Sunteți pe pagina 1din 354

egĂRŢI ROM ANTICE

----- _— ----------
Uluitoare, încăpăţânată şi independentă, cu vederi de
stânga şi apărătoare a cauzelor celor năpăstuiţi, Phila­
delphia Fox se trezeşte în conflict cu două dintre cele
mai puternice, bogate şi influente familii din statul
Washington. Philadelphia le consideră pe acestea vi­
novate de moartea celei mai bune prietene a ei, Cris-
sie Masters. Acum ea este moştenitoarea acţiunilor la
Castleton & Lightfoot lăsate de Crissie, care ar putea
influenţa alegerea următorului director executiv al
firmei - lucru care îl aduce în viaţa ei pe Nick Light­
foot, fiul rătăcitor şi extrem de atrăgător al familiei.
O pasiune neaşteptată şi de nestăpânit se aprinde în­
tre cei doi, iar Phila - a cărei viaţă amoroasă este cele­
bră pentru ghinion - trăieşte acum cea mai profundă
fericire pe care a cunoscut-o vreodată. Dar în trecutul
amândurora stau ascunse secrete tulburătoare şi pe­
riculoase, care le-au dat peste cap vieţile. Şi acum,
amândoi trebuie să facă o alegere foarte dificilă. Să
aibă încredere unul în celălalt poate reprezenta un risc
foarte mare - dar şi şansa la un viitor incredibil care ar
putea să nu mai apară niciodată.

Amanda Quick are în palmares numeroase premii


literare, cărţile sale vânzându-se până în prezent
în peste 35 de milioane de exemplare!
AMANDA QUICK
O şansă incredibilă
The Golden Chance
Amanda Quick
Copyright © 1990 Jayne Ann Krentz

Lira şi Cdrfi romantice sunt mărci înregistrate ale


Grupului Editorial Litera
O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România
tel.: 031 4 25 16 19; 0752 101 777
e-mail: comenzi@litera.ro

Ne puteţi vizita pe
www.litera.ro/lirabooks.ro

O şansă incredibilă
Amanda Quick

Copyright © 2017 Grup Media Litera


pentru versiunea în limba română
Toate drepturile rezervate

Editor: Vidraşcu şi fiii


Redactor: Mariana Petcu
Corector: Maria Popa
Copertă: Flori Zahiu
Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


QUICK, AMANDA
O şansă incredibilă / Amanda Quick;
trad.: Graal Soft - Bucureşti: Litera, 2017

ISBN 978-606-33-1543-5

I. Soft, Graal (trad.)

821.111(73)-31-135. 1
AMANDA QUICK
O şansă incredibilă
Traducere din limba engleză
Manuela Bulat/G raal Soft
capitolul 1
O parte din Nicodemus Lightfoot înţelegea şi respecta
oraşele mici şi genul de oameni care locuiau în ele.
Nu devenea nostalgic gândindu-se la ele şi nici nu
credea în mitul că, intr-un fel, orăşelele erau cele mai
bune incubatoare pentru valorile americane şi gândi­
rea dreaptă. Nici măcar nu-i plăceau în mod deosebit,
şi mai ales orăşelele de fermieri, în timpul verii. In ge­
neral, erau caniculare şi adormite. Toţi puştii care toc­
mai terminaseră liceul local probabil că erau disperaţi
să plece din oraş cât mai repede posibil, iar Nick le
înţelegea dorinţa.
Se temea că avea în sânge cunoaşterea intuitivă a oră­
şelelor precum Holloway, Washington. Nick însuşi se
afla la doar o generaţie distanţă de ocupaţii precum în­
grijirea vitelor şi condusul unei combine, iar el ştia asta.
Accepta asta. Nu-l deranja cu nimic. Şi asta era ceea ce îl
diferenţia de toţi ceilalţi din familia sa. Ceilalţi membri
ai clanurilor Lightfoot şi Castleton încă încercau să uite
cât de apropiate le erau rădăcinile de orăşele precum
acesta, aflat în estul statului Washington.
Nick mai luă o înghiţitură de bere şi se aşeză mai con­
fortabil. Se sprijinea de trunchiul unui măr bătrân care
domina curtea din faţă a căsuţei albe din lemn. Iarba
din curte devenea rapid maronie. Până în august, avea
să fie deja uscată.
Nick stătea la umbra copacului de aproape o oră. Be­
rea era caldă, strada cu case mici şi îngrijite era goală,
iar el se plictisea. Ceea ce însemna ceva, pentru că Nick
se pricepea să aştepte.
Auzind un huruit în depărtare, întoarse capul şi văzu
doi adolescenţi înalţi şi slabi apropiindu-se pe două
skateboarduri ponosite. Doi câini credincioşi, cu limbi­
le atârnând din bot, alergau în urma lor. Băieţii păreau
6 Amanda Quick

nepăsători faţă de căldura sfârşitului de iunie, aşa cum


doar nişte puşti pot fi. Nick îi privi pe cei patru până
dispărură după colţ, apoi îşi termină berea.
Nici unul dintre vecini nu ieşise să-l întrebe ce făcea
sub măr, deşi Nick văzuse câteva perdele mişcându-se la
ferestrele caselor de peste drum.
Mai devreme, doi adolescenţi îi studiaseră cu ochi
strălucitori maşina Porsche. Unul dintre ei îşi făcuse
curaj şi-l întrebase pe Nick dacă era maşina lui. El re­
cunoscuse că era şi le aruncase cheile pentru a se pu­
tea instala pe scaunul şoferului şi a visa puţin. In cele
din urmă, plecaseră fără nici un chef când o femeie
cu părul creţ, aflată mai departe pe stradă, le făcuse
cu mâna, chemându-i acasă. Acesta fusese sfârşitul in­
teracţiunii sociale a lui Nick cu vecinii domnişoarei
Philadelphia Fox.
Tocmai începea să se întrebe dacă Fox avea să se
întoarcă vreodată acasă când scheunatul insistent al
motorului unei maşini mici îl făcu să privească în lun­
gul străzii.
O maşinuţă roşie ca un măr glasat şi de dimensiunile
unui ţânţar apăru grăbită de după colţ şi se repezi spre
singurul spaţiu liber de la bordură. Cu precizia infailibi­
lă cu care mica insectă găseşte pielea goală, mica maşină
roşie trecu pe lângă o camionetă hărtănită şi intră cu
botul în locul de parcare din spatele Porsche-ului.
Nick privi fascinat cum şoferiţa ţânţarului îşi dădu
seama că nu va reuşi să bage maşina în acel spaţiu din
acel unghi. Insecta scheună furioasă, smucindu-se îna­
inte şi înapoi cu câteva mişcări scurte şi convulsive,
înainte de a-şi abandona atacul.
Nick îşi ţinu respiraţia când perseverentul ţânţar
ieşi cu spatele din parcare şi înaintă până ajunse paralel
cu Porsche-le pentru a putea intra cu spatele în acel loc.
Porsche-le scăpă nezgâriat, dar Nick avu impresia că ţân­
ţarul, deşi înfrânt, era sfidător.
Bănui că şoferiţa insectei roşii era Philadelphia Fox.
O privi în timp ce aceasta opri motorul, coborî din
maşină şi extrase din ea două pungi cu alimente care
O şansă incredibilă 7

erau atât de pline, încât efectiv o împiedicau să vadă pe


unde merge.
Prima lui impresie fu că se uita la o entitate alcătuită
din energie condensată şi neobosită. Mişcările ei erau
rapide, tăioase, impulsive. Intuitiv, Nick îşi dădu seama
că era o femeie care nu aştepta ca lucrurile să se aranjeze
când şi cum doreau ele, ci le silea să se aranjeze după
cum dorea ea.
Deci, acesta era biletul lui spre casă. Nu ştia dacă să
fie consternat sau încântat.
Fusese în exil trei ani lungi şi încă nu era sigur cum
era de fapt Philadelphia Fox, dar, dacă îşi juca bine căr­
ţile, era posibil s-o poată folosi pentru a face ce trebuia
făcut. îşi aminti că oricum nu avea de ales. Era ori Phila
Fox, ori nimic. Nu avea alte opţiuni, iar timpul era pe
cale să expire.
Desigur, întrebarea reală era dacă el chiar dorea să
se întoarcă acasă. îşi spuse că încă era ambivalent, dar
în sinea lui se hotărâse deja. N-ar fi suportat căldura şi
plictiseala din Holloway, Washington, dacă n-ar fi ştiut
ce dorea să facă.
Nick zâmbi vag privind-o pe Philadelphia luptându-se
cu pungile de alimente şi cu cheile. De la distanţă, nu
părea nici suficient de puternică, nici destul de frumoa­
să pentru a fi capabilă să dezbine familii. Dar asta nu
făcea decât să dovedească faptul că dinamita putea fi
împachetată şi în blugi de culoarea zmeurii combinaţi
cu o cămaşă cu imprimeu portocaliu, verde şi negru,
reprezentând vegetaţia din junglă.
„Fox.“ Nick decise că numele i se potrivea. Avea ceva
de vulpe în ea, ceva şi inteligent, şi delicat. Ochii îi erau
mari pe chipul triunghiular şi aveau colţurile puţin
ridicate. Erau ochi atenţi, pătrunzători.
Nu era foarte înaltă, probabil că avea doar puţin pes­
te 1,60 metri, era suplă, cu sâni mici şi înălţaţi şi talia
îngustă. Părul roşcat-castaniu strălucitor era tuns bob,
îmbrăţişându-i chipul. El ştia că ea avea 26 de ani şi că
nu era măritată. Asta şi faptul că se părea că are o relaţie
strânsă cu Crissie Masters era cam tot ce ştia.
8 Amanda Quick

Cu o dimineaţă în urmă, Eleanor Castleton îl suna­


se, iar acum conversaţia i se derulă în minte.
- Ea reprezintă o problemă, Nick. O problemă
teribilă.
- Mda, îmi dau seama. Dar nu-i problema mea.
-Asta nu-i adevărat, iar tu o ştii, dragă. Este o ame­
ninţare serioasă pentru familii, iar tu eşti una dintre
rude. Ce s-a întâmplat cu trei ani în urmă nu schimbă
acest lucru, iar în sinea ta, sunt sigură că îţi dai seama
de asta.
- Eleanor, nu dau doi bani pe ce se întâmplă cu
familiile.
-N u cred asta nici măcar o clipă, dragă. Eşti un
Lightfoot. Nu ţi-ai abandona niciodată moştenirea la
greu. Intâlneşte-te cu ea, Nick. Vorbeşte cu ea. Cineva
trebuie să lămurească lucrurile cu ea.
-Trimite-1 pe Darren. El este cel fermecător, îţi
aminteşti?
- Ş i Hilary, şi Darren au încercat să discute cu ea.
A refuzat să-i asculte. Trage de timp încercând să găseas­
că o cale de a întoarce lucrurile în favoarea ei. Ştiu că
asta face. La ce te poţi aştepta din partea unei persoane
cu trecutul ei? Este doar o altă târfuliţă deranjantă ca
acea Masters care a picat pe capul nostru toamna tre­
cută. Din cauza acelei târfuliţe oribile se întâmplă toate
astea. Dacă n-ar fi fost ea...
-C e te face să crezi că această ăăă... altă târfuliţă va
sta de vorbă cu mine?
- O să găseşti tu o cale de a te înţelege cu ea, dragă.
Eleanor Castleton vorbea cu o încredere calmă. Ştiu că
vei reuşi. Am totală încredere în tine. Şi faci parte din
familie, dragă. Pur şi simplu, trebuie că faci ceva cu Phi­
ladelphia Fox.
- O să mă gândesc la asta, Eleanor.
- Ştiam eu că n-o să ne laşi baltă. La urma urmelor,
familia e familie, nu-i aşa?
Spre enervarea lui, Nick descoperise că Eleanor avea
dreptate. La urma urmelor, familia era familie. Aşa
O şansă incredibilă 9

că iată-1 şezând sub măr şi gândindu-se la posibilele me­


tode de a manipula o târfuliţă deranjantă.
Philadelphia Fox trecu chiar pe lângă el, îndreptân-
du-se pe alee către uşa din faţă a căsuţei albe. Uşa de
plasă se trânti când o deschise, ea o ţinu cu piciorul,
apoi băgă cheia în broasca uşii principale. Pungile de
hârtie se clătinară.
Nick se ridică încet în picioare şi îşi scoase ochelarii
pentru a-şi masa baza nasului când porni în urma ei pe
aleea crăpată.
Cheia părea să se fi blocat în broasca veche, refuzând
să se răsucească. Pungile cu alimente se clătinau mai
tare. Uşa de plasă scăpă de picior, iar Nick auzi o în­
jurătură în surdină în timp ce Philadelphia încerca să
forţeze cheia.
Nick dădu din cap pentru sine şi îşi puse ochelarii la
loc pe nas, satisfăcut de confirmarea suspiciunii sale că
domnişoara Fox făcea totul în grabă, motiv pentru care
uneori ajungea să facă anumite lucruri cu brutalitate.
Era genul de femeie care, odată ce îşi punea ceva în min­
te, se năpustea spre atingerea ţelului. Genul nerăbdător,
zelos, nesăbuit. Nick se gândi la această mică informaţie
tulburătoare. Nu dădeai în fiecare zi peste târfuliţe de­
ranjante, nerăbdătoare, zeloase, nesăbuite.
Se întrebă brusc dacă micuţa Fox făcea dragoste cu
200 de kilometri pe oră, la fel cum părea să facă orice
altceva.
Nick se încruntă din cauza gândului nepotrivit şi îşi
aranjă mai bine ochelarii pe nas. Nu era genul lui să
lase astfel de gânduri să stea în calea afacerilor. în plus,
Philadelphia Fox nu era genul lui. Sau cel puţin nu cre­
dea că era.
Totuşi, poate că n-ar fi trebuit să se învinovăţească
pentru scurta fantezie. La urma urmelor, nu avusese ni­
ciodată o femeie care să facă dragoste cu el cu 200 de
kilometri pe oră. Părea excitant.
Dar asta poate că era din cauză că, de al naibii de
mult timp, nu mai existase vreo femeie care să facă dra­
goste cu el.
10 Amanda Quick

Apropiindu-se foarte mult de Phila, care se lupta cu


cheia, o întrebă politicos:
- Pot să te ajut cu pungile alea?
Se aşteptase s-o ia prin surprindere. Dar nu se aştep­
tase cu adevărat să tresară speriată şi să vadă o teroa­
re pură în ochii ei uriaşi, atunci când se răsuci spre el.
Abia apucă să prindă una din pungile care căzură din
braţele ei. Cealaltă căzu pe trepte, iar din ea se revărsară
o pâine, o conservă de ton şi o legătură de morcovi.
- Cine dracu’ eşti? vru să ştie Philadelphia Fox.
-Nicodemus Lightfoot.
Teama dispăru din ochii ei, înlocuită mai întâi de o
ciudată uşurare, apoi de dezgust. Se uită morocănoasă
la lucrurile căzute din pungă, după care îşi ridică privi­
rea şi se uită la el cu ochii îngustaţi.
- Deci, eşti un Lightfoot. M-am întrebat cum arătaţi.
Spune-mi, Castletonii arată mai bine? Aşa ar trebui,
altminteri Crissie n-ar fi ieşit atât de drăguţă.
Se lăsă pe vine şi începu să adune lucrurile.
- Castletonii sunt cei care au primit frumuseţea şi far­
mecul. Cei din familia Lightfoot au primit inteligenţa.
A fost un parteneriat profitabil.
Nick culese conserva de ton şi începu să mişte cheia
în broască. O manevră cu grijă, iar o secundă mai târziu,
uşa se deschise.
-Nostim, rosti Philadelphia Fox ridicându-se în pi­
cioare cu o expresie aspră pe chip şi privind uşa deschisă.
Exact asta comentam eu şi Crissie. Ea are frumuseţea,
iar eu am inteligenţa. Ar fi trebuit să fie un parteneriat
profitabil şi pentru noi, dar n-a prea ieşit aşa. Bănuiesc
că vrei să intri şi să mă intimidezi, nu-i aşa?
Nick privi gânditor spre interiorul pitoresc şi plin de
plante al micuţei case. Duşumeaua din lemn strălucea
sub carpete roşii şi negre, iar pereţii erau zugrăviţi cu un
galben strălucitor. Canapeaua avea aceeaşi nuanţă roşie
ca maşina parcată în faţa casei. Cumva, combinaţia tu­
turor elementelor în culori aprinse făcea ca locuinţa să
pară foarte veselă şi primitoare. Se părea că gustul dom­
nişoarei Fox în privinţa designului interior era similar
O şansă incredibilă 11

cu cel pe care îl avea în privinţa vestimentaţiei. Nick


zâmbi din nou.
- Da, spuse el. Aş vrea tare mult să intru şi să stau de
vorbă cu tine.
-Atunci, intră, murmură Philadelphia, apoi trecu pe
lângă el şi intră în casă. Poate că ar fi bine să terminăm
cu asta. Am nişte ceai cu gheaţă în frigider.
Nick zâmbi din nou, cu satisfacţie, privind-o intrând
în casă înaintea lui.
- Sună grozav!

Phila ştia că exista un cuvânt pentru ce era în neregu­


lă cu ea. De fapt, mai multe cuvinte. In vreme ce trânti
pungile cu alimente pe blat şi se îndreptă spre frigider,
se gândi la acestea cuvinte. „Epuizată'* era unul dintre
ele. „Stresată" era altul.
Desigur, bunica ei ar fi ignorat cu un gest jargonul
contemporan şi ar fi pus punctul pe i.
„Nu-ţi mai plânge de milă. Fata mea, necazul este că
te-ai bălăcit prea mult în sentimentalism. A venit vre­
mea să te aduni. Bagă-ţi minţile în cap, copilă. Ridică-te
şi apucă-te de treabă. Lumea te aşteaptă s-o repari. Dacă
n-o faci tu, atunci cine?"
Matilda Fox considerase că totul era o provocare. Per­
spectiva de a îndrepta răul din lume o făcuse să meargă
mai departe, după cum susţinuse adesea. îi oferise un
scop în viaţă. Fiul ei, Alan, tatăl Philei, îşi moştenise
mama în această privinţă. Fusese pasionat de cauzele
sale, iar la vremea potrivită, se însurase cu o altă pasi­
onată care dorise să îndrepte lumea, pe nume Linda.
Probabil că cei doi avuseseră şi alte pasiuni decât cea
politică pentru că, până la urmă, o făcuseră pe Phila.
Phila nu şi-i amintea cu adevărat pe părinţii ei. Mu­
riseră când ea fusese foarte mică. Avea o poză cu ei, fo­
tografia color ştearsă a doi oameni îmbrăcaţi în blugi şi
cămăşi în carouri, care stăteau lângă un jeep. în spatele
lor erau nişte colibe, un râu maroniu şi peretele junglei.
Phila păstra poza în portofel, alături de o fotografie a lui
Crissie Masters şi de una a bunicii ei.
12 Amanda Quick

Deşi nu şi-i amintea clar, părinţii Philei îi lăsaseră


moştenire nu doar ochii căprui şi părul roşcat. îi trans-
miseseră şi filosofia lor de viaţă, pe care Matilda Fox
o făcuse să înflorească în toată splendoarea. încă din
leagăn, Philei i se inoculase o doză zdravănă de scepti­
cism în privinţa autorităţilor, a gândirii conservatoare şi
a instituţiilor de dreapta. Era o filosofie independentă,
categoric liberală. Unii ar fi putut s-o numească radica­
lă. Era genul de filosofie care aprecia provocările.
Phila reflectă că totuşi, în ultima vreme, îi fusese
foarte greu să fie interesată de o nouă provocare. Totul
părea din ce în ce mai puţin important. Avea impresia
că părinţii şi bunica ei se înşelaseră. O singură persoană
nu putea salva lumea. De fapt, o persoană putea avea de
suferit dacă încerca de una singură să repare lucrurile.
Era dificil să încerci a continua tradiţia familiei
atunci când nu mai aveai o familie care să te susţină. De
ani buni, făcea asta de una singură, iar acum se părea că
puterile o părăsiseră.
Pe de altă parte, filosofia de viaţă a lui Crissie Maşter
începea să i se pară tot mai logică Philei. Putea fi rezu­
mată în patru cuvinte: „Caută-1 pe numărul l “.
Dar şi Crissie murise. Marea diferenţă era că, deşi
muriseră tineri, părinţii ei pieriseră pentru o cauză în
care crezuseră şi căreia i se dedicaseră. Matilda Fox mu­
rise la biroul ei. Fusese ocupată cu scrierea altui articol
pentru unul dintre stridentele buletine informative de
stânga care îi publicau scrierile. Avea 82 de ani.
Crissie Masters murise însă la volanul unei maşini
care ieşise de pe un drum de coastă din Washington şi
plonjase intr-o râpă adâncă. Avea 26 de ani. Epitaful ei
ar fi putut să fie: „Mă distrez?"
Phila puse gheaţă în două pahare înalte şi turnă cea­
iul rece. Nu simţea o nevoie copleşitoare de a fi politi­
coasă cu un Lightfoot, mai ales nu cu unul atât de mare
precum specimenul din sufrageria ei, dar ar fi ciudat să
bea ceai în faţa lui fără să-i ofere unul. La urma urmelor,
afară era foarte cald, iar Lightfoot părea să fi stat ceva
vreme sub mărul ei.
O şansă incredibilă 13

Luă tava cu băuturi şi se îndreptă spre sufragerie. Un


fior de teamă o străbătu când îşi aminti cât de aproape
venise el cu câteva minute în urmă, fără ca ea să bage de
seamă. „Exact aşa s-ar putea întâmpla", gândi ea neliniş­
tită. Fără nici un avertisment, fără intuirea primejdiei,
doar trosc! Intr-o zi, pur şi simplu se va răsuci şi se va
pomeni că a dat de necaz.
In timp ce puse tava pe măsuţa din sticlă, Phila se sili
să se relaxeze. II studie pe furiş pe intrus. Părea mare şi
întunecat pe canapeaua ei roşie. Iar ochelarii nu făceau
nimic pentru îndulcirea efectului.
îşi dădu seama că el era cu adevărat un bărbat mare,
iar acest lucru fu suficient pentru a o face să se simtă
ostilă. Nu-i plăceau bărbaţii mari.
- Mulţumesc pentru ceai. In ultima oră, am tot tras
de o bere caldă.
Nicodemus Lightfoot luă paharul aburit de gheaţă.
Vibraţia vocii lui trimise o distantă şi şoptită aver­
tizare către terminaţiile nervoase ale Philei. îşi spuse că
i se năzărea. Nervii ei fuseseră cam încordaţi în ultima
vremea. Dar se bazase întotdeauna pe instinctele ei,
aşa că nu putea ignora modul în care vocea lui îi tul­
bura simţurile.
Totul la acest bărbat era prea calm, prea încremenit
şi atent, de parcă ar fi fost în stare să aştepte ore în şir
pe întuneric.
- Nimeni nu ţi-a cerut să stai o oră în faţa casei mele,
Nicodemus Lightfoot.
Phila se aşeză pe un scaun pliant cu pânza galbenă şi
îşi luă paharul cu ceai.
-Spune-mi Nick.
Ea nu răspunse imediat. în schimb, îl examină
preţ de câteva secunde, remarcându-i ceasul din aur şi
oţel, cămaşa oxford1 descheiată la gât şi blugii comozi
1 Denum irea provine de la ţesătura Oxford, realizată din două tipuri
de fire ţesute în lungime, cu un fir mai gros pe transversală (de multe
ori, într-o culoare diferită, pentru a-i conferi aspectul distinctiv) sau
viceversa. Iniţial, cămaşa oxford a fost purtată de jucătorii de polo
din Anglia, (n.tr.)
14 Amanda Quick

şi decoloraţi. Blugii Levi’s păreau obişnuiţi, dar bănuia


că acea cămaşă simplă costase cel puţin 100 de dolari.
Cei ca el purtau cămăşi de 100 de dolari şi blugi vechi.
- De ce Dumnezeu ţi-aş spune Nick?
Luă o gură de ceai rece.
Nick Lightfoot nu muşcă momeala. In schimb, o stu­
die şi el, ochii lui având o expresie gânditoare în spatele
lentilelor ochelarilor. în cameră se auzea doar zumzetul
aparatului de aer condiţionat de lângă geam.
-A i de gând să fii dificilă, nu-i aşa? rosti el în cele
din urmă.
- Mă pricep la asta. Am multă experienţă.
Ochii lui trecură peste măsuţa de cafea şi remarcară
broşurile de călătorie.
- Pleci în excursie?
- Mă gândesc.
- In California?
Frunzări câteva broşuri cu fotografii ale unor plaje
nesfârşite şi de la Disneyland.
- Crissie spună că sudul Californiei îmi va face bine.
A susţinut mereu că am nevoie să simt gustul vieţii în
ritm alert.
Lightfoot nu zise nimic preţ de câteva minute, iar
Phila se uită la el cu coada ochiului. Decise că era
un prădător. Ochii lui de un cenuşiu-deschis reflectau
o oarecare... sau poate o nesfârşită căutare a prăzii şi o
inteligenţă rece. Buzele subţiri, nasul îndrăzneţ şi agre­
siv şi pomeţii înalţi şi duri o făcură să se gândească la
un animal de talie mare. Coama bogată de păr negru
era vag înspicată cu argintiu. Bănuia că avea în jur de
35 de ani. Şi că vânase ceva pradă în tot acest timp.
Exista o aroganţă inconştientă în poziţia umerilor şi
o forţă suplă, dar considerabilă în trupul său. Se gândi
că probabil avea un mers felin, neauzit şi rapid. Dacă
era necesar, putea urmări o victimă toată ziua, iar la sfâr­
şitul vânătorii, tot avea mult mai multă energie decât
era necesară pentru a o ucide.
-N u prea eşti aşa cum m-am aşteptat, rosti Nick în
cele din urmă, ridicându-şi privirea de la broşuri.
O şansă incredibilă 15

- La ce te-ai aşteptat?
-N u ştiu. Doar că nu la aşa ceva.
-A m primit câteva telefoane de la cineva pe nume
Hilary Lightfoot, care pare că poartă mai tot timpul un
costum de călărie englezesc, cu fustă lungă. De aseme­
nea, de la un bărbat pe nume Darren Castleton. El sună
de parcă ar candida la o funcţie publică. Tu unde te în­
cadrezi în scenariu, domnule Lightfoot? Crissie nu mi-a
pomenit de tine. Sinceră să fiu, pari mai degrabă un
bătăuş angajat de cineva.
- N-am cunoscut-o pe Crissie Masters. Cu trei ani în
urmă, m-am mutat din Washington în California.
- Cum de m-ai găsit?
-N-a fost greu. Am dat câteva telefoane. Fostul tău
şef mi-a dat adresa ta.
-Ţi-a spus Thelma unde stau? întrebă Phila pe un
ton tăios.
-D a .
- Ce i-ai făcut de ai convins-o să-ţi zică?
- Nu i-am făcut nimic. Doar am vorbit cu ea.
- Mda, sunt convinsă. Spui asta cam cu prea multă
uşurinţă pentru a fi pe gustul meu.
- Gusturile nu se discută.
- Eşti obişnuit ca oamenii să-ţi răspundă la întrebări,
nu-i aşa?
- De ce n-ar fi fost dispusă să coopereze? întrebă el cu
o extrem de vagă expresie de surpriză.
-A m rugat-o să nu dea nimănui adresa mea.
- A spus ceva legat de faptul că vrei să-i eviţi pe re­
porteri, dar, când a aflat că nu mă interesa să-ţi iau un
interviu, a devenit foarte deschisă.
- Vrei să zici că ai presat-o, iar ea a cedat. Phila suspi­
nă. Deci, chiar eşti bătăuşul familiei. Sărmana Thelma!
Se străduieşte, dar nu prea e în stare să reziste la presiu­
ne. A fost prea mult timp o birocrată.
- Să înţeleg că tu eşti în stare?
Sprâncenele lui Nick se ridicară a scepticism.
- Eu sunt expertă. Şi te voi ajuta să economiseşti foar­
te mult timp spunându-ţi că nimic din ce-ai putea zice
16 Amanda Quick

nu mă va convinge să mă răzgândesc. N-am de gând să


vând acţiunile la Castleton <Sc Lightfoot pe care Crissie
mi le-a lăsat. In orice caz, nu o vreme. Trebuie să mă
gândesc serios la aceste acţiuni. Şi s-ar putea să am nişte
întrebări la care o să vreau răspunsuri.
El dădu din cap fără să pară nici enervat, nici sur­
prins. De fapt, părea tulburător de răbdător.
- Ce întrebări ai, Phila?
Ea ezită. Adevărul era că nu avea întrebări. Deocam­
dată. Nu fusese în stare să gândească suficient de clar
pentru a avea vreuna. încă încerca să facă faţă traumei
de care avusese parte recent.
Mai întâi fusese procesul, care se tărăgănase câteva
săptămâni, apoi urmase şocul morţii lui Crissie. Phila se
gândi că ar fi suportat procesul dacă ar fi fost singurul
lucru dificil cu care trebuise să se confrunte la vremea
aceea. Dar vestea legată de Crissie fusese mai mult decât
putuse îndura.
Frumoasa, îndrăzneaţă, strălucitoarea Crissie cu înfă­
ţişarea ei californiană şi jurământul ei de a obţine ce i se
cuvenea. Seara acelui jurământ îi veni în minte Philei, o
imagine clară şi bine conturată. Fusese prima dată când
băuse mai mult decât doar o înghiţitură de alcool.
Crissie, arătând ca o mondenă de 21 de ani la vârsta
de 15 ani, îl convinsese pe vânzătorul unui magazin să
le vândă adolescentelor un vin ieftin. Crissie îl putea
convinge pe oricare bărbat de orice. Era una dintre cali­
tăţile care o ajutau să supravieţuiască.
Ea şi Phila se duseseră în părculeţul de lângă râu şi
îşi băuseră vinul ilicit în spatele toaletei pentru femei.
Atunci îi spusese Crissie care planul ei pentru viitor.
„Există oameni care îmi sunt datori, Phila. îi voi găsi
şi-i voi face să-mi dea ce-mi aparţine. Nu-ţi face griji.
Când voi reuşi, îţi voi oferi o parte din acţiune. Noi
două suntem ca nişte surori, nu-i aşa? Suntem rude, iar
rudele se susţin una pe alta.“
Crissie aflase adevărul propriilor cuvinte pe calea cea
grea. îi găsise pe oamenii despre care credea că îi erau da­
tori, iar când încercase să-i facă să o accepte, descoperise
O şansă incredibilă 17

ce însemna în realitate că rudele se susţin una pe alta.


Formaseră un zid solid împotriva ei şi a pretenţiilor ei
de rudenie.
- Nu ştiu dacă deocamdată sunt pregătită să pun în­
trebările, îi spuse Phila lui Nick. Cred că voi aştepta şi
le voi pune la întrunirea anuală a acţionarilor C&L,
în august.
-Acţionarii companiei Castleton & Lightfoot sunt
cu toţii membrii familiilor.
- Nu mai e cazul.
Phila zâmbi, zâmbi cu adevărat, pentru prima dată
după câteva săptămâni.
Nick Lightfoot păru amuzat.
- Ai de gând să creezi probleme?
- încă nu ştiu. Posibil. Crissie merită măcar atât. Nu
crezi? Adora să stârnească necazuri. Era modul ei de a
se răzbuna pe lume. Să creez ceva probleme pe seama
ei ar fi o comemorare potrivită.
- De ce a fost Crissie Masters importantă pentru tine?
întrebă Nick. Eraţi rude?
-N u de sânge sau prin căsătorie, iar tu probabil că
nu înţelegi decât genul ăsta de relaţie.
- înţeleg prietenia. Crissie ţi-a fost prietenă?
-M i-a fost mult mai mult decât prietenă. Mi-a fost
ca o soră.
El o privi politicos-întrebător.
- N-am cunoscut-o, dar am auzit multe despre ea. Şi
din câte am auzit, voi două nu păreţi a fi avut multe
în comun.
- Ceea ce nu dovedeşte decât ce puţine ştii şi despre
mine, şi despre Crissie.
- Sunt dornic să aflu.
Phila se gândi la asta şi nu-i plăcu direcţia în care se
îndrepta mintea ei.
- Eşti altfel decât cei doi care m-au sunat.
- în ce fel sunt altfel?
-E şti mai deştept. Mai periculos. Gândeşti înainte
de a-ţi alege tactica.
18 Amanda Quick

Vorbise cu grijă, spunându-i adevărul. Când venea


vorba de evaluarea oamenilor, obişnuia să se bazeze pe
instinctele ei şi rareori se înşelase. Şi ea deprinsese cali­
tăţi care îi asigurau supravieţuirea, la fel cum făcuse şi
Crissie. Insă ea nu se născuse cu frumuseţea lui Crissie,
aşa încât calităţile ei erau de altă natură.
- Mă lauzi? o întrebă Nick curios.
- Nu. Doar constat ce este evident. Spune-mi, pe cine
vor trimite familiile Castleton şi Lightfoot în caz că dai
greş în misiunea de a mă intimida şi a mă face să-mi
vând acţiunile?
- Mă voi strădui din răsputeri să nu dau greş.
- Şi cam ce palmares ai Ia capitolul ăsta? îl ironiză ea,
deşi bănuia că era excelent.
- Nu prea grozav. Sunt renumit că am greşit urât de
tot în câteva ocazii.
- Când s-a întâmplat ultima oară?
- Cu trei ani în urmă.
Răspunsul aparent sincer o surprinse, aşa că lăsă gar­
da jos.
-C e s-a întâmplat? întrebă ea cu o curiozitate cam
prea evidentă.
El zâmbi lent, vag.
- Amândoi ştim că ce mi s-a întâmplat cu trei ani în
urmă nu contează absolut deloc în clipa asta. Hai să
rămânem la problema curentă.
Ea ridică din umeri.
-T u n-ai decât să rămâi la ce vrei. Eu am lucruri mai
bune de făcut.
El studie din nou broşurile de pe măsuţă.
- Eşti sigură că vrei să te duci în California?
- Cred că da. Simt nevoia să evadez şi cred că ar fi un
fel de călătorie comemorativă în onoarea lui Crissie. Ea
iubea sudul Californiei. Amândouă ne-am născut şi am
crescut în Washington, dar, după cum spunea mereu,
California era căminul ei spiritual. După ce a absolvit
liceul, s-a dus acolo să lucreze ca model. Mi se pare cum­
va potrivit să stau o vreme acolo. Ea şi-ar fi dorit să mă
distrez puţin.
O şansă incredibilă 19

- Singură?
Phila zâmbi arătându-şi dinţii.
- Da. Singură.
Nick păru să se gândească la asta un moment, apoi
reveni la unicul subiect care îl interesa cu adevărat.
- Ai de gând să te lupţi pe viaţă şi pe moarte cu fami­
liile Castleton şi Lightfoot sau în vocabularul tău există
cuvântul „cooperare”?
- Cuvântul există, dar îl folosesc doar când consider
că e bine.
- Iar în clipa asta, nu consideri că e bine să cooperezi
vânzând acţiunile familiilor care deţin compania?
- Nu, nu cred.
-N ici chiar pentru o sumă mare?
- Deocamdată, banii nu mă interesează.
El dădu din cap de parcă ea tocmai îi confirmase o
concluzie la care el ajunsese anterior.
- Mda, bine, asta lămureşte lucrurile.
Phila se îngrijoră instantaneu.
- Ce lămureşte?
-Mi-am făcut treaba. Mi s-a cerut să discut cu tine
despre acţiuni. Am făcut-o şi sunt convins că nu inten­
ţionezi să cooperezi cu familiile. O să le comunic că am
dat greş şi cu asta, basta.
Preţ de o clipă, ei nu-i veni să creadă ce spusese el.
- Ai zis că te vei strădui din răsputeri să nu dai greş.
- M-am străduit.
Păru îndurerat de faptul că ea credea altceva.
Phila se alarmă şi mai tare. Avea impresia că străduin­
ţa lui reală n-ar fi fost atât de ineficientă.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare: pe cine vor trimite
după tine?
-N u ştiu ce vor face. Asta-i problema lor.
Ea îşi puse paharul pe masă şi îl privi cu ochii
îngustaţi.
-Ăsta-i sfârşitul poveştii în ceea ce te priveşte?
El ridică din umeri.
- N-am de ales. Ai spus clar că nici măcar nu vrei să
discuţi despre acţiuni.
20 Amanda Quick

-N u eşti genul care cedează atât de uşor, afirmă


Phila.
Ochii lui se lărgiră.
- De unde ştii ce gen sunt?
- Las-o baltă. Pur şi simplu, ştiu, iar tu, în clipa asta,
nu te porţi după cum ţi-e firea.
- Eşti dezamăgită?
- Nu, dar sunt curioasă ce pui la cale.
- Mda. Din nou, zâmbetul lui apăru şi dispăru. Sunt
convins că eşti. Şi eu sunt la fel de curios în privinţa
planurilor tale. Dar bănuiesc că, până la urmă, amândoi
vom afla ce ne interesează. Abia aştept să aflu ce neca­
zuri vei reuşi să creezi, Phila. Cred că va fi o întrunire
anuală foarte interesantă. Păcat că nu voi fi acolo, ca să
te văd în acţiune.
-D e ce nu vei fi acolo? Eşti un Lightfoot. N-ai
acţiuni?
- Am acţiunile care mi s-au dat la naştere şi acţiunile
moştenite de la mama, dar numărul lor e departe de cel
necesar pentru a avea vreun control. Oricum, în ulti­
ma vreme nu le-am acordat mare atenţie. In ultimii ani,
l-am lăsat pe tata să voteze în contul acţiunilor mele.
- De ce?
- Este o poveste lungă. Să zicem doar că mi-am pier­
dut interesul faţă de Castleton & Lightfoot. Am alte
lucruri de făcut cu viaţa mea în prezent.
Unghiile Philei bătură un staccato rapid în braţul sca­
unului. Inventarie în minte diverse posibilităţi la care
încă nu se gândise.
Crissie nu-1 pomenise niciodată pe acest membru al
clanului. Poate pentru că se înstrăinase de familii dintr-un
motiv obscur. în mod cert, asta sugerase când spusese
că nu mai vota la întrunirea anuală. Dacă aşa stăteau
lucrurile, îşi zise Phila cu un interes brusc, era posibil ca
el să-i fie foarte util.
- Dacă nu mai ai de-a face cu Castleton &. Lightfoot,
ce faci cu viaţa ta în prezent? întrebă ea fără ocolişuri.
Aproape imediat, îşi dădu seama că făcuse o greşeală
tactică. Ultimul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă era
O şansă incredibilă 21

să se arate interesată de el. Ar fi trebuit să fie mai subti­


lă. însă era prea târziu pentru a-şi retrage cuvintele.
Nick păru să nu remarce gafa ei.
- Mă ocup de afacerea pe care o am în Santa Barba­
ra - Lightfoot Consulting Services. Am acceptat să iau
legătura cu tine ca o favoare făcută familiilor. Dar adevă­
rul este că nu sunt tocmai sigur că mă interesează câtuşi
de puţin ce necazuri ai putea pricinui la Castleton &.
Lightfoot. Din partea mea, distracţie plăcută, Phila!
Dar nu se ridică de pe canapea şi nu ieşi în canicula
de-afară, după cum constată Phila.
-C e fel de consultanţă oferă Lightfoot Consulting
Services?
El îi aruncă o privire indescifrabilă.
- Oferim sfaturi şi informaţii firmelor care încearcă
să intre pe pieţele din străinătate. Multe companii do­
resc o felie din plăcintă, dar n-au nici cea mai vagă idee
despre cum să facă afaceri în Europa sau în ţările înve­
cinate Pacificului.
- Iar tu ştii?
- Ştiu câte ceva.
-A i mai lucra în compania familiei dacă nu ai fi zbâr­
cit-o cu trei ani în urmă? vru Phila să ştie.
- Nu prea se poate spune că am zbârcit-o cu trei ani
în urmă.
- Tu ai zis ai greşit urât de tot.
- A fost mai degrabă o ceartă în familie. Dar, pentru
a-ţi răspunde la întrebare, da, probabil că încă aş lucra
în firmă dacă lucrurile nu s-ar fi întâmplat aşa cum s-au
întâmplat. De fapt, probabil că încă aş conduce Castle­
ton & Lightfoot dacă aş fi rămas.
-T u o conduceai? se încruntă ea.
-Tocmai fusesem numit CEO în anul de dinainte
de a pleca.
- Lucrurile devin din ce în ce mai ciudate. De ce ai
plecat dacă tocmai fuseseşi numit director executiv? Şi
ce cauţi în California? Şi de ce a trebuit să faci cuiva
o favoare contactându-mă? Ce-i cu toată povestea asta?
Un vag şi ciudat licăr ironic apăru în ochii lui.
22 Amanda Quick

- Ţi-am zis ce-i cu povestea asta, domnişoară Fox. Nu


mai lucrez la firma familiei. Am fost sunat de o persoa­
nă care are legături cu Castleton & Lightfoot şi care
încă vorbeşte ocazional cu mine şi am acceptat să discut
cu tine ca o favoare făcută ei. Am vorbit cu tine. I-am
făcut favoarea.
- Şi âsta-i sfârşitul poveştii în ceea ce te priveşte?
-D a.
- Nu te cred.
Ceva era foarte în neregulă.
-Asta-i decizia ta, Phila. Iei cina cu mine, în seara
asta?
Ea avu nevoie de un minut pentru a înţelege invita­
ţia. Se uită la el cu o privire goală, conştientă că rămă­
sese cu gura căscată.
- Poftim?
-A i auzit ce-am spus. Este_ prea târziu ca să pornesc
spre California în seara asta. îmi voi petrece noaptea în
oraş. M-am gândit că am putea lua cina împreună. La
urma urmelor, nu cunosc pe nimeni altcineva în Hollo-
way. Ai cumva alte planuri?
Ea clătină încet din cap în timp ce pricepea.
-Nu-mi vine să cred!
- Ce nu-ţi vine să crezi?
- Sper că nu încerci să mă seduci pentru a obţine ac­
ţiunile, nu? Adică, ar fi o abordare extrem de banală,
demodată şi complet tâmpită. Şi inutilă pe deasupra.
El se gândi la asta o vreme, studiind meditativ iedera
care creştea dintr-un ghiveci roşu aflat pe o masă din
apropiere. Când ochii lui se aţintiră din nou în ai Phi-
lei, ei nu-i plăcu intensitatea rece din privirea lui. Avu
impresia că el luase o decizie majoră.
-Domnişoară Fox, rosti Nick cu un formalism de­
concertant, pentru cultura ta află că, dacă aş fi încercat
să te seduc, ar fi fost ca să mă culc cu tine, nu pentru a
pune mâna pe acţiunile C<ScL.
Ea îl privi cu ochii îngustaţi, încercând să-l analize­
ze, să-l evalueze şi să-l categorisească. Crezuse că ştia
exact la ce să se aştepte din partea oricărui membru
O şansă incredibilă 23

al bogatelor şi puternicelor clanuri Lightfoot şi Castle-


ton. Dar Nicodemus Lightfoot refuza să se încadreze în
tiparul pe care ea îl pregătise pentru el. îşi spuse că asta
îl făcea cu atât mai primejdios.
Dar nu-şi putu scoate din cap ideea că, de asemenea,
putea fi şi cu atât mai util.
- Dacă iau cina cu tine, îmi dezvălui nişte secrete de
familie interesante? întrebă ea.
- Probabil că nu.
- Atunci, ce rost ar avea?
- Rostul ar fi că nici unul dintre noi n-ar fi nevoit să
mănânce singur.
- Nu mă deranjează să mănânc singură. Mănânc sin­
gură deseori.
-Ş tii ceva, domnişoară Fox? Asta nu mă miră. Şi
eu mănânc singur de multe ori. De prea multe ori. Se
ridică în picioare. Vin să te iau la ora 6. Tu cunoşti
restaurantele locale, aşa că te las să faci rezervările.
Se îndreptă spre uşa din faţă şi ieşi în soarele după-a-
miezii târzii. Nu se uită îndărăt nici măcar o dată.
Phila consideră asta un alt semnal de primejdie. Fap­
tul că nu se uitase înapoi pentru a vedea dacă ea îl pri­
vea era un aspect minor, dar semnificativ. Oricare alt
bărbat n-ar fi rezistat să nu arunce o privire peste umăr
pentru a vedea reacţia ei la plecarea lui bruscă.
Ştia însă că faptul că nu o făcuse nu reflecta o lipsă
de interes, ci era o chestiune de autodisciplină. Era clar
că omul se controla pe deplin şi că era obişnuit să con­
troleze şi situaţiile în care se găsea.
Răgetul slab şi răguşit al Porsche-ului gri metalizat
umplu strada pustie din faţa casei sale. Phila ascultă
cum puternica maşină se îndepărtă şi decise că Nicode­
mus Lightfoot avea să fie o problemă.
Brusc însă, Phila se gândi că poate exact de asta avea
nevoie. Poate că avea nevoie de o problemă care s-o pre­
ocupe. Poate că avea să fie mult mai bună decât o ex­
cursie în California pentru a alunga vaga deprimare pe
care o simţea.
24 Amanda Quick

îşi aminti că vulpile se simţeau cel mai bine când Işi


puneau în practică viclenia.

capitolul 2
- Hilary, m-am gândit că ar fi bine să ştii că l-am sunat
pe Nick şi l-am rugat s-o contacteze pe femeia aia, Fox.
In timp ce vorbise, Eleanor Castleton nu-şi ridicase
privirea de la plantele ei. Ocolea mesele încărcate de ghi­
vece ale serei sale, degetele înmănuşate mişcându-se cu
o delicateţe înşelătoare printre florile delicate şi frunze.
- L-ai sunat?
11 sun din când în când. Nu vreau să creadă că a rupt
orice legătură cu familiile. La urma urmelor, este un
Lightfoot.
- A acceptat să se vadă cu Philadelphia Fox?
Hilary Lightfoot examină o mică floare crem. Se gân­
di că avea un aspect uimitor de inocent, cam ca al lui
Eleanor Castleton.
- Da, dragă, a acceptat. De ce să nu fi acceptat? între­
bă Eleanor pe tonul uşor surprins şi cam vag care o irita
pe Hilary de fiecare dată.
Eleanor Castleton avea în jur de 65 de ani, dar Hilary
era sigură că avusese acea dulce şi fermecătoare expresie
confuză încă din leagăn. Se potrivea cu slabul accent
aristocratic sudist.
-N ick n-a mai fost interesat de afacerea familiei de
ceva vreme. Sunt puţin surprinsă că s-a implicat acum,
spuse Hilary Lightfoot.
In seră era cald şi umed, iar Hilary spera să poată ieşi
de-acolo înainte ca hainele să înceapă să i se lipească de
trup. Intenţiona să se ducă în oraş cu maşina de îndată
ce termina acea mică sporovăială enervantă cu Eleanor.
Era îmbrăcată cu o bluză din mătase crem şi panta­
loni cafenii. Câteva brăţări înguste din lemn zornăiau
uşurel la încheietura ei. Părul roşcat-închis era pieptănat
peste cap şi prins la ceafă într-un coc care îi scotea fru­
mos în evidenţă trăsăturile de patriciană.
O şansă incredibilă 25

Singurul inel pe care îl purta era verigheta simplă,


din aur. O femeie cu 35 de ani mai tânără decât soţul
ei trebuia să fie atentă în privinţa aparenţelor. Hilary
considerase mereu că un diamant strident ar fi fost de
prost gust în aceste condiţii. Iar ea oricum nu era genul
care să aprecieze lucrurile stridente.
-N ick face parte din familie, spuse Eleanor tăind o
mică frunză în formă de cupă şi aruncând-o. O fi plecat
el cu trei ani în urmă, dar asta nu înseamnă că nu-i
pasă de o chestiune atât de serioasă precum această si­
tuaţie cu Philadelphia Fox.
-M ă îndoiesc că Nick poate face ceva, rosti Hilary.
Eu am sunat-o şi am încercat să vorbesc cu ea, dar n-am
ajuns nicăieri. Şi Darren a încercat. A refuzat până şi
să se vadă cu el. Nu ştiu de ce crezi că Nick va izbuti.
Sinceră să fiu, dacă ar fi fost genul care să cadă pradă
farmecului masculin, fiul tău ar fi obţinut deja acele ac­
ţiuni, Eleanor.
-N u se ştie niciodată ce va funcţiona în cazul unei
astfel de femei.
Hilary zâmbi. Nimeni nu-şi putea exprima mai subtil
decât Eleanor dispreţul faţă de clasele inferioare.
- Presupun că aşa este. Dar probabil că ar fi cel mai
bine s-o lăsăm să vină la întrunirea anuală şi atunci să-i
propunem a-i cumpăra acţiunile.
Eleanor se cutremură uşor.
-N u suport să mă gândesc că un străin ar putea par­
ticipa la o întrunire C&L. Mi-ar conveni mult mai mult
să rezolvăm asta înainte, ţie nu? In orice caz, să vedem
dacă Nick reuşeşte să facă ceva.
-C h iar crezi că Nick va izbuti ceea ce eu şi Darren
n-am putut? întrebă Hilary străduindu-se să păstreze un
ton egal, politicos.
- Nick are propriul mod de a face lucrurile, rosti Elea­
nor vag. Te rog, dă-mi stropitoarea aia, dragă.
Hilary luă recipientul metalic şi i-1 dădu femeii în
vârstă. Preţ de o clipă, privirile lor se întâlniră. Hilary
se uită în ochii albaştri puţin cam vagi şi se gândi
că întrezărise ceva ce ar fi putut fi oţel. Nu era prima
26 Amanda Quick

dată când văzuse acea expresie şi de fiecare dată o tulbu­


ra. Dar dispărea după o fracţiune de secundă, înlocuită
de expresia veşnic uşor confuză a lui Eleanor.
- Mulţumesc, dragă. Eleanor trecu stropitoarea peste
un şir de ghivece. Nu trebuie să las aceste Nepenthes1 să
se usuce. Se dezvoltă atât de bine. Vezi ce frumos încep
să se formeze urcioarele? Unde-i Reed astăzi?
-Joacă golf.
Hilary examină frunzele delicate de la baza plantei pe
care Eleanor o uda. Aveau un aspect la fel de inocent ca
florile fragile.
- Se pare că în ultima vreme joacă tot timpul golf sau,
împreună cu Tec, se distrează cu armele în poligonul de
tragere. Nici măcar n-a vrut să discute cu Darren despre
femeia aia.
-Soţul meu se bucură de pensionare, rosti Hilary cu
răceală. O merită.
- Bănuiesc că da, spuse Eleanor cu glas moale. Dar să
ştii, dragă, că eu niciodată n-am crezut că Reed va ma­
nifesta vreodată un asemenea dezinteres faţă de firmă.
Castleton <Sc Lightfoot a fost viaţa lui vreme de atâţia
ani. El şi Burke s-au dăruit cu totul companiei. Pur şi
simplu, nu mi se pare în regulă ca Reed să fie atât de
dezinteresat de firmă.
-R eed are încredere în mine că fac ce trebuie, zise
Hilary pe un ton rece.
- Da, fireşte că are, dragă. Şi pe bună dreptate. Faci o
treabă excelenţă ca director executiv. O treabă cu adevă­
rat excelentă. îmi dai, te rog, săpăliga aia mică? Nu, nu
aia, cealaltă. Te duci în oraş?
-A m fost de acord să iau prânzul cu noua preşedintă
a Port Claxton Summer Theater Guild.
- O, Doamne! Presupun că teatrul va dori alţi bani
de la C&.L, anul acesta.
- Fără îndoială.
-C red că le-am dat destui bani de-a lungul anilor,
nu eşti de aceeaşi părere? Am fost foarte dezamăgită de
piesa pe care au pus-o în scenă vara trecută.
1 G e n de plante carnivore având cupele ca nişte urcioare (n.tr.)
O şansă incredibilă 27

- Războiul jucăriilorî
- Au pus armata într-o lumină cam proastă, nu crezi?
Ca să nu mai vorbesc de interesele de afaceri pe care le
avem cu armata. Nu avem nevoie de un astfel de teatru
aici, în Port Claxton.
Hilary se gândi amuzată că oricum era improbabil ca
oamenilor din Port Claxton să li se ofere prea curând
o altă piesă atât de antimilitară. Familiile Castleton şi
Lightfoot nu făcuseră nici un secret din părerea lor des-
pre Războiul jucăriilor.
Probabil că preşedintele de anul trecut avusese o criză
de nebunie când autorizase punerea în scenă a piesei.
Dar Hilary decise că poate nu fusese nebunie. Poate că
fusese o ultimă şi sfidătoare declaraţie de libertate artis­
tică a birocratului care părăsise funcţia.
Hilary spera că preşedintele se distrase substanţial
dându-i cu tifla celui mai mare sponsor, fiindcă teatrul
de vară din Port Claxton, care abia reuşea să-şi ducă zi­
lele, avea să plătească preţul acelui gest multă vreme de
atunci încolo. Fără îndoială, actuala preşedintă va face
temenele în faţa ei, cerându-şi iertare pentru greşelile
predecesorului său. Hilary nu era deloc încântată la
gândul acelui prânz.
- Cred că ar trebui să-l rog pe Tec să dea o fugă până
la pepinieră, spuse Eleanor privind încruntată o tavă cu
verdeaţă. Am nevoie de nişte muşchi sphagnum pentru
butaşii de Dionaea1.
- O să-i spun că vrei să-l vezi.
Hilary se răsuci spre uşa serei exact când aceasta se
deschise brusc.
- Am prins una! Am prins una! Am prins una!
Un băieţel entuziasmat de cinci ani, purtând un tri­
cou polo în dungi şi blugi intră precipitat în seră. Părul
lui castaniu-deschis avea o tunsoare drăguţă şi scurtă,
iar feţişoara lui deja promitea frumuseţea bărbătească
pe care o moştenise de la tatăl lui.
Eleanor Castleton îi zâmbi nepoţelului ei.
- Ce-ai acolo, Jordan?
1 Plantă carnivoră num ită şi „Capcana lui V enus“ (n.tr.)
28 Amanda Quick

- O muscă moartă. Jordan îşi deschise palma, dând


la iveală o dolofană muscă muribundă. Pot s-o dau de
mâncare uneia dintre plantele tale? Pot? Pot? Pot?
- îmi dai voie, îl corectă Eleanor cu blândeţe. Da, dra­
gă, cred că putem găsi una suficient de flămândă pentru
a-ţi mânca musca. Ce-ai zice de această mică Dionaea?
N-am mai mâncat de o veşnicie.
Fascinată fără voia ei, Hilary privi cum Jordan dădu
cu grijă drumul muştei deja moarte între frunzele des­
chise ale Capcanei lui Venus. Micul leş se rostogoli peste
perişorii care declanşau capcana, apoi, cu o viteză care
îi făcu pe toţi cei trei privitori să clipească, frunzele se
închiseră. Musca ajunsese captivă înăuntru.
- Uau! rosti Jordan. Uau, uau, uau! Ai văzut, Hilary?
- Da, Jordan, am văzut.
Hilary aruncă o ultimă privire în jur, către plantele
luxuriante care umpleau sera. Unele atârnau din coşuri,
câteva specii acvatice pluteau în acvarii, altele era plan­
tate în şiruri de lădiţe care acopereau mesele de lucru.
Eleanor Castleton crease o foarte interesantă colec­
ţie de plante cu urcioare, capcane, tentacule1, pedun-
culi erecţi12 şi vezici3. Toate aveau un lucru în comun:
erau carnivore.

Nick intră în urma Philei în restaurantul puternic lu­


minat şi privi în jur cu resemnare. Era un local clasic:
banchete din vinilin roşu instalate în separeuri, mese cu
tăblia din plastic semănând cu lemnul şi picioare aro­
mate, plus o tejghea lungă, cu scaune înalte care păreau
prea mici pentru ca oameni să stea pe ele. Chelneriţe gă­
lăgioase, în uniforme pătate cu grăsime şi parcă mereu
cu un număr prea mici, care se grăbeau de la o masă la
alta. Uşa deschisă a bucătăriei lăsa să se vadă un grătar
afumat, pe care sfârâia carnea a cărei grăsime se scurgea
în foc. Decorul clasic era completat de o fascinantă pri­
velişte a parcării.
1 Drosera (Rouă cerului) (n.tr.)
2 Pinguicula (Foaie groasă) (n.tr.)
3 Utricularia (O trăţelul de baltă) (n.tr.)
O şansă incredibilă 29

- Âsta-i cel mai bun pe care l-ai putut găsi? o întrebă


politicos Nick pe Phila, în timp ce o urmă în separeu.
-Â sta este! răspunse ea veselă. E cel mai bun local
din oraş. Toată lumea mănâncă aici sâmbătă seara.
- Azi e vineri.
-C eea ce explică de ce n-a trebuit să aşteptăm eli­
berarea unei mese, concluziona ea calmă. Iţi recomand
fie pui, fie grătar. Orice altceva ar presupune un anu­
mit risc.
- O să ţin minte.
Nick privi alene prin local, apoi îşi îndreptă din nou
atenţia asupra femeii din faţa lui. Zâmbi. Să fie cu Phila
era ca şi cum s-ar fi aflat într-o parcare plină cu maşini
şi s-ar fi pomenit lângă singura care avea cheia răsucită
în contact.
în seara aceea, Phila purta o bluză din mătase de cu­
loarea dovleacului şi o pereche de blugi la care pusese
o curea de piele cu ţinte argintii şi turcoaz. începea că
constate că domnişoarei Fox îi plăceau culorile îndrăz­
neţe. în orice caz, se potriveau de minune cu energia
neobosită pe care o emana.
O chelneriţă veni şi le luă comanda pentru băuturi.
Nick ceru scotch şi nu fu foarte surprins când auzi că
Phila dorea un vin alb cuminte. Băuturile veniră ime­
diat. Câteva clipe, Nick privi gânditor prin restaurantul
aglomerat.
-C e este, domnule Lightfoot? susură Phila exami­
nând meniul. Nu eşti obişnuit cu ceva atât de elegant?
-A m mâncat în localuri şi mai proaste. îşi deschise
meniul. Dar am mâncat şi în localuri mai bune. Spu-
ne-mi, Phila, ce te-a făcut să accepţi invitaţia mea la cină
în această seară?
-M-am gândit că ar fi bine să terminăm odată cu
asta. Suspansul mă omoară.
- Cu ce să terminăm?
- Cu orice plan ai avea de a mă convinge să vă dau
înapoi acţiunile.
Studie meniul încruntându-se puţin, de parcă îi era
greu să aleagă între cartofi copţi şi cartofi prăjiţi.
30 Amanda Quick

- Ţi-am spus că deja am făcut tot ce-am putut.


- Ha! Nu cred asta nici măcar o clipă. îşi ridică privi­
rea. Ce iei?
- Felul special.
-N ici măcar nu ştii care este. Trebuie s-o întrebi pe
chelneriţă.
Nick ridică nepăsător din umeri.
- O să risc.
- Ţi-am zis că e riscant.
El zâmbi slab.
- Mă pricep să-mi asum riscuri.
Phila se încruntă şi închise brusc meniub
- Treaba ta. Eu o să iau pui. Ca de obicei. îşi puse coa­
tele pe masă, îşi împleti degetele şi îşi sprijini bărbia pe
ele. Ochii ei căprui îl priviră gânditori. Deci, spune-mi,
Nicodemus Lightfoot, de când se ocupă familiile Light-
foot şi Castleton de construirea de maşinării ale morţii
pentru guvern?
- De dinainte de naşterea ta, fetiţo.
Ea clipi.
-N ici măcar n-ai de gând să-ţi dai osteneala să negi?
- Ei bine, practic sunt dispozitive electronice şi instru­
mente, nu maşinării ale morţii. Unii le consideră un fel
de asigurare tehnologică, o modalitate de echilibrare a
puterii în lume. De fapt, s-ar putea spune că C&.L este
o companie foarte patriotică. Dar bănuiesc că un neavi­
zat le-ar putea numi „maşinării ale morţii*1.
- Din câte am reuşit să aflu, Castleton & Lightfoot
produce electronică şi instrumente pentru avioane de
vânătoare şi posturi de comandă. Le face la comanda
forţelor armate. Asta înseamnă că voi construiţi maşi­
nării ale morţii. De asemenea, înseamnă că C&.L are
aranjamente financiare confortabile cu Pentagonul.
Nick dădu din cap. Lucrurile se lămureau rapid.
- Pricep, rosti el cu blândeţe. Eşti una dintre ei.
- Dintre cine?
- Eşti... Făcu o pauză din delicateţe. Să zicem că ai
convingeri liberale.
Zâmbetul ei fu înverşunat.
O şansă incredibilă 31

- Dacă tu crezi că eu sunt rea, ar fi trebuit s-o cunoşti


pe bunica.
- O anarhistă de stânga înverşunată şi radicală,
nu-i aşa?
- Să zicem doar că nu era încântată de faptul că lu­
mea este condusă de oameni ca tine.
-O am eni ca mine?
-Aristocraţi care au totul, în afară de titlu. Cu prea
mulţi bani şi prea multă putere. Era foarte convinsă că
a avea şi putere, şi bani te corupe.
- La fel şi lipsa puterii sau a banilor. Arată-mi zece
oameni care n-au destui bani şi putere pentru a-şi con­
trola vieţile, iar eu îţi voi arăta nouă indivizi periculoşi.
Al zecelea probabil că este un pămpălău.
Vibraţia aerului din jurul Philei aproape că devenise
palpabilă, iar în ochii ei se aprinseseră scântei. Era clar
că începea să se enerveze.
Nick descoperi că o asemenea energie feminină con­
centrată asupra lui crea anumite efecte în regiunea vin-
ţrelor - lucruri pe care nu le mai simţise de ceva vreme,
îşi dădea seama că Phila habar n-avea cum îl excita, ceea
ce era pe cât de amuzant, pe atât de frustrant.
- Aşa justifici tu faptul că te-ai născut într-o clasă pri­
vilegiată? Pretinzând că eşti mai nobil decât cei care nu
sunt la fel de bogaţi ca tine? Că nu te-ai preta să faci
lucruri pe care un om sărac ar putea fi nevoit să le facă
pentru a supravieţui?
-S e pare că există o neînţelegere. Familiile Castleton
şi Lightfoot nu sunt Rockefeller sau Du Pont. Ei nu sunt
decât a doua generaţie care are bani, iar eu, personal,
nici măcar n-am avut bani în ultimii trei ani.
- Şi acum, ar trebui să-mi pară rău pentru tine?
-U ite ce e, Phila, nu ştiu ce ţi-a zis Crissie, dar ade­
vărul este că tata, Reed Lightfoot, şi prietenul lui, Burke
Castleton, erau doi ţipi simpli, care şi-au făcut educa­
ţia în armată când s-a dovedit că au aptitudini pentru
electronică. Când au renunţat la armată, aveau planuri
şi ambiţii măreţe, plus cunoştinţe despre cum merg
lucrurile în cadrul forţelor militare. Au înfiinţat C&cL
32 Amanda Quick

şi au ridicat compania de la zero. Au avut şi noroc. Mo­


mentul a fost potrivit, iar ei s-au dovedit la fel de price­
puţi în afaceri ca şi la electronică.
- Ş i au fost suficient de deştepţi pentru a intra în
afacerea cu maşinării ale morţii, completă Phila cu
satisfacţie.
Nick descoperi că îi plăcea noua strălucire de entu­
ziasm din ochii Philei. Se întrebă dacă avea aceeaşi
expresie când se afla goală sub trupul unui bărbat.
Perspectiva îl făcu să se simtă uşor ameţit, în vreme ce
restul trupului i se îngreună şi se crispă. îşi dădu seama
cât de mult timp trecuse de când nu-şi mai dorise cu
adevărat să ajungă în pat cu o femeie. Data şi-o amintea
clar: 25 septembrie, cu patru ani şi jumătate în urmă.
Fusese noaptea nunţii lui. Lucrurile se tot deteriorase­
ră de-atunci şi până la divorţ, care avusese loc 18 luni
mai târziu.
Existase o femeie după încheierea căsniciei lui, o altă
veterană şocată de bombele războiului divorţului, dar
îngrozită de singurătate, la fel ca Nick. Se consolaseră
reciproc vreme de câteva luni, într-o relaţie sigură şi con­
fortabilă, dar total anostă.
Fusese o perioadă a vindecării pentru amândoi. Nici
unul nu căutase şi nu se aşteptase la o mare dragoste.
Cu cinci luni în urmă, Jeannie pusese capăt relaţiei spu­
nând că era pregătită să caute ceva mai substanţial şi
mai semnificativ. De atunci, Nick vegetase într-un celi­
bat paşnic.
Până în seara aceea. In seara aceea, totul se schimba,
în seara aceea, învăţa din nou să se bucure de simpla
plăcere masculină a anticipării.
Făcu un efort şi dădu deoparte sentimentele senzuale
ca să se poată concentra asupra găsirii cheii potrivite
pentru a ajunge la Philadelphia Fox.
-C a să fiu perfect sincer, rosti Nick învârtind
scotch-ul în pahar, am avut şi eu nişte întrebări vizavi
de contractele militare ale companiei Castleton <Sc
Lightfoot. Desigur, asta se întâmpla pe vremea când
lucram acolo.
O şansă incredibilă 33

- Serios? Phila părea sceptică. Şi ce s-a întâmplat când


ai pus acele întrebări?
- Mi s-a spus că sunt în primejdie să devin un tâm­
pit liberal de stânga, zise el pe un ton sec. De aseme­
nea, am fost numit laş şi potenţial trădător al ţării.
Printre altele.
Expresia şocată a Philei fu nepreţuită. Ii încălzi su­
fletul lui Nick deoarece îi spuse că se afla pe drumul
cel bun. Pentru a prinde o circumspectă vulpiţă li­
berală, trebuia să foloseşti o momeală a cărei inimă
să sângereze.
- Cum au îndrăznit să te facă astfel doar pentru că ai
luat atitudine? vru Phila să ştie, instantaneu indignată
pentru el. Atunci ai plecat de la Castleton & Lightfoot?
- Da. Cam atunci.
-A i avut o dispută cu familiile în privinţa construirii
maşinilor morţii?
-Asta nu a fost singura problemă, se simţi el obligat
să se confeseze. Se mai întâmplau şi alte lucruri la vre­
mea aceea.
- Ce alte lucruri?
-T e implici mereu la fel de repede într-o relaţie?
Ea se sprijini imediat de spătarul banchetei din vini­
lin şi îşi puse mâinile în poală.
- Nu vorbim despre o relaţie. Vorbim despre afaceri.
-N u vreau să vorbesc despre afaceri în seara asta,
Phila. Doar dacă vrei să discutăm despre acţiunile alea.
-N u vreau.
-Atunci, nu ne mai rămâne să vorbim decât despre
o relaţie.
Ea îl privi drept în ochi.
- încerci la mă seduci, până la urmă?
-A i chef să fii sedusă?
-N u! Categoric nu, aşa că nu e cazul să-ţi vină idei.
Făcu o scurtă pauză, apoi, inevitabil atrasă de momea­
lă, întrebă: Chiar ai plecat de la Castleton & Lightfoot
pentru că făceau aparatură electronică militară?
- După cum am spus, în afară de acea dispută, se mai
petreceau o mulţime de alte lucruri pe vremea aceea.
34 Amanda Quick

O prinsese în laţ. Era sigur de asta. Sentimentul plă­


cut al anticipării se intensifică. Strălucitoarea vulpiţă era
în laţ. Avea să fie nevoie de măiestrie şi subtilitate pentru
a închide capcana, dar Nick abia aştepta provocarea.
- Hai să vorbim despre altceva!
-A ş prefera să vorbim despre motivul pentru care
te-ai decis că vrei ca firma Castleton <Sc Lightfoot să iasă
din afacerea cu maşinării ale morţii, zise ea.
El făcu un mare efort pentru a nu-şi pierde răbdarea
şi îşi alese cuvintele cu grijă:
- Hai să zicem că acele contracte militare sunt adesea
o bătaie de cap mai mare decât merită din punctul de
vedere al afacerilor. Este o complicaţie al naibii de mare
să trebuiască să obţii permise de acces pentru atât de
mulţi angajaţi, ai prea mult de-a face cu birocraţi care
se pricep la toate şi încearcă să facă pe câinii de pază
ai Guvernului.
Dezamăgirea apăru imediat în ochii ei expresivi.
-Astea sunt motivele pentru care ai vrut ca fir­
ma să nu mai lucreze pentru guvern. Nu şi-a plăcut
hârţogăria?
Buzele lui se arcuiră puţin.
-V rei să-ţi spun că am trecut la liberalism şi că am
văzut lumina?
- Mi-ar fi plăcut să cred că a existat o oarecare urmă
de etică în decizia ta, da.
- Ei bine, se poate să fi existat şi alte câteva motive
în afară de problemele cu hârţogăria, dar, din câte îmi
amintesc, nu au contant prea mult în ochii celorlalţi
membri ai familiilor.
-C e motive? vru Phila să ştie, luând din nou urma
mirosului.
- Nu cred că este un moment potrivit pentru a le dis­
cuta, rosti Nick calm. Hai să vorbim despre tine puţin.
Spune-mi de ce ţi-ai dat demisia. Erai asistentă socială
sau ceva de genul ăsta, nu?
- Da, lucram pentru CPS, zise ea pe un ton în răcire.
El încercă să identifice iniţialele, dar nu reuşi.
-C PS?
O şansă incredibilă 35

-C hild Protective Services1.


- Cu părinţi sociali? Copii abuzaţi? Lucruri de genul
ăsta?
- Da, rosti Phila cu o voce tot mai rece. Lucruri de
genul ăsta.
- Fosta şefă a spus ceva despre faptul că ai încercat să
eviţi interviurile. Despre ce era vorba?
- A fost un proces în care a fost implicat un părinte
social. A trebuit să depun mărturie. După proces, o gră­
madă de oameni au vrut să-mi ia interviuri.
Cu cât ea devenea mai reticentă, cu atât curiozitatea
lui Nick creştea.
-Te-ai hotărât să-ţi dai demisia după încheierea
procesului?
- Oamenii care lucrează în domeniul meu ajung ade­
sea să fie epuizaţi. Ii zâmbi recunoscătoare cbelneriţei
care venise să le ia comanda. O, ce bine! îi zise ea lui
Nick. Mor de foame.
Nick o privi cum făcu mare caz din comandarea unei
porţii de pui şi intui că nu o va putea face să revină asu­
pra subiectului legat de fosta ei slujbă.
- Eu vreau felul special, îi spuse Nick chelneriţei.
Femeia îşi ridică privirea din carneţel.
- Macaroane cu brânză, rosti ea, în glas desluşindu-i-se
avertismentul.
- In regulă.
- Macaroane cu brânză? murmură Phila profund mi-
rată. clupă plecarea chelneriţei.
- îmi plac macaroanele cu brânză. Sunt un om cu
gusturi simple.
- Desigur. De aia conduci un Porsche şi bei scotch.
-A avea gusturi simple nu înseamnă să fii lipsit de
standarde, rosti Nick sec. îmi place şi berea. Ei bine,
unde rămăsesem?
- Nu sunt sigură. Cred că încercai să afli povestea vie­
ţii mele pentru a te putea gândi cum s-o foloseşti ca să
mă convingi să vând acţiunile. Aşa procedezi tu, nu-i
aşa? Eşti viclean.
1 Serviciul pentru Protecţia Copilului
36 Amanda Quick

-M ă flatezi.
Phila îşi ridică bărbia cu o mişcare agresivă.
-N ici pe departe. Nu m-aş dezice lăudând un Light-
foot sau un Castleton. De fapt, cred că a venit vremea să
punem cărţile pe masă.
- Ce te face să crezi că am vreo carte în mână?
- Cei de genul tău au mereu un as în mânecă. Ce-ar fi
să îmi spui fără ocolişuri ce doreşti, domnule Lightfoot?
Şi te asigur că, indiferent de propuneri sau de amenin­
ţări, îţi voi da un răspuns direct.
- Iar răspunsul va fi nu, aşa-i?
-Aşa-i. Ochii Philei se aprinseseră din nou, în aş­
teptarea bătăliei. Dădu să mai spună ceva, dar se opri
brusc, cu privirea aţintită asupra uşii din spatele lui
Nick. Licărul din ochi i se stinse instantaneu, înlocuit
de o expresie îngrijorată, aproape nervoasă. O, la naiba!
rosti ea foarte încet.
Curios, Nick se uită peste umăr întrebându-se dacă
nu cumva era pe cale să se confrunte cu vreun iubit
furios al Philei. Ceea ce văzu fu o femeie voluminoasă,
care purta o rochie decolorată dintr-un material vopsit
legat. Probabil că avea în jur de 40 de ani, dar îşi lega­
se în cozi împletite care îi ajungeau până la talie părul
subţire şi care începea să încărunţească. Chipul îi era
deosebit de lipsit de personalitate, fără nici un indiciu
de maturitate sau de frumuseţe trecută. Nu se machiase
pentru a compensa neobişnuita lipsă de culoare a tenu­
lui şi a buzelor. Ochii ei mici observară dintr-o privire
lumea din restaurant şi se opriră asupra Philei. Porni pe
culoarul dintre separeuri.
- O prietenă de-a ta? întrebă Nick uitându-se din nou
la Phila.
-N u.
- Necazuri?
- Probabil.
Degetele ei erau încleştate pe marginea mesei.
Nick nu era sigur la ce să se aştepte de la confrunta­
rea care avea să urmeze. Ultimul lucru pe care şi-l dorea
O şansă incredibilă 37

era să fie implicat într-o dispută feminină. Şi nici nu


voia ca Phila să aibă de suferit.
- Este cumva vorba de un bărbat? întrebă el.
Privirea Philei o întâlni pe a lui. Ochii îi erau plini
de amărăciune.
- Intr-un fel. Numele ei este Ruth Spalding. Poţi ple­
ca dacă vrei.
- încă nu. Mi-e foame şi tocmai ne vin salatele.
Se uită la chelneriţa care se apropia de separeul lor
cu aceeaşi viteză ca femeia cu cozi împletite. Cu puţin
noroc, mai întâi aveau să ajungă salatele.
Aşa se întâmplă, ajunseră primele - în orice caz,
a Philei. Ruth Spalding zări tava şi se repezi spre ea cu un
ţipăt de furie estompat. Apucă una dintre farfuriile cu
salată iceberg, o smulse de pe tavă şi o aruncă direct
în Phila.
Nick izbuti să intercepteze farfuria grea înainte de a
o lovi pe Phila, dar salata împreună cu sosul din brânză
albastră şi roşiile cherry ajunseră pe bluza ei de un por­
tocaliu aprins. Phila rămase încremenită. Pur şi simplu,
continuă s-o privească pe Ruth Spalding cu o expresie
de tristeţe resemnată în ochi.
-Jigodie! Jigodie mincinoasă şi intrigantă! Pe chipul
femeii apăruseră urâte pete roşii în timp ce ţipa la Phila.
Ochii îi erau febrili din pricina urii. Ai minţit, fir-ai a
dracului! Ai minţit, iar ei au venit şi mi-au luat copiii.
Copiii erau tot ce aveam. El îi iubea pe copii. Iar acum,
ei mi-au fost luaţi. Şi mi-a plecat şi soţul. Şi totul, numai
din vina ta, târfă nenorocită şi mincinoasă!
Phila se ridică în picioare, tremurând încet. Nick îi
văzu degetele tremurând uşor şi ieşi din separeu pentru
a se apropia de ea. Fu uimit de puternicul instinct pro­
tector care se declanşase brusc. Nimeni altcineva din re­
staurant nu se clintise, dar toţi ochii erau aţintiţi asupra
scenei care se desfăşura în faţa lor.
-îm i pare rău, doamnă Şpalding. Phila vorbi cu o
blândeţe calmă care îl uimi pe Nick. Făcu un pas spre
femeia masivă. îmi pare nespus de rău!
38 Amanda Quick

-Nu-ţi pare rău, târfă băgâcioasă, şuieră Ruth Spal-


ding printre dinţi. Ai făcut-o intenţionat. Ai distrus
totul. Totul, lua-te-ar dracul!
Mâna ei uriaşă descrise un arc amplu. Phila nici mă­
car nu încercă să se ferească de lovitură. Palma lui Ruth
Spalding îi izbi obrazul cu o asemenea forţă, încât o sili
pe Phila să se clatine făcând un pas îndărăt.
- Isuse! Destul!
Nick vorbise foarte încet. Dacă un bărbat s-ar fi pur­
tat astfel cu Phila, i-ar fi tras deja un pumn. Se postă în
faţa femeii, aţinându-i calea. Ea nici măcar nu păru să-l
vadă. Privea cu ochi ficşi peste umărul lui, întreaga ei
atenţie fiind concentrată asupra Philei.
- E-n regulă, Nick. Te rog! Mă ocup eu de asta.
Phila îl ocoli pe Nick şi se apropie de femeie. Nick
privi uimit cum Phila puse o mână pe umărul mare al
lui Spalding. Aceasta tresări de parcă ar fi fost lovită.
- Să nu-ndrăzneşti să mă atingi, jigodie!
- îmi pare rău, Ruth. Ştiu că suferi.
Lacrimi uriaşe se formară în ochii mici ai lui Ruth
Spalding şi i se prelinseră pe obraji.
-Jigodie, şopti ea din nou, trupul ei mare cutremu-
rându-se de suspine abia reţinute. El se descurca bine.
Aveam s-o scoatem la capăt. îi era bine până ai apărut
tu şi ai distrus totul.
- Ştiu. Ştiu. Phila se apropie şi mai mult şi o cuprinse
în braţe pe voluminoasa femei. îmi pare rău, Ruth. îmi
pare atât de rău!
Preţ de câteva secunde, Ruth Spalding rămase locu­
lui, cu capul sprijinit pe umărul Philei în timp ce plân­
gea în hohote. Apoi, făcu brusc un pas îndărăt, parcă
ruşinată să găsească alinare în braţele duşmancei. O îm­
pinse pe Phila şi îşi şterse ochii cu dosul palmei.
- O să plăteşte pentru ce-ai făcut, spuse Spalding în-
depărtându-se încet, cu spatele. Jur pe Dumnezeu că o
să plăteşti pentru că ai distrus totul!
Apoi, se răsuci şi, cu un mers ciudat de greoi, ieşi din
restaurant.
O şansă incredibilă 39

Nick îi aruncă o privire Philei, care rămăsese încre­


menită, privind-o pe Ruth Spalding ieşind in local, apoi
îşi scoase portofelul şi puse pe masă suficienţi bani pen­
tru a acoperi deranjul.
- Să mergem!
O apucă pe Phila de braţ şi o conduse cu fermitate
spre uşă.
Ea nu se opuse. Toţi ochii din restaurant erau aţintiţi
asupra lor, însă ea nu păru să bage de seamă în timp
ce Nick o scotea în înserarea caldă. O ajută cu blân­
deţe să urce în Porsche şi se aplecă pentru a-i studia
chipul în lumina aspră a neonului firmei restaurantu­
lui. Părea epuizată. Dispăruse orice urmă a flamurilor
de luptă care fluturaseră în ei mai devreme. Fără un cu­
vânt, închise portiera şi ocoli maşina pentru a se instala
pe scaunul şoferului.
Phila nu zise nimic până când el nu parcă Porsche-ul
în faţa micuţei case albe. Apoi, când îşi dădu seama că
ajunsese acasă, păru să revină încet din locul îndepărtat
unde se aflase.
Nick opri motorul şi se răsuci puţin pe scaunul lui.
-V rei să-mi spui ce-a fost asta?
-N u neapărat. Nu-i treaba ta.
-A m bănuit cumva că o să zici asta. Tesimţi bine?
- Mă simt obosită. îşi masă tâmplele. în ultima vre­
me, m-am simţit foarte obosită.
-C in e era femeia aia? insistă Nick cu blândeţe.
Ea ezită, ochi îndreptându-i-se spre treptele casei, care
erau învăluite într-o lumină slabă.
-R u th Spalding. Ea şi soţul ei aveau în grijă nişte
copii orfani la ferma lor aflată în afara oraşului. Eu...
mie nu mi-a plăcut cum o duceau copiii acolo, l-am
luat şi i-am dat altor părinţi sociali. După cum ai văzut,
ea nu m-a iertat.
- Ce am văzut a fost că încercai să linişteşti o femeie
care, în mod evident, te urăşte din adâncul sufletului.
Faci des astfel de lucruri? Fiindcă, dacă da, înţeleg cum
de ai ajuns să fii atât de epuizată. E un fel de slujbă fără
satisfacţii, nu-i aşa?
40 Amanda Quick

-T e afectează. Phila se scutură ca un mic terier care


încearcă să scape de apă după ce a căzut intr-un pârâu
rece. Clipi de două ori, apoi deschise portiera. Bănuiesc
că am cu adevărat nevoie de o vacanţă.
Coborî din maşină. Nick se dădu şi el imediat jos şi
o urmă pe Phila spre uşa casei.
- Phila, stai!
Ea scotocea în geanta de urmă, încercând să-şi găseas­
că cheile.
-N u mă mai simt în stare de discuţii în seara asta,
domnule Lightfoot.
-E u da.
Ii luă cheile din mână profitând de năuceala ei. Se
pricepea să profite. Băgă cheia în broască, deschise uşa
şi se dădu la o parte, făcându-i loc să intre.
- Eşti întotdeauna aşa de insuportabil? întrebă Phila
păşind în hol şi aprinzând lumina.
-D a . Aşa mi s-a spus. Ia loc, iar eu o să fac două
sendvişuri cu ton.
Se îndreptă spre bucătărie fără să aştepte permisiu­
nea ei.
Phila îl urmă şi se aşeză pe unul dintre micile scaune
de bucătărie. Se încruntă.
- Crezi că e amuzant?
-N u. Cred că mi-e foame şi cred că mai am câteva
întrebări. Asta-i tot.
Deschise uşa unul dulap şi reperă un bol. Deschise
un sertar şi descoperi un desfăcător de conserve. Era
pe val.
Ochii Philei îl urmăriră fără prea mult entuziasm,
însă umerii deja i se relaxaseră puţin, eliberaţi de o par­
te din povara tensiunii şi a deprimării pe care le simţise
în maşină.
- Ce întrebări?
-S ă vedem... Ce-ar fi să începem cu: De când o
cunoşteai pe Crissie Masters? întrebă el pe un ton
neutru.
Vibraţia pe care ea o emanase mai devreme reveni
brusc. Nici măcar nu o atingea, dar îi simţise reacţia
O şansă incredibilă 41

promptă. Era din nou alertă, epuizarea dispărându-i


din ochi.
-A m cunoscut-o pe Crissie când aveam 13 ani.
- Ştii, nu-i aşa, că a stârnit iadul când s-a prezentat fa­
miliilor, anul trecut? rosti el încet, scoţând cu o lingură
maioneză dintr-un borcan.
îşi aminti disperarea abia disimulată din vocea cu ac­
cent elegant a lui Eleanor când îl sunase pentru a-i spu­
se ce traumă suferiseră la apariţia lui Crissie Masters.
Dar nimeni nu suferise atât de mult ca Eleanor cât timp
existase Crissie în viaţa lor.
- Ştiu că a stârnit iadul, dar sunt sigură că îl meritau.
Ea n-a dorit decât ce considera că îi aparţinea de drept.
La urma urmelor, era fiica lui Burke Castleton.
- Fiica despre care el n-a ştiut că exista.
- Nu a fost nici pe departe vina lui Crissie. Ştiai că
l-a căutat ani întregi? In adolescenţă, obişnuia să fan-
tazeze în privinţa lui. îmi amintesc că stăteam noaptea
întinsă în pat şi o ascultam inventând poveşti elaborate
despre cum el probabil că o căuta, iar într-o zi, avea s-o
găsească. Spunea că el locuia într-o vilă. Şi că era fru­
mos, şi bogat, şi energic.
-N u s-a înşelat prea tare, recunoscu Nick.
- Ştiu. Phila zâmbi melancolică. Mai puţin în privin­
ţa părţii în care o căuta cu asiduitate. Nu s-a deranjat
niciodată s-o caute, nu-i aşa? încă îmi amintesc ziua în
care mi-a telefonat pentru a-mi zice că în sfârşit îşi găsise
tatăl şi că se dovedise a fi exact cum îşi imaginase ea.
Bogat, atrăgător şi energic. Iar pe deasupra, o primise
cu braţele deschise.
- Din câte am auzit, a fost singurul care a făcut asta.
Ce-ai spus când ţi-a dat vestea cea bună?
Gura Philei se strânse.
- I-am atras atenţia că, din moment ce nici măcar nu
ştiuse de existenţa ei, probabil că era un ticălos irespon­
sabil din născare. Orice bărbat care face copiii şi habar
n-are e clar că are serioase probleme de caracter.
- Parcă aud predica pe care i-ai ţinut-o.
42 Amanda Quick

-A poi, am întrebato cum poate fi sigură că el n-a


ştiut de existenţa ei sau că nici n-a bănuit măcar. Caz
în care ar fi fost şi mai ticălos fiindcă ar fi însemnat
că a ignorat-o intenţionat atâta vreme.
Nick trase adânc aer în piept, amintindu-şi de bărba­
tul înalt, suplu, atrăgător şi charismatic al cărui apetit
sexual fusese pare-se inepuizabil. Rareori, îl văzuse fără
o ţigară între degetele sale lungi. Burke Castleton fusese
absolut impresionant, cu un fascinant zâmbet imoral şi
ochi care le tăiau respiraţia femeilor. Castletonii primi­
seră frumuseţea şi farmecul.
-Ticălosul, după cum îl numeşti tu, e mort, Phila.
-Ştiu . Crissie a fost şocată când, cu câteva luni în
urmă, a aflat că Burke a făcut infarct.
- Ş i a fost la fel de şocată când a aflat că i-a lăsat o
mare parte din acţiunile la Castleton &. Lightfoot? în­
trebă Nick fără ocolişuri.
-N u . Până să moară, Crissie apucase să-l cunoască
suficient de bine pentru a crede că o trecuse în testa­
ment. Măcar în privinţa asta a avut dreptate, nu-i aşa?
-M da. Dar Burke Castleton rareori făcea ceva din
bunătate. întotdeauna, avea un motiv, iar uneori, moti­
vul nu era altceva decât dorinţa de a stârni necazuri.
- Se pare că asta era o trăsătură de familie, murmură
Phila. Una pe care Crissie a moştenit-o.
îl urmări pe Nick cum întindea salata de ton pe feli­
ile de pâine.
- Aşa se pare.
- Spune-mi ceva, Nick. Cât de tare au urât-o familiile
pe Crissie? .
El ezită, gândindu-se la cele aflate de la Eleanor.
- Din câte am înţeles, nu s-a străduit să se facă îndră­
gită. De ce ţi-a lăsat acţiunile?
- Eu am fost unica ei moştenitoare, după cum ea era
a mea.
- Voi două v-aţi făcut testamente? Nu e puţin cam ne­
obişnuit având în vedere circumstanţele? Câţi ani aveaţi
când le-aţi făcut?
Nick era uimit.
O şansă incredibilă 43

- Le-am făcut în ziua în care am împlinit 21 de ani.


Nu că am fi ayut prea multe de lăsat. A fost un soi de
gest simbolic. Insă testamentele există, iar eu sunt moş­
tenitoarea legală a lui Crissie.
- Bine, bine, te cred. La ce te-ai referit când ai între­
bat cât de tare au urât-o familiile pe Crissie? rosti Nick
încet întinzându-i tava cu sendvişuri. Se aşeză la mica
masă şi se servi cu unul din sendvişurile făcute de el.
Doar nu eşti atât de nebună, încât să crezi că cineva a
încercat s-o omoare, nu-i aşa?
Phila nu făcu nici un gest pentru a lua vreun sendviş.
- Mi-a trecut prin minte, aşa că am_ angajat un de­
tectiv particular pentru a investiga. In raportul lui
scrie că a fost categoric un accident. Conducea prea
repede în noaptea aceea şi băuse câteva pahare. A in­
trat cu viteză prea mare în viraj, a rupt balustrada de pe
marginea şoselei şi a căzut în râpă. Nu a existat nici o
dovadă că a fost o crimă. Doar o tragedie. Multe dovezi
ale tragediei.
Nick încetă să mai mestece.
-Nu-mi vine să cred că aud asta. Chiar ai verificat
dacă nu a fost crimă?
- Desigur. Ţi-am spus. Crissie mi-a fost ca o soră.
Chiar ai impresia că l-aş fi crezut pe cuvânt pe vreun
Castleton sau un Lightfoot că moartea ei a fost un
accident?
-D a r pe poliţiştii care au investigat locul acciden­
tului de ce nu i-ai crezut? întrebă Nick printre dinţi,
simţindu-se brusc furios.
- Poliţiştii pot fi cumpăraţi. Mai ales de către oameni
atât de puternici ca preţioasele tale familii.
- Isuse! Nick se sili să respire lent. Cine dracu’ te crezi
de faci asemenea acuzaţii?
- Eu? Sunt singura prietenă adevărată a celei care a
murit, îţi aminteşti? Există altcineva mai potrivit să facă
acuzaţii? Şi în plus, nu fac acuzaţii. Nu mai fac. Deja
am verificat lucrurile. Legal, familiile au scăpat basma
curată - cel puţin, legal.
- Legal? Ce dracu’ înseamnă asta?
44 Amanda Quick

Lui Nick îi era tot mai greu să-şi controleze furia.


- înseamnă că, după părerea mea, familiile Lightfoot
şi Castleton au o oarecare responsabilitate morală faţă
de ceea ce i s-a întâmplat lui Crissie.
- Responsabilitate morală?
- O, nu e ceva de care să poată fi acuzate la tribunal,
îţi garantez.
- Mulţumesc foarte mult. îi venea s-o ridice de pe sca­
un şi s-o zgâlţâie. Ai mult tupeu, Philadelphia Fox.
-D e ce? Pentru că îndrăznesc să pun la îndoială
onoarea nobilelor clanuri Lightfoot şi Castleton? Dă-mi
voie să-ţi zic ceva, Nicodemus Lightfoot. Există multe
modalităţi de a distruge viaţa unei persoane şi fără s-o
omori. Crede-mă, în meseria mea am văzut multe mo­
duri de a o face.
-N u poţi da vina pe noi pentru ce i s-a întâmplat lui
Crissie Masters.
-Nu? Până şi faptul că a venit pe lume a fost vina
lui Burke Castleton. Şi nu i-a fost aîături pentru a ajuta
la creşterea ei, nu? Cine ştie cum ar fi ajuns dacă ar fi
avut un cămin plin de iubire şi un tată căruia să-i pese?
în plus, când şi-a găsit rădăcinile, nimeni nu a încercat
s-o facă să se simtă bine-venită. Nimeni dintre voi nu a
acceptat-o. Ştia că toţi o uraţi. Ce efect crezi că are asta
asupra cuiva? Nici unuia dintre voi nu i-a păsat că a mu­
rit, asta până când aţi aflat că a lăsat acţiunile cuiva din
afara familiilor.
Nick aproape că izbucni. Se sili să pună cu mare grijă
pe farfurie ce mai rămăsese din sendviş.
-C ând faci lista oamenilor despre care crezi că au
urât-o pe Crissie Masters, pe mine să mă laşi deoparte.
Eu nici măcar n-am cunoscut-o.
- Ş i ce? Probabil că n-ai fi fost mai amabil cu ea decât
au fost ceilalţi. Era o străină.
-Ş tii cum eşti? Eşti o prostuţă bigotă, încuiată, total
părtinitoare, automat împotriva oricui face mai mulţi
bani decât tine.
-N u, zău?
- Da! Şi mai ştii ceva?
O şansă incredibilă 45

-C el
- Mă scoţi din sărite, lucru care nu mi s-a mai întâm­
plat de foarte mult timp.
-Nu-ţi face griji, este doar reacţia reflexă individului
de dreapta la ceea ce percepe a fi o ameninţare la adresa
privilegiatei clase superioare. Şi să nu-ţi vină ideea să te
ridici de pe scaunul ăla şi să te porţi grosolan cu mine.
Fiindcă o să chem poliţia. Am fost agresată suficient în
seara asta.
Insă Phila nu arăta deloc precum victima unei agre­
siuni, ci parcă era încântată de flacăra bătăliei care îi
ardea în ochi.
- Ce este, Phila? o provocă el cu voce joasă. N-ai de
gând să mă cuprinzi în braţe şi să-mi oferi puţină alinare
şi puţină înţelegere, aşa cum ai făcut cu Ruth Spalding
când te-a atacat?
- Pentru Ruth Spalding îmi pare rău. Pentru tine, nu
simt nici un fel de compătimire. Eşti un Lightfoot. N-ai
nevoie de alinarea mea şi nici de înţelegerea mea.
Nick îşi reprimă o înjurătură şi privi uimit cum Phi­
la luă un sendviş. Era clar că bătălia cu el îi stimulase
apetitul. O urmări cum muşcă o îmbucătură enormă
şi se întrebă ce naiba să facă în continuare. Lucrurile îi
scăpau de sub control, iar el nu era obişnuit cu asta.
- Phila, hai s-o luăm de la capăt. într-un fel sau altul,
va trebui să decizi ceva în privinţa acţiunilor C&.L pe
care le-ai moştenit.
- într-un fel sau altul, fu ea de acord şi luă alt sendviş.
Dar va fi decizia mea. Iau de mult timp decizii, Light­
foot. Mă pricep foarte bine la asta.
- Eşti extrem de enervantă.
Ea zâmbi, dezvăluind o mulţime de dinţişori albi.
-în c ă n-ai văzut nimic. Noapte bună, domnule
Lightfoot.
El începu să bată darabana cu degetele în masă, se
sesiză şi se opri imediat.
-Trebuie să vorbim.
-N u în seara asta. Sunt obosită. în seara asta, am
vorbit mai mult decât suficient. Pleacă.
46 Amanda Quick

Nu mai avea nici un rost să insiste în momentul ace­


la. Era prea tensionată din pricina efectelor ulterioare
confruntării cu Ruth Spalding şi de scurta bătălie pe
care tocmai o avusese cu el. Nick ştia când era cazul
unei retrageri strategice. Fără să spună un cuvânt, se ri­
dică în picioare şi porni spre uşă.
- Mulţumesc pentru sendvişuri, domnule Lightfoot,
strigă ea în urma lui, pe un ton sarcastic.
- Cu plăcere, rosti el sec, cu mâna pe clanţa uşii din
faţă.
- Ş i mulţumesc pentru că ai încercat să mă aperi
de Ruth Spalding, adăugă Phila încet, fără sarcasm de
această dată.
El nu spuse nimic, ci păşi în noapte şi închise încet
uşa în urma lui. Avu impresia că Phila nu era obişnuită
ca altcineva să încerce să-i poarte bătăliile.
Şi în clipa aceea, îşi dădu seama că probabil nu exista
nici un bărbat în viaţa ei, cel puţin nu deocamdată.
Acel gând îl înveseli dintr-un anumit motiv, în timp
ce urcă în Porsche şi porni spre motelul Holloway Park.

capitolul 3
Nick intră în camera lui, apoi ieşi din nou când îşi
dădu seama că nu putea să doarmă şi că nu avea chef să
se uite la televizor. Se îndreptă spre promiţătoarea firmă
de neon a tavernei de peste drum.
Cinci minute mai târziu, instalat într-un separeu, cu
o bere şi cu un hamburger în faţă, începu să se gândească.
Se părea că nu reuşea să se descurce cu Philadelphia
Fox, iar asta îl îngrijora. Şi mai tare îl îngrijora însă fap­
tul că era atras de ea.
Nu avea nici un sens. In mod cert, nu era genul lui,
deşi, după fiascoul care fusese căsnicia lui, nu mai fuse­
se sigur care era genul lui.
Insă tatăl lui îl învăţase să admire curajul, iar mama
lui îl învăţase să respecte compasiunea, iar Nick trebuia
să recunoască faptul că Phila dovedise ambele calităţi
O şansă incredibilă 47

în seara aceea, când avusese de-a face cu Spalding. în


plus, el acorda automat câteva puncte oricui avea cura­
jul să sfideze forţele combinate ale familiilor Castleton
şi Lightfoot. Era clar că Phila avea mai multe calităţi
decât se zăreau cu ochiul liber.
Totuşi, în mod normal el nu era atras de stângiste
voluntare şi vocale care aveau aroganţa să le predice al­
tora despre responsabilitatea morală. Nick se strâmbă şi
alungă reacţia personală faţă de Phila. Ştia că trebuia
să judece cu capul, nu cu altceva. Prea multe depindeau
de următoarea lui mişcare în privinţa Philei.
Din păcate, Phila nu era o oportunistă simplă şi di­
rectă, cum Eleanor Castleton prefera să creadă că este,
măcar de asta era sigur. Se părea că exista un miez de
oţel în ceea ce semăna suspect de mult cu integritatea
şi care susţinea coloana vertebrală a Philei. Integrita­
tea combinată cu compasiunea sinceră a unei liberale
autentice creau o combinaţie explozivă: o războinică şi
o sfântă.
Astfel de oameni aveau tendinţa de a fi foarte zeloşi
în abordarea rezolvării problemelor.
Astfel de oameni nu erau niciodată cu adevărat feri­
ciţi până nu simţeau că li se făcuse dreptate sărmanilor
şi oropsiţilor lumii.
Astfel de oameni angajau detectivi particulari pentru
a investiga dacă ceea ce toată lumea considera că era un
accident nu cumva era o crimă.
Nick se concentră încercând să găsească metoda co­
rectă de a-şi prinde prada. Ştia că trebuia să existe o cale
de a ajunge la Phila. Era doar o chestiune de a trage
sforile potrivite.
Inventarie rapid faptele esenţiale. în prezent, femeia
nu avea un serviciu, tocmai trecuse printr-un proces şi
îşi pierduse cea mai bună prietenă. Una peste alta, toate
astea însemnau mult stres.
îşi aminti prima impresie pe care i-o făcuse ea - o
maşină cu motorul la ralanti, dar care, în mod normal,
gonea prin viaţă cu viteză maximă.
48 Amanda Quick

Poate că avea nevoie de ceva nou asupra căruia să se


poată concentra, de ceva care să umple golul lăsat în
viaţa ei de pierderea slujbei şi a prietenei. Ceva care
să'i galvanizeze integritatea naturală şi care s-o pună pe
jar atât pe războinică, cât şi pe sfântă.
Nick rămase acolo vreme îndelungată, zăbovind asu­
pra problemei precum un câine asupra unui os. Berea
se termină încet, iar hamburgerul dispăru după nume­
roase muşcături metodice.
După ce termină de mâncat, stătu în continuare
acolo, răsucind între palme sticla goală. Philadelphia
Fox era biletul lui către casă, iar el n-avea de gând s-o
lase să-i scape.
Abia când îşi scoase portofelul pentru a plăti consu­
maţia, îşi dădu seama care era adevărul adevărat. Trebu­
ia să găsească o modalitate de a o ţine pe Phila aproape
nu doar din cauza acţiunilor C&.L, ci şi pentru că o
parte din el nu avea să fie satisfăcută până nu o avea în
patul lui.

In dimineaţa următoare, în vreme ce căuta o pereche


de chiloţi în sertar, degetele Philei atinseră metalul rece.
Se opri, dădu la o parte o cămaşă de noapte şi se uită
la pistolul automat de 9 mm pe care îl cumpărase cu o
săptămână în urmă.
Ura acel pistol. Era tot o maşinărie a morţii. Avuse­
se mare tupeu să-l acuze pe Nick Lightfoot că familia
lui producea aşa ceva când ea însăşi avea un asemenea
lucru. Faptul că deţinea un pistol viola toate principiile
pe care le avea despre controlul armelor.
Dar era speriată şi descoperise că teama schimba
unele lucruri. Totuşi, era dureros să-şi aducă aminte că
bunica îi povestise că părinţii ei nu avuseseră niciodată
arme, nici măcar în cumplita junglă în care muriseră.
Phila suspină. Era furioasă şi deprimată că cedase
fricii şi îşi cumpărase un pistol, dar ştia că nu avea să
dea înapoi. Acoperi arma cu cămaşa de noapte şi câteva
perechi de chiloţi.
O şansă incredibilă 49

în afară de faptul că pistolul nu-i plăcea instinctiv, se


şi simţea foarte stânjenită cu el. Vânzătorul de la maga­
zinul cu articole sportive îi arătase cum să-i încarce ma­
gazia, iar ea înţelesese necesitatea de a debloca piedica
înainte de a trage. Dar nu reuşise niciodată să găsească
tăria de a exersa tragerea cu el. I se părea obscen şi urât
în mâna ei.
Ori de câte ori privea arma, Phila aproape că putea auzi
glasul revoltat al bunicii ei. „Toată ţara a luat-o razna cu
armele astea. Fiecare individ are una. Şi asta, din cauza
prostiei despre cucerirea Vestului. Oamenii se poartă
de parcă ar tot trebui să-l cucerească! Spun că se pro­
tejează împotriva infracţiunilor. Ce argument ridicol!
Cea mai sigură cale de a reduce infracţionalitatea în
ţara asta este să se renunţe la arme.“
Matilda Fox susţinuse cu toată convingerea măsurile
pentru controlul armelor. Pornise de una singură un
război împotriva National Rifle Association1, precum şi
împotriva oricărui congresmen care îndrăznise vreodată
să se opună controlului armelor.
Bunica ei nu era singura pe care Phila avea impresia
că o aude când se uita la pistol. O auzea şi pe Crissie
Masters. „Dacă o să ai un pistol, Phila, pentru nume­
le lui Dumnezeu, învaţă să-l foloseşti!*1 Crissie avea un
mod pragmatic de a privi majoritatea lucrurilor.
Bătaia în uşa din faţă o trezi pe Phila din reverie. Găsi
thiloţii pe care îi căutase, şi-i puse, apoi îşi luă o pereche
pe pantaloni din bumbac vaporos. în ziua aceea, avea să
fie iarăşi caniculă. Pe măsură ce vara înainta, urma să fie
tot mai cald în Flolloway. Alt gând deprimant.
Bătaia în uşă se auzi din nou, mai insistentă de data
aceasta. Phila decise că, deoarece pantalonii erau tur­
coaz, tricoul ei galben avea să se asorteze foarte drăguţ.
Şi-l puse şi întrebă cine făcea gălăgie:
- Cine este?
în ultima vreme, se gândea de două ori înainte de
a deschide uşa şi în orice caz nu fără a afla cine era
1 A sociaţia N aţională a Posesorilor de A rm e
50 Amanda Quick

dincolo de ea. Scena cu Ruth Spalding din seara trecută


îi accentuase îngrijorarea.
-N ick.
Phila nu se gândi de două ori înainte de a deschide
uşa, ci de trei ori. Apoi, oftând în surdină, străbătu mi­
cul hol, intră în living, se duse la uşă şi trase zăvorul.
Ceva îi spunea că Nick Lightfoot era genul care fie
ar fi stat pe treptele ei toată ziua, aşteptând-o să iasă,
fie ar fi chemat un poliţist şi ar fi pretins că se petrecea ceva
în neregulă în casa ei. Intnun fel sau altul, tot avea să se
vadă cu ea în ziua aceea. îşi adună puterile în timp ce
deschise uşa, nesigură cum să se poarte cu el.
îl privi clipind din pricina soarelui strălucitor al
dimineţii. Purta un tricou kaki şi o pereche de blugi,
iar părul încă îi era umed de la duş. Oarecum surprin­
să, se gândi că arăta bine. Desigur, tot era mult prea
mare, dar totuşi avea ceva foarte atrăgător.
- Bună dimineaţa.
Privirea lui cenuşie îi parcurse trupul cu o încântare
care o intimidă.
- Ce doreşti? întrebă Phila nepăsându-i în mod deo­
sebit că nu era politicoasă.
Nick ridică o mână, cu palma spre ea.
-V in cu daruri de pace.
Legănă prin faţa ei o pungă din hârtie albă.
- Ce-i în pungă? întrebă Phila suspicioasă.
- După ce am văzut cum, aseară, mi-ai devorat send-
vişurile cu ton, m-am decis că mâncarea este cale spre
inimioara ta dură. Am trecut pe la fast-foodul de lângă
motel şi am cumpărat micul dejun. M-am gândit însă că
măcar cafea poţi să faci.
- De ce?
- Ca să bem ceva înviorător în timp ce mâncăm mân­
carea mea şi discutăm planurile tale pentru vacanţa
de vară.
îşi puse palma pe uşă şi o împinse încet, dar cu
fermitate.
Suspinând resemnată, Phila se dădu îndărăt.
- Bine, intră. Ce-i cu vacanţa mea de vară?
O şansă incredibilă 51

Porni prima spre bucătărie, unde porni cafetiera.


- Ia loc, Phila. Vreau să-ţi fac o propunere şi aş apre­
cia foarte mult dacă ai izbuti să stai jos cât voi face pre­
zentarea, şi nu s-o calci în picioare fără a auzi până la
capăt despre ce-i vorba.
Nick se aşeză pe un scaun şi începu să despacheteze
sendvişurile cu omletă şi cârnaţi în chifle englezeşti.
- Să auzim!
Phila se aşeză pe celălalt scaun, incapabilă să ignore
mâncarea. Cu oarecare surprindere, îşi dădu seama că îi
era chiar foame în dimineaţa aceea, la fel cum îi fusese şi
seara trecută. Era o schimbare plăcută. în ultima vreme,
nu avusese deloc poftă de mâncare. Singura masă pe
care o lua cu regularitate era cina, iar de obicei, trebuia
s-o înghită cu două pahare de vin care să-i stârnească
suficient entuziasm pentru asta.
- în curând, va trebui să iei o decizie care va afecta
destui oameni.
- Din familiile Castleton şi Lightfoot.
Sprâncenele lui Nick se ridicară în spatele ochelarilor.
- S-ar putea să te şocheze, Phila, dar şi cei din fa­
miliile Castleton şi Lightfoot sunt oameni, la fel ca
Ruth Spalding şi copiii pe care îi dai în grija unor
părinţi sociali.
- Fă-mi o favoare, bine? Nu încerca să mă faci să-mi
fie milă de familiile Castleton şi Lightfoot, că mă apu­
că greaţa.
Luă un sendviş şi îl mirosi apreciativ.
-N u pare să-ţi fie greaţă. Nick o privi o clipă cu ochii
îngustaţi, apoi continuă: Cred că ar trebui să ne cunoşti
înainte de a te decide ce faci cu acţiunile, Phila. Cred că
te-ai linişti dacă ţi-ai petrece o vreme cu familiile. Ţi-ai
da seama că toţi sunt umani, la fel ca toată lumea.
- Şi ce sugerezi să fac? Să dau o petrecere şi să-i invit
pe toţi?
-Vorbesc serios. Toţi sunt în Port Claxton acum şi
vor rămâne acolo câteva săptămâni. E un fel de tradiţie
vara. Familiile Castleton şi Lightfoot ţin foarte mult la
tradiţii. Cu ocazia asta, ai putea să te plimbi şi pe coastă.
52 Amanda Quick

Ai avea ocazia să cunoşti familiile, să le pui întrebări, iar


apoi, te-ai putea decide în cunoştinţă de cauză ce faci cu
acţiunile. Ai foarte multă putere. Nu vrei s-o foloseşti
în mod inteligent?
- Deja ştiu multe despre familii. De fapt, mai multe
decât aş dori.
Gura lui Nick deveni aspră.
- Ne-ai judecat pe toţi şi ai ajuns la concluzia că sun­
tem necorespunzători, nu-i aşa? Şi nici măcar n-ai cunos­
cut pe cineva, cu excepţia mea.
Adevărul cuvintelor lui o făcu pe Phila să se simtă
stânjenită. Se concentră asupra celui de-al doilea send-
viş cu ou.
- Nu cred că aş primi răspunsuri satisfăcătoare dacă
m-aş duce la Port Claxton.
- Familiile Castleton şi Lightfoot au problemele lor,
Phila, şi avem unul sau două schelete prin dulapuri, dar
nici unul dintre noi nu e un monstru. Cred că, dacă
ne-ai cunoaşte, ţi-ai da seama de asta. Şi ar trebui să-ţi
dai seama înainte de a lua o hotărâre definitivă în pri­
vinţa moştenirii tale.
Ea îl privi cu intensitate.
- Ştii ceva? Uneori, tind să uit că eşti unul dintre ei.
Probabil, deoarece Crissie nu mi-a vorbit de tine. Sin­
gur mi-ai zis că te-ai îndepărtat de ei cu trei ani în urmă.
Dar încep să-mi dau seama că^ ori de câte ori pomeneşti
de familii, te incluzi în grup. întotdeauna, spui „noi“.
- Şi ce te aştepţi să fac? Să neg că sunt înrudit cu fami­
lia Lightfoot? Nu pot face asta. Am nasul lor, vezi?
îşi atinse cu solemnitate nasul.
Phila i-1 studie cu gravitate.
- Şi femeile din familia ta moştenesc nasul?
- N-am reuşit să aflăm. Am fost singurul copil al pă­
rinţilor mei. Nasul este din familia tatei.
- Dar mama ta? întrebă Phila cu grijă.
-M am a era încântătoare, spuse Nick încet. A murit
cu şapte ani în urmă.
- înţeleg. îmi pare rău.
O şansă incredibilă 53

-A i pomenit de o bunică, dar ce s-a întâmplat cu


părinţii tăi, Phila? întrebă el după câteva clipe.
- Au murit când eu eram foarte mică.
- Cine te-a crescut? Bunica?
Phila dădu din cap.
- Până la 13 ani. Apoi, a murit.
- Şi cine te-a crescut după aceea?
- Am ajuns la nişte părinţi sociali.
Nick se încruntă.
- Isuse, Phila! Ai ajuns şi tu intr-un astfel de loc? N-ai
avut alte rude? N-ai avut pe nimeni care să aibă grijă
de tine?
Şocul lui autentic fu aproape amuzant.
-Nu-i nevoie să fii atât de îngrozit, Nick. Mulţi oa­
meni ajung „intr-un astfel de loc“, după cum îi zici tu.
Unii oameni care conduc astfel de locuri sunt foarte
buni, foarte cumsecade. Nu este prea rău acolo, având
în vedere alternativa.
- Dar chiar n-ai avut pe nimeni? insistă el.
- Cred că am pe undeva câteva rude îndepărtate. Dar
nu s-au deranjat să apară când au aflat de moartea buni­
cii. Asistenta socială care s-a ocupat de mine a găsit-o pe
una dintre ele, o mătuşă din partea mamei, dar ea a zis
că nu-şi permite să mă ia la ea. Abia reuşea să se descur­
ce cu cei trei copii ai ei, iar soţul tocmai o părăsise.
- Isuse! rosti Nick din nou, pe un ton de parcă era pe
jumătate rugăciune, pe jumătate înjurătură.
Phila clătină din cap zâmbind vag.
- Spui asta de parcă nu ţi-ai putea imagina o lume în
care ai fi putut ajunge la nişte părinţi sociali.
-Nu-mi pot imagina, recunoscu el. De când îmi
amintesc, am avut întotdeauna rude în jur, şi din fa­
milia Lightfoot, şi Castleton. Dacă părinţilor li s-ar fi
întâmplat ceva când eram mic, Castletonii m-ar fi luat
şi m-ar fi crescut ca pe copilul lor. Iar părinţii mei ar fi
făcut acelaşi lucru pentru Darren. Nici nu s-ar fi pus
problema să procedeze altfel. La naiba, dacă mâine li
s-ar întâmpla ceva lui Darren şi soţiei lui, eu le-aş creşte
băieţelul. Ridică din umeri. E de la sine înţeles.
54 Amanda Quick

-N u toată lumea are o familie atât de numeroasă, ca


să nu mai vorbim de resurse financiare pentru a creşte
copilul orfan al unei rude.
- Crezi că sunt puţin cam naiv în privinţa asta, nu-i
aşa? întrebă el posomorât.
-N u mai naiv decât mine când am ajuns prima
dată în grija unor părinţi sociali. Phila închise ochii o
clipă. Am fost atât de speriată la început! Apoi, am cu­
noscut-o pe Crissie. Aveam aceeaşi vârstă, dar în anu­
mite privinţe era mult mai în vârstă decât mine. Parcă
trecuse prin războaie. Aproape toată viaţa ei, intrase şi
ieşise din grija asistenţei sociale. Prefera asta decât să
stea cu mama ei, care avea talentul de a-şi alege iubiţi
care abuzau fetiţele neajutorate.
- Situaţia trebuie să fi fost cu adevărat gravă dacă pre­
fera părinţii sociali, spuse Nick încet.
-D a , era. In orice caz, dintr-un motiv pe care nici
una dintre noi nu l-a înţeles pe deplin, m-a luat sub
aripa ei ocrotitoare şi m-a ajutat să mă obişnuiesc în pri­
mul an. De fapt, m-a ajutat să supravieţuiesc. îi datorez
viaţa, Nick.
El se ridică şi turnă cafea în două căni.
-Acesta este motivul pentru care nu poţi renunţa la
ea, deşi a murit? Simţi că ai o obligaţie faţă de ea?
- Noi două am fost o echipă. La fel de apropiate ca
nişte surori. Multă vreme, doar pe ea am avut-o. Iar
acum, nu mai este.
Phila simţi familiara senzaţie de arsură în spatele
ochilor. în ultimul timp, părea să plângă din orice. Con­
sidera că acest nou obicei era extrem de enervant. însă
în dimineaţa aceea, refuză să lase lacrimile să curgă.
Urmă o tăcere lungă înainte ca Nick să vorbească
din nou:
- Phila, vino în vara asta la Port Claxton. Cunoaşte
familiile şi află ce s-a întâmplat cu adevărat cât a fost
Crissie cu ele.
- Şi dacă nimeni nu va dori să stea de vorbă cu mine,
darămite să-mi răspundă la întrebări?
- O să vorbească cu tine.
O şansă incredibilă 55

- De unde ştii?
- Pentru că vei fi cu mine. Vor trebui să fie politicoşi
cu tine. In plus, singură ai zis că ai nevoie de o vacanţă.
Acea localitate de pe coastă va fi o schimbare plăcută
faţă de Holloway, îţi garantez.
Phila se întrebă dacă el îşi dădea măcar vag seama de
aroganţa cuvintelor lui. înghiţi ultima îmbucătură de
sendviş cu ou şi îşi scutură firimiturile de pe pantalonii
turcoaz în vreme ce încercă să se gândească.
Ciudata şi neaşteptata ofertă avea câteva avantaje. Să
se ducă în Port Claxton însemna să plece din Holloway,
iar după întâlnirea din seara trecută cu Ruth Spalding,
acest lucru părea mai de dorit decât oricând. Iar Nick
avea dreptate. Ar avea şansa sâ-i cunoască pe oamenii
alături de care Crissie trăise în ultimul an. Ar avea
ocazia să afle tot ce se putea despre înstrăinata familie
pe care Crissie o descoperise. Phila ştia că astfel ar obţi­
ne mai multe informaţii, ceea ce ar ajuta-o să ia o decizie
mai bună în legătură cu acţiunile C&.L.
însă intuiţia ei obişnuită îi spunea că Nicodemus
Lightfoot rareori făcea ceva din motive altruiste. Urmă­
rea ceva. Se întrebă ce anume.
- De ce faci asta, Nick?
-Ţi-am zis.
-T e referi la prostia că astfel m-aş linişti? Nu cred asta
nici măcar o clipă. Cauţi o modalitate de a obţine acţi­
unile, nu-i aşa? Şi te gândeşti că, până vei găsi una, ar fi
o idee bună să mă ai sub ochi.
- Este decizia ta, Phila.
-A r fi imposibil să găsesc un loc de cazare pe coastă
atât de târziu, spuse Phila încet, încă analizând propu­
nerea lui.
-A i putea sta în casa de pe plajă familiei mele. Este
suficient spaţiu.
-N ici vorbă! răspunse Phila instantaneu.
Ştia că el avea dreptate în privinţa spaţiului. Crissie îi
descrisese „casele de pe plajă11 alăturate pe care familiile
Lightfoot şi Castleton şi le construiseră în Port Claxton,
Washington. Din câte se părea, puteau fi descrise mai
56 Amanda Quick

degrabă drept nişte vile mai mici. Totuşi, ea nu avea


intenţia să stea în vreuna dintre ele.
Nick nu dădu nici o atenţie răspunsului ei. în schimb,
întinse mâna spre telefonul de pe perete. Sună la infor­
maţii, află numărul dorit, apoi îl formă.
-Harry, sunt Nick Lightfoot. Mda. A trecut mult
timp. Ascultă, Harry, vreau să vin în Port Clax pentru
o vreme şi am o prietenă care are nevoie de un loc de
cazare. Ce ai disponibil?
Phila îl privi încruntată în timpul conversaţiei care
mai continuă câteva minute. Nick îi văzu expresia, iar
sprâncenele i se ridicară a întrebare politicoasă.
- Locul bătrânului Gilmarten pare perfect, Harry.
Vom sosi în 4 iulie. E vreo problemă? Nici nu credeam.
Mersi, Harry. Ne vedem în data de patru. Nick puse
receptorul la loc în furcă. S-a rezolvat. Ai o căsuţă dră­
guţă chiar lângă plajă. De fapt, nu e departe de casele
familiilor. Complet mobilată. Cum ţi se pare?
- Prea frumos ca să fie adevărat. Care sărman a rămas
fără cazare?
Nick ridică din umeri.
-U n cuplu din Seattle va primi altceva când va
sosi, săptămâna viitoare. Habar n-o să aibă că a primit
altceva.
-S ă înţeleg că dragul de Harry datorează familiilor
nişte favoruri?
- îl cunosc pe Harry de ani buni. Eu şi tata ne du­
ceam la pescuit cu el.
- Desigur. Iar acum, poţi să-l suni când ţi se năzare, că
Harry va rearanja programul închirierilor pe toată vara.
Nick zâmbi afabil.
-N u prea are rost să fii un Lightfoot dacă nu poţi
profita de asta din când în când.

- Bună seara, domnule. Tocmai am terminat de pre­


parat martiniul. Cum a fost partida de golf?
In vocea lui Tec Sherman încă se distingea accentul
îndepărtatului şi întunecatului Texas, dar, după ani
O şansă incredibilă 57

îndelungaţi de autodisciplină, tărăgănatul şi afectatul


mod milităresc de a vorbi devenise predominant.
- N-a fost rău. Am câştigat 50 de dolari de la Fortman.
Reed Lightfoot se apropie agale de micul bar la care
Tec Sherman mânuia cu autoritate un beţişor pentru
băuturi. Un şir de măsline verzi mari, umplute cu ardei
iute se afla în apropiere. Reed puse gheaţă într-un pahar
şi se servi din carafa cu martini.
- Bietul prost a căzut fără să-şi dea seama în capcana
de la gaura 16, iar până să iasă, era terminat deja.
- Felicitări, domnule.
Tec Sherman făcu o pauză expectativă.
Reed luă o înghiţitură zdravănă de martini şi se uită
la celălalt bărbat. William Tecumseh Sherman era ro­
bust şi musculos. Era fost puşcaş marin, dar reuşea
să dea impresia că încă purta uniforma, deşi de obicei se
îmbrăca în cămăşi aloha ţipătoare şi pantaloni de bum­
bac lejeri. Sherman avea în jur de 45 de ani, era chel ca
o bilă de biliard, avea sprâncene stufoase şi gura veşnic
crispată. Lucra de ani de zile pentru familia Lightfoot şi
era la fel de loial precum rottweilerii care păzeau poarta.
Reed şi-ar fi încredinţat chiar şi viaţa lui Tec Sherman.
- E ceva în neregulă, Tac? întrebă Reed în cele din
urmă.
-N u, domnule. Tocmai am auzit vestea cea bună.
Am vrut să vă spun că sunt al naibii de bucuros. Era
şi timpul.
Reed se apropie de fereastră şi privi spre mare. Printre
copaci, zări Pacificul. Avea culoarea albastră a oţelului
sub soarele în aflat sus pe cerul începutului de seară.
-Ş tii ceva ce eu nu ştiu, Tec?
Tec îşi drese glasul şi îşi încleştă mâinile la spate în
poziţia de pe loc repaus.
-A m auzit de Nick, domnule. Asta-i tot. M-am întâl­
nit cu Harry în oraş, astăzi. El mi-a spus, domnule.
Reed încremeni.
-Despre ce naiba vorbeşti, Tec? întrebă el foarte
încet.
Sherman tuşi uşurel.
58 Amanda Quick

- îmi cer scuze, domnule. Am crezut că ştiţi. Harry a


zis că a vorbit cu Nick la telefon, zilele trecute. Nick
i-a spus că vine acasă de 4 Iulie. împreună cu o prietenă.
Avea nevoie de cazare pentru ea. Harry i-a oferit casa lui
Gilmarten, care se află puţin mai departe pe stradă.
Martiniul lui Reed se clătină, apropiindu-se periculos
de buza paharului.
- Nick vine acasă. întoarse capul şi îi aruncă o privire
sfredelitoare lui Tec Sherman. ba zis lui Harry că vine
aici, în Port Clax?
- Da, domnule. După cum am spus, am crezut că ştiţi.
-N u, nu ştiam.
Se întrebă dacă Hilary ştia. Ar fi fost genul ei să păs­
treze informaţia secretă până în ultima clipă. Lui Hilary
îi plăceau jocurile de-a superioritatea faţă de alţii şi se
pricepea foarte bine la ele.
-N ick n-a considerat că se cuvine să-şi anunţe familia.
Sherman se făcu roşu la faţă.
- Sunt sigur că o să vă anunţe cât de curând, domnule.
Probabil că a vrut să aranjeze cu casa lui Gilmarten pen­
tru ăăă... prietena lui înainte de a-şi anunţa planurile.
- Pe prietena lui o cheamă cumva Fox?
Hilary, Darren şi Eleanor îl tot sâcâiseră de câteva
săptămâni cu Philadelphia Fox. Până în clipa aceea,
îi ignorase.
- Cred că da, domnule.
- Philadelphia Fox?
- Parcă aşa a zis Harry, domnule.
-L a naiba, oare ce mai pune Nick la cale? întrebă
Reed în surdină.
- Domnule?
-Nimic, Tec. Doar mă întrebam ce dracu’ se petrece.
-Îm i cer scuze, domnule, dar mi se pare că Nick a
aflat că familiile au necazuri şi s-a hotărât să facă ceva
în privinţa asta. După cum era de aşteptat din partea
lui, domnule.
-A i multă încredere în fiul meu, Tec.
- II cunosc de mult timp, domnule, şi am fost în si­
tuaţii interesante. Este un Lightfoot. Când lucrurile
O şansă incredibilă 59

merg prost, nici un Lightfoot nu stă cu mâinile în sân,


lăsând familia în necaz.
Nick venea acasă! Ceva care fusese îngheţat multă vre­
me în el începu să se trezească la viaţă. Senzaţia aproa­
pe că era dureroasă. Privi către orizontul îndepărtat şi,
pentru prima dată după aproape trei ani, îşi îngădui să
se gândească serios la viitor.
Până cu trei ani în urmă, gândul la viitor fusese
forţa directoare a vieţii lui Reed Lightfoot. Nevoia de
a crea ceva substanţial, care să poată fi transmis gene­
raţiilor următoare, îl făcuse să meargă mai departe în
anii grei în care Castleton & Lightfoot se luptase să
supravieţuiască şi să se afirme în lumea competitivă
a electronicelor high-tech. îl susţinuse chiar şi cu şap­
te ani în urmă, în dificila perioadă de după moartea
soţiei lui.
însă pasiunea lui Reed pentru viitor începuse să se
ofilească şi să moară în el din ziua în care Nick plecase.
Şi dispăruse cu totul când Hilary pierduse copilul.
Dar acum fuseseră suficiente câteva cuvinte simple
pentru a simţi tăciunii aprinzându-se în el.
Nick se întorcea acasă.
Se avertiză singur că nu era indicat să-şi pună mari
speranţe în asta. Nimic nu se schimbase cu adevărat.
Trecutul nu putea fi schimbat. Tot ce se întâmplase
cu trei ani în urmă rămăsese captiv în timp. Trebuiau
să accepte asta.
Dar indiferent cât de tare să străduia să privească
realist întoarcerea fiului său, Reed nu-şi putu reprima
copleşitorul sentiment de uşurare care îl cuprinse. Nick
venea acasă!
Şi se părea că asta se datora acelei neruşinate blonde
făcătoare de necazuri care aterizase ca o bombă în poala
familiei Castleton, cu un an în urmă. Reed se întrebă
dacă femeia pe nume Fox avea să se dovedească la fel
de explozivă.
Simţindu-se tot mai satisfăcut, îşi spuse că nu era
cazul să-şi facă griji. Se părea că Nick o avea deja sub
60 Amanda Quick

control. Când Nick se deranja să facă ceva, putea rezol­


va orice. Era un Lightfoot.
- Bună, Reed, presupun că ai aflat vestea. Tot oraşul
ştie.
Reed se răsuci la auzul vocii reci, frumos modulate.
Soţia lui tocmai trecea pragul uşii, îmbrăcată în pan­
taloni de mătase care cădeau elegant şi o bluză artistic
drapată, ce îi încadra gâtul graţios.
- Tec tocmai mi-a zis.
îşi menţinuse vocea să-i fie perfect neutră. Făcea
asta adesea în preajma lui Hilary. Era ca şi cum îi făcea
cumva plăcere să nu-i ofere reacţia dorită sau anticipată
de ea.
- Bănuiesc că Nick va avea o întoarcere spectaculoa­
să. Probabil că se va paraşuta pe peluză însoţit de un foc
de artificii. Tec, toarnă-mi, te rog, o băutură.
- Da, doamnă. Ca de obicei?
Vocea lui Tec era mai seacă decât înainte. Aşa era
mereu când vorbea cu cea de-a doua soţie a lui Reed.
- Desigur, Tec. Hilary nu se uită la el, ci se concen­
tra asupra soţului ei în timp ce Tec îi turnă un martini
simplu. Presupun că întoarcerea lui Nick are legătură cu
acele acţiuni, nu?
-A şa se pare, rosti Reed încet.
-M ă întreb ce crede el că poate face. Hilary îşi luă
martiniul şi se jucă cu beţişorul în care era înfiptă măsli­
na. Harry a numit-o pe Fox „prietena" lui Nick. Crezi că
Nick încearcă s-o seducă pentru a obţine acţiunile?
- Habar n-am.
Reed nu intenţiona să-i ofere satisfacţia de a-1 auzi
speculând în legătură cu intenţiile fiului său, dar şi el
se întreba acelaşi lucru. Suspină în sinea lui, din cauza
situaţiei jalnice. Aşa ajunseseră lucrurile între el şi fru­
moasa lui tânără soţie. Un câmp de luptă înverşunată,
tăcută se crease între ei, unde bătăliile se dădeau fără
cuvinte, cu o politeţe rece şi cu o totală lipsă de manifes­
tare a sentimentelor.
-H arry spune că Nick s-a exprimat clar că feme­
ia aia va sta singură în casa lui Gilmarten. Ce bizar
O şansă incredibilă 61

să se preocupe Nick de cazare! Ei bine, presupun că asta


înseamnă că ar fi cazul să-i pregătim o cameră aici.
-A i al naibii de multă dreptate! murmură Reed, o
parte din autocontrolul său risipindu-se pentru o clipă.
Fireşte că va sta aici. Asta-i casa lui.
înghiţi restul martiniului dintr-o singură sorbitură
hotărâtă.

Phila se gândea adesea că între micile oraşe din es­


tul statului Washington exista o similaritate categorică.
Slujba ei o dusese în multe dintre ele. Oamenii erau
muncitori, nepretenţioşi şi în general preocupaţi de fer­
mele care le înconjurau.
Holloway nu era cu nimic diferit. Pe strada principală
predominau camionetele. în centrul comercial al oraşu­
lui se aflau trei bănci, două benzinării, două restaurante
fast-food - inclusiv un demodat local unde îţi cumpărai
hamburgerii din maşină - şi diverse magazine mici.
în magazine se vindeau lucruri precum articole de
mercerie, de menaj, de fierărie, haine de lucru şi pro­
prietăţi imobiliare. Majoritatea magazinelor păreau
cam triste, şi asta dintr-un motiv întemeiat. Noul
mall din oraşul alăturat afectase majoritatea afacerilor
din Holloway.
Peisajul din jurul Holloway-ului era caracteristic
acelei părţi a statului. Deşertul nesfârşit, care mereu îi
uimea pe vizitatorii convinşi că Washingtonul avea o
pădure tropicală, era întrerupt de acri de teren cultivat,
pe care vegetaţia era bogată. în anumite perioade ale
anului, vânturi fierbinţi şi uscate brăzdau zona, stârnind
praf care rămânea în aer ore în şir. Când bătea vântul,
parcă viscolea. Traficul se oprea, iar oamenii rămâneau
în case.
însă în ziua aceea, aerul era neclintit. Cerul era se­
nin, complet lipsit de nori şi de praf, o vastă cupă albas­
tră care se întindea peste deşert, către crestele zimţate
ale munţilor îndepărtaţi.
Phila se gândi că nu era nimic în neregulă cu Hol-
loway-ul. Crescuse în orăşele identice. Le cunoştea
62 Amanda Quick

perfect. însă brusc, îşi dădu seama că avea să fie bucu­


roasă să plece.
Şedea la o masă cu tăblia din plastic laminat cenuşie
şi zgâriată, din Emerson’s Four Star Cafe, cu o cană cio­
bită plină de cafea în faţa ei. Afară, pe trotuarul încins,
câţiva oameni se grăbeau să ajungă de la maşinile lor la
cel mai apropiat loc cu aer condiţionat.
- O să fie o zi caniculară, anunţă Thelma Anderson
aşezându-se vizavi de Phila.
Phila îi zâmbi vag prietenei şi fostei sale şefe.
- Locuieşti aici de prea mult timp, Thelma.
-C e te face să spui asta? vru să ştie femeia mai vârst­
nică, clipind din ochii negri.
-C ând primul lucru pe care îl pomeneşti este vre­
mea, e clar că ai stat prea mult în Holloway.
-Asta-i o zonă de fermieri, remarcă Thelma pe un
ton neutru. Fermierii vorbesc mereu despre vreme,
încerc doar să mă integrez. Cum este cafeaua?
- La fel de proastă ca de obicei.
- î n regulă. O să iau o cană. îi făcu semn chelneri-
ţei, care dădu din cap din spatele tejghelei. Thelma se
întoarse apoi către Phila şi o studie. Deci chiar o s-o
faci? Ţi-ai dat demisia definitiv? Nu te pot convinge
să te întorci?
Phila clătină din cap.
- Nu. Dar o să-mi fie dor de tine, Thelma.
Şi chiar aşa era. Avea să-i fie dor de părul tuns scurt şi
simplu, de fustele bleumarin practice, de bluzele albe
şi de pantofii comozi ai prietenei sale. De Thelma, care
cunoştea toate metodele secrete de a trimite hârtiile
unde trebuia într-un sistem supraîncărcat, care, perio­
dic, încerca să se sufoce singur cu formulare, nenumăra­
te copii şi rapoarte făcute în trei exemplare.
Thelma era dedicată muncii sale şi era bună la ce fă­
cea, dar, cu timpul, învăţase să se detaşeze suficient de
treaba pe care o făcea, pentru a putea supravieţui. După
procesul lui Spalding, Phila îşi dăduse seama că ea nu va
reuşi niciodată să ajungă la acea detaşare. Era terminată
ca asistentă socială.
O şansă incredibilă 63

-Trebuie să plec, Thelma. Am nevoie de o schimbare.


Thelma o privi cu seriozitate.
-D a , cred că ai nevoie, rosti ea în cele din urmă.
Ai trecut prin iad. Durează o vreme să-ţi revii. Te simţi
puţin mai bine?
- Puţin.
Phila zâmbi din nou realizând că aşa era. Se simţise
mai bine, mai „adunată11 de când se hotărâse să se ducă
la Port Claxton.
- Să-ţi petreci vara pe coastă îţi va prinde bine. Ţi-a
plăcut întotdeauna oceanul. Financiar, te descurci?
- Da, mulţumită poliţei de asigurare a lui Crissie. N-a
fost mult, dar, împreună cu economiile mele, am destui
bani ca să mă descurc o vreme.
- Cum ai izbutit să găseşti un loc lângă plajă, atât de
târziu? vru Thelma să ştie. Casele de vacanţă din Port
Claxton se rezervă cu luni în avans. Ştiu pentru că am
încercat şi eu, o dată sau de două ori.
- O cunoştinţă de-a mea a aranjat.
Thelma rânji.
- Un bărbat.
-Îh î.
- Ei bine, bravo ţie! Este exact ce-ţi trebuie ca să nu
te mai gândeşti la proces şi la moartea prietenei tale.
Este vremea să laşi totul în urmă, Phila.
Phila ridică din umeri. Nu dorea să-i explice Thelmei
că moartea lui Crissie încă era foarte prezentă în mintea
ei şi că era departe de a nu se mai gândi la ea.
- Vom păstra legătura, nu-i aşa, Thelma?
- Fireşte. Noi, cei de-aici, n-o să te uităm prea curând,
Philadelphia Fox. Dacă n-ai fi fost tu, cine ar fi scăpat
lumea de Elijah Spalding? La birou, eşti o eroină.
-A ţi fi făcut-o şi voi, mai devreme sau mai târziu.
- Mai târziu, poate, rosti Thelma sceptică. După ce
mulţi alţi copii ar fi fost abuzaţi şi afectaţi psihologic
pe viaţă. Mai târziu ar fi fost prea târziu pentru mulţi
dintre ei. Clătină din cap. Asemenea cazuri sunt cum­
plit de frustrante. Toţi cei de la birou ştiau ce se petre­
ce, dar nimeni n-a putut dovedi nimic. Ori de câte ori
64 Amanda Quick

îl trimiteam pe şerif la ferma Spalding, totul era perfect.


Copiii erau prea speriaţi pentru a vorbi, iar nevasta lui
Spalding nu ne-a fost de nici un folos.
- Ruth era la fel de speriată de el ca şi copiii. De ase­
menea, se agăţa cu disperare de el. în felul ei, l-a iubit.
- O dragoste bolnavă, dacă mă întrebi pe mine.
- în meseria asta, întâlneşti adesea o astfel de dra­
goste, nu-i aşa, Thelma? Dragostea bolnavă.
- Ei bine, Spalding este la închisoare acum şi va rămâ­
ne acolo încă un an şi jumătate. Datorită ţie. Păcat însă
că s-a întâmplat aşa cum s-a întâmplat. Ai fi putut să fii
rănită grav sau chiar ucisă. Mă cutremur ori de câte ori
îmi amintesc că a fost cât pe ce.
- La fel şi eu, recunoscu Phila. Iar uneori, fac mai
mult decât să mă cutremur. Uneori, am coşmaruri.
Şi mă trezesc cuprinsă de o transpiraţie rece.
- Am auzit că ai avut o confruntare cu doamna Spal­
ding aseară, la restaurant. E adevărat?
- E adevărat. Ea suferă, Thelma.
- Cred că ar putea fi primejdioasă, Phila. Ai grijă în
preajma ei, bine?
- Poate că, şi din acest motiv, e bine că plec din oraş.
însă instinctul îi spunea Philei că nu Ruth Spalding
reprezenta ameninţarea reală.
-D e acord. Du-te la mare şi încearcă să-ţi recapeţi
vechea strălucire din ochi.
- Nu ştiam că am avut o veche strălucire pe care tre­
buie s-o recapăt, zâmbi Phila.
- Ba să ştii că aşa este. De fapt, cred că deja zăresc
câteva scântei care au revenit. Arăţi mult mai bine decât
cu două săptămâni în urmă.
-Mulţumesc. Cred. Phila trase adânc aer în piept.
Thelma, sunt puţin cam speriată.
-S ă renunţi la o carieră este întotdeauna puţin în­
spăimântător, spuse Thelma cu blândeţe.
- Simt că îmi schimb nu doar cariera. Am impresia
că îmi schimb întreaga viaţă şi nu-mi dau seama în ce
direcţie o voi lua.
O şansă incredibilă 65

- Eşti puternică, puştoaico. Să nu uiţi niciodată asta.


Totuşi, vrei un sfat?
- Desigur. Ştii că eşti unul dintre puţinii oameni în
ale căror sfaturi am încredere.
-Alege-ţi cu grijă următorul domeniu de activitate.
Ai fost o asistentă socială bună, una dintre cele mai
bune, dar ai fost o nonconformistă. Un luptător de ghe­
rilă încercând să lucreze în sistem. Ai ocolit şi ai igno­
rat mereu regulile. Asta poate fi foarte frustrant după
o vreme.
Phila strâmbă din nas.
-N u mi-am dat seama că ai remarcat.
Thelma ridică din umeri.
- In general, am preferat să mă fac că nu văd pentru
că doream rezultatele pe care ştiam că le poţi obţine.
Dar e dificil să lucrezi aşa. Dificil pentru tine. Nu cred
că eşti făcută să lucrezi într-un sistem birocratic, de orice
fel ar fi el, darămite în unul ca al nostru, unde eşecurile
înseamnă un şir de mici vieţi distruse. Dar te-ai născut o
cruciată. O salvatoare a celorlalţi. Este în firea ta, Phila.
E una dintre calităţile tale. Dar şi cea mai mare slăbiciu­
ne. Gândeşte-te la asta când îţi vei căuta o nouă slujbă.

Mai târziu în seara aceea, Phila termină de pus în ba­


gaje ultimele câteva lucruri, apoi privi căsuţa închiriată
în care locuise în ultimii doi ani. îi fusese cumva singu­
rul cămin din ziua în care bunica ei murise. O durea să
vadă goală şi lipsită de viaţă locuinţa cândva intimă.
îşi spuse însă că urma să aibă o altă casă. Era unul
dintre lucrurile pe_ care le învăţai când te aflai în grija
serviciilor sociale. întotdeauna avea să fie o altă casă. Iar
într-o bună zi, urma să aibă o casă care îi va aparţine cu
adevărat, un cămin adevărat. Unul în care va rămâne
pentru totdeauna.
Lua foarte puţine cu ea, doar lucrurile personale şi
cărţile la care nu putea să renunţe. Cea mai mare parte
a mobilei şi a obiectelor de bucătărie fuseseră trimise
la un depozit. în acea dimineaţă, ceruse să-i fie decu­
plat telefonul.
66 Amanda Quick

Phila îşi dădu seama că habar n-avea unde urma să


locuiască peste o lună sau două. Avea sentimentul că o
luade la zero şi ştia că aşa trebuia să facă.
închisese uşa carierei de asistentă socială în ziua în
care depusese mărturie la procesul lui Spalding. Nu
mai putea susţine că era o profesionistă, şi ştia asta.
Lucrul pentru care se pregătise şi pentru care muncise
se încheiase.
Lacrimile prosteşti începură iarăşi să-i ardă ochii.
Le şterse cu dosul palmei exact când sună telefonul.
Recunoscătoare pentru întrerupere, ridică repede
receptorul.
-Alo?
- Bună. Vocea lui Nick Lightfoot era la fel de calmă şi
de joasă la telefon ca şi atunci când vorbea în persoană.
Te-am sunat ca să văd cum merge făcutul bagajelor.
-A m terminat. Plec mâine. Phila se aşeză pe o valiză,
strângând receptorul cu putere. Din cine ştie ce motiv
prostesc, nu mai simţea nevoia să plângă. Nu-ţi face
griji, o să fiu în Port Claxton de 4 Iulie.
- Ai un pix? Ca să-ţi spun cum să ajungi la case.
- Da. Da, am unul pe-aici pe undeva. Scotoci în gean­
tă după un pix şi un carneţel, sperând că va dura mult
să i se dea indicaţii. în seara aceea, simţea nevoia de
companie, orice companie, chiar şi a unui Lightfoot.
în regulă, dă-i drumul.
Nick îi dădu indicaţiile într-un mod rigid, bine orga­
nizat, ceea ce o făcu să-şi dea seama că lui j i stătea în fire
să fie un om foarte metodic, organizat. îşi spuse că va
trebui să ţină minte asta. Oamenii metodici, organizaţi,
cu o gândire conservatoare rareori făceau ceva fără un
motiv anume. Categoric, nu erau genul impulsiv.
După ce el termină, ea băgă carneţelul înapoi în gean­
tă şi încercă să găsească o modalitate de a continua con­
versaţia. La celălalt capăt al firului urmă o tăcere lungă.
-C e faci? întrebă ea în cele din urmă, oarecum
prosteşte.
- î n clipa asta? Mă ocup de nişte lucruri aici, în bi­
roul din Santa Barbara, ca să pot lipsi din oraş câteva
O şansă incredibilă 67

săptămâni fără să-mi fac prea multe griji că se va alege


praful de Lightfoot Consulting Services.
-O !
- Da. Nu e prea interesant.
- Stai bine cu făcutul bagajelor?
- Da. Ce-ai mâncat la cină?
- Nimic. Nu mai e nimic de mâncare în casă.
Nick murmură ceva ce păru o înjurătură.
-D e ce nu te duci în oraş să-ţi iei un burger sau
ceva?
- Nu mi-e foame.
- Promite-mi că vei lua micul dejun mâine, înainte de
a pleca spre Port Claxton, bine?
- De ce ar trebui să-ţi promit asta?
- Fă-mi pe plac. Am impresia că nu mănânci aşa cum
trebuie.
Ea nu se simţi în stare să-l contrazică.
- Bine, bine, o să iau micul dejun. Eşti mulţumit?
- Deocamdată. Pe curând, Phila. Noapte bună!
-Noapte bună!
Fără nici un chef, puse receptorul la loc în furcă.
Stomacul îi chiorăi. Se gândi că, la urma urmelor, îi
era puţin foame. Poate că se va duce în oraş, ca să-şi ia
un burger.
Phila şedea pe valiză, simţindu-se mirată şi confuză şi
întrebându-se cât de foame îi era cu adevărat, când tele­
fonul sună din nou. Tresări şi ridică receptorul, supărată
că spera pe jumătate ca Nick să considere că indicaţii­
le date nu erau suficiente şi să dorească să i le explice
mai detaliat.
-Alo?
-în că nu s-a terminat, jigodie, chiar dacă pleci. Nu
s-a terminat! Ai minţit! Ai minţit despre soţul meu. Este
la închisoare fiindcă ai minţit. Iar ei mi-au luat copiii.
Toţi copiii au plecat, iar bărbatul meu e la închisoare
din cauza minciunilor tale. Ai distrus totul...
Phila se crispă puse încet receptorul în furcă, întreru­
pând acuzaţiile lui Ruth Spalding rostite printre hohote
de plâns.
68 Amanda Quick

capitolul 4
Nu era prima dată când Phila stătea la o poartă şi se
uita printre zăbrele la o mare petrecere de familie la care
ea nu era invitată. Ea şi Crissie îşi petrecuseră cea mai
mare parte a anilor adolescenţei aflând cum era să fii pe
dinafară şi să priveşti înăuntru.
însă Phila trebui să recunoască faptul că era pentru
prima dată când se afla în faţa unei porţi atât de ele­
gante şi privea o petrecere atât de mare. Când famili­
ile Lightfoot şi Castleton celebrau 4 Iulie, o făceau cu
mare fast. Phila avea impresia că tot oraşul Port Claxton
fusese invitat.
îşi petrecu degetele pe după zăbrelele din fier forjat şi
privi scena festivă. Marea peluză incredibil de verde era
plină de oameni în şorturi, maiouri, cămăşi cu mâneci
scurte şi blugi. Patru grătare lungi fuseseră instalate, iar
lângă ele forfotea o echipă de bucătari profesionişti,
din câte se părea. Mirosul fripturilor şi hamburgerilor
plutea în aer. Ştiuleţi de porumb înveliţi în folie de alu­
miniu erau cufundaţi adânc în cărbunii încinşi. Masive
boluri cu salată de cartofi, murături şi garnituri erau
aranjate pe mesele laterale. Berea şi sucurile se serveau
sub o copertină în dungi.
Totul era foarte patriotic şi tradiţional, şi, având în
vederea amploarea, foarte costisitor.
Două case grandioase, cu porticuri lungi şi graţioase
dominau culmea dealului de deasupra pajiştii. In spate­
le lor se afla o pantă împădurită, la poalele căreia înce­
pea întinderea mare a plajei.
„Casele de vacanţă11 ale familiilor Lightfoot şi Cast­
leton erau cu etaj şi erau proaspăt zugrăvite cu un alb
clasic şi rece. Fermecătoarele ferestre cu multe ochiuri
aveau jaluzele de un verde-închis. în spatele coloane­
lor porticurilor, Phila zări leagăne verzi. Ştiu instinc­
tiv că, înăuntru, nu exista nici urmă de mobilier de
după 1850.
Preţ de un minut, se gândi că probabil viraje greşit
la un moment dat şi ajunsese în altă parte şi în alt an.
O şansă incredibilă 69

De pildă, în Virginia. Sau în Maryland, cândva la înce­


putul anilor 1800.
Cel mai mare steag american pe care Phila îl văzuse
vreodată flutura în vârful unui catarg înalt instalat în
faţa celor două case.
-V ă pot ajuta cu ceva, doamnă?
Nu fusese o întrebare politicoasă, ci o provocare
directă. Phila tresări auzind vocea masculină bubuind
în spatele ei. Se răsuci aproape aşteptându-se să dea cu
ochii de un paznic înarmat cu o puşcă de calibru mare
şi însoţit de un câine fioros.
însă văzu un bărbat masiv şi chel îmbrăcat cu o căma­
şă aloha cu adevărat spectaculoasă. Deşi foarte colorată,
cămaşa n-o linişti. Toată animozitatea înnăscută faţă de
oamenii care credeau că-i pot spune ce să facă izbucni
instantaneu.
- Să mă ajuţi? repetă ea cu dulceaţă în glas. Mă îndo­
iesc. Nu pari genul dispus să ajute pe cineva.
Se răsuci pentru a continua să se uite printre zăbrele
la petrecerea de 4 Iulie dată de familiile Castleton şi
Lightfoot.
- Petrecerea asta nu este pentru turişti, ci doar pentru
locuitorii oraşului, iar eu sigur nu vă cunosc, doamnă.
Va trebui să plecaţi.
- E-n regulă, generale, mă aflu aici la invitaţia înălţi­
mii Sale, replică Phila fără^să se mai întoarcă spre el.
-C e-i prostia asta cu înălţimea Sa? Lasă aiurelile,
soro, şi mişcă-ţi funduleţul de-aici! Asta-i o proprietate
privată. Nimeni nu trece de porţi dacă nu e localnic sau
prieten al familiilor.
O palmă de dimensiunea şi greutatea unui bou în­
treg o apucă de umăr.
Phila se enervă. încercă să-şi smulgă umărul din pal­
ma grea, dar nu reuşi. Asta o înfurie şi mai tare.
- Ia mâna de pe mine, urangutanule! Ţi-am spus că
am o invitaţie tipărită.
- Nu zău? Atunci, ce-ar fi să mi-o arăţi?
Phila privi chipul dominat de un nas care era evident
că fusese spart nu doar o dată. O mustăcioară subţire
70 Amanda Quick

şi severă încorona buzele strânse ale bărbatului. Ceva


din ţinuta lui dureros de dreaptă o lămuri.
- Eşti fost puşcaş marin, nu-i aşa? se hazardă ea.
-Pentru informaţia dumitale, doamnă, nu există
foşti puşcaşi marini. Un puşcaş marin e puşcaş marin
până când moare.
-Vai, ce neplăcut pentru tine! replică Phila. Cu
siguranţă, este o povară cumplit de greu de purtat
toată viaţa.
O roşeaţă întunecată apăru sub bronzul bărbatului.
Mica mustaţă severă zvâcni, iar ochii ca nişte mărgele îi
ieşiră din orbite de indignare.
- Cum îndrăzneşti, obrăznicătură...?
- Ia-ţi mâinile de pe mine în clipa asta sau îmi voi
lua un avocat pentru drepturile omului şi te voi da în
judecată de nu te vezi!
- Nu zău? Atunci, să-ţi dau un motiv pentru asta.
Fără nici un avertisment, îi cuprinse talia cu mâinile
lui uriaşe şi o aruncă pe unul dintre umerii masivi.
Phila ţipă cât o ţinu gura, dar aparent, din cauza râ­
setelor şi sporovăielii generale, n-o auzi nimeni de pe
pajiştea verde.
- Lasă-mă jos sau jur că o să am grijă să ajungi la în­
chisoare! începu să-l lovească furioasă cu pumnii în spi­
nare. Era ca şi cum ar fi lovit un elefant. Totuşi, el nu o
lovea, aşa că ea nu se panică, dar se simţi profund ofen­
sată de purtarea lui grosolană. Eşti un exemplu perfect
de imbecil produs de mentalitatea militară a acestei ţări.
De unde ai apărut? Dintr-un program guvernamental
secret care a luat-o razna? Lasă-mă jos!
- Salut, Tec! Văd că a reuşit foarte repede să te scoată
din minţi. Se pricepe la asta.
-N ick! Phila îşi înălţă capul al auzul vocii familiare -
şi enervant de calme. Slavă Domnului că ai venit! Fă
ceva! Ticălosul ăsta e nebun.
- Domnule! Dumneavoastră sunteţi!
Phila se gândi că urangutanul părea entuziasmat.
- Bun venit acasă, domnule! Suntem teribil de bucu­
roşi că v-aţi întors.
O şansă incredibilă 71

Phila se zvârcoli frenetică.


-N ick, fă ceva! Spune-i acestui monstru să mă lase
jos. Apoi, cheamă poliţia. Omul ăsta este extrem de pri­
mejdios. Vreau să fie arestat pentru atac.
-T ec n-ar face rău nici unei muşte dacă n-ar fi pro­
vocat cu adevărat, zise Nick pe un ton neutru. Fireşte,
dacă te apuci să-i provoci pe oameni, ar trebui să te aş­
tepţi la anumite reacţii, Phila.
- Nu l-am provocat. La naiba, îmi exercitam un drept
constituţional! Fă-l să mă lase jos în clipa asta, altminteri
o să dau în judecată şi Castleton & Lightfoot, pe lângă
acest ticălos. Sunt sigură că un avocat bun ar putea do­
vedi că oricine l-a angajat pe tipul ăsta se face vinovat de
o judecată extrem de proastă.
- Pe toţi dracii, domnule, că doar n-o fi ea, nu? Ea e
prietena cu care i-aţi spus lui Flarry că veniţi?
- Mă tem că da. Philadelphia Fox, dă-mi voie să ţi-1
prezint pe William Tecumseh Sherman. Este un vechi
prieten al familiei. Lucrează pentru familia Lightfoot de
mulţi ani. De fapt, de când a plecat din armată.
- Concediază-1! replică Phila.
- Cred că ar fi mai bine să mi-o dai mie, Tec. Devine
cam temperamentală uneori.
- Desigur, domnule. îmi pare sincer rău pentru gre­
şeală. Tec începu să-şi dea jos povara. Mâinile lui cuprin-
seră talia Philei şi o ridică de pe umăr. Am întrebat-o
cine este, iar ea a început să fie impertinentă.
- E genul ei.
- Treaba mea este să am grijă ca nimeni să nu treacă de
porţi. Anul trecut, doi motociclişti au încercat să strice
petrecerea. Au creat nişte necazuri înainte de a apuca
să scap de ei.
-A i impresia că semăn cu o motociclistă, idiotule?
Phila închise ochii când cerul se răsuci deasupra ei. Aş­
teptă nerăbdătoare ca picioarele ei să atingă solul. Con­
tinuă să vorbească în aer: Este absolut intolerabil! Nu
pot să cred că omul acesta a lucrat pentru familia ta
atâţia ani, Nick. Ce faceţi, puneţi şi capcane pe peluza
din faţă? Aveţi aligatori în mlaştini în jurul uşii din faţă?
72 Amanda Quick

Mai sunt pe-aici şi alţi roboţi militari ca ăsta? Aveţi pis-


toale-mitraliere Uzi în hol...? Aaau! Nick!
O a doua pereche de mâini mari o prinse de talie, iar
Phila se pomeni atârnând pe umărul lui Nick.
- O să-mi folosesc acţiunile Castleton & Lightfoot
pentru a aduce ambele familii la sapă de lemn, jură
Phila.
-Uşurel, Phila! Mă ocup eu de ea, Tec. Ne vedem
puţin mai târziu?
- Da, domnule. Sigur că da, domnule. Tare mult mă
bucur că v-aţi întors!
- Mulţumesc, Tec. Mă întreb dacă şi ceilalţi vor simţi
acelaşi lucru.
- Sunt sigur că da, domnule. Nu încape îndoială.
Din poziţia ei cu capul în jos, Phila zări expresia de
pe chipul lui Tec Sherman. îi zâmbea larg lui Nick.
Exista un membru al familiei care părea bucuros să-l vadă
pe fiul risipitor. îşi aminti că, desigur, Tec nu era chiar
un membru al familiei. Era doar un angajat.
- Lasă-mă jos, Nick! S-a exagerat destul cu gluma.
Văzu porţile din fier forjat trecându-i prin faţa ochi­
lor când Nick intră. Când îşi coborî privirea, zări o mare
de un verde profund sub picioarele îui.
- Este 4 Iulie, Phila, îi explică el. E normal să ne dis­
trăm puţin.
-A şa se distrează un Lightfoot? Brutalizând femei
inocente?
-N-am mai încercat asta niciodată, rosti Nick gân­
ditor. Palma lui urcă mai sus pe coapsa ei acoperită de
blugi. Nu-i deloc rău.
înainte să apuce să continue, o altă voce masculină îl
întrerupse. O voce vag familiară. Plină, bine modulată,
foarte mătăsoasă. O voce excelentă pentru a face pe ori­
cine o asculta să creadă orice. O auzise o dată, la telefon,
îi aparţinea lui Darren Castleton.
-Salut, Nick! Ce naiba ai acolo? Tehnica ta de abor­
dare a femeilor a avut parte de câteva schimbări în ulti­
mii trei ani?
- N-am avut niciodată fineţea ta, Darren.
O şansă incredibilă 73

- E de la sine înţeles. Eşti un Lightfoot, nu un Castle-


ton. Dar, cu siguranţă, nu te-a interesat niciodată genul
pe care trebuie să-l aduci acasă pe umăr. Probabil că ea
este foarte interesantă.
- Este!
-M ă bucur să te văd, Nick. Vocea lui Darren deve­
nise sinceră. Mă bucur al naibii de mult! A trecut prea
mult timp.
- Sper doar că a trecut suficient.
Phila simţi braţul drept al lui Nick mişcându-se sub
coapsele ei şi realiză că el dădea mâna cu Darren.
- In caz că aţi terminat cu mare revedere, aş aprecia
dacă cineva m-ar lăsa să stau pe propriile picioare.
- Cred că e nervoasă, Nick.
-Nu-i vina mea. A avut o mică altercaţie cu Tec, în
faţa porţii. Cu o mişcare lejeră, Nick o puse jos pe Phila
şi privi rânjind cum ea îşi dădu la o parte părul de pe
ochi şi îşi îndreptă bluza ce avea un imprimeu fucsia
cu verde. Darren, ea este domnişoara Philadelphia Fox.
Phila se încruntă la bărbatul remarcabil de frumos
din faţa ei. Părea să fie cam de vârsta lui Nick, dar asta
era singura asemănare. în vreme ce Nick era mare şi
solid, şi cu trăsături dure, Darren Castleton era graţios,
zvelt şi aristocratic.
Phila decise că faţa lui avea exact atâtea muchii cât să
nu fie considerată drăgălaşă. Avea genul de dinţi care
ar fi dat bine în posterul oricărei campanii. Părul casta-
niu-deschis şi ochii albaştri limpezi îi dădeau acea înfă­
ţişare americană tipică, în care oamenii avea tendinţa să
se încreadă de la prima vedere.
Trebui să admită că Darren Castleton avea ceva foar­
te atrăgător, ceva dincolo de trăsăturile frumoase şi de
şarm. Cuvântul „charismâ" îi veni în minte când îşi
dădu seama că-i zâmbea. Când el îi întinse mâna, ea
i-o strânse.
- Bună ziua, domnule Castleton.
- Darren, o corectă el instantaneu. Strângerea lui de
mână era fermă. Mă bucur să te cunosc, Phila. îmi pare
74 Amanda Quick

rău de ce s-a întâmplat la poată. Tec are tendinţa să-şi ia


sarcinile foarte în serios.
-Probabil, din cauza mentalităţii militare, explică
Phila. Este un handicap sever.
- S-ar putea să ai dreptate.
Darren schimbă un rânjet rapid cu Nick.
- Bănuiesc că familiile Castleton şi Lightfoot au mult
de suferit din pricina asta, murmură Phila.
- Unii dintre noi au reuşit să se ridice mai presus de
asta, rosti Darren încă zâmbind.
Crissie avusese foarte puţin respect pentru bărbaţi
în general, aşa că nu zăbovise asupra lor în corespon­
denţă sau când vorbiseră la telefon. Bărbaţii erau doar
nişte creaturi de manipulat atunci când era util. Dar
despre Darren Castleton făcuse una sau două observaţii
de care Phila îşi amintea. „Ei discută despre o carieră
politică pentru el“, comentase ea. „Probabil că ar fi bun
la asta. Are dinţi superbi şi o nevastă pe care Eleanor a
ales-o special pentru slujba de soţie de politician. Hilary
zice că e de acord ca familiile să finanţeze campaniile
lui Darren. Spune că, pentru a candida la o funcţie în
administraţie, e nevoie de o tonă de bani şi de multă
influenţă. Iar familiile Lightfoot şi Castleton au şi una,
şi alta.“
- Haideţi să mâncaţi ceva. Ca de obicei, Reed supra­
veghează jucrurile la grătar. Ştii cât de mult îi place asta.
Darren se uită la Nick. Tatăl tău abia aşteaptă să de re­
vadă, Nick.
- Chiar aşa?
Cu un gest firesc, Nick cuprinse cu un braţ umerii
Philei şi porni spre locul unde se aflau grătarele.
-Acordă-i o şansă, bine? sugeră Darren încetişor.
-Crezi că el îmi va acorda una?
-C red că lucrurile o să decurgă foarte bine dacă
toată lumea le dă o şansă, spuse Darren. Ţi-e foame,
Phila?
Ea inhală aromele care veneau din direcţia grăta­
relor şi fu din nou surprinsă de faptul că abia aştepta
să mănânce.
O şansă incredibilă 75

- Da, cred că da.


- Foarte bine. E destul pentru toată lumea.
Phila se uită la el.
- Daţi în fiecare an o petrecere de 4 Iulie?
- în fiecare an de când eu şi Nick ne putem aminti.
Este o tradiţie C&L. Oamenii de-aici contează pe asta.
Phila dădu din cap, conştientă de greutatea bra­
ţului pe care Nick îl pusese pe umerii ei. Se miră.
Aerul lui natural de posesivitate o deconcerta, dar o
şi intriga. Era prima dată când îl întâlnea de când el
plecase din Holloway şi era surprinsă de uşoara plăcere
pe care o simţise puţin mai devreme, când o pusese pe
umărul lui.
La jumătatea drumului spre grătare, zări doi câini
musculoşi care se apropiau alergând în salturi prin mul­
ţime. Se repeziră la Nick, care le vorbi încetişor se jucă
cu urechile lor câteva clipe.
- Se pare că îşi amintesc de tine, remarcă Darren.
-C e rasă sunt? întrebă Phila îngrijorată când câinii
negri cu maro îşi întoarseră spre ea capetele mari.
- Rottweileri, rosti Nick.
- Ştiam eu, murmură Phila. Câini ucigaşi.
încercă să se dea îndărăt când animalele îşi băgară
curioase boturile în mâinile ei, dar nu fu suficient de
rapidă. Cu un suspin resemnat, le mângâie cu blândeţe
capetele. Părură să se bucure de atenţia acordată şi îi
cerură nerăbdători mai multă.
-C a să vezi, spuse Darren. Te-au acceptat imediat,
Phila. De obicei, nu fac asta. în mod normal, le ia ceva
vreme până acceptă un străin.
- Probabil că tocmai mă măsoară ca să vadă dacă le
ajung pentru cină, zise Phila. încearcă să-şi dea seama
care este cea mai uşoară şi mai rapidă modalitate de
a-mi rupe gâtul. Cum îi cheamă? Bruno şi Devii?
- Cupcake şi Fifi, îi spuse Nick.
- Da, sigur.
- E adevărat. Tata i-a cumpărat chiar înainte de ple­
carea mea. El i-a botezat. Nick îşi împinse ochelarii mai
sus pe nas şi zâmbi vag privind cum se alintau câinii.
76 Amanda Quick

Darren are dreptate. I-ai făcut să-ţi mănânce din palmă.


E foarte neobişnuit.
-N ici nu vă pot spune cât de încântată sunt, rosti
Phila. Rottweilerii îşi ridicară spre ea capetele cu limbile
atârnând şi râseră de parcă zisese ceva foarte amuzant,
îmi amintesc de voi.
- Crissie Masters ura câinii, spuse Darren încet.
-Crissie era îngrozită de câini, explică Phila cu
răceală.
Mângâie rottweilerii pentru ultima oară şi încercă să
se dea îndărăt.
-Haideţi să luăm mâncarea de care vorbeam, rosti
Darren deschizând calea. Ce-ai zice de o bere, Nick.7
- Sună grozav.
Câinii dansară pe lângă picioarele Philei tot drumul
până la grătare. în cele din urmă, renunţă la încercarea
de a-i descuraja. Nu era prima dată când se pomenea
într-o astfel de situaţie. Animalele şi copiii reacţionau
adesea astfel în preajma ei.
Oamenii erau înghesuiţi lângă grătare, dar mulţimea
se despărţi aproape ca prin farmec când Nick, Phila şi
Darren se apropiară. Când ultimul oaspete flămând se
dădu la o parte, apăru un bărbat mare, cu umeri largi,
având în jur de 65 de ani. Ţinea o spatulă în mâna
dreaptă şi supraveghea şase bărbaţi care purtau şorţuri
de bucătari.
Când bărbatul cu păr argintiu se răsuci pentru a pri­
vi în direcţia ei, Phila recunoscu imediat nasul. Recu­
noscu şi ochii cenuşii şi,reci, şi pomeţii înalţi şi duri.
Reed Castleton. Simţi braţul lui Nick încordându-se pe
umerii ei, dar vocea îi fu la fel de calmă ca întotdeauna
când vorbi:
- Bună, tată!
Reed dădu neutru din cap, dar în ochii cu pleoapele
pe jumătate coborâte se desluşi o anumită intensitate în
timp ce îşi examină fiul.
-A m auzit că te întorci. Mă bucur că ai putut să
ajungi la picnicul din acest an. Cuvintele părută afecta­
te, dar sincere. Să înţeleg că ea este domnişoara Fox?
O şansă incredibilă 77

- Phila, el e Reed Castleton. Tatăl meu.


- Bună ziua, rosti Phila cu o politeţe precaută.
Nu era sigură la ce să se aştepte. Crissie îi spusese
foarte puţine despre Reed Lightfoot. „E mereu pe tere­
nul de golf. Se fereşte din calea lui Hilary.“
- Mă bucur să te cunosc, Phila, zise Reed întorcând
un hamburger cu o mişcare iute a mâinii. Urmă o
tăcere ciudată înainte ca el să adauge: Doriţi câte un
hamburger?
întrebarea păruse a-i fi adresată lui Nick, dar, fiindcă
el nu răspunse, Phila interveni automat:
- Pare grozav, rosti ea.
Reed dădu din cap evident bucuros să aibă ceva con­
structiv de făcut.
- Vi-i pregătim imediat. Eleanor, unde eşti? Mai avem
nevoie de chifle.
- O să-i cer cuiva de la firma de catering să mai
aducă, Reed.
Phila întoarse capul şi văzu o elegantă femeie de vreo
60 de ani apropiindu-se prin mulţime. Avea o mică şap­
că marinărească pe părul discret nuanţat bej-blond şi
purta o fustă din mătase roşie, alb cu albastru peste
o fustă plisată din mătase albă. Zâmbetul îi era vag,
dar politicos. Ochii ei de un albastru-deschis se îndrep­
tară imediat spre Nick.
-N ick, scumpule! Ai venit! Mă bucur atât de mult să
te văd, dragul meu. Am auzit că urma să soseşti astăzi
şi am fost cu toţii foarte încântaţi.
Nick îi dădu drumul Philei pentru a o lăsa pe Elea­
nor Castleton să-l îmbrăţişeze.
- Bună, Eleanor. Mă bucur să te revăd. Ea este Phila­
delphia Fox.
Eleanor se întoarse spre Phila, încă având pe buze un
zâmbet amabil, dar ochii reci.
- Desigur. Bună ziua, domnişoară Fox. Cred că ai fost
prietenă cu Crissie Masters, nu-i aşa?
-A şa este. A fost cea mai bună prietenă a mea. De
fapt, mi-a fost ca o soră.
78 Amanda Quick

Phila decise că era mai bine să pună cărţile pe masă


de la începutul jocului. Ştia deja ce părere avea Eleanor
Castleton despre Crissie. „Mă urăşte din tot sufletul.
Dar e-n regulă. Nici eu nu ţin la ea“, spusese Crissie la
un moment dat.
-C e accident îngrozitor! rosti Eleanor pe un ton
indiferent. Se răsuci spre o femeie atrăgătoare şi zveltă
cu părul negru, ai cărei ochi extraordinar de negri erau
aţintiţi asupra Philei.
- Vicky, dragă, vino s-o cunoşti pe Phila Fox. Prietena
lui Crissie.
- Bună ziua, domnişoară Fox. Eu sunt Victoria Cast-
leton, soţia lui Darren.
-B u nă ziua, spuse Phila încet, întinzându-i mâna şi
amintindu-şi descrierea făcută de Crissie acestei mem­
bre a clanului: „Draga de Eleanor a ales-o special pentru
cariera politică a fiului ei“.
Victoria Castleton se uită la Nick şi zâmbi precaută.
- Bună, Nick. Mă bucur să te revăd.
-Bună, Vicky. Nick dădu din cap spre ea. Unde-i
Jordan?
-A ici sunt, anunţă un băieţel ieşind de după adăpos­
tul oferit de picioarele mamei lui. Tu cine eşti?
Nick se lăsă pe vine.
-E u sunt Nick. Tu nu-ţi aminteşti de mine, dar eu
îmi amintesc de tine. Ultima dată când te-am văzut,
aveai doar vreo doi anişori şi erai cam atât de înalt.
îşi ridică palma la mai puţin de un metru deasupra
ierbii.
-Acum, sunt mare! Jordan zâmbi cu mândrie şi se
apropie de mâna lui Nick pentru a demonstra diferenţa
de înălţime. îşi ridică privirea spre Phila. Bună!
- Bună şi ţie! Numele meu e Phila.
Se gândi că siguranţa băieţelului vorbea de la sine.
Era un copil care avusese întotdeauna parte de multă
dragoste şi de multă atenţie, un băieţel sigur de locul
său în familie şi astfel sigur că toţi ceilalţi îl priveau cu
bunăvoinţă. Copiii cu care ea lucra rareori vădeau o
astfel de siguranţă liniştită. Zăbovi asupra acelui ultim
O şansă incredibilă 79

gând. Nu avea să mai lucreze cu asemenea copii. Cariera


ei se sfârşise.
- îţi plac algele? întrebă Jordan.
- Da, de fapt, îmi plac, răspunse Phila prompt. îmi
plac mult algele.
- Am la mine în cameră. Vrei să vezi?
-A ltă dată, Jordan. Victoria îl luă de mână pe fiul ei
şi îl trase puţin mai departe de Phila. Phila şi Nick vor
să mănânce acum.
- Cred că hamburgerii sunt gata, spuse Eleanor Cast-
leton pe un ton neutru. Luaţi-vâ salată şi garnituri.
- Mersi, Eleanor.
Nick luă farfuria şi o conduse pe Phila spre masa cu
salată de cartofi.
-V ăd pe-aici multe regrete sincere faţă moartea lui
Crissie, murmură Phila. Ce accident îngrozitor! adăugă
ea imitând tonul nepăsător al lui Eleanor Castleton.
Nick puse nişte salată de cartofi pe farfuria Philei.
-A r fi bine să fii realistă în privinţa asta, Phila. Nu te
poţi aştepta să-i pară prea rău de moartea lui Crissie. Cât
a stat aici, prietena ta i-a făcut viaţa un iad lui Eleanor.
- Dar nu a fost vina lui Crissie că Burke Castleton şi-a
înşelat soţia, cu 26 de ani în urmă.
- Ai perfectă dreptate, desigur, rosti o voce nouă, în
spatele Philei. Nou-venita avea un vag accent de New
England. Nu a fost deloc vina ei. Dar nu te aştepta ca
Eleanor Castleton să recunoască asta vreodată. A făcut
mari eforturi să înfrumuseţeze imaginea Castletonilor.
Phila ştiu fără să i se spună cine era vorbitoarea.
Când se răsuci, nu fu mirată să vadă o femeie rasată,
zveltă, cu părul castaniu-roşcat şi ochi de culoarea verde
a smaraldului. Era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni
cafenii, care îi scoteau în evidenţă picioarele lungi, şi cu
o cămaşă din mătase de un crem aproape alb, o ţinută
elegantă, ce îi sublinia trăsăturile. Pe mâna stângă, avea
o verighetă de aur.
- Bună! rosti Phila.
-B u nă, Phila! Eu sunt Hilary Lightfoot. Hilary în­
tinse o mână cu manichiură perfectă. Vreau să-ţi spun
80 Amanda Quick

cât de rău îmi pare de Crissie. Era o făptură fascinantă,


strălucitoare şi plină de viaţă. îmi lipseşte.
Phila luă mâna cu degete şi unghii lungi.
- Mulţumesc, doamnă Lightfoot. Mă bucur să vă cu­
nosc. I-aţi plăcut lui Crissie.
Phila îşi aminti că era singura membră a clanului
pe care Crissie o plăcuse, aşa că şi era gata s-o placă pe
Hilary Lightfoot.
-Spune-mi Hilary. îşi retrase mâna din a Philei şi
se uită la Nick, care înfuleca salată de cartofi. Hila­
ry avea pe chip o expresie senină, dar indescifrabilă.
Bună, Nick!
Nick dădu din cap. Nu-i întinse mâna.
- Bună, Hilary!
- Am fost surprinsă să aud că te-ai decis să te întorci.
-C h iar aşa? Nick muşcă dintr-un castravete murat şi
privi peste mulţime. A venit multă lume anul ăsta.
-V in e tot mai multă în fiecare an. Cât de curând, va
trebui să limităm invitaţiile la rudele noastre şi la prie­
teni. Hilary îi urmări privirea. Treaba asta cu invitatul
întregului oraş devine ciudată, ca să nu mai spun că şi
foarte costisitoare.
- Castleton &. Lightfoot îşi permite.
Vocea lui Nick fusese neutră, dar Phila avu impresia
că detectase o urmă de enervare.
-Adevărat, dar nu merită.
- Picnicul de 4 Iulie este o tradiţie a Castleton & Light-
foot. Nu-1 văd pe tata renunţând.
Nick muşcă zdravăn din hamburgerul său, privind în
continuare mulţimea.
- în ultima vreme, lasă tot mai mult deciziile impor­
tante în seama mea, îi spuse Hilary încet. De fapt, poate
că te-am interesa să afli că, la întrunirea anuală de anul
trecut, m-a lăsat să votez şi în numele lui, şi în al tău. Are
încredere în mine că fac cum e mai bine pentru firmă.
- A avut mereu încredere în tine, nu-i aşa, Hilary?
- Da ce n-ar avea? M-a preocupat întotdeauna binele
companiei C&.L, spre deosebire de tine.
O şansă incredibilă 81

Phila se apropie de tava cu garnituri şi se concentră


asupra punerii de muştar şi castraveţi muraţi pe ham-
burger. Simţea aerul din jurul celor doi trosnind din
pricina tensiunii, ceea ce o făcu să simtă fiori pe şira
spinării. De asemenea, o făcu să-şi pună câteva întrebări
interesante. Ce relaţie avusese Nick cu Hilary? Era clar
că, în ultimii ani, nu irosise bani pe felicitări de Ziua
Mamei, pentru a i le trimite soţiei tatălui său.
Darren se apropie de ei, cu două cutii de bere în
mâini. Ii dădu una lui Nick în vreme ce Hilary dădu din
cap spre Phila, apoi dispăru în mulţime.
-Poftim! rosti Darren. M-am gândit că ţi-ar prinde
bine una.
-Te-ai gândit bine.
Nick luă cutia de bere şi o desfăcu.
- Dacă tot eşti aici, spuse Darren pe un ton relaxat,
ne-ai putea ajuta cu artificiile, mai târziu.
- Sigur. De ce nu?
- Ştiam eu că vor fi artificii, rosti Phila în surdină.
Nick se uită la ea.
- Am impresia că artificiile din seara asta vor fi doar
începutul.

Spectacolul pirotehnic aprinse cerul nopţii exact la


ora 10. Phila se aşeză turceşte pe pajiştea din faţa unui
dintre porticurile cu coloane pentru a-1 privi. Era încon­
jurată de femeile din clanurile Lightfoot şi Castleton.
Singura persoană de sex masculin din grup era micul
Jordan, care era atât de entuziasmat, încât nu putea
sta locului.
Locuitorii oraşului erau risipiţi pe toată peluza cea
mare. Unii beau o ultimă cutie de bere, iar alţii încercau
să mănânce o ultimă bucată de plăcintă cu mere. Câinii
se îndopaseră zdravăn şi zăceau letargici în apropiere.
Unul dintre ei, cel pe nume Fifi, după cum bănuia Phi­
la, reuşise cumva să-şi pună capul în poala ei.
Nick dispăruse împreună cu tatăl lui, cu Tec Sher-
man şi cu Darren.
82 Amanda Quick

- Toţi bărbaţii Castleton şi Lightfoot se ocupă de arti­


ficii? o întrebă Phila pe Vicky, care şedea lângă ea.
- Este o tradiţie, îi explică Vicky pe tonul ei aspru. îşi
privi fiul, care ţopăia. Peste câţiva ani, şi Jordan va ajuta
îa pregătirea spectacolului de artificii.
- La anul, la anul, la anul! cântă Jordan, apoi ţipă
când o altă jerbă colorată umplu cerul nopţii.
- Artificiile sunt primejdioase, rosti Phila încruntân-
du-se. în esenţă, sunt dispozitive explozive. Nişte mici
bombe. Ar trebui să fie mânuite de experţi.
-Reed, Darren şi Nick sunt experţi. La fel a fost
şi Burke.
- Chiar aşa? Unde au învăţat?
Phila îşi ridică din nou privirea când o mulţime de
stele roşii explodară deasupra.
-A , fiecare bărbat Castleton şi Lightfoot face servi­
ciul militar, spuse Vicky. Presupun că, după ce Jordan
va termina facultatea, se va înrola în marină sau în avi­
aţie o vreme.
- O altă tradiţie? întrebă Phila pe un ton sec.
- Nu ţi-ar veni să crezi câte tradiţii au creat aceste fa­
milii în doar două generaţii. Ai mei locuiesc în Virginia
din anii 1700, dar n-au atâtea obiceiuri şi ritualuri câte
au familiile Castleton şi Lightfoot.
-N ick şi Darren au făcut şi ei armata?
- Taţii lor i-ar fi dat afară din companie dacă nu şi-ar
fi făcut datoria faţă de armată. Nu-ţi face griji. Toţi ştiu
ce au de făcut cu explozibilii şi cu armele de foc.
-C e liniştitor!
Hilary vorbi încet din întunericul din dreapta
Philei.
- Mă duc să-mi iau ceva de băut. Vrea cineva ceva?
Phila clătină din cap.
-N u, mulţumesc.
-N ici eu nu vreau, Hilary, murmură Victoria.
-V in cu tine, Hilary, dragă.
Eleanor Castleton se ridică de pe leagănul aflat pe
verandă şi o urmă pe Hilary în casă.
O şansă incredibilă 83

Victoria şi Phila rămaseră în tăcere vreme de câteva


minute, privind artificiile care explodau deasupra. Phila
se juca absentă cu urechile lui Fifi. Câinele se înfioră
de plăcere.
- O să continui ce a început Crissie? întrebă încet
Victoria în cele din urmă.
Phila se întrebase de ce tonul femeii era atât de ten­
sionat, aşa că se bucură că avea să afle în sfârşit motivul
pentru care era neprietenoasă.
- Ce vrei să spui?
- O să ne creezi necazuri?
- Crezi că pot?
- Crissie cu siguranţă a putut.
- Eu nu sunt Crissie.
-N u, tu eşti altfel. Foarte diferită. Mi-am dat seama
de asta din clipa în care te-am văzut. Dar te afli într-o
poziţie care îţi permite să creezi tot felul de necazuri. Ai
acele acţiuni. De ce te-a adus Nick în Port Claxton?
-Pentru a-mi da ocazia să aflu ce s-a întâmplat
cât timp Crissie a fost aici. Am vrut să ştiu ce i-aţi
făcut, Vicky.
- Mai degrabă, ea ne-a făcut nouă, se răsti Victoria.
De dragul tău, îmi pare rău că a murit, dar a făcut mult
rău în scurta perioadă cât a stat aici, Phila. Sper că tu nu
vei face la fel. Familiile au trecut prin destule.
- Prin ce anume au trecut familiile?
- Las-o baltă! Nu te priveşte. M-am gândit doar că ar
trebui să ştii că tot ce s-a întâmplat între noi şi Crissie
nu a fost numai din vina noastră.
- Probabil.
Iarăşi urmă o tăcere de câteva minute înainte ca Vic­
toria Castleton să vorbească:
-N ick s-a întors astăzi pentru tine, nu-i aşa? Habar
n-ai ce şoc a fost pentru toată lumea - poate, cu excepţia
lui Eleanor. Ea întotdeauna a crezut că el se va întoarce
mai devreme sau mai târziu. Mă întreb ce plănuieşte el.
- Plănuieşte să pună mâna pe acţiunile mele, la fel ca
toată lumea.
84 Amanda Quick

Phila se gândi că, dacă ar fi deşteaptă, n-ar trebui să


uite acest adevăr elementar nici măcar o clipă.
O explozie se produse deasupra, iar în strălucirea sla­
bă, Victoria o privi pe Phila cu un interes rece.
- Am văzut mica scenă petrecută la poartă, în după-a-
miaza asta. Toţi am văzut-o. Ce intrare v-aţi făcut!
Phila tresări.
- I n mod categoric, nu consider asta o intrare
triumfală.
-N-am spus că Nick ar considera-o. In orice caz, nu
Nick de acum trei ani. Aş fi pariat şi ultimul dolar că
Nicodemus Lightfoot nu e genul de bărbat care să-şi
pună vreodată o femeie pe umăr şi să o care printr-o
mulţime de oameni.
- Poate că a stat prea mult în California.
- Indiferent de motiv, în mod cert a relevat o nouă
latură a lui. Şi este o latură pe care Hilary sigur n-a vă­
zut-o niciodată. Nu mi-1 pot imagina pe Nick punând-o
pe umăr. Nici într-un milion de ani.
- Pe Hilary? Phila încremeni. De ce ar vrea să o pună
pe umăr?
Victoria o studie câteva clipe în lumina altei explozii.
- Nu ştii?
- Ce să ştiu?
- îmi cer scuze. N-ar fi trebuit să spun asta. însă am
presupus că Nick ţi-a zis deja.
- Pentru numele lui Dumnezeu, ce să-mi spună?
- Hilary este fosta soţie a lui Nick. Au divorţat cu trei
ani în urmă. Ea s-a măritat cu Reed în ziua în care s-a
finalizat divorţul.

capitolul 5
Tăcerea din bibliotecă era apăsătoare. Nick stătea re­
laxat pe un scaun cabriole1 din mahon, cu picioarele
întinse în faţă, şi se uita cum tatăl lui turna brandy în
paharele aflate pe o măsuţă cu rotile de la începutul
1 M obilier cu picioare curbate (n.tr.)
O şansă incredibilă 85

secolului al XlX-lea. Cristalul vechi scoase un clinchet


melodios. Nick se întrebă ce făcea Phila în clipa aceea.
Decise că, probabil, dormea buştean. Cu o jumăta­
te de oră în urmă o condusese la casa lui Gilmarten.
Fusese suspect de tăcută. Se gândise s-o sărute, dar se
hotărâse că era mai bine să nu rişte. Starea ei de spi­
rit fusese o combinaţie primejdioasă între gânditoare
şi explozivă.
în timp ce Reed pregătea băuturile, Nick îşi îndreptă
privirea spre pereţii familiari acoperiţi cu rafturi de cărţi
până la tavanul înalt. Ştia că biblioteca era un model
reuşit al perioadei federale1. Eleanor Castleton o conce­
puse şi se ocupase de alegerea mobilierului de acolo, la
fel ca din celelalte camere ale caselor de vacanţă şi ale
reşedinţelor principale, de pe Bainbridge Island. Ştia cu
certitudine că, dacă Eleanor spunea că încăperea era de­
corată în stil federal, fără îndoială aşa era.
„Sunt sigură că e perfect, Nick“, îi zisese mama lui
cândva, cu un zâmbet crispat. „Eleanor ştie cum să facă
totul perfect. A fost crescută să fie o doamnă.“
Cărţile de pe rafturi variau de la Moby Dick la un re­
cent expozeu despre munca unui agent CIA. Biblioteca
în sine era făcută de Duncan Phyfe din lemn mahon,
plop şi pin, iar cărţile erau protejate de geamuri. într-un
colţ dosnic al bibliotecii, îndesat în spatele a trei volu­
me despre istoria Americii din secolul al XlX-lea se afla
un exemplar vechi al revistei Playboy. Nick presupuse că
încă era acolo. El îl băgase acolo, cu mult timp în urmă,
când avusese impresia că auzise paşii mamei lui în hol.
Nu mai apucase să-l recupereze.
Din câte îşi amintea, femeile din revistă aveau pieptul
extrem de mare. Spre deosebire de Phila, care avea sâni
mici, delicaţi şi obraznici, plus un funduleţ bombat,
despre care era sigur că îl putea cuprinde în palme.
Privirea lui hoinări mai departe prin cameră, către
oglinda girandole, cu sfeşnice laterale, deasupra căreia
se afla vulturul american. Străvechiul paravan brodat
1 Stil de m obilier din perioada aproximativă 1 7 8 9 -1 8 2 3 (n.tr.)
86 Amanda Quick

încă se afla în faţa şemineului. Masa rotundă acoperită


cu postav verde era, ca de obicei, lângă scaunul lui.
Fiecare colţişor al încăperii răsuna de ecouri ale
copilăriei lui Nick şi ale trecutului său mai recent.
Nu mai fusese de mult timp acolo. Nu se mai simţea
confortabil.
-A le naibii artificii sunt tot mai complicate în fiecare
an, nu-i aşa? remarcă Reed pe un ton hotărât conversa­
ţional, în timp ce îi dădu lui Nick un pahar.
Se aşeză într-un fotoliu albastru, în faţa fiului său.
Se părea că fusese declarat un armistiţiu. Nick încer­
că să-l respecte.
- A fost un spectacol reuşit în seara asta. Copiii s-au
distrat pe cinste.
- Mereu se distrează pe cinste. Reed sorbi din bran-
dy-ul său. Cum merge afacerea? Există o cerere mare
pentru consultanţă?
-Destulă. Replica i se păru cam trece. Nick încercă
să dezvolte răspunsul. California e plină de genii în
domeniul fast-foodului care cred că a venit vremea să
deschidă un local cu pui fript cu grepfrut în centrul ora­
şelor Tokyo sau Milano. Toţi sunt dispuşi să plătească
pentru sfaturi.
- Ce ştii tu despre pui fript cu grepfrut?
-N im ic, rosti Nick silindu-se să ignore tonul sceptic
al lui Reed. Dar ştiu multe despre cum se fac afaceri în
Tokyo şi Milano.
- Datorită faptului că ai fost crescut ca un Lightfoot.
-M da. Datorită acestui fapt. Nimic nu poate înlocuit
un trecut bun şi consistent, nu-i aşa, tată?
-N-am crezut că te vei osteni să-ţi aminteşti de
trecut.
- Mi se aminteşte de el din când în când. Nick deslu­
şise ostilitatea din vocea lui Reed, dar avea nişte între­
bări de pus. Apropo de trecutul familiilor, cum o mai
duce firma Castleton & Lightfoot?
Reed îl privi cu pleoapele pe jumătate coborâte.
-B ine.
-A sta mă lămureşte pe deplin.
O şansă incredibilă 87

- Dacă te-ar fi interesat să capeţi mai multe detalii, ai


fi venit la întâlnirile anuale.
- Cred că asta ar fi fost cam stânjenitor pentru toată
lumea, nu?
Reed se ridică în picioare şi, fără să spună nimic, se
duse în celălalt capăt al încăperii. Se opri lângă fereastră
şi privi în întuneric o clipă îndelungată.
-D acă n-ai fi fost atât de al naibii de încăpăţânat,
nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
- Fii rezonabil, tată. Nu mă poţi învinovăţi de încăpă-
ţânare. E o trăsătură de familie.
- Am fi putut rezolva lucrurile.
-Treaba cu renunţarea la contractele cu armata?
Poate. Dar amândoi ştim că n-am fi putut rezolva cea­
laltă problemă.
- La naiba, Nick...
-N u erai obligat să te însori cu ea, tată. Sunt băiat
mare. Pot îndrepta şi singur lucrurile.
- Ei bine, pe ăsta nu te-ai ostenit să-l îndrepţi, nu-i
aşa. Ai lăsat pe altcineva s-o facă.
Nick simţi că se înfurie.
-Ştiam ce fac. Ar fi trebuit să ai puţină încredere
în mine.
- La naiba, a trebuit să fac ceva! N-am putut să-i în­
torc pur şi simplu spatele. Nu era corect. Dacă tu n-ai
fi... Reed făcu un efort eroic evident de a nu termina
propoziţia. Hai să schimbăm subiectul.
- Mda. Hai să-l schimbăm!
Reed se răsuci brusc.
- în regulă, ce naiba se petrece între tine şi femeia aia?
-M ai nimic. încă.
Paharul cu brandy se legănă între degetele lui Nick.
-A i putea măcar să-mi spui ce plănuieşti.
- Nu sunt sigur.
- De ce ai adus-o aici?
- Are nişte întrebări la care doreşte răspunsuri.
-întrebări în legătură cu ce? Cu Castleton &. Lightfoot?
-N u, deja ştie că firma produce maşinării ale morţii.
Nick zâmbi vag.
88 Amanda Quick

-Maşinării ale morţii? O, la dracu’, doar nu e una din


ăia, nu?
- Ba mă tem că da.
-Speram că e mai degrabă ca prietena ei, Masters.
Ahtiată să pună mâna pe ce poate.
- îmi pare rău, dar nu va fi atât de simplu.
-A i zis că are nişte întrebări la care doreşte răspunsuri.
- Despre noi şi despre ce s-a întâmplat cu prietena ei
Crissie Masters.
Reed păru exasperat.
- Ce-i cu ea?
-Vrea să afle cum s-au purtat familiile cu ea şi dacă
au vreo responsabilitate morală pentru ce i s-a întâmplat
domnişoarei Masters. Cred că ce va hotărî în privinţa
noastră va determina soarta acţiunilor C&.L pe care
le are.
- Responsabilitate morală? Pentru moartea lui Crissie
Masters? E nebună? Masters s-a îmbătat şi a urcat într-o
maşină. Asta a fost tot. Nimeni altcineva nu este impli­
cat, iar noi cu siguranţă nu avem nici o responsabilitate
morală pentru ce s-a întâmplat. Asta-i genul de gândire
liberală deformată care încearcă să dea vina pe oricine
numai pe cine e cu adevărat vinovat nu.
-C e pot să spun? Nick ridică din umeri. Phila
este fostă asistentă socială sau aşa ceva. Aşa gândesc oa­
menii ăştia.
-Pentru numele lui Dumnezeu! Sprâncenele lui
Reed coborâră ameninţătoare. Doar nu crezi prostia
asta cu responsabilitatea morală, nu?
- Nu. N-am stat suficient de mult în California pen­
tru a începe să gândesc aşa.
- Ei bine, tot e ceva.
-Mersi.
Reed nu dădu nici o atenţie tonului sec al fiului
său.
- Ce rost a avut s-o aduci aici?
-M-am gândit că, dacă are ocazia să cunoască famili­
ile şi să-şi pună întrebările, se va linişti. Din câte mi-am
dat seama, Phila a trecut prin multe în ultima vreme.
O şansă incredibilă 89

Are nevoie de ceva asupra căruia să se concentreze,


ceva care s-o ajute să-şi recapete echilibrul. Crissie Mas-
ters i-a fost mai mult decât cea mai bună prietenă, a
fost ca o rudă pentru Phila. M-am gândit că, dacă are
ocazia să vadă că familiile Castleton şi Lightfoot nu
sunt două clanuri de demoni, va deveni rezonabilă în
privinţa acţiunilor.
Reed dădu încet din cap.
- înţeleg. S-ar putea să funcţioneze. Asta dacă nu sea­
mănă prea mult cu Crissie.
-C e ştii despre Crissie? întrebă Nick.
-N u prea multe. Hilary a apucat s-o cunoască mai
bine decât mine. Tot ce ştiu este că a apărut la uşa lui
Burke, cu un an în urmă, şi că s-a apucat să scoată din
minţi pe toată lumea, cu excepţia lui Burke. Hristoase,
mi-a părut tare rău pentru Eleanor. Toată treaba a fost
un mare şoc pentru ea. Nu i-a fost deloc uşor s-o accepte
pe fiica din flori a lui Burke.
-M ai ales după ce şi-a petrecut aproape 40 de ani
făcându-se că nu vede escapadele lui Burke, fu Nick
de acord.
- Eleanor nu e proastă. Ştia ce se petrece. Dar a fost
prea doamnă ca să bage în seamă.
-Spre deosebire de mama? întrebă Nick cu un mic
zâmbet.
- Nora mi-ar fi luat scalpul şi l-ar fi pus pe un platou
de argint dacă aş fi încercat măcar să calc strâmb. Reed
zâmbi aducându-şi aminte. Apoi, clătină din cap. Dar
Eleanor era altfel. Nora spunea mereu că, şi dacă ai fi
pus-o pe Eleanor să adune bălegarul cu lopata, tot ar
fi găsit o cale de a face să pară că planta trandafiri. Atâta
vreme cât Burke nu-şi etala cuceririle în faţa ei, Eleanor
putea pretinde că totul era în regulă.
- Dar când Crissie a apărut cu dovada că este fiica lui
Burke, nu a mai putut pretinde asta, nu-i aşa?
Reed clătină din cap.
-N u , deşi trebuie să recunosc că Eleanor s-a străduit
din răsputeri s-o ignore. A tratat-o pe Crissie de parcă ar
fi fost o rudă îndepărtată, nu sora vitregă a lui Darren.
90 Amanda Quick

Dar nu a existat nici o îndoială că era fiica lui Burke, iar


Eleanor ştia asta. Chiar dacă fata n-ar fi cheltuit o avere
cu detectivi particulari care să-i găsească tatăl, îţi dădeai
seama de adevăr din clipa în care o vedeai. Crissie avea
înfăţişarea Castletonilor.
- Dar Burke cum s-a purtat?
-Burke a primito cu braţele deschise. S-a declarat
încântat de apariţia ei. O numea „aşchie din bătrânul
copac“. Tot spunea că ea este cea care a moştenit de la
el curajul şi forţa.
-Probabil că l-a făcut pe Darren să se simtă foarte
prost.
- L-ai cunoscut pe Burke. A făcut mare caz de Crissie.
I-a dat ocazia să iasă în evidenţă. Mereu i-a plăcut să fie
în centrul atenţiei.
- Da, fu Nick de acord. Şi se pricepea la asta.
Reed se încruntă.
- In plus, Crissie Masters a creat o grămadă de neca­
zuri cât a stat aici, iar în afară de Burke - şi tocmai din
cauza modului în care s-a purtat Burke -, nimeni nu
s-a dat peste cap pentru a o face să simtă că face parte
din familie, asta-i sigur. Dar nici ei, nici nouă nu ne-a
fost bine.
- Ştiu asta.
- Crezi că poţi s-o convingi pe Fox că nu avem nici o
„responsabilitate morală" pentru moartea lui Maşter?
- Nu eu trebuie s-o conving, ci voi.
-Aiurea! Este evident că ai o influenţă asupra ei.
Foloseşte-o!
- O influenţă?
Reed reveni la fotoliul lui şi se aşeză.
-Haide, Nick! Sunt tatăl tău, îţi aminteşti? Acum,
după moartea Norei, te cunosc mai bine decât oricine.
Am văzut scena de la poartă, când Phila a sosit, şi am
văzut cum te-ai uitat la ea toată după-amiaza. Dacă încă
nu te culci cu ea, o vei face în curând. Asta-i planul tău?
Ai de gând s-o convingi în pat să-ţi dea acţiunile?
- E o idee interesantă. Crezi aş putea?
Câteva clipe, Reed studie tavanul.
O şansă incredibilă 91

- Nu ştiu. Am impresia că o duce mintea. Şi e şi cura-


joasă, altminteri n-ar fi venit aici să ne fluture acţiunile
alea pe la nas.
- S-ar putea să ai dreptate.
Sprâncenele lui Reed se ridicară, dând la iveală licări­
rea amuzată din ochii lui.
-A r fi cazul să fii atent, fiule. S-ar putea să fie prea
deşteaptă pentru a te lăsa în patul ei.
-M da. La urma urmelor, după părerea ei eu sunt
unul dintre duşmani.
- Şi are dreptate. Eşti unul dintre duşmani. Să nu uiţi
asta nici măcar o clipă. Eşti un Lightfoot. Dacă ajungi în
pat cu ea, ar fi bine să ai grijă.
- Aşa o să fac.
Un rânjet apăru pe buzele lui Reed, apoi dispăru.
- L-a enervat bine de tot pe Tec.
-D a .
- Iar pe tine nu te-am văzut niciodată să pui o femeie
pe umăr.
-N u e stilul meu, fu Nick de acord.
- Cu ce ziceai că se ocupă Phila?
- A fost asistentă socială.
- Pare genul preocupat de binele altora.
- Genul care pune în practică ceea ce predică este cel
mai dificil, nu-i aşa?
Nick îi adresă tatălui său un zâmbet crispat. Privirea
lui Reed deveni evident mai tăioasă.
-T u ai impresia că toată povestea asta este foarte
amuzantă, nu-i aşa?
- Să zicem doar că am impresia că se va dovedi
interesantă.
Reed îl privi fix.
- Interesantă, repetă el gânditor. S-ar putea să ai
dreptate.
- De ce ai lăsat-o pe Hilary să voteze în numele nostru
la ultima întrunire anuală?
Nick regretă întrebarea de îndată ce cuvintele îi ieşiră
din gură, dar ştia că nu putea evita s-o pună. II rosese
toată după-amiaza.
92 Amanda Quick

Chipul lui Reed se crispă.


- Dacă te interesează câtuşi de puţin cine votează în
contul acţiunilor tale, vino acasă şi votează singur.
-A i făcut o greşeală lăsând lucrurile pe mâna ei,
tată.
- Serios? Este devotată companiei Castleton & Light-
foot. Numai asta o interesează.
-Spre deosebire de mine? Ai doar parţial dreptate.
Hilary este devotată sieşi, nu companiei, iar dacă o să
uiţi vreodată asta, o să ai mari necazuri.
Expresia lui Reed deveni rece.
-A i spus destule, Nick. La naiba, Hilary este soţia
mea acum! O să-i arăţi respectul cuvenit sau pleci din
casa asta.
- Este o piranha. încă nu ţi-ai dat seama de asta?
-Taci, Nick. In clipa asta! înainte de a trebui să iau
măsuri.
- Cum s-a întâmplat?
- Ce să se întâmple?
- Cum s-a ajuns la situaţia de a-i ceda controlul com­
plet asupra jumătăţii Lightfoot din companie? insistă
Nick cu răceală.
-Vrei să ştii cum s-a întâmplat? Cu chipul crispat şi
furios, Reed se aplecă în faţă. Pe toţi dracii, îţi spun
eu cum s-a întâmplat! A fost devastată de pierderea co­
pilului. Era pe punctul de a ceda nervos. M-am gândit
că i-ar fi de ajutor să aibă ceva de făcut, ca să nu se mai
gândească la pierderea sarcinii. Am început s-o las să
se implice în treburile companiei, iar ea s-a simţit ca
peştele în apă.
- Mda, fac pariu că aşa s-a simţit.
- E adevărat. Are un real talent pentru management.
Şi îi pasă de ce se întâmplă cu Castleton & Lightfoot.
- Iar ţie nu-ţi mai pasă?
-E u descopăr bucuriile pensionării. Reed se spri­
jini de spătarul fotoliului şi sorbi ultima înghiţitură de
brandy. Mă descurc la golf mai bine decât am făcut-o
de ani întregi.
O şansă incredibilă 93

- Nu-mi vinde mie gogoşile astea. Să conduci Castle-


ton &. Lightfoot a fost singurul joc care ţi-a plăcut vreo­
dată cu adevărat.
- Rostul creării unei firme precum Castleton <Sl Light­
foot este să laşi în urmă ceva de preţ. Nu mai am pe
nimeni căruia să-i las jumătatea mea de companie, nu-i
aşa? Când ai plecat, ai lăsat clar să se înţeleagă că nu te
mai întorci.
Nick suspină încet, apoi închise ochii preţ de câteva
clipe.
- Ai putea încerca să faci un alt copil.
-Asta ar fi puţin cam dificil ţinând cont de faptul că
eu şi Hilary avem dormitoare separate, replică Reed
cu amărăciune.
Nick deschise ochii şi îl privi fix pe tatăl lui.
- Nu-mi spune că ai descoperit adevărul.
- Care adevăr?
- Că a face dragoste cu ea e ca şi cum ai face dragoste
cu o sculptură de gheaţă.
Reed izbi cu pumnul braţul fotoliului.
- La naiba, Nick, ţi-am zis să-ţi ţii gura şi am vorbit se­
rios. Ea este soţia mea şi nu voi permite nimănui să vor­
bească despre ea, nici măcar ţie. Mai ales ţie. Nu după
ce i-ai făcut ce i-ai făcut.
- Rahat! Am ştiut că asta o să se întâmple.
- Dacă ţi-ar fi asumat obligaţiile şi n-ai fi plecat cu trei
ani în urmă, nici unul dintre noi n-ar fi în situaţia asta.
Ai mare tupeu să stai acolo şi să spui că eu şi Hilary am
putea avea copii.
Reed trânti cu violenţă paharul de brandy pe masă.
Cristalul fragil se sparse.
Nick privi un moment îndelungat cioburile scân­
teind în lumina veiozei de pe masă. Apoi, se ridică
în picioare.
- Cam asta a fost mare scenă a revederii. Mulţumesc
pentru brandy. Cred că e timpul să mă duc la culcare.
Reed îşi ridică instantaneu privirea.
- Camera ta este cea care se află vizavi de a mea. Hi­
lary a cerut să-ţi fie pregătită.
94 Amanda Quick

Nick dădu din cap şi se îndreptă spre uşă.


-N ick.
- Ce-i?
- In legătură cu acţiunile lui Fox.
Nick îl privi peste umăr.
- Ce-i cu ele?
-Aparţin familiei, rosti Reed cu duritate. încetează
să mai joci cu mine jocurile tale afurisite. Spune-mi
cinstit. O să recuperezi acţiunile alea pentru noi?
- Da, zise Nick în timp ce răsuci clanţa. O să le
recuperez.
Ieşi în hol şi închise uşa în urma lui. Nu se auzi nici
un zgomot dinspre capul scărilor, dar ceva îl făcu să-şi ri­
dice privirea. Hilary stătea acolo, cu părul strălucindu-i
ca un foc negru pe umeri. Ochii ei de smarald aruncară
flăcări spre el, iar Nick îi desluşi conturul trupului zvelt
prin ţesătura halatului vaporos. îşi amintea prea bine
acel corp. O statuie din alabastru frumos modelată, pe
care el nu reuşise niciodată s-o aducă la viaţă.
- Nu-ţi permit să-l necăjeşti pe Reed.
-A m veşti pentru tine, Hilary. Tata îşi poate purta
şi singur de grijă. Ai grijă fiindcă, la un moment dat, e
posibil să-ţi arate cât de bine poate s-o facă.
Hilary coborî o treaptă. Neglijeul din mătase pluti în
jurul gleznelor ei.
- Ce joc faci, Nick? De ce ai venit aici? De ce ai adus-o
pe femeia aia?
- Doar nu te aştepţi să-ţi spun, nu-i aşa?
Porni spre uşa din faţă.
- Unde te duci?
- Să găsesc un loc cald unde să dorm.
Ieşi în aerul răcoros al nopţii.
Până la casa Philei era un drum de zece minute
pe jos.

Bătaia puternică din uşa casei o trezi pe Phila dintr-un


somn surprinzător de profund. Teama o cuprinse.
Se ridică repede în şezut, încercând să se orienteze în
noul ei dormitor nostim de mic.
O şansă incredibilă 95

Bătaia se auzi din nou. Phila îşi dădu automat picioa­


rele jos din pat şi luă halatul din velur mov. Aproape că
ajunse la uşa dormitorului când îşi aminti de pistol.
Pistolul! Se gândi înnebunită că pentru aşa ceva era.
Se apropie rapid de noptieră şi deschise cu o smucitură
sertarul. Scotoci pe întuneric după armă, iar degetele
i se strânseră în jurul patului ciudat, paralelipipedic.
Bătaia se auzi încă o dată, de data aceasta însoţită de
o familiară voce masculină.
- Phila! Sunt Nick. Deschide uşa!
Uşurarea o cuprinse pe Phila. Lăsă pistolul să cadă
înapoi în sertar şi se răsuci. în drum spre uşa din faţă,
trase adânc aer în piept de câteva ori. Până să deschidă
uşa, pulsul aproape că îi revenise la normal.
-C e cauţi aici? vru ea să ştie după ce deschise uşa,
ridicându-şi privirea spre Nick.
Pe fundalul întunecat, părea mai mare decât
niciodată.
- Pot să intru? întrebă el nerăbdător.
Nu fusese o rugăminte. Deja intrase pe jumătate în
casă.
- Poţi intra, dar ce doreşti? Se dădu îndărăt şi aprinse
lumina. Pentru numele lui Dumnezeu, Nick, este aproa­
pe unu noaptea.
- Ştiu cât este ora. Am un ceas de 2 000 de dolari care
îmi spune cu precizie absolută cât este ora.
Trecu pe lângă era şi traversă mica sufragerie confor­
tabilă, cu mobila ei veche şi parchetul gol. Se duse direct
la bucătărie şi începu să deschidă şi să închidă metodic
uşile dulapurilor.
-N u zău? Cine ţi-a dat ceasul?
-Tata. Mi l-a dat în ziua în care am preluat frâiele
companiei Castleton &c Lightfoot. în ziua în care am
plecat, am fost convins că mi-1 va cere înapoi, dimpreu­
nă cu sabia şi butonii de aramă, dar n-a făcut-o. Probabil
că a uitat.
Phila venise grăbită pe urmele lui.
-N ick, ce se petrece?
96 Amanda Quick

- întrebări! N-am parte decât de întrebări. N-ai nimic


de băut?
-T e referi la ceva tare, cum ar fi scotch sau bourbon?
Nu. Abia azi-dimineaţă, am ajuns în oraş, îţi aminteşti?
Am luat doar mâncare pentru micul dejun. Nick, ce
cauţi aici în toiul nopţii?
El se răsuci şi se sprijini de blatul ciobit, cu braţele
încrucişate la piept.
- Caut un loc unde să-mi petrec noaptea.
Asta o făcu pe Phila să tacă preţ de câteva secunde
scurte.
-A m crezut că o să-ţi petreci noaptea la Tara West.
- M-am răzgândit.
- De ce?
-S ă spunem doar că am avut o discuţie neplăcută
tată-fiu cu Reed Lightfoot, iar până să se termine, am
ajuns să simt că nu mai sunt bine-venit.
- Deja?
-M i se întâmplă repede dacă îmi pun mintea. Eşti
sigură că n-ai nimic de băut?
Phila suspină.
- Lapte cald.
- Poftim? întrebă el părând surprins.
- Ai auzit. îţi pot încălzi nişte lapte.
- Pare dezgustător.
- Ei bine, mai am şi ceai.
- Nu beau ceai.
Phila începu să se enerveze.
- îmi cer scuze, domnule, dar asta-i tot ce am. Dacă
aş fi ştiut că îmi vei face o vizită în toiul nopţii, aş fi luat
nişte brandy pentru a te seda.
-A m băut deja destul brandy. Asta am băut cu tata
când m-am decis să îmi petrec noaptea altundeva.
- Ce te-a făcut să ajungi la concluzia asta?
- Am avut o dispută. A fost o scenă total previzibilă,
dar recunosc că amândoi am încercat s-o evităm. Amân­
doi am pornit discuţia cu cele mai bune intenţii. Ca să
fiu sincer, eu m-am înfuriat primul.
- în legătură cu ce v-aţi certat? întrebă Phila precaută.
O şansă incredibilă 97

- Cu mai multe.
- Hilary, de pildă?
Ochii lui Nick se îngustară în spatele lentilelor
ochelarilor.
- Ce te face să spui asta?
Phila îşi încrucişă braţele sub sâni şi în băgă mâi­
nile în mânecile halatului. Constată că picioarele i se
răceau.
- Ştiu că a fost soţia ta, Nick.
- Afli repede totul, nu-i aşa?
- Pentru asta am venit aici, îţi aminteşti? Ca să aflu
lucruri.
- Cine ţi-a spus de mine şi de Hilary?
- Vicky.
-M da, normal. Nick dădu din cap de parcă şi-ar fi
confirmat ceva. N-am crezut că ar fi fost Eleanor. Elea-
nor este hotărâtă să păstreze secretele familiei bine încu­
iate în dulapul unde le este locul.
- Probabil că şi tu gândeşti la fel din moment ce nu
mi-ai spus că Hilary ţi-a fost soţie.
Cuvintele ei părură să-l surprindă.
- De ce şi-aş fi zis de ea? Ea nu este importantă în nici
o privinţă.
- Femeile au o părere puţin diferită despre astfel de
lucruri.
- Numai o femeie care s-ar gândi serios să aibă o rela­
ţie cu mine ar avea o părere diferită. Te gândeşti să ai o
relaţie cu mine, Phila?
Ea se înroşi, dar refuză să muşte momeala.
-Trebuie să fie puţin cam ciudat pentru tine, rosti ea
pe un ton ezitant. Mă refer la faptul că Hilary este fosta
ta soţie şi toate celelalte.
- Da, desigur. E ciudat. Ca să lămurim lucrurile, în
seara asta eu şi tata am discutat doar în treacăt despre
Hilary, dar disputa noastră legată de ea nu a avut nici
o legătură cu rivalitatea tată-fiu. Tata e mulţumit de ea,
deşi, din câte mi-am dat seama, patul lui este la fel de
rece cum a fost al meu pe vremea când eram însurat
cu ea.
98 Amanda Quick

- Este o femeie frumoasă.


- Asta e ceva ce se observă imediat, nu? Totuşi, e cea
mai rece jigodie din partea asta a Cercului Arctic. Dar
la dracu’! Poate că asta a fost la fel de mult vina mea
ca şi a ei. Dumnezeu ştie că nu sunt vreun Casanova.
-N ick...
- Poate că ai în frigider ceva de băut.
Deschise uşa şi privi rafturile goale. Faţa lui părea as­
pră în lumina frigiderului. După o clipă, înjură resem­
nat în surdină şi renunţă. Trânti fără nici un chef uşa.
-Ţi-am spus că n-am nimic de băut, în afară de lapte.
Cum ai cunoscut-o?
-P e cine? Pe Hilary? Nick se sprijini din nou de blat.
Eleanor ne-a făcut cunoştinţă. Hilary este fiica unor
vechi prieteni ai familiei lui Eleanor. Cu toţii provin
din familii vechi.
- Oamenii care au venit primii aici, hm? Cumplit de
mulţi oameni din clasa superioară de pe Coasta de Est
par să creadă că descind din cei care au venit pe May-
flower. Cred că a fost o corabie foarte aglomerată.
Phila se gândi că aşa stăteau lucrurile, Hilary fusese o
altă mireasă aleasă de Eleanor.
- Lasă baltă predica despre endogamia din clasa supe­
rioare. N-am chef de aşa ceva în noaptea asta.
- Faptul că Hilary s-a măritat cu tatăl tău după ce a
fost căsătorită cu tine pare puţin cam incestuoasă.
- Ei bine, nu este, aşa că nu încerca s-o faci să pară.
-A m auzit că, în unele familii vechi de pe Coasta de
Est, este aproape o tradiţie ca iubitele să fie pasate de la
un frate la altul sau de la tată la fiu, rosti Phila.
- Isuse, Phila!
- E adevărat. Aşa am citit.
- Dacă iubita se întâmplă să fie o vedetă de cinema,
iar familia e de extrema stângă, presupun că este posibil,
mormăi Nick. Crede-mă, Phila, nimeni din familia mea
nu are vederi liberale.
- A fost Hilary singurul motiv pentru care v-aţi certat
tu şi Reed?
O şansă incredibilă 99

-A m mai discutat despre câteva lucruri, răspunse


Nick pe un ton neutru.
- Cum ar fi?
- Acţiunile tale la Castleton (St Lightfoot.
- Ha! Ştiam eu. Pur şi simplu, am ştiut!
- Despre ce te aşteptai să vorbim? Acţiunile tale sunt
motivul pentru care m-am întors în sânul familiei, îţi
aminteşti?
-N u este o glumă, Nick.
- Cine râde?
Phila îl studie cu atenţie.
-Bănuiesc că tatăl tău a dorit să afle dacă fi în stare
să pui mâna pe acţiunile mele, nu?
- Da. A vrut să afle.
Ea îşi ridică bărbia.
- Şi? Ce i-ai spus?
Nick ridică din umeri. O privi calm în ochi.
- I-am zis că voi recupera acţiunile.
Phila îşi simţi picioarele mai reci ca niciodată.
- Da, fireşte că asta i-ai spus, şopti ea aproape ca pen­
tru sine.
Se întoarse în sufragerie şi se îndreptă spre dormitor.
Nick o urmă.
-Phila!
-Da?
- I n legătură cu neînsemnata chestiune a locului
unde îmi voi petrece noaptea.
Vocea lui avusese anumite accente aspre, dar altmin­
teri fusese la fel de calmă ca întotdeauna.
- Foloseşte-ţi influenţa Lightfoot şi fă-ţi rost de o
cameră la vreun motel din oraş.
- Aş prefera să stau aici.
Ea se răsuci pentru a-1 înfrunta şi descoperi că el prac­
tic era deasupra ei. Instinctiv, se retrase. Se întrebă cum
de ajunsese atât de aproape fără ca ea să-şi ea seama.
- De ce vrei să stai aici?
El întinse mâinile şi o apucă delicat de reverele hala­
tului, trăgând-o aproape.
- Cunoşti răspunsul la întrebarea asta.
100 Amanda Quick

Phila încercă să pună frâu energiei care începea să


clocotească în ea.
-S ă mă culc cu tine ar fi o prostie foarte mare din
partea mea.
- Crezi că sunt unul dintre duşmani?
-N u eşti?
-N u , Phila. Nu sunt.
-V rei acţiunile mele.
- Asta-i o chestiune adiacentă. Acţiunile aparţin fa­
miliei mele, iar mai devreme sau mai târziu, o să le recu­
perez. Dar asta n-are nici o legătură cu noi doi. Nu mă
face duşmanul tău.
-C u m poţi spune asta? Ii studie chipul. La naiba,
Nick, cum poţi spune asta?
-Foarte uşor, pentru că reprezintă adevărul. O pot
spune tare sau încet, sau la mijloc. Degetul lui mare îi
mângâie conturul obrazului. Alege cum vrei.
-Niciodată n-aş putea avea deplină încredere în tine,
zise ea simţindu-se disperată.
O senzaţie ameţitoare de conştientizare, un sentiment
că era fantastic, sălbatic de vie începură să se manifeste
pentru prima dată după multe luni.
- Ba da, ai putea. Poţi avea încredere în mine, Phila.
Degetul lui mare ajunse pe buza ei de jos, îndepăr­
tând-o cu delicateţe de dinţi. Phila se cutremură.
- Dacă lucrurile se agravează, vei lua partea fami­
liei tale.
- Chiar aşa?
- Deja ai recunoscut asta.
-A m spus că voi obţine acţiunile. Este singurul lucru
pe care l-am recunoscut. Nu e cazul să înţelegi altceva.
Ce se întâmplă între noi doi n-are nici o legătură cu
familiile sau cu acţiunile alea nenorocite.
Ea crezu că avea s-o sărute, dar el n-o făcu. Pur şi
simplu, rămase neclintit, ţinând-o uşurel de revere,
şi aşteptă.
Se stăpâni câteva clipe îndelungate, rămânând ţeapă­
nă şi mândră, încercând să se îndepărteze de marginea
prăpastiei.
O şansă incredibilă 101

-M ă vei săruta? întrebă Nick încet. Am luat-o razna


tot întrebându-mă cum ar fi.
La fel şi ea. Phila recunoscu în sfârşit asta în sinea ei,
gemu încetişor şi cedă nefamiliarei forţe a pasiunii.
Se agăţă cu toată puterea de umerii lui, în vreme ce
excitarea o cuprinse. Nici un bărbat nu-i mai stârnise
vreodată simţurile în asemenea mod, iar ea era sincer
fascinată de propriile reacţii.
In trecut, Crissie râsese de ea, spunându-i că dezamă­
girea sa sexuală era pricinuită de faptul că nu întâlnise
niciodată perechea potrivită. Crissie o încurajase să ex­
perimenteze, dar Phila respinsese o asemenea abordare.
Şi nu o reţinuse doar pudoarea ei înnăscută. Era şi o
frică veche, o spaimă ca făcea ca sexul să nu i se pară
atrăgător. Din cauza a ceea ce i se întâmplase, gândul ca
un bărbat să se urce pe ea era suficient pentru a-i stârni
o panică primitivă.
Insă în noaptea aceea, precauţia era doar o voce sla­
bă, îndepărtată. O ignoră în favoarea căldurii care o aş­
tepta în braţele lui Nick. Un impuls o făcu să-şi atingă
cu un gest rapid şi ciudat gura de a lui, care avea gust de
brandy şi de dorinţă.
- Da, asta este. Asta vreau... Vocea lui Nick devenea
tot mai groasă. Mâinile lui îi cuprinseră chipul. Haide,
mănâncă-mă! Cu 200 de kilometri pe oră.
O furtună de foc se intensifica în Phila. Tremura de
dorinţă, tânjind să afle mai mult despre mistuitoarele
senzaţii care o cuprinseseră. Luă capul lui Nick cu am­
bele mâini şi îl ţinu nemişcat pentru a-şi putea strecura
limba printre dinţii lui.
Degetele ei se răsuciră în părul lui, iar nasul i se lovi
de ochelari. Când dinţii i se frecară de ai lui, Nick chi­
coti uşurel.
-Este-n regulă, iubito! Nu plec nicăieri în noaptea
asta. Sunt al tău. Nick o apucă de talie şi o ridică pe
trupul lui. Ce-ar fi să mă cuprinzi cu picioarele? sugeră
el încet.
-N ick, stai! Eu... noi n-ar trebui...
102 Amanda Quick

- E-n regulă, o linişti el cu blândeţe. N-ai de ce să-ţi


faci griji. Sunt sănătos ca un cal. Vrei să-mi vezi cârdul
de donator de sânge?
Ea clătină înnebunită din cap.
- Şi eu sunt sănătoasă. Nu la asta m-am referit.
Insă nu mai putu gândi limpede.
-Cuprinde-mă cu picioarele, îi ceru el din nou, cu
ochii strălucindu-i de dorinţă. Fă-o, Phila.
Ea se conformă instantaneu, îmbrăţişându-i şoldurile
cu coapsele de parcă ar fi fost un armăsar pe care inten­
ţiona să-l călărească. îşi petrecu braţele pe după gâtul
lui, iar gura i se lipi din nou de a lui. Dinţii li se ciocniră
din nou. Ea se gândi că ochelarii lui îi stăteau în cale.
Nick o purtă prin scurtul coridor către dormitorul
întunecat şi se prăbuşi cu ea pe pat. Se rostogoli pe
spate, cu un picior îndoit în sus. Ochii lui străluciră
în umbre.
-Nick?
-A ici sunt.
Ameţită şi înfometată, cuprinsă de senzaţii care o
făceau să tremure, Phila nu mai avu nevoie de altă în­
curajare. îngenunche lângă el şi începu bâjbâind sâ-i
descheie nasturii cămăşii. Se grăbea atât de tare, încât,
atunci când un nasture se înţepeni, îl rupse. Se auzi
un clinchet uşor când zbură prin încăpere şi se lovi de
fereastră. îşi ridică privirea. în cameră era suficientă
lumină pentru ca ea să poată vedea rânjetul de pe
chipul lui Nick.
- Ajută-mă, în loc să râzi de mine, ticălo...
El îi opri cuvintele punându-şi două degete pe bu­
zele ei.
-N u râd. îmi doresc asta mai mult decât tine.
Phila se hotărî să-l creadă pe cuvânt deoarece în clipa
aceea îşi dorea cu disperare să-l creadă. Reveni la haine­
le lui, scoţându-i cămaşa cu mişcări nerăbdătoare, smu­
cite. Apoi, îi căută pe bâjbâite catarama curelei.
O şansă incredibilă 103

Nick îşi ţinu răsuflarea când ea îi desfăcu fermoarul


blugilor. Bărbăţia lui se ridică eliberată. Gemu profund
când ea io apucă în palme.
Pentru scurtă vreme, Phila se mulţumi să-l explore­
ze intim. Fu încântată de plenitudinea lui, captivată de
tensiunea din coapsele lui. îşi trecu degetele prin părul
cârlionţat de pe vintrele lui şi îi mângâie pe toată lungi­
mea mădularul incredibil de dur.
- Eşti magnific, şopti ea cu veneraţie.
-O , Isuse! rosti Nick degetele răsucindu-i-se în pă­
rul ei.
Focul din ea ajunsese deja foarte aproape de supra­
faţă. îşi dori să afle cum ar fi să-l stingă. Nerăbdătoa­
re, smulse ultimul articol vestimentar de pe trupul lui
Nick. După ce el rămase gol pe pat, Phila îngenunche
între picioarele lui, îmbătându-se de vederea lui. Era o
fiară frumoasă în întuneric.
- Dar tu? îi ceru el cu voce joasă, jucându-se cu tivul
halatului ei.
-A , da. Aşa e.
Phila îşi scoase capotul şi cămaşa de noapte aproape
fără să-şi dea seama ce face. Era prea excitată pentru a
gândi limpede. Nick era o comoară pe care ea o desco­
perise şi o dezgropase de una singură. Era al ei, putea
să facă tot ce poftea cu el şi era atât de entuziasmată de
perspectivă, încât nu se putea hotărî ce să facă mai întâi.
Mâinile ei rătăciră mângâietoare peste trupul lui.
-A răţi ca un copil intr-o fabrică de bomboane,
remarcă Nick cu un zâmbet şăgalnic şi cald.
Ea desluşi râsul din vocea lui, dar nu-i mai păsa
dacă el se amuza. Nu se putea concentra decât asupra
propriilor sentimente haotice. Simţi o căldură lichidă
între coapse, o dorinţă dureroasă pe care ştia că Nick
o putea satisface.
- Ce aştepţi? întrebă Nick cu un chicotit slab.
Ce aştepta ea? El pur şi simplu zăcea acolo. Nu încer­
ca să se urce pe ea. Nu încerca s-o zdrobească sub trupul
lui greu. Phila ezită puţin când apărură vechile amintiri
104 Amanda Quick

şi teama viscerală care le însoţea întotdeauna. Dar o


clipă mai târziu, groaza secretă se dizolvă. El îi oferea
plăcere, nu îi făcea rău.
Ea se ridică pe el, încălecându-1. Cu degete nerăbdă­
toare, îl ghidă spre centrul dorinţei ei pulsatorii. Se lăsă
repede în jos, încercând să-l împlânte în ea.
- Eşti strâmtă. Mică şi strâmtă. Degetele lui urcară pe
coapsele ei spre locul unde ea bâjbâia cu bărbăţia lui. Ii
despărţi cu blândeţe moliciunea. Eşti fierbinte, dar nu
întru totul gata pentru mine. Aşteaptă puţin. Nu-i nici
o grabă.
Dar ea chiar se grăbea. Phila nu se simţise niciodată
astfel şi se temea foarte tare că, dacă nu profita imediat
de acele senzaţii, nu avea să le mai trăiască niciodată. Era
imperativ să se grăbească. Frenetică, se împinse în jos.
-N u atât de repede. Uşurel! murmură Nick.
Ea nu-i dădu nici o atenţie, silindu-1 să intre în tea­
ca ei strâmtă. Era plăcut, dar nu foarte confortabil.
De fapt, era aproape dureros. Phila gemu când îşi simţi
moliciunea brusc întinsă dincolo de limite. Se retrase
cu grijă de pe mădularul lui.
-Ţi-am spus să nu te grăbeşti, rosti Nick cu vocea pe
jumătate gâtuită.
însă Phila nu-1 asculta. începu să alunece pe el în sus
şi în jos, tot mai repede pe măsură ce trupul ei se mula
rapid pe al lui. El era mare, dar ea îl dorea şi era hotărâ­
tă să-l aibă cu totul.
Tot îl simţea uriaş în ea, dar senzaţia redevenea re­
pede plăcută. îşi răsfiră degetele pe pieptul lui şi se
agăţă de el fascinată de tot ce se întâmpla. Mări ritmul
ridicărilor şi coborârilor, genunchii ei strângându-i cu
putere şoldurile.
- Nick!
- Da. O, Doamne, da! murmură Nick în timp ce ea se
mişca tot mai repede pe el. N-ar fi trebuit să te las să faci
asta. Nu încă. Te mişti prea repede. Cu 200 de kilometri
pe oră. Dar e atât de bine. Atât de bine!
Apoi, se încordă sub Phila, scoţând un strigăt răguşit
şi cutremurându-se când explodă adânc în ea.
O şansă incredibilă 105

capitolul 6
-N ick se culcă cu ea.
Victoria înfipse lingura în grepfrut.
Aflat în capul mesei, Darren îşi ridică privirea şi se
încruntă.
-D e unde ştii? Nick urma să-şi petreacă noaptea în
casa familiei Lightfoot. Hilary mi-a spus că i-a cerut me­
najerei să-i pregătească vechea lui cameră.
- Ei bine, bănuiesc că Hilary a minţit, rosti Victoria
făcându-i o oarecare plăcere să rostească acel comenta­
riu pe un ton perfect neutru.
-Vicky, scumpo, zău aşa! Asta nu-i un mod de a vor­
bi. Eleanor, care şedea la celălalt capăt al strălucitoarei
mese din lemn de pom fructifer, se uită mai întâi la
nora, apoi la fiul ei. Cu siguranţă, Hilary n-a minţit. De
ce Dumnezeu s-o fi făcut? Ştiu că Nick urma să doarmă
în casa familiei Lightfoot, noaptea trecută.
- Ei bine, n-a dormit acolo. Nu avea prea des satisfac­
ţia de a-i surprinde şi pe soţul ei, şi pe Eleanor. Castleto-
nii erau notorii pentru faptul că erau greu de surprins.
Era nevoie de ceva de genul apariţiei din senin a unei
fiice ilegitime pentru a reuşi acest lucru. Eu şi Jordan
am trecut pe la casa lui Gilmarten, cu puţin timp în
urmă, când ne-am întors de la plimbarea făcută pe pla­
jă. Am vrut să vorbesc cu ea, aşa că m-am gândit să văd
dacă nu cumva s-a trezit. Nu se trezise. în schimb, Nick
se trezise. El a deschis uşa când am bătut.
- înţeleg, rosti Eleanor pe un ton sec. Darren, dragă,
îmi dai, te rog, frişca? Mersi! Poate că şi Nick s-a dus să
se plimbe în dimineaţa asta şi s-a decis să-i dea bună
dimineaţa domnişoarei Fox.
- Era desculţ şi la bustul gol. Nu avea pe el decât blu­
gii pe care i-a purtat la petrecerea de ieri. L-am întrebat
dacă Phila se trezise, iar el a spus că nu, dar că, după ce
se va trezi, îi va zice că am trecut pe-acolo. Credeţi-mă,
şi-a petrecut noaptea acolo.
- In nici un caz, nu e treaba noastră, decretă Eleanor
pe un ton afectat.
106 Amanda Quick

-N u crezi? întrebă Victoria uitându-se la ea.


-N u , nu cred. Serios, dragă, nu e deloc un subiect
pentru micul dejun.
- Nu te ambala, Eleanor. Cred că suntem cu toţii su­
ficient de maturi pentru a-1 discuta, rosti Victoria.
Jordan nu-i putea auzi deoarece luase micul dejun
mai devreme, în bucătărie.
Darren mâncă o felie de grepfrut.
- Nu înţeleg de ce te porţi de parcă ar fi cine ştie ce,
Vicky. A fost foarte evident încă de ieri că între Nick şi
ea este ceva.
- Poate că încearcă s-o seducă pentru a pune mâna
pe acţiuni, sugeră Victoria gândindu-se la această po­
sibilitate. Sau poate că ea este o târfuliţă la fel cum
era Crissie.
- Foarte posibil, fu Eleanor de acord, suspinând re­
semnată. De fapt, probabil. Din câte am înţeles, amân­
două au avut un trecut similar.
-Crezi că este o femeie uşoară? Darren clătină din
cap. Mă îndoiesc. Nu este genul.
Victoria se simţi iritată.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Darren! Tu eşti băr­
bat. Asta te împiedică să judeci corect o femeie.
- Serios?
Darren îşi studie soţia cu o privire calmă.
Victoria se înroşi furioasă şi reveni la grepfrutul ei.
-Indiferent de motiv, Nick se culcă totuşi cu ea, iar
asta fac pariu că o înfurie pe Hilary.
-D e ce ar supăra-o asta pe Hilary? întrebă Eleanor
politicoasă.
- Fiindcă probabil s-a gândit că l-ar putea manipula
pe Nick dacă se întorcea. Este genul ei să presupună
că l-ar fi putut manipula, după cum face cu toţi cei de
aici. Ea niciodată nu l-a înţeles cu adevărat pe Nick.
Nu-1 cunoaşte.
- A fost măritată cu el timp de 18 luni, remarcă Elea­
nor. Aş spune că asta i-a permis să-l cunoască întru cât­
va. Ştim cu toţii prin ce a trecut din cauza lui.
O şansă incredibilă 107

- E i bine, s-a înşelat intr-o privinţă. Crede că Nick a


plecat, cu trei ani în urmă, pentru că a fost slab. Asta-i o
tâmpenie. A plecat pentru că se săturase de toată mize­
ria. Şi cine să-l învinovăţească pentru asta?
-Vicky, cred că ai spus destule, rosti Darren pe un
ton de avertisment.
-D ar, continuă Victoria, în prima noapte de după
sosirea acasă, Nick se duce la altă femeie. Sărmana Hila-
ry n-a avut nici o şansă să-şi înfigă iarăşi ghearele în el.
-A m zis că e destul, Vicky!
Darren nu-şi ridicase vocea, dar tonul îi fusese
aspru.
Victoria se uită urât la el.
-N-am făcut decât să menţionez câteva fapte. Hilary
este obişnuită ca bărbaţii să se prostească din cauza ei.
-U ite ce e, dragă, murmură Eleanor tamponându-şi
buzele cu un şervet din olandă albă. Chiar cred că ai
spus destule.
- La naiba, Vicky, taci odată! Nu ştii ce vorbeşti.
Darren îşi turnă o altă cană de cafea din vasul de
argint.
Victoria zâmbi îndârjită.
-T e înşeli, Darren. Ştiu ce vorbesc. Nu sunt oarbă.
Hilary este expertă. Ştie cum să-i facă pe bărbaţi să sară
şi în foc pentru ea.
- Cum poţi spune asta după toate prin câte a trecut?
vru Darren să ştie.
- Foarte simplu, fiindcă ăsta-i adevărul.
- Mai vrea cineva fructe? întrebă Eleanor ridicând o
grea tavă de argint bogat ornamentată, pe care se aflau
căpşuni proaspete şi grepfruturi.
Darren îşi ignoră mama.
- Hai să terminăm cu subiectul ăsta.
-N u cred că e cazul să termin, replică Victoria. Nick
s-a eliberat cu trei ani în urmă, iar după expresia pe
care o avea azi-dimineaţă, am impresia că nu este în
primejdie să cadă în ghearele lui Hilary a doua oară.
Dar cu toţii ştim care este situaţia lui Reed. In ultimii
trei ani, i-a lăsat treptat toată jumătatea lui de companie
108 Amanda Quick

lui Hilary. A renunţat la tot. Iar acum, ea se ocupă de


tine, Darren.
- Ce dracu’ vrea să însemne asta? se răsti Darren.
-Vrea să conducă şi jumătatea Castletonilor. Şi o
să ajungă să facă asta oferindu-ţi ce-ţi doreşti cel mai
mult.
Darren dădu la o parte farfuria pe care se afla grep-
frutul lui şi îşi sprijini braţele pe masă.
-C e anume mi-ar putea oferi pentru a mă face să
renunţ la conducerea jumătăţii noastre de companie?
- Libertatea. Libertatea de a-ţi dedica tot timpul carie­
rei politice. Şi banii C&.L pentru a-ţi susţine campanii­
le. Victoria se uită pe rând la cele două chipuri uimite.
Nu vă daţi seama? Deja a început s-o facă. In ultimul an,
a preluat cu graţie tot mai multe dintre deciziile zilnice,
pentru ca Darren să fie liber să pună bazele campaniei
sale pentru funcţia de guvernator. încetul cu încetul,
Hilary preia întreaga responsabilitate, iar voi doi nici
măcar nu vă daţi seama ce se petrece.
- Hilary are în prezent funcţia de CEO. Nu preia ni­
mic, are deja responsabilitatea de a conduce C&.L, rosti
Eleanor pe un ton liniştitor. Eu, una, am impresia că
firma o duce foarte bine sub conducerea ei. Ne putem
baza pe ea.
- Nu înţelegi, Eleanor. Se poartă de parcă firma ar fi
a ei, nu ca şi cum ar fi fost aleasă de noi s-o conducă.
- Hilary face parte din familie. Este foarte preocupată
de interesele companiei, iar asta este ceea ce contează
cu adevărat. Eleanor făcu o pauză. De fapt, dacă tot ai
pomenit de asta, să ştiţi că m-am gândit serios la asta. Ar
putea să fie un aranjament excelent.
-C e anume ar fi un aranjament excelent? întrebă
Victoria. S-o lăsăm să conducă atâta vreme cât Darren
candidează? Crede-mă, vom plăti scump. Cât de curând,
ne vom trezi cu toţii şi vom descoperi că suntem doar
nişte marionete total dependente de ea.
-L a naiba, Vicky, te porţi ca un ţânc răsfăţat, ros­
ti Darren. Ştii care-i problema ta? Eşti geloasă. Hilary
a muncit din greu implicându-se în afacere, iar tu eşti
O şansă incredibilă 109

invidioasă pe calităţile ei. Despre asta-i vorba. Ea şi-a


făcut o carieră, iar ţie nu-ţi convine asta.
- Poate că ai dreptate. Victoria simţi lacrimi de furie,
de supărare umplându-i ochii. La urma urmelor, singu­
rele lucruri pe care eu le-am făcut în ultimii ani au fost
să-ţi port copilul şi să joc rolul nevestei de politician în
devenire. Să organizez dineuri pentru o sută de poten­
ţiali susţinători şi să servesc ceaiul pentru 50 de persoa­
ne care lucrează la campania ta nu reprezintă o carieră
meritorie, nu-i aşa?
- Calmează-te, Vicky. Nu asta am vrut să spun, rosti
Darren calm.
- Dar ce-ai vrut să spui?
Eleanor luă clopoţelul de argint de pe masă şi îl zor-
năi cu zgomot. Când uşa bucătăriei se deschise, întoarse
capul pentru a-i zâmbi menajerei.
- A, iată-te, doamnă Atkins! Cred că mai avem nevo­
ie de cafea.
- Vă aduc imediat, doamnă Castleton.
-Mulţumesc. Eleanor se uită la fiul şi la nora ei,
după ce menajera dispăru. Pentru o clipă, privirea dulce
şi vagă dispăru din ochii ei. Cred sincer că ar fi cel mai
bine pentru noi dacă Hilary se ocupă de C&.L. Acum,
cel mai important este ca Darren să aibă libertate şi sus­
ţinere financiară pentru a candida la funcţia de guver­
nator. Şi putem fi siguri că le va avea pe amândouă dacă
Hilary rămâne la conducere.
Regina vorbise. Victoria ştia că îşi primise ordine­
le. Ca întotdeauna, avea să le urmeze. îşi împături
şervetul şi îl puse lângă cana de cafea. Apoi, se ridică
de la masă. în timp ce părăsi încăperea, fu conştientă
că Darren o privea într-o tăcere supărată.

Phila se mişcă somnoroasă sub pătură. Ceva lipsea, ce­


va cu care, în timpul nopţii, se obişnuise să-i fie alături.
Se trezi încet. Amintirile îi reveniră în minte - amin­
tirea unor mâini puternice şi blânde pe trupul ei,
amintirea unei voci masculine împletite cu amuzament
răguşit, răutăcioasă şi insistentă, şi excitantă în timp
110 Amanda Quick

ce poruncea, ademenea şi ruga, amintirea ajungerii foar­


te aproape de o excitantă promisiune a eliberării, o pro­
misiune care îi scăpase printre degete în ultima clipă,
dar care era sigură că o putea face să se concretizeze data
următoare. Trebuia doar să o facă din nou, asta era tot.
Măcar ştia cu certitudine că într-adevăr era ceva ce
trebuia să obţină data viitoare. La urma urmelor, Cris-
sie avusese dreptate.
Phila deschise ochii şi îl văzu pe Nick stând cu picioa­
rele larg desfăcute, pe un scaun cu spătar înalt. Braţele
îi erau îndoite pe spătar, iar el era aplecat în faţă, pri­
vind-o cu intensitate. Purta blugii şi cămaşa, dar nu se
ostenise să încheie nasturii cămăşii. Prin deschizătura
cămăşii, îi văzu părul des de pe piept.
Expresia de pe chipul lui era cea pe care o avusese
cu ocazia primei lor întâlniri: dură, distantă, indescifra­
bilă. Simţi un slab fior de groază străbătând-o. Apoi,
văzu pistolul.
Se afla pe noptieră, strălucind slab în lumina dimine­
ţii timpurii. încărcătorul se afla alături. îşi aminti prea
târziu că, din neglijenţă, lăsase sertarul deschis noaptea
trecută, grăbindu-se să deschidă uşa. Probabil că Nick
văzuse arma din clipa în care deschisese ochii.
Phila se ridică încet în şezut, privirea ei plimbându-se
de la chipul rece şi ferm al lui Nick la pistol şi înapoi.
Când pătura căzu de pe ea, îşi aminti că era goală. Auto­
mat, o ridică până la bărbie.
-N ick, ce s-a întâmplat?
-T u să-mi spui.
-N u înţeleg.
- Pe dracu’ nu înţelegi.
-T e întrebi ce-i cu arma? se hazardă ea.
- Da. Ai ghicit. Mă întreb ce-i cu arma. Ai zis că ai
nişte întrebări legate de ce i s-a întâmplat lui Crissie
Masters. Ai spus că tu crezi că familiile Castleton şi
Lightfoot ar putea avea o „responsabilitate morală*1 în
privinţa asta. Dar ai uitat să menţionezi că ai de gând să
joci rolul răzbunătoarei în caz că nu-ţi convin răspunsu­
rile primite.
O şansă incredibilă 111

Ea încremeni şocată de modul cum interpreta el


lucrurile.
-N ick, ai înţeles complet greşit.
-C h iar ai reuşit să mă prosteşti, doamnă. Trebuie
să-ţi recunosc acest merit. Ce-ţi imaginezi că eşti? O
asasină profesionistă? Ai dat un spectacol fantastic. Am
făcut exact ce-ai vrut, nu-i aşa? Te-am băgat eu însumi
pe poartă. Te-am prezentat tuturor membrilor familiilor
Castleton şi Lightfoot. Ţi-am dat permis de liberă trece­
re peste tot. Iar pe deasupra, te-am lăsat să mă seduci.
- Doar nu crezi că am venit aici pentru a omorî pe
cineva?
-C e altceva ar trebui să cred? Artă cu capul spre
armă. Asta-i un pistol automat de 9 milimetri care costă
mult, nu un pistol cu apă. O studie cu o detaşare rece.
Ce naiba îţi imaginezi că faci? Şi ce te-a făcut să crezi că
te-aş lăsa să scapi basma curată?
Phila se trase în spate cu tot cu pătură. Privirea din
ochii lui o înspăimânta cum nimic altceva n-o mai în­
spăimântase de la procesul lui Spalding.
- Habar n-ai ce vorbeşti! Te rog, lasă-mă să-ţi explic.
El întinse mâna şi smulse pătura din strânsoarea ei.
- Exact asta voi face. îmi vei explica exact ce-i cu pis­
tolul, ce planuri ai şi de ce crezi că ai dreptul să-i vânezi
pe ai mei.
-A i tăi? repetă ea pe un ton caustic, luptându-se cu
un alt fior de spaimă. Se simţea oribil de vulnerabilă.
Stătea ghemuită şi goală în faţa lui, având peretele în
spate. Simţi că i se face rău. Mai fusese cândva într-o
astfel de situaţie, iar vechile amintiri începeau să se îm­
pletească cu realitatea prezentului. Bănuiesc că vorbim
despre preţioasele tale familii Lightfoot şi Castleton,
nu-i aşa?
- Da, vorbim despre familiile Lightfoot şi Castleton.
-Ţi-am spus noaptea trecută că, la o adică, le vei ţine
partea.
- împotriva unei nebune cu un pistol automat? Poţi
fi convinsă de asta.
112 Amanda Quick

Ea nu mai putu suporta poziţia în care se afla. Teama


începuse să-i roadă stomacul. Era ca şi cum o mască fu­
sese dată deoparte, iar ea îl vedea în sfârşit pe adevăratul
Nicodemus Lightfoot. Nu era bărbatul cu care se simţise
atât de fantastic de liberă cu o noapte în urmă, bărbatul
de al cărui trup învăţase să se bucure abandonându-se
din tot sufletul. Era un străin foarte primejdios.
Phila începu să se tragă încet către marginea patului.
Atâta vreme cât se afla între Nick şi perete, era captivă şi
fără apărare. Primul lucru pe care trebuia să-l facă era să
se îndepărteze de acel bărbat mare şi ameninţător.
Nick o urmări cu privirea. Phila îşi pierdu curajul.
Renunţă la a se mai retrage încet şi se lansă cu toată vite­
za spre marginea patului, încercând disperată să scape.
-A , nici vorbă...
întinse un braţ şi îi blocă drumul.
Fusese ca şi cum se izbise de o balustradă de fier. Phi­
la căzu pe spate, icnind în încercarea de a-şi recăpăta ră­
suflarea. Se răsuci pe o parte, făcându-se ghem şi dând
frenetică din picioare.
Un picior îl lovi zdravăn pe Nick. El mârâi de dure­
re, dar nu se opri. Se mişcă atât de repede, încât Phila
nu avu nici o şansă. Se urcă pe ea, ţintuindu-i înche­
ieturile deasupra capului şi folosindu-se de greutatea
trupului său pentru a-i opri picioarele, care încercau
să-l lovească.
- Dă-mi drumul, lua-te-ar dracu’!
Capul Philei începu să se smucească de parcă ea în­
cerca să găsească un loc vulnerabil în care să-şi înfigă
dinţii. Panica o cuprinse cu totul. Nu putea tolera să fie
ţintuită astfel. Vechea teroare şi spaima proaspătă cloco­
teau în ea. Se zvârcoli ca un animal sălbatic.
- Phila! încetează!
Părul ei biciui perna. în timp ce se lupta pentru a se
elibera, realiză vag că el cântărea o tonă. Cu o noapte
în urmă, fusese deasupra lui. Cu o noapte în urmă, ea
deţinuse controlul. Nu înţelesese pe deplin cât de mare
şi de puternic era Nick cu adevărat. Acum, se pomenise
O şansă incredibilă 113

zdrobită sub el. Abia putea respira. Gura ei se deschise


pentru a ţipa.
-încetează! îi porunci Nick din nou, acoperindu-i
buzele cu o mână. Fă bine şi calmează-te! Isuse, ai luato
razna!
Aşteptă câteva clipe, apoi îşi luă încet palma de pe
gura ei.
- Să mă calmez? Mă brutalizezi! Dă-mi drumul, şi mă
voi calma.
-N ici gând! Nu până nu primesc nişte răspunsuri.
Ce plănuiai să faci cu pistolul ăla?
- Am dreptul să deţin o armă.
-Depinde. Nu-mi spune că tu chiar crezi că cei
din familiile Castleton şi Lightfoot merită un glonţ
doar pentru că n-au primit-o pe Crissie Masters cu bra­
ţele deschise.
- La naiba, n-am de ce să-ţi explic nimic! Sfidarea era
primejdioasă, Phila ştia asta. Dar, în furia, teama şi re­
volta ei, era şi instinctivă. Era modul în care răspunsese
mereu la orice ameninţase s-o controleze. în această pri­
vinţă, ea şi Crissie semănaseră foarte mult.
- Nu fi proastă, Phila. Spune-mi de ce aveai arma aia
ascunsă în sertarul noptierei.
Epuizată, Phila încetă să se mai zbată. Trase adânc
aer în piept, încercând să-şi recapete forţele. încercă fre­
netică să-şi stăpânească frica, pentru a putea vorbi în
continuare. Cuvintele erau tot ce mai avea deocamdată.
Iar ea ştia cum să folosească cuvintele.
- Nu-ţi datorez nici o explicaţie, dar îţi voi oferi una
dacă promiţi să te dai jos de pe mine, rosti ea pe un
ton rigid.
- Te ascult. Vorbeşte repede.
- Elijah Spalding.
Nick îi privi fix chipul. Ochii lui licăriră în spatele
lentilelor ochelarilor.
- Cine?
- Elijah Spalding. Soţul lui Ruth Spalding. îţi amin­
teşti de ea? Ţi-am spus că am depus mărturie la un pro­
ces, cu câteva săptămâni în urmă, mai ştii?
114 Amanda Quick

- Ştiu. Ai zis că tipul a ajuns la închisoare.


-Tipul era Spalding. Iar ei l-au trimis la o închisoare
de minimă securitate. Când va ieşi, va veni după mine.
- De ce?
- Pentru că asta a spus că va face, rosti Phila cu înver­
şunare. Mă urăşte. Mărturia mea l-a trimis la închisoare.
Nu va uita niciodată asta. Este un om primejdios. Ii pla­
ce să le facă rău copiilor şi femeilor.
Nick o privi câteva clipe îndelungate, studiindu-i cu
ochi implacabili expresia de pe chip.
- Când ai cumpărat arma?
-Im ediat după proces. Crede-mă, la vremea aceea,
nici nu mă gândeam la familiile Castleton şi Lightfoot.
Crissie încă trăia.
- Asta ar fi uşor de verificat.
-Verifică. Puţin îmi pasă.
Nick o mai studie câteva momente lungi, părând
să nu bage de seamă modul cum pieptul lui îi zdrobea
sânii goi.
- Cred, rosti el în cele din urmă, că ar fi bine să-mi
spui mai multe despre procesul ăla.
Phila îşi ţinu răsuflarea, simţind că era pe cale s-o
elibereze. Se adună.
-T e rog, şopti ea detestându-se pentru că apelase la
rugăminţi.
-C e mă rogi? întrebă Nick încruntându-se.
-T e. Rog. Dă-te. jos. De. Pe. Mine. Nu mai suport!
El se ridică încet de pe ea, privind-o precaut.
- Phila? Te simţi bine? De ce naiba te uiţi aşa la mine?
Nu ţi-am făcut rău.
în clipa în care putu să iasă de sub el, Phila se repezi
spre marginea patului şi sări în picioare. înşfăcă halatul
de un mov strălucitor şi îl ţinu în faţa ei ca pe un scut
în timp ce se îndepărtă de el cât de mult putu. Se lovi
repede de uşa închisă a băii. înghiţi repede de câteva
ori, încercând să-şi calmeze stomacul răscolit. Degetele
îi erau albe din pricina forţei cu care strângea capotul
de velur.
- Pleacă de-aici! îi porunci ea cu glasul sugrumat.
O şansă incredibilă 115

Nick se aşeză pe marginea patului şi se uită la ea.


-N u plec nicăieri, rosti el încet. Cred că eşti destul
de deşteaptă pentru a-ţi da seama de asta. Du-te şi fă un
duş, piaptănă-te, îmbracă-te şi calmează-te. Eu o să fac
nişte cafea, iar apoi, vom vorbi.
- Nu vreau să vorbesc cu tine.
- Nu prea ai de ales, spuse el şi se ridică.
Phila tresări, iar ochii i se lărgiră. Căută pe bâjbâite
clanţa uşii băii.
- Nu mă atinge!
- Nu te ating. Eşti iraţională.
- Nu eu sunt cea iraţională. Tu eşti cel care, în dimi­
neaţa asta, m-a aşteptat cu o armă.
- Nu aveam arma îndreptată spre tine. îşi trecu exa­
sperat degetele prin păr. Am vrut doar nişte răspunsuri.
Aveam dreptul să le primesc după ce am găsit pistolul.
Făcu un pas în faţă.
- Nu te apropia.
Phila reuşi să deschidă uşa băii. Se retrase rapid în
mica încăpere.
- La naiba, calmează-te! N-am de gând să-ţi fac rău.
- Mi-ai făcut deja. N-am de gând să-ţi dau ocazia să o
faci a doua oară.
El se uită peste umăr la patul pe care o ţintuise
recent.
-N u ţi-am făcut rău. Doar te-am ţinut locului ca să
nu fugi sau ca să nu mă loveşti.
Practic, avea dreptate, dar sentimentele şi amintirile
Philei nu se încurcau cu aspectele practice. Bărbia ei
se ridică.
-V rei să ieşi din dormitorul meu?
-M da. O să ies din dormitorul tău. Se îndreptă spre
uşă. Cafeaua va fi gata când vei ieşi din baie. Apoi, vom
sta de vorbă.
Phila trânti uşa băii şi o încuie. Broasca era un me­
canism slab, care probabil că nu ar fi rezistat mult unui
atac hotărât, însă doar asta avea la dispoziţie.
Sprijinindu-se de uşa închisă, ascultă cu atenţie
până când se convinse că Nick chiar străbătuse holul
116 Amanda Quick

şi se dusese la bucătărie. Abia atunci, adrenalina îşi do­


moli goana prin venele ei.
Rămase locului câteva minute înainte de a se decide
în cele din urmă că putea risca să facă un duş. Pentru
prima dată de când se trezise, începuse să fie atentă la
trupul ei.
Strâmbă din nas simţind un vag şi străin miros de
mosc. Un parfum de bărbat. Ceva care fusese umed şi
lipicios cu câteva ore în urmă se uscase în interiorul
coapselor ei. O nouă teroare o cuprinse. Fu înlocuită
aproape instantaneu de o furie cumplită. Cum de pu­
tuse uita?! Cum de el...? îşi aminti vag o scurtă discuţie
pe teme de sănătate, dar nimic legat de contracepţie.
Furia faţă de propria prostie crâncenă nu făcu decât să
alimenteze furia faţă de Nick.
Phila deschise cu o smucitură uşa băii, încă ţinând
halatul în faţa trupului. Alergă prin hol, prin sufragerie
şi se opri în pragul uşii de la bucătărie.
- N-ai folosit nimic noaptea trecută, ticălosule!
ţipă ea.
Nick îşi ridică privirea de la cafeaua pe care o punea
calm în cafetieră.
-N u, n-am folosit. Nici măcar nu m-am gândit la
asta decât când era prea târziu. Vrei să spui că nu iei
pastile?
-N u, nu iau pastile, se răsti ea furioasă. N-am avut
nici un motiv să iau. Faci des astfel de lucruri?
- Nu. Termină de pus cafeaua şi lăsă jos cutia. Luă
vasul şi începu să toarne apă în el. Tu eşti prima, în
mod normal, sunt un tip precaut. Foarte precaut. Dar
noaptea trecută, mi-am pierdut puţin minţile când m-ai
luat pe sus şi m-ai dus în dormitor. Eşti mereu atât
de impulsivă?
-N u. Niciodată! Phila spumega de furie. O, Doam­
ne, s-ar putea să fiu însărcinată, ticălosule!
- îmi pare rău, dar adevărul este că ai un efect ciu­
dat asupra mea, iubito! Nimeni nu m-a mai târât în
pat până acum şi n-a mai făcut dragoste nebună cu mine
până n-am mai putut gândi limpede.
O şansă incredibilă 117

-N u este deloc amuzant! Phila îşi îndreptă trupul.


Ascultă ce-ţi spun, ticălosule, şi ascultă bine! Ai vrut
să ştii ce intenţionez să fac cu arma din sertarul noptie­
rei? Iţi spun eu ce-o să fac cu ea. Dacă sunt însărcinată,
te împuşc pe tine! Ai auzit?
- Am auzit.
Nick turnă apa în cafetieră, puse vasul pe suport şi
apăsă butonul.
Phila se înecă cu un suspin de furie, se răsuci şi fugi
înapoi în baie. Prea târziu îşi aminti că ţinea halatul în
faţa ei, nu în spate. Imaginea lui Nick privindu-i fundul
gol în timp ce plecase de-acolo fu aproape imposibil de
suportat pe lângă toate celelalte care se întâmplaseră.
Era pe punctul de a izbucni în lacrimi.
Se repezi în baie, trânti uşa şi porni duşul la maxi­
mum. îşi jură că nu avea să plângă. Nu avea să plângă în
dimineaţa aceea.

După 20 de minute, se simţi mai calmă şi mai stă­


până pe sine. Duşul îndelungat îi fusese de ajutor. Se
frecase minuţios, într-un efort de a şterge toate urmele
exterioare ale sexului făcut cu Nick. în privinţa celor
interioare, nu putea decât să spere că va avea noroc. La
fiecare cinci minute, se întreba cum de putuse fi atât de
proastă. în ultima vreme, toată viaţa ei părea să devină
incredibil de complicată.
Stresul. Era rezultatul stresului în exces. Pur şi sim­
plu, nu gândea limpede. Avea impresia că nu mai pu­
tuse gândi limpede de la moartea lui Crissie.
îşi puse o pereche de blugi verzi şi un tricou cu dungi
portocalii şi verzi, apoi îşi băgă picioarele într-o pereche
de mocasini din piele moale şi se îndreptă spre bucătă­
rie. Aroma cafelei era o atracţie irezistibilă.
Nick şedea la masa de la fereastră, răsfoind o revis­
tă veche de pescuit lăsată acolo de un chiriaş anterior.
Două boluri cu cereale reci, o cutie cu lapte şi două
linguri se aflau lângă el pe masă. îşi ridică privirea când
Phila apăru în pragul uşii.
118 Amanda Quick

-A m crezut că intenţionezi să-ţi petreci toată ziua la


duş, remarcă el.
- A fost o idee tentantă, dar nu era destulă apă
fierbinte.
Phila se apropie de cafetieră şi îşi umplu o cană cu
licoarea neagră. Privi pe fereastra de deasupra chiuvetei,
încercând să-şi adune gândurile. Ceaţa dimineţii timpu­
rii plutea deasupra oceanului. Privind printre copaci,
constată că îi era imposibil să-şi dea seama unde se ter­
mina apa şi unde începea pâcla groasă. Totul era un
solid perete cenuşiu. Lumea arăta de parcă se sfârşea
chiar acolo, după copaci.
- Stai jos şi mănâncă, Phila. Te vei simţi mai bine.
- De unde ştii?
-Asta îmi spune intuiţia. Mănâncă nişte cereale, iar
apoi, vom vorbi.
-N u mi-e foame şi nu mai avem despre ce să vorbim.
Ţi-am spus toată povestea.
-N u chiar. Cine este acest Elijah Spalding?
Phila înjură în surdină, ştiind că avea să trebuiască
să-i explice totul lui Nick pentru a putea scăpa de el.
Astfel de om era el.
-Spalding şi soţia lui, Ruth, au o fermă mare lân­
gă Holloway. Cu doi ani în urmă, au început să ia co­
pii în plasament. Părea un loc grozav. Autorităţile au
crezut că cei doi Spalding erau un cuplu stabil. Ruth
creştea legume organice şi prepara mâncare sănătoasă.
Elijah provenea dintr-o familie de fermieri şi ştia cum
să conducă o astfel de afacere. Fusese în armată timp
de câţiva ani, ajungând inclusiv în sud-estul Asiei şi în
America Latină.
- A servit în armată?
Gura Philei se strâmbă dezgustată.
- Nu chiar. în timpul procesului. S-a aflat că, în pe­
rioada cât lipsise din ţară, nu fusese în serviciu activ
în cadrul forţelor armate americane. Dar participase la
lupte. Ca independent, s-ar putea spune.
- A fost mercenar?
O şansă incredibilă 119

-D a . Un fel de asasin plătit. Dar nimeni n-a ştiut


acest aspect al trecutului său când au început să trimită
copii la el. N-au ştiut decât că el şi Ruth aveau pro­
priii copii şi că păreau a dori să aibă grijă şi de alţii. Fer­
ma lor părea să fie prosperă şi părea un mediu sănătos
pentru copii. Aer curat, exerciţii, treabă, toată rutina. La
sfârşitul primului an, cinci copii locuiau la Spaldingi.
- Dar au apărut probleme?
Phila se apropie agale de masă şi se aşeză. Vorbi
cu privirea aţintită asupra ceţii cenuşii de dincolo de
copaci:
-Thelm a Anderson a început să aibă suspiciuni
fiindcă atunci când îşi făcea vizitele la fermă, copi­
ii se purtau prea frumos. Erau prea tăcuţi. Prea poli-
ticoşi. Dădeau răspunsuri corecte la toate întrebările
ei. Fiecare copil părea să se fi adaptat perfect vieţii la
ferma Spalding.
-N u ştiu prea multe despre situaţia caselor de pla­
sament, dar ştiu că tot ce pare prea frumos ca să fie
adevărat de obicei nici nu este.
- Exact. Spalding este un bărbat uriaş, puternic. Are
o barbă mare şi stufoasă şi poartă salopete şi cămăşi în
carouri. Imaginea perfectă a fermierului. Phila sorbi din
cafea. Totuşi, are ochi ciudaţi.
- Ochi ciudaţi?
- Precum gheaţa albastră. Străpungători. Care parcă
te hipnotizează. Poate că e şi puţină nebunie în ei. Ni­
meni nu a părut să-i remarce ochii, cu excepţia mea.
Individul nu mi-a plăcut din clipa în care l-am văzut.
- Când s-a întâmplat asta?
-C am cu un an în urmă. Am început să lucrez în
regiunea care includea Holloway-ul, iar Thelma mi-a re­
partizat şi ferma Spalding. După prima vizită acolo, am
fost de acord cu ea. Ceva era foarte în neregulă. Diferen­
ţa dintre mine şi Thelma era că ea doar simţise instinc­
tiv că se petrecea ceva rău. Eu aveam destulă experienţă
personală în privinţa caselor de plasament pentru a fi
sigură că se petrecea ceva rău. Partea cea mai dificilă era
120 Amanda Quick

să dovedesc. Phila suspină. Asta este întotdeauna partea


cea mai grea.
- Copiii spuneau în continuare că ' totul era în
regulă?
Phila dădu din cap.
- O , da! Toţi susţineau că le plăcea să locuiască la
fermă. Dar eu am văzut teama din ochii lor şi am ştiut
că trebuia să fac ceva. Din păcate, nu aveam nimic con­
cret, de care să mă folosesc. Nu existau indicii evidente
ale abuzului. Nici plângeri. Nimic. Aveam nevoie de o
dovadă fermă. Dar înainte de a-mi da seama cum s-o
obţin, unul dintre copiii cei mai mici a ajuns la Camera
de urgenţe a spitalului local. Micul Andy. Era inconşti­
ent. Spaldingii au spus că se urcase într-un copac, deşi îi
interziseseră, şi căzuse rău.
- Şi băieţelul ce-a zis?
- Nu şi-a mai recăpătat cunoştinţa. A murit.
- O, Hristoase!
-Thelm a a devenit mai suspicioasă decât oricând,
iar eu am fost sigură că băiatul fusese bătut. Am vorbit
cu doctorii, care au spus că rănile puteau fi provocate de o
bătaie cruntă, dar şi de o căzătură gravă. Eu şi Thelma
l-am trimis pe şerif la fermă pentru a vedea dacă nu gă­
sea ceva. N-a găsit nimic.
- Şi apoi, ce s-a întâmplat?
- M-am dus eu însămi la Spaldingi, de mai multe ori.
Am vrut să ştie că îi ţineam sub observaţie. Am sperat
că va avea grijă ce face, timp în care eu m-aş fi ocupat de
copii. Dar copiii se purtau mai frumos decât niciodată.
Aşa că am început să mă ocup de nevasta lui Spalding,
Ruth. M-am gândit că ea s-ar putea să fie veriga slabă.
Insă ea era mai îngrozită de Spalding decât de mine sau
de autorităţi.
Nick se gândi la asta.
- Şi ce-ai făcut?
- I n cele din urmă, l-am sunat pe Spalding şi i-am
spus că vreau să stau de vorbă cu el, dar nu la fermă.
Ci pe un teritoriu neutru, ca să zicem aşa. A fost de
acord să ne întâlnim la un restaurant din oraş.
O şansă incredibilă 121

- Ce credeai că o să obţii îndepărtându-1 de fermă?


Phila se jucă cu ceaşca ei de cafea.
- M-am gândit că ar fi mai uşor să discut cu el de­
parte de acel mediu. Dar m-am înşelat. Când a ajuns
în parcare, era furios şi agresiv. Eu îl aşteptasem în
maşina mea. Am coborât când i-am văzut camioneta
oprind. El a venit la mine şi a început să ţipe. M-a
făcut în toate felurile şi m-a acuzat că pângăresc sancti­
tatea căminului american.
- Şi tu cum ai reacţionat?
-I-am spus că îmi făceam treaba şi că eram foarte
îngrijorată în privinţa copiilor aflaţi în grija lui. S-a în­
furiat şi mai tare.
-Te-a ameninţat?
- A făcut mai mult decât atât. Mi-a zis că acei copii
erau ai lui şi că putea face cu ei ce poftea. Mi-a spus că
o să mă înveţe să nu-mi mai bag nasul în treburile lui.
Apoi, m-a lovit.
Degetele lui Nick se încleştară în jurul cănii de
cafea.
- Te-a lovit?
-O , da, m-a lovit. Phila zâmbi cu amărăciune. Era
obişnuit să dea în oameni şi se pricepea foarte bine la
asta. îşi atinse maxilarul amintindu-şi de vânătaia pe care
o avusese multe zile după atacul lui. Avocatul ei făcuse
fotografii. Dar apoi, a făcut marea lui greşeală. A încer­
cat să mă târască în camioneta lui.
- A văzut cineva ce se întâmpla?
-N u la momentul acela. Era cam zece şi un sfert, iar
parcarea restaurantului era goală. Fireşte, am început
să ţip, iar el mi-a acoperi gura cu mâna. El era... foarte
mare. Amintirea palmei uriaşe care o amuţise îi întoar­
se stomacul pe dos. M-a dus la camionetă şi a deschis
portiera. Eu mă zbăteam, iar el bănuiesc că s-a gândit să
facă ceva pentru ca eu să tac. A băgat mâna în torpedo
şi a scos o armă.
- Isuse, Phila!
-Atunci, am avut un mare noroc. Acel restaurant
este locul unde poliţiştii locali îşi petrec, în fiecare
122 Amanda Quick

dimineaţă, pauza de cafea. O maşină de poliţie a intrat


în parcare exact când Spalding încerca să mă urce în
camionetă. Poliţiştii au văzut ce se întâmpla şi au ve-
nit să mă salveze. L-au prins cu arma în mână, dar asta
nu a fost tot. Când l-au perchiziţionat, au găsit heroină
asupra lui.
-Avea droguri la el? întrebă Nick părând surprins.
Phila dădu cu hotărâre din cap.
-Narcoticele împreună cu arma şi dovada evidentă
că mă atacase au fost suficiente pentru a-1 trimite la în­
chisoare o vreme. Mai mult decât suficient pentru ca
sigur să nu mai poată fi vreodată părinte social.
- Ceea ce era cel mai important din punctul tău de
vedere, concluziona Nick cu voce joasă.
Phila îl privi direct pentru prima oară. Ochii lui erau
mai reci decât îi văzuse vreodată. I se păru că simte răcea­
la, deşi se afla la un metru de el. Phila suspină adânc.
- Asta-i întreaga poveste, rosti ea. L-au arestat pe Spal­
ding pentru că m-a atacat, nu pentru ce le-a făcut copi­
ilor. N-am putut dovedi niciodată că le-a făcut ceva. Eu
sunt cea care a depus mărturie împotriva lui, la proces.
Eu sunt cea pe care intenţionează s-o pedepsească după
ce va ieşi.

capitolul 7
Nick se întoarse la casa de vacanţă a familiei Light-
foot la 20 de minute după ce ascultase povestea Philei.
încă clocotea de furie rece împotriva necunoscutului
Elijah Spalding, dar era conştient de faptul că avea pro­
bleme mai presante. Spalding cel puţin era bine ferecat
pentru o vreme.
Unul dintre lucrurile care îl preocupa în clipa aceea
era amintirea panicii din ochii Philei când se luptase cu
el în dimineaţa aceea. Teama ei nu vădise doar o simplă
dorinţa de a scăpa. Se zbătuse de parcă se temuse că el
avea s-o violeze sau s-o bată.
O şansă incredibilă 123

Nick concluziona că i se întâmplase ceva cândva în


trecut. Ceva care o făcea să se teamă de greutatea unui
bărbat deasupra ei.
îşi îngădui un mic zâmbet de satisfacţie. Datorită
unei combinaţii de noroc pur şi strălucită intuiţie mas­
culină, dăduse peste cheia seducerii Philei. Ea dădea pe
dinafară de înfocare feminină, după cum oricare bărbat
îşi dorea. Secretul era s-o laşi să se aprindă singură.
Dar el categoric trebuia s-o înveţe cum să ardă puţin
mai lent. Când în cele din urmă se pornea, aborda sexul
la fel ca pe orice altceva - la viteză supersonică.
Se gândi în treacăt la lunile lungi şi reci în care se
străduise să găsească abordarea potrivită în cazul lui Hi-
lary. Eşecul în privinţa ei nu-i zdrobise complet mân­
dria masculină - fusese suficient de inteligent pentru a
înţelege că nu era întru totul vina lui. Dar rămăsese cu
îndoieli serioase în legătură cu atractivitatea lui în ochii
sexului opus.
Mai exact, îl făcuse să se întrebe adesea dacă atrac­
ţia pe care o simţeau femeile faţă de el nu cumva era
motivată de numele Lightfoot. Fără îndoială, el nu
era echipat cu frumuseţea şi farmecul Castletonilor.
Dar priceperea în afaceri îl ducea departe pe un băr­
bat în această lumea.
însă în cazul Philei, chiar de la început nu trebuise
să-şi facă griji că ar fi interesată de el pentru că îl chema
Lightfoot. Singurul lucru pe care îl putea face numele
lui era s-o îndepărteze de el.
Totuşi, noaptea trecută, deşi ea încercase să reziste, o
luase razna datorită lui. Nick îşi spuse că probabil avea
o atingere magică în cazul ei. Zâmbetul îi deveni un rân­
jet larg, aproape râs.
Gândindu-se cum să procedeze cu Phila, începu
să-şi simtă trupul cum se înviorează. Pentru a nu se mai
gândi la sex, trecu la pistolul pe care îl găsise în sertarul
noptierei. Asta îl făcu să devină imediat serios.
Se afla la jumătatea aleii lungi şi curbe când o decapo­
tabilă Mercedes albă apăru din spatele casei, îndreptân-
du-se spre poartă în răgetul motorului. Reed Lightfoot
124 Amanda Quick

se afla la volan. Purta hainele de golf. Zvelta maşină se


opri lângă Nick, iar Reed privi cămaşa şifonată şi faţa
nebărbierită a fiului său.
- Arăţi de parcă ţi-ai petrecut noapte la un afurisit de
bordel. Ai grijă să nu te vadă Eleanor aşa, spuse Reed.
- Eleanor nu se şochează atât de uşor. Oricum,
n-aveam de gând s-o vizitez la ora asta. Este abia şapte şi
jumătate. Te duci pe terenul de golf?
- Am o partidă la opt. Ochii lui Reed se îngustară. Să
înţeleg că situaţia s-a schimbat? De noaptea trecută, ai
început să te culci cu ea?
- Hai să facem o înţelegere, tată. Tu nu te bagi în via­
ţa mea amoroasă, iar eu nu mai fac comentarii despre
a ta, bine?
- Cum doreşti. In ceea ce mă priveşte, n-ai decât să
faci ce vrei cu Phila Fox atâta vreme cât recuperezi acţi­
unile alea.
Reed apăsă pedala de acceleraţie, iar Mercedesul por­
ni mugind spre poarta deschisă.
Nick privi câteva clipe, până când maşina dispăru din
raza vizuală, apoi porni mai departe spre casă. Phila avea
dreptate. Casele de vacanţă ale familiilor Castleton şi
Ligbtfoot semănau puţin cu două conace de pe o plan­
taţie, aşa cum apăreau prin filme.
Cupcake şi Fifi îl zăriră când se apropie şi amândoi
se repeziră să-l întâmpine. El le scărpină urechile, apoi
câinii porniră pe urmele lui când se îndreptă spre veran­
da cu coloane.
- ’Neaţa, domnule, rosti Tec Sherman din pragul
uşii. Purta o cămaşă aloha cu un imprimeu verde ca fie­
rea. Capul lui chel strălucea în soarele dimineţii. Micul
dejun ajunge imediat pe masă. Vă interesează?
- Nu, mersi, Tec. In clipa asta, nu-mi doresc decât un
duş şi să mă bărbieresc.
-N ici o problemă, domnule. Lucrurile dumneavoas­
tră vă aşteaptă în dormitor.
- Ştiu. Nick se mai uită o dată la cămaşa aloha. Cred
că şi Phila are o cămaşă de culoarea asta. Voi doi proba­
bil că v-aţi distra bine făcând cumpărături împreună.
O şansă incredibilă 125

- Poate că are gusturi bune în privinţa hainelor, ad­


mise Tec cu mărinimie, dar are şi o gură afurisită.
- Te obişnuieşti cu ea.
Tec îşi drese glasul.
-Ne-am cam întrebat unde v-aţi dus noaptea
trecută.
-D a?
- Tatăl dumneavoastră s-a gândit că v-aţi dus s-o vizi­
taţi pe domnişoara Fox.
-N u zău?
Nick urcă scările şi intră în casă. Phila nu avea să
fie încântată când va descoperi că toată lumea ştia de
relaţia lor. Probabil că ar fi trebuit s-o avertizeze că toată
lumea îşi va da seama ce se întâmplase noaptea trecută.
Dar în fond Phila nu avea să fie încântată nici când va
descoperi că ei încă aveau o relaţie. Din punctul ei de vede­
re, nu era decât o relaţie de o noapte profund regretată.
Cu siguranţă, făcuse tot posibilul pentru a-1 da afară
din casa lui Gilmarten, în dimineaţa aceea. In cele din
urmă, Nick plecase când ajunsese la concluzia că amân­
doi aveau nevoie de timp pentru a se calma.
Se întrebă dacă ea ar fi fost mai relaxată dacă n-ar
fi izbit-o gândul că, pe deasupra tuturor celorlalte, era
posibil să fi rămas însărcinată.
îşi notă în minte ca, în după-amiaza aceea, să cumpe­
re un pachet de prezervative din oraş. De asemenea, îşi
notă să se controleze mai bine data viitoare când avea să
ajungă în pat cu Phila. îşi promise că, data viitoare, avea
să se asigure că şi ea ajungea la orgasm. îşi dorea cu dispe­
rare ca ea să asocieze satisfacţia fizică cu faptul că se afla
în braţele lui. Nick clătină din cap, încă nevenindu-i să
creadă ce efect avusese asupra lui, cu o noapte în
urmă. Nici o altă femeie nu trecuse de autocontrolul
lui blindat aşa cum o făcuse Phila. îl făcuse s-o ia razna -
o experienţă total unică pentru el.

O jumătate de oră mai târziu, după ce făcuse un duş,


se bărbierise şi se îmbrăcase cu blugi şi cu un pulover
negru, Nick coborî la parter.
126 Amanda Quick

-A ş fi foarte surprinsă dacă ai reuşi să recuperezi


acţiunile culcându-te cu ea. Hilary vorbise aproape
alene, din pragul uşi salonului pentru micul dejun. La
urma urmelor, a fost prietenă cu Crissie şi nu-mi ima­
ginez ca vreuna dintre prietenele lui Crissie să fie atât
de proastă.
Nick înjură în surdină şi se opri în mijlocul holului.
Se răsuci pe jumătate pentru a o înfrunta pe Hilary.
In acea dimineaţă, arăta la fel de uimitor ca întotdeau­
na. Părul ei roşu-închis era legat la ceafă, iar bluza cu
mâneri largi cădea graţioasă peste pantalonii plisaţi,
cu talie înaltă.
-B u nă dimineaţa, Hilary. Ce zi frumoasă, nu-i aşa?
rosti Nick pe un ton perfect neutru.
- Cred că mi-am dat seama cum stau lucrurile, Nick.
încerci să revii în graţiile lui Reed recuperând acţiunile
alea de la Phila, nu? Dar de ce te osteneşti? Sau te-ai
decis că, la urma urmelor, vrei să te întorci în compania
Castleton &. Lightfoot?
- Şi dacă da? întrebă el cu voce joasă.
Ochii ei verzi licăriră cu sălbăticie.
- Dacă tu crezi că te poţi întoarce pur şi simplu după
trei ani şi să preiei conducerea, înseamnă că ai înnebu­
nit cu totul.
-E ste moştenirea mea, Hilary. Dacă eşti deşteaptă,
nu vei uita asta. într-o bună zi, s-ar putea să mă decid s-o
preiau din nou, iar dacă fac asta, o să zbori.
Ea zâmbi cu răceală.
- Chiar crezi că ai putea să faci asta? După tot ce mi-ai
făcut? Familiile sunt de partea mea, Nick.
- Dacă mă decid că doresc conducerea familiilor şi a
companiei, asta o să fac, Hilary.
în ceea ce-1 privea pe Nick, era o declaraţie a stării de
fapt, dar, văzând siguranţa de sine din ochii lui Hilary,
îşi dădu seama că ea nu-1 credea.
-N u mai blufa. Acum, sunt soţia lui Reed. Nu mă
poţi atinge nici pe mine, nici compania. N-ar fi trebuit
să te întorci, Nick. Nimeni nu te vrea aici.
O şansă incredibilă 127

- Poate câ nu mă vrea nimeni, dar cu siguranţă toţi


vreţi acţiunile, nu-i aşa? Iar în clipa asta, sunt singurul
care are şanse să le recupereze. Aşa încât se pare că toată
lumea va trebui pur şi simplu să-mi tolereze prezenţa.
- Chiar crezi că totul se va schimba dacă reuşeşti să
obţii acţiunile alea?
Nick făcu rapid nişte calcule în minte şi luă o decizie
executivă. Era vremea să zgâlţâie cuşca lui Hilary.
- Da, Hilary. Cred că lucrurile se vor schimba. Vei ve­
dea că voi putea face tot ce vreau după ce o voi convinge
pe Phila să-mi dea mie acţiunile alea, nu lui Darren.
Văzu furia aprinzându-se în ochii ei când percepu
impactul deplin al cuvintelor lui.
-D a r acelea au fost acţiunile Castletonilor. După
moartea lui Burke, îi aparţin lui Darren, nu ţie.
-Aparţin oricui reuşeşte să le obţină de la Philadel­
phia Fox.
- Ticălosule!
-Pentru prima dată, ai dreptate, Hilary. Cred că
începi să înţelegi.
- Lua-te-ar naiba, Nick!
-I-am spus tatei că voi aduce acţiunile alea familiei,
dar n-am zis care familie şi n-am specificat care mâini.
Dacă încep să votez în contul acţiunilor mele şi ale Philei,
aş putea să stârnesc nişte valuri interesante în şanţul de
apărare din jurul micului tău castel. Gândeşte-te la asta
când stai în faţa oglinzii şi îţi spui că eşti în siguranţă.
- Sunt în siguranţă, replică repede Hilary. Fac parte
din familie şi nu plec nicăieri. Nimeni nu te va accepta
înapoi, având în vedere ce ai făcut cu trei ani în urmă.
Gândeşte-te la asta în timp ce i-o tragi noii tale iubi­
te. De asemenea, ai putea să te gândeşti şi la motivul
pentru care se culcă cu tine. Nu eşti chiar fantastic în
pat, după cum bine ştim amândoi. Mai bine ai afla cine
foloseşte pe cine.
Hilary se răsuci pe un toc şi intră înapoi în salonul
pentru micul dejun.
Nick ieşi pe uşa din faţă.
- Hei, Tec!
128 Amanda Quick

-A ici sunt, domnule. Tec se apropie de el cu un fur­


tun încolăcit pe unul dintre umerii săi masivi. Cu ce vă
pot fi de folos, domnule?
- Hai să-l găsim de Darren şi să vedem dacă nu vrea
să tragem la ţintă cu pistolul.
Chipul lui Tec se lumină ca un pom de Crăciun.
- O idee grozavă, domnule! Cu o lună în urmă, tatăl
dumneavoastră a cumpărat un frumos Ruger de calibrul
0,44, care trebuie rodat. Haideţi s-o facem!

O furtună se apropia dinspre vest. Phila stătea des­


culţă pe nisipul grosier de la malul apei şi privea norii
care se îngrămădeau spre cer. Vântul se înteţea, adu­
când miros de ploaie. Marea era cam agitată, iar micile
valuri aveau crestele înspumate. La câteva sute de me­
tri de mal, o veche ambarcaţiune de pescuit se opintea
spre port.
Phila venise pe plajă în speranţa să-şi scoată din min­
te scena avută cu Nick, în dimineaţa aceea. Nu prea
reuşea. Intenţia ei fusese să adune informaţii despre
familiile Castleton şi Lightfoot pentru a putea lua o de­
cizie inteligentă în privinţa acţiunilor pe care i le lăsase
Crissie. Să analizeze, să judece şi poate să se şi răzbune
într-o oarecare măsură din cauza modului în care fami­
liile o ostracizaseră pe biata Crissie.
în schimb, se pomenise încurcată într-o relaţie cu un
Lightfoot.
Phila se crispă când îşi aminti expresia pe care o vă­
zuse pe chipul lui Nick când se trezise şi îl văzuse ui-
tându-se la ea şi la pistolul de pe noptieră. Dar oricât
de tare se străduia să păstreze acea amintire întipărită
ferm în minte, cea care o tot dădea la o parte era a
nopţii trecute.
Nick fusese exact ceea ce îşi dorise ea de la un iubit.
Phila îşi dădu abia atunci seama de asta. Era perfect în
toate privinţele, cu excepţia uneia - era un Lightfoot.
Lui Crissie probabil că întreaga situaţie i s-ar fi părut
extrem de amuzantă.
O şansă incredibilă 129

Phila ştia că avea anumite probleme legate de sex. Era


suficient de realistă pentru a bănui că unele, dacă nu
toate, aveau ca motiv ce i se întâmplase la 13 ani. Dar
nu ştiuse cum să depăşească acele probleme. Cele câteva
încercări pe care le făcuse pentru a avea o relaţie fizică
cu un bărbat se sfârşiseră de obicei cu un dezastru. în
cel mai bun caz, doar izbutise să îndure mâinile care o
pipăiau şi un trup bărbătesc greu.
însă noaptea trecută, cu Nick, Phila se simţise pen­
tru prima oară în siguranţă şi că deţinea controlul.
Era clar că aşa trebuia să se simtă dacă era ca sexul să-i
facă plăcere.
Nick era un bărbat mare, genul cu care în mod nor­
mal nu s-ar fi simţit deloc bine. însă noaptea trecută,
el nu-şi folosise puterea împotriva ei. Nu încercase s-o
domine. O lăsase pe ea să stabilească ritmul. Pentru pri­
ma dată, simţise că avusese reacţii normale. Pentru prima
dată, descoperise că era capabilă să satisfacă un bărbat.
Şi adorase senzaţia.
Se gândi cu amărăciune că era păcat că Nick distruse­
se totul în dimineaţa aceea.
Furioasă, îşi jură că, dacă era însărcinată, avea să-şi
pună în practică ameninţarea că îl va împuşca. Gândul
că era posibil să fi conceput un copil o azvârli pe un cu
totul alt tărâm al panicii.
Tocmai încerca să nu-şi amintească faptul că, noaptea
trecută, fusese la fel de iresponsabilă ca şi Nick când îşi
dădu seama că nu era singură pe plajă. Nu auzise ni­
mic din cauza vântului şi a valurilor, dar, când întoarse
capul, o văzu pe Hilary apropiindu-se. Phila încremeni
şi aşteptă.
- Şi lui Crissie îi plăcea să se plimbe dimineaţa pe pla­
jă, spuse Hilary oprindu-se lângă Phila şi privind barca
pescărească aflată în depărtare.
Phila rămase tăcută câteva clipe, apoi spuse:
- Şi eu, şi Crissie am crescut în estul Washingtonu­
lui. Pentru noi, marea a simbolizat întotdeauna liberta­
tea. Obişnuiam să vorbim despre ziua când urma să ne
mutăm pe coastă.
130 Amanda Quick

- Crissie s-a dus în sudul Californiei.


Phila zâmbi.
-M arina Del Rey. Avea un apartament cu vedere
spre apă. Tot numai crom şi piele albă. Foarte străluci­
tor. Foarte frumos.
- La fel cum era şi Crissie.
- Da. Exact cum era Crissie. California i se potrivea.
Era o fată de aur, într-un însorit loc de aur.
Hilary îşi băgă mâinile cu unghii lungi în buzunarele
pantalonilor plisaţi.
-Vorbea adesea despre tine.
- Serios?
Hilary dădu din cap.
-T e iubea, dar te considera iremediabil de naivă în
anumite privinţe.
Phila râse şi îşi dădu seama că, din ziua în care aflase
de moartea ei, era pentru prima dată când se amuza de
ceva legat de Crissie.
-Aveam firi opuse. Sunt sigură că, dacă n-am fi ajuns
amândouă în plasament, nu ne-am fi împrietenit nicio­
dată. Nu aveam absolut nimic în comun.
- Poate, tocmai faptul că eraţi atât de diferite v-a atras.
Poate că fiecare a avut nevoie de cealaltă în anumite
privinţe.
- Poate. Indiferent ce-a fost, eu şi Crissie nu ne-am
pus prea multe întrebări. Eram prea tinere pentru o ase­
menea introspecţie. Eram prietene, iar asta era tot ce
conta. Ştiam că ne puteam baza una pe cealaltă.
- Acesta este motivul pentru care te afli aici, nu-i aşa?
Pentru că ai fost prietena lui Crissie şi vrei să afli ce s-a
întâmplat în lunile pe care le-a petrecut cu noi. Vocea
lui Hilary era joasă şi înţelegătoare. Şi eu aş simţi la fel.
Poate, chiar mai mult. Pentru că, spre deosebire de tine,
eu aveam multe în comun cu Crissie.
- Eşti la fel de frumoasă ca ea, observă Phila.
-N u vorbeam despre aspect. Mă refeream la faptul
că aveam lucruri mai importante în comun. Crissie
îmi semăna mult în anumite privinţe. Când Phila, sur­
prinsă, îi aruncă o privire pătrunzătoare, Hilary zâmbi
O şansă incredibilă 131

cu îngăduinţă. Este adevărat, să ştii. Ne înţelegeam una


pe cealaltă. O, eu am fost la şcoli particulare şi mi-am
făcut vacanţele în străinătate, dar n-am avut parte de
mai multă iubire decât Crissie. Ori de câte ori a fost po­
sibil, părinţii mei m-au lăsat în grija bonelor, a tutorilor
sau a şcolilor cu internat. După ce au divorţat, mi-am
petrecut cea mai mare parte a timpului făcând naveta
dintr-un loc în altul. Parcă aş fi fost crescută într-o insti­
tuţie a statului.
- O instituţie frumos mobilată, rosti Phila pe un
ton sec.
-N u te pot contrazice. Dar bănuiesc că rezulta­
tul a fost acelaşi. Crissie şi-a dat seama de asta când a
ajuns să mă cunoască. Obişnuiam să vorbim despre ce
ne doream de la viaţă şi am constatat că aveam ţeluri
foarte similare.
Phila chicoti.
-Crissie spunea mereu că scopul ei este să se folo­
sească de frumuseţe pentru a deveni atât de bogată,
încât niciodată să nu mai trebuiască să-şi facă griji pen­
tru ceva. Dorea să poată locui într-o vilă mare şi să aibă
mulţi oameni la ordinele ei. Voia să deţină suficientă
putere pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească vreoda­
tă să-i facă rău sau să o abuzeze.
-D a.
-Acesta este şi scopul tău? întrebă Phila.
- Mă tem că e foarte similar.
- Ai face orice pentru a-ţi atinge ţelul?
Gura lui Hilary se crispă.
- Aproape. Refuz să fiu apreciată doar pentru frumu­
seţea şi trecutul meu. Am fost silită să mă folosesc de asta
o prea mare parte a vieţii mele. Mai întâi, în copilărie,
apoi, în căsnicie. De-acum încolo, oamenii vor trebui să
mă trateze ca pe o femeie independentă financiar.
- Poate că tu şi Crissie chiar aţi avut multe în comun.
Era sigură că îşi poate cumpăra libertatea cu bani.
-N-a reuşit niciodată să înţeleagă de ce ai ales să
lucrezi în serviciile sociale. Spunea că era o prostie
132 Amanda Quick

şi că nu vei rezista. Că te vor epuiza. Că nu erai suficient


de dură pentru astfel de lucruri.
- Avea dreptate, recunoscu Phila. Mi-am dat demisia
cu câteva săptămâni în urmă. Nu intenţionez să mai lu­
crez vreodată în acest domeniu.
-Crissie avea abilitatea de a găsi punctele slabe ale
oamenilor. îi putea manipula.
- A trebuit să înveţe cum s-o facă, altminteri n-ar fi
supravieţuit copilăriei, îi explică Phila.
- în mod cert, s-a distrat stârnindu-i pe membrii fami­
liilor cât a fost cu noi. Considera că era un joc. Eu am
fost singura cu care nu s-a jucat.
Phila se gândi la asta.
- Pari să fii singura care are ceva bun de spus des­
pre ea.
- Ţi-am zis că mi-a plăcut de ea. Azi-dimineaţă la mi­
cul dejun, Reed a zis că tu ai impresia că familiile au
o oarecare responsabilitate faţă de moartea lui Crissie.
E adevărat?
-N u ştiu, Hilary, rosti Phila încet. Sincer, nu ştiu.
Dar trebuie să mă gândesc la asta înainte de a mă decide
ce să fac cu acţiunile.
Hilary dădu din cap ca şi cum ar fi înţeles.
- Aş vrea doar să te avertizez în privinţa unui lucru.
Să nu crezi că, dacă Nick nu a fost prezent în lunile în
care Crissie a stat aici, ar fi cumva mai de încredere sau
mai inocent decât oricare dintre noi. Nick nu s-ar afla
aici, acum, dacă n-ar urmări ceva.
-D a r se înstrăinase de familii în perioada în care
Crissie a fost la voi.
- î l cunosc pe Nick Lightfoot de mult timp, Phila.
Este un om foarte primejdios. Ai grijă!
- Desigur.
- Şi mai ţine minte ceva despre Nick. Modul lui de a
gândi nu urmează întotdeauna un fir normal, predicti-
bil. Este greu de descifrat, iar motivele lui pot fi foarte
obscure. Gândeşte-te la asta dacă încearcă să te convingă
să-i dai lui acţiunile, nu lui Darren.
O şansă incredibilă 133

Pe Phila o apucă ameţeala instantaneu. Trase adânc


aer în piept, iar lumea se stabiliză.
-N u a spus că ar vrea el acţiunile.
- Dar plânuieşte să recupereze acţiunile pentru fami­
lie. Măcar atât lucru i-a zis Iui Reed, seara trecută.
- Şi mie mi-a spus acelaşi lucru. A fost foarte cinstit
în privinţa asta.
-N ick este cel mai primejdios atunci te priveşte în
ochi şi îţi zice ce va face. Hilary făcu o scurtă pauză, apoi
întrebă: Tu ce vei face, Phila?
- Nu ştiu, răspunse Phila cu onestitate.
Phila suspină profund.
- Aş vrea să-ţi fac o ofertă pentru acele acţiuni.
Phila întoarse capul pentru a privi frumosul profil
al lui Hilary.
- Vrei să mi le cumperi?
- Ţi-aş da un preţ excelent pentru ele. Bani mai mult
decât suficienţi pentru a nu mai fi nevoită să lucrezi în
domeniul asistenţei sociale. Iţi voi da cât i-aş fi dat şi
lui Crissie.
- Crissie avea de gând să-ţi vândă acţiunile?
- Crissie dorea ca eu să am acele acţiuni. Dar era şi
practică. Avea nevoie de o siguranţă financiară, rosti Hi-
lary. Am înţeles asta. Urma să mă asigur că o va căpăta
în schimbul acţiunilor.
- înţeleg.
-Apropo, spuse Hilary pe un ton lejer, am să-ţi trans­
mit o invitaţie din partea lui Eleanor. Ar vrea să vii mâi-
ne-seară la cină.
- O afacere de familie? întrebă Phila crispată.
Hilary zâmbi arătându-şi dinţii perfecţi.
- Exact. O afacere de familie. Se răsuci pentru a pleca
înapoi pe plajă, dar se opri şi rosti peste umăr. Gândeş-
te-te la oferta mea, Phila.

Port Claxton era un amestec pitoresc de vechi case


victoriene, gărduleţe albe şi case de vacanţă bătute de in­
temperii. Cu colecţia sa de ambarcaţiuni cu pânze, vase
de pescuit şi iahturi, micul port era inima comunităţii.
134 Amanda Quick

Port Clax, cum îi spuneau localnicii, era un orăşel


tipic de la malul mării din statul Washington, care hi­
berna în lunile de iarnă şi se trezea gălăgios la viaţă oda­
tă cu venirea verii, când turiştii descindeau acolo.
Dar chiar şi în toiul sezonului era posibil să parchezi
în faţa intrării celor două mici magazine alimentare.
Phila îl alese pe cel din nordul oraşului.
Intră şi străbătu repede culoarele, alegând ingredi­
entele pentru salată, pâine, brânză şi alte lucruri de
primă necesitate. Când ajunse la raionul de vinuri, îşi
aminti cum, cu o noapte în urmă, Nick căutase ceva de
băut prin dulapurile ei. Luă o sticlă de Cabernet Sau-
vignon din nord-vest, spunându-şi că era pentru ea,
nu pentru vizitatori nocturni nepoftiţi. Când ajunse la
casă, un tânăr cu păr blond cârlionţat şi zâmbet timid
o salută.
-B u nă ziua, nu v-am văzut ieri, la petrecerea de
4 Iulie? Eraţi cu Nick Lightfoot, nu-i aşa? Faceţi parte
din familie?
-N u , categoric nu sunt o membră a familiei.
Phila îndulci răspunsul tăios cu un zâmbet.
- Mă întrebam doar. Mulţi oameni s-au întrebat. Nu
l-am mai văzut pe Nick de mult timp. Când a apărut cu
dumneavoastră, m-am gândit că şi-a adus acasă soţia sau
aşa ceva.
- Să înţeleg că locuitorii din Port Claxton sunt atenţi
la ce se petrece în familiile Castleton şi Lightfoot?
Tânărul rânji.
- Sigur că da. Bănuiesc că-i un soi de distracţie locală.
Ei sunt roata mare de-aici. Familiile Castleton şi Light-
foot sunt în acest oraş de dinainte de a mă fi născut.
Mama îşi aminteşte de vremea când Reed şi Burke au
construit casele alea frumoase de lângă plajă. I-a plăcut
tare mult prima soţie a lui Reed. Era o adevărată femeie
cu picioarele pe pământ. Mama spunea că se ocupa de
lucrurile din oraş.
- Se ocupa de lucrurile din oraş?
O şansă incredibilă 135

- Ştiţi ce vreau să zic. Cât a trăit Nora Lightfoot, fami­


liile Castleton şi Lightfoot au făcut multe lucruri pentru
oraş. Au amenajat o parcare frumoasă lângă port. Au
înfiinţat un grup de teatru. Au dat o grămadă de bani
instituţiilor caritabile din zonă. I-au ajutat pe oamenii
care aveau nevoie. Mama spune că a fost o doamnă tare
de treabă.
Phila era intrigată.
-Familiile Castleton şi Lightfoot nu mai ajută
oraşul?
- Ei bine, când Nick Castleton mai era aici, am pri­
mit nişte echipamente pentru spital, cred, şi a existat o
bursă pentru copiii din oraş care se duceau la facultate.
El a păstrat-o o vreme după moartea doamnei Lightfoot.
Dar acum lucrurile stau altfel.
- Cum altfel?
-S ă nu mă înţelegeţi greşit. Familiile Castleton şi
Lightfoot încă mai donează bani ocazional, dar nu mai
e ca înainte. Tata zice că Eleanor Castleton şi ceilalţi
cred că oamenii ar trebui să stea pe propriile picioare,
nu cu mâna întinsă. Spune că asta îi face să fie depen­
denţi de alţii.
- Da, cred că filosofia asta li se potriveşte.
-Totuşi, familiile Castleton şi Lightfoot încă dau o
petrecere grozavă de 4 Iulie, recunosc asta. Toţi cei de
aici o aşteaptă cu nerăbdare. E un fel de tradiţie locală.
- Să înţeleg că oamenilor din oraş le place şi să bâr­
fească despre ei?
Tânărul se înroşi.
-Presupun. Se lumină la faţă. După cum merg lu­
crurile, din câte spune tata, cât de curând s-ar putea să
votăm un Castleton pentru funcţia de guvernator. Toată
lumea zice că Darren se pregăteşte să intre în politică în
stil mare. N-ar fi o chestie?
- Dacă ar candida, toată lumea din oraş l-ar vota?
- Glumiţi? Instantaneu. E unul dintre noi.
Tânărul strălucea de mândrie.
-Fantastic, murmură Phila luându-şi punga cu ali­
mente. Nu vă daţi seama că averile Castleton şi Lightfoot
136 Amanda Quick

au fost făcute pe seama unor maşinării folosite în sco­


puri militare? Că, dacă Darren Castleton intră în admi­
nistraţia publică, probabil va fi de extremă dreaptă, cu
înclinaţii militare din cauza trecutului său şi a afacerii
familiei? Şi că, dacă va avea o funcţie de nivel naţional,
va vota pentru creşterea bugetului apărării ori de câte
ori va putea?
Vânzătorul o privi uimit.
- Cei din familiile Castleton şi Lightfoot sunt patri­
oţi adevăraţi. Mândri că sunt americani. Şi îi fac şi pe
alţii să se simtă mândri.
-M ă las păgubaşă, rosti Phila şi se îndreptă spre uşă
cu punga în braţe.

în cele din urmă, furtuna lovi coasta mai târziu în


seara aceea. Când ploaia începu să se reverse, Phila
închise ferestrele micii ei case. în timp ce strângea masa
după o cină simplă, cu supă şi salată, îşi spuse că atmos­
fera era foarte plăcută la ea. Şe întrebă ce făceau cei din
vilele familiilor. Toată după-amiaza nu zărise nici urmă
a vreunui Castleton sau Lightfoot.
După ce spălă ultimul din puţinele vase murdare, se
duse în sufragerie şi se apropie de fereastra care dădea
spre faţa casei. O vreme, cochetă cu ideea de a se plim­
ba pe plajă prin furtună. Ar fi fost un loc bun unde să
se gândească.
Şi Dumnezeu ştia că trebuia să se gândească serios.
Până la întrunirea anuală de la Castleton & Light-
foot, trebuia să o hotărâre în privinţa acţiunilor ei. Dacă
opta pentru a le păstra şi a vota în contul lor, avea să
poarte un război pe faţă cu familiile, un război pe care
nu-1 putea câştiga.
Nu avea suficiente acţiuni pentru a contracara votu­
rile lor în chestiuni esenţiale. Tot ce putea realiza era
să fie un ghimpe în coasta lor, să le provoace necazuri.
Avea să fie întotdeauna o străină, la fel cum fusese
şi Crissie.
Dar i se prea greşit să dea acţiunile înapoi familiilor.
Reprezentau moştenirea lui Crissie, moştenirea despre
O şansă incredibilă 137

care fantazase mereu că, întro bună zi, avea să fie a ei.
Orice fel de moştenire însemna foarte mult pentru ci'
neva care crescuse în plasament. Simboliza ceva impor­
tant, un sentiment de apartenenţă, un sentiment de a
face parte dintr-o familie, de a avea un loc în lume.
Insă Crissie murise, iar moştenirea era a ei în
prezent.
Iar în curând, va trebui să ia o decizie.
Un tunet acoperi parţial bătaia în uşa din faţă, însă
Phila o auzi destul de clar pe a doua. Recunoscu imediat
chemarea hotărâtă şi se gândi serios să nu răspundă.
Dar ştia că ar fi fost o pierdere de timp.
Se duse la uşă şi îl găsi pe Nick pe treaptă. Părul lui
negru era ud, iar geaca de fâş era leoarcă. Ochii lui ce­
nuşii licăriră când se plimbară pe trupul ei.
- Fă-mi o favoare şi încă nu te duce să iei arma, bine?
Am avut o seară dificilă.
- Şi ar trebui să-mi pară rău pentru tine? Phila păşi
îndărăt fără nici un chef, incapabilă să găsească o moda­
litate de a nu-1 lăsa să intre, dar oricum nu foarte sigură
că dorea să reuşească asta. E familia ta.
-Nu-i nevoie să-mi aminteşti. Trecu pragul şi se
scutură de ploaie pe parchetul zgâriat. îşi dădu jos gea­
ca şi o puse pe spătarul unui scaun. Am auzit că, în
după-amiaza asta, te-ai dus în oraş. Aş putea presupune
că ai luat ceva de băut pentru mine?
-A m mai discutat despre asta noaptea trecută. De
unde ştii că am fost în oraş?
El ridică din umeri şi se îndreptă spre bucătărie.
-A r fi bine să te obişnuieşti cu realitatea de a fi aso­
ciată cu familiile Lightfoot şi Castleton. Toată lumea
ştie ce faci, când şi cu cine. Ştiu până şi de conversaţia
pe care ai avut-o cu puştiul Wilson de la băcănie.
Găsi cabernetul în primul dulap pe care îl deschise.
Apoi, începu să deschidă sertarele, părând să caute ceva
cu care să poată scoate dopul.
-D eci, tu crezi că, dacă Darren ar ajunge să aibă o
funcţie publică, ar susţine forţele armate, aşa-i?
138 Amanda Quick

-A l doilea sertar din stânga, îi indică Phila când îşi


dădu seama că avea să deschidă sistematic fiecare sertar
până când găsea ce căuta.
-M ersi. Scoase dopul din câteva răsuciri dibace şi
rapide. Bănuiesc că n-ai nimic de mâncare la vin, nu?
Nişte brânză poate?
- Nu mai face pe inocentul. Probabil că sursele tale
ţi-au spus exact ce am cumpărat din oraş astăzi. Se duse
la frigider şi scoase pachetul cu brânză. Trebuie să fie
plăcut să deţii tot oraşul şi pe locuitorii săi.
- Nu-i deţinem. Suntem doar foarte atenţi cu vecinii,
iar oamenii de-aici apreciază asta.
- Fac pariu că ar aprecia şi mai mult dacă aţi relua
contribuţiile substanţiale în privinţa burselor şi a pro­
iectelor civice.
- Să înţeleg că puştiul Wilson a fost foarte vorbăreţ,
nu? Nick turnă vin într-un pahar de apă. Nu-ţi face griji,
familiile încă dau mulţi bani.
-Cui?
Nick îi adresă un zâmbet vag, lent.
- In general, pentru campaniile politicienilor de
dreapta şi câtorva organizaţii proamericane solide.
- Cum ar fi National Rifle Association?
-N u prea ai dreptul să te plângi dacă se află pe lis­
tă. NRA este unul dintre motivele pentru care poţi
deţine legal pistolul ăla automat pe care l-ai ascuns
în noptieră.
- Constituţia îmi dă acest drept, nu NRA.
-Probabil că ţi-ai fi pierdut acest drept cu ani în
urmă, dacă lobby-ştii de stânga, care sunt împotriva
armelor, ar fi reuşit să se impună. Fac pariu că, până
cu câteva săptămânii în urmă, le-ai împărtăşit vederile
înguste pe tema controlului armelor.
Phila îşi dădu seama că se îmbujora sub privirea lui
pătrunzătoare. Era adevărat. Până să ajungă să se teamă
de Elijah Spalding, fusese o susţinătoare ferventă a unei
legislaţii stricte în privinţa armelor de foc.
O şansă incredibilă 139

-N u cred că te interesează în mod deosebit păre­


rea mea în privinţa controlului armelor, rosti ea pe un
ton rece.
- Am veşti pentru tine. Tot ce faci este de mare inte­
res pentru mine. Apropo, cât de mult ai lucrat cu pis­
tolul ăla?
- Cum adică să lucrez cu el?
- Cât de mult ai tras cu el? Cât ai exersat?
-A ! N-am avut niciodată ocazia să-l folosesc, slavă
Domului!
- N-ai tras niciodată cu el?
- Ei bine, nu.
-A i cumpărat un pistol automat de 9 milimetri şi nu
ştii absolut nimic despre el? Cum naiba te aştepţi să fii
în stare să-l foloseşti în caz de urgenţă?
- Am citit manualul.
- Isuse! Asta-i absolut fantastic, Phila! Sunt cu adevă­
rat impresionat. Te-ai prins care capăt să nu-1 îndrepţi
spre tine?
- N-am de ce să-ţi tolerez sarcasmul.
El suspină.
- Ba mă tem că ai de ce. O să-mi petrec noaptea aici.
Phila se holbă la el.
-E şti nebun? După felul cum te-ai purtat noaptea
trecută şi în dimineaţa asta? N-am de gând să te las să-ţi
petreci noaptea aici.
El sorbi o înghiţitură zdravănă de cabernet şi muşcă
dintr-o felie de brânză.
-T u eşti cea care m-a târât în dormitor, noaptea tre­
cută. Iar în privinţa a ceea ce s-a întâmplat azi-diminea-
ţă, ştii la fel de bine ca mine că reacţia mea a fost de
înţeles date fiind circumstanţele. Când am ieşit din baie
şi am zărit pistolul în sertar, am presupus că tocmai îmi
petrecusem noaptea cu o asasină profesionistă.
-Nu-i adevărat, n-ai crezut aşa ceva. Nici chiar tu n-ai
putea fi atât de prost.
- Mulţumesc, cred. în orice caz, consider că nu este
întru totul vina mea nici partea cu sexul, nici scena care
a avut loc azi-dimineaţă în dormitor, iar dacă eşti măcar
140 Amanda Quick

pe jumătate atât de logică, imparţială şi umană cum pre­


tinzi că eşti, îmi vei da dreptate.
Ea se simţi încolţită.
-D acă rămâi aici în noaptea asta, vei dormi pe
canapea.
- O să mă mulţumesc cu ce primesc.
Ei nu-i venea să creadă.
- Vrei să-ţi petreci noaptea pe monstruozitatea aia pli­
nă de cocoloaşe.
-N u, aş prefera să-mi petrec noaptea în patul tău,
dar, după cum am spus, mă mulţumesc cu ce primesc.
Cât ţi-a oferit Hilary, astăzi?
- Pardon?
- Mă întrebam cât ţi-a oferit Hilary pentru acţiunile
tale? Nick îşi turnă alt pahar cu vin. Ţi-a făcut o ofertă,
nu-i aşa?
-A zis ceva despre faptul că mi-ar da nişte bani pe
acţiunile alea, recunoscu Phila precaută. Dar de unde ai
ştiut? Ţi-a spus ea?
- Nu. Pur şi simplu, am bănuit că va încerca o chestie
de genul ăsta.
- Ce anume te-a făcut să bănuieşti asta? întrebă Phila
deja foarte suspicioasă.
Nick se sprijini de blat.
- Eu am determinat-o s-o facă.
-A i încurajat-o să încerce să-mi cumpere acţiunile?
Dar de ce?
- Fiindcă am ştiut că te va enerva. Nu vreau să ai de-a
face cu Hilary, aşa încât m-am gândit că modalitatea cea
mai rapidă de a o îndepărta era s-o fac să te preseze prea
mult şi prea curând. încercarea ei de a te cumpăra era o
cale sigură de a te face s-o respingi.
- Dumnezeule! rosti Phila simţindu-se năucită.
-B an ii te-ar putea atrage până la urmă, dar acesta a
fost un moment prost pentru a-ţi face o ofertă. încă eşti
loială amintirii lui Crissie. Acţiunile constituie o legătu­
ră cu acea amintire. Ai nevoie de o perioadă în care să te
gândeşti ce vrei să faci şi este firesc să respingi pe oricine
ar încerca să-ţi forţeze mâna.
O şansă incredibilă 141

Phila se holbă la el.


-A şa că ai determinat-o pe Hilary să facă exact asta.
Probabil, crezi că eşti un om foarte deştept.
- Iubito, când vine vorba de afaceri, sunt cât se poate
de deştept.

capitolul 8
Era iraţional şi enervant, dar Phila se trezi în dimi­
neaţa următoare dându-şi seama că, în ultimele două
nopţi, dormise mai bine decât în oricare altele de la
arestarea lui Elijah Spalding.
Nu putea nega că faptul de a-1 avea pe Nicodemus
Lightfoot dormind în apropiere, fie în patul ei, fie în
sufragerie, era liniştitor.
Era obişnuită să nu se poată baza decât pe ea, aşa
că îi luase ceva vreme până să înţeleagă ce se petrecea.
Fapt era că, în ciuda tuturor dovezilor care impuneau
contrarul, în ciuda tuturor avertismentelor evidente şi
împotriva raţiunii ei, începea să aibă încredere în Nick.
Bărbatul era prea mare, prea misterios şi puţin prea
deştept pentru gustul ei, însă, dincolo de toate aceste
aspecte supărătoare, avea un miez dur, pe care ea îl con­
sidera irezistibil de liniştitor.
Poate că o femeie nu avea întotdeauna pacea de a şti ce
gândea Nick Lightfoot, dar putea fi sigură că, oda­
tă ce el se hotăra să facă ceva, nu mai dădea înapoi.
Se putea conta pe el.
Cu certitudine, fusese onest în privinţa intenţiilor
sale faţă de acţiuni, îşi aminti ea intrând la duş. Dacă se
ardea la capitolul acesta, vina n-ar fi fost decât a ei.
încă îşi ţinea predici despre Nick Lightfoot când ieşi
din dormitor, o jumătate de oră mai târziu, şi îl găsi la
uşa din faţă, vorbind cu tatăl lui. O decapotabilă Merce­
des albă se vedea prin uşa deschisă. Reed era îmbrăcat
pentru golf, cu un tricou polo cu monogramă şi panta­
loni în carouri.
142 Amanda Quick

Pe de altă parte, Nick abia dacă era îmbrăcat. îşi pu­


sese blugii, dar asta era tot. Canapeaua însă, după cum
observă Phila, fusese strânsă, iar păturile, aranjate. Era
clar că Nick avusese grijă să facă asta înainte de a des­
chide uşa.
Se părea că Nick nu dorea ca vizitatorii matinali să
ştie că fusese pus să doarmă pe canapeaua din sufrage­
rie. Phila se întrebă dacă era simplă mândrie masculină
sau ceva mai complicat.
-Phila, rosti Nick peste umăr, tata a trecut pe-aici
pentru a te invita să joci o partidă de golf cu el, în di­
mineaţa asta.
Phila îşi ridică sprâncenele.
- îmi pare rău, dar nu joc golf.
- Este o dimineaţă, grozavă, insistă Reed. Cam răco­
roasă, dar soarele a ieşit. Ce-ar fi să te plimbi cu mine pe
teren, cât voi lovi nişte mingi?
-A , înţeleg, spuse Phila căscând. Vreţi să fim singuri
pentru a încerca să obţineţi acţiunile. Hilary deja mi-a
oferit mulţi bani, dar n-a ţinut. Dumneavoastră ce aveţi
de oferit?
Reed îi aruncă fiului său o rapidă privire întrebătoa­
re. Nick se mulţumi să ridice din umeri. Reed îi zâmbi
larg Philei, din nou.
-M-am gândit să ne petrecem un timp discutând.
Să ne cunoaştem. Nick mi-a spus că ai nişte întrebări
legate de cele petrecute în perioada cât Crissie Masters
a stat cu noi. Poate că ţi-aş putea răspunde la câteva din­
tre ele.
- Nu păreţi genul care să ofere răspunsuri din proprie
iniţiativă.
Zâmbetul lui Reed dispăru.
- Ei bine, acum o fac, nu-i aşa? Aşa că ia-ţi o afurisită
de jachetă şi hai să mergem.
-N u eşti obligată să te duci cu el, Phila.
Nick îşi şterse absent ochelarii cu o batistă albă, din-
tr-un material moale.
O şansă incredibilă 143

-Ştiu . Dar cred că o voi face, decise Phila. Dacă


îmi garantează că îmi va oferi micul dejun. Fiindcă
mi-e foame.
- O să-ţi ofer micul dejun la club, îi promise Reed.

Aproape jumătate din traseul cu 18 găuri urma linia


falezei de deasupra oceanului, după care cotea spre us­
cat. Iarba deasă şi tunsă cu grijă se întindea în faţa ochi­
lor Philei ca un bogat covor verde. Scânteia de urmele
ploii din noaptea trecută. Reed avusese dreptate. Era
răcoare în dimineaţa aceea, însă soarele strălucea, aşa că
afară era plăcut.
- Nu folosiţi un cart? întrebă Phila în timp ce se apro­
piau de al doilea green'.
Adidaşii ei galbeni erau deja uzi, iar manşetele panta­
lonilor roz cu verde începeau să se umezească.
- Doar dacă e multă lume. îmi place să fac mişcare.
Acum, taci câteva minute, până o trimit pe ticăloasa
asta pe green.
- Scuze!
- Îhî.
Reed alese o crosă din geanta lui, se postă lângă mica
minge albă şi o lovi cu o legănare lentă, dar puternică
a braţelor.
Mingea intră pe green, ţopăi, se rostogoli şi se opri la
un metru de gaură.
-A ţi ratat, observă Phila.
Reed se încruntă la ea, amintindu-i pentru o clipă de
fiul lui.
- A fost o lovitură al naibii de bună, tânără toamnă,
dacă spun eu asta.
-T o ţi jucătorii de golf sunt la fel de irascibili?
- Da, doamnă, sunt. Mai ales când au parte de o mul­
ţime de flecăreală inutilă din partea galeriei.
- Dumneavoastră m-aţi adus aici ca să stăm de vorbă,
vă amintiţi?1
1 Locul de destinaţie a fiecărei runde, care cuprinde cupa (gaura)
steagului (n.tr.)
144 Amanda Quick

- Despre Crissie Masters şi chestiunile adiacente lega­


te de familie. Nu despre cum joc eu golf. Şi oricum, ce-i
prostia cu responsabilitatea morală pe care o au familii­
le Lightfoot şi Castleton faţă de moartea lui Masters?
-N u cred că a fost tratată foarte bine cât a stat cu
familiile, domnule Lightfoot. Cred că respingerea e po­
sibil să fi fost devastatoare pentru ea având în vedere că
şi-a petrecut atât de mulţi ani visând să-şi găsească tatăl.
-N im eni nu a făcut-o să se omoare. A fost vina ei,
rosti Reed cu voce aspră.
-A m văzut raportul poliţiei legat de accident şi am
angajat un detectiv particular să verifice faptele. Ştiu că a
fost cu adevărat un accident, dar aş vrea să aflu ce s-a pe­
trecut în noaptea în care a murit. De ce avea atât de mult
alcool în sânge? Crissie nu obişnuia să bea mult.
Reed se uită urât la ea.
-A i angajat un detectiv particular pentru a verifica
raportul poliţiei?
-Desigur. Phila îşi băgă mâinile în buzunare. Nicio­
dată n-am încredere deplină în rapoartele oficiale. Eu
însămi am scris prea multe. Şi cu siguranţă, nu aveam
nici un motiv să accept vreo asigurare din parte familii­
lor Lightfoot şi Castleton, nu-i aşa? Fireşte că am verifi­
cat. Măcar atât lucru puteam face pentru Crissie.
- Dumnezeule mare! Nu-i de mirare că Nick n-a ştiut
cum să procedeze cu tine. Cine te crezi de te îndoieşti
de noi, fetiţo?
Phila zâmbi cu amărăciune.
- Fiul dumneavoastră m-a întrebat acelaşi lucru, dom­
nule Lightfoot. întotdeauna, mă îndoiesc de orice. Este
în firea mea. Ca să revenim, ce-ar fi să-mi spuneţi ce s-a
întâmplat în noaptea morţii lui Crissie?
- La naiba cu asta! Nu-i mare lucru de spus. A fost
seara în care am sărbătorit ziua de naştere a lui Eleanor,
zise Reed. Cu toţii am băut câte ceva, inclusiv Crissie.
A fost multă lume la vila Castletonilor în seara aceea.
Nimeni nu a văzut-o când a plecat, dar raportul acci­
dentului a fost clar. Avea alcool în sânge, iar vremea a
fost proastă. Iar acea porţiune de drum este periculoasă.
O şansă incredibilă 145

Dacă aduni toate astea, ai o explicaţie mai mult decât


suficientă pentru ce i s-a întâmplat.
- Aţi displăcut-o?
El se gândi la asta.
-N-am displăcut-o activ, dar nu pot spune că am
fost entuziasmat de apariţia ei, cum a fost Burke. Dar
în fond, Burke avea motivele lui pentru a face caz de
apariţia fiicei lui demult pierdute.
- Ce motive?
Reed scoase un putter' din geanta cu crose şi se duse
lângă mingea de golf.
- Burke Castleton era un om care admira curajul şi
tupeul. Iar Crissie le avea pe ambele din plin. Scoate
steagul din gaură, te rog.
- Şi ce să fac cu el?
- Doar ţine-1, pentru numele lui Dumnezeu!
Phila îi dădu ascultare, retrăgându-se în timp ce Reed
îşi pregătea lovitura.
- Nu credeţi că ar trebui să ţintiţi puţin mai la dreap­
ta? întrebă ea exact când el lovi mingea cu crosa.
Reed înjură în vreme ce mingea rată gaura cu un
centimetru.
-E şti la fel de vorbăreaţă şi cu Nick, în cele mai ne­
potrivite momente?
- Scuze!
- Hm. Pune steagul la loc.
- Dar mingea încă nu-i în gaură. N-ar trebui să intre?
Reed se uită urât la ea, apoi împinse mingea în gaură
cu vârful crosei.
- Eşti mulţumită?
Phila zâmbi prietenoasă.
-C u siguranţă, este un joc interesant. Jucaţi mult?
- în fiecare zi, dacă vremea e bună.
-Joacă şi Hilary cu dumneavoastră?
Reed clătină din cap.
- Soţia mea preferă tenisul.
-D a r Nick?1
1 C rosă folosită pe green pentru a băga mingea în gaură (n.tr.)
146 Amanda Quick

-C u Nick, jucam câteodată. Cu mult timp în urmă.


N-am mai jucat cu el de peste trei ani.
Reed îşi luă sacul cu crose şi porni spre următoarea
gaură.
- N-aţi mai jucat cu el de când a divorţat de Hilary,
iar ea s-a măritat cu dumneavoastră?
Reed se răsuci brusc, cu o expresie ameninţătoare.
- Circumstanţele însurătorii mele nu sunt ceva despre
care să se discute prea mult în această familie. Sunt sigur
că ţi-ai dat seama de asta până acum. N-ai auzit nicio­
dată că există ceva care se cheamă tact, Philadelphia?
-Tactul nu rezolvă întotdeauna lucrurile. Bunica
m-a învăţat asta. Obişnuia să spună că, atunci când
cei ca dumneavoastră încep să fie foarte politicoşi, este
clar că plănuiesc ceva.
- Cei ca mine?
-D a.
Pe chipul lui Reed apăru o expresie amuzat-încruntată.
- Poate că te-ar interesa să afli că, până să se mărite
Eleanor cu Burke, cu 36 de ani în urmă, habar n-am
avut ce însemna politeţea lumii bune.
- Eleanor v-a învăţat tot ce ştiţi?
- Exact. Burke a spus că avem nevoie de o lady adevă­
rată care să ne cizeleze pentru a nu face notă discordantă
în lumea oamenilor cu bani. Noi făceam bani cu carul,
dar nu aveam manierele necesare. La vremea aceea, eu
şi Burke eram doar doi ţărănoi care aveau prea mulţi
bani pentru a le fi bine.
- Banii nu v-au ajutat să intraţi în societatea pe care
o doreaţi?
- Chiar şi aici, pe Coasta de Vest, banii îţi permit să
ajungi undeva, dar nu şi să fii acceptat. Burke s-a apucat
să caute o lady autentică, iar când a găsit-o pe Eleanor,
s-a însurat cu ea.
- Iar Eleanor v-a luat pe toţi în grija ei?
- A făcut tot posibilul. Uneori, nu ne ridicăm la înăl­
ţimea standardelor ei, dar ea se ocupă de noi în con­
tinuare. Este devotată proiectului. A-i face pe cei din
familiile Castleton şi Lightfoot să fie acceptabili social
O şansă incredibilă 147

e misiunea vieţii ei. Bănuiesc că, dacă Darren ajunge


guvernator, Eleanor poate îşi va da seama că, în cele din
urmă, a reuşit.
- Dar de ce s-a măritat Eleanor cu Burke dacă el nu se
ridica la nivelul standardelor ei?
-V rei să afli toate dedesubturile, nu?
- Sunt curioasă.
-Atunci, întrealvo pe ea de ce s-a măritat cu el. Eu
n-am de gând să-ţi satisfac curiozitatea asta afurisită,
Philadelphia. Nu văd de ce ar fi treaba ta.
- Probabil că aveţi dreptate.
- Ştiu că am dreptatea. Eu am întotdeauna dreptate.
Acum, taci până lovesc mingea.
-Nu-i de mirare că dumneavoastră şi Nick aveţi pro­
bleme de comunicare, rosti Phila gânditoare, în timp ce
Reed ridică braţele, pregătindu-se să lovească mingea.
Aşteptă până când crosa lui Reed începu să coboare,
apoi concluzionă: Se pare că amândoi aveţi acelaşi obi­
cei neplăcut.
- La naiba, femeie, chiar nu-ţi poţi ţine gura până lo­
vesc mingea asta afurisită? Uite ce-am făcut din cauza ta!
Am trimis-o aiurea. Isuse Hristoase! Reed înfipse crosa
în sac. Ce obicei neplăcut?
- Fiecare dintre voi crede că are întotdeauna dreptate.
Amândoi sunteţi încăpăţânaţi ca nişte catâri. Neimpre­
sionată de privirea furioasă a lui Reed, porni în direcţia
în care dispăruse mingea lui. Cred că a aterizat acolo, în
spatele acelui tufiş.
-C e poveste ţi-a spus Nick despre divorţul lui? între­
bă Reed, depăşind-o pe Phila din patru paşi mari.
- N-am discutat în detaliu, dar sunt sigură că, până la
urmă, vom reveni asupra subiectului.
-T e culci cu fiul meu, dar nu te-ai deranjat să afli de
ce s-a ales praful de căsnicia lui? Dacă nu ştii asta, atunci
este al naibii de sigur că nu ştii nici multe altele. Aş fi
crezut că o fată deşteaptă ca tine ar afla detaliile înainte
să se implice prea tare într-o relaţie cu Nick. Care tufiş?
-Acela, îi arătă Phila.
Reed îşi puse mâna streaşină la ochi.
148 Amanda Quick

- La naiba! O să pierd două lovituri la gaura asta din


cauză că eşti atât de guralivă.
- Daţi mereu vina pe altcineva atunci când lucrurile
merg prost?
- Hai să-ţi dau un sfat! Dacă vrei să te întorci întrea­
gă la club, ţine-ţi gura până trimit mingea asta afurisită
înapoi pe teren.
- De ce n-o luaţi pur şi simplu şi n-o puneţi înapoi pe
iarbă?
Reed nu onoră întrebarea cu vreun răspuns. De fapt,
nu vorbi din nou până nu trimise mingea pe teren.
Phila se decise să tacă o vreme, măcar până când
Reed se pregăti să trimită din nou mingea spre gaură.
Apoi, spuse:
-Speraţi că Nick se va însura din nou?
- De ce mi-ar păsa dacă fiul meu se însoară sau nu?
Reed se concentră asupra mingii.
- Mă gândeam că poate v-aţi dori nişte nepoţi, având
în vedere că sunteţi atât de interesat de familie. Adică,
ce rost are să creezi un imperiu dacă n-ai o dinastie că­
reia să i-1 laşi, nu?
- Pentru numele lui Dumnezeu, doar nu te gândeşti
să apelezi la vechiul truc, nu-i aşa?
- Care vechi truc?
- Să încerci să te implici permanent în acţiune mări-
tându-te cu un membru al familiilor. Dacă ăsta-i jocul
tău, află că ai greşit adresa. Să nu-ţi imaginezi nici măcar
pentru o clipă că, dacă rămâi însărcinată, Nick se va
simţi obligat să se însoare cu tine.
Reed lovi cu putere mingea, trimiţând-o cale de două
sute de metri spre următoarea gaură.
-D acă rămân însărcinată, rosti Phila pe un ton
foarte calm, sunt foarte sigură că Nick îşi va îndeplini
responsabilităţile.
Capul lui Reed se răsuci brusc, ochii lui privind-o
indescifrabili de sub cozorocul şepcii.
- Ce te face să crezi asta?
O şansă incredibilă 149

-Familia este foarte importantă pentru el, la fel ca


în cazul dumneavoastră, explică Phila răbdătoare. Şi-ar
dori copilul. De fapt, l-ar cere.
- Pari al naibii de sigură de asta.
- Sunt sigură.
- Chiar aşa?
-întrebarea reală, continuă Phila gânditoare, este
dacă eu m-aş cobori atât de mult, încât să mă căsătoresc
cu cineva din acest cuib de vipere de dreapta ultracon-
servatoare. Vă supăraţi dacă încerc şi eu să lovesc min­
gea de vreo două ori?
Reed rămase perplex câteya clipe din cauza schimbă­
rii neaşteptate a subiectelor. în cele din urmă, văzându-i
expresia entuziasmată, dădu brusc din cap şi îi înmână
o crosă.
- Nu, nu o ţii ca pe un băţ, spuse el venind lângă ea.
Degetul mare trebuie să stea în lungul mânerului, aşa.
Exact. în regulă, du-ţi braţele spre spate. Uşurel. Lovitu­
ra dinspre spate era lentă şi controlată. Nu grăbi. Aşa,
uşurel şi cu grijă. La naiba, am spus uşurel!
Phila ignoră ultimul sfat şi lovi cu toată forţa, nerăb­
dătoare să trimită mingea la fel de departe ca Reed. Sim­
ţi o plăcută senzaţie de putere, un vâjâit satisfăcător şi
un puternic geamăt disperat din partea lui Reed.
Nu dădu nici o atenţie geamătului, sigură că trimise­
se mingea la jumătatea distanţei spre gaură. Constatând
că n-o vedea, îşi coborî privirea şi zări mica minge albă la
circa un metru de ea.
-A m spus s-o loveşti uşurel. Mereu, te grăbeşti în fe­
lul acesta? întrebă Reed aşezând mingea la loc.
- în ce fel?
Phila îşi depărtă picioarele, pregătindu-se pentru o
altă lovitură.
- Cu toată viteza înainte, fără nici o reţinere?
- Cred că da, de ce?
- O să-l înnebuneşti pe Nick.
- S-ar putea să-i prindă bine. Are nevoie s-o lase mai
moale. Acum, daţi-vă la o parte. Voi încerca din nou.
Lovi mingea cu şi mai mult entuziasm. Aceasta parcurse
puţin mai mult de un metru. La naiba!
150 Amanda Quick

-Ţi-am zis, Phila. Uşurel şi cu grijă. Chiar crezi


că fiul meu ţi-ar fi alături dacă ai rămâne însărcinată?
-Desigur. La urma urmelor, e fiul dumneavoastră,
nu-i aşa? Dumneavoastră aţi părăsi o femeie pe care aţi
lăsao însărcinată?
- Există un cuvânt pentru oamenii ca tine.
- Liberali? De stânga? Simpatizanţi ai comuniştilor?
- Nu. Naivi. Detest să-ţi spulber iluziile, Philadelphia,
mai ales dacă Nick mizează pe ele pentru a recupera ac­
ţiunile. La naiba, şi eu vreau ca acţiunile alea să aparţină
din nou familiilor. Dar chestia este că eu cred că ai face
o mare prostie dacă ai conta prea mult pe simţul obliga­
ţiei pe care l-ar avea Nick.
-Dom nule Lightfoot, n-oi juca eu golf foarte bine,
dar am multă experienţă în relaţiile cu tot soiul de fami­
lii. Multe dintre ele nu erau foarte drăguţe. Credeţi-mă,
de la 13 ani sunt capabilă să-i diferenţiez dintr-o privire
pe cei buni de cei răi. Acesta este unul dintre motivele
pentru care am fost foarte bună în meseria mea.
- Cine te-a învăţat un truc atât de util la 13 ani? între­
bă Reed, arcuindu-şi ironic sprâncenele.
- Crissie Masters. Phila zâmbi. Dar spunea mereu că
am un talent natural pentru asta. Susţinea că nu făcea
decât să mi-1 cizeleze puţin.

Nick se sprijini de tocul uşii casei lui Gilmarten când


auzi Mercedesul intrând pe alee. S-o lase pe Phila cu
tatăl lui fusese un risc calculat. Era curios să afle care
era rezultatul.
Când maşina decapotabilă se opri, Phila îi făcu semn
cu mâna. El se gândi că ea arăta bine, veselă şi entuzi­
asmată. Simţi o nevoie copleşitoare de a o duce în pat
în clipa acea, pentru a gusta puţin din acel entuziasm
dulce şi sexy.
- Cum a fost jocul? se sili el să întrebe politicos, în
timp ce îi deschise portiera.
-Aproape că am strâns-o de gât la găurile 3, 6 şi 15,
rosti Reed. E cam guralivă, nu-i aşa?
O şansă incredibilă 151

- Mda. Dar te obişnuieşti cu asta după o vreme.


- Mă jigniţi! anunţă Phila.
-A m lăsato să lovească mingea de câteva ori, spuse
Reed. Dar are prostul obicei de a se grăbi când loveşte.
Va trebui să înveţe so lase puţin mai moale dacă vrea să
poată juca.
-D a , încerc să rezolv această problemă, rosti Nick
calm.
„200 de kilometri pe oră.“
Expresia din privirea lui Reed deveni rece şi curioasă.
- Pare să creadă că eşti un om bun. Ştiai asta?
- Cum adică un om bun?
- Genul de bărbat care s-ar însura cu ea dacă ar lăsa-o
însărcinată, de pildă.
Nick se uită la Phila şi o văzu îmbujorându-se.
-Ţi-a spus ea asta?
- Da. Şi părea foarte sigură de ea. Pare să creadă că îi
poate repera pe ticăloşi de la un kilometru distanţă.
- Se laudă doar. Ţi-a spus că mă împuşcă dacă o las
însărcinată?
-N u. Reed îi zâmbi slab lui Nick. Dar mi-a zis că în­
trebarea reală nu este dacă tu te-ai însura cu ea, ci dacă
ea s-ar coborî atât de mult, încât să se mărite cu cineva
din familia ta.
Phila îşi îndreptă trupul, ochii strălucindu-i de iritare.
- Dacă oricare dintre voi continuă să vorbească des­
pre mine de parcă n-aş fi de faţă voi da acţiunile la Cas-
tleton & Lightfoot asociaţiei Revolutionary Workers
Brigade of America1. Sunt sigură că vor face impresie la
întrunirea anuală din august.
Reed se uită urât la Nick.
- La naiba! Fă ceva cu ea! Rapid!
- Da, domnule.
Nick îşi luă repede mâna de pe portiera maşinii, când
Mercedesul ţâşni îndărăt pe alee.
-E ste foarte urât să discuţi despre cineva de parcă
n-ar fi prezent, îl anunţă Phila, apoi se răsuci şi porni
1 Brigada M u ncitorilor Revoluţionari din A merica
152 Amanda Quick

spre casă. Aş fi crezut că Eleanor v-a învăţat pe toţi cum


e cu manierele. Apropo, tatăl tău chiar înjură mult,
nuu aşa? Eleanor ar fi trebuit să-l scape de acest limbaj
până acum.
Nick o urmă în casă.
-T u şi Reed aţi discutat despre posibilitatea de a fi
însărcinată?
Phila era deja în bucătărie, scotocind prin frigider.
- El a deschis subiectul, nu eu. Cred că a simţit că era
obligaţia lui de gentleman să mă avertizeze că nu e bine
să mă folosesc de o sarcină pentru a căpăta o felie din
preţioasa plăcintă care este familia Lightfoot. Mă întreb
de unde i-a venit ideea că visul american ar fi să devii un
Lightfoot sau un Castleton. Scoase nişte morcovi din
cutia frigiderului. Ţăran arogant!
- Tata?
- Fireşte. O conduce el un Mercedes cu pretenţii şi
o purta tricouri polo de designer, dar în fond este doar
un cowboy. Mă mir că nu şi-a luat un revolver pe terenul
de golf.
Se duse la chiuvetă şi începu să cureţe morcovii.
- Probabil că tocul l-ar fi împiedicat să lovească aşa
cum trebuie. I-ai spus că nu crezi că te-aş părăsi dacă ai
rămâne însărcinată?
Nick era fascinat de modul în care ea mânuia curăţă-
torul de morcovi. Mici fâşii de morcov cădeau în chiu-
veta cu emailul sărit.
-N u eşti genul care să părăsească o femeie însărcinată.
- Cunoşti genul?
-A m fost asistentă socială, îţi aminteşti? Specializa­
tă în copii. Am găsit mai mulţi dezertori decât armata
americană. Cunosc bine acest gen. Vrei un morcov? îi
întinse unul. Zgârcitul de taică-tu mi-a oferit doar o ca­
fea şi un croasant la club, înainte de a ne duce pe teren.
A zis că timpul la fiecare gaură este programat şi că nu
puteam pierde vremea mâncând.
Nick luă un morcov şi începu să-i ronţăie un capăt
fără a-şi lua ochii de la chipul Philei.
O şansă incredibilă 153

-D acă nu sunt genul care să părăsească o feme­


ie însărcinată, de ce, ieri-dimineaţă, m-ai ameninţat
cu arma?
-A m spus că, dacă mă laşi însărcinată, te împuşc.
N-am zis că mă aştept să dai bir cu fugiţii.
Nick îşi termină morcovul. Se gândi că, atunci când
un om îşi asuma un risc calculat, se aştepta fie la succes,
fie la eşec. Faptul că lucrurile o luaseră razna într-un
mod atât de neprevăzut era o noutate. Nick era năucit.
-S e pare că tu şi tata aţi avut o dimineaţă foarte
interesantă.
- Îhî.
- Nu eu te-am pus să te duci cu el. A fost decizia ta să-l
însoţeşti pe teren.
-Haide, Nick, zău aşa, sunt eu, Phila? Nu-mi vinde
gogoşi.
El zâmbi vag.
- în regulă. Când a apărut la uşă, m-am gândit că ar fi
o ocazie bună ca voi doi să vă cunoaşteţi. Tu ai vrut să-i
cunoşti pe membrii familiilor Lightfoot şi Castleton, îţi
aminteşti?
- N-a fost doar asta, rosti Phila. Ai sperat că se va pur­
ta urât cu mine? Ai crezut că mă va înfuria, aşa cum a
făcut Hilary când s-a oferit să-mi cumpere acţiunile?
-E ra o posibilitate, recunoscu Nick.
- Fac pariu că era. De ce ai vrut ca el să încerce să mă
preseze?
- Pentru ca tu să te încăpăţânezi şi mai tare. Nu vreau
să-i dai lui acţiunile.
- De ce nu?
- Pentru că o lasă pe Hilary să voteze în contul acţiu­
nilor lui, iar eu nu vreau ca ea să pună mâna pe şi mai
multe acţiuni decât controlează deja.
- Am înţeles.
-Apropo de a nu rămâne însărcinată... continuă
Nick, apoi se întrerupse când Phila se înecă cu morco­
vul. O bătu îndatoritor pe spate, până când ea reuşi să
înghită cum trebuia. Am luat un pachet de prezervative
din oraş, ieri după-amiază.
154 Amanda Quick

- O, bine. De ce nu dai pur şi simplu un anunţ la


postul de radio local.7 Să cumperi prezervative de la o
farmacie dintmin oraş de dimensiunea Port Claxtonu-
lui, al cărei vânzător probabil că te cunoaşte de când
te-ai născut, este foarte subtil, Lightfoot. Ce încerci să
faci? Să-mi distrugi reputaţia complet?
-Toată lumea presupune deja că ne culcăm împreu­
nă, îi atrase Nick atenţia cu blândeţe.
- E i bine, toată lumea greşeşte. Tu dormi pe cana­
pea, îţi aminteşti? O poveste de-o noapte nu constituie o
relaţie, nici măcar una scurtă.
-Asta înseamnă că n-ai planuri imediate de a mă
seduce iarăşi, în viitorul apropiat?
- Planurile mele imediate sunt să iau o carte şi să mă
duc în golfuleţul de la poalele dealului. Am avut destul
parte de membrii familiei Lightfoot în dimineaţa asta.
-Golfuleţul ăla e plin de pietre, nu are o plajă cu
nisip moale.
-V iaţa e plină de pietre. Cu puţin exerciţiu, te obiş­
nuieşti să stai pe ele.

Cartea era bună, un thriller în care eroul, un fost


hipiot din anii 1960, acum în vârstă, oprea un fanatic
afacerist de dreapta obsedat de putere, care finanţa în se­
cret o trupă de gherilă ce plănuia să cucerească Texasul.
Phila era la jumătatea poveştii când îşi dădu seama
că se concentra asupra ei în acelaşi vechi mod familiar.
Cititul fusese întotdeauna o plăcere secretă a ei, o eva­
dare preţioasă. Dar de când cu procesul lui Spalding şi
cu moartea lui Crissie, avusese dificultăţi în a se concen­
tra asupra oricărei cărţi, indiferent cât de bună era. Se
simţi uşurată să constate că, în anumite privinţe, viaţa
ei revenea la normal.
Se foi puţin pe micul petic de nisip aspru pe care iz­
butise să-l găsească în golf şi se sprijini mai comod de un
bolovan mare încălzit de soare. Pescăruşii dădeau roată
deasupra capului ei, iar câteva păsări cu picioare lun­
gi se tot repezeau în spuma valurilor care se retrăgeau,
după care reveneau pe plajă.
O şansă incredibilă 155

Un strigăt copilăresc încântat se amestecă printre ţi­


petele păsărilor, iar Phila îşi ridică privirea şi în văzu
pe Jordan Castleton alergând cu toată viteza pe plaja
lată şi îndreptându-se spre apă. Purta un şort micuţ şi o
cămaşă care îi flutura în jurul taliei. Maică-sa se afla în
spatele lui.
-Te-ai apropiat suficient, Jordan, strigă Vicky văzând
că fiul ei dădea toate semnele că avea să se repeadă di­
rect în apă. Trebuie să rămânem pe plajă. Apa e rece.
Jordan protestă cu vehemenţă până când atenţia îi
fu atrasă de Phila, care şedea lângă stâncile rostogolite
în golf. Văzând-o, îşi flutură entuziasmat braţele şi se
repezi spre ea.
-H ei, Phila! Hei, Phila! Hei, Phila!
Se opri la vederea unui maldăr de alge ude şi se aple­
că să le investigheze.
Victoria se răsuci pentru a vedea ce îl atrăsese prima
dată pe fiul ei. Ezită când o zări pe Phila, apoi porni
spre ea.
-B u nă ziua, spuse Victoria cu o politeţe reţinută
după ce se apropie de Phila. Nu mi-am dat seama că
eşti pe plajă.
- Am avut o dimineaţă dificilă, am jucat golf cu Reed.
M-am decis ca, în după-amiaza asta, să mă odihnesc.
Jordan veni alergând lângă ele, cu o algă lungă în
mâini.
-U ite, Phila!
- Bună, Jordan. Cum se poartă lumea cu tine astăzi?
Vai, mersi! Exact ce mi-am dorit dintotdeauna, adăugă
ea când el îi puse triumfător alga în mână. Ea o aranjă
artistic pe bolovanul din spatele ei. Uite! Ce părere ai?
Jordan chicoti încântat.
- E drăguţă.
- E foarte frumoasă. Se potriveşte de minune pe pia­
tra asta.
El dădu cu convingere din cap şi se duse să caute
şi alte alge, pentru a le adăuga colecţiei. Victoria ezită,
apoi întinse un prosop pe o piatră alăturată. După care
se aşeză.
156 Amanda Quick

-Te-ai dus să joci golf cu Reed? întrebă Victoria în


cele din urmă.
- E un fel de a spune. N-am mai jucat niciodată, iar
Reed a fost puţin cam nervos din pricina felului cum
loveam mingea.
- Hilary nu joacă niciodată cu el.
- Sunt sigură că el preferă să joace cu bărbaţi.
- Eleanor zice că Nora, prima lui soţie, a învăţat să
joace. Uneori, se ducea seara cu el, când nu era lume
pe teren.
- Reed a fost fericit cu prima soţie.7
- Din câte am auzit. A murit cu puţin înainte să-i fiu
prezentată lui Darren. Eleanor spune că, atunci când a
cunoscut-o pe Nora, sărmana femeie nu ştia de unde
să-şi cumpere hainele şi nici cum să pună paharele în
ordine pe masă la o cină formală. Dar Reed o iubea
la nebunie. E păcat că s-a ales cu Hilary ca a doua soţie,
dar îmi imaginez că s-a gândit că nu are de ales.
Phila se decise să muşte momeala.
- De ce să fi gândit că nu are de ales?
-D upă ce a aflat că e însărcinată, s-a simţit obligat
să se însoare cu ea. Nick a spus clar că el nu-şi asumă
această responsabilitate.
Pentru o fracţiune de secundă, mintea Philei se goli
de orice gând. Acceptă o altă algă de la Jordan şi o puse
cu grijă pe bolovan, alături de prima.
- Hilary era însărcinată când s-a măritat cu Reed?
- Să înţeleg că ăsta-i un alt secret pe care familia Light-
foot nu s-a deranjat să-l divulge? Da, era însărcinată. A
făcut mare caz de asta.
- Dar Nick a negat că era copilul lui?
Victoria dădu din cap, atenţia fiindu-i distrasă de Jor­
dan, care dezgropa un mic băţ dintre stânci.
-A m auzit că a refuzat să discute despre asta când
taică-său l-a chemat pentru a-i cere explicaţii. La vremea
aceea, Reed deja era nemulţumit de Nick, iar divorţul
l-a înfuriat. Faptul că ea era însărcinată a pus capac. S-a
grăbit să se însoare cu Hilary. Bănuiesc că i-a părut rău
O şansă incredibilă 157

pentru ea. S-au poate că s-a simţit dator s-o protejeze.


Nu ştiu.
- De ce era Reed nemulţumit de Nick?
-N u ştiu exact. Ceva legat de direcţia în care Nick
dorea să ducă afacerile firmei. Darren mi-a explicat, dar
nu-mi amintesc toate detaliile. Ţin minte doar că Nick
şi tatăl lui s-au războit pe viaţă şi pe moarte din cauza
asta, în perioada divorţului. Apoi a venit anunţul că Hi-
lary era însărcinată. Nick deja se despărţise de ea când
Hilary şi-a dat seama că era însărcinată.
- Aşa că Hilary a devenit doamna Reed Lightfoot.
- A izbutit să piardă copilul la două luni după ce
Reed s-a însurat cu ea. Sincronizările lui Hilary sunt în
general foarte bune.
- De ce-mi spui asta, Vicky? întrebă Phila încet.
Victoria îi aruncă o privire rapidă, apoi se uită iarăşi
în altă parte.
- M-am gândit că ar trebui să ştii cu ce te confrunţi.
Hilary este o manipulatoare. Iar Nick este la fel de inte­
ligent în felul lui, dacă nu chiar mai inteligent.
-D e ce te temi? Că o să cred minciunile celor din
familia Lightfoot sau că o să cad pradă tehnicilor de
seducţie ale lui Lightfoot şi o să dau acţiunile unui
Lightfoot, şi nu unui Castleton?
- Exact asta mă tem că se va întâmpla. Vicky se ridică
şi se cuprinse în braţe în timp ce se uită la Phila. Fru­
moşii ei ochi negri ardeau de resentimente. Acele acţi­
uni aparţin Castletonilor. Drept era să ajungă la Darren
după moartea lui Burke, nu la târfuliţa aia ieftină care
s-a amestecat în vieţile noastre şi a distrus totul!
Phila se ridică instantaneu în picioare, furia făcân-
du-i sângele să clocotească.
- Să nu îndrăzneşti s-o insulţi pe Crissie! Nu-mi pasă
ce crezi tu că a făcut, ea a fost prietena mea, iar eu nu
permit nimănui s-o insulte. Cere-ţi scuze imediat!
Ochii Victoriei se umplură de durere şi furie.
- De ce aş face-o? Crissie Masters aproape că mi-a dis­
trus căsnicia. I-a făcut plăcere să bage fitile între mine şi
Darren, iar eu am urât-o pentru asta.
158 Amanda Quick

- Cum ar fi putut să bage fitile dacă unul dintre voi


nu i-ar fi permis? se răsti Phila.
- Există lucruri pe care nu le cunoşti. Chestiuni per­
sonale, care nu ne privesc decât pe mine şi pe Darren.
Am sperat că fuseseră îngropate cu trei ani în urmă, dar
preţioasa ta Crissie a aflat de ele şi le-a scos la suprafaţă.
A fost foarte încântată să ni le arunce în faţă.
- La naiba, nu poţi da vina pe Crissie pentru tot!
-N-ai decât să crezi ce vrei, dar un lucru îţi spun,
Philadelphia Fox. Acele acţiuni pe care le ai de la ea
reprezintă moştenirea fiului meu. Le vreau înapoi în fa­
milia Castleton.
- Crissie avea acelaşi drept asupra loc ca oricine din
familie. Au constituit moştenirea ei, nu a lui Jordan.
Burke a fost tatăl ei, îţi aminteşti?
- Ea a murit.
- Da, rosti Phila cu glas sugrumat. Aşa că acum sunt
moştenirea mea, nu-i aşa? Crissie a fost familia mea,
Vicky, singura familie care îmi mai rămăsese pe lumea
asta. Nu permit nimănui s-o insulte. Cere-ţi scuze că ai
făcut-o „târfuliţă ieftină11.
-B in e, îmi cer scuze, spuse Victoria nefericită. îşi
şterse lacrimile care îi umpluseră ochii. Dar asta nu
schimbă nimic. Cât a trăit, a provocat necazuri, iar după
moarte, încă mai provoacă. N-o s-o iert niciodată pentru
că l-a întors pe Burke împotriva lui Darren. Şi n-o s-o
iert niciodată că ţi-a lăsat ţie acţiunile alea. A dat o par­
te din viitorul fiului meu, iar eu o vreau înapoi. Dacă
nu ne dai nouă acţiunile, nu eşti cu nimic mai bună
decât ea.
Victoria se răsuci, se îndepărtă, îl luă pe Jordan în
braţe, apoi se uită pentru câteva clipe într-un punct
aflat sub umărul stâng al Philei. După aceea, izbucni
în lacrimi şi porni grăbită spre cărarea care urca faleza,
împreună cu micuţul ei fiu.
-V ai de mine şi de mine! comentă Nick încetişor,
chiar din spatele Philei. Se pare că astăzi eşti o mică rază
de soare în viaţa tuturor.
O şansă incredibilă 159

Ea se răsuci şi îl văzu sprijinindu-se de un bolovan


mare. Un braţ i se afla pe suprafaţa pietrei, iar pe chip,
avea familiara expresie indescifrabilă.
- De când stai acolo? vru Phila să ştie în timp ce se
lupta să-şi recapete autocontrolul.
- De câteva minute. Tu şi Vicky eraţi atât de preocu­
pate de conversaţia voastră de fetişcane, încât nu m-aţi
auzit când am sosit.
Phila se aşeză obosită pe prosopul ei şi îşi luă cartea.
Degetele îi tremurau. Făcea eforturi pentru a-şi reţine
propriile lacrimi.
- N-am vrut so supăr, spuse ea. Dar nu-i permit nici
ei, nici altcuiva s-o insulte pe Crissie.
-N ici dacă Crissie merită asta?
Phila dădu cu hotărâre din cap.
-N ici dacă Crissie merită asta.
-înţeleg. Familia e familie. Nick se aşeză lângă ea şi
se sprijini de bolovanul cald. îşi îndoi picioarele aco­
perite de blugi şi închise ochii pentru a-i feri de soare.
Ai făcut vreodată dragoste pe plajă?

capitolul 9
-N u, fireşte că n-am făcut dragoste pe plajă şi nu
intenţionez să încerc acum, aşa că nu e cazul să-ţi
faci idei.
Phila îşi băgă nasul în carte.
Nick aşteptă. Cât timp aşteptă, luă o mână de pie­
tricele şi îe aruncă alene în valuri. Trecută vreo două,
trei minute.
-Bănuiesc că tu ai făcut, nu-i aşa? întrebă Phila în
cele din urmă, părând iritată.
Nu-şi ridică nasul din carte.
Nick zâmbi pentru sine şi luă o altă mână de pietrice­
le netezite de apă.
- Nu, nu pot spune că am făcut. Dar, în secret, mi-am
dorit mereu să fac.
Asta atrase atenţia Philei.
160 Amanda Quick

-A i multe dorinţe ciudate pe care nu ţi le-ai


îndeplinit?
- Pe măsură ce vei ajunge să mă cunoşti mai bine, vei
afla, nu-i aşa?
-Nu-mi pot imagina de ce ai dori să faci dragoste
pe plajă. întoarse o pagină a cărţii. Mi se pare că ar fi
extrem de inconfortabil.
- Nu pentru tine.
- Cum adică nu pentru mine?
- După cum îmi imaginez eu, tu ai fi în picioare mai
tot timpul.
- în picioare?
- Da. Ai sta deasupra mea. Tu ai avea picioarele de­
părtate mult, iar eu aş...
- încetează! Devii pervers.
Dădu o altă pagină a cărţii.
-Mulţumesc, Phila, rosti el cu gravitate. Nimeni nu
mi-a mai spus asta. Probabil că este ceva ce tu stârneşti
în mine.
Pe Nick nu-1 preocupa aparentul ei interes faţă de
carte. Era evident că nu citise ultimele două pagini.
Era la fel de conştientă de prezenţa lui fizică precum
era şi el de a ei. Senzaţia puterii masculine primitive îl
excită serios. Deja se întărea.
- Nu mă învinovăţi pe mine pentru fanteziile tale se­
xuale, murmură Phila.
- Cum să nu te învinovăţesc pe tine? Tu eşti subiectul
lor. Al tuturor.
- Te rog, încetează să vorbeşti astfel. Ţi-am zis mai de­
vreme că nu avem o relaţie. Dormi pe canapeaua mea,
îţi aminteşti?
-A ş vrea să am o relaţie cu tine, rosti Nick pe un ton
foarte smerit.
- De ce? Fiindcă tu crezi că m-ai controla mai bine
dacă ne-am culca împreună? replică ea.
Nick desluşi precauţia din vocea ei şi îşi dădu seama
că trebuia să fie foarte atent pe acel câmp minat.
- Eu sunt cel care ar trebui să-şi facă griji că este con­
trolat prin intermediul sexului, spuse el cu voce scăzută.
O şansă incredibilă 161

Ţi-am zis că mă exciţi, Phila. Nici o altă femeie nu a avut


acest efect asupra mea.
-H a!
-E ste adevărat. Făcu pauză câteva secunde. Am
35 de ani, dar niciodată nu m-am mai simţit atât de
bine cu cineva cum m-am simţit cu tine în noaptea
în care am făcut dragoste...
-Asta pare un clişeu, Nick. Un clişeu vechi, tâmpit
şi siropos.
- Nu este. Adică, o fi un clişeu, dar e prima dată când
îl folosesc. îmi place să cred că n-aş folosi nimic atât de
siropos în cazul unei seducţii calculate. Măcar mă săruţi
pe plajă? Dacă e necesar, îmi pot imagina restul.
Phila îşi ridică în cele din urmă capul şi îl studie cu­
rioasă. Ochii ei erau plini de o curiozitate stăruitoare în
timp ce îi studia chipul. Era vizibil sfâşiată între nevoi
conflictuale. El îşi dădu seama că îl dorea. Deşi ea făcea
tot posibilul să ascundă asta, se vedea.
Constatarea îl făcu să se simtă grozav.
Nick lăsă pietricelele să-i cadă din mână şi îi atinse
colţul gurii.
- Sărută-mă, Phila. Te rog!
Ea ezită, o sălbăticiune delicată consumată de o cu­
riozitate şi o dorinţă la care încă nu prea ştia cum să
reacţioneze. El îşi jură că îi va satisface atât curiozitatea,
cât şi dorinţa dulce, fierbinte.
- Râzi de mine? îl întrebă Phila pe un ton acuzator.
-N u. Tu mă faci fericit, Phila. Este chiar atât de
cumplit.
îşi trecu degetul peste conturul gurii ei moi. O simţi
excitându-se şi ştiu că practic era a lui.
- Chiar te fac fericit? întrebă ea.
- Da. îi zâmbi din nou dându-şi seama cât de adevă­
rat era. De ce te surprinde?
Ea ridică dintr-un umăr, un mic gest de nesiguranţă.
-N u ştiu. îşi coborî privirea spre cartea din poala ei.
Nu mă consider o persoană foarte sexy şi bănuiesc că
tocmai mi-am dat seama că nu sunt genul care să excite
162 Amanda Quick

un bărbat. în cele câteva rânduri când am încercat, lu­


crurile au mers prost de fiecare dată.
Nick era fascinat de tensiunea din trupul ei.
-C e anume a mers prost, Phila? Nu ai fost satisfă­
cută? Asta încerci să spui? Nu-ţi faci griji. Pentru unele
lucruri e nevoie de exerciţiu.
Ea clătină violent din cap, fără a se uita la el.
-N u, nu despre asta e vorba. Adică, ce ai zis este ade­
vărat, n-am... n-am avut niciodată un... ştii tu. Dar nu
asta-i problema.
- Dar care-i problema?
- îmi trece excitarea de îndată ce unii bărbaţi încep
să mă atingă, rosti ea cu voce mică şi crispată. Pur şi
simplu, mă sperii şi încremenesc. Nu suport ca un băr­
bat să fie deasupra mea, să mă zdrobească. Se pare că
majoritatea bărbaţilor aşa preferă.
-Probabil pentru că, de obicei, simt că ei trebuie
să ia iniţiativa.
- Da. Bănuiesc că da. Iar eu nu m-am gândit să su­
gerez să facem invers. Am presupus doar că nu sunt
o persoană foarte senzuală. Dar cu tine a fost altfel.
M-ai lăsat să fac ce-am vrut. M-am simţit în siguranţă.
Cred că să controlez eu lucrurile, să fiu eu deasupra va
fi singurul mod în care sexul îmi va face plăcere. Făcu
o pauză. Dacă vrei să ştii adevărul, a fost liniştitor să
constat că există speranţe pentru mine.
- Mă bucur, rosti el simplu. De ce crezi că te inhibă
tradiţionala poziţie a misionarului?
-Probabil, din cauza a ceva ce mi s-a întâmplat în
adolescenţă.
îşi sprijini coatele pe genunchi şi studie marea.
-Povesteşte-mi, Phila, îi ceru el simţind cum i se
strânge stomacul. Te-a violat vreun nenorocit?
- A încercat să mă violeze. Era fratele unui bărbat
care lua copii în plasament şi la care locuiam atunci.
Venea foarte des în vizită şi îl ajuta la diverse treburi. Se
uita mereu la fete. Cred că m-a ales pe mine pentru că
eram cea mai naivă. Nu îmi plăcea de el, nici uneia din­
tre fete nu-i plăcea, dar eu nu ştiam cum să mă descurc
O şansă incredibilă 163

cu el. Probabil că a simţit că mă tem de el şi de aia a pus


ochii pe mine.
- Te-a atacat?
- A tot venit pe-acolo până când, într-o după-amiază,
după şcoală, nva găsit singură acasă. A intrat în camera
mea şi a început să-mi spună că îmi va arăta pentru ce
sunt făcute femeile. A zis o mulţime de lucruri oribile,
în special cum că ştia că toate fetele din casă sunt nişte
târfe şi că toate vom ajunge prostituate, aşa că puteam
începe deja să-mi învăţ viitoarea meserie. Phila se cutre­
mură. Eram atât de speriată, încât paralizasem.
Nick îi mângâie braţul, iar ea tresări. El dădu să-şi
retragă mâna, dar se răzgândi în ultima clipă. îşi lăsă
degetele să se odihnească pe pielea ei, atingând-o uşor,
şi suspină uşurat văzând că ea nu i le îndepărtează.
-A r fi trebuit să-l loveşti pe ticălos în boaşe.
-Ştiu , dar eram prea înspăimântată pentru a încer­
ca. Mă temeam că l-aş face să devină şi mai agresiv. în
schimb, am încercat să ies din cameră. El m-a lăsat să
ajung aproape de uşă, iar când deja m-am crezut în sigu­
ranţă, m-a înşfăcat. Se jucase cu mine. A dorit să încerc
să scap. Asta a făcut jocul mai amuzat pentru el.
-O , Phila!
-M -a prins şi m-a aruncat pe pat. Eu l-am lovit cu
picioarele şi l-am zgâriat, şi m-am luptat, iar el pur
şi simplu m-a zdrobit cu trupul lui. Am crezut că o să
înnebunesc. M-am simţit atât de neajutorată! Era atât
de mare şi de greu. Ca un munte de carne. Ori de câte
ori mă gândesc la asta, această imagine îmi vine în min­
te - eu zdrobită sub un bărbat. Nu suport senzaţia.
Nick închise ochii pentru câteva clipe.
- Şi ce s-a întâmplat?
- îşi pusese un braţ pe gâtul meu şi începuse să-mi
sfâşie hainele când Crissie a intrat.
Nick oftă.
-A r fi trebuit să ştiu. Crissie Masters te-a salvat din
nou, hm? Nu-i de mirare să eşti atât de devotată amin­
tirii ei.
164 Amanda Quick

- A luat veioza de pe noptieră şi i-a dat cu ea în cap,


rosti Phila. Crissie gândea întotdeauna rapid în
astfel de situaţii. Am scăpat, dar apoi a apărut adevă­
rata prolemă.
Nick se încruntă.
- Ce problemă?
- Să le explicăm părinţilor sociali şi asistentei care se
ocupa de noi. Bărbatul a spus că probabil eu îl ademe­
nisem pe fratele lui. Fratele a zis că el nu făcuse nimic.
A susţinut că venise să repare o priză din dormitor. A zis
că eu şi Crissie i-am înscenat tentativa de viol.
- La naiba!
- Insă nu exista nici o dovadă care să susţină afirma­
ţiile vreuneia dintre părţi. Dar asistenta noastră era o
profesionistă bătrână, aşa că a ştiut ce se întâmplase.
M-a crezut. A tras câteva sfori, a cerut să i se răsplătească
nişte favoruri făcute şi, în 48 de ore, ne-a scos pe mine,
pe Crissie şi pe alţi trei copii din casa aceea. Cred că
atunci m-am gândit prima oară că să fiu asistentă socială
ar putea fi o carieră. Am vrut să-i pot salva pe alţii aşa
cum ne salvase ea pe mine, pe Crissie şi pe ceilalţi.
„E de înţeles11, gândi Nick. „Şi aşa s-a născut o drăgu­
ţă liberală dornică să facă bine.“
-A ş vrea să ştiu unde-i ticălosul ăla acum.
- Tipul care m-a atacat? De ce? întrebă ea privindu-1
mirată.
- Pentru că aş vrea să-l fac fărâme.
Phila îl privi fix.
- L-ai face? Nici măcar nu-1 cunoşti.
- Phila, aş vrea să fac fărâme pe oricine ţi-a făcut rău,
îi explică Nick cu grijă. Nu înţelegi?
-N u. Pricep de ce ai fi atât de protector faţă de cine­
va din familia ta, dar nu înţeleg de ce ai simţi asta faţă
de mine. Abia mă cunoşti.
- Ştii că asta nu este o afirmaţie corectă. Noi doi înce­
pem să ne cunoaştem foarte bine.
-C h iar aşa? îl provocă ea. Ce ştii tu de fapt despre
mine?
O şansă incredibilă 165

- î n primul rând, acum pricep de ce îţi place să fii


deasupra când facem dragoste.
Ea se îmbujoră.
-Vorbeşti de parcă am face dragoste mereu.
- Mi-ar plăcea.
- Las-o baltă.
-îm i îndeplineşti măcar o parte din fantezia cu
plaja?
- Care parte? întrebă ea suspicioasă.
El nu se putut abţine. Gura lui se arcui într-un zâm­
bet pe care se strădui din răsputeri să-l ascundă.
- Sărută-mă!
- Dacă o fac, încetezi să mă mai sâcâi că am avea o
relaţie?
-Sărută-mă! repetă el cu glas domol, degetele lui
mângâindu-i necontenit braţul. Te rog! Mă faci să mă
simt atât de bine, iubito!
Preţ de o clipă, avu impresia că ea avea să se retragă.
Dar chiar în clipa în care se gândi că făcuse o gravă eroa­
re de calcul, ea se aplecă spre el, braţele ei cuprinzându-i
cu delicateţe gâtul. Nick suspină uşurat când gura ei
moale o atinse pe a lui.
-A tât de dulce! Eşti atât de dulce!
Un fior îl străbătu pe Nick.
Phila dădu să se retragă, dar făcu greşeala să depună o
sărutare mică şi caldă pe bărbia lui, iar după asta,
nu rezistă tentaţiei de a-şi trece limba peste buza lui
de jos.
Nick o simţi tremurând şi ştiu că totul avea să fie în
regulă.
- încă o dată, iubito! Ai un gust atât de bun.
Ea se trase mai aproape, iar degetele ei începură să se
agaţe de el.
-N ick! şopti ea. Cum de-mi faci asta?
- Nu-ţi fac nimic, iubito. Singură faci. Eu doar sunt
suficient de norocos să-ţi fiu invitat.
- Ba nu, tu faci ceva. încă nu mi-am dat seama ce, dar
sunt sigură că e primejdios.
166 Amanda Quick

- Nu, Phila, nu e primejdios. Nu atât timp cât eşti cu


mine. Eşti în siguranţă cu mine. Nu uita asta!
Ii mângâie spatele cu un gest liniştitor, trecându-şi
degetele peste şira spinării. Parfumul ei îi copleşi
simţurile, declanşând o dorinţă ameţitoare, care îi
cuprinse tot trupul. Se gândi că nu era singurul care tre­
buia să înveţe să o ia mai domol. Phila avea talentul de
a-1 catapulta aproape instantaneu într-o stare de exci­
tare extremă.
Ea îngenunche pe nisipul aspru şi începu să-l sărute
înfometată, muşcându-1 uşurel de lobul urechii, săru-
tându-i genele. Nick gemu, se sprijini de piatra caldă şi
o lăsă a face tot ce poftea cu el.
In doar câteva minute, ea reuşi să îi aducă pe amân­
doi într-o stare febrilă. El îi simţi degetele bâjbâind în
încercarea de a-i descheia nasturii cămăşii. înjură frus­
trat când ea se poticni în butoniere, dar nu se oferi s-o
ajute. îndură cu nobleţe dulcea tortură până când pal­
mele ei se lipiră în cele din urmă de pieptul lui gol.
Ea îi găsi din nou buzele şi îşi strecură cu îndrăzneală
limba în gura lui, lipindu-se de trupul său. Nick cedă
purei plăceri senzuale de a fi un obiect sexual până când
realiză că Phila, conform obiceiului ei, iarăşi se năpus­
tea cu toată viteza înainte. Dar de data aceea, nu avea
să fie aşa. De data aceea, ea avea să facă lucrurile aşa
cum trebuia.
- Mai încet, murmură el la urechea ei.
Ea nu-i dădu nici o atenţie. Mâinile ei ajunseră pe ca­
tarama curelei lui. Reuşi s-o desfacă din câteva încercări,
apoi trecu la fermoar.
-N u , rosti Nick, deşi cuvântul aproape că-1 frânse.
Ii luă cu blândeţe mâna. De data asta, o să aflăm ce-ţi
place ţie.
-T e rog, Nick. Vreau să te simt din nou aşa cum
te-am simţit în noaptea aceea. A fost atât de bine! Am
fost atât de aproape.
-Ştiu . Problema este că tu grăbeşti lucrurile.
Ea rămase nemişcată.
- Nu-ţi place ce fac? Am crezut că-ţi place.
O şansă incredibilă 167

El se simţi exasperat de nesiguranţa din vocea ei.


-M ă faci să înnebunesc, iar tu ştii asta. Dar oricât
de mult mi-ar plăcea, cred că ar trebui să-ţi acorzi mai
mult timp.
îi ghidă degetele spre fermoarul blugilor ei.
-M ai mult timp? rosti ea confuză. Dar probabil că
facem bine ce facem. Cu nimeni nu m-am simţit aşa.
- Foarte bine! O sărută pe frunte, apoi pe vârful na­
sului, iar mâna i se opri pe coapsa ei. Dacă o iei mai
domol, te vei simţi şi mai bine. Nu-ţi face griji, adău­
gă el văzând expresia îngrijorată de pe chipul ei. Nu
pleacă nicăieri.
- Râzi de mine, spuse ea cu un geamă resemnat.
-Niciodată!
îi ghidă degetele pentru ca ea să-şi desfacă fermoarul
blugilor. încet, apoi cu viteză tot mai mare, ea îşi dădu
jos blugii. Când văzu triunghiul de păr negru dincolo
de materialul transparent al chiloţilor ei, Nick trebui să
închidă ochii şi să de gândească la drapel şi la patrie câ­
teva clipe. După ce îşi recăpătă controlul, deschise ochii
şi văzu că Phila îl privea cu atenţie.
-T e simţi bine? întrebă ea făcând o pauză în timp ce
îşi descheia cămaşa.
Nick îşi dădu seama că nu purta sutien.
- Dacă m-aş simţi mai bine, aş lua-o razna complet.
Ea păru uşurată şi îşi descheie repede ultimii nasturi.
Lăsă cămaşa să-i atârne pe lângă trup. Arcuirile blânde
ale sânilor ei erau abia vizibile, pe jumătate ascunse în
penumbra chinuitoare.
-Acum, putem s-o facem? Te rog! înainte să dispară
senzaţia asta.
- Senzaţia n-o să dispară. Ţi-am spus asta. Oferă-ţi un
răgaz pentru a o trăi pe deplin.
- Asta încerc să fac, replică ea nerăbdătoare.
Puse din nou mâna pe fermoarul lui.
-N u, încă nu. Poftim! rosti el şi îi oferi mâna lui.
Ea îi privi stupefiată palma.
- Şi ce-ar trebui să fac cu ea?
168 Amanda Quick

- Foloseşte-o cum vrei, o instrui el cu blândeţe. Ara-


tă-mi ce vrei şi cum vrei s-o folosesc. învaţă-mă cum să
te ating.
Capul ei se ridică atât de brusc, încât aproape că îi
lovi bărbia.
-V rei să-ţi arăt cum să mă atingi? Nu vrei să intri
în mine?
-M ai târziu, îi promise el printre dinţi. Categoric,
până la urmă o să ajungem şi la partea aceea. Dar mai
întâi, hai să încercăm un mic preludiu.
-A , preludiul! Se sprijini de el şi începu să-i ciugu­
lească gâtul. în regulă, fă-o.
-N u , iubito, tu o s-o faci. Tu eşti profesoara, îţi
aminteşti?
Ea rămase tăcută câteva clipe, iar Nick începu să se
îngrijoreze. Apoi, ea îi luă mâna şi o îndreptă spre sânii
ei. Se cutremură când îşi trecu degetele lui peste sfâr­
curi, iar Nick se cutremură şi el când le simţi întărin-
du-se sub atingerea lui.
- Uită-te la tine! şopti el uimit de reacţia ei. Sunt
tari ca pietricelele. Sânii tăi sunt perfecţi pentru
mâna mea.
Phila scoase un mic sunet de plăcere şi îşi împin­
se şi mai mult sânul în palma lui făcută căuş. Nick
prinse sfârcul între degetul mare şi arătător, apoi îl
strânse uşor.
- Nick!
- îţi place?
-M i se pare ciudat. Nerăbdătoare, îşi schimbă pozi­
ţia, ajungând în poala lui. Mângâie-1 şi pe celălalt.
El se supuse, sărutând-o la baza gâtului în timp ce îi
frământa cu blândeţe celălalt sân. Sfârcul se întări.
- Sunt gata, îl informă ea agăţându-se de el. Hai s-o
facem.
- încă nu.
- La naiba, Nick...
- încă nu m-ai învăţat tot ce vreau să ştiu.
- Ce mai vrei? întrebă ea.
- Nu ştiu. Arată-mi.
O şansă incredibilă 169

Ea se foi pe picioarele lui. El simţi arcuirea coapsei ei


goale apăsându-i bărbăţia captivă şi crezu că va termina
în blugi. Numără stelele şi dungile preţ de un minut,
până îşi recăpăta parţial controlul.
-N ick, te rog, mă simt atât de încinsă. Vreau so
facem.
Degetele lui se îndoiră a invitaţie în palma ei. Văzând
că altceva nu face, Phila îi luă mâna şi o coborî între
picioarele ei.
- Poftim! Fă ceva! îi porunci ea.
- Da, doamnă.
Nick îşi trecu vârfurile degetelor peste desenul uşor
ieşit în relief al chiloţilor ei mătăsoşi. Materialul delicat
se umezi rapid sub atingerea lui. Io simţi cum devine
bucălată şi moale.
- Te umezeşti atât de repede pentru mine, iubito. Ştii
ce-mi face asta?
- Făo din nou, spuse Phila frecându-se de mâna lui
cu o grabă bruscă.
- Ce să fac din nou?
- Atinge-mă aşa. Ii luă mâna, io ţinu locului, apoi se
prelinse degetul lui. Da, aşa. Mai repede. Nu, aici.
Dădu la o parte elasticul chiloţilor şi îi băgă mâna
sub ei.
Nick îşi ţinu răsuflarea, simţind un junghi dure­
ros când umezeala ei caldă şi primitoare aproape că îl
copleşi.
- Arată-mi exact cum vrei.
Phila depăşise faza de protestare împotriva chinului.
Bâjbâi cu mâna lui, udându-i-o cu totul. Nick se simţea
atât de încordat şi de încins, încât trebui să-şi încleşteze
dinţii pentru a se controla cât de cât.
El dădu să caute micul boboc al senzaţiilor feminine,
dar reuşi să se abţină până când ea îl găsi pentru el. Ea
ţipă când el i-1 mângâie, ţipă şi se agăţă de el cu toată
forţa, îngropându-şi chipul la pieptul lui.
Apoi, se mişcă pe degetul lui îndrumată de un in­
stinct feminin.
- O, Nick, e atât de bine!
170 Amanda Quick

-Ţi-am spus că nu pleacă nicăieri. Relaxează-te şi


bucură-te.
Ceva din frenezia ei păru să se risipească. O expresie
visătoare, sexy apăru pe chipul ei însufleţit. începu să-l
îndrume cu mai multă siguranţă. Micile sunete ale plă­
cerii tot mai mari erau estompate la pieptul lui.
Nick era rigid de propria dorinţă, dar refuză să dis­
trugă totul pierzându-şi controlul. în clipa aceea, nimic
nu era mai important decât s-o lase pe Phila să simtă
pentru prima dată gustul satisfacţiei, iar asta să i se da­
toreze lui.
După câteva minute, ea îşi schimbă poziţia, încăle-
cându-1 şi aplecându-se spre el. Apoi, începu să se miş­
te cu agresivitate tot mai mare pe degetul lui. Capul ei
se lăsă pe spate în timp ce excitarea se intensifica tot
mai mult.
Nick îşi îngădui să-şi strecoare un deget în canalul ei
alunecos şi strâmt. Reacţia Philei fu promptă. îşi pier­
du controlul. îi strigă numele, ţipătul fiind estompat de
pieptul lui. Trupul ei deveni rigid de tensiune sexuală.
Apoi, o cuprinseră convulsii care o făcură să-i încleşteze
cu sălbăticie degetele.
Preţ de câteva lungi şi minunate clipe, se agăţă de
el în timp ce orgasmul o făcu să se cutremure. Nick
realiză că era mai încântat decât ar fi putut ea să fie
vreodată. Niciodată, nu văzuse ceva atât de extraordinar
precum Philadelphia Fox în toată splendoarea pasiunii
feminine.
încet, ea se ghemui la pieptul lui, până când ajunse
din nou pe coapsele lui. Capul i se sprijini pe pieptul
lui, iar tot trupul îi fu copleşit de o epuizare la fel de
plăcută cum fusese şi orgasmul. Nick o mângâie cu blân­
deţe, căutând micile şocuri ulterioare.
Când degetele lui ajunseră pe micul boboc care fuse­
se punctul nodal al plăcerii ei recente, ea tresări şi mur­
mură un protest slab.
- E sensibil? întrebă el.
- îmmm... făcu ea fără a-şi deschide ochii.
O şansă incredibilă 171

El zâmbi, dar nu se relaxă. încă era tare ca fierul


datorită propriei nevoi. îşi dorea să se îngroape în ea,
dar nu dorea să risipească magica vrajă.
-Nick? rosti ea cu voce moleşită.
-D a?
-A fost incredibil. N-am mai simţit niciodată aşa
ceva. Fantastic. Mulţumesc!
-T u eşti fantastică. Şi nu ai de ce să-mi mulţumeşti.
Tu ai făcut totul.
Ea îşi clătină vag capul pe umărul lui.
- Ba nu, tu ai făcut.
- Hai să nu ne certăm pe tema asta. Deschise ochii
şi văzu un pescăruş planând deasupra mării. Ultimul
lucru pe care mi-1 doresc în clipa asta este să ne certăm
dintr-un motiv sau altul.
-B in e.
Phila se aşeză într-o poziţie mai confortabilă. întris­
tat, Nick îşi dădu seama că ea era pe cale să adoarmă.
- Phila?
- Hmm?
- îţi aminteşti de pachetul despre care ţi-am spus? Cel
pe care l-am cumpărat de la farmacia din oraş?
Ochii ei se deschiseră brusc. îl privi pe sub gene.
- Ce-i cu el?
-Vezi în buzunarul meu din spate.
O expresie şocată apăru în ochii ei.
-O , Nick, am uitat de tine. îmi pare atât de rău!
N-am vrut să... _
- E-n regulă. îi zâmbi eroic. înţeleg. Dar acum, că ţi-ai
amintit de mine, crezi că am putea încerca din nou, aşa
cum vrei tu?
Ea chicoti şi întinse mâna pentru a scoate micul pa­
chet din buzunarul blugilor lui. 1-1 dădu.
- Poftim!
El nu făcu nici o mişcare pentru a-1 lua. în schimb,
se uită la ea.
- Fă-o tu.
Ea clipi, iar un licăr de interes îi apăru în ochi.
-V rei să ţi-1 pun eu?
172 Amanda. Quick

-S e pare că am căzut pradă unei femei agresive şi


dominatoare.

Mult timp mai târziu, Phila se trezi în cele din urmă


suficient pentru a remarca din nou ce se afla în jur. Şe-
dea pe coapsele lui Nick, iar el avea ochii închişi. El încă
purta blugii, dar nasturele şi fermoarul erau desfăcute.
Părea rău şi sexy.
-Nick? Ar fi bine să ne îmbrăcăm. Oricine ar putea
coborî aici.
- Puţin probabil. Tata s-a dus în oraş cu Tec, Eleanor
e în sera ei, iar Hilary lucrează. Darren ia prânzul cu o
parte din personalul local al campaniei sale. Vicky şi
Jordan deja au fost aici şi au plecat. Crede-mă, suntem
în siguranţă.
-C e grijuliu eşti! rosti ea pe jumătate ironică, pe
jumătate cu un sincer respect faţă de grija manifestată
de el. Puteai lasă în grija lui Nick orchestrarea lucruri­
lor din spatele scenei pentru ca nimic să nu deranjeze
o întâlnire sexuală presupus spontană. Te crezi foarte
deştept, nu-i aşa?
Ochii lui Nick se îngustară, dar încă licăreau de
amuzament.
-N u, doar că-mi place ca lucrurile să decurgă cum
vreau eu. Ceea ce-mi aminteşte de ceva.
- Ce anume?
întinse mâna pentru a-şi lua cămaşa, care cumva fuse­
se abandonată, şi o îmbrăcă.
-A m făcut asta de două ori deja. în mod cert, am
depăşit faza aventurii de o noapte.
Ea îl privi cu coada ochiului, întrebându-se ce mai
avea în mânecă.
-Şi?
- Ş i mă gândesc că e vremea să cădem de acord că
avem o relaţie, nu crezi? Altminteri, cum vom numi
ce este între noi?
Phila se simţea prea plăcut relaxată pentru a-1
contrazice.
O şansă incredibilă 173

-Numeşte-o cum vrei, spuse ea cu un aer de mare


indiferenţă.
- Foarte bine. O numesc relaţie. O relaţie monogamă
cu normă întreagă.
Phila se încruntă a avertisment.
- Doar să nu-ţi vină ideea că mă poţi controla prin
intermediul sexului.
-N ici prin cap nu mi-ar trece.
- Cât de curând, Nick, o să-ţi şterg de pe faţă rânjetul
ăsta îngâmfat.
- De ce? Tu eşti cea care mi l-a pus acolo.

Reed se afla la volanul Mercedesului său, iar Tec


Sherman se afla alături. Se întorceau din oraş când îi
zări pe Nick şi pe Phila. Văzu în depărtare cele două
siluete care urcară cărarea dinspre golf şi se îndreptară
spre casa lui Gilmarten. Gestul relaxat-posesiv cu care
fiul lui îşi ţinea braţul pe umărul Philei îi spuse că ei doi
probabil că tocmai făcuseră dragoste pe plajă.
- E al naibii de sigur că fetişcana aia i-a atras atenţia
lui Nick, nu-i aşa, domnule? remarcă Tec.
- Da, i-a atras-o.
- Credeţi că e ceva serios?
-N u ştiu. Tu ce crezi?
Reed ştia că Nick nu făcea niciodată nimic fără vreun
motiv. Motivul nu era întotdeauna evident pentru alţii,
dar exista întotdeauna. Oare chiar se îndrăgostise de mi­
cuţa domnişoară Philadelphia Fox sau punea în aplicare
un plan de a recăpăta acţiunile?
-N ici eu nu ştiu, domnule. Uneori, Nick e greu
de descifrat. Dar un lucru vă spun. Niciodată nu l-am
văzut să se poarte astfel în preajma unei femei. E ca şi
cum n-ar fi foarte sigur ce are de făcut cu ea, dar ştie al
naibii de sigur că n-o poate scăpa din ochi.
„Ce joc faci, Nick?“ se întrebă Reed.
- înţeleg ce vrei să zici, Tec.
- E tare bine că s-a întors, nu-i aşa, domnule?
„Ai al naibii de multă dreptate!*1
- Era şi timpul să-şi aducă aminte că are o familie.
174 Amanda Quick

Câteva momente mai târziu, Mercedesul ajunse lân­


gă Nick şi Phila. Reed zări uşoara îmbujorare din obrajii
Philei şi privirea leneşă, satisfăcută din ochii fiului său.
Preţ de o secundă, simţi o pură invidie masculină. Pe
vremuri, el şi Nora se furişaseră în golfuleţ o dată sau de
două ori şi îşi făcuseră de cap ca doi nebuni.
-V-aţi plimbat pe plajă? întrebă Reed după ce opri
maşina.
- Da. Nick îşi puse o mână pe rama parbrizului şi se
aplecă. Tec, săptămâna asta aş vrea să faci nişte exerciţii
de tir cu Phila.
- Desigur, domnule. Aveţi vreo preferinţă?
- Ceva de calibrul 0,38 cred. Un tâmpit i-a vândut un
elegant pistol automat de 9 mm, deşi ea n-a tras cu arma
în viaţa ei. N-a tras niciodată nici cu blestemăţia aia.
- Un pistol automat? Proastă alegere. E prea compli­
cat pentru un începător, spuse Tec. Asta dacă nu vrea să
se antreneze serios pentru a se obişnui cu el.
- Cred că nu greşim dacă presupunem că nu va deve­
ni niciodată pasionată de arme. Dar vreau să se poată
folosi de una, aşa încât cred că ar fi bine să o deprindem
cu un revolver.
-N ici o problemă!
- Staţi puţin, îi întrerupse Phila. Nu-mi amintesc să fi
spus că vreau să exersez tragerea cu arma.
Reed se încruntă la ea.
-N ick are dreptate. Un pistol automat este o alegere
proastă pentru un novice. Este prea complicat. Ai nevo­
ie de exerciţiu pentru a-1 putea folosi. Un revolver e mai
simplu şi mai uşor de folosit în caz de urgenţă. Doar
ţinteşti şi apeşi trăgaciul.
- Dar eu...
Reed întoarse capul spre fiul său.
-Aranjează pentru poimâine-dimineaţă şi o să vin
şi eu. Mâine, am o partidă, altminteri aş fi zis s-o
facem mâine.
Njck se îndepărtă de maşină.
- In regulă, rosti el. O s-o facem poimâine.
O şansă incredibilă 175

- Nu uitaţi de petrecerea pe care o dă Eleanor mâi-


ne-seară, adăugă Reed apăsând pedala de acceleraţie.
Zece minute mai târziu, Reed intră în casă şi se duse
s-o caute pe Hilary. O găsi în biroul care fusese cândva
domeniul lui personal. Intrând în încăpere, îşi dădu
seama că pe geamurile mari se zărea o porţiune din că­
rarea care făcea legătura între plajă şi faleză. Se întrebă
dacă Hilary îi urmărise pe Nick şi pe Phila întorcându-se
de pe plajă.
-B u nă, Reed. Hilary îşi ridică privirea din dosarul
pe care îl examina. Se sprijini de spătar şi îi zâmbi poli­
ticoasă. Doreşti ceva?
-A m vrut doar să-ţi spun că am o partidă la ora 3.
-B in e. O să-i zic menajerei să plănuiască servirea
cinei în funcţie de asta. Nick o să mănânce cu noi
diseară?
- Nu, nu cred.
Reed se uită la femeia frumoasă şi perfect aranjată care
era soţia lui. Fiecare fir de păr era la locul lui. Machiajul
îi era impecabil. Era imaginea feminităţii elegante.
Apoi, se gândi la Phila, ciufulită şi îmbujorată, puţin
stânjenită şi fericită. Nu şi-o putu imagina pe Hilary ară­
tând vreodată astfel. Şi era destul de sigur că nici Nick
nu şi-ar fi putut-o imagina astfel.
în timpul dezastruoasei sale căsnicii, fiului său cate­
goric îi lipsise ceva important, ceva ce se părea că găsise
la Phila Fox.

capitolul 10
în seara următoare, Eleanor prezidă dineul cu elegan­
ţa relaxată a cuiva care îşi petrecuse o viaţă cultivând
fina artă a organizării unei petreceri formale reuşite.
Phila privi şirul de tacâmuri şi pahare din faţa ei şi
se simţi ca un membru al unei trupe de gherilă avân-
tându-se în luptă. îşi jură în sinea ei că nu va face nici
o boacănă. Era o fiinţă omenească bine educată, care,
176 Amanda Quick

deşi nu fusese crescută în mijlocul clasei superioare, în­


văţase cândva în decursul existenţei sale să deosebească
o furculiţă pentru fructe de mare de una pentru salată.
Nu avea să facă vreo boacănă!
Şi nu avea de gând s-o lase pe Eleanor s-o intimide­
ze, mai ales că avea bănuiala că acesta fusese motivul
dineului. Eleanor şedea la capătul îndepărtat al mesei
imposibil de lungi, zâmbind vag peste marea de porţe­
lanuri Wedgwood, argintărie Sheffield şi cristale Water-
ford, iar Phila pur şi simplu ştiu ce gândea. Eleanor se
folosea de ocazie pentru a demonstra cât de nelalocul ei
fusese Crissie acolo, iar prin extensie, cât de deplasată
era şi Phila.
Phila era foarte bucuroasă că prietena ei îi spusese
despre Wedgwood şi Sheffield. Şi Waterford. Astfel, îi
era mult mai uşor să se poarte firesc când se pomenea
cu un asemenea obiect în faţă. „Eu pur şi simplu mi-am
închipuit că toate sunt din plastic11, îi zisese Crissie.
-Â m înţeles că ai fost asistentă socială, dragă, i se
adresă Eleanor după ce desprinse cu delicateţe o bucă­
ţică din halibutul fript de pe farfuria ei. Cum ai cunos­
cut-o pe Crissie?
-A m cunoscut-o când am fost trimisă acasă la nişte
părinţi sociali, după ce bunica mea a murit.
- Bunica ta? Deci, n-ai fost un copil abandonat?
- Aşa cum a fost Crissie? Phila zâmbi larg când văzu
un licăr furios în ochii lui Eleanor. Nu, eu am fost mult
mai norocoasă. Părinţii mei au ţinut la mine, dar amân­
doi au fost ucişi când eu eram foarte mică. Mama tatei
m-a luat la ea şi m-a crescut până la 13 ani.
Curios, Reed îşi ridică privirea de la peştele lui.
- Cum au murit ai tăi?
-Intr-un accident de elicopter petrecut în America
de Sud. Elicopterul a căzut fiindcă s-a tras în el.
- S-a tras în el?! Pe toţi dracii, ce căutau în America de
Sud? vru Reed să ştie ignorând încruntarea lui Eleanor
din cauza limbajului său necivilizat.
- Erau implicaţi într-o acţiune de ajutare a indienilor
vânaţi sistematic şi ucişi de propriul guvern. Conducerea
O şansă incredibilă 177

locală a susţinut mereu că elicopterul a fost doborât de


rebelii comunişti, dar toată lumea ştia că forţele guver­
nului o făcuseră. Era un secret pe care îl ştiau toţi.
Ochii lui Nick se îngustară.
- Părinţii tăi făceau în mod obişnuit astfel de
lucruri?
-Adică, dacă îi ajutau pe oamenii aflaţi în situaţia
acelor indieni? Phila luă un pahar cu apă şi simţi formele
de diamant ale cristalului de sub degetele ei. O, da! Erau
devotaţi ajutorării celor mai puţin norocoşi decât ei. Au
călătorit în toată lumea pentru organizaţia numită Free-
dom for the Future Foundation1. Aţi auzit de ea?
Reed gemu cu putere, iar Nick ridică amuzat sprân­
cenele. Darren clătină din cap, iar Victoria suspină.
Flilary se crispă, iar Eleanor scoase o exclamaţie deza­
probatoare, după care dădu repede mai departe o farfu­
rie cu sparanghel.
Phila fu încântată de reacţiile celor de la masă.
-Aha! Aţi auzit de ea.
- O grupare de stânga radicală, anarhistă, ce creează
necazuri şi care îşi bagă mereu nasul unde nu-i fierbe
oala, declară Reed înfigând furculiţa în sparanghelul
lui. Finanţată de o gaşcă de făţarnici făcători de bine
care n-au suficientă minte pentru a-şi da seama că nu
suntjdecât nişte nătărăi comunişti.
- îi faceţi pe părinţii mei nătărăi comunişti făţarnici?
întrebă Phila foarte încet, mai mult decât pregătită pen­
tru o bătălie pe acel front.
Reed remarcă în cele din urmă expresia din ochii ei
şi murmură ceva în surdină.
- îmi pare rău pentru ce li s-a întâmplat părinţilor tăi,
dar nu te poţi aştepta să tolerez o organizaţie precum
blestemăţia aia de Freedom for the Future Foundation.
Este o adunătură de nebuni fanatici, iar oricine are un
dram de bun-simţ ştie asta.
-N ici nu mă aştept să toleraţi fundaţia. Ar însem­
na să-ţi cer prea mult având în vedere convingerile
L ibertate pentru Fondarea V iito ru lu i
178 Amanda Quick

dumneavoastră ridicol de limitate, dar mă aştept să ară­


taţi ceva respect faţă de părinţii mei. Au murit făcând
ceva în care credeau, iar eu aş crede că până şi un Light-
foot poate aprecia asta.
-S u n t sigură că Reed nu a vrut să fie nepoliticos,
rosti Hilary pe un ton liniştitor.
- Fireşte că n-a vrut, confirmă Eleanor. Ia nişte spa­
ranghel, dragă. E din Washington. Este excelent în
această perioadă a anului.
Darren o privi gânditor pe Phila.
-A i călătorit cu părinţii tăi, în copilărie?
- Nu, am rămas la bunica. Locurile unde părinţii mei
se duceau pentru fundaţie erau de obicei primejdioase.
- Sunt sigur că părinţii tăi au vrut să facă bine, rosti
Nick cu seriozitate. Dar după părerea mea, nu aveau
nici un drept să-şi rişte viaţa peste tot prin lume în con­
diţiile în care aveau o fiică de crescut. Tu ar fi trebuit să
fii principala lor prioritate.
Phila, care adesea avusese aceleaşi gânduri neloiale
în momentele de mare singurătate, începu să se înfurie
de-a binelea.
-A u avut dreptul de a-şi urma conştiinţa. Dacă ni­
meni n-ar face-o, această lume ar fi un loc mult mai rău
în care să trăim decât este deja.
-S u n t de acord cu Nick, spuse Darren pe neaştep­
tate. După naşterea ta, părinţii tăi aveau obligaţia de a
se gândi la viitorul tău. Principala lor datorie era faţă
de tine, nu faţă de nişte străini.
Victoria dădu din cap, ochii ei negri devenind şi mai
întunecaţi.
- Cred că este foarte trist că ai rămas singură pe lume
pentru că părinţii tăi au încercat să-i ajute pe alţii.
-Vorbiţi toţi cu atâta pioşenie pe această temă pen­
tru că nu sunteţi de acord cu activitatea părinţilor mei.
Sunt sigură că, dacă aş fi zis că tata a fost în forţele ar­
mate şi că era trimis în tot felul de locuri primejdioase
ca să lupte pentru mândra noastră ţară, aţi fi spus că era
datoria lui să se ducă.
Reed se încruntă.
O şansă incredibilă 179

- Asta-i cu totul altceva.


- Că tot vorbeaţi de făţărnicie. Phila zâmbi triumfă-
toare şi îşi îndreptă furculiţa spre Reed, peste masă. Tija
de sparanghel de la capătul furculiţei se legănă în aer.
Logica dumneavoastră este total greşită. Părinţii mei au
făcut ceea ce au considerat că era datoria lor. Exact ca şi
cum ar fi fost în armată.
-Există însă o diferenţă importantă, îi atrase aten­
ţia Nick. Dacă tatăl tău ar fi fost în armată, probabil
că mama ta ar fi fost acasă, cu tine. Nu ţi-ai fi pierdut
ambii părinţi.
-V rei să spui că femeile n-ar trebui admise în servi­
ciul militar? Presupun că eşti unul dintre acei şovinişti
masculini care cred că femeile n-ar trebui să lupte.
Phila îşi sublinie cuvintele cu un gest atât de emfa­
tic, încât sparanghelul îi căzu din furculiţă. Îşi coborî
privirea spre tija verde care zăcea pe nepreţuita faţă de
masă din dantelă veche şi făcu singurul lucru care îi tre­
cu prin minte. Inşfăcă sparanghelul şi îl băgă în gură.
Când se uită în ochii lui Nick, văzu că râdeau privind-o.
Era acelaşi râs pe care îl vedea în ochii lui când făcea
dragoste cu el.
-N u văd nici un motiv pentru ca femeile să lupte.
Nick îşi înfipse dinţii albi şi puternici într-o bucată
mare de pâine cu maia având coaja crocantă. Nu sunt
făcute pentru asta.
- Dacă asta crezi, mă mir că eşti atât de nerăbdător să
mă înveţi cum să trag cu arma.
- N-am nimic împotriva faptului ca o femeie să-şi poa­
tă purta de grijă, replică Nick.
Darren dădu cu seriozitate din cap.
- Cu câţiva ani în urmă, şi eu am învăţat-o pe Vicky
să folosească un revolver. Este o chestiune de bun-simţ.
-N ick este un profesor excelent, murmură Hilary
din capătul îndepărtat al mesei. M-a învăţat să folosesc
o armă în anul în care ne-am căsătorit.
Intensitatea vântului din pânzele Philei scăzu sub­
stanţial. Gândul că Nick o învăţase ceva pe Hilary era
180 Amanda Quick

deprimant. Banala remarcă a lui Hilary îi aminti brusc


Philei că femeia aceea avusese cândva relaţii intime cu
Nick. Se uită peste masă şi văzu că expresia de pe chipul
lui Nick redevenise dură şi indescifrabilă. Acest lucru
o irită.
Se gândi să se lanseze intr-o predică despre cât de di­
abolice erau armele, dar îşi aminti că nu se afla deloc
într-o poziţie care să-i permită a face caz pe tema asta.
Insă nu se putu abţine să nu facă un mic comentariu,
chiar dacă doar de dragul ideii.
- Dacă am avea o legislaţie mai bună în privinţa con­
trolului armelor, nici unul dintre noi n-ar trebui să-şi
facă griji că trebuie să înveţe cum se foloseşte o armă
pentru a se proteja. N-ar mai exista atâtea arme în mâi­
nile criminalilor.
- Lumea este un loc primejdios, rosti Eleanor cu se­
ninătate. Un om trebuie să facă tot ce e necesar. Văzând
că toată lumea întoarse capul pentru a se uita la ea, afi­
şă rapid zâmbetul ei uşor confuz. Privi în lungul me­
sei către Reed. Apropo, vreau să amintesc tuturor de
strângerea de fonduri pe care Darren o are în Seattle,
la sfârşitul lunii. Nu mai e mult până atunci, hm? Sunt
sigură că vom avea o participare substanţială. Exact ce
ne trebuie pentru a demara campania pentru postul de
guvernator. îşi îndreptă privirea spre Nick. Sper că toată
lumea va fi acolo, da? Este foarte important să arătăm că
familia e unită, nu credeţi?
Urmă o tăcere scurtă, apoi Hilary rosti brusc:
- Sunt sigură că toţi cei care trebuie să fie acolo vor fi,
Eleanor. Cu toţii vrem să vedem campania lui Darren
demarând în forţă. Nu-i aşa, Reed?
- Desigur.
Reed nu părea teribil de interesat dacă se întâmpla
într-un fel sau altul.
Victoria se uită cu anxietate la Nick.
-N ick, ce şanse crezi că are Darren să devină
guvernator?
O şansă incredibilă 181

-C red, spuse Nick luându-şi pahar cu vin, că cei din


familiile Castleton şi Lightfoot sunt oameni de afaceri,
nu politicieni.
O tăcere apăsătoare urmă după această remarcă. Dar-
ren o întrerupse cu un zâmbet degajat.
-C red că tu categoric eşti un om de afaceri, Nick.
Şi ca să fiu sincer, unul mult mai bun decât mine. Dar
cred că eu pot avea o contribuţie în domeniul politicii.
Am nişte idee şi nişte calităţi care pot fi folosite pentru
guvernarea acestui stat. Washington este una dintre ul­
timele frontiere, iar având în vedere ritmul în care este
descoperit, trebuie să începem să ne gestionăm resur­
sele cât mai bine. Dacă nu, le vom pierde, aşa cum s-a
întâmplat în cazul Californiei.
- E nevoie de bani pentru a candida pentru o funcţie
publică, sublinie Nick. De mulţi bani.
Darren dădu din cap şi se uită cu onestitate în ochii
lui Nick.
- In vremurile noastre, nimeni nu ajunge într-o func­
ţie publică fără a fi susţinut de banii familiei. Toată lu­
mea ştie asta.
- Asta categoric este adevărat, interveni Phila cu însu­
fleţire. Ceea ce face ca politica să fie un joc pentru clasa
superioară, nu-i aşa? Un alt Abe Lincoln nu prea are
şanse în zilele noastre.
Reed se uită urât la ea.
- Dacă un om nu poate dovedi că a obţinut succes
în viaţa proprie, nu-1 vreau la conducerea ţării. Cum va
putea să menţină economia puternică dacă nu are nici
un talent pentru administrarea propriilor finanţe?
- O, pentru numele lui Dumnezeu... începu Phila.
Dar înainte să apuce să continue, îşi dădu seama
că Nick şi Darren încă se uitau foarte gânditori unul
în ochii celuilalt.
- în cazul tău, Darren, murmură Nick ignorând-o pe
Phila, n-ar fi vorba doar de banii familiei Castleton, nu-i
aşa? Ar fi banii companiei C&.L.
-D a , confirmă Darren. Aşa ar fi, nu? Prefer să mă
gândesc că este o investiţie în viitorul nostru, precum
182 Amanda Quick

şi în al statului. Familiile Castleton şi Lightfoot au in­


terese majore în Washington şi Nord-Vest. Destinele
noastre depind unul de altul.
- C & L va supravieţui indiferent de ce se întâmplă pe
plan politic în acest stat, afirmă Nick.
înainte ca Darren să-l poată contrazice, Victoria făcu
o încercare frenetică de a schimba direcţia conversaţiei.
- Ei bine, din câte înţeleg, se pare că, în vara asta, le
dăm multe subiecte de vorbit localnicilor, remarcă ea cu
falsă voioşie.
-O am enii vorbesc mereu, spuse Darren ridicând
din umeri.
- Având în vedere circumstanţele, nu-i poţi condam­
na că sunt curioşi, insistă Victoria aruncându-i o privire
piezişă Philei.
Phila îi zâmbi neutru.
- Măcar atât puteţi face pentru bunii oameni din Port
Claxton, să le daţi subiecte de vorbit, după ce se pare că
aţi anulat bursele şi majoritatea contribuţiilor pentru
acţiunile caritabile locale şi proiectele de modernizare
a oraşului.
Toţi cei de la masă se holbară stupefiaţi la ea.
-C red că toată lumea e gata pentru desert, anunţă
repede Eleanor. O sun pe doamna Atkins.
Luă clopoţelul de argint aflat lângă furculiţa ei.
Boluri cu zmeură şi frişcă sosiră în câteva minute,
în agitaţia stârnită de strângerea farfuriilor murdare şi
servirea desertului, Phila se gândi că gambitul ei conver­
saţional fusese parat. Dar se înşela.
- Ce-ai vrut să spui cu anularea burselor şi contribuţi­
ilor? întrebă Darren încruntat, după ce doamna Atkins
dispăru în bucătărie.
Phila înghiţi o zmeură.
- Recent, am avut o conversaţie foarte interesantă cu
un tânăr care lucrează la unul dintre magazinele alimen­
tare din oraş.
-Puştiul Wilson, interveni Nick sec, uitându-se la
Phila.
O şansă incredibilă 183

-S e plângea că nu-i ajutăm cu bani? vru Hilary


să ştie.
Eleanor clătină cu tristeţe din cap.
-O am enii au atâtea pretenţii în zilele noastre. Au
fost vremuri când fiecare avea suficiente calităţi şi mân­
drie pentru a sta pe propriile picioare.
-N-aţi înţeles, rosti Phila calmă. Nu se plângea. De
fapt, vă admiră enorm, pe toţi. Ba chiar intenţionează
să-l voteze pe Darren, dacă are ocazia. A comentat doar
că familiile Castleton şi Lightfoot par să nu mai fie la
fel de interesate de oraş cum erau cândva. Eu sunt cea
care se plânge.
- Da’ tu de ce naiba te plângi? vru Reed să ştie.
- Reed, te rog! spuse Eleanor pe un ton dezaprobator.
-C red că este dezgustător că oameni care au atâţia
bani câţi aveţi voi nu dau comunităţii puţin din ce au,
declară Phila.
- Rahat, dăm o grămadă pentru tot felul de cauze şi
organizaţii, ripostă Reed furios. Să nu crezi o iotă dacă
ţi se spune altceva.
-Serios, Reed, fii atent la limbaj, rosti Eleanor în-
cruntându-se la el.
-D acă te referi la o mulţime de lobby-uri ultracon-
servatoare tâmpite şi de campanii ale politicienilor de
dreapta, am veşti pentru dumneavoastră, spuse Phila.
Nu contează! Ceea ce contează este să-i ajuţi pe oameni,
îşi îndreptă din nou furculiţa spre Reed, de data asta la
capătul ei aflându-se o zmeură. Contează bursele pentru
copiii din oraş care altminteri nu se pot duce la faculta­
te. Contează mâncarea şi construirea de locuinţe pentru
oamenii care stau pe străzi.
- Isuse Hristoase! exclamă Reed exasperat. Vorbeşte
ca Nora. Nora ne punea mereu să dăm bani oricărui
escroc priceput la vorbe care venea la poarta noastră cu
o poveste lacrimogenă.
- Exagerezi, tată, şi ştii asta, îl întrerupse Nick calm.
Mama investiga cu atenţie fiecare cauză. Ne punea să le
dăm bani doar celor pe care îi verificase personal.
184 Amanda Quick

- Ştiţi ce se spune despre bani, murmură Phila. Sunt


ca balega. Nu sunt buni de nimic dacă nu-i împrăştii.
Nick studie furculiţa pe care ea o flutura prin aer.
-Phila, ai de gând să mănânci zmeura aia sau o
arunci în unul dintre noi?
Phila clipi de câteva ori.
-N u ştiu. E o dilemă. Dar îndreptă furculiţa spre
buze şi băgă fructul în gură. Se uită urât peste masă,
către Darren. Presupun că tu vei fi unul dintre acei can­
didaţi republicani ultraconservatori, de dreapta, cu idei
greşite, nu-i aşa?
Darren rânji lent, afişând farmecul care, fără îndoia­
lă, avea să-l ducă departe în campania sa.
-D acă da, poţi fi convinsă că n-o să recunosc aici
şi acum. S-ar putea să fiu republican, dar nu sunt
total tâmpit.
Phila clipi din nou de câteva ori, apoi izbucni în râs.
Darren i se alătură. După o secundă de ezitare, Reed
începu să chicotească. Chicotitul se transformă într-un
râs bubuitor, care umplu întreaga încăpere.
Când Phila se uită la Nick, văzu că el zâmbea pentru
sine, părând mulţumit.
Eleanor sună pentru a fi adusă tava cu brânzeturi.

Mult mai târziu în seara aceea, Phila stătea întinsă pe


pieptul lui Nick, bărbia odihnindu-i-se pe braţele încru­
cişate. Avea o senzaţie delicioasă, se simţea puternică
şi fericită după ce tocmai retrăise experienţa pe care o
avusese pe plajă, mai devreme în acea zi. Nick îşi băgase
degetele în părul ei, iar ochii îi scânteiau în semiîntune­
ric. Pielea îi strălucea de transpiraţia provocată de faptul
că tocmai făcuseră dragoste.
- Te-ai distrat făcând pe grozava la cina din seara asta,
vulpiţo? întrebă el.
- Am făcut pe grozava? începu să se joace cu o şuviţă
din părul aspru şi cârlionţat de pe pieptul lui. Am crezut
că doar particip la conversaţie, după cum cere eticheta.
- Până la sfârşitul serii, i-ai făcut pe tata şi pe Darren
să-ţi mănânce din palmă.
O şansă incredibilă 185

- Cred că doar le place să se contrazică. Se montează


singuri.
- Cu siguranţă, le-a plăcut să se contrazică cu tine.
- Hilary, Vicky şi Eleanor n-au fost la fel de încântate
de asta.
Phila se foi puţin, căutând o poziţie mai confortabilă.
- încă nu sunt sigure cum să se poarte cu tine. Re­
prezinţi o ameninţare. Cred că ele înţeleg asta mai bine
decât tata şi Darren.
Phila se încruntă.
- Nu sunt o ameninţare.
- Depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile.
Nu te mai foi atât. O să mi se întărească din nou şi sunt
prea bătrân pentru a-mi reveni atât de repede. în clipa
asta, nu vreau decât să vorbim.
Phila rânji încântată că îl putea excita atât de repede.
- Despre ce vrei să vorbim?
-Trebuie să mă duc în California, pentru vreo
două zile.
- în California? Rânjetul Philei dispăru. De ce?
- Am o afacere de condus în Santa Barbara, îţi amin­
teşti? Am lăsat un om priceput să se ocupe de ea, dar
există unele lucruri pe care doar şeful le poate face. N-o
să lipsesc mult.
-O !
Deprimată, Phila se gândi că era interesant cât de re­
pede te puteai obişnui să ai pe cineva în preajmă. Micu­
ţa casă de pe plajă avea să pară pustie fără Nick.
- Pari dezamăgită, rosti Nick.
- Nu-i nevoie să pari atât de încântat de tine.
- O să-ţi fie dor de mine?
- Da, recunoscu Phila pe un ton hotărât.
- Bine. Acum, poţi începe să te foieşti din nou.

- Este foarte diferită de Crissie Masters, nu-i aşa? re­


marcă Darren după ce ieşi din baie. Purta doar pantalo­
nii unei pijamale din mătase neagră. îţi aminteşti cum
reuşea Crissie să enerveze pe toată lumea?
186 Amanda Quick

- Îmi amintesc. Victoria se sprijini de perne şi îşi stu­


die soţul. Dar cred că Phila este mult mai primejdioasă
decât era Crissie.
- De ce naiba spui asta?
Darren stinse lumina şi se băgă în pat, alături de Vic­
toria. Nu o luă în braţe. în schimb, îşi încrucişă mâinile
sub cap şi privi tavanul.
- Era uşor să-ţi dai seama ce urmărea Crissie. Dorea
să creeze necazuri, să pedepsească această familie pentru
că o abandonase cu ani în urmă. Voia să se asigure că
toţi plăteam pentru toate prin câte trecuse ea. îţi amin­
teşti cum ne lua peste picior pe toţi ori de câte ori avea
ocazia? Dar în cazul Philei, nu-mi dau seama ce vrea.
-N ici eu nu ştiu ce vrea Phila, dar un lucru îţi spun:
Nick o vrea pe ea. Tare!
-Adică, vrea acţiunile alea. Nick pune la cale ceva,
rosti Victoria încet. Eleanor crede că el va recupera ac­
ţiunile pentru noi, dar eu mă îndoiesc. Crezi că ar avea
tupeul să o seducă pe Phila pentru a-i da lui acţiunile,
în loc s-o convingă să ţi le dea înapoi ţie?
-L u i Nick nu i-a lipsit niciodată tupeul.
Victoria se îngrozi.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Darren, nu-i putem
permite să facă asta! Acelea sunt acţiunile Castletonilor.
Ne aparţin nouă, iar Nick ştie asta. Eleanor i-a cerut
ajutorul doar pentru că a avut încredere în el că va face
cum e corect. A avut încredere că va recupera acţiunile
alea pentru noi.
- Chiar dacă ar plănui s-o convingă pe Phila să-i dea
lui acţiunile, nu nouă, tu presupui că o poate determina
să facă asta. Dar nu poţi fi sigură că va reuşi. Phila mi se
pare o femeie care judecă cu capul ei.
- De ce s-ar culca totuşi cu ea dacă n-ar vrea s-o sedu­
că pentru a-i da acţiunile? Victoria se enervă pentru că
Darren nu pricepea ceva atât de simplu. Phila nu este
deloc genul lui.
- Crezi că mai degrabă Hilary este genul lui? întrebă
Darren.
O şansă incredibilă 187

- Intr-un fel, da. O, poate ca temperament nu se po­


trivesc perfect, şi Dumnezeu ştie că mie nu-mi va plăcea
niciodată femeia aia, dar trebuie să recunoşti că este
bine educată, de familie bună şi are clasă şi tot ce ar tre­
bui să aibă o soţie a lui Nick. Hilary n-ar scăpa niciodată
sparanghelul pe masă, în toiul unei dispute.
Darren rânji în întuneric.
-N u , probabil că nu.
- Darren, rosti Victoria după un moment de gândi­
re, dacă Nick obţine acţiunile acelea de la Phila şi le
foloseşte împreună cu cele moştenite de la mama lui
şi cu pachetul propriu, va avea destule pentru a prelua
controlul companiei de la Hilary?
Darren ezită.
-A r mai avea nevoie de un pachet mare.
-A l lui Reed?
-A r fi suficient. Sau ale mele, plus ale tale.
-N ick nu va pune niciodată mâna pe pachetul lui
Reed, spuse Victoria cu convingere. Reed nu l-ar sus­
ţine într-o încercare de a o da la o parte pe Hilary. Nu
având în vedere ce crede că i-a făcut Nick ei cu trei ani
în urmă.
- Ce crede că i-a făcut Nick? Vrei să zici că tu nu crezi
că era copilul lui Nick.
Victoria îşi muşcă buza, dorindu-şi să nu fi spus asta.
-Las-o baltă! Nu mai contează ce s-a întâmplat. Nu
are nici un rost să răscolim trecutul. La viitor trebuie
să ne gândim. Sunt îngrijorată, Darren. Şansele tale în
politică depind de susţinerea familiilor, atât financiar,
cât şi în privinţa eliberării de alte sarcini pentru a pu­
tea candida. Hilary este dispusă să facă asta din partea
familiei Lightfoot. Eleanor zice că avem nevoie de spri­
jinul ei.
-Ştiu .
-A i auzit ce a spus Nick în seara asta. Are aceeaşi
părere despre intrarea ta în politică pe care a avut-o şi
cu trei ani în urmă.
- îmi dau seama de asta.
188 Amanda Quick

- Dacă vrei să ai o campanie de succes pentru func­


ţia de guvernator, va trebui să ai susţinerea directorului
executiv al C&.L. Nu, oricât de mult detest să recunosc,
Eleanor are dreptate când spune că avem nevoie ca
Hilary să se ocupe de Castleton & Lightfoot din partea
familiei Lightfoot. Avem nevoie de sprijinul ei.
-E şti mereu atât de perspicace şi de raţională când
discutăm despre viitorul meu politic, Vicky. Uneori, am
impresia că viitorul meu este mai important pentru tine
decât pentru mine.
Victoriei i se tăie răsuflarea.
- E cumplit ce spui.
-Spune-mi ceva. M-am întrebat mereu cât de mult
ţi-a oferit tata ca să rămâi cu mine, cu trei ani în urmă,
când te pregăteai să dai divorţ.
Victoria închise ochii, suferind în tăcere. Mai vorbi­
seră despre asta. De două ori. Prima dată, la început,
iar apoi, când Crissie Masters adusese din nou lucrurile
pe tapet.
- Nu mi-a dat nici un ban. Ţi-am zis asta cu trei ani în
urmă şi ţi-am spus-o şi acum un an, când Crissie a aflat
asta de la Burke şi te-a ironizat.
- O, haide! Cu trei ani în urmă, ai avut o întâlnire cu
un avocat. Ceva te-a făcut să te răzgândeşti. Tata a sus­
ţinut întotdeauna că ţi-a cumpărat loialitatea. Bănuiesc
că ţi-o fi promis multe pentru a compensa efortul de a fi
soţie de politician şi rolul de mamă a nepotului său. Nu
avea nici o intenţie să te lase să pleci cu Jordan. Probabil
că tata a făcut ca deranjul tău să merite.
- încetează, Darren! Am rămas pentru că am vrut să
fiu cu tine. Ţi-am spus asta. Nu m-am umilit suficient în
ziua în care ţi-am zis că nu divorţez?
- Vreau doar să ştiu ce ţi-a promis tata. Că-ţi va lăsa o
avere prin testament?
- Dacă asta a făcut, atunci m-a păcălit, rosti Victoria
cu amărăciune. Pentru că nu mi-a lăsat nimic în plus,
nu-i aşa?
- Poate că i-a dat lui Crissie ce a plănuit să-ţi lase ţie.
Crissie a dat peste cap planurile tuturor.
O şansă incredibilă 189

- Iar Burke a fost încântat de asta. I-a plăcut teribil să


vadă ce efect avea ea asupra noastră, a tuturor.
Darren suspină adânc.
-N im ic nu a mai fost la fel după venirea ei, anul
trecut.
-N u Crissie a început să schimbe lucrurile pentru
noi, murmură Victoria. Adevăratele schimbări au înce­
put cu trei ani în urmă, când a plecat Nick.
-H ai s-o lăsăm baltă. îmi pare rău că am deschis
subiectul.
- Nici pe departe la fel de rău cât îmi pare mie.
Darren oftă.
- Ştii, spuse el încet, în seara asta, când Reed a râs de
Phila, mi-am dat seama că a fost prima dată când a râs
cu adevărat în ultimii trei ani.
-Ş tiu . Dumnezeule, îmi doresc să ştim ce plănu-
ieşte Nick. Poate că Eleanor a greşit implicându-1 în
situaţia asta.
- Ar fi trebuit să se gândească la posibilele consecinţe
înainte să-l sune.
-U n lucru e sigur. Nu-1 putem lăsa pe Nick să preia
controlul de la Hilary, declară Victoria.
-A r putea complica lucrurile. Pe de altă parte...
-N u! Victoria privea tavanul. Ar distruge totul. Elea-
nor spune că avem nevoie de Hilary la cârma companiei
cât timp cariera ta este la început. Poate că, la un mo­
ment dat în viitor, Nick s-ar putea întoarce, dar deocam­
dată nu.
-Problema cu Nick este că are tendinţa să ia decizii
de capul lui, când i se năzare şi nu prea se deranjează să-i
informeze şi pe ceilalţi decât când e prea târziu pentru
a-1 opri.

Eleanor sorbi din paharul cu vin de Xeres pe care


obişnuia să-l bea seara târziu şi privi în întuneric. Era
prea târziu, dar începea să se întrebe dacă nu cumva
făcuse o greşeală serioasă aducându-1 pe Nick înapoi
în peisaj. Privindu-1 la cina din seara aceea, îşi dăduse
190 Amanda Quick

seama că nu mai era sigură că putea conta pe faptul că


el avea să facă exact ce dorea ea.
II rugase să recupereze acţiunile de la acea mică nuli­
tate căreia Crissie i le lăsase şi nu se îndoia că Nick exact
asta avea să facă. Le va recupera. La urma urmelor, făcea
parte din familie şi era în stare să facă adevărate magii
când era vorba de afaceri. Avea mai mult talent pentru
asta decât Reed sau Darren.
Dar ea era suficient de bătrână pentru a şti că ma­
gia nu era niciodată ieftină. Ce avea să dorească acest
magician ca plată pentru recuperarea acţiunilor de la
Philadelphia Fox? Eleanor se gândi că poate Castletonii
le vor pierde de tot. Poate că Nick avea să obţină acele
acţiuni pentru el şi le va folosi.
încercă să-şi imagineze ce va face Nick cu ele, dar
fiecare alternativă ducea la un aspect crucial: Nick va
trebui să scape de Hilary dacă se întorsese ca să rămână.
Cei doi nu puteau coexista mult timp. Tensiunea dintre
ei era prea violentă.
însă, dacă Nick dorea să recapete controlul asupra
firmei, acţiunile deţinute de Phila nu-i erau suficiente.
Eleanor ştia că trebuia să accepte faptul că, dacă Nick
reuşea să preia controlul companiei de la Hilary, şansele
lui Darren de a debuta cu succes în politică se diminuau
drastic. Nick nu dăduse nici un semn că ar fi entuzias­
mat de campania lui Darren pentru obţinerea funcţiei
de guvernator, iar pentru a câştiga alegerile era nevoie de
banii ambelor familii. De bani şi de libertatea de a se
implica activ în campanie.
Nimic nu trebuia să stea în calea lui Darren.
- Este mai bărbat decât ai fost tu vreodată, Burke, deşi
n-ai recunoscut niciodată asta. Probabil că acesta este
unul dintre motivele pentru care ai fost mereu atât de
dur cu el, pentru care l-ai hărţuit întotdeauna. Ai consi­
derat că-ţi face concurenţă, nu-i aşa? Dar cât de curând,
el va avea mai multă putere decât ai visat tu vreodată să
ai. Va fi următorul guvernator al acestui stat.
O şansă incredibilă 191

Eleanor se îndepărtă de fereastră şi privi prin dor­


mitorul în stil federal, cu frumoasa şi vechea masă
de toaletă, cu patul cu baldachin şi cu draperiile din
rips. In prezent, era mult mai fericită în această încăpe­
re. Scosese toate lucrurile lui Burke pretextând o întris­
tau amintindu-i de el. Toată lumea acceptase explicaţia
fără a o pune la îndoială.
Insă adevărul era că, în ziua morţii lui Burke, fusese
copleşită de un enorm sentiment de uşurate. Se simţise
în sfârşit eliberată.
Totuşi, era departe de a fi liberă. Ştia asta acum. Nici
unul dintre ei nu era liber.
-T u ai plănuit asta, Burke? Ai fi fericit dacă ai şti că
noi încă plătim pentru jocurile tale crude. Ar fi trebuit
să ştiu că vei găsi o cale de a ne face rău de dincolo de
mormânt.
Şi-l imagină râzând în timp ce-i privea pe cei rămaşi în
urma lui luptându-se cu rezultatele dezastrelor pe care el
le declanşase. Unii oameni erau predestinaţi să treacă
prin viaţă distrugând fericirea celorlalţi. Burke Castle-
ton fusese un expert în această privinţă, iar bastarda lui
fiică îi moştenise talentul.
însă Darren era altfel. Darren era fiul ei. Moştenise
înfăţişarea şi farmecul tatălui său, dar nu şi ticăloşia.
Degetele lui Eleanor se strânseră în jurul paharului
cu vin. Refuză să se gândească la eşec. Nu-i va permite
soţului mort să distrugă viitorul fiului ei.

-Te-ai distrat în seara asta, Reed? întrebă Hilary pe


un ton neutru, în timp ce urca scările în faţa soţului ei.
- Desigur. La Eleanor, mâncarea e bună întotdeauna.
Dacă nu ar fi atât de obsedată de paharele şi furculiţele
potrivite, probabil că ne-am distra şi mai bine, dar asta
este. Halibutul a fost bun.
îşi lărgi nodul cravatei şi se miră că, în ultima vreme,
îşi ascundea automat sentimentele adevărate faţă de
Hilary. Era aproape instinctiv.
- Phila este un personaj amuzant câteodată, nu-i aşa?
192 Amanda Quick

- O să-i dea de furcă lui Nick, asta e sigur.


- Chiar îţi aminteşte de Nora?
Reed se întrebă unde duceau toate astea. Deveni şi
mai precaut.
-Mi-am amintit doar o dată, când ne-a ţinut acea
mică predică despre contribuţiile la acţiunile caritabile.
Nora ne bătea mereu la cap să dăm nişte bani în dreap­
ta şi-n stânga. Din câte îmi amintesc, şi ea obişnuia să
spună că banii sunt ca balega.
-Ş tii că majoritatea acţiunilor caritabile sunt nişte
escrocherii, rosti Hilary cotind când ajunse în capul
scărilor. Trebuie să fii extrem de atent. Este mult mai
eficient să donezi bani organizaţiilor conservatoare şi
politicienilor care se străduiesc să ţină ţara pe calea cea
dreaptă. Pe termen lung, toată lumea are de câştigat ast­
fel, şi cei bogaţi, şi cei săraci.
- Ai perfectă dreptate.
-C u siguranţă, Nick pare cucerit de Phila.
- Cu Nick, nu se ştie niciodată, se auzi Reed spunând
cu grijă.
- Ştiu. Hilary intră în camera ei. Cu toţii am aflat asta
pe pielea noastră, cu trei ani în urmă, nu-i aşa? Noapte
bună, Reed.
Ii zâmbi melancolică înainte de a închide uşa.
Reed privi uşa închisă câteva clipe îndelungate, înain­
te de a porni încet mai departe pe coridor, către dormi­
torul său. Intră şi închise uşa. Privirea lui se opri asupra
patului din lemn de arţar sculptat. încercă să o vizua­
lizeze pe Hilary în acel pat, cu frumosul ei păr roşcat
prelingându-i-se în jurul sânilor, cu trupul ei deosebit
întins languros sub pătură.
Ii fu imposibil. Indiferent cât de tare se străduia, nu
şi-o putea imagina pe Hilary în patul lui. Nora era sin­
gura femeie al cărei loc fusese acolo.
în ciuda a orice, Reed îşi dădu seama că era bucuros
că Nick îşi găsise ceva fericire şi satisfacţie cu Philadel­
phia Fox. Nora ar fi dorit ca fiul ei să fie fericit.
O şansă incredibilă 193

capitolul 11
Revolverul bubui, zgomotul penetrând căştile de pro­
tecţie groase pe care Phila le purta pe urechi. Arma grea
tresăltă în mâna ei, iar ea făcu un efort pentru a o în­
drepta din nou spre ţintă.
- Uşurel, Phila!
-Poftim? ţipă Phila în replică, mijindu-şi ochii în
încercarea de a vedea ţinta de carton aflată la distanţă şi
a-şi da seama dacă nimerise măcar pe-aproape.
- Faci totul prea repede. Ia-o mai încet. Nu este un
concurs de tragere în viteză.
- Poftim?
-A m spus, repetă Nick ridicându-i de pe urechi căş­
tile în formă de manşon, că ăsta nu este un concurs de
tragere în viteză. Trebuie ca totul să decurgă lin şi uşor.
încearcă să faci totul lent.
- Nu cred că-mi place arma asta.
- Nu-ţi plac armele în general, aşa că nu eşti în măsu­
ră să apreciezi corect.
- De ce nu pot exersa cu pistolul meu?
- Fiindcă pentru cineva căruia nu-i prea plac armele,
pentru cineva ca tine, care nici măcar nu vrea să exerse­
ze, un revolver este mult mai bun decât un pistol auto­
mat. Ţi-am explicat deja asta. Trebuie să tragi de sute de
ori cu un pistol de 9 mm pentru as te lămuri cum func­
ţionează şi a te familiariza cu el. Şi am cumva impresia
că nu eşti dispusă să faci asta.
- Chestia asta e greu de încărcat.
- Lasă criticile. O să te obişnuieşti cu el. Chiar dacă
e puţin mai ciudat de încărcat, un revolver este mult
mai puţin complicat de folosit. Pentru ce-ţi trebuie ţie,
ai nevoie de ceva simplu şi direct, nu de ceva compli­
cat. Crede-mă, Phila, ţi se potriveşte mai bine unul de
0,38 decât cel de_9 mm pe care îl ai.
-Ăsta e greu. îmi oboseşte braţul, iar mâna mă doare
fiindcă am apăsat pe trăgaci de atât de multe ori.
Nick o privi exasperat.
194 Amanda Quick

-T e tot vaiţi de când am venit aici, azi-dimineaţă.


Taci din gură şi încarcă-ţi arma, doamnă!
- începi să-ţi pierzi răbdarea cu mine, Nick. Băgă cu
degete neîndemânatice gloanţele în butoiaş, simţin-
du-se ca un bandit dintr-un western vechi. Dacă începi
să ţipi, o să devin nervoasă.
- A fost ideea ta să-ţi iei o armă şi al naibii să fiu dacă
o să te las să umbli cu ea fără să ştii s-o mânuieşti. Dacă
ai de gând să ţii o armă lângă pat, în mod categoric vei
învăţa s-o foloseşti. Şi cu asta, am încheiat orice discuţie
pe temă!
- începi să ridici vocea, Nick.
- Dacă nu începi să fii atentă, o să fac mai mult de
atât. în regulă, apropie-te de linia de tragere şi, pentru
numele lui Dumnezeu, încearcă să-ţi aminteşti ce ţi-am
spus. Ia-o domol.
- Probabil că au armele ceva de-i fac pe bărbaţi să se
simtă macho, nu? Asta-i motivul pentru care vorbeşti
atât de dur în dimineaţa asta?
- Dacă în cinci minute nu faci ce trebuie, nu doar că
o să vorbesc dur. O să mă port dur. Ar fi interesant de
văzut dacă această abordare dă rezultate mai bune.
Nick îi puse căştile la loc pe urechi.
Phila gemu, luă poziţia de tragere şi ridică arma cu
ceea ce consideră a fi o mişcare lină, legănată. Trase
două focuri în direcţia generală a ţintei, apoi coborî
revolverul.
- Nu-i rău! rosti Tec cu voce puternică în spatele ei.
Are tendinţa de a trage spre dreapta şi încă încearcă să
tragă prea repede, dar începe să nimerească cartonul.
Phila îşi scoase căştile şi zâmbi cu trufie.
-V ai, mulţumesc, generale Sherman. Câtă amabili­
tate din partea dumitale să le adresezi soldaţilor câteva
cuvinte încurajatoare. Dacă i-aş fi acordat prea multă
atenţie lui Nick, aş fi fost foarte deprimată. Toată dimi­
neaţa, nu mi-a spus nici măcar un lucru plăcut.
-T ec, zise Nick, ia asta în serios şi ar fi bine să faci şi
tu acelaşi lucru, Phila. încearcă din nou.
O şansă incredibilă 195

Phila îl ignoră câteva clipe, privind cu o oarecare invi­


die cămaşa aloha cu imprimeu portocaliu şi roz pe care
o purta Tec.
- Frumoasă cămaşă, generale.
Tec zâmbi.
- M-am gândit eu că o să-ţi placă.
- Mişcă-ţi funduleţul pe linia de tragere, Phila, îi po­
runci Nick, sau o să te târăsc eu acolo.
-O f! Ce mod de a-ţi petrece o dimineaţă perfectă!
mormăi Phila şi reluă din nou mişcările.
Nu auzi Mercedesul sosind, dar, după ce termină de
tras alte câteva gloanţe, când se uită în jur căutând apro­
bare văzu că Reed venise la poligonul de tir, pentru a li
se alătura.
-S e grăbeşte, anunţă Reed apropiindu-se de micul
grup de lângă linia de tragere. La fel cum se grăbeşte şi
când loveşte cu crosa.
-Ştiu . Nick îi mai dădu Philei nişte muniţie. încerc
să rezolv problema.
-N-am nevoie de public suplimentar, rosti Phila
enervată. îmi este şi aşa destul de greu cu Nick şi Tec
care se uită urât la mine.
- De ce faci asta, Phila? întrebă Reed pe un ton de
conversaţie, în timp ce luă un Magnum de 0,357 pe care
îl adusese Tec. Este cât de poate de evident că nu ai o
părere bună despre arme şi nu pari a aproba faptul că
persoanele particulare au dreptul să le deţină. De ce eşti
atât de al naibii de hotărâtă să ai una?
- Am motivele mele, murmură Phila, nedorind să le
dezvăluie toată povestea lui Reed şi Tec.
- A avut nişte necazuri cu cineva care avea o casă de
plasament, cu puţin timp în urmă. Tipul a ameninţat-o
cu o armă, a şifonat-o puţin şi a ajuns în puşcărie. A
ameninţat-o că se va ocupa de ea după ce va ieşi.
- La dracu’! exclamă Tec părând şi plin de respect, şi
îngrozit. Ai fost rănită?
-N u , doar speriată. Poliţia a sosit la timp.
Phila se concentră asupra ţintelor aflate la distanţă.
Reed se încruntă la Phila.
196 Amanda Quick

- Dar ticălosul a ameninţat că te va căuta după ce va


ieşi de la puşcărie?
- Ştiu că sună melodramatic, spuse Phila examinând
arma grea din mâna ei, dar fapt este că mă tem de Elijah
Spalding.
Reed se uită la Nick peste capul Philei.
- Ţe-ai ocupat de asta?
- încă nu, rosti Nick. Dar intenţionez s-o fac. în regu­
lă, Phila, încearcă din nou, iar de data asta, fă-o foarte
încet şi cu mare grijă, ai priceput?
Ea îl privi alarmată.
-C u m adică o să te ocupi de el? în ce fel o să te
ocupi?
- Nu-ţi bate capul. încetează să te mai contrazici şi,
măcar o dată-n viaţă, încearcă să faci ce ţi se spune.
-D acă pot evita, nu ascult niciodată ordinele, îl
anunţă Phila cu mare aroganţă.
- O să înveţi, replică Nick impasibil.
- Cine ştie? adăugă Tec. Poate, chiar te vei obişnui.
-N ici o şansă! ripostă Phila. Tendinţele anarhiste,
ultraliberale, antiautoritare sunt adânc înrădăcinate în
mine. întreabă-1 pe Reed.
- Dacă toţi trei ţipăm la ea, rosti Reed imperturbabil,
o să înveţe să asculte câteva ordine.
-T oţi patru, spuse Darren cu voce tărăgănată, apro-
piindu-se de grup.
Phila studie micul cerc de feţe bărbăteşti şi îşi dădu
seama că era depăşită numeric. Dornică să se răzvră­
tească, dar deocamdată supusă, se întoarse din nou
spre ţintă.
în timp ce ridică revolverul de calibru 0,38, reflec­
tă că era ciudată senzaţia de a-i şti pe toţi acei oameni
adunaţi în jurul ei, preocupaţi să se asigure că învăţa să
tragă bine cu arma.
Trecuse foarte mult timp de când cineva îşi făcuse
griji în privinţa siguranţei ei personale şi chiar şi mai
mult de când cineva se simţise obligat să i-o asigure în­
văţând-o cum să-şi poarte de grijă.
O şansă incredibilă 197

Nu avea nici un sens, dar, pentru prima dată de la


moartea lui Crissie, Phila nu se mai simţea chiar singu­
ră pe lume.

Nick ajunse în Seattle la ora 4 în după-amiaza aceea.


In timp ce parcă Porsche-ul pe unul dintre locurile com­
paniei, se gândi că acea călătorie era un alt risc calculat.
Dar întregul proiect depindea de o serie de asemenea
riscuri. Trebuia să menţină lucrurile în suspensie până
când era gata să acţioneze decisiv.
Opri motorul şi rămase câteva clipe la volan, exami­
nând îngrămădeala de clădiri cu două şi trei etaje care
alcătuiau sediul central al companiei Castleton & Light-
foot, Inc.
în primii ani de la înfiinţare, firma se dezvoltase ra­
pid. Reed şi Burke acordaseră prea puţină atenţie unor
detalii precum realizarea unui design unitar pentru bi­
rouri şi uzină. Afacerea era în plină expansiune, iar ei
nu avuseseră timp pentru lucruri superficiale.
Achiziţionaseră un spaţiu pentru construcţii în sudul
Seattle-ului şi, pe măsură ce fusese nevoie, ridicaseră
cele mai ieftine şi eficiente clădiri posibile. Parcările
erau împrăştiate alandala în jurul clădirilor. La un mo­
ment dat din trecutul îndepărtat, cineva plantase câteva
tufe jigărite lângă intrări, într-o încercare zadarnică de a
îndulci peisajul haotic.
Nu se punea problema ca sediul companiei Castle­
ton &. Lightfoot să câştige vreun premiu pentru design
industrial, dar asta nu era nici pe departe la fel de im­
portant pentru personalul care lucra acolo precum fap­
tul că, în toată istoria firmei, nu se făcuseră niciodată
disponibilizări. Slujbele fuseseră stabile indiferent de
notoriile perioade ciclice de mărire şi decădere din in­
dustria aerospaţială.
Compania izbutise s-o scoată la capăt în vremurile
proaste şi să revină la vârf când economia se redresa
din nou. Evitarea disponibilizărilor în masă era o altă
tradiţie a Castleton & Lightfoot.
198 Amanda Quick

Nu se putea nega că C&.L o dusese fenomenal de


bine în perioada iniţială de creştere, când Reed şi Burke
fuseseră la cârma ei. Dar în ultimii ani, din punctul
de vedere al lui Nick, lucrurile stagnaseră conforta­
bil. Compania se plafonase, nu mai reacţiona rapid la
promisiunea pieţelor noi. Competiţia venea rapid din
urmă. Când Nick devenise CEO, începuse imediat să
facă nişte schimbări.
încheiase contracte cu furnizori noi, ale căror pro­
duse erau mai moderne decât aleAvechilor companii cu
care C & L lucrase dintotdeauna. începuse să se extindă
pe pieţele din străinătate, mai ales în ţările riverane Pa­
cificului. Şi începuse să extindă gama de produse pen­
tru ca firma să nu mai depindă de contractele încheiate
cu guvernul.
Acela fusese motivul pentru care intrase în conflict
cu tatăl său şi cu Burke Castleton. Acestora le plăcea să
facă afaceri în stil vechi, adică să se bazeze pe contractele
de la guvern.
Nick credea cu tărie că electronica şi instrumentele
sofisticate puteau avea utilizări la fel de numeroase în
industrie şi în locuinţe, precum în dotarea echipamen­
telor militare. Pentru Reed şi Burke, nişele de piaţă ne­
guvernamentale erau doar ceva în plus, un teritoriu pe
care Castleton & Lightfoot intra ocazional pentru a-şi
suplimenta veniturile.
Dar Nick considera că acele nişe reprezentau viitorul
companiei şi orientase o parte tot mai mare din resurse­
le Castleton & Lightfoot către dezvoltarea în acest sens.
Darren fusese receptiv la ideile noi, dar Nick trebuise să
se lupte permanent cu tatăl lui şi cu Burke Castleton.
încă zăbovind în maşină, Nick se gândi că, dacă ar fi
avut-o pe Phila alături in zilele în care se confruntase cu
tatăl lui şi cu Burke, probabil că ar fi câştigat războiul.
Zâmbi scurt în timp ce coborî din Porsche. Era evi­
dent că, odată ce Phila îţi oferea prietenia sau dragostea
ei, era extrem de loială. Şi-ar fi susţinut soţul până în
pânzele albe, spre deosebire de Hilary, care îl subminase
ori de câte ori avusese ocazia. Nick făcuse câteva greşeli
O şansă incredibilă 199

în viaţa lui, dar recunoştea că, indiscutabil, să se însoare


cu Hiiary fusese una costisitoare.
Traversă marea parcare printre şirurile de maşini,
până ajunse la trotuarul care ducea spre clădirea bi­
rourilor. Deschise uşile de sticlă şi privi în jur cu un
sentiment de posesivitate pe care nu prea reuşise vreo­
dată să şi-l suprime. Trecuseră trei ani de când intrase
ultima dată în acel hol, dar sentimentul că avea dreptul
să fie acolo, că acolo îi era locul nu dispăruse în tot
acest timp.
De-a lungul anilor, făcuse de toate pentru companie,
de la golitul coşurilor de gunoi până la negocierea unor
contracte de multe milioane de dolari. Cunoştea C & L
în toate detaliile, iar jumătate din firmă îi aparţinea.
Jumătatea Lightfoot din Castleton &. Lightfoot era
moştenirea lui de drept. Cu trei ani în urmă, îşi spusese
că va uita de acea moştenire, dar, intrând din nou pe
uşă, ştiu că, foarte curând, avea să o revendice.
Recepţionera de la biroul din faţă era nouă, zveltă şi
îngrozitor de tânără. Arăta de parcă îşi făcuse ucenicia
la biroul unui salon de cosmetică - era toată numai pie­
le perfectă, păr perfect, machiaj perfect.
Pe ecusonul ei scria „Rita Duckett“. Nick se întrebă
ce se întâmplase cu domnişoara Oxberry, care fusese cu
30 de ani mai în vârstă, avusese părul sur şi fusese
capabilă să trimită la plimbare un batalion întreg de bi­
rocraţi guvernamentali băgăcioşi.
-V ă pot ajuta cu ceva, domnule? întrebă domnişoara
Duckett cu un zâmbet care sugera că Nick probabil nu
se afla în clădirea care trebuia.
-S u n t Nick Lightfoot şi mă duc la etaj, în biroul di­
rectorului executiv.
Domnişoara Duckett se încruntă la auzul numelui.
-îm i pare rău, domnule, dar doamna Lightfoot
nu este aici. E în vacanţă timp de câteva săptămâni. Şi
mă tem că asistentul ei, domnul Vellacott, a plecat şi nu
se mai întoarce azi. Aţi spus că vă numiţi Lightfoot?
- Da. Şi nu-ţi face griji că mă duc sus. Biroul este al
meu. Doar că nu l-am folosit o vreme.
200 Amanda Quick

Se îndreptă spre lifturi.


Domnişoara Duckett sări în picioare.
- Domnule Lightfoot, staţi puţin. Nu vă pot lăsa să
daţi pur şi simplu buzna acolo.
Nick îl zări pe gardianul care se apropia pentru a ve­
dea ce era cu acea agitaţie.
- Salut, Boyd. Ce-ţi mai fac soţia şi copiii?
Pe faţa ridată a gardianului apărut mai întâi surprin­
derea, apoi un zâmbet larg.
- Domnule Lightfoot! Mă bucur să vă văd din nou.
A trecut mult timp.
- Ştiu. Nick intră în liftul care aştepta. Te rog, spune-i
domnişoarei Duckett că am tot dreptul să mă aflu aici.
Este puţin cam agitată.
- O, desigur. îi voi spune. E nouă. Vă întoarceţi să
lucraţi aici, domnule Lightfoot?
- în curând, promise Nick în vreme ce uşa liftului se
închideau. Foarte curând.
Ieşi din lift la primul etaj şi se pomeni în faţa al­
tei femei care stătea la un birou. Dar acest chip îi era
familiar.
- Domnule Lightfoot! Ce mult mă bucur să vă văd
din nou, domnule!
-Bună, doamnă Gilford. Ce mai faceţi?
-B in e, foarte bine. Dar ne-aţi lipsit, domnule. Aţi
venit să vă vedeţi, ăăă, soţia... adică pe soţia domnu­
lui Lightfoot? Chipul competent, de vârstă mijlocie al
doamnei Gilford se îmbujorâ de ruşine. Adică aţi ve­
nit s-o vedeţi pe doamna Lightfoot? izbuti ea în cele
din urmă.
- E cam confuz, nu-i aşa? rosti Nick. Răspunsul e nu.
-A , bine. Pentru că ea, adică ei, adică toţi cei de-aici
sunt pe coastă. în Port Claxton, ştiţi? Se înroşi şi mai
tare. Dumnezeule mare, ce prostii spun, sigur că ştiţi
unde-i Port Claxton!
-N u vă faceţi griji, doamnă Gilford, spuse Nick cu
blândeţe. Am venit să lucrez puţin cât timp familiile
se bucură de o binemeritată vacanţă.
O şansă incredibilă 201

- Să lucraţi? îl privi confuză. Vă întoarceţi să lucraţi


la Castleton & Lightfoot?
- Da, doamnă Gilford.
Ea îi zâmbi larg.
-Asta-i minunat, domnule! Dar cum rămâne cu
doamna Lightfoot? Scuzaţi-mă, n-am vrut să-mi bag
nasul. Mă întrebam doar dacă s-a făcut vreo schim­
bare oficială.
- Oficial, schimbarea se va face la întrunirea anuală
din august. Dar m-am gândit să trec astăzi pe-aici, ca să
văd cum stau lucrurile. Să simt din nou pulsul locului,
dacă înţelegeţi ce vreau să zic.
- Desigur, domnule. Intraţi. Dacă aveţi întrebări, pot
să-l sunt pe domnul Vellacott şi să-i cer să se întoarcă la
birou. A plecat mai devreme, dar sunt sigură că pot
să dau de el.
-N u vă osteniţi, doamnă Gilford. N-o să am nevoie
de Vellacott.
- Bine, domnule. Ăăă, doamna Lightfoot a făcut câ­
teva schimbări în birou, îl avertiză doamna Gilford.
- Nu mă mir.
Nu se mira, dar totuşi tresări când deschise uşa birou­
lui. Pe vremea când fusese director executiv la Castleton
&c Lightfoot, acela fusese regatul lui personal. Stilul pe
care îl avusese fusese în ton cu restul clădirilor compa­
niei - funcţional, auster şi fără pretenţii.
Acum, era plin cu plante exotice, cu mobilă Queen
Anne lucioasă şi cu un covor oriental pe podea. Hilary
se mutase acolo imediat după plecarea lui şi se instalase
ca acasă. Probabil, cu ajutorul expert al lui Eleanor.
Nick dădu încet ocol biroului, deschizând sertarele
şi examinând tablourile de pe pereţi. Din câte îşi dădea
seama, nici măcar un singur artist din Nord-Vest nu se
regăsea în colecţia de lucrări abstracte. Lui Hilary nicio­
dată nu-i plăcuse cu adevărat Nord-Vestul, şi cu atât mai
puţin arta sa.
Nick se opri lângă biroul de nuc, privind încruntat
liniile sale delicate picioarele fragile şi arcuite. Apoi,
202 Amanda Quick

se aplecă şi apăsă butonul intercomului. Era vremea


pentru un alt risc calculat.
-Doam nă Gilford, aduceţi-mi, vă rog, dosarul
Traynor.
- Desigur, domnule. Imediat.
Nick se aşeză la birou şi aşteptă. Timpul trecu.
După cinci minute, vocea doamnei Gilford se auzi la
intercom. Părea îngrijorată.
- îmi cer scuze, domnule Lightfoot. Aţi zis Traynor?
- Da.
îi spuse numele pe litere, dar deja ştia că acea încer­
care nu avea să nimerească ţinta. Nu era de mirare. Ar
fi fost puţin prea uşor.
-S e pare că nu reuşesc să găsesc un dosar cu acest
nume. Mă mai uit o dată. Poate că a fost pus unde
nu trebuie.
-N u vă faceţi griji, doamnă Gilford. Cred că ştiu
unde este.
- Foarte bine, domnule. Anunţaţi-mă dacă doriţi să
caut ceva.
-Mulţumesc.
Se sprijini de spătar şi studie încăperea. Hilary atâr­
nase un tablou subtil colorat în nuanţe liliachii peste
vechiul seif din perete. Tatăl lui avusese acolo portretul
unui springer spaniei. Când Nick se mutase acolo, lăsa­
se spanielul la locul lui. Ceva din privirea răbdătoare şi
tristă a câinelui îl amuzase.
Se ridică, se apropie de tablou şi îl dădu la o parte.
Dacă Hilary schimbase combinaţia seifului, trebuia să
cheme un lăcătuş profesionist. Asta ar fi luat timp, dar
nu avea de ales. încercă vechea combinaţie fără a-şi face
mari speranţe că nu se schimbase. Ciudat cum de încă
îşi amintea numerele după trei ani.
Seiful nu se deschise. Nick tocmai era pe cale să ia
cartea de telefoane pentru a găsi un lăcătuş, dar îşi
aminti că Hilary nu avea talentul de a memora nu­
mere. Nu poţi să nu afli câteva lucruri despre cineva
când trăiţi împreună 18 luni. Hilary nu era înjstare să
ţină minte nici măcar un număr de telefon. îşi nota
O şansă incredibilă 203

întotdeauna adresele, numerele de telefon şi codurile


PIN ale cârdurilor. Era foarte meticuloasă în privinţa
acestor lucruri.
Nick începu să caute prin micile sertare ale biroului
antic, sperând să găsească şirul de cifre care probabil că
fusese trecut intr-un loc convenabil. In cele din urmă,
îl găsi notat cu grijă pe spatele tabloului care acoperea
seiful. Foarte convenabil.
Trei minute mai târziu, băgă mâna în seif şi scoase
două dosare subţiri. Nici unul nu avea etichetă, dar nu-i
luă mult până să-şi dea seama care era dosarul Traynor.
Probabil că nu avea mare lucru de aflat în plus din
dosar, dar însuşi faptul că exista confirmă ceea ce Nick
bănuise deja. Zvonurile pe care le auzise în California
fuseseră adevărate. Hilary voia să facă o înţelegere cu
Traynor. C&.L era pe cale să fie hăcuită încet şi discret.
Până să realizeze familiile ce se întâmpla, avea să fie
prea târziu.
O jumătate de oră mai târziu, Nick puse dosarele la
loc în seiful din perete şi atârnă tabloul la loc. Avusese
dreptate, nu aflase mai nimic nou din dosar, dar, cu
toate astea, fusese o lectură fascinantă.
Clătină din cap în timp ce se dădu în spate pentru a
vedea dacă tabloul era drept. Pentru că Eleanor îl asigu­
rase de acest fapt, ştia că Hilary avea un gust deosebit.
Dar nici nu se punea problema ca lui să ajungă vreodată
să-i placă liliachiul. Se gândi la Philadelphia îmbrăcată
cu hainele ei în culori vii şi zâmbi. Apoi, se întoarse şi
ieşi pe uşă.
- Doamnă Gilford, mai doresc un singur lucru în du-
pă-amiaza asta.
- Desigur.
- Luaţi, vă rog, legătura cu ziarul care apare în Hollo-
way şi vedeţi dacă nu au informaţii despre condamnarea
un individ pe nume Elijah Spalding.
Doamna Gilford se încruntă în timp ce scrise
numele.
- Spalding?
-D a .
204 Amanda Quick

- Cred că există un Holloway în estul statului


Washington - la acesta vă referiţi?
- Da. Dacă au ceva, cereţi-le să ne trimită prin fax o
copie a articolului Mulţumesc, doamnă Gilford.
- Pentru puţin. îi zâmbi plină de speranţă. Vă întoar­
ceţi permanent, domnule Lightfoot? întrebă doamna
Gilford.
- în curând, promise Nick.

Ajuns în parcare, se urcă în Porsche şi porni spre cen­


trul oraşului. Grupul de clădiri care dominau zona de
afaceri a Seattle-ului se înălţa spre un cer de iulie lipsit
de nori.
Golful Elliott arăta ca o oglindă albastră pe care cine­
va aranjase artistic diverse cargouri lungi şi feriboturi de
un alb strălucitor. Totuşi, în acea parte a golfului existau
foarte puţine ambarcaţiuni de agrement. Era un port
comercial, unde era prea puţin loc pentru vase frivole.
Iahturile şi bărcile cu pânze se limitau la lacurile Union
şi Washington sau se aventurau la Puget Sound pentru
a se plimba de la o insulă la alta.
Nick o apucă pe Autostrada 99 pentru a ajunge
în oraş, străbătând viaductul suspendat de pe malul
oceanului. La un moment dat, îşi coborî privirea şi văzu
feribotul de pe insula Bainbridge trăgând la mal. Pe
Bainbridge îşi construiseră familiile Castleton şi Light­
foot reşedinţele principale.
Nick ieşi de pe viaduct pe Seneca Street. O luă la
stânga pe First Avenue şi trecu pe lângă Pike Place Mar-
ket, îndreptându-se spre un bloc de apartamente făcut
din beton şi sticlă, din care se vedea golful.
Nu mai fusese în apartament de trei ani. Uneori,
cochetase cu gândul de a-1 închiria sau chiar de a-1 vin­
de, dar de fiecare dată se răzgândise în ultima clipă. în
schimb, plătea o firmă de curăţenie şi întreţinere pentru
a-1 menţine în stare bună, deşi, până de curând, nu fuse­
se sigur că avea să se mai întoarcă vreodată acolo.
Aflat lângă Market, târgul stradal permanent şi cu
vedere panoramică spre golful Elliott şi spre turnul
O şansă incredibilă 205

şi clădirea Olympic, apartamentul era singurul loc unde


putea fi singur atunci când voia. Lui Hilary nu-i plăcuse.
Preferase casa de pe insula Bainbridge.
Deşi nu dorise să locuiască în oraş, Hilary izbutise
să-şi lase amprenta asupra apartamentului. El o duse­
se acolo în primele zile ale căsniciei lor, sperând că,
dacă stăteau departe de familie, şi-ar putea rezolva
problemele.
Problemele nu fuseseră rezolvate, dar Hilary se dedi­
case imediat redecorării apartamentului, iar când Nick
intră, găsi lucrurile exact aşa cum le lăsase. Camerele
erau pline cu mobilier din mahon întunecat, pin şi nuc,
care păreau să fi apărut acolo direct dintr-o casă coloni­
ală din New England.
Nick reflectă că familia Lightfoot parcă era osândită
să trăiască în trecut, deşi afacerea lor era legată exclusiv
de produse high-tech.
In timp ce îşi turnă un pahar de scotch din sticla pe
care o lăsase acolo cu trei ani în urmă, Nick se întrebă
în treacăt ce-ar face Phila cu apartamentul dacă i s-ar da
mână liberă. Probabil că s-ar alege cu pereţi fucsia şi cu
covoare de culoarea lămâilor verzi. Rânji gândindu-se
la asta.
Telefonul sună exact când se întreba unde în Market
să se ducă la cină.
- Domnule Lightfoot, mă bucur că v-am găsit. Toc­
mai am primit articolul de la Holloway Reporter, îl anun­
ţă doamna Gilford. Mai doriţi ceva?
-N u, mulţumesc, doamnă Gilford. Mi-aţi fost de
mare ajutor. O să trec să iau faxul mâine-dimineaţă, îna­
inte de a pleca din oraş.
Tatăl lui avea dreptate. Era vremea să se ocupe de
povestea procesului în urma căruia Elijah Spalding
ajunsese la închisoare. Nick îşi dădu seama că începea
să simtă o responsabilitate tot mai mare faţă de Phila­
delphia Fox.

In dimineaţa de după ce Nick plecase spre Santa


Barbara, Phila găsi un telefon cu plată la o benzinărie
206 Amanda Quick

de lângă Port Claxton. Conversaţia fu scurtă, iar după


ce puse receptorul în furcă, rămase câteva clipe privin-
du-1 pe angajatul de la benzinărie care îi spăla geamu-
rile maşinii.
Cuvintele secretarei lui Nick de la Lightfoot Consul­
ting Services, din Santa Barbara, îi răsunau în urechi:
- îmi pare rău, dar domnul Lightfoot nu este la bi­
rou şi nu va veni o vreme. Este în concediu. Domnul
Plummer îi ţine locul. Ar fi încântat să stea de vorbă cu
dumneavoastră. Cine să-i spun că-1 caută?
Răspunsul Philei fusese scurt şi la obiect.
-Nimeni.
îl studie mai atentă pe angajatul de la benzinărie, în
timp ce rumega cele tocmai aflate. Bărbatul cărunt, de
vârstă mijlocie, era mai degrabă sfrijit. Purta o salopetă
pătată cu ulei şi o şapcă ce arăta de parcă fusese călcată
de o maşină. Părea să-şi fi făcut o carieră din activitatea
sa. Phila se îndepărtă de telefon, pornind spre maşină.
Deci, Nick nu se dusese în California sau, dacă o fă­
cuse, nu se ostenise să treacă pe la birou. Asta era destul
de îngrijorător - ba chiar alarmant - având în vedere că
îi spusese că se ducea acolo pentru afaceri.
în orice caz, indiferent cum priveai lucrurile, Nick o
minţise.
Nu ştia precis ce o făcuse să telefoneze. îşi zisese că
în mod cert nu-1 verifica, dar, dacă era să se gândească
mai bine, exact asta făcuse. îl verificase, iar Nick nu
era acolo. îşi dori să ştie ce să facă cu acea informaţie
neliniştitoare.
- Mulţumesc că mi-ai spălat geamurile, îi spuse Phila
omului de la benzinărie şi se urcă în maşină.
Simţi un junghi în umăr când se instală la volan.
Revolverul greu şi urât cu care fusese silită să exerseze
două ore întregi, sub privirile atente ale lui Nick, tatălui
său, Darren şi Tec Sherman, cu o zi în urmă, încă se
făcea simţit. Braţele şi umerii o dureau de parcă făcuse
nenumărate flotări. Strâmbă din nas când îşi aminti că,
mai târziu în după-amiaza aceea, avea programat un alt
antrenament, cu Tec.
O şansă incredibilă 207

- Sunteţi doamna care stă în casa bătrânului Gilmar-


ten, nu-i aşa? Cea care e combinată... adică cea care a
venit aici cu Nick Lightfoot?
Bărbatul se uită la Phila în timp ce luă banii din
mâna ei.
-D a , eu stau în casa lui Gilmarten, confirmă Phila
cu un zâmbet rece. Oraşele mici erau peste tot la fel.
Toată lumea avea impresia că se cuvenea să fie interesată
de treburile celorlalţi. Şi nu am venit aici cu Nick Light-
foot. Am venit singură.
Angajatul de la benzinărie nu păru a înţelege că ma­
nierele lui lăsau de dorit. Doar păru surprins.
- Dar stă acolo cu dumneavoastră, nu-i aşa? Am au­
zit că sunteţi împreună. Toată lumea se întreba când
se va întoarce. Totuşi, nu poate fi învinovăţit că a fost
plecat atât de mult timp. Având în vedere că nevasta
Iui a divorţat de el şi s-a măritat cu tatăl lui. E cam ciu­
dat, nu? Poate că Nick s-a gândit că i-ar fi mai uşor să
se întoarcă cu altă femeie după el. Oricare bărbat are
mândria lui.
Phila refuză să comenteze. Răsuci cheia în contact şi
întoarse volanul spre dreapta. Uitându-se doar în trea­
căt spre stânga, se repezi cu maşinuţa roşie pe strada
principală şi se îndreptă spre casa lui Gilmarten. Şosea­
ua cu două benzi care mărginea plaja era ticsită cu rulo­
te, dube şi platforme.
Da, Nick avea mândria lui. Phila nu se îndoia de asta
nici măcar o clipă. Dar totuşi nu credea că avea nevoie
de o „femeie după el“ pentru a considera că putea da
ochii cu familiile.
Insă putea crede că o anumită femeie - de exemplu,
Philadelphia Fox - i-ar fi extrem de utilă ca modalitate
de a redobândi controlul la Castleton & Lightfoot.
La naiba, de ce o minţise că se duce la Santa Barbara?
Minciuna lui o durea. Dar şi mai important era că nu
avea nici un sens. Uneori, acţiunile lui Nick Lightfoot
erau misterioase. Primejdioase.
Tocmai intra pe aleea casei lui Gilmarten când îl
văzu pe Tec Sherman apropiindu-se în jeepul decapotat
208 Amanda Quick

pe care îl folosea de obicei. O privi pe sub cozorocul


unei şepci ponosite. în ziua aceea, cămaşa aloha avea
un imprimeu în culorile lavandei, galbenă şi neagră.
Trebui să recunoască faptul că, oricât de nesuferit
putea fi uneori, omul avea gusturi excelente în privin­
ţa hainelor.
-Te-am căutat, Phila, strigă Tec din jeep. Doamna
Castleton vrea să te vadă. Ai putea veni la ea acasă pen­
tru câteva minute?
- Presupun că da. Ce doreşte?
-A l naibii să fiu dacă ştiu. Să nu uiţi că azi avem
programat un alt antrenament la poligon.
-Ş tii ceva, am uitat complet, Tec.
Tec rânji diabolic.
-N u te voi lăsa să uiţi. Nick mi-ar bate pielea în cuie
pe uşa celui mai apropiat hambar dacă te-aş lăsa să ratezi
antrenamentul.
- Ăsta-i doar un pretext. Adevărul este că îţi place ide-
ea de a mă controla, nu-i aşa? îţi place să-mi dai ordine.
Ai fost cumva sergent de instrucţie în armată?
-A m fost câţiva ani la Pendleton, recunoscu Tec înve­
selit de aducerea-aminte.
- Fac pariu că te distrai chinuindu-i pe recruţi.
- Nu mă distram deloc. Doar îmi făceam treaba. Dar
să te învăţ pe tine cum să tragi bine cred că o să fie des­
tul de amuzant. Urcă în jeep. Te duc eu la vilă.
Cu un geamăt de resemnare, Phila urcă în maşină.
- Eşti sigur că nu ştii de ce vrea Eleanor să mă vadă?
-N u, dar socotesc că o să-ţi spună ea.
Cinci minute mai târziu, Tec opri jeepul pe aleea vilei
Castletonilor.
- E în sera din spatele casei.
- Bine. îţi mulţumesc că m-ai adus. Cred. Pe-aici, nu
ştii niciodată la ce să te aştepţi. Un lătrat de bun venit
o făcu să se răsucească şi să geamă exasperată. O, nu!
Câinii ucigaşi!
Cupcake şi Fifi veniră în goană din spatele casei,
năpustindu-se fericiţi spre Phila. într-o clipită, săriră
O şansă incredibilă 209

pe ea, băgându-şi boturile în palmele ei şi gudurându-se


încântaţi de prezenţa ei.
- Priveşte lucrurile în felul acesta - e mai bine să-ţi
fie prieteni decât duşmani, rosti Tec. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru cei din familiile Castleton şi Lightfoot.
Vin să te iau la ora 3 pentru antrenamentul la tir.
- O să văd dacă pot strecura în programul meu un alt
antrenament la tir.
însă din rânjetul lui Tec, îşi dădu seama că nu avea
de ales. Urmă câinii după porticul din faţă al casei de
vacanţă a Castletonilor întrebându-se dacă întâlnirea pe
care urma să o aibă cu Eleanor Castleton avea să-i ofere
mai mult spaţiu de manevră decât cea cu Tec.

capitolul 12
-A , iată-te, dragă! Intră. Nu făceam nimic important.
Eleanor o privi cu aerul ei uşor confuz pe Phila, când
aceasta apăru în pragul uşii serei.
- E tare frumos aici!
Phila se uită încântată în jur. Sera era caldă şi ume­
dă, şi plină de parfumuri tropicale. Mirosul curios de
plăcut al solului fertil se afla la baza întregului potpuriu
de miresme. Apa bolborosea într-un acvariu mare. Phila
adulmecă apreciativ.
-N-am mai fost niciodată într-o seră particulară.
Cred că mi-ar plăcea să am şi eu una.
Eleanor o privi pe sub borul pălăriei de grădinărit
din denim. Cresta frunzele unei plante care avea nişte
apendice în formă de cupe.
- Te interesează plantele?
- îmi plac plantele şi florile. Aş fi încântată să am un
loc unde să le pot creşte tot timpul anului. Phila se aple­
că pentru a examina o ciudată frunză roşie care avea un
şir de spini pe margine. Ce-i asta? Un soi de cactus?
-N u , dragă. Este Dionaea muscipula. Capcana-de-muş-
te-a-lui-Venus.
210 Amanda Quick

Phila, care tocmai fusese pe cale să atingă neobişnui­


ta frunză, îşi retrase rapid degetul.
- O plantă carnivoră?
- Da, dragă.
-C e interesant! Mie îmi plac mai degrabă iedera şi
filodendronii. Phila se uită în jur şi se încruntă când
îşi dădu seama că nu recunoştea nimic din abunden­
ţa de plante luxuriante care umplea sera. Ce plantă
este cea pe care o altoiai, cea care are mici cupe?
- O varietate de sarracenia. încerc să creez un hibrid.
Observi ce formă frumoasă au urcioarele?
- Este o plantă cu urcioare? în care intră insectele ne­
ştiutoare şi nu mai pot ieşi?
Eleanor zâmbi cu afecţiune plantei de sub mâi­
nile ei.
-D a , dragă, într-adevăr. Desigur, urcioarele sunt
frunze modificate. Este fascinant să urmăreşti cum in­
sectele descoperă nectarul şi încep să se hrănească pe
buza frunzei.
- îmi imaginez.
- Prostuţa creatură înaintează tot mai mult în urcior,
până când, brusc, picioruşele încep să-i alunece pe micii
perişori din interiorul frunzei. Insecta alunecă şi alu­
necă, încearcă să-şi controleze picioruşele, dar ajunge
în zona cerată unde chiar nu se mai poate ţine pe ele.
înainte să-şi dea seama ce se întâmplă, cade direct la
baza urciorului.
Phila se uită la planta cu înfăţişare inocentă.
- Şi apoi ce se petrece?
-A poi este mâncată, dragă. Eleanor zâmbi. Oda­
tă intrată, nu mai poate scăpa din urcior. Este prinsă
în capcană.
- Cum o digeră planta?
- La baza urciorului există nişte glande speciale, care
secretă enzime digestive, îi explică Eleanor. Se produce
şi o reacţie bacteriană, care ajută la digerarea prăzii. Se
uită cu o privire vagă în jur. Zile trecute, Jordan s-a tot
jucat cu şirul acela de sarracenii. Dacă te uiţi în unele
O şansă incredibilă 211

urcioare, pe fundul lor încă se mai zăresc bucăţele din


chitina furnicilor.
-Nu-i nevoie, vreau să iau prânzul în curând. Ac­
variul atrase atenţia Philei. Şi plantele de-acolo sunt
carnivore?
- O, da! O specie de Utricularia. Numele popular este
otrăţel-de-baltă.
- Tot ce se află în această seră e carnivor, nu-i aşa?
Phila o privi în ochi pe Eleanor, întrebându-se dacă
ar trebui să se simtă insultată de dublul înţeles1.
- Da, dragă. Plantele carnivore sunt specialitatea mea.
Eleanor tăie o altă frunză. Se părea că dublul înţeles
fusese puţin cam prea subtil. Fie asta, fie Eleanor era
prea doamnă pentru a muşca momeala.
-D e când te interesează astfel de plante? întrebă
Phila.
- Să mă gândesc, oare cât timp a trecut? Cred că peste
30 de ani. Cultivam orhidee înainte de a deveni fascina­
tă de plantele carnivore.
-C h iar aşa? Phila se decise că discutaseră destul
despre horticultura. Mulţumesc pentru cina de aseară,
Eleanor. A fost foarte interesant.
- Cu plăcere. M-am gândit că ar fi drăguţ să ai ocazia
să-ţi petreci o seară împreună cu noi, toţi.
- Deci, să înţeleg că nu mă potrivesc printre membrii
familiilor Castleton şi Lightfoot mai bine decât Crissie?
Ce anume te îngrijorează, Eleanor? Că aş cocheta cu
ideea de a intra în acest grup familial lipsit de griji?
Eleanor tresări în faţa atacului direct, dar îşi reveni
repede.
- Sunt sigură că mediul din care provii diferă consi­
derabil de al nostru, la fel ca al domnişoarei Masters.
-C hestia amuzantă este că, dacă tatăl lui Crissie
şi-ar fi acceptat responsabilităţile, mediul din care ar fi
provenit Crissie ar fi fost acelaşi ca al lui Darren. Ceea
ce te pune pe gânduri, nu? Ridică tot felul de întrebări
1 în engleză, Utricularia este num ită bladderu/ort, care s-ar putea tra­
duce şi ca „iarba proastei", (n.tr.)
212 Amanda Quick

interesante pe tema vechiului subiect „ereditate ver-


sus mediu“.
Plăcuta expresie vagă a lui Eleanor deveni dură în
timp ce făcu un efort vizibil pentru a se stăpâni.
- Te-am rugat să vii astăzi aici pentru că doresc să-ţi
vorbesc deschis despre acţiunile pe care le deţii.
- Nu mă miră. Tu ce variantă vrei să încerci, Eleanor?
Hilary a încercat să mi le cumpere. Vicky a plâns şi a
încercat să mă facă să mă simt vinovată spunându-mi
că fur moştenirea fiului ei. Sunt curioasă să aflu la ce
abordare te-ai gândit tu.
- La urma urmelor, nu eşti foarte diferită de Crissie
Masters, nu-i aşa? Ceilalţi încep să creadă că ai fi, dar eu
pot vedea adevărul. Am puţin mai multă experienţă în
a-1 detecta. Eleanor mânui foarfecă de grădinărit cu o
mişcare scurtă şi violentă. O mână de frunze căzură pe
masă. O, da, am văzut cum bărbaţii din familiile noas­
tre încep să fie atraşi de tine. Bărbaţii sunt atât de orbi
nu-i aşa?
- Chiar sunt, Eleanor?
- Crezi că, în curând, îi vei face să-ţi mănânce din pal­
mă, nu-i aşa? Aseară, Reed a râs la cină. A râs cu adevă­
rat. N-a mai făcut asta de multă vreme. Iar Nick se uită
la tine aşa cum nu s-a uitat niciodată la Hilary. Până şi
Darren te-a considerat amuzantă aseară. Azi-dimineaţă,
Vicky mi-a spus că nu e nici pe departe atât de îngrijorat
în privinţa ta cum ar trebui să fie.
- Crezi că fiul tău ar trebui să fie îngrijorat?
- Fireşte că ar trebui să fie îngrijorat. Tot viitorul său
se află în mâinile unei oportuniste evident avide să facă
o înţelegere cât mai bună posibil. Eşti exact cum era
Crissie. La fel de crudă şi de rea ca ea.
- Dacă vrei să ataci pe cineva, atacă-mă pe mine, nu
pe Crissie. Ea e moartă, îţi aminteşti?
Când Eleanor îşi ridică brusc capul, în ochii ei nu se
mai zărea nici urmă de obişnuita expresie vagă. Accen­
tul ei elegant era încordat din pricina furiei stăpânite.
-Hilary a încercat să facă o înţelegere onestă cu
tine, domnişoară Fox, dar ai refuzat-o. Vicky a încercat
O şansă incredibilă 213

să te facă să înţelegi. Dacă ai fi fost o persoană decentă,


ai fi acceptat banii şi ai fi returnat acţiunile. Dar n-ai fă­
cut asta. Urmăreşti să provoci durere şi să distrugi totul,
la fel precum Crissie.
Phila îşi înfipse unghiile în palme.
-Această familie i-a provocat multă durere lui Cris­
sie. Iar în cele din urmă, a distrus-o.
- Nu-i adevărat!
-E a e moartă, Eleanor, iar tu încă trăieşti, sublinie
Phila cu voce joasă. Aşa că nu-mi spune mie cine a pro­
vocat durere şi distrugere. Faptele vorbesc de la sine.
Eleanor se opri din tăiatul frunzelor. Ochii îi erau
foarte strălucitori din cauza unui amestec de furie şi
ceea ce părea a fi durere.
-Crissie Masters a fost meschină şi plină de ură. A
pricinuit necazuri din clipa în care a apărut în vieţile
noastre, încercând mereu să ne învrăjbească unul îm­
potriva celuilalt. Să nu îndrăzneşti să încerci să mă faci
să-mi pară rău pentru ea. N-o voi ierta niciodată pentru
ce a făcut cât a stat aici. Nu avea nici un drept să ne
atace aşa cum a făcut-o. Absolut nici un drept.
- Nu Crissie a creat această situaţie, rosti Phila. Ea a
fost o victimă a celui vinovat, la fel ca tine. Soţul tău
a provocat toată această durere cu ani în urmă, când a
avut o mică aventură de-o noapte şi a lăsat însărcinată o
tânără nefericită. Crissie este rezultatul faptului că soţul
tău a fost un afemeiat fără discernământ.
- Nu ai nici un drept să vorbeşti aşa despre soţul meu
Burke Castleton a fost un bărbat bun. Un afacerist de
succes şi influent. A făcut cinste comunităţii sale. Fiul
lui va fi următorul guvernator al acestui stat, aşa că ai
face bine să vorbeşti civilizat.
- Recunosc că n-a fost foarte binevoitor din partea lui
Crissie să dea buzna în vieţile voastre aşa cum a făcut-o,
dar Crissie nu ştia prea multe despre bunăvoinţa ade­
vărată. înveţi astfel de lucruri prin puterea exemplului,
Eleanor, iar ei nimeni nu i-a arătat căldură şi bunătate
în copilărie.
- Nu vreau să aud aşa ceva.
214 Amanda Quick

-T u ai început. Iar dacă ai de gând să insişti să dai


vina pe Crissie pentru toate traumele provocate de so­
ţul tău, eu al naibii de sigur o să insist pe clarificarea
lucrurilor. Dă vina pe cine merită, pe bărbatul cu care
te-ai măritat.
Phila avu impresia că unghiile îi sfâşiau pielea, dar
era hotărâtă să menţină un nivel normal al tonului.
-încetează! încetează! încetează în clipa asta! Vina
aparţine acelei mici târfuliţe ieftine!
Vocea lui Eleanor începea să devină stridentă.
-N u, Eleanor, şopti Phila printre dinţi. îţi aparţine
bărbatului care şi-a înşelat nevasta cu mulţi ani în urmă.
Şi să-ţi mai spun ceva: Dacă a făcut-o o dată, sunt şanse
s-o fi făcut de mai multe ori. Pentru binele tău, să spe­
răm că nu te vei mai confrunta cu surprize din trecut
care să-ţi apară la uşă.
- Tacă-ţi gura, târfă!
-A , acum pricep! Asta-i motivul adevărat al durerii
tale, nu-i aşa? In sinea ta, ştii ce fel de om a fost în rea­
litate bărbatul tău. Fac pariu că ştiai şi atunci. Eşti o
femeie deşteaptă, Eleanor. Prea deşteaptă ca să nu ştii
cum era Burke Castleton. Acesta a fost motivul pentru
care ai renunţat la orhidee şi ai început să cultivi plante
carnivore? Aşa ai început să-ţi domoleşti frustrarea prici­
nuită de o căsnicie despre care ştiai că nu va fi niciodată
aşa cum îţi doreai?
- Eşti o femeie monstruoasă, icni Eleanor. Monstruoasă!
- N-am făcut decât să menţionez câteva fapte.
Phila îşi dădu seama că tremura.
- Nu-ţi permit să-mi vorbeşti aşa. Eleanor îşi încleştă
cu putere mâinile de marginea mesei. Nu eşti decât o
târfă de nimic, şi sunt sigură că Nick îşi dă seama de asta.
Frumoasă nu eşti, bani nu ai şi nici nu provii dintr-un
mediu de calitate. Foloseşte-ţi capul, proasto! Dacă ai
avea o fărâmă de minte, ai realiza că Nick se foloseşte
de tine pentru propriul interes. Cum ar putea să-l inte­
reseze altceva la tine cu excepţia sexului ieftin? în fond,
cândva a fost însurat cu Hilary.
O şansă incredibilă 215

- Crezi că mai degrabă Hilary este genul lui? întrebă


Phila pe un ton caustic.
-Hilary este frumoasă, manierată şi bine crescută.
Strămoşii ei au venit aici cu Mayflower. Este tot ce nu
eşti tu, iar Nick ştie asta. Cum poţi spera să concurezi
cu ea?
- N-am remarcat că ar exista o competiţie, rosti Phi­
la cu fermitate. Hilary este măritată cu alt bărbat, sau
ai uitat? Sunt sigură că este prea „doamnă11 pentru a-şi
dori să pună mâna pe un bărbat când poartă verigheta
primită de la altul. In plus, Nick nu dă nici un semn
că ar fi interesat de ea. Nu-ţi face speranţe că va exista
o mare reconciliere între ei doi, Eleanor. Ştiu că tu ai
ales-o pentru Nick, dar asta nu înseamnă că ai ales fe­
meia potrivită.
- Nu ştii nimic, nu-i aşa? Vocea lui Eleanor era casan­
tă ca sticla. Proastă mică! Habar n-ai cu ce te confrunţi.
Stai pur şi simplu pe dinafară şi încerci să provoci neca­
zuri. Dar ca să ştii, află că ai dreptate. Hilary nu ar face
nimic pentru a-1 recăpăta pe Nick. De ce l-ar vrea înapoi
după tot ce i-a făcut?
- Ce i-a făcut, Eleanor?
- Vicky mi-a spus că ţi-a zis despre copil.
- Ş i ce? Crezi că era copilul lui Nick?
-Ş tiu că era copilul lui Nick. Ochii lui Eleanor nu
fuseseră niciodată mai limpezi. A violat-o! Data viitoare
când o să te culci cu el, gândeşte-te la asta, târfă! Ai mare
tupeu să-l faci pe Burke al meu afemeiat când tu te culci
cu un bărbat care şi-a violat soţia.
- Nu ştii ce vorbeşti.
Eleanor îi adresă un zâmbet subţire.
-N u ştiu. Asta-i adevărul. Nick a violat-o pe Hilary
din cauză că era furios fiindcă dorea să divorţeze de
el. A rămas însărcinată şi aproape că a avut o cădere
nervoasă.
- Nu te cred.
-A tu n ci, eşti o femeie foarte proastă, Philadel­
phia Fox.
216 Amanda Quick

- Ţi-a spus Hilary că a fost violată?


- Da, după ce şi-a dat seama că a rămas însărcina­
tă. A luat nişte tranchilizante şi a venit să mă vadă în
dimineaţa următoare. Nick deja plecase de două săp­
tămâni. Hilary vorbea aiurea, era aproape incoerentă.
Dar mi-a zis totul, inclusiv că Nick o violase înainte de
a pleca. Nu ştia ce să facă. Eu sunt cea care l-a chemat
pe Reed.
- Iar Reed, desigur, a procedat cu nobleţe.
Eleanor îşi îndreptă trupul şi rămase ţeapănă.
- Reed este un bărbat bun. Puţin cam necioplit totuşi,
chiar şi după atâţia ani, dar este un om bun, decent.
Phila se sili să gândească în ciuda vârtejului de emoţii
care ameninţau s-o orbească.
- In regulă, să zicem că-i ca tine. Cred că este un om
bun. Dar la fel e şi Nick. Iar tu ştii asta.
-N u vreau să mai discut despre Nick.
- Mda. Spune-mi, Eleanor, dacă tu chiar crezi că s-a
purtat atât de urât cu Hilary, de ce te-ai ostenit să ţii
legătura cu el în ultimii trei ani?
Eleanor aruncă foarfecă pe masă şi luă o stropitoa­
re mică.
- Nick face parte din familie. Nu puteam să-l las să se
izoleze cu totul de noi, şopti ea.
- Mai ales că, în sinea ta, ştiai că acuzaţia era falsă?
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
-Poate. Sau poate că sunt eu prea cumsecade. Pre­
supun că ai păstrat legătura cu Nick fiindcă bănuiai că
era nevinovat, dar poate că motivul adevărat era mult
mai practic, mult mai mercantil. Ai păstrat legătura cu
el deoarece ştiai că, într-o zi, familiile vor avea din nou
nevoie de el pentru a conduce Castleton <Sl Lightfoot?
Ai vrut să laşi o uşă deschisă în caz că te decideai să-l
chemi înapoi la datorie?
Ţeava stropitorii tremură în timp ce Eleanor încercă
să ude o plantă.
- N-am de ce să-mi explic acţiunile cuiva ca tine.
O şansă incredibilă 217

- Corect. Iar eu n-am de ce să stau aici şi să mă explic


cuiva ca tine.
Se întoarse spre uşă.
- Domnişoară Fox!
- Da, doamnă Castleton?
- Vreau să-mi spui ce vei face cu acele acţiuni.
- Când mă voi decide, te voi anunţa.
- Acele acţiuni aparţin fiului meu, dracu’ să te ia!
-Crissie avea dreptul la ele în aceeaşi măsură ca şi
Darren. Era fiica lui Burke, îţi aminteşti?
-N u . Nu, lua-te-ar dracu’, nu! Era o străină.
Ochii lui Eleanor se umplură cu lacrimi, iar faţa ei
mândră începu să se boţească.
Phila ieşi pe uşă şi o închise în urma ei cu mâini
tremurânde. îşi simţi picioarele slăbite. Când câinii
se năpustiră asupra ei pentru a o întâmpina, aproape se
prăbuşi sub atacul lor.
Dar afecţiunea lor veselă şi debordantă avea ceva
liniştitor. Phila se lăsă pe pământ şi strânse animalele
în braţe.

în după-amiaza aceea, la poligon, Phila se concentră


din răsputeri asupra instrucţiunilor lui Tec. El păru să-şi
dea seama că în atitudinea ei faţă de lecţiile de tir se pe­
trecuse o schimbare majoră. îi dădu ordinele cu o voce
seacă, autoritară, iar Phila făcu exact ce i se spuse. Când
în cele din urmă reuşi să nimerească ţinta de mai multe
ori la rând, el dădu satisfăcut din cap.
-N ick va fi mulţumit, rosti Tec. Hai s-o facem
din nou.
Ea reluă rutina iarăşi şi iarăşi. Apuca revolverul aşa
cum fusese învăţată, găsea trăgaciul cu degetul arătător,
ridica arma cu o mişcare legănată şi trăgea. Glonţ după
glonţ, toate intrau în ţintele de carton. Bubuitul estom­
pat al armei de calibru 0,38 şi vocea aspră a lui Tec de-
veniră singurele sunete din lume.
- Nu-ţi face griji în privinţa vitezei. N-are rost să ratezi
primul foc. Ia-o încet şi cu grijă deocamdată.
218 Amanda Quick

Când Tec o anunţă în sfârşit că antrenamentul se


încheiase, Phila făcu un efort pentru a reveni la rea­
litate. îşi scoase căştile de pe cap şi în masă tâmplele
cu degetele.
-T e descurci bine, spuse Tec. Al naibii de bine. Nick
o să fie cu adevărat încântat de felul în care ai ajuns
să tragi.
-Trebuie să-l mulţumim pe Nick cu orice preţ, nu-i
aşa? rosti Phila obosită.
Tec, care punea la loc în casetă revolverul, îşi ridică
privirea.
-S-a întâmplat ceva? Te-ai purtat cam ciudat toată
după-amiaza.
-N-am nimic, Tec. Cred că o să mă întorc pe jos
acasă.
- Este o plimbare lungă.
-N u mă deranjează.
- O să-ţi las revolverul în casă, în drum spre vilă. Am
cheia de-acolo.
- Mersi. îl poţi lăsa într-un sertar din bucătărie.
- Bine, dar ai grijă să-l duci în dormitor diseară, da?
- Da, Tec.
Tec îşi îndreptă trupul şi porni spre jeep. Apoi,
se opri.
- Cum arată tipul care te-a atacat?
- E foarte mare. Cu umeri uriaşi. Nişte ochi albaştri
ciudaţi. Ultima dată când l-am văzut, avea barbă şi păr
lung, dar acum e posibil să nu le mai aibă.
- Eşti sigură că nu te-a rănit?
- Nu, n-a avut ocazia. Poliţia a sosit exact când încer­
ca să mă bage în camioneta lui.
-A i avut un mare noroc.
Phila zâmbi vag.
- Da. Am avut un mare noroc. Pe curând, Tec!
- Hei, să ştii că n-ai de ce să-ţi faci griji în privinţa
ticălosului, spuse Tec cu asprime. Nick va avea grijă
de tine.
- îmi port singură de grijă de foarte mult timp, Tec.
Mă pricep destul bine la asta.
O şansă incredibilă 219

Hilary turnă cafea dintr-un vas de la începutul secolu­


lui al XlX-lea şi îi dădu o ceaşcă lui Eleanor. Ştia că fru­
mosul serviciu de cafea fusese un dar de nuntă pentru
Eleanor şi Burke, cu aproape 40 de ani în urmă. Fusese
moştenit în familia lui Eleanor şi fusese folosit de multe
de generaţii de femei.
Hilary se întrebă dacă nu cumva şi căsnicia lipsită de
iubire nu era o tradiţie de familie. Oare câte dintre stră-
moaşele lui Eleanor turnaseră cafea din acel minunat
vas georgian şi se întrebaseră în secret dacă serviciul de
cafea şi toate celelalte lucruri pe care le aveau meritau
preţul pe care îl plătiseră?
-Te-a supărat, nu-i aşa? întrebă Hilary încet, aşe-
zându-se din nou pe canapea, cu ceaşca şi farfurioara
în mână.
Hilary sorbi o înghiţitură de cafea întăritoare.
- Este o tânără foarte dificilă.
-N o i ştiam asta de la început. Ce ţi-a zis de te-a
tulburat aşa de tare?
- Multe. Mi-a adus tot felul de acuzaţii urâte şi a refu­
zat să-mi spună ce va face cu acţiunile.
Hilary simţi că era mai mult de-atât, dar mai simţi şi
că nu era momentul să insiste pentru a afla ce anume.
- Cred că putem presupune că îi va da acţiunile lui
Nick sau că va vota în contul lor aşa cum îi va zice el
să voteze.
Eleanor suspină.
-A m fost atât de sigură că Nick va face ce trebuie.
Am crezut că o poate convinge să ne dea acţiunile îna­
poi. Nick s-a priceput întotdeauna la chestiuni legate de
afaceri. La negocieri. Nu mi-am închipuit nici o clipă că
lucrurile se vor complica atât de tare.
-C e te-a făcut să crezi că Nick va face ce trebuie
în această chestiune când el n-a făcut ce a trebuit nici cu
trei ani în urmă?
Eleanor clătină vag din cap şi se uită în altă parte.
220 Amanda Quick

-Acum este vorba de afaceri. De afacerea familiei.


M-am gândit că sigur el... Lăsă propoziţia neterminată.
M-am înşelat.
-Te-ai gândit că îţi va sări în ajutor la ananghie? Pen­
tru binele familiilor? Hilary zâmbi cu regret. Ştiu că ai
făcut cum ai crezut că e cel mai bine, Eleanor. Dar rezul­
tatul este că lucrurile au devenit infinit mai complicate
decât erau înainte să-l implici pe Nick.
- Ştiu. Aş vrea să ştiu să doreşte femeia aia de la noi.
Hilary se uită compătimitoare la ea.
-în că nu ştii ce vrea Philadelphia Fox de la noi?
Devine rapid foarte clar. Vrea exact ce a vrut Crissie. Să
facă parte din familii.
Eleanor se cutremură.
- Dumnezeule! Ai impresia că ea crede sincer că-1
poate face pe Nick să se însoare cu ea?
- De ce nu? Este evident că Nick o încurajează să crea­
dă exact asta. Hilary puse ceaşca şi farfurioara pe masă.
La urma urmelor, face sex cu ea.
-Asta nu înseamnă nimic. Am avertizat-o să nu se
bazeze prea mult pe astfel de manevre sordide. Probabil,
îşi dă seama că îi este mult inferioară şi că el doar se
foloseşte de ea.
- Poate. Dar s-ar putea ca ea să fie suficient de viclea­
nă pentru a pune un preţ pe acţiunile alea înainte de a
i le da.
- Căsătoria fiind preţul? Eleanor se cutremură. Crezi
că el ar plăti acest preţ, Hilary? Ea este o nimeni.
- El îşi doreşte foarte mult acele acţiuni, raţionă Hila­
ry. Cred că este posibil ca, dacă nu reuşeşte să le obţină
seducând-o, să se însoare cu ea pentru a le căpăta. La
urma urmelor, poate divorţa de ea mai târziu.
- L-ar face să plătească scump pentru a divorţa.
Hilary dădu nepăsătoare dintr-un umăr.
- Probabil că ideea ei despre un aranjament substan­
ţial va însemna un fleac pentru Nick. îşi permite. Sau
poate că ar trebui să spun că firma Castleton & Light-
foot îşi permite.
O şansă incredibilă 221

-C e ne facem, Hilary? întrebă Eleanor obosită. Ce


ne facem?
Hilary îşi trecu un deget peste sculptura delicată a
spătarului sofalei.
-N ick nu poate face ceva drastic la întâlnirea anuală
doar cu acţiunile lui şi ale Philei. I-ar trebui încă un
pachet mare pentru a putea controla lucrurile.
- Ştiu. Dar dacă îl convinge pe Darren sau pe Reed să
fie de partea lui, ar putea prelua controlul companiei.
- Sau pe tine. Ar putea so facă dacă ar avea pachetul
tău de acţiuni, Eleanor.
-N u mai vorbi aşa. Nici nu se pune problema să-l
susţin.
-C u siguranţă, ar periclita viitorul lui Darren, nu-i
aşa? Dacă Nick recapătă controlul asupra C&.L, nu-1 va
ajuta pe fiul tău să obţină funcţia de guvernator. Ai au­
zit ce a spus Nick la cină. Nu are nici un interes să finan­
ţeze campania politică a lui Darren.
-N u, rosti Eleanor nemulţumită. Este foarte evi­
dent că atitudinea lui Nick faţă de intrarea în politică
a unui membru al familiilor e la fel de negativistă ca
întotdeauna.
- Trebuie să ne asigură că nimeni dintre noi nu trece
de partea lui.
Eleanor îi aruncă lui Hilary o privire cercetătoare.
- Crezi că Reed ar putea s-o facă? începe să-şi schimbe
atitudinea faţă de Nick. Simt asta.
- Reed va face ce ştie că e bine, indiferent ce simte
pentru Nick. S-ar putea înmuia faţă de fiul său, dar ni­
ciodată nu i-ar da înapoi controlul companiei Castle-
ton &. Lightfoot. N-ar mai avea niciodată încredere cu
adevărat în Nick. Hilary spera că avea dreptate în aceas­
tă privinţă. în orice caz, cred că voi face o altă încercare
de a recupera acţiunile de la Phila.
- Dacă ţi-a refuzat oferta, ce te face să crezi că ai vreo
şansă să o convingă să renunţe la ele?
-Crissie obişnuia să vorbească mult despre Phila.
Ştiu mai multe despre ea decât îşi imaginează.
222 Amanda Quick

-C e e de ştiut despre târfa aia ieftină? Ceaşca lui


Eleanor zornăi pe farfurioară. Le puse repede pe masă.
Este exact cum era Crissie.
-N u, rosti Hilary gânditoare. Nu este exact cum era
Crissie. Iar acesta e motivul pentru care s-ar putea ca
altă tactică să dea rezultate.

Phila intenţionase să se ducă direct acasă de la poli­


gon, dar, când trecu pe lângă cărarea ce ducea spre pla­
jă, se răzgândi. Plaja era pustie. Promisiunea solitudinii
în bătaia brizei o ademeni. începu să coboare poteca.
Ajunsese la jumătatea drumului printre copaci când
un lătrat familiar îi atrase atenţia. Se uită în spate exact
când Cupcake şi Fifi porniră în goană pe cărare. Darren
Castleton îi urmă mai puţin grăbit.
Câinii se înghesuiră în jurul Philei pentru câteva cli­
pe. Ea îi mângâie absentă, cu privirea aţintită asupra lui
Darren. El se uita la ea cu o privire gânditoare.
-Bună, Phila. Tec mi-a zis că te întorci pe jos de
la poligon. M-am gândit că poate te întâlnesc. Vreau
să discut cu tine.
- Despre ce? Sau este o întrebare prostească având în
vedere circumstanţele?
-N u e chiar prostească. Cu mâinile în buzunarele
hanoracului, o urmă spre plajă. De fapt, nu sunt foarte
sigur ce vreau să-ţi spun.
Cupcake şi Fifi o luară la goană spre ţărm şi începură
să fugărească pescăruşii.
- Câinilor îe place la nebunie aici, nu-i aşa? Phila îşi
băgă mâinile în buzunarele blugilor. Uită-te la ei! Au
prins vreodată un pescăruş?
- Nu, dar nici nu sunt sigur că se străduiesc s-o facă.
Este doar un joc pentru ei. Nu se gândesc cu adevărat
la vânătoare.
- Dar ce se întâmplă când o fac cu adevărat?
-Atunci, sunt primejdioşi. La fel ca unii oameni pe
care i-aş putea numi.
- Este o avertizare voalată în privinţa intenţiilor lui
Nick?
O şansă incredibilă 223

-S ă înţeleg că ai avut parte de multe astfel de


avertizări?
Darren zâmbi şi lovi în treacăt cu piciorul o scoică.
- Cam de la toată lumea, inclusiv de la tatăl lui.
- Reed a avut motivele lui pentru a te avertiza în pri­
vinţa lui Nick.
-N işte motive prosteşti.
Darren îi aruncă o privire.
- Ce te face să spui asta?
-Vorbim despre faimosul copil al lui Hilary, nu?
- Deci, ştii de asta. Crezi că Nick a avut dreptate să-l
lase pe tatăl lui să dreagă lucrurile după dezastru? Pen­
tru că Nick exact asta a făcut. Reed s-a simţit obligat să
intervină şi s-o protejeze pe Hilary.
-Atunci, a fost un prost. Nick e perfect capabil să se
ocupe de un dezastru. Reed ar fi trebuit să ştie asta.
-S ta i puţin! Ştii că era copilul lui Nick, nu-i aşa?
-Ş tiu ce crede toată lumea, inclusiv Reed din câte
se pare.
Darren se încruntă.
- Dar tu nu crezi asta?
-N ici măcar o fracţiune de secundă.
- Ei bine, cred că e normal ca punctul tău de vedere
şă fie părtinitor. La urma urmelor, ai o relaţie cu Nick.
Iţi doreşti să crezi tot ce-i mai bun despre el.
-N u este un înger, murmură Phila gândindu-se la
telefonul pe care îl dăduse la Santa Barbara, în acea
dimineaţă. Ştiu asta. E secretos şi ştiu cu certitudine că
m-a indus intenţionat în eroare în anumite privinţe. De
asemenea, este şi destul de misterios şi nu sunt sigură
cât de mult pot avea încredere în el în unele chestiuni.
Dar ştiu că nu l-ar fi lăsat pe tatăl lui să intervină şi să-şi
asume responsabilitatea pentru copil dacă acesta ar fi
fost al lui.
- Pari foarte sigură de tine. De ce ar fi minţit Hilary?
-B u n ă întrebare. Poate, fiindcă se alegea praful de
căsnicia ei, iar ea nu dorea să piardă tot ce obţinuse
măritându-se cu un Lightfoot.
Darren rămase tăcut câteva clipe.
224 Amanda Quick

- Cu trei ani în urmă, m-am gândit şi eu o dată sau de


două ori la această posibilitate, recunoscu el în cele din
urmă. Dar mama părea atât de sigură de ea. Era convin­
să că Hilary fusese abuzată de Nick şi că Reed, la fel ca şi
Castleton & Lightfoot, îi datorau protecţie. Este foarte
protectoare faţă de ea. Cât de multe ştii despre Hilary?
- Doar puţinul pe care mi l-a spus Crissie.
- Probabil că cea mai mare parte nu este adevă­
rată, rosti Darren. Ştiu că ţi-a fost prietenă, dar în Cris­
sie Masters nu se putea avea încredere absolut deloc.
- Eu aveam încredere în ea.
Darren ridică din umeri.
-S ă revenim la Hilary. Eleanor i-a prezentat-o lui
Nick, cu vreo cinci ani în urmă. N-o fi fost dragoste la
prima vedere, dar cu siguranţă a fost satisfacţie la pri­
ma vedere. Amândoi păreau să vrea ce avea de oferit
celălalt. Nick era pregătit să se însoare, iar Hilary era o
femeie fascinantă, care părea că avea să fie soţia perfectă
pentru el.
-Ştiu . Phila strâmbă din nas. De familie bună, fru­
moasă şi o grămadă de bani făcuţi din vremuri străvechi.
Combinaţia perfectă. Păcat însă că ea nu l-a iubit.
- El a crezut că îl iubeşte. Sau cel puţin că exista po­
sibilitatea să-l iubească. Nu cred că altminteri s-ar fi în­
surat cu ea. Crescuse într-un cămin iubitor, părinţii lui
avuseseră o căsnicie fericită, aşa încât cred că se aştepta
ca şi el să aibă acelaşi gen de relaţie după ce se însura.
Dar greşeşti în privinţa unui lucru. Hilary nu avea o
grămadă de bani.
-Nu?
Darren clătină din cap.
- Da, provenea dintr-o familie bună şi era frumoasă,
însă doar asta avea. Familia era veche, dar de două ge­
neraţii trăise doar din renume. Din păcate, în ultimii
40 de ani nu produsese vreun moştenitor suficient de
capabil să asigure venitul familiei. Făcuseră greşeala cla­
sică de a se înfrupta din capital. Erau pe punctul de a da
faliment când Hilary s-a măritat cu Nick.
Phila se împiedică de un mic lemn adus de valuri.
O şansă incredibilă 225

-N ick ştia asta?


- Desigur. Nu e chiar prost. In orice caz, nu când este
vorba de bani.
-Crezi că şi-a făcut griji că ea îl lua de bărbat pentru
banii lui?
-E ste în firea lui Nick să-şi asume riscuri. Cred că
pur şi simplu a decis să-şi asume riscul şi în acest caz.
La urma urmelor, restul se prezenta bine, iar Hilary ca­
tegoric părea îndrăgostită de el.
- Iar mama ta insista ca ei să se căsătorească?
-D a . Simţea că, după moartea Norei, avea datoria
să-i găsească o soţie bună lui Nick. O plăcea pe Hila­
ry, iar familia ei cunoştea familia lui Hilary de multe
generaţii.
Phila se încruntă.
- Ştia că familia lui Hilary era falită?
- Probabil că da. Dar ea înţelege astfel de situaţii. Nu
a considerat că era un aspect negativ. De ce crezi că s-a
măritat cu tata?
- Poftim?
Darren zâmbi vag.
-M ă tem că da. A fost o căsătorie de convenienţă,
după cum se spunea. Familia ei făcea parte din aristo­
craţia sudistă. Arborele ei genealogic îşi are rădăcinile
în era colonială.
- Dar nu mai aveau bani?
Darren dădu din cap.
-Aveau destui pentru a menţine aparenţele, dar în
esenţă aveau mari necazuri când Burke Castleton s-a
dus în Est pentru a-şi căuta o lady potrivită cu care să
se însoare.
- Sărmana Eleanor!
- A ştiut ce face. Asta se aştepta de la ea. N-o fi avut
bani, dar avea un puternic sentiment al onoarei fami­
liei şi obligaţiei. Cine ştie? Poate că, la început, chiar a
ţinut la tata. Dumnezeu ştie că se pricepea să le atragă
pe femei.
- A suportat o căsnicie de aproape 40 de ani cu un
bărbat pe care probabil l-a considerat inferior?
226 Amanda Quick

- A făcut tot posibilul să-l educe şi să ne educe şi pe


noi, ceilalţi. Şi-a petrecut ani de zile lustruind imaginea.
Cred că ea consideră că asta a fost opera vieţii ei.
-C u alte cuvinte, şi-a îndeplinit partea ei din înţe­
legere. Le-a oferit puţină clasă familiilor Castleton şi
Lightfoot. Phila se strâmbă. Asta este! Viaţa printre cei
bogaţi şi faimoşi.
-N u chiar atât de bogaţi şi cu siguranţă nu chiar
atât de faimoşi, rosti Darren. Nu-i nevoie să fii atât de
condescendentă.
-Nu-i nevoie să-mi ţii predici. Mă simt deja suficient
de prost pentru modul în care i-am vorbit mamei tale în
dimineaţa asta.
Expresia de pe chipul lui Darren deveni dură.
- Ce i-ai spus?
- O acuza pe Crissie că a pricinuit multă durere şi
multă supărare. Eu i-am atras atenţia că vina era a lui
Burke. El a fost cel care şi-a făcut de cap cu ani în urmă.
De asemenea, i-am atras atenţia că, dacă şi-a făcut de cap
o dată, fără îndoială că a făcut-o de mai multe ori.
- I-ai zis asta mamei? întrebă Darren cu voce aspră.
- Mă tem că da.
- Chiar eşti o mică ticăloasă, nu-i aşa?

capitolul 13
„O mică ticăloasă."
„Exact precum Crissie."
Cuvintele reverberau prin mintea Philei în seara ace­
ea, în timp ce îşi pregătea o salată. O făcură să se simtă
foarte obosită şi deprimată.
Phila îşi puse bolul pe masa din bucătărie şi se aşeză,
îşi dădu seama că îşi pierduse din nou pofta de mânca­
re. Chiar nu avea nici un chef să mănânce salata. Nu
dorea să mănânce nimic.
O altă furtună de apropia de ţărm. Ploaia deja lo­
vea ferestrele cu picături mari, răsunând ca nişte focuri
O şansă incredibilă 227

de armă de calibru mic. începea să devină expertă în


acel sunet.
încercând să privească situaţia cu obiectivitate, Phila
îşi spuse că singurul lucru pe care îl realiza pe coastă era
să provoace şi mai multe necazuri.
Crissie murise. Nimic nu se mai putea face în privin­
ţa asta. Nu avea ce întrebări să pună. Ştiuse asta de la în­
ceput. Era vremea să returneze acţiunile proprietarului
de drept şi să pună capăt poveştii.
Era ciudat cum lucrurile deveniseră dureros de clare
în după-amiaza aceea, după conversaţia cu Eleanor. Nu
avea nici un rost să încerce să-i pedepsească pe cei din
familiile Castleton şi Lightfoot. Făcuseră o treabă exce­
lentă pedepsindu-se singuri de-a lungul anilor.
în plus, ar fi fost o mare proastă dacă rămânea şi juca
jocuri primejdioase cu Nick Lightfoot. Nu avea nici un
rost să se păcălească singură. Toată lumea avea dreptate.
Nick niciodată nu făcea ceva fără vreun motiv. Se folo­
sea de ea. Ştia asta, toţi ştiau asta. Phila nu-1 învinovăţea
în mod deosebit. La urma urmelor, şi ea îl folosise. Dar
se simţea brusc foarte obosită de toată situaţia.
Ştia că îi îngăduise lui Nick s-o convingă să vină în
Port Claxton pentru că nu ştiuse ce altceva să facă. Avu­
sese nevoie de ceva asupra căruia să se concentreze după
toate prin câte trecuse. Să creeze necazuri cu acţiunile
C&.L păruse o soluţie pentru o vreme. Putea pretinde
că o răzbuna cumva pe Crissie. Dar cu cât Phila se cu­
funda mai mult în nisipurile mişcătoare ale relaţiilor
sentimentale din sânul familiilor, cu atât mai puţin sim­
ţea dorinţa de răzbunare.
Era vremea să renunţe şi să plece. Phila se decise
în timp ce privea furtuna apropiindu-se. în dimineaţa
următoare, avea să-i dea lui Darren acţiunile, apoi îşi va
face bagajele şi va porni spre Seattle.
Seattle părea un loc bun unde să înceapă să-şi caute
o slujbă şi să-şi facă ordine în viaţă. Era vremea să se
ocupe de asta.
Porsche-le lui Nick intră pe aleea casei exact când
Phila începu să-şi mănânce salata. Sunetul puternicului
228 Amanda Quick

motor o luă prin surprindere. Nu se aşteptase ca el


să se întoarcă în seara aceea. Se ridică încet în pi­
cioare, în timp ce Nick intră pe uşa din faţă. Se duse
să-l întâmpine.
- Credeam că te întorci abia mâine, rosti Phila încet
în vreme ce el îşi lăsa bagajul jos.
El se uită la ea.
- Mi-am terminat treaba şi m-am hotărât să mă întorc
mai devreme. Făcu o pauză, privind-o cercetător. Cred
că este ceva în neregulă cu scena asta.
- Serios?
- N-ar trebui să te repezi în braţele mele? Să te urci pe
mine. Să-mi smulgi hainele?
-A r trebui?
- O, Hristoase! Ce s-a întâmplat?
îşi dădu jos jacheta şi o aruncă pe cel mai apropiat
scaun.
-N u prea multe. Nick, m-am decis să plec mâine.
El nu se clinti, dar ochii lui deveniră sumbri şi duri.
- Chiar aşa? Şi ce vei face cu acţiunile?
Cu un zâmbet amar pe buze, Phila se întoarse spre
bucătărie.
-Prim a şi cea mai importantă întrebare, desigur.
Ce voi face cu acţiunile? Ei bine, poţi înceta să te mai
întrebi. O să i le dau înapoi lui Darren. îi aparţin.
- In ultimele câteva zile, ai susţinut că acele acţiuni
reprezintă moştenirea lui Crissie.
Nick o urmă în bucătărie.
- Crissie e moartă.
-A sta nu-i nimic nou. Este moartă de aproape trei
luni.
-Bănuiesc că, în cele din urmă, am acceptat acest
fapt. Phila se aşeză din nou la masă şi îşi luă furculiţa.
A fost greu s-o fac. Cred că m-am temut să renunţ la ea.
Au fost vremuri când ea era tot ce aveam şi mi-a fost
greu să-mi imaginez o lume fără ea.
Nick deschise un dulap şi scoase sticla de scotch.
- Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat cât am lipsit?
O şansă incredibilă 229

-N u prea multe, zău. Astăzi, am avut o discuţie cu


Eleanor, iar după aceea, m-am simţit ca un gunoi. M-a
zguduit. De asemenea, m-a făcut să privesc lucrurile In
perspectivă.
- Ce i-ai zis? Sau a fost ceva ce ţi-a spus ea?
Nick o privi cu răceală în timp ce îşi turnă un scotch.
- I-am zis nişte lucruri urâte. După aceea, m-am sim­
ţit de parcă aş fi lovit un câine bolnav. Este evident că ea
s-a străduit ani de zile să creeze o imagine a unei familii
unite. A fost o cruzime din partea mea să o distrug.
- Ce anume i-ai spus?
- I-am amintit că soţul ei a fost cel care a creat proble­
ma reprezentată de Crissie.
- O deducţie logică.
- Dar una pe care Eleanor a preferat să n-o facă. Nu
vrea să recunoască faptul că cineva din familia ei - mai
precis, soţul ei - a fost cel care a creat problema. Preferă
să dea vina pe cineva din afară. Familia trebuie să rămâ­
nă inviolabilă cu orice preţ.
- Dar tu i-ai arătat adevărul?
- Un exerciţiu total inutil în terapia pentru aducerea
la realitate. Nu va recunoaşte niciodată asta, şi de ce ar
face-o? Şi-a construit viaţa în jurul familiilor. Imaginea
familiilor Castleton şi Lightfoot este mai importantă
pentru ea decât orice altceva. Ce drept am eu să mă bag
în mica ei lume?
-A m crezut că vrei s-o răzbuni pe Crissie Masters.
Să-i reprezinţi interesele în faţa familiilor. Cum a rămas
cu faptul că familiile Castleton şi Lightfoot poartă res­
ponsabilitatea morală a ceea ce s-a întâmplat?
-Astăzi, mi-am dat seama că am obosit să fac pe
răzbunătoarea. Crissie e moartă, şi nimeni nu este res­
ponsabil pentru asta, nici măcar Crissie. A fost victima
ghinionului cosmic. Universul e plin de el.
-N u ştiu dacă pot să mă descurc cu o Philadelphia
Fox devenită existenţialistă. îmi plăceai mai mult când
erai paranoică în privinţa conspiraţiilor.
Ea se uită la el.
230 Amanda Quick

-M ă bucur că mai poţi găsi ceva amuzant în toată


povestea asta. Chiar îţi plac micile tale jocuri, nu-i aşa,
Nick. E normal. Te pricepi foarte bine la ele.
Legănându-şi scotch-ul în pahar, el se uită la ea.
- Chiar eşti într-o dispoziţie foarte proastă, nu-i aşa?
-V rei să vorbim despre conspiraţii? Bine, vorbim des­
pre conspiraţii. Ce-ar fi să începi prin a-mi spune cum a
fost călătoria ta la Santa Barbara?
El tresări în timp ce sorbea o gură de scotch.
-T u eşti cea care a sunat la birou? Martha mi-a zis că
doamna care a sunat nu şi-a lăsat numele. M-am gândit
că e posibil să fi fost Hilary.
- Poate că amândouă am sunat, sugeră Phila enervată.
- Nu. Martha a zis că o singură femeie m-a căutat. Nu
putea fi decât una dintre voi.
- Şi de ce ai sunat la biroul din Santa Barbara ca să
verifici? Ţi-ai făcut griji că cineva ar putea suspecta că ai
minţit în privinţa micii tale călătorii de afaceri?
- Era unul dintre riscurile implicate. Din curiozitate
totuşi, ce te-a făcut să fii suspicioasă?
-N-am mai multă încredere în membrii familiilor
Castleton şi Lightfoot decât au ei în mine, rosti ea.
- A, iat-o pe vechea mea Phila!
- Mă bucur că ţi se pare atât de al naibii de amuzant.
- M-am dus în Seattle, nu în Santa Barbara.
- Chiar aşa?
- Iţi pasă? replică el.
- Nu neapărat. Nu-mi mai pasă. E afacerea ta.
-A i perfectă dreptate! Nick îşi puse paharul pe blatul
din gresie. Şi intenţionez să o recapăt în august.
Phila dădu încet din cap, jucându-se cu fâşiile de sa­
lată verde.
-Toată lumea ştie că pui ceva la cale. Toţi mă averti­
zează că te foloseşti de mine.
Nick se sprijini de blat, ochii scânteindu-i în spatele
lentilelor.
- Dar tu ce crezi?
-A u dreptate, desigur. Te foloseşti de mine.
O şansă incredibilă 231

- Mai mult decât te foloseşti tu de mine, Phila? Pari


să te distrezi de minune în pat.
- Da, m-am distrat. Dar petrecerea s-a terminat. Am
obosit şi e vremea să mă duc acasă.
- Unde-i acasă? în Holloway?
Ea clătină repede din cap.
-N u . Nu acolo. Intr-un loc nou. Poate, în Seattle.
El dădu din cap.
- Am un loc unde poţi sta până îţi găseşti o locuinţă
şi o slujbă. Un apartament lângă Market. Ţi-ar plăcea
tare mult.
Phila rămase perplexă.
- De ce ai dori să-mi faci un bine? Ţi-am spus că-i voi
da acţiunile lui Darren. Nu-i nevoie să mă răsplăteşti
pentru că le returnez.
- Nu încerc să te plătesc pentru ele. îţi ofer mită ca să
le păstrezi până la întrunirea din august.
- De ce aş face asta?
-A m nevoie de ele, spuse Nick cu voce joasă. Iar mai
important este că am nevoie de tine.
Ea simţi un mic fior de plăcere, pe care încercă ime­
diat să-l suprime.
-Cum?
- Vreau să ştie ceilalţi că mă vei susţine la întrunirea
anuală. Vreau să aibă impresia că tu crezi în mine.
-înţeleg. încercă să alunge valul de dezamăgire, la
fel cum făcuse şi cu speranţa de dinainte. Dar totuşi
îmi scapă ceva. De ce vrei ca familiile să creadă că te
voi susţine?
- Pentru că, dacă faci asta, există şanse destul de mari
ca una dintre persoanele care deţine un alt pachet mare
de acţiuni să treacă de partea noastră.
- Şi dacă se decide cineva să te susţină?
Nick zâmbi lent.
- Atunci, îmi recapăt vechea slujbă.
-Preiei din nou controlul companiei Castleton <Sc
Lightfoot?
- Da. Âsta-i scenariul.
232 Amanda Quick

îşi turnă o altă porţie de scotch. Phila se simţi înfrigu­


rată. Ploaia cădea în rafale grele pe vechile ferestre.
-C e te face să crezi că, dacă te susţin în contul
acţiunilor lui Crissie, acest lucru îl va încuraja pe vreu­
nul dintre ceilalţi să facă la fel?
- Tu, scumpa mea, te prezinţi ca vrăjitoarea cea bună.
Ii enervezi la culme pe membrii familiilor, dar unii din­
tre ei încep să creadă că s-ar putea să ai unele calităţi.
-C u m ar fi?
- Cum ar fi primitivele şi mai degrabă naivele calităţi
care sunt onestitatea şi integritatea.
- Chiar dacă ei bănuiesc că am înclinaţii de stânga, că
sunt împotriva orânduirii actuale?
- Da. Ii faci să se îndoiască în privinţa mea, Phi­
la. Nu este chiar cum am plănuit, dar cred că va ieşi
bine. Cu toţii încep să se întrebe dacă, în urmă cu trei
ani, am fost cu adevărat personajul negativ. Sper că,
dacă răspândeşti destulă îndoială, va acţiona ca balega
de care ne-ai predicat la cina lui Eleanor. Va avea un
efect pozitiv.
- Cu alte cuvinte, îţi va fi de folos.
- Exact.
-Ş i cine-i vrăjitoarea cea rea în povestea asta?
- Nu-i greu de ghicit.
- Hilary?
-D a.
Phila clătină din cap.
-N u cred că-mi place chestia asta. Nimic din toată
povestea. M-am săturat să fiu folosită.
-N u prea ai de ales, rosti Nick. Miezul de oţel se ve­
dea din nou. Din ziua în care ai moştenit acţiunile, n-ai
avut de ales.
-Ţi-am spus că nu mă mai interesează răzbunarea.
Dacă încerci să i-o plăteşti lui Hilary pentru că i-a făcut
pe toţi să creadă că i-ai părăsit pe ea şi pe copil, n-ai
decât s-o faci singur. Eşti băiat mare. Eu vreau să-mi con­
tinui viaţa.
Phila îşi coborî privirea spre salată. Nu era în stare s-o
mănânce. Se ridică şi puse bolul în chiuvetă.
O şansă incredibilă 233

Nick întinse mâna şi o prinse de încheietură. Ochii


lui aveau culoarea ploii de afară.
- Cred că trebuie să mai discutăm puţin despre asta.
- Nu. M-am decis. O să plec mâine-dimineaţă.
- Vreau să mă susţii sau măcar să pretinzi că mă susţii
până la întrunirea din august.
- De ce aş face-o? Cu ce mă aleg? întrebă Phila simţin-
du-se brusc cu adevărat furioasă.
Nick o privi gânditor câteva clipe îndelungate.
- Cu ce doreşti să te alegi?
Ea suspină profund.
- Cu nimic. Nu-mi doresc nimic de la un Lightfoot,
aşa încât bănuiesc că nu facem nici o înţelegere.
- Phila, am nevoie de ajutorul tău.
- Mă îndoiesc.
-Crede-mă, totul depinde de tine. Lucrurile sunt
într-un stadiu foarte delicat. Dacă mă laşi baltă acum,
balanţa puterii s-ar putea înclina din nou în favoarea
lui Hilary.
- La naiba, nu mă interesează să te ajut să te răzbuni
pe fosta nevastă!
-Isuse! Crezi că fac toate astea doar pentru a mă
răzbuna?
- Ce alt motiv ai putea avea?
- Fac asta pentru a salva Castleton & Lightfoot, pros-
tuţo! Ceea ce înseamnă că o fac pentru familii, fie că le
place, fie că nu. Problemele mele personale cu Hilary
nu contează câtuşi de puţin.
Phila îşi smuci încheietura captivă.
- Dă-mi drumul!
Nick ezită, apoi o eliberă. îşi încrucişă braţele la
piept.
-T e rog, ajută-mă, Phila!
Ea se duse la fereastră.
- Ce-ai vrut să zici cu faptul că încerci să salvezi Cast­
leton & Lightfoot?
-înainte de a-ţi spune povestea, trebuie să-mi dai
cuvântul că nu vei zice nimic nimănui.
234 Amanda Quick

-D acă există ceva care ameninţă compania, de ce


n-ar trebui să afle?
- Pentru că, în această etapă, Hilary încă ar putea să-şi
acopere urmele şi să scape basma curată.
Phila ezită, ştiind că el apela fără ruşine la sentimen­
tele ei, iar ea reacţiona cum dorea el. Deja, simţea cum
se înmuia.
- In regulă, spune-mi despre ce-i vorba.
- îmi dai cuvântul tău de onoare că vei păstra tăcerea
până la întrunirea din august?
-D a.
- Bine, iată pe scurt despre ce-i vorba. Cam cu şase
luni în urmă, am început să aud zvonuri despre niş­
te negocieri secrete legate de Castleton &. Lightfoot.
Iniţial, mi-a fost greu să-mi dau seama ce se petrece. Nu
aveam decât frânturi culese de ici, de colo. Trebuia să
fiu atent cu verificarea bârfelor. Nu doream ca Hilary
să afle că mă interesez.
- Şi ce-ai aflat?
-C u ajutorul a doi prieteni aflaţi în poziţii care
îi îndreptăţeau să verifice zvonurile, am aflat că Hilary
se pregătea să vândă o parte din compania Castleton &.
Lightfoot unui străin, un tip pe nume Alex Traynor.
- Cine-i Traynor?
- Un personaj foarte alunecos din Silicon Valley, care
se mişcă repede. în ultimii câţiva ani, a făcut tot felul de
afaceri la limita legii în California. Cumpără firme care
produc tehnologie de ultimă oră, le secătuieşte, apoi le
vinde, dar din ele nu mai rămâne decât carcasa.
- Dar de ce ar vrea Hilary să vândă o parte din com­
pania pe care o controlează? Nu are nici un sens.
Nick îşi trecu mâna prin păr.
-N u ştiu. Mi-am pus şi eu această întrebare de sute
de ori. Poate că Traynor a convins-o că este capabil să
facă firma mai mare şi mai puternică decât este deja.
Sau poate că ea are altceva în minte. Tot ce ştiu este
că ea va face asta după ce, la întrunirea din august, va
căpăta susţinerea de care are nevoie.
O şansă incredibilă 235

- Ceilalţi n-o vor susţine dacă vrea să vândă acţiuni


unui străin. Dumnezeule mare, Nick, ăsta-i ultimul lu­
cru pe care l-ar face! Uită-te cât de tare se străduiesc să
recupereze acţiunile lui Crissie.
- Ceilalţi nu vor afla ce se petrece decât după ce to­
tul se va fi terminat. Hilary nu e proastă. Nu le va pre­
zenta o simplă propunere de a vinde nişte acţiuni. Pur
şi simplu, îi va face să-i acorde o putere mai mare în
cadrul companiei.
- De ce ar accepta să-i de mai multă putere?
-T oţi cei din conducere au propriile motive. Pe tata
se pare că pur şi simplu nu-1 mai interesează suficient
pentru a se implica. Preferă să joace golf. Darren vrea
mai multă libertate pentru a se implica în politică în
stil mare. Ar prefera să lase toată compania altcuiva s-o
conducă dacă i-ar promite că-i susţine campania. Vicky
votează mereu aşa cum îi spune Darren şi îşi doreşte şi
ea un viitor în politică pentru Darren.
- Iar Eleanor este şi ea hotărâtă să-i ofere lui Darren
şansa de a candida pentru o funcţie publică, încheie
Phila încet. In plus, are încredere în Hilary. Are impre­
sia că trebuie s-o susţină. La acea întrunire, îi va da tot
ce Hilary îi va cere.
-D a .
- Dar nici unul dintre ei n-ar susţine-o dacă ar şti că
asta ar însemna să facă rău companiei Castleton &. Light-
foot. De ce nu le explici pur şi simplu ce se petrece?
- Ţi-am spus că Hilary încă mai are timp să-şi acope­
re urmele. N-am nici o dovadă reală, doar zvonuri din
reţeaua californiană şi un dosar despre Traynor care se
află în seiful din biroul de la sediul din Seattle.
- Ce conţine dosarul?
- Din păcate, nimic care s-o incrimineze suficient pen­
tru a-mi dovedi afirmaţiile. L-am citit ieri după-amiază.
Conform informaţiilor pe care le am de la contactele
mele, ştiu că din ce scrie acolo reiese că Hilary negociază
cu Traynor, dar nu pot dovedi că vrea să-i vândă o par­
te din C<SlL. Am nevoie să preiau controlul companiei
236 Amanda Quick

de la ea pentru a anula negocierea cu Traynor. Pot face


asta dacă, în august, îmi recapăt vechea slujbă.
- Intenţionezi să devii din nou director executiv? Pen­
tru asta ai nevoie de o susţinere majoritară.
- Ai înţeles ideea.
Phila privi furtuna de-afară.
-C h iar crezi că, dacă ai susţinerea mea, asta îl va
convinge pe unul, sau pe mai mulţi, dintre ceilalţi
să te susţină?
- Este singura mea şansă. Concluzia, Phila, este că eu
cred că tu poţi să-l convingi pe cel puţin unul dintre ei
să aibă din nou încredere în mine.
- Pe cine? Pe tatăl tău?
- Poate. Nick clătină ultima înghiţitură de scotch din
pahar. Sau poate pe Darren.
- Dar pe Eleanor?
- Cred că ea este prea convinsă că Hilary este regina
mărinimoasă care îi poate acorda lui Darren şansa unei
cariere în politică. De asemenea, după cum ai constatat
astăzi, Eleanor este cea mai protectoare în privinţa tre­
cutului. Nu e capabilă să recunoască faptul că poate ieşi
ceva bun din necazul cu Crissie Masters.
- Ş i dacă nu reuşesc să conving pe nimeni să fie
de partea ta?
- Atunci, voi pierde, iar de Castleton &. Lightfoot se
va alege praful.
- Iţi asumi un risc uriaş.
- Un risc calculat, o corectă el cu un zâmbet strâmb.
Mă pricep la aşa ceva.
Fireşte că se pricepea. Phila se răsuci furioasă pentru
a-1 înfrunta.
-Spune-mi ceva, Nick. Când m-ai căutat, ai făcut-o
pentru că Eleanor te-a rugat să recuperezi acţiunile de la
mine sau deja te gândiseşi la o modalitate de a te folosi
de mine pentru a prelua controlul companiei?
El ridică din umeri.
- Când am aflat de tine, mi-am dat seama că primi­
sem un joker. La vremea aceea, nu eram sigur ce voi face
cu el. La început, n-am fost sigur nici cum să mă port
O şansă incredibilă 237

cu tine. Nu erai aşa cum mă aşteptasem, aşa că m-am


decis să joc la inspiraţie.
- La ce te aşteptaseşi?
- La cineva care ar fi acceptat să primească rapid nişte
bani în schimbul acţiunilor. Dar aproape de îndată ce
te-am întâlnit, mi-am dat seama că asta ar fi fost o abor­
dare greşită.
-A şa că mi-ai oferit ocazia să mă bălăcesc în supăra­
rea şi frustrarea pricinuite de moartea lui Crissie. Iar
eu m-am grăbit să profit de ea. Phila clătină din cap.
La naiba, chiar urăsc să fiu manipulată, Nick!
-Ştiu . Şi eu la fel. Dar nu crezi că, în acest caz, amân­
doi suntem vinovaţi că ne-am folosit unul de altul? Tu
te-ai grăbit să profiţi de ce îţi ofeream.
- Nu încerca să mă faci să mă simt vinovată. Deja, mă
simt ca o proastă, ceea ce-i suficient de rău.
- De ce te-ai simţi ca o proastă? întrebă el, gura înăs-
prindu-i-se. Ai obţinut ce ai vrut.
-Ocazia de a-i chinui pe membrii familiilor Castle-
ton şi Lightfoot pentru ce i-au făcut lui Crissie? Asta-i
o glumă. Deja, se chinuiesc foarte bine unul pe altul.
N-au nevoie de mine pentru a mai turna gaz pe foc.
- Cu câteva zile în urmă, nu erai sigură de asta. Dacă
acum te simţi mai împăcată cu toată situaţia, dacă chiar
ai reuşit să accepţi moartea lui Crissie, atunci ţi-ai atins
ţelul. Tot ce te rog este să mă ajuţi să-l ating pe al meu.
Phila doar se uită la el, simţindu-se prea obosită până
şi pentru a plânge. Apoi, se răsuci şi porni spre uşa bucă­
tăriei. Reuşi să ajungă până în prag înainte de a-şi pierde
controlul. Furia începu să clocotească în ea, alungând
epuizarea. Pumnul ei izbi cadrul uşii.
- De ce a trebuit să împingi lucrurile până intr-acolo
încât să te culci cu mine? rosti ea cu o voce gâtuită, răsu-
cindu-se pentru a-1 înfrunta. Nu puteai să le laşi la nivel
de afaceri?
Nick nu se clinti, dar tot trupul i se încordă. Când
vorbi, vocea îi fu blândă:
- Ţi-am spus de la bun început că a ne culca împreu­
nă nu are nici o legătură cu toate astea.
238 Amanda Quick

-Asta-i o minciună sfruntată, iar tu ştii asta. Te-ai


folosit de faptul că am fost atrasă de tine, la fel cum vrei
să te foloseşti de acţiunile mele. La fel cum vrei să mă
foloseşti pe post de momeală pentru a-1 atrage de partea
ta pe unul dintre ceilalţi, ca să te susţină în august.
- Dar tu?
- Ce-i cu mine? rosti ea printre dinţi.
-A i fost încântată să mă foloseşti în pat. Ai fost la fel
de încântată şi când m-ai folosit pentru a putea intra în
cercul familiilor.
Phila închise ochii pentru a-şi domoli furia care ame­
ninţa să o copleşească.
-N u. Nu a fost aşa.
- Dar cum a fost?
Ea deschise ochii.
- Nu m-am culcat cu tine pentru a putea intra în cer­
cul familiilor.
- Iar eu nu m-am culcat cu tine pentru a obţine acele
acţiuni.
Phila se simţi ameţită şi încolţită.
- Bănuiesc că, spuse ea încet, una peste alta, nici unul
dintre noi nu-şi permite să aibă încredere în celălalt. In
orice caz, nu în pat.
- Chiar nu?
-N u.
Se răsuci din nou şi se duse hotărâtă în sufragerie.
Se opri în mijlocul încăperii, dându-şi seama că nu avea
nici o destinaţie precisă în minte. Trebuise doar să sca­
pe din bucătărie.
- Phila, rosti Nick încet, în urma ei, nu fugi de mine.
Ajută-mă. Te rog!
- De ce aş face-o, fir-ai să fii?
- Ţi-am spus. Am nevoie de tine.
-Pentru a salva Castleton & Lightfoot. Se gândi
la Vicky şi la micul Jordan, şi la Reed, şi la Darren, şi la
Eleanor. Am impresia că ar trebui să fiţi în stare să vă
salvaţi singuri.
-N u putem s-o facem fără ajutorul tău.
O şansă incredibilă 239

Cuvintele Thelmei Anderson răsunară în urechile


Philei: „Eşti o cruciată înnăscută, Phila. O salvatoare a
celorlalţi. Este în firea ta, Phila“. Phila îşi dădu seama că
Thelma nu era singura care îi identificase cea mai mare
slăbiciune. Şi Nick i-o găsise rapid.
-Spune-mi ceva, Nick. Ce-ţi pasă ce se întâmplă cu
Castleton & Lightfoot, având în vedere felul cum s-au
purtat ceilalţi cu tine?
Nick ezită.
- Este dificil de explicat. Tot ce pot zice e că încă ţin
la familie.
- Familia are necazuri şi, cu toate că nimeni în afară
de Eleanor nu a vorbit cu tine de trei ani, tu încerci să
salvezi compania de dragul tuturor.
- Sună puţin cam dramatic, nu-i aşa? întrebă el zâm­
bind vag.
O fi sunând dramatic, dar sunase şi adevărat. Phila
îşi dădu seama că îl credea. Nu îi cerea asta pentru că
voia să se răzbune pe Hilary, sau, dacă voia, răzbunarea
era doar o consecinţă secundară. Scopul lui principal era
să salveze C<StL de dragul familiilor. Acum, îi înţelegea
acea dorinţă. Familia rămânea familie.
- In regulă, spuse Phila. O să fac tot ce pot. Doar să
nu te aştepţi la miracole.
- Mulţumesc, Phila!
-Nu-i nevoie să devii sentimental din acest motiv,
bine? Hai să ne limităm la o simplă relaţie de afaceri.
Porni spre dormitor.
-Phila?
-N u , rosti ea cu fermitate. Dacă vrei să rămâi în
continuare aici, vei dormi pe canapea. Nu vom face ca
această situaţie să fie şi mai confuză decât este deja.

Trei ore mai târziu, Nick decise că se săturase de ca­


napeaua plină de cocoloaşe. Dădu pătura la o parte şi se
ridică în picioare. Porni desculţ spre dormitor, deschise
cu grijă uşa şi privi spre pat. Abia desluşi silueta Philei
ghemuită sub pătură.
240 Amanda Quick
Deschise uşa şi mai mult şi intră în cameră. Phila nu
se mişcă. Nick se apropie de pat şi dădu încet pătura la
o parte. Apoi, se strecură lângă Phila.
O atinse uşor, iar ea, fără să se trezească, se răsuci
imediat în braţele lui, ghemuindu-se lipită de trupul
său. Unul dintre picioare i se strecură între ale lui.
O auzi suspinând încetişor la pieptul lui şi o mare ten­
siune păru să se evaporeze din el.
Phila greşise când spusese că, în pat, nu puteau avea
încredere unul în celălalt. Exact în pat erau cei mai
cinstiţi unul faţă de celălalt.
- Ticălosule, murmură ea cu voce somnoroasă.
Dar nu se îndepărtă de el. Vârful limbii ei îi atinse
sfârcul.
- Fă asta din nou, rosti el răsucindu-se pe spate şi tră­
gând-o după el.
Ea îi dădu ascultare, iar el se simţi străbătut de un
fior plăcut. Apoi, limba ei îi atinse celălalt sfârc, iar el
gemu încetişor. El îi mângâie dosul mătăsos al coapsei,
găsi poalele cămăşii de noapte şi i le ridică în talie. Dege­
tele lui trecură încet prin despicătura caldă dintre fesele
ei. Nick simţi micul fior care o făcu să se cutremure şi
zâmbi în întuneric.
- Lua-te-ar naiba, Nick! Cum de-mi faci asta?
Dar nu aşteptă răspunsul lui. începu să se mişte în
jos sub pătură. Nick îi simţi dinţii pe pielea stomacului.
Când el îşi mişcă piciorul, ea coborî şi mai mult. Dege­
tele ei trasară o dâră înaintea gurii ei, găsind baza bărbă­
ţiei lui şi cuprinzându-i-o nerăbdătoare. El deja era tare
ca piatra. Fusese aşa de când intrase în cameră.
- Iubito, murmură el. Sărută-mă. Te rog. Vreau să-ţi
simt gura pe mine.
Ea începu instantaneu să se tragă în sus pe el, îndrep-
tându-se spre buzele lui. El o opri cu blândeţe, împreu-
nându-şi mâinile în părul ei.
-Sărută-mă acolo jos, murmură el cu voce răguşită.
Unde îţi este mâna.
Ea se cutremură din nou şi coborî iarăşi pe pânte­
cul lui, către bărbăţia lui tare. El îi simţi respiraţia
O şansă incredibilă 241

răvăşindu-i părul de deasupra coapselor, apoi respiraţia


i se tăie când îi simţi buzele pe mădularul care zvâcnea.
-E ste atât de bine! spuse Nick. Atât de al naibii de
bine!
Se ridică în gura ei caldă şi moale, iar era îl primi ne­
răbdătoare. Degetele ei trasau linii haotice pe interiorul
coapselor lui. Tot trupul lui începu să devină rigid.
-Acum , rosti el întinzând o mână pentru a lua pa­
cheţelul din sertarul noptierei.
Degetele lui atinseră revolverul. II dădu la o parte,
căutând prezervativele. Phila îi dădu drumul în timp ce
el îşi puse repede unul. El îşi coborî mâna pentru a se
ajuta să intre în ea, simţindu-i deschizătura strâmtă
şi fierbinte cedând încet când ea se împinse nerăbdă­
toare spre el.
Apoi, ajunse în ea, unde trebuia să fie. Adânc în ea.
Expiră anevoie, savurând dulcea căldură care îl cuprin­
dea. îşi trecu mâinile peste coapsele delicate şi arcui­
te ale Philei, iar ea ţipă şi se încleştă de umerii lui. îi
simţi unghiile înfigându-i-se în piele şi râse în surdină
pe întuneric.
în câteva minute, era deveni rigidă de plăcerea tot
mai intensă, iar el cedă propriului orgasm zguduitor.
Phila se prăbuşi pe el.
Mult timp mai târziu, el se răsuci adormit şi o strânse
pe Phila şi mai tare la piept. Credea că ea dormea, dar îi
auzi vocea joasă în întuneric.
-A l cui era copilul?
-Cum?
Nick avu nevoie de câteva secunde pentru a reveni
la realitate. Plutise în plăcuta toropeală de după sex şi
intenţionase să se cufunde direct în somn.
Ea îşi puse bărbia pe braţele încrucişate şi se uită la el
cu ochi ei mari, cercetători şi atenţi.
- Copilul lui Hilary. Al cui era?
- E un subiect foarte potrivit de discutat acum.
- A existat un copil. Toată lumea e de acord cu asta.
Al tău nu era, aşa că al cui a fost?
Nick îşi frecă baza nasului, simţindu-se epuizat.
242 Amanda Quick

- Bănuiesc că al tatălui meu. Probabil că s-a apucat


să-l seducă de îndată ce a simţit că vreau să pun capăt
căsniciei cu ea.
- Nu! Phila alungă nerăbdătoare ideea. Nu a fost al
lui Reed.
Nick încetă să-şi mai frece nasul.
- S-a grăbit să se însoare cu ea.
Phila îl privi gânditoare.
-D eci, tu ai crezut mereu că Reed s-a culcat cu
Hilary?
- Nu prea are rost să speculăm într-un sens sau altul.
E de domeniul trecutului.
- Stai puţin! Şi aşa este suficient de rău că Reed bănu­
ieşte că ţi-ai abandonat copilul, dar nu mi-am dat seama
că tu ai putea crede că el a lăsat-o pe Hilary însărcinată.
Nick deveni brusc foarte încordat.
- Nu crezi că este cea mai logică explicaţie, date fiind
circumstanţele?
- Dumnezeule mare, nu! Reed nu s-ar fi culcat nici­
odată cu soţia ta. In orice caz, nu cât a fost măritată
cu tine. In plus, Eleanor spune că Hilary susţine că a
fost violată.
- Da, ştiu.
- Reed nu şi-ar folosi niciodată forţa împotriva unei
femei, după cum nici tu n-ai face-o.
-N u, dar Hilary este foarte capabilă s-o mintă pe
Eleanor.
- Posibil, dar eu tot nu-1 văd pe Reed ca fiind vinovat,
în nici una dintre variante. El a intervenit doar fiindcă
a fost convins că trebuia să se revanşeze pentru ce cre­
dea că ai făcut tu. Zău, Nick, cum ai putut să fii atât de
prost, încât să crezi că tatăl tău s-a culcat cu soţia ta?
Nick se înfurie.
- S-a însurat cu ea, pentru numele lui Dumnezeu! In
ziua în care s-a finalizat divorţul nostru. Ce era să cred?
-C e pereche de idioţi! Atât de inteligenţi în anu­
mite privinţe, proşti ca noaptea în altele. Phila se ridi­
că în şezut, îşi trase picioarele la piept şi îşi cuprinse
O şansă incredibilă 243

genunchii cu braţele. Puzzle-ul o atrăgea din nou. Hai să


ne gândim puţin!
- De ce să ne ostenim?
- Deoarece cred că s-ar putea să fie important.
- E de domeniul trecutului, Phila.
Ea clătină gânditoare din cap.
-N u sunt chiar atât de sigură de asta.
- La naiba! S-a întâmplat cu trei ani în urmă.
- încă afectează familiile.
- Nu-ţi cer să stai aici până în august pentru a putea
face pe asistenta socială. Asta nu-i o familie disfuncţio­
nală care are nevoie de serviciile tale de consiliere profe­
sionistă. Ascultă-mă pe mine, bine? Nu te priveşte decât
partea de afaceri a situaţiei. Mă ocup eu de detalii.
Phila rămase tăcută, dar Nick aproape că îi putea auzi
rotiţele învârtindu-i-se în cap. Motoraşul ei se tura din
nou, iar el trebui să recunoască faptul că se simţea uşurat,
în seara aceea, ea îl făcuse să tragă o sperietură zdravănă
când intrase şi o găsise arătând de parcă renunţase la
toată lumea, inclusiv la el.
Nick îi mai acordă câteva minute de gândire în tă­
cere, dar, văzând că ea tot nu se întindea lângă el, îşi
pierdu răbdarea.
- în regulă, poate că vreun străin a lăsat-o însărcinată
pe Hilary. Vreun bărbat cu care a avut o relaţie.
- Puţin probabil.
- De ce? E al naibii de sigur că pe mine nu m-a iubit.
Ar fi putut foarte bine să aibă o relaţie, să rămână însăr­
cinată la momentul oportun şi să se hotărască a se folosi
de sarcină în avantajul ei.
- Nu cred că asta s-a întâmplat. Eleanor spunea că a
văzut-o pe Hilary în dimineaţa de după ce a aflat că
este însărcinată. Hilary era înnebunită. Asta nu-i atitu­
dinea unei femei mature, sofisticate care pur şi simplu
are o afacere şi rămâne însărcinată accidental. Intr-o
astfel de situaţie, o asemenea femeie ar fi rezolvat dis­
cret problema.
-Pentru Dumnezeu, Phila! Ţi-am zis că Hilary este
mai mult decât capabilă să mintă.
244 Amanda Quick

-T e cred. Dar nu cred că Eleanor m-a minţit azi-dimi-


neaţă. Ea crede sincer că Hilary a fost violată. Simte că
trebuie s-o protejeze. Mă întreb de ce.
-Ţi-am spus că Eleanor vrea ca Hilary să se ocupe în
continuare de companie pentru ca Darren să-şi poată
începe cariera de politician. Normal că vrea s-o proteje­
ze. Ce-ar fi să încetezi a căuta răspunsuri şi să te culci?
-încetează să-mi mai zici ce am de făcut! Ştii că nu
sunt în stare să primesc ordine.
- Adevărat. Din fericire, există lucruri pe care eşti în
stare le faci foarte bine, aşa încât cred că o să te păstrez.
Ea îl privi cu ochi mari prin întuneric. Nick se gândi
că erau ochii unei vulpiţe deştepte. în ciuda întunericu­
lui, îşi dădu seama că privirea Philei era din nou plină
de energie.
- Doar atâta vreme cât înţelegi că, de data asta, relaţia
noastră este strict de afaceri, declară Phila.
El îşi trecu degetul mare peste graţioasa ei spinare.
- Doamnă, pe cine încerci să prosteşti?

capitolul 14
în dimineaţa următoare, o bătaie în uşa casei o trezi
pe Phila. Deschise încet ochii, conştientă că ceva greu
o ţintuia locului. împinse instinctiv acea greutate care o
deranja, încercând s-o dea la o parte. Degetele ei dădură
de piele goală, piele pe care era un păr aspru - piele
masculină. înnebunită brusc, se trezi de-a binelea, zbă-
tându-se cu sălbăticie să scape.
- Phila! Phila, stai. Opreşte-te. Sunt eu. Calmează-te,
iubito!
- Dă-te jos de pe mine! şuieră ea cu vocea estompată,
împingând umerii largi ai lui Nick.
- Mă dau jos de pe tine. Iartă-mă! Probabil că mi-am
schimbat poziţia în somn.
Nick se răsuci repede pe o parte, desprinzându-şi pi­
cioarele dintre ale ei. Stătuse întins pe jumătate peste
O şansă incredibilă 245

ea, coapsele lui grele ţintuind partea de jos a trupului ei,


iar braţul lui ajunsese peste sânii ei.
Respirând rapid, Phila se ridică în şezut şi îşi dădu
părul la o parte de pe ochi.
-T e simţi bine? rosti Nick cu blândeţe.
- E cineva la uşă.
- Deschid eu. Nick dădu pătura la o parte şi se ridică.
O privi îngrijorat. Te simţi bine?
Ea dădu repede din cap, evitându-i privirea.
- Da. Da, mă simt bine. M-am panicat o clipă, asta-i
tot. Ştii că nu suport să am un bărbat deasupra.
- A fost un accident, iubito.
- Ştiu, ştiu. Du-te şi vezi cine-i la uşă.
Ii făcu semn să iasă din cameră. Nick trase pe el o
pereche de blugi şi ieşi ezitând din dormitor. Phila trase
adânc aer în piept de câteva ori, încercând să-şi revină.
Nu fusese chiar atât de rău de data aceea. Panica fusese
scurtă şi deja era pe cale să dispară.
Nick nu i-ar fi făcut rău niciodată. Doar că, acciden­
tal, îi declanşase o veche spaimă reflexă.
Auzi vocea lui Reed Lightfoot din sufragerie. Phila se
dădu jos din pat şi îşi puse halatul. Când deschise uşa
dormitorului, se simţi din nou aproape calmă.
- Vai ce ochi strălucitori ai şi ce plină de energie pari
în dimineaţa asta, Phila, rosti Reed vesel, zărind-o în
hol. Tocmai îi spuneam lui Nick că m-am gândit că
s-ar putea să ai chef să loveşti din nou o minge de golf.
Ce zici?
Phila clipi, iar privirea i se îndreptă spre Nick, care
stătea desculţ lângă uşa din faţă. Avea o expresie atentă,
iar ea ştiu că din nou punea ceva la cale. Phila căscă.
- Nu cred că sunt în stare astăzi, Reed. De ce nu te
duci tu cu el, Nick?
Urmară câteva clipe de tăcere ciudată, în care ambii
bărbaţi asimilară cuvintele ei. Reed îşi drese glasul.
- E din scurt. Probabil că ai o mulţime de alte lucruri
de făcut, Nick.
- Da. Şi nici n-am crosele la mine. N-am mai jucat de
ceva vreme, spuse Nick.
246 Amanda Quick

Ochii Philei se îngustară.


-N u fiţi ridicoli. Nu e mai din scurt pentru tine,
Nick, decât ar fi fost pentru mine. N-ai nimic deosebit
de făcut în dimineaţa asta, iar crose poţi închiria de la
club. Dumnezeule, având în vedere faptul că faceţi par­
te din familia Lightfoot, probabil că directorul clubului
v-ar împrumuta crosele lui, dacă ar fi nevoie.
- Oricum, probabil că terenul este aglomerat în dimi­
neaţa asta, sugeră Reed cu voce slabă. Poate că ar fi mai
bine să încercăm altă dată.
-D a.
Phila se încruntă la cei doi bărbaţi.
- Ia duceţi-vă! Nu sunt obişnuită să am atât de mulţi
bărbaţi în sufragerie la o oră atât de matinală. Mă face
să mă simt nervoasă.
Reed dădu din cap cu o mişcare bruscă.
- Cum vrei tu, Nick. Ai chef să joci?
- Probabil că m-ai bate măr.
Reed începu să zâmbească diavoleşte.
-A i perfectă dreptate! Mai ales că nu mai ai
antrenament.
-N u sunt chiar atât de lipsit de antrenament. Dacă
eşti atât de sigur de tine, eşti dispus să pui la bătaie
nişte bani?
Reed suspină.
-A r fi ca şi cum i-aş lua acadeaua unui copil.
- Rămâne de văzut. Stai să-mi pun nişte pantofi. Vin
imediat.
Nick porni cu paşi mari spre dormitor.
Reed se uită la Phila. Sprâncenele i se ridicară.
-Sigur nu vrei să vii cu noi?
- Sigur. Vreau un mic dejun adevărat. O cafea şi un
croasant nu-mi sunt suficiente.
- Am putea lua o masă adevărată la restaurantul clu­
bului, înainte de a ne duce pe teren.
- Ha! Te cunosc deja. Mă ademeneşti acolo cu promi­
siunea şuncii şi ouălor, iar apoi, mi-ai spune că n-avem
timp să mâncăm. Că prea mulţi oameni îşi aşteaptă
O şansă incredibilă 247

rândul. M-ai zori pe teren, după care ar trebui să merg


cale de 18 găuri cu stomacul chiorăind.
Reed privi prin încăpere.
- De ce ai insistat ca Nick să meargă cu mine?
-C red că e timpul ca voi doi să vă cunoaşteţi din
nou. Cred că, la un moment dat, amândoi aţi uitat câte­
va lucruri importante despre voi.
- Cum ar fi?
-Daţi-vă singuri seama. Amândoi sunteţi rezonabil
de deştepţi. Nu strălucitor de deştepţi, dar categoric
peste media populaţiei masculine. Nu se ştie ce s-ar pu­
tea să descoperiţi dacă vă străduiţi.
Phila îşi aranjă cordonul halatului mov, pe care îl
purta. Nick apăru din dormitor cu hanoracul pe umăr.
Se apropie de Phila şi o sărută cu fermitate pe gură.
- Nu uita înţelegerea noastră, bine?
Phila îşi îngustă ochii.
- Hai, plecaţi de-aici!
- E mereu la fel de morocănoasă dimineaţă? întrebă
Reed în timp ce îşi urmă fiul pe uşă.
-N u, uneori e şi mai morocănoasă. Dar nu-ţi face
griji, mă ocup de problemă.
Uşa se închise în urma lor.
Phila îşi dădu ochii peste cap şi se îndreptă spre bu­
cătărie, pentru a pune de cafea. După ce porni aparatul,
se îndreptă spre dormitor, intenţionând să-şi facă duşul
de dimineaţă.
Ajunse la jumătatea coridorului când observă că uşa
şifonierului era întredeschisă. O deschise şi văzu că Nick
îndesase acolo aşternutul pe care i-1 dăduse cu o seară în
urmă, pentru a-1 pune pe canapea. Probabil că o făcuse
în grabă, în drum spre uşa de la intrare.
Era a doua oară când se străduise să ascundă faptul că
fusese expulzat pe canapea. Probabil că era orgoliu pur
masculin. Se simţi ciudat de înduioşată când îşi dădu
seama că mândria lui masculină n-ar fi permis cuiva să
creadă că el ar putea fi obligat să-şi petreacă noaptea
în sufragerie. în multe alte privinţe, era atât de rece şi
de sigur de sine.
248 Amanda Quick

Philei îi trecu prin minte că probabil căsnicia cu Hila-


ry fusese o cruce greu de dus pentru un bărbat ca Nick.
începu să aranjeze în dulap aşternutul pe care Nick îl
îndesase acolo împreună cu hainele lui.
Ceva foşni în buzunarul cămăşii pe care o purtase
cu o seară în urmă, când se întorsese din călătorie.
Phila se uită în buzunar şi văzu o foaie de hârtie îndoită
în patru.
Aproape că se convinse să nu se uite, dar instinctul o
făcu să scoată hârtia din buzunar. O despături cu grijă
şi văzu că era copia trimisă prin fax a unui articol datat
cu două luni şi jumătate mai devreme.

Holloway. Un bărbat din zona oraşului Holloway


a fost condamnat astăzi în urma acuzaţiilor de posesie
de droguri şi de atacare a unei asistente sociale, mai de
mult anul acesta.
Elijahfoshua Spalding urmează să petreacă 18 luni
în închisoare.
Atacul a avut loc în parcarea de la Holloway Grill.
Conform mărturiei de la proces, Spalding a acceptat
să se întâlnească la restaurant cu Philadelphia Fox,
asistenta socială, pentru a discuta chestiuni legate de
copiii luaţi în plasament de el şi de soţia lui, Ruth.
Spalding şi Fox au sosit în parcare aproximativ în
acelaşi timp. Intre ei a izbucnit o ceartă în decursul
căreia Spalding a atacat-o pe asistenta socială şi a în­
cercat s-o bage cu forţa în camioneta lui. Fox s-a lup­
tat cu el, iar Spalding a scos o armă din camionetă.
O ameninţa cu ea când poliţia a sosit la locul faptei.
Când a fost percheziţionat cu ocazia arestării, asu­
pra lui a fost găsită o anumită cantitate de heroină.
Spalding a pledat vinovat la acuzaţia de atac.
La proces, soţia lui a susţinut că bărbatul ei nu a
consumat niciodată droguri. Copiii aflaţi în grija soţi­
lor Spalding au fost trimişi la alte cămine.
O şansă incredibilă 249

Degetele Philei tremurau când împături la loc hârtia.


Nick scotocise prin trecutul ei. Se întrebă înnebunită
ce căutase sau, şi mai grav, ce suspectase.
îşi spuse că el nu avea cum să ştie mai mult decât ce
relatase articolul. Nu exista nici un motiv pentru ca el să
creadă că mai exista şi altceva legat de povestea aceea.
Se aşeză pe braţul gros al canapelei, încercând să
gândească logic. Nu avea absolut nici un motiv pentru
a-şi face griji. Pur şi simplu, fusese curios în privin­
ţa lui Elijah Spalding. Era normal. La urma urmelor,
ştia că ea se temea de individ şi avusese grijă să înveţe
cum să se protejeze singură în caz că Spalding apărea în
viaţa ei.
Se decise că asta era tot. Nick doar îşi satisfăcuse
curiozitatea. îi spusese tatălui său că se va ocupa de
chestiune, aşa că obţinuse o copie a unui articol care
relata povestea.
Phila îşi zise că avea destule lucruri pentru care
să-şi facă griji, aşa că nu era cazul să devină paranoică în
privinţa aceluia.

-S e pare că îmi datorezi o bere, Nick, ca să nu mai


pomenesc şi de cei zece dolari. Reed rânjea larg în timp
ce se îndepărtă primul de a optsprezecea gaură, în direc­
ţia clubului. Cel mai uşor câştigaţi bani de mult timp.
Când ai jucat ultima dată?
-C u şase luni în urmă. Am jucat o partidă cu un
client.
- L-ai bătut?
- Da. Dar nu era atât de bun ca tine. Desigur, tu ai
exersat mult în ultima vreme.
Reed încetă să mai zâmbească.
-A şa este.
- Hai să-ţi dau o bere.
-N u uita de cei zece dolari.
Găsiră două scaune libere pe terasa clubului. Nick se
aşeză pe unul, sprijinit de spătar, cu un picior ridicat pe
genunchiul celuilalt şi cu o sticlă de bere rece în mână.
250 Amanda Quick

Reed luă o înghiţitură zdravănă direct din cutia de


Rainier.
- Bine că nu este Eleanor aici, să se uite la noi. Ară­
tăm ca doi muncitori după o zi de muncă grea la vola­
nul unui utilaj greu. Ea consideră că berea este pentru
clasa de jos.
- Eleanor mereu a avut o problemă cu clasele.
-N ora obişnuia să spună că asta era din cauză că
Eleanor considera în sinea ei că se măritase cu cineva
care îi era inferior. Reed rămase tăcut un minut. Nora
avea dreptate de cele mai multe ori.
-D a.
- Fetişcana aia a ta crede că are dreptate de cele mai
multe ori.
- Crede că are dreptate mereu.
Nick privi un grup de patru persoane care se pregătea
să se ducă pe teren.
- Şi are?
- încă nu ştiu, rosti Nick încet. Dar încep să cred
că are instincte foarte bune în privinţa majorităţii
lucrurilor.
-A re o părere al naibii de greşită legată de politică,
dar bănuiesc că e de aşteptat având în vedere mediul în
care a crescut, remarcă Reed înţelegător.
- Da. E de aşteptat.
-A renunţat la ideea aia dementă că am fi răspunză­
tori de moartea lui Crissie Masters?
-A ajuns la concluzia că a fost un caz de ghinion
cosmic. Cred că aşa l-a descris.
Reed se gândi la asta.
-S-ar putea să fie un dram de adevăr. Lucrurile au
fost total haotice cât timp Crissie a fost aici. Era multă
tensiune. Multă furie. Burke a fost singurul care se dis­
tra. Era ca un copil cu o pocnitoare.
- Ceea ce făcea situaţia şi mai instabilă.
- Chiar aşa. Reed mai luă o înghiţitură de bere. Ce-ai
de gând să faci cu domnişoara Philadelphia Fox?
-C red că o s-o păstrez prin preajmă.
- Până recuperezi acţiunile de la ea?
O şansă incredibilă 251

Nick zâmbi lent.


- Chiar şi după ce voi obţine acţiunile de la ea.
-M da, începusem să am impresia asta. Când vei ob­
ţine acţiunile alea, Nick?
- Curând.
Reed întoarse capul şi îşi privi calm fiul.
- Ce vei face cu ele după ce le vei obţine?
Nick se aşeză mai comod pe scaun, cu privirea aţintită
asupra celor patru, care se îndreptau spre prima gaură.
- Tată, crezi că e posibil ca unul dintre noi sau amân­
doi să fi făcut o greşeală cu trei ani în urmă?
Reed oftă încet.
-N u e nevoie să te întreb de unde ţi-a venit această
idee, nu-i aşa? Micuţa gură mare ţi-a băgat gândul ăsta
în cap.
- Ţi l-a băgat şi ţie?
-Trebuie să recunosc că fetişcana aia are un mod
aparte de a te face să stai să te gândeşti la anumite lu­
cruri, rosti Reed cu grijă, în cele din urmă. Şi Nora era
capabilă de asta.
- Şă te facă să stai să te gândeşti?
-Îh î. Reed mai luă o gură de bere. Uneori, vedea
lucrurile mult mai limpede decât mine. Se pricepea la
oameni mai bine decât m-am priceput eu vreodată.
Nick decise că mai apropiaţi de-atât nu puteau fi deo­
camdată. Poate că era vremea să-şi asume un alt risc.
- Dacă chiar vrei să ştii ce voi face cu acţiunile Philei,
îţi voi spune.
Reed îl studie impasibil, câteva clipe îndelungate.
- Ţe ascult.
- îi voi cere să mă susţină la întrunirea din august.
- De ce? Vocea lui Reed devenise aspră. Acţiunile îi
aparţin lui Darren, iar tu ştii asta al naibii de bine.
- Ştiu. Dar nu sunt sigur că pot convinge pe Darren
să mă susţină. Totuşi, am nevoie ca, în afară de Phila,
unul dintre voi să fie de partea mea.
-U n u l dintre noi?
-T u , Darren şi Vicky sau Eleanor.
-C e dracu’ urmăreşti, Nick?
252 Amanda Quick

-V oi încerca să scot Castleton <Sc Lightfoot din apă


înainte de a se scufunda.
Mâinile lui Reed strânseră cutia de bere.
- Poate că ar fi bine să-mi spui întreaga poveste.
Nick luă încă o înghiţitură de bere şi i-o spuse.

Phila se întreba cum mergea partida de golf şi se


gândea să facă o plimbare pe plajă când Hilary sosi
la uşa din faţă. In clipa în care văzu cine era vizitatoa­
rea, Phila îşi dori să fi plecat pe plajă cu cinci minute
mai devreme.
-Intră, rosti Phila politicoasă fiindcă era singurul
lucru pe care îl putea spune în acele condiţii. Vrei niş­
te cafea?
-A ş vrea, mulţumesc.
Hilary rămase locului câteva clipe, prea elegantă
pentru a nu părea nelalocul ei în încăperea confortabil
de simplă.
Purta o pereche de pantaloni negri strâmţi şi o
austeră cămaşă roşie-cafenie cu manşete late. Câteva
lănţişoare simple, de aur atârnau graţioase până la mij­
locul cămăşii.
- Ia loc, o pofti Phila, apoi se duse în bucătărie.
Când se întoarse, văzu că Hilary alesese canapeaua.
Stătea cu o atitudine regală pe margine, pentru a nu se
lăsa absorbită în adânciturile pernelor vechi. în timp
ce luă cafeaua, o examină pe Phila.
- Este greu de crezut că tu şi Crissie aţi fost atât de
apropiate.
-T e îndoieşti de asta?
-N u . Crissie a vorbit suficient de mult despre tine
pentru a-mi da seama că voi două aţi avut o relaţie spe­
cială. Hilary făcu o pauză. Uneori, aproape că invidiam
relaţia voastră.
- Nu aveai de ce, rosti Phila cu blândeţe, aşezându-se
pe fotoliul din faţa lui Hilary. Dacă îţi pun o întrebare,
îmi vei răspunde sincer?
-N u ştiu.
- Chiar ai fost violată, după cum spune Eleanor?
O şansă incredibilă 253

Capul lui Hilary se răsuci brusc. O fixă pe Phila cu o


privire sălbatică.
-D a!
Phila trase adânc aer în piept, simţindu-se cuprinsă
de milă.
- îmi pare atât de rău!
Hilary se controlă aproape imediat.
- Nu mi-am dat seama că Eleanor ţi-a zis atât de mul­
te. N-a spus asta nimănui altcuiva.
- Era supărată.
-T u ai supărat-o, o acuză Hilary.
-D a . Eu... Phila înghiţi un nod. Mă tem că am
răniţ-o.
- îi răneşti pe mulţi oameni prin simplul fapt că eşti
aici. Nu crezi că e vremea să ne dai acţiunile şi să pleci?
- Probabil.
Urmă o tăcere lungă, apoi Hilary rosti încet:
- Mi-a spus că sunt rece. Mi-a zis că sunt doar carapa­
cea frumoasă a unei femei. N-a putut tolera faptul că nu
eram atrasă de el.
Phila îşi puse jos cana şi îşi împreună mâinile.
- Nu e nevoie să-mi povesteşti asta, Hilary.
- De ce nu? Tu crezi că vei ajunge să faci parte din fa­
milie, nu-i aşa? Poate că ar fi bine să afli puţin mai multe
despre familia în care speri să intri. Poate că adevărul îţi
va deschide ochii.
-N u cred că vrei să-mi spui asta.
Hilary se uită la ea cu o privire tăioasă.
- Poate că ai dreptate. Nu este o poveste foarte
plăcută.
- Mai bine, spune-mi despre Crissie.
Hilary ezită, expresia de pe chipul ei îndulcindu-se.
-Crissie era specială. Ceilalţi o considerau foarte
egocentrică. Dar eu o înţelegeam. Iar ea mă înţelegea
pe mine.
- Ştiu.
- N-am fost niciodată atât de apropiată de cineva cum
am fost de Crissie.
Phila dădu din cap.
254 Amanda Quick

- Ştii totul, nu? întrebă Hilary cu voce sugrumată.


- Că voi două aţi fost iubite? Da. M-am gândit serios
noaptea trecută, iar în cele din urmă, am pus cap la cap
cele aflate de la familii şi unele lucruri pe care Crissie mi
le-a spus despre tine. Crissie a fost discretă şi nu mi-ar
fi zis niciodată de-a dreptul că are o relaţie cu tine. Dar
ajungând să vă cunosc pe toţi, nu mi-a fost prea greu
să-mi dau seama.
Hilary o studie.
- Nu eşti geloasă, nu?
- Eu şi Crissie am fost cele mai bune prietene, dar
n-am fost niciodată iubite. A ştiut că nu vom fi nicioda­
tă, încă înainte ca eu să ştiu. Phila sorbi din cafea. Băr­
baţii îi displăceau total. Considera că toţi erau proşti,
deşi ocazional îi găsea utili. Obişnuia să spună că eu
sunt fără speranţă captivă în heterosexualitatea mea şi
că era al naibii de mare păcat.
„Era păcat pentru că nici măcar nu mă bucuram de
ea.“ Crissie ar fi fost sincer fericită să afle Nick schim­
base măcar atât lucru.
Gura lui Hilary se arcui cu asprime.
- Până s-o întâlnesc pe Crissie, nu mi-am dat seama
de ce nu mă simţeam atrasă de Nick sau de alt bărbat.
N-am făcut sex cu Nick până în noaptea nunţii fiindcă
mă temeam că va realiza că niciodată nu voi fi atrasă fizic
de el. Am simţit că este un bărbat interesat de dragostea
carnală, un bărbat pasional. Dar când am cunoscut-o pe
Crissie, am înţeles în cele din urmă. Am încetat să mă
străduiesc să fiu altfel decât sunt.
- Dar te-ai măritat cu Reed.
- Doar din cauza copilului. Reed nu m-a atins
niciodată.
- Amândoi aveţi vieţi singuratice, nu-i aşa?
-A m ţelurile mele. Sunt satisfăcută cu ele. Ochii lui
Hilary erau în continuare aţintiţi asupra Philei, dar pri­
virea nu-i mai era dură. Dacă ştii că eu şi Crissie aveam
o relaţie, atunci află şi că intenţiona să-mi dea mie ac­
ţiunile acelea sau cel puţin să mă susţină la întrunirea
anuală. Ştia cât de importante erau pentru mine.
O şansă incredibilă 255

- Dar nu ţi le-a dat ţie, Hilary. Şi nici nu ţi le-a lăsat


prin testament. Mi le-a lăsat mie, şi nu erau însoţite de
instrucţiuni de folosire.
-Crissie era plină de viaţă. N-avea de unde să ştie că
va muri înainte de întrunirea din august. Nu i-a trecut
prin minte s-şi schimbe testamentul. Era prea tânără
pentru a se gândi la astfel de lucruri. Nici una dintre
noi nu s-a gândit că era posibil ca ea să moară.
-N u cred că şi-ar fi modificat testamentul nici dacă
s-ar fi gândit la moarte. Ţi-am spus că eu şi Crissie am
fost cele mai bune prietene.
- Dar eu am fost iubita ei.
-A avut şi alte iubite, Hilary. Nici pe ele nu le-a tre­
cut în testament.
- Lua-te-ar naiba, ştiu că ea a vrut ca eu să am acele
acţiuni! Mi-a spus asta. Nu ai nici un drept asupra lor.
Eşti atât de orbită de iubirea pentru Nick, încât îl vei
lăsa să-ţi spună ce să faci cu acele acţiuni?
Phila se gândi la asta.
-Nu-1 susţin pentru că sunt îndrăgostită de el.
- Chiar crezi că eşti îndrăgostită de el? Vocea lui Hila­
ry se înmuiase. Crezi că se va însura cu tine?
Phila clătină din cap.
-N-are nici o legătură cu asta. Este o decizie de
afaceri.
- O decizie de afaceri? Vrei să spui că-ţi oferă atât de
mulţi bani, încât nu poţi rezista? A descoperit în cele
din urmă care-i preţul tău?
-N u , rosti Phila. A fost prea deştept pentru a încer­
ca. Şi-a dat seama că m-aş fi înfuriat la culme dacă ar fi
încercat să mă cumpere.
- Care-i secretul lui? vru Hilary să ştie.
-A m încredere în el că va face cum e cel mai bine
pentru familii.
- Ai încredere în el? Eşti nebună! După ce ţi-am spus
că mi-a făcut?
- N-ai zis că Nick a fost cel care te-a violat.
- Ei bine, el a fost, proasto!
- Serios?
256 Amanda Quick

Phila îşi dădu seama că i se răcea cafeaua.


- Da, da, da! Hilary sări în picioare, ceaşca şi farfu­
rioara zăngănind când aproape că le trânti pe măsuţă.
M-a rănit foarte tare. Cumplit de tare!
Phila îşi privi cafeaua.
-N u te cred, Hilary. De fapt, nu cred că te-a violat
cineva.
-Atunci, eşti mai proastă decât am crezut. Hilary
se repezi spre uşă, apoi se opri, dar nu se uită îndărăt.
Spune-mi un lucru, dacă poţi. Trebuie să ştiu.
- Ce trebuie să ştii, Hilary?
- De ce tu? De ce te-a iubit Crissie atât de mult. Nici
măcar nu i-ai fost iubită.
Phila simţi cum ochii i se umplură de lacrimi, care
începură să-i curgă pe obraji.
-Nu-ţi dai seama? şopti ea. Nu pricepi? Eu am fost
singura persoană cu care putea să lase garda jos şi să-şi
asume riscul de a fi bună. Eu am fost singura persoa­
nă care n-a dorit nimic de la ea, cu excepţia prieteniei
sale, singura persoană care nu a încercat să se folosească
de ea.
-Niciodată n-am încercat să mă folosesc de ea.
- Ba sigur că ai încercat. Toată lumea a încercat. Cu
excepţia mea. Cu mine, se simţea în siguranţă. Dar s-a
înşelat, nu-i aşa? In cele din urmă, n-am putut s-o pro­
tejez, nu?
Urmară câteva clipe îndelungate de tăcere înainte ca
Hilary să rostească pe un ton foarte distant:
-Amândouă am iubit-o, dar cred că nici una dintre
noi n-ar fi putut s-o protejeze. Crissie a fost cel mai mare
duşman al ei. Cum poţi salva pe cineva de el însuşi?
Phila clipi încercând să-şi stăvilească lacrimile.
-N u ştiu. O, Doamne! Pur şi simplu, nu ştiu.
Balamale uşii scârţâiră când Hilary o deschise.
- încă ceva, Phila. Nu te mai apropia de Eleanor, auzi
ce-ţi spun? Nu vreau s-o superi. Are destule pe cap.
Uşa se trânti în urma ei.
Phila aşteptă până când îşi simţi picioarele sufi­
cient de capabile s-o susţină, apoi se ridică şi se duse
O şansă incredibilă 257

în bucătărie. Lacrimile se amestecară cu cafeaua rece pe


care o vărsă în chiuvetă.

Mai târziu în după-amiaza aceea, în timp ce străba­


tea aleea din faţa caselor Lightfoot şi Lightfoot, Phila se
decise că nimic nu era mai bun decât râsul unui copil
pentru a-ţi alunga gândurile morbide.
Ţipetele entuziasmate ale lui Jordan răsunau pe toată
pajiştea. Phila se uită printre barele din fier forjat ale
porţii şi văzu că băieţelul se distra de minune rostogo-
lindu-se pe un mic dâmb. De îndată ce ajungea jos, se
ridica şi alega din nou în vârf pentru a o lua de la capăt.
Cupcake şi Fifi alergau în sus şi în jos pe dâmbul aco­
perit de iarbă, însoţindu-1 pe Jordan şi distrându-se şi ei
din plin.
Phila rămase locului un minut, cu degetele încleşta­
te pe_ barele porţii. Avea o senzaţie ciudat de melanco­
lică. Insă înainte de a reuşi să identifice corect bizarul
sentiment, Jordan o zări şi îi făcu entuziasmat cu mâna.
Apoi, porni în fugă spre ea. Rottweilerii îl urmară.
-Bună, Phila! Bună, Phila! Bună, Phila! îşi cântă
Jordan litania de întâmpinare în timp ce se năpustea
spre ea.
- Bună şi ţie. Ce mai faci?
Mângâie câinii, străduindu-se să-i facă să nu sară
pe ea.
-M ă ameţesc, rosti Jordan rânjind mândru.
- E amuzant?
El dădu energic din cap.
- Vrei să încerci?
-Astăzi, nu, mersi. Sunt ameţită deja. Unde-i mama
ta? Phila se uită automat spre casa de vacanţă a Castle-
tonilor, către care arătă Jordan. O văzu pe Victoria ri-
dicându-se de pe leagănul aflat pe verandă şi pornind
spre poartă. A, iat-o! Phila încercă să mângâie câinii
pentru ultima oară şi îşi îndreptă trupul. în clipa ace­
ea, nu avea starea de spirit necesară pentru a vorbi
cu vreun adult Castleton sau Lightfoot. Salut-o din
partea mea.
258 Amanda Quick

- Unde te duci?
- Să mă plimb.
-Phila! strigă Victoria, care aproape că ajunsese la
poartă.
Phila gemu.
- Bună, Vicky! Eu şi Jordan am stat puţin de vorbă.
Mă duc să mă plimb.
- Venim cu tine.
- Da, da, da, spuse Jordan bătând din palme.
Phila îşi dori să nu fi cotit la stânga când plecase
de-acasă. Ar fi trebuit să se ducă direct pe plaja pustie.
- Desigur. De ce nu?
-Unde-i Nick?
Victoria şi fiul ei ieşiră pe poartă şi se apropiară de
Phila. Jordan porni înainte, împreună cu câinii.
-Joacă golf cu Reed.
Victoria păru surprinsă.
- Serios?
-D a .
- N-au mai jucat împreună de ani întregi.
- Era vremea s-o facă, nu crezi?
Ochii Victoriei se îngustară.
- Azi-dimineaţă, Hilary s-a dus spre casa Gilmarten,
ca să te vadă. Am văzuto când a plecat.
-Îh î.
- Ce-a vrut?
- Ca de obicei.
- A încercat să te convingă să-i dai acţiunile?
Phila privi câinii, care investigau mirosurile intere­
sante de Ia marginea drumului.
-Âsta-i cam singurul motiv pentru care un Castleton
sau un Lightfoot s-ar deranja să mă caute, nu-i aşa?
- Ne poţi învinovăţi?
- Nu. Vicky, vreau să-ţi spun ceva. Ştiu că grija ta cea
mai mare este viitoarea moştenire a lui Jordan. Vreau să
te asigur că nu voi face nimic pentru a o periclita.
- Dacă îl susţii pe Nick, şi nu pe Hilary, la întrunirea
anuală, periclitezi viitorul soţului meu, iar astfel, al fiu­
lui meu.
O şansă incredibilă 259

- Cred că Nick doreşte să facă aşa cum e cel mai bine


pentru Castleton <Sl Lightfoot.
- La fel şi Hilary. N-o da ea doi bani pe nimeni şi pe
nimic altceva, dar Eleanor are dreptate. Fără îndoială,
este devotată firmei.
- Nu prea îţi place de Hilary, nu-i aşa?
Victoria îşi muşcă buza şi îşi strigă fiul:
-Jordan, vino încoace! Nu mai alerga cu băţul ăla.
- De ce nu-ţi place? insistă Phila cu voce joasă.
-A sta nu prea este treaba ta, nu-i aşa?
Phila se gândi un moment.
-F ac pariu că tu crezi că a fost copilul lui Darren,
nu-i aşa?
Victoria se opri brusc şi se răsuci spre ea.
-Ticăloaso!
Phila închise ochii, apoi îi deschise pe jumătate.
- In ultima vreme, lumea pare să creadă asta despre
mine. Şi soţul tău m-a făcut la fel.
- A avut dreptate.
- Ei bine, tu nu ai. în orice caz, nu în privinţa lui. Hi­
lary susţine că a fost violată. Darren n-ar face aşa ceva.
- Oricare bărbat poate recurge la viol dacă este pro­
vocat suficient de tare, după cum oricare om poate
recurge la crimă, rosti Victoria cu voce gâtuită.
- Hilary nu l-a provocat. De ce ar fi făcut-o?
-C in e ştie cum gândeşte ea? îi place să controleze
totul şi pe toţi. E posibil să se fi gândit că-1 poate contro­
la pe Darren prin intermediul sexului. Cu siguranţă pe
Nick l-a prostit o vreme, cât au fost logodiţi.
-Vicky, fii rezonabilă. Soţul tău şi Hilary nu au îm­
preună nici un secret traumatizant.
- De unde ştii?
Privirea Victoriei era aţintită asupra chipului Philei.
- Aş simţi dacă ar avea. Mă pricep la astfel de lucruri.
Darren este puţin îngrijorat din cauza ei, şi asta proba­
bil că dintr-un motiv întemeiat. Ea este vicleană, iar el
ştie asta. într-o anumită măsură, chiar admiră asta. Este
dispus să aibă de-a face cu ea pentru că Hilary îi poate
260 Amanda Quick

oferi ce îşi doreşte, iar la urma urmelor, face parte din


familie. Insă asta-i tot ce-1 interesează la ea. Crede-mă!
-N-ai fost aici cu trei ani în urmă. Nu ştii ce s-a pe­
trecut. Eu şi Darren aveam probleme. Eram în pragul
divorţului. Bănuiesc că ar fi fost firesc să se simtă atras
de Hilary.
- Dacă asta îţi spui de trei ani, las-o baltă. Nu asta s-a
întâmplat. Aş şti dacă s-ar fi petrecut ceva între ei doi.
S-ar fi văzut când ar fi fost împreună. Hilary îl urăşte pe
bărbatul care a lăsat-o însărcinată, oricine o fi el. N-ar fi
capabilă să stea de vorbă cu el atât de liniştită cum o face
cu Darren. Chiar nu-mi imaginez de ce ai crezut că acel
copil era posibil să fi fost al soţului tău.
Pumnii Victoriei i se încleştară pe lângă trup.
- N-am fost niciodată sigură. Dar uneori mă gândeam
la asta. Tatăl lui Darren a fost... ei bine, sunt sigură că
ai auzit.
- Un bărbat care şi-a făcut o carieră din a umbla după
femei. Da, mi-am dat seama de asta.
- Uneori, stăteam trează noaptea şi mă întrebam dacă
nu cumva chestia asta era ereditară. Victoria zâmbi cu
amărăciune. Dar în general, am izbutit să nu mă gân­
desc la asta. Apoi, cu un an în urmă, Crissie a apărut în
peisaj. Şi-a dat seama imediat de situaţie. Avea obiceiul
să tot spună: „Aşchia nu sare departe de trunchi".
- Izbutind să-ţi stârnească temerile secrete?
- Da. Chipul Victoriei era încremenit. A izbutit.
- Burke trebuie să fi fost un adevărat ticălos.
-T e rog, ai grijă să nu spui niciodată asta în faţa lui
Eleanor.
- E prea târziu. I-am zis ieri.
Gura Victoriei se strâmbă.
- Deci asta a supărat-o atât de mult. A fost o cruzime
din partea ta, Phila.
- Ştiu. îmi pare rău. încercam s-o apăr pe Crissie, ca
de obicei.
- Ce situaţie neplăcută!
- Da, este, fu de acord Phila. Intenţionez să scap de
ea de îndată ce se încheie întrunirea din august. Spre
O şansă incredibilă 261

deosebire de Crissie şi contrar opiniei generale, nu văd


nici un avantaj real în a fi un Castleton sau un Light-
foot. Nu doresc să mai zăbovesc pe-aici.
Victoria se uită la ea cu o privire cercetătoare.
- Ce se va întâmpla la întrunirea anuală?
- I I voi susţine pe Nick în orice plănuieşte să facă.
Apoi, îi voi da acţiunile lui Darren.
- Dar va fi prea târziu, rosti Victoria. Avem nevoie ca
Hilary să fie realeasă director executiv la acea întrunire.
- Regret, spuse Phila, dar am mai multă încredere în
Nick decât în Hilary. Apropo de încredere...
- Ce-i cu ea?
-A i putea încerca să-i zici soţului tău că ai încredere
în el.
- De ce m-aş osteni? El nu are cu adevărat încredere
în mine.
Ochii Philei se lărgiră.
- Crede că ai pe cineva?
Victoria alungă ideea cu o fluturare nerăbdătoare a
mâinii.
-N u. Crede că, în urmă cu trei ani, m-am lăsat mitu­
ită de Burke pentru a renunţa la divorţ.
- Şi aşa este?
- Nu. Am rămas pentru că am vrut să fac ca mariajul
nostru să funcţioneze. îl iubesc.
- Ce situaţie încurcată, nu-i aşa? Fiecare îl suspectează
pe celălalt că a făcut ceva de neiertat, dar nici unul nu-şi
poate dovedi nevinovăţia. E o problemă interesantă.
- Fără soluţie? întrebă Victoria cu ochii întunecaţi.
- N-aş spune asta.
- Şi ce vei face, domnişoară Fox? Vei flutura o baghe­
tă magică şi totul se va aranja?
-N u , tu şi Darren trebuie să faceţi asta. Dar data
viitoare când discutaţi despre asta, gândiţi-vă şi la sur­
sele informaţiilor. De asemenea, v-aţi putea gândi şi la
faptul că, în ciuda suspiciunilor voastre, nici unul din­
tre voi nu a pus capăt căsniciei, deşi amândoi sunteţi
oameni mândri. Probabil că au mai rămas ceva dragoste
şi încredere pentru a vă îmbunătăţi relaţia.
262 Amanda Quick

- Darren crede că am rămas cu el fiindcă vreau să fiu


nevastă de politician. El a rămas cu mine pentru că vrea
să fie alături de fiul lui.
- Poate.
- Âsta-i adevărul, fir-ai să fii!
- Doar dacă vrei ca ăsta să fie.

capitolul 15
-N u! rosti Phila cu hotărâre categorică. în nici un
caz! N-am să mă las târâtă la acea strângere de fonduri
din Seattle.
Nick era răbdător.
-N -o să fie chiar atât de rău. Ba chiar s-ar putea să
te distrezi.
-N u!
- Eu trebuie să merg şi doresc să vii cu mine. Doar
n-o să mă laşi să mă duc singur, nu?
- N o să fii singur. Toţi prietenii şi rudele vor fi cu
tine. Toată lumea vrea ca Darren să aibă un demaraj
spectaculos în politică.
- Cu excepţia ta.
-M ie nu-mi pasă ce face Darren cu cariera lui. îi
doresc noroc maxim, chiar dacă are ghinionul să fie
republican. Dar cu siguranţă n-are nevoie de mine la o
strângere de fonduri cu pretenţii, iar mama lui îşi va dori
imediat ca eu să nu fi apărut acolo. Prezenţa mea proba­
bil că ar scădea nivelul întregului eveniment.
- Bigotă!
- Poţi fi convins.
Phila băgă cheia în broasca uşii casei lui Gilmarten.
Fusese o zi dificilă, având în vedere întâlnirile cu Hilary
şi cu Vicky.
Phila şi Nick tocmai se întorceau de la o reuniune cu
cafea şi brandy organizată de Victoria. Invitaţia venise
târziu în după-amiaza aceea şi fusese o surpriză, iar Phila
încă nu era sigură care fusese scopul acelei întâlniri.
O şansă incredibilă 263

Evenimentul fusese rezonabil de civilizat, deşi Phila


suspecta cu tăie că Eleanor încercase să se folosească de
ocazie pentru a demonstra încă o dată că prezenţa ei
era nepotrivită. Phila o ignorase în general, iar ceilalţi
făcuseră acelaşi lucru.
Desigur, Reed nu se putuse abţine să n-o stârnească
pe Phila, iar pe Nick păruse să-l distreze acest lucru. Insă
ea simţea că făcuse faţă cu succes, iar câteodată disputa
chiar o amuzase.
Până şi Victoria intrase în horă atunci când se dis­
cutase despre creşterea ajutoarelor financiare pentru
femeile singure şi despre necesitatea ca acestea să aibă
acces la învăţarea unor meserii. Surprinsese pe toată lu­
mea fiind de acord cu Phila că mai mulţi bani din taxe
trebuiau cheltuiţi în această privinţă.
- Eu sunt mamă, rostise Victoria cu calm când toţi
o priviseră surprinşi. în esenţă, este o chestiune legată
de copii. De partea cui v-aţi fi aşteptat să fiu?
însă disputa despre participarea Philei la strângerea
de fonduri începuse după încheierea micii reuniuni. Se
desfăşurase în drum spre casa lui Gilmarten şi se purta­
se numai între Nick şi Phila. Nick presupusese în mod
firesc că ea avea să meargă cu el la primul eveniment
politic major al lui Darren. Indignată, Phila îşi spuse că
Nick presupunea cam multe în ultima vreme.
- Phila, de ce faci un asemenea caz din asta? Doar nu
te jenezi să ai de-a face cu lumeaaia, nu-i aşa?
- N-are nici un rost să merg. îşi scoase jacheta uşoa­
ră şi o atârnă în dulap. Nu fac parte din nici una din­
tre familii.
Nick se încruntă în timp ce se aşeză pentru a-şi desfa­
ce şireturile de la pantofi.
- Faci parte din companie.
- Nu pentru multă vreme. Doar până după întruni­
rea din august.
Nick îşi îndreptă trupul şi se sprijini de spătarul şi de
braţul canapelei, privind-o dezamăgit.
- Şi dacă te-aş ruga să vii de dragul meu?
- De ce ţi-ar păsa dacă sunt sau nu acolo?
264 Amanda Quick

-Vreau să fii acolo.


- Las-o baltă!
- Pare-mi-se că ar trebui să-ţi arăţi susţinerea faţă de
mine, nu? Asta ne-a fost înţelegerea. Să facem front co­
mun şi toate alea.
-D acă mă duc sau nu la strângerea de fonduri nu
va influenţa cu nimic aşa-zisul nostru front comun.
Nu vreau să merg, Nick, şi cu asta, basta!
El ridică o palmă în semn că se predă.
- Bine. Dacă eşti atât de hotărâtă în privinţa asta.
- Sunt!
Se întrebă de ce el insista atât de mult. Din câte îşi
dădea ea seama, strângerea de fonduri nu avea nici o
legătură cu salvarea companiei Castleton Se Lightfoot.
- Iţi accept decizia.
-Vai, ce amabil eşti! Nu-1 crezu nici măcar o clipă.
Cum a fost partida de golf cu Reed? întrebă ea aşezân-
du-se în fotoliu.
- Nu l-ai auzit lăudându-se, în seara asta, cu faptul că
m-a bătut?
- L-ai lăsat să câştige?
- La naiba, nu! A fost mereu un jucător bun, iar de
când nu mai conduce Castleton St Lightfoot, a exer­
sat mult. A câştigat pe merit. M-a costat zece dolari şi
o bere.
- Ai stat de vorbă cu el.
- Da, am vorbit cu el. E greu să joci 18 găuri cu cineva
fără să vorbeşti la un moment dat.
- Nu la asta m-am referit, iar tu ştii bine.
Nick zâmbi ironic.
- Ştiu la ce te-ai referit. Să zicem doar că am dat cu
grijă târcoale subiectului legat de copil, dar până la urmă
nu l-am abordat, bine?
-O !
Phila fu dezamăgită.
- E puţin cam dificil de vorbit despre asta, Phila.
O şansă incredibilă 265

-D a , bănuiesc că este. La urma urmelor, dacă am


dreptate, voi doi va trebui să recunoaşteţi că aţi făcut
grave erori de judecată, nu-i aşa?
- Iar dacă te înşeli, deschiderea subiectului va stârni
alte necazuri şi o ostilitate de care n-am nevoie acum.
Am probleme mai mari.
- Să salvezi Castleton & Lightfoot?
El îi aruncă o privire ciudată.
-Asta-i una dintre ele. Astăzi, mi-am asumat un risc
major cu tata. I-am spus ce am aflat despre planurile lui
Hilary de a vinde o parte din C&.L.
- I-ai spus? Phila fu surprinsă. Asta chiar că a fost un
risc. Ce te-a făcut să ţi-1 asumi acum?
-T u .
Phila se aplecă nerăbdătoare în faţă.
- Şi? Cum a reacţionat tatăl tău?
- A zis că se va gândi la asta.
- Atât tot? Se va gândi la asta?
-D a .
- Dar dacă vorbeşte cu Hilary?
- Ea va nega totul, iar eu nu voi putea să dovedesc
nimic. Dar el n-a spus că va vorbi cu Hilary. A zis doar
că se va gândi la ce i-am spus.
Phila analiză problema cu atenţie.
- Un lucru în favoarea ta ar fi că el oricum nu prea
vorbeşte cu Hilary. Din câte îmi dau seama, trăiesc ca
doi străini în casa aia mare.
- Da, rosti Nick din nou. Şi mie mi s-a părut la fel.
-A şa încât ai decis să-ţi asumi riscul de a-i spune to­
tul lui Reed. Interesant.
- Mă bucur că ţi se pare atât de fascinant din moment
ce tu m-ai cicălit să pun cărţile pe masă cu tata.
-Nu te-am cicălit. Eu nu cicălesc pe nimeni niciodată.
-Asta-i o chestiune de opinie. Eşti gata să mă bagi
în pat?
- Zău, Nick, uneori eşti atât de limitat!
266 Amanda Quick

- Ştiu. E dezgustător, nu-i aşa? Dar în fond, adăugă


el luminându-se la faţă, nu mă iubeşti pentru mintea
mea, nu?
Ei i se tăie răsuflarea şi se încruntă pentru a-şi ascun­
de sentimentele de care se temea că i-ar putea apărea
în ochi.
- Nu fi mojic!.
- Adori asta. In sinea ta, eşti o păcătoasă.
Phila îşi dori ca el să nu mai vorbească de iubire. In
mod cert, nu era un subiect despre care să poată glumi
în ultima vreme. O făcea să se simtă nervoasă. Se ridi­
că în picioare.
- Sunt obosită. Nu ştiu tu, dar eu am avut o zi foarte
epuizantă.
Nick se ridică de pe canapea cu o mişcare suplă, zâm­
bind a anticipare senzuală.
- Şi eu sunt cam epuizat. Abia aştept să ajung în pat.
-A i o stare de spirit surprinzător de bună pentru
cineva care este posibil să fi făcut o greşeală tactică
majoră.
- Numai din cauza ta.
O apucă de mână şi începu să i-o legene în timp ce se
îndreptă spre dormitor împreună cu ea.
-Normal!
El se opri şi o cuprinse în braţe.
- Sărut-mă, iubito! mormăi el. Sunt încins, iar tu eşti
singura care ştie cum să stingă flăcările.
Ea se sprijini de el, petrecându-şi braţele pe după gâ­
tul lui.
- Eşti imposibil!
- Nu, doar încins, după cum ţi-am spus. O sărută pe
gât. Fă dragoste cu mine până o iau razna, da?
- Parcă ziceai că eşti epuizat.
Nick se desprinse de ea, se aşeză pe pat şi se sprijini
pe perne cu braţele larg deschise.
- Sunt, dar îmi cunosc datoria. Iţi aparţin cu totul.
- Nu mai face pe nobilul. Eşti doar excitat.
- Şi asta.
O şansă incredibilă 267

Phila încercă să se abţină, dar, ca de obicei, nu-i putu


rezista. Se dezbrăcă fiind conştientă de atenţia cu care el
o privea necontenit. Expresia din ochii lui fu mai mult
decât suficientă pentru a o excita.
- Iubito, eşti o lady frumoasă şi sexy, murmură Nick,
vocea devenindu-i răguşită când ultimul ei articol vesti­
mentar căzu pe duşumea.
Cu o mică exclamaţie entuziastă de încântare şi anti­
cipare, Phila căzu la pieptul lui.
Nick era pregătit şi o aştepta, în ochii desluşindu-i-se
un râs mut.

Mult timp mai târziu, după ce ea fu cuprinsă de o


somnolenţă plăcută, capul odihnindu-i-se pe umărul
lui Nick, iar piciorul fiindu-i petrecut peste coapsa lui,
el vorbi în timp ce cu un deget trasa conturul sfârcu­
lui ei:
- Spune-mi, care este motivul real pentru care nu vrei
să mergi la strângerea de fonduri pentru Darren?
- O să râzi.
- N-o să râd.
- Promiţi?
-Ju r că nici măcar n-o să chicotesc.
Phila trase adânc aer în piept.
- N-am nimic potrivit de îmbrăcat.
Nick izbucni într-un râs homeric. Phila îi trase un
pumn în coaste, dar asta nu-1 opri.
- Potoleşte-te! îi porunci ea. Vorbesc serios!
-Ştiu . Tocmai de aia e atât de amuzant. Philadel­
phia Fox, preşedinta cu vederi de stânga a clubului ce­
lor năpăstuiţi, este prea mândră pentru a se duce la o
petrecere politică unde s-ar putea să întâlnească nişte
oameni care finanţează cauze de dreapta pentru că nu
are o rochie suficient de elegantă. Nu pot să cred! Aş fi
crezut că o să vrei să te duci în blugi doar pentru a face
o declaraţie.
- Nu fac declaraţii. Sunt prea practică pentru asta.
Şi nici n-o să mă umilesc cu bună ştiinţă apărând
268 Amanda Quick

îmbrăcată nepotrivit la un eveniment de gală, şi cu asta,


am încheiat discuţia.
- înţeleg perfect, rosti Nick liniştind-o cu o mângâie­
re a mâinii lui mari. O să mergem în Seattle cu două zile
mai devreme şi o să-ţi găsim o rochie.
-N ick, nu-mi permit o astfel de rochie. în caz că ţi-a
scăpat, în prezent sunt şomeră.
„Tipul e tâmpit!*1gândi ea furioasă.
- întâmplător, deţii o avere în acţiuni C&L. O să-ţi
dau un împrumut.
- O să-mi dai pe dracu’!
-A , frumoasa şi mândra mea doamnă! Bine, atunci o
să-ţi cumpăr eu rochia, ce zici?
-Categoric, nu!
- îţi sunt dator, Phila, spuse el devenind serios fără
de veste. îţi voi cumpăra rochia!
Ea îl privi câteva clipe, întrebându-se cum să interpre­
teze acea declaraţie. Ultimul lucru pe care şi-l dorea era
ca el să simtă că avea obligaţii faţă de ea.
-Lasă baltă rochia, rosti ea în cele din urmă. Nu
vreau să mai vorbesc despre asta.
- Câteodată, eşti o vulpiţă foarte încăpăţânată. Mâna
lui Nick coborî pe pântecul ei uşor arcuit. Degetele i
se strecurară între coapsele ei. Norocul tău este că sunt
foarte răbdător şi înţelegător.

-N u ştiam că ai o opinie atât de fermă în privinţa


legislaţiei legate de bunăstarea copiilor, spuse Darren
după ce ieşi din baie.
- Nu m-ai întrebat niciodată.
Victoria continuă să-şi frunzărească revista, privind
fără să vadă o reclamă la sculpturi din cristal.
Darren se aşeză pe marginea patului. Spinarea lui
străluci în lumina veiozei.
- Tu şi Phila aţi face o pereche grozavă dacă vreodată
v-aţi combina forţele. Părea amuzat. Ne-aţi pune pe fugă
pe mine, pe mama, pe Reed şi pe Nick.
O şansă incredibilă 269

- Phila nu face parte din nici una dintre familii, aşa


că e puţin probabil să rămână pe-aici după ce se va rezol­
va problema acţiunilor.
-N u sunt foarte sigur de asta. Nu-1 văd pe Nick lă­
sând-o să plece prea curând, nici chiar după ce va obţine
acţiunile.
- S-ar putea ca ea să-l lase pe el. Victoria închise încet
revista. Darren, Phila mi-a spus astăzi că n-ar face ni­
mic care să pună în pericol moştenirea lui Jordan. Zicea
că ne va da acţiunile după întrunirea din august. Până
atunci, îl va susţine pe Nick.
- Serios? Darren păru gânditor. Deci el are un plan şi
îi trebuie un mic ajutor.
- Ştii ce plan are. Nu s-a exprimat clar, dar este evi­
dent că vrea să preia de la Hilary controlul companiei.
- Dar de ce acum? De ce să aştepte trei ani, iar apoi,
să încerce să-l recapete astfel?
- Poate că, atunci când Eleanor l-a rugat să se ocupe
de Phila, pur şi simplu a văzut ocazia şi a profitat de ea.
-Sau poate că Nick ştie ceva ce noi nu ştim.
- Ce-ar putea să ştie el, iar noi să nu ştim? S-a ţinut
departe de noi vreme de trei ani.
Darren clătină din cap.
- Nu cred că n-a urmărit ce se petrece.
O privi peste umăr pe Victoria, ochii lui cercetându-i
chipul.
-O rice ar fi, presupun că nu prea avem de ales. Va
trebui să o susţinem pe Hilary de dragul carierei tale.
Darren o mai privi câteva clipe.
-Spune-mi ceva, Vicky. De ce o urăşti atât de mult?
Vicky se îmbujoră. In sinea ei, ştiuse unde era posibil
să ajungă acea conversaţie. Practic, ea pusese totul la
cale. Fusese şi îngrijorată, şi hotărâtă, dar acum, că mo­
mentul venise, se simţea înspăimântată. Dădu înapoi.
-N u avem prea multe în comun, murmură Victoria.
-P e naiba! Aveţi foarte multe în comun. Proveniţi
din acelaşi gen de familie, aţi frecventat acelaşi gen de
şcoli, v-aţi măritat cu bărbaţi din familii asemănătoare.
Victoria deveni tensionată.
270 Amanda Quick

- în orice caz, eu n-a trebuit să mă mărit cu tine pen­


tru banii tăi.
Darren încremeni.
-N u , asta-i adevărat. De ce te-ai măritat cu mine,
Vicky?
- Cunoşti foarte bine răspunsul.
Darren îşi examină degetele lungi şi frumoase.
-M ai spune-mi o dată. A trecut prea mult timp de
atunci.
Victoria clipi pentru a-şi stăvili lacrimile.
- M-am măritat cu tine pentru că te iubeam.
Vocea îi fusese atât de răguşită, încât abia îşi putuse
desluşi propriile cuvinte.
- Ce te-a făcut să te răzgândeşti?
Ceva se frânse în Victoria.
- Nimic nu m-a făcut să mă răzgândesc! încă te iubesc.
După cele întâmplate cu trei ani în urmă, n-aş fi rămas
cu tine dacă nu te-aş fi iubit dincolo de mândria mea.
Eşti chiar atât de prost, încât nu-ţi dai seama de asta?
Izbucni în lacrimi, nemaipăsându-i dacă se umilea,
în toate acele ore de când vorbise cu Phila, se simţise de
parcă se aflase într-o oală sub presiune.
Darren se holbă la ea total confuz.
-D upă cele întâmplate cu trei ani în urmă? Adică,
după ce tata ţi-a oferit bani pentru a rămâne cu mine?
-O , taci din gură! Victoria îşi şterse ochii cu o miş­
care rapidă, furioasă. Am ştiut că n-are nici un rost să
încerc să te întreb. Am ştiut că se va ajunge la aşa ceva.
îmi doresc să fi avut suficientă minte pentru a-mi ţine
gura. Naiba s-o ia pe Phila!
-Phila? Ce legătură are Phila cu asta? Darren înce­
pea să se înfurie. Ce naiba ai vrut să mă întrebi? Nu-mi
amintesc să-mi fi pus vreo întrebare.
- Pentru că timp de trei ani m-am temut să ţi-o pun,
izbucni Victoria. N-am ştiut dacă pot avea încredere
că-mi vei spune adevărul, iar dacă răspunsul ar fi fost
da, ar fi trebuit să plec. Nu pricepi? N-aş fi avut de ales.
Atâta vreme cât nu te întrebam, mă puteam preface
O şansă incredibilă 271

în cea mai mare parte a timpului că totul era în regulă,


că răspunsul era nu.
- La naiba, Vicky? Ce ai vrut să mă întrebi?
Victoria se uită la el printre lacrimi.
- Copilul a fost al tău?
- Copilul? Care copil? Apoi, se dumiri. Ochii lui Dar-
ren se lărgiră de stupefacţie. O, pentru numele lui Dum­
nezeu! Doar nu te referi la copilul lui Hilary, nu? Nu se
poate să crezi că acel copil a fost al meu!
- De ce nu? ripostă Victoria. Vreme de trei ani, tu ai
crezut că singurul motiv pentru care am rămas cu tine a
fost că tatăl tău m-a plătit pentru asta.
-Tata mi-a spus de mita aia blestemată, rosti Dar-
ren cu chipul încordat şi furios. Ştiu că s-a oferit să te
plătească.
-D a r eu n-am acceptat! se înfurie Victoria. N-am
spus niciodată că aş accepta banii lui. Dar n-am putut
dovedi asta, iar tu ai ales să-l crezi pe el. Şi acum, el
este mort, iar eu nu voi mai putea dovedi niciodată că
sunt nevinovată.
- Dar eu? Eu cum să dovedesc că sunt nevinovat?
-Eşti?
Victoria îşi ţinu răsuflarea.
- Fireşte că sunt! Nu m-aş băga cu Hilary într-un pat
nici dacă aş purta o armură completă. Nu sunt orb. Am
văzut ce i-a făcut lui Nick în primul an al căsniciei lor.
în plus, din câte mi-am dat seama, pe Hilary nu o inte­
resează absolut nici un bărbat. Nu este interesată decât
de sine şi de companie. Pentru numele lui Dumnezeu,
ce te-a făcut să crezi că acel copil era al meu?
Victoria abia putea respira.
-N u eram sigură. Nu am vrut să cred asta. Vreme
de trei ani, am încercat să nu cred asta. Dar ştii cum
era atunci, Darren. Aveam atât de multe probleme. Iar
Nick şi Hilary tocmai se despărţiseră şi eu mă temeam
atât de tare că Hilary va căuta la tine... consolare.
- Consolare?
- Ştiu că era îngrozită de faptul că nu mai era mărita­
tă cu un Lightfoot, iar eu m-am temut să nu se hotărască
272 Amanda Quick

să se mărite cu un Castleton în schimb. Darren, ştii la


fel de bine ca mine că, în acea perioadă, voi doi aţi pe­
trecut mult timp împreună.
Pe chipul frumos al lui Darren apăru o umbră
întunecată.
- Era supărată, confirmă el. A vorbit cu mine de câ­
teva ori.
- E foarte frumoasă.
-Ştiu . Suspină adânc. Şi era speriată. Pentru o vre­
me, mi-a fost milă de ea.
- De asta mă temeam.
Vicky privi spre capătul patului.
-N o i doi ne certam mereu. Uneori, mă săturam
până peste cap de asta. Tata îmi tot spunea că, probabil,
mă vei părăsi şi îi vei lua nepotul. îmi zicea că tu consi­
derai că te-ai măritat cu cineva care îţi era inferior. Spu­
nea că el cunoştea semnele. Le văzuse la mama când se
măritase cu el. Zicea că mai bine aş învăţa să te contro­
lez. Apoi, mi-a spus că, probabil, nu sunt suficient de
bărbat pentru asta.
-O , Darren!
-A şa că da, bănuiesc că au existat momente când mi
se părea liniştitor să ascult problemele lui Hilary. Mă­
car ştiam că nu eram singur. Dar niciodată nu m-am
culcat cu ea, Vicky. Hristoase, nici dacă aş fi vrut n-aş
fi făcut-o! La naiba, divorţul ei încă nu se finalizase la
vremea aceea, îţi aminteşti? Din punctul meu de vedere,
încă era măritată cu Nick.
- Iar tu nu te-ai fi culcat cu soţia lui Nick, după cum
nici el nu s-ar fi culcat cu a ta, concluziona Victoria
încet.
Un vast sentiment se uşurare o cuprinse.
Darren dădu din cap.
-A şa au stat lucrurile. Eu şi Nick am crescut împreu­
nă. Practic, eram fraţi. Nu ne-am fi făcut de cap unul cu
soţia celuilalt, după cum tata şi Reed nu s-ar fi combinat
cu mama şi cu Nora. Dar n-am cum să-ţi dovedesc asta.
O şansă incredibilă 273

- Nici eu nu pot dovedi că am rămas fiindcă tatăl tău


mi-a promis că-mi lasă prin testament ceva în plus. Şi
atunci, cum rămâne cu noi, Darren?
El rămase tăcut câteva clipe, apoi îi atinse mâna în
treacăt.
-în că suntem împreună, nu-i aşa? Am izbutit să
rămânem împreună în ultimii trei ani, deşi amândoi
aveam multe îndoieli.
Victoria încercă un zâmbet mic, printre lacrimi.
- Da, am rămas împreună, nu-i aşa? Phila a spus că
trebuie să existe ceva solid în relaţia noastră, altminteri
n-am fi reuşit să rămânem împreună.
Darren se întinse pe pat lângă ea.
- Mai spune-mi o dată de ce te-ai măritat cu mine.

- Dacă mai deschizi subiectul rochiei încă o dată, te


strâng de gât, îl anunţă Phila în dimineaţa următoare,
ferindu-se de spuma valurilor care se spărgeau la ţărm.
Era desculţă, iar blugii îi erau suflecaţi până la jumă­
tatea gambelor. Marea era cam neastâmpărată.
-N u pot să cred că te încăpăţânezi atât în privinţa
asta.
Şi Nick îşi scosese pantofii. Şi el îşi rulase blugii câţi­
va centimetri deasupra gleznelor.
- Pot fi încăpăţânată în orice privinţă vreau.
Phila fu pe cale să continue pe această temă când ţi­
pătul lui Jordan se auzi de undeva de pe plajă.
-Bună, Phila! Bună, Nick! Bună, Phila! Bună, Nick!
Bună, Phila!
- Puştiul are o problemă cu coloana sonoră, remarcă
Nick în timp ce le făcu semn cu mâna lui Darren, Victo­
riei şi fiului lor, care se îndreptau spre ei.
- Pentru numele lui Dumnezeu! Au luat şi câinii cu
ei. Phila îşi înfipse mai bine picioarele în nisip, în vreme
ce Cupcake şi Fifi se năpusteau spre ea cu limbile legă-
nându-li-se. în ultima clipă, îşi dădu seama că ei deja
înotaseră în valuri. Erau uzi leoarcă.
- Nu, staţi puţin, brutelor! Să nu îndrăzniţi să vă scu­
turaţi! Opriţi-vă!
274 Amanda Quick

Dar fu prea târziu. Nick se dădu prudent la o parte în


timp ce rottweilerii o împroşcară cu apă pe Phila.
- Bună, Jordan! rosti el ridicându-1 pe băieţel în aer,
pe post de salutare rapidă. Ce ai de gând să faci azi?
- O să găsesc nişte alge frumoase.
- Pare un plan bun.
Nick îl lăsă jos pe Jordan. Băieţelul se îndreptă ime­
diat spre Phila, care încă încerca să scape de Cupcake
şi Fifi.
Burke îi zâmbi lui Nick.
- Colecţia lui de alge are o problemă. Chestiile alea
se autodistrug după ce stau o vreme în camera lui, iar
doamna Atkins le aruncă.
-Poate că ar trebui să colecţioneze scoici, sugeră
Nick.
Phila chicoti.
- Nu sunt suficient de plăcute la atingere. Jordan este
un cunoscător, nu-i aşa Jordan? Vrea nişte alge frumoa­
se, plăcute la atingere.
-D a .
Jordan dădu fericit din cap şi plecă să investigheze
pentru a-şi completa colecţia.
-A , pricep acum, spuse NicL ’Neaţa, Vicky! Exact
pe tine doream să te întâlnesc. încerc s-o conving pe
Phila să mă însoţească la strângerea de fonduri pentru
Darren. Dar ea zice că n-are ce să îmbrace. Poate reuşeşti
tu s-o linişteşti.
- Deci o să vii şi tu, Nick? Nu eram sigură.
Victoria îl studie cu o uşoară anxietate în ochi.
Nick zâmbi cu răceală.
-E ste un eveniment de familie, nu-i aşa? Am avut
impresia că Eleanor doreşte să fim toţi prezenţi acolo,
ca un front unit. O să vin.
Darren se uită la el şi dădu din cap cu bruscheţe.
- Mersi! Apreciez asta. Cu cât mai mulţi oameni con­
vingători de partea mea, cu atât mai bine. Eu şi Vicky
încă suntem cam novici în domeniu, dar personalul
meu îmi spune că ar trebui să ne obişnuim cu asta.
Victoria îşi privi fiul, care se juca lângă apă.
O şansă incredibilă 275

- E nevoie de bani pentru a candida. Toată lumea ştie


asta. De bani şi de timp. O campanie este o slujbă cu
normă întreagă.
- îmi dau seama cum va fi, comentă Nick calm.
Victoria păru să ia o decizie. Se uită la Phila.
-Nu-ţi face griji că trebuie să ai o rochie scumpă.
Ceva negru simplu ar fi foarte bine. Negrul se potriveşte
oriunde şi oricând.
Phila îşi drese glasul.
- N-am absolut nimic negru simplu în toată gardero­
ba mea.
Victoria studie tricoul cu dungi corai pe care Phila îl
purta cu blugii ei verzi. Zâmbi încet.
- Cumva, nu mă miră deloc.
- O să-i găsim ceva de îmbrăcat, rosti Nick şi luă mâna
Philei. Hai să ne terminăm plimbarea pe care ai insistat
s-o facem. Vreau să mai faci un antrenament la poligon
înainte de prânz.
- M-am săturat să tot trag cu arma aia, Nick. Nu cred
că am fost făcută să fiu Annie Oakley1.
-E u o să fiu Matt Dillon. Să mergem! Dădu din
cap spre Darren şi Victoria şi o trase de mână pe Phila.
Pe curând!
- La revedere!
Darren o luă de mână pe soţia lui şi porniră spre fiul
lor.
Phila se uită în spate când băieţelul ţipă entuziasmat
şi se repezi spre o altă algă.
- în după-amiaza asta, doamna Atkins o să găsească
alt specimen pe care va trebui să-l^arunce.
- Nu se va supăra, spuse Nick. îl iubeşte pe Jordan.
-Toată lumea îl iubeşte. Jordan este un băieţel foarte
norocos. Sunt mulţi copii pe lumea asta care n-au un
asemenea noroc.
Mâna lui Nick o strânse mai tare pe a ei.
-Apropo de copii, noi cum stăm?
Phila îşi luă privirea de la Jordan.
1 U n a dintre femeile legendare ale Vestului am erican, celebră pentru
faptul că era redutabilă la tir (n.tr.)
276 Amanda Quick

- Despre ce vorbeşti?
- Mă întrebam dacă te pregăteşti să mă împuşti.
Brusc, Phila îşi simţi gâtul şi stomacul strângându-i-se.
- încă nu ştiu. Mai sunt câteva zile.
- O să-mi spui de îndată ce afli dacă e ori una, ori
alta, nu-i aşa?
- Eşti îngrijorat.
-N u neapărat. Tu?
Phila îşi încleştă dinţii şi nu răspunse.
-Phila? Nick o trase de mână. Te-am întrebat dacă
eşti îngrijorată.
- Fireşte că sunt îngrijorată. Oricare femeie în situ­
aţia mea ar fi îngrijorată. Totuşi, sunt şanse să nu fiu
însărcinată.
- E suficient s-o faci o singură dată.
-Mulţumesc că încerci să mă linişteşti. Nu-i nevo­
ie să-mi aduci aminte, se răsti ea. în meseria mea, am
văzut asta întâmplându-se de suficiente ori. Fosta mea
meserie.
-T e gândeşti vreodată să ai o familie? o întrebă Nick
după câteva clipe.
- în ultima vreme, m-am gândit la asta de câteva ori,
murmură ea. E greu să nu te gândeşti la asta când îţi faci
griji că s-ar putea să fii însărcinată.
- Te întrebam dacă în general te gândeşti la asta.
-N u.
- De ce nu?
Phila suspină îndelung.
- Bănuiesc că mi-e frică. Familiile sunt atât de fragile.
Există atât de multe lucruri care pot merge prost, chiar
şi atunci când toţi au intenţii bune. Oamenii divorţează
atât de uşor în vremurile noastre. Se pun pe ei şi preţi­
oasa lor libertate mai presus de copiii pe care îi au, iar
apoi se mint singuri şi le spun tuturor că le este mai
bine copiilor aşa decât să-i audă pe adulţi certându-se în
fiecare seară la cină.
- Statistic, bănuiesc că ai dreptate. Rata divorţurilor
este uriaşă. Iar meseria pe care ai avut-o şi trecutul tău
O şansă incredibilă 277

bănuiesc că n-au contribuit cu nimic la sporirea încrede­


rii în stabilitatea familiei americane.
-N u.
-A i fost expusă la cele mai proaste situaţii, nu-i aşa?
Mai întâi, ai trăit aşa ceva, iar apoi, prin meseria ta, ai
avut de-a face cu copii proveniţi din familii care aveau
probleme majore. E normal să ai oricare reţineri în pri­
vinţa asta.
- Da, am oarecare reţineri.
- Este cam ironic, nu-i aşa? Ţi-ai făcut o carieră din
salvarea familiilor şi copiilor, dar totuşi ţi-e teamă să ai
o familie a ta.
- Toţi avem problemele noastre, rosti ea.
-Adevărat. Nick rămase tăcut câteva clipe, aparent
pierdut în gânduri. Nu ţi s-a părut că Vicky şi Darren
erau puţin altfel în dimineaţa asta?
-Poate că, în cele din urmă, au ajuns să stea de
vorbă.
- Despre ce?
- Una, alta, spuse Phila.

Hilary îngheţă când intră şi îl văzu pe Reed şezând la


birou. Nu se mai aşezase pe scaunul acela de peste doi
ani. O neplăcută senzaţie că îi scăpa totul de sub control
îi strânse stomacul.
- Bună, Reed! Doreşti ceva?
Reed îşi ridică privirea de la dosarul gros pe care îl
studia şi îi zâmbi absent. îşi scoase ochelarii de citit
cu ramă de corn şi îi puse pe teancul de hârtii pe care
le citise.
- Doar am intrat aici şi am văzut întâmplător pe bi­
rou documentele Hewett. Mi-am amintit că ai pomenit
ceva de asta luna trecută. Cum merge relaţia cu ei? L-ai
convins pe bătrânul Hewett să nu se mai plângă în legă­
tură cu termenele de livrare?
-C red că am ajuns în cele din urmă la un compro­
mis. Am vorbit cu Leighton, de la Departamentul de
achiziţii şi contracte, iar el mi-a spus că Hewett a înce­
put să se calmeze.
278 Amanda Quick

Hilary se apropie de birou şi se uită la hârtiile de sub


ochelarii lui Reed. Văzu uşurată că era documentele le­
gate de Hewett.
Reed dădu din cap.
- Bătrânul Henry Hewett lucrează cu noi de la înce­
put. Ne-a dat o şansă când C&JL nu putea garanta nici
măcar că va putea plăti factura pentru lumină. Nu mi-ar
plăcea să încheiem relaţia cu el.
- N-o vom încheia. Hilary îi zâmbi liniştitor. Nu mi-am
dat seama că te interesează rezultatul negocierii contrac­
tului. Ultima dată când ţi-am pomenit de asta, n-ai vrut
să fii deranjat cu asemenea detalii.
- Ştiu. Reed se ridică în picioare şi îşi băgă mâinile
în buzunare. Se îndreptă spre fereastră şi rămase acolo,
privind pajiştea. Insă lucrurile se mai schimbă uneori.
Foarte mult timp, te-am lăsat să porţi cea mai mare par­
te a poverii. îmi pare rău, Hilary. N-ar fi trebuit să ţi le
pun pe toate în cârcă. O vreme, am crezut că Burke se
ocupa de companie.
- S-a ocupat.
- Dar după moartea lui, ar fi trebuit să revin şi să-mi
asum responsabilitatea.
Hilary îşi ridică un şold pe marginea biroului, picio­
rul încălţat cu un pantof din piele de şopârlă legănân-
du-i-se uşurel.
-Mi-am dorit această responsabilitate. Am avut ne­
voie de ea. Amândoi ştim că m-a ajutat să nu-mi pierd
minţile. Aş fi luat-o razna cu trei ani în urmă dacă n-aş
fi avut de condus partea Lightfoot din companie. C&.L
înseamnă totul pentru mine, Reed.
El dădu din cap fără să se răsucească spre ea.
-A i muncit din greu.
- Am dat tot ce-am avut.
Vocea încă îi fusese gâtuită de emoţie. încercă să se
relaxeze.
Reed dădu din nou din cap, iar de data aceasta,
se întoarse spre ea.
O şansă incredibilă 279

-E şti o femeie fantastică, Hilary. Am tot respectul


pentru tine.
- Mulţumesc!
- N-ai pentru ce.
Reed ieşi din încăpere.
Hilary închise ochii şi trase adânc aer în piept de
câteva ori. Apoi, se ridică, ocoli biroul şi se aşeză
pe scaunul ei. Când întinse mâna spre telefon, degetele
în tremurau. Formă cu mare grijă numărul familiar. Ar fi
trebuit să se gândească la asta mai devreme. Mult
mai devreme.
-B u nă ziua, doamnă Gilford. Daţi-mi-1, vă rog, pe
domnul Vellacott.
- îmi pare rău, doamnă Lightfoot. Domnul Vellacott
nu este la birou.
Prostul probabil că juca tenis. Mereu o ştergea să
joace tenis în după-amiezile când credea că ea nu va
băga de seamă. Ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Vella-
cott cu un an în urmă. Dar îi fusese util tocmai pentru
că acorda atât de puţin atenţie detaliilor. Hilary îşi stă-
pâni iritarea.
- Spuneţi'i, vă rog, că vreau să mă sune de îndată ce
se întoarce.
- Desigur, doamnă Lightfoot. Cum e în concediu?
- Foarte bine, mulţumesc.
- Am fost cu toţii foarte încântaţi să-l vedem pe dom­
nul Lightfoot la birou, zilele trecute. A trecut atât de
mult timp de când n-a mai fost pe-aici.
Senzaţia de răceală din stomacul lui Hilary se
înrăutăţi.
-D a , n-a mai fost de mult. Cât timp a stat acolo,
doamnă Gilford?
-N u prea mult. O jumătate de oră sau mai puţin.
Părea grăbit să se întoarcă la Port Claxton.
-Mulţumesc, doamnă Gilford. Nu uitaţi să-i spuneţi
domnului Vellacott că vreau să vorbesc cu el de îndată
ce se întoarce la birou.
- Desigur.
280 Amanda Quick

Hilary închise telefonul şi se sili să gândească limpe­


de. O jumătate de oră nu era suficientă pentru ca Nick
să cheme un lăcătuş care să deschidă seiful. Şi chiar
dacă ar fi făcut-o, n-ar fi ştiut ce să caute. Dacă deschi­
sese seiful şi găsise dosarul Traynor, acesta nu avuse
cum să însemne ceva pentru el. Era doar un alt dosar
despre un alt potenţial furnizor. Nu era chiar atât de
proastă, încât să lase ceva incriminator care să poată fi
găsit acolo.
Hilary începu să bată darabana în tăblia lucioasă a
biroului cu unghiile ei lungi, date cu ojă de culoarea
piersicii, apoi se cenzură. îşi opri mâna.
Se gândi temătoare că nu se putea alege praful de
tot chiar atunci, când era atât de aproape să reuşeas­
că. Tot ce avea de făcut era să reziste până la întrunirea
din august.
Dar pierdea controlul total al situaţiei şi simţea asta.
Probabil că nu trebuia să-şi facă prea multe griji în pri­
vinţa lui Darren şi a lui Vicky. Eleanor le putea alunga
ezitările. Dar cu Reed, lucrurile stăteau altfel. Fusese
foarte convinsă că el nu avea să fie o problemă, dar nu
mai era sigură.
Reed nu mai arătase nici un interes real faţă de com­
panie de atât de mult timp, încât ea se convinsese că el
nu avea să se mai implice niciodată. Dar fusese la fel de
sigură şi de faptul că Nick nu avea să se mai întoarcă
vreodată. Se înşelase în ambele privinţe.
Nu era drept. Merita să-şi facă dreptate. Merita să se
răzbune. Nu va îngădui să fie înfrântă în stadiul acela.
- Crissie, şopti ea încet, ce bine ar fi fost să fii aici.
Am nevoie de tine. Am nevoie de cineva cu care să vor­
besc. De ce Phila nu îţi seamănă mai mult?
Ceva se întâmpla cu tot planul - Hilary simţea asta.
Instinctul o avertiza că trebuia să-l controleze pe Reed.
In acel moment, el prezenta cel mai mare risc.
Hilary se decise că era bine să stea de vorbă cu
Eleanor.
O şansă incredibilă 281

capitolul 16
-A m considerat mereu că această încăpere este cea
mai reuşită din ambele case de vacanţă.
Privirea lui Eleanor parcurse biblioteca lui Reed,
iar ea îşi aminti toate orele în care plănuise şi mun­
cise pentru ca acea cameră să fie aşa cum era. Fusese
foarte important pentru ea ca biblioteca lui Reed să
arate bine.
-A i făcut o treabă al naibii de... Adică, ai făcut o trea­
bă fantastică, Eleanor. Nora spunea mereu că ai gusturi
excelente. Reed se apropie de măsuţa pe care se aflau
băuturile. Iţi pot oferi ceva?
Eleanor se uită la ceas.
- De ce nu? E trecut de 5, nu-i aşa?
- Categoric, e trecut de 5. De fapt, cred că în general
e puţin cam târziu.
Reed turnă brandy în două pahare şi îi întinse ei
unul.
- Ce te face să spui asta?
-N im ic. A fost un comentariu oarecare.
Ea luă paharul de la el şi îl privi aşezându-se în foto­
liul cu spătar înalt. Ea alesese acel fotoliu cu mare grijă,
dorind să fie confortabil pentru el. Era un bărbat mare
şi avea nevoie de un fotoliu robust, solid.
- De ce ai vrut să vorbeşti azi cu mine, Eleanor? între­
bă Reed după câteva clipe.
- Cred că ştii răspunsul.
-N u , nu-1 ştiu. Dar sunt curios să-l aflu.
Eleanor strânse paharul în mâini. Reed era notoriu
pentru directeţea sa.
- întrunirea din august.
-A h!
Ea se uită la el.
-Spune-mi adevărul, Reed. Va încerca Nick să pre­
ia controlul companiei Castleton &c Lightfoot la acea
întrunire?
- Cred că putem presupune că va încerca.
282 Amanda Quick

- Singurul mod în care ar putea reuşi ar fi cu ajutorul


tău. îl vei ajuta?
El îşi spuse că putea fi la fel de directă ca oricare
Lightfoot.
- Ce te face să crezi că sunt singura lui speranţă? Şi
Darren l-ar putea susţine, şi tu. Dacă oricare dintre voi
e de partea Iui, având şi acţiunile lui, şi ale Philei, Nick
poate face cam orice îşi doreşte.
-T oţi Castletonii o vor susţine pe Hilary.
Reed dădu din cap.
- Veţi vota cum veţi considera de cuviinţă.
Eleanor se aplecă spre el.
-Avem nevoie ca ea să conducă compania, Reed.
Singura altă persoană pe care am lua-o în considerare
ai fi tu.
Reed clătină din cap.
-N u. Eu nu mă mai întorc la conducere. Pentru
nimic în lume. A fost bine cât a fost, dar acum este vre­
mea să se ocupe de asta cineva mai tânăr. Viaţa este atât
de al naibii de scurtă, Eleanor. Nu vreau să-mi petrec la
un birou timpul care mi-a mai rămas.
- Ş i vrei să ţi-1 petreci jucând golf? Numai la asta te
mai poţi gândi în ultima vreme?
-N u, uneori mă gândesc la nepoţi. Reed sorbi din
brandy-ul său. Te invidiez, Eleanor. îl ai pe fiul tău şi
îl ai pe micul Jordan. E mai mult decât am avut eu de
ceva timp.
- In orice caz, fiul tău pare să se fi întors. întrebarea
este de ce şi pentru câtă vreme?
-Ştiu . Sunt întrebări interesante. Şi eu mă întreb
acelaşi lucru, în fiecare zi.
- Reed, dacă el recapătă controlul companiei, ştii ce
va face. Va începe să renunţe la contractele cu guvernul.
Va începe din nou să caute o piaţă de desfacere mai
mare. De data aceasta, nu se ştie cât de departe va merge
cu schimbările. Tu şi Burke nu veţi mai fi acolo pentru
a-1 putea opri. Pentru Dumnezeu, C&.L va ajunge să cre­
eze sisteme de divertisment pentru locuinţe. Nu pentru
O şansă incredibilă 283

astfel de afaceri a fost înfiinţată compania. Cu zece ani


în urmă, tu şi Burke aţi fi refuzat chiar şi numai să vă
gândiţi să o luaţi în direcţia aceasta.
-A sta a fost cu zece ani în urmă, iar Burke a murit.
Cât de curând, s-ar putea să mor şi eu.
Reed zâmbi.
- Nu vorbi aşa!
Paharul cu brandy tremură în mâna ei.
El se încruntă văzându-i spaima evidentă.
-H ei, glumeam doar. încerc numai să subliniez
că ceea ce ne doream eu şi Burke pentru companie, cu
10, 20 sau 30 de ani în urmă, s-ar putea să nu fie ce îşi
doreşte generaţia următoare. Iar acum, este compania
sa, Eleanor. Important este ca firma să supravieţu­
iască şi să rămână a familiilor noastre. Dincolo de asta,
Nick şi Darren n-au decât să facă ce vor cu ea din punc­
tul meu de vedere.
-D a r Hilary? întrebă Eleanor simţindu-se disperată.
Locul ei unde este în toată povestea asta? Şi ea are nişte
drepturi.
- Da. Reed sorbi o altă înghiţitură de brandy. Are niş­
te drepturi. Nu neg asta.
- A dat totul pentru C&.L, în ultimii trei ani.
- îmi dau seama de asta.
-D a r totuşi, te gândeşti serios să-l susţii pe Nick la
întrunirea din august, nu-i aşa?
- Mă gândesc la asta, da. Asta-i tot ce fac deocamdată,
Eleanor. Mă gândesc la asta.
Eleanor se sili să rămână calmă.
-A i face asta, Reed? L-ai susţine pe Nick? Ştiind ce
ne-a făcut tuturor cu trei ani în urmă?
- în ultima vreme, am început să mă întreb dacă nu
cumva noi n-am interpretat greşit ce s-a întâmplat cu
trei ani în urmă.
- Este numai vina femeii ăleia, şopti Eleanor. Ea a
iscat toate astea.
- Crissie Masters?
284 Amanda Quick

Eleanor abia reuşi să dea o dată din cap, în semn de


confirmare. Spera să nu cedeze nervos în faţa lui Reed.
Ar fi fost cumplit de jenant.
- Iar acum, Philadelphia Fox a apărut în vieţile noas­
tre, amestecându-se în lucruri care n-ar fi trebuit s-o
privească vreodată.
- Cred că, dacă stau să mă gândesc, îi sunt îndatorat
Philadelphiei Fox, rosti Reed meditativ.
Eleanor se uită la el cu o privire tăioasă.
- De ce spui asta?
-Indiferent cum o dai, datorită ei mi-am recăpătat
fiul.
- Nu-i acorda prea mult credit. Nu ţi-ai recăpătat fiul.
Nu cu adevărat. Şi nu uita că o femeie de condiţia ei
nu urmăreşte decât propriul interes. La ce altceva te-ai
putea aştepta de la cineva de genul ei?
-N ora obişnuia să spună că ai o problemă cu mediul
din care provin oamenii, comentă Reed. Ştiu că tu pro­
vii din unul de calitate, dar nu uita că eu nu. Şi nici fiul
meu, dacă e s-o zicem pe aia dreaptă. Noi suntem nişte
oameni simpli, Eleanor, deşi tu ţi-ai dat toată silinţa de-a
lungul timpului. Oamenii simpli nu pot privi prea de­
parte în urmă. Nu au ce vedea. Oamenii ca noi preferă
să privească spre viitor, nu spre trecut.
Eleanor simţi că nu mai putea suporta. Puse pe masă
paharul cu brandy şi se ridică în picioare.
-T e rog să te gândeşti cu mare grijă ce ne vei face
tuturor dacă îl vei susţine pe Nick.
- Darren nu va fi afectat dacă Nick preia conducerea,
rosti Reed cu blândeţe. Nu-ţi face griji în privinţa fiu­
lui tău.
Comentariul lui o făcu să se oprească brusc, la jumă­
tatea drumului spre uşă.
- De unde ştii asta? şopti Eleanor.
- II cunosc de când îmi cunosc propriul fiu, îţi amin­
teşti? Darren e mult mai dur decât a crezut Burke. Sau
poate că Burke şi-a dat seama de asta şi s-a temut să ad­
mită că fiul său va ajunge mai departe decât a ajuns el.
O şansă incredibilă 285

Nu cunosc răspunsul la întrebarea asta, dar ştiu că, dacă


Darren chiar vrea să ajungă guvernator, va reuşi intr-un
fel sau altul. Are toate calităţile lui Burke, dar nici una
dintre slăbiciunile lui, slavă Domnului! A luat multe
de la tine. Mai ales hotărârea de a obţine rezultatul dorit
indiferent de preţ.
Eleanor se simţi cuprinsă de o căldură curioasă, care
o întări.
- Burke niciodată n-a crezut că Darren va reuşi în po­
litică sau în orice altceva, spuse ea ştiind că de fapt nu-şi
dorea decât ca el s-o liniştească şi mai mult.
- Nu vreau să-i vorbesc de rău pe morţi. Dumnezeu
ştie că Burke mi-a fost cel mai bun prieten şi partener
timp de 40 de ani. Dar trebuie să fiu sincer cu tine, Elea­
nor. In anumite privinţe, era extrem de prost.
Eleanor tresări.
- Da, era, nu-i aşa? se auzi spunând înainte ca mâna
ei să atingă clanţa. Mulţumesc, Reed. Mulţumesc că tu
crezi în fiul meu.
- Eleanor?
- Mă bucur că îţi place această cameră, Reed, rosti ea
repede, înainte ca el să apuce să continue. Am muncit
foarte mult la ea, pentru tine.
- Ştiu. Reed se ridică în picioare şi se uită la ea din
cealaltă parte a frumoasei încăperi. întotdeauna m-am
simţit confortabil aici.
- Mă bucur.
- De ce te-ai străduit atât de mult cu biblioteca mea,
Eleanor?
-N u este evident? Am decorat aceste camere, când?
Cu 30 de ani în urmă?
- Cu 30 de ani în urmă.
- Da. Ei bine, nu contează. Vezi tu, ştiam deja că mă
măritasem cu bărbatul greşit. Ştiam că eram captivă
şi că nu-1 voi avea niciodată pe bărbatul pe care îl iu­
beam. Era deja foarte fericit cu altcineva. Dar am vrut
să fac ceva pentru el. Am dorit ca el să se simtă con­
fortabil într-un anumit loc şi să ştie că eu creasem acel
286 Amanda Quick

confort. Am vrut ca el să se gândească la mine măcar


pentru o secundă sau două ori de câte ori se aşeza în
acel fotoliu.
Ieşi pe uşă.

- Eşti sigur că arăt bine? Phila stătea în picioare în


faţa peretelui acoperit cu oglindă din dormitorul lui
Nick şi îşi examina imaginea pentru a o suta oară.
Mă simt ciudat în negru. De parcă urmează să mă duc la
o înmormântare sau aşa ceva.
Rochia era strâmtă, accentuând talia subţire a Philei.
Avea o croială simplă elegantă.
Nick se afla în spatele ei, legându-şi papionul cu
o îndemânare dată de practica îndelungată.
-Trebuie să recunosc că nu este culoarea care ţi se
potriveşte cel mai bine.
-A răt groaznic! se văită Phila auzindu-şi confirmate
cele mai rele temeri. Ştiam eu. Am încercat să-i spun lui
Vicky, dar ea a insistat s-o cumpăr.
Nick îi zâmbi în oglindă.
-T e tachinam doar. Arăţi minunat. Vicky a avut
dreptate. Rochia este foarte sofisticată. în seara asta, o
să fiu al naibii de mândru când voi intra acolo cu tine
la braţ.
- Care-i ideea? întrebă Phila suspicioasă.
- Ideea este că sunt obişnuit să te văd în vreun roz
şocant sau în portocaliu fosforescent, iar negrul mi se
pare cumva puţin prea cuminte pe tine, asta-i tot.
- Ceea ce înseamnă că nu sunt genul sofisticat?
-T u chiar o cauţi cu lumânarea în seara asta,
nu-i aşa?
-Ţi-am spus că nu vreau să merg cu tine la chestia
asta.
Se îndepărtă de oglindă ştiind că făcea prea mult caz.
Trebuia pur şi simplu să accepte inevitabilul. Avea să se
ducă la strângerea de fonduri pentru Darren deoarece
Nick insistase să-l însoţească.
O şansă incredibilă 287

Phila începea să se lămurească în privinţa faptului


că, atunci când Nicodemus Lightfoot punea piciorul în
prag, acel picior nu putea fi urnit de-acolo.
Luă mica gentuţă cu model negru şi argintiu despre
care Victoria decretase că se potrivea cu rochia şi se în-
căiţă cu pantofii de seară negri.
Avea motivele ei pentru a fi iritată şi întoarsă pe dos
în seara aceea, iar după încheierea petrecerii, urma să-i
dea vestea lui Nick. Fără îndoială, el avea să fie fantastic
de uşurat. Până atunci însă, ea trebuia să facă tot posibi­
lul pentru a se stăpâni.
-E şti gata? întrebă Nick punându-şi smochingul
negru.
- Mai gata de-atât nici că se poate. Se răsuci şi desco­
peri că el se uita ţintă la ea.
- Foarte impresionant, spuse el în cele din urmă.
Eleganta ţinută de seară în negru şi alb accentua
umerii lui puternici şi liniile solide ale trupului său. Ea
se gândi că îl făcea să pară delicios de primejdios.
-A răţi de parcă ai fi descoperit ceva nou la mine,
murmură Nick.
Phila rânji.
- De fapt, arăţi ca un gangster. Nu-ţi mai trebuie de­
cât un trandafir roşu la rever şi o umflătură la subraţ,
acolo unde ar trebui să se afle tocul armei.
- Iar tu arăţi ca o mică vampă sexy. Nick îi ridică băr­
bia cu degetul arătător şi o sărută pe vârful nasului. Hai
să mergem înainte să mă răzgândesc şi să mă decid să te
las să sari pe mine.
-N ici prin cap nu mi-a trecut că te gândeai să iei o
decizie în privinţa asta. Am crezut că trebuie să mergem
la chestia asta.
- Nu mai comenta. Chiar trebuie să mergem la ches­
tia asta. Nick stinse luminile din dormitor. O să lăsăm
săritul unul pe altul pe mai târziu.
Phila mormăi, apoi trase automat aer adânc în piept
când, străbătând sufrageria, dădu cu ochii de magni­
fica privelişte oferită de aceasta. Soarele de vară târzie
288 Amanda Quick

dispărea încet, scăldând golful Elliott şi insulele din de­


părtare într-o o caldă strălucire aurie.
- Ce privelişte fantastică! Probabil că ţi-a lipsit locul
acesta cât ai stat în California.
- Chiar mi-a lipsit. Până acum, nu cred că mi-am dat
seama cât de mult.
- Cu siguranţă, este un apartament elegant. O locaţie
grozavă, o privelişte deosebită, toate facilităţile. O con­
strucţie urbană de primă clasă. Mă întreb câte blocuri
cu apartamente pentru oameni cu venituri mici au fost
demolate ca să se construiască acest colos.
Nick chicoti.
-N u te mai agita degeaba. N-am de gând să te las
să mă faci să mă simt vinovat pentru că locuiesc aici.
Am muncit cinstit pentru fiecare centimetru pătrat al
acestui apartament. Totuşi, pentru cultura ta generală,
află că această clădire a fost construită pe locul unui
vechi depozit abandonat. O ruină oribilă. Te simţi mai
bine aşa?
- Mult mai bine. Mai privi o dată în jur, la rafinata
colecţie de mobilier vechi. Cei din familiile Lightfoot
şi Castleton preferă mereu stilul de pe vremea apari­
ţiei Constituţiei?
- Nu-ţi place cum a fost decorat apartamentul?
Phila ridică din umeri.
- E cam întunecat. Ar avea nevoie de nişte culoare.
Nick se uită în jur înainte de a stinge luminile.
Zâmbi.
- Şi eu mă gândeam la asta.

Până să sosească Nick şi Phila, o mulţime bine îm­


brăcată se adunase deja în marea sală de recepţie de la
ultimul etaj al unui zgârie-nori din centrul oraşului. In
timp ce intra pe uşă la braţul lui Nick, Phila privi pre­
caută în jur. Constată că încăperea era plină. Probabil
că Darren era încântat. Zumzetul vocilor însufleţite era
întrerupt uneori de câte un hohot de râs şi de clinchetul
cuburilor de gheaţă din pahare.
O şansă incredibilă 289

Un trio de muzicieni îmbrăcaţi elegant cânta ceva


de Mozart intr-un colţ, iar chelneri care cărau tăvi
cu antreuri şi băuturi circulau prin mulţime. Panora­
ma oraşului Seattle şi a golfului său se zărea departe
dedesubt, magnific încadrată de ferestre uriaşe. Ulti­
mele raze ale soarelui se reflectau în turnul şi clădi­
rea Olympic.
Insă priveliştea, mâncarea, băuturile şi Mozart se
aflau pe locul doi faţă de principala atracţie a serii.
Fără îndoială, Darren Castleton capta întreaga atenţie.
Suplu, elegant, dinamic, ocupa centrul scenei oriun­
de s-ar fi aflat în mulţime. O făcea cu atâta uşurinţă,
atât de firesc, de parcă îi era o a doua natură. în mulţi­
me, se însufleţea aşa cum un actor strălucit prinde viaţă
pe scenă. Alături de el, Victoria părea la fel de minu­
nat de în largul ei, la fel de stăpână pe situaţie. Cuplul
american ideal.
-A re charismă, murmură Phila luând un pahar
de şampanie de pe tava unui chelner care trecea pe lân­
gă ea.
Nick băgă în gură o stridie învelită în şuncă.
- Da, fără îndoială, nu-i aşa? Trebuie să-l vezi în-
tr-o mulţime pentru a-ţi da seama ce efect are asupra
oamenilor.
- Este o formă rară de putere, rosti Phila încet.
- îhâm. Am ştiut întotdeauna că Darren are ceva de­
osebit, ceva ce nu puteam defini, dar, atâta vreme cât
a trăit Burke, a fost estompat. Ca şi cum acea calitate
nu avea cu adevărat condiţii să se manifeste. Iar acum,
începe să strălucească. Isuse! Omul ăsta chiar s-ar putea
să fie următorul guvernator al statului.
-C red că ai dreptate, spuse Phila cu voce joasă. Şi
uită-te la Vicky! Ar fi o perfectă soţie de guvernator. La
naiba, ar fi perfectă şi ca soţie de preşedinte! Este atât
de calmă şi de fermecătoare, şi de minunată.
- Iar când îl vor aduce pe micul Jordan pentru foto­
grafi, vor apărea pe prima pagină a ziarului Seattle Times,
concluziona Nick.
290 Amanda Quick

- Va fi interesant de văzut dacă Jordan va încerca să le


prezinte fotografilor colecţia sa de alge autodistructive.
Phila se uită în jur şi o văzu pe Eleanor îndreptân-
du-se spre ei.
- Iată'Vă! rosti Eleanor pe un ton măreţ când se opri
în faţa lor. Chipul îi strălucea de mândrie maternă. Iţi
mulţumesc că ai venit în sera asta, Nick.
-Ţi-am spus că vom veni. Nick luă un pahar de pe
o tavă aflată în trecere. Se pare că totul decurge bine.
Unde-i tata?
-A colo, cu Hilary, vorbeşte cu nişte prieteni cu care
face afaceri. Eleanor se uită la Phila. Se pare că, până la
urmă, te-ai decis să vii.
- N-am putut scăpa. Phila îi adresă un zâmbet strălu­
citor. Voi încerca să nu fac familiile de râs.
- Aş aprecia foarte mult.
Eleanor dădu din cap spre Nick, apoi se îndepărtă.
-Avem chef să provocăm lumea în seara asta,
nu-i aşa? remarcă Nick încet, cu ochii aţintiţi asupra
mulţimii.
- Ea a început.
- Eleanor n-a început nimic. Eşti cam ţâfnoasă în sea­
ra asta. De ce?
-N u sunt ţâfnoasă. Eleanor e ţâfnoasă, nu eu. Dacă
vrei s-o calmezi, spune-i că te-ai decis să-i acorzi tot spri­
jinul lui Darren în campania lui pentru obţinerea pos­
tului de guvernator.
- Doar am venit aici în seara asta, nu? Asta nu arată
că-1 sprijin?
- Este un pas în direcţia cea bună, dar Darren are ne­
voie de mai mult de-atât, iar tu ştii asta. Are nevoie să-l
ajuţi în culise, nu la evenimente publice precum acesta.
- Philadelphia Fox, creierul acţiunilor politice.
- Eu sunt ăla.
Phila îşi dădu seama că încă se simţea iritată şi puţin
deprimată. Luă un alt pahar de şampanie.
- Ţi-a scăpat faptul că Darren nu este deloc un demo­
crat liberal?
-N u , dar am speranţe în privinţa lui.
O şansă incredibilă 291

- Crezi că se va converti?
Phila zâmbi cu amărăciune.
- N-am chiar atât de multe speranţe, dar cred că poa­
te fi făcut să înţeleagă logica, fapt care îl face superior
unui republican mediu. Este educabil.
-S u n t sigur că va fi încântat să audă asta.
Phila zâmbi scurt.
- I-am spus deja. Se uită iarăşi în jur şi văzu o fi­
gură familiară. Cu siguranţă, Hilary arată superb în
seara asta.
- Hilary întotdeauna arată superb. Nick nu păru prea
interesat. Haide, ar fi cazul să socializăm. Asta-i o aface­
re serioasă.
- Gândeşte-te că este o seară a unităţii familiei. Cla­
nurile Castleton şi Lightfoot - o mare familie fericită.
Nick porni prin mulţime, trăgând-o pe Phila după
el. Dădu din cap spre câţiva oameni, se opri pentru a
schimba câteva cuvinte cu alţii, iar în cele din urmă,
se opri lângă un bărbat şi o femeie aflaţi lângă fereas­
tră. Femeia, o brunetă atrăgătoare de vreo 40 de ani, îşi
ridică privirea, apoi zâmbi cu căldură.
- Nick! Ce mult mă bucur să te văd din nou! A tre­
cut ceva vreme. Eşti doar în vizită sau te-ai întors defi­
nitiv acasă?
-D e data asta, plănuiesc să rămân. Phila, ei sunt
Barbara Appleton şi soţul ei, Norm. îmi sunt prieteni
vechi. Barbara, Norm, ea este Philadelphia Fox.
- Bună seara! rosti Phila politicoasă. Mi se pare că vă
ştiu numele de undeva, doamnă Appleton.
-Apar în ziare din când în când, atunci când nu
se întâmplă nimic de mare importanţă în lume, râse
Barbara.
Phila se gândi rapid, făcu conexiunile şi se lumină
imediat.
-îm i amintesc! Sunteţi una dintre cei care au fon­
dat centre de îngrijire de zi pentru copiii oamenilor fără
adăpost. Tocmai până în estul statului Washington s-a
auzit despre eforturile pe care le-aţi făcut. Sunt încânta­
tă să vă cunosc!
292 Amanda Quick

Barbara Appleton zâmbi, părând vag uimită.


-Majoritatea oamenilor o iau la fugă după ce fac
cunoştinţă cu mine. Se tem să nu le cer bani. Eşti in­
teresată de chestiunea centrelor de îngrijire a copiilor
oamenilor fără adăpost?
-Sunt... am fost asistentă socială. Până de curând,
am lucrat la un centru de plasament. Cunosc foarte
bine problema oamenilor fără adăpost din Seattle.
-Părinţii trăiesc într-un stres fantastic, iar copii su­
feră şi ei. Au nevoie disperată de un mediu sigur, struc­
turat. Nu-i poţi creşte pe copii în maşini, autobuze şi
adăposturi improvizate.
- Dacă eşti părinte, nu-ţi poţi căuta o slujbă, nu poţi
învăţa o meserie şi nu poţi face faţă birocraţiei sistemu­
lui de asistenţă dacă ai doi copii în braţe. Cred că ideea
centrelor de îngrijire a acelor copii este extraordinară.
Cum merge proiectul?
- In prezent, ne ocupăm de două centre şi sperăm că,
în toamnă, vom deschide un al treilea.
- Aţi vorbit cu Darren şi cu Vicky despre asta? întrebă
Phila.
Ochii Barbarei se îngustară gânditori.
- Nu, de fapt n-am discutat. Am presupus că Darren
nu va fi deosebit de dornic să ne susţină.
Phila alungă acea presupunere cu o fluturare a
mâinii.
- O, nu vă faceţi griji în privinţa lui Darren, nu este
un fraier de dreapta ultraconservator şi reacţionar, pre­
cum restul membrilor familiilor Castleton şi Lightfoot.
Este mult mai flexibil şi mai receptiv la informaţii. în
plus, este însurat cu o femeie foarte interesată de pro­
blemele copiilor.
- Serios? Privirea Barbarei se îndreptă spre centrul sa­
lonului, unde Darren şi Vicky vorbeau într-un cerc de
oameni. Nu mi-am dat seama de asta. Poate că o schimb
o vorbă, două cu Victoria Castleton. Norm, ia-o înainte
şi scoate carnetul de cecuri. Se pare că, la urma urmelor,
vom face o donaţie în seara asta. Mă bucur că te-am
O şansă incredibilă 293

cunoscut, Phila. îmi pare bine că te-am revăzut, Nick.


Hai să luăm cina împreună cât mai curând!
- Da, o să facem asta, rosti Nick şi dădu amuzat din
cap spre cei doi. După ce soţii Appleton se îndepăr­
tară suficient pentru a nu-1 mai putea auzi, îşi cobo­
rî privirea spre Phila. Felicitări! Tocmai ai scos bani
din buzunarele cel mai bine ferecate care se află în
această încăpere.
Phila fu surprinsă.
- Dacă nu sunt susţinători înfocaţi, ce caută aici?
-D in spusele lui Vicky, nimeni nu îndrăzneşte
să nu-i invite pe Barbara şi pe Norm la un astfel de
eveniment. Au multă influenţă în acest oraş. Dar ni­
meni nu se aştepta la un sprijin financiar din partea
lor. Barbara e renumită că nu sprijină decât câţiva po­
liticieni aleşi pe sprânceană. Iar cei pe care îi susţine,
ajung în general în poziţii bune. Este capabilă să scoa­
tă bani din piatră seacă. Mulţi. Să sperăm că n-ai exa­
gerat cu sprijinul pe care l-ar acorda Darren rezolvării
problemei copiilor.
-N-am exagerat. Darren îi va asculta pe avocaţii co­
piilor. Ştiu că o va face. Iar dacă n-o va face, Vicky îl va
face să-i asculte. Phila era sigură de sine. Se uită gân­
ditoare prin încăpere. Ştii, s-ar putea face multe cu un
salon plin de bani cum e acesta.
- Asta-i şi ideea. Vocea lui Nick fusese neutră. Ce-i cu
expresia asta ciudată de pe faţa ta? Te gândeşti să intri
în politică?
- Cine, eu?
- Nu-i nevoie să faci pe inocenta.
- Dumnezeule, aş fi o politiciană mizerabilă.
-Asta-i adevărat. Vorbeşti prea mult. Ai fi mult mai
bună la strângerea de fonduri.
- Crezi?
-Sigur că da. Eşti genul care s-ar bucura să-i sâcâie
pe oameni până ar scoate nişte bani. E nevoie de curaj
ca să îi presezi pe oameni la un astfel de eveniment.
Phila se uită în jur.
- S-ar putea să fie amuzant. Hai să exersăm.
294 Amanda Quick

Nick gemu.
-Lasă o femeie să guste puterea, că o ia razna de-a
binelea.
Phila îşi petrecu restul serii ascultând, observând şi
punând întrebări. Astfel, uită de celelalte probleme ale
ei. Reed se apropie de ea la un moment dat, cu un pa­
har într-o mână, şi o întrebă cum se simţea acolo.
- Ei bine, încă nu a încercat nimeni să mă dea afară.
Reed dădu din cap mulţumit.
-Ăsta-i un semn bun. Probabil că îţi ţii gura sub
control.
-M-am săturat de comentarii despre faptul că vor­
besc mult. Unde-i Hilary?
- Vorbeşte cu nişte cunoştinţe din domeniul afaceri­
lor. Unde-i Nick?
- Acolo, în colţ, cu tipul ăla masiv.
Reed se uită în direcţia indicată şi dădu din cap.
- E Graveston. Are două restaurante în oraş.
Eleanor îi zări şi părăsi micul grup de femei cu care
era, pentru a veni la Reed.
- Iată-te, Reed! Te-am căutat. I-ai văzut pe soţii Brand?
- Sunt acolo, lângă bufet, spuse Reed. De ce?
-Vreau să mă asigur că au vorbit cu Darren şi cu
Vicky. Totul merge foarte bine, nu crezi.
- Merge grozav, rosti Phila, deşi nu ea fusese întreba­
tă. Darren are un talent înnăscut, nu-i aşa?
Eleanor se uită la ea.
- Da, aşa este.
- Eu şi Nick vorbeam mai devreme că treaba asta cu
politica pare categoric a fi domeniul potrivit pentru
Darren. Ar fi păcat să irosească toată charisma asta pe
care o are. Şi Dumnezeu ştie că avem nevoie de cât mai
mulţi oameni buni în funcţii de conducere.
Privirea lui Eleanor deveni tăioasă.
-T u şi Nick aţi discutat asta?
Phila dădu din cap şi sorbi din şampanie.
-N ick a văzut lumina, Eleanor.
O şansă incredibilă 295

- Ce lumină am văzut? întrebă Nick chiar din spatele


Philei.
Phila tresări surprinsă, apoi zâmbi semnificativ.
- Lumina viitorului lui Darren în politică. Tocmai îi
spuneam lui Eleanor că te-ai decis că asta este o treabă
potrivită pentru el.
Nick se uită la tatăl lui.
-C u ea în preajmă, nici măcar nu mai trebuie
să deschid gura. Văd că a început să vorbească în nu-
mele meu.
Un rânjet apăru pe chipul lui Reed, apoi dispăru.
-A m remarcat.
Eleanor îl privea fix pe Nick.
- Ai vorbit serios?
- întreab-o pe Phila. în seara asta, se pare că şi gân­
deşte pentru mine. Nick privi pe deasupra capului
lui Eleanor. Iată-1 pe Howard Compton! Ar fi bine să
mă duc să-l salut. Dădu să se scuze şi să plece, dar zări
paharul plin din mâna Philei. Câtă şampanie ai băut
până acum?
-Âsta-i doar al doilea pahar. Cred. Poate, al treilea.
Nu sunt sigură. Nu fi aşa morocănos.
-A i grijă de ea, îi spuse Nick lui Reed. în seara
asta, e cam ţâfnoasă. în starea asta de spirit, dă uşor de
necazuri.
- Nu-mi dau seama ce te aştepţi să fac cu ea. Mai vrei
ceva de mâncare, Phila?
- Da, te rog. îi zâmbi larg lui Reed. Nu-i da atenţie lui
Nick. Niciodată nu vrea să mă distrez.
O jumătate de oră mai târziu, Phila se pomeni, în
mod convenabil, singură lângă coridorul care ducea
spre toalete. Se decise că ar fi bine să profite de ocazie.
Porni pe holul mochetat şi deschise uşa potrivită.
Rămase locului, privind uimită toaleta somptuoasă,
încăperea fusese decorată în turcoaz pal şi trandafiriu,
cu două canapele graţioase tapiţate cu catifea, cu un pe­
rete acoperit cu oglindă luminată pentru machiaj şi cu
pereţi din marmură pentru toate cabinele.
296 Amanda Quick

Dar priveliştea de la geamul fiecărei cabine fu cea


care o captivă pe Phila. Panorama oferită ar fi făcut
cinste oricărui apartament de lux, iar aici era irosită
pe o toaletă. De mare clasă! Phila începu să deschidă
uşile cabinelor pentru a vedea care avea cea mai frumoa­
să privelişte.
Tocmai privea luminile oraşului din cabina aflată
la mijloc când auzi uşa toaletei deschizându-se şi în-
chizându-se. Ruşinată că cineva at putea descoperi că
era fascinată de priveliştea dintr-o toaletă, se grăbi să-şi
spele mâinile.
Se grăbi brusc, iar stomacul i se strânse de o tensi­
une bruscă, care îi provocă greaţă, atunci când o văzu
pe Hilary lângă lungul şir de chiuvete din marmură.
Senzaţia de uşoară ameţeală plăcută a Philei dispăru
când văzu furia care schimonosea chipul frumos al ce­
leilalte femei. Era evident că Hilary se pregătise pentru
o confruntare.
înfricoşată de expresia necontrolată din ochii lui Hi­
lary, Phila se gândi că arăta precum o regină sălbatică.
-Bună, Hilary, rosti Phila precaută.
- Dumnezeule, ce talent ai să pari inocentă, ticăloaso!
Phila se simţi străbătută de un dureros fior rece şi
trase^ aer în piept.
- îmi dau seama cum te simţi...
-H abar n-ai cum mă simt. Habar n-ai! Chiar crezi
că vei câştiga, nu-i aşa? întrebă Hilary. O, am văzut
cum ei încep să te bage în seamă - să creadă în tine,
să te asculte. Iar din cauza ta, încep cu toţii să crea­
dă iarăşi în Nick. O evoluţie interesantă! Dar nu vei
câştiga, Phila. Nu te pot lăsa. Am investit prea mult
timp, prea mult din mine în acest joc pentru a pierde
totul acum.
Phila făcu un efort psihic pentru a riposta la atacul
furiei lui Hilary.
- Nick mi-a spus totul despre Traynor şi planurile tale
de a distruge compania. Dar nu te pot lăsa să faci asta
familiilor. Nu merită aşa ceva.
O şansă incredibilă 297

Uşa dinspre hol se deschise din nou, iar Nick intră în


încăpere cu acelaşi aplomb cu care ar fi intrat întro sală
de consiliu. Se opri locului, arătând dur şi masculin în
decorul luxos şi ultrafeminin. Se uită la Phila.
- Am văzut că te-ai îndreptat spre toaleta doamnelor
şi am văzut-o pe Hilary urmându-te. Ceva mi-a spus că
aş vrea să particip la o asemenea întrunire de nivel înalt.
Ce anume nu merităm, Phila? întrebă el.
- Ea vrea să vă pedepsească pe toţi pentru ce s-a în­
tâmplat cu trei ani în urmă, rosti Phila cu voce joasă,
având privirea aţintită asupra trăsăturilor rigide ale lui
Hilary. Dar nu este corect. Sunteţi cu toţii nevinovaţi.
Cu excepţia lui Burke, desigur.
-A i dreptate, ştii? Hilary îşi încrucişă braţele sub sâni
şi se uită la Phila. Intenţionez să distrug C&cL bucăţică
cu bucăţică şi să mă îmbogăţesc cu ocazia asta. Hilary îşi
îndreptă privirea spre Nick. Voi distruge toate lucrurile
la care ţineţi.
-A i avut nevoie de aproape trei ani pentru a pune
totul la cale, iar acum eşti gata să treci să îndeplinirea
planurilor? întrebă Nick pe un ton moderat.
-D a , spuse ea cu mândrie, şi mi le voi îndepli­
ni. Când voi termina, voi avea tot ce mi-am dorit, tot
ce-mi trebuie, iar familiile Castleton şi Lightfoot îşi vor
vedea preţioasa firmă de familie ajungând pe mâna
unor străini.
-N u a existat nici un viol, Hilary, nu-i aşa? întrebă
Phila. A fost vorba de seducţie. L-ai sedus pe Burke
din disperare, când ţi-ai dat seama că Nick avea să pă­
răsească firma şi să meargă până la capăt cu divorţul
dacă refuzai să-l urmezi. Ai ştiut că nu ai nici o şansă
să-l seduci pe Reed. El nu s-ar fi atins niciodată de tine.
Şi nici Darren. Dar Burke era cu totul altfel.
-Greşeşti. A existat un viol. Din punctul meu de
vedere, a fost un viol în aproape toate sensurile cuvân­
tului, mai puţin cel fizic. Tot ce mi se promisese îmi
era luat. Făcusem o înţelegere cu familia Lightfoot.
298 Amanda Quick

Mă măritasem cu unul dintre ei, iar în schimb, trebuia


să primesc ce-mi doream.
Phila dădu încet din cap când restul pieselor de
puzzle se aranjară în cele din urmă la locurile lor.
- Dar când ţi-ai dat seama că o să pierzi totul, te-ai
orientat spre Burke, nu-i aşa? Trebuia să fie Burke.
El era cel slab. Ştiai că era singurul de care te mai pu­
teai folosi.
- Mă dorea atât de tare, încât aproape că era tangibil.
M-a dorit din clipa în care am intrat pe uşă ca soţie a
lui Nick.
- Probabil pentru că intrai în categoria fructului in­
terzis, spuse Phila. Iar tu ai profitat de asta, nu-i aşa?
Te-ai gândit că, dacă îl controlai pe Burke, el avea să
te susţină după ce îţi pierdeai statutul de soţie a unui
Lightfoot. Erai îngrozită de pierderea acestui statut.
Doar asta te interesa. Era singurul motiv pentru care te
măritaseşi cu Nick.
-Adevărat. Hilary zâmbi. Crezi că mă cunoşti foarte
bine, nu-i aşa? Din cauza lui Crissie, bănuiesc.
- Parţial. Ai avut dreptate, Hilary. Ai multe în comun
cu Crissie. Ai nevoie de o enormă securitate financiară,
la fel cum avea Crissie. E ceva patologic la tine. Este
unicul lucru important din lume pentru tine.
- O femeie trebuie să-şi poarte de grijă în această
lume.
- Căsnicia destrămându-ţi-se şi neavând posibilitatea
să pui mâna pe Reed sau pe Darren, Burke era singura
şansă de a avea o oarecare securitate. Cât de departe
te-au dus fanteziile, Hilary? Chiar ai crezut că îl poţi face
să divorţeze de Eleanor şi să se însoare cu tine?
- Exista această posibilitate, confirmă Hilary. Dar nu
a fost nevoie s-o iau pe această cale după ce am rămas
însărcinată. Nici măcar nu mă gândisem la această vari­
ată. Dar când mi-am dat seama că voi avea un copil, am
realizat brusc cât de simplu va fi dacă spun că era copilul
lui Nick. Ca mamă a unul Lightfoot, statutul meu deve­
nea inviolabil pentru tot restul vieţii.
O şansă incredibilă 299

- Dar de ce te-ai hotărât să distrugi compania, Hilary?


întrebă Nick încet. De ce nu ai fost satisfăcută doar cu
preluarea controlului ei?
Hilary îi aruncă o privire rece.
-Pentru că, după ce am pierdut copilul lui Burke,
mi-am dat seama că eram permanent în pericol. Ştiam
că, mai devreme sau mai târziu, probabil că aveai să te
întorci ca un rege care îşi voia tronul înapoi. Ai conside­
rat întotdeauna că C & L îţi aparţine de drept.
- Dar erai soţia lui Reed. Erai în siguranţă, sublinie
Phila.
- Cam cât crezi că aş fi rămas soţia lui Reed dacă toa­
tă lumea descoperea adevărul? Nu puteam risca. Când
Reed a început să-şi piardă interesul faţă de companie,
am văzut ocazia de a prelua conducerea. Am realizat
că, dacă îmi joc bine cărţile, treptat voi putea obţine
destulă putere pentru a vinde compania şi a-mi asigu­
ra securitatea financiară pentru tot restul vieţii. Că nu
voi mai avea nevoie de familiile Lightfoot şi Castleton.
Că voi liberă. Şi exact aşa se va întâmpla!
-N u se va întâmpla aşa, Hilary, rosti Nick. M-am
întors.
Hilary zâmbi.
-Te-ai întors prea târziu, Nick. Sau poate prea devre­
me. Oricum ar fi, nu ai puterea să preiei conducerea
acum. Chiar dacă ai acţiunile lui Crissie, nu poţi obţine
suficientă susţinere din partea familiilor până în august,
pentru a mă împiedica să fac ce vreau. Tot eu voi fi CEO
şi după întrunirea anuală.
- Nu te baza pe asta.
- Crezi că familiile vor crede ceva din toate astea? Poţi
să ţipi până răguşeşti încercând să-i lămureşti ce se pe­
trece. Nu te vor crede. Am avut trei ani să-i prelucrez pe
toţi. Deja, toţi au motive pentru a dori ca eu să rămân la
conducere. Din punctul lor de vedere, tu eşti renegatul,
nu eu.
-Ştiu.
Chipul frumos al lui Hilary se crispă de o furie
bruscă.
300 Amanda Quick
-N im ic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. E numai
vina ta, naiba să te ia! Noi doi am avut o înţelegere de
afaceri. Tu ai încălcat-o.
- Trebuia să fie o căsnicie, nu o înţelegere de afaceri.
Voiam o soţie, nu un partener de afaceri.
- O soţie? Doreai o proastă care să te urmeze descul­
ţă prin nisipul fierbinte, oriîncotro doreai s-o iei. Gura
minunată a lui Hilary se strâmbă de sarcasm. Ce fel de
idioată ai crezut că sunt? M-am măritat cu tine pentru
că erai moştenitorul companiei C&lL. Nu din alt motiv.
Ce alt motiv aş fi putut avea?
- Bună întrebare. Sigur nu te-ai măritat cu mine pen­
tru că mă iubeai?
-Ticălosule! Iubirea n-a avut nici o legătură cu asta.
A fost o relaţie de afaceri din partea amândurora.
Tu m-ai dorit pentru ce puteam aduce în familia ta: fru­
museţe, clasă şi educaţie.
- Iar tu m-ai dorit pentru că averea familiei tale era pe
terminate. Ai vrut să te măriţi pentru bani.
-A şa se face în lumea noastră, Nick, îţi aminteşti?
Am fost crescută pentru a înţelege aceste lucruri, la fel
cum şi Eleanor le-a înţeles cu 40 de ani în urmă.
-N-ai avut nici măcar o licărire de înţelegere, Hilary.
Nick se sprijini cu un umăr de perete.
- Nu-i adevărat. Eram gata să-mi respect partea mea
de înţelegere. Ţi-aş fi fost o soţie bună atâta vreme
cât conduceai C&.L. Dar la 18 luni după ce ne-am că­
sătorit, tu erai gata să pleci din firmă pentru că Reed
şi Burke nu te lăsau să faci ce voiai. Şi te-ai aşteptat să
te urmez.
-D a . Asta a fost mare prostie din partea mea. Dar
nu ştiu de ce avem impresia că o soţie trebuie să rămână
alături de soţul ei indiferent ce slujbă are el.
- Asta-i o prostie demodată şi şovină.
- Depinde de soţie, rosti Nick. Mama l-ar fi urmat pe
tata şi în mocirlă.
Hilary scoase o exclamaţie dezgustată şi se uită din
nou la Phila.
O şansă incredibilă 301

- Crissie a înţeles. Ştia ce doream, ce îmi trebuia. Ea


m-ar fi ajutat.
-Te-a înţeles, dar nu ţi-a dat acţiunile şi nici nu s-a
ostenit să-şi modifice testamentul, nu-i aşa? Phila clăti­
nă din cap. O parte din ea nu te-ar fi lăsat niciodată să
distrugi C&L, Hilary.
- Greşeşti! M-ar fi susţinut până la capăt.
- Nu, nu cred. Hilary, treaba este că, indiferent ce s-a
întâmplat, indiferent cât a ţinut la tine, nu ţi-ar fi îngă­
duit niciodată să le faci atât de mult rău Castletonilor.
Vezi tu, în cele din urmă, la o adică, Crissie considera că
face parte din familie.

capitolul 17
- Am nevoie de o băutură.
Phila intră pe uşa apartamentului lui Nick şi se duse
direct la bucătărie.
-A i băut deja suficientă şampanie cât să plutească
în ea un petrolier. E de mirare că încă poţi să te ţii pe
picioare. Ce-i cu tine în seara asta? Nu te-am văzut nici­
odată aşa.
Nick încuie uşa de la intrare şi o urmă. Pe drum, izbu­
ti să-şi dea jos papionul, sacoul şi butonii de aur. Când
ajunse în bucătărie, arăta ca un bărbat cu reputaţie foar­
te îndoielnică şi primejdios de sexy, după părerea Philei,
care se decise că nu era cinstit.
- Sărbătoresc!
Phila deschise cu o smucitură uşa unui dulap şi scoa­
se o sticlă cu scotch pe jumătate goală, li fu puţin mai
greu să ia un pahar de pe alt raft. Acesta aproape că îi
alunecă din mână.
- Ce sărbătoreşti?
Nick întinse calm mâna şi îi luă sticla. Apoi, luă şi
paharul.
Phila ignoră întrebarea şi suspină încet.
- A fost foarte trist, nu-i aşa, Nick?
302 Amanda Quick

îl privi în timp ce el îi turnă o cantitate minusculă de


scotch în pahar, apoi i-1 dădu.
- Mica scenă cu Hilary din toaleta femeilor? Nu a fost
trist. A fost inevitabil. A început să simtă presiunea. în
seara asta, şi-a dat seama că pierde.
- Cum de s-a întâmplat să intri chiar atunci?
-A m constatat că e bine să te supraveghez. Ai un
talent special de a intra în necazuri.
-N u e deloc adevărat. Mă jigneşti.
Gustă din scotch şi realiză că de fapt nu mai voia să
bea. Puse paharul pe blat.
- Când ţi-ai dat seama că acel copil era al lui Burke?
întrebă Nick încet.
-A m pus totul cap la cap în seara asta, când Hilary a
început să spună că a fost înşelată. Totuşi, dacă stai să te
gândeşti, este evident. Toată lumea ar fi trebuit să-şi dea
seama de asta cu mult timp în urmă. La urma urmelor,
este imposibil ca tu să fi făcut asta, iar apoi, s-o fi părăsit.
Iar Darren este puţin cam prea prudent în preajma lui
Hilary pentru a se simţi bine cu ea în pat. în plus, o
iubeşte pe Vicky. Dar adevăratul indiciu a fost modul
cum s-a comportat Eleanor.
- Eleanor? Cum s-a comportat?
Phila ridică din umeri.
- A fost mereu atât de protectoare, atât de hotărâtă
s-o sprijine şi s-o apere pe Hilary. După o vreme, a deve­
nit evident că ea bănuieşte adevărul, sau măcar o parte
din el. încă mai crede că a existat un viol. Dar am im­
presia că, în sinea ei, crede că Burke a violat-o pe Hilary,
nu tu. Probabil că Hilary i-a inoculat această teamă şi s-a
folosit de ea în propriul avantaj.
- Hristoase!
- Indiferent de motiv, Eleanor a simţit că are o res­
ponsabilitate faţă de Hilary. La urma urmelor, ea a fost
cea care a adus-o pe Hilary în sânul familiilor. Apoi,
cred că simte un fel de înrudire cu ea pentru că amân­
două s-au măritat din motive similare.
-înrudire sau nu, cred că ultimul lucru pe care şi
l-ar dori ar fi ca adevărul să iasă la iveală. Asta ar terfeli
O şansă incredibilă 303

iremediabil imaginea bătrânului Burke, precum şi ima­


ginea unităţii familiei.
- Corect. In această situaţie, săraca Eleanor a fost si­
lită să aleagă ce familie să protejeze. Fireşte, s-a decis să-i
protejeze pe Castletoni, deşi n-a putut abandona com­
plet nici familia ta. Ţine foarte mult la tine şi la Reed.
Ca de obicei, a încercat să ignore totul şi a făcut tot po­
sibilul pentru a menţine imaginea intactă. Este expertă
în păstrarea imaginii.
- în ultimii trei ani, ea a fost singura care m-a ţinut la
curent cu ce mai făceau familiile. De ce s-a ostenit?
- Se simţea vinovată pentru modul în care ai fost si­
lit să tragi ponoasele. Dar trebuia să existe un personaj
negativ, iar tu ai fost alegerea logică. Nu putea admite
că a fost Burke.
- Iar tata, în mod convenabil, s-a oferit să se însoare
cu ea ca să se revanşeze pentru purtarea mea.
- Şi ca să-şi păstreze nepotul. Nu uita acest aspect. El
a crezut sincer că era copilul tău.
Nick se încruntă.
- De ce era atât de sigură Hilary că Crissie ar fi sus­
ţinut-o cu acţiunile ei? Cum de au ajuns să fie atât
de apropiate?
- Crissie şi Hilary erau amante.
- Ce erau?
Nick se holbă năuc la ea.
- M-ai auzit.
- Hilary preferă femeile?
- Da. La fel şi Crissie. N-ai de ce să fii atât de şocat,
Nick. Se întâmplă. Unele femei aşa sunt făcute.
El păru puţin ameţit.
- Ştiu. îmi dau seama de asta. Dar niciodată nu m-am
gândit că Hilary ar putea fi aşa. Pur şi simplu, nu mi-a
trecut prin cap. La naiba! Asta explică multe. Poate că
acesta este motivul pentru care noi... eu şi ea... Poa­
te că ăsta-i motivul pentru care n-am reuşit niciodată
s-o fac să...
- E posibil, fu Phila de acord.
- Şi Crissie?
304 Amanda Quick

- îhî. îi ura pe bărbaţi pentru că fusese abuzată rău


de doi dintre prietenii mamei sale. Iar la ura asta a con­
tribuit şi faptul că tatăl ei o abandonase încă înainte să
se fi născut.
Expresia de pe chipul lui Nick deveni aspră.
- Dar tu şi Crissie?
Phila clătină din cap, un mic zâmbet jucându-i la col­
ţurile gurii.
-N u. Eu şi Crissie am fost prietene, nu iubite. Since­
ră să fiu, până să te întâlnesc pe tine, nu eram sigură că
mă atrage sexul de orice fel.
Nick zâmbi lent, ochii trădându-i satisfacţia.
-V ai ce nasol, domniţă! Mă bucur că te-am putut
ajuta.
- Uneori, derbedeul din tine se manifestă din plin.
-Ţi-am spus că mă trag dintr-un lung şir de oameni
simpli.
- Mi-ai spus.
Nick făcu o pauză, apoi rosti cu blândeţe:
-N u mi-ai spus ce sărbătoreşti.
Ea se uită la el.
-Astăzi, am aflat că nu sunt însărcinată.
- înţeleg.
O studie cu una din expresiile lui indescifrabile.
Phila se enervă din cauza lipsei lui de reacţie.
- Ei bine? Nu te simţi uşurat?
-N u neapărat. Dar tu? Tu te simţi uşurată?
- Fireşte că mă simt uşurată. De ce nu m-aş simţi uşu­
rată? începu să se plimbe prin bucătărie. Asta face ca
totul să fie mult mai simplu.
- Crezi?
- Nu fi prost! Fireşte că da.
- Bănuiesc că nu trebuie să-mi mai fac griji că mă vei
împuşca, comentă Nick gânditor. Dar nu mă pot împie­
dica să mă gândesc că o Philadelphie miniaturală ar fi
fost drăguţă.
-Ă sta nu-i subiect de glume, Nick.
- Nu, doamnă.
- în felul acesta, amândoi avem mai multe opţiuni.
O şansă incredibilă 305

- Corect. Nimic nu se compară cu a avea opţiuni.


-A i de gând să iei asta în serios sau nu? se răsti ea
oprindu-se în faţa lui.
- Depinde.
- De ce?
- De răspunsul pe care mi-1 dai la următoarea între­
bare. Nick îşi sprijini mâinile pe blat şi se lăsă puţin pe
spate. O studie pe Phila cu atenţie. Crezi că, rosti el, ar
fi posibil să fii măcar puţin îndrăgostită de mine?
Phila simţi că încăperea începu să se învârtească. în­
tinse mâinile, îşi încleştă pumnii în cămaşa albă plisată
a lui Nick şi se încruntă cu sălbăticie la el.
- îţi baţi joc de mine?
-Absolut deloc!
-V ăd că râzi.
-N u. Bănuiesc că-i doar o reacţie nervoasă.
-T u nu eşti niciodată nervos. întotdeauna eşti rece
ca un gheţar. în plus, de ce ai fi nervos?
îi strânse şi mai tare cămaşa în pumni.
- Ei bine, eu sunt îndrăgostit de tine, aşa că e perfect
normal să fiu puţin nervos de teamă că tu s-ar putea să
nu fi îndrăgostită de mine.
- Nick!
Ea dădu drumul cămăşii şi îşi împreună mâinile pe
după gâtul lui. Apoi, se ridică pe vârfuri şi îşi trase capul
spre ea. Gura ei o apăsă pe a lui până când îi simţi dinţii
ciocnindu-se de ai ei.
- Asta înseamnă da?
Nick îşi înălţă capul şi îi zâmbi.
Ea se agăţă de el şi îşi îngropă nasul în impecabila lui
cămaşă albă.
-T e iubesc! M-am îndrăgostit de tine de secole. As­
tăzi, când am descoperit că nu sunt însărcinată, mai
întâi am fost foarte dezamăgită. Apoi, mi-am spus că
aşa era mai bine. E mai bine. Doar că astfel aş fi avut
un pretext foarte bun pentru a rămâne în preajma ta,
iar eu voiam tare mult să rămân. O, Nick, m-am temut
atât de tare că tu nu mă vei iubi!
306 Amanda Quick

El îi ridică bărbia cu un deget, ochii strălucindu-i în


spatele lentilelor ochelarilor.
-C a să-ţi spun adevărul, am cam sperat să te fi lă­
sat borţoasă de prima oară. Mi-am dat seama de asta
în dimineaţa următoare, când m-ai ameninţat că o să
mă împuşti. M-am gândit că n-ar fi fost o soartă chiar
atât de rea.
- Să mă fi lăsat borţoasă? Aşa se vorbeşte? Dă dovadă
de puţin respect, Lightfoot!
El o privi cu ochi plini de amuzament.
- Voi încerca. Dar cred că mi-ar reuşi mult mai bine
în pat.
Un fior de excitare o străbătu, dar apoi îşi aminti ce
anume sărbătorea. Phila suspină şi îşi sprijini capul pe
pieptul lui.
- Curând, îi promise ea.
- Da, cam peste două minute. Hai să mergem, iubito!
Abia aştept să-mi smulgi hainele de pe mine.
-N ick, pentru numele lui Dumnezeu, n-ai auzit ce
ţi-am spus! Am zis că sărbătoresc faptul că nu am rămas
însărcinată, îţi aminteşti?
- Cum aş putea uita?
Phila se simţi exasperată.
- Ei bine, cum crezi că mi-am dat seama că nu am
rămas borţoasă, după cum atât de delicat te-ai exprimat,
idiot ce eşti?
-Ăăă, bănuiesc că în modul obişnuit, nu?
- Da, în modul obişnuit. Acum, pricepi ce vreau să
spun?
- In legătură cu culcatul? Nu văd care-i problema.
-N ick, pentru numele lui Dumnezeu, chiar nu poţi
să dai dovadă de puţină sensibilitate?
-A m priceput. Te jenează ideea de a te da la mine în
această perioadă a lunii. Am fost suficient de sensibil?
Phila se prăbuşi la pieptul lui.
- Sfinte Dumnezeule, ţi s-a aprins becul! Probabil că
are vreo 2 waţi. E greu de crezut că te lasă să conduci o
companie de câteva catralioane de dolari anual.
O şansă incredibilă 307

El îşi frecă nasul de locul din spatele urechii ei şi îşi


cuprinse talia cu mâinile.
-A m veşti pentru tine, iubito, un bun conducător
nu lasă niciodată câteva detalii jalnice să-i stea în cale.
- Dar, Nick...
- Pe mine nu mă deranjează, dacă nici pe tine nu te
deranjează.
- Cu siguranţă că mă deranjează. Nu mi se pare deloc
o idee respectabilă.
- Nu te simţi bine? Ai crampe?
-N u. Vocea îi era estompată de cămaşa lui. Chestia
asta devine jenantă.
- îţi curge foarte tare?
-N u. Doar picură. Ţi-am spus că a început abia
astăzi, dar...
- Atunci, hai să ne facem de cap, da?
-N ick, nu pot. Mă simt prea jenată, şi cu asta,
basta.
Se desprinse de el şi porni spre ieşirea din bucătărie.
Nick o ajunse lângă uşă.
-N u te grăbi aşa iubito, rosti el şi, zâmbind, o ridi­
că în braţe, apoi porni prin coridorul care ducea spre
dormitor.
-U nd e ne ducem? Ce faci?
-E ste evident că eşti prea jenată pentru a face cu
mine ce faci de obicei, aşa că poate a venit vremea să
încercăm şi altfel.
- Cum altfel?
-A i încredere în mine.
- Ha! De ce mă duci pe sus?
- Pentru că aşa îmi face plăcere. Te deranjează?
Ea se gândi cu atenţie la asta.
- Nu, cred că nu.
- Bine, pentru că este prea târziu pentru a te opune.
El intră în dormitor şi o lăsă jos cu grijă, apoi dădu
la o parte cuvertura de pe pat. îi zâmbi în timp ce îşi
dădu jos ochelarii şi îi puse pe noptieră. în ochii lui de
obicei reci era iubire şi amuzament, şi o dorinţă care
se intensifica rapid.
308 Amanda Quick

- In regulă, spuse el. Ia loc.


Phila se aşeză cam brusc pe marginea patului. Ur­
mări foarte curioasă cum Nick se lăsă într-un genunchi
în faţa ei şi începu să-i scoată pantofii se seară cu
tocuri înalte.
- Ce faci acum?
- Ce ţi se pare că fac? Te dezbrac.
-T e pricepi foarte bine.
- Am învăţat de la tine, rosti el.
li dădu jos rochia neagră, apoi trecu la sutien şi la chi­
loţi. Ea închise ochii şi savură atingerea mâinilor lui.
- Iubito, du-te în baie şi fă ce e de făcut. Când te vei
întoarce, voi fi pregătit pentru tine.
Phila dădu din cap şi deschise ochii doar cât să
vadă uşa de la baia. Când ieşi, după câteva minute,
văzu că Nick o aştepta. Era gol şi pe deplin excitat.
Era rămase locului uitându-se la el şi gândindu-se cât
de magnific arăta.
- Bună! rosti ea.
- Bună şi ţie!
- La început, credeam că eşti prea mare pentru mine,
spuse ea.
- Serios?
- Nu-mi plac bărbaţii mari.
- Poate că o să mă micşorez cu timpul.
-M ă îndoiesc. Chicoti când privirea îi coborî pe
bărbăţia mare şi ridicată. Totuşi, dacă mă gândesc mai
bine, poate că anumite părţi ale tale se vor micşora din
când în când.
- Dar probabil că nu pentru mult timp. Nu cu tine
prin preajmă.
Se ridică şi o luă de mână pentru a o trage în pat.
Phila se cufundă în aşternut cu un vast sentiment
de uşurare.
-T u chiar mă iubeşti, Nick?
Se uită la el cu ochi visători.
- Chiar te iubesc!
-N-am mai fost niciodată îndrăgostită. Nu cu adevă­
rat. E tare plăcut, nu-i aşa? întrebă ea.
O şansă incredibilă 309

-Tare plăcut. Şi ca să ştii şi tu, nici eu nu am fost ni­


ciodată cu adevărat îndrăgostit. Nu ca acum. N-am mai
simţit niciodată ce simt cu tine.
îşi trecu încet degetele de-a lungul interiorului coap­
selor ei. Ea se foi puţin simţind atingerea senzuală, iar
palma lui ajunse cumva deasupra, cuprinzând-o intim.
O familiară căldură lichidă începu să apară între picioa­
rele ei.
-Nick?
- Hmm?
- O s-o faci în felul tău în noaptea asta, nu?
- Da. îi sărută sânii, apoi îşi înălţă capul pentru a se
uita la ea. Privirea lui era atentă. Vreau să înveţi să ai
încredere în mine în toate privinţele posibile.
-D a .
- îţi va fi foarte greu? întrebă el cu blândeţe.
-N u.
Cu o mirare tot mai mare, Phila se gândi că aces­
ta era adevărul. Atingerea mâinilor lui era plăcută - le
simţea puternice şi sigure, oferindu-i siguranţă. Gura
lui rătăci lent şi delicat pe tot trupul ei. O gustă de
parcă era o delicatesă rară, urmărindu-i arcuirea umă­
rului, partea de jos a sânilor, interiorul gleznelor şi
tot restul.
într-un trecător moment de luciditate, ea se gândi
că nu se mai simţise niciodată astfel. Nu mai zăcuse
niciodată pe spate, lăsându-se pur şi simplu în voia
senzaţiilor erotice. De fiecare dată, fusese ocupată să-l
exploreze, să-şi descopere puterea, încântată de faptul
că era capabilă să-l facă să explodeze la atingerea ei.
Fusese prea ocupată să se simtă în siguranţă şi contro­
lând totul.
Pentru prima dată de când îl cunoscuse, poziţiile
lor se schimbaseră în timpul actului sexual. Aşteptă
apariţia familiarei senzaţii de panică. Dar nimic nu se
întâmplă. Totul decurgea atât de lent, iar ea se simţea
atât de relaxată, încât nu reuşi să depisteze nici o spai­
mă reală.
310 Amanda Quick

El era Nick, iar cu Nick, ea avea să fie mereu în


siguranţă.
Mâinile lui îşi continuară mişcările infinit de răb­
dătoare. Timpul încetă să mai aibă vreo semnificaţie
pentru Phila. Se simţea moleşită şi fierbinte, plină de o
senzualitate leneşă, care o făcu să înceapă să se foiască
în aşternut. Picioarele ei se despărţiră.
Când degetul lui Nick rătăci în firele mătăsoase de la
îmbinarea coapselor ei, Phila gemu şi îşi trase o pernă
peste gură. Degetul lui coborî şi mai jos, separând pliu­
rile delicate şi mângâind-o cu blândeţe.
-Nick! Nick! Phila azvârli perna la o parte, dar nu
deschise ochii. Se ridică sub mâna lui, iar el îşi strecură
un deget în căldura ei umedă.
- O, Dumnezeule, Nick!
- Iţi place, iubito?
- Da, da, da!
- Dar aşa?
Ea se cutremură şi apucă din nou perna când el legă­
nă uşurel micul boboc al senzaţiilor aflat între coapsele
ei. Simultan, îşi băgă din nou degetele în ea, iar Phila
simţi brusc că pluteşte spulberată într-un milion de cio­
buri scânteietoare.
- Vino aici!
Instinctiv, dădu drumul pernei şi îl apucă pe el. în
clipa aceea, nu mai conta cine era deasupra şi cine era
dedesubt. Tot ce dorea era să-l simtă cu totul. Şi-l dorea
lipit de ea.
Nick îi îngădui să-l tragă peste ea. Intră în ea cu pu­
tere, în vreme ce ultimele cutremurări ale orgasmului
ei se stingeau. O penetră repede, se retrase aproape
complet, iar apoi, când ea ţipă de frustrare, o pătrunse
din nou.
Nick era centrul întregii ei lumi. Era deasupra ei, în
ea, învăluind-o, ţinând-o captivă în temniţa senzuală a
braţelor lui. Phila îi simţea greutatea pe fiecare centi­
metru al trupului. De asemenea, era conştientă că se
simţea în siguranţă şi iubită cum nu se mai simţise nici­
odată în viaţa ei.
O şansă incredibilă 311

Simţea că, în sfârşit, ajunsese acasă.


înainte ca Phila să realizeze că primul ei orgasm era
pe cale să se încheie, un al doilea se declanşă. Acesta
fu lent, profund şi păru să dureze o veşnicie. Strigă nu­
mele lui Nick şi îl trase spre ea, cuprinzându-i şoldurile
cu picioarele.
- Iubito! O, Phila! Iubeşte-mă, iubeşte-mă!
-T e iubesc, Nick!
Nick deveni rigid în braţele lui, se arcui, o umplu, o
zdrobi sub el până când se pierdu în căldura ei. Phila fu
vag conştientă de orgasmul lui cutremurător şi se agăţă
de Nick mai tare decât se agăţase vreodată în viaţa ei de
ceva sau de cineva.
După ce se termină, el se prăbuşi pe trupul ei, picioa­
rele lui ţintuindu-le pe ale ei, mâinile lui ţinându-i cu
blândeţe încheieturile captive. Trupul lui mare şi greu o
apăsa adânc în aşternut.
Phila îşi reveni încet în simţiri. Primul lucru pe care
îl conştientiza pe deplin fu mirosul sexy de mosc al băr­
batului care zăcea deasupra ei. Următorul lucru asupra
căruia se concentră fu faptul că era captivă sub greutatea
lui Nick. Aşteptă din nou instalarea panicii, dar aceasta
nu apăru.
Constatând că vechea spaimă nu se materializa, în­
cepu să traseze un tipar interesant pe spinarea puternic
conturată a lui Nick.
-T e simţi bine? Se mişcă somnoros, ridicându-se în
coate. în ochii lui licări expresia veche de secole a bărba­
tului pe deplin satisfăcut, dar pe lângă ea era o tandreţe
care îi tăie PhileiArespiraţia.
- Cred că da. îi zâmbi. Eşti deasupra.
- Ţi-am spus că m-am decis că era vremea să încercăm
o poziţie nouă.
Ea zâmbi.
- Cred că elementara poziţie a misionarului este con­
siderată clasică.
- Trebuie să recunoşti că, pentru noi, este categoric o
schimbare de ritm.
- Adevărat. A fost o mare destrăbălare.
312 Amanda Quick

El aşteptă câteva secunde, apoi făcu o observaţie.


- Nu pot să nu remarc că nici nu m-ai zgâriat, nici nu
m-ai lovit cu picioarele şi nici n-ai încercat să mă dai jos
din pat.
rNu.
îşi mişcă un picior, cu titlu de experiment. Nick o
lăsă să-l scoată de sub al lui. Ea îşi îndoi piciorul şi îi
mângâie dosul gambei. Părul de pe piciorul lui îi gâdilă
talpa, iar ea zâmbi.
- îţi place mai mult aşa? întrebă Phila încet, cercetăm
du-i chipul.
- Cu tine, îmi place oricum. O sărută pe gât. Cre-
de-mă, nu există pe lumea asta o senzaţie mai plăcută
decât cea pe care o simt când te arunci pe mine. Dar
mă întrebam când vei avea suficientă încredere în mine
pentru a mă lăsa să-ţi întorc favoarea.
Phila îşi îngustă ochii.
- într-un fel, era o chestiune de încredere, nu-i aşa?
Nick dădu din cap, privirea din ochii lui devenind
serioasă.
- Am simţit asta chiar de la început. M-am gândit că
ziua în care mă vei putea lăsa să fac dragoste cu tine
în felul acesta va fi ziua în care voi şti cu certitudine
că relaţia noastră face progrese reale.
- E tipic pentru un bărbat să caute progresele într-o
relaţie fizică, rosti ea cu o încruntare ironică.
O sărută apăsat, apoi se dădu la o parte fără nici un
chef.
- Sper că înţelegi că nu mi-aş dori vreodată să renunţi
la tacticile tale de atac aerian, spuse el, apoi căscă.
- Eşti un om tare lacom! îl lovi uşurel cu pumnul în
umăr şi se dădu jos din pat. Mă întorc imediat, zise ea şi
se îndreptă spre baie.
Când se întoarse, câteva minute mai târziu, crezu că
avea să-l găsească adormit. Dar braţul lui o cuprinse de
îndată ce se băgă în pat lângă el.
- M-am gândit, rosti Nick.
- La ce?
- Să ne căsătorim.
O şansă incredibilă 313

Phila încremeni.
-S ă ne căsătorim? Cine? Noi? Tu şi cum mine?
-Trebuie să recunoşti că există o anumită logică în
asta.
Phila se ridică în şezut, acoperindu-şi sânii cu cear­
ceaful.
- Dumnezeule mare, Nick, nu ne putem căsători! în­
ghiţi nervoasă un nod. Dar îţi mulţumesc foarte mult că
mi-ai propus, adăugă ea pe un ton jalnic.
El nu se clinti, dar ochii lui se aţintiră asupra ei prin
semiîntuneric.
- Ai o problemă cu ideea de a te mărita cu mine?
Ea trase adânc aer în piept pentru a se linişti.
-F ii rezonabil, Nick. Oricine se căsătoreşte cu un
Lightfoot sau cu un Castleton se căsătoreşte şi cu aceste
familii. Ar fi groaznic pentru toată lumea dacă te-ai în­
sura cu o femeie pe care ceilalţi membri ai familiilor nu
o plac. Hai să fim cinstiţi! Dacă există un lucru pe care îl
putem afirma cu certitudine, acela este că nu sunt deloc
Miss Popularitate printre membrii familiilor Castleton
şi Lightfoot.
- Phila, îţi cer să te măriţi cu mine, nu cu ceilalţi mem­
bri ai familiilor.
-D a r ei nu m-ar accepta niciodată, Nick, iar tu ştii
asta.
- Nu mă interesează absolut deloc dacă te acceptă sau
nu. Eu sunt cel cu care te măriţi. Nu e nevoie să avem
de-a face cu nici unul dintre ei, cu excepţia întrunirilor
anuale.
- Şi a zilelor de 4 Iulie şi a Crăciunului, şi a vacanţelor
de vară, şi a evenimentelor lui Darren, şi a dineurilor lui
Eleanor şi a zeci de alte reuniuni din timpul anului.
- Exagerezi. N-o să ne ducem la nici un astfel de eve­
niment dacă nu te vei simţi în largul tău.
- Ţi-am spus că nu mă voi simţi în largul meu la strân­
gerea de fonduri din seara asta, dar tu tot ai insistat să
mă târăşti acolo.
- Aia a fost altceva, replică el.
- Serios? Nu cred.
314 Amanda Quick

- M-am gândit că ţi se va părea interesant după ce vei


ajunge acolo şi am avut dreptate. La fel cum am avut
dreptate că îţi va plăcea o nouă poziţie în pat.
-Pentru numele lui Dumnezeu, nu încerca să faci
vreo paralelă între a merge la o strângere de fonduri şi
a face dragoste!
- La naiba, dacă deteşti atât de tare evenimentele de
familie, o să le evităm. In ultimii trei ani, nu m-am dus
la nici unul, nu-i aşa?
- Foloseşte-ţi capul, Nick. Nu se poate să conduci
compania şi să nu socializezi cu familiile. în plus, în­
cearcă să priveşti lucrurile din punctul meu de vedere.
Crezi că vreau să fiu motivul pentru care nu iei parte la
toate evenimentele tradiţionale ale familiilor? M-aş sim­
ţi permanent vinovată pentru că m-am interpus între
tine şi ceilalţi.
- Asta-i o idee total tâmpită!
-Serios? Phila îşi şterse cu dosul palmei lacrimile
care i se adunaseră sub pleoape. Nick, nu vreau să fiu o
altă Crissie.^
- Rahat! întinse mâna şi o trase spre el, strângând-o
aproape. Deci despre asta-i vorba.
- Ştiu ce a însemnat respingerea asta pentru ea. Nu
sunt sigură că aş suporta-o zi de zi. Nick, tu nu ştii cum
poate afecta pe cineva aşa ceva.
- Nu ştiu? Vocea lui fusese joasă şi aspră. Mi-am pe­
trecut trei ani suportând respingerea.
Phila tăcu dându-şi seama de realitatea cuvintelor lui.
- Da, aşa este, nu-i aşa?
- Phila, nimeni nu-ţi va spune nici măcar un singur
cuvânt deplasat. Dacă încearcă cineva, îmi va da soco­
teală. Asta va fi de la sine înţeles de la bun început.
- Nu cred că o să ţină, Nick
-A i încredere în mine!
- Nu este vorba de încredere, ci de realitate emoţio­
nală. Familiile Castleton şi Lightfoot nu mă plac şi nici
nu mă acceptă. Am reuşit să fac faţă situaţiei pentru
că acum mă aflu într-o poziţie care mă face să le fiu
O şansă incredibilă 315

adversară. Cu toţii ştim că mă aflu de cealaltă parte


a baricadei. Suntem inamici fireşti, şi toţi putem face
faţă acestei situaţii. Dar dacă mă mărit cu tine, voi
face parte din familie, iar asta va crea un adevărat de­
zastru, crede-mă.
- Exagerezi cu analiza situaţiei. Probabil că asta este
ca urmare a pregătirii tale de asistentă socială.
-N u e amuzant, Nick.
-Ştiu . încerc doar să te fac a vedea situaţia dintr-o
altă perspectivă. Tu o priveşti din obişnuitul tău punct
de vedere care se opune convenţionalismului. Lucrurile
se vor rezolva dacă îţi vezi de treabă şi le dai tuturor
o şansă.
- Asta este o abordare total nerealistă a unei situaţii
complexe şi foarte tensionate. Normal că un bărbat cre­
de că totul va fi atât de simplu.
Nick se ridică într-un cot şi se aplecă ameninţător
spre ea.
-Nu-mi pasă cum etichetezi tu situaţia, aşa gândesc
eu şi îţi garantez că va fi bine.
Phila desluşi implacabilitatea din cuvintele lui şi
scoase un suspin mic.
-N u cred, Nick. Dar ştii ceva, vom face un compromis.
-N-am nici un chef să fac vreun compromis, asta
denotă slăbiciune. Cei din familia Lightfoot nu fac
aşa ceva.
- încetează să te comporţi de parcă ai fi regele junglei
şi ascultă-mă! îl privi rugător, dorindu-şi ca el s-o înţelea­
gă. Voi mai participa la câteva evenimente ale familiei.
Vom vedea dacă vreunii dintre ei vor ajunge să mă ac­
cepte. Poate că, în câteva luni sau într-un an, lucrurile
vor sta altfel. Atunci, dacă încă vei mai fi interesat, vom
putea discuta despre căsătorie.
- La naiba, o să discutăm acum!
Phila îşi muşcă buza.
-N u te grăbi prea tare să presupui că însurătoarea
este ceea ce îţi doreşti cu adevărat.
316 Amanda Quick

- De ce crezi că m-aş răzgândi? întrebă el. Eu nu mă


răzgândesc niciodată. Ăsta-i alt lucru pe care membrii
familiei Lightfoot nud fac prea des.
-C h iar aşa? Ei bine, s-ar putea să te răzgândeşti în
privinţa căsătoriei cu mine dacă îţi voi spune că mâine
îi voi da înapoi lui Darren acţiunile C&L.
Nick tăcu stupefiat. Când vorbi în cele din urmă,
vocea îi fu rece şi brutal de joasă:
- O să i le dai pe dracu’!

capitolul 18
Nick azvârli pătura la o parte cu o mişcare violentă,
se dădu jos din pat şi se duse la fereastră. Rămase acolo
privind apele întunecate ale golfului Elliott.
-A m nevoie de acţiunile alea.
-N u, nu ai.
- Ai fost asistentă socială, nu ai vreun MBA1. Ce naiba
ştii tu despre asta? întrebă el pe un ton sălbatic.
- Poate că nu am cunoştinţe despre cum se fac aface­
rile, dar la oameni mă pricep. Aceasta este o şansă fan­
tastică pentru ca familiile să se unească alături de tine.
Darren te va susţine. La fel şi tatăl tău. Cred.
-Crezi? Nick îi aruncă o privire furioasă peste umăr.
Cum adică crezi că mă vor susţine? N-am de gând să mă
joc cu viitorul companiei pe baza evaluării tale emoţio­
nale a situaţiei. Miza este prea mare pentru a-mi asuma
acest risc. Vreau să ştiu că pot conta pe acţiunile tale şi
vreau ca toţi ceilalţi să ştie asta. Ţi-am explicat cum stau
lucrurile. Am şanse ca unul dintre ceilalţi să treacă de
partea mea doar dacă toţi ştiu că tu mă susţii.
- Da, ştiu, dar ar fi mult mai bine dacă i le dau lui
Darren şi îl las să voteze în contul lor, rosti Phila încet.
- Mai bine pentru cine? Pentru ce?
- Pentru unitatea familiilor.
1 M aşter o f Business A dm inistration
O şansă incredibilă 317

-Nu-mi vinde mie gogoşi despre unitatea familiilor.


Ce-ţi pasă ţie despre unitatea familiilor Castleton şi
Lightfoot?
Era o întrebare bună, dar Phila nu ştiu cum să răs­
pundă la ea. îşi urma instinctul, iar instinctul îi spu­
nea că făcea lucrul corect. îşi ridică picioarele la piept
şi le strânse în braţe. Cu bărbia sprijinită pe genunchi,
îl privi pe Nick cu atenţia prudentă cu care orice fiinţă
inteligentă se uită la un prădător care în cele din urmă a
fost stârnit. încercă să-i vorbească cu calm.
-V a fi mai bine pentru toată lumea, inclusiv pentru
tine, dacă preiei controlul companiei cu consimţămân­
tul a cât mai multor membri ai familiilor, spuse ea. Sunt
aproape sigură că tatăl tău de va susţine şi cred că şi Dar-
ren va face la fel. Iar dacă Darren o face, asta înseamnă
că vei avea şi votul lui Vicky. Cu puţin noroc, dacă Elea-
nor vede că ei te susţin, o va face şi ea. Vei avea parte
de un front unit. Singura care va rămâne împotrivă va
fi Hilary.
-N u ştii nimic despre cum se conduce o companie.
Nu jucăm jocuri psihologice aici.
- Ba da. Le-ai jucat tot timpul. Doar că le-ai etichetat
altfel. Cum se numeşte faptul că mă foloseşti pentru a-i
convinge pe ceilalţi că este bine să te susţină? Nu un joc
al minţii?
Nick se apropie de pat. Se aplecă spre ea, iar ea se
trase puţin îndărăt, sprijinindu-se de perne. El îşi prop­
ti mâinile de o parte şi de alta a capului ei, ţinând-o
captivă.
-Ascultă-mă, mica mea făcătoare de bine cu gură
mare şi care creează numai necazuri! Mă aflu într-o si­
tuaţie foarte delicată încercând să salvez Castleton &
Lightfoot. Nu vreau ca tu să primejduieşti totul în clipa
asta. Toată ideea era ca tu să păstrezi acele acţiuni până
după întrunirea anuală. După ce voi prelua C&.L de la
Hilary, n-ai decât să faci cu ele ce naiba vrei.
-N ick, eu chiar cred că ar fi mai bine să ies din
peisaj.
318 Amanda Quick

- Este prea târziu să ieşi din peisaj. Faci parte din el


de când te-am găsit în Holloway şi vei rămâne în el până
când îţi spun eu.
Ea începu să devină nervoasă. El n-o atingea, dar ea
începu să simtă ceva din panica pe care o trăise când el o
ţintuise fizic pe pat. Phila încercă să se îndepărteze şi mai
mult de el, lipindu-se de tăblia de la capul patului.
-N ick, te rog, ascultă-mă. Ştiu ce fac.
-N u, nu ştii.
-V a fi mai bine aşa. Sunt sigură de asta. Presimt.
Tu trebuie să ştii că ai familiile de partea ta. Iar ei au
nevoie să simtă că te-au ales de bunăvoie director exe­
cutiv. Aceasta este o chestiune de familie, iar eu sunt
o străină.
- Până în acest moment, ai fost foarte încântată că
eşti implicată.
- Acum e altfel. La început, a fost din cauza lui Cris-
sie, iar mai târziu, pentru că tu m-ai rugat să rămân im­
plicată. Dar acum, vreau să mă retrag. în plus, m-am
săturat să fiu folosită şi manipulată.
- Asta crezi tu că se întâmplă?
- Desigur. Asta ai făcut de la început. Eu te iubesc şi
cred că şi tu mă iubeşti, dar nu sunt complet oarbă. M-ai
folosit pentru a reveni în sânul familiei, iar acum, în­
cerci să mă foloseşti pentru a recăpăta conducerea com­
paniei. Foarte bine. N-ai decât să recapeţi conducerea
companiei. Sunt de acord cu tine că aşa e cel mai bine.
Dar fă-o fără mine.
- La naiba, Phila! Nick se ridică şi îşi băgă nerăbdător
degetele în păr. Ce se petrece? Nu te măriţi cu mine,
nu mă susţii cu acele acţiuni. Chiar te aştepţi să cred că
mă iubeşti?
- Chiar te iubesc, Nick. Dădu aşternutul la o parte şi
se ridică încet. Fac asta pentru binele tău.
- Nu-mi vinde gogoşi!
-A i încredere în mine! Zâmbetul ei tremură. Nu
asta îmi spuneai şi tu puţin mai devreme, când făceam
dragoste?
O şansă incredibilă 319

El se încruntă.
- Nu este chiar acelaşi lucru.
-N u crezi că şi eu vreau să ai încredere în mine?
Având în vedere că m-ai folosit de la bun început? Eu
am încredere în tine. Nu crezi că faptul că m-am îndră­
gostit de tine după tot ce s-a întâmplat a presupus o
mare doză de încredere din partea mea?
- Nu mai spune că te-am folosit.
- De ce? Asta-i adevărul, nu-i aşa?
-N u pot să cred că acum ne certăm! N-au trecut
nici 20 de minute de când erai în culmea extazului
sub mine.
Ea îi atinse braţul.
-V a fi mai bine aşa. Crede-mă! Familiile au nevo­
ie să rezolve împreună problemele legate de afacerea
lor. Au nevoie să ştie că nu sunt la mâna unei străine.
Eu nu fac parte din familie, Nick. Nu am dreptul să
mă amestec.
- La naiba, te-ai amestecat deja!
Gura ei se strânse.
- Adevărat, nu-i aşa? Dar acum mă retrag. Nu mai ai
nevoie de mine. Sunt aproape sigură că, la întrunirea
anuală, vei obţine ce doreşti. Totul s-a schimbat de când
te-ai întors. Vei vedea.
- Nu sunt foarte sigur de asta. Riscul este pur şi sim­
plu prea mare, Phila. Totul este într-un echilibru prea
fragil. Dacă toată lumea va afla că ai ieşit din peisaj, nu
ştiu sigur ce se va întâmpla.
-T e vor susţine. Ideea este, Nick, că toţi te vor îna­
poi. Cu excepţia lui Hilary, desigur. Dar în sinea lor,
toţi vor să creadă în tine din nou şi simt că tu eşti
cel care ar trebui să conducă firma. îmi dau seama
de asta.
- îmi dai o garanţie scrisă?
Phila clătină din cap.
- Nu ai nevoie de aşa ceva.
-E şti sută la sută sigură de analiza ta? întrebă el ui-
tându-se la ea cu o privire nimicitoare.
320 Amanda Quick

- E i bine, nu. Nimeni nu are cum să fie sută la sută


sigur. Nu când are de-a face cu oameni.
- Exact asta-i ideea. Ăsta-i motivul pentru care vreau
să pot conta pe acţiunile tale.
- Trebuie să fac cum cred că este mai bine.
Nick se aşeză pe pat, se întinse şi se uită la ea cu o
expresie posomorâtă, gânditoare.
- Ai dreptate, să ştii.
- In privinţa faptului că familiile te vor susţine?
- Nu. In privinţa faptului că te-am folosit.
Phila nu spuse nimic. Doar se uită la el.
-Ideea mi-a venit când te-am găsit. Mi-am dat sea­
ma că, avându-te alături, aveam să obţin piesa care îmi
lipsea pentru a reintra în joc. Dar nu erai aşa cum mă
aşteptasem. N-am fost mereu sigur cum să te folosesc.
- Mulţumesc frumos!
- Mai tot timpul, mă luai prin surprindere apucând-o
într-o direcţie totală diferită faţă de cea la care mă aş­
teptam. Cum a fost în dimineaţa în care ai jucat golf
cu tata.
Phila îşi luă halatul şi îl puse pe ea.
- Ce a fost atunci?
- Am crezut că ar fi interesant să vă pun faţă în faţă.
Am crezut că tatei îi va face plăcere să se contrazică
din nou cu tine şi că tu îl vei putea scoate din carapa­
cea sa, ba poate chiar îl vei face să devină mai intere­
sat de ce se petrece în jurul lui şi cu compania. M-am
gândit că asta mi-ar fi de folos. Nu mi-am dat seama că
tu vei începe să-şi ţii predici despre cât de responsabil
sunt eu.
-O !
- Eu am fost şi mai surprins decât el. în ultimii trei
ani, uitasem cum este să creadă cineva în mine fără a
avea dovezi solide.
- Oamenii rar au parte de dovezi solide cât vine vor­
ba de a-i judeca pe alţii. Aproape întotdeauna, trebuie
să te bazezi pe instinct şi pe încredere.
-M da. Ei bine, felul în care te-ai purtat cu tata nu
a fost singurul lucru care m-a surprins. Modul în care
O şansă incredibilă 321

i-ai făcut pe Vicky şi pe Darren să-şi reanalizeze trecutul


şi ce le-a făcut Burke a fost total neaşteptat. De aseme­
nea, ţi-ai dat seama înaintea mea ce anume a motivat-o
pe Hilary. Ba chiar ai înţeles-o şi pe Eleanor şi nevo­
ia ei obsesivă de a proteja imaginea familiei. In ultima
vreme, ori de câte ori nu sunt atent, te ocupi de trebu­
rile familiilor.
- N-o să mă mai ocup.
- Ba o să te ocupi, dar despre asta vom discuta mai
târziu. Deocamdată, am destule probleme cu care mă
confrunt.
-N -o să mă răzgândesc, Nick. Mâine, îl voi suna pe
Darren şi îi voi spune că acţiunile sunt ale lui şi că poate
face ce vrea cu ele.
-M da. Te cred. Nu-şi luă privirea din ochii ei. Dă-le
naibii de acţiuni! O parte din tine încă n-are încredere
în mine, nu-i aşa?
Ea se încruntă.
-Asta n-are nici o legătură cu încrederea. Fac ce cred
că e bine.
- Nu vorbesc despre decizia ta de a-i da acţiunile lui
Darren. Vorbesc despre noi... tu şi cu mine. Nu ai încre­
dere completă în mine.
-A r trebui? După ce tocmai ai recunoscut că te-ai fo­
losit de mine?
- Asta a fost valabil pentru amândoi. Şi tu te-ai folosit
de mine.
-D a.
- Spune-mi, Phila, rosti el, vocea devenindu-i răguşită
şi joasă, şi seducătoare.
- Ce să-ţi spun?
- Orice simţi nevoia să-mi spui.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
El suspină încet.
- Minţi.
- Şi? îl provocă Phila. Ce-o să faci în privinţa asta?
- Şingurul lucru pe care îl pot face. O apucă de mână
şi o trase deasupra lui. Fă dragoste sălbatică şi pasională
cu mine, iubito!
322 Amanda Quick

- Credeam că eşti supărat pe mine.


- Sigur că sunt enervat. Ca de obicei, nu respecţi re­
gulile. Dar nu vreau să mă cert acum cu tine, în legătură
cu asta.
- Crezi că, dacă facem din nou dragoste, voi de­
veni dulce şi supusă, şi mă voi răzgândi în privinţa
acţiunilor?
- Cred că, dacă facem din nou dragoste, îmi va mai
trece din enervare. Nu este un scop care merită?
Phila îi adresă un zâmbet strălucitor.
- Categoric!

Pe terenul de tenis, Victoria îşi ţinea racheta în mână


şi îl privea cu anxietate pe Darren, care tocmai închi­
dea telefonul.
-A m înţeles bine? Iţi dă înapoi acţiunile? Aşa, din
senin?
- Din senin.
Darren aruncă absent o minge în aer, o prinse, apoi
o aruncă din nou.
- Dar Nick?
-C e-i cu Nick?
- Ei bine, el ce-a avut de spus despre asta? Victoria se
încruntă nerăbdătoare. Este de acord cu asta?
- Nu mi s-a părut că ar avea de ales. Phila a luat singu­
ră această decizie. A spus că a primit răspuns la întrebă­
rile pe care le avea în privinţa celor petrecute aici după
ce Crissie a intrat în vieţile noastre şi că acum vrea să
iasă din peisaj.
Victoria răsuci încet racheta între degete.
- Se poartă de parcă ar fi trecut pe-aici, ar fi pus câte­
va întrebări, iar acum, s-a decis să plece. Pur şi simplu.
Adevărul este că a schimbat totul. I-a făcut pe toţi să se
îndoiască de lucruri pe care le-am considerat adevărate
vreme de trei ani. A zguduit zdravăn ambele familii. Iar
acum, pleacă pur şi simplu?
Darren îşi scărpină falca.
-A şa spune. Totuşi, nu prea îl văd pe Nick lăsând să
se întâmple asta.
O şansă incredibilă 323

-B in e, poate că nu se va putea despărţi de el, dar


de pare că renunţă la felia ei din C&L. Victoria făcu o
pauză. La felia noastră.
- Aşa se pare.
- Crezi că e vorba de mai mult de-atât?
- Nu prea. Se poartă de parcă nu-i mai pasă ce se în-
tâmplă cu C&L, dar eu nu cred asta. Atâta vreme cât
Nick va fi implicat în companie, ei îi va păsa.
- Este îndrăgostită de el.
Fusese o afirmaţie. Victoria era foarte sigură de asta.
- Dar nu-1 va susţine la întrunirea anuală, deşi proba­
bil că el asta a vrut de la ea de la bun început.
-C eea ce înseamnă că Nick va avea nevoie de aju­
torul tău şi al tatălui său dacă vrea să preia controlul
companiei. Victoria se gândi la asta un minut. Ce vei
face, Darren?
- O să mă gândesc cu cea mai mare atenţie la aceas­
tă chestiune. Darren rânji. Asta spun politicienii când
sunt luaţi prin surprindere de o turnură neaşteptată a
evenimentelor, nu-i aşa?
-Eleanor o va susţine pe Hilary până în pânzele
albe.
- Probabil. Dar nici măcar de asta nu mai sunt foarte
sigur. Totul pare să fi ieşit puţin din tipare de când Phila
şi Nick au apărut aici.
- întotdeauna ai votat cum a votat mama ta.
- în general, votam şi cum decidea să voteze tata. Dar
nu din loialitate oarbă, ci pentru că, de obicei, toţi do­
ream aceleaşi lucruri pentru companie.
- Burke a vrut mereu tot ce era mai bine pentru com­
panie. îi recunosc acest merit. Doar de asta îi păsa cu
adevărat. O uşoară briză matinală flutură poalele cămă­
şii albe a Victoriei în timp ce aceasta se cufundă în gân­
duri pentru câteva clipe. Crissie obişnuia să zică nişte
lucruri despre voi doi.
- Ce fel de lucruri?
- Lucruri urâte. Nu mai are importanţă acum. Se ri­
dică pe vârfuri şi îl sărută. Slavă Domnului, nu semeni
deloc cu tatăl tău! O parte din mine a ştiut asta mereu
324 Amanda Quick

şi acesta este motivul adevărat pentru care n-am mers cu


divorţul până la capăt, cu trei ani în urmă, când viitorul
nostru părea sumbru.
Darren întinse mâinile şi o cuprinse în braţe. Ochii îi
erau foarte limpezi şi serioşi.
- Lumea politică poate fi foarte dură, Vicky. S-ar pu­
tea să vină o vreme când mă voi sătura şi voi dori să
mă retrag.
- Nu contează. Mă voi retrage împreună cu tine, dacă
asta vei dori. Nu-mi pasă decât de noi doi şi de Jordan.
El dădu din cap şi îi mângâie părul.
-T u şi Jordan sunteţi cele mai importante fiinţe
din lume pentru mine.
Zâmbetul Victoriei tremură, iar ea se desprinse din
braţele lui. Ochii îi străluceau.
-A m stabilit-o şi pe asta. Cred că e rândul tău să
serveşti.

-Astăzi, i-a dat acţiunile înapoi lui Darren. Eleanor


termină de turnat ceaiul, puse pe tavă ceainicul Cross-
ley de argint, apoi îşi făcu de lucru cu linguriţele. Nu se
uită la Hilary. Ce fată ciudată şi imprevizibilă!
-Poate că s-a decis că a provocat destule necazuri.
Hilary sorbi din ceai cu un calm exterior pe care nu-1
simţea. încerca înnebunită să evalueze noua informa­
ţie. Era ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat din partea
Philei, după confruntarea lor. Poate că, la urma urme­
lor, totul avea să se rezolve. Sunt surprinsă că Nick i-a
îngăduit asta.
- Darren crede că a luat singură această decizie, iar
Nick probabil că nu-i deloc încântat.
Hilary se gândi la asta, precaută în privinţa senzaţi­
ei de imensă uşurare. Poate că loialitatea Philei faţă de
Crissie şi, implicit, faţă de iubita ei învinseseră. O fi
considerat că nu era corect să îi dea acţiunile direct lui
Hilary, dar ştia că dându-i-le lui Darren era aproape ace­
laşi lucru.
Hilary se întrebă dacă Nick avea să scape de Phi-
la acum, că nu mai avea nevoie de ea. Părea foarte
O şansă incredibilă 325

probabil. La urma urmelor, el era om de afaceri. Ştia


când să reducă pierderile.
- îmi imaginez că acesta va fi sfârşitul relaţiei dintre
Phila şi Nick, remarcă Hilary cu voce tare. Nick e prea
deştept pentru a păstra prea mult timp o astfel de pova­
ră în preajma lui.
Eleanor dădu încet din cap.
- Ea categoric nu este genul lui.
- Ar fi fost puţin cam ciudat s-o avem printre noi.
- Extrem de ciudat. Dar nu cred că a existat vreodată
posibilitatea reală ca el să se însoare cu ea. Nu avea de
ce s-o facă - poate, doar dacă ar fi fost singurul mod
de a obţine acţiunile.
- Ei bine, asta cu siguranţă simplifică lucrurile, spuse
Hilary sperând că avea dreptate. Acum, tu şi Darren veţi
putea să vă decideţi fără a fi influenţaţi în vreun fel.
- Da, desigur, dragă. Eu şi Darren vrem ce este mai
bine pentru C&cL.
- Ş i pentru cariera lui Darren, adăugă Hilary pe un
ton sugestiv.
- Desigur. Eleanor zâmbi cu o vagă satisfacţie. Strân­
gerea de fonduri de aseară a decurs bine, nu-i aşa?
- A fost un succes categoric.
Hilary îşi aminti scena din toaleta femeilor şi simţi
nevoia să dea de perete cu ceşcuţa din porţelan ameste­
cat cu cenuşă de oase.
- Am auzit că până şi Barbara Appleton împreună cu
soţul ei au oferit un cec pentru o sumă considerabilă.
Ciudat, nu-i aşa? Mereu am considerat-o că Barbara are
vederi supărător de liberale. Mă mir că s-a decis să con­
tribuie la campania unui republican. Vicky spunea că
are legătură cu interesul ei faţă de protecţia copiilor.
- O contribuţie este o contribuţie. Nu contează din
partea cui vine, nu-i aşa?
- E foarte adevărat, dragă. Poate că Barbara a văzut
lumina în cele din urmă. La urma urmelor, fiul meu va
reprezenta o reală schimbare pentru acest stat, iar toată
lumea doreşte să fie de partea învingătorului. Cine ştie
326 Amanda Quick

cât de departe va ajunge Darren în politică şi ce va rea­


liza în viitor?
- Cu condiţia să aibă parte de susţinerea şi de banii
familiilor.
-Asta este de la sine înţeles, dragă. Mai doreşti ceai?

-P e toţi dracii, ce naiba crede că face fetişcana aia


guralivă a ta?
Vocea lui Reed fusese atât de puternică, încât Nick
trebui să îndepărteze telefonul de ureche vreo zece
centimetri.
- In primul rând, nu respectă instrucţiunile pe care
i le-am dat.
Nick mestecă un biscuit cu brânză pe el. Phila toc­
mai se întorsese din incursiunea ei zilnică în Pike Place
Market. De fiecare dată când se ducea acolo, desco­
perea un nou sortiment de brânză, şi mai exotică. Nick
nu cunoştea numele aceleia, dar avea un puternic gust
de capră.
- Ei bine, ce dracu’ o să faci la întrunirea anuală dacă
nu ai controlul acţiunilor ei?
-Acelaşi lucru pe care l-am plănuit şi înainte de asta.
Voi încerca să fiu ales director executiv al C&.L.
- Dumnezeule mare, e o fetişcană tare independentă,
nu-i aşa?
-Numai în anumite privinţe. Nick se u ităja Phila,
care intră în cameră cu două pahare de vin. In altele,
este destul de previzibilă.
- O să-ţi dea mult de furcă.
- Mda, ştiu. Probabil că asta-i soarta mea.
Nick luă un pahar de la Phila. Ea se aşeză lângă el şi
îşi strânse picioarele sub ea. El zâmbi văzându-i tricoul
magenta şi pantalonii turcoaz.
- Ce-o să faci dacă n-o învingi pe Hilary la întrunire?
întrebă Reed pe un ton mai potolit.
-A m o slujbă la care să mă întorc, îţi aminteşti?
- îmi amintesc. Şi cu Phila cum rămâne? Te va însoţi
dacă te vei întoarce la cealaltă slujbă?
O şansă incredibilă 327

-Categoric. Asta este indiscutabil, spre deosebire


de viitorul companiei Castleton & Lightfoot. Trebuie
să închid, tată. Ne vedem la întrunire. Dacă ai măcar
jumătate din mintea pe care am crezut mereu cu mine,
vei vota în favoarea mea.
Nick închise telefonul înainte ca tatăl lui să poată
răspunde.
-Vinul, îl anunţă Phila, se spune că se potriveşte per­
fect cu brânza. îi accentuează toate nuanţele subtile.
- Asta ţi s-a zis la magazinul de vinuri?
-D a .
- Am veşti pentru tine, Phila. Capra n-are nimic sub­
til. Nu vrei să-i accentueze nuanţele, vrei să le estompezi.
Iar acest riesling slab n-o să facă niciodată asta. Ar fi
nevoie de vreo patru litri de vin roşu de 98 de dolari
pentru a reuşi asta.
Ea îi zâmbi cu seninătate.
- încă învăţ subtilităţile bucătăriei rafinate.
-A m remarcat. Muşcă dintr-un alt biscuit cu brânză,
îţi dai seama în ce haos sunt familiile acum?
- Crezi?
- Hilary probabil că o ia razna încercând să ghicească
ce pui la cale.
- Dar tu?
- Eu? Eu am renunţat la a încerca să te înţeleg. Pur
şi simplu, o să mă dau în montagnes-russe până la ca­
pătul liniei.
- Şi dacă nu va opri acolo unde ar trebui?
- Atunci, noi doi vom porni spre California a doua zi
după întrunirea anuală, rosti Nick fără ezitare.
Phila îl privi precaută.
- Eşti sigur că mă mai vrei dacă fapta mea te va împie­
dica să salvezi C&.L?
Nick zâmbi deliberat.
- Da, Phila, categoric te vreau dacă mă faci să pierd
compania. Voi dori să-mi descarc toate frustrările pe
funduleţul tău dulce.
- Pare amuzant.
328 Amanda Quick

Mult mai târziu în sera aceea, întins pe pat, Nick se


gândi la cuvintele lui. După ce ajunsese atât de departe,
era foarte neplăcut să zacă acolo gândindu-se că era po­
sibil să piardă C&L.
Insă îşi dădu seama că nu avea să fie chiar atât de rău.
Ar fi fost mare păcat ca firma să fie fărâmiţată şi condu­
să de străini, dar uneori aşa decurgeau lucrurile. Toată
lumea avea să supravieţuiască.
Nick decise că, atâta vreme cât o avea pe Phila, pier­
derea companiei nu va însemna sfârşitul lumii. Ea spu­
sese că asta era o şansă incredibilă pentru ca familiile să
se reunească, dar adevărul era că ea era şansa lui incredi­
bilă în mai multe privinţe. Dar al naibii să fie dacă avea
să-i zică asta în această perioadă critică. Ştia că, în sinea
ei, se temea să nu se fi înşelat în privinţa rezultatului
întrunirii anuale, iar asta lui îi convenea.
Dacă el îşi făcea griji, şi ea putea să-şi facă la fel
de bine.

Reed îşi ridică privirea de la ziarul de seară, în timp


ce Tec prepara martiniurile la micul bar.
- Cei de la Mariners au câştigat.
Tec puse într-un pahar o scobitoare plină cu măsline
verzi gigantice.
- Da, domnule, am auzit. Âsta-i un soi de lucru care
te poate face să te gândeşti că-i cazul să revii la rădăcinile
religioase, nu-i aşa?
Ii duse băutura lui Reed.
- Bănuiesc că ai auzit şi că acţiunile au ajuns înapoi
la Darren, nu?
- Da, domnule. Această micuţă Phila e plină de sur­
prize mari, nu-i aşa?
-A i al naibii de multă dreptate. Reed băgă o măslină
în gură şi se duse la fereastră pentru a urmări un iaht
zvelt care străbătea apele de la Puget Sound. Casele de
pe insula Bainbridge fuseseră construite cu o largă prive­
lişte spre ocean, la fel ca şi cele de vacanţă din Port Clax-
ton. Mă întreb ce se gândeşte fiul meu să facă acum.
O şansă incredibilă 329

-N u putem decât să presupunem. Nick a fost mereu


foarte secretos.
- Un lucru e sigur. M-am înşelat cumplit cu trei ani
în urmă, când i-am spus că îi lipseşte total curajul. Are
din plin.
-îm i cer scuze, domnule, dar e nevoie de mai mult
decât doar de curaj pentru a te întoarce aici după cele
întâmplate cu trei ani în urmă şi a încerca să preiei com­
pania. E nevoie de boaşe din oţel inoxidabil. Tec se în­
trerupse când Hilary apăru în pragul uşii. Seară bună,
doamnă. Pot să vă pregătesc un martini?
- Da, te rog, Tec. Hilary zâmbi obosită în timp ce in­
tră în cameră. Se aşeză cu graţie în fotoliul Chippendale
tapiţat cu damasc din mătase verde. Bună, Reed. Cum
a fost ziua de azi?
- Bună. Am jucat 18 găuri cu Sweeney, în Bellevue.
Am câştigat 20 de parai.
- Felicitări! Hilary luă băutura de la Tec. Mulţumesc,
Tec. Asta-i tot, deocamdată. îl concedie cu o înclinare a
capului şi aşteptă până când el părăsi încăperea înainte
de a vorbi din nou: Ei bine, mâine totul se va termina
într-un fel sau altul, nu-i aşa?
Reed privi în continuare pe geam.
-Vorbeşti de parcă ar fi ziua judecăţii de apoi.
- Probabil pentru că aşa o simt. Familiile mă vor ju­
deca pe mine şi tot ce am făcut pentru Castleton &.
Lightfoot în ultimii trei ani. Hilary zâmbi din nou,
scurt. Spre că nu voi fi găsită necorespunzătoare.
-A i făcut o treabă grozavă cu firma, Hilary.
-Mulţumesc, Reed. Aprecierea ta înseamnă foar­
te mult pentru mine. Castleton & Lightfoot este mai
importantă pentru mine decât orice altceva pe lumea
asta. Este viaţa mea. Mă întreb dacă tu şi ceilalţi vă veţi
aminti asta când va veni vremea să-l votaţi pe următorul
director executiv.
- E greu să nu-ţi aminteşti asta.
Băgă în gură o altă măslină.
- Multe lucruri pot fi uitate când fiul rătăcitor se în­
toarce acasă. Este de înţeles.
330 Amanda Quick

- Au trecut trei ani, Hilary.


-D a , dar s-a schimbat ceva cu adevărat? Cândva,
Nick ne-a părăsit pe toţi, nu doar pe mine şi pe copil, ci
şi compania. Cum s-ar putea şti că nu va face asta din
nou dacă recapătă controlul firmei? Se ridică şi se duse
lângă soţul ei. Ceea ce trebuie să ne întrebăm cu toţii
este ce îşi doreşte Nick, de fapt?
-T u ce crezi că îşi doreşte?
Hilary trase adânc aer în piept.
- Răzbunare. Cred că vrea să obţină controlul com­
paniei pentru a o putea întoarce împotriva ei şi a o
distruge. Nu ne-a iertat niciodată, pe nici unul dintre
noi, pentru ce s-a întâmplat cu trei ani în urmă. El
era moştenitorul de drept, cel care transforma totul
în aur. Considera că C & L era viitorul lui regat perso­
nal. Când tu şi Burke aţi refuzat sâ-i permiteţi să ducă
firma în direcţia dorită de el, s-a înfuriat. Mai întâi,
şi-a revărsat mânia asupra mea, iar apoi, asupra voas­
tră. Nu cred că se va simţi satisfăcut până nu va distru­
ge compania.
Reed îşi amestecă martiniului cu scobitoarea pe care
se aflau măslinele.
Hilary mai aşteptă câteva clipe înainte de a spune:
- Există un singur lucru pe care îl regret cu adevărat.
- Care anume?
- îmi pare rău că am pierdut copilul. Mi-ar fi plăcut
să-ţi fi dăruit nepotul pe care şi l-ai dorit, Reed.
„Fireşte că acel copil nu era al lui Nick“, gândi Reed.
Se întrebă cum de putuse fi atât de orb cu trei ani în
urmă. Phila avea dreptate. Nick era fiul lui, iar nici un
fiu al lui nu şi-ar fi abandonat copilul.

capitolul 19
Nick intră în biroul simplu şi nepretenţios pe care
C & L îl folosise ca sală de consiliu încă de dinainte ca
el să se fi născut. Aceea era încăperea în care fuseseră
luate toate deciziile majore legate de viitorul companiei.
O şansă incredibilă 331

în ziua aceea, avea să fie martoră la luarea aceleia care


urma să decidă supravieţuirea sau distrugerea sa.
Tradiţie. C & L depăşise de mult stadiul în care în­
trunirile anuale s-ar fi putut desfăşura într-un peisaj în
stil corporatist modern şi somptuos, completat cu pe­
reţi din panouri şi o mochetă groasă, dar preferase să
păstreze tradiţia. Examinând încăperea, Nick se gândi
că nici măcar Hilary nu îndrăznise să perturbe acest
ritual anume.
-Iată-te, Nick! îmbrăcat cu pantaloni de golf şi un
tricou polo, Reed aştepta la masa rotundă din mijlocul
camerei. Cu toţii suntem gata şi te aşteptam. Hai să-i
dăm drumul. Am o programare la ora 1 pe teren.
-N-am vrea să te facem să întârzii, rosti Nick.
Eleanor, Darren şi Vicky şedeau deja la masă. Se­
nină şi elegantă într-un taior de mătase albă, Hilary
tocmai îşi trăgea scaunul. Aranjă cu grijă un teanc de
dosare în faţa ei şi îşi ridică privirea fără a spune nimic
în timp ce Nick se aşeză lângă tatăl lui. Ceilalţi îl salu­
tară murmurând.
- Cafea, anunţă Tec aducând în încăpere o cafetieră.
- Mulţumim, Tec. Poţi pleca, rosti Hilary.
-D a , doamnă.
Hilary se uită în jurul mesei.
- Cred că putem începe.

Având în braţe două pungi uriaşe pline cu fructe, legu­


me, brânză, pesto şi vin, Phila venea de la Market pe First
Avenue, sperând că nu făcuse o greşeală foarte gravă.
Poate că ar fi trebuit să păstreze acele acţiuni. Poate
că se înşelase, iar Nick nu avea tot sprijinul necesar din
partea familiilor. Dacă Hilary întreprinsese vreo acţiune
majoră în ultimele câteva zile?
Phila încercă să-şi spună că nici Darren, nici Reed nu
erau proşti. îşi puteau da seama că îl judecaseră greşit
pe Nick, cu trei ani în urmă. Nu se aştepta ca Eleanor să
renunţe la loialitatea ei faţă^de Hilary pentru că bătrâ­
na avea motive s-o susţină. însă Darren era genul care
gândea cu capul lui. Nu avea să fie influenţat de modul
332 Amanda Quick

în care vota mama lui. Iar Vicky avea să voteze la fel


ca Darren.
Phila încercă să combine diversele variabile ale si­
tuaţiei în toate modurile posibile, dar nu avu cum să
treacă peste faptul că, fără sprijinul ei, Nick avea ne­
voie de sprijinul a cel puţin doi membri din consiliul
de conducere.
In vreme ce împinse cu un umăr uşa de sticlă de la
intrarea în holul clădirii, Phila îşi spuse că el totuşi tre­
buia să preia controlul companiei cu tot sprijinul pe
care îl putea obţine din partea familiei. Era mult mai
bine pentru toată lumea dacă cineva care le era străin
nu intervenea. Familiile Lightfoot şi Castleton trebuiau
să stabilească singure soarta firmei.
Phila îşi eliberă un deget pentru a apăsa butonul lif­
tului, apoi se uită la ceas. întrunirea era deja în plină
desfăşurare. Se întrebă cât de mult durau întrunirile
anuale ale acţionarilor C&cL. Avea s-o ia razna până
când Nick va intra pe uşă în după-amiaza aceea.
Uşile liftului se deschiseră la ultimul etaj, iar Phila
ieşi în holul mochetat. în timp ce se apropie de aparta­
mentul lui Nick, se luptă cu cheile şi cu pungile.
Pe când deschidea uşa de la intrare, se întrebă dacă,
în dimineaţa următoare, ea şi Nick aveau să fie în drum
spre California. împinse cu piciorul o pungă pe gresia
holului. Ţinând cealaltă pungă cu un braţ, închise uşa
în urma ei.
Se afla la jumătatea drumului spre bucătărie când îşi
dădu seama că nu era singură în apartament. Deschise
gura, dar ţipătul îi fu oprit în gât de o mână uriaşă, care
îi acoperi buzele.
-A i crezut că poţi scăpa de mine, târfuliţă mincinoa­
să.7 şuieră Elijah Spalding la urechea ei.
Gura rece a ţevii unui pistol se lipi de gâtul ei.

- înainte de a vota, rosti Hilary calmă, v-aş ruga pe


toţi să vă gândiţi cu mare grijă ce anume vă doriţi pen­
tru Castleton &. Lightfoot. L-aţi întrebat pe Nick cum
O şansă incredibilă 333

vede viitorul companiei, iar el v-a spus că o va duce


pe o cale nouă şi nebătută. Sunteţi dispuşi să renunţaţi
la succesele pe care C&.L le are în domeniul echipamen­
telor electronice militare?
-N u exagera, Hilary. Nick o privi inexpresiv pe fosta
lui soţie şi se întrebă cum de îşi putuse dori vreodată să
se însoare cu ea. Nu era deloc genul lui. N-am de gând
să fac tranziţia imediat. Nu vom renunţa la contractele
cu guvernul până când lucrurile nu vor deveni profita­
bile în domeniul civil.
Darren se încruntă.
- Ş i cum rămâne cu planurile tale de extindere pe
pieţele din ţările vecine Pacificului? Asta-i mai uşor
de spus decât de făcut, Nick. Este greu de intrat pe pie­
ţele alea.
- Mi-am petrecut ultimii trei ani încheind contracte
cu firme din acele pieţe. Când C&.L va fi gata să intre
acolo, acele pieţe ne vor aştepta.
Reed îşi umplu pentru a treia oară cana cu cafea.
-C&cL s-a descurcat foarte bine lucrând pentru
guvern în toţi aceşti ani.
-Vremurile se schimbă, tată. Există şi alte moda­
lităţi de creştere şi dezvoltare. C&.L nu şi-a schim­
bat modul fundamental de operare timp de aproape
40 de ani. Are nevoie de realizări şi de direcţii noi. Nimic
nu rămâne la fel pentru totdeauna. Compania începe să
se pietrifice.
-Tocmai am încheiat excelent al doilea trimestru, iar
lucrurile se prezintă foarte bine şi în al treilea, interveni
Hilary. Cum poţi spune că firma se pietrifică?
-Trebuie luaţi în considerare şi alţi factori decât bi­
lanţurile trimestriale, rosti Nick încet.
- Cum ar fi? îl provocă Hilary.
- Cum ar fi previziunea de management. Ar trebui să
facem planuri pentru secolul următor, nu doar pentru
un an sau trei.
334 Amanda Quick

-Contractele cu guvernul n-o să dispară. Va exis­


ta întotdeauna cerere pentru ce producem noi, spuse
Reed.
- Ne-a mers mereu atât de bine în trecut, rosti Elea-
nor. Aş detestă să văd că schimbăm rapid direcţia.
Nick se uită la ea.
- Nu se va întâmpla peste noapte, Eleanor. Voi avea
grijă ca totul să rămână echilibrat înainte de a ne angaja
într-o altă direcţie.
Nu avea să fie uşor să-i convingă. După ce treaba asta
se va fi încheiat, avea să resimtă efectele luptei. Membrii
familiilor Castleton şi Lightfoot era încăpăţânaţi, infle­
xibili şi dogmatici. îşi dori s-o fi avut pe Phila alături.
I-ar fi prins bine puţin sprijin moral.

-A i minţit, iar ei te-au crezut, nu-i aşa? Ai avut sen­


timentul puterii, căţea? Când ai văzut că toată sala de
tribunal îţi crede minciunile? Ei bine, sper că te-ai simţi
bine atunci, pentru că acum o să te fac să-ţi pară rău că
ai deschis gura. Te-am avertizat că te voi pedepsi pentru
minciunile pe care le-ai spus. Te-am avertizat, nu-i aşa?
Nu-i aşa?
Individul mirosea. Trupul lui uriaş duhnea. Phila res­
piră repede pe nas, simţind că era pe cale să se sufoce.
Nu mai suporta mâna lui pe gura ei. I se făcea rău de
la stomac. El o ţâra afară din bucătărie. Disperată, se
lăsă moale.
Când se lăsă în jos pe lângă corpul lui, Spalding îi
eliberă gura pentru a o putea ţine mai bine. Ţeava armei
îi zgârie braţul.
-C ăţea mincinoasă! Târfuliţă mincinoasă! Nu aveai
nici un drept să-mi iei copiii. Erau ai mei. Aveam să-i
cresc cum se cuvine. Să-i învăţ ce înseamnă disciplina
şi supunerea.
-A ş cum l-ai învăţat pe micul Andy? întrebă Phila
silindu-se să vorbească cu voce joasă pentru ca el să nu
se panicheze şi să nu-şi pună din nou mâna pe gura ei.
înfricoşătorii ochi albaştri ai lui Spalding ardeau.
O şansă incredibilă 335

-Andy a refuzat să mi se supună. Deşi eu le-am ex­


plicat clar tuturor copiilor că trebuie să mi se supună.
A trebuit să-l dau drept exemplu. N-am avut de ales.
O scutură pe Phila cu atâta putere, încât capul i se
smuci spre spate. N-am avut de ales! Era al meu şi pu­
team să fac ce voiam cu el.
- I-ai pus pe ceilalţi să privească? De aceea erau atât
de înspăimântaţi a doua zi, când am încercat să vorbesc
cu ei?
-Ţi-am spus că trebuia să-i învăţ ce înseamnă disci­
plina. Trebuiau să ştie ce păţesc dacă nu mi se supun.
Disciplina e cheia. Iar un copil învaţă cel mai bine ce
este disciplina dacă e speriat de moarte. Aşa am învăţat
şi eu de la tata.
-N u vreau să-ţi aud raţionamentele demente şi pre­
textele. Nu există scuză pentru ce ai ajuns să fii, iar în
sinea ta, ştii asta. Eşti un ucigaş, Elijah Spalding.
Nu eşti decât un individ care abuzează copii şi un ucigaş
de copii. Un gunoi. Că i-ai bătut pe copii şi că l-ai ucis pe
sărmanul Andy nu au fost singurele lucruri pe care le-ai
făcut, nu-i aşa? Pe unii dintre ei, i-ai folosit şi altfel, nu-i
aşa? Pe unii dintre ei i-ai violat.
Faţa mare a lui Spalding deveni roşie de furie.
- Copiii ăia mi-au fost daţi pentru a face ce doream
cu ei. Trebuia să-i cresc. Aveam responsabilitatea de a
o face bine. Erau ai mei. Aveam dreptul să fac orice do­
ream cu ei. A trebuit să impun disciplina. A trebuit să-i
lămuresc că eu deţineam controlul total.

In timp ce Reed susţinu propunerea de_a se trece la


vot, Nick se uită în jur, la cercul de feţe. în clipa ace­
ea, îşi dădu seama că Phila avusese dreptate. Indiferent
dacă pierdea sau câştiga, era mai bine aşa. Aceasta era
o afacere de familie. Dacă avea să câştige, era bine să
ştie că familiile îl susţinuseră. Dacă pierdea, la naiba
cu toate astea! California şi Phila îl aşteptau.
-T o ţi cei care sunt în favoarea numirii lui Nick ca
director executiv să spună „da“.
- Da, rosti Reed.
336 Amanda Quick

O uşurare curioasă îl cuprinse pe Nick. Indiferent de


restul, acum putea fi sigur că tatăl lui credea din nou
în el.
- Da, spuse Darren.
-D a .
Victoria se uită la Nick şi zâmbi vag.
Eleanor ezită, îi aruncă o privire lui Hilary, apoi dădu
brusc din cap.
-D a .
Hilary puse jos stiloul de argint cu care se jucase în
ultimele câteva minute. Zâmbetul ei era la fel de senin
ca întotdeauna, dar ochii îi erau două lacuri fără fund
de amărăciune.
- Se pare că lucrurile s-au lămurit, nu-i aşa? Felicitări,
Nick! Ai câştigat.
O tăcere încordată se lăsă după cuvintele ei. Fu curma­
tă de Reed, care îl bătu pe Nick pe umăr. Ochii îi strălu­
ceau de satisfacţie.
-A r fi bine s-o suni pe Phila şi să-i dai vestea. Din
câte o ştiu, cred că stă ca pe ace.
Sprâncenele lui Nick se ridicară.
- Crezi?
-D a . Sun-o! Cred că fetişcana aia este deja o epavă
nervoasă întrebându-se ce s-a întâmplat.
Apucă telefonul şi îl împinse în faţa lui Nick. Nick
luă receptorul şi formă numărul, conştient că toţi cei­
lalţi îl priveau. îşi dădu brusc seama că era ca şi cum do­
reau ca şi Phila să ia parte la decizia din acea dimineaţă.
Se purtau ca şi cum ea făcea parte din familie.

în apartament, telefonul sună pentru a treia oară.


- Probabil că este Nick, spuse Phila răbdătoare. Ştie
că sunt aici. Dacă nu răspund, va deveni suspicios.
Telefonul sună a patra oară.
- Bine, la naiba, răspunde, dar să nu spui nimic care
să-l facă să-şi dea seama că sunt aici, altminteri poţi fi
convinsă că o să-l aştept aici după ce termin cu tine şi o
să-l omor şi pe el. Jur pe Dumnezeu că asta o să fac!
O şansă incredibilă 337

Cu degete tremurătoare, Phila ridică receptorul, în­


cercând să gândească limpede. Ştia că la celălalt capăt al
firului avea să fie Nick. El era singura ei speranţă.

Telefonul sună de patru ori înainte ca ea să răspundă.


Nick ştiu instantaneu că era ceva în neregulă. Vocea ei
era slabă, iar răsuflarea, întretăiată.
- Phila?
- O, Nick! Nick, mă bucur atât de mult că m-ai sunat.
Falsa veselie arse urechea lui Nick. Totul e-n regulă aici,
dar, după ce ai plecat în dimineaţa asta, mi-am dat sea­
ma că am uitat să-ţi mulţumesc pentru cadoul pe care
mi l-aţi făcut tu, Darren, Reed şi Tec. îţi aminteşti des­
pre ce cadou vorbesc?
-Despre ce dracu’ vorbeşti acolo? vru Nick să ştie
aplecându-se peste telefon.
-D a , despre el. Despre acest cadou vorbesc. Ei,
vreau să ştii că o să mă folosesc din plin de el, începând
chiar de-acum. De fapt, abia aştept să-l folosesc. Eu...
O, Doamne, trebuie să fug! Vorbim mai târziu, Nick.
Vino repede acasă!
Nick trânti receptorul şi sări în picioare. Toţi cei de la
masă îl priviră surprinşi.
- E ceva în neregulă? întrebă Reed.
- Nu sunt sigur, dar cred că da.
Nick deja ocolea masa, îndreptându-se spre uşă.
Darren se ridică şi el.
- Despre ce naiba-i vorba, Nick?
Nick se opri lângă uşă.
-C are a fost singurul lucru pe care noi i l-am dat
Philei?
- Un revolver. Am învăţat-o cum să folosească o armă,
răspunse Darren instantaneu.
- Exact! Tocmai mi-a spus că trebuie să se folosească
imediat de el. Şi mi-a cerut să vin repede acasă.
- La naiba! şopti Reed. Crezi că e tipul pe care ea l-a
băgat la puşcărie?
-N u ştiu. Nu vreau să risc. Eleanor, sună, te rog,
la 911. Spune-le că este vorba de o situaţie suspectă
338 Amanda Quick

şi am aprecia dacă ar trimite imediat pe cineva care


să verifice. Dacă ai impresia că nu se vor grăbi să ne
ajute, sună-1 pe administratorul blocului şi roagă-1
să se ducă să vadă dacă Phila e teafără. Spune-i că so­
sesc imediat.
Eleanor întinse instantaneu mâna spre telefon.
- Desigur, Nick.
Nick ieşi pe uşă.
-Mulţumesc! spuse el peste umăr.
-S ta i puţin, strigă Reed împingându-şi repede scau­
nul. Cred că o să vin cu tine. Şi cred că şi Tec o să vrea
să vină, pentru orice eventualitate.
-V in şi eu! rosti Darren ridicându-se rapid în picioare.
Şi Victoria se ridică.
-V in cu voi!
După 30 de secunde, Hilary şi Eleanor rămaseră sin­
gure la masă. Hilary o privi pe Eleanor cum formă 911
şi începu să vorbească pe tonul imperios pe care femeia
în vârstă îl folosea când dorea rezultate imediate de la
angajaţii ei.
In timp ce îşi adună în tăcere dosarele, Hilary gândi
în treacăt că era tipic pentru Eleanor să considere că
poliţiştii erau angajaţii ei personali.
- Sunt pe drum, anunţă ea.
Hilary dădu din cap.
-Asta nu mă surprinde. Ba chiar e amuzant, nu-i aşa?
Familiile Lightfoot şi Castleton se grăbesc să sară în aju­
torul Philadelphiei.
- Poate că e vorba doar de justiţie, Hilary. In ultima
vreme, se pare că ea a făcut multe pentru a veni în aju­
torul companiei.
- E un mod de a privi lucrurile.
- Unde te vei duce acum, Hilary? întrebă Eleanor. Ce
vei face?
- Are vreo importanţă?
- Da, este important. Faci parte din familie, Hilary.
O şansă incredibilă 339

-N u , nu mai fac parte din familie. Cred că nici nu


am făcut vreodată. Nu în sensul real. Nu aşa cum va
face Phila.
Hilary ieşi pe uşă şi o închise foarte încet în urma ei.

Philei îi venea să plângă şi ştia că probabil ar fi fă-


cut-o dacă n-ar fi fost prea speriată şi prea ocupată
să încerce să gândească limpede. Spalding încă o ţinea li-
pită de trupul lui masiv. începu s-o târască spre dormitor,
îşi puse gândurile în ordine. Cândva, îl mai manipulase
pe acest individ. Ştia cum să-l provoace. Trebuia s-o facă
din nou.
-A r fi bine să mă laşi în pace şi să pleci de-aici cât
mai poţi. Poliţia te caută deja.
- Până o să-şi dea seama unde m-am dus, n-o să mai
fiu aici.
- Cum m-ai găsit?
-A m pus-o pe Ruth să afle unde eşti. Ea a angajat pe
cineva care te-a găsit şi care îi spunea mereu unde eşti.
Phila închise ochii, cuprinsă de o durere mută. Nicio­
dată nu fusese în siguranţă, nici măcar cât timp se aflase
la Port Claxton. Cineva o urmărise. înţelegerea acestui
fapt fu la fel de îngrozitoare ca şi situaţia prezentă.
- Ce ai de gând să faci, Elijah? întrebă ea făcând efor­
turi pentru a-şi menţine vocea calmă.
- în primul rând, te voi pedepsi pentru felul în care
ai distrus totul. Te voi face să suferi pentru tot ce mi-ai
făcut. Te voi face să suferi aşa cum noi le făceam să su­
fere pe prizoniere atunci când eram mercenar. Iar când
vei ţipa şi vei implora milă, te voi ucide.
- Eşti un prost! Ce vei face? Unde vei fugi? Va tre­
bui să te ascunzi pentru tot restul vieţii deoarece toată
lumea va şti, cu certitudine de data asta, că eşti un
ucigaş. Bărbatul cu care trăiesc te va vâna până la ca­
pătul lumii. Este un om puternic, Spalding. Mult mai
puternic decât tine.
- Eşti doar târfa lui, nu-i eşti nevastă. De ce să-i pese
de tine după ce nu vei mai fi? O să fiu în siguranţă.
340 Amanda Quick

- Nimic nu te va apăra de Nick Lightfoot! O să te uiţi


peste umăr tot restul vieţii tale.
-Tacă-ţi gura, căţea! Pot avea grijă de mine.
- N-ai nici o şansă, Spalding! Vreau să ştii ce rişti dacă
mă ucizi. Te-am mai băgat o dată în puşcărie, îţi amin­
teşti? O să te întorci acolo datorită mie.
- Am zis să taci din gură, căţea! Nu ştii ce vorbeşti.
O trase spre uşa dormitorului, apoi trecu pragul
camerei. Ii dădu drumul, făcu un pas înapoi, apoi o
plesni atât de violent cu dosul palmei, încât Phila căzu
pe pat.
Simţi gustul sângelui care începu să se prelingă din
tăietura de la buză. Când deschise ochii, văzu că Spal­
ding era în picioare lână ea, o dorinţă dementă fiindu-i
întipărită în fiecare linie a feţei. Mai văzuse acea expre­
sie pe chipul unui bărbat, în după-amiaza în care fusese
atacată în casa părinţilor sociali. Dar de data aceasta nu
exista nici o Crissie care s-o salveze. Văzu îngrozită că
Spalding începu să desfacă fermoarul pantalonilor
săi murdari.
-Nu!
îşi aminti ce se întâmplase data trecută, îşi aminti de
veioza pe care o folosise Crissie.
Fără a sta pe gânduri, se repezi şi înşfăcă postamentul
veiozei de pe noptieră. O aruncă, iar aceasta îl lovi pe
Spalding într-o parte.
- Căţea!
Spalding sări instinctiv într-o parte, în vreme ce sticla
se spărgea. Ridică mâna în care ţinea arma, pentru a-şi
feri faţa de cioburile becului care explodă.
Phila se rostogoli spre marginea patului şi deschise cu
o smucitură sertarul noptierei. Degetele ei se strânseră
în jurul formei familiare a unui revolver de 0,38. „Doar
ţinteşti şi apeşi trăgaciul."
Pe jumătate în pat, pe jumătate lângă, smulse arma
din sertar şi o îndreptă spre Spalding, ale cărui mâini
tocmai coborau de la ochi. Trase.
Bubuitul revolverului o asurzi. Spalding ţipă, se îm­
pletici îndărăt, se lovi de perete şi căzu cu o bufnitură.
O şansă incredibilă 341

Sângele începu să-i curgă din umăr, pătându-i cămaşa şi


pantalonii. Mâna lui zvâcni, dar el nu se mişcă.
Urechile Philei încă ţiuiau câteva secunde mai târziu,
Nick, urmat de numeroase feţe familiare, se năpusti pe
uşa dormitorului.
- Sfinte Sisoe! rosti Tec Sherman.
Spalding gemu.
- Trăieşte, observă Reed. Probabil că încă se grăbeşte
când trage.
- Mă ocup de problema asta, cuprinzând-o strâns în
braţe pe Phila, care tremura.

- Mă bucur că n-a murit. Merita asta pentru ce le-a


făcut acelor copii, dar mă bucur că nu trebuie să trăiesc
cu conştiinţa împovărată că am ucis pe cineva.
Phila se cutremură în timp ce şedea şi bea un bran-
dy, mult timp după aceea. Descoperise că urmările
împuşcării cuiva, chiar şi în legitimă apărare, erau
considerabile.
Dar familiile Lightfoot şi Castleton îi fuseseră alături,
pregătindu-i ceai, ajutând-o în timpul interminabilului
interogatoriu al poliţiei, în discuţiile cu echipa de crimi-
nalişti, conducându-i înăuntru şi afară pe paramedici.
Cu toţii o protejaseră pe Phila în decursul îndelungatu­
lui proces, iar Nick nu plecase nici măcar pentru o clipă
de lângă ea.
- Poate că ar fi fost mult mai simplu dacă l-ai fi mă­
trăşit din lumea asta, rosti Reed. După cum sunt legile
miloşilor liberali în vremurile noastre, probabil că tică­
losul ar fi în stare să te dea în judecată din puşcărie,
după ce se însănătoşeşte.
-Putem face faţă unui proces pe care l-ar deschi­
de Spalding împotriva noastră, spuse Nick în timp ce
turnă în paharul Philei încă o porţie de brandy. La
urma urmelor, ne permitem avocaţi mai buni decât
îşi va permite vreodată Spalding să angajeze. Şi ştiţi
cum merg treburile - cel care are un avocat mai
scump câştigă.
342 Amanda Quick

- Foarte liniştitor. Phila zâmbi slab uitându-se la cer­


cul de chipuri din sufrageria lui Nick.
Toată lumea era acolo, cu excepţia lui Hilary. Până
şi Eleanor luase un taxi şi venise după ce sunase la
poliţie.
Tec Sherman zâmbi mulţumit.
-G lonţul n-a nimerit chiar unde trebuia din cauză
că te-ai grăbit, dar, având în vedere circumstanţele, te-ai
descurcat al naibii de bine, doamnă. Jigodia va supravie­
ţui, dar ai însemnat-o, asta-i cât se poate de sigur.
-C um te simţi? întrebă Victoria dându-le tuturor
ceşti şi farfurioare. Inima încă îţi mai bate cu putere?
- Cred că revine încet la normal, datorită vouă. Sin­
cer, nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă n-aţi fi fost aici. Abia
dacă puteam gândi normal când a sosit poliţia.
- Detectivul mi-a spus în particular că acest caz pare
foarte clar. In primul rând, Spalding este un deţinut eva­
dat. Sorţii erau împotriva lui de la început, rosti Reed.
Faptul că l-ai împuşcat a fost evident autoapărare.
-Apropo de asta, zise Phila încet, domnilor, vă da­
torez tuturor mulţumirile mele. N-aş fi ştiut cum să
mă apăr dacă nu aţi fi insistat să învăţ să trag cu arma
aia oribilă.
- E întotdeauna plăcut să fii apreciat, murmură Nick.
Bea-ţi brandy-ul, Phila. Te va ajuta să dormi.
-M ă îndoiesc. Nu cred că o să dorm nici măcar o
clipă în noaptea asta.
- O să dormi, îi promise el.
Dar contrar predicţiei lui Nick, la ora 1 noaptea
Phila încă zăcea în pat complet trează. O gamă largă de
sentimente îi solicitau atenţia. Starea ei de spirit părea
să fie foarte fragilă. Oscila între suişuri şi coborâşuri.
O vreme predomina uşurarea euforică, o clipă mai târ­
ziu se simţea pe punctul de a izbucni în lacrimi.
- Ia-o uşurel, iubito! Totul o să fie în regulă. O să te
simţi mai bine după ce o să dormi puţin. Nervii sunt de
vină. Vocea lui Nick era adâncă şi liniştitoare. O tra­
se în braţele lui, adăpostind-o cu grijă la pieptul său.
O să-ţi revii.
O şansă incredibilă 343

- Sper.
- E mai rău acum decât a fost data trecută?
Ea încremeni.
- Despre ce vorbeşti?
-Vorbesc despre data trecută când te-ai confruntat
singură cu Spalding.
-O !
Degetele lui trecură încet prin părul ei, mângâind-o
liniştitor.
- Phila, când vei avea suficientă încredere în mine
pentru a-mi spune toată povestea despre ce s-a întâm­
plat atunci?
-Ţi-am spus toată povestea. Ba ai verificat-o şi tu.
Am văzut copia articolului din ziar, pe care ai obţinut-o
când ai venit în Seattle. In plus, de ce aş vrea să vor­
besc despre proces? Faptul că l-am împuşcat este ceea ce
mă deranjează.
Phila părea că nu poate păstra un fir drept al gândi­
rii, aşa cum făcuse mereu când vorbise despre procesul
lui Spalding.
-Poate că încerci să ţii prea multe în tine. Nu mai
trebuie s-o faci, să ştii. Nu mai eşti singură. Mă ai pe
mine. Te iubesc, Phila!
- Ş i eu te iubesc, Nick.
- Atunci, spune-mi adevărul şi uită de asta.
Ea rămase foarte nemişcată în braţele lui.
-N u este drept să pun povara pe umerii altcuiva.
-N u va fi o povară pentru mine. Nu mă deranjează
să ştiu că s-a comis sperjur pentru a-1 băga la puşcărie
pe un individ precum Spalding. Eu nu sunt un liberal
milos, îţi aminteşti? Sunt un Lightfoot.
Ochii ei se lărgiră.
- De unde ai ştiut?
- Ce să ştiu? Că a fost mult mai mult în legătură cu
incidentul pe care l-ai avut cu Spalding decât mi-ai spus?
Ridică din umeri. Am avut o bănuială. A fost ceva în
privinţa acuzaţiei de posesie de droguri care i s-a adus,
nu-i aşa?
Phila dădu din cap la pieptul lui.
344 Amanda Quick

- Eu i-am pus heroina, în timp ce mă luptam cu el în


parcare. Eu am înscenat totul pentru a fi arestat, Nick.
Eu am aranjat totul. N-am ştiut ce altceva să fac. Deja
omorâse un copil. Mi-a fost teamă că va mai ucide unul.
îi bătea pe toţi. îi viola. Trebuia să-l opresc.
- Ştiu.
Cuvintele ei se revărsară ca un torent:
-Ştiam că poliţiştii veneau în fiecare dimineaţă la
acel restaurant, în pauza de cafea. Intr-un oraş mic cum
este Holloway, ajungi să cunoşti rutina tuturor. La ora
10.15 dimineaţa, mereu sunt două maşini de poliţie par­
cate în faţa restaurantului. Oamenii obişnuiesc să spu­
nă în glumă că, dacă ar fi să jefuiască o bancă, ar face-o
pe la 10.15.
- Deci, ştiai programul poliţiştilor şi ai sincronizat to­
tul în funcţie de asta?
- Ştiam la ce oră aveau să apară şi ştiam cum să-l fac
pe Spalding să explodeze. Era foarte uşor să-l fac să devi­
nă violent. Dar nu credeam că o simplă acuzaţie de atac
avea să fie suficientă. Trebuia să existe o infracţiune mai
gravă. Ceva pentru care să fie băgat la închisoare.
-Astfel încât să nu mai aibă dreptul de a fi părinte
social?
-D a .
- De unde ai luat heroina? întrebă Nick.
- Dumnezeule mare, Nick! Ştii la fel de bine ca mine
că, în zilele noastre, este foarte uşor să cumperi droguri.
Ca asistentă socială, aveam tot felul de contacte şi infor­
maţii, inclusiv despre oameni care îmi puteau procura
heroină. După ce se termina totul, nu aveam decât să
las legea să-şi urmeze cursul natural. Nu trebuia decât
să mint în boxa martorilor şi să mă asigur că nu mă
abăteam de la minciună. Faptul că Spalding fusese un
mercenar care luptase în sud-estul Asiei şi în America
de Sud a fost în favoarea mea.
-Juriul a fost dispus să creadă că era posibil ca el
să fi început să consume droguri în acele locuri şi că a
continuat s-o facă şi aici, în State, concluziona Nick în
locul ei.
O şansă incredibilă 345

-D a .
Phila rămase tăcută, conştientă că aştepta răspun­
sul lui.
- Pe toţi dracii, Phila!
Ea se încordă.
- îmi pare rău, Nick! Am făcut un lucru cumplit, dar
n-am ştiut ce altceva să fac. Trebuia să-l opresc. Trebuia
să-i scap pe copii de el.
-î ţi pare răul Pentru numele lui Dumnezeu, nu-ţi
cere scuze! Singurul lucru pentru care trebuie să ne pară
rău este că nu avem o modalitate singură de a-i proteja
pe copii de nenorociţi precum Elijah Spalding. N-ar fi
trebuit să ajungi niciodată în situaţia de a-ţi asuma un
risc incredibil pentru a-i salva pe acei copii.
Ea expiră aerul pe care şi-l ţinuse în piept.
- N-am vrut să spun nimănui, niciodată. M-am gândit
că eu luasem decizia de a face asta şi că trebuia să trăiesc
cu povara a ce făcusem. N-am putut cere nimănui să mă
ajute să port povara adevărului.
- Dar ţi-ai dat demisia.
-Trebuia să mi-o dau. Ştiam că n-aş mai fi putut
lucra ca asistentă socială. De data aceea, făcusem mai
mult decât doar să încalc câteva reguli. încălcasem orice
limite. Luasem legea în mâinile mele. Nu mai eram o
profesionistă, eram o justiţiară.
- Sper că nu te simţi vinovată, nu-i aşa? Pentru că e al
naibii de sigur că nu eşti!
-N u. Ceea ce simt nu este vină. Aş face-o din nou,
dacă ar trebui. Dar mi-a fost greu, Nick. Mi-a fost greu
s-o fac. Mi-a fost greu să trăiesc cu acest gând după ace­
ea. Aşa cum este şi cu împuşcătura de azi.
-N u uita că nu mai eşti singură cu aceste gân­
duri. O sărută, iar ochii îi străluciră în semiîntuneric.
Te iubesc!
- Ce te-a făcut cu adevărat să crezi că nu îţi spusesem
toată povestea?
-M i s-a părut că au existat prea multe coincidenţe
convenabile. Coincidenţe care păreau un mare noroc
sau ceva plănuit foarte inteligent. Ştiam cât de mult ţi-ai
346 Amanda Quick

dorit ca Spalding să nu mai fie părinte social. De ase­


menea, te cunoşteam suficient de bine pentru a şti că ai
face orice dacă tu crezi că aşa e bine. Apoi, a fost chestia
cu Ruth Spalding, care susţinea cu tărie că soţul ei era
nevinovat în privinţa acuzaţiei de posesie de droguri.
Era foarte convinsă că ai minţit. Toate astea însumate
au ridicat un semn de întrebare.
Phila fu surprinsă.
-U neori, eşti puţin cam prea deştept, Nick. Prea
deştept şi prea alunecos. Asta mă sperie.
- Dar alteori, sunt doar un oarecare macho tâmpit.
Rânji. După cum ai subliniat de nenumărate ori.
Pentru prima dată în ziua aceea, Phila începu să se
relaxeze.
- Ce s-a întâmplat la întrunirea anuală? Cine-i noul
CEO de la Castleton & Lightfoot?
- Ghici!
- Au votat toţi în favoarea ta? Absolut toţi?
- Cu excepţia lui Hilary.
-O , Nick, asta-i minunat! Am ştiut că o să câştigi.
II cuprinse în braţe. Pur şi simplu, am ştiut!
Nick se răsuci pe spate şi o primi cu ochi zâmbitori.
- Am veşti pentru tine, iubito. Câştigasem înainte să
ajung la întrunirea din această dimineaţă.
- Ce vrei să spui cu asta?
- Te aveam pe tine, nu-i aşa?
-A r fi fost suficient? Chiar şi fără C&L?
- Mai mult decât suficient.
Ea îl sărută apăsat.
- Felicitări, domnule director executiv!
-Spune-mi mai simplu, „şefule".
-Niciodată.
- Atunci, rosti el domol, poţi să-mi spui „soţule".
Phila îşi înălţă capul pentru a se uita la el.
- încă mai vrei să te însori cu mine?
- Phila, noi categoric o să ne căsătorim. Nu a existat
niciodată vreo îndoială în privinţa asta. Azi-dimineaţă,
m-am decis că sunt dispus să-ţi ofer puţin timp pentru a
te obişnui cu ideea că vei intra în aceste familii.
O şansă incredibilă 347

- O, vai, mersi!
-Ştiam că nu eşti sigură ce părere au despre tine,
continuă Nick imperturbabil. Dar după modul în care
s-au grăbit cu toţii să te salveze astăzi şi să te protejeze de
poliţie şi de reporteri, nu te mai poţi îndoi de faptul că
sunt de partea ta. Recunoaşte, iubito. Fie că-ţi place,
fie că nu, faci parte din familie de-acum.

capitolul 2 0
Voluminoasa fustă din satin alb a rochiei de mirea­
să a Philei cobora plutind în valuri strălucitoare de pe
balustrada verandei casei lui Gilmarten, pe care ea îşi
sprijinise picioarele. Phila stătea tolănită confortabil
pe un scaun decrepit de răchită, cu un pahar de şam­
panie în mână. Voalul se afla pe balustradă, lângă glez­
nele încrucişate. O uşoară briză de seară târzie flutura
vălul diafan.
Proaspătul ei soţ şedea lângă ea, cu scaunul lăsat pe
spate şi cu picioarele ridicate alături de ale Philei. Nick
încă purta costumul formal în alb şi negru de la nuntă,
dar haina şi-o dezbrăcase de mult. Cămaşa îi era desche­
iată la gât, iar cravata îi atârna desfăcută. Avea un pahar
cu scotch în mână.
După spusele Victoriei, nunta fusese un tradiţional
eveniment în stilul Lightfoot şi Castleton. Avusese loc
pe marea pajişte verde din faţa casei de vacanţă a fami­
liei Lightfoot, cu participarea majorităţii populaţiei din
Port Claxton.
Se părea că familiilor le plăceau nunţile şi făceau
un mare spectacol din ele. Phila îşi zise că ar fi bine
să fie recunoscătoare că nimeni nu scosese artificiile.
Fusese şi aşa suficient de rău că trebuise să se fe­
rească de Cupcake şi Fifi lângă mesele pe care fusese
aranjat bufetul.
Ultimii oaspeţi plecaseră evident fără nici un chef
cu o jumătate de oră în urmă. Nick nu mai pier­
duse timpul şi o luase pe Phila de la vilă, ducând-o
348 Amanda Quick

în intimitatea casei lui Gilmarten. Acolo, îşi turnase un


scotch, iar Philei, un pahar cu şampanie. Apoi, amân­
doi se duseseră pe verandă pentru a privi cu seara se
transforma în noapte.
-M ă gândeam, anunţă Phila simţindu-se mai mul­
ţumită şi mai fericită decât îşi amintea să se fi simţit
vreodată.
- O să mă detest pentru că te-am întrebat asta, dar la
ce te gândeai?
- La Hilary.
- Dintre toate prostiile la care te puteai gândi în astfel
de momente! Phila, asta-i ziua nunţii noastre. Ultimul
lucru la care ar trebui să te gândeşti este fosta mea soţie.
Nick înjură în surdină. Adică, fosta soţie a tatei.
-Divorţul lui Hilary şi al lui Reed nu s-a finalizat
încă.
- Se va finaliza cât de curând. Cu siguranţă, nu e ca­
zul să te gândeşti la ea acum.
- Dar mi-a venit o idee cu adevărat fantastică, Nick.
- Da? O privi suspicios. Care anume?
- Ce-ar fi să-i vinzi Lightfoot Consulting Services?
Picioarele lui Nick coborâră de pe balustradă şi ateri­
zară cu un bufnet pe verandă.
- Să-i vând Lightfoot Consulting? Ai înnebunit? De
ce naiba aş vrea să fac aşa ceva?
- Haide, Nick, fii rezonabil. Singur ai spus zilele tre­
cute că nu vei putea să conduci şi Lightfoot Consulting,
şi Castleton & Lightfoot. Nu te poţi împărţi în două.
- Mda, dar în nici un caz nu mi-a trecut prin cap să-i
dau lui Hilary compania mea.
- N-am zis să i-o dai. Am zis să i-o vinzi, în schimbul
acţiunilor C&.L.
-Familiile vor recupera acţiunile alea după divorţ.
Hilary a semnat un contract prenupţial.
Phila se simţi năucită.
- Există un contract?
- Desigur. Cu ani în urmă, s-a decis ca oricine se că­
sătoreşte cu un membru al familiilor să primească un
pachet de acţiuni în contul cărora să voteze, dar că acele
O şansă incredibilă 349

vor reveni în familiilor în caz de divorţ. Toate miresele


Castleton şi Lightfoot semnează un astfel de contract.
Iar dacă vreodată vor apărea şi miri din afara familiilor,
şi ei vor semna. Este o tradiţie.
- Eu n-am semnat nimic!
Nick rânji şi sorbi din scotch.
- Ştiu.
- Ei bine? De ce nu mi s-a cerut să semnez un con­
tract? vru Phila să ştie.
- Am decis să încalc tradiţia în cazul tău. In plus, ştiu
al naibii de bine că tu nu pleci nicăieri. O să rămâi cu
mine pentru toată viaţa.
Nick îşi ridică din nou picioarele pe balustradă, ală­
turi de ale Philei. Scaunul său se lăsă din nou spre spate,
pe două picioare.
- Chiar aşa?
-C h iar aşa! Unde altundeva ai mai găsi un bărbat
care să-ţi permită să-ţi declanşezi asupra lui patentatul
atac aerian?
- O , Nick! Nu prea ştia ce să spună. Apoi, zâmbi.
Ai dreptate, să ştii. Am fost extrem de norocoasă că
te-am găsit. Probabil că nu mai există pe faţa pământu­
lui un alt bărbat ca tine.
- Dacă există şi dacă se va apropia vreodată de tine,
eu, personal, îl voi face să dispară.
Phila desluşi certitudinea rece din spatele tonului
persiflant. Furişă o privire rapidă spre el şi văzu expresia
implacabilă de pe chipul lui. Decise că era mai bine să
revină la subiectul iniţial.
- In legătură cu Hilary.
- Chiar trebuie să discutăm despre asta acum?
-N u te mai văita, Nick. Vinde-i Lightfoot Consul­
ting. Va fi încântată să facă faţă provocării de a extinde
compania. Şi va fi numai a ei.
-Asta, o anunţă Nick, este cea mai tâmpită idee care
ţi-a venit până acum. Dă-mi un singur motiv bun pentru
a-i vinde Lightfoot Consulting lui Hilary.
Phila zâmbi.
350 Amanda Quick

-Ţi-aş putea da o mulţime de motive inteligente,


practice şi logice, însă doar unul contează cu adevărat.
- Care anume?
- Face parte din familie.
Nick gemu şi mai bău nişte scotch.
- Din clipa în care te-am văzut, am ştiut că o să fii
o belea.
- Sentimentul e reciproc, rosti Phila veselă.
Un întuneric rece şi catifelat învăluise veranda.
- O să mă gândesc la asta, murmură Nick în cele din
urmă. Dar nu în seara asta.
- In regulă, acceptă Phila. Nu în seara asta.
Nick se uită la ceas.
- A cam venit vremea.
- Ce vreme?
- Vremea, îi explică el răbdător, să mă târăşti în pat.
Phila simţi o senzaţie caldă, furnicătoare străbătând-o,
făcându-i fiecare terminaţie nervoasă să freamăte la fel
cum o adiere de vară face frunzele să freamăte. Suspină
fericită.
- Da, cred că a venit vremea.
îşi puse paharul de şampanie pe balustradă şi se
aplecă pentru a-1 săruta. Scaunul de răchită se înclină
periculos şi începu să cadă. Phila încercă să-şi recapete
echilibrul agăţându-se de spătarul scaunului pe care stă­
tea Nick. Acesta sprijinindu-se însă doar pe două picioa­
re, greutatea Philei fu mai mult decât suficientă pentru
a-1 face să se prăbuşească pe spate.
Nick o apucă pe Phila şi întinse un braţ pentru a le
amortiza căderea. Amândoi aterizară teferi pe margi­
nea unei canapele vechi, apoi se rostogoliră pe verandă.
După ce se opriră, constatară că se încâlciseră în fusta
rochiei de mireasă a Philei.
Nick dădu la o parte valul de satin şi îi rânji soţiei
sale.
- Asta-i o tehnică nouă?
- Nu sunt obişnuită să port rochii lungi, explică Phila
îmbujorându-se.
O şansă incredibilă 351

- Poate că ar fi mai uşor dacă, de data asta, te-aş duce


în braţe până la pat. La urma urmelor, este noaptea
nunţii noastre. Te-ar deranja foarte mult dacă am face-o
în mod tradiţional în noaptea asta?
Ea îi zâmbi, în ochi citindu-i-se iubirea.
- Deloc, rosti ea cu graţie. Ştiu cât de mult ţine fami­
lia Lightfoot la tradiţii.
- Mda. Sunt bune şi tradiţiile la ceva.
Nick se ridică în picioare şi o ajută pe Phila să se
scoale. Apoi, o luă în braţe, fusta ei lungă căzând ca un
val de zăpadă peste braţul lui, şi o duse în vechea casă
de pe plajă.
- Cred, rosti Phila puţin mai târziu, în timp ce zăcea
goală şi apăsată cu delicateţe de trupul soţului ei, că aş
putea ajunge să-mi placă în felul acesta.

Câteva luni mai târziu, Nick şi Reed profitară dimi­


neaţă însorită a iernii pentru a juca o partidă de golf pe
un teren privat de lângă lacul Washington.
-C u m de era Phila atât de ţâfnoasă în dimineaţa
asta? întrebă Reed ducându-şi o mână streaşină la ochi
pentru a urmări mingea lovită de Nick.
- O ştii pe Phila. Câteodată, e ţâfnoasă dimineaţa.
Nick îşi băgă crosa la loc în sacul de golf.
-N u ca în dimineaţa asta. V-aţi certat?
Nick înjură.
- O mică neînţelegere, asta-i tot.
- La naiba, Nick, nu ştii că nu e bine să te cerţi cu o
doamnă însărcinată?
-D etest să-ţi spulber iluziile, tată, dar preţioasa ta
Phila nu ezită să se folosească de starea ei delicată pen­
tru a obţine ce vrea.
- Şi ce? Dă-i ce vrea.
Nick zâmbi scurt.
- Nu ştii ce spui.
- Ei bine? vru Reed să ştie în timp ce urcă în cartul
de golf. Ce vrea?
-A lţi bani de la Castleton & Lightfoot pentru cen­
trele de îngrijirea ale copiilor pe care le are Barbara
352 Amanda Quick

Appleton. In ultimele şase luni, asta-i a treia oară când


îmi cere bani pentru acel proiect.
-M are scofală! A lucrat din greu împreună cu Bar­
bara pentru a menţine acele centre funcţionale. Dăţile
trecute, i-ai dat banii fără să crâcneşti. Acum, de ce te
încăpăţânezi să nu-i dai?
- Pentru că Phila nu dă nici un semn că ar fi satisfăcu­
tă vreodată, rosti Nick cu amărăciune. Dacă ar fi după
ea, ar împărţi în dreapta şi-n stânga banii companiei.
Reed chicoti.
-N ick, o să fiu sincer cu tine. Eu sunt primul care
recunoaşte că faci o treabă al naibii de bună cu Castle-
ton & Lightfoot, chiar dacă nu sunt de acord cu toate
acţiunile pe care le-ai întreprins de când eşti la condu­
cere. Dar încă mai ai multe de învăţat despre cum să te
porţi cu femeile.
- Serios? Dar ce, eşti vreun expert?
-S ă zicem doar că am puţin mai multă experienţă
despre cum trebuie să te porţi cu o femeie de genul
Phiîei. După cum văd eu lucrurile, nu ai altă opţiune
decât să faci ce am făcut eu până la urmă cu Nora.
Nick se uită gânditor la tatăl lui.
-A i convins pe toată lumea s-o lase pe mama să se
ocupe de toate acţiunile caritabile în contul Castle-
ton & Lightfoot.
- A funcţionat foarte bine.
- A funcţionat pe naiba. Te certai mereu cu ea în le­
gătură cu modul în care se cheltuiau banii.
- Atunci, fă-o mai oficial decât am făcut-o eu. înfiin­
ţează o fundaţie Castleton (St Lightfoot. Pune-o pe Phila
la conducere şi dă-i un buget. Fă-o să se încadreze în el.
Nick se dădu jos din cart şi rămase locului holbân-
du-se la tatăl său.
- Ai luat-o razna? S-o pun pe Phila la conducerea unei
fundaţii care să cheltuiască banii C&.L?
- Gândeşte-te la reducerile de taxe.
Nick începu să rânjească. Rânjetul se transformă în-
tr-un puternic hohot de râs.
- Ce-i atât de amuzant? vru Reed să ştie.
O şansă incredibilă 353

- în regulă, asta o să fac. O s-o las pe Phila să înfiinţe­


ze o fundaţie şi s-o conducă. Dar să nu vii să mi te plângi
când va prezenta la întrunirea anuală lista cu acţiunile
caritabile care trebuie întreprinse şi cu instituţiile care
trebuie ajutate.
Reed rânji uşor jenat.
- Crezi că va trebui să se renunţe la unele proiecte
vechi?
- Nu doar că se va renunţa la unele dintre proiectele
tale favorite, dar eu, personal, îţi garantez că primul lu­
cru pe care îl va face Phila va fi să ceară suplimentarea
bugetului pentru fundaţia ei. Treaba este, tată, că firma
şi-a luat o conştiinţă, iar numele ei este Philadelphia
Fox Lightfoot.
- Presupun că pot să mă împac cu o conştiinţă atâta
vreme cât mă aleg cu un nepot.
- Nu-ţi face griji. O să-ţi capeţi nepotul. La naiba, o să
capeţi o grămadă de nepoţi.
- Crezi că o poţi convinge pe Phila să facă mai mult
de un copil?
Reed păru încântat de perspectivă.
- Da, rosti Nick deja anticipând modul în care Phila
avea să i se dăruiască în pat în noaptea aceea, cu toate
să se certaseră dimineaţa. Avea să fie toată călare pe el,
fierbinte şi sălbatică, şi plină de o iubire neţărmurită.
Mă ocup de problema asta!