Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
• Ai Chi
• Watsu
Terapeutul asigură punctul fix pentru pacient, de aceea terapeutul trebuie să fie bine pregătit şi precis,
acesta trebuie să cunoască foarte bine principiile metodei şi să stăpânească foarte bine prizele pentru a
avea succes în aplicarea acestei metode.
În 1920, un vânător găseşte un izvor în apropierea oraşului Pfafers. Imediat după aceasta au fost săpate în
piatra muntelui mici bazine şi lumea a început să frecventeze aceste băi improvizate.
Pentru că accesul la acest spa era dificil în 1840 apa a fost direcţionată spre oraşul Bad Ragaz.
Apa era folosită în tratarea diferitelor afecţiuni fizice sau psihice, cei care foloseau aceste băi, stăteau aici
ore întregi.
În 1930 terapeuţii au început să folosească apa în atrofii musculare sau scăderi ale amplitudinii de
mişcare.
La începutul anilor 1950, în Wildbad, Germania, terapeuţii au introdus metoda inelelor, aşezând pacienţii
în inele plutitoare şi direcţionându-i spre terapeut sau îndepărtându-i de terapeut (Tum Suden 1955, 1972;
Knupfer 1956, 1958).
Din perspectiva neurologică şi fiziologică metoda Wildbad nu se supunea legilor specificităţii şi preciziei.
Prin introducerea metodelor de facilitare neuromusculară (Kabat 1952, 1953; Knott şi Voss 1968),
terapeuţii din Europa au încercat să introducă mişcările tridimensionale în hidroterapie (Davies 1967).
Cooperarea între Beatrice Eggar, kinetoterapeut elveţian şi James McMillan, fondatorul metodei
Halliwick, a dus la integrarea mişcărilor tridimensionale, diagonale în noua metodă cu folosirea inelelor
plutitoare Bad Ragaz (Zinn 1975, Egger 1990).
Orice mişcare continuă modifică starea de echilibru, forţând corpul să reacţioneze pentru a găsi o nouă
stare de echilibru stabil.
• Pacientul frânează mişcările continue prin mişcări active în direcţie opusă (forţă activă).
• Pacientul foloseşte o parte sau mai multe părţi ale corpului ca şi contragreutate pentru a reduce efectele
mişcării continue (forţă pasivă activată).
În BRRM, atât forţa activă cât şi forţa pasivă activată sunt folosite.
Din punct de vedere fiziologic doar forţa activă este importantă, dar cunoaşterea şi activarea potrivită a
forţei pasive este foarte importantă în folosirea corectă a metodei BRRM.
Dacă se acţionează unilateral asupra corpului în decubit dorsal, centrul de greutate se va depărta de linia
medială a corpului, provocând rotirea în jurul axului longitudinal.
Aceste reacţii pasive, contrare au valoare terapeutică pentru că sunt mişcări automate, reactive şi de cele
mai multe ori inconştiente (pacientul nu îşi dă seama de ele).
Aceste mişcări automate apar încet, cu forţă redusă şi pot fi uşor controlate de terapeut.
BRRM este cunoscută şi sub numele de facilitarea neuromotorie proprioceptivă (FNP) în apă.
FNP se defineşte ca metoda care stimulează sau produce mecanisme de răspuns neuromotor în urma
stimulării diferiţilor proprioceptori (Knott şi Voss 1968).
Pacientul foloseşte întotdeauna rezistenţa opusă de terapeut ca bază de susţinere şi astfel echilibrul este
asigurat mai mult sau mai puţin continuu. Rezistenţa opusă de terapeut este continuă pe tot parcursul
execuţiei.
Totuşi, o singură mişcare poate schimba relaţia dintre centrul de greutate şi punctul în care acţionează
forţa ascendentă şi astfel corpul iasă din poziţia stabilă de echilibru.
Starea de echilibru poate fi restabilită în două moduri:
În plutirea liberă, staţionarea corpului în apă, invocarea stretch-reflex este imposibilă, spre deosebire de
FNP pe uscat, stretch-reflexul nu poate fi utilizat pentru a iniţia mişcări în apă.
În unele protocoale, echilibrul instabil creează imposibilitatea de a duce mişcarea la amplitudine maximă.
De regulă sunt folosite doar unele protocoale ale FNP în BRRM.
Rezistenţă adaptată
Rezistenţa izotonică şi izometrică se aplică pe toată amplitudinea de mişcare şi este adaptată în funcţie de
capacitatea pacientului.
Terapeutul simte calitatea mişcării pacientului în timpul activităţii dinamice şi este capabil să influenţeze
această calitate prin adaptarea rezistenţei opuse
Prinderea corectă şi indicii tactili transmişi de terapeut, stimulează proprioceptorii din piele, muşchi şi
articulaţii şi facilitează mişcarea.
Tracţiunea şi aproximarea unei terminaţii nervoase senzitive la nivelul unei articulaţii şi iniţierea unei
contracţii reflexe (prin aproximare) sau susţinerea unei contracţii izotonice (prin tracţiune).
Întindere
Iradierea
Stimularea unui muşchi puternic induce iradierea în muşchi mai slabi şi le amplifică acestora activitatea.
Protocol
Folosirea diagonalelor tridimensionale în protocol asigură cel mai crescut randament muscular.
Schimbarea prizei din proximal în distal sporeşte dificultatea unei execuţii corecte.
Sincronizarea
Imersia produce un echilibru precar al terapeutului. Pentru a avea o stabilitate bună, pentru a aplica
protocolul, terapeutul nu trebuie să se scufunde mai jos de T9.
Indicaţii
BRRM cuprinde modele de exerciţii pentru creşterea forţei musculare şi mobilizarea articulară şi prezintă
caracteristici variate.
• atrofie musculară,
• stări generale funcţionale depreciate, adică pacienţi cu boli reumatologice, ortopedice sau neurologice.
Indicaţii
• atrofie musculară,
• stări generale funcţionale depreciate, adică pacienţi cu boli reumatologice, ortopedice sau neurologice.
Obiectivele tratamentului
Organizaţia mondială de sănătate (WHO 2001) a clasificat descrierea problemelor de sănătate în patru
componente, care sunt folosite în reabilitare (recuperare):
Aceste concepte sunt interconectate, totuşi o creştere a unui nivel nu înseamnă neapărat creştere şi în
altele.
De exemplu, îmbunătăţirea nivelului funcţional nu duce automat la schimbări ale activităţii sau ale
implicării.
Concluzie
Ai Chi
Ai Chi este un program de exerciţii relaxante în apă, conceput pentru a asigura confortul şi bucuria de a
exersa în apă, cu o structură bine determinată, executate progresiv.
Printr-o execuţie corectă, prin structura lor ritmică şi relaxantă pentru cei care caută asta într-un program
de exerciţii acvatice, poate de asemenea ameliora mobilitatea articulară şi amplitudinea de mişcare.
Ai Chi a luat naştere prin combinarea conceptului Tai Chi cu tehnicile din Shiatsu şi Watsu, se practică
scufundat în apă până la nivelul umerilor, folosindu-se o combinaţie de respiraţii profunde şi lente, mişcări
ample (largi) ale braţelor, membrelor inferioare şi a bazinului.
Referinţe istorice
Are o îndelungată istorie în legătură cu activitatea acvatică, fiind unul dintre cei mai tineri antrenori ai
lotului naţional olimpic japonez de înot în 1980.
A studiat îndelung mişcările faunei marine pentru a înţelege mişcarea lină şi eficientă prin apă.
După mulţi ani a observat mişcările Watsu adică Shiatsu în apă şi a îmbrăţişat ideea mişcării cursive şi
sublinierea mişcărilor în axul longitudinal al corpului.
Astfel a apărut Ai Chi, care poate fi practicat individual şi totuşi să aducă beneficii similare celor din
Watsu.
Referinţe generale
Prin Ai Chi practicanţii pot să sublinieze aspectele posturale şi să acţioneze în axul longitudinal al corpului
pentru a-şi menţine echilibrul psihic şi fizic (Konno, J. 2004).
Ai Chi este o metodă nouă de practică a exerciţiului fizic pentru cei obişnuiţi cu mişcări balistice, în mare
viteză sau pentru cei care prezintă deprinderi greşite în urma unui accident sau a unei intervenţii
chirurgicale.
Atenţia pentru postură, respiraţie combinată cu vizualizarea poziţiei ortostatice ajută practicantul să
aducă corpul într-o aliniere corectă.
Indicaţii
Practicarea Ai Chi ameliorează eficienţa mişcării la pacienţii cu dureri cronice, artrite, fibromialgii, boli
pulmonare obstructive cronice, echilibru deficitar, diabet, scleroză multiplă, sau alte probleme neurologice
sau ortopedice.
Ai Chi se poate practica în grupuri sau individual, nu necesită echipament special, şi permite părului şi
feţei să rămână uscate.
Poziţia verticală care nu implică scufundarea permite şi celor care nu ştiu sau nu pot să înoate să se
bucure de efectele benefice ale exerciţiului în apă.
Efectele benefice înregistrate la nivel cardiovascular după antrenamentul Ai Chi s-au dovedit benefice şi
pentru pacienţi care prezentau durere cronică, artrite, boli pulmonare obstructive cronice, diabet şi
echilibru deficitar.
CONCLUZIE
Ai Chi este o metodă de exerciţiu acvatic cu aplicare largă, de la probleme ortopedice până la cele
neurologice, de la tineri la vârstnici, de la sportivi la persoane cu disabilităţi, aproape oricine poate să se
bucure de beneficiile practicării Ai Chi.
Watsu
Watsu este o formă de shiatsu în apă, şi este o formă de terapie în apă cu temperaturi cuprinse între 32-
34ºC.
Această metodă combină mişcări ritmice şi stretching, pacientul pluteşte în permanenţă în decubit dorsal
sau în aşezat în timp ce terapeutul îl mişcă ritmic prin apă, aplicând stretching pe toate segmentele
corpului.
Watsu este cunoscut şi ca shiatsu în apă, a fost creat în 1980, pe baza cunoştinţelor acumulate de Harold
Dull în Zen shiatsu.
Mişcările sunt legate între ele şi sunt dirijate prin interacţiunea terapeut - pacient.
Watsu are efecte benefice pentru pacienţii care necesită creşterea mobilităţii şi relaxare.
Istoric şi filozofie
Dull este iniţiat în Zen Shiatsu de cel mai cunoscut maestru Zen Shiatsu japonez, Shizuto Masunaga şi de
cei mai cunoscuţi din America, Reuho Yamada şi Wataru Ohashi.
Dull a combinat creativitatea sa de poet, înţelegerea sa pentru energie şi cunoştinţele sale în Shiatsu
pentru a crea mişcările lente şi ritmice în apă.
Aceste mişcări au efecte asupra viscerelor, sistemului nervos, sistemului musculoscheletal, etc.
Pentru a putea aprecia pe deplin terapia Watsu trebuie înţeleasă foarte bine filozofia Zen.
Zen
Zen reprezintă una din sectele Buddiste care promovează antrenarea minţii prin meditaţie