămase cu vorbele în aer.Paul? Credeam
că ai plecat de mult.Ştia că plecase,dar nu ştia ce altceva să spună.
Expresia de pe chipul lui se schimbă de la curiozitate la amuzament.
-Mda,aşa e.Am ieşit cu nişte prieteni şi ne-am hotărât să luăm barca lui Frank şi
să mergem într-unul din cheiurile izolate,să facem o petrecere.Când m-am dus
acasă să mă schimb,mi-am dat seama că nu am cheia şi m-am gândit că poate
am pierdut-o pe aici.Am văzut lumină pe sub uşa ta şi am zis că mai bine să trec
pe aici ca să nu te sperii.Explicaţia lui era perfect plauzibilă,dar de ce nu-l
credea? Părea agitat.Încercând să zâmbească,spuse:
-Te ajut să cauţi.Te aşteaptă prietenii tăi? Ieşiră din birou,iar ea închise uşa,deşi
habar n-avea de ce o făcuse.Înăuntru nu era nimic important,afară de dosarele
clienţilor.Kira se uită peste umăr pentru a se asigura că Paul o urmează.Nu vedea
nimic neobişnuit în expresia de pe chipul lui,dar fiorul pe care-l simţea pe şira
spinării o ţinea în stare de alertă.
-Cam pe unde crezi că le-ai scăpat? întrebă ea,imediat ce ajunseră la recepţie.
-Aici am căutat deja,răspunse el,în timp ce se uita cu atenţie prin încăpere.
-Hai să vedem la vestiare.Intrară în camera mică în care angajaţii aveau
vestiarele.Paul îl deschise pe al lui,de unde căzură tot felul de lucruri,puse claie
peste grămadă,printre care şi câteva ziare.Kira le prinse în braţe şi,uitându-se
ceva mai atent,văzu pe prima pagină a unui ziar o figură familiară.Un bărbat cu
o iguană în braţe,începu să râdă.Chiar dacă Iggy nu ar fi fost în fotografie,ar fi
recunoscut iguana.Era Elvis.Încercând să-şi recapete suflul,citi cu voce tare:
Aducătorului amicului meu,Elvis,mare recompensă.Paul chicoti,privind în
tavan.
-Doamne,când crezi că le-ai văzut pe toate,mai apare câte un nebun.
Kira se albi la faţă şi,ca să nu o observe Paul,vârî imediat capul în vestiarul
vecin.Oare ce-o fi făcut Cole cu bestia? Ar fi trebuit să-i fie ruşine că nici măcar
nu l-a întrebat.Dar îşi găsi o scuză,mai ales având în vedere ce se întâmplase în
ultimul timp.
-Bingo!Kira se ridică la timp pentru a-l vedea pe Paul agitând glorios un set de
chei.
-Bine că le-ai găsit.Sper că nu ţi-ai stricat seara de tot,spuse ea,rezemându-se de
uşa vestiarului,sperând să-l vadă cât mai repede plecat.
-Nu-i nimic,mă vor aştepta.
-Să nu-mi spui că eşti vedeta serii,îl tachină ea.
-Nu,sunt singurul care poate naviga cu barca lui Frank printre recifuri,mai ales
dacă e întuneric.Kira înţepeni şi încercă să-şi păstreze aceeaşi expresie pe chip.
-Înţeleg,în încăpere se lăsă tăcerea.
După câteva clipe lungi,Paul începu să-şi pună lucrurile la loc în vestiar,
bombănind ceva de genul că în curând va trebui să facă ordine.Kira interveni.
-Lasă că le pun eu.Tu du-te.Sper să-i mai găseşti pe prietenii tăi.
Paul începu să râdă cam tare faţă de cât era cazul.
-Nu mi s-a mai întâmplat niciodată.Mulţumesc pentru ajutor.Ăăă...ne vedem
luni.Kira zâmbi şi-l salută.Mai rămase puţin,întrebându-se ce nu era în regulă.
Apoi plecă,trântind uşa în urmă şi grăbindu-se să ajungă înapoi la biroul ei.Abia
când ajunse în faţa uşii îşi dădu seama că cheile rămăseseră înăuntru,iar uşa se
închisese cu yala automată.
-Dar-ar toţi dracii,murmură ea.Niciodată n-o să fiu un spion bun.
-Mai ales dacă vociferezi atât de tare.Kira ţipă şi sări în sus.După ce-şi recapătă
răsuflarea,se întoarse şi dădu cu ochii de Cole care se uita la ea,sprijinit de un
perete al holului.
-M-ai speriat al naibii.
-Din cauza asta m-au preferat pe mine pe post de spion.Chipul ei se încruntă.
Auzise bine: „m-au”.Adică „ei”.Adică cine? Un milion de întrebări îi stăteau pe
vârful limbii,dar încercă să le ignore.Oricum era sigură că nu i-ar fi răspuns.
-De ce ai întârziat? întrebă.Începusem să cred că nu vei mai veni.
-Contrar părerilor tale,să ştii că mai am şi altele de făcut.Şi nu mă plăteşti ca să
vin la ore fixe.
-Cred că nu există preţ pentru comoditatea ta,replică ea.Şi-apoi,zâmbi ea,încă
nici nu ne-am pus de acord asupra preţului.Te-ai gândit la o sumă? Şi cât ar
trebui să mai adaug,ca să fii punctual?
Cole se abţinu să nu zâmbească.Se îndreptă,făcu stânga-mprejur şi porni spre
ieşire,făcând-o să se ducă după el.Asta ca să nu cumva să uite cine pe cine ajută.
-Aşteaptă.Vino înapoi.Naiba s-o ia.Fără discuţie că intenţiona să se oprească,dar
mai făcu câțiva paşi,aşa,ca s-o chinuie.
-Plătesc la livrare.Aş fi făcut-o şi acum,dar poşeta mea e de cealaltă parte a uşii
pe care tocmai am închis-o,lăsând cheile înăuntru.Nu avea rost.Deja pierduse
bătălia,de când venise acolo.Se întoarse cu faţa la ea,de data asta serios.Ea stătea
sprijinită de uşă,cu gleznele încrucişate.Îşi simţi trupul cuprins de un val de
căldură.”Termină,fir-ai să fii!”,îi venea să strige.
Ce se întâmpla cu el? Nu ar fi trebuit să o lase să ajungă până la el.Nu voia
asta,nu avea nevoie de asta.Dar se părea că mintea şi trupul lui nu erau întru
totul de acord,sau poate că avea nevoie de...O privi insolent,de jos în sus,de la
picioarele bronzate şi bine făcute până la sânii plini.Ar fi vrut să se culce cu ea.
Trebuia să se apropie de ea.Văzându-l,Kira se încordă toată,dar nu se mişcă şi
nici nu-şi schimbă poziţia.Se întrebă ce va face dacă o va lua în braţe şi o va
săruta.Se opri la câțiva centimetri de ea.
-Presupun că nu ai la tine vreun ac de păr sau o carte de credit,nu? Kira făcu
ochii mari,iar Cole se făcu că studiază uşa,aplecându-şi capul,să nu-l vadă
zâmbind.
-Ce fel de contrabandist ai fost? Văd că din punctul ăsta de vedere nu eşti foarte
antrenat.Mă rog...nu contează.
-Păi,se pare că mi-am lăsat sculele acasă,răspunse el sardonic.Dar dacă vrei,
sparg uşa,deşi nu cred că-ţi va conveni să plăteşti reparaţiile.Ea tăcu,uitându-se
fix la el,iar Cole blestemă întrebările pe care i le citi în priviri.Nu avea nici o
intenţie de a-i explica trecutul,nici ei,nici altcuiva.Totuşi,poate că reuşea să o
sperie cu câteva cuvinte bine alese.Să o sature de a mai pune întrebări.
Se sprijini cu un umăr de uşă.Câțiva centimetri mai la stânga şi ar fi intrat numai
bine sub braţul lui.Se aplecă încet,până când îi şopti la ureche,aproape
atingând-o cu buzele:
-Îmi pare rău că am căzut la testul pe care se pare că mi l-ai pregătit,dar în slujba
pe care am avut-o,nu trebuia să fac pe spărgătorul.Aşteptă câteva secunde,
sperând ca ea să muşte momeala.
-Dar în ce anume consta slujba ta?
-Chiar vrei să ştii? La naiba,ce voia să facă?
Să-i mai dea o şansă de a spune nu? înainte ca ea să răspundă,zise:
Trafic cu arme.Se aşteptase să o sperie,să aibă măcar o reacţie de repulsie,sau cel
puţin de indignare morală.În loc de asta,ea mări ochii.Oare-i plăcea pericolul?
-Şi nu poţi să desfaci o amărâtă de yală?
Cole simţi nevoia de a-şi apăra fosta profesie.Sau,mă rog,măcar partea care i-o
spusese ei.În loc de asta,făcu ce ştia cel mai bine.Lăsă faptele să vorbească.Îşi
întoarse trupul către ea,până când o interpuse între el şi uşă.Se sprijini cu o
mână de pragul de sus al uşii,iar cu cealaltă îi mângâie obrazul,atingându-i sânii
în trecere.Cu un deget îi luă o şuviţă de păr de pe frunte,îi mângâie obrazul,
apoi,gâtul.Se uită cum pupilele ochilor ei se măresc din ce în ce,îi cuprinse ceafa
în palmă şi simţi cum îi creşte pulsul.O sărută,iar ea răspunse gurii lui fierbinţi şi
înfometate.Ameţita de felul în care-i explora gura cu limba,se agăţă de umerii
lui,sprijinindu-se să nu cadă.Gemu de plăcere.Cedă şi se relaxa.Dar geamătul ei
de plăcere se schimbă într-un ţipăt speriat,când uşa din spatele ei se deschise
brusc,Cole o prinse în braţe,ţinându-se cu o mână de tocul uşii,ca să nu cadă
amândoi.
-Scumpă doamnă,ordinul a fost executat.Uşa biroului a fost deschisă.
Şi nu vă faceţi griji,.mă consider răsplătit pe deplin.Kira se dezlipi din braţele
lui,dezamăgită.Încerca să selecteze câteva dintre înjurăturile care-i veneau pe
limbă.Dar făcu greşeala ca mai înainte să se uite la el.
Era fantastic.Rămase cu gura căscată şi fără respiraţie.La propriu,nu la figurat.
Impactul de a-l vedea pe Cole la lumina neoanelor fluorescente.Chipul lui nu
mai avea trăsături atât de aspre,iar senzualitatea buzelor lui era mult mai
tentantă.Pe frunte avea o cicatrice subţire.Ochii lui negri,mărginiţi de gene
negre,albăstrui la lumina neoanelor,străluciră când se uită la ea.Voia să-l
atingă,dar când ridică mâna,el făcu un pas înapoi.Abia sesizat.Ca o încordare a
muşchilor.Dacă nu l-ar fi studiat cu atenţie atât de mare,nici nu s-ar fi observat.
Fusese greşeala lui că o lăsase să-l atingă.În timpul acelui aşa-zis sărut
calculat,în timp ce începuse să umble cu îndemânare la uşă,prin spatele ei,Cole
se înmuiase tot în momentul în care pusese mâna pe el.Îl privi în ochi.Probabil
că felul în care se uita la el exprima clar ce gândeşte,pentru că zâmbetul îi
dispăru.Dacă nu l-ar fi cunoscut mai bine,ar fi zis că e furios.
Dar începuse să înveţe să-l intuiască.Nu era furios.Era...nesigur şi jenat.
Totuşi,nu putea afla decât într-un singur mod ce gândeşte.Supunându-l la un test.
-Arăţi nemaipomenit.El îşi mută greutatea de pe un picior pe celălalt.Făcu un
pas spre el.Pleoapele i se îngustară,de parcă ar fi avertizat-o să se oprească.Kira
zâmbi.
-Kira.Îi pronunţă numele,de parcă ar fi avertizat-o.
-Cole,răspunse ea,fără să-şi ia ochii din ochii lui.Mai făcu un pas către el,dorind
dintr-o dată mai mult decât să-l atingă.Voia să-l strângă în braţe şi să-i aline
durerea pe care o citea în privirea lui şi care nu accepta vindecarea.
Se uită brusc la mâinile lui şi observă că îşi strânge degetele pumn,pentru ca
apoi să le desfacă ritmic.Îl privi iar în ochi,la fel de brusc.Ardea tot.
Ridică mâinile spre el.Era atât de adâncită în privirea lui,de parcă i-ar fi cerut
voie să o lase să-i pătrundă în suflet,să o lase să-i aline rănile pe care le vedea
acolo,atât de adâncită,încât mişcarea lui o luă total prin surprindere.
Mâinile lui o apucară deodată de umeri şi,cât să apuce să clipească,o roti cu
spatele şi şi-o lipi de trup,încolăcind-o cu braţele,fără să-i mai permită nici o
mişcare.Îi simţea inima bătându-i în spate; trupul îi radia căldură.Respiraţia îi
era fierbinte şi vie,arzându-i pielea sensibilă de pe ceafă.Dar cel mai mult o
ameţea sexul lui,excitat şi enorm,lipit de fesele ei.Abia se mai ţinea pe picioare.
Gemu încetişor în urechea ei,apoi îi apucă uşor lobul cu dinţii.O muşcă cu
blândeţe,iar Kira gemu.
-Dumnezeule din ceruri,ce am făcut în viaţa asta,ca să te merit? îi şopti el la
ureche.Kira nu ştia dacă e blestemată sau binecuvântată.Şi nici nu putea să
gândească,pentru că limba lui îi mângâia urechea.
-Cole,eu...
-Şşş.Îi dădu părul la o parte şi o sărută în locul unde umărul se unea cu gâtul.
Apoi îi apucă iar urechea cu buzele.Îţi spun ceva şi nu am de gând să mai repet.
Nu te mai uita la mine de parcă ai vrea să mă vindeci,buze dulci.Nu face
greşeala de a crede că poţi pune mâna pe mine şi alunga durerea.Nu poţi.Îi supse
îndelung lobul urechii,apoi şopti: Nici măcar tu.

CAPITOLUL 7
Kira începu să tremure.Mesajul era clar.Atunci de ce trupul nu o asculta? Pentru
că vocea ei interioară auzise strigătul sufletului lui,la fel de clar cum îl auzea pe
Rio plângând după P.J.Nevoia de a se apropia de Cole nu se diminuase cu
nimic,în ciuda avertismentelor lui; ba chiar crescuse.
Încercă să se relaxeze în căuşul braţelor lui.Aşteptându-i răspunsul,tensiunea din
trupul lui crescu.Trecură câteva minute până când îndrăzni să vorbească:
-E chiar atât de greu,Cole? Râse dureros,cu buzele lipite de gâtul ei.
-Nici nu ai idee.Strânsoarea lui mai slăbi puţin.Da,Kira.E greu.
-Ştii că poţi avea încredere în mine.Pronunţă cuvintele mai mult şoptit.Buzele
lui încremeniră.O mai ţinu puţin în braţe.
-Kira,crede-mă,nu-are nimic de-a face cu încrederea.Ridică o mână şi-i mângâie
buzele cu un deget.Vreau durerea.Am nevoie de ea.Nici măcar nu ştiu dacă să te
las să-mi dăruieşti trupul.Ea se încordă,dar Cole continuă: Nu-mi oferi altceva,
Kira.Te voi refuza.Păstrează-ţi puterea şi compasiunea pentru P.J.Are mai multă
nevoie de ele decât mine şi al dracului să fiu dacă nu le va aprecia mai mult.
Kira se gândi puţin la cuvintele lui.Cole o săruta în continuare,pe gât,pe ceafă,pe
umăr.Îi zisese că singura relaţie pe care vrea să o aibă cu ea era una fizică,şi nici
de asta nu era sigur.Exprimase clar faptul că ea va fi cea care dă,iar el cel care
ia.Dacă putea accepta,atunci el era gata,doritor şi,mai mult decât sigur,capabil.
Dumnezeule,se rugă ea în gând,când va veni timpul,ajută-mă să iau cea mai
bună decizie.Apoi zise cu voce tare:
-Cred că e timpul să ieşim şi să mergem să te prezint celorlalţi delfini.
Cole înţelese subânţelesul afirmaţiei.Înţelese că alesese deocamdată să menţină
relaţia strict de domeniul afacerilor.Fără alte cuvinte,îi dădu drumul şi se
îndreptă încet către uşă,rămânând cu mâna pe clanţă.
Kira îşi luă geanta şi stinse lumina.Se opri o rdipă pe loc şi se uită la Cole,apoi
trecu pe lângă el,ferindu-se să-l atingă.Cum nu auzi uşa închizându-se,se
întoarse.El era tot în prag,zâmbind.Deci,testul cu uşa fusese intenţionat.Se
îndreptă spre hol.
-Nu te mai deranja să o închizi,îi zise peste umăr,pentru că oricum nu e nimic
valoros înăuntru.

Aerul nopţii era greu,fierbinte,aproape pre sant.Kira îşi aruncă geanta într-un
colţ al încăperii,unde se afla echipamentul,şi aprinse cele două becuri puternice,
care luminau bazinul.Zona se lumină ca ziua.Kira le stinse.Luna strălucea,cerul
era senin şi plin de stele.Mult mai bine.
Fără să se întoarcă să vadă dacă Cole venise după ea,se duse către marginea
bazinului.Îl simţi imediat în spate,deşi venise ca de obicei,fără să facă nici un
zgomot,ca o pisică sălbatică,îl simţi,pur şi simplu.
Arătă cu degetul câțiva metri mai încolo,către locul unde doi delfini înotau
liniştit.
-Acela e Cutter,în stânga,iar cel din dreapta e Old Joe.Cole se opri lângă ea.Nu
se întoarse să vadă dacă se uită la delfini,dar,trăgând cu coada ochiului,asta
părea că face.
-Cum îi deosebeşti?
-Old Joe are un semn pe aripa dorsală.Şi,la lumina zilei,e cu o nuanţă mai închis
la culoare decât Cutter.
-Deci,de unde ştii că e Cutter cu el şi nu Rio? Umerii Kirei se pleoştiră numai la
auzul numelui lui Rio.
-Pentru că Cutter e întotdeauna însoţit de Old Joe,când femelele nu sunt în
partea asta a bazinului.
-Şi? Se întoarse către el,surprinsă.că-i citise gândurile.
-Şi pentru că de ieri-dimineaţă Rio nu s-a mişcat de lângă poarta canalului.
-E în pericol iminent? Atenţia ei se îndreptă din nou către delfini.
-Paul s-a dus de două ori cu barca acolo ca să-i dea să mănânce.Ceea ce nu
înseamnă că a mâncat.Fluieră încetişor,apoi îngenunche şi se aplecă peste bazin.
Câteva secunde mai târziu,apărură două boturi zâmbitoare de delfini,la câțiva
centimetri de mâna ei întinsă.Cutter începu să scoată tot felul de sunete
simpatice şi fluierături,în timp ce Old Joe înota în apropiere,aşteptând poate-
poate o pica ceva de .mâncare.
-Îmi pare rău,dragilor,dar nu am nimic la mine.Apoi şopti: Aveam nevoie doar
de puţină companie.Cutter întinse botul spre mâna ei,alintându-se ca o pisică.Ea
îl mângâie.Ce mai face amicul vostru de acolo? De parcă ar fi înţeles-o,ambii
delfini răspunseră cu o serie de fluierături.Kira zâmbi,încântată,ca
întotdeauna,de sinceritatea şi afecţiunea mamiferelor.Dar,în ciuda zâmbetelor lor
permanente,ceva din graiul lor îi spunea că sunt îngrijoraţi.Ar fi vrut să-i asigure
că nu se va întâmpla nimic.Vreţi să-i spuneţi lui Rio,din partea mea,că ar fi bine
să mănânce puţin?
Abia mai încolo,Kira îşi dădu seama că lacrimile îi curg pe obraji.Înainte de a
apuca să le şteargă,simţi o mână fermă pe umăr,o mână care o ridică.
-Ţi-l voi aduce înapoi,Kira.Cole îi şterse lacrimile.Spune-le că-l vor avea pe
prietenul lor înapoi,cât de curând.Kira simţi că el nu vorbeşte aşa numai pentru a
o linişti.Ştia ceva ce nu-i spusese.Strânse de-getele pumn şi începu să-l lovească
în piept.
-Ai aflat ceva şi nu mi-ai spus imediat? De ce era atât de înfuriată? Probabil că
ajunsese la limita suportabilă de stres.Nu o interesa de ce; nu ştia decât că are o
nevoie copleşitoare de a lovi în ceva,iar Cole era cel mai aproape.Strânse şi mai
tare pumnii,lovindu-l în continuare.El îi prinse pumnii în palme.
-Hei,ce-i cu tine? Eu sunt aici să te ajut,ai uitat? Kira nu se lăsă.
-Vrei să spui că nu ai aflat nimic? Că în loc să-mi spui imediat,ai început să mă
săruţi şi să-mi faci chestiile alea...Tăcu,realizând cât era de ridicolă.Golită
complet,ar fi căzut dacă Cole nu ar fi prins-o imediat de umeri.Îmi pare rău,
murmură ea.Doar că au trecut două zile lungi şi am crezut că nu mai vii şi când
ai apărut,nu am ştiut la ce să mă aştept de la tine...Se uită în altă parte,încercând
să se adune.Nu contează.Cole îi întoarse faţa spre el,luând-o de bărbie cu un
deget.
-Acesta e felul tău de a spune că ţi-a fost dor de mine,buze dulci? Ea zâmbi.
-Nu,fir-ai să fii.Zâmbetul îi pieri când se uită în pchii lui.Nici măcar delfinii nu
mai scoteau vreun sunet Ai un plan,nu? Vocea abia dacă i se mai auzea.
-Mda.
-Ce? Când? Cum?
-Hei,hei,uşurel.Fără să o avertizeze,o lua de talie,o ridică pe sus şi o aşeză pe
marginea superioară a bazinului.Apoi,se ridică şi el în mâini,aşezându-se lângă
ea.
-E vechi trucul bombăni ea,fără să se abţină să comenteze.
El îi rânji,arătându-i zâmbetul patentat nr.2.
-E primul lucru care te învaţă la o şcoală de contrabandişti.Dar vrei să auzi sau
nu planul? Deşi intrigată de ideea că Cole putea fi tachinat,Kira redeveni
serioasă şi zise:
-Da.Ai găsit o cale de pătrundere?
-Cred că da.Acum,vocea lui dădea de înţeles că vor discuta numai afaceri.Am
făcut câteva cercetări şi cred că ai avut dreptate când ai spus că cel mai bine se
pătrunde noaptea acolo.Partea cea mai puţin păzită este cea a plajei amenajată în
faţa casei.Care,de asemenea,e drumul cel mai direct către P.J.
-Ciudat.Eşti sigur? Cole se uită urât la ea.
-Da.Nu mai spuse nimic altceva.Kira aşteptă câteva clipe,crezând că-i va mai da
câteva explicaţii.Presupunere inutilă.Se întrebă cât timp trecuse de când nu-l mai
chestionase cineva.
-Chestia asta poate e ştiută de voi,contrabandiştii,dar am nevoie de mai multe
detalii.Nu mă îndoiesc de tine,Cole.Dar trebuie să recunoşti că nu e normal să
laşi o asemenea cale de acces nepăzită.Nu cumva e o capcană?
-Ai citit prea multe romane de spionaj.Juan Carlos e un bărbat foarte arogant.
Kira pufni.Cole ridică o sprânceană,dar continuă pe acelaşi ton:Afară de plajă,
restul golfului e străjuit aproape în totalitate de recifuri şi corali.Dar faţa casei e
aproape toată din sticlă şi foarte bine luminată.Un bărbat cu reputaţia lui este
foarte precaut,dar crede,de asemenea,că nimeni nu e într-atât de tâmpit să se
apropie de reşedinţa lui.
-Dar noi suntem.
-Nu.
-Dar spuneai că...
-NOI nu.Eu.Kira se întoarse cu faţa la el.
-Oh,asta nu se poate.N-o să te las sub nici o formă să te duci singur acolo.Cole
zâmbi.
-Îţi faci griji pentru mine?
-Nu,răspunse ea,minţind cu neruşinare.Bărbaţi ca tine întotdeauna cad în
picioare.Dar îmi fac griji pentru P.J.Plus că nu ştii nimic despre delfini.
-Bărbaţi ca mine? Cum adică,Kira?
-Adică tu eşti genul care supravieţuieşte.Cole îşi încordă maxilarele,aproape
imperceptibil,într-una din nopţile astea trebuia să înceteze să o mai provoace.
-Mda,mormăi el.Aşa sunt.Ea se aplecă spre el,apoi se trase înapoi.Cole era uimit
de cât de mult ar fi vrut să-l mângâie,să-l atingă.Nevoia era atât de puternică,
încât se luptă cu sine să nu plece de lângă ea,să nu se distanţeze de ea,până când
dorinţa şi nevoia s-ar fi stins.
-Cole,nu poţi face singur asta.Ai nevoie de mine.El strânse cât putu de tare
marginea balustradei,pentru a se abţine să o înşface şi să o scuture.Voia să ţipe la
ea,să nu se mai uite aşa la el.Să nu se mai uite la el.Oare nu ştia că-l omoară
centimetru cu centimetru?Fiecare cuvânt de alinare rostit,fiecare mişcare,fiecare
gest de compasiune,le simţea ca pe nişte cuţite subţiri ce i se înfigeau în suflet.
Dar avea dreptate,naiba s-o ia.Cel puţin,din punctul ăsta de vedere avea nevoie
de ea.Încercă să se consoleze cu gândul că ea avea mai mare nevoie de el.
-Dacă vii,rămâi în barcă.
-Imposibil.Cole înjură.
-Kira,n-o să te las să te apropii de casa lui Martinez,aşa că las-o baltă.Dacă vrei
să fii în apă,să-l ajuţi pe P.J.să se ridice în barcă,bine.Dar fără să vii după mine,
Kira.Ori făcea ca el,ori deloc.Dacă insista să se pună în pericol,atunci nu avea
decât să o facă singură.Dar fără el.
-Când o facem? Cole se uită strâmb la ea.Încă nu căzuseră de acord.
-Miercuri seara.Juan Carlos va fi plecat câteva ore de pe insulă.E o şansă.
-Dar asta înseamnă cu două zile înainte de programul cu investitorii.
-Ştiu.Dar e singura cale.Oare P.J.va putea intra după două zile la lucru?
-Nu ştiu.Depinde de atitudine şi de cât de bine a fost tratat.Avem o barcă
specială cu care facem cercetări marine pe mamiferele sălbatice.Aşa că-l putem
aduce încoace,fără să mai fie nevoie de o a treia persoană.Kira se opri şi-şi privi
mâinile.Nu mă mai interesează dacă poate lucra cu copiii la întâlnirea cu
investitorii.Nu vreau decât să-l am înapoi.
-Dacă e acolo,îl vei avea înapoi.Kira se uită la el.
-De unde ai informaţiile astea? Acum pe chipul lui Cole apăru jena,iar ea înjură
în gând.Oare nu-şi dădea seama că nu o interesa nici ce făcuse,nici ce fusese?
-Am refăcut unele legături şi contacte.Kira făcu ochii mari.
-Nu-mi spui nimic? Dacă mă priveşte pe mine sau institutul,am dreptul să ştiu.
-Eşti sigură?
-Da.
-Martinez a avut pe cineva aici.Unul dintre oamenii tăi.Cine e,Kira?
Se gândi imediat la Paul.Zâmbitor,amabil,incredibil de loial.Nu putea fi el.Nu
avea nici un motiv să o facă.
-Nu ştiu,şopti.Se întrebă dacă nu cumva sună a minciună.
-Dacă protejezi persoana,rişti să pierzi totul.Lui Juan Carlos nu-i place să fie
păcălit.S-ar putea întoarce.Numai că de data asta...Cole se opri când îşi dădu
seama că Kira se albise la faţă mai ceva ca un mort.Ei,n-o fi chiar aşa.O luă în
braţe.Îmi pare rău.
-Mi-e atât de teamă.Cuvintele abia erau şoptite.Cole îi înconjură talia cu o mână,
strângând-o la piept.Începuse să plângă.
-Ştiu.Spune-mi ce să fac,Kira.O să ţi-l aduc înapoi.Numai spune-mi cum.
Kira nu voia să se mai desprindă din braţele lui.
Pentru prima dată,de ani de zile,cineva îşi făcea griji pentru ea.Îi luase o povară
de pe umeri.Se simţea protejată.Lacrimile încetară.Totuşi,nu era gata să
părăsească sanctuarul braţelor lui.Îşi dorea să-i cuprindă talia cu braţele şi să-l
ţină aşa o viaţă,dar nu îndrăznea.Era vulnerabilă şi foarte singură şi recunoştea
că voia-nu,că avea nevoie-de puterea şi căldura lui.
Îşi dădu de asemenea seama cât de mult ar fi vrut să aibă dreptul de a-l atinge şi
mângâia pe oriunde ar fi vrut,de a-l ţine în braţe,atunci când ar fi avut nevoie,la
fel cum făcea şi el.Inima îi bătea repede.Trupul lui era fierbinte,iar tricoul ud de
lacrimile ei.Se simţea vie.Şi,deodată,nu foarte singură.
-Kira?
-Da?
-Dacă crezi că eşti gata,eu sunt pregătit pentru a primi lecţia nr.1 din
Operaţiunea Salvarea Delfinului.Kira zâmbi.O tachina.Fără să o provoace sau să
încerce să o seducă.Lui Cole îi plăcea să se joace? Nu l-ar fi crezut capabil.Se
uită în ochii lui şi la buzele care încercau un zâmbet.
-O.K.,Sinclair.Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te dezbraci.
Zâmbetul lui se lăţi la maximum,dând la iveală un şir de dinţi albi,superbi.
-Buze dulci,credeam că n-o să mi-o mai ceri niciodată.Kira aproape că leşină.
Într-una din zilele astea va trebui să înceteze cu tachinatul.Doamne,când zâmbea
aşa era o splendoare.Cole o ridică şi se ridică şi el.Nu se atingeau,dar era atât de
aproape de el,încât îi simţea inima bătând.
-Presupun că nu ai de gând să te dezbraci cu mine,nu?
Încă tremurând,după şocul acelui zâmbet,Kira nu mai îndrăzni să-i răspundă ce-i
venea pe limbă.Nu voia să-l mai provoace.
Oare? Se întoarse,îndreptându-se spre locul unde se ţineau echipamentele şi
spuse:
-De fapt,asta mă duc să fac.Apoi căscă ochii la el,nevenindu-i să creadă când
Cole se apucă cu mâna de tricou,în dreptul inimii,şi căzu pe spate în bazin,
inundând aerul de stropi.Râzând,ea dădu să se ducă să vadă ce e cu el,dar se
gândi că mai bine s-ar schimba în costum,cât mai are timp.Kira închise în urma
ei uşa de la magazie,după care o şi încuie.Era tentată să-şi pună vesta de
scufundare.Nu pentru că urma să înoate cu Cutter şi cu Old Joe.De fapt,
materialul din care erau făcute vestele nu le plăcea deloc delfinilor.Preferau
materialele poroase sau direct pielea goală.Dar vesta i-ar fi acoperit câte ceva
din bikinii antici,pe care-i ţinea acolo pentru urgenţe.Sperând că i se va potrivi
costumul de baie albastru,decolorat de soare,ea îşi descheie nasturii de la
pantaloni,lăsându-i să cadă pe podea.
-Am sosit la timp? Era rândul Kirei să se apuce cu mâna de piept,doar că ea nu
juca teatru.Se roti cu faţa spre el,încurcându-şi gleznele din cauza şortului care-i
căzuse la picioare.Se apucă cu mâna de un dulap,să se sprijine,abia reuşind să-şi
recapete echilibrul.
-Nu ştiai că se mai şi bate la uşă? O sprijini cu o mână.
-Credeam că te impresionez cu talentul meu de a intra în încăperi cu uşi încuiate.
-Nu şi când sunt de cealaltă parte a uşii.Ar fi trebuit să baţi.
-Ar fi trebuit.Dar nu ştii că noi,contrabandiştii,nu respectăm regulile?
Încercând să rezolve problema,Kira se întoarse cu spatele.
-Te deranjează?
-Ce? Să mă uit când te dezbraci? Niciodată.Nu făcu nici o mişcare prin care să
dea de înţeles că are de gând să plece.O să i-o servească identic.În fond,el
reuşise să se dezbrace în faţa ei.Îşi aminti cum arăta.Acum se întreba dacă şi
restul trupului era la fel de tare şi musculos ca fesele.Zâmbi în secret.
Se întrebă ce va face când va vedea că şi ale ei sunt la fel.
Dădu din picioare să scape de şortul ce i se încolăcise de glezne şi se întoarse
spre el,zâmbindu-i.Gura i se uscă pe loc şi uită tot ce voia să-i spună.În timp ce
ea visa la fesele lui magnifice,Cole reuşise să-şi dea jos tricoul ud şi blugii,fără
să facă nici cel mai mic zgomot.
-Asta e tot o calitate a contrabandiştilor?
-Asta însemnând ce?
-Abilitatea de a face aproape totul,fără zgomot?
-Mda,cu timpul îţi intră în reflex.Făcu doi paşi spre ea.
Kira strânse şortul la piept,fără să poată să respire sau să se mişte din fața lui.Îi
studie părul,negru de pe piept,musculatura fără să-şi poată lua ochii de la el.
Veni şi mai aproape,înghesuind-o în uşa dulapului.
-Nu-ți face griji,Kira.Când va fi cazul mă vei auzi venind.
Ea luă o gură de aer și își umezi buzela dintr-o dată uscate.
-Dacă nu vrei să mă lași să te ajut să te dezbraci,poate că mă vei lăsa să- ți
umezesc buzele.Apoi,imediat,buzele lui ,acaparară pe ale ei,făcând-o să se apuce
de dulap.Cole o ridică de coapse şi o aşeză în fața lui desfăcându-i genunchii şi
încolăcindu-şi coapsele cu gambele ei.Apoi mâinile lui trecură de pe coapse pe
talie şi mai sus,intrând pe sub bluză. Degetele îi erau fierbinţi pe pielea ei.Apoi
îi cuprinse sânii în palme,abia atingându-i sfârcurile.Kira gemu,fără să-şi poată
desprinde palmele de pe dulap,de parcă dacă ar fi făcut-o ar fi pierdut complet
simţul realităţii.O săruta,în ritmuri diferite,ba gustându-i buzele,ba invadându-i-
le cu limba şi muşcându-i-le uşurel,înnebunind-o.
Abia când mâinile lui îi mângâiară fesele,iar degetele îi pătrunseră pe sub bikini,
ea se mai trezi cât de cât la realitate.
-Cole...El era ocupat,sărutându-i şi muşcându-i gâtul.
-Mmmmm?
-Nu putem...
-Putem,o întrerupse el,muşcând-o de umăr.
-Delfinii,zise ea,apoi gemu,când limba lui îi umezi sfârcul extrem de sensibil.
-Ce-i cu ei? Ea îşi dădu seama că el răspunde automat şi că va continua să-i
exploreze trupul,fără să se oprească.Dar trebuia să-l oprească.
-Nu am de gând să fac dragoste cu tine în magazia de echipament,zise ea,
dorindu-şi să fi vorbit ceva mai tare şi fără să geamă.
-Bine,spuse el,atunci spune-mi unde vrei.
-Vreau la delfini.El se opri şi se uită la ea cu o sprânceană ridicată sugestiv.
-Mmm,ceva original,dar nu mă dau înapoi.
-Să lucrăm cu ei,adăugă ea,încercând să se strecoare din braţele lui.Controlul ei
deja se ducea naibii şi făcu un ultim efort.
-Cole,te rog,termină.Cole îi dădu drumul.
-O.K.,atunci mergem să ne jucăm cu peştii tăi.Dar mai întâi vreau să-mi
răspunzi la o întrebare.
-Ce anume? îi era greu să-l privească în ochi,dar până la urmă reuşi.Citea în ei
dorinţă.
-Dacă nu am fi avut de îndeplinit această misiune de salvare,m-ai fi oprit?
-E greu de răspuns,zise ea sinceră,mai ales că nu ai fi fost aici.Cole se uită lung
la ea.
-Te aştept pe platformă.Se întoarse şi plecă,lăsând-o pe gânduri.Oare cum ar fi
răspuns la întrebarea: Sau ai fi fost?

CAPITOLUL 8
Cole ancoră barca de chei,cu uşurinţă.Imediat după ce se asigură că a făcut tot ce
trebuia,îşi îndreptă atenţia către pupa.Acolo,Kira trebăluia,atât de natural de
parcă asta ar fi făcut toată viaţa.Noaptea era senină,iar cerul arăta ca o cortină de
catifea brodată cu diamante.Cole bombăni în sinea lui că un norişor,cât de mic,ar
fi fost binevenit.Apoi se uită din hou la Kira.Abia dacă putuse să-şi ia ochii de la
le.de când plecaseră de la Dr.Dolphin,cu o oră mai devreme.
Se uita cum briza îi ciufulea şuviţele de păr,până când una i se lipi de buze.O
îndepărtă cu un deget,într-un gest plin de graţie.Mâinile lui se încleştară pe
cârmă,în timp ce trupul răspundea la toate gesturile ei.Tot ce făcea-indiferent
dacă stătea joş,sau respira,sau se uita,Dumnezeu ştie unde-îi amintea de felul în
care o sărutase,cu două nopţi în urmă,în magazia de echipament,îşi mută privirea
de la la buzele ei la tricoul negru,de bumbac,cu care era îmbrăcată.Luna dădea
materialului o nuanţă argintie.Cole era fascinat de felul în care se mula pe sânii
plini.Mâna i se umezi când îşi aminti cât de fini erau şi cum îi răspunsese la
mângâieri,deşi abia dacă o atinsese.
Se ridică,încercând să scape de senzaţia de disconfort pe care o simţea între
picioare.De-geaba,îşi mută privirea în altă parte.Încercă să se gândească la
fiecare detaliu al planului.Nu se putea să nu reuşească.Nu-şi va permite să nu
reuşească.Kira veni lângă el.Trupul i se încordă,simţindu-i apropierea.Strânse
din dinţi,dezgustat de lipsa de control pe care o căpăta când se afla în preajma ei.
Ce dracu' făcea aici,cu ea?
Deodată îşi dori să nu fi văzut-o niciodată pe Kira Douglass,să nu fi auzit de
planul ei nebun de salvare a unui nenorocit de peşte.Nu era mai bine la Repo? Se
gândi cu nostalgie la saxofonul lui,prin care îşi putea goli sufletul de tristeţe,în i|
oc să se implice în tipul acela de activitate,pe .care se jurase că nu o va mai face
vreodată.
-Cât mai e până la punctul de întâlnire? Vorbea încet; abia dacă o auzea.Luă o
mână de pe cârmă înainte de a-şi da seama de intenţii.În loc să o atingă,se abţinu
şi îşi vârî mâna în buzunar.
-Vreo douăzeci de minute.
-Eşti sigur că prietenul tău va fi acolo?
-Nu mi-e chiar prieten.Kira oftă iritată.Cole se abţinu să nu zâmbească,
spunându-şi că era mai bine să menţină distanţa dintre ei.Deşi nu ştia dacă
iritarea era o barieră mai bună decât frustrarea.
-Sau,mă rog,ce ţi-e.Se uită pieziş la el.Deşi nu aveam de unde să ştiu ce e cu
persoana despre care am aflat acum treizeci de minute că e în spatele nostru.
-Ţi-am spus de ce nu l-am menţionat mai devreme.
-Iar asta nu-mi place.
-Ei bine,asta e al naibii de rău,replică Cole,enervându-se şi sperând că o ceartă îi
va face bine.Ai uitat că te-am văzut în acţiune la Repo? Am destule pe cap cu
peştele ăla nenorocit ca să-mi mai fac griji şi din cauza ta.Observă cum ochii
Kirei strălucesc de furie şi cum strânge din pumni.Ştia că o va enerva remarca
cu peştele.Şi al naibii să fie el dacă nu-i venea să o sărute şi din cauza asta.
-Eşti obligat numai faţă de P.J.Pot avea şi singură grijă de mine.
Cole pufni,apoi se aplecă repede spre stânga,evitând directa de dreapta ce venea
fulgerător spre stomacul lui.Ştia că e stresată,dar rolul lui din seara asta era ceva
mai greu decât îşi dădea ea seama şi nu-şi putea permite să o lase să-l folosească
pe post de sac de box,chiar dacă o merita.Schimbând tactica,încercă să o
îmbuneze.
-Kira,ştiu că ai impresia că te poţi descurca,dar Martinez e o bestie fără scrupule,
care e capabil să facă orice ca să obţină ce vrea.Se opri,înjurându-se,ştiind că a
dat-o în bară cu remarca asta.La dracu',Kira,nu te-ai descurcat nici cu Iggy.Ce te
face să crezi că ai avea vreo şansă în faţa unuia ca Juan Carlos?
Kira se întoarse cu faţa la el,cu ochii strălucind şi cu părul în vânt,sco țând
mândră bărbia înainte,ca o valkirie.
-Atunci a fost altceva! Tipul îmi plimba râme prin faţa ochilor şi iguana aia a lui
încerca să-mi bage limba pe gât!Cole trase barca mai aproape de ţărm şi opri
motorul.Imediat ce se va asigura că nu sunt momentan în nici un fel de pericol,o
să se ducă la Kira să o strângă de gât.Faţă în faţă cu ea,cu nasul aproape lipit de
al ei,şuieră fioros:
-Iggy e un înger pe lângă Martinez.După treizeci de minute o să te rogi să
mănânci iguana aia tâmpită,numai să scapi de el.Ea mări ochii,auzind violenţa
din tonul lui.Nu mergi cu noi.Încercând să fie ceva mai calm,spuse: Nu mergi cu
noi.Se mai relaxa puţin.Kira,m-ai învăţat tot ce trebuie să ştiu.Reese şi cu mine
îl vom aduce pe P.J.la barcă.După aceea,e treaba ta.O văzu cum înghite în sec şi
gemu când observă cum îşi umezeşte buzele înainte de a vorbi.
-Reese? şopti ea.Cole înjură,însă surâse în colţul gurii.
-M-ai dus.Tipul n-o să fie prea fericit când o să afle că ştii cum îl cheamă.
Ea îşi îngustă pleoapele.
-Mă doare-n...
-Şşş.Nu trebuie să ştie şi el.Dacă totul merge conform planului,nici n-o să dai
ochii cu el.Kira,totul e aranjat.Nu se poate să nu meargă.Mi-aş lăsa şi viaţa în
mâinile lui Reese.O laşi şi tu pe a lui P.J.în ale mele?
-Am şi făcut-o deja.Se uită în ochii lui.Am încredere în tine.Abţinându-se să o
strângă în braţe,porni motorul.Apoi se îndepărtă cu barca de ţărm.În
cincisprezece minute ajungem.Când îţi dau semnalul,preiei comenzile.Semnalul
ţi-l dau numai cu mâna.
-Da,Cole.Cole se uită urât la ea.
-Vezi să nu-mi faci vreo surpriză,O.K.? Kira ridică o sprânceană şi zâmbi..
-Am înţeles,să trăiţi.Cole oftă îndelung,încercând să nu ia în seamă râsul ei.
Oftatul lui se transformă în geamăt când văzu cu câtă graţie îşi mişcă fundul
bine făcut şi picioarele lungi,foarte frumos proporţionate.
-Cole? zise ea,încet.
-Mmm?
-Voiam să te întreb mai de mult.Ce s-a întâmplat cu Elvis?
Barca viră brusc,iar Kira trebui să se sprijine cu putere,ca să-şi păstreze
echilibrul.
-Cole?
-Te-am auzit.O pauză lungă.Aştepta un răspuns obişnuit,dar când se uită cu
coada ochiului la el,văzu că scrutează ţărmul atât de preocupat,de parcă s-ar fi
aşteptat la o ambuscadă.Îşi dădu seama că a atins un punct sensibil.Ce s-a
întâmplat cu amicul lui Iggy? El păstră privirea pironită pe apă.
-De unde să ştiu eu?
-În seara aceea,la Repo,l-ai ascuns,ca să ai timp să-i distragi pe tipi şi să le legi
motocicletele,corect? Unde l-ai ascuns?
-Da' ce-ţi veni grija de el? Cine a spus că l-am ascuns?
-Seara trecută,Paul a găsit în maşină un ziar,iar pe una dintre pagini era o
fotografie a lui Iggy cu Elvis,în care se oferea o recompensă celui care-l aducea
înapoi,Cole.
-Ei şi? Poate că urâţenia aia a fugit.Tu nu ai fi făcut-o?
Nu-i luă în seamă comentariul sarcastic.
-Unde l-ai ascuns? Văzând că nu spune nimic şi că continuă să scruteze
ţărmul,Kira se aplecă spre el.Asta îi atrase atenţia.Cole îşi întoarse faţa către ea,
la câțiva centimetri de a ei.
-Nu crezi că e cam târziu să-ţi faci griji pentru el? Şi unde era grija asta,când
Iggy îţi plimba râme pe sub nas?
-Ştii că-ţi sunt recunoscătoare pentru că m-ai scos de acolo.Dar pentru că nu am
vrut să mă pup cu oribilitatea aia,asta nu înseamnă că trebuia să-i faci rău!
Privirea lui Cole se îngustă periculos.Apoi nu se mai uită la ea,dar maxilarul
încleştat şi felul în care se îndreptase de umeri îi spuneau că era clar că-l
insultase.Pentru o clipă ar fi fost în stare să jure că-l rănise chiar.Cole
invincibilul? Trecură câteva minute până când îşi scoase din cap ideea.Făcu
chiar un pas către cealaltă parte va bărcii,dar pur şi simplu nu putea pleca aşa.
Aşteptă până când observă că se uită în direcţia ei,apoi zise încet:
-Spune-mi doar ce ai făcut cu iguana.Te rog.,După aceea nu te mai întreb
nimic,promit.Cole se uită către stânga,apoi din nou la ea.
-Nu te înveţi minte niciodată?
-Ce vrei să spui?
-Să nu mai faci promisiuni până când nu ştii toate faptele,Kira.Se aplecă spre
ea,privind-o intens.Şi nu mai pune întrebări până când nu eşti într-adevăr
pregătită să afli răspunsurile.Kira îi susţinu privirea.
-Deci,spune-mi.Cole se îndreptă de spate,opri motorul şi întoarse barca.
-I-am dat-o lui Axe.Se uită spre ea,rânjind sadic,observându-i privirea
întrebătoare.O.K.,buze dulci,îţi spun şi asta.Axe e bucătăreasa lui Repo.
Kira rămase cu gura căscată.
-Fii atentă şi ţine minte locul unde ne aflăm.Ar fi vrut să-i răspundă,dar el îi făcu
imediat semn să nu mai scoată nici un sunet.
Simţindu-se la fel de fin manevrată ca barca,ea îşi înfundă mâinile în buzunarele
şortului şi se aşeză lângă Cole.Acesta ascunse barca după o ridicătură de coral
mort şi mangrove.Kira luă frânghia pe care i-o aruncase el,legând-o de un coral
ce părea mai solid.Schimbară locurile,iar Cole luă gentile cu echipament.Cu
tuburile de oxigen şi tot felul de unelte de care avea nevoie,Cole se îndreptă
către cealaltă parte a bărcii.
Întorcându-se către Kira,dădu din cap,apoi se aşeză în poziţie de scufundare.Dar
se opri o clipă.Kira îşi ţinu respiraţia,uitându-se la el.În acea secundă îşi dădu
seama,ca lovită de bombă.Nu voia să plece.Nu voia să-l expună la nici un fel de
risc,nici măcar pentru a-l aduce pe P.J.Înapoi.Devenise important pentru ea,mai
important decât P.J.,sau institutul,sau chiar ea însăşi.Nu-şi putea permite luxul
de a se gândi cum sau când se întâmplase.Problema era că-i păsa.Şică el trebuia
să plece.Dar asta nu însemna că va pleca singur.
-De parcă i-ar fi citit gândurile,Cole îi aruncă o privire peste umăr.Imediat veni
lângă ea şi-i luă faţa în mâini.
-Ţi-l voi aduce înapoi,şopti el.Şi vom face totul aşa cum am stabilit.
Se uită la el,dar nu spuse decât:
-Să nu faci nimic riscant.Ochii lui Cole străluciră.
-Întotdeauna există un risc,Kira.
-Să te întorci la mine,O.K.? Cu P.J.sau fără P.J.,Cole Sinclair.
El îi luă mâna şi i-o întoarse.Îi sărută interiorul palmei.Apoi o privi lung şi
plecă.

Kira aruncă ancora către locul de unde se vedea foarte bine casa stil haciendă a
lui Juan Carlos şi bazinul natural în care P.J.era ţinut.Trase de frânghie pentru a
se asigura că e stabilă.Căzuse de acord cu Cole că va duce barca mai în
lateral,odată ce Martinez avea proiectoare puternice în faţa casei,îndreptate spre
apă şi care se puteau aprinde fără avertizare.
Se uită către ţărmul care era la o depărtare destul de mare.Era plin de palmieri de
cultură şi de plante exotice.Coralii de pe margine erau de-ajuns pentru a
împiedica pe orice nebun să facă plajă acolo.După informaţiile lui Cole-pe care
le avea probabil de la Reese-se părea că zona aceea e mai puţin supravegheată,
aşa că se apropiase destul de mult,măcar cât să emită semnalele lui Rio,pe care
le înregistrase pe o casetă.Verifică toată aparatura de la bord pentru a se asigura
că semnalul se va transmite.Nu se va întâmpla nimic rău.Reese şi Cole vor intra
în bazin pe sub apă,vor deschide poarta bazinului şi-l vor elibera pe P.J.Reese va
pleca la ale lui,iar Cole va veni către barcă,probabil cu P.J.în urmă.
Îşi îngustă iar ochii,sperând să-l vadă pe P.J.,repetând iar şi iar că totul va fi
O.K.Delfinul se va urca prin partea joasă a bărcii,aşa cum făcuse de atâtea zeci
de ori când-controlase să vadă dacă e sau nu bolnav.Doar că de data asta,în
timp ce ea îl va uda permanent,Cole îi va duce înapoi la institut.
Nimic nu va da greş.O secundă mai târziu,se auziră focuri de armă în tăcerea
nopţii,iar inima începu să-i bată nebuneşte.
Kira luă repede binoclul şi îndreptă lentilele puternice spre coastă.Nu că ar fi
putut vedea ceva în întuneric,dar instinctele ei de protecţie faţă de Cole şi P.J.o
îndemnau la acţiune-nu putea sta acolo,pur şi simplu.
Încercă să fie cât mai atentă,să nu piardă nici o mişcare,enervată că lacrimile o
împiedicau.După câteva momente de tăcere,se auziră din nou rafale de focuri de
armă.Kira scăpă binoclul şi-şi muşcă mâna cât putu de tare pentru ca nu cumva
să se scape şi să-l strige pe Cole.Se întâmpla ceva.Oare ceva mortal?
Verifică repede aparatul de transmisie.Funcţiona.Se uită la ceas.
Întârziase.Deveni agitată şi se duse în partea din faţă a bărcii,aplecându-se cât
putea de mult peste margine,încercând să vadă ceva,o mişcare cât de mică.
Nimic.Pentru o clipă i se păru că vede o umbră întunecată,dar care mai apoi nu
mai apăru,aşa că se gândi că nu a fost decât un reflex de val.Se uită din nou la
ceas,gândindu-se dacă să înceapă să emită semnalele pentru P.J.,semnale care
l-ar fi făcut să vină în direcţia ei.Dacă era liber şi se îndrepta către barcă,îl putea
direcţiona,dar exista pericolul ca tipii care au tras focurile de armă să-l repereze.
Gândurile raţionale se amestecau cu cele haotice.Nu putea risca să dea
semnalul.Oare ce se întâmplase? Cât trebuia să aştepte,până să treacă la acţiune?
Oare Cole era rănit?
Blocată de avalanşa de întrebări,se uită iar la ceas.De câteva minute nu se mai
auzise nici un foc de armă.Era foarte târziu.Se hotărî că cel mai bine era să plece
după Cole.Se duse în spatele bărcii şi-şi luă vesta de scufundător.Luă şi un tub
de oxigen,apoi se gândi că până la ţărm nu era distanţă mare,iar tubul nu putea
decât să o stânjenească.Dacă Cole era tot lângă poartă...Oricum,nu avea cum să-l
găsească,pentru că lampa ahtiacvatică era la el şi fără ea nu se putea ghida pe
întuneric.Puse tubul la loc şi se dezbrăcă repede de tricou şi de şort.Îşi aranja
bretelele costumului de baie.În ciuda regulii de fier a lui Cole,care-i spusese să
nu plece de pe barcă sub nici o formă,Kira era pregătită pentru orice.Şi,în cazul
ăsta,nici nu voia să aibă dreptate.Luă labele pentru înot şi masca.Mai aruncă o
privire către bazin şi,nevăzând nimic,se aruncă în apă.
Tremurând,în ciuda temperaturii ridicate,se îndreptă spre ţărm.
Câteva minute mai târziu încetini şi începu să calce apa.Apoi se dezechipa
complet şi se îndreptă încet-încet către mal.
Îi sângerau coatele şi genunchii şi pe coapsă căpătase o zgârietură destul de
adâncă,dar în cele din urmă ajunse pe uscat.Imediat se îndreptă către bazin.
Pietrişul de pe jos îi rănea tălpile,dar abia dacă simţea durerea.Înainta tiptil,
ascunzându-se după fiecare palmier ce-i ieşea în cale.Cercetă ţărmul cu atenţie.
Clipi o dată,de două ori.Pluta era acolo,legănată de valuri.Şi,dacă nu se înşela,
văzu un trup întins,nemişcat.
Oh,Dumnezeule,Cole!Umbra de pe plută nu se mişca.Parcă dormea.Dar,cu cât
Kira se apropia mai mult,cu atât realiza că Cole îşi pierduse cunoştinţa.Oare
fusese împuşcat? Muşcându-şi buzele,ajunse în cele din urmă la plută.
-Cole? Era cu faţa în jos.Îşi scoase mănuşile şi,cu degete tremurătoare îi luă
pulsul.Era în viaţă.Îi cercetă trupul,căutând...nici ea nu ştia ce.Răni de glonte?
Kira se cutremură,întrebându-se dacă pericolul situaţiei o făcea să se simtă atât
de detaşată de Cole,chiar dacă era cu mâinile pe trupul lui.Se uită la tricoul
lui,dar întunericul nu o lăsă să vadă dacă are urme de sânge.
-Nu e nici o problemă,doar că...Kira înţepeni când îşi dădu seama că ochii care o
privesc sunt albaştri.Sau poate gri.Era greu de spus pe întuneric.Dar negri nu
erau sigur.
-Cine eşti? şuieră ea.
-Aş putea să te întreb acelaşi lucru,iubito.Accentul tipului era ciudat,nu chiar
englezesc,dar nu i se lăsă timp de gândire.Dă-mi cuţitul acela pe care-l am legat
de gleznă şi apoi ne putem prezenta,păsărico.Nevenindu-i să creadă ce greşeală
făcuse,Kira îi dădu cuţitul,fără să protesteze.Apoi îşi dădu seama.
-Reese,şopti ea.

CAPITOLUL 9
Kira observă surprinderea din privirea lui Reese,chiar dacă nu dură decât o
clipă,până când chipul lui să devină o mască a indiferenţei.
-Tu eşti Reese.Îl apucă cu forţă de braţ.Unde e Cole? Ce s-a întâmplat cu el?
Spune-mi!Bărbatul-mare şi blond-îi desprinse mâna de pe braţ cu calm.
-Grija ta faţă de el e înduioşătoare,dar dacă vrei să ştii unde e Cole,atunci îţi
sugerez să te întorci pe nenorocita aia de barcă,de pe care,în primul rând,nici nu
trebuia să pleci,şi întreabă-l personal.
Începuse fraza pe un ton calm,dar la sfârşit şuiera atât de fioros,încât ea se dădu
înapoi.Se gândi că poate Reese are un motiv foarte bun,ca nimeni să nu ştie cine
este.Dar n-o să se supere pe el.Mai ales dacă era prieten cu...
Îşi aminti că Cole nu-l descrisese chiar atât de amical.Se uită la apă,apoi din nou
la el.Acesta o privea fix,fără ca în privirea lui să se citească ceva.Încă în stare de
semişoc faţă de cele ce se întâmplaseră,îşi dădu seama că nu se poate concentra
şi că nu înţelesese prea bine ce i se spusese.Aşa că spuse primul lucru care-i
trecu prin minte.
-Oare toţi contrabandiştii se pricep atât de bine să-şi ascundă gândurile?
Reese se uită ciudat la ea.
-Asta ţi-a spus Sinclair că suntem?
-Despre tine nu mi-a zis nimic.Am aflat numele tău...să zicem,din întâmplare.
-Nu pot să cred,murmură el,masându-şi umărul.Gemu de durere,apoi spuse: Ca
să-ţi răspund la ce s-a întâmplat mai devreme,află că am declanşat o alarmă şi
astfel a început balamucul.Presupun că Sinclair a ajuns înapoi pe barcă.Asta,în
cazul în care nu ai plecat de acolo când ai auzit focurile de armă.
Pleoapele Kirei se îngustară.Nu prea-i plăcea tipul.Indiferent cine şi ce era.
-Nu a fost aşa.Am aşteptat,dar nu a apărut.Aşa că am lăsat barca ancorată şi am
înotat până aici să văd dacă are nevoie de ajutorul meu.Se făcu că nu aude
zgomotul dispreţuitor scos de Reese.Apoi,îşi dădu seama că probabil Cole
ajunsese deja la barcă cu P.J.,iar ea stătea să-şi piardă timpul cu un australian
ţăcănit.
-Tipii cei răi au plecat? Reese arcui o sprânceană blondă.
-Deci acum fac parte din categoria băieţilor buni?
-Am vrut să întreb dacă suntem în pericol şi dacă putem să împingem chestia
asta care se numeşte plută şi să ne întoarcem la barcă.Am de îngrijit un delfin.
De data asta pleoapele lui se îngustară,iar cinismul luă locul dezgustului.
-Mda,Cole era cât pe ce să dea ortu' popii şi pe tine te freacă grija de peştele ăla
nenorocit.Ce porcărie.Clătină din cap.Încerc de un an de zile să-l readuc cu
picioarele pe pământ..Nu pot să-mi dau seama cum de a reuşit o americancă
nebună.Se uită din nou la ea.Dar eşti o tipă tare.Cred că l-ai înnebunit.Pufni din
nou,dispreţuitor.Femeile americane.Kira nu ştia care înjurătură să i-o spună
prima,din toate câte-i veneau la gură,dar asta nu însemna că nu înţelesese
referirea la primejdia prin care trecuseră în noaptea aceea.
Trebuia să se întoarcă la Cole.
-Du-te dracu'.
-Am fost deja acolo,replică el.
-Bine,atunci întoarce-te în Australia.Cel puţin acolo n-o să fii ameninţat de
americance.Dădu să plece,dar un braţ ferm îi imobiliza mişcarea.Kira se întrebă
de ce oare îi plăcea atât de mult când o atingea Cole,pe când mâna lui Reese o
făcea să aibă un chef nebun să-i tragă una între picioare.
-Te duc înapoi la barcă.Şi mai taci din gură.
-Am înţeles,să trăiţi,zise ea ironică,imediat ce-i dădu drumul la mână.Ar fi putut
jura că-l auzise înjurând,dar se gândi că ar fi mai bine să nu-l mai provoace şi să
se întoarcă la Cole.Se uită cum încearcă să pornească micul motor cu mâna
dreaptă,deşi,dată fiind poziţia în care se afla,ar fi trebuit s-o folosească pe
stânga.Era atât de furioasă pe el,încât uitase că-l găsise lipsit de cunoştinţă.
-Eşti rănit,nu?
-Dacă nu te mai mişti,ne vom deplasa mai repede,zise el.
Între ei se lăsă tăcerea,în timp ce Reese manevra pluta printre corali.După ce se
depărtară bine de bazin,îl auzi vorbind din nou:
-Poţi să manevrezi chestia asta?
-Da.De ce,te doare chiar atât de rău mâna?
-Tu fă bine şi mai mergi vreo sută de metri paralel cu malul,după care ia-o
înainte.Barca ar trebui să fie în faţa ta.
-O.K.Dar va trebui să te dai mai încolo...
-Nu am făcut bine că l-am implicat pe Cole în noaptea asta.Să nu-i spui decât că
misiunea e îndeplinită.
-În ce să-l implici? Ce misiune? Credeam că...Nu-şi termină propoziţia,că Reese
dispăru în apă.Speriată,se uită în direcţia în care se scufundase,dar nu mai apăru
la suprafaţă.Era cât pe ce să se apropie iar de mal,când îl văzu,foarte departe,
făcându-i cu mâna.Întoarse mica plută şi se îndreptă spre barcă.Începu să se
roage în gând ca P.J.şi Cole să fie acolo,sănătoşi.
De un lucru era sigură.P.J.va fi mai fericit să o vadă decât Cole.

Era cât pe ce să ţipe de bucurie când zări coada lui P.J.Gesticula fericită şi forţă
micul motor la maximum,fără să-i pese că era cam zgomotos,în următoarea
clipă,o umbră mare se aplecă peste marginea bărcii.Nu se putu abţine să nu
zâmbească cu gura până la urechi,ca o tâmpită,când îi auzi vocea groasă:
-'mneata nu urmezi niciodată instrucţiunile? Ea aruncă sfoara plutei,pe care Cole
o trase până o lipi de barcă,după care o înşfacă de subsuori,ridicând-o şi
aşezând-o lângă el.Încă o mai uimea forţa lui şi faptul că numai atingând-o,îi
creştea pulsul.
-Unde dracu' ai fost?
-Văd că eşti bine,spuse Kira.Ce face P.J.?
-L-am examinat cum mi-ai spus.Pare a fi bine.Dar e greu de spus cu faţa aia a lui
mereu zâmbitoare.Tocmai l-am udat şi ar trebui să plecăm cât mai repede de
aici.Indiferent cât era de nerăbdătoare să se ducă la P.J.,să se asigure că e bine,
Kira rămase surprinsă de faptul că nu avea nici un chef să plece de lângă Cole.
Se pare că gândurile i se citeau pe faţă,pentru că expresia lui se mai îmblânzi
puţin.Îi mângâie obrazul cu un deget.
-Eşti bine? Vocea lui gravă,de bariton,îi vibra prin piele,până la inimă.
-Mda,m-am cam zgâriat,dar sunt bine.De ce,ţi-ai făcut griji pentru mine? îşi
muşcă buza să nu zâmbească.Undeva,sub masca aceea de duritate,simţea ceva
pentru ea.Şi asta era diferenţa.Cole era un bărbat care-şi încuiase sufletul,pentru
că ceva sau cineva îl rănise,iar acum nu mai voia să rişte.Spre deosebire de
Reese,care părea că nu are deloc suflet.Asta îi aminti de mesajul pe care
promisese să-l transmită.
-Reese mi-a zis să-ţi spun că misiunea e îndeplinită.Ochii lui Cole luciră la auzul
veştii.
-Pluta era la tine,spuse el,de parcă atunci şi-ar fi amintit cu ce venise.Mda,eu fac
pe infirmiera cu peştele ăla şi tu faci conversaţie cu Reese?
Având în vedere comentariile lui Reese,îşi dădu seama că se mai întâmplase
ceva,în afară de faptul că-i salvase delfinul.Îl va întreba mai târziu,dar acum
voia să afle altceva.
-Eşti gelos? Cole o strânse la piept.
-Niciodată nu te laşi? De data asta nu-şi mai putu ascunde zâmbetul.În ciuda
faptului că fusese îngrijorat,acum o ţinea în braţe,strângând-o de parcă s-ar fi
hotărât să o ţină lângă el.Să o ştie în siguranţă.
-Aparent,nu,zise ea încet.Atunci de ce nu încetezi cu ţipatul şi nu-mi închizi
gura? Cole se uită în ochii care luceau de provocare şi...dorinţă.O sărută înainte
să-şi dea seama ce face.Ea gemu,iar el se întrebă cum să facă să mai audă acel
sunet? Dar limba lui o sorbea şi o gusta deja,aşa că nu se mai întrebă nimic,
lăsându-se pradă plăcerii.O trase mai aproape,rezemând-o de consolă şi ţinând-o
între picioare.Era dulce şi sălbatică şi atât de al dracului de fierbinte,încât nu-şi
putea dezlipi buzele de ale ei,de parcă însăşi viaţa lui ar fi depins de asta.O
mângâie pe spate şi-i cuprinse coapsele în palme.Începu să o mişte încetişor,în
timp ce reuşi să lase buzele pentru curbura dulce a gâtului.
Simţi o presiune în piept şi-şi dădu seama că erau mâinile ei,strânse pumn.
Nu putu să nu geamă.Kira îşi desfăcu buzele,acaparându-l.Cole simţea că-şi
pierde controlul,cu fiecare geamăt scos de ea.Pentru el era un şoc faptul că o
dorea atât de mult.Trebuia să-i simtă mâinile mângâindu-i pielea.Sau părul.Sau
spatele.Să se agate de coapsele lui.Voia să-l mângâie,cum nu mai fusese
niciodată mângâiat.În acel moment voia să i se dea,să i se încredinţeze trup şi
suflet.P.J.alese exact acel moment pentru a începe să emită semnalele
binecunoscute,care nu i se păreau normale lui Cole,deşi era nepregătit în
domeniu.Kira se dezlipi din braţele lui,dar nu se duse imediat la P.J.Amândoi
încercau să-şi tragă răsuflarea,privindu-se.Kira realiză transformarea din el.Îi citi
în ochi teamă,lipsă de siguranţă,frică.Iar el îşi dori ca ea să nu observe bariera pe
care tocmai o trecuse.Dar degeaba.P.J.începu să se agite,iar ea se uită
într-acolo,după care se duse repede la delfin,să-l liniştească.Cole încercă să nu
se mai gândească la nimic şi se întoarse la treburile lui.Ridică ancora,cu mişcări
hotărâte şi calme.Câteva minute mai târziu porni motorul şi strigă peste umăr:
-Totul e în regulă acolo?
-E puţin tulburat,dar nu cred că vom avea probleme cu el.Cole se uită la ea,
studiindu-i fiecare gest-cum aprindea lanterna,cum examina delfinul,cum îl
uda,cum îl mângâia.Încercă să se concentreze la ce avea de făcut,când vocea ei îl
făcu să tresară.
-Oare se va întâmpla ceva cu Reese? Cole pufni.
-Ce să i se întâmple? A zis că misiunea a fost îndeplinită,nu? Cole ştia că
foloseşte un ton prea dur.Începuse să-l obosească frecvenţa numelui lui Reese pe
buzele ei.
-Cred că era rănit.L-am găsit pe plută,fără cunoştinţă.Credeam că eşti tu.
Ultima parte o pronunţă mai mult şoptit,iar Cole se întoarse cu faţa la ea.Nu-i
răspunse imediat.Ideea că-şi făcuse griji destul de mari,odată ce plecase după
el,îl tulbura.O întrebă:
-De ce nu l-ai adus pe barcă?
-Cred că asta am vrut să fac.Dar nu a fost prea cooperant.Cole detectă sarcasmul
din vocea ei,dar nu insistă.
-Se pare că pentru voi,bărbaţii,e un afront faptul că vă salvează o femeie.Nu mai
spun ce faţă a făcut când i-am spus pe nume.Cole rânji,imaginându-şi-l pe Reese
certându-se cu Kira.
-Îmi dau seama.Unde e?
-Păi,pe la jumătatea drumului,după ce mi-a dat instrucţiuni şi mesajul pentru
tine,s-a aruncat în apă.Apoi,ultima oară când l-am văzut,se îndrepta către
locuinţa lui Martinez.Nu menţionă rugămintea lui Reese de a nu fi urmat de
Cole,ştiind că asta ar face.Cole înjură printre dinţi,după care se uită în direcţia
casei.Când se întoarse,observă că Kira îl priveşte ciudat,aproape cu înţelegere.
Nu era îndeajuns de aproape pentru a-i vedea expresia de pe chip,dar era gata să
parieze că are de pus o mulţime de întrebări.Întrebări la care,după sărutul de mai
devreme,avea tot dreptul să primească răspunsuri.În cele din urmă,după ce-şi
dădu seama că nu-i putea oferi ceea ce voia-şi merita-se hotărî să schimbe
subiectul conversaţiei.
-Reese e băiat mare,glumi el.Ştie ce face.Totuşi mai aruncă o privire către
ţărm,înainte de a se îndrepta complet spre mare.Era aproape patru dimineaţa
când Cole manevră barca înspre canalul care ducea către bazinul institutului
Dr.Dolphin.Îşi frecă ceafa,rezistând dorinţei de a se uita din nou la Kira.Simţea
că-l priveşte.Din nou.Nu se întoarse să se uite la ea.Şi ar fi vrut nici să nu-şi
dorească să o facă.Îi era recunoscător pentru faptul că pe drum îl examinase şi
supraveghease tot timpul pe P.J.,în loc să-l preseze cu întrebări despre trecutul
lui.Ar fi vrut să o guste din nou.Ce tâmpenie din partea lui să o sărute aşa.
În mai puţin de o oră,responsabilităţile faţă de ea se vor încheia.La dracu' cu
banii.Ştiuse de la început că nu o făcuse pentru bani.Intervenise la timp pentru
salvarea peştelui de un sfert de tonă.În timp ce treceau pe poarta electronică a
bazinului,se uită la ceas.Peste treizeci de minute va fi pe autostrada 1,
îndreptându-se spre casa lui.Sau poate către barul lui Repo.În ultimul timp nu
prea avusese timp de muzică.Prevăzu o senzaţie de uşurare.Care întârzia să
apară.Îşi va face mai târziu griji pentru asta.După ce trecură de poartă,P.J.Începu
să se agite şi să scoată nişte sunete ascuţite.
-Cole,opreşte motorul.Făcu întocmai,apoi se întoarse să vadă dacă are nevoie de
ajutor.
-Voiam să-l izolez un timp,dar cred că e destul de în formă pentru a-l duce la
ceilalţi.Şi nici nu cred că am de ales.Întoarce barca.Imediat după aceea,Kira îl
udă pe P.J.,pentru a-l face cât mai alunecos,să nu se rănească,atunci când îi va da
drumul din barcă.Îi dădu drumul lui P.J.în bazin.
Îl întâmpinară o pereche de delfini,care ţipau şi scoteau sunete asurzitoare.
Cole se uită la Kira şi o văzu râzând şi făcând semne cu pumnii în aer.Zâmbi
fericit.Ea se întoarse spre el cu atâta fericire pe chip,încât aproape că-i provocă
durere.
-Îţi mulţumesc,Cole.Ochii îi străluceau şi lacrimi îi curgeau pe obraji.
Nu,nu avea nevoie de banii ei.În ceea ce-l privea,era mai mult decât răsplătit.
Delfinii înotau cu viteză,înainte şi-napoi,la unison,iar şi iar,până când în barcă se
făcu o băltoacă.
-Cred că am face bine dacă am duce barca la locul ei,îi zise el Kirei.Ea nu
răspunse imediat,fiind complet atentă la delfini.Aşa că ei îşi permise luxul de a
absorbi strălucirea ce emana din ea.O fi ea încăpățânată şi impulsivă,dar era
caldă şi sinceră şi plină de grijă faţă de cei din jurul ei.Şi dăruia mult.
Ar fi trebuit să ştie.Voia să rămână lângă ea toată noaptea,toate nopţile.Dar
venise timpul să plece.După ce duse barca la locul ei,o privi din nou şi văzu
că-şi îndreptase atenţia de la delfini către el.Nu mai zâmbea.
Cole îşi dori să se fi cunoscut mai de mult.Înainte de a-şi fi dăruit viaţa
traficanţilor de arme şi droguri,înainte de Cuba,înainte de Felicia.Înainte de
explozie şi de flăcări şi de ploaia de trupuri sfârtecate ce cădea peste el,înainte
de ţipetele de iad şi de sentimentul de neajutorare pe care...
Coborî din barcă,iar Kira sări sprintenă după el,înainte de a-i întinde mâna s-o
ajute.Probabil că nici nu se vor mai atinge.Se îndreptă spre magazia de
echipament şi se gândi că ar fi mai bine să intre.Ştia că era în spatele lui.Ştia de
asemenea că nu putea pleca,aşa,pur şi simplu.Indiferent cât de tentantă i se părea
acea soluţie de laş.Nu era el erou,dar nici laş.Şi-apoi mai aveau ceva afaceri de
discutat.Încercă să abordeze o expresie nepăsătoare şi,sperând ca naiba să fi
reuşit,se întoarse cu faţa la ea.Stătea rezemată de uşă,cu braţele încrucişate,de
parcă ar fi ştiut că în cele din urmă se va întoarce către ea.În loc să se înfurie,îi
veni să zâmbească.Dar nu o făcu.
-Nu cred că e cazul să-ţi faci griji că Martinez se va răzbuna,spuse el,
calm.Delfinii sunt în siguranţă.
-Cum de eşti atât de sigur?
-Hai să spunem că am mai avut o treabă,afară de cea programată de noi pentru
noaptea asta şi că am impresia că Martinez îşi va face griji de orice,afară de
delfin.Kira dădu din cap,distrată,de parcă grija pentru delfin nu ar fi fost
preocuparea ei principală,înainte ca el să vorbească,se uită fix la Cole şi spuse:
-Ştiu că ţi-am mai mulţumit o dată pe barcă.Dar vreau s-o fac din nou.Îţi
mulţumesc că l-ai adus înapoi,Cole.Deşi lumina era aproape inexistentă,ochii ei
străluciră de lacrimi.Apoi,dând jenată din picior,spuse: Aăă...nu am stabilit cât îţi
datorez...
-Nu,Kira.Vocea lui părea mai mult decât hotărâtă.Atunci se uită la el.
-Trebuie.Pentru că vei pleca.Aproape că nu mai putu pronunţa ultimul cuvânt,
dar continuă ,să-l ţintuiască cu privirea.Cole înjură în gând.Naiba s-o ia că-i
uşura atât de mult situaţia.Ar fi vrut să ţipe şi să-l înjure.
-Mda,plec.O privi din cap până-n picioare,observând pentru prima dată că era
rănită.Probabil mai rănită decât lăsase de-nţeles,şi se apropie mai mult.Ea făcu
un pas înapoi.Faptul că o făcuse mai mult din instinct decât cu intenţie,îl făcu să
înţepenească.
-Eşti rănită,nu? Simţi că îl cuprinde furia,care,din fericire,îl făcu să uite de
sentimentele de frustrare şi de tensiunea de mai înainte.Deşi se jurase că nu o va
mai atinge,se apropie,lipind-o de uşă.Îi ridică braţele,examinându-i coatele,apoi
genunchii şi picioarele.Abia atunci observă că e plină de sânge.Încăpățânarea ei
şi teama pentru ea,îl înfuriară şi mai mult.
-Fir-ai să fii,de ce nu mi-ai spus?
-Nu mai ţipa la mine.Îşi smulse braţul din strânsoarea lui.
Tonul ei calm îl readuse cu picioarele pe pământ.
-Astea sunt zgârieturi de corali,Kira,zise el,mândru de puterea de abţinere de
care dădea dovadă.Trebuie să te speli şi să te dezinfectezi.
-Ştiu.Vorbea calm.Nu sunt primele şi probabil nici ultimele.Îl privi în ochi.Mă
voi ocupa de ele imediat după ce vei pleca.
Te ocupi pe dracu'! ar fi vrut el să strige.Dar nu putea.Tonul ei arăta clar că nu
avea nici un drept să-i dea ordine,sau să-l intereseze persoana ei.Şi aşa era.
Renunţase la orice drept asupra ei,de când îşi anunţase intenţia de a pleca.
Îl copleşiră emoţii şi sentimente pentru care nu era pregătit.Ar fi vrut să implore
milă.Iar ea stătea şi îl privea.
Îşi încordă maxilarele,strângând din dinţi,ştiind că nu are nici o ieşire din această
situaţie.Avea nevoie de ea.Mai mult decât avusese nevoie de orice în viaţă.Dar
nu avea nimic de dăruit.Nimănui.Şi mai ales ei.Nu merita un bărbat cu găuri
enorme în suflet.
-Cole,te rog...Zgomotul porţii de la bazin îi întrerupse vorbele.Cole tresări,
păşind în faţa ei din instinct,de parcă ar fi vrut să o apere.Cerul era în continuare
mai mult negru,aşa că mai trecură câteva clipe până când să deosebească umbra
intrusului de întunericul general.
-Paul? Kira încercă să treacă de Cole,dar degeaba.Era ca şi cum ar fi încercat să
mişte un munte.Se ridică pe vârfuri şi se uită peste umărul lui.Paul înţepenise,ca
în transă,la mai mult de zece metri depărtare de ei.Apoi,imediat,făcu un pas
înapoi,apoi altul şi în cele din urmă o luă la fugă.
-Taylor,nu,strigă Cole.Gata,s-a terminat.Paul se opri,dar se întoarse mult mai
târziu.Când o făcu,Kira îi văzu expresia de vinovăţie,dar şi de uşurare de pe
chipul lui frumos şi tânăr.
-Nu crezi că merită cel puţin o explicaţie? Paul se uita în continuare la Kira.
-Mda,spuse el încet.După o pauză lungă,tensionantă,zise: îmi pare rău,Kira.
Avea vocea sugrumată de emoţie.Nu mai ştiam ce să fac.Îţi jur că nu am vrut să
vă fac nici un rău,nici ţie,nici lui P.J.Trebuie să ştii asta.
Kira ştia.Bănuia de mult.De aceea era mai mult dezamăgită decât surprinsă.
-E pentru prima dată când aş fi vrut să mă înşel.Nu-şi dădu seama că vorbise
tare,până când Cole făcu un pas în lateral,uitându-se îngrijorat la ea.De ce,Paul?
Întrebă ea,după ce reuşi să-şi mute privirea de la Cole la Paul.
-Voi doi aveţi multe de discutat.Cole se îndepărtă de ea.Îi trebui multă voinţă să
se abţină,să nu-l cheme înapoi.Ar fi sunat mai mult a implorare.Şi a naibii să fie
dacă o va face.Mai avea un pas până la Paul,când se opri.Apoi zise încet,dar cât
să-l audă şi ea:
-Dacă nu te împuşcă după ce termini de povestit,ai grijă să-şi îngrijească
zgârieturile.Paul dădu din cap.În ochii ei se citeau furie şi şoc şi durere.Era cât
pe ce să ţipe la el că dacă aşa ştia să-şi ia rămas bun,mai bine n-o făcea.Dar
noaptea fusese atât de plină de peripeţii,încât oboseala luă locul furiei.
Ignorându-l complet pe Paul,se uită la Cole,care se îndepărta calm,ieşind din
viaţa ei.Îi părea rău pentru el.
-Nu ştii ce ai pierdut,Cole Sinclair,zise ea încet.Cap de catâr ce eşti,mare şi idiot.
Îi auzi motorul motocicletei şi ascultă până când liniştea deveni asurzitoare.
Când se asigură că nu va izbucni în lacrimi,se uită înapoi la Paul.
-Ar fi bine ca explicaţia ta să fie valabilă,murmură,trecând pe lângă el.Văzând
că nu o urmează,îi făcu semn cu mâna.Haide,nu sta înţepenit acolo.Să intrăm.Şi-
aşa mă dor picioarele ca dracu'.

CAPITOLUL 10
Kira trecu de localul lui Sandy.Nu era nimeni,mai ales că ora era atât de târzie.
De fapt mai era puţin şi se făcea dimineaţă.Trecuse o săptămână de când Cole
plecase.Şi având în vedere programul înnebunitor pe care-l avusese,pregătindu-
se pentru întâlnirea cu investitorii şi lipsindu-se de un om atât de important
pentru institut cum era Paul,abia dacă apucase să distingă ziua de noapte.Şi nici
nu o mai interesa.Când reuşise să prindă câteva ore de somn,îl visase pe Cole şi
se trezise mai obosită şi mai stresată ca niciodată.
Se abţinu să nu caşte.Săptămâna ar fi trecut mult mai uşor dacă Paul ar fi fost
acolo să o ajute.Dar,din păcate,se văzuse nevoită să renunţe la el.Oftând
resemnată,se gândi la Paul şi la cum îl ajutase pe Martinez,care-i promisese că-l
va salva pe fratele mai mic şi rebel de la o viaţă de traficant de droguri,care
depindea totalmente de el.Paul era atât de disperat,încât îl promisese pe P.J.,în
schimbul lui Mickey.Kira înţelesese,dar fără să-l poată ierta.
Salvarea lui P.J.dusese de asemenea la arestarea lui Juan Carlos,care acum era
închis fără dreptul de a ieşi pe cauţiune,pentru o serie de crime monstruoase.Kira
făcuse cercetări,dar fără să poată afla nimic despre fiul lui.Cel puţin acum
Mickey va putea începe o viaţă nouă.Paul plănuia să se ducă cu el înapoi la casa
părintească din Tallahasse.Le dorea din tot sufletul numai bine.Acum căuta
înnebunită un nou asistent,dar la asta se va gândi mai târziu.
Acum,grija ei principală era cum să facă să se urce pe barca lui Cole,fără să fie
simţită.Îşi lăsă maşina ceva mai încolo şi coborî tiptil.Motocicleta lui era parcată
la capătul pontonului.Asta însemna că era acasă.Sperase să fie plecat la barul lui
Repo.Căută în buzunar,atingând din nou plicul.Investitorii fuseseră entuziasmaţi
de proiectul ei şi-şi desfăcuseră baierele pungilor,cu generozitate.Dr.Dolphin se
asigurase pentru cel puţin un an.Şi ştia că fără Cole sau P.J.,asta nu s-ar fi
întâmplat.Nu numai că merita,îşi aminti ea,dar îşi riscase şi viaţa pentru
asta.Doar că îşi dorise ceva mai mult.Păşea cât de uşor posibil,încercând să nu
facă nici un zgomot.Îi era teamă să nu se trezească şi să dea cu ochii de ea.
Deşi,pe de altă parte,i-ar fi plăcut.Se prinse cu mâinile de marginea scării şi,când
să urce la bord,auzi zgomote.Îngheţă.
Părea că cineva ţipă şi se ceartă.Zgomotele veneau dinăuntru.Urcă imediat pe
punte şi,ajungând la uşă,apăsă pe clanţă.Nu era încuiată.Odată ajunsă înăuntru,se
opri,aşteptând să se obişnuiască cu întunericul.Singura sursă de lumină din
încăpere era luna şi abia reuşi să nu se împiedice de canapea şi să cadă grămadă.
Zgomotul încetase de când intrase în salon,dar era aproape sigură că se auzise
din spate.Din dormitorul lui Cole.Rămase nemişcată,cu inima bătând.
Aşteptând.Degetele strânse pumn îi amintiră de motivul pentru care venise.
Dar se gândi la ceva îngrozitor.Dacă Cole era cu altă femeie?
Dumnezeule,niciodată nu ar fi trebuit să se gândească la asta.Se simţea
incredibil de fraieră şi nu mai puţin furioasă.Pentru că i-a trecut prin cap să vină
aici,deşi nu voia să se împace cu el şi pentru faptul că Cole lăsase o altă femeie
să pună mâna pe el.O femeie care nu putea să-l iubească mai mult decât ea.
Gata.A făcut-o şi p-asta.A recunoscut.Îl iubea pe Cole.Aşa cum era.Naiba să-l
ia.Naiba s-o ia şi pe ea.Aruncă plicul pe tejgheaua barului şi se îndreptă ca o
furtună spre uşă,fără să o intereseze dacă au auzit-o sau nu.De fapt nu era prea
sigură că nu i-ar plăcea o confruntare.Trânti uşa.
-Nu! Oh,Dumnezeule,nu!Ultimul cuvânt fusese pronunţat mai mult gemând,iar
Kirei i se făcu pielea de găină.Se întoarse repede înăuntru.Cole! Auzi ceva
prăbuşindu-se în spatele uşii.În graba de a ajunge la el,se lovi de tejgheaua
barului.Deschise uşa.Cole era întins în pat,răsucindu-se violent,trăgând de
cearceafuri,unele deschise la culoare,altele închise,dând din picioare.O veioză
căzuse şi se spărsese.Se grăbi spre marginea patului.
-Felicia!Asta o opri în loc,dar numai pentru o clipă.Se vedea clar,după expresia
de pe faţă şi după răsucirile violente,că i se releva ceva îngrozitor.Maxilarele îi
erau încordate,iar faţa o mască de agonie.Ştia că nu avea cum să-l ajute,dar,cel
puţin,putea să încerce.Nu putea să-l lase să-şi facă asta.
Gemu din nou.Inuman.Dumnezeule,oare ce vedea? Se aplecă peste pat,cât să nu
o lovească cu braţele pe care le agita din când în când.
-Cole! Ţipase cât putea de tare,sperând să se facă auzită.Sunt Kira.Trezeşte-te!
Nimic.Continuă să se zvârcolească.
-Cole,sunt eu,Kira.Trezeşte-te.Repetă calm cuvintele,iar şi iar,în timp ce încerca
să desfacă cearceafurile din jurul lui,să-l lase liber.
Apoi puse mâna pe cearceaful pe care-l avea înfăşurat în jurul coapselor.Rămase
surprinsă când îşi dădu seama că materialul era satin.Cole gemu din nou şi se
zvârcoli.Kira reuşi să-l elibereze de cearceaf.Apoi rămase întins pe spate.
Cearceaful de satin căzu pe jos.Era gol.Complet gol.În toată splendoarea.
Gemu din nou,iar ea simţi că se înroşeşte până la rădăcina părului.Era încă în
ghearele coşmarului,iar ea stătea acolo,cu gura căscată i şi se holba la el.Dar nu
ştia ce altceva să facă.Să arunce apă rece pe el? Apoi,prinzându-l într-o poziţie
aşa-zis vulnerabilă,se urcă pe el şi-i apăsă umerii,într-un efort de a-l ţine
nemişcat,într-atât cât măcar să se trezească.Chiar dacă era nerăbdătoare să-l
vadă treaz,nu putea să ignore ce simţea pentru el.Sau de impactul lui asupra
ei.Pielea lui era umedă şi fierbinte,muşchii îi tresăltau ritmic sub strânsoarea
ei.Ştia că nu are decât câteva secunde să-l trezească,înainte de a fi aruncată în
cealaltă parte a camerei.Se lăsă pe el,îi cuprinse capul în mâini,încercând să-l
țină pe loc,să-l facă să nu se mai răsucească.În cele din urmă se lipi cu fruntea de
cearceaf,lângă gâtul lui,blocându-l chiar cu capul ei.Cu buzele lângă urechea
lui,zise:
-Cole,sunt eu,Kira.Trezeşte-te.Te rog.Se trezi deasupra lui,privind în ochii atât
de negri,încât păreau demonici.
-Cole,sunt eu,Kira.Ai un coşmar.Trebuie să te trezeşti! Auzea disperarea din
propria-i voce.El continua să o privească fix.Dar nu se mişcă.Şi nici nu-i dădu
drumul.O strângea atât de tare de braţ,încât o durea şi,nici măcar acum,nu o lăsa
să se apropie de el.Îşi umezi agitată buzele.Oare era treaz? Ştia cine era ea?
Cole? Blândeţea din vocea ei penetra ceaţa roşie ce-l înconjura.Dar tot nu putea
scăpa de viziunea oribilă ce-i apăruse în faţa ochilor,de parcă i-ar fi făcut o
plăcere sadică să privească oribilul tablou.
-Sunt Kira,o auzi din nou.Dar acum vocea ei nu mai era aceeaşi.Nu mai era
dulce ca înainte.Ceva o speria.Trebuia să ajungă la ea.Să o salveze.Nu.Nu,pe
Felicia trebuia să o salveze.Dar ea sărise în aer.Cu copiii pe care încercase să-i
salveze.Erau morţi cu toţii.Ştia,pentru că-i văzuse.Din nou.Şi din nou.
Nu ştia decât că trebuia să-i salveze.Dar nu mai putea face nimic.Era prea
târziu.Ţipă,cu furie şi disperare.
-Cole! Trezeşte-te!Imaginile se disparau,dar de data asta le controla.Oroarea
dispăru-văzu ochii de argint,aţintiţi asupra lui.Kira.Confuzia îl copleşi din
nou.Era acolo.Cu el.În patul lui.Îmbrăcată.El dezbrăcat.Ce se întâmpla? Se
încruntă.Niciodată nu se simţise atât de vulnerabil.
-Kira? Vocea abia i se mai auzea.
-Mulţumesc lui Dumnezeu.Oftă uşurată şi-i zâmbi.Se desprinse încet din
strânsoarea lui,iar el îi eliberă imediat braţele.Kira nu ştia ce să facă cu mâinile.
-Pune-le pe mine.Înţepeni.
-Poftim?
-Mâinile tale.Vocea lui era gravă,dar continuă,ştiind că e prea târziu să mai dea
înapoi.Atinge-mă,Kira.Mângâie-mă.Ea rămase acolo,îngheţată,uitându-se la el,
de parcă se întreba dacă nu visează iar.
-Te rog,şopti el.Îi dădură lacrimile.Întreg trupul începu să-i tremure,în timp
ce,încet-încet,îşi lipi mâinile şi braţele de pieptul lui gol.Se întinse,lipindu-şi faţa
de a lui.Respiraţia lui se transformă în geamăt,când materialul fin,din care era
făcut şortul ei,se frecă de coapsele lui.Ea se cutremură,răspunzându-i,
cuprinzându-l strâns cu coapsele şi cu genunchii.Imediat ce îi mângâie buzele cu
degetele,Cole avu o erecţie bruscă,înnebunitoare.Îi sărută degetele,iar ea începu
să plângă.Îi mângâia faţa,conturându-i trăsăturile,ochii,obrajii,cicatricea subţire
de pe frunte.Mângâierile ei îl vindecau,dar îl şi excitau.Acum stomacul ei îi
apăsa coapsele,sânii,pieptul,atât de plăcut,încât îl xJurea.
-Lipeşte-ţi buzele de mine.Privirile li se întâlniră.Atunci aproape că o ridică pe
sus.Nu mai văzuse niciodată aşa privire.Se încorda de emoţie şi de dorinţă,
simţind grija pe care i-o purta şi dragostea.Dar mai era ceva.Ceva de diamant.
-Vreau,şopti ea.De mult timp vreau asta.Am nevoie.Eu...doar că...nu pot să nu
tremur.
-Pot să te strâng în braţe? Nu păru surprinsă de cererea lui.Iar el ştia că a înţeles
perfect ce-i ceruse.Îi permisese să-l atingă.Dar,la rândul lui,nu avea s-o facă,
până când nu i se va da voie.
-Te rog.
O înlănţui cu braţele,gemând.Când ea îşi întinse picioarele pe ale lui,Cole se
rostogoli,ţinând-o sub el,învăluind-o complet cu trupul lui.Ridică o mână şi-i
mângâie părul.
-Atât de frumoasă.Buzele ei se desfăcură-îi era imposibil să reziste unei
asemenea invitaţii.Dar nu se va grăbi.Voia să savureze fiecare moment,fiecare
clipă.Să-şi imprime în minte fiecare detaliu,să aibă în suflet ceva preţios şi
dulce.Îi mângâie obrazul,buzele,apoi umărul.Se priveau încontinuu.Nevoia lui
de a mângâia se lupta cu nevoia de a fi mângâiat.Dar ea era acolo,sub el.Şi era
un început al naibii de bun.
Kira îl împinse puţin,apoi începu să-şi desfacă nasturii de la bluză.Degetele îi
tremurau,dar o lăsă să o facă singură,privind-o şi fără să fie în stare să facă nici o
mişcare.De sub bumbacul alb se ivi lenjeria fină,de mătase roz.Îşi încleştă
degetele pe umerii ei,dar atât.Îi cuprinse apoi coapsele cu mâinile,iar ea-şi
desfăcu sutienul.Sânii erau perfecţi,rotunzi şi la fel de bronzaţi ba tot restul
corpului: Voia să-i sărute sfârcurile roz.Dar ea nu-i dădu ocazia.Uitându-se fix în
ochii lui,îi puse palmele pe piept şi-l împinse uşurel.Îi înfipse unghiile în
carne,lăsându-l fără răsuflare.Îl împinse până când îl aşeză pe spate şi se întinse
pe el,dându-şi părul într-o parte,pe un umăr,pentru a-l putea privi în continuare.
Cole abia mai putea respira,uitându-se la ea cum îl priveşte,cum îi admiră corpul
gol,în toată splendoarea.Mâinile ei începură să-l pipăie,torturându-l.
-Să ştii că o să mă omori.Îi zâmbi.Apoi o simţi cum îşi schimbă dispoziţia.
Tensiunea nu dispăruse.Dar între ei se formase un pact,de parcă ar fi căzut de
acord să lase la o parte întrebările şi grijile care-i aduseseră până la acel punct.
Acum,pur şi simplu,voiau să se descopere unul pe celălalt.Zâmbi.Ba chiar
începu să chicotească,când ea se zbătu să-şi scoată bluza.Râsul se transformă
într-un geamăt,când se lipi din nou de el şi începu să-l mângâie.
-Dumnezeule,murmură el,se pare că raiul există.Ea şopti cu buzele apropiate de
ale lui.
-Sper.Pentru că îţi ajunge cât ai fost în iad.Înainte de a-i putea răspunde,îi
acapara sexul cu buzele.Toate rămăşiţele coşmarurilor se eva-porară în umezeala
fierbinte a buzelor ei.Rezista cât putu de mult,dar ştia că noaptea asta se va sfârşi
într-un singur fel.Dacă urma să aibă or gasm,îl va avea împreună cu ea.
-Kira.Nu se opri.O luă de păr.Kira.În cele din urmă îi dădu drumul,iar el nu se
putu abţine să nu geamă dezamăgit.Ea zâmbi.
-Poftim? îşi mută greutatea în aşa fel,încât îngenunche lângă el,dar fără a înceta
să-l mângâie.O lăsă să-l exploreze,fără nici o urmă de jenă.După ce i se păru că
a rezistat la maximum,zise:
-Dă-ţi jos şortul.
Ea tocmai îi masa coapsele,iar întrebarea o prinse pe nepregătite.Se uită un
moment la el,apoi spuse:
-Nu.De data asta el era cel nepregătit,dar înainte să-şi revină,se urcă pe el,până
când fermoarul era la câțiva centimetri de obrazul lui.
-Nu.O s-o faci tu.
-Întotdeauna ţi-a plăcut să-ţi asumi riscuri,zise el,zâmbind.
Îngenuncheat,se uita la ea,zâmbind încântat.Privirea lui îi dădea fiori Kirei.O
apucă de coapse şi,deodată,se trezi pe spate.Îi simţea degetele fierbinţi pe piele,
degete ce-i desfăceau nasturele şi fermoarul,încet,chinuitor.Se dădu în partea
cealaltă a patului şi-i scoase şortul şi bikinii.
Visase adeseori să-l atingă,încât acum era puţin reţinută,fiindu-i teamă să nu
confunde realitatea cu un vis.Părea că şi-l dorise aşa dintotdeauna.Deschis,sincer
şi gata să facă dragoste.Dorind-o şi nerăbdător să o mulţumească.
Se aplecă şi-şi plimbă vârful limbii pe coapsele ei.Kira se arcui instinctiv,iar el
gemu.
-Îţi place,Kira? murmură el,lingându-i acum partea interioară a genunchiului.
Kira încleştase pumnii,strângând şi trăgând de cearceafuri.Acum,limba o
mângâia mai sus,mai sus.
-Cole,te rog.Acum o săruta mărunt,de parcă ar fi tachinat-o.
-Nu crezi în fair play...îşi ridică privirea,uitându-se fix la ea şi adăugând: Buze
dulci? În următorul moment,limba lui pătrunse adânc în sexul ei,iar Kira
ţipă,surprinsă şi înnebunită:
-Ohhhh,da.Cole continuă asaltul dulce,până când ea se încolăci toată de el.
-Cole.Vocea era insistentă,ba chiar rugătoare.Îi luă mai întâi un picior,apoi pe
celălalt,eliberându-şi umerii şi se ridică dintre coapsele ei.
-Vin,draga mea.Dar mai întâi trebuie să gust din astea.
Îi sărută sânii,sfârcurile roz,mai întâi unul,apoi celălalt.O tortura cu bună ştiinţă.
Ea îi înconjură coapsele cu picioarele,arcuindu-se,ridicându-se şi lipindu-se de
el,împingându-l.O mângâie cu sexul şi când se opri,ea gemu tare.
-Ştiu,iubito.Dar nu putem...se întrerupse,iar muşchii i se încordară.Trebuie
să...știi tu,să ne protejăm,reuşi să spună,în cele din urmă.
-Pilula,răspunse ea,gemând,înţelegând în cele din urmă.Nici o problemă.
-Mulţumesc lui Dumnezeu,răspunse el şi în clipa următoare intră în ea.
Kira ţipă de plăcere,cu mâinile încleştate de umerii lui.Aşteptaseră prea mult şi
ajunseseră prea departe,ca să facă dragoste încet.Cole se mişca adânc în ea.Kira
înfipsese călcâiele în spatele lui,potrivindu-şi mişcările perfect.Îşi îngropase faţa
în pieptul lui şi gemu când el împinse mai tare,mai repede.
-Cole,Cole...şopti ea.
-Da,iubito,sunt aici.Oh,Dumnezeule...Se întrerupse,gemând,în timp ce ea-şi
înfipsese unghiile în spatele lui.Apoi totul deveni frenezie.Cole gemea şi striga
de plăcere,în timp ce făcea dragoste cu ea din ce în ce mai repede şi mai sălbatic.
Iar şi iar.Era primitiv,puternic.Mirosul lui,zgomotele,mişcările,o înnebuneau,o
făceau aproape să-şi piardă minţile.O adusese la nivelul celor mai primare
nevoi.Şi tot ce-şi dorea era el.El tot.Plăcerea îi cuprinsese tot trupul.Credea că
nu va supravieţui.Nu-i păsa.Nu mai putea aştepta.Dar el continua,mai tare,mai
adânc.Repede,mai repede.Făceau dragoste animalic,sălbatic,fiecare încercând să
respire.Luptându-se să se apropie cât mai mult posibil unul de celălalt.Mai
adânc.Şi când el ajunse la orgasm,împinse cât putu de tare,ducând-o pe cele mai
înalte culmi ale plăcerii,până când amândoi ţipară,uşuraţi.Kira se agăţă de el,fără
să-i dea drumul,timp ce tresaltă de convulsii aproape violente.
Când Cole reuşi să gândească,se rostogoli pe spate şi o întinse pe tot trupul,cu
faţa îngropată în gâtul lui şi cu părul răsfirat.El ridică o mână tremurătoare,
mângâind-o.Îi cercetă fiecare formă,fiecare muşchi,cuprinzând-o cu palmele şi
mirându-se de forţa şi sălbăticia de care dăduse dovadă puţin mai înainte o fiinţă
atât de fragilă.
-Ţi-e bine? şopti el când putu să vorbească.Se uită în ochii lui,cu ochi
strălucitori şi gene ude.
-Oh,da.Mai bine ca niciodată.El zâmbi,simţind că i s-a răspuns din suflet.
-Poţi s-o mai spui o dată.Zâmbi şi ea,iar el înţelese întrebările din spatele acelui
zâmbet.Nu încă.Nu era pregătit.Mai voia câteva ore.Cu ea.Aşa.
-Dimineaţă,Kira,zise el încet.Ea dădu să vorbească,dar el îi lipi un deget de
buze,cuprins dintr-o dată de disperarea de a o ţine acolo,fără să-i pese cum o va
face.
-Dormi cu mine.Privirea ei se îmblânzi şi,aproape instinctiv,se cuibări în el,
încolăcindu-se complet,ca o liană,de trupul lui.Întinse o mână şi luă un cearceaf,
învelind ambele trupuri.
-Cole? Vocea ei era caldă şi dulce.Ştia ce simţea.O strânse în braţe..
-Mmmmm? Kira căscă,obosită.
-Bumbac alb şi satin negru? înţelese.Din nefericire n-avea nici un chef de
explicaţii.Îi zise ce putea.
-Odată am lucrat pentru un emir.Care adora satinul.Peste tot era numai satin.
Cred că m-am obişnuit.Mă ajută să adorm şi-mi place senzaţia materialului pe
piele.
-Oh.
Apoi nu mai zise nimic şi,în cele din urmă,se simţi complet relaxată.Adormise.
Cole rămase pe gânduri,amintindu-şi restul poveştii,mai ales partea în care
emirul era unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din Orientul Mijlociu.În
loc de asta,se gândi la ceea ce tocmai se întâmplase între ei.O înconjură cu
gleznele şi-i ridică un picior,mângâindu-l.O privi dormind.Ce-o să facă cu ea?

Kira ar fi putut jura că se trezise din cauza greierilor.Se forţă să deschidă


ochii,dar Cole trăsese deja jaluzelele,iar în cameră era întuneric.Zâmbi adormită
şi se întinse,uitând de greieri.Îi era dor de el.
-Cole? Nici un răspuns.Nu era alarmată.Simţea că nu a plecat.Se ridică,se întinse
iar şi se înfăşură într-un cearceaf.Avea dreptate;satinul dădea o senzaţie
minunată.De decadenţă.Care îl caracteriza pe proprietar.Zâmbi şi-l strigă din
nou,de data asta ceva mai tare.Nici un răspuns.
-O.K.,murmură ea.Se uită de jur împrejur,dar nu găsi nimic de îmbrăcat.
Dumnezeu ştie unde ajunseseră hainele ei.Aşa că ieşi pe uşă,cu cearceaful pe
post de togă.Îl găsi la bar.Era cu spatele la ea.Când să vorbească,observă că are
ceva în mână.Fir-ar să fie.Cole se roti pe scaun,până ajunse cu faţa la ea.
-Vrei să-mi explici? Se uită la el.Nu putea descrie exact expresia de pe chipul
lui,dar nu părea furios.
-E un plic plin de bancnote de o sută de dolari.
-Asta am văzut.Fii drăguţă şi spune-mi pentru ce sunt?
În acel moment îşi dădu seama.Cole Sinclair era vulnerabil în faţa ei.Îi venea să
ţipe de fericire.Doar că el nu părea atât de bucuros ca ea.Privindu-l în continuare
în ochi,păşi către el,până când ajunse între picioarele lui.Îi cuprinse umerii cu
mâinile,încercând să-şi verifice teoria.Muşchii i se încordară sub mângâierea
ei,maxilarele la fel,dar,altfel,nu făcu nici o mişcare.Mamă,poate că avea o şansă.
-La început,am vrut să închei socotelile între noi.M-ai ajutat şi îţi sunt datoare.
Un simplu aranjament de afaceri.Pleoapele lui se îngustară.
-Şi acum?
-Şi acum ştiu că totul a fost o scuză,şi încă una foarte bună.
Cole părea să se mai relaxeze puţin.
-O scuză pentru ce? Ştiai că nu-i voi primi,nu? Aşa că de ce ai încercat?
-Pentru că trebuia să te revăd.Pupilele lui se măriră la auzul răspunsului dat din
inimă.Dar tonul lui arăta că încă nu lăsase garda jos.
-Atunci de ce ai venit în mijlocul nopţii? Pentru că,în mod normal,nu ar fi trebuit
să fiu aici.
-Nu mi-am dat seama de adevăr,până când nu ţi-am văzut motocicleta.
Apoi te-am auzit strigând.
-Kira salvatoarea,zise el,încet.Se uită în podea,clătinând încet din cap.Nu voi fi
unul dintre cazurile tale de caritate.Ea îi cuprinse ceafa în palmă şi cu cealaltă îi
mângâie obrazul,ridicându-i capul,până când o privi în ochi.
-Iar eu nu te voi lăsa să mă dai la o parte,pentru că,aparent,ai altele de făcut.O
studie îndelung,apoi spuse:
-De unde-l ai?
-Ce? Făcu semn cu capul către plic.
-Oh.Investitorii au fost foarte generoşi.Mulţumită ţie.Meriţi o parte din toate
astea,Cole.
-Nu vreau banii tăi nenorociţi.Vocea lui era dură.
-Foarte bine!Acum ea ţipa,dar fără să-i pese.Lucrurile nu decurgeau cum crezuse
iniţial.Iar voia să plece de lângă ea.Doar că de data asta nu-l va lăsa cu una cu
două.Luă plicul de pe bar şi-l aruncă cât colo.Uite.Gata cu banii.Ce mai e între
noi? Ce ne mai desparte? Nu-i aşteptă răspunsul.Acum,că ţi-am răspuns la
întrebări,să faci bine să-mi răspunzi şi tu.Cine e Felicia?
Cole tresări la auzul întrebării mai puţin diplomatice.Se uită la ea,iar Kira vedea
lupta ce se dădea în sufletul lui.
-Spune-mi,Cole.Trebuie să spui cuiva...să te eliberezi...indiferent ce ţi s-a
întâmplat.
-Nu te juca cu mine,Kira,o avertiză el.Am mai încercat şi acum doi ani.Nu m-a
ajutat.
-Sărută-mă,Cole.
-Poftim? Se uită la ea,neştiind ce să mai creadă.
Se apropie de el,însă fără să-l atingă.
-Am spus,sărută-mă.Văzându-l că se uită fix la ea,adăugă: încă mai vrei,nu?
-Ştii foarte bine.

CAPITOLUL 11
Buzele Kirei abia începură să surâdă,când gura lui i le devoră.O luă de coapse şi
o ridică,aşezând-o în poală.Ea îşi încolăci picioarele pe după talia lui,
strângându-l cât putea de tare,în timp ce punea tot ce simţea şi avea în acel sărut.
În momentul în care el întrerupse sărutul,pentru a lua o gură de aer,Kira şopti:
-Nu înţelegi? Nu încerc să fiu caritabilă,Cole.Ceea ce este între noi nu are nimic
de-a face cu faptul că tu suferi,iar meseria mea constă în a vindeca.Îi luă capul în
mâini şi-l privi în ochi.Nu este adevărat decât faptul că te iubesc.Privirea lui
sclipi numai o clipă de bucurie,pentru ca apoi să revină la expresia blazată.Şi,fir-
ar să fie,dacă vreau să te ajut,să te vindec,aş face-o şi pentru mine.Te vreau în
viaţa mea,Cole.Lacrimile îi curgeau pe obraji.Te iubesc.Ochii lui străluciră,
suspicioşi,la auzul micului discurs.Îl ţinea în braţe,aşteptând să spună ceva.
-Felicia era soţia mea.Vorbea şoptit,cu mâinile încă în părul ei.
Ea rămase nemişcată un moment,apoi oftă şi-şi şterse lacrimile.
-Ce i s-a întâmplat? O privea fix şi dureros.
-A fost omorâtă de o bombă care a aruncat în aer un vas pe care-l foloseam
pentru a transporta arme din Cuba în Miami.Se opri,studiind-o,de parcă ar fi
aşteptat un răspuns pe care ştia sigur că-l va primi.
-Iar tu ai supravieţuit.Oh,Cole,îmi pare atât de rău.Probabil că ai iubit-o foarte
mult.Îşi dădu seama că se aşteptase la orice,numai la înţelegere,nu.Dacă încă
mai crezi că mă sperii când îmi spui că ai fost traficant de arme,atunci înseamnă
că tot nu mă crezi.Te iubesc,Cole.Nu mă interesează ce ai fost şi ce ai făcut.
-Nu te interesează,pentru că am fost atât de prins de ceea ce făceam,încât mi-am
lăsat soţia să sară în aer,împreună cu o duzină de copii? Vocea lui era
dură,brutală.Ea clipi nedumerită,fără să fi putut preveni răspunsul automat la o
asemenea afirmaţie.Cole se ridică brusc,ridicând-o şi pe ea în acelaşi timp.Făcu
câțiva paşi prin cameră,iar ei i se păru că se îndreaptă către uşă,dar înainte de a-l
împiedica să plece,el se opri şi se întoarse brusc către ea,cu ochi strălucitori.
-Ar fi trebuit să ştiu,Kira.Ar fi trebuit să ştiu că ea nu va renunţa la cruciada pe
care o ducea,de a-i scoate pe copiii aceia din Cuba.Era sălbatic şi înfrânt.Dar
Kira nu-l întrerupse,nu interveni.Indiferent cât de mult ar fi vrut să-l ajute să
treacă peste asta,trebuia să-l lase să se exprime în felul lui.
-Am fost trimis să mă infiltrez într-un cartel care transporta ilegal arme în State.
Felicia era sora şefului cartelului,Marcos.Eu cântam la saxofon într-un mic club
din afara Havanei,încercând să mă infiltrez.Marcos era proprietarul acelui club.
Nimeni nu trebuia să ştie cine sunt cu adevărat.Eram acolo de doi ani,le
câștigasem încrederea,până când,în sfârşit s-a aranjat totul.Dar pe Felicia nu o
luasem în calcul.Se opri şi-şi frecă pleoapele cu palmele.Ea folosea relaţiile şi
transporturile fratelui ei,pentru a scoate copiii orfani din Cuba.
-Ştia cu ce se ocupă?
-Mda.Nu-l aprecia pentru asta,dar ştia de asemenea că nu are ce face,că nu-l
putea schimba.Marcos îi era devotat,iar ea se asigura mereu ca,nimeni să nu ştie
ce face.Era întotdeauna foarte precaută.
-Ai ajutat-o,nu? Ştiai de existenţa copiilor când te ocupai de transporturi.Nu era
chiar o întrebare,dar el,dădu din cap.
-Eram...nu ştiu,captivat de ea,cred.Eram atât de departe de tot ce era normal,atât
de cuprins de rolul meu,încât reprezenta pentru mine o oază de bunătate,de
sinceritate,în mijlocul iadului.
-Ce s-a întâmplat? Ştia cine erai cu adevărat?
-Nu.Ştia că eram cetăţean american,dar credea că lucrez pentru fratele ei.
Kira zâmbi ironic.
-Şi te iubea oricum.Cole îşi lipi bărbia de piept.
-Nu ar fi trebuit să o mint.Cred că mă temeam de loialitatea relaţiei frate-soră.
Putea să mă dea de gol.Nu puteam risca.Kira clătină încet din cap,întrebându-se
dacă Felicia l-ar fi trădat.Întrebându-se ce ar fi făcut în aceeaşi situaţie.Şi
legăturile ei familiale erau destul de puternice,dar nici nu putea să-i treacă prin
cap să-l trădeze pe Cole.
-Ştiam că mai e puţin până la deznodământ,continuă el,dar voiam să o ştiu în
siguranţă.Singurul mod în care o puteam face,era căsătorindu-mă cu ea şi
luând-o naibii de acolo,i-am luat un apartament în Miami.Ştiam că totul se va
termina în curând.Mă gândeam că-mi voi da demisia şi mă voi întoarce la
ea.Apoi i-aş fi spus totul.Aş fi făcut tot posibilul ca relaţia noastră să meargă şi
după aceea.
-Ce s-a întâmplat? Cole se întoarse brusc,lipindu-şi palmele de peretele de lângă
uşa de sticlă.Deodată,Kira ar fi vrut să-l oprească.Să nu-l mai vadă trecând prin
acea durere.
-Nu contează,adăugă ea repede,traversând camera către el.Cole nu se întoarse,iar
ea se opri la un pas în spatele lui.Mi-e de-ajuns că ştiu că te simţi responsabil.
Dar ştiu de asemenea că ce s-a întâmplat nu a fost-nu avea cum să fie-din vina
ta.Nu ai făcut-o intenţionat.Te cunosc.Se întoarse,iar la marginea genelor se iviră
lacrimi.Strânse din pumni.
-Am lăsat-o în Miami.Nu mă gândeam decât la misiunea aia nenorocită.Ea avea
o slujbă la un magazin cubanez; îşi făcuse prieteni.Părea fericită,mulţumită.Nu
odată m-am gândit că va găsi o cale de a-şi continua studiile.Undeva,în Miami.
Era inteligentă şi plină de viaţă.Avea relaţii şi era şi foarte frumoasă.
-Dar nu ţi-a spus?
-Nu...
-Păi şi-atunci,cum îţi poţi asuma vina?
-Pentru că ar fi trebuit să ştiu! izbucni el.Era soţia mea! O apucă de umeri,de
parcă ar fi vrut s-o zgâlţâie,dar nu o făcu.O ţinu aşa,pur şi simplu.În noaptea
aceea s-a folosit de barca mea.În noaptea în care avea loc raidul.Nu avea de
unde să fi ştiut ce se va întâmpla.Eu n-aveam de unde să ştiu că e la bord.
Lucrurile nu au mers chiar ca pe roate.Marcos şi-a dat seama în cele din urmă
cine sunt şi a pus o bombă la vasul meu,exact când ceilalţi agenţi se apropiau.
Închise ochii pentru o clipă.
-Cole,nu...îi deschise.
-Am ratat.Am încercat să-l imobilizez,să-l arestez.În secunda următoare,un puşti
cade în apă.Apoi apare Felicia pe punte.Am rămas şocat,dar ea urla la mine să
salvez copilul şi nu am avut timp de gândire.M-am întors şi am văzut copilul în
apă.Mitralierele distruseseră o parte a vasului,inclusiv motorul,i-am strigat lui
Marcos că Felicia e la bord,apoi m-am aruncat în apă după băiat.
Ochii lui Cole străluceau de durere,iar chipul îi era torturat.Kira se apropie de
el,mângâindu-l pe obraz.Ştia că e în mijlocul coşmarului şi că nu se va opri până
nu va termina,dar nu putea sta,pur şi simplu,fără să facă nimic.Se gândi că poate
era mai bine să nu-i fi pus acele întrebări.
-Probabil că băiatul intrase în panică,când a auzit împuşcăturile,şi înota,
încercând să se depărteze de vas,continuă el,cu fruntea şi tâmplele transpirate.
Mi-a luat ceva timp să-l prind.Când s-a întâmplat,tocmai ne întorceam.Începu să
tremure.Marcos nu ne-a auzit,pentru că altfel nu ar fi făcut-o.Au sărit în aer,
Kira,şopti el.Nu am mai avut când să ajung la ei.Eram prea departe.Au...au...
Nu mai putu să continue.Kira îl luă în braţe.O strânse atât de tare,încât nu mai
putea respira.Dar nu o deranja.Acum plângea şi ea,şi după felul în care îi
tresăltau şi lui muşchii şi pieptul,presupuse că şi el făcea la fel.
-Te iubesc,şopti ea,printre lacrimi.Nu se mai chinui să-l convingă că nu era vina
lui.Îi zise ce avea nevoie să audă acum.Asta putea-şi trebuia-să-l facă să creadă.
Te iubesc,Cole Sinclair.El nu făcea nimic altceva decât s-o ţină în braţe.Habar
n-aveau cât timp au rămas aşa,înlănţuiţi.În cele din urmă,Cole îşi îngropa faţa în
părul ei.O sărută sub ureche,în locul unde pulsul bătea nebuneşte.
-Degeaba,Kira.Nu mă iubi.Ea se dădu puţin pe spate şi-i luă faţa în mâini,
forțându-l s-o privească.Văzându-i chipul răvăşit,îi veni din nou să plângă.
Pentru că,afară de durere şi disperare,citi înfrângere.Nu!
-E prea târziu,zise ea încet.Cole,dacă ai fi fost omorât în timpul raidului,crezi că
Felicia şi-ar fi asumat vina? în fond,ar fi trebuit să ştie că erai mereu în
primejdie,dar totuşi a riscat singură,nespunându-ţi că se va ascunde,împreună cu
copiii,la bord.Ai spus că era inteligentă.Ba chiar te temeai să nu te dea de gol.
Poate că şi ea aven planurile ei.Nimeni nu va putea şti vreodată.Dar principalul
este că era persoană adultă şi că ea era cea care risca vieţile copiilor-nu tu.
-Asta a fost,Kira.Toată viaţa mea-şi a ei am jucat teatru.Unul împotriva
celuilalt,fiecare dorind să-şi facă treaba bine.
-Dar tu făceai parte din categoria celor buni” El râse cinic.
Se îndreptă către peretele opus lovindu-l cu palma atât de tare,încât Kira tresări.
-Vezi astea? Arătă spre cicatricile pe care ea le observase din prima seară în
care-l văzuse.Sunt răni făcute de gloanţe,Kira.Apoi făcu un semn larg cu mâna.
Ştii de unde am barca asta? A fost capturată după un raid.
Se apropie din nou de ea atât de aproape,încât îi simţea vibraţiile vocii pe piele.
-Nu e vorba doar de ce s-a întâmplat în noaptea aceea.Aici e vorba de mai
mult.Am făcut trafic cu arme,pentru Dumnezeu! Doar pentru că,în cele din
urmă,trebuia să pun mâna pe ei,asta nu înseamnă că nu am făcut-o,sau că pot trăi
cu ideea.Kira,în timp devii implicat,de nu mai ştii cine e bun şi cine e rău.După
noaptea aceea mi-am dat demisia.Ştiam că nu voi mai putea trăi acolo.Problema
e că nu o mai pot face nicăieri.Inspiră adânc.Nu pot să mai trăiesc cu mine
însămi,Kira.Deci cum dracu' te aştepţi să o fac cu tine?
Kira avu impresia că i s-a sfâşiat inima.Se îndepărtă de ea.Abia atunci realiză că
stătea goală în faţa lui,pentru că cearceaful de satin căzuse de mult.
Se aplecă şi-l ridică,nu pentru că ar fi avut un atac de pudoare,ci pentru că nu
ştia ce să facă cu mâinile.Făcu un pas spre dormitor.Încă unul.Şi-ncă unul.Se
văzu pusă în situaţia de a alege.Pentru a-şi lua hainele,trebuia să se ducă în
dormitor,în dormitorul lui.Un loc pe care-l părăsise cu puţin timp în urmă,
unde-şi făcuse visuri şi planuri naive şi frumoase pentru viitor.Pentru viitorul
lor.Dar cealaltă opţiune era de a se întoarce la el şi de a-l înfrunta.Nici pentru
asta nu era pregătită.Şi,deodată,simţi cum o cuprinde furia.Pe ea însăşi şi pe
Cole,care nu voia să lupte pentru ceea ce ea ştia-ŞTIA-că e între ei.Acum i se
părea imperativ să plece dracului mai repede de acolo,înainte de a face ceva şi
mai prostesc.Ca,de exemplu,să se roage de el,să-l implore.Dar pentru a
pleca,avea nevoie de haine.Încercând să nu se gândească la noaptea trecută,
intră ca o furtună în dormitor şi răscoli aşternuturile până când şi le găsi.În
câteva clipe se îmbrăcă şi se întoarse din nou în camera de zi.Expresia de pe
chipul lui...nu era.Era inexistentă.Chipul lui nu exprima nimic.Era undeva
departe.Kira se îndreptă în direcţia în care căzuse plicul.Banii se împrăştiaseră
pe covor şi îi adună cu atenţie,după care îi puse la loc.Lăsă plicul pe tejghea.
-I-ai,îl auzi spunând.Se opri,dar numai pentru o secundă.Deschise uşa.Era pe
jumătate afară când se opri.Oftă.Avea dreptate.Cel puţin în privinţa unui lucru.Şi
anume că nu ştie deloc să se autoprotejeze.Intră înapoi în cameră,dar rămase cu
mâna pe clanţă.
-Banii sunt ai tăi,Cole.După cum am spus mai devreme,e vorba de afaceri.Din
partea mea poţi să le dai foc,dar înapoi nu-i mai iau.Acum între noi nu mai e nici
un fel de obligaţie.Inspiră adânc.Următoarea parte era cea mai grea.Se duse până
lângă el,rugându-se la Dumnezeu să-i dea putere.Cole putea la fel de bine să fie
făcut din granit.Nici măcar nu clipi când îl atinse pe obraz.Ridicându-se pe
vârful picioarelor,îl sărută pe buze.Făcu un pas înapoi.
-Ştiu că vrei să te ating,Cole.Se îndreptă spre uşile de sticlă şi trase
draperiile.Vreau să te privesc în soare.Vreau să te ating.Am nevoie de tine.Te
iubesc.Luptă pentru mine,Cole,zise ea,la fel cum lupt şi eu pentru tine,chiar
acum.Se îndreptă din nou către uşă.Dacă o vei face,îţi promit că nu vei regreta.
Dar fă-o cât mai curând,Cole,pentru că nu te voi aştepta toată viaţa.
Apoi o luă la fugă şi nu se mai opri decât la maşină,ştiind că îl minţise.Îl va
aştepta.Pentru totdeauna,dacă era necesar.Tot ce putea face era să aştepte.Şi să-l
iubească.

Kira îşi lipi de frunte paharul cu ceai cu gheaţă,apoi îl coborî mai jos,pe frunte şi
pe decolteu.Dădu capul pe spate şi se lăsă cuprinsă de razele soarelui nemilos.
Zgomotul de motocicletă o făcu să tresară,dar refuză să-l ia în seamă.Trecuse
aproape o lună de când ieşise din viaţa lui Cole şi asta însemna treizeci de zile
de sărit în sus când auzea motociclete.Zgomotul dispăru,iar ea se întoarse înapoi
în grădină.Oftând,îşi privi casa,apoi îngenunche lângă unul dintre stâlpii casei,
care o ridicau de la sol,pentru a o proteja de inundaţii.Pe marginea şoselei din
faţa casei,păreau că au oprit câteva maşini şi chiar şi un camion,dar nu le luă în
seamă.Era ziua ei liberă.Tocmai îşi întinsese prosopul pe nisip,când o umbră
enormă îi acapara tot soarele.Se uită în sus,aşteptându-se să vadă vreun vecin,
sau un turist rătăcit.Şi căzu la loc,pe spate,când văzu cine era.
Cole îi întinse o mână să o ridice,dar era atât de şocată-şi nu prea sigură că nu
delirează de la vreo insolaţie-încât rămase ţintuită locului.După un minut,el lăsă
mâna să-i cadă şi se aşeză pe iarbă,lângă ea.
-Bună,Kira.Acum era rândul ei să-l privească cu susceptibilitate.
-Cole.A fost tot ce a putut spune.Se uita la ea într-un mod pe care nu-l putea
descrie decât ca înfometat.Iar ea nu putea decât să spere că nu se uită la fel.În
cele din urmă,când tăcerea deveni jenantă,întrebă:
-De ce eşti aici? El înghiţi în sec.Cole emoţionat? Nervos? Agitat? Nu se poate!
-Am stat de vorbă cu Reese.Ea făcu ochii mari.
-Reese?
-Mda.Mi-a spus să-ţi transmit că soţia lui Juan Carlos,Magdalene,a început să
caute surse de ajutor pentru fiul ei.Cred că va reuşi să facă ceva,mai ales că soţul
ei are cam multişor de stat la închisoare.Spunea că poate voiai sa ştii...în caz
că...Vocea i se stinse.
Acum nu mai avea nici o îndoială.Era înfometat...şi nervos.
-De asta eşti aici? Să-mi transmiţi mesaje de la Reese?
Cole aşteptă mult timp înainte de a răspunde:
-Nu.Se ridică brusc şi-i întinse din nou mâna Vreau să-ţi arăt ceva.Vii cu mine?
Îi întinse mâna,dar fără să răspundă.O ridică cu uşurinţă.Se îndreptară spre
faţada casei.Kira văzu în drum un camion uriaş.În spate era motocicleta,pe care
erau legate tot felul de pachete şi pacheţele.
-Sunt ale tale? Făcu semn cu capul spre camion.
-Lucrurile,da.Camionul e al lui Reese.Se întoarse spre el,aşteptând să audă ce
are de zis.
-Mi-ai spus că mă iubeşti,începu el.Şi voiai să lupt pentru tine.Am făcut-o.Cred
că până acum nu am putut ieşi din conul de umbră în care intrasem,pentru că nu
aveam motiv.Ai apărut valsând în viaţa mea...m-ai făcut să vreau să trăiesc din
nou.De doi ani eram convins că nu mi-o mai doresc.Dar te-am vrut.Te-am dorit
atât de mult,încât pot să spun că m-am speriat.
-Cole...El îi şterse lacrimile de pe obraji.
-Apoi,când am crezut că te pot lăsa să pleci,zise el,încercând să zâmbească,ai
venit ca o furtună pe barca mea,mi-ai aruncat cu banii în cap şi mi-ai spus că mă
iubeşti.Iar după ce ai plecat,am ştiut că ai luat cu tine unicul lucru pe care-l mai
aveam.Inima.Trase adânc aer în piept.Aşa că mi-am vândut barca.
Banii,împreună cu cei de la tine,i-am trimis la un centru pentru copiii refugiaţi
din Miami,cu care Felicia coopera.Apoi,Reese m-a contactat,pentru a încerca
din nou să mă convingă să reintrăm în afaceri.Ceea ce am acceptat deja.Sunt
aici,cu tot ce am.Trecutul meu a luat sfârşit.Prezent nu am.Numai viitor.Pe care
vreau să-l împart cu tine.Indiferent de termenii pe care-i stabileşti.Te iubesc,
Kira.Din toată inima.O luă în braţe şi o sărută.
-Kira,îţi promit că nu vei regreta că mă iubeşti.Ştiu că nu va fi uşor...
-Mda,să te apuci iarăşi de afaceri cu Reese,spuse ea sarcastic,dar zâmbind.
Kira îşi şterse lacrimile,apoi începu să râdă.
-Şi cât timp ai de gând să laşi camionul în faţa casei? Ce-ar fi să intrăm înăuntru
şi să lucrăm la viitorul acela pe care-l menţionai mai înainte? îl tachina,iar el o
luă în braţe,îndreptându-se spre casă.Îl opri un zgomot înfundat ce se auzi din
partea din faţă a camionului.
-Cole?
-Ăăă,Kira.Mai avem de discutat pe o temă.
-Dacă te referi la amicul tău australian,află că nu am nimic împotriva lui,dar,te
avertizez că deja mă gândesc la un model incredibil de sexy pentru o rochie
albă şi la un tort mare,mare...Auzind-o,Cole o sărută în aşa fel,încât când îi dădu
drumul,Kira se clătină,gata-gata să cadă.
-Absolut,buze dulci.Dar nu la asta mă refeream.Se uită îngrijorat în direcţia
camionului,iar ea începu să râdă.
-Cole,orice ar fi,nu poate fi mai rău decât ce a fost până acum.
-S-ar putea să te răzgândeşti.Ai mai auzit de chestia cu „lubeşte-mă,dar iubeşte-
mi şi pisica şi căţelul”? Răspunse confuză:
-Mda,bineînţeles.
-Ei bine,cred că acolo am ceva care nu rimează cu nici una din cele enumerate.
Se întinse şi deschise cutia.
-Ce zici de „lubeşte-mă,dar iubeşte-mi şi iguana”?
Kira se uită în cutie,complet şocată.
-Elvis?
-În carne şi oase.
-Dar ai spus că l-a gătit Axe.
-Nu,am spus că i l-am dat să-l ascundă.Dar m-a refuzat,pentru că nu avea de
gând să i-l înmâneze personal lui Iggy,care putea face urât
-L-ai ţinut tot timpul acasă? Cu noi,în dormitor?
-Păi unde era să-l duc?
-Nu-mi vine să cred că nu am ştiut că o acolo.Cole ridică din umeri.
-Probabil că am un talent nativ în materie de ascunsul iguanelor.
Ea zâmbi.
-Mă mir că un tip mare şi rău ca tine nu a încercat să-l ducă departe.
Cole se înroşi ca racul.
-Am încercat.Dar s-a întors.Kira râse.
-Păi,ştii că Iggy oferă o recompensă pentru el? De ce nu-l duci înapoi? Cred că
acum n-o să-l mai intereseze că i l-ai furat.
-Dar nu l-am furat.Apoi murmură ceva.
-Ce-ai spus?
-Spuneam că deja am încercat să i-l dau înapoi.Dar acum Iggy are un nou
amic.Un boa de doi metri jumate.Acum le spune la toţi să-i zică Şarpe.
Kira îşi puse mâna la gură,dar nu se putu abţine să nu râdă.
-Se pare că-i va trebui un nou tatuaj.Cum i-a pus numele? Stai,nu-mi spune.
Elvis doi? Cole zâmbi cu gura până la urechi.
-Mai rău.E o ea.Iggy e de părere că e reîncarnarea lui Marilyn Monroe.
-Şi i-a zis pitonului...
-Boa.
-Mă rog,ce-o fi! l-a pus numele Marilyn?
-Mda.Deci,pot să-l ţin?
-Atâta timp cât îi dai personal să mănânce şi-l ţii cât mai departe de faţa mea...
-Dacă-ţi promit că n-o să atingi-sau gusta-nici o râmă,putem intra înăuntru?
-Credeam că n-o să mi-o mai ceri.O luă în braţe şi o sărută într-un asemenea
mod,încât încalcă limitele decenţei publice,apoi o luă pe sus şi o duse în casă.
Odată intrat,se opri şi întrebă:
-Unde e camera ta? Câteva minute mai târziu,după ce reuşi să-şi dezlipească
buzele de ale lui,răspunse:
-Camera noastră.E sus.Cole o găsi imediat şi,cum o văzu,zâmbi fericit.
-Ah,buze dulci,m-ai aşteptat.O lăsă încet pe pat.Ştii cât de mult îmi plac
cearceafurile de satin,draga mea.Dar roşii?
Kira zâmbi provocator,în timp ce-şi descheia nasturii de la cămaşă.
-Mda,dar aşteaptă să vezi cum se asortează cu lenjeria mea intimă,O.K.?

SFARSIT