Sunteți pe pagina 1din 95

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACŢIUNILOR

SĂVARŞITE LA REGIMUL SUBSTANŢELOR


TOXICE ŞI STUPEFIANTE

„Problema drogurilor nu poate fi soluţionată într-o zi sau într-un an, dar,


prin participarea activă a popoarelor, organizaţiilor şi naţiunilor, ea poate fi în
cele din urmă rezolvată”.1
Traficul de droguri constituie un pericol grav la adresa umanităţii, cu
repercursiuni dramatice în plan economic şi social. Milioane de oameni se
adaugă anual celor căzuţi pradă „morţii albe”, un procent intrand în tristul
cortegiu al celor iremediabil pierduţi pentru societate.
Volens – nolens drogurile au fost, sunt şi vor fi o componentă a
socioculturii umane generale. Aceasta datorită caştigurilor fabuloase ce îi fac pe
traficanţii de droguri să-şi asume orice risc pentru a introduce drogurile pe piaţa
ilicită.
Din nefericire tenatculele acestui monstruos flagel s-au extins şi în
Romania. Dacă înainte de anul 1989, cu cateva cazuri descoperite anual, ţara
noastră avea doar statutul de ţară de tranzit, în ultima perioadă, pe langa
amplificarea tranzitului, ea a devenit atat bază de depozitare, cat şi o
consumatoare de droguri.. Mai mult, reţelele de traficanţi au cunoscut o mare
diversificare atrăgand în activităţi ilicite, tot mai mult şi elemente autohtone;
datorită poziţionării Romaniei între Europa şi Orient.
Statisticile oficiale şi mass-media demonstrează că Romania se confruntă
tot mai mult cu această problemă. Flagelul stupefiantelor prezintă un grav
pericol ce ameninţă tot mai mult umanitatea, printr-o diversitate de forme
specifice, pornind de la influienţa nocivă pe care o are asupra tinerei generaţii,
alterarea relaţiilor sociale dintre oameni şi continuand cu distrugerea sănătăţii,
îmbogăţirea unora, apariţia de organizaţii criminale, care de multe ori
concurează cu puterea unor guverne, provocand „adevărate războaie locale”,
soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti.
Problema drogurilor este o problemă raportată la realitatea imediată.
Tinerii din ziua de azi trebuie să înţeleagă că nu trebuie să cadă pradă unei astfel
de tentaţii, deoarece viaţa e bunul cel mai de preţ, iar viitorul e mai încrezător
fără droguri.
La început cei ce se dedau consum ului de droguri au certitudinea că vor
putea oricand renunţa la ele, se înşeală, deoarece drogurile pun stăpanire pe
întreg sistemul nervos central.
Drogurile anesteteziază simţurile pe care doar viaţa ţi le dă. Chiar dacă la
început dau o senzaţie puternică de bine, mărind doza nu se mai poate ajunge la

1
The United Nations and Drug Abuse Control, 1987

1
acea senzaţie şi organismul este afectat şi devine dependent, iar voinţa
individului de a se abţine de la consumul de stupefiante este anulată.
Drogurile sunt o moarte lentă dar sigură! ALEXANDRE DE
MARENCHES, fostul şef al Serviciului Secret Francez, afirma profetic: „În
ziua de azi nu se mai cuceresc sufletele ci se cucereşte psihicul. Odată ce ai
psihicul, ai omul. Iar cand ai omul, teritoriul vine de la sine!”

2
CAPITOLUL I

DROGURILE ŞI SUBSTANŢELE TOXICE.


CONCEPT, CARACTERIZARE

Drogurile, sub felurite înfăţişări, întotdeauna bivalente, prin conotaţiile lor


benefice şi malefice, îngemănate, constituie un însoţitor permanent al
spiritualităţii umane, un fenomen transcendental a cărui origine se pierde în
negura timpului, apariţia lor fiind de altfel învăluită, pana azi, într-un nimb de
legende şi superstiţii.
De mii de ani o serie de plante au fost folosite în ceremonii religioase, cu
ocazia unor ritualuri magice, în scop terapeutic sau pur şi simplu pentru a
introduce o stare de plăcere datorită virtuţilor excitante pe care le au.1
Principiile active ale acestor plante se obţin astăzi nu numai prin
prelucrarea tradiţională a plantelor, ci şi prin sinteză chimică, efectele lor fiind
mult mai puternice decat ale plantelor din care au fost extrase, sau pe baza
cărora s-a realizat o anumită combinaţie chimică.
Evoluţiile sociale şi economice ale epocilor au determinat reducerea
timpului în care pot fi parcurse distanţele dintre Asia – Africa – Europa şi cele
două Americi, astfel mîncat ceea ce denumim astăzi droguri, care aveau alta
decat o utilizare locală, au început să fie bine cunoscute în toate zonele planetei,
mai ales în cele zise civilizate, traficul de droguri, ca şi consumul, devenind
astăzi un flagel al întregii lumi.
Nu mai poate fi ignorată trista realitate reprezentată de faptul că, în toată
lumea se constată o perfecţionare deosebită a mediilor criminale implicate în
traficul de droguri, pe fondul unei permanente consolidări a structurilor de tip
mafiot. Prin amploarea şi dimensiunile lui, acest gen de trafic se manifestă ca un
fenomen la scară planetară şi, la ora actuală, îmbracă fără dubiu haina crimei
organizate transnaţionale.2
Prin periculozitatea socială şi implicarea mafiei în traficul de stupefiante,
comunitatea internaţională a fost obligată să găsească soluţii şi strategii de luptă
în vederea combaterii, sau cel puţin al restrangerii traficului.
Autorităţile publice competente sunt tot mai preocupate de perfecţionarea
cadrului juridic de sancţionare a acestor fapte dar, mai ales de iniţierea unor
măsuri eficiente de descoperire, combatere şi prevenire a traficului de substanţe
toxice şi stupefiante, a narcomaniei.
Amploarea geografică a Romaniei, la intersecţia principalelor căi de
comunicaţie care leagă Orientul de ţările Europei occidentale, combinată cu
1
Emilian Stancu, „TRATAT DE CRIMINALISTICĂ”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, pag. 673
2
Emilian Stancu şi Gabriela Matei, „Producţia, traficul şi consumul de droguri; implicaţii asupra stabilităţii
economice şi politice a ţărilor din Estul Europei” în R.R.C., Nr.5, 2001
2

3
problemele din zona balcanică, au transformat-o într-o verigă importantă a
traficului ilicit de droguri pe ruta balcanică Turcia – Bulgaria – Romania –
Vestul Europei.
Rutei balcanice i se asociază şi ruta baltică a drogurilor chimice, care are
ca destinaţie finală tot ţările occidentale, tranzitarea Romaniei.
Marile transporturi de amfetamine produse în laboratoarele clandestine
din Letonia, Estonia şi Lituania, sunt traficate sub formă de acoperire prin
România şi Polonia, în Germania.
Intensitatea schimburilor comerciale, turistice, culturale, numărul mare de
cetăţeni străini aflaţi la studii, în scop de afaceri, care tranzitează ţara şi cei care
se află în mod ilegal şi nejustificat pe teritoriul românesc, constituie condiţii
favorizatoare ale traficului şi consumului de stupefiante în România.1
Se poate afirma, fără ezitare, că România este o ţară de tranzit şi de
depozitare, placă turnantă şi potenţială consumatoare de droguri.
Activitatea de prevenire şi combatere a traficului de droguri, implicit a
consumului acestora, se realizează atât prin măsurile de ordin economic,
legislativ, social, medical, administrativ, cât şi printr-o paletă largă de măsuri
educaţionale, acest fapt reieşind din crelterea numărului de persoane
condamnate pentru consumul şi traficul de droguri şi substanţe toxice.

1. CONSIDERAŢII DE ORDIN ISTORIC

1
Emilian Stancu, “CRIMINALISTICA”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, pag. 674

4
Orice încercare de a răspunde la întrebarea “de ce consumă oamenii
droguri?”, implică o analiză profundă a evoluţiei istorice a omenirii.
Factorii principali care amplifică sau reduc ponderea acecsului şi
acceptarea de către societate a consumului de droguri sunt: condiţiile istorice,
social-economice, psiho-culturale şi geografice.
Este nevoie de istorie în orice secvenţă a vieţii sociale şi în consecinţă,
urmărirea drogurilor prin mendrele timpului, mai ales acum, când şi-au făcut
simţite din nou, nedorită şi excesivă prezenţa, este prilejul potrivit de a stabili
geneza fenomenului toxicomaniei la noi; drogurile au fost, sunt şi vor fi o
componentă a socioculturii umane în general, ca atare, din nefericire şi a
noastră.1
Aproape chiar de la apariţia sa pe pământ, omul a cunoscut şi a recurs la
efectele excitate asupra simţurilor sale de unele plante, altele decât cele care îi
serveau drept alimente.
Narcologul francez JEAN THUILLIER ne indică calea şi motivaţia prin
care toate popoarele acced, de regulă la drog, “reguli” de la care nu puteau face
excepţie nici strămoşoo noştri: “ca dintr-un joc, dontr-o încercare sau dintr-o
întâmplare, prin utilizarea sucurilor dulci fermentate (alcool) ori a otrăvurilor
vegetale, descoperite accidental, omul a găsit cu ce să-şi satisfacă nevoia de
iraţional şi de creaţie, prin intermediul unor beţii factice, de moment, dar
capabile să trezească în el oscilaţii, a căror perioadă şi forţă duc la echilibru şi
la repaus prin risipirea unei atenţii prea îndelung susţinută de o sonştiinţă prea
raţional pragmatică”.
Data primei întâlniri a omului cu drogul nu poate fi atestată cu precizie.
Însă în această privinţă specialiştii nu sunt întru totul de acord. Se apreciază că
acest fapt ar putea fi plasat în jurul aniului 7000 î.e.n., după toate probabilităţile
lucrul acesta s-a petrecut în epoca de tranziţie la civilizaţia vânătorilor şi
pecarilor la cea a cultivării plantelor alimentare numită “revoluţia neolitică”.
Cele mai vechi atestări referitoare la stupefiante sunt făcute în tăbliţele
sumerienilor din Mesopotania, în urmă cu circa 7000 de ani. Proprietăţile
terapeutice ale macului sunt cunoscute apoi n Persia şi Egipt prin intermediul
babilonienilor. Grecii şi arabii utilizează şi ei opiul în scopuri terapeutice,
Homer făcând referiri la această substanţă. Ca preparat medical opiul a fost
menţionat de SCRIPONIUS LARGUS în anul 46 î.e.n.
La începutul secolului al XVIII-lea, Compania Britanică a Indiilor de Est
desfăşoară activităţi comerciale legate de opiu, iar în anul 1838 se declanşează
“războiul opiului” dintre China şi Anglia, guvernul regal englez se situează de
partea comercianţilor de opiu, China pierzând lupta împotriva drogului.

1
Jenică Drăgan, “Drogurile în viaţa românilor”, Ed. “Magicart Design”, Bucureşti, 1996, pag. 5

5
În Europa, opiul are şi aici o carieră interesantă, în Evul Mediu el a servit
în mod cert la suprimarea unor adversari politici întrucât ucidea uşor şi fără
urme.
Un alt tip de drog folosit în vechime era haşişul produs al plantei
Cannabis Sativa L., cunoscută mai ales sub denumirea "“ânepa indiană"” Deşi în
principal se fumează, este folosit în diferite băuturi sau preparate de cofetărie,
consumul său fiind tolerat în unele ţări asiatice.
Drumul haşişului porneşte din legendele orientale, fiind descris drept
halucinant şi euforic. Herodot, părintele istoriei, descrie obiceiul triburilor scite
de la Marea Caspică ce obişnuiau să pună seminţe umezite de cânepă pe pietrele
fierbinţi şi să aspire apoi vaporii ameţitori rezultaţi.
Haşişul reprezintă pentru vechii indieni un aducător de fericire şi un
medicament, servind totodată la susţinerea unor ceremonii religioase când
consumarea lui era însoţită de cântece şi rugăciuni.
Pe continentul nostru haşişul a pătruns mai greu. Aici ţigările cu
marijuana, cum mai este denumit haşişul, au devenit mai întâi modă apoi flagel.
Printre drogurile cele mai cunoscute se află cocaina, produs de un arbust
cu frunze persistente (ERYTROXZLON COCA) ce creşte în vestul Americii de
Sud, frunzele sale fiind mestecate de multe secole în anumite regiuni ale
Americii Latine, în special de locuitorii înaltelor platoruri.
Cocaina, alcaloid existent în frunzele de coca, era utilizată acum un secol
pentru anestezie locală dar, în prezent după apariţia altor anestezice mai
eficiente, a scăzut interesul pentru acţiunea sa anestezică. 1 Traficul ilicit al
cocainei cunoaşte o răspândire deosebită şi dintr-un drog caracteristic celor două
Americi, se consumă din ce în ce mai mult şi pe continentul european.
În esenţă, folosirea drogurilor, indiferent de tipul lor a avut ca scop
activităţi religioase şi rituale. Mai târziu, factorul “plăcere” a căpătat un rol
hotărâtor în această privinţă, în timp ce practica cultului a dispărut cu totul.
Internaţionalizarea pregnantă a comerţului cu droguri a început în secolul
al XIX-lea cu traficul de opiu continuând în ritm constant până la jumătatea
secolului al XX-lea. După 1950 însă, s-a răspândit traficul ilicit cu cannabis şi
LSD.
În acelaşi timp cu războiul din Vietnam s-a amplificat masiv contrabanda
cu heroină la nivel mondial.
După 1970, diversificarea traficului ilicit de droguri a fost generată de
consumul combinat al cocainei cu heroina.
În ultimii 10 ani ai mileniului doi au intrat pe piaţă, într-un ritm extrem de
rapid, drogurile sintetice. Simultan, traficul ilicit şi consumul de cannabis ating
valori cu adevărat industriale.
Această evoluţie a cererii combinată cu oferta de droguri a condus la o
creştere puternică a ratei criminalităţii în numeroase state imolicate: Columbia,
Iugoslavia, Maroc, Mexic, Nigeria, Turcia.
1
Emilian Stancu, “Criminalistica”, Ed. Actami, Bucureşti, 19997, ediţia a II-a, vol. II, pag. 382-383

6
La sfârşitul acestui mileniu, expansiunea constantă a traficului ilicit şi a
consumului de droguri a cuprins întregul mapamond, ducând la apariţia unor noi
rute de trafic în Europa şi America de Nord. 2 În numeroase state din Africa, Asia
şi America de Sud, proliferarea traficului ilegal şi consumul de droguri au
afectat negativ dezvoltarea economico-socială.
În unele zone din Europa şi America de Nord, în care consumul ilicit de
droguri a devenit “tradiţional”, s-au dezvoltat şi diversificat reţelele de
distribuţie a drogurilor naturale, de risc şi de mare risc: heroina şi cocaina.
Fiorul extinderii consumului de droguri a apărut în sânul umanităţii după
cel de-al doilea război mondial, devenind în prezent o realitate palpabilă şi
crudă.
În ultimii ani, traficul ilicit de droguri reprezintă una din cele mai prolifice
activităţi ale reţelelor internaţionale de crimă organizată, asigurând resursele
băneşti pentru întreg domeniul. Aceste reţele utilizează o serie de factori ai
dezvoltării mondiale actuale pentru creşterea puterii lor translaţionale sau pentru
internaţionalizarea activităţilor.
Într-o serie de state, starea de instabilitate politică a consittuit suportul
dezvoltării producţiei, traficul ilicit şi consumul de droguri în plan mondial.
În ultimul deceniu au avut loc numeroase schimbări politice într-un număr
mare de state, printre care se numără şi cele din Europa Orientală, schimbări ce
au condus printre altele la:
a) liberalizarea economică precipitată şi necontrolată;
b) absenţa sau ineficienţa legislaţiei menită să organizeze atât regulile
concurenţei cât şi transparenţa tranzacţiilor comerciale;
c) lipsa totală sau parţială a legislaţiei speciale pentru combaterea fraudei
şi contrabandei.
O parte din sumele obţinute din contrabanda cu droguri au fost folosite
pentru:
a) finanţarea, prin organizaţii ostile, a declanşării şi extinderii unor
conflicte locale de natură religioasă, etnică, socială;
b) finanţarea unor mişcări de eliberare, grupări sau grupuri revoluţionare
cum ar fi: THAMIL din Sri Lanka, grupările islamice din Afganistan şi
Pakistan;
c) finanţarea grupărilor din fosta Iugoslavie, SHAINING PASS din Peru;
d) finanţarea contrabandei cu arme, iar sumele obţinute din aceasta pentru
Georgia, Kosovo sau Mişcarea Kurdă.
Experienţa acumulată datorită evoluţiei istorice a acestui flagel numit
drogurile, atât de organismele internaţionale cât şi de cele ale statului nostru care
luptă prin toate mijloacele pentru combaterea traficului şi consumuluiilicit de
droguri, confirmă proliferarea incontestabilă a acestora şi în zona balcanică.

2
V.V. Stanciu, D.J. Sgârcitu – CENTRU DE CREAŢIE, Brăila, 2002, pag. 11-15

7
2. NOŢIUNEA DE DROGURI ŞI SUBSTANŢE TOXICE

DROGURILE sunt plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope, sau


amestecurile pe care acestea le conţin 1, definirea lor fiind dată de Legea privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Nr. 143/2000.
În sens larg al cuvântului, prin “drog” se înţelege orice substanţă utilizată
în terapeutică, datorită unor proprietăţi curative, dar al cărui efect este uneori
incert şi nociv pentru organismul uman.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, drogul este substanţa care,
fiind absorbită de un organism viu, modifică acestuia una sau mai multe funcţii.
În sens farmacologic, drogul este o substanţă utilizată sau nu în medicină,
a cărui folosire abuzivă poate crea dependenţă fizicvă ori psihică sau tulburări
grave ale activităţii mentale, ale percepţiei şi ale comportamentului.
În acest sens denumirea de drog se aplică numai substanţelor care pot fi
desemnate şi prin termenul general de stupefiante.
În sensul dat de Convenţiile Internaţionale, prin drog se înţelege o
substanţă din cele supuse controlului prin Convenţia Unică asupra stupefiantelor
din 1961, precum şi una din substanţele psihotrope ale căror control este
prevăzut de Convenţia din 1971.
În suprinsul acestei lucrări termenul de drog trebuie înţeles în sensul de
stupefiant, produse sau substanţe stupefiante ori toxice, substanţe psihotrope.
Cuvântul toxic desemnează orice substanţă care, introdusă în organism,
provoacă alterări funcţionale sau leziuni şi determină o stare patologică.
Substanţele toxice sunt tot atât de periculoase ca şi cele incluse în
categoria stupefiantelor, chiar dacă nu efctează un număr atât de mare de
persoane, iar utilizarea lor în alte condiţii decât cele stabilite pot duce la
intoxicaţii grave, fie la deces.
Stupefiantele – Narcoties, Drugs, sunt subtanţe ori produse naturale,
sintetice ori semisintetice care, consumate în exces şi în afara prescrispţiilor
medicale, conduc treptat şi iremediabil la dependenţa individului faţă de ele.2
Substanţele psihotrope sunt substanţe de origine sintetică sau naturală,
capabile să influienţeze activ psihicul şi comportamentul uman.
În sens restrâns, substanţele psihotrope sunt acele substanţe a căror
acţiune farmacodinamică implică efecte, stimulente, asupra proceselor mentale
şi emoţionale.
Consumul ilicit de droguri poate fi definit ca fiind consumul de droguri
aflat sub control naţional, fărăr prescripţie medicală.3

1
Legea Nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, M.Of. Nr. 362 din
2 august 2000
2
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, 1998, pag. 67
3
Emilian Stancu, “CRIMINALISTICA”, Ed. Actami, Bucureşti, 1997, ediţia a II-a, vol. II, pag. 386

8
Efectul vătămător a drogurilor asupra organismului este generat de
acţiunea biochimică a drogului asupra structurii celulei vii.

3. REGLEMENTAREA JURIDICĂ ACTUALĂ ÎN LEGISLAŢIA


ROMÂNEASCĂ A INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE
LA REGIMUL SUBSTANŢELOR TOXICE.
ELEMENTE DE DREPT COMERCIAL

Conştientă de pericolul proliferării traficului şi consumului ilicit de


droguri şi în deplină cunoştinţă cu realitatea crudă a pătrunderii acestora în viaţa
noastră, societatea românească îşi ia măsuri pentru limitarea acestui flagel.
În legislaţia noastră au existat de-a lungul timpului reglementări cu privire
la relaţiile sociale privind fabricarea, condiţionarea, depozitarea, transportul,
administrarea şi consumul stupefiantelor şi produselor pihotrope.
Acestea au parcurs, în mod necesar, mai multe etape istorice,
cristalizându-se treptat şi devenind prin normele lor tot mai precise şi mai
cuprinzătoare.
În ţările romane a existat o legislaţie medicală în adevăratul sens al
cuvântului şi cu atât mai puţin acte cu caracter administrativ care să instituie un
regim strict plantelor şi substanţelor cu efect stupefiant sau toxic. Totuşi, din
documentele vremii, rezultă preocuparea de a nu lăsa la îndemâna oricui
vânzarea ori folosirea acestora. Astfel vracilor le era interzisă experimentarea
“ierburilor”.
Literatura veche consemnează – în Pravila lui Matei – consecinţele, în
plan juridic, ale folosirii unor “otrăvuri”. “Vrăjitorul şi carele da ierbi, iaste ca şi
cela ce ucide”, ceea ce în limbajul juridic actual s-ar numi coautorat la săvârşirea
infracţiunii de omor. Despre folosirea unor plante ce conţineau substanţe toxice
otrăvitoare, în special pentru otrăvirea palelor, vorveşte atât Ioan Neculce în
“Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –Vodă până la Ioan-Vodă
Mavrocordat” cât şi Dimitrie Cantemir în “Istoria creşterii şi descreşterii
Imperiului Otoman”.1
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se instituie deja practica
controlării farmaciilor ardelene de către medici delegaţi la nivel înalt central. În
“Ordonanţele imperiale” erau stipulate modalităţi concrete de eliberare a
otrăvurilor şi drogurilor, prevăzând sancţiuni despre încălcarea dispoziţiilor,
precum şi pentru eliberarea de preparate farmaceutice greşite.

1
Jenica Drăgan, “Drogurile în viaţa românilor”, Ed. “Magicart Design”, Bucureşti, 1996, pag. 131

9
Preocupări pe linia asigurării unui control al activităţilor privitoare la
substanţele stupefiante sau toxice au existat, în mod constant, până către finele
secolului al XIX-lea.
În 1832, la Iaşi, apar “Dispoziţiile alcătuite de comisia doctoricească şi
obştile”, menite să instituie reguli severe privind păstrarea, prescrierea şi
eliberarea medicamentelor, în principal a drogurilor şi substanţelor toxice.
În anul 1862 a apărut “prima farmacopee română”, atât în limba română
cât şi în limba latină, care cuprindea în secţiunea “materia medica” toate
drogurile, precum şi modul de prezentare şi preparare a acestora.
“Regimul substanţelor toxice” introdus prin “Regulamentul pentru
comerţul cu obiecte medicamentoase şi otrăvitoare în Principatele Unite” din
1864 este revizuit în 1867, 1866 şi 1893. În anul 1898 ia fiinţă “Centrala pentru
industria produselor medico-farmaceutice şi comerţ de droguri”, moment ce
marchează începutul unei industrii naţionale pentru produicerea de
medicamente, unele având în compoziţie, potrivit farmacopeei şi stupefiante
cunoscute: opiu, morfina şi cocaina.
Cea mai impirtantă realizare, în acea perioadă, o constituie promulgarea
“legii pentru combaterea abuzului de stupefiante”, şi anume Legea Nr. 58/1928,
care a constituit o măsură firească, menită să sancţioneze pe toţi cei care, direct
sau indirect, contribuiau la apariţia şi proliferarea toxicomaniei.
Desăvârşirea procesului legislativ avea să fie făcută prin promulgarea
“Regulamentului monopolului de stat al stupefiantelor”, instituire juridică creată
în temeiul “Legii sanitare şi de ocrotire” din 27 aprilie 1933. Aceasta a intrat în
vigoarer la data de 24 iulie 1933 şi a contribuit decisiv la stoparea fenomenului
toxicomaniei în România. El cuprindea toate produsele naturale şi drogurile cu
conţinut stupefiant ori substanţe stupefiante sintetice, eterul etilic şi preparatele
galenice farmaceutice, în orice cantitate. Controlului monopolului de stat a fost
supusă şi cultivarea în scop industrial a plantelor cu conţinut stupefiant.
România face parte din rândul ţărilor care, de-a lungul timpului, au depus
eforturi constante pentru crearea unui cadru legislativ corespunzător, menit să
pună sub control riguros produsele ori substanţele toxice ori stupefiante şi să
asigure tragerea la răspundere penală a celor care încalcă normele instituite la
regimul acestora.1
Tratatele, protocoalele şi convenţiile internaţionale la care România este
parte constituie adevărate izvoare ale sistemului juridic de prevenire şi
combatere a traficului ilicit şi al abuzului de droguri, tratate ce au fost codificate
în unele ţări într-un drept al drogului.2
România, în calitate de membră a comunităţii internaţionale, s-a alăturat
luptei contra traficului de droguri, aderând la convenţiile privitoare la
stupefiante, după cum urmează:

1
V. Bercheşan, C. Pletea, op. Cit., pag. 222
2
FADROM, FUNDAŢIA ANTIDROG DIN ROMÂNIA, coordonatorul colecţiei juridice – prof. Univ. dr. Ion
Suceavă, - “Legislaţia drogului – instrumente universale şi naţionale”, Bucureşti, 1988

10
În anul 1912, ţara noastră a aderat la “Convenţia pentru combaterea
opiului”. Aceasta a fost semnată de statul nostru la data de 19 februarie 1925.1
Referitor la “Convenţia şi Protocolul asupra opiului” încheiate
concomitent, J. G. Duca, ministrul afacerilor străine ad interim, arăta
următoarele: “România are obligaţiunea a da partea sa de contribuţie în lupta
contra abuzului stupefiantelor, cu atât mai mult cu cât acest obiceiu a prins
rădăcini şi la noi. În acest fel, apărând sănătatea propriei sale populaţiuni,
apără şi interesele celorlalte ţări, contribuind la stăvilirea unei plăgi sociale
caei a atins o bună parte a omenirii”.
Îngrijorată de fenomenul drogurilor, la data de 27 mai 1931, Societatea
naţiunilor convoacă la Geneva o nouă conferinţă internaţională a experţilor în
materie. Aceştia au elaborat “Convenţia pentru limitarea fabricanţilor şi
reglementarea distribuirii stupefiantelor”, care la data de 13 iulie 1931, a fost
semnată de 42 de state, printre care şi România.
La “Convenţia unică asupra stupefiantelor”, semnată la New York la 30
martie 1961 – intrată în vigoare în 1964, âara noastră a aderat prin Decretul
626/1973.
România a aderat la “Convenţia asupra substanţelor psihotrope”, semnată
la Viena, la 21 februarie 1971 şi la “Convenţia împotriva traficului şi
consumului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope”, semnată la Viena la 20
decembrie 1988 prin Legea Nr. 118/1992.
Constituţia României din 1991 prevede în art. 11 că: “Statul român se
obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce îi revin din
tratatele la care ste parte de dreptul intern”.
În România zilelor noastre, larga deschidere a frontierelor statale,
milioanele de persoane care intră şi ies din ţară, circulând nestingherit în virtutea
drepturilor lor constituţionale, avalanţa de produse, mărfuri, serviciii, de
mijloace de transport sunt tot atâţia factori favorizanţi ai traficului de droguri
care atrage pe orbitele sale, teritoriul nostru şi un număr tot mai mare de
cetăţeni.
Pornind de la faptul că regimul stupefiantelor constituie obiectul
convenţiilor internaţionale, la care ţara nostră a derat, legislaţia română a pus de
acord regimul legal al stupefiantelor cu legislaţia pe plan internaţional.
Reorientarea politicii penale antidrog a statului nostru constituie un act de
suveranitate care va fi apreciat de comunitatea internaţională la justa sa valoare,
el fiind totodată o măsură de prevedere înţeleaptă menită să împiedice
proliferarea unui fenomen cu consecinţe nefaste asupra societăţii româneşti.
După cum este cunoscut, dintr-o ţară de tranzit România a devenit, după
1989 şi o ţară producătoare, depozitară şi consumatoare de droguri, cu toate
consecinţele nefaste ce decurg dintr-o astfel de situaţie.2

1
Jenică Drăgan, op. Cit., pag. 270
2
Vasile Bercheşan, “Revista criminalistica” Nr. 6, an II, decembrie 2000

11
La cele arătate mai sus, în mare măsură a contribuit şi legislaţia existentă
la acea dată, în domeniu, depăşită de realitate.
Până în iulie 2000, Codul penal româna, prin art. 312, modificat de Legea
Nr. 140/1996, sancţiona “traficul de stupefiante”. Articolul a fost abrogat de
noua reglementare privind traficul şi consumul ilicit de droguri, Legea Nr. 413
din 26 iulie 2000 adoptată de Parlament.
Amploarea pe care a luat-o în ultimul timp în ţara noastră traficul şi
consumul de droguri, precum şi necesitatea alinierii la legislaţia internaţională în
domeniu, impunea adoptarea unui regim de urgenţă a unei legi specifice,
complete şi complexe, care să acopere varietatea activităţilor ilicite efectuate în
legătură cu drogurile.
Prin H.G. Nr. 534 din 1 iulie 1999 s-a reglementat înfiinţartea
“Comitetului Interministerial de Luptă Împotriva Drogurilor”, având drept
misiune facilitarea şi eficientizarea comunicării şi colaborării dintre Ministerul
de Interne şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, în
cadrul acţiunilor întreprinse în lupta împăotriva traficului şi consumului ilicit de
droguri.1
Ca o completare a noii reglementări întâlnim Legea Nr. 300 privind
regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor din 17
mai 2002, intrând în vigoare din 13 iunie 2002.
Guvernul României adoptă Hotărârea Nr. 1121 din 10 octombrie 2002, ca
regulament de aplicare a Legii Nr. 200/2002 privind regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.

NOUA LEGE privind COMBATEREA TRAFICULUI ŞI


CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI, LEGEA 143/2000 reprezintă un salt
calitativ faţă de reglementările anterioare. Apariţai acestei legi schimbă atât
concepţiile, cât şi strategiile de luptă împotriva a ceea ce a fost denumit
“flagelul lumii contemporane”.
Legea 143/2000 vine să înlăture lacunele vechii legislaţii şi să se alinieze
atât la legislaţiile ţărilor cu îndelungată experienţă în domeniu, cât şi la
convenţiile internaţionale la care România este parte.
În Capitolul I al legii 143/2000, intitulat “Dispoziţii generale”, se fac
precizări terminologice pentru înţelegerea exactă a conţinutului şi sensului dat
de legiuitor unor termeni şi expresii din lege, cum ar fi:2
“Substanţele aflate sub control naţional” – drogurile şi precursorii înscrişi
în tabelele anexa nr. I-IV şi care fac parte integrantă din lege.
“drogurile” – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau
amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele I-III.
Este de remarcat faptul că prin definiţia dată drogurilor se înlătură
paralelismul şi tratamentul juridic egal aplicat stupefiantelor şi toxicelor, prin
1
Emilian Stancu, “Tratat de criminalistică”, Ed. Actami, Bucureşti 2001, pag. 684
2
art. 1 lit. a-k, Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

12
urmare, în noua legislaţie drogurile cuprind numai plantele şi substanţele
stupefiante ori psihotrope sau amestecurile unor astfel de plante sau substanţe.
“droguriel de mare risc” – nominalizate în tabelele I şi III, printre acestea
se înscriu: derivatul de tibotină, heroina, mescalina, opiul, psilocybena, L.S.D.,
amfetamine, coca frunze, cocaina, concentratul de tulpini de mac, ecgonima ş.a.
“drogurile de risc” prevăzute în tabelul III din lege: barbitatul, cannabis,
rezina şi uleiul de cannabis, diazepamul, nitrazepamul.
“precursori” – substanţele utilizate în mod frecvent în/la fabricarea
drogurilor. Aceşti precusori sunt nominalizaţi în tabelul IV din lege, amintind
dintre ei: efedrina, ergometrina, ergotamina, acetona, toluenul, acid sulfuric.
“inhalanţi chimici şi toxici” – substanţele stabilite ca atare prin ordin al
ministrului sănătăţii.
“consum ilicit de droguri” – consumul de droguri aflate sub control
naţional, fără prescripţie medicală.
“toxicoman” – persoana care se află în dependenţă fizică şi/sau psihică
cauzată de consumul de droguri, contatată de una din unităţile sanitare stabilite
în acest sens de către Ministerul Sănătăţii.
“cura de dezintoxicare şi supraveghere medicală” – măsurile ce pot fi
luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri.
Se consideră că sancţionarea consumului de droguri şi diferenţierea clară
dintre consumatorul ilicit de droguri şi toxicoman, este de foate mare
importanţă, în aceeaşi măsură, teoretică şi practică. Astfel s-a pus capăt unei
practici judiciare care considera că persoana care îşi autoadministra produse sau
substanţe stupefiante, fără prescripţie medicală, drept o victimă, invocându-se
faptul că atât art. 312 Cod Penal, cât şi Legea 73/1969 şi Decretul 446/1979, nu
incriminau distinct şi consumul unor astfel de substanţe. În acest mod se omitea
ca, prin modalităţile de comitere a traficului des tupefiante, se număra şi simpla
deţinere, transportul fizic şi orice altă operaţiune care avea ca obiect produse ori
substanţe stupefiante.
Elementele de absolută noutate în domeniu şi cu efect benefic în
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri se regăsesc şi în faptul că
actul normativ în discuţie introduce şi defineţte atât noţiunea de “livrare
supravegheată” cât şi pe cea de “investigatori acoperiţi”.
“livrarea supravehgeată” – metda folosită de instituţiile sau organele legal
abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea
trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării droguri sau precursori, suspecţi de a fi
expediate ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile sau precursorii, în
scopul descopeririii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor
imolicate în astfel de activităţi.
“investigatori acoperiţi” – desemnează acei poliţişti special desemnaţi să
efectueze, cu autorizarea procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor
privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi actele premergătoare,
sub altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată.

13
Capitolul II “Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu
substanţe aflate sub control naţional” – incriminează faptele cu caracter penal,
formele agravante constând în pedepsirea mai aspră a activităţilor infracţionale
care au avut ca obiect drogurile de mare risc.
Constituie infracţiune, conform art. 2 alin.(1), săvârşirea oricăreia din
următoarele acţiuni:
“cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu
orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea,, deţinerea ori alte
operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept…”. În cazul
modalităţilor normative menţionate, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 3
la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede:
“dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
Dacă facem o comparaţie între prevederile Codului Penal, care
incriminează forma tip a infracţiunii de trafic de stupefiante 1, actualul act
normativ, Legea 143/2000, lărgeşte aria faptelor ce intră sub incidenţa legii
penale.
Potrivit art. 3 alin.(1), constituie infracţiune “introducerea sau scoaterea
din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept”,
încălcarea acestor prevederi se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi. În alin.(2) al aceluiaşi articol se prevede: “dacă
faptele prevăzute la alin. (1) privesc drogurile de mare risc”, pedeapsa este
închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Legat de această din urmă modalitate normativă, trebuie făcută trimitere la
dispoziţiile Codului Penal, care incriminează contrabanda calificată, respectiv
“trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor explozive sau
radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi
substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice…”, precum şi
dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României
care încriminează forma agravantă a trecerii frauduloase a frontierei, respectiv
săvârşirea faptei: “… în scopul scoaterii din ţarp de bunuri aparţinând
patrimoniului cultural naţional sau de valoare deosebită, al traficării de arme,
muniţii, materiale explozive sau radioactive, aproduselor şi substanţelor
stupefiante, psihotrope ori toxice”.2
În acest context ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni dintre
traficul ilicit de droguri şi trecerea frauduloasă a frontierei, sau după caz
contrabandă.
Un alt element de noutate absolută este şi faptul că legiuitorul
încriminează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 5 ani: “cultivarea, producerea,
1
Codul penal a României, art. 312 alin.(1) – partea specială
2
art. 68 din Legea nr. 53/1992 privind frontiera de stat a României

14
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea
sau deţinerea de droguri pentru consum propriu”.
Aceste fapte sunt pedepsite în legislaţia română pentru prima dată. Este de
semnalat şi faptul că actuala lege păstrează printre midalităţile normative de
comitere şi acţiunile de favorizare a traficului şi consumului de droguri.
Potrivit art. 6 alin.(1) prevede: “prescrierea drogurilor de mare risc cu
intenţie de către medic făfă ca acestea să fie necesară din punct de vedere
medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani”.
Alin. (2) al aceluiaşi articol 6, “…eliberarea sau obţinerea cu intenţie, de
droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile
prevăzute al alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate” se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută la alin.(1).
Se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi
“punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau
alt loc amenajat în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori
tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri”.1
“Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor
legale se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani”.2
Tot ca o noutate absolută în materie sunt dispoziţiile articolelor 8, 9, 10,
care consacră ca infracţiune3: “furnizarea, în vederea consumului de inhalanţi
chimici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă”.
Potrivit legii – “producerea, fabricarea, importul, oferirea, vânzarea,
transportul, livrarea cu orice titlu, transmiterea, procurarea, cumpărarea sau
deţinerea de precursori, echipamente orin materiale, în scopul utilizării lor la
cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de dorguri de mare risc, se
pedespseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Legea prezintă: “organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor
prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste
fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani”.
De asemenea, legea pedepseşte şi “fapta unei persoane de a îndemna la
consumul ilicit de droguri”- art. 11, alin.(1) – “o astfel de faptă fiind sancţionată
chiar în situaţia în care îndemnul nu a fost urmat de executare” – art. 11, alin(2).
În cazul primului alineat pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni
la 5 ani, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru alin. (2) este închisoarea de la 6
luni la 5 ani sau amenda.
Este pedepsit cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea unor drepturi pentru “făptuitorul care face parte dintr.o organizaţie
sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi
care snt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii

1
Legea nr. 143/2000, art.5
2
Legea nr. 143/2000, art. 7
3
Legea nr. 143/2000, art, 8, 9, 10

15
materiale sau de alte foloase ilicite, cu aceeaşi pedeapsă fiind sancţionate şi
faptele care au ca urmare moartea victimei”.1
În cuprinsul legii 143/2000 întâlnim şi sancţionarea tentativei în condiţiile
prevăzute la art. 13 şi anume:
- alin. (1) – “tentativa la infracţiunile prevăzute la art, 2, 7, 9, 10 se
pedepsesc”.
- alin.(2) – “se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea
comiterii infracţiunilor prevăzute la alin.(1)”.
În lege sint inserate atât cazuri de impunitate – art. 15, cât şi cazuri de
reducere a pedepsei – art. 16.
În articolul 32 se prevede expres că “pe data intrării în vigoare a prezentei
legi se abrogă dispoziţiile art. 312 Cod Penal, în ceea ce priveşte produsele sau
substanţele stupefiante, precum şi alte dispoziţii contrare.”
Astfel prin prevederile Legii 143/2000 se abrogă în totalitate prevederile
art. 312 Cod Penal.
Noua lege 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, se situează la nivel calitativ superior faţă de toate actele normative în
domeniu şi se constituie într-un instrument juridic eficace de luptă împotriva
acestui fenomen nociv, pe toate segmentele sale.
Această lege permite organelor abilitate o acţiune concentrată pe toate
segmentele luptei antidrog şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor
implicate în acest fenomen infracţional.

NOUA LEGE NR- 300/2002 PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL


PRECURSORILOR FOLISIŢI LA FABRICAREA ILICITĂ A DROGURILOR
reglementează în Capitolul I, art.1, regimul juridic al precursorilor folosiţi la
fabricarea ilicită a drogurilor şi desfăşurarea operaţiunilor cu precursori, precum
şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite cu precursori.
În primul capitol “Dispoziţii generale” se fac referiri şi la terminologie,
pentru înţelegerea exactă a conţinutului şi sensului legii astfel:
“precursor” – substanţele chimice folosite la fabricarea ilicită a drogurilor,
prevăzute în anexa nr. 1, sărurile acestora, precum şi amestecurile ce conţin
astfel de substane, cu excepţia preparatelor farmaceutice şi a altor preparate cu
aceste substanţe, care nu pot fi recuperate sau utilizate în acest scop prin metode
la laborator.
“operator” – persoana fizică sau juridică ce efectuează operaţiuni de
fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţie, condiţionare, distribuţie, punere
în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, folosire, ambalare, transport,
stocare, depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export,

1
Legea nr. 143/2000, art. 12, alin.(1) şi alin.(3)

16
tranzit ori intermediere de precursori, denumite în continuare operaţiuni cu
precursori.1
Capitolul II al prezentei legi este intitulat “Operaţiuni cu precursori”.
Acesta cuprinde articolele de la 7 la 26.
Astfel2: “operatorii care produc precursori sunt obligaţi să întocmească
pentru fiecare produs norme tehnice specifice privind producţia, ambalarea,
transportul, depozitarea, manipularea, distrugerea sau neutralizarea acestora, să
consemneze, să asigure şi să administreze antidotul în caz de intoxicare, stabilit
cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei”.
Potrivit legii este prevăzut că3 “operatorul este obligat să depună
autorizaţia la Ministerul Sănătăţii şi Familiei în termen de 30 de zile lucrătoare
de la data încetării activităţii cu precursori şi să înştiinţeze în scris despre aceasta
unitatea de poliţie care a avizat anterior autorizarea”.
De asemenea în articolul 21 sunt prezentate situaţiile în care “autorizaţia
sau avizul de funcţionare a precursorilor se retrage”, iar articolul 22 prezintă
faptul că “avizul obţinerii de licenţă import/export este dat de către Inspectoratul
General al Poliţiei”.
Legea prevede printre altele şi substanţele care poartă denumirea de
precursori, prezentate în anexa nr. 1, dintre care numim: efedrină, ergometrină,
nitrat de efedrină, safrol, tratat de ergotamină ş.a.. De asemenea sunt permise
operaţiunile cu precursori din categoriile I şi II anexa nr. 1, însă au autorizarea
Ministerului Sănătăţii şi Familiei după obţinerea prealabilă şi obligatorie a
Inspectoratului general al Poliţiei. Iar operaţiunile cu precursori din categoria a
III-a prevăzută în anexa nr. 1 sunt permise pe baza avizului de funcţionare emis
de către Ministerul Industriei şi Resurselor.4 Dintre acestea amintim: acetona,
toluem, acid sulfuric, acid clorhidric.
Capitolul III al prezentei legi se referă al contravenţiile şi infracţiunile cu
privire la precursori. Art. 27 prezintă faptele ce constituie contravenţie iar art. 28
cuprinde în cele două alineate amenzile cu privire la contravenţii.
Ca o noutate, legea inserează pedeapsa ce este aplicată în cazul
“producerii, extracţiei, experimentării, obţinerii, transportului, vânzării, plasării
pe piaţă sau efectuării altor operaţiuni cu precursori”, se pedepseşte cu
închisoare de la 1 an la 5 ani.
În cazul infracţiunilor din acest articol se dispune confiscarea
precursorilor în condiţiile art. 118 din Codul Penal privind confiscarea specială.
De asemenea legea reglementează5 că “trecerea peste frontieră a
precursorilor, fără documentele prevăzute la art. 6, constituie infracţiuni de
contrabandă calificată”, prevăzută şi pedepsită de art. 176 din Legea nr.
141/1997 privind codul vamal al României.
1
Legea 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, art. 2
2
Legea 300/2002, art. 7
3
Legea 300/2002, art. 10
4
Legea 300/2002, art. 4, alin. (1) şi alin.(2)
5
Legea 300/2002, art. 33

17
Dispoziţiile finale din prezenta lege fac referire la faptul că aceasta este o
completare cu privire la prevederile Legii nr. 143/2000 privind combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri1.

HOTĂRÂREA GUVERNULUI NR. 1121 din 10 octombrie 2002 este


regulamentul de aplicare al Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.
Prezenta Hotărâre de Guvern cuprinde un număr de 16 articole şi este
concepută în temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 37 din Legea nr. 300/2002
privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor.2
Potrivit art. 1 al hotărârii,3 se aduce o noutate cu privire la operaţiunile de
precursori care, “se autorizează de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei precum
şi de Direcţia generală farmaceutică.
De altfel ca noutate, art, 7 prevede că în farmacii precursorii “se păstrează
separat sau împreună cu substanţele ori produsele stupefiante, în dulapuri,
închise cu cheia purtând inscripţia “VENENA”.
De asemenea se prevede că exportul şi importul de precursori se face pe
baza licenţei emise de “Departamentul de comerţ exterior din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe, după obţinerea avizului Inspectoratului General
al Poliţiei Române prin unitatea de poliţie antidrog…”
Retragerea avizului atrage şi anularea de drept a licenţei de export, şi se
comunică Departamentului de comerţ exterior din cadrul Ministerului Afacerilor
Externe şi Ministerul Afacerilor Rutiere – Direcţia Generală a Vămilor (art. 11).
Aşadar, există un cadru legislativ care asigură instrumentele juridice
necesare combaterii şi sancţionării acestui gen de fapte penale. Este de remarcat
faptul că înăsprirea sancţiunilor penale aplicate pentru respectivele fapte, sub
aspectul cuantumului pedepselor aplicate dar mai ales sub aspectul sancţionării
severe faţă de traficul organizat.

4. PRINCIPALELE CATEGORII DE SUBSTANŢE


STUPEFIANTE ŞI TOXICE ÎNTÂLNITE ÎN TRAFICUL ILICIT.
CLASIFICARE GENERALĂ

1
Legea 300/2002, art. 36
2
M. Of. al României, parea I, nr. 772 din 23.10.1002
3
H.G. 1121/2002

18
Potrivit organizaţiei Mondiale a Săătăţii, drogul este substanţa care fiind
absorbită de un organism viu, modifică acestuia una sau mai multe funcţii.4
În sens farmacologic, drogul este o substanţă utilizată în medicină, a cărei
folosire abuzivă poate crea dependenţă fizică ori psihică, sau tulburări grave ale
activităţii mentale, ale percepţiei şi ale comportamentului.
Potrivit Legii nr. 143/2000, drogurile se clasifică în două mari categorii:
1. Drogurile de mare risc, acestea fiind heroina, mescalina, morfina,
amfetamina, cocaina, opium, phencyclidina.
2. Droguri de risc, dintre care cannabis, rezină de cannabis, ulei de
cannabis, diazepam, meprobamate.
Conform clasificării făcute de Convenţia ONU (1971), substanţele
psihotrope se împart în:
a) Stimulente (amfetaminele şi derivaţii lor);
b) Depresive (barbiturice, alcool, tranchilizante);
c) Halucinogene (LSD, Ecstasy, mescalina, psilocybina, phenyclidina,
marihiana);
d) Narcotice (morfina, heroina, codeina, metadona).

În funcţie de natura lor, drogurile pot fi clasificate în:


1. Analgezicele – destinate atenuării durerilor, mai mari sau mai mici,
fără ca utilizatorul să-şi piardă cunoştinţa. Sunt deprimante neselective
ale sistemului neurocerebral.
2. Sedativele – sunt deprimante neselective care la doze terapeutice
normale produc diminuarea hiperexcibilităţii psihomotorii şi ţin să
reducă la normal tonusul funcţional al sistemului neuro-cerebral, iar la
doze mari, sedativele deprimă intens pe acesta.
3. Hipnoticele (somnniferele) – sunt substanţe deprimante ale sistemului
neurocerebral şi provoacă somnul. Barbituricele, metaqualona şi cloral
hidratul sunt hipnotice.
4. Stimulentele – activează sistemul neuro-cerebral şi măresc activitatea
neuro-cerebrală. Amfetaminele şi cocaina sunt principalele droguri de
acest gen.
5. Halucinogenele – acţionează asupra sistemului neuro-cerebral,
provocând denaturarea percepţiilor şi a senzoralităţii. Cunoscute sub
numele de psihodelice, în rândul acestora se înscriu dietilamina
acidului lisergic (LSD), fenciclidina, ciuperci halucilogene din Mexic.

După modul în care acţionează asupra organismului uman, stupefiantele


se împart în:
1. Psiholeptice (depresive) – barbituricele şi tranchilizantele;
2. Psihoanliptice (stimulente) – amfetamina, cocaina;

4
Emilian Stancu, “Tratat de criminalistică”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, pag. 678

19
3. Psihodisleptice (halucilogene), care la rţndul lor se împart în
halucilogene propriu-zise şi halucilogene depersonalizante.

Raportat la tipul general de drog, acestea se pot clasifica în doua mari


categorii1:
I. Substanţe psihotrope – care se pot subclasifica în funcţie de substanţele
din care derivă, de originea lor naturală, semisintetică şi sintetică. Aici
întâlnim:
1) stimulentele – pentru tratarea stărilor de surescitare. Maschează
oboseala. După cum s-a mai amintit fiind vorba de “amphetamine”
care sunt fabricate în laboratoare farmaceutice dar şi ilicit. Acestea
provin din frunze dar şi din prafuri.
2) halucinogenele – cele mai cunoscute fiind “ciupercile
halucinogene din Mexic”, “L.S.D. – dietilamina acidului lisergic”,
provocând o percepţie deformată.
3) depresivele – “barbituricele” (sedatuve, tranchilizante) şi
“nebarbituricele”.
II Substanţe psihoactive – întâlnite cel mai frecvent la toxicomani
(naturale, semisintetice şi sintetice). Acestea la rândul lor pot fi clasificate
în 9 categorii esenţiale:
1. Alcoolul
2. Opiacee: latex, morfină, heroină
3. Cocaina şi derivatele ei
4. Cannabis şi marihiuana
5. Halucinogene
6. Tranchilizante, sedative, hipnotice (barbiturice, benzadiazepine)
7. Solvenţi organici
8. Stimulente psihice (amphetaminele)
9. Droguri folosite ca medicamente2
Este de o mare importanţă ca în cuprinsul lucrării destinate drogurilor să
fie prezentate şi clasificările substanţelor toxice, care dacă nu sunt utilizate în
conformitate cu prevederile Ministerului Sănătăţii pot pune în pericol sănătatea
oamenilor.
Din categoria “produselor sau substanţelor toxice gazoase”, amintim3:
a) hidrogenul sulfurat, gaz incolor, cu miros aliaceu, mai dens ca aerul.
b) clorul, gaz de culoare galben-verzui, mai greu decât aerul, miros
caracteristic, sufocant.
Toxicele volatile sunt reprezentate de:
a) bromul – lichid roşu-brun, foarte volatil la temperatura obişnuită,
răspândind vapori cu miros sufocant.

1
“Terminologie sur les drogues”, OPIC INTERPOL, Paris, 1978
2
Emilian Stancu, “Tratat de criminalistică”, Ed. Actami, Bucureşti 2001, pag. 680
3
V. Bercheşan, C. Pletea, - “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Bucureşti 1998, pag. 86

20
b) fosforul – este o substanţă solidă, cu miros aliaceu, insolubil în apă.
Poate pătrunde în organism prin injectare sau inhalare.
c) Alcoolul meticil – metanolul, este un lichid incolor, cu miros
asemănător etanolului;
d) Anilina – lichid uleios, gălbui, cu miroas neplăcut.

În categoria “toxicelor minerale” se înscriu:


a) aresnul şi combinaţiile sale care include arseniaţii de plumb şi
arseniaţii de calciu.
b) mercurul şi compuşii săi. Forma cea mai toxică este sublimat coroziv
care are un gust striptic, neplăcut, acesta fiind urmat de ceanura de
calciu. Mercurul pătrunde în organism pe toate căile, producând arsuri
şi inflamaţii gastrointestinale.
c) taliul şi sărurile sale. Taliul este unul dintre cele mai toxice metale,
sărurile sale fiind cristaline, incolore şi fără gust.

În cadrul toxicelor organice se întâlnesc următoarele substanţe:


a) acidul picric, care se prezintă sub formă de cristale galbene sau
galben-roşiatice cu gust amar.
b) derivaţii barbiturici, care sunt substanţe cristaline, fără miross şi au un
gust amar.
c) Cantarida este o substanţă de culoare albă, cristalină, fără miros.
d) Veratrina are culoare albă şi este o substanţă amorfă.
e) Atropina este o substanţă care cristalizează în ace mătăsoase incolore.
f) Scopolamina se prezintă ca un lichid incolor, siropos, solubil în apă şi
perfect depresiv.
După domeniul de utilizare, substanţele toxice se clasifică în: pesticide,
îngrăşăminte chimice, medicamente, produse industriale şi de uz gospodăresc.
Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt:
a) Warfarina, substanţă cristalină, alb-gălbuie, inodoră, insipidă, inslubilă
în apă.
b) Prima – produs utilizat în industria textilă.
c) Sarea de alămire – utilizată în scopuri industriale.

Indiferent de calea pe care un produs sau substanţă pătrunde în organism,


acestea determină un complex de simptome, cunoscut sub denumirea de otrăvire
sau intoxicare.
Ca şi în cazul stupefiantelor, şi în cazul substanţelor ori produselor toxice,
intoxicaţiile intenţionate, periodice şi cronice, antrenează grave tulburări
organice, concretizate în simptome de abstinenţă şi puternice tulburări
circulatorii.
Principalele categorii de stupefiante întâlnite în traficul ilicit sunt
următoarele:

21
a) Opiul şi derivaţii săi, face parte din categoria substanţeşor euforice şi
utopiacee. Opiul se obţine din exshudatul lăptos al capsulelor de
seminţe de mac necoapte ale plantei “Papaver Somniferum”, conform
Convenţiei unice asupra stupefiantelor.
Potrivit definiţiei date de Convenţie, termenul de “opium”, desemnează
latexul secretat de macul opaceu. Această specie de mac se cultivă aproape
oriunde, în general în zonele cu climă temperată din Europa şi Asia, dar foarte
bine aclimatizată în India, Pakistan, Mexic, Polonia, Bulgaria, Turcia.
În ţara noastră, zonele de cultură favorabile sunt Câmpia Moldovei,
Câmpia Transilvaniei, Podişul Transilvaniei.1
“Opiul brut” – este obţinut din coagularea latexului scurs după incizarea
capului de papaver somniferum, iar în contact cu aerul capătă o culoare maronie
spre brună. După recoltare opiul brut este adunat în bulgări sau calupuri şi este
mabalat în celofan, folii de plastic sau alte materiale care menţin umiditatea.
“Opiul preparat” – se obţine prin fierberea şi fermentarea opiului brut şi se
prezintă sub formă de plăci, batoane cu lungime maximă de 0,20 m.
“Opiul medicinal” (concentrat), preparat pentru a fi utilizat în scopuri
terapeutice, se prezintă sub formă de granule, fie sub formă de pudră de culoare
alb-gălbuie, fiind solubilă în apă şi alcool.
“Dronsul” (drojdia de opium) se obţine prin fierbere în apă a opiului brut
şi filtrarea opiului calcinat (restul de opiu fumat).
Principalii alcaloizi aflaţi în latexul recoltat din macul opiaceu sunt:
morfina (10-14%), codeina (2-4%), heroina.
Amphetamina – este un produs chimic de sinteză ce face parte din
categoria drogurilor psihostimulente. Unele dintre amphetamine intră în
compoziţia unor medicamente cu rol stimulator sau inhibitor în sistemul nervos
central. Sunt derivate ale beta-feniletilamine şi au o puternică activitate
psihochimică toxică.
În medicină, unele amphetamine se utilizează în tratamente cu prescripţie
specială, în cazul stărilor psihice depresive, însoţite de oboseală şi apatie,
datorită acţiunii excitate asupa sistemului nervos central.
Amphetaminele se folosesc în consumul ilicit de droguri sub diferite
forme: pudră cristalină albă sau roz, comprimate sau capsule cu semnul specific
impregnat, pastă alimentară şi foarte rar în soluţii injectabile. Sunt solubile în
apă şi alcool. Drogul poate provoca efecte psihice şi halicinaţii vizuale
neobişnuite.
La consumatorul de amphetamine în faza de început pot apărea la
administrare următoarele simptome: stare de euforie, excitare, panică, scăderea
tebnsiunii şi a pulsului, dilatarea pupilelor, iar în faza de supradoză: agitaţie,
scăderea temperaturii corpului, halucinaţii, comă şi uneori deces.
Amphetaminele sunt destinate pentru contrabandă şi sunt de regulă
produse în laboratoare clandestine. Se pot sustrage şi din producţia unor instituţii
1
V. Bercheşan, C. Pletea, - “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 1998, pag. 67

22
care le produc legal pentru medicină. Producerea în laboratoarele clandestine se
face în Asia, S.U.A, Europa.
Pe plan mondial, la sfârşitul celui de-al doilea mileniu, statisticile
internaţionale estimau un număr de 30.000.000 consumatori de amphetamine,
adică 0,5% din totalul populaţiei şi 13,5% din numărul toxicomanilor.

Morfina – este compusul cel mai activ al opiului şi se obţine atât din opiul
brut, cât şi din capsulele uscate şi partea superioară a tijei plantei “pai de mac”.
Ea a fost prima dintre “drogurile albe” obţinute pe cale chimică, fiind izolată de
farmacistul german FRIEDRICH SERTURNER în anul 1805, care i-a dat şi
numele. În unele lucrări de specuialitate morfina este denumită şi prin
“arhietipul drogurilor”, pornindu-se de la faptul că ea este substanţa de referinţă
pentru măsurarea puterii anlgezice a celorlalte droguri.
În scopuri terapeutice morfina este favorabilă sub formă de clorhidrat de
morfină, care se prezintă ca o pudră albă, incoloră, atât sub formă de
comprimate mici, cât şi dizolvate în apă în conţinutul unor fiole injectabile,
efectul morfinei injectate este mult mai puternic decât cel obişnuit cu ajutorul
opiului.
Morfina se prezintă sub forma unei pulberi pufoase, având culoarea ce
variază între alb murdar şi galben deschis şi maroniu; este o substanţă cu gust
amar, solubilă în alcool şi sensibilă la umiditate. Poate fi întâlnită şi sub formă
de tablete ori tuburi de diferite mărimi.1

Heroina – este cel mai puternic alcaloid al opiului şi se obţine fie prin
sinteză, din morfină, fie direct din capsule papaver somniferum. Se prezintă sub
forma unei pulberi fine, cristaline, de culoare albă, cu gust amar, solubilă în apă
şi alcool.2
Începutul carierei nefaste a heroinei a fost în 1864 când C.D.Wright a
sintetizat diacetilmorfina, cu efect analgezic de 1 până la 8 ori mai puternic
decât al morfinei.
Producţia de diacetilmorfină a fost prelucrată de o firmă germană care din
anul 1878 a început să o vândă sub denumirea de heroină.
În zilele noastre, heroina nu se mai produce legal în nici o ţară din lume,
datorită interdicţiei impusă de Organizaţia Internaţională a Sănătăţii de a fi
folosită în scop terapeutic, însă ea domină în piaţa ilicită a drogurilor, fiind
fabricată în laboratoare clandestine. Pentru producerea heroinei se foloseşte
anhidridă acetică, un lichid incolor cu miros înţepător, întrebuinţat în industria
coloranţilor, a medicamentelor, de aici şi gustul amar şi mirosul slab de oţet al
heroinei.3

1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Tratat de metodică criminalistică”, vol. I, Ed. Carpaşi, Craiova, 1994, pag. 289
2
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 1998, pag. 69.
3
E. Stancu, “Criminalistica”, Ed. Actami, Bucureşti, 1997, ed.iţia a II-a, vol. II, pag. 388

23
Pe piaţa ilicită a stupefiantelor sunt în vânzare 4 sortimente de heroine
denumite: nr. 1, 2, 3 şi 4. Din cauza purităţii scăzute în substanţă activă, heroina
nr. 1 şi nr. 2 nu mai sunt căutate nici de traficanţi, nici de toxicomani.
Heroina nr. 3 şi nr. 4 prezintă aceleaşi proprietăţi fizice ca şi heroina de
bază; heroina nr. 4 se aseamănă foarte bine cu talcul. În traficul ilicit heroina a
apărut în diferite culori: brună, gălbuie, roz şi chiar roşie.
Heroina nr. 3, drogul cel mai solicitat, este cunoscută în lumea
traficanţilor sub diverse denumiri: “vogelfutter” (hrană pentru animale), “hong-
kong” (pietre de hong kong), “brown sugger” (zahăr maro) şi are un conţinut de
heroină pură de 30-90, cel mai frecvent de 60. Heroina nr. 4 are o puritate de
peste 25. Din cauza toxicităţii foarte mari, toxicomanii şi traficanţii amestecă
heroina cu lactoză, zahăr pudră, lapte praf.
b) Produşi extraşi din cannabis
Planta Cannabis Sativa L sau Cannabis Indca numită popular “cânepă
indiană”, creşte anual în majoritatea zonelor cu climă caldă sau temperată. Atât
frumzele cât şi vârfurile florifere şi fructifere conţin cantităţi variabile de
tratrahidrocanabinol, un puternic compus psihoactiv. Specific pentru această
plantă este faptul că părţile ce conţin produs psihoactiv pot fi despărţite de restul
plantei, aceasta continuându-şi creşterea.
Cannabis face parte din categoria drogurilor naturale şi este întâlnit în
zone ca: Liban, India, Maroc, Pakistan, Asfganistan. Această plantă creşte în
medie de circa 2-3 m şi are o culoare brună închisă.
Cannabicul este cunoscut cel mai adesea sub demunirea de marijuana,
adică produsul obţinut din uscarea frunzelor. Frunzele mărunţite sunt folisite ca
ţigarete de canabis.
Marijuana sau “iarba de cannabis” conţine 4-8% T.H.C.1
Răşina de cannabis sau haşişul este extras din frunzele de cannabis şi este
mai puternic.
Haşişul este obţinut prin fierberea plantei de cannabis într-un solvent,
după care este comprimat sub formă de “turte de haşiş”, culoare între maro şi
brun. Are un conţinut de până la 40% T.H.C. şi se consumă fie prin fumare în
amestec cu tutun, fie prin injectare, este de regulă introdusă în prăjituri.
Uleiul de cannabis este un extract de răşină realizat prin distilare repetată,
cu ajutorul unui solvent sau cu alcool. Produsul obţinut are o culoare închisă şi
aspect vâscos. Se consumă tot prin fumare, are un conţinut de cca 60% THC şi
se consumă prin ţigarete picurând doar puţină substanţă.
Pentru că între haşiş şi marijuana există o foarte mare asemănare, în
ultimul timp cele două stuperfiante sunt denumite generic “cannabis”.
Cannabisul a fost iniţial în ţările în care alcoolul este prohibit din motive
religioase sau tradiţionale. A ajuns ca astăzi să fie utilizat de milioane de
oameni, fiind stupefiantul cu cea mai mare răspândire de pe glob. În urma

1
T.H.C. – compus puternic psihoactiv cu acţiune stupefiantă halucinogenă.

24
studiilor efectuate în unele ţări s-a constatat că folosirea drogurilor pe bază de
cannabis duce la grave tulburpri psihice, diminuând rezistenţa organismului.
Un alt drog natural este KHATUL. Chiar dacă nu este recunoscut de
Convenţia cu privire la stupefiante, acesta este un drog puternic. Este un arbust
care creşte în Africa Orientală şi în Somalia. Dă frunze de două ori pe an, ele
produc efecte amphetaminice suprimând senzaţia de foame şi sete.
Statisticile internaţionale estimau la sfârşitul celui de-al doilea mileniu,
140.000.000 de consumatori de cannabis, ceea ce reprezintă 2,5% din totalul
populaţiei şi 63% din numărul de toxicomani.

c) Cocaina şi alţi produşi pe bază de coca - crack-ul

Cocaina – cunoscută în mediul traficanţilor şi consumatorilor de droguri


sub denumirea de “zăpadă” sau “cocs”, este o pudră albă cristalină cu gust amar,
solubilă în alcool. Aplicată pe mucoasa nazală sau sub limbă, produce senzaţia
de frig.
Cocaina se extrage din frunzele arborelui de coca (Ehythroxilon-coca) ce
creşte în plantaţiile din partea occidentală a continentului America de Sud, în
Bolivia, Peru. Pentru cultivare ste nevoie de o climă umedă şi o temperatură de
15-20 C. Frunzele acestea sunt importane; se mestecă frunzele de coca în stare
naturală sau în amestec, acestea suprimând senzaţia de foame şi oboseală. Se
obţine sulfat de coca prin lăsarea la macerare într-un amnestecător de produse
chimice.
Majoritatea produselor obţinute din arborele de coca, frunzele de coca,
pasta de coca şi crack-ul sunt stimulenţi foarte puternici ai sistemului nervos
central.1
Crack-ul este un produs derivat din cocaină de culoare albă, uşor nuanţat.
Ambalarea şi transportul se face în folie de aluminiu sau plastic, lipite termic.
Cocaina şi crack-ul fac parte din categoria stimulente şi se consumă prin
injectare intravenoasă sau prizare. Atât cocaina cât şi crack-ul crează dependenţă
fizică şi psihică, durata fiind de 2 la 3 ore. La faţa de consum începător, apar
simptome precum: stare de agitaţie, excitabilitate, dilatarea pupilelor, insomnie,
scăderea poftei de mâncare, iar la supradoză: agitaţie, halucinaţii, comă, uneori
chiar deces.
La sfârşitul celui d-eal doilea mileniu, statisticile internaţionale estimau
13.000.000 de consumatori de cocaină, adică 0,25% din totalul populaţiei şi 6%
din numărul de toxicomani.
“Cocaina” este denumirea produsului traficat adică a clorhidratului de
cocaină”.
În traficul ilicit se mai întâlneşte şi cocaina-bază, drog ce face obiectul
comerţului standard. Cocaina-bază fumată are efecte mai rapide şi provoacă o

1
Îndrumar privind controlul vamal antidrog, 1995, pag. 21

25
eforie mai mare decât cocaina obişnuită, care în afara dependenţei psihice duce
la apariţia unor dereglări digestive, pierdere în greutate, psihoze de tip paranoic.

d) Droguri halucinogene
Halucinogenele sunt droguri ce acţionează asupra sistemului nervos
central, producând atât modificări ale dospiziţiei şi percepţiei, cât şi iluzii
senzoriale, însoţite de halucinaţii.
Halucinogenele întâlnite în traficul de stupefiante sunt: mescalina,
psilocina, Ecstassy – LSD.
Mescalina – se obţine din extrasul din cactusul numit “Peyotl” cultivată în
Mexic şi reprezintă 30% din totalul alcaloizilor din peyotl.
Este o substanţă halucinogenă tipică cu o concentraţie între 0,5 şi 1% şi se
prezintă sub formă de pulbere albă, cristalină sau sub formă lichidă uleioasă. Se
consumă atât pe cale orală, prin fumare ori injectare intravenoasă.
Psilocina – sunt extrase din ciuperca psilocybe Mexicana. Psilocybina
este de altfel halucinogenul cu acţiunea cea mai rapidă şi se obţine fie prin
sinteză, fie prin extracţie din ciuperci.
Ecstassy – se grupează într-o gamă întreagă de substanţe chimice de
sinteză de tip halucinogen. Denumirea de ecstassy este generică, drogurile din
grupa aceasta fiind, de regulă, sub formă de pastile, jeleu lichid sau pudră. Se
consumă pe cale bucală. Crează o stare de dependenţă fizică relativ variabilă şi
dependenţă psihică medie. Durata efectului medie este de până la 4 ore.
În faza de început apar simptome precum: halucinaţiile, iluziile,
dezorientarea în spaţiu şi timp, stare de alertă. În faza de supradoză apare starea
de spaimă, de depersonalizare a individului.
Drogurile din gama ecstassy se produc în S.U.A., ţările de jos, Germania,
Spania, în ţări din Europa Centrală, Orientală (Rusia, statele baltice, Polonia).
O statistică arată că la sfârşitul mileniului II se semnalează o creştere
masivă a traficului ilicit cu ecstassy. Zonele geografice în care s-au înregistrast
cele mai mari descoperiri sunt: America de Nord, Europa şi Asia. În totalul de
peste 7000 kg de ecstassy descoperite în lume în anul 2000, un procent de 35% a
fost interceptat în Europa Occidentală.
Ecstassy este din ce în ce mai uşor de procurat. Accelerarea amplificării
reţelelor organizate pentru distribuire, este generată de potenţialul evolutiv al
consumului acestor droguri în rândul tineretului.
L.S.D. – denumirea sa provine de la produsul chimic de bază, derivat al
acidului lysergic (dietilamida acidului lysergic) şi a fost dată de germani.
L.S.D.-ul este foarte puternic şi de aceea este nevoie de o cantitate mică
pentru drogare. Se coercializare sub orice formă de hârtie impregnată (timbre,
apţibilduri, vederi, sugative, ex. microdoză pe hârtie 200 micrograme) sau mai
rar sub forma unor pastile foarte mici sau lichide.
Când consumatorul de L.S.D. de află la faza iniţială are senzaţia de
ridicare a părului, vomă, salivaţie abundentă, vorbire incoerentă, euforie, stări de

26
visare, leziuni definitive pe creier. Mai apar şi coma iar uneori acestea se
finalizează cu decesul prin oprirea respiraţiei.
L.S.D. 25 are cea mai ridicată acţiune psihochimică, ex: o doză de 0,001
mg/kg corp poate provoca psihoze schizofrenice timp de câteva ore.
Drogurile din această gamă se produc în laboratoare clandestine din
S.U.A. şi Europpa Occidentală, iar statisticile actuale arată că au început să fie
semnalate încercări de producere în Asia şi Africa.

Toleranţa la consumul de droguri este dată de capacitatea organismului


uman de a se adapta iniţial la efectele folosirii acestora.
Persoana dependentă psihic devine incapabilă să ia decizii sau să
acţioneze fără să consume droguri.
Descoperirile făcute de organele abilitate de statele europene în domeniul
contrabandei cu droguri sintetice, au scos la iveală gravitatea amplificării
producerii traficului şi consumului ilicit al acestuia, pe spaţiul continentului
european şi cu caracter de noutate în zona balcanică, a condus la următoarea
concluzie: continentul european, anterior consumator de droguri naturale, a
devenit un producător şi furnizor de droguri sintetice pentru întreaga lume şi a
crescut puternic consumul ilicit de droguri sintetice din gama amphetaminelor şi
ecstassy în rândul tinerei generaţii din aproape toate statele lumii, în special în
Europa.
Pentru România devine îngrijorător că atât traficanţii cât şi consumatorii
din zonă s-au adaptat rapid la această evoluţie a drogurilor sintetice.

CAPITOLUL II

DIRECŢII METODOLOGICE ALE CERCETĂRII


INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE LA REGIMUL
SUBSTANŢELOR TOXIXCE ŞI STUPEFIANTE

1. ELEMENTE GENERALE CARE TREBUIE STABILITE PRIN


ANCHETAREA INFRACŢIUNILOR DE TRASFIC DE STUPEFIANTE

27
Investigarea criminalistică, respectiv ancheta penală în faptele de săvârşire
a infracţiunilor la regimul substanţelor toxice şi stupefiante, ca şi în cazul
celorlalte infracţiuni, trebuie să stabilească elementele constitutive ale
infracţiunii interesând, în afara stabilirii obiectului şi subiectului infracţiunii,
determinarea modalităţilor de comitere a faptelor şi circumscrierea lor în
modalităţile prevăzute de Legea nr. 143/2000, interesând:1
a) Traficul propriu-zis: producerea, fabricarea, extragerea, prepararea,
transformarea, procurarea, cumpărarea, deţinerea, oferirea, punerea în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea,
transportul drogurilor sau a precusorilor;
b) Înlesnirea traficului: cultivarea de plante ce conţin astfel de substanţe,
experimentarea acestora;
c) Favorizarea traficului şi consumului: introducerea sau scoaterea din
ţară, importul ori exportul de droguri sau precursori, prescrierea de
reţete medicale fără acoperire, organizarea, conducerea sau finanţarea
traficului, îndemnul la consum, punerea la dispoziţie a unui spaţiu sau
tolerarea consumului ilicit în acest loc, administrarea de droguri în
afara condiţiilor legale, furnizarea în vederea consumului de inhalanţi
chimici unui minor.
Pentru conturarea elementelor care alcătuiesc latura obiectivă a acestei
infracţiuni, este necesar de subliniat şi împrejurările în care au loc.
Obiectul special2 al Legii Nr. 143/2000 îl constituie relaţiile sociale cu
privire la sănătatea publică, a cărei ocrotire depinde şi de respectarea strictă de
către destinatarii legii penale, a dispoziţiilor legale care reglementează regimul
drogurilor în România.
Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu
privire la sănătatea persoanei fizice, privită îndividual “at singuli”, care ar putea
cădea victimă toxicomaniei, tocmai datorită nerespectării regimului legal al
drogurilor.
Obiectul material al infracţiunii de traafic de stupefianţi este format din
toarte substanţele toxice ori stupefiante întâlnite în traficul ilicit. Elementul
material al infracţiunii de trafic de stupefiante este format din3 acţiunea de a
cultiva, produce, fabrica, experimenta, extrage, preparare, cumpărare cu deţinere
de droguri pentru consum propriu. Potrivit legii toate acestea constituie
infracţiune, mai ales dacă sunt săvârşite fără drept.
La aceaastă infracţiune întâlnim două tipuri de consumatori:
1. Consumatori legali – acele persoane care ăşi procură în mod legal
substanţele, pe baza unor reţete cu timbru sec sau autorizaţii eliberate
de organele sanitare.

1
Emilian Stancu, - “Tratat de metodică criminalistică”, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, pag. 685
2
Revista “Drept” nr. 1/2002
3
Legea nr. 143/2000, art. 4

28
2. Consumatori ilegali – sunt acele persoane care consumă în afara
prescripţiei.
Valoarea socială care ste afectată în urma săvârşirii unei astfel de
infracţiuni este sănătatea proprie fizică şi mentală.
De asemenea, constituie infracţiune de trafic de stupefiante şi prescrierea
de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor toxice, sau
stupefiante sau organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse sau
substanţe în locuri anumite.1
În lumina celor expuse, traficul cu produse ori substanţe stupefiante sau
toxice, săvârşite în mod organizat constă în acele acţiuni interzise precum:
producerea, prelucrarea, deţinerea, orice operaţii privind circulaţia
stupefiantelor, prescrierea de către medic, experimentarea, administrarea
stupefiantelor sub orice formă, recoltarea sau obţinerea în scop de prelucrarea a
plantelor ce conţin stupefiante.
Prin “producerea” substanţelor ori produselor înţelegem fabricarea
extragerea, prepararea ori condiţionarea acestora.
Termenul de “deţinere” semnifică primirea şi păstrarea de către o persoană
a unuia sau mai multor produse ori substanţe toxice sau stupefiante, sub aspectul
încadrării juridice, irelevantă durata acţiunii de păstrare.
“Orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substaneţlor
stupefiante ori toxice” se fereră la totalitatea actelor ce privesc circulaţia
acestora, cum ar fi: oferirea spre vânzare, punerea în vânzare, vânzarea,
cumpărarea, distribuirea, transportul.
Termenul de “cultivare” presupune însămânţarea, răsădirea, îngrijirea şi
recoltarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante sau toxice, acţiunea
făptuitorului având un scop precis determinat, respectiv de a prelucra ulterior
plantele şi, în final, de a “produce” stupefiante sau toxice.
Prin “experimentare” se înţelege acele operaţii ce contau în dozarea,
stabilirea concentraţiilor, combinarea ori încercarea toxicelor sau stupefiantelor,
fie a celor naturale sau a celor obţinute pe cale sintetică.
Fapta medicului de a prescrie produse ori substanţe stupefiante fără a fi
necesar, nu trebuie înţelească ca o eroare medicală, ci ca un act voit de deturnare
a stupefiantelor din circuitul lor legal.2
Modalitatea constă în: “organizarea sau îngăduirea consumului” trebuie
interpretată în sensul că purtătorul pune la dispoziţia consumatorului produse ori
substanţe stupefiante, anumite încăperi, crează o ambianţă corespunzătoare şi
stabileşte contactul cu cei care consumă droguri.
De reţinut este faptul că legea penală ocroteşte atât sănătatea fizică şi
mentală a persoanelor care nu sunt consumatoare şi pot cădea victimă, cât şi
sănătatea persoanelor care devin consumatoare, căci şi sănătatea acestora trebuie
protejată, vis-à-vis de încălcările ce se comit la regimul drogurilor.
1
Codul Penal al României, art. 312
2
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998

29
2. SUBSTANŢELE ORI PRODUSELE STUPEFIANTE
SAU TOXICE CARE AU FĂCUT OBIECTUL
TRAFICULUI DE STUPEFIANTE

Depistarea rapidă a traficanţilor implică identificarea operativă a


stupefiantelor în substanţele sau produsele descoperite.
Infracţiunea de trafic de stupefiante există numai dacă obiectul material
este format din produsele ori substanţele stupefiante sau toxice expres prevăzute
în actele normative în vigoare care reglementează regimul şi în convenţiile
internaţionale la care România a aderat şi fac parte din dreptul intern.1
Creşterea semnificativă a numărului de substanţe incluse în lista celor
puse sub control internaţional, reflectă, pe de o parte, tendinţa traficanţilor
pentru diversificarea sortimentală a drogurilor, iar pe de altă parte, preocuparea
organelor specializare în menţinerea sub control al flagelului.
Materialele ce urmează a fi analizate pot fi grupate în două mari categorii:
a) preparate industriale – fabricate ilegal, îndeosebi tablete şi capsule,
suspectate a fi retrase din circuitul legal.
b) produse sub formă de pulberi ori soluţii, de cele mai multe ori fără
proprietăţi externe
Primul pas în identificarea unor droguri îl constituie caracteristicile
generale ale acestora, acestea depinzând de aspectul morfologic exterior.
Denumirea produselor sau substanţelor poate constitui un indiciu preţios cu
privire la natura acestora. Multe dintre stupefiantele întâlnite în traficul ilicit
poartă denumiri diferite, în raport de zona de provenienţă şi de consum.
De exemplu, haşişul. Comisia pentru stupefiante a Oorganizaţiei
Naţiunilor Unite a înregistrat un număr de 267 denumiri de produse, care se
fumează, se mestecă, se utilizează în prăjituri, obţinute din Cannabis.
Predominante în traficul ilicit sunt amestecurile complexe de stupefiante
conţinând diverşi diluanţi sau adulteranţi, acest lucru ridicând serioase probleme
în cadrul laboratoarelor de analiză specializate.
În practica organelor judiciare române, se utilizează truse de reactivi
pentru testarea stupefiantelor, cum ar fi: opiaceele, haşişul, marijuana, L.S.D.-ul,
amphetaminele.
Trusa de detecţie rapidă a stupefiantelor, conţine reactivi pentru
determinarea orienattivă a alcaloizilor şi a unui număr de 8 clase de substanţe
stupefiante, respectiv: opiu, morfină, heroină, amphetamină, haşiş, marijuana,
barbiturice, L.S.D. şi cocaină.
1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 233

30
Prezenţa în proba suspectă a unui colorant ori a unei substanţe de
umplutură colorate, inclusiv a coloraţiei proprii a unei substanţe de origine
naturală – opiu, cannabis, pot marca sau interfera în reacţie, producând
dificultăţi în interpretarea analizei.
O altă caracterisitcă a trusei de detecţie a stupefiantelor constă în
folosirea, în general, a reactivilor clasici, uneori puţin modificaţi.
Această trusă specializată poate rezolva unele probleme, în sensul că prin
reacţiile de colorare, rezultatul final este afişat prin culoarea diferită a două
straturi.
În cazul reactivului FAST BLUE B SALT au fost introduse în fiole
reactivi în stare solidă, în felul acesta evitându-se posibila deteriorare a lor. După
efectuarea fiecărui test pot apărea următoarele situaţii:
- lipsa oricărei culori;
- apariţia unui precipitat ori a unei soluţii tulburii;
- apariţia unei culori oarecare;
- culoarea ce apare se modifică atât ca nuanţă cât şi ca intensitate în
timp;
- lichidul din plic se colorează în două nuanţe în două straturi.
Lipsa oricărei culori indică rezultatul negativ, prin urmare substanţa
testată nu face parte din categoria stupefiantelor. Prezenţa precipitatului sau a
soluţiei tulbure constituie primul semn cu privire la natura substanţei. Apariţia
unei culori oarecare implică prezenţa în probă a unei substanţe care dă reacţie
pozitivă. Această substanţă poate fi atât un stupefiant, cât şi un medicament, un
precursor pebntru laboratoarele clandestine sau o substanţă inofensivă.
Coloraţia ce se obţine în urma efectuării testului este pozitivă numai în
măsura în care aceasta seamănă cu etalonul de culoare aplicat pe plicul esrpectiv.
În afara posibilităţii depistării stupefiantelor după caracteristicile generale
şi prin reacţiile de precipitare şi de culoare la faţa locului, drogurile şi implicit
traficanţii pot fi descoperiţi şi cu ajutorul câinolor special dresaţi pentru astfel de
activităţi şi a dispozitivelor cu raze X.
Mirosul specific al unor droguri constituie un indiciu în descoperirea
acestora. Dar acesta trebuie privit cu multă circumscripţie, ţinând cont de faptul
că în traficul ilicit se întâlnesc destule cazuri de “mascare” a mirosurilor
specifice ale unor droguri.
Miroul marijuanei, ambalată în cutii de carton orin în canistre metalice
este mascat prin introducerea unor peşti uscaţi cu miros înţepător sau unor
substanţe pentru combaterea moliilor.
Alte droguri pot fi mascate prin folosirea usturoiului ori a cepei, cât şi cu
ajutorul unor răşini sintetice, cu mirosuri puternice persistente.
Deseori aceste modalităţi de ascundere a mirosurilor şi de ambalare a
drogurilo face aproape imposibilă descoperirea lor.1

1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Craiova, 1998, pag. 238

31
3. FĂPTUITORII, CALITATEA ŞI CONTRIBUŢIA ACESTORA
LA COMITEREA INFRACŢIUNII

Autor, subiect activ nemijlocit al infracţiunii de trafic de stuoefiante este


diferit, în raport cu modalităţile normative de comitere a acţiunilor ce formează
elementul material al acestora.
În cazul modalităţilor de săvârşire constând în producerea, deţinerea,
circulaţia produselor sau substanţelor toxice ori stupefiante, precum şi a
variantei privitoare la cultivarea plantelor ce conţin asemenea substanţe, autor
poate fi orice persoană, legea necondiţionând existenţa infracţiunii de vreo
anume calitate, atât în cazul variantei tipice, cât şi a celei agravate constând în
săvârşirea faptei în mod organizat.
În situaţia în care fapta a constat în experimentarea produselor ori
substanţelor toxice sau stupefiante, precum şi în cazul modalităţilor de prescriere
de către medic a unei substanţe stupefiante, subiect activ nemijlocit – autor – nu
poate fi decât o persoană calificată.
Infracţiunea de trafic de stupefiante este susceptibilă de a fi săvârşită în
participaţie, fie sub forma coautorului fie sub forma complicităţii sau instigării.1
Prescrierea de produse sau substanţe stupefiante în cadrul unui tratament
medicamentos nu poate fi făcută decât de către un medic care abuzează de
calitatea sa.
Practica judiciară demonstrează faptul că traficul de droguri se săvârşeşte,
în cele mai multe cazuri, în participaţie, la conceperea, derularea şi finalizarea
activităţii ilicite aducându-şi contribuţia o mare diversitate de persoane,
începând cu cei care finanţează astfel de activităţi criminale şi apoi urmând
traseul: cultivatori de plante, transport al plantelor ce conţin stupefiante la
locurile de prelucrare, transformatorii plantelor în droguri, cărăuşii
stupefiantelor de la alboratoarele clandestine spre beneficiari, DELEAR la
consumatori.
În fiecare etapă a acestui “traseu al morţii” infractorii sunt organizaţi în
adevărate filiere de sine stătătoare, reţelele de traficanţi folosind cele mai
sofisticate moduri de operare.
Modul de organizare al traficului ilicit şi contribuţia fiecărui participant,
inclusiv locul ocupat în lanţul infracţional, sunt de natură să demonstreze
caracterul organizat al faptelor şi, pe cele de consecinţă să asigure o încadrare
juridică corespunzătoare.
Autori ai infracţiunii sunt atât cei care deţin drogurile, cât şi cei care le
transportă în vederea distribuirii, simolul transport fizic fiind asimilat
1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Craiova, 1998, pag. 250

32
“operaţiunilor privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau
toxice”, o astfel de acţiune implicând, totodată, şi deţinerea acestora.
În activitatea organelor judiciare pot apărea situaţii când cel care deţine
produsele ori subsrtanţele stupefiante sau toxice, fie pentru plasarea lor pe piaţa
ilicită, fie pentru consumul propriu, este în acelaşi timp şi cel care le-a produs.
Dacă fptuitorul săvârşeşte cu privire la aceeaşi faptă, atât acte de instigare
cât şi de coautorat, el va răspunde numai în calitate de coautorat. În situaţia în
care făptuitorul săvârşeşte cocomitent atât acte de instigare, cât şi de
complicitate la aceeaşi infracţiune, el va răspunde numai pentru instigare. Există
complicitate indiferent de forma sub care se înfăţişează înlesnirea faptei,
neavând nici o relevanţă dacă actul de ajutorare a fost ori nu indispensabil
autorului.1
În ceea ce priveşte actele de complicitate între coautorii unei infracţiuni
continuate, aşa cum este traficul de stupefiante, acestea se desorb în activitatea
de coautorat, neavând nici o importanţă, dacă infracţiunea continuată este
constituită atât din acte de coautorat, cât şi din acte de complicitate.
De asemenea, dacă pe parcursul cercetărilor au fost stabilite faptele
autorului, complicele poate fi judecat chiar dacă autorul nu a fost trimis în
judecată, ori nu a fost încă judecat, cauza făcând obiectul altui dosar de urmărire
penală.
Tot în legătură cu intenţia de a săvârşi infracţiunea de trafic de stupefiante,
practica judiciară s-a pronunţat în sensul că nu sunt înrudite elementele
constitutive ale infracţiunii în situaţia în care făptuitorul nu a cunoscut
instrucţiunile cuprinzând lista produselor şi substanţelor stupefiante; în acest
caz, eroarea, purtând asupra unor dispoziţii legale extrapenale, are caracterul
unei erori de fapt de natură să înlăture caracterul penal al faptei.
Drogurile pot fi introduse pe teritoriul României de următoarele categorii
de persoane:
- cetăţeni străini veniţi în ţară cu afaceri, turişti, mai ales cei care provin
din ţările cu tradiţie în cultivarea şi consumul de stupefinanţi;
- şoferi străini, îndeosebi turci şi greci, de pe autocamioanele TIR, aflaţi
în tranzit pe teritoriul ţării noastre;
- cetăţenii români care se deplasează frecvent în străinătate şi cu
posibilitatea să procure droguri;
Printre cetăţenii români care săvârşesc astfel de fapte amintim:
- bolnavii cărora li s-au administrat greşit medicamente ce conţineau
stupefiante;
- persoanele internate în unităţile spitaliceşti pentru dezintoxicare şi
care după externare, continuă consumul de stupefiante, procurate
clandestin;
- medicii, farmaciştii şi personalul medical cu pregătire medie;
- persoanele care lucrează în fabricile de medicamente;
1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Craiova, 1998, pag. 250

33
- lucrătorii de la vamă şi punctele de control ale frontierei de stat, care
cunosc foarte bine locurile unde pot fi ascunse drogurile, şi care,
corupţi fiind, pot favoriza traficul ilicit ori pot plasa drogurile, fie
direct consumatorilor, fie intermediarilor;
- elemente afaceriste de tot felul, ospătari, recepţioneri de la hoteluri,
salariaţi ai cazinourilor. Astfel de persoane văd în traficul de droguri
un mijloc facil şi rapid de a dobândi câştiguri ilicite;
- persoanele care produc, deţin, cultivă în vederea prelucrării, fac
operaţii ori experimentează produse ce conţin toxice sau stupefiante.1
Privitor la făptuitori, calitatea şi contribuţia acestora la săvârşirea
traficului de stupefiante, numărul participanţilor care au conlucrat la comiterea
faptei interesează atât sub aspectul unei încadrări juridice corespunzătoare, dar şi
în ceea ce priveşte infracţiunile concurente şi deci, posibilitatea extinderii
cercetărilor.
Cooperarea mai multor făptuitori la comiterea aceleiaşi infracţiuni este de
natură să confere faptei un pericol social sporit, fiind lipsit de relevanţă faptul că
numai o parte din ei sunt responsabili din punct de vedere penal.
În raport cu numărul participanţilor, organele de urmărire penală trebuie
să facă aplicarea prevederilor legale referitoare la pluralitatea de infractori, în
cazul în care au acţionat împreună, la faptele săvârşite de un major împreună cu
un minor.
Pe lângă datele legate de persoana făptuitorului – nume, prenume, poreclă,
vârsta, loc de muncă, antecedente penale, organele de urmărire penală trebuie să
clarifice şi alte probleme, cum ar fi: ocupaţia, cetăţenia, trăsături de ordin
psihocomportamental. De exemplu, ocupaţia făptuitorului poate oferi anumite
indicii cu privire la posibilele locuri de aascundere a drogurilor.
Cetăţenia infractorilor trebuie cunoscută fie şi numai pentru faptul că
ascultarea acestora va fi făcută prin intermediul interpreţilor. Majoritatea
înscrisurilor sunt redactate într-o limbă străină, iar verificarea declaraţiilor
impune obţinerea unor date de la organele de poliţie din ţara al cărei cetăţean ete
făptuitorul.
În legătură cu stabilirea tuturor participanţilor la săvârşirea activităţii
ilicite se cuvine a fi făcute precizări cu privire la implicaţiile profunde atât pe
linia încadrării juridice, cât şi în ceea ce priveşte desfăşurarea altor practici de
urmărire penală.

4. MODALITĂŢI PRACTICE DE COMITERE


1
V. Bercheşan, C. Pletea, - Cercetarea infracţiunilor săvârşite la regimul produselor şi substanţelor toxice sau
stupefiante, TRATAT DE CRIMINALISTICĂ, vol. I, Ed. “Carpaţi”, Craiova, 1994, pag. 294-295

34
Alături de modalităţile normative, traficul de stupefiante prezintă o
multitudine de modalităţi faptice, determinate de însuşirile concrete în care ste
concepută, derulată şi finalizată activitatea infracţională.
Traficanţii folosesc cele mai diverse metode şi procedee, atât pentru
procurarea, cât şi pentru introducerea drogurilor în circuitul ilicit.
Pentru a preveni şi a descoperi traficul ilicit de droguri, trebuie cunoscute
metodele faptice folosite de cei în cauză. Dintre acestea amintim cultivarea
clandestinîă atât a macului opiaceu, cât şui a arborelui de coca, a cannabisului şi
a altor plante ce conţin substanţe stupefiante, acestea fiind de fapt sursa
principală de aprovizionare cu “materie primă” a laboratoarelor clandestine.
Nepredarea către organismele naţionale de control, a opiului brut, provenit
fie din culturile realizate pe suprafeţe mai mari decât cele declarate şi autorizate,
fie din recoltele nedeclarate. Furtul comis în timpul transportării stupefiantelor
naturale, exportate legal ţărilor neproducătoare.1
Aceste modalităţi prezentate sunt doar câteva din cele utilizate de
traficanţi, ele fiind numite şi drept “clasice”, la multe dintre ele apelând doar
“novicii” în meserie.
În România, cele mai frecvente surse de aprovizionare şi metode folosite
pentru introducerea drogurilor din străinătate pe teritoriul nostru sunt prin:
- intermediul cetăenilor străini aflaţi în România la studii, în scop de
afaceri sau turism;
- introducerea în ţară de droguri de către cetăţeni români care fac
deplasări în străinătate;
- cu ajutorul ori neglijenţa salariaţilor unităţilor medico-farmaceutice;
- furtul de produse sau substanţe stupefiante din farmacii prin forţarea
dulapurilor “VENENA” şi “SEPARANDA”.
Din punct de vedere al combaterii cu fermitate a traficului de droguri,
stabilirea locului şi timpului săvârşirii faptelor prezintă importanţă covârşitoare.
Practica organelor judiciare demonstrează că de regulă, infracţiunile de
acest gen se comit în următoarele locuri:
 punctele de control ale trecerii frontierei de stat române şi
împrejurările acestora;
 porturi, aeroporturi, staţii de cale ferată, oficii poştale;
 mijloace de transport de orice tip;
 locuri de cazare, hoteluri, moteluri, campinguri şi locuri de distracţii,
baruri, discoteci, cluburi, cazinouri;
 unităţile de învăţământ, începând de la cele gimnaziale şi terminând cu
cele uniersitare, cu predilecţie cele cu profil medico-sanitar sau
chimic;

1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Craiova, 1998, pag. 339

35
 cămine studenţeşti, internate şi campusuri universitare;
 farbrici şi unităţi care prepară sau condiţionează medicamente pe bază
de stupefiante1;
 cartiere sărace în care dealerii îşi procură noi clienţi.

Atât traficanţii cât şi consumatorii sunt de diferite clase sociale, printre


aceştia fiind şi intelectuali oameni înstăriţi cu o condiţie materială şi
profesională dar şi persoane de ultimă speţă, hoţi, prostituate.
Este important şi clarificarea locului şi timpului când s-au săvârşit faptele:
a) locul unde s-a comis traficul de droguri, indiferent de modalitate, oferă
posibilitatea descoperirii, fixării, ridicării şi valorificării tuturor
urmelor şi mijloacelor de probă ce au legătură cu activitatea
infracţională.
b) cunoaşterea locului şi timpului comiterii faptelor permite identificarea
cu operativitate a martorilor.
c) stabilirea locului unde s-a săvârşit infracţiunea constituie punctul de
plecare în desfăşurarea activităţilor specifice în vederea descoperirii
ascunzătorilor folosite de traficanţi pentru depozitarea produselor ori
substanţelor stupefiante sau toxice, obiect al infracţiunii.
d) cunoscând locul săvârşirii infracţiunilor organelor judiciare pot
întreprinde măsuri pentru identificarea bunurilor sau valorilor
procurate cu sumele rezultate din comercializarea drogurilor.
e) cunoaşterea şi valorificarea datelor privitoare la locul unde s-a comis
fapta, frecvenţa săvârşirii într-un loc anume, posibilităţile de plasare
sunt de natură să conducă la identificarea măsurilor de supraveghere şi
crearea condiţiilor de intervenţie şi depistare operativă a persoanelor
implicate.
Ca şi în cazul locului şi timpului săvârşirii infracţiunii, problema lămuririi
modalităţilor faptice de comitere, a modului de operare, prezintă pentru organele
judiciare o importanţă deosebită.

4.1. MODURI DE OPERARE FOLOSITE


DE TRAFICANŢII DE DROGURI

În scopul traficării drogurilor se apelează la metode diversificate de


ascundere şi transportare a drogurilor, urmărindu-se sustragerea de la depistarea
de către autorităţile vamale sau judiciare.
În legătură cu locurile şi mijloacele de ascundere a stupefiantelor,
traficanţii se dovedesc a fi foarte inventivi. Alegerea unui loc pentru ascundere
1
I. Bărbulescu, E. Prodan, I. Grigorescu – “Prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor la regimul
stupefiantelor” – Ministerul de Interne, Bucureşti, 1979, pag. 40

36
depinde de cantitatea ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit,
existenţa controalelor la care trebuie să se supună şi nu în ultimul rând de nivelul
de pregătire şi de generozitatea traficantului.1
Practica judiciară a relevat faptul că pentru transportul stupefiantelor sunt
folosite cele mai diverse mijloace de transport: autoturisme, camioane, trenuri de
călători sau marfă, vapoare, şalupe ori alte ambarcaţiuni mici, avioane
comerciale, de călători şi marfă ce aparţin unor companii sau persoane
particulare.
Importanţa modului de operare poate fi concretizată astfel:
a) Cunoscând modalităţile concrete de comitere a traficului de
stupefiante, organele judiciare ai la dispoziţie un element valoros
pentru formarea corectă a cercului de suspecţi.
Primii avuţi în vedere vor fi persoanele cu trecut infracţional pe linia
traficului de droguri, cele aflate în anturajul traficanţilor, precum şi cele
predispuse să comită astfel de fapte. Prin efectuarea operativă a unor activităţi
specifice se crează premiza descoperirii asupra acestora ori la domiciliu atât a
produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice – obiect al traficului ilicit cât şi
a instrumentelor utilizate pentru administrarea drogurilor.
b) Ţinând cont de modurile de operare folosite şi corelând aceste
elemente cu timpul săvârşirii infracţiunii, organele judiciare au
posibilitatea să identifice eventualii martori din rândul unor anumite
categorii de persoane.
Practica organelor de urmărire penală angrenate în lupta antidrog
demonstrează că traficanţii recurg, de regulă, pentru plasarea stupefiantelor în
vechile “filiere”. Plecând de la această premiză, informaţiile privitoare la
deplasarea acestor persoane într-un anumit loc, frecvenţa semnalării lor în zonă,
persoanele în compania cărora au fost văzute, constituie un indiciu preţios în
legătură cu teritoriul în care swe derulează activitatea ilicită, posibilii
“colaboratori” ai făptuitorilor, sursele de aprovizionare.
c) Nu în ultimul rând, clarificarea problemei modului de operare ajută
organul judiciar în cunoaşterea sau, cel puţin, prefigurarea trăsăturilor
de ordin psihocomportamental al făptuitorului.2
Acest aspect este şi el de o impirtanţă deosebită, mai ales în domeniul
declanşării unor activităţi de urmărire penală, alegerea procedeelor tactice de
ascultare, valorificarea probelor şi mijloacelor de probă.
Metodele de evitare sau anihilare a diferitelor dispozitive folosite
pentru depistarea drogurilor; pentru evitarea dispozitivelor de depistare a
drogurilor, se folosesc metode ingenioase în funcţie de complexitatea şi
modernitatea măsurilor de supraveghere de la punctele de trecere a frontierei:

1
V. Bercheşan, C. Pletea, - “Tratat de criminalistică”, vol. I, Ed. “Carpaţi”, Craiova, 1994
2
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 246

37
- la punctele de trecere ale frontierei, mai ales pe la cele aglomerate, se
folosesc pentru depistarea stupefiantelor dispozitive cu raze X pentru
controlul bagajelor călătorilor.
- traficanţii cu experienţă sau cunoştinţe în domeniu, învelesc în staniol
sau hârtie indigo, care opresc razele X.
De asemenea, traficanţii folosesc pentru transportul drogurilor, avioane,
elicoptere, nave maritime.
Autorităţile foloesc metode, tehnici ultrasofisticate pentru anihilarea
acestora, spre exemplu: aparatură de control, avioane AWACS (cu avertizare
timpurie).

4.2. METODE DE MASCARE A MIROSURILOR SPECIFICE


UNOR DROGURI

Pentru a preveni depistarea drogurilor datorită mirosului specific al unora


dintre acestea, de către câinii de urmărire specializaţi în asemenea operaţii,
traficanţii recurg din acest punct de vedere la metode diverse.
Împachetarea în cartoane speciale sau canistre de tablă, în special a
marijuanei în care s-a introdus peşti urscaţi cu miros înţepător şi bile contra
moliilor.
Introducerea în colete, alături de droguri a unor esenţe de usturoi sau
ceapă al căror miros derutează câinii de serviciu.
Ambalarea în containere închise ermetic care nu permit nici o degajare de
miros, exceptând faptul în care aceste cutii au fost manipulate de persoane
murdare pe mţini de drogul ambalat.
Potrivit datelor oferite de OIPC-INTERPOL dintre modalităţile de
mascare sau ascundere şi metode propriu-zise de traficare ilicită a stupefiantelor,
cele mai frecvente fiind următoarele:
a) fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor
prin folosirea maşinilor, cutiilor şi etichetelor unor linii tehnologice de
la fabricaţie de conserve, folosind în acest scop complicitatea unor
persoane din astfel de întreprinderi. Operaţiunea constă în înlocuirea
produselor alimentare cu stupefiante.
b) Producerea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin
achiziţionarea de maşini şi materiale de bază, cum sunt capace şi cutii
goale, etichete (noi sau dezlipite de pe cutii pline) cu dimensiuni
corespunzătoare.
În aceste mijloace confecţionate în mod artizanal se ascund drogurile ce
urmează a fi transportate.

38
Mijloacele de ascundere fabricate artizanal trebuie să respecte
caracteristicile celor fabricate industrial.
c) înlocuirea produselor finite din cutiile de conserve, efectuată în mai
multe modalităţi:
 deschiderea normală a cutiei, eticheta fiind dezlipită, cutia desfăcută,
apoi golită de conţinut, curăţată şi tăiată transversal pe dedesubtul
sulului, care marchează sertisigiul fabricii. După introducerea drogului
este dezlipită eticheta. La sfârşitul acestor operaţiuni înălţimea cutiei
va fi mai mică cu câţiva milimetri.
 deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii în pereţii laterali ai
acesteia, după îndepărtarea etichetei. După golire se introduce drogul,
decupajele sunt cositorite şi bine ajustate, iar în final se lipeşte eticheta.
 tăierea transversală a cutiei şi confecţionarea unui capac veritabil.
După dezlipirea etichetei cutia este tăiată transversal la aproximativ 13
mm de marginea superioară, iar în interior se sudează o bandă
metalică, astfel încât aceasta să depăşească partea superioară cu
aproximativ 1 mm. Drogul este introdus în partea inferioară a cutiei,
iar capacul este ambalat deasupra, la nivelul tăieturii circulare şi lipit
cu ajutorul unei benzi adezive, după care se lipeşte eticheta. Se poate
astfel transporta orice fel de drog, în stare solidă sau lichidă, fără să
degaje miros.
d) îmbinarea ţesăturilor cu stupefiante pentru transportul cocainei.
Metoda constă în dizolvarea acesteia în alcool pur. Se îmbibă apoi
ţesătura de bumbac, de regulă lenjerie, batiste, cu acest amestec care a
fost în prealabil filtrat. După uscarea ţesăturii, aceasta poate fi
transportată făr a atrage atenţia. În cca 140 de batiste poate fi ascuns un
kg de cocaină.
e) Folosirea sistemului poştal, în special prin ascdunderea în scrisori sau
obiecte din colete. De exmplu:
 Ascunderea stupefiantelor în scrisori, de exemplu în Franţa, vameşii
împreună cu biroul central de luptă împotriva stupefiantelor şi cu
Brigada de stupefiante din Paris, au dezmembrat o filieră originală:
serviciul poştal. Căutând heroină, vameşii au descoperit la domiciliul
mai multor dealers, plicuri venite din Sri Lanka. Un vameş a avut
ideea de a controla la intrarea în Franţa, scrisorile din această ţară. În
câteva luni au fost interceptate 387 scrisori, conţinând fiecare heroină,
dintre care mai mult de 1000 erau destinate aceluiaşi dealer. În şase
luni vameşii au detectat 14 kg de cocaină sosită cu poşta.1
 Ascunderea stupefiantelor în colete. Aceasta constă în ascunderea lor
în diverse obiecte trimise prin colete poştale. Anchetatorii brigăzii
pentru stupefiante din Paris au descoperit un inspector de fisc care a

1
Emilian Stancu - “Criminalistica” – pag. 392-393

39
recunoscut că a primit aproximativ 30 de colete din America latină.
Reţeaua de traficanţi îl folosea drept paravan.
f) folosirea curierilor – aceştia practică uneori sistemul înghiţirii
drogurilor, ei absorb mici casete de plastic, cât şi o măslină, ermetice şi
impermeabile, conţinând fiecare câteva grame de cocaină. Recorsul a
fost atins de un columbian care a reuşit să înghită 171 de “măsline”.
Pentru ascunderea drogurilor, în cazul micului trafic de stupefiante,
sunt folosite toate cavităţile anatomice ale bărbaţilor şi femeilor.
Drogurile sunt ascunse în cornete, proteze, slipuri, căptuşeli, sutiene,
şosete, batiste, veste de îmbrăcăminte, încălţăminte, sprayuri pentru bărbierit,
aparate de uscat părul, scutecele pentru bebeluşi, cutiile de lapte ale acestora,
cutii de conservă, casete false, baterii de tranzistor trucate, pachete de ţigări.
De exemplu una din arestările cele mai spectaculoase a avut loc la Roisy:
trei false călugăriţe sosite de la Rio transportau ascunse sub fustă 29 kg de
cocaină.
“Curierii” sau “cărăuşii” sunt persoane dintre cele mai diverse şi de
diferite funcţii sau profesii.
Un alt exemplu de notorietate în literatura de specialitate: poliţia
thailandeză a arestat un grup de contrabandişti, care pozând în oameni îndoliaţi,
greu loviţi de soartă, încercau să scoată di Thailanda cadavrul unui copil ce încă
nu se răcise, în stomacul căruia fusese disimulată o mare cantitate de heroină.

4.3. MODALITĂŢI DE ASCUNDERE ÎN TRAFIC


A STUPEFIANTELOR

Mijloacele de transport auto, în special autoturismele, sunt cele mai


frecvent folosite în contrabanda cu stupefiante, deoarece în ele se pot ascunde şi
transporta până la 100 kg, fără a atrage atenţia autorităţilor.
În raport de construcţia şi tipurile autovehiculelor s-au descoperit
ascunzători realizate în: plafon, tapiseria scaunelor, faruri, torpedou, bordul
autoturismelor, rezervorul autoturismelor, capacele ornament ale roţilor maşinii,
roata de rezervă sau în alte locuri special amenajate.
Alte locuri pretabile pentru ascunderea drogurilor în autoturism ar fi:
- pragurile caroseriei
- spătarul de odihnă al capului
- partea centrală a volanului
- locaşurile pentru montarea aparatului de radio
- interioarele portierelor
- locul destinat montării antenei pentru radio
- ţevile de eşapament

40
- locul liber dintre aripi şi contraaripi
- nervurile de întărire a capotei portbagajului
- rezervorul de benzină
- conductele de încălzire a uşilor, aflate sub bord
- stâlpii laterali pentru susţinerea plafonului
- filtru de aer.
Locurile de ascundere enumerate sunt folosite şi în cazul autobuzelor
AUTOCARE şi autocamioanelor. Reeste de notorietate faptul că la punctele de
frontieră atât în România cât şi în celelalte ţări cele mai mari capturi de droguri
se fac din autoturisme sau de pe autocamioanele TIR.
În cazul autobuzelor şi al autocamioanelor locurile de ascundere pot fi şi
în compartimentul destinat măsfurilor, prin confecţionarea unor căi de aces
foattze bine disimulate:
- în instalaţia de producere a frigului;
- în interiorul rezervorului de carburant prin dublarea pereţilor;
- în locaşul acumulatorilor;
- prin dublarea podelei şi a pereţilor compartimentului destinat
măsfurilor;
- în locul de îmbinare a remorcii cu tractorul.1
În contrabanda cu stupefiante, vagoanele de cale ferată reprezintă
mijloace de transport des folosite de traficanţi, datorită multiplelor posibilităţi de
ascundere şi controlului prin sondaj ce se face de către organele vamale la
trecerea frontierei într-un timp limitat. Ascunderea se poate face în locurile
amenajate pentru mărfuri şi bunuri în vagoane:
- sub banchete
- sub masa rabatabilă în plafon
- în conducta de aer sub fereastră
- în toaletele vagoanelor
- sistemul de alarmă sau în locuri amenajate special prindesfacerea
spătarelor scaunelor, a tetierelor, desfacerea radiatoarelor, a sistemului
siguranţelor, a conductelor de alimentare cu apă, aer, căldură.
În traficul aerian valizele, mapele şi genţile cu fund dublu, pereţi dubli ale
pasagerilor rămân mijloacele curent folosite pentru traficarea drogurilor.
Ca locuri de ascundere, frecvent întâlnite, în traficul aerian se pot
menţiona:
- locuri legate de construcţia tehnică a aeronavei (cabina echipajului,
toaleta, scaunele pasagerilor, plafon, pereţii laterali)
- în marfa transportată şi efectele personale ale călătorilor (flori şi plante
naturale şi artificiale, sticle de băuturi, materiale sportive, statuete,
diverse obiecte de uz personal).

1
Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Vămuilor, “Îndrumar privind controlul vamal antidrog”, 1995,
coordonator prof. Univ. dr. Ion Suceavă, pag. 38

41
Pe vapoare, locurile cele mai propice pentru ascunderea stupefiantelor
sunt:
- trompa de vânt
- cisternele goale de carburanţi
- dulapurile şi rafturile cu registrele de navigaţie
- centurile de salvare, magaziile, frigoriferele, lăzile, părţile concave ale
catargelor, elicea, colacii de frânghii.1
Dacă vasul, echipajul sau încărcătura prezintă suspiciuni din punct de
vedere al implicării în traficul ilicit de droguri se impune atât controlul vasului
din punct de vedere tehnic (sala maşinilor, cabinele echipajului, sala radio), cât
şi controlul mărfusrilor şi structura încărcăturii.
În timpul examinării mărfurilor se va da atenţie containerelor goale,
mărfurilor ambalate care nu au marcaje.
Se vor examina spaţiile dintre marfă şi structura vasului şi fundul dublu al
tancurilor de carburant.
În cazul mărfurilor toxice şi petrioliere se face un control extrem de atent
insistându-se asupra staţiei de pompare şi a punţii de vizitare.
De asemenea organele de control trebuie să aibă în vedere şi
comportamentul proprietarilor de autoturisme sau a celor care transportă marfa
cu trenul, aeronava sau vaporul. Dacă aceştia refuză percheziţia autoturismului
sau devin agitaţi în momentul controlului, sunt semne clare că au ceva de
ascuns, iar organele au obligaţia de a insista asupra controlului.
Dezvoltarea transporturilor, a mijloacelor de transport precum şi a
comerţului internaţional în epoca modernă, a redus substanţial distanţele dintre
ţări, astfel încât în prezent plante şi droguri care în trecut avau doar o importanţă
locală, au început să fie cunoscute şi au putut fi duse şi în alte regiuni ale lumii.
Trebuie acordată atenţie deosebită controlului mijloacelor de transport,
acestea oferind nenumărate şi imprevizibile locuri de ascundere, fiind necesară
demontarea pieselor şi din echipa de cercetare este recomandat să facă parte şi
un specialist de regulă un tinichigiu auto.

4.4. FABRICAREA, TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUIREA DROGURILOR,


DESTINAŢIA DROGURILOR

Pentru efectuarea traficului de droguri se apelează la diverse moduri de


fabricare, de transport şi de consumare propriu-zisă a stupefianţilor.
În ceea ce priveşte fabricarea drogurilor, materia primă pentru obţinerea
lor este dată de culturile clandestine de mac opiacen, cannabis indica sau satina,
planta de coca, ciuperci halucilogene.
1
Emilian Stancu, op. Cit., pag. 396

42
Culturile clandestine sporesc adesea în detrimentul culturilor alimentare.
Ca şi culturile, fabricarea stupefiantelor se face în mod clandestin, în
laboratoarele special amenajate construite în locuri izolate.
Laboratorul clandestin este o sintagmă care se referă de regulă la
încăperile în care se produc, fabrică, transformă, în afara cadrului legal,
stupefiantele şi substanţele psihotrope care alimentează piaţa neagră a drogurilor
de unde se aprovizionează toxicomanii.1
Laboratoarele clandestine sunt permanent şi oriunde acele căi subterane
de alimentare a pieţei de desfacere a drogurilor legale, locuri spre care se
îndreaptă toxicomanii pentru a intra în posesia drogurilor.
Teoretic, în prezent, orice drog aflat sub controlul internaţional poate fi
realizat prin producere ori rafinare într-un laborator clandestin.
Echipamentul tehnic folosit este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat
din magazine fără a trezi suspiciuni. Practica a dovedit că traficanţii nu folosesc
prea des aceeaşi încăpere pentru producerea de stupefiante, ei schimbă frecvent
laboratorul pentru a nu fi identificaţi de poliţie.
Spre exemplu, dacă în locurile unde se efectuează o percheziţie
domiciliară se găsesc produse chimice, recipiente, pâlnii, vase de laborator, pot
indica existenţa unui laborator clandestin.
După cum rezultă din practica poliţiştilot antidrog, laboratoarele
clandestine pot fi clasificate în două categorii:2
 Laboratoarele clandestine de factură artizanală – create de traficanţii
care nu dispun de mijloace financiare importante şi care sunt dotate cu
echipamente şi materiale modeste. Aici se obţin droguri în cantităţi
reduse, nepurificate suficient, care sunt destinate să alimenteze o zonă
limitată ca suprafaţă. Acestea sunt amplasate, de regulă, în apropierea
plantaţiilor ilegale d cannabis, opium, coca şi au aspectul unor şoproane,
magazii.
 Laboratoarele clandestine de tip industrial – acelea în care s-au investit
sume mari de bani pentru a fi dotate cu aparatură tehnică competitivă.
Aici se obţin droguri cu un grad de puritate superior precum şi în cantităţi
ce depălesc 100 kg.
Aceste laboratoare sunt amplasate în imediata apropiere a unor căi
importante de circulaţie turistică, navală ori aeriană, de-a lungul căreia vor fi
vehiculate drogurile, spre locul de destinaţie şi acesta ales cu multă chibzuinţă,
pentru a le putea trece neobservate printre mărfurile obişnuite transportate.
Locul amplasării laboratorului indiferent că este o magazie, un apartament, o
vilă luxoasă, un sediu de firmă, trebuie să fie în întregime la dispoziţia
traficanţilor, aceasta pentru a putea fi evitată pătrunderea persoanelor din afara
grupurilor de infractori, persoane care ar putea descoperi secretul activităţii
desfăşurate.
1
Col. Dr. Jenică Drăgan – “Laboratoarele clandestine” , Ed. Ministerului de Interne, 1998
2
Col. Dr. Jenică Drăgan – “Laboratoarele clandestine” , pag. 70-71

43
Existenţa unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă,
amoniac sau alte substanţe chimice, care sunt indispensabile în procesul de
fabricare a morfinei şi heroinei.
Produsele chimice utilizate la obţinerea ilegală a drogurilor sunt selectate
în funcţie de proprietăţile pe care le au în calitate de precursor, care activ, agent
oxidant, solvent, acid, bază, sare.
Atenţia specialiştilor în materie este îndreptată spre acele produse chimice
care sunt absolut necesare fabricării: haşişul lichid, heroina, cocaina, morfina,
mescalina, LSD-25.
În scopul identificării căilor şi mijloacelor de recuperare a laboratoarelor
clandestine unde se fabrică ori se produc substanţe psihotrope se va porni de la
substanţele esenţiale şi precursori către drogurile ţintă.
Mărcile de fabricaţie întâlnite frecvent în cadrul activităţilor specifice de
combatere a traficului ilicit de droguri şi a laboratoarelor clandestine au menirea
să indice de regulă, din ce zonă geografică provine drogul şi uneori calitata
acestuia.
În desfăşurarea activităţilor informativ operative, mărcile de fabricaţie
indică locul unde s-a produs ilicit droguri, precum şi laboratorul clandestin în
care s-a desfăşurat activitatea.
Marcajele aplicate pe săculeţii de pânză în care este împachetată de obicei
heroina, atestă spre exemplu, faptul că drogul îşi are originea în Afganistan sau
Pakistan; alteori cifrele întâlnite pe ambalaje formează un veritabil cod al cărei
citire furnizează date care duc la identificarea amplasării unui laborator
clandestin ori fac legătura cu anchetele anterioare privind confiscarea unor
cantităţi de droguri.
Mărcile de fabricaţie trebuie analizate cu multă atenţie, fixate şi ridicate în
vederea exploatării lor. Compararea lor cu alte asemenea probe poate duce la
stabilirea unor filiere de traficare precum şi indicarea laboratorului clandestin
care a produs drogul.
Întrucât în lume există o varietate foarte mare de mărci de fabricaţie,
acestea pot fi clasificate în funcţie de următoarele criterii:
 După modul de aplicare al marcajului, această activitate se realizează
prin utilizarea unei ştampile, deci prin aplicarea unei vopsele, a tuşului,
cernelei, pe ambalaje de pânză, hârtie şi chiar direct pe drog când
acesta este sub formă solidă. Această operaţie are drept scop
individualizarea laboratorului clandestin, din voinţa producătorului
atestând prin aceasta modalitatea, calitatea, tradiţia.
 După suportul pe care se aplică marcajul prin imprimare mecanică
direct pe drog (calupuri, pastile) precum şi pe pânză, hârtie, folie de
plastic.
 După formă, dimensiunea, culoarea, grafica marcajului. În acesta caz
marcajele pot fi grupate în funcţie de gen (animale, păsări, flori, fluturi,

44
alte obiecte), litere (latine, arabe, chinezeşti), cifre (arabe, romane),
cuvinte nume proprii.1

TRANSPORTUL DROGURILOR ŞI DESTINAŢIA ACESTORA

Se face pe rute aeriene şi maritime. Mijloacele de transport sunt diferite


începând cu omul şi terminând cu avionul şi elicopterul.
Transporturile de droguri se efectuează cu autovehicule de tip TIR, cu
trenuri, aeronave sau nave. În cazul transporturilor de droguri efectuate cu TIR-
urile, traficanţii profită de faptul că acestea fiind încărcate de cele mai multe ori
cu produse alimentare perisabile (carne, fructe, legume) care nu pot fi oprite şi
controlate timp îndelungat.
Traficanţii folosesc autovehicule cu numere de înmatriculare false sau
numere de tip Z sau W pentru transportarea mărfurilor de contrabandă sau a
drogurilor.
România este considerată de către ofiţerii de la “Crima Organizată” o ţară
atât de tranzit pentru marile reţele de traficanţi de droguri cât şi consumatoare.
Într-un transport dat publicităţii de către Interpol, pe Internet se arată că
România, Ucraina şi alte state din Orientul Mijlociu se organizează traficul de
heroină.
Dacă în urmă cu câţiva ani traficul şi consumul de stupefiante erau
accidentale, în prezent sunt cotidiene. Aduse din cele mai îndepărtate colţuri ale
lumii, narcoticele sunt introduse în România prin toate punctele de trecere a
frontierei şi apoi pe piaţa de consum.2
Serviciul Internaţional Antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a
Crimei Organizate se confruntă foarte mult cu activitatea traficanţilor.
Tot ce ajunge în România din ţări ca Turcia, Iran, Pakistan, Columbia,
Venezuela sau Brazilia este verificat foarte atent, aceste state fiind importante
furnizoare de stupefiante.
O situaţie specială se întâlneşte la intrările în ţară, pe la diverse puncte de
trecere a frontierei, cu maşini personale sau cu autocarul.
Acestor persoane pe lângă controlul corporal li se face şi selectiv controlul
autoturismelor. Marile reţele au însă metode care, de regulă, pot să treacă de
vigilenţa controalelor sau pur şi simplu organele de control sunt căzute în prada
tentaţiei mitei.
Din Israel a fost trimis către România un transport de motoraşe pentru
instalaţiile de aer condiţionat necesare avioanelor. Coletul a avut o traiectorie
complicată mergând în America de Sud, iar de acolo în Europa şi apoi în ţară.
1
Emilian Stancu, “Criminalistica”, pag. 398
2
art. “România, prada marilor reţele de droguri”, pag. 20, autor: Emilia Sercan, 27.03.2001

45
De la începutul anului 2001 au fost înregistrate mai multe cazuri în care
diverse persoane (cărăuşi) transportau cantităţi semnificative sde stupefiante,
ascunse pe corp, în bagajele personale, în obiectele de uz personal sau în
mijloacele de transport cu care acestea călătoreau.
Spre exemplu:
În data de 24.03.2001, la PCTF Giurgiu feroviar, s-au prezentat pentru a
intra în România, călătorind cu trenul, un cetăţean turc însoţit de o româncă. Cu
ocazia controlului specific, ca urmare a unui comportament ciudat afişat de cei
doi, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali un control minuţios al
cuşetei în care se aflau cei doi. Ca urmare a acestui fapt, sub caloriferul din
aceasta a fost descoperită o pungă de plastic în greutate de 1,060 kg ,care
conţinea un praf de culoare maronie. Din cercetprile efectuate s-a stabilit faptul
că aceasta aparţinea cetăţenei române şi conţinea heroină cumpărată din Turcia,
costa suma de 3000 DM (mărci).1
Traficul ilegal de stupefiante sub cele două forme ale sale de manifestare,
traficul internaţionalizat şi consumul de droguri, s-a stabilizat şi dezvoltat în
România datorită unor cauze şi condiţii interne sau externe ce au favorizat acest
fapt, cum ar fi:
 Amplasarea României pe rute de transport comerciale şi de turism, ce
fac legătura între Orient şi Occident.
 Nevoile traficanţilor de a-şi crea noi itinerarii de transport, pieţe de
desfacere şi consum de droguri.
 Lipsa de cunoştinţe ale cetăţenilor români legată de pericolul generat
de consumul de droguri şi a unor persoane în acest sens.
Din studiile efectuate de poliţiştii de frontieră rezultă că în ruta în care
România este folosită pentru tranzitare şi respectiv stocare a stupefiantelor pe
diverse perioade de timp o constituie traseul nordic al “rutei Balcanice”: Iran,
Turcia, Bulgaria, România şi de aici distribuţia către Cehia, Ungaria, Germania
sau Olanda.
Frontiera cea mai des utilizată este cea cu Bulgaria (pe sensul de intrare)
şi cu Ungaria (pe sensul de ieşire).
Este posibil ca în viitorul apropiat să crească interesul şi pentru rutele de
trafic din Africa (Nigeria, Uganda), America de Sud (Columbia, Venezuela),
spre ţări din Vestul Europei (Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania).
Piaţa neagră sau piaţa secretă unde sunt distribuite şi desfăcute
stupefiantele este diferită. În unele locuri această piaţă nu este chiar atât de
secretă. De exemplu în Asia de S-E opiul se vinde în mod deschis. În America
de Sud, sacii cu frunze de coca sunt scoşi în stradă. Unele persoane vând haşişul
prin bodegi, iar altele îşi expun marfa (marijuana, haşiş) chiar pe caldarâmul
străzii
Dacă nu sunt confiscate la graniţă, heroina, cocaina sau haşişul ajung în
special în marile oraşe şi în centrele universitare importante: Bucureşti,
1
M. I. Inspectoratul general al Poliţiei de Frontieră Serviciul Relaţii Publice, Comunicat 02.06.2001

46
Timişoarea, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Braşov, Oradea, Arad, acestea
fiind doar câteva dintre localităţile în care se înregistrează un consum mare de
stupefiante, dar drogurile se găsesc peste tot în România şi în marile oraşe şi în
localităţile cu număr mediu sau mic de locuitori. Dacă în centrele universitare
cea mai mare “trecere” o au heroina şi cocaina, în oraşele mici se consumă
marijuana, haşiş, cannabis sau opiu care se fumează amestecate cu tutun.
Cele mai multe droguri se consumă şi se vând în Ardeal şi în Banat. Într-o
statistică pe regiuni urmează Oltenia şi nordul ţării, pe ultimul loc fiind
Moldova.
Reţelele traficanţilor au împărţit întreaga ţară, indiferent unde se află
capul bandei, vânzătorii fiind peste tot.
Zilnic, poliţiştii de la combaterea Crimei Organizate, Serviciul Antidrog,
se confruntă cu anihilarea de noi bande de traficanţi de droguri.1
Poliţiştii declară că în România a crescut infracţionalitatea cu privire la
traficul şi consumul de stupefiante, iar în acest moment se aiu măsuri tot mai
drastice cu privire la soptarea acestui flagel.
O statistică a “morţii albe” arată că în România în fiecare lună mor
persoane din cauza consumului de droguri, a supradozei, pe bună dreptate
afirmându-se că “este un al treilea război mondial – crima organizată”.
Dacă în anii imediat următori revoluţiei, drogurile erau consumate în
special de către tineri între 25-30 de ani şi numai în anumite zone, în ultimii doi
ani, inclusiv 2003 vârsta medie de începere a consumului de droguri a scăzut
foarte mult, ajungând la 12 ani.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei Anidrog 26 iunie – Direcţia de
Sănătate Publică a municipiului Bucureşti, împreună cu Organizaţia
Internaţională “Salvaţi Copiii”, au prezentat primul studiu de dimensiuni mari
efectuat în toate liceele bucureştene.
Potrivit acestuia, 10,68% dintre elevi consumă droguri, iar 9012% au
declarat că au de gând să încerce.
Tentaţia consumului de droguri creşte proporţional cu vârsta, elevii fiind
mult mai vulnerabili în clasele mari de liceu. Dacă în clasa a IX-a consumă
3,12% dintre ei, în clasa a XII-a 6%. Drogurile cele mai căutate de elevi sunt:
heroina 34%, marijuana 31%, cocaina 3%, ecstassy 2%,, L.S.D. 1%.
Se mai arată potrivit statisticilor că 43% dintre elevi provin din licee
industriale, 28% din licee teoretice, 14% sunt elevi la licee de artă, ceea ce arată
că există o legătură strânsă între gradul scăzut de instruire şi tendinţa către
toxicomanie.
Însă nu este de neglijat faptul că dealerii pătrund tot mai mult în cercul
elevilor cu bani, provenind din familii înstărite şi pregătite intelectual, deoarece
posibilitatea de îmbogăţire este mai rapidă, chiar dacă sunt prinşi în capcanele
“morţii albe” şi elevi de talie înaltă.
1
Comunicat dat de Inspectoratul General al Poliţiei, Centrul Combatere a Crimei Organizate, Serviciul Antidrog
– 2003 (biroul de presă)

47
În ceea ce priveşte pe narcomani, pentru procurarea drogurilor, aceştia
folosesc metode şi mijloace diferite, de la cele paşnice, la cele extrem de
violente.
La început cei ce se dedau consumului de droguri au certitudinea că vor
putea renunţa oricând la ele, se înşeală, deoarece drogurile pun stăpânire pe
întregul sistem nervos central, pe care îl afectează, astfel că voinţa individului de
a se abţine de la consumul de stupefiante este anulată.
Atâta timp cât toxicomanii au la îndemână sau ăşi pot procura cu
regularitate stupefiantul, sunt de regulă liniştiţi, paşnici,. Când nu mai au drogul
dorit sau ajung la un grad de intoxicaţie deosebit, devin periculoşi,
manifestându-se ca nişte elemente antisociale înrăite, în cele din urmă intrând în
marea criminalitate.

Din zonele de producţie sau prelucrare până în cele de distribuţie sau


consum, traseele de trafic sunt cele deja cunoscute sau altele noi formate şi
determinate:
- de evoluţia cererii şi ofertei;
- de apariţia unor noi aspecte politice, juridice, economice ale luptei
antidrog.
Proliferarea unor noi itineratii ale traficului de droguri este generată de
particularităţile multor state. Unele dintre ele rămân în afara acestor trasee, în
timp ce altele devin ţări de tranzit.
Tendinţa ulterioară este ca aceste zone de tranzit să devină pieţe de
distribuţie ţi consum de droguri.
Datorită dezvoltării actuale a ştiinţei şi tehnicii, existenţei laboratoarelor şi
specialiştilor ce pot fi cooptaţi financiar, drogurile sintetice se produc în întreaga
lume, zonarea lor fiind dificilă şi deosebit de mobilă.

4.5. METODE DE DEPISTARE ŞI IDENTIFICARE


A DROGURILOR

După cum este cunoscut, caracteristicile generale ale oricărei urme sunt
cele care pot fi observate prin examinarea lor directă. Acest lucru este valabil şi
în cazul produselor sau substanţelor stupefiante ori toxice, caracteristicile lor
generale depinzând de aspectul lor morfologic exterior.1
Toxicele sau stupefiantele se pot prezenta în stare solidă, lichidă sau
gazoasă.

1
Expertiza urmelor de substanţe toxice în “Tratat practic de criminalistică”, vol. II, Ministerul de Interne, 1980,
pag. 518

48
Produsele sau substanţele solide pot fi cristaline sau pulverulente, cu
structură omogenă sau neomogenă, ca substanţe unitare sau în amestec, de
origine vegetală sau sintetică.
Stupefiantele sau toxicele lichide ori gazoase pot fi întâlnite sub formă de
substanţe unitare, soluţii sau amestecuri.
Culoarea şi mirosul toxicelor sau stupefiantelor se datorează fie lor ca
atare, fie altor componente ce formează amestecul respectiv; însă nici culoarea şi
nici mirosul acestora nu au caracter cert de individualizare ci oferă doar
informaţii cu privire la natura substanţei examinate.
Acest tip de recunoaştere, chiar dacă este corectă, nu are decât caracter
orientativ. Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele ulterioare sunt în
măsură să confirme natura substanţelor şi a produselor în cauză, dacă acestea fac
parte din grupa stupefiantelor toxice şi dacă ele constituie obiectul material al
infracţiunii de trafic de stupefiante.
Examenul morfologic extern, prima etapă a examinării de laborator,
obiectul analizei preliminare, se face cu ochiul liber, în lumină naturală şi în
radiaţii ultraviolete, observându-se culoarea, aspectul şi mirosul.1
Una dintre posibilităţile de identificare a drogurilor este aceea după
reacţiile de prcipitare şi de colorare a lor.
Indicii privitori la natura uneia sau alteia dintre substanţele descoperite şi
care trezesc suspiciuni în legătură cu apartenenţa lor la clasa stupefiantelor pot fi
date şi de reacţiile de precipitare, atunci când sunt tratate cu anumiţi reactivi.
Astfel de reacţii de precipitare se folosesc în special în cazul alcaloizilor,
reactivii folosiţi fiind de regulă acidul pieric, reactivul Mayer, reactivul
Dragendorf şi reactivul Bouchardat.2
Spre exemplificare, cocaina, în reacţie cu acidul pieric (1:100)3 formează
un precipitat galben, precipitatul devenind brun dacă substanţa este tratată cu
reactivul Bonchardat.
Morfina nu prezintă la reacţia cu acidul pieric, în schimb, la tratarea cu
reactivul Dragendorf va forma un precipitat roşu-gplbui (1:5000), iar cu
reactivul Bonchardat, un precipitat brun-roşcat (1:5000). În mod asemănător se
comportă şi codeina. Aceste reacţii de precipitare sunt prezumtive dar rolul lor
nu trebuie neglijat.
Tot în categoria metodelor de analiză prezumtive se înscrie şi analiza
chimică prin reacţiile de culoare, respectiv efectuarea unor teste rapide pentru
determinarea stupefiantelor chiar la faţa locului. De regulă, reactivii folosiţi
pentru reacţiile de culoare sunt acidul sulfuric, acidul azotic, reactivul
ERDMANN, reactivul FROHDE, reactvul MADELIN, reactivul MARQUIS şi
reactivul MECKE.

1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 119
2
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 204
3
Numerele din paranteză reprezintă gradul de sensibilitate al reacţiei

49
Testele de culoare se execută fie pe porţiuni din reziduurile ca atare, fie pe
soluţiii în acid clorhidric, folosindu-se în acest scop plăci de proţelan sau sticlă.
Nu toate stupefiantele sau toxicele dau reacţii de culoare la reactivii
menţionaţi oferind în acest fel posibilitatea atât a identificării cât şi a
caracterizării acestora.
Cocaina nu dă nici o reacţie de culoare la tratarea cu acid sulfuric (cocaina
impură produce o culoare roşiatică), acid azotic, reactivul Frohde şi reactivul
Marquis. În schimb ea reacţionează în contact cu reactivul Madelin, când dă o
culoare portocalie şi cu reactivul Mecke, când, după o primă fază fără culoare,
soluţia trece în roşu şi apoi la cald în portocaliu.
Heroina poate fi determinată prin reacţiile de culoare cu reactivii Maequis
şi Mecke, reprezentând o coloraţie violetă.1
Atât literatura de specialitate, cât şi practica în domeniu evidenţiază şi alţi
reactivi ce pot fi folosiţi pentru identificarea toxicelor şi a stupefiantelor prin
reacţii de culoare, cum ar fi: reactivul Duquenois-Levime, reactivul Zwicker,
reactivul Young.
Haşişul în combinaţie cu reactivul Duquenois-Levime dă o culoare violet,
iar cu reactivul Young o combinaţie roşie. Reactivul Zwicker este folosit numai
pentru testarea barbituricelor, culoarea obţinută fiind violet-albastru.
În vederea depistării drogurilor se poate folosi şi metoda examinării
microscopice.
Examinarea unor substanţe sau produse despre care există bănuiala că ar
face parte din categoria stupefiantelor sau toxicelor se poate face atât cu ajutorul
microscopului obişnuit cât şi cu ajutorul stereomicroscopului, fie în lumina
naturală, fie la lumină artificială.
Prin folosirea acestor aparaturi se pot obţine informaţii importante cu
privire la natura substanţei examinate, forma acesteia, caracteristici individuale,
astfel în urma examinării se poate stabili dacă substanţa este de natură vegetală,
animală ori chimică, precum şi dacă este în stare amorfă sau cristalină. În cazul
substanţelor de natură sistetică, cu ajutorul microscopului se observă forma
cristalelor, culoarea acestora, omogenitatea lor.
Identificarea stupefiantelor sau toxicelor prin determinarea punctului
de topire ori după comportatea în flacără.
Valoarea punctului de topire a unei substanţe reprezintă una dintre
caracteristicile individuale ale acesteia, determinarea punctului de topire fiind
condiţionată de puritatea substanţei supuse testului, impuritatea duce la
modificarea valorii acestuia.
Acest gen de identificare se bazează pe proprietatea substanţelor
respectând condiţia purităţii de a se topi întotdeauna la aceeaşi temperatură,
aceasta fiind constantă pe toată durata procesului de topire.

1
A. Pop, “Contribuţii la analiza chimică a stupefiantelor”, Academia Tehnică Militară, Bucureşti, 1996 (teză de
doctorat)

50
De exemplu, cocaina bază, are punctul de topire între 96 C-98 C, atropina
la 116 C, iar derivaţii barbiturici în raport de natura lor au punctul de topire între
123 C – 220 C.
În raport cu comportarea în flacără se poate deosebi, în cazul toxinelor
solide sau lichide, dacă proba analizată este o substanţă anorganică, aceasta nu
arde, iar dacă este o substanţă organică arde cu flacără, uneori degajă fum ori
este un amestec de substanţe organice şi anorganice, caz în care arde parţial
rămânând un reziduu alb sau colorat.
În situaţia în care substanţa care urmează a fi analizată este în stare
lichidă, înainte de supunerea ei la testul propriu-zis este necesară determinarea
PH-ului, determinarea făcându-se în soluţie apoasă cu ajutorul unei părţi
indicatoare de PH. În raport de valoarea PH se pot trage concluzii fereritoare la
natura substanţei, acidă sau alcalină, hidrolizează ori este neutră.
În vederea depistării drogurilor şi analizei acestora se utilizează şi
metode CROMATOGRAFICE.
Drogurile cele mai des întâlnite în traficul ilicit sunt cannabisul, heroina,
cocaina importate ilegal din locurile unde se produc, precum şi L.S.D.-ul şi
amphetaminele fabricate chiar în ţările producătoare.
Indiferent de rezultatele obţinute prin folosirea metodelor prezumtive,
organele judiciare sunt obligate să dispună efectuarea analizelor ştiinţifice de
laborator pentru a confirma identitatea sbstanţelor ori produselor descoperite.
Drogurile trimise la laboratoarele de specialitate sunt examinate, în mod
obişnuit, prin cromatografie în vederea determinării naturii şi purităţii lor. Cele
mai frecvent utilizate metode cromatografice în analiza stupefiantelor şi
toxicelor sunt cromatografia pe strat subţire )TLC), cromatografia de gaze (GC)
şi cromatografia de lichide de înaltă perfomanţă (HPLC).
Metodele cromatografice sunt metode de separare şi deşi selectivitatea lor
nu atinge un procent foarte ridicat, ele au rol deosebit, mai ales atunci când sunt
utilizate în combinaţie cu unele tehnici de mare selectivitate, cum ar fi
spectometrice.1
Potrivit opiniei specialiştilor, procedeele cromatografice de separare sunt
indispensabile în analiza amestecurilor complexe de stupefiante, informaţiile de
detaliu privitoare la constituienţii minori oferind posibilităţi potrivite de evaluare
a substanţelor sau produselor descoperite.
Cromatografia pe strat subţire, este o tehnică de separare, în condiţii
bune, controlate, ea putând conduce atât la identificarea, cât şi la cuantificarea
drogurilor. Utilizarea unei astfel de metode nu dă rezultate în cazul tuturor
stupefiantelor, ci numai în cazul opiului şi al derivaţilor săi precum şi
cannabisului.
Cromatografia pe strat subţire, deşi este în primul rând o tehnică de
separare, prezintă avantaje faţă de cromatografia de gaze şi faţă de
1
A. Pop, “Contribuţii la analiza chimică a stupefiantelor”, Academia Tehnică Militară, Bucureşti, 1996 (teză de
doctorat), pag. 57

51
cromatografia de lichide de înaltă performanţă. Avantajele ar fi: aparatura
folosită este simplă, rapiditate în efectuarea determinărilor, posibilitatea
lucrărilor simultan pe mai multe probe, cantitatea mică de soluţie spotată,
neridicând probleme de stabilitate tehnică sau volatilitate.
Nici un sistem nu este capabil să realizeze separarea apoizilor, cocainei şi
amestecurilor locale. Din acest motiv cromatografia pe strat subţire trebuie
urmată de alte tehnici care să confirme rezultatele. Cu excepţia opiului şi a
derivaţilor săi precum şi a cannabisului, această metodă nu poate fi utilizată ca
singur criteriu analitic.
Această metodă este mereu îmbunătăţită, progrese considerabile
înregistrându-se pe linia sistemelor de solvenţi şi vizualizarea compuşilor pe
plăcuţe cromatografice, determinărilor de ordin cantitativ, analizelor de
cromatografie pe strat subţire de înaltă performanţă, developării
bidimensionale.1
Cromatografia de gaze, denumită şi cromatografia în fază gazoasă sau
gazcromatografie, este una dintre cele mai moderne şi valoroase metode de
separare. Ea presupune transformarea componenţilor substanţei sau produsului
ce urmează a fi analizat în gaze sau vapori, care sunt transportate de un gaz inert
printr-o coloană cromatografică.
Identificarea substanţelor analizate se face la ieşirea din coloană, prin
intermediul unui detector, rezultatul apărând sub forma unei cromatograme.
Folosirea cromatogramei de gaze în analiza opiaţilor ridică probleme
deosebite, datorate transacelităţii între morfină şi diacetilmorfină.
Datorită instabilităţii compuşilor trecuţi prin coloană, cromatografia de
gaze nu este satisfăcătoare în cazul L.S.D.-ului şi a cannabisului.
În schimb ea dă rezultate bune şi este folosită cu succes în analiza
derivaţilor barbiturici.
Folosirea acestei metode acolo unde dă rezultate, prezintă avantaje, cum
ar fi: preţul echipamentelor relativ mic; creşterea preciziei şi operativităţii,
cantităţile foarte mici de substanţă necesare analizei; posibilitatea cuplării
gazcromatografelor cu spectometru de masă, fapt ce conduce la creşterea
calitativă a analizei.
Cromatografia de lichide de înaltă performanţă este metoda
caracterizată printr-o sensibilitate superioară cromatografiei pe strat subţire, în
principiu, funcţionarea se face într-o coloană sub presiune, umplută cu un
absorbant (silice sau alumină) în care sunt injectate preparatele din substanţa ce
urmează a fi identificată. La ieşirea din coloană, elementele specifice sunt
detectate prin diverse procedee fizico-chimice (spectrofotometrie în radiaţii UV
sau refractrometrie).
Cromatografia de lichide de înaltă frecvenţă este metoda cea mai precisă
şi sigură în analiza stupefiantelor, cu ajutorul ei fiind separate opiaceele, cocaina
(chiar însoţită de alte anestezice locale), amphetaminele, halucinogenele,
1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 215

52
derivaţii barbiturici şi cocaina prezintă proprietăţi favorabile detecţiei prin
cromatografia de gaze, motiv pentru care cromatografia de lichide de înaltă
performanţă este mai rar utilizată. Ea este extrem de utilă în analiza cannabisului
şi a L.S.D.-ului.
Prezentarea metodelor cromatografice duce la concluzia că fiecare dintre
acestea au valoare limitată, ceea ce presupune utilizarea mai multor tehnici, cu
sisteme de solvenţi şi faze staţionare cât mai diferite.
În identificarea stupefiantelor pot fi utilizate şi metodele
spectometrice precum şi metodele combinate.
Spectometria în infraroşu (I.R.), cunoscută şi sub denumirea de
spectometria în domeniul I.R., această metodă este nelipsită în analiza
stupefiantelor, mai ales când este cuplată cu alte metode eficiente de separare.
În situaţia în care, după utilizarea altor metode şi procedee, nu s-a ajuns la
identificarea substanţei supuse analizei, se trece la examinarea acesteia prin
spectometrie în I.R., condiţia de bază fiind ca substanţa în cauză să aibă un grad
ridicat de puritate.
Deşi pentru spectometria în I.R. este senţială folosirea probelor pure,
ţinându-se cont de compoziţia stupefiantelor descoperite în traficul ilicit,
spectrele I.R. ale probelor ce conţin droguri pot oferi informaţiile preţioase în
evaluarea acestora.1
Spectrometria în vizibil şi ultraviolet, este mult mai utilizată în analiza
cantitativă a stupefiantelor şi mai puţin pentru identificarea acestora. Utilizarea
spectrometriei în U.V. şi în vizibil poate fi atinsă în situaţia în care această
metodă este cuplată cu o altă metodă de separare prealabilă de tipul
cromatografiei de lichide de înaltă performanţă.
În cazul spectrometriei în vizibil şi U.V., trebuie precizat faptul că analiza
stupefiantelor şi toxicelor este realizată în soluţii apoase, acide ori bazice, sau în
soluţii metanolice ori etanolice.
În situaţia în care stupefiantul este constituentul principal al substanţei
analizate şi acesta are o absorbţie caracteristică, spectrometria în U.V. şi în
vizibil poate fi folosită cu succes atât pentru determinări calitative, cât şi pentru
determinări de ordin cantitativ.
Spetrometria de masă este cotată de specialişti ca foarte valoroasă,
utilizarea ei ca detector atât în cromatografia de gaze, cât şi în cromatografia de
lichide de înaltă performanţă indicând-o drept metoda care conferă cele mai
multe informaţii analitice. Totodată, cu ajutorul spectrometriei de masă pot fi
făcute şi determinări, cea mai precisă fiind aceea a monitorizării unui singur ion
(“metoda SIM”).
Spectrometria de masă este tot mai des utilizată în analiza stupefiantelor,
de regulă, această metodă fiind cuplată cu alte metode cromatografice de

1
V. Bercheşan, C. Pletea, “Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 218

53
separare (cromatografia de gaze şi spectrometria de masă, cromatografia de
lichide de înaltă performanţă şi spectrometria de masă).

5. IDENTIFICAREA MARTORILOR

Având în vedere modalităţile diferite în care se pot săvârşi infracţiunile de


trafic de stupefiante, locurile unde se pot comite asemenea fapte şi multitudinea
modurilor de operare folosite de infractori, martorii pot fi identificaţi din rândul
diverselor categorii de persoane.1
Martorii pot fi identificaţi din rândul următoarelor categorii de
persoane:
 Medici, farmacişti sau alte cadre din rândul personalului sanitar cu
pregătire medie care pot furniza date privind neregulile săvârşite în
legătură cu reţelele cu timbru sec, cazurile de sustrageri de stupefiante sau
toxice. Aceşti martori mai pot furniza relaţii preţioase cu privire la
toxicomanii care încearcă să procure stupefiante din aceste locuri.
 Persoanele care supraveghează activitatea personalului muncitor din
locurile unde se fabrică, se prelucrează, condiţionează substanţele ori
produsele toxice sau stupefiante, fac aprovizionarea cu materii prime,
lucrează în cadrul depozitelor.
 Persoane care îşi desfăşoare activitatea pe nave, aeronave, trenuri,
autovehicule destinate transportului internaţional rutier. Aceştia pot oferi
informaţii legate de activitatea traficanţilor, persoanele cu care au intrat în
contact, bagajele şi coletele pe care le aveau asupra lor în momentul
îmbarcării.
 Persoanele care deservesc hotelurile, morlurile unde au fost cazaţi străini
ori unde au fost semnalaţi traficanţii De la aceştia se pot obţine date în
legătură cu persoanele care i-au vizitat pe cei în cauză, frecvenţa vizitelor,
cheltuielile făcute, comportarea suspectă.
 Persoanele din cercul de prieteni sau anturajul toxicomanilor, din
declaraţiile cărora pot reieşi date legate de persoanele care-l vizitau
frecvent pe făptuitor.
 Peroanele trecute fictiv în reţelele cu timbru se ori în evidenţele camerelor
de gardă sau a staţiilor de salvare, pentru a elucida aspecte legate de data
prezentării la consultaţie, medicul care l-a consultat, tratamentul
medicamentos.

1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Tratat de metodică criminalistică”, pag. 317

54
 Persoanele din cadrul unităţilor unde se cultivă plante ce conţin substanţe
toxice sau stupefiante, în legătură cu realitatea suprafeţelor cultivat,
producţia obţinută, modul de sustragere, persoanele vinovate, actele
justificative întocmite pentru ascunderea activităţilor infracţionale.
 Alte persoane ce pot furniza date ce interesează cauza.

6. EXISTENŢA CONCURSULUI DE INFRACŢIUNI

Pentru a avea caracter penal, fapta de a trafica produse sau substanţe


stupefiante ori toxice trebuie săvârşită cu intenţie. Făptuitorul trebuie să-şi fi dat
seama că săvârşeşte fără drept acţiunea de trafic de stupefiante sau toxice şi să fi
prevăzut că prin activitatea sa lezează relaţiile sociale privitoare la sănătatea
publică.
Prin felul în care este concepută şi realizată, de cele mai multe ori
infracţiunea de trafic de stupefiante, se săvârşeşte în concurs cu alte fapte
antisociale, prevăzute atât în legea penală cât şi în legile sociale.
Astfel, în cazul introducerii sau scoaterii din ţară de produse sau substanţe
toxice ori stupefiante, fără autorizaţie, în sarcina făptuitorului urmează a se
reţine pe lângă infracţiunea de trafic de stupefiante şi infracţiunea de
contrabandă, aflate în concurs real.
Cum, de regulă, traficanţii, în special cei străini, folosesc frecvent pentru
camuflarea activităţii infracţionale acte justificative de fals material sau
intelectual, uz de fals, fals în declaraţii.
Când fapta este săvârşită de un medic care prsescrie, fără a fi necesar,
produse sau substanţe stupefiante, în sarcina acestuia urmează a fi reţinute două
infracţiuni, respectiv trafic de stupefiante şi fals intelectual, aflate în concurs
real.
În cazul în care se falsifică şi condicile de prescripţii destinate exclusiv
pentru stupefiante, situaţia întâlnită în special la ăersonalul sanitar care
întocmeşte acte fictive privind administrarea stupefiantelor, infracţiunea de trafic
de stupefiante va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de fals material în
înscrisuri oficiale.
În acelaşi fel se pune problema în situaţiile când se sustrag stupefiantele
de la camerele de gardă ale unităţilor spitaliceşti, ocazie cu care cei interesaţi
justifică folosira drogurilor în cazuri urgente, înscriind în condica de aparat şi în
caietul de evidenţă fie nume fictive de persoane, fie numele reale ale unor
bolnavi care au trecut pe la camera de gardă, dar au fost trataţi cu alte
medicamente.

55
Dacă infracţiunea de trafic de stupefiante a constat în sustragerea de astfel
de produse sau substanţe din depozite, farmacii, secţii ale fabricilor de profil, din
mijloacele de transport în sarcina făptuitorului urmează să fie reţinută şi
săvârşirea infracţiunii de furt.
Alteori, acţiunile de sustragere a produselor sau substanţelor toxice ori
stupefiante sunt realizate chiar de persoanele care le au în administrare sau
păstrare, caz în care gestionarilor respectivi urmează a li se reţine, pe lângă
săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante şi săvârşirea infracţiunii de
delapidare.
Traficul de stupefiante se săvârşeşte, de asemenea, în concurs cu
infracţiuni în regimul armelor şi muniţiilor, a metalelor preţioase, pietrelor
preţioase şi semipreţioase naturale ori cu infracţiuni de dare şi luare de mită.
În ultimul timp sunt semnalate cazuri de trafic de stupefiante, în concurs
cu infracţiuni la regimul materiilor explozive, materialelor nucleare ori a altor
materii radioactive precum şi cu infracţiunile de falsificare de monedă şi
deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori.
De notorietate este faptul că săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante
şi consum se realizează în concurs cu infracţiunil de trafic de „carne vie”,
prostituţie, fapt ce este tot mai îngrijorător în ultimii ani.
Aşadar, în activitatea organelor de urmărire penală care se săvârşesc în
concurs cu traficul de supefiante.1

7. CONDIŢIILE, ÎMPREJURĂRILE CARE AU FAVORIZAT, ÎNLESNIT


SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII

Pe parcursul unor cauze penale care au ca obiect produse sau substanţe


toxice ori stupefiante, organele de urmărire penală trebuie să reţină şi care au
fost condiţiile care au favorizat comiterea faptelor, precum şi împrejurările
concrete care le-au înlesnit sau favorizat. Dintre acestea se pot aminti:
 Organizarea defectuasă a procesului de producţie în unităţile de profil,
care facilitază sustragerea de produse sau substanţe stupefiante, fie
substanţe sau produse finite, fie aflate în diferite faze de producţie.
 Modul necorespunzător de depozitare a materiilor prime şi produselor
finite, dublat de neasigurarea acestora conform prevederilor legale.
 Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la condiţiile de angajare şi
menţinere în funcţie a gestionarilor unor astfel de produse sau substanţe.

1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 259-261

56
 Neverificarea de către persoanele cu atribuţii în acest sens a exactităţii
suprafeţelor cultivate cu plante ce conţin substanţe stupefiante sau toxice
în concordanţă cu autorizaţia eliberată.
 Neţinerea la zi a evidenţei materiilor prime intrate în secţiile de fabricaţie
sau condiţionare a produselor intermediare rezultate, a produselor finite şi
a cantităţilor de produse recuperate din procesul tehnologic.
 Neverificarea sistematică a corelaţiei dintre stocul scriptic şi cel faptic.
 Neurmărirea restituirii cantităţilor de produse sau substanţe stupefiante
neconsumate de bolnavii declaraţi, situaţie datorată faptului că medicii de
circumscripţie care eliberează certificate de deces nu pun în vedere celor
cărora le înmânează certificatele despre obligaţia ce le revine de a returna
stupefiantele rămase, în termen de 10 zile, farmaciilor care le-au eliberat.
 Nerespectarea regimului legal instituit pentru reţetele de timbru sec.
 Reţinerea de către farmaciile de toate categoriile a evidenţei zilnice a
mişcării produselor şi substanţelor stupefiante în registrul destinat special
acestui scop, numerotat şi sigilat.
 Neîntocmirea comenzilor şi facturilor pentru produse şi substanţe
stupefiante pe formulare separate, precum şi nepăstrarea acestora separat
de celelalte acte, în condiţiile în care să garanteze deplina lor siguranţă.
 Eliberarea produselor şi substanţelor stupefiante din unităţile farmaceutice
fără prscripţie medicală.
 Nesesizarea organelor de urmărire penală a cazurilor de toxicomani de
către organele sanitare care au stabilit aceste cazuri.1

Practica judiciară evidenţiază principalele cauze care genrează şi


favorizează infracţiunile la regimul produselor şi substanţelor toxice, dintre
acestea fiind:
 Neevidenţierea zilnică a producţiei obţinute în funcţie de materiile prime
ridicate de la magazie.
 Trecerea materiilor prime utilizate în procesul de producţie la un
coeficient mai scăzut de concentraţie, însă în limitele stasului şi crearea de
plusuri care nu sunt evidenţiate ca producţie suplimentară.
 Neschimbarea soluţiilor din baia de galvanizare.
 Nedistrugerea întregii cantităţi de toxice alterate, menţionată în procesul
verbal întocmit cu acestă ocazie.
 Depozitarea toxicelor în spaţii improprii, alături de alte produse şi unde
are acces întregul personal muncitor.
Organelor de urmărire penală le revine obligaţia de a elucida toate
aspectele cauzei, stabilind problematica de lămurit şi activităţile specifice pentru
administrarea probelor, în raport cu fiecare gn de infracţiune constatată,

1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 262

57
asigurând în acest fel cercetarea făptuitorilor precum şi soluţionarea cauzei sub
toat laturile sale componente.
Pentru identificarea toxicomanilor în mod operativ, până la efectuarea
unei investigaţii medico-legale, trebuie ştiute următoarele lucruri 1: atunci când
se apropie momentul injectării, nevoia de drog, la toxicomani apar simptome cu
lăcrimări, curgeri nazale, dureri, mâncărimi, căscături, stări de teamă,
transpiraţii, frisoane, dilatarea pupilelor, anxietate, irascibilitate, agitaţie,
nervozitate.
Toxicomanii aflaţi sub influenţa stupefiantelor sunt somnolenţi, apatici,
puţin comunicativi, privesc în gol şi se izolează pentru a gusta plăcerea
stupefiantului.
Diversele obiecte aflate în preajma drogatului, asupra sa, cum ar fi pipe cu
care s-a fumat, resturi de ţigări, fiole groase, seringi sau mirosurile specifice îi
pot trăda pe cei care au consumat stupefiante. Urmele lăsate de instrumentele de
administrare (înţepături, cruste, cicatrici) pe membrele superioare sau inferioare
sunt indicii că este vorba de toxicomani, ceea ce presupune examinarea
medicală.
Identificarea toxicomanilor este posibilă şi pe baza registrelor aflate la
proprietarii de farmacii şi angajaţii acesora, reţetele cu timbru sec onorate de
policlinici, spitale şi farmacii în care, pentru aceeaşi persoană sunt trecute la
intervale de timp scurte, diagnostice diferite, carnetele de evidenţă a reţetelor cu
timbru sec distribuite medicilor, care pot duce la descoperirea unor fictivităţi şi
falsuri sau prescrieri de stupefiante fără a fi necesare.
Aceste nereguli pot fi depistate prin verificarea pe teren a datelor înscrise
în carnetele respective.
Condicile de la camerele de gardă oferă indicii despre persoanele de
serviciu în ale căror schimburi consumul a fost mai mare, depistându-se
„bolnavii” ce frecventează mai des aceste locuri pentru a li se administra
stupefiante, iar evidenţele de la unităţile de intervenţie şi salvare ajută la
identificarea persoanelor care solicită mai ales intervenţia salvării, acuzând
dureri acute, urmărind să li se administreze stupefiante.

8. METODE ŞI MIJLOACE UTILIZATE PENTRU


CONSUMUL DE DROGURI

Prin administrarea drogurilor, iniţial din curiozitate sau accidental, în


cantitate mică şi la intervale regulate sau neregulate, se formează obişnuinţa
consumatorului.
1
Emilian Stancu, - „Criminalistica” , Ed.Actami, Bucureşti, 1997, pag. 401-402

58
Ulterior, organismul se obişnuieşte cu consumul, cerând o cantitate mai
mare de substanţă pentru a simţi efectul.
La persoanle aflate în stare avansată de consum, toleranţa generează
menţinerea sau creşterea dozelor la nivel înalt, doze care, dacă ar fi fost folosite
de la început, ar fi fost fatale.
Cele mai utilizate metode de administrare a drogurilor sunt:
 Pe cale bucală, prin îngurgitare, sub formă de pastile, prafuri, lichide,
care odată introduse în stomac sunt asimilate în organism şi produc
efectele scontate;
 Prin prizare sau inhalare, prin nas şi gură sub formă de prafuri sau lichid
inhalat (vapori) ce pătrunde prin vasele capilare în plămâni şi sânge;
 Prin prizare sau fumare a unor droguri sub formă vegetală, gen tutun sau
inhalare a fumului rezultat din arderea drogului, indiferent de starea
acestuia;
 Prin injectare, folosind o seringă cu ac hipodermic cu ajutorul căreia se
introduce drogul subcutanat, intravenos şi intramuscular.
Obiectele folosite sunt în funcţie de tipul de drog şi metoda de consum
adoptată. Dintre cele mai utilizate se videnţiază:
- majorele, spatulele, linguriţele şi diferitele recipiente pentru
amestec, ardere şi depozitare;
- diversele tipuri de pipe, obiectele şi accesoriile ce ajută la fumat
sau ardere;
- instrumentele medicale (seringi, diferite ace).
Asociate indirect la unii consumatori de droguri sunt: insigne, însemne,
cărţi, inclusiv bijuterii ale cultului consumatorilor drogului respectiv.
Efectele consumului de droguri asupra organismului uman.
Din cazurile analizate şi din studiile efectuate asupra consumatorilor de
droguri, se pot stabili două tipuri de situaţii distincte, care duc la apariţia şi
manifestarea efectelor acestora asupra organismului uman.
Acestea sunt:
a) faza incipientă şi cea normală a administrării drogurilor
b) faza de supradoză
În prima situaţie, simptomele care apar în urma consumului de droguri
sunt: stare de euforie, vorbire neclară, dezorientare, stare de ameţeală fără
consum de alcool, stări de teamă, excitare, euforie, iluzii şi halucinaţii, scăderea
apetitului sexual, micşorarea sau dilatarea pupilelor, dezorientare spaţio-
temporală, inhibiţie relaxantă, greţuri, pierderea poftei de mâncare, scăderea
pulsului şi a tensiunii, insomnie.
La organismul sănătos, simptomele mai sus menţionat pot apărea parţial
sau total.
Aceeaşi situaţie poate fi cauzată de alţi factori negeneraţi de drogarea
propriu-zisă, de concursul cumulat amplificator sau inhibitor dinmediul exterior.

59
În cea de-a doua situaţie, supradoza, simptomele sunt mult mai
numeroase şi puternice.
De regulă cele care pot apărea sunt: respiraţie slabă, profundă sau
oscilantă, puls oscilant sau rapid, agitaţie, visare, halucinaţii, senzaţii de
calamitate, convulsii, psihoze, dilatarea pupilelor, stări paranoice, comă, fiind
posibilă chiar moartea.
Există şi cazuri în care în urma consumului de droguri sintetice puternice,
nu mai apar efecte uşoare deoarece persoanele au intrat direct în comă sau au
murit.

Atât metodele de folosire a drogurilor precum şi cele de traficare nu pot


duce decât la un rezultat dezastruos asupra societăţii.
În vederea stopării acestui flagel cu care se confruntă România în ultimii
ani, zilnic poliţiştii de la Brigada Antidrog descind în forţă pentru a anihila atât
pe traficanţi, dealerii (distribuitorii) cât şi pe consumatori.
Chiar dacă pedepsele sunt aspre, ajungându-se până la 25 de ani de
închisoare, traficul de droguri nu încetează, dealerii riscând datorită câştigurilor
mari de bani ce se pot obţine în urma vânzărilor de droguri.
O statistică a anului 2003 arată că peste 30.000 de toxicomani zilnic îşi
caută doza cu disperare, cheltuind zilnic 200.000 de dolari de heroină.
Drogurile au pus stăpânire atât pe psihicul şi fizicul consumatorilor cât şi
pe dorinţa dealerilor d îmbogăţire cât mai rapidă, astfel DROGUL DEVENIND
CHIAR O UNITATE CIVICĂ.

60
CAPITOLUL III

PARTICULARITĂŢILE ADMINISTRĂRII PROBATORIULUI


LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNILOR DE TRAFIC DE STUPEFIANTE

1. MODALITĂŢI DE DOCUMENTARE PENTRU


ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE

Activitatea de documentare pentru începerea urmăririi penal presupune


obţinerea unor informaţii, date referitoare la fapta săvârşită şi ajutorul ei, pentru
ca pe baza acestora, organele competente să decidă dacă este cazul să dispună
începerea urmăririi penale.
Pe lângă datele legate de persoana făptuitorului – nume, prenume, vârstă,
loc de muncă, antecedente penale, organele de urmărire penală trebuie să
clarifice ocupaţia şi cetăţenia celui în cauză.1
Cunoaşterea cetăţeniei auorului infracţiunii prezintă o importanţă cu totul
aparte. Pentru cercetarea, începerea urmăririi penal, reţinerea şi arestarea
acestora, trebuie respectate cu stricteţe ordinele şi instrucţiunile conducerii
1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Tratat de metodică criminalistică”, Ed. „Carpaţi”, Craiova, 1994, pag. 295-296

61
Ministerului de Intrne. Nu trebuie omis faptul că, după primirea aprobărilor
necesare, cetăţenilor străini li se aplică procedura specială de urmărire şi
judecată.
În cazul în care autor al infracţiunii este un cetăţean român, lămurirea
problemelor privitoare la ocupaţie, loc de muncă şi atribuţiile de serviciu, oferă
premiza unei corecte încadrări juridice, stabilirea perioadei de timp în care a
acţionat, modurile de ascundere a faptei, a legăturilor infracţionale şi alegerii
celei mai adecvate tactici de cercetare.
În funcţie de locul şi modul de operare, se poate recurge la
următoarele mijloace de probă:
a) În cazul traficanţilor depistaţi la punctele de frontieră, la intrarea şi
ieşirea din ţară cu stupefiante asupra lor:
 Procese verbale încheiate de vameşi sau cadre ale poliţiei de frontieră,
în care trebuie să se precizeze cu exactitate persoanele asupra cărora s-
au găsit substanţele stupefiante, locurile unde au fost ascunse acestea,
sortimentele şi cantităţile, forma de ambalare şi prezentare, metodele
de ascundere precum şi orice alte amănunte referitoare la acestea;
 Rapoartele de constatare tehnico-criminalistică sau buletinele de
analiză din care să rezulte că substanţele sau produsele în cauză sunt
sau conţin stupefiante;
 Informaţiile desprinse din declaraţiile date de alte persoane audiate de
complici ai acestora;
 Fotografii judiciare operative fectuat cu ocazia controlului sau al
percheziţiei corporale;
 Obiecte sau înscrisuri găsite asupra persoanelor implicate în traficul de
stupefiante ori în mijloacele de transport, care au legătură cu
stupefiantul găsit, ce se ridică în conformitate cu prevederile art. 96-99
din Codul de procedură penală.
Pe lângă cele arătate mai sus, practica dovedeşte că unele înscrisuri, cum
ar fi notele de plată a cazării la hoteluri, chitanţele de achitare a convorbirilor
telefonice, diverse adrese, fotografii, vizele de pe paşaport, pot contribui la
dovedirea vinovăţiei suspecţilor.
b) În cazul traficanţilor depistaţi în interiorul ţării noastre:
 Procese verbale de prindere în flagrant cu substanţe stupefiante
asupra lor ori în momentul vânzării-cumpărării, care trebuie să
îndeplinască toate condiţiile prevăzute de art. 91 din Codul de
procedură penală, anume: „data, locul unde este încheiat, numele,
prenumele şi adresa martorilor asistenţi, când există; descrierea
amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate; numele,
prenumele şi adresa persoanelor la care se referă procesul verbal,
obiectele şi explicaţiile acestora; menţiunile prevăzute de lege
pentru cazurile speciale. Procesul verbal trebuie semnat pe fiecare

62
pagină şi la sfârşit de cel ce încheie, precum şi de celelalte persoane
arătate anterior...”
 Fotografii operative efectuate cu ocazia prinderii în flagrant în care
vor fi prezentate stupefiantele găsite, locurile în care s-au săvârşit
faptele;
 Datele furnizate de martori oculari, la care se adaugă obiecte şi
înscrisuri pe care traficanţii le au asupra lor;
c) În cazul persoanelor depistate că sustrag stupefiante din spitale:
 Procese-verbale de prindere în flagrant. În asemenea cazuri,
prinderea în flagrant trebuie realizată în momentul în care
stupefiantele sunt sustrase sau predate unor solicitanţi, pentru a se
putea dovedi că substanţele în cauză au fost sustrase cu intenţia de a
fi folosite de către toxicomani şi nu în scopuri umanitare.
Invstigaţia în aceste cazuri face necesară ridicarea actelor şi întocmirea de
procese-verbale de constatare din care să rezulte: cine a ridicat şi pe ce bază
stupefiante în ziua respectivă sau în zilele anterioare, pentru a descoperi şi alte
perosane implicate în comiterea infracţiunii; faptul că din farmacia spitalului s-
au eliberat fiole cu aceeaşi serie ca a celor consemnate în procesul verbal
încheiat cu ocazia realizării flagrantului; faptul că în condicele de prescriere a
unor asemnea substanţe există adăugiri sau modificări.
d) În cazul prescrierii de droguri prin reţete cu timbru sec, fără a fi
necesare:
 Reţetele cu timbru sec în baza cărora s-au eliberat stupefiantele
precum şi caietele cu evidenţa reţetelor cu timbru sec aflate asupra
medicilor, dacă în ele au fost trecute numele unor persoane iar în
reţete ale altora;
 Procesele verbale de constatare ce atstă că persoanele pentru care s-
au prescris stupefiante nu există în realitate sau copiile după actele
d deces, atunci când la data prescrierii reţetelor persoanele pe
numele cărora s-au eliberat erau moarte;
 Actele de expertiză medicală întocmite pentru persoanele cărora li
s-au prescris stupfiante, deşi în realitate nu sufereau de afecţiunile
trecute pe reţete şi nici nu necesitau un astfel de tratament;
 Declaraţiile unor persoane pentru care s-au prescris stupefiantele,
fără ca ele să cunoască acest fapt, din care să rezulte că au primit
reţetele sau substanţele în cauză şi că nici nu li s-au făcut asemenea
injecţii.
e) În cazul stupefiantelor abandonate sau ascunde.
Astfel de situaţii apar atunci când persoanele implicate în traficul de
stupefiante s-au sesizat de intensificarea controlului vamal ori şi-au dat seama că
sunt urmărite de organele de poliţie. Pentru prinderea în flagrant al acestora, cei
de la Brigada Antidrog vor efectua un filaj, deoarece se impune o deosebită

63
atenţie, fiind necesară o cercetare amănunţită a locului şi a persoanelor ce
frecventează acel loc, mai ales cei ce se dovedesc a fi suspecţi.
La prinderea acestora se efectuează fotografii (schiţă de detaliu), se
cercetează amănunţit substanţele descoperite, are loc audierea persoanelor
prezente.
Produsle şi substanţele trebuie să fie ridicate cu grijă, ambalate în mod
corespunzător şi predate specialiştilor. Dacă substanţele sunt abandonate, are loc
ridicarea amprentelor sau oricăror alte urme ce pot contribui în final la
identificarea şi prinderea deţinătorilor.1

2. CONSTATAREA INFRACŢIUNILOR FLAGRANTE

Constatarea infracţiunii flagrante prezintă importanţă sub dublu aspect: pe


de o parte duce la împiedicarea consumării activităţii ilicite, iar pe de altă parte,
prin descoperirea infracţiunilor comise, s realizează tragerea la răspundere
penală a făptuitorilor la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptei.
Constatarea infracţiunii flagrante capătă o importanţă cu totul aparte
atunci când produsul faptei îl constituie substanţele stupefiante sau toxice. „Este
flagrantă infracţiunea descoperită în momentul comiterii ori imediat după
săvârşire, autorul fiind prins în timpul şi la locul comiterii infracţiunii ori cât se
poate de aproape de acest loc.”2
În cazul constatării faptelor spontan se oferă posibilitatea cunoaşterii
locului şi timpului săvârşirii infracţiunii încă din faza iniţială a cercetprilor,
nemaifiind necesare alte activităţi pentru stabilirea acestora, fapt ce duce atât la
creşterea operativităţii, cât şi la economisirea de timp şi forţe.
În cazul în care traficul de stupefiante a fost săvârşit în participaţie,
prinderea în flagrant a unuia dintre făptuitori, fie în timpul deţinerii, fie în
momentul efectuării unor operaţiuni sau a transportului drogurilor, constituie
punctul de plecare în identificarea tuturor celor care au conlucrat la pregătirea şi
punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale. Această observaţie este valabilă în
aproape toate modalităţile normative şi faptice de comitere, inclusiv în cazul
prescrierii de către medic, fără a fi necesar, de droguri şi în cazul organizării sau
îngăduirii consumului.
Din analiza practicii judiciare rezultă că, în marea majoritate a cazurilor,
cei prinşi în flagrant sunt “dealerii” (vânzători, distribuitori de droguri), “LOS
APUNTATOS” (noiii iniţiaţi în consumul sau traficul de stupefiante),

1
Emilian Stancu – „Criminalistica”, 1997, pag. 402-404
2
Codul de procedură penală a României, art. 465

64
“CATÂRII” (cărăuşii de heroină) şi “SHOTGUNII” (persoanele care însoţesc
catârii pentru a supraveghea predarea drogurilor).1
Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate, Brigada Antidrog,
organizează un filaj în vederea prinderii în flagrant a traficanţilor şi
consumatorilor, mai ales atunci când există date cu privire la anumite locuri
vizate, în care se săvârşesc astfel de infracţiuni.
Atunci când se analizează necesitatea şi mai ales, oportunitatea organizării
prinderii în flagrant, organele de urmărire penală trebuie să ţină cont de toate
datele obţinute până în acel moment, înainte de a descinde în forţă şi respectiv:
 Împrejurările în care se săvârşeşte fapta şi informaţiile privitoare la
modul de operare folosit de traficanţi pentru a ascunde, transporta sau
plasa drogurile;
 Timpul când infractorii plasează produsele ori substanţele toxice sau
stupefiante, când produc, efectuează operaţiuni privind circulaţia
acestora sau după caz, consumă drogurile în anumite locuri;
 Mijloacele de transport folosite pentru introducerea sau scoaterea din
ţară a produselor sau substanţelor stupefiante ori pentru deplasarea
acestora dintr-un loc în altul sau dintr-o localitate în alta, tip, marca,
culoare, număr de înmatriculare, cui aparţine sau pe numele cărei
persoane juridice sunt înmatriculate, conducătorii auto care le
deservesc, atât cei care le conduc de obicei, cât şi cei care le conduc
ocazional;
 Măsurile pe care le iau făptuitorii pentru a nu fi surprinşi în fapt,
folosind anumite coduri, parole, semnale;
 Dacă cei în cauză acţionează înarmaţi ori folosesc, pentru a scăpa de
urmărire, substanţe paralizante sau iritante;
 Dacă participanţii la infracţiune sunt semnalaţi că fac parte sau au
legături cu roganizaţii internaţionale, “specializate” în astfel de acte
criminale, în traficul de arme, muniţii ori materii explozive,
contrabandă sau în acţiuni de “spălare” a banilor;
 Punctele de frontieră folosite cu predilecţie de traficanţi pentru intrarea
sau ieşirea din ţară, inclusiv persoanele care îşi desfăşoară activitatea
în aceste locuri (vameşi, organe ale poliţiei de frontieră) şi cu care
infractorii au legături.
Momentul ales pentru srprinderea făptuitorului diferă de la caz la caz,
fiind direct legat de specificul acţiunilor pe care sescontează că le va desfăşura
infractorul. În alegerea acestui moment trebuie să ţină seama şi de actualele
reglementări în materie care sancţionează şi tentativa la această infracţiune.2
Practica organelor de urmărire penală şi tactica criminalistică recomandă
ca momentul intervenţiei să se situeze în timp ce făptuitorul a executat cel puţin
1
Termenii menţionaţi sunt frecvent folosiţi în argoul traficanţilor pentru a desemna locul şi rolul fiecăruia în
cadrul reţelei.
2
Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, art. 13

65
una din acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii incriminate ca
modalitate normatică distinctă de săvârşire a traficului.
În cazul introducerii sau a scoaterii din ţară de produse sau substanţe
stupefiante este indicat să se intervină după ce făptuitorul s-a prezentat la
punctul de control al trecerii frontierei şi au fost îndeplinite formalităţile
necesare. Intervenţia trebuie să se facă după ce autorul a prezentat documentele
vamale, false sau privind alte bunuri, a făcut declaraţia vamală şi a primit aşa-
numitul “liber de vamă”.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, controlul vamal al bagajelor, al
altor bunuri aflate asupra persoanelor, al mărfurilor, al interiorului şi al
exteriorului mijloacelor de transport se face de către personalul vamal din
echipele de control, fie în incintele vamale fie în alte locuri unde se desfăşoară
operaţiuni de supraveghere vamală şi cuprinde următoarele:
 Prezentarea la unităţile vamale a mijloacelor de transport şi a
documentelor de transport însoţitoare;
 Control vamal al mijloacelor de transport;
 Declararea măsfurilor şi prezentarea acestora pentru vămuire;
 Verificarea declaraţiei vamale, stabilirea taxelor vamale şi acordarea.
Constatarea infracţiunii flagrante după efectuarea operaţiunilor menţionate
oferă posibilitatea stabilirii săvârşirii faptei în forma consumată, dovedirea
modurilor de operare folosite de traficanţi în aceste cazuri, locurile special
amenajate în mijloacele de transport sau ascunderea drogurilor în diverse alte
obiecte de uz personal sau casnic, persoanele imolicate în activitatea ilicită.
Atunci când activitatea infracţională s-a concretizat în “orice operaţiune
privind circulaţia produselor ori stupefiantelor sau toxice”, surprinderea
făptuitorului trebuie făcută în raport de situaţia concretă, fie în momentul oferirii
spre vânzare, a punerii în vânzare sau a vânzării-cumpărării drogurilor, fie în
momentul distribuirii acestora altor persoane.
Dacă traficul de stupefiante a constat în “experimentarea” acestora,
intervenţia trebuie să se situeze în timp după finalizarea de către făptuitor a
operaţiilor de dozare, stabilirea concentraţiilor combinare a drogurilor naturale
ori sintetice.
În cazul modalităţii de comitere constând în “producerea” de substanţe
sau produse toxice ori stupefiante, organele de urmărire penală trebuie să
acţioneze astfel încât să realizeze prinderea infractorilor fie în momentul
fabricării, extracţiei, preparării sau condiţionării drogurilor, fie imediat după
terminarea acestor activităţi ilicite, în felul acesta fiind posibile atât descoperirea
participanţilor şi a produsului infracţiunii cât şi a instalaţiilor, utilajelor şi a
materialelor folosite în acest scop inclusiv a locurilor de depozitare, a
recipienţilor, ambalajelor utilizate.1

1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 268

66
Atunci când există date că traficanţii vor transporta drogurile dintr-o
localitate în alta ori în diverse locuri din aceeaşi localitate, constatarea
infracţiunii flagrante poate fi realizată fie pe trasee, fie după ajungerea la
destinaţie, în acest ultim caz, după începerea operaţiunilor de descărcare şi
depozitare sau după încredinţarea “mărfii” destinatarului sau altui intermediar.
Numai procedând în acest mod există posibilitatea identificării mai multor
participanţi şi descoperirea ulterioară a întregii reţele infracţionale.
Când activitatea ilicită a constat în sustragerea de stupefiante sau toxice
din fabrici sau farmacii, depozite, surprinderea trebuie realizată după ce
făptuitorul a intrat în posesia lor, acest lucru dând posibilitatea probelor de
vinovăţie, atât sub aspectul infracţiunii de trafic de stupefiante, cât şi sub
aspectul altor infracţiuni concurente săvârşite.
Dacă organele de urmărire penală sunt sesizate despre faptul că în anumite
locuri se organizează sau se îngăduie consumul de droguri, ele trebuie să
intervină în timpul când consumatorii se află în locurile semnalate, acesta fiind
momentul prielnic pentru identificarea celor care “beneficiază” de “serviciile”
acestora, precum şi a drogurilor consumate.
Ţinând cont că în ultimul timp sunt semnalate cazuri de trafic ilicit prin
expedierea drogurilor prin sistemul poştal, în astfel de cazuri momentul
intervenţiei trebuie să se situeze în timp după ce făptuitorul s-a prezentat la
unitatea poştală, a completat formularele, înmânat oficiantei coletul sau plicul, a
achitat taxele aferente şi i s-a eliberat recipisa.
Acţionând în modul arătat, odată cu prinderea celui în cauză şi
descoperirea produsului infracţiunii, organele de urmărire penală au posibilitatea
să ridice şi înscrisurile emanate de la făptuitor şi în care figurează numele,
prenumele şi adresa destinatarului.
Alteori pot apărea situaţii când pe adresa destinatarului figurează o căsuţă
poştală, caz în care momentul intervenţiei pentru prinderea în flagrant trebuie să
se facă după ce destinatarul şi-a ridicat “corespondenţa”.
Diversitatea modalităţilor faptice de săvârşire a traficului de stupefiante şi
vigilenţa şi ingeniozitatea traficanţilor, demnă de o cauză mai bună, fac ca
situaţiile prezentate să fie pur orientative. Din acest considerent problema
stabilirii momentului intervenţiei pentru stabilirea infracţiunii flagrante este
latitudinea celor care organizează, conduc şi finalizează această activitate de o
excepţională importanţă. Numai aceştia sunt în măsură să aprecieze valoarea
informaţiilor primite, judeteţea măsurilor preconizate, modul de derulare şi
concretizare, toate având drept finalitate realizarea scopului propus.
Asupra celor implicaţi în traficul de droguri, pot exista atât o parte din
produsele sau substanţele stupefiante ce fac obiectul traficului ilicit, cât şi arme
albe sau de foc, ori substanţe cu care aceştia nu vor ezita să-l atace pe cel care l-
a prins, ori să se sinucidă.
Traficanţii de droguri nu sunt infractori obişnuiţi. De regulă, cei care
transportă şi plasează drogurile fac parte din ultima verigă a lanţului infracţional.

67
Recrutaţi din rândul elementelor declasate, fără scrupule, gata oricând să
folosească violenţa pentru a-şi suprima rivalii şi a scăpa de urmărirea
autorităţilor, aceştia trebuie supravegheaţi îndeaproape. Traficanţii prinşi ştiu că
în spatele lor se află reţele puternice cu o putere ecoomică fantastică şi cu
ramificaţii în toate sferele vieţii politice şi sociale, regula de bază fiind
înlăturarea fizică a celor ce ar putea dezvălui structura, modul de organizare şi
de acţiune a “filierei morţii”.
Nici alternativa ajungerii în faţa instanţei de judecată nu le oferă prea
multe şanse, ei riscând pedepse foarte mari.
Imediat după efectuarea percheziţiei corporale, făptuitorul trebuie izolat
de restul persoanelor şi supus unei supravehgeri atente. De asemenea, trebuie
acordată atenţie deosebită controlului mijloacelor de transport, acestea oferind
nenumărate şi imprevizibile locuri de ascundere, fiind necesară demontarea
pieselor şi a subansamblurilor, practica judiciară recomandând ca din echipă să
facă parte şi un specialist.
Realizarea efectivă a prinderii în flagrant presupune:
a) Identificarea martorilor oculari; prin aceasta şi prin ascultarea
martorilor oculari se asigură posibilitatea obţinerii şi altor probe cu referire la
activităţile desfăşurate de către persoanele implicate în traficul de droguri;
înaintea sosirii organelor de constatare, persoanele care le-au ajutat, locurile
unde au fost ascunse ori aruncate produsele şi substanţele toxice sau
stupefiantele, mijloacele folosite.
b) Stabilirea activităţii ilicite desfăşurate în momentul constatării.
Activităţile ilicite pot consta în producerea, deţinerea sau orice operaţie
privind circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante, cultivarea în scop de
prelucrare a plantelor ce conţin substanţe toxice ori experimentarea produselor
sau substanţelor toxice, dacă toate acestea se desfăşoară fără drept.
c) Declinarea calităţii organului judiciar şi luarea măsurilor pentru
întreruperea activităţii ilicite.
În momentul intervenţiei, organul de urmărire penală trebuie să-şi prezinte
calitatea şi să indice unitatea din care face parte, arătând actul doveditor în acest
sens, în mod deosebit în cazurile când cei ce acţionează sunt îmbrăcaţi în ţinută
civilă. După prezentarea calităţii organul de urmărire penală trebuie să ia toate
măsurile necesare pentru încetarea activităţii ilicite, în acest scop apelând şi la
sprijinul persoanelor de bună credinţă care se află la locul faptei.
d) Acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate.
Această activitate poate avea loc în cazul unor persoane aflate în stare
gravă datorită supradozei consumate, situaţie în care se impune internarea
imediată. Atunci când există şi informaţii despre persoane care consumă
stupefiante, cu ocazia realizării flagrantului este necesară prezenţa unui medic
specialist în echipă. Înainte de a fi transportată la spital, în raport cu starea ei,
persoana în cauză trebuie să fie identificată, menţionându-se despre aceasta şi
măsurile luate în procesul verbal.

68
e) Identificarea făptuitorului.
Autorul faptei trebuie să fie identificat pe baza actelor de identitate pe care
le are asupra sa, reâinându-se numele, prenumele, numele şi prenumele
părinţilor, data şi locul naşterii, seria, numărul şi unitatea de poliţie care a
eliberat actul de identitate, domiciliul şi reşedinţa acestuia.
Atunci când făptuitorul nu are asupra lui acte din care să rezulte
identitatea, vor fi menţionate datele declarate de acestea, urmând a fi verificate
ulterior în evidenţele unităţilor de poliţie.
f) Efectuarea percheziţiei corporale. Percheziţia corporală se efectuează
cu prioritate şi este obligatorie în toate cazurile. În aceste cazuri trebuie evitate
locurile aglomerate; percheziţia se extinde şi asupra bagajelor şi autoturismului
în care se găseşte persoana respectivă. În aceste împrejurări, asupra făptuitorului
pot fi găsite substanţe sau produse stupefiante, ţigări care conţin plante
stupefiante, băuturi în care s-au găsit astfel de substanţe sau produse stupefiante,
alimente folosite ca ascunzătoare dar şi diferite înscrisuri ca: nota de plată a
cazării la hotel sau a diferitelor servicii prestate de acesta (telefon, televizor),
hărţi pe care sunt însemnate traseele de parcurs, agende cu numere de persoane,
adrese, numere de telefon.
g) Luarea măsurilor cu privire la făptuitor şi la obiectele, valorile şi
înscrisurile descoperite.
După efectuarea percheziţiei corporale, făptuitorului i se va sigura paza,
aceasta având dublu rol: pe de o parte a nu-i da posibilitatea să dispară de la
locul faptei, iar pe de altă parte, pentru a nu distruge eventualele mijloace
materiale ca probă. Obiectele purtătoare de urme (seringi, fiole, ţigări prelucrate)
rămân asupra organelor de urmărire penală pentru a dispune constatările
tehnico-ştiinţifice, identificării substanţelor stupefiante.
Toate activităţile şi contatările făcute cu ărilejul stabilirii infracţiunii
flagrante vor fi consemnate în procesul verbal şi în celelalte mijloace de fixare
(planşa cu fotografiile judiciare, înregistrările pe banda videomagnetică, filmul
judiciar).

Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante


trebuie să rezulte următoarele:
 data şi locul unde s-a făcut constatarea;
 calitatea, numele şi prenumele membrilor echipei şi organul de
urmărire penală din care provin;
 temeiul de fapt şi de drept al intevenţiei organelor de urmărire penală;
 datele de identificare ale martorilor asistenţi;
 activităţile desfăşurate de către făptuitor în momentul surprinderii, în
raport cu modalităţile faptice concrete de săvârşire;
 datele de identificare ale făptuitorului, cu precizarea actului în baza
căruia s-a făcut identificarea: B.I., paşaport;
 starea în care se găsea făptuitorul în momentul depistării;

69
 rezultatul pecheziţiei corporale şi controlului efectuat asupra bagajelor
şi mijloacelor de transport;
 descrierea detaliată a produselor sau a substanţelor susceptibile de a
face parte din categoria stupefiantelor sau a toxicelor, cu indicarea
aspectului exterior, ambalajului, formei culorii, cantităţii, inclusiv cu
precizarea conţinutului etichetelor sau inscripţiilor aplicate pe acestea;
 rezultatul testării cu ajutorul trusei cu reactivi prin reacţiile de culuare
sau de precipitare;
 explicaţiile făptuitorului, atât cu privire la activităţile desfăşurate în
momentul intervenţiei organelor de urmărire penală, cât şi cu privire la
natura şi provenienţa produselor sau substanţelor descoperite asupra
sa;
 menţiune despre obiectele, valorile şi înscrisurile ridicate şi destinaţia
acestora;
 observaţiile martorilor asistenţi, sau dacă există şi a martorilor oculari
şi obiecţiile făptuitorului, atât cu privire la modul în care s-a efectuat
constatarea, cât şi cu privire la cele consemnate în procesul-verbal.1
Înregistrările audio sau video şi fotografiile constituie mijloc de probă 2,
motiv pentru care acestea trebuie folosite pentru a ilustra activităţile desfăşurate
de traficanţi în fiecare etapă a derulării activităţii infracţionale, mai ales atunci
când se foloseşte metoda “livrării supravegheate”.

LIVRAREA SUPRAVEGHEATĂ – este metoda care constă în a permite


ca un transport ilicit sau suspect de stupefiante ori substanţe psihotrope, odată
descoperit de un organ abilitat, să părăsească teritoriul uneia sau mai multor ţări,
să le penetreze sau să le traverseze sub supravehgerea autorităţilor competente
din aceste ţări pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea
infracţiunilor.
Livrarea supravegheată, aşa cum este prevăzută prin “Convenţia
Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope
din 1988”, este o strategie eficace de luptă contra drogului, care permite
funcţionarilor de poliţie din diferite ţări să identifice membrii unei organizaţii
internaţionale de traficanţi, care trec frontierele internaţionale pentru a transporta
stupefiante sau substanţe psihotrope. Această metodă presupune o strânsă
colaborare între serviciile de poliţie şi se cere a fi pregătită cu multă grijă şi
executată cu precizie tactică.3
Aşa cum am arptat, în cadrul subcapitolului 3 “Reglementarea juridică
actuală în România”, âara noastră, odată cu intrarea în vigoare a Legii 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a aliniat şi ea
1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Tratat de metodică criminalistică”, pag. 300-301
2
Codul de procedură penală al României, art. 64
3
Manualul Poliţistului Antidrog, Editura Ministerului de Interne, 1993, pag. 12

70
prevederilor internaţionale în domeniu. Astfel, în conţinutul acestei legi îşi are
locul şi reglementarea expresiei “livrare supravegheată”.
Definiţia este umrătoarea: Livrarea supravehgeată – metoda folosită de
instituţieile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul
procurorului care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de
droguri sau precursori, suspecţi de a fi ilegale, sau de substanţe care au înlocuit
drogurile sau precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al
identificării persoanelor implicate.
Livrarea supravehgeată cu substituire drogurilor – este cea care are loc
atunci când drogurile expediate prin contrabandă în containere sunt înlocuite cu
substanţe ce seamănă cu ele, fără a fi totuşi mărfuri de contrabandă. Această
substituire poate fi parţială sau totală în funcţie de legislaţia aplicabilă şi
procedurile legale. Containerul care cuprinde produsele ce înlocuiesc drogurile
este apoi livrat la destinaţie în mod obişnuit şi procedurile respresive se
derulează în continuare, aşa cum s-a prevăzut.
Această metodă de livrare este denumită în anume ţări LIVRARE
SUPRAVEHGEATĂ CURATĂ.
Livrarea supravegheată internă – presupune descoperirea unei operaţii de
contrabandă sau relevarea faptelor refritoare la ea de către ţara de destinaţie,
care poate decide acţionarea, în coordonare cu ţara de origine sau de tranzit,
pentru a asigura libera trecere a expediţiei sau curierilor, dacă este cazul.
Livrarea supravegheată externăi – presupune descoperirea contrabandei
sau relevarea faptelor referitoare la ea de către alte autorităţi decât cele din ţările
de destinaţie ce hotărăsc să acţioneze în coordonare cu autorităţile ţării de
destinaţie. Ţările participante la operaţie se pun de acord pentru a permite
livrarea mărfurilor expediate şi dacă este cazul, trecerea curierilor din ţările de
origine în ţările de destinaţie şi prin ţările de tranzit. Operaţiile şi metodele celor
care se consacră contrabandei şi traficului ilicit de droguri devin mai hotărâte,
mai complexe şi mai perfecţionate.
Cele mai bune ocazii de livrări supravegheate sunt acelea care se prezintă,
atunci când funcţionari ai serviciilor de detecţie şi reprimare descoperă droguri
disimulate în transporturile de mărfuri care se deplasează fără a fi însoţite de
curieri, fie că este cazul, de exemplu al unor transporturi facturate, bagaje
neînsoţite, vehicule cu motor neînsoţite sau transporturi poştale obişnuite.
Dacă nu se recurge la livrări supravegheate, această depistare va avea în
mod normal ca rezultat reuşirea confiscării produsului de contrabandă, dar cei
care fac acest tip de contrabandă nu vor fi identificaţi, iar organizaţia care este la
originea contrabandei nu va pierde decât drogul.
Măsurile pe care poliţiştii sreviciilor de detecţie şi reprimare trebuie să le
ia pentru exploatarea depistărilor de acest fel prin intermediul livrărilor
supravegheate au multe caracteristici comune, chiar dacă depistarea se referă la
un transport facturat sau la un transport poştal obişnuit ori dacă livrarea
supravegheată este internă sau externă ori însoţită de substituirea drogurilor, de

71
exemplu. Astfel, oricare ar fi modul de traficare a drogurilor, organizarea unei
livrări supravehgeate necesită conlucrări perfecte între toţi factorii implicaţi,
cunoaşterea amănunţită a tuturor aspectelor legate de operaţiunea în cauză şi
schimbul operativ de informaţii.1
Nu de puţine ori, intervenţia în momente inadecvate ori apariţia pe traseul
traficanţilor a altor organe decât cele angrenate în acţiune au compromis întreaga
cauză.
Desigur este foarte important să fie descoperiţi “deaalerii”, “catârii” şi
consumatorii de droguri, precum şi “shotgunii” şi “aseguaratorii”. Dar pentru a
se reuşi eradicarea acestui fenomen extrem de nociv – traficul de droguri, este
necesară destrămarea reţelelor criminale prin identificarea şefilor acestora, a
celor care organizează, finanţează şi conduc traficul de droguri.

3. CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI

Pentru descoperirea şi ridicarea mijloacelor materiale de probă, un rol


important îl arecercetarea la locul faptei, la locul săvârşirii infracţiunii.
Considerată “partea cea mai importantă a instrumentării cauzei penale” 2,
cercetarea la faţa locului precede în timp, celelalte activităţi de urmărire penală
şi în cazul traficului de stupefiante.
Această activitate este condiţionată de modalităţile normative faptice de
comitere, respectiv dacă în raport cu acţiunile desfăşurate de către făptuitori este
necesară efectuarea de constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii
infracţiunii, descoperirea şi fixarea urmelor acesteia, stabilirea poziţiei şi stării
mijloacelor materiale de probă ori a împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
În cazul traficului de droguri se impune efectuarea cercetării la faţa
locului atunci când activitatea infracţională a constat în producerea
stupefiantelor sau toxicelor, experimentarea acestora, cultivarea plantelor ce
conţin astfel de substanţe în scop de prelucrare, organizarea sau îngăduirea
consumului în anumite locuri.
Alteori, aşa cum am arătat, traficul de stupefiante se săvârşeşte în concurs
cu infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei şi contrabandă, situaţie în care

1
Manualul Poliţistului Antidrog, Editura Ministerului de Interne, 1993, pag. 128
2
V. Bercheşan, C. Pletea – „Drogurile şi traficanţii de droguri”, pag. 274

72
cercetarea la faţa locului împrumută aspecte specifice investigării unor astfel de
fapte, particularizate prin aspectul lor material.
În mod similar se pune problema şi în cazul săvârşirii infracţiunii de trafic
de stupefiante în concurs cu infracţiunea de furt.
În accepţiunea de “loc al faptei” intră următoarele:
 locurile şi fabricile sau unităţile care produc, prepară ori condiţionează
medicamentele pe bază de stupefiante sau toxice şi împrejurările
acestora;
 laboratoarele de analiză chimică şi control al unor asemenea
medicamente şi vecinătăţile acestora;
 unităţile de învăţământ cu profil medico-sanitar, uman sau veterinar şi
chimic;
 unităţile medico-farmaceutice, policlinici, dispensare umane ori
veterinare;
 depozite de materii prime sau de produse intermediare sau finite şi
zonele înconjurătoare;
 unităţile de comerţ exterior specializate în importul sau exportul de
stupefiante;
 terenurile cultivate cu plante ce conţin substanţe toxice sau stupefiante;
 punctele de trecere a frontierei şi zonele limitrofe, precum şi zona de
frontieră pe unde s-au introdus sau s-a încercat introducerea produselor
sau substanţelor stupefiante, psihotrope ori toxice;
 locurile de cazare sau distracţie, cum ar fi: hotelurile, motelurile,
baruri, discoteci, cazinouri;
 porturi, aeroporturi, staţii de cale ferată;
 mijloace de transport auto, navale, aeriene, folosite pentru traficul
ilicit;
 unităţile şcolare, cămine, campusuri universitare, unde s-au semnalat
consumul şi alte operaţii interzise privind circulaţia stupefiantelor.
Echipa care examinează din punct de vedere criminalistic locul faptei
trebuie să fie dotată cu trusa de reactivi pentru testarea stupefiantelor, sonde de
control, aparatură pentru radiografierea unor obiecte în care sunt ascunse
drogurile, aparatură de fotografiere, filmare, videofilmare.
De asemenea, în raport cu situaţia concretă din fiecare caz în parte, din
echipa de cercetare trebuie să facă parte şi specialişti în domeniu, specialişti
auto, interpreţi.
Ajungând la faţa locului, după luarea măsurilor pregătitoare (informarea
operativă cu privire la situaţia concretă, verificarea modului cum au acţionat
primii sosiţi în câmpul infracţiunii, determinarea modificărilor survenite iniţial
la locul faptei, delimitarea locului de cercetat, organizarea pazei locului
respectiv, identificarea martorilor oculari şi a suspecţilor, stabilirea metodelor
concrete de examinare), echipa de cercetare va proceda la:

73
 luarea măsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu stupefiante sau toxice;
 fotografierea sau videofilmarea produselor ori substanţelor descoperite
în locurile unde au fost ascunse sau depozitate şi a persoanelor
implicate în traficul ilicit. În mod similar se procedează când
cercetarea la faţa locului se execută în laboratoarele clandestine de
prelucrare sau experimentare a drogurilor;
 descoperirea obiectelor corp delict şi a urmelor vizibile;
 descoperirea pe membrele superioare şi inferioare ale consumatorilor
de înţepături, cruste, cicatrici;
 efectuarea percheziţiei coprporale asupra persoanelor implicate găsite
la faţa locului, în vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte şi
înscrisuri ce pot dovedi activitatea infracţională şi servi ca mijloc de
probă;
 folosirea câinilor special dresaţi pentru depistarea stupefiantelor.
Acţiunile şi activităţile mai sus enumerate se exercită în aşa numita FAZĂ
STATICĂ a cercetării locului faptei.
În FAZA DINAMICĂ a cercetării la faţa locului, se execută următoarele
activităţi:
 examinarea amănunţită de către medic a persoanelor despre care există
indicii ori prezintă simptome că se află sub influienţa consumului de
stupefiante, acest control de specialitate impunându-se cu acuitate, mai
ales în vederea recoltării probelor biologice (sânge, urină) în timp util
şi luării măsurilor medicale reclamate în situaţia de fapt constatată;
 căutarea, relevarea, fixarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme ce
par a avea legătură cu cauza;
 efectuarea de fotografii sau înregistrări video de detalii, îndeosebi
asupra urmelor injecţiilor, a resturilor de ţigări ori a pulberilor de
stupefiante, a reţetelor şi a altor înscrisuri ce probează existenţa faptei
şi participaţia diferitelor persoane la derularea activităţii infracţionale;
 examinarea ţinutei vestimentare şi a altor obiecte aparţinând
făptuitorilor;
 examinarea minuţioasă a bagajelor, coletelor, urmărindu-se
descoperirea pereţilor dubli, a capacelor
În timpul cercetării la faţa locului nu trebuie omisă activitatea de căutare,
identificare, relevare, fixare şi ridicare a urmelor digitale de pe înscrisurile
descoperite, fie alte produse în care sunt ascunse drogurile.
Din analiza fenomenului infracţional în materie de stupefiante şi toxice
rezultă că marea majoritate a drogurilor ce fac obiectul traficului ilicit, sunt
ascunse în mijloacele de transport folosite de traficanţi (autoturisme, vagoane de
tren, nave maritime şi fluviale, aeronave), acestea oferind posibilităţi variate de
ascundere şi camuflare a acestora.

74
Locurile şi modurile de ascundere a drogurilor folosite în traficul ilicit le-
am analizat pentru fiecare mijloc de transport în parte, în Capitolul II al acestei
lucrări.
În situaţia în care activitatea infracţională s-a derulat, în tot sau în parte, în
fabrici, depozite, laboratoare sau spitale vor fi examinate în detaliu dulapurile,
farturile şi sertarele cu medicamente, reactivi, solvenţi şi alte produse chimice
existente, ambalaje sau recipiente în care se află produse chimice existente,
ambalaje sau recipiente în care se află produsele finite ori intermediare, materiile
prime.
O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii şi ridicării în vederea
cercetării fiolelor sparte, seringilor, sticlelor sau altor ambalaje din sticlă, mai
ales a celor care nu au etichetă.
Trebuie, tot cu acest prilej, să se urmărească existenţa şi modul de
justificare a reţetelor cu timbru sec, în conformitate cu evidenţele ţinute la locul
unde s-a comis infracţiunea. Procedând în acest mod se oferă posibilitatea
stabilirii ulterioare atât a realităţii celor înscrise în evidenţă, cât şi legalitatea
evidenţelor descoperite.
În locurile în care se cultivă plante ce conţin stupefiante sau toxice, pe
lângă celelalte activităţi, se va proceda la măsurarea cu exactitate a suprafeţei
cultivate şi densitatea plantelor pe aria de cultură, acestea urmând apoi a fi
confruntate cu datele înscrise în autorizaţie şi în evidenţe. De asemenea,
cercetarea trebuie extinsă şi la suprafeţele limitrofe, inclusiv la construcţiile şi
amenajările existente pe aceste locuri.
Ca regulă generală, toate produsele ori substanţele stupefiante sau toxice
ori cele care prezintă suspiciuni în apartenenţa la acestea, trebuie ridicate pentru
cercetări. Se va proceda în mod obligatoriu la ridicarea tuturor materialelor
utilizate de către făptuitori. Atât produsele cât şi substanţele stupefiante ori
toxice care au făcut obiectul activităţii ilicite, cât şi echipamentele sau
instrumentele utilizate sau destinate a fi folosite în orice fel la comiterea
infracţiunilor sunt supuse confiscării.1
Pentru ca elementele de fapt să poată dobândi valoare de probă,
constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului să fie consemnate în
mijloacele de probă prevăzute de legea procesoral penală, respectiv procesul
verbal, fotografiile executate cu această ocazie, schiţa locului faptei, filmul sau
înregistrările pe bandă videomagnetică.
Din cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului trebuie să
rezulte, în principal, următoarele:
 data şi locul întâlnirii;
 calitatea, numele, prenumele şi unitatea din care fac parte membrii
echipei de cercetare, dacă este cazul, numele şi prenumele, instituţia de
unde provin specialiştii;
 temeiul de fapt al efectuării activităţii;
1
Codul penal al României, art. 118

75
 temeiul de fapt al efectuării cecetării la faţa locului, rezultat din
menţionarea modului de sesizare şi conţinutul sitetizat al sesizării;
 datele de identificare a martorilor asistenţi;
 constatările făcute la faţa locului: amplasarea locului unde s-a săvârşit
infracţiunea, identitatea făptuitorlor, activitatea desfăşurată de aceştia,
măsurile luate pentru întreruperea activităţii ilicite;
 urmele descoperite, fixate, ridicate şi ambalate, cu precizarea exactă a
locurilor drogurilor, aspectul lor exterior, culoarea, cantităţile, modul
de ambalare şi prezentare;
 rezultatul testării cu ajutorul trusei pentru detecţia rapidă a
stupefiantelor;
 explicaţiile făptuitorului cu privire la natura produselor sau
substanţelor descoperite, provenienţa acestora, modul în care a intrat în
posesia acestora sau le-a produs, experimentat, transportat;
 menţiunea despre urmele şi mijloacele materiale de probă ridicate în
vederea cercetărilor;
 menţiunea despre efectuarea fotografiilor judiciare şi a schiţei locului
faptei;
 precizarea dacă a fost folosit câinele de urmărire şi rezultatul obţinut;
 ora începerii şi ora terminării cercetării la faţa locului;
 observaţiile martorilor existenţi şi obiecţiile făptuitorului;
 numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal şi destinaţia
acestora.1

1
V. Bercheşan, C. Pletea – „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 376-282

76
Ministerul de Interne Exemplar nr. 3
Inspectoratul General al Poliţiei
Centrul Zonal de Combatere
a Crimei Organizate Bacău
nr. 270 din 20.09.2002

Proces-verbal
de constatare a infracţiunii flagrante

Anul 2002, luna septembrie, ziua 20, ora 21.45, municipiul Bacău.
Subcomisar ALDEA ION şi inspector principal BARBU DAN, ambii
din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate Bacău.
Astăzi, data de mai sus, am fost sesizaţi telefonic de către o
persoană de sex masculin care a refuzat să se identifice, despre faptul
că în faţa Hotelului Moldova din Bacău se află autoturismul marca Ford
cu nr. BC-01-XYZ, care în torpedou are o anumită cantitate de droguri ce
urmează a fi distribuită de proprietarul autoturismului în clubul de noapte
“XXL” din Bacău.
Având în vedere sesizarea, în temeiul art. 465 C.p.p., împreună cu
procurorul DAVID ION, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bacău, inspector POPA ADRIAN, ne-am deplasat în faţa Hotelului

77
Moldova unde am identificat autoturismul marca Ford, culoare neagră, cu
numărul BC-01-XYZ , care era parcat în partea dinspre Biserica
Ortodoxă şi orientat cu faţa spre magazinul “CHIC BOUTIQUE”.
Lângă autoturism se afla parcat un microbus cu numărul SV-02-
TUR, de culoare albă şi o rulotă acoperită, parcată pe spaţiul verde.
Deplasarea la locul respectiv s-a efectuat cu autoturismul unităţii
noastre numărul BC-21-POL în care am rămas pentru supravegherea
zonei până la apariţia proprietarului autoturismului.

PROCUROR ORGAN DE POLIŢIE SPECIALIST MARTORI


DAVID ION SUBCOMISAR CRIMINALIST FULGA ION
ALDEA ION ENEA DAN GOIA ADRIAN

INSPECTOR PRINCIPAL
BARBU DAN

INSPECTOR
POPA ADRIAN

AGENT
MARIN VASILE
În jurul orei 21.30, de autoturismul supravehgeat s-a apropiat un
bărbat în jurul vârstei de 35-40 de ani, îmbrăcat cu o scurtă de piele
grena, blugi şi ciocate grena, care a deschis autoturismul şi a început
manevrele de plecare.
Am procedat la încercuirea acestuia, ne-am declinat calitatea şi am
legitimat proprietarul autoturismului, ocazie cu care am constatat că se
numeşte POPESCU VALTER, născut la data de 21.1.,1965 în Bucureşti,
B-dul Carol nr. 51, sector 2 Bucureşti, domiciliat în prezent în Bacău, str.
G. Bacovia nr. 2.
În prezenţa martorilor-asistenţi, cu acordul proprietarului
autoturismului, am procedat la percheziţionarea autoturismului acordând
atenţie în mod special torpedoului, ocazie cu care am găsit un pachet în
greutate de 460 gr., ambalat într-o pungă de plastic de culoare roşie, ce
conţinea două colete mai mici: unul cu o substanţă pulverulentă de
culoare bej-maroniu, cu miros înţepător în cantitate de 410 gr. şi într-o
cutie de plastic de culoare verde au fost găsite un număr de 63
comprimate ce prezentau o linie mediană pe o faţetă, iar pe cealaltă
secera şi ciocanul.
Atât substanţa cât şi comprimatele au fost fixate fotografic de către
specialistul criminalist, atât în momentul descoperirii cât şi ulterior, cu
ocazia identificării acestora. Acestea au fost introduse într-o pungă de
plastic care a fost sigilată cu sigiliul MI295-62, urmând să fie înaintate
laboratorului de analiză droguri din cadrul IGP pentru stabilirea cu
exactitate anatorii substanţelor identificate în autoturismul BC-01-XYZ.

78
POPESCU VALTER, proprietarul autoturismului, cu privire la
substanţele găsite în autoturismul propriu, a declarat următoarele:
“la data de 02.09.2002, fratele meu POPESCU EDI, domiciliat în
Bucureşti, angajat al companiei TAROM, mi-a dat pachetul cu
substanţele respective spunându-mi că în data de 20.09.2002, orele
22.00 să le predau în discoteca “XXL” unui bărbat care mă va aştepta la
masa nr. 20 şi care se numeşte COBRA şi are tatuat pe braţul drept un
şarpe.

PROCUROR ORGAN DE POLIŢIE SPECIALIST MARTORI


DAVID ION SUBCOMISAR CRIMINALIST FULGA ION
ALDEA ION ENEA DAN GOIA ADRIAN

INSPECTOR PRINCIPAL
BARBU DAN

INSPECTOR
POPA ADRIAN

AGENT
MARIN VASILE
Tot în aceeaşi seară urma să primesc o anumită suma de bani pe
care trebuia să o păstrez până vine fratele meu la Bacău.
Am primit asigurări că la discoteca “XXL” nu acţionează organele
de poliţie şi nu o să am nici o problemă. Nu am consumat niciodată
droguri şi de aceea am considerat că este doar o afacere pentru care voi
primi nişte bani.”
Atât declar, susţin şi semnez.

Semnătura
___________________

Martorul FULGA ION declară următoarele:


“La data de 20.09.2002, ora 22.00, am fost solicitat de organele de
poliţie să particip în calitate de martor la cercetarea unei fapte
antisociale. În acest sens, în aceeaşi zi, la ora 20.30, am plecat
împreună cu organele de poliţie în faţa Hotelului Moldova din Bacău. La
ora 21.30, organele de poliţie au legitimat un cetăţean care a declarat că
se numeşte VALTER POPESCU şi care a acceptat să i se
percheziţioneze autoturismul marca Ford cu numărul BC-01-XYZ.
La percheziţie s-a descoperit în torpedoul maşinii o pungă de
plastic de culoare roşie care conţinea două colete mai mici: unul cu praf
de culoare maronie – heroină – şi o cutie cu mai multe comprimate de
culoare albă cu inscripţia secera şi ciocanul – ecstassy.

79
Aceste substanţe au fost reţinute de roganele de poliţie iar
proprietarul a declarat că le are de la fratele său din Bucureşti”.
Atât declar, susţin şi semnez.

Semnătura
___________________

Martorul GOIA ADRIAN declară următoarele:


“La data de 20.09.2002, orele 20.00, am fost solicitat de organele

PROCUROR ORGAN DE POLIŢIE SPECIALIST MARTORI


DAVID ION SUBCOMISAR CRIMINALIST FULGA ION
ALDEA ION ENEA DAN GOIA ADRIAN

INSPECTOR PRINCIPAL
BARBU DAN

INSPECTOR
POPA ADRIAN

AGENT
MARIN VASILE
de poliţie să particip în calitate de martor la cercetarea unei fapte de
natură antisocială.
În ziua de 20.09.2002 am plecat împreună cu organele de poliţie la
faţa locului, adică în faţa Hotelului Moldova din Bacău. La orele 21.30,
organele de poliţie au legitimat un cetăţean de vreo 36 de ani îmbrăcat în
piele grena, care se numeşte VALTER POPESCU şi care a acceptat să I
se percheziţioneze autoturismul marca Ford cu numărul BC-01-XYZ. În
maşină, mai exact în torpedou s-a gpsit o pungă roşie care conţinea
heroină şi pastile ecstassy. Substanţele au fost reţinute de organele de
poliţie iar POPESCU a declarat că nu consumă droguri şi că acestea
sunt de la fratele său din Bucureşti şi că le-a primit pentru o afacere”.
Atât declar,susţin şi semnez.

Semnătura
__________________________

Cu ocazia percheziţiei şi a activităţilor efectuate de către organele


de poliţie pentru verificarea sesizării au fost ridicate în vedera cercetărilor
cantitatea de 410 gr. substanţă puverulentă de culoare bej-maroniu cu
miros înţepător şi 63 comprimate de culoare albă ce prezentau o linie
mediană pe o faţetă şi inscripţia secera şi ciocanul pe cealaltă, urmând
să fie înaintate laboratorului de analiză droguri din cadrul IGP.
Pe timpul constatării nu au fost distruse, deteriorate sau aduse în
stare de neîntrebuinţare bunuri, obiecte, valori sau înscrisuri.

80
Cu ocazia cercetării nu au fost identificate alte bunuri, obiecte,
valori, înscrisuri ce să prezinte interes pentru organele de poliţie şi nu au
fost ridicate altele decât cele mai sus menţionate.
Cercetarea a început la ora 21.40 şi s-a terminat la ora 22.50, fiind
efectuată în condiţii de iluminat artificial.
Au fost efectuate fotografii cu aparatul foto marca RICHON şi film
KODAK-COLOR 90 DIL.

PROCUROR ORGAN DE POLIŢIE SPECIALIST MARTORI


DAVID ION SUBCOMISAR CRIMINALIST FULGA ION
ALDEA ION ENEA DAN GOIA ADRIAN

INSPECTOR PRINCIPAL
BARBU DAN

INSPECTOR
POPA ADRIAN

AGENT
MARIN VASILE
Persoana în cauză nu are de făcut nici un fel de obiecţii cu privire
la modul în care a fost făcută constatarea, cu privire la modul în care a
fost efectuată cercetarea, şi nici cu privire la cele consemnate în
prezentul proces verbal.
De asemenea, martorii asistenţi nu au făcut observaţii cu privire la
modul cum a fost făcută constatarea, cercetarea şi consemnările în
procesul-verbal.
Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în trei exemplare.

81
PROCUROR ORGAN DE POLIŢIE SPECIALIST MARTORI
DAVID ION SUBCOMISAR CRIMINALIST FULGA ION
ALDEA ION ENEA DAN GOIA ADRIAN

INSPECTOR PRINCIPAL
BARBU DAN

INSPECTOR
POPA ADRIAN

AGENT
MARIN VASILE

4. EFECTUAREA PERCHEZIŢIEI

În anchetarea traficului de stupefiante, printre primele acte de urmărire


penală efectuate se află percheziţia, alta decât cea realizată în cazul flagrantului.
În asemenea situaţii percheziţia trebuie efectuată cu rapiditate,
operativitate, realizându-se elementul surprinză, fără a se neglija problemele de
detaliu. Se recomandă ca înainte de declanşarea percheziţiilor să se analizeze
tmeinic scopul acestora şi să se aprecieze dacă el nu poate fi realizat prin alte
mijloace mai eficiente.
Momentul efectuării percheziţiilor trebuie ales cu multă grijă, de regulă,
atunci când cercetările ajung în stadiul în care există convingerea că vor putea
obţine maximum de probe.1
Cunoaşterea persoanelor ce trebuie percheziţionate este obligatorie şi
presupune, pe lângă obţinerea unor date legate de nume, prenume, profesie, şi
aflarea unor date referitoare la modul de viaţă, anturajul şi cercul de prieteni,
locurile mai intens frecventate, vicii, temperament.
În cazul străinilor ori a persoanelor fără cetăţenie care nu domicliază pe
teritoriul României, este necesară verificarea faptului dacă acestea sunt date în
urmărire prin INTERPOL, dacă acestea sunt traficanţi de stupefiante, dacă au
săvârşit fapte de acest gen pe teritoriul altor state, data intrării în ţară şi punctul
de frontieră pe unde au intrat pe teritoriul naţional, mijlocul de transport folosit,
1
C. Suciu – „Criminalistica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 560

82
itinerariul parcurs şi persoanele pe care le-au contactat de la intrarea în
România, locurile unde au fost cazate, deplasările făcute în anumite localităţi şi
frecvenţa acestor deplasări.
Percheziţia, chiar dacă este efectuată în cadrul actelor premergătoare,
documentarea începerii urmăririi penale, în cazul străinilor nu poate fi
declanşată decât după obţinerea aprobărilor necesare.
În legătură cu scopul percheziţiei, aceasta vizează în general
următoarele:
 depistarea unor produse ori substanţe stupefiante;
 găsirea unor produse ori substanţe stupefiante;
 găsirea instalaţiilor pentru producerea sau condiţionarea unor astfel
de substanţe;
 identificarea ustensilelor folosite de toxicomani în administrarea
unor astfel de substanţe;
 identificarea unor bunuri sau valori obţinute în urma traficului ilicit;
 identificarea unor bunuri sau valori obţinute contrar dispoziţiilor
legale în vigoare (arme, muniţii, explozivi, metale preţioase)1;
Pe baza unui studiu atent trebuie să se realizeze cunoaşterea prealabilă a
locurilor de percheziţionare şi în special al celor de ascundere, în funcţie de care
se stabileşte numărul membrilor din echipă care va acţiona, ca şi dotarea
tehnico-materială a acestora.
Practica recomandă ca şi la efectuarea acestei activităţi să fie folosiţi
câinii de urmărire, special dresaţi pentru depistarea stupefiantelor.
În ceea ce priveşte efectuarea pecheziţiei la cetăţenii străini, aceasta
prezintă o particularitate care constă în folosirea unor interpreţi, translatori
autorizaţim care să mijlocească comunicara între organele de urmărire penală şi
străinii în cauză.
Înainte de începerea căutărilor în încăperi anexe, este obligatorie
efectuarea percheziţiei corporale.
Fotografierea drogurilor descoperite ori a produselor sau substanţelor
susceptibile de a fi droguri, a locurilor de ascundere şi a instalaţiilor utilizate în
producerea acestora este utilă atât pentru documentarea activităţii infracţionale
cţt şi pentru instruirea organelor de urmărir penală, angrenate în lupta pentru
combaterea şi eradicarea acestui cumplit flagel al omenirii.
Ţinând cont de marea diversitat a locurilor unde se efectuază căutările,
atnţia celor care efectuează percheziţia trebuie să fie îndreptată şi asupra părţilor
componente ale imobilului:
- examinarea pereţilor pentru a observa omogenitatea materialului de
construcţie, tencuieli şi zigrăveli, inclusiv sub aspectul existenţei
unor nuanţe diferite de culori;
- verificarea modului de fixare a parchetului, duşumelei;

1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Tratat de metodică criminalistică”, pag.312

83
- examinara în detaliu a obiectelor de mobilier, de exemplu
recompartimentări, dublarea părţilor laterale, confecţionarea unor
sertare, retapiţarea unor piese;
- examinarea tocurilor de la uşi;
- verificarea caloriferelor, sobelor;
- verificarea obiectelor de uz casnic, acestea oferind multiple
posibilităţi de ascundere şi camuflare;
- examinarea minuţioasă a balustradelor, nişelor, cămărilor,
debaralelor şi celorlalte anexe din gospodărie;
- căutarea şi examinarea locurilor şi ambalajelor în care se păstrează
alimente – zahăr, făină, orez, griş – precum şi a locurilor unde se
păstrează combustibilul lichid sau solid: butoai, bidoane, grămezi
de cărbuni sau stive de lemne;
- în exteriorul imobilului ori în terenurile ce înconjoară terenurile,
trebuie controlate obiectele existente la suprafaţa terenului,
construcţiile, materialele ce ar putea servi drept ascunzători sau
pentru recunoaşterea locurilor unde au fost îngropate drogurile ori
anumite substanţe folosite la producerea acestora.
Atunci când percheziţia s extinde şi asupra mijlocului de transport folosit
de traficant se impune examinarea riguroasă a autovehiculelor în vederea
descoperirii ascunzătorilor amenajate meşteşugit, este necesar să se apeleze la
unii mecanici sau tinichigii auto, evitându-se riscul degradării autovehiculelor în
cauză, daorită necunoaşterii modului de demontare a unor subansamble.
Produsele sau substanţele toxice sau stupefiante trebuie ambalate cu grijîă
pentru a se evita deteriorarea lor. În mod similar se va proceda cu sringile,
fiolele folosite, vasele (sticle, recipiente) şi resturile de ţigări suspecte de
conţinut de stupefiante.
Organele de urmărire penală au obligaţia de a consemna în cuprinsul
procesului verbal – principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziţiei:
 anul, luna, ziua şi localitatea unde s-a efectuat percheziţia;
 numele, prenumele, calitatea şi unitatea din care fac parte membrii
echipei;
 baza legală a percheziţiei, numărul şi data emiterii autorizaţiei şi
parchetul car a eliberat-o;
 datele de identificare ale martorilor existenţi;
 adresa unde se găseşte locul percheziţionat;
 persoanele găsite la locul percheziţiei şi calitata lor faţă de
proprietarul imobilului sau cel care foloseşte locuinţa respectivă;
 menţiune despre faptul că organele de urmărire penală s-au
legitimat, au arătat scopul sosirii în locuinţă şi au arătat autorizaţia
de percheziţie;

84
 menţiune despre solicitarea expresă făcută percheziţionatului ori
reprezentantului acestuia de a prezenta produsele, substanţele,
obiectele, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza;
 consemnarea răspunsului – la persoana a II-a singular – persoanei
percheziţionate la solicitarea organelor de urmărire penală;
 configuraţia imobilului, precizarea numărului de încăperi şi
destinaţia acestora;
 locurile percheziţionate şi activităţile de căutare desfăşurate;
 drogurile descoperite, inclusiv locurile şi modul în care au fost
găsite sau, după caz, produsele ori stubstanţele ce trezesc suspiciuni
cu privire la conţinutul acestora;
 instalaţiile, instrumentele ori ustensilele de laborator descoperite;
 înscrisurile şi valoril găsite, cu precizarea caracteristicilor de
individualizare şi a locurilor unde se aflau;
 menţiune despre faptul că în afara produselor, substanţelor,
obiectelor, înscrisurilor descopeite şi ridicate în vederea cercetărilor
din locurile percheziţionate nu s-au mai ridicat alte bunuri,
înscrisuri sau valori;
 menţiune despre fotografiile efectuate cu ocazia percheziţiei;
 ora începerii şi ora terminării percheziţiei precum şi condiţiil de
luminozitate în care s-a efectuat;
 observaţiile martorilor asistenţi, a celorlalţi participanţi şi obiecţiile
pecheziţionatului cu privire la cele consemnate în procesul verbal;
 numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal de
percheziţie şi destinaţia acestora, obligatoriu un exemplar fiind lăsat
persoanei percheziţionate.1
Este absolut necesară remarca potrivit căreia în cuprinsul procesului
verbal de prcheziţie este obligatorie consemnarea denumirii originale a
produselor sau substanţelor descoperite, în limba în care este scrisă.
Cu ocazia efectuării percheziţiei, pot fi ridicate şi anumite înscrisuri şi
obiecte care au legătură cu fapta cercetată, însă această activitate poate fi
efectuată şi separat.
Înscrisurile găsite cu ocazia efectuării percheziţiilor corporale şi
domiciliare, cele ridicate la cercetarea la faţa locului, pot constitui mijloace
materiale de probă în dovedirea vinovăţiei uneia sau mai multor persoane.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde înscrisurilor găsite la traficanţii de
stupefiante proveniţi din rândul cetăţenilor străini (scrise în alte limbi precum:
turca, araba, japoneza) sau cu texte cifrate, care necesită a fi traduse de
traducători utorizaţi. Pe asemenea înscrisuri se pot găsi şi urme de substanţe sau
digitale ale persoanelor care au participat la săvârşirea infracţiunii de trafic de
stupefiante.
1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, pag.288

85
5. RIDICAREA DE OBIECTE ŞI ÎNSCRISURI

În legătură cu ridicarea de obiecte şi înscrisuri este de menţionat faptul că


în activitatea practică organele de urmărire penală se pot confrunta cu trei
situaţii:
a) Când persoana căreia i se solicită predarea obiectelor sau
înscrisurilor acceptă acest lucru, activitatea organelor de urmărire
penală se rezumă la ridicarea acestora pe bază de dovadă;1
b) Deşi persoana căreia i s-a solicitat în mod expres să predea
obiectele şi înscrisurile recunoscute că se află în posesia lor, dacă
refuză să le prezinte, organele de urmărire penală vor proceda la
ridicarea silită;2
c) Persoana căreia i s-a cerut în mod expres predarea obiectelor
şi înscrisurilor ce interesează cauza neagă deţinerea acestora, caz în
care se recurge la efectuarea percheziţiei, după regulile cunoscute.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este o activitate de sine stătătoare ce se
poate efectua şi în afara percheziţiei.
În legătură cu obiectele supuse verificării şi ridicării în vederea
cercetprilor, în categoria acestora se include, în afara produslor sau substanţelor
stupefiante ori toxice ce constituie obicetul traficului ilicit, lucrurile care au
servit sau au fost destinat să servască la comiterea faptei, dacă aparţin
infractorului, bunurile care au fost date pentru a determina săvârşira infracţiunii
sau pentru a răsplăti pe infractor, lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea
traficului.
Înscrisurile ce pot servi la aflarea adevărului sunt următoarele:3
- reţetele cu timbru sec în care sunt menţionate diagnostice ireale;
- caietele pentru evidenţa folosirii formularelor cu timbru sec;
- registrele pentru evidenţa mişcării produselor şi substanţelor
stupefiante în farmacii;
- condicile de prescripţii medicale destinate exclusiv pentru
stupefiante;
- certificatele de deces ale persoanelor cărora li s-au administrat
stupefiante;
- autorizaţii eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru activităţi cu
substanţe ori produse toxice sau stupefiante în scop uman,
veterinar, industrial sau ştiinţific;
1
Codul de procedură penală al României, art. 97
2
Codul de procedură penală al României, art. 99
3
V. Bercheşan, C. Pletea, „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, pag. 290-291

86
- procesele verbale de distrugere a produselor sau substanţelor toxice
ori stupefiant devenite necorespunzătoare din diferite motive;
- documentaţiil şi buletinele de analiză în cazurile de pierdere a
stupefiantelor sau toxice;
- procesele verbale de restituire către farmacii a stupefiantelor
necunoscute;
- evidenţa toxicomanilor comunicaţi de unităţile sanitare;
- documentele întocmirii cu prilejul intrării-ieşirii din ţară a
persoanelor cercetate pentru trafic de stupefiante, inclusiv
înscrisurile din care rezultă data intrării pe teritoriul naţional,
punctul de frontieră, durata vizitei, ş.a.
Din analiza practicii judiciare rezultă că ridicarea de obiecte şi înscrisuri
nu crază în general probleme deosebite. În schimb, reţinerea şi predarea
corespondenţei ori a obiectelor ce interesează cauza, încredinţată unităţilor
poştale sau d transport, întâmpină serioase probleme, deoarece aceste unităţi
sunt obligate, potrivit legii, să asigure păstrarea secretului corespondenţei, în caz
contrar fapta îmbrăcând aspect infracţional. Din acest considerent, asemenea
activitate constituie o excepţie, recurgerea la un astfel de procedeu fiind absolut
indispensabil aflării adevărului.
Persoana căreia i s-a solicitat în mod expres să predea obiectele sau
înscrisurile, recunoaşte că se află în posesia acestora, dar refuză să le prezinte,
organele de urmărire penală vor proceda la ridicarea silită, închind un proces
verbal, în prezenţa a cel puţin doi martori existenţi.
Regula generală, în ceea ce priveşte desfăşurarea urmăririi penale, constă
în aceea că organul de urmărire penală dispune asupra actelor sau măsurilor
procesuale prin ordonanţă, acolo unde legea prevede aceasta, iar în clelalte
cazuri prin rezoluţie motivată; se consideră că ridicarea corespondenţei trebuie
să se facă dispunând această măsură prin încheiere.
Rezultatul activităţii se consemnează într-un proces verbal care trebuie să
îndeplinească condiţiile de fond şi formă cerute de lega penală procesuală.
Procesul verbal se întocmeşte în două exemplare, unul fiind lăsat unităţii
de poştă sau de transport.
Obiectele şi corespondenţa ridicate în condiţiile precizate, care nu au
legătură cu cauza ce urmează vor fi restituite destinatarului.

6. DISPUNEREA CONSTATĂRILOR
TEHNICO-ŞTIINŢIFICE, MEDICO-LEGALE ŞI A EXPERTIZELOR

87
Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele sun absolut necesare în
cauzeşle penale referitoare la traficul de stupefiante, ele constituind principalele
modalităţi ştiinţifice de dovedire a existenţei stupefiantului.
În activitatea de documentare a activităţii ilicite, valorificarea ştiinţifică a
urmelor şi mijloacelor materiale de probă capătă o importanţă deosebită, de
concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică depinzând, în ultimă
instanţă, posibilitatea dovedirii existenţei infracţiunii.
Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza toxicologică se dispune
pentru a se stabili dacă ,produsul sau substanţa ridicată de la făptuitori este toxic
sau stupefiant, în înţelesul legii ori dacă are în compoziţie stupefiante.1
Identificarea constă în amestecarea unei mici cantităţi din substanţa în
cauză, cu un anumit reactiv care îşi va schimba culoarea în raport cu substanţa
analizată, această metodă fiind cunoscută sub denumirea de „racţie de culuare”.
Rezultatul testării nu constituie mijloc de probă, ci doar un indiciu
orientativ pentru cei prezenţi la faţa locului, chiar dacă testarea este făcută de un
specialist în materie, prezent în echipa de cercetare.
Sarcina identificării stupefiantelor şi toxicelor este de competenţa
specialiştilor şi a laboratoarelor de profil şi numai raportul de constatare tehnico-
ştiinţifică sau de expertiză constituie un mijloc de probă.
În rezoluţia motivată trebuie să se solicite specialiştilor să răspundă la
întrebări ca:
 Dacă substanţa supusă examinării este stupefiant sau conţine
stupefiante?
 În caz afirmativ, despre ce produs este vorba?
 Care este denumirea exactă a substanţei în litigiu?
În raport cu obiectul urmărit, se vor adresa specialiştilor şi întrebări
referitoare la puritate, concentraţie, greutate, umiditate, dacă substanţele au fost
sau nu falsificate.
Analizele de laborator pot ajuta la descoperirea originii stupefiantelor,
precizându-se dacă sunt sustrase dintr-o fabrică ori au altă provenienţă ilicită.
Demonstrarea şi formularea concluzii constatării tehnico-ştiinţifice sau
expertizei toxicologie se face în plan vizual, la aceasta anexându-se
spectograme, fotografii ori alte reprezentări grafice ale rezultatelor obţinute, atât
din analiza probei în litigiu, cât şi din examinarea probei utilizate ca model de
comparaţie.
Specialistul ori expertul toxiologic poate formula următoarele concluzii:
 Cert-pozitivă; de maniera „substanţa supusă examinării ste
cocaina...”
 Cert-negativă; de exemplu „substanţa trimisă spre examinare nu
face parte din categoria stupefiantelor”.

1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Tratat de metodică criminalistică”, Bucureşti, pag. 315

88
 De probabilitate; „substanţa supusă examinării este, probabil,
haşiş.”
 De imposibilitate; „nu se poate stabili dacă substanţa examinată este
stupefiant.”1
Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza fizico-chimică are drept
obiect stabilirea unor urme de substanţe sau produse stupefiante pe obiectele
găsite la diferite persoane (seringi, pipe, pahare, linguriţe).
Acest gen de expertiză se efectuează în general, prin examinare
comparativă ce constă în colaborarea rezultatelor analizelor efectuat asupra
probei în litigiu, cu cele obţinute din analiza probei de comparaţie sau cu datele
privind caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor existente în literatura de
specialitate, sub formă de tabel sau cataloage. Specialiştii vor fi solicitaţi să
răspundă la întrebări de genul:
 Dacă obiectele descoperite asupra anumitor persoane pot fi puse în
evidenţă urme ale unor substanţe?
 În caz afirmativ, care este natura urmelor de substanţă pusă în
evidenţă?
 Dacă urmele evidenţiate provin de la substanţe stupefiante sau
toxice, denumirea exactă a acestora şi dacă fac parte din categoria
celor puse sub control internaţional?
Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza dactiloscopică.
Necesitatea dispunerii acesteia apare atunci când pe diferite ambalaje ale
stupefiantelor ori pe înscrisurile descoperite sun relevate, fixate şi ridicate urme
papilare, iar persoanele asupra cărora au fost găsite neagă fie că au cunoscut
conţinutul ambalajelor, fie că au manipulat drogurile. În astfel de cazuri
specialiştii vor fi solicitaţi să se pronunţe dacă urma şi impresiunea (model de
comparaţie) au fost create de aceeaşi persoană.
Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza grafică şi tehnică a
documentelor.
În timpul examinării înscrisurilor, pe lângă identificarea scriptorului sau a
maşinii la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiştilor li se va cere
să răspundă la probleme cum ar fi:
 Stabilirea autenticităţii şi vechimii înscrisurilor;
 Materialele din care este confecţionat suportul, hârtie, plastic;
 Autenticitatea ştampilelor aplicate;
 Stabilirea provenienţei materialelor.
Constatarea sau expertiza medico-legală. Prin aceasta se poate elucida:
 Dacă persoana supusă examinării este sau nu sub influienţa
consumului de stupefiante?
 Natura stupefiantului consumat?

1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, pag.296

89
 Dacă decesul s-a datorat consumului de droguri?
 Dacă persoana suferă de afecţiunea înscrisă în reţetele cu timbru sec
pe baza cărora au fost eliberate stupefiante?

7. AUDIEREA MARTORILOR

Având în vedere modalităţile diferite în care se poate săvârşi infracţiunea


de trafic de stupefiante, locurile unde se pot comite asemenea fapte şi
multitudinea modurilor de operare folosite de infractori, martorii pot fi
identificaţi din rândul diverselor categorii de persoane.
Cu ajutorul martorilor identificaţi din rândul persoanelor care
supravehgează activitatea în locurile în care se produc, prelucrează sau
condiţionază stupefiante ori toxice, inclusiv cu ceilalţi salariaţi care-şi
desfăşoară activitatea în locurile respective, pot fi lămurit probleme de genul:
- împrejurările în care a fost săvârşită infracţiuna ori numai un
episod al acesteia;
- cantitatea de materie primă introdusă în procesul de fabricaţie ori
după az, de prelucrare sau condiţionare;
- modeul în care erau scoase din unitate surplusurile create;
- cum erau transportate surplusurile de substanţe;
- persoanele implicate în activitatea infracţională şi gradul de
perspicacitate a fiecăreia;
- legăturile persoanelor implicate cu cetăţeni din afara unităţii,
inclusiv dacă i-ar putea recunoaşte în situaţia în care i-ar putea
vedea;
- alte persoane care cunosc despre comiterea faptei.
De asemenea mai pot fi lămurite problme cu privire la desfăşurarea
infracţiunii de trafic de stupefiante ori substanţe toxice:
 cu persoanele care lucrează în locurile unde se cultivă plante ce conţin
substanţe stupefiante sau toxice;
 cu persoanele trecute fictiv în reţetele cu timbru sec ori în videnţele
camerelor de gardă ale spitalelor sau staţiilor de salvare;
 cu martorii care fac parte din rândul medicilor, farmaciştilor ori a altor
categorii de personal medical;
 cu personalul de bord al navelor, aeronavelor, trenurilor;
 martorii identificaţi din rândul persoanelor care deservesc hotelurile,
motelurile, cazinourile.

90
Raportat la diverse situaţii care pot apărea în activitatea practică, în
funcţie de modalităţile, normative şi faptice, de comitere a traficului de
stupefiante, problematica ascultării devine extrem de diversificată.1

8. ASCULTAREA ÎNVINUIŢILOR,
INCULPAŢILOR ŞI A TOXICOMANILOR

Ascultarea învinuiţilor sau a inculpaţilor precum şi a toxicomanilor


prezintă o importanţă deosebită, problematica psihologică a relaţiei dintre
organul de urmărire penală şi cel anchetat este deosebit de complexă.
În acest sens, trebuie acordată o foarte mare atenţie pregătirii ascultării,
supravegherea reacţiilor învinuiţilor sau inculpaţilor precum şi extragerea din
comportamentul acestora a informaţiilor util în vederea folosirii celor mai
eficiente procedee tactice.
Organului de urmărire penală nu trebuie să-i scape nici reacţiile
involuntare ale învinuitului sau inculpatului, care nu pot fi provocate şi nici
mascate (înroşirea feţei, spasmul glatic, tremurul vocii, frământatul mâinilor,
etc.).
Problmatica ascultării diferă de la cauză la cauză, în funcţie de
împrejurările concrete în care s-a săvârşit traficul de stupefiante.
Din declaraţiile învinuitului/inculpatului trebuie să rezulte în principal:
 de unde venea şi încotro se dplasa în momentul depistării;
 provenienţa stupefiantelor, numele şi prenumele persoanei de la care le-a
procurat, locul şi împrejurările în care a avut loc tranzacţia şi preţul de
cumpărare;
 persoanele cărora urma să le predea drogurile;
 persoanele cu care a luat sau urma să ia legătura şi în ce scop;
 suma pe care urma să o încaseze pentru stupefiantele sau serviciile făcute,
de la cine, modalităţil de plată.
Ascultarea traficanţilor de droguri proveniţi din rândul cetăţenilor străini,
aflaţi în tranzit pe teritoriul ţării noastre pe lângă cele arătate, trebuie să ducă la
lămurirea următoarelor probleme:
 legăturile infracţionale, modul cum este organizat traficul ilicit;
 sursa de provenienţă şi destinaţia lor, localitatea, persoana, precum şi
modul în care urma să se facă predarea;
 metodele şi locurile de ascundere a drogurilor în vederea tranzitării lor;
 alibiurile create;
 actele false folosite;

1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, pag. 304

91
 alţi traficanţi cunoscuţi de ei, metodele folosite pentru ascunderea
stupefiantelor, mijloacelor de transport folosite ori pe care le vor folosi în
viitor.
În legătură cu ascultarea toxicomanilor s-a ajuns la concluzia că acestea
trebuie să se facă în conformitate cu regulile de tactică criminalistică privitoare
la ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor. Chiar dacă persoana în cauză nu va fi
trimisă în judecată pentru trafic de stupefiante ea nu va avea nici calitatea de
martor şi nici de parte motivată.
Declaraţia toxicomanului trebuie consemnată pe o coală simplă de hârtie,
din conţinutul ei vor rezulta, în principal, următoarele:
 împrejurările în care a ajuns consumator de stupefiante, cine l-a iniţiat în
această practică şi de când datează autoadministrarea drogurilor;
 natura stupefiantului administrat, doza folosită şi dacă se droghează cu un
singur tip de stupefiant sau cu diferit tipuri;
 de unde şi-a procurat şi îşi procură droguril, cu indicarea persoanelor, a
locurilor şi a preşului plătit pentru doza de stupefiante;
 dacă a fost luat în evidenţa toxicomanilor, anul şi unitatea sanitară care l-a
luat în evidenţă;
 unitatea sanitară unde a fost internat pentru dezintoxicare, perioada şi
tratamentul;
 locurile unde îşi autoadministrează stupefiantele şi dacă mai cunosc şi alte
persoane despre acest lucru;
 cantităţile de droguri pe care le deţine în vederea autoadministrării şi
locurile unde sunt păstrate sau ascunse;
 alte persoane dependente de droguri pe care le cunoaşte, nume, prenum,
domiciliu, sursele de aprovizionare.1
Indiferent de modalitatea în care s-a săvârşit infracţiunea, ascultarea
învinuitului sau inculpatului, trebuie să se lămurească acţiunile desfăşurate de
aceştia pentru pregătirea, derularea, finalizarea activităţii infracţionale, modul de
operare folosit, manoperele folosite pentru ascunderea urmelor infracţiunii,
legăturile infracţionale, persoanele care cunosc despre activitatea ilicită.

8.1. PREZENTAREA PENTRU RECUNOAŞTERE

Este activitatea de tactică criminalistică desfăşurată în scopul identificării


persoanelor, cadavrelor, lucrurilor care au legătură cu cauza, cu ajutorul
persoanei care le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie semnalmentele,
trăsăturile exterioare ale persoanelor sau caracteristicile obiectelor.2

1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 309
2
C. Aioniţoaie, E. Stancu – Prezentarea pentru recunoaştere în „Tratat de criminalistică”, Ed. Carpaţi, Craiova,
1992, pag. 178

92
Fiind o formă concretă de realizare a identificării, prezentarea pentru
recunoaştere se constituie şi nîntr-o metodă eficace de verificare, atât a
versiunilor elaborate în cauză, cât şi a probelor administrate până în acel
moment.
Cu privire la traficul de stupefiante, indiferent de modalităţile de
săvârşire, prezentarea pentru recunoaştere se impune mai als în cazul
identificării persoanelor fie traficanţi, fie consumatori de droguri. De asemenea
se impune identificarea unui cadavru, atunci când decesul s-a datorat
supradozei; ori a unor obiecte aparţinând făptuitorilor, cazuri când traficanţii au
abandonat lucrurile personale pentru a nu fi găsite asupra lor d cătr organele de
urmărire penală ori în hoteluri, căsuţe poştale, magazii pentru bagaje de mână.
Fiinf un rezultat al unor mecanisme psihologice – observare, memorare,
redare, recunoaşterea poate fi mai mult sau mai puţin precisă în desfăşurarea ei.
Pregătirea prezentării pentru recunoaştere trebuie tratată cu atenţie
maximă, posibilitatea apariţiei erorilor fiind mai mare decât la orice altă
activitate.
Desfăşurarea activităţii de recunoaştere trebuie să respecte cu stricteţe
regulile de tactică criminalistică stabilite atât de practica organelor de urmărire
penală cât şi de lietratura de specialitate, cu privire specială asupra grupului de
persoane sau a setului de fotografii după care se face recunoaşterea.
Procesul verbal, care constituie principalul mijloc de fixare a rezultatelor
prezentării pentru recunoaştere, trebuie să cuprindă:
- titlul;
- anul, luna, ziua şi locul unde a fost încheiat;
- numle, prenumele, calitatea celor care au efectuat prezentarea
pentru recunoaştere şi unitatea din care fac parte;
- temeiul de fapt al prezentării pentru recunoaştere;
- persoana ori lucrul prezentat pentru recunoaştere;
- datele de identificare ale martorilor asistenţi;
- datele de identificare a persoanelor din grupul constituit, ori după
caz, datele înscrise pe versoul fotografiilor după care se va face
recunoaşterea;
- menţiune expresă despre faptul că persoanei prezentate pentru
recunoaştere i s-a solicitat să ocupe locul pe care îl doreşte în grup;
- menţiune despre faptul că persoanei chemate să facă recunoaşterea
i s-a atras atenţia să spună adevărul, iar dacă are calitatea de martor
consecinţele pe care le va suporta pentru mărturie mincinoasă;
- modul în care a decurs recunoaşterea, imediat, cu ezitări;
- menţiune despre faptul că după recunoaştere persoana în cauză a
fost legitimată, datele de identificare fiind citite tuturor
participanţilor;
- declaraţiile consemnate la persoana I;

93
- menţiune despre fotografiile judiciare executate, în cazul lucruilor,
locul ocupat în grupul de obiecte unde a fost plasat lucrul prezentat
pentru recunoaştere;
- formula de încheiere etc.1
În legătură cu prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor se cuvine a fi
făcută precizarea că în situaţia uneia sau aceleiaşi persoane urmează să i se
prezinte mai multe persoane, pentru a se asigura obiectivitatea rezultatului
obţinut. Este necesar ca grupul să fie schimbat de fiecare dată, adică ficare
persoană să fie prezentată pentru recunoaştere în alt grup.
În practica organelor de urmărire penală angrenate în lupta antidrog, de
foarte multe ori se recurge la prezentarea pentru rcunoaştere după fotografie.

8.2. CONFRUNTAREA

Constituind tot o ascultare, confruntarea se prezintă şi în cazul traficului


de stupefiante ca un mijloc d verificare a probelor administrate în cauză.
Fectuată în scopul eliminării contrazicerilor esenţiale dintre declaraţiile
persoanelor ascultate anterior cu privire la unul sau acelaşi aspect al cauzei,
confruntarea necesită o pregătire cu totul specială.2
Se recomandă ca recurgerea la confruntare să se facă numai către sfârşitul
cercetărilor, practic atunci când au fost epuizat toate posibilităţile de înlăturare a
contrazicerilor prin efectuarea altor activităţi de urmărire penală şi tactică
criminalistică.
Recurgera la confruntare trebuie să se facă numai atunci când cei care
instrumentează cauza au ajuns la concluzia că o asemenea activitate are toate
şanseşle să conducă la rezultatul scontat, fie eliminarea contrazicerilor senţiale,
fie descoperirea de noi probe.
Persoanei cu ajutorul căreia se încearcă demascarea făptuitorilor ori a
martorilor de rea-credinţă, trebuie să i se aducă la cunoştinţă că urmează să fie
confruntată şi persoanei cu care va fi pusă „faţă în faţă”, reacţiile acesteia
urmând să fie interpretate şi apreciat în raport cu situaţia concretă din cauza
instrumentată. O asemenea persoană trebuie întrebată expres dacă doreşte
confruntarea cu persoanele indicate, răspunsul dat şi siguranţa afişată constituind
indicii srioase că aceasta va dovedi acelaşi comportament şi pe timpul
confruntării.

1
V. Bercheşan, C. Pletea, „Drogurile şi traficanţii de droguri”, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1998, pag. 315
2
C. Aioniţoaie, T. Butoi – Confruntarea - în „Tratat de criminalistică”, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 166-167

94
Raportată la „faima” pe care şi-au creat-o traficanţii de droguri prin
spiritul răzbunător, la interesle puse în joc, inclusiv la „caracatiţa” corupţiei (de
multe ori chiar în rândul celor abilitaţi să prevină şi să combată acest fenomen).
O astfel de atitudine trebuie interpretată în contextul ei real şi nu catalogată dreăt
„nesinceritate” ori „neseriozitate” sau „poziţie oscilantă”.

95