Sunteți pe pagina 1din 10

Smiley, despre muzică,

creaţie şi valorile din viaţa


sa: “Iubirea este cea mai
mare putere!”/ Ce spune
despre "eşecul" când a
călcat prima dată pe scenă |
GALERIE FOTO, VIDEO
Smiley a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate Gandul.info şi MEDIAFAX, despre
muzică, creaţie, despre surprizele concertului ce va avea loc pe 2 iunie, la Arenele Romane,
dar şi despre valorile din viaţa personală.

“Primul miracol din viaţa mea au fost părinţii mei …Mama şi tata au avut înţelepciunea şi
inspiraţia de a mă învăţa să fac alegeri”.

Despre România si români, Smiley spune că: “Ţara mea, … ţara din care eu îmi trag seva
asta creativă şi asta am simţit în momentul în care am plecat din România să lucrez în alte
parţi, după o lună, două …simţi că trebuie să te întorci la rădăcini…. oamenii sunt oameni
frumoşi, sunt oameni care simt intens, oameni talentaţi, oameni inteligenţi, oameni capabili
…. cea mai mare problemă este că nu prea li se dă şansa în ţară de-aia foarte mulţi pleacă.”

Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de Smiley.

Reporter: În ce stă puterea ta?

Smiley: Da…Nu m-am gândit niciodată la treaba asta. În general nu mă gândesc la astea
(zâmbeşte) dar cred că fac ceea ce fac cu …din iubire şi pentru iubire. Şi cred că iubirea în
general este cea mai mare putere a noastră. Cred că asta e puterea …nu ştiu daca sunt puternic
(zâmbeşte)…Puternic ca şi ce?

Reporter: Ca om, ca artist, tu trebuie să decizi ce îmi spui.

Smiley: Păi oricum eu cred că toţi artiştii îşi iau puterea de undeva de sus, fără puterea divină
nu prea putem sa facem nimic în viaţa asta şi în special artiştii. Artiştii au o conexiune
specială cu divinitatea pentru că sunt nişte mesageri ai iubirii sau aşa ar trebui să fie (râde).
Dar cred că din asta, din iubire şi din puterea divină, cred că de la Dumnezeu îmi vin lucrurile,
că altfel nu-mi explic (zâmbeşte)…

Reporter: În ce stă libertatea ta?

Smiley: Nu încerc să fiu altceva decât sunt. Şi sunt împăcat cu ceea ce sunt şi cu cine sunt. În
fiecare zi mă verific (zâmbeşte) să nu cumva să alunec pe alte drumuri şi nu mi-e frică să arăt
ceea ce sunt indiferent de repercusiuni.
Reporter: În ce stă frumuseţea ta?

Smiley: Wow! În ce stă frumuseţea mea ?! (se gândeşte, râde) Cred că tocmai în simplitatea
de a fi. În simplitatea de a fi pur şi simplu. Cred că, dacă ne luăm timp să ne uităm în jurul
nostru, totul e frumos sau aşa văd eu lumea, aşa îmi place mie să văd lumea. Dacă ne luam
timp să privim în jurul nostru totul e frumos, totul e creat frumos de la început, după aia
oamenii mi se pare că strică lucrurile şi la fel se aplică şi în cazul personal, în cazul nostru ca
oameni, fiecare om e frumos aşa cum e creat el de la început. Da, da, frumuseţea mea stă în
simplitate cred. Simplitatea de a fi.

Reporter: Dacă te-ai întâlni cu tine cel de la 15 ani...

Smiley: Da!

Reporter:...au trecut 20 de ani de atunci, el ar fi mulţumit de tine? Îi mai eşti dator cu


ceva, cu vreun vis neîmplinit?

Smiley: Cred că cel de la 15 ani ar fi mulţumit de mine, nu ştiu dacă ar fi foarte încântat
(râde), cu siguranţă mai am lucruri de făcut şi mă străduiesc să le împlinesc în viaţă, asta până
la sfârşitul vieţii mă străduiesc să fac cât mai multe lucruri care îmi sunt premise dar cred că
aş fi mulţumit, eu de la 15 ani aş fi mulţumit, dar cu siguranţă aş avea şi nişte obiecţii
(zâmbeşte)…

Reporter: Care ar fi ….

Smiley: Ar fi de natură personala mai mult, adică mi-aş fi …mi-aş reproşa faptul ca nu-mi
acord atât de mult timp pentru mine, pentru familie şi pentru prieteni, în primul rând. Şi după
aia m-aş îmbărbăta (zâmbeşte) “hai că mai poţi, mai ai de făcut nişte lucruri”! (râde)

Reporter: Cât din ceea ce eşti acum este rezultatul greşelilor pe care le-ai făcut?

Smiley: Cât? Cred că un procentaj aşa, să mă gândesc, cam 70% (zâmbeşte), 70% sunt
rezultatul greşelilor pe care le-am făcut, greşelilor din care am învăţat dar şi greşelilor pe care
le-am evitat (râde). Adică mi-am păstrat şi un procent în care am reuşit lucrurile pe care mi le-
am propus fară să greşesc. Da.

Reporter: Ce este extraordinar în viaţa ta?

Smiley: Totul...este extraordinar! (râde). Extraordinar mi se pare că am ocazia să fac ceea ce


îmi place şi extraordinar mi se pare că oamenii răspund pozitiv la ceea ce fac eu, în sensul că
îmi ascultă muzica, vin la concerte, atmosfera pe care o crează ei e extraordinară de obicei,
adică în cele mai multe cazuri, şi pentru asta sunt recunoscator.

Reporter: Chiar, când e următorul concert?

Smiley: Eu am concerte multe dar asta voiam să spun, că extraordinară e atmosfera de fiecare
data la concert dar cu precădere la concertele pe care le ţin în iunie, pe 1 iunie, anul asta
respectiv pe 2 iunie. E ceva dincolo de muzică, dincolo de ceea ce vă pot exprima eu în
cuvinte şi absolut toţi oamenii care au venit la concertul de 1 iunie mi-au spus că nu se poate
explica, adică sunt oameni care mă văd în concerte, care m-au mai văzut în concerte, care-mi
ştiu muzica, unii care nu-mi ştiu muzica, şi marea majoritate mi-a spus că e ceva dincolo de
muzică, e o atmosferă pe care nu au simţit-o până acum, mă rog, până la concertul de la 1
iunie. Acum pe 2 iunie, că ne-am mutat pe 2 iunie, vreau să duc lucrurile şi mai departe, să
văd până unde greşim (râde)….Şi vreau să fac experienţa concertului de la 2 iunie una şi mai
personală d-aia se numeşte şi “Confesiuni”. Şi cu siguranţă va fi un moment extraordinar,
(râde) încă un moment extraordinar…

Reporter: Care a fost miracolul vieţii tale, dacă a existat vreunul?

Smiley: Miracolul vieţii mele? (râde) Păi şi ziua asta e un miracol pentru mine. Adică eu am,
aşa cred, că am darul ăsta de a vedea lucrurile pozitive în viaţă şi le iau, încerc să extrag
întotdeauna, în orice situaţie lucrurile pozitive, lucrurile care mă ajută pe mine, lucrurile care
îmi folosesc, chiar şi dintr-o situaţie negativă. Cred că dacă stau bine să mă gândesc a fost un
moment anul trecut pe 1 iunie pe care l-am făcut special pentru parinţii mei….Eu am o piesă
care se numeşte “Confesiune”, care n-are clip, n-a fost promovată pe canale media prea tare şi
care e o piesă foarte personală pentru mine, pe care am facut-o, am cântat-o pe 1 iunie anul
trecut într-o prezentare foarte intresantă.

Părinţii mei mi-au făcut cadou la 18 ani o casetă înregistrată de pe un magnetofon, o bandă de
magnetofon, când eu aveam 3 ani. Şi înregistrarea a fost făcută după primul meu eşec (râde) şi
ăsta cred că a fost primul miracol, după miracolul naşterii (râde).

Primul miracol din viaţa mea au fost părinţii mei, pentru că ei au ştiut ca după eşecul ăsta, aaa,
să vă spun şi eşecul!

Eşecul a fost că eu m-am suit pe scenă la gradiniţă, aveam o piesă întreagă în care aveam şi
eu un rol mic, şi n-am putut să scot nici un sunet, n-am zis nimic, am ieşit de pe scenă, pa, la
mulţi ani! Şi ai mei au avut inspiraţia ca atunci când am ajuns acasă să mă înregistreze, pentru
că eu ştiam toată piesa, ştiam toate rolurile din piesă, toate cântecele, toate poeziile, numai că
în momentul ăla n-am fost în stare să zic nimic. Şi ei avut inspiraţia să mă ajute să trec peste
momentul ăsta, să nu îl iau ca pe un eşec şi să învăţ de la asta. Şi să trec peste mult mai uşor.
Şi cred că ăsta a fost un moment determinant pentru viitorul meu ca artist.

Reporter: Şi ce ai făcut cu înregistrarea?

Smiley: Am folosit-o ca un fragment înainte să înceapă piesa, şi tatăl meu spunea asta “1986,
Andrei dă recital” şi eu cântam piesa de deschidere, nu ştiu ce era, o scenetă ceva, şi după aia
am cântat piesa “Confesiune”. Pentru mine a fost un moment extrem de emoţionant, atât de
emoţionant că n-am reuşit s-o cânt. Adică la jumatea piesei m-au copleşit emoţiile, dar, ca
moment, spectacolul a fost ceva magic! Anul ăsta o sa fie cam tot spectacolul în jurul
confesiunilor mele.

Reporter: Care a fost cea mai mare şansă pe care ai primit-o în viaţă?

Smiley: Nu ştiu care a fost cea mai mare, dar am primit multe! (râde). Nu ştiu care a fost cea
mai mare şansă. Nu stiu, chiar nu ştiu să răspund la întrebarea asta, cea mai mare nu ştiu care
e, dar să vă dau exemple de şanse pe care le-am primit.

Păi în primul rând am primit şansa să mă cunosc cu Ioan Gyuri Pascu şi să scriu împreună cu
el când eram foarte mic, aveam 16 ani. El a fost primul om care a avut încredere în ceea ce
faceam eu atunci şi am avut şansa asta să învăţ direct de la el şi să-l cunosc personal. Apoi am
primit şansa de a intra la trupa “Simplu” când aveam 18 ani, apoi am primit şansa de a intra în
televiziune, în ProTV, de la Adrian Sârbu, Andrei Boncea, Mona Segall şi apoi am avut şansa
să prezint o emisiune cu Florin Călinescu, iar o altă şansă. Treaba este că fiecare şansă pe care
am primit-o am profitat de ea la maxim şi am stors cât puteam să storc eu în momentul ăla.
Am avut şansa să îl cunosc pe Moga la 18 ani şi să compun împreună, să învăţ foarte multe
lucruri. Am avut şansa să cunosc o gramadă de oameni extraordinari de la care am învăţat, de
la care am furat meserie, că, na, meseria se fură, şi pentru mine fiecare episod de genul ăsta a
fost ca un alt an de facultate.

Reporter: De ce crezi ca ţi se întâmplă atâtea lucruri bune?

Smiley: Pentru ca am inima deschisa, (zâmbeşte) cred că d-aia. Nu ştiu, am inima deschisă şi
după cum v-am spus privesc viaţa, privesc viaţa frumoasă, adică eu aşa văd viaţa, aşa văd
lumea şi cred că e o opţiune pentru fiecare cum priveşte lumea. Şi atunci, dacă tu priveşti
lumea, am mai spus asta, viaţa te trateaza aşa cum o tratezi, şi cred că (râde) şi eu dau înapoi
nişte lucruri, şi-mi doresc să dau înapoi măcar cât primesc.

Reporter: Ce înseamnă familia pentru tine?

Smiley: Păi înseamnă foarte mult (râde). Mama şi tata au avut înţelepciunea şi inspiraţia de a
mă învăţa să fac alegeri. Şi e o treabă pe care o spun prietenilor mei, care acum au copii, le-
am spus mă eu nu pot să vă sfătuiesc în privinţa asta deocamdată, (râde) dar ce vă pot spune
din experienţa mea proprie, cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la părinţii mei a
fost să fac alegeri.

Întotdeauna ai mei m-au pus în faţa alegerilor, totdeauna mi-au dat de ales. Vrei să faci aşa
sau vrei să faci aşa. Şi m-au lăsat să aleg singur chiar dacă în unele cazuri considerau că
greşesc şi câteodată am greşit şi câteodată n-am greşit. Câteodată au fost de acord cu mine,
câteodata nu (râde) bine, de cele mai mult ori n-au fost (râde), recunosc,dar mi-au dat cei 7
ani de acasă şi pe cei 14 şi au fost alături de mine şi sunt în continuare alături de mine
indiferent de situaţie, indiferent dacă sunt de acord cu mine sau nu, ei îmi sunt alături. Şi, mă
rog, nu numai părinţii, şi fratele meu, care e alături de mine fizic, că mă ajută cu, el fiind
general manager la HaHa Production, e alături de mine cu totul, deci sunt foarte importanţi
pentru mine.

Reporter: Unde şi cum te vezi peste 20 de ani?

Smiley: Pfuu…nu m-am gândit (râde)! Îmi doresc ca peste 20 de ani să fac muzică în
continuare, mă văd aşa, mă văd făcând muzică în continuare, nu ştiu la ce nivel, nu ştiu unde,
dar cu siguranţă voi face muzică în continuare pentru că asta îmi place cel mai mult în viaţa
asta (râde) ! Asta îmi place să fac cel mai mult şi asta mă echilibrează şi îmi aduce bucurie.
Acuma unde, unde, nu ştiu unde! Probabil …nu ştiu, chiar nu ştiu…pentru că îmi las loc de
surprize.

Reporter: Ce crezi că te-ar face atât de fericit încât să spui clipa opreşte-te!

Smiley: Pfuuu… Păi am multe momente de genul ăsta (râde) în viaţa mea. Spre exemplu în
momentul în care creezi o piesă, un cântec, ăla e un moment pe care îl savurez la maxim,
practic eu în momentul în care creez ceva trăiesc succesul piesei ăleia, trăiesc emoţia, trăiesc
satisfacţia unui lucru bine făcut sau mă rog făcut nu ştiu cât de bine, (zâmbeşte) dar trăiesc
emoţia asta, trăiesc satisfacţia, trăiesc bucuria creaţiei şi practic cam tot ce e sincer şi nelegat
de ego trăiesc in momentul ăla.

Atunci se opreşte timpul! Atunci chiar se opreşte, adică nu trebuie să mă gândesc domne, ce
mi-ar plăcea să opresc, chiar se opereşte timpul, nu mai există, şi ăla e un moment de bucurie
pură, care nu are legatură cu lumea în care trăim, cu societate, reguli, ego sau mai ştiu eu ce.

Momente de bucurie trăiesc când mă văd cu familia, liniştiţi acasă, şi alea sunt clipe pe care
nu le pot măsura în timp, momente de bucurie trăiesc pe scenă, anul trecut la 1 iunie am cântat
3 ore şi nu mi-am dat seama când a trecut timpul, a fost şi era o treabă pe care mi-aş fi dorit să
o continui. Când s-a terminat concertul îmi venea să mai stau încă 3 ore şi pentru că era ceva
magic, ceva, greu de explicat. Asta cu ce simţi, e foart greu să explici. Şi chiar şi momntele
astea simple în care stai la umbra copacului si esti si atât de ….(râde)

Rporter: Ce înseamnă România pentru tine?

Smiley: Oaaaa!!!!România pentru mine …păi e ţara mea. Ţara mea, ţara în care trăiesc, mă
zbat, ţara care ne dă inspiraţia, ţara din care eu îmi trag seva asta creativă şi asta am simţit în
momentul în care am plecat din România să lucrez în alte parţi, cumva după o lună, două aşa,
parcă simţi că trebuie să te întorci la rădăcini, simţi că trebuie să te întorci efectiv la rădăcini,
adică la ţara din care vii.

Evident avem neplăcerile pe care le avem cu toţii, nemulţumirile şi aşa mai departe,
momentele triste prin care trecem ca români, dare eu cred că ţine şi de noi, de fiecare,cum
schimbăm lumea din jurul nostrum. Cred că România are de toate. Şi plec de la oameni,
oamenii sunt oameni frumoşi, sunt oameni care simt intens, oameni talentaţi, oameni
inteligenţi, oameni capabili,oameni care sunt capabili de orice atunci când li se dă şansa. Şi
cea mai mare problemă de fapt este că nu prea li se dă şansa în ţară ţi de aia foarte mulţi
pleacă.

Dar noi ne bucurăm de talentul lor, de fiecare dată când ne dau ocazia. Eu şi prin şansele care
mi s-au dat să fiu la „Românii au talent” sau să fiu la „Vocea României”, să fac ceea ce fac,
descopăr o grămadă de oameni frumoşi, descopăr România frumoasă. Vezi, cumva sunt şi
obligat să văd România frumoasă, că asta văd de fapt! Descopăr România frumoasă, încerc să
dau şanse oamenilor cu care am ocazia să mă întâlnesc, să fac mai mult decât au făcut, să le
dau din ce cunosc eu, să le împărtăşesc din experienţa mea şi să las ceva gneraţiilor care vin.

Reporter: Cum comentezi mişcarea #metoo?

Smiley: Ce pot să spun e că sunt alături de femeile care au trecut prin episoade neplacute cu
barbaţii. Nu ştiu foarte multe despre chestia asta americănească, ştiu esenţa, ştiu că a pornit
dintr-o treabă reală de harţuire a femeilor din toate punctele de vedere dar eu cred că s-a trecut
în exagerare şi ca orice lucru plecat dintr-o intenţie bună se transformă într-o exagerare.

Reporter: Şi o ultimă întrebare, iţi iubeşti viaţa?

Smiley: Îmi iubesc viaţa! (râde) Îmi iubesc viaţa mea dar iubesc viaţa în general….
REPORTAJ:
Prelucrarea lemnului,
meşteşug învăţat din tată
în fiu, pe cale de
dispariţie în Apuseni |
FOTO
Meşteşugul prelucrării lemnului, învăţat în Munţii
Apuseni de la părinţi şi bunici, este pe cale de
dispariţie, în ziua de astăzi fiind doar 20 de meşteri
populari, iar tinerii nu mai vor să înveţe această
meserie, deoarece câştigurile au scăzut mult comparativ cu anii trecuţi.

Daniel Ioan Haneş, din comuna Vidra, are 45 de ani şi este unul dintre puţinii bărbaţi din
Munţii Apuseni care mai prelucrează manual lemnul la fel ca acum 100 de ani. El a declarat
că această meserie este pe cale de dispariţie, având în vedere terenul pe care îl câştigă piaţa
automată de prelucrare a lemnului.

”Nu poţi să trăieşti din acest meşteşug. Cândva se putea, acum foarte puţină lume mai pune
preţ pe aşa ceva. Lumea se uită, trece pe lângă tine, dar nu întreabă cum sunt făcute obiectele,
câtă trudă este în spatele lor. Nu mai e lumea interesată de aşa ceva. Mai am animale, mai am
pământ, pentru că din aşa ceva nu se mai poate trăi”, a spus Daniel Haneş.

Din buşteni, meşterul popular face butoiaşe, buţi, tulnice, ciubere, doage, linguri şi alte
produse care se pot realiza din lemne, iar apoi le vinde la târguri de profil, dar şi pe internet şi
la persoane din alte oraşe care îi cunosc activitatea. De asemenea, produsele sale au ajuns în
7-8 ţări, între care Germania, Franţa sau SUA, fiind cumpărate de oameni care au mers în
străinătate sau le-au trimis prietenilor.

”Totul se face manual, cum se făcea pe vremuri. Am învăţat meseria de la bunicul, de la tata,
şi vreau să o duc în continuare cât se poate de mult. Din plăcere am început să lucrez. În
momentul de faţă vânzarea nu este satisfăcătoare. Dacă nu mai merge o lăsăm şi pe asta şi
căutăm altceva”, a mai spus Daniel Haneş.

Meşterul popular a adăugat că, din cauză că nu se câştigă, sunt persoane care cunosc meseria,
dar nu o mai practică, iar tineretul nu mai vrea să o înveţe, în vreme ce şcoala de profil s-a
desfiinţat.

”E o meserie pe cale de dispariţie. Pe când va pune România preţ pe meşteşug şi pe obiectele


care se făceau pe vremuri, nu va mai avea cine să le mai facă. Totul va fi automatizat. Ne
încurcă acum şi cei care vând obiecte în târguri, alături de noi. Iau produse cu 3 lei şi le dau
cu 5 lei sau cu cât pot. Ăştia ne mănâncă nouă pâinea. Se dau mari meşteri, însă nu cunosc
meserie”, a afirmat Daniel Haneş.
Realizarea unui produs durează de la câteva ore, până la 3-4 zile, în funcţie de cât este de
mare obiectul sau cât trebuie să stea lemnul la uscat.

Spre exemplu, un butoi la care meşterul lucrează câteva zile, costă între 120 şi 400 de lei, în
funcţie de mărimea lui.
ȘCOALA DIN INIMA NOASTRĂ

Fiecare dintre noi şi-a început educaţia într-o anumită şcoală pe care nu o poate uita. Ea
devine un reper formativ "de grad zero", un topos cultural iradiant, un marcator identitar.
Şcoala din satul natal, Osoi, în care am deprins să scriu şi să citesc, este cea mai frumoasă
şcoală de pe pământ. Învăţătorii şi profesorii pe care i-am avut sunt cei mai buni dascăli pe
care cineva şi-i poate închipui. Soarta mi-a hărăzit să devin un om al şcolii, să fiu dascăl, să
cunosc intimitatea acestei profesii, să-i formez şi eu, la rândul meu, pe alţii. Dar parcă ceea ce
s-a întâmplat în primii ani ai formării mele nu s-a ivit mai apoi. Am mereu impresia că ceea ce
au făcut alţii pentru mine încă nu am reuşit să fac mai departe.

Pe când am început eu şcoala, încă mai erau felinare prin sat. Curentul electric nu ajunsese pe
la noi. Dar ştiu sigur că şcoala era locul de unde veneau cunoaşterea, ştiinţa, cultura. Acolo
era lumina pe care eu, acasă, încă nu o aveam. În general, prin acele timpuri nu prea era
lumină în jur. Iar şcoala era printre puţinele spaţii unde lucrurile apăreau în rostul lor. Acolo
am vizionat primele filme pe care caravanele le aduceau din când în când. Acolo am văzut
primul televizor, am asistat la primele spectacole, am experimentat primele instrumente
culturale (scris, citit, socotit), am deprins cântatul şi desenatul.
În această şcoală am conştientizat valoarea lucrului bine făcut (cu domnul profesor Gheorghe
Scarlat) şi a unduirii sufletului (cu domnul profesor Gheorghe Ghiţun). Plus o mulţime de alte
lucruri, cu ceilalţi profesori, pe care nu am cum să le mai ştiu.
Purtam uniforme, că aşa era obiceiul. De altfel, asociez şcoala cu deprinderea de a fi ordonat,
îngrijit, rostuit. Acolo trebuia să fii altfel decât erai acasă. Şcoala a fost un loc al transcenderii,
al autodepăşirii, al forjării visurilor şi al transformării lor în realitate. Dacă nu ar fi fost şcoala,
nu evoluam, nu spoream, aş fi rămas "acasă". Nu pot uita vreodată mirosul cărţilor proaspete
primite în prima zi, după deschiderea anului şcolar, emoţia întâlnirii cu noii profesori,
curiozitatea de a şti ce-i cu materiile de care auzeam pentru prima dată, bucuria începerii
vacanţelor şcolare.
Datorită şcolii am ieşit din sat şi am început să cunosc lumea la modul propriu. Desigur, cât se
putea pe atunci. La început, prin vizite şi scurte excursii în Iaşi, iar mai apoi prin escapade
mai lungi - la munte sau la mare, prin noi oraşe sau regiuni. Le mulţumesc acelor dascăli care
ne-au luat de mână şi ne-au scos uneori din sat.
Şcoala mea a fost un loc al spiritualizării şi al înomenirii. Un fel de familie, dar mai
complicată, mai bogată, cu mai mulţi membri. Interacţiunile presupuse de acest mediu (cu
profesorii, cu ceilalţi elevi, cu omul de serviciu care făcea focul în sobe etc.) m-au făcut să
acumulez şi să cresc, să mă civilizez, să rafinez ceea ce eventual purtam de la sine. În şcoală
s-a aprins bucuria cunoaşterii, iar sufletul s-a înaripat. Dar lucrul cel mai important pe care l-a
făcut şcoala pentru mine a fost să deprind dorul de valori, de înălţare, de ne-oprire. Că ceea ce
e mai important urmează să apară, că speranţa te edifică, că esenţialul e dincolo de ce se vede
sau se spune.
Nu ştiu cât este de veche şcoala din satul meu, când şi cine a învăţat pe alţii pe aceste
meleaguri. Am credinţa că şcoala mea e de când lumea şi că eu sunt unul dintre norocoşii care
au beneficiat de tot ce s-a întâmplat mai bun pe aici. Sunt sigur, precum am spus la început, că
şcoala mea este cel mai important loc din lume, iar educatorii din Osoi sunt cei mai buni, mai
frumoşi şi mai valoroşi de pe pământ. Aduc un pios omagiu acelor dascăli de-ai noştri care nu
mai sunt printre noi şi-i îmbrăţişez cu drag pe toţi aceia care vor citi aceste (sărace, nevolnice)
cuvinte.
Simona Halep investeşte o sumă consistentă
pentru extinderea hotelului său din Poiana
Braşov
În urmă cu un an jumătate, fostul lider WTA, Simona Halep, şi-a achiziţionat un hotel de
patru stele din Poiana Braşov, Drachenhaus. Potrivit site-ului bizbrasov.ro, sportiva din
Constanţa este pe punctul de a investi 500.000 de euro pentru a-l reamenaja şi a-l extinde cu
încă un etaj.

În momentul de faţă, hotelul are 24 de camere, un apartament, o saună, restaurant, un bar şi,
conform aceleiaşi surse, peste 20.000 de turişti i-au trecut pragul. Unitatea este cotată cu o
notă mare pe site-urile de profil, iar în mediul de afaceri Drachenhaus a primit nota 9,4.

Cu un etaj în plus, hotelul Simonei Halep îşi va creşte capacitate de cazare.

Clienţii care aveau deja rezervări după data de 1 aprilie au fost transferaţi la celalate două
unităţi hoteliere Drachenhaus din centrul istoric al Braşovului.

Simona a plătit două milioane de euro pentru hotelul din Poiana Braşov şi construieşte o altă
unitate la malul Mării Negre, în staţiunea Mamaia.

Halep nu se află la prima experienţă în domeniul imobiliar. Primul bloc construit are 22 de
apartamente, cu 3 pe fiecare nivel, în timp ce la parter are două, iar la ultimul etaj, un
penthouse. Suprafaţa medie a apartamentelor este de 70 de metri pătraţi, iar preţul unuia are o
medie de 70.000 de euro, fără finisaje făcute.