Sunteți pe pagina 1din 15

PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020 Axa prioritară 4: Incluziunea socială și

combaterea sărăciei. (O.S.) 4.16: Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a


funcționa într-o manieră autosustenabilă. PROGram de Revitalizare a Economiei Sociale – PROGRES, NR:
POCU 449/4/16/126093 Proiect cofinanțat din Programul Operational Capital Uman 2014-2020 Furnizor
de formare profesională: PRO BRIK SOCIETATE COOPERATIVĂ – Formator: Ioana Nedelcu,

Managementul
deşeurilor

Cursant: Costache Roxana-Giorgiana


Cuprins:

1. Operatori în managementul deşeurilor şi identificarea surselor de generare

2. Prognozarea, prelucrarea, depozitarea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor de


ambalaje
Managementul deşeurilor
1. Operatori în managementul deşeurilor şi identificarea surselor de generare

Sesizarea pericolului pe care îl reprezintă acumularea deşeurilor, a declanşat în România


acţiunea de cunoaştere, urmărire şi dorinţa de îmbunătăţire treptată a circuitului deşeurilor, de
la apariţia lor, la sursa, şi până la eliminarea lor finală. În prezent, în practica eliminării
deşeurilor se parcurge însa o perioadă dificilă prin creşterea continuă a cantităţii de deşeuri şi
lipsa mijloacelor tehnice (instalaţii, utilaje adecvate) pentru colectare, prelucrare, reciclare şi
valorificare. Conştientizarea acestei situaţii obligă la eforturi pentru unirea posibilităţilor
interne cu sprijinul extern – material sau financiar – în scopul creării bazelor unui sistem de
gestiune care, în timp, sa conducă la „ecologizarea”, din punct de vedere al deşeurilor, a
tuturor activităţilor.

O strategie coerentă privind gestiunea deşeurilor necesita atingerea mai multor obiective,
printre care se numără:

• cunoaşterea cantităţii şi calităţii deşeurilor produse în România, a producătorilor şi a


proceselor din care acestea rezultă, a traseului şi a destinaţiei finale a acestora;

• reducerea cantităţii de deşeuri la producător, prin intervenţii în tehnologie sau prin


valorificarea acestora printr-o veriga intermediară inclusă între producătorul şi gospodarul de
deşeuri;

• stabilirea, pentru deşeurile a căror apariţie nu se poate evita sau care nu se pot recicla, a
unor modalităţi de eliminare sau reintegrare în mediu, cât mai puţin dăunătoare acestuia.
Pentru punerea în practică a strategiei, este necesară specializarea în domeniul prelucrării
deşeurilor a unor colective de cercetare, proiectare, execuţie, în vederea adaptării pentru
România a unor soluţii moderne, cunoscute pe plan mondial.

Concomitent, trebuie asigurat suportul financiar care să susţină managementul deşeurilor,


precum şi cadrul organizatoric. Se propune cointeresarea în activităţile de reciclare a
deşeurilor, atât a agenţilor economici, cât şi a cetăţeanului, prin instituirea unui sistem de
plăţi şi reducere de taxe în raport cu acţiunile ce conduc la reducerea cantităţii de deşeuri. O
grijă deosebită trebuie acordată educaţiei civile şi ecologice a cetăţenilor.

În acest scop, dar şi în unele acţiuni practice, se poate folosi sprijinul organizaţiilor
neguvernamentale cu profil ecologic. Producerea de deşeuri este rezultatul activităţilor
economice şi gospodăreşti. Cantitatea şi calitatea deşeurilor urbane depinde de standardul de
viaţă şi de modul de consum al populaţiei, iar deşeurile industriale – atât cele periculoase, cât
şi cele nepericuloase – depind de tehnologiile folosite pentru prelucrarea materiilor prime în
cadrul proceselor de fabricaţie. Organizarea gestiunii deşeurilor este responsabilitatea celor
care le-au generat. Producătorii de deşeuri industriale îşi folosesc facilităţile proprii de
colectare/transport, eliminare sau contractează serviciile respective cu firme specializate şi
autorizate conform legii.

În prezent, numărul firmelor specializate în oferirea de servicii de gestiune a deşeurilor


industriale este mic, iar activitatea acestora este limitată, atât ca domeniu, cât şi ca cifră de
afaceri. De aceea, producătorii de deşeuri industriale contractează gestionarea acestora mai
ales cu firmele de salubrizare urbana. Majoritatea deşeurilor de producţie se elimină fie pe
depozitele industriale ale producătorilor, fie pe depozitele reintroduse în circuitul economic
în cadrul aceluiaşi proces tehnologic (reciclarea industrială) ori utilizate ca materii prime
secundare sau combustibile în alte procese tehnologice ale aceleiaşi întreprinderi (acţiuni de
minimizare).

Anumite tipuri de deşeuri sunt vândute ca materii prime secundare altor întreprinderi,
care fie le reciclează direct, fie le pregătesc în vederea reciclării (agenţi economici tip
REMAT). Managementul deşeurilor În prezent, există peste 400 societăţi autorizate în baza
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale
reciclabile, aprobată prin Legea nr. 426/2001, referitoare la valorificarea deşeurilor
industriale reciclabile. Acestea desfăşoară activităţi de colectare, sortare, prelucrare în
vederea transformării în materii prime secundare a următoarelor grupe de deşeuri industriale,
deşeuri metalice feroase, deşeuri metalice neferoase, deşeuri de hârtie/carton şi plastic.
Organizarea gestiunii deşeurilor urbane este obligaţia Consiliilor Locale care îşi îndeplinesc
aceasta sarcina fie direct, fie indirect, prin delegarea anumitor responsabilităţi.

Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor compartimente ale Consiliilor


Locale, organizate ca servicii publice (de stat) şi autorizate conform legii. Delegarea gestiunii
se face prin licitaţie publica şi pe baza unui contract de concesionare încheiat cu societăţi
comerciale atestate (licenţiate de organismele în drept), care au fost alese prin licitaţie.
Activitatea de salubrizare a unei localităţi poate fi concesionată unei singure firme
prestatoare de servicii sau mai multora, prin divizarea teritoriului sau concesionarea separată
a diferitelor tipuri de servicii (de exemplu: salubrizare menajeră, curăţenie stradală, operarea
rampelor de depozitare etc.).

Consiliile Locale sau Judeţene pot delega, integral sau parţial, doar activităţile de
operare/administrare a activităţilor de salubritate, colectarea taxelor de la beneficiarii de
servicii sau pregătirea şi realizarea investiţiilor. Ele îşi păstrează prerogativele de adoptare a
strategiilor de dezvoltare a serviciilor şi cele de supraveghere/control referitor la: ‰

 calitatea serviciilor prestate; ‰


 administrarea/dezvoltarea sistemelor de infrastructura încredinţate pe baza
contractului de concesionare; ‰
 modul de stabilire a tarifelor pentru serviciile prestate.

Sistemul de delegare/concesionare a serviciilor de salubritate prezintă o serie de avantaje,


printre care: ‰

 calitatea mai bună a serviciilor, datorită mediului concurenţial în care se


efectuează;
 eficienţa şi flexibilitatea mai mare; ‰
 efort redus din partea autorităţilor locale, ale căror atribuţii se restrâng la
elaborarea politicilor de dezvoltare,
 controlul respectării contractelor de concesionare şi organizarea periodică de
licitaţii.

Ca urmare, există tendinţa (menţionată, de altfel, ca posibilitate de dezvoltare în Ordonanţa


87/2001), ca prestatorii de servicii organizaţi sub forma de compartimente în cadrul Consiliilor
Locale să se transforme în societăţi comerciale de stat, care pot fi privatizate în condiţiile legii.
Hotărârea de privatizare aparţine Consiliului Local sau Judeţean, sub a cărui autoritate activează
operatorul respectiv. În finalizarea contractelor, un criteriu important îl reprezintă cantitatea şi
structura deşeurilor, în funcţie de care se dimensionează şi se structurează baza tehnicii materiale
pentru gestionarea deşeurilor. Cantitatea totală de deşeuri generată reflecta eficienţa folosirii
resurselor naturale, respectiv raportul dintre producţia şi consumul de bunuri. Eficienţa folosirii
resurselor naturale rezultă din raportarea cantităţilor de deşeuri de producţie, care depind în
principal de activităţile industriale, la deşeurile urbane, care în general urmează nivelul
consumului populaţiei.

În funcţie de durata pentru care se negociază contractul, vor fi furnizate informaţii


privitoare la prognoza, volumul şi structura deşeurilor necesare fundamentării investiţiilor în
infrastructura de gestionare a deşeurilor. În acest sens, vor fi avute în vedere evoluţiile posibile
ale sistemului socio-economic generator de deşeuri, dar şi tendinţele înregistrate în alte ţări.
Valorile descrescătoare ale raportului deşeuri de producţie/deşeuri urbane demonstrează atât o
reducere a pierderilor de material şi energie cât şi o îmbunătăţire a eficientei în utilizarea
resurselor naturale.

De asemenea, a fost realizată o bază de date atât la nivelul autorităţii judeţene de protecţie
a mediului, cât şi la nivel naţional (MAPAM) pentru centralizarea datelor raportate.
Managementul mediului Rata de răspuns a fost de circa 65%. Estimările la nivel naţional s-au
realizat pe baza datelor raportate, a datelor existente, precum şi a datelor furnizate de către
asociaţiile patronale. Validarea datelor a fost realizata în cadrul grupurilor de lucru din cadrul
Proiectului de Twinning PHARE (RO/00/IB/EN/01) România-Franţa.
2. Prognozarea, prelucrarea, depozitarea, reciclarea şi valorificarea deşeurilor de
ambalaje

Se estimează o creştere a cantităţii de ambalaje introduse pe piaţâ cu 5% pe an până în


anul 2012, când consumul va fi de 67 kg/cap de locuitor/an (nivelul actual al unor ţări ca
Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovenia), apoi de 4% pe an până în 2022, ceea ce va
conduce la un consum de 101 kg/cap de locuitor/an. Cantităţile de deşeuri de ambalaje generate
anual vor avea aceeaşi creştere procentuală ca şi cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă. De
altfel, conform acestor ipoteze, cea mai mare parte a creşterii prognozate pentru deşeurile
menajere (0,8% pe an şi pe cap de locuitor) este determinată de creşterea cantităţilor de deşeuri
de ambalaje. Conform datelor statistice, în România se produc 14 milioane tone deşeuri
industriale, din care cca. 9 milioane tone se depozitează. Prognoza privind cantitatea de deşeuri
de ambalaje valorificate s-a realizat în următoarele ipoteze: • cantităţile de deşeuri de ambalaje
reciclate, rezultate din industrie şi comerţ, vor creşte cu 10% pe an până în 2007. Această
creştere corespunde unei importante şi realiste îmbunătăţiri a circuitelor industriale existente, ce
funcţionează pe o bază exclusiv economică. Începând cu anul 2007, o parte din cantitatea de
deşeuri reciclate va proveni din aplicarea colectării selective a deşeurilor de către populaţie.

Creşterea cantităţilor reciclate în circuitele industriale ar trebui, astfel, sa fie mai mica
şi a fost reţinută o ipoteză de 7% în 2012. Cum cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă vor
scadea cu cel puţin 1% (trecerea de la 5% la 4%), aceeaşi reducere a creşterii se va aplica şi
pentru cantităţile reciclate în circuitul industrial (trecerea de la 7% la 6%);

• deşeurile de ambalaje reciclate, rezultate de la populaţie, vor fi cele colectate selectiv;

• evoluţia valorificării energetice va rămâne marginală (mai mică de 2%) până în 2010, şi
se face în cea mai mare parte, pentru lemn.

În anul 2013, valorificarea se va realiza, în cea mai mare parte, tot pentru lemn,
Managementul mediului circa 5%. Se estimează că, în anul 2022, valorificarea energetică va
reprezenta circa 10%, ţinând seama de dezvoltarea metodei de incinerare a deşeurilor.
Valorificarea energetică a deşeurilor de ambalaje (în special plastic) în cuptoarele de ciment va
rămâne scăzută, ţinându-se cont de costurile acestei metode şi de necesitatea de a rezerva
capacităţile existente pentru deşeuri care pun mai multe probleme pentru mediu, atunci când sunt
eliminate.

Reuşita colectării selective a deşeurilor are la bază, în primul rând, modul de comportare
al fiecărui cetăţean. Eficienţa investiţiilor realizate depinde de sensibilizarea întregii populaţii,
referitor la necesitatea colectării selective. În cazul României, colectarea deşeurilor nu este încă
generalizată. În prezent, pentru mediul urban dens (mai mare de 50000 de locuitori), coeficientul
de colectare a deşeurilor se consideră 100%. Pentru mediul urban (mai mare de 3000 de
locuitori), coeficientul de colectare este de 90%, acesta estimându-se că va rămâne constant până
în 2007, după care creşterea va fi de 2%/an până în anul 2012, când se va ajunge la colectare de
100%. Pentru mediul rural, coeficientul de colectare este de circa 10%, estimându-se o creştere
de 1%/an până în 2007 şi de 7-8% până în 2012, după care 10%/an până în 2017, data la care se
va considera că procesul de realizare a colectării deşeurilor va ajunge la 100%.

Se intenţionează ca implementarea unui sistem de colectare selectivă să înceapă din anul


2008, deşeurile de ambalaje fiind colectate separat şi tratate în staţii de sortare.

Sistemul de colectare selectivă, adaptat la diferite zone, va cuprinde:

• o colectare specializată a deşeurilor de ambalaje, în cea mai mare parte prin depunerea
voluntară a ambalajelor menajere, cu separarea celor din sticlă (din motive tehnice, sticla va fi
colectată exclusiv prin aport voluntar);

• o colectare specializată a deşeurilor biodegradabile, cu excepţia celor din mediul rural;


• o colectare clasică (reziduuri menajere).

Implementarea sistemului de colectare selectivă se va realiza după cum urmează:

• mediu urban dens – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă va fi de circa 7%,
creşterea urmând a fi de 7%/an până în anul 2012, de 9%/an în perioada 2012-2017 şi de 2%/an
în perioada 2017-2022, când se va atinge un coeficient de colectare selectivă de 90%;

• mediul urban – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă va fi de 8%, creşterea urmând a
fi de 8%/an până în anul 2012 şi de 10%/an în perioada 2012-2017 când se atinge un coeficient
de 90%, care va rămâne constant până în anul 2022.
• mediul rural – în anul 2008, coeficientul de colectare selectivă va fi 6%, creşterea urmând a fi
de 6%/an până în anul 2012 şi de 12%/an în perioada 2012-2017, când se atinge un coeficient de
90%, care va rămâne constant până în anul 2022.

Implementarea colectării selective se va realiza în mai multe cazuri, concomitent cu


introducerea sau modernizarea serviciului de colectare, deci, informarea şi conştientizarea
cetăţenilor asupra acestui proces este esenţial.

Pentru implementarea selectării colective se va adopta o abordare etapizată, pe trei


perioade: • 2003-2006: experimentare (proiecte pilot), conştientizare populaţie ;

• 2007-2017: extinderea colectării selective la nivel naţional;

• 2017-2022: implementarea colectării selective în zone mai dificile (locuinţe colective,


mediu rural dispersat, zone montane).

Creşterea colectării selective în mod raţional şi gradual este cu atât mai justificată cu cât
permite:

• desfăşurarea în timp a investiţiilor de asigurat, evitându-se astfel o creştere prea mare şi


rapidă a costurilor gestionarii deşeurilor faţă de economia generală a ţării;

• consolidarea şi extinderea capacităţilor de reciclare, care pot astfel să urmărească mai


bine evoluţia cantităţilor colectate, contribuind la o valorificare optimă, dezvoltarea industriei de
reciclare şi o reducere semnificativă a cantităţilor de materii prime importate.

Depozitarea deşeurilor În conformitate cu angajamentul asumat în documentul de poziţie


CONF-RO 37/01, România a transpus Directiva 1999/31/CE prin HG nr. 162/2002, privind
depozitarea deşeurilor. Prevederile Directivei 99/31/CE nu se aplica deşeurilor miniere. Directiva
privind gestiunea deşeurilor rezultate din industria extractivă va fi transpusă în România, după
aprobarea şi publicarea actului comunitar. Nivelul de transpunere a Directivei 99/31/CE este de
98%, urmând ca, la revizuirea actului normativ naţional, prevăzută pentru trimestrul III 2004,
transpunerea sa fie realizată în totalitate. Toată legislaţia adoptată pentru depozitarea deşeurilor
va fi revizuită şi îmbunătăţită în Proiectul PHARE Twinning cu Germania RO 2001 –
„Convenţia de Twinning pentru gestiunea deşeurilor” – Pachetul S, care se desfăşoară în
perioada septembrie 2002–septembrie 2004.

Îmbunătăţirea şi completarea instrumentelor operaţionale pentru implementarea actului


legislativ privind depozitarea deşeurilor va conduce la întărirea capacităţii administrative a
APM-urilor, instrumente operaţionale îmbunătăţite pentru autorizarea depozitelor, operare,
control, monitorizare şi urmărire post Managementul deşeurilor închidere, aprobate prin ordine
ale ministrului mediului şi gospodăririi apelor. De asemenea, se vor îmbunătăţi
instrucţiunile/normele tehnice pentru realizarea şi funcţionarea depozitelor. Reglementarea
activităţii de depozitare are drept scop prevenirea sau reducerea pe cât posibil a efectelor
negative asupra mediului, în special poluarea apelor de suprafaţă, subterane, a solului, aerului,
inclusiv a efectului de seră, precum şi a oricărui risc pentru sănătatea populaţiei, pe întreaga
durată de viaţă a depozitului, cât şi după expirarea acestuia. În funcţie de natura deşeurilor
depozitate, depozitele se clasifică în:

• depozite pentru deşeuri periculoase;

• depozite pentru deşeuri nepericuloase;

• depozite pentru deşeuri inerte.

Conform OM 867/2002, privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri


pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de deşeuri acceptate, în
fiecare clasă de depozit de deşeuri, există unele categorii de deşeuri care nu sunt acceptate la
depozitele de deşeuri.

Pentru constituirea unui depozit sunt necesare următoarele instrumente financiare:

• dovada depunerii unei garanţii bancare de bună execuţie, conform legislaţiei în vigoare;
• constituirea unui fond pentru închiderea şi urmărirea post-închidere a
depozitului,denumit „Fond pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia
post-închidere”. Fondul constituit este purtător de dobândă, iar dobânda obţinută
constituie sursa suplimentară de alimentare a fondului.
Pentru autorizarea activităţii de depozitare a deşeurilor este necesar ca în acordul şi autorizaţia
de mediu să se prevadă:

• clasa depozitului;

• lista cuprinzând tipurile de deşeuri şi cantitatea totală de deşeuri care este autorizată să fie
depozitată;

• dovada depunerii unei garanţii bancare, ca asigurare că depozitul se realizează conform


proiectului;

• încredinţarea managementului depozitului unui operator cu atribuţii în acest domeniu, care să


exploateze depozitul în condiţii de maximă siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei;

• obligaţia operatorului depozitului de a raporta la autoritatea competenta tipurile şi cantităţile de


deşeuri eliminate şi rezultatele programului de monitorizare.

Amplasarea unui depozit de deşeuri este posibilă ţinându-se seama de planurile de urbanism
general şi planurile de urbanism zonal.

Alegerea unui amplasament se face conform următoarei scheme: • se defineşte clasa de depozit
care se intenţionează să se realizeze;

• se identifică şi se inventariază amplasamentele posibile;

• se analizează amplasamentele, în funcţie de clasa de depozit şi de tipurile de deşeuri ce vor fi


acceptate la depozitare, pe baza unei comparaţii pluricriteriale;

• amplasamentul considerat în urma analizei pluricriteriale ca fiind cel mai favorabil realizării
obiectivului propus trebuie evaluat din punct de vedere ecologic, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare, prin întocmirea studiului de impact, după care solicitantul va parcurge etapele
legale pentru obţinerea acordului de mediu;

• autoritatea competentă analizează studiul de impact şi stabileşte în colectivul de analiză tehnică


oportunitatea alegerii amplasamentului, în funcţie de care se ia decizia realizării obiectivului.
Analiza amplasamentelor posibile se face în funcţie de următoarele criterii:
1. Criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice:
• caracteristicile şi dispunerea în adâncime a straturilor geologice;
• folosinţele actuale ale terenurilor şi clasa de fertilitate, evaluarea lor economică,
financiară şi socială pentru populaţia din zonă;
• structura, adâncimea şi direcţia de colectare a apei subterane;
• distanţa faţă de cursurile de apă, faţă de albia minoră şi majoră a acestora, faţă de apele
stătătoare, faţă de ape cu regim special şi surse de alimentare cu apă;
• starea de inundabilitate a zonei; • aportul de apă de pe versanţi la precipitaţii.
2. Criterii climatice:
• direcţia dominantă a vânturilor în raport cu aşezările umane sau cu alte obiective ce pot
fi afectate de emisii de poluanţi în atmosferă;
• regimul precipitaţiilor.
3. Criterii economice:
• capacitatea depozitului şi durata de exploatare;
• distanţa pe care sunt transportate deşeurile de la sursa de producere la locul de
depozitare;
• necesitatea unor amenajări secundare pentru depozit (drumuri de acces, utilităţi).
4. Criterii suplimentare:
• vizibilitatea amplasamentului;
• accesul la amplasament. Proiectarea şi realizarea unui depozit trebuie sa respecte
următoarele cerinţe generale:
• dimensiunile depozitului trebuie sa fie corelate cu volumul total de deşeuri ce urmează a
fi acceptat la depozitarea din zona sau zonele deservite, pe baza prognozelor de
dezvoltare municipală sau zonală;
• perioada de exploatare sa fie de minim 10 ani. Proiectul unui depozit trebuie să conţină:
• natura şi provenienţa deşeurilor ce urmează sa fie depozitate;
• cantităţile de deşeuri;
• tehnologii de tratare a deşeurilor înainte de depozitare şi/sau în incinta depozitului;
• modul de realizare a bazei depozitului, adică:
o modul de impermeabilizare a cuvetei depozitului (baza şi pereţii laterali); o modul de
protecţie a sistemului de impermeabilizare;
o sistemul de drenare, colectare, epurare şi evacuare a apelor exfiltrate;
o sistemul de colectare, înmagazinare şi valorificare a gazelor de fermentare, unde este
cazul; o organizarea tehnică a depozitului, utilităţi;
o instrucţiuni de exploatare a depozitului;
o procedura de închidere a depozitului;
o sistemul de control şi supraveghere a depozitului;
o măsurile de siguranţă în timpul exploatării, cum ar fi: prevenirea incendiilor, prevenirea
şi combaterea exploziilor şi planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii într-un
depozit; o măsuri pentru asigurarea condiţiilor igienico-sanitare: deratizare, dezinsecţie; o
măsuri de protecţie a muncii. Soluţia tehnologică ce va fi adoptată este opţiunea
proiectantului, acesta asumându-şi răspunderea că depozitul nu va prezenta riscuri pentru
factorii de mediu. După atingerea cotei finale de depozitare trebuie realizată acoperirea
finală, cu continuarea acţiunii de captare a gazelor de fermentare şi a drenării apelor
infiltrate prin stratul de sol vegetal.
Materiale folosite pentru impermeabilizarea depozitelor de deşeuri sunt :
• argile sau alte materiale minerale cu caracteristici similare argilei şi o impermeabilizare
artificială cu geomembrană sau alt material similar, care trebuie să asigure un coeficient
de permeabilitate K = 1x 10 m/s şi −9 Managementul deşeurilor condiţiile de rezistenţă
fizico-chimică şi de stabilitate în timp cerute de proiectant.
Se va folosi geomembrană netedă la baza depozitului şi rugoasă pe talazuri şi pentru
acoperirea finală. • pentru separarea straturilor de drenare şi impermeabilizare de corpul
depozitului se vor folosi geotextile cu rol de protecţie;
• tuburile de drenaj folosite pentru drenarea levigatului trebuie să fie de polietilena şi
trebuie să fie prevăzute cu fante;
• stratul drenat constă dintr-un strat de pietriş cu diametrul granulelor între 16-32 mm. Un
depozit trebuie să fie amplasat şi proiectat astfel încât să satisfacă condiţiile necesare
pentru a preveni poluarea solului, apei subterane sau de suprafaţa şi a asigura colectarea
eficientă a levigatului.
Aceasta se realizează prin combinarea barierei geologice naturale cu o impermeabilizare
a bazei depozitului în timpul fazei de exploatare/active şi, prin combinarea unei bariere
geologice, cu o impermeabilizare superioară în cursul fazei pasive/post-închidere. Bariera
geologică este creată de condiţiile geologice şi hidrogeologice de sub şi din vecinătatea unui
depozit şi trebuie sa confere o capacitate suficientă de atenuare şi prevenire a unui potenţial
risc ecologic pentru sol şi apa subterană.
Bariera geologică a bazei şi talazurilor depozitului va consta dintr-un strat mineral care
îndeplineşte cerinţele de permeabilitate şi grosime, cu un efect cel puţin echivalent cu cel
rezultat din următoarele condiţii:
• depozit pentru deşeuri periculoase: K<=1,0 x 10 m/s; grosime >=5 m; −9
• depozit pentru deşeuri nepericuloase:K<=1,0 x 10 m/s; grosime >=1 m; −9
• depozit pentru deşeuri inerte: K<=1,0 x 10 m/s; grosime >=1 m. −7

Metoda folosită pentru determinarea coeficientului de permeabilitate pentru depozite, pe


suprafaţa analizată şi pentru tot amplasamentul, trebuie sa fie metoda standardizată sau
recunoscută internaţional. Acolo unde bariera geologică nu îndeplineşte, în mod natural,
condiţiile de mai sus, ea poate fi completata cu argilă (sau cu alt material natural cu
proprietăţi de impermeabilizare echivalente). O barieră geologică de impermeabilizare
naturală nu trebuie sa fie mai subţire de 0,5 m. În afara barierei geologice descrise mai sus,
depozitul este prevăzut cu o impermeabilizare artificială, care îndeplineşte condiţiile de
rezistenţă fizico-chimică şi de stabilitate în timp, corespunzător condiţiilor de etanşare cerute,
şi un sistem etanş de colectare a levigatului, pentru a se asigura că acumularea de levigat la
baza depozitului se menţine la un nivel minim.
Bibliografie:
1. JELEV, I. Managementul mediului înconjurător, Oradea, Editura Univ. 1997
2. NEGREI, C. Operatori, politici şi comunicare în managementul mediului, Bucureşti,
Editura ProTransilvania, 1997
3. PUMNEA, C. Protecţia mediului ambiant, 1994.
4. H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor
5. OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată
6. Documentul de Poziţie al României în negocierile U.E. în domeniul mediului
7. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi
completările ulterioare