Sunteți pe pagina 1din 3

Copiii – prizonieri ai

luptei de putere dintre


părinți

Am auzit această afirmație vizionând filmul Prințul


Mareelor moment în care, m-a cutremurat și la propriu și
la figurat.
Pe lângă toată cunoașterea pe care o am, la această
remarcă am realizat cât de mare este responsabilitatea
noastră ca părinți pentru bunăstarea emoțională și
mentală a copiilor noștri actuali și a viitorilor adulți.
În același timp adulții, sunt tot niște copii în corpuri mari.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
Copii adulți care au și ei nevoi neîmplinite încă din mica
copilărie și pe care, le vor împlinite cu ajutorul
partenerului de cuplu. Însă acest lucru este destul de greu
de realizat atât timp cât nu știm cum să facem asta.
În starea de nevoi neîmplinite, partenerii de cuplu ajung
să trăiască lupta de putere în relație, iar copii asistă
neputincioși la această luptă pe care nu o înțeleg, nu-i văd
rostul și astfel copilul, își dezvoltă diverse mecanisme de
adaptare și de apărare pentru a depăși tensiunea și
durerea cauzată de neînțelegerile părinților.
Fiind într-o conferință legată de terapia IMAGO, un
terapeut prezentând o lucrare de cercetare spune
următoarea observație cum că „noi părinții trebuie să le
oferim siguranță copiilor și individual ca părinți și prin
relația de cuplu pe care o avem”. Ambele sunt la fel de
importante. Iarăși m-a cutremurat această informație
știind că în societatea românească în proporție de 80 %
din cazuri, mama crează spațiu de siguranță copilului, tata
doar de 20% iar ca relație de cuplu în proporție de 90%
cuplurile din Romania nu pot crea această siguranță
datorită nevoilor neîmplinite din copilăria partenerilor de
cuplu.
DE atunci, tot contemplu și meditez la aceste două
informații extrem de prețioase și profunde și vreau ca noi
specialiștii în terapiile relaționale și de cuplu să aducem un
pic de mai multă lumină și suport pentru ca adulții care
intră într-o relație să învețe cum să-și gestioneze emoțiile
atunci când au o criză existențială sau de creștere.
Așa cum spuneam mai sus adulții sunt niște copii în
corpuri mari.
Nevoile noastre atât pentru copil cât și pentru adult sunt:
 Conectare
 Comunicare
 Confidențialitate
Conectarea se realizează destul de ușor privindu-ne ochi în
ochi.
Comunicarea înseamnă să transmiți celuilalt un mesaj fără
critică, judecată și învinovățire. Vă recomand comunicarea
nonviolentă de forma: observ că …, mă simt …, ai putea
să…(nevoia d-voastră).
Confidențialitatea se realizează prin ascultarea activă a
ceea ce primești de la celălalt și păstrarea acelor informații
doar pentru voi.
Oferiți-vă timp unii altora pentru a împlini aceste trei nevoi
și atunci aveți șansa de a elibera copii din lupta de putere.
Cu drag spre folos și bucurie

S-ar putea să vă placă și