Rezumat

Elemente stilistice și de tehnică pianistică în Studiile opus 25 de Frédéric

Chopin

Documentul de față este alcătuit din patru capitole, în care se relatează contextul
istorico- social și cultural în care au fost scrise Studiile opus 25 de Frédéric Chopin.

Introducerea constă în argumentul lucrării, în care este justificată alegerea temei și

importanța pe care o are lucrarea de dizertație.

Capitolul 1 poartă denumirea de Romantismul în muzică, în care sunt prezentate

trăsăturile generale ale curentului muzical (Mișcarea Romantică și caracteristica sa, contextul
istoric în care s-a afirmat curentul artistic). Perioada Romantică dezvoltă libertatea de expresie
și a stărilor sufletești ale omului, în care muzica cunoaște o îmbogățire a formelor și genurilor
muzicale, o dezvoltare a orchestrației, a instrumentelor cât și scrierilor teoretice despre
muzică. Aceste aspecte conduc muzicicanul spre crearea unui nou tip, și anume acela de
muzician-filosof, în care artistul romantic devine deopotrivă revoluționar. Omul idealizează în
această perioadă natura, împreună cu defectele și suferințele ei. Viața satului în care poveștile
și ființele supranaturale malefice sălășluiesc în refugiul pitoresc, devin subiecte de bază pentru
artiști. Din punct de vedere estetic, muzicienii au o strânsă legătură cu literatura și artele
plastice în această preioadă.

Melodia, împreună cu ritmul, armonia, formele și orchestrația, capătă noi aspecte,

dezvoltând o comunicare muzicală din ce în ce mai sugestivă și mai liberă, în care
dramatismul și revoluționaritatea devin aspecte principale ale modului de compoziție.

De asemenea, în acest capitol se regăsesc genurile muzicale specifice și câțiva

reprezentanți de seamă ai Romantismului.

În capitolul 2 sunt prezentate elementele estetice ale creației chopiniene, în care se

constată geniul compozitorului, contextul în care acesta a scris capodopere inegalabile. Un
compozitor dedicat aproape în totalitate pianului, Chopin iese în evidență prin puterea
expresivității muzicii sale dar și prin profunzimea melodiilor, înfățișate într-o manieră de
execuție cu totul deosebită. Programatismul indirect al muzicii lui Chopin redă fapte sau
împrejurări din viață, dar și adevăruri psihologice. Muzica sa este de natură psihologică, fiind
preocupat în permanență de viața compatrioților săi, deși din depărtare, purtând în suflet
durerea ororilor petrecute la acea vreme în Polonia. Maturitatea sa creatoare oferă lucrări de o
tehnică pianistică uluitoare, în care simplitatea melodiei capătă complexitatea stilului său
componistic.

„Muzica lui Chopin, atât de umană și de adâncă, atât de pătrunsă de căldura

neobișnuită a sentimentelor, de înălțătoare visuri despre fericirea popoarelor și zbuciumul
chinuitor al oamenilor, este tot atât de mobilizatoare și astăzi, pentru cei ce iubesc pacea între
popoare”. [1]

În capitolul 3 este relatată istoria Studiului ca piesă de sine stătătoare, drumul parcurs
până la recunoașterea acestuia ca gen muzical, dar și reprezentanți din perioada romantică
care au apelat la acest gen.

Ultimul capitol, capitolul 4, cuprinde analiza tehnico-interpretativă a Studiilor opus 25

de Chopin, în care sunt oferite sugestii de aplicare a unor tehnici, cu scopul ușurării muncii
asupra acestor capodopere.

În urma concluzilor se poate constata că importanța cunoașterii contextului în care s-a

afirmat Chopin, de asemenea specificul polonez al stilului său, facilitează interpretarea
Studiilor opus 25.

Theodor, Bălan, CHOPIN , EDITURA MUZICALĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR DIN R.P.R., 1960,
[1].

pag.339.