Sunteți pe pagina 1din 3

PAȘI DE COPIL ...

ÎN BIBLIOTECĂ

Prof. CORCIOVEANU MIOARA


Prof. SAVA DIANA IRINA
Grădinița cu P.P. Nr. 8 Bârlad

Copilăria este perioada minunată în care orice vis poate deveni realitate. Printr-o simplă
magie putem călători în lumea poveştilor, putem întâlni zâne, prinţi sau prinţese, animale
fabuloase … Ochii copiilor mereu întrebători, voinţa lor de a afla tot mai mult despre cât mai
multe lucruri ne entuziasmează parcă şi pe noi cei care poate … am uitat cum am fost. Cuvintele
lui Creangă descriu perfect această perioadă minunată: „jocuri şi jucării pline de farmecul şi
hazul copilăresc, parcă îmi saltă şi acum inima de bucurie … Aşa am fost eu la vârsta cea
fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii de când e lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a
zice.” Cheia succesului este capacitatea de a comunica, de a relaționa cu semenii tăi.
Proiectul „Copii, cărți și culoare” se adresează în mod direct copiilor, părinților și
educatorilor. În cadrul proiectului local „Copii, cărți și culori” am desfășurat activitatea nr. 3
„Pași de copil ... în bibliotecă”, unde preșcolarii grupei mijlocii A, împreună cu doamnele
educatoare și însoțiți de câțiva părinți au vizitat Biblioteca Municipală „Casa Naţională Stroe
Belloescu”, Bârlad.

Sub atenta îndrumare a doamnei bibliotecar Hanganu Mihaela, dar și a doamnelor


educatoare, prichindeii au participat la o activitate interactivă realizând un schimb de idei.
Doamna bibliotecară ne-a prezentat cărți frumos ilustrate, ne-a citit diverse povești și i-a învățat
pe preșcolari un joc nou. Copiii au răsplătit informațiile primite prin interpretarea cântecelor
„Vulpea cea șireată”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Broscuțele”, etc., dar şi prin realizarea
dramatizării „Scufiţa Roşie”, ajutându-se de păpuşile-marionete primite de la doamna
bibliotecară. La întrebarea ,,Dacă ai fi un personaj din poveste, cine ai dori să fii?”, copiii
denumesc personajul îndrăgit şi motivează alegerea făcută.

Înconjurați de jucării și cărți copiii au fost curioși să exploreze biblioteca, au răsfoit cărți,
au aflat cum sunt ele așezate, cum poți să le împrumuți, de ce trebuie să citească, de ce trebuie
să le returneze la timp și multe alte informații. Micuții au aflat cum să aibă grijă de cărți și
cum „să le vindece atunci când suferă și au foile desprinse”. Au pus întrebări și au primit
răspunsuri pe înțelesul lor și au aflat că la bibliotecă poți să citești, dar și să te joci, să desenezi
sau să dansezi.

Au fost foarte atraşi de tot ceea ce au găsit acolo, fiind impresionaţi de modul cum este
compartimentat spaţiul: secţia pentru copii şi secţia pentru adulţi. În spaţiul destinat copiilor se
află sala cu colecţiile de cărţi aranjate după diferite criterii, sala de lectură. Doamna bibliotecară
le-a prezentat cea mai mare carte din bibliotecă, dar şi cea mai mică carte. Entuziaști și foarte
curioși copiii au pus întrebări și au primit informații despre serviciile și colecțiile bibliotecii,
despre sala de lectură pusă doar la dispoziția acestora. După ce au primit toate explicaţiile
necesare de la doamna bibliotecară, preșcolarii au promis că vor deveni cititori ai bibliotecii.

Victor Hugo spunea: „Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri”. Prin toate acţiunile
întreprinse în cadrul acestei activităţi am urmărit stimularea interesului copiilor pentru lectură şi
stabilirea unor „relaţii de prietenie” între ei şi carte.

S-ar putea să vă placă și