www.referat.

ro

MONOGRAFIA PSIHOLOGICA A JOCULUI DE RUGBY

Rugby sau rugbi (din cuvântul englez rugby, pronunţat aproximativ ragbi) este un sport
cu balonul, originar din Anglia. Numele jocului provine de la oraşul englez omonim,
locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă
rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit "sportul cu
balonul oval".
Istoric
Strămoşul rugbyului este "la soule", sport practicat pe scară largă în Franţa, începând cu
perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată pe terenului principalului
colegiu din oraşul Rugby, situat în Anglia. Potrivit legendei, în cursul unui meci de fotbal
(care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume),
jucat în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu şi viitor pastor, a luat în
braţe balonul şi l-a purtat în spatele liniei porţii adverse, deşi tradiţia cerea ca punctele să
fie înscrise cu piciorul. În realitate, originele rugbyului sunt ceva mai complexe. În acea
perioadă, fiecare dintre colegiile britanice practicau un joc cu balonul derivat din "la
soule". Fiecare colegiu avea propriile sale reguli, iar jocul cu piciorul şi cu mâna erau
destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de a ţine balonul în mâini, într-o fază
a jocului în care aşa ceva nu era permis, a făcut ca regulile colegiului din Rugby să
evolueze progresiv.
Odată cu apariţia căilor ferate însă, colegiile nu mai erau izolate unele de altele, iar
întâlnirile sportive au devenit posibile. În primul rând, era necesar ca viitorii competitori
să se pună de acord asupra regulilor care trebuie adoptate. La început, meciurile se jucau
conform regulilor stabilite de colegiul care îndeplinea oficiul de gazdă. Nu pentru mult
timp, pentru că destul de repede s-a simţit nevoia de a avea reguli uniforme. Au urmat
dispute între partizanii care preferau jocul cu piciorul (dribbling) şi cei care doreau
limitarea unui asemenea joc, considerat prea violent (ar trebui avut în vedere că jocul
practicat în acea perioadă era diferit faţă de cel de astăzi). Din aceste discuţii s-au născut
două sporturi diferite - cel cunoscut astăzi sub denumirea de fotbal şi rugbyul. Acestea, la
rândul lor, au dat naşterea unui important de variante şi sporturi înrudite.
Regulile de joc, care afirmau specificitatea fotbalului jucat în colegiul din Rugby, vor fi
codificate pentru prima dată în anul 1846 de către elevi, iar la 8 decembrie 1863, la
Cambridge, de către studenţii acestei universităţi, foşti elevi proveniţi din Rugby.
În anul 1871, pentru a se distinge în mod definitiv de fotbal şi de "Football Association",
se naşte prima federaţie naţională: Rugby Football Union (RFU). În acelaşi an, la
Edinburgh are loc şi prima întâlnire internaţională, disputată între Scoţia şi Anglia, meci
încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 4-1.
În mod progresiv, RFU a adoptat diverse reguli pentru îmbunătăţirea jocului, cum sunt
suprimarea unor anumite lovituri periculoase, permiterea pasei cu mâna (în 1875) sau
diminuarea numărului de jucători de la 20 la 15 (în 1877).
Încetul cu încetul, rugbyul, rezervat iniţial elitelor, câştigă toate păturile sociale. În anii
1880 se pune problema profesionismului, adoptat în 1885 de fotbal]], care va determina
scindarea mişcării rugbystice. Începând cu anul 1891, respectiv la un an de la înfiinţarea
International Board, for însărcinat cu gestiunea jocului şi a regulilor acestuia, cluburile
din nordul Angliei reclamau un ajutor pentru compensarea muncitorilor pentru timpul de
muncă pierdut prin jucarea meciurilor de sâmbătă (care era zi lucrătoare), dar RFU a
refuzat să admită această pretenţie. După mai multe tentative, "Northern Rugby Football
Union", o copie profesionistă a RFU, a fost înfiinţată la 27 august 1895. Ulterior, această
organizaţie a dat naştere unei variante diferite a acestui sport, denumită "rugby league",
care este practicat în ţările anglofone. Abia la sfârşitul sec. XX, rugbyul va accepta
profesionismul.
În anul 2007, se numărau circa 3,5 milioane de jucători legitimaţi în întreaga lume.
Fiecare echipă are 15 jucători pe teren şi 7 rezerve. Sunt 8 jucători în pachetul de
înaintare şi 7 jucători pe linia de trei-sferturi.
Obiectivul jocului este de a câştiga puncte prin:
1. Purtarea şi culcarea mingii în terenul de ţintă advers (eseu).
2. Trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse. Buturile sunt formate din
doi stâlpi paraleli cu o bară ridicată perpendicular între ei. Un "Penalty" se efectuează în
al doilea mod.
Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau înainte, dacă este lovită cu piciorul.
Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că
unul sau mai mulţi jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii şi îl
blochează la pamânt.
Cum se acordă punctele:Eseu: 5 puncte Transformarea eseului: 2 puncte Drop-gol
(lovitură de picior căzută): 3 puncte Lovitura de pedeapsă: 3 puncte
Un meci durează 80 de minute (2 reprize x 40 minute).
Regula offside-ului - există două situaţii: - la momentele fixe (grămada ordonată sau
repunerea din margine) - în joc deschis.
Offside-ul la grămada ordonată: liniile imaginare care trec la ultimele picioare ale
jucatorilor din grămada ordonată sunt liniile de offside. Niciun jucator advers nu are voie
să treacă peste aceste linii, ci trebuie să aştepte la linia ultimelor picioare ale echipei
proprii până când balonul iese din conturul grămezii.
Offside-ul la margine: liniile imaginare care trec la 10 metri paralele cu aliniamentul
jucătorilor participanţi la margine sunt liniile de offside. Jucătorii neparticipanţi la
margine trebuie să stea în spatele acestei linii până când marginea se termină.
Offside-ul în jocul deschis: orice jucător care se află înaintea coechipierului purtător de
balon se află în poziţie de offside. El trebuie să fie în spatele purtătorului de balon pentru
a reintra în joc. Dacă un jucător încearcă să joace un balon şutat de un coechiper aflat în
spatele său, se află în offside şi este penalizat cu lovitură de pedeapsă.
Regula ţinutului la pământ: un jucător purtător de balon este obligat să elibereze balonul
dacă este placat şi ţinut la pământ. În caz contrar, dacă încearcă să joace balonul, este
penalizat cu lovitură de pedeapsă.
Caracterizare Generala a Sportului
Rugbyul este un sport complex in a carui practicare este necesara o vasta plaja de acte
motrice si mentale. Acest sport este caracterizat de deprinderi complexe de miscare, ale
balonului (sutare, pasare) de alergare (atac, aparare), deplasari cu sau fara minge. Acest
sport se desfasoara in prezenta adversarului direct, sub forma colectiva, echipa adversa,
in conditii de mediu asemanatoare cu cele ale celorlalte sporturi de echipa ce se
desfasoara in aer liber.
Maiestria sportiva se caracterizeaza prin spiritul de echipa, capacitatea de manuire a
balonului, capacitatea de decizie in momente cheie, in perioade foarte scurte, rezistenta
fizica si psihica. Foarte apreciate in jocul de rugby sunt statura si forta fizica, capacitatile
motrice deosebite, latura cognitiva (deosebit de importanta pentru toti jucatorii insa cu
precadere la anumite posturi cheie in echipa) si fair-play-ul.
Din punct de vedere al particularitatilor la nivel tactic in jocul de rugby dominarea
adversarului la nivel fizic si psihic este foarte importanta. Astfel, lupta pentru posesia
balonului sau pentru prezenta in terenul advers, pe langa natura agresiva, se poate traduce
si ca un element cheie in succesul final al partidei. De cele mai multe ori echipa care
domina un aspect statistic de acest tip, se dovedeste a fi castigatoarea meciului, turneului
sau competitiei.
La nivel somatic, fiziologic in cazul jucatorilor de rugby este necesara o statura care sa
permita practicarea cu succes a acestei discipline, care sa permita rezistenta la contactele
fizice repetate cu adversarul, rezistenta la un consum imens energetic (aprox 4000 de
kcal/ 1 ora de activitate) si prevenirea accidentarilor de orice natura. Exista insa diferente
de statura in cadrul aceleasi echipe. Echipa de rugby este formata in general din doua
compartimente, cel al inaintasilor si cel al fundasilor. Inaintasii necesita o statura si un
fizic mai greoi, principala lor indatorire fiind contactul direct cu adversarul in situatia de
atac sau aparare manifestat sub forma de placaj sau protejare a mingii. In cazul
fundasilor, a caror statura este mai atletica, rolul lor fiind de a alerga si de a lua decizii
rapide, statura cautata difera, nu substantial de cealalta categorie, in general fiind mai
micisi mai agili. Calitatile cautate insa pentru ambele compartimente sunt forta, abilitatile
motrice, capacitati de decizie in intervale foarte scurte, capacitatea de efort sustinut.
“Activitatea psihica a celor care practica jocurile sportive este solicitata integral: functile
cognitive in legatura cu perceperea si sesizarea situtailor, alegerea celor mai bune cai de
aparare si atac; vointa si calitatile ei in legatura cu invingerea oboselii si a efectelor
negative ale emotiei; afectivitatea in stransa legatura cu situatile reale si imaginate.
Complexitatea actiunilor si miscarilor este data de faptul ca sportivul trebuie sa imbine si
sa inlantuie, in conformitate cu scopul, acte motrice foarte diferite ca structura: pozitia de
asteptare si pregatire, alergarea in tempouri variate ca intensitate si cu schimbari de
directie, sarituri, aplecari, indoiri ale corpului, primirea si aruncarea mingiei, cu
cuonducerea ei, ferind sau atacand adversarul, respectand regulamenttul” (Dragu, 2003,
pag 131)
Manifestarea proceselor psihice in activitate
Din punct de vedere al proceselor senzorial-perceptive implicate in activitatea mai sus
mentionata ele se dovedesc a fi deosebit de importante. Cele mai importante componenta,
pe langa cele uzuale, ca senzatile vizuale, auditive, utilizate in toate celelalte sporturi,
proprioreceptia, senzatile kinestezice si senzatia de echilibru joaca un rol deosebit de
important. Regulamentul acestei discipline prevede pasarea balonului numai inspre
propriul teren, astfel, jucatorul, in momentul placajului sau in joc deschis, practicantul
trebuie sa stie cu exactiate pozitia sa fata de propriul teren la nive fizic, pentru a se putea
intoarce catre coechipieri si astfel prevenind infractiunile de joc. Vederea periferica este
mai solicitata decat in alte discipline. La nivelul senzatilor algice, se poate constata
ridicarea pragului absolut si relativ, antrenamentul fiind conceput pentru tonificarea
musculara dar si pentru cresterea rezistentei.
La nivelul atentiei, o componenta psihica deosebit de importanta in acest joc, relatia
jucatorului cu mingia este deosebit de importanta. Daturita formei incomode a mingiei,
atat pentru tinere cat si pentru deplasarea acesteiu, rugbystul trebuie sa aiba intotdeauna o
atentie sporita, in orice situatie de joc.
Gandirea joaca un rol primordial in jocul de rugby, succesul oricerei actiuni, de atac sau
aparare, de accelerare sau temporizare a jocului nu se poate desfasura fara un aport al
acestei laturi ale SPU. Sportivul, in faza de antrenament si pregatire trebuie sa-si formeze
notiuni complexe, tactice, scheme de joc, sau chiar definitii ale diferitelor procedee de
joc, pe care la va utiliza in timpul activitatii competitionale, recurgand fie la memorie, fie
la creativitate pentru a garanta un eventual succes.
La nivel afectiv, sportivul angrenat in jocul de rugby treuie sa asume un control eficient
ale emotilor, fie in plan sportiv, dar si in plan atitudinal fata de adversar, jocul fiind unul
foarte intens din punct de vedere fizic si afectiv, insa suveranitatea suprema a arbitrului,
care are rolul de judecator, trebuei sa nu fie stavilita de entiziasmul participantilor sau de
afectele acestora. Din aceste motive greselile se pedepsesc relativ lejer iar infractiunile
foarte sever in rugby.
Partiularitatile laturilor volitive sunt pregnante in cadrul antrenamentului construit pentru
a determina o rezistenta fizica la durere, o anduranta si o rezistenta deosebita dar si o
integrare a principalelor valori dupa care se guverneaza acest sport.
Particularitati de manifestare a trasaturilor de personalitate si a caracteristicilor
psihosociale
Motivatia in sport precum si motivatia in rugby reprezinta un fenomen foarte complex. Se
poate discuta despre difeitele teorii asupra motivatie prezente in psihologie, insa
primordiala in jocul de rugby este dorinta de a depasii adversarul si propria persoana.
Rugbysitii sunt caracterizati de capacitate de autoapreciere, perseverenta. Munca este
grea, indelungata si de multe ori fara satisfactii imediate. “Starile psihice ale sportivilor
sunt influentate in permanenta nu numai de conditile organizatorice si moral-sociale ale
colectivului si echipei, ci si atitudinea spectatorilor dinaintea sau din timpul jocului,
aprecierile presei, activitatea arbitrilor” (Dragu, 2003, pag 136)
Caracterul uni rugbist primeaza de cele mai multe ori asupra temperamentului. Sportivul
isi angajeaza proprile trairi, la nivele maxime de incordare care trebuiesc controlate sub
forma de spiritul jocului sau fair play. El trebuie sa respect intotdeauna aceste reguli si de
cele mai multe ori, pentru prevenirea oricarei infractiuni sau accidentari, regulile sunt
foarte severe. Ca exemplu, niciun jucator de camp, in afara capitanului nu are voie sa
discute cu arbitrul. Rolul arbitrului in jocul de rugby este unul foarte diferit de celelalte
sporturi. Pe langa sarcina dificila de a mentine sub control desfasurarea partidei, el are un
rol profilactic in joc, de a prevenii si sfatuii jucatorii ce comit infractiuni. Astfel nu este
un fenomen exotic in acest joc, atunci cand arbitrul avertizeaza jucatorii la comiterea
infractiunii, sau iminenta acesteia, la intrarea in offside, sau in neeliberarea balonului,
pentru a asigura fluenta si continuitate jocului.
Orice prezentare a jocului de rugby nu este completa fara o definire a agresivitatii si o
teoretizare a acesteia. Privit din exterior jocul de rugby poate parea foarte violent, insa
regulile stricte care guverneaza acest sport determina o fluenta si o disciplina
considerabila a jucatorilor. Agresivitatea in viziunea freudiana, manifestata in rugby,
poate fi privita ca pe o sublimare a impulsurilor agresive din inconstient. Astfel reguliele
jocului si arbitrul reprezinta, pentru a pastra metafora, supra-eul jocului.

Bibliografie:
Anca Dragu – Psihologia activitatii sportive, Editura Didactica si Pedagogica R.A.
Bucuresti, 2003.
Irina Holdevici, Florentina Tonita, Mihai Epuran - Psihologia sportului de
performanta – Teorie si practica - Editura FEST (Fundatia pentru Formarea sI Educarea
prin Sport a Tinerilor), Bucuresti, 2001
Hugh Coolican – Applied Psychology – Hodder and Stoughton, London, 1996.