COLEGIUL ECONOMIC” GEORGE BARITIU’ SIBIU

PROFESOR TODEA ELENA DENISA

AUXILIAR CURRICULAR

PROTECTIA CONSUMATORULUI
CLASA A X-A

AN 2016

1
 CUPRINS

Capitolul Continuturi Pagina

Cap 1. Consumatorul în 1.1. Locul şi rolul consumatorului în economia de 1
economia de piaţă piaţă;
1.2. Conceptul de consumator; 3
1.3. Drepturile consumatorului 7
1.4. Principii ONU cu privire la protecţia 9
consumatorului;
1.5 Cadrul legislativ privind protecţia 12
consumatorului în România.

2 Cap.2 Etichetarea şi 2.1. Sisteme de marcare ecologică a produselor; 19

ambalarea ecologică: 2.2. Norme de etichetare ecologică pe tipuri de 24
produse;
2.3. Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia 28
consumatorilor;
2.4. Impactul ambalajelor asupra mediuului 32
înconjurător.

3.1. Reclamaţiile consumatorilor de produse şi 34

Cap 3. Nemulţumirile servicii;
consumatorilor de produse şi 3.2. Norme referitoare la informarea şi educarea în 37
servicii: domeniul protecţiei consumatorilor;
3.3. Sancţiuni aplicate pe tipuri de abateri în cazul 39
nerespectării drepturilor consumatorilor

4.1. Drepturile salariatului în raport cu legislaţia 40

Cap 4. Protecţia salariatului: muncii şi PSI.

Cap 5. Protecţia mediului: 5.1. Obligaţiile agenţilor economici în raport cu 43

protecţia mediului;
5.2. Norme de prevenire şi conservare a mediului 46
la locul de muncă;
5.3. Sancţiuni aplicate în caz de nerespectare a 48
legislaţiei privind protecţia mediului

ANEXE:

FISE DE DOCUMENTARE

FISE DE LUCRU

EVALUARE

2
CAP. I. CONSUMATORUL ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

1.1.Locul și rolul consumatorului în economia de piață

În economia de piaţă, producţia este orientată spre satisfacerea nevoilor, gusturilor şi

preferinţelor consumatorilor. Preferinţele consumatorilor reprezintă repere care orientează
activitatea producătorului. Consumul reprezintǎ premisa şi scopul producţiei. Consumul
reprezintǎ actul final al activitǎţii economice, care constǎ în folosirea bunurilor economice, de
cǎtre populaţie şi stat, în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale. Consumul este
determinat, deopotrivǎ, de oferta de bunuri şi servicii şi de veniturile consumatorilor.
Termenul de „protecţia consumatorului”, întâlnit din ce în ce mai mult în vocabularul
românesc în ultimii ani, reflectă, prin definiţie, poziţia şi rolul pe care îl ocupă consumatorii în
buna funcţionare a pieţei, aceştia trebuind să fie în permanenţă protejaţi, atât pe termen mediu, cât şi
lung de o serie de riscuri ale căror consecințe pot fi, nu de puţine ori, devastatoare. Consumatorii au
nevoie de informaţii şi de educaţie, ei trebuie să înţeleagă diferenţa dintre o necesitate reală şi una
imaginară, ei trebuie să înveţe să devină selectivi pentru a putea cu adevărat să-şi satisfacă nevoile.
În cadrul politicilor de protecţie socială promovate de orice stat, politica privind consumatorul este
o politică de sine stătătoare cu obiective, priorităţi şi instrumente proprii, bine integrată celorlalte politici
ale statului.
Politica de protecţie a consumatorilor cuprinde acţiuni şi reglementări care se referă la
reprezentarea consumatorilor, informarea acestora, siguranţa (securitatea) produselor şi a tranzacţiilor.
Următoarele domenii, care necesită acţiuni la nivel comunitar, reprezintă baza legislaţiei comunitare în
acest sector:
 sănătatea şi siguranţa consumatorilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile;
 protecţia intereselor economice şi juridice ale consumatorilor, inclusiv modalităţi de rezolvare a
conflictelor;
 educarea şi informarea consumatorilor în legătură cu protecţia şi drepturile acestora;
 promovarea şi reprezentarea intereselor consumatorilor.
Ultimul plan de acţiune în cadrul politicii de protecţie a consumatorilor a definit domeniile majore
de activitate ale acestei politici :
 reprezentarea şi educarea consumatorilor (“Euroghişee” de informare şi centre de consiliere);
 legislaţia referitoare la sănătatea şi siguranţa consumatorilor;
 protecţia intereselor economice ale consumatorilor
În raporturile lor cu agenții economici, consumatorii nu dețin o poziție de egalitate, fiind defavorizați,
confruntându-se astfel cu o serie de dezechilibre:
 pe plan economic – achiziționarea unui produs de folosință îndelungată este o investiție mare
pentru consumator, însă pentru agentul economic este doar o unitate în totalul vânzărilor;
 pe plan juridic – consumatorii cunosc într-o mai mică măsură decât agenții economici
reglementările drepturilor într-o tranzacție;
 pe plan informațional – agentul economic știe mai multe despre ceea ce vinde, decât
consumatorul

pe planul reprezentării intereselor – reprezentarea intereselor consumatorilor este mai deficitară

în comparație cu eficiența cu care agentul economic își reprezintă propriile interese în fața
autorităților.

1.2 Conceptul de consumator

3
 În general, când se vorbeşte despre consumator, se face referire la o persoană fizică ce consumă în scop
particular şi neprofesional, produse şi servicii oferite pe piaţă de producători, distribuitori-vânzători şi
furnizori. Această definiţie evidenţiază trei caracteristici principale:
 Politica şi dreptul consumatorului, privite din perspectivă largă, implică toate categoriile de bunuri şi
servicii şi se referă la toţi agenţii economici care intervin în producţia şi/sau circulaţia bunurilor şi
serviciilor, indiferent de stadiul circulaţiei acestora;
 Noţiunea de consumator trebuie înţeleasă în contextul în care consumatorul este perceput nu doar ca
un individ sau partener în schimburile comerciale de mărfuri ci şi ca reprezentant al unor interese
colective, alături de ceilalţi indivizi care formează grupul consumatorilor. Dimensiunea colectivă a
drepturilor şi politicii consumatorului trebuie percepută în condiţiile reanalizării rolului
consumatorului faţă de agenţii economici.
 Conceptul de consumator este un concept unic, dar difuz în sensul că statutul de consumator este
valabil pentru fiecare dintre noi, dar grupul consumatorilor este prin natura lui eterogen. De exemplu,
consumatorul nu acţionează în procesul de consum ca un producător, dar producătorul este în acelaşi
timp şi consumator. Consumator este orice agent economic care acţionează pe piaţă pentru a-şi
procura bunurile şi serviciile necesare satisfacerii nevoilor.
Consumul poate fi:
· intermediar- folosirea bunurilor şi serviciilor pentru producerea altor bunuri şi servicii;
· final- consum destinat satisfacerii directe a nevoilor. În analiza consumatorului, a comportamentului său
raţional se are în vedere consumul final. Consumul final reprezintă folosirea bunurilor şi serviciilor de
către populaţie şi de către administraţii pentru satisfacerea directă a nevoilor umane, individuale şi
colective.

Un consumator responsabil:
1. Se informează cu privire la caracteristicile esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite pe piaţă, prin
citirea elementelor de identificare şi caracterizare a acestora, înscrise la vedere, după caz, pe produs,
4
 etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, a instrucţiunilor de folosire ce însoţesc produsul sau
serviciul;
2. Înainte de a cumpăra, trebuie să cunoască informaţii despre: denumirea produsului, denumirea şi/său
marca producătorului, adresă producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de
valabilitate sau data durabilităţii minimale, principalele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare,
depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii, precum şi despre valoarea nutritivă la
produsele alimentare preambalate şi despre ţara producătoare, în cazul produselor din import; categoria
calitativă a serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi, după caz,
declaraţia de conformitate; prevederile contractului de vânzare – cumpărare, inclusiv cele privind
caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţurilor sau tarifelor, precum şi
stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor.

1.3 Drepturile consumatorului

Conștientizarea oamenilor asupra calității lor de consumatori este un fenomen relativ recent.
Primul documentar în care au fost conturate drepturile fundamentale ale consumatorilor îl constituie
“Cartea drepturilor consumatorilor”, definită de președintele american John Fitzgerald Kennedy , în anul
1962. Președintele american, pe 15 martie 1962, în discursul ținut “Asupra intereselor consumatorului” a
enunțat cele patru drepturi fundamentale ale acestuia, respectiv:
 Dreptul la siguranță;
 Dreptul la informare;
 Dreptul de a alege;
 Dreptul de a fi auzit.

„Începând cu anii 1960-1970, în diverse state europene ca Suedia, Danemarca, Marea Britanie,
Germania, Belgia, Franța, Țările de Jos, au fost promulgate legi care vizau protecția consumatorilor.
În România, acte normative care să reglementeze acest domeniu au apărut după anul 1990, primul
act care a statuat, în țara noastră, drepturile consumatorilor, fiind Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor.
Preocupările la nivel european privind drepturile consumatorilor cunosc mai multe etape:
1. Adoptarea de către Consiliul Europei a “Cartei pentru protecția consumatorilor” (1973);
2. Elaborarea și adoptarea de către Comisia Europeană a “Primului Program de protecție a
consumatorilor” care include și drepturile fundamentale ale acestora punându-se accept
pe protecța sănătății și a siguranței consumatorilor.”1

Încă din anul 1992, autoritatea competentă în domeniul protecției consumatorilor este Autoritatea
Națională pentru Protecția Consumatorilor (“ANPC”), care are în subordine oficii județene în întreaga
țară. ANPC coordonează și realizează politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor,
prevenind și combătând practicile comerciale care afectează viața, sănătatea, siguranța ori interesele
comerciale ale consumatorilor.
Începând cu data de 6 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Ordinul nr. 473 din 03/12/2012, Ordin
pentru Modificarea Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind
unele măsuri de informare a acestora.

1.4.1 Protectia consumatorilor in Romania

1
http://www.anpc.gov.ro/articol/587/prestari-servicii-1
5
 Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetățenii în calitatea lor de consumatori,
asigurând informarea completă despre caracteristicile esențiale ale produselor și serviciilor, apără și
asigură drepturile și interesele legitime împotriva unor practice abuzive.
“În România, acțiunea de protecție a consumatorilor este realizată de către următoarele organisme
ale administrației publice, conform atribuțiilor și competențelor ce le revin potrivit legii:
 Oficiul pentru Protecția Consumatorilor;
 Inspectoratul de Sănătate Publică;
 Direcția Farmaceutică pentru Controlul de Stat al Medicamentelor și Cercetării Farmaceutice din
Ministerul Sănătății și al Familiei;
 Agenția Națională Sanitar-Veterinară din Ministerul Agriculturii și Alimentației;
 Agenția pentru Protecția Mediului din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției
Mediului;
 Garda Financiară, organ în subordinea Ministerului Finanțelor;
 Inspectoratul General al Poliției din Ministerul Administrației Publice și Internelor;
 Regia Autonomă a Registrului Auto Român;
 Biroul Român de Metrologie Legală;
 Institutul Român de Standardizare;
 Corpul de Control al Primăriilor.”2

Pentru a putea crea o forță mai mare împotriva abuzurilor asupra consumatorilor, ei au dreptul de
a se coaliza în asociații, fundații, grupuri socio-economice, uniuni și federații.
Asociațiile pentru protecția consumatorilor au, în special, următoarele drepturi:
 Dreptul de a solicita autorităților competente luarea de măsuri în vederea opririi sau retragerii de
pe piață a produselor și/sau a serviciilor care nu asigură nivelul de calitate prescris în
documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viața, sănătatea sau securitatea
consumatorilor;
 Dreptul de a solicita, pe cheltuiala lor, laboratoarelor acreditate efectuarea de analize ale
produselor și publicarea rezultatelor;
 Dreptul de a introduce acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor consumatorilor;
 Dreptul de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficiențelor de calitatea ale
bunurilor și/sau ale serviciilor, precum și a consecințelor vătămătoare ale acestora;
 Dreptul de a primi subvenții de la bugetul de Stat prin intermediul Oficiului pentru Protecția
Consumatorilor.

Totalitatea de măsuri care se constituie în politici de protecție s-a structurat în urma unei dezvoltări
puternice a producției de masă. În acest caz, consumatorul are nevoie de anumite tehnici protecționiste,
cum ar fi: un sistem reglementativ care să asigure protecție generală și în domeniile periferice ale
economicului și socialului, organisme care să aplice aceste reglementări în mod ferm.
În acest fel, cea mai eficientă protecție va fi cea individuală, prin cunoașterea legilor și solicitarea
respectării acestora. Conceptul de protecție rezumă că, orice consummator, chiar bine informat, poate
deveni victim abuzurilor împotriva cărora este dator să lupte, iar legea nu înseamnă doar eliminarea
abuzurilor, ci și pedepsirea vinovaților. Consumatorul are obligația de a se informa și de a reflecta asupra
achiziționării produselor sau serviciilor.
Dincolo de propria protecție este folosită retragerea produselor de pe piață sau suprimarea
cauzelor abusive și o posibilă reparare a prejudiciilor aduse.
Prin natura lor, mișcările de apărare ale consumatorilor sunt împărțite în două categorii:
1. O luptă nonviolentă (de informare) a consumatorilor;

2
http://www.academia.edu/8990704/Protectia_consumatorului_in_imagini_Istoric_si_informatii
6
 2. O serie de acțiuni ale organizațiilor de protecție a consumatorilor. (reclamații, proteste etc.)

“Drepturile funamentale ale consumatorilor sunt:

 dreptul la satisfacerea cerintelor esentiale de viata;
 dreptul la siguranta;
 dreptul de a fi informat;
 dreptul de a fi protejat impotriva informatiei, publicitatii,etichetarii sau altor practici frauduloase;
 dreptul de a fi despăgubit;
 dreptul de a alege;
 dreptul de a fi ascultat;
 dreptul la educare;
 dreptul la un mediu ambiant sanatos.”3

“Alte drepturi fundamentale stabilite în Codul Consumului și care sprijină interesele

consumatorului sunt:
1. produsele trebuie să corespundă descrierii- de exemplu, daca pe eticheta produsului sau pe abalaj,
într-o reclamă sau pe oricare altă explicație a produsului dată de agentul economic este acordată o
descriere, de exemplu: “80 lână%”, produsele chiar trebuie să aibă această caracteristică;
2. produsele trebuie să corespundă scopului precis- acest lucru înseamnă că, dacă un consummator
solicit un anumit produs pentru o anumită întrebuințare, produsul trebuie să fie special creat în
acel sens, fără a putea fi adaptat altor nevoi și cerințe;
3. produsele trebuie să fie adaptate pentru utilizarea normal- acest lucru înseamnă că produsele
trebuie să corespundă scopului pentru care bunurile de același tip sunt folosite în mod obișnuit;
4. produsele trebuie să aibă o calitate acceptabilă- acest lucru presupune ca obiectele să funcționeze
și să-și îndeplinească scopul pentru care au fost achiziționate. Ele trebuie, în mod normal, să nu
prezinte defecte, chiar și minore, să aibă o prezentare și o finisare rezonabile, să fie sigure și
rezistente.”4

1.4.2 ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost înfiinţată în baza prevederilor O.U.G. nr.
2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după
caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice şi a
H.G. nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor, cu modificările ulterioare. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în
subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului economiei, comerţului şi turismului, este finanţată
integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului. Autoritatea
coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor,
acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi
intereselor economice ale consumatorilor.

3Madar A., Neacșu N. – Calitatea serviciilor:premisa protecției consumatorului , Universitatea

Transilvania Brasov, pag. 123,124

4
http://www.academia.edu/8990704/Protectia_consumatorului_in_imagini_Istoric_si_informatii
7
Autoritatea eficientizează activitatea statului în materie de protecţie directă şi indirectă a consumatorilor
prin cercetarea pieţei, informarea şi educarea consumatorilor şi întărirea capacităţii decizionale.
Autoritatea armonizează protecţia directă a statului cu cea oferită de formele de protecţie asociativă
pentru apărarea drepturilor consumatorilor, precum şi de stimulare a capacităţii de autoprotecţie
individuală şi asociativă a consumatorilor, astfel încât aceasta să devină calea principală de protecţie.
Autoritatea este desemnată să aplice Programul de atestare a procesului Kimberley. Autoritatea
îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate. În
exercitarea atribuţiilor sale, Autoritatea colaborează cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi locale şi cu organismele neguvernamentale. Autoritatea are în subordine
Comisariatele Regionale pentru Protecţia Consumatorilor, ca entităţi cu personalitatea juridică. În
subordinea Autorităţii se află, ca instituţie cu personalitate juridică, şi Centrul Naţional pentru Încercarea
şi Expertizarea Produselor "Larex" Bucureşti. Organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional pentru
Încercarea şi Expertizarea Produselor "Larex", se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Comisariatele
Regionale pentru Protecţia Consumatorilor sunt organizate ca structuri teritoriale subordonate, cu
competenţe limitate teritorial şi conduse de comisari şefi. Comisariatele Regionale pentru Protecţia
Consumatorilor au în structură Comisariatele Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor, instituţii publice
fără personalitate juridică, ce sunt coordonate de comisari şefi adjuncţi. În subordinea Direcţiei Generale
Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană funcţionează Laboratorul pentru Analiza Calităţii
Vinurilor şi Băuturilor Alcoolice.

1.4. Principii ONU privind protectia consumatorului

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin rezoluţia 39/248 din aprilie 1985, a stabilit o serie de principii
directoare pentru protecţia consumatorilor, menite să asigure guvernelor tuturor ţărilor un
cadru care să poată fi folosit pentru elaborarea şi consolidarea politicilor şi legislaţiei pentru
protecţia consumatorilor.
8
• facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare nevoilor şi cererilor
consumatorilor;
• asigurarea ţinerii sub control, prin intermediul tuturor organizaţiilor naţionale şi
internaţionale, a practicilor comerciale abuzive care afectează consumatorii;
• încurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajaţi în producerea şi distribuirea bunurilor
de consum şi serviciilor pentru consumatori;
• promovarea unei cooperări internaţionale în domeniul protecţiei consumatorului;
• încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă, care să asigure consumatorilor o gamă largă de
produse, la preţuri avantajoase acestora;
• stabilirea unui sistem de priorităţi privind protecţia consumatorilor din fiecare ţară, a
circumstanţelor economice şi sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum şi a
nevoilor caracteristice populaţiei statului respectiv;
• protecţia consumatorilor faţă de pericolele ce afectează sănătatea şi siguranţa lor;
• promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
• asigurarea accesului consumatorilor la informaţiile corecte, care să permit acestora să facă o
alegere conformă dorinţelor şi necesităţilor personale;
• crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
• asigurarea posibilităţii unei despăgubiri efective a consumatorilor, în cazul ivirii unor daune
generate de produsele sau serviciile achiziţionate în cadrul pieţei;
• obligativitatea tuturor întreprinderilor ofertante - producătoare sau comerciale - de a se
supune legilor şi reglementărilor privind protecţia consumatorilor din toate ţările cu care au
relaţii de afaceri; obligativitatea respectivelor firme de a respecta prevederile standardelor
internaţionale privind protecţia consumatorilor;
• crearea, în fiecare ţară, a unor organisme corespunzătoare care să elaboreze şi să aplice,
potrivit legilor proprii statului respectiv, o politică de protecţie a consumatorului; această
politică de protecţie a consumatorului urmează să fie implementată în beneficiul tuturor
sectoarelor, al întregii populaţii şi, în special, al diferitelor categorii de populaţie din mediul
rural;
• luarea în considerare, la elaborarea politicilor de protecţie a consumatorului, a potenţialului
pozitiv al institutelor şi universităţilor de cercetări - publice sau private;
• asigurarea libertăţii cumpărătorilor, precum şi a altor grupuri sau asociaţii reprezentative, de
a se organiza şi a-şi desemna lideri care să le exprime opiniile în procesele de luare a unor
decizii care să le reglementeze interesele.
9
1.5 CADRUL LEGISLATIV PROTECTIA CONSUMATORULUI
1.5.1 Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor în Romania
1.5. Protectia consumatorilor in Romania
Orice sistem de protecţie a consumatorilor trebuie să aibă la bază un cadru legislativ adecvat
acestei importante probleme. Aceasta, cu atât mai mult într-o economie de piaţă, unde
consumatorul ştie că, în raport cu agenţii economici, producători sau comercianţi, legea îi
conferă o serie de drepturi şi îl apără împotriva abuzurilor ce ar putea să-i pună în pericol viaţa şi
sănătatea sau să-i lezeze interesele sale, patrimoniale sau nepatrimoniale. Într-un asemenea
context, şi pornind de la prevederile Rezoluţiei nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a
Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a aprobat principiile directoare privind protecţia
consumatorului, în România de după 1990 a fost adoptat un sistem unitar de reglementări în
acest domeniu, pornindu-se însă de la condiţiile concrete ale societăţii şi economiei româneşti în
perioada pe care o parcurgem. Vom analiza în continuare o serie de aspecte privind
reglementările legale referitoare la protecţia consumatorilor în România, structura legislaţiei în
domeniu, precum şi răspunderea sau sancţionarea încălcării acesteia.

“Ordonanța Guvernului nr.21 din 21 august 1992 - privind protecția consumatorului, devenită,
prin abordarea sa în Parlament, Legea nr.11/1994, este actul normativ de bază în domeniu. Primul său
articol menționează urmatoarele: "Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetățenii, în
calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngradit la produse și servicii,
informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și
intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la
fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.”5

„Protecția consumatorilor în România presupune în principal:

 asigurarea accesului neîngradit la produse și servicii;
 informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor;
 asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor
practici abuzive;
 participarea consumatorilor la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează

Potrivit articolului 3 din Ordonanta ,principalele drepturi ale

consumatorilor sunt urmatoarele:
 dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea sa le prjudiciezez viata , sanatatea sau securitatea;
 dreptul la informare completă, corectă și precisă asupra caracteristilor esențiale ale produselor și
serviciilor, asfel încât decizia adoptată în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor
lor, dreptul de a fi educați în calitate de consumatori;
 dreptul de a avea acces la piețe care să le asigure o gamă variată de produse și servicii de
calitate;
 dreptul de a fi despagubiți pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a
produselor și serviciilor;
 dreptul de a se organiza in asociații pentru protecția consumatorilor, în scopul apărării
intereselor lor.

5 Iliescu, M., G.- Dreptul protectiei consumatorilor, Edit. Hamangiu, Bucuresti, 2014
10
 În temeiul O.G. nr.21/1992 au fost adoptate și alte acte normative ce conferă cadrul legislativ
adecvat potrivit protecției consumatorului. Astfel :

În domeniul standardizarii și metologiei :

 Ordonanța Guvernului nr. 19/1992 - privind activitatea de standardizare definește noțiunile
standard și standardizare, stabilind categoriile de standarde ce se elaborează în România și modul
lor de aplicare .
 Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 – conține prevederi privind activitatea de metrologie, cu
referire la unitățile de măsură legale care se folosesc în România .
În domeniul calității mărfurilor :
 Hotărârea Guvernului nr. 39/1994 - privind constituirea sistemului național de certificare a
calității conține prevederi privind reglementări, metodologii și proceduri de certificare ce se
stabilesc de către Institutul Român de Standardizare, în colaborare cu organismele de certificare
și în concordanță cu standardele românești referitoare la calitatea produselor .

În domeniul activității de alimentație publică :

 Hotărârea Guvernamentală nr. 394/1994 - modificată și completată prin Hotărârea
Guvernamentală nr. 786/1996 - reglementează obligațiile ce revin agenților economici ,
persoanelor fizice și juridice, în comercializarea produselor de folosință îndelungată destinată
consumatorilor .
 Hotărârea Guvernamentală nr. 665/1995 - reglementează răspunderile agenților economici care
comercializează către populație produse nealimentare de uz curent , destinate consumului
neproductiv individual sau colectiv și care nu sunt însoțite, la vânzare, de certificate de garanție .
 Ordonanța de Guvern nr. 42/1995 - aprobată prin Legea nr. 131/1995 privind producția de
produse alimentare destinate comercializării. Această obligă toți agenții economici care
desfășoară activități în domeniul producției de produse alimentare destinate comercializării
indiferent de forma lor de organizare și tipul de proprietate, să ia măsuri necesare pentru
eliminarea riscului degradării sau contaminării produselor alimentare destinate comercializării și
transformării acestora în produse împroprii consumului uman . Se mai menționează faptul că
agenții economici care desfășoară activități în domeniul producției de produse alimentare
destinate comercializării, pot desfășura asemenea activități numai în baza unor licențe de
fabricație acordate de către Ministerul Agriculturii și Alimentației potrivit unui regulament
propriu .
 Licențele se acordpă pentru fiecare produs alimentar în parte la solicitarea agenților economici
interesați, cu mențiunea ca ele nu sunt transimisibile .
 Produsele alimentare pot fi fabricate numai după ce s-a obținut avizul Ministerului Sănătății că
sunt apte pentru consumul uman și cu respectarea condițiilor de calitate și tehnice prevăzute în
standarde, caiete de sarcini, specificații tehnice, norme sanitar -veterinare .
 Ordonanța nr. 42 prevede că stabilirea termenului de variabilitate pentru produsele alimentare se
face de către producător, pe răspunderea acestuia, sau prin colaborarea cu unități de cercetare și
laboratoare specializate, după experimentări repetabile, interzicându-se prelungirea termenului
de valabilitate expirat, prin reetichetare sau reasamblare, de producător. Mai conține și sancțiuni
aplicabile în cazul încălcării legii cu privire la producerea și comercializarea produselor
alimentare.

Hotărârea Guvernamentală nr. 784/1996 - are un rol important informarea consumatorilor. Ea

prevede norme metodologice privind etichetarea produselor alimentare. Prevederile acestor norme sunt
supuși toți agenții economici care produc, importă, ambalează sau comercializează produse alimentare,
indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate. Informațiile scrise pe etichetă nu trebuie să

11
inducă în eroare consumatorii la achiziționarea produselor în privința caracteristicilor produselor
alimentare, a naturii, identității, proprietăților compoziției, cantității, durabilității, originii sau
provenienței, metodelor de fabricație sau producție, precum și atribuirea de efecte sau proprietăți, pe care
de fapt produsele nu le posedă .
Legea concurenței nr. 21/1996 - are ca scop , potrivit articolului numarul 1, "protecția, menținerea
și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal în vederea promovării intereselor
consumatorului. ÎIn vederea aplicării și supravegherii Legii Concurenței , prin Legea nr. 21/1996 se
creează Consiliul Concurenței.
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,
modificată și completată prin Legea nr. 42/1992, stabilește care sunt activitățile comerciale ilicite ce
atrag răspundere contravențională sau penală, dupa caz. Se înscriu în categoria contravențiilor și
infracțiunilor:
 efectuarea de acte sau fapte de comerț, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;
 efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu poate fi justificată;
 expunerea la vânzare sau vânzarea de mărfuri fără specificarea termenului de valabilitate ori cu
termenul de valabilitate expirat;
 neexpunerea la vănzarea mărfurilor existente, vănzarea preferențială, refuzul nejustificat al
vânzarii acestora;
 acumularea de mărfuri de pe piața internă în scopul creării unui deficit pe piață și revânzării lor
ulterioare sau a suprimării concurenței loiale;
 vânzarea cu lipsa de cântar sau măsuratoare.
Legea prevede că toate caștigurile realizate din activ, ilicite să fie supuse unui impozit egal cu
valoarea acestor câștiguri.
Contravențiile se constată de reprezentanții împuterniciți ai Oficiului pentru Protecția
Consumatorilor, de corpurile de control comercial ale prefecturilor și primăriilor, de organele Gărzii
financiare, ale controlului financiar și ale poliției, potrivit competențelor.
Legea nr. 98/1994 stabilește și sancționează contravențiile la normele legale de igienă și sănatate
publică privind:
 avizarea și autorizarea sanitară;
 igiena zonelor de locuit;
 aprovizionarea cu apă a populației;
 igiena unității care desfășoară activ social-culturale și unităților care prestează servicii pentru
populație;
 igiena unităților sanitare;
 prevenirea și combaterea bolilor transmisibile;
 igiena alimentelor și protecția sanitară a acestora.

12
 Daca inconvenientele sanitare se suspendă temporar activ, iminent pentru populație și salariați, se
suspendă temporar activ până la remedierea deficiențelor.”6

a). Reglementări privind protecţia consumatorilor în România

În adoptarea cadrului legislativ privind protecţia consumatorilor, legiuitorul român a avut în
vedere ca sistemul de acte normative în domeniu să fie unul unitar, dar şi elastic, care să
răspundă schimbărilor de structură din societate şi economie şi să se armonizeze atât cu celelalte
componente ale sistemului nostru legislativ, cât şi cu legislaţia europeană în domeniu. În acest
sens, încă din primul articol, Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 21 august 1992 privind protecţia
consumatorilor, devenită, prin adoptarea sa în Parlament, Legea nr. 11/1994, menţionează faptul
că „statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii, în calitatea lor de consumatori,
asigurând cadrul necesar accesului neângrădit la produse şi servicii, informării complete despre
caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi
luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori”.
Rezultă din textul menţionat că protecţia consumatorilor în România presupune,în principal,
următoarele:
• informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor;
• asigurarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice
împotriva unor practici abuzive;
• participarea persoanelor fizice la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează
în calitate de consumatori.
La 30 ianuarie 2000 a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 58, care modifică şi completează
actul normativ menţionat, extinzând domeniul de aplicabilitate şi la comercializarea produselor
noi, uzate sau recondiţionate, şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu unele excepţii, şi
completând gama de obligaţii ale producătorilor şi comercianţilor în raport cu consumatorii.
Actul normativ analizat cuprinde principalele drepturi ale consumatorilor, acestea acoperind atât
procesul propriu-zis de vânzare – cumpărare, cât şi faptele anterioare şi posterioare ale acestuia.
În temeiul Ordonanţei nr. 21 din 1992 au fost adoptate şi alte acte normative, care conferă şi
întregesc cadrul legislativ adecvat privind protecţia consumatorilor, acte normative care
reglementează activitatea de standardizare, activitatea de metrologie, calitatea mărfurilor,
regulile igienico-sanitare şi cele veterinare, activitatea de alimentaţie publică, comercializarea
bunurilor şi serviciilor de larg consum, concurenţa pe piaţa internă etc :
-Legea privind codul consumului, legea nr. 296/2004, republicat 2008;
-Ordonanta nr. 58/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992
privind protectia consumatorilor;
-Ordin nr. 192 din 31/03/2009 privind producerea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate,
altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare;
-Ordonanta nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor actualizata la 27.12.2008;
-HG nr. 284/2009 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor;
-Ordonanta nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta, aprobata cu
modificari prin Legea 51/2003;

6 ANPC- Protectia consumatorilor. Ghid legislative- Edit. Hamangiu, Bucuresti, 2015

13
-OG nr. 85/2004 republicata 2008, ordonanta privind protectia consumatorilor la incheierea si
executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare;
-ORDONANŢĂ nr.107 din 30 august 1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de
servicii turistice, republicată în 2008;
-Legea nr.193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
comercianti si consumatori (include si modificarile aduse prin Legea 65/2002 si legea 363/2007);
-Lege nr. 289 din 24/06/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum
destinate consumatorilor, persoane fizice, publicat in Monitorul Oficial nr. 319 din 23/04/2008;
-Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor, republicata in 2008;
-Lege nr. 211/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 99/2000
privind comercializarea produselor si serviciilor de piata;
-OUG nr. 174/2008, ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative
privind protectia consumatorilor ;
-Legea nr. 37/2002 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea si
completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992privind protectia consumatorilor;
-Ordin nr. 711/2008 pentru modificarea Normelor privind aditivii alimentari destinati utilizarii in
produsele alimentare pentru consum uman, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si familiei
si al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 438/295/2002;
-Legea nr.64 din 21 martie 2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil;
-Legea nr. 363/2007din 21/12/200 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în
relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia
consumatorilor;
-Ordonanta nr. 130/2000 (republicata în 2008), privind protectia consumatorilor la incheierea si
executarea contractelor la distanta;
- Ordonanta nr. 5/2008 privind modificarea si completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea
si combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
-Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun
Versiune consolidata pana la 31.10.2008 de INDACO;
-HG nr. 187/2000 republicata 2008, privind imitatiile de produse alimentare care prezinta riscul
de a pune in pericol sanatatea sau securitatea consumatorilor;
-HG nr. 947/2000 republicata 2008 privind modalitatea de indicare a preturilor produselor oferite
consumatorilor spre vanzare;
-O.G. nr. 88 din 29/08/2000 privind finantarea centrelor de consultanta si informare a
consumatorilor;
-O.U.G. nr.97 din 21 iunie 2001privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării
alimentelor, republicat în 2008;
-H.G. nr.251 din 27 mai 1994 privind stabilirea componentei, a atributiilor şi a modului de
organizare şi functionare a Consiliului consultativ pentru protectia consumatorilor;
-Legea nr. 51 din 21/01/2003 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 130/2000 privind
regimul juridic al contractelor la distantã;

14
-HG nr. 1101/2008, hotarare privind aprobarea Programului de interes national de prevenire a
consumului de tutun, alcool si droguri - 2009-2012;
-HG nr. 1102/2008, hotarare privind aprobarea Programului national de asistenta medicala,
psihologica si sociala a consumatorilor de droguri – 2009/2012;
-Legea nr. 98/1994, republicata in 2008, privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la
normele legale de igiena si sanatate publica;
-Ordin nr. 18/2008 privind aprobarea Normelor de igiena pentru transporturile de persoane;
-Ordin privind aprobarea Normelor de igiena pentru cabinetele de infrumusetare corporala nr.
1136/2007;
-HG nr.1.311 din 24 octombrie 2007 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr.
681/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Interministerial pentru
Supravegherea Pieţei Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor;
-HG nr.681 din 19 iulie 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului
Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi Serviciilor şi Protecţia
Consumatorilor;
-Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite,
republicata în 2009;
-HGnr.50 din 29 ianuarie 1999 privind marcarea buteliilor de sticlă refolosibile, utilizate pentru
ambalarea substanţelor şi produselor periculoase;
-HG nr.1.039 din 28 august 2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa
energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă;
-HG nr.972 din 15 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a
aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă;
-OUG nr.190 din 9 noiembrie 2000 privind regimul metalelor preţioase în România, republicat în
M.Of. nr. 77/29 ian. 2004;
-HG nr.106 din 7 februarie 2002 privind etichetarea alimentelor.
b). Structura legislaţiei privind protecţia consumatorilor în România
Pornind de la prevederile reglementării de bază în domeniul analizat, respectiv
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, actele normative amintite
mai înainte, alături de altele, structurează problematica protecţiei consumatorilor în trei
principale direcţii:
• protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor;
• protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
• informarea şi educarea consumatorilor.
* Protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor reprezintă primul obiectiv reglementat
de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, potrivit căreia „se interzice comercializarea de produse
sau prestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea
sau securitatea consumatorilor”. Pentru aceasta, produsele trebuie comercializate numai în cadrul
termenului de valabilitate sau al datei durabilităţii minimale stabilite de producător, actul
normativ în cauză definind şi noţiunea de termen de valabilitate, în sensul de „limita de timp,
stabilită de către producător, în care produsul poate fi consumat şi în care acesta trebuie să-şi
menţină caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de transport,
manipulare şi consum”.

15
 În vederea asigurării protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, guvernul, prin
organismele sale specializate, are obligaţia să stabilească norme şi reglementări specifice şi să le
îmbunătăţească pe cele existente, referitoare la:
• fabricarea, importul, conservarea, ambalarea, etichetarea, manipularea, transportul,
depozitarea şi pregătirea pentru vânzare a produselor;
• furnizarea şi utilizarea produselor, precum şi prestarea serviciilor în condiţii optime,
în mod deosebit a celor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor.
Normele şi reglementările în cauză se referă la grupe şi servicii care sunt nominalizate şi
actualizate de către Guvern, dacă acest lucru se impune. Legiuitorul a considerat necesar să
stabilească, în mod clar, fără nici un fel de echivoc, obligaţiile agenţilor economici în ceea ce
priveşte protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, acestea fiind stabilite în mod
distinct pentru producători, distribuitori şi prestatori de servicii. Într-un asemenea context,
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2001(republicată în 2008) stabileşte cadrul juridic
general şi unitar referitor la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul şi comercializarea
alimentelor, responsabilităţile producătorilor şi comercianţilor de alimente şi organizarea
controlului oficial al alimentelor.
În concepţia legiuitorului, aplicarea prevederilor acestui act normativ urmăreşte protejarea
consumatorilor împotriva unor practici incorecte în fabricarea, depozitarea şi comercializarea
alimentelor, pentru informarea corectă şi completă a acestora, potrivit reglementărilor legale
privind protecţia consumatorilor. Dacă în primul capitol al Ordonanţei nr. 97/2001 sunt definiţi
principalii termeni folosiţi în practica comercializării produselor alimentare, în cel de-al doilea
sunt reglementate condiţiile generale privind amplasarea unităţilor producătoare, fabricarea
alimentelor, compoziţia şi calitatea acestora, utilizarea aditivilor alimentari, condiţiile privind
personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile ce participă la producerea şi comercializarea
mărfurilor alimentare, condiţiile privind contaminaţiile în general, radiaţiile sau utilizarea
materialelor radioactive, cele referitoare la rezidurile de pesticide şi alte produse care se regăsesc
în alimente, condiţiile privind prezenţa în alimente a substanţelor active farmacologice, precum
şi condiţiile referitoare la alimentele cu destinaţie nutriţională specială, suplimentele nutritive,
alimentele fortificante şi cele modificate genetic.
În capitolul al treilea al Ordonanţei în cauză sunt stabilite condiţiile privind producţia, igiena şi
ambalarea alimentelor, dar şi responsabilităţile producătorilor de alimente, iar în cel de-al
patrulea capitol este reglementată comercializarea acestora.
Sunt stabilite clar obligaţiile producătorilor de alimente, dar şi cele ale MinisteruluiAgriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, ale Ministerului Industriei şi
Comerţului, precum şi cele ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind
respectarea condiţiilor referitoare la producerea, igiena şi ambalarea alimentelor, respectiv
controlul acestora. Prevederile privind comercializarea alimentelor, cuprinse, aşa cum
menţionam, în cel de-al treilea capitol al Ordonanţei, se referă la condiţiile ce trebuie respectate
pentru oferirea alimentelor spre vânzare, la restricţiile privind comercializarea alimentelor, dar şi
la măsurile ce trebuie întreprinse de instituţiile statului pentru protecţia consumatorilor împotriva
practicilor incorecte în comercializarea mărfurilor alimentare. De asemenea, actul normativ
analizat conţine, în cel de-al cincilea capitol al său, prevederi clare privind controlul oficial al
alimentelor. În anexa la Ordonanţă sunt prezentate Normele metodologice privind etichetarea
produselor alimentare, în primul capitol al normelor în cauză fiind menţionat că sunt supuşi
acestora toţi agenţii economici care produc, importă, ambalează sau comercializează produse
16
alimentare, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate. Se reglementează astfel, în
mod unitar, obligaţiile producătorilor şi comercianţilor în ceea ce priveşte etichetarea, atât a
produselor alimentare preambalate, cât şi a celor nepreambalate. De asemenea, sunt reglementate
regulile privind etichetarea pe principalele grupe de produse.
Celelalte anexe la Ordonanţă conţin liste privind:
• produsele alimentare scutite de indicarea termenului de valabilitate;
• produsele alimentare scutite de obligaţia indicării ingredientelor;
• ingredientele, care trebuie să fie înscrise cu denumirea categoriei lor, urmată de
numele specific;
• ingredientele pentru care indicarea categoriei se poate înlocui prin denumiri
simplificate.
Deşi protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor se referă, în principal, la produse
alimentare, există reglementări legale privind o asemenea protecţie şi în ceea ce priveşte o serie
de produse nealimentare (bunuri de folosinţă îndelungată, cosmetice, jucării, piese auto,
echipamente electrice etc.).
* Protecţia intereselor economice ale consumatorilor este asigurată printr-un sistem complex
de acte normative, începând chiar cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/21 august 1992. Potrivit
acestui act normativ, în relaţiile cu consumatorii, agenţii economici au obligaţia de a se comporta
în mod corect şi de a nu folosi practici comerciale abuzive, la încheierea contractelor
consumatorii având o serie de drepturi:
• libertatea de a lua decizii privind achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se
impune în contracte clauze care pot favoriza folosirea unor tehnici abuzive de
vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora;
• de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a
celor privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie, indicarea exactă a
preţului, precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor;
• de a fi exoneraţi de la plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate sau
acceptate;
• de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu
corespund clauzelor contractuale;
• de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb, pe toată durata medie de
utilizare a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de
către producător ori convenită de părţi.
De asemenea, consumatorii au dreptul de a pretinde agenţilor economici remedierea
sau înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri pentru
pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de
valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea
produselor ce nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate ca urmare a unor
vicii apărute pe durata medie de utilizare a acestora. Remedierea deficienţelor apărute în cadrul
termenului de garanţie la produsele de larg consum, inclusiv la cele de folosinţă îndelungată şi
care nu sunt imputabile consumatorilor, se face într-un termen maxim, stabilit de către organul
administraţiei publice obligat să înfăptuiască politica de protecţie a consumatorilor. Pentru
celelalte produse, termenul de remediere va fi cel stabilit prin contract. În cazul unor vicii
ascunse, termenul menţionat curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un
organism tehnic neutru. În temeiul prevederilor Ordonanţei nr. 21/ 1992 au fost adoptate şi alte

17
acte normative care asigură protecţia intereselor consumatorilor. Avem în vedere, înprincipal,
acele acte normative care reglementează:
• protecţia intereselor în contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale (O.G. nr.
106/30 august 1999);
• protecţia consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contracte (Legea nr. 193/6
noiembrie 2000 şi O.G. nr. 49/ 30 ianuarie 2000);
• protecţia consumatorilor în contractele la distanţă (O.G. nr. 130/ 31 august 2000);
• protecţia consumatorilor împotriva riscurilor legate de introducerea pe piaţă a
organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea (O.G. nr. 49/30
ianuarie 2000).
O dată cu adoptarea în anul 1996 a Legii concurenţei, s-a asigurat cadrul normative pentru
protejarea intereselor consumatorilor împotriva practicilor abuzive de concurenţă. Dispoziţiile
legii sunt aplicate actelor şi faptelor care au ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea
concurenţei, săvârşite de agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, persoane fizice
sau juridice, organele administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin
deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni pe piaţă, influenţând în
mod direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în
aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
* Informarea şi educarea consumatorilor, organizarea unui sistem de informare complet,
corect şi precis pentru consumatori constituie un alt domeniu complex în cadrul politicii de
protecţie a consumatorilor. Dreptul consumatorilor la informare asupra caracteristicilor esenţiale
ale produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici, astfel încât aceştia să aibă
posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi
serviciile oferite şi să le utilizeze potrivit destinaţiei acestora, în deplină siguranţă, este expres
stipulat în art. 18 al Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. De altfel, întreg capitolul patru al
acestui act normativ este afectat reglementării informării şi educării consumatorilor. Deşi
prevăzută expres în lege, de multe ori informarea consumatorilor este o obligaţie îngrădită sau
uneori chiar eludată. Potrivit legii, informarea consumatorilor despre produsele oferite se
realizează prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se vor înscrie la vedere,
după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire
ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, în funcţie de natura acestuia.
Legislaţia în domeniu prevede în mod clar, fără nici un fel de echivoc, că informarea
consumatorilor se face în limba română, indiferent de ţara de origine producătorului.
Informaţiile vor cuprinde:
• în cazul produselor: denumirea acestora, marca producătorului, principalele
caracteristici tehnice, compoziţia, cantitatea, preţul, termenul de garanţie, eventualele
riscuri previzibile, contraindicaţii, modul de utilizare, manipulare, conservare sau de
păstrare, precum şi alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse;
• în cazul serviciilor, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a
serviciului, timpul de realizare, termenul de garanţie, tariful, riscurile previzibile şi,
după caz, declaraţia de conformitate.
Legislaţia în vigoare interzice prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce
caracterizează produsele sau serviciile decât cele efectiv realizate. Agenţii economici au
obligaţia afişării preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit; aceasta,
coroborat cu obligaţia comercializării produselor şi prestarea serviciilor în locuri autorizate şi
afişarea, în mod vizibil, a denumirii firmei şi a numărului autorizaţiei de funcţionare. Un rol
18
important în informarea consumatorilor îl au hotărârile de Guvern privitoarela etichetarea
bunurilor de consum destinate populaţiei. Astfel H.G. nr. 106/2002 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind etichetarea produselor alimentare, cu modificările ulterioare, prevede că
scopul etichetării este acela de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente,
verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care
corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum
şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi. Actul normativ analizat conţine
dispoziţii referitoare atât la etichetarea produselor alimentare preambalate (denumire, conţinut
net, termene de valabilitate şi condiţii de păstrare, de consum şi de folosire, lotul de fabricaţie,
ingrediente, concentraţie alcoolică, valoare nutritivă şi energetică), cât şi la etichetarea
produselor alimentare nepreambalate.
Reglementarea marcării şi etichetării produselor nealimentare face obiectul mai multor
Hotărâri de Guvern privitoare la categorii distincte de bunuri nealimentare. De exemplu: HG
nr.1.039 din 28 august 2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa
energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă sau H.G.
nr.50/1999 privind marcarea buteliilor de sticlă refolosibile utilizate pentru ambalarea
substanţelor şi produselor periculoase, etc.
c). Răspunderea şi sancţionarea încălcării legislaţiei privind protecţia consumatorilor
Legislaţia românească privind protecţia consumatorilor conţine prevederi privind răspunderea
în cazul încălcării normelor referitoare la drepturile consumatorilor, precum şi sancţiunile
aferente unor asemenea încălcări. Din punct de vedere juridic, menţionăm că acţiunea de
încălcare a drepturilor consumatorilor este, în principal, o actiune civilă, fie delictuală, fie
contractuală, cu precizarea că, în cvasitotalitatea actelor normative în materie, este prevăzută şi
răspunderea materială, contravenţională sau penală, după caz. Astfel, în capitolul VIII al
Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, se prevede faptul că
„agenţii economici răspund pentru orice deficienţă privind calitatea produselor sau serviciilor,
apărută în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora, şi care nu este imputabilă
consumatorului, precum şi pentru eventualele vicii ascunse constatate pe durata medie de
utilizare, care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit
scopului pentru care acesta a fost realizat şi achiziţionat sau care pot afecta viaţa, sănătatea sau
securitatea consumatorilor” (art.42 alin.1). De asemenea, răspunderea se menţine şi în cazul în
care livrarea produselor sau prestarea serviciilor se face în mod gratuit sau cu preţ redus, ori dacă
acestea se comercializează ca piese de schimb, se închiriază sau se distribuie sub alte forme. Este
de menţionat şi prevederea cuprinsă în art. 44 al Ordonanţei, potrivit căreia Ministerul Public
poate interveni în acţiunile civile introduse în care sunt implicate interesele consumatorilor.
Aşa cum am menţionat, încălcarea prevederilor privind protecţia consumatorilor, în general, a
celor cuprinse în Ordonanţa nr. 21 / 1992, în particular, atrage răspunderea materială, civilă,
contravenţională sau penală, după caz.
Potrivit prevederilor actului normativ analizat, constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite
în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni, următoarele fapte:
• comercializarea produselor care au standarde româneşti obligatorii referitoare la
protecţia vieţii, sănătăţii sau securităţii consumatorilor, fără ca acestea să fie
certificate conform actelor normative în vigoare;
• omiterea anunţării de către agenţii economici a existenţei pe piaţă a oricărui produs
de care au cunoştinţă că a afectat sau poate afecta viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor;
19
 • comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare
prevăzute de lege sau cu caracteristici calitative neconforme celor prevăzute;
• prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează
produsele sau serviciile, decât cele efectiv realizate;
• păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în
condiţii care nu asigură menţinerea caracteristicilor calitative ale acestora, dacă, în
acest fel, s-ar periclita viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor;
• comercializarea produselor la care s-au constatat abateri de la caracteristicile
tehnico-calitative prescrise, de natură a afecta viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor, pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea
comercializării lor;
• folosirea practicilor abuzive la vânzarea produselor sau prestarea serviciilor;
• neasigurarea activitaţii de service şi a pieselor de schimb necesare întreţinerii sau
reparării, pe toată durata medie de utilizare a produselor, precum şi neremedierea în
termenul stabilit de lege sau remedierea necorespunzătoare a deficienţelor constatate
la produsele vândute sau serviciile prestate, ca şi refuzul înlocuirii produselor sau
restituirii contravalorii acestora sau a serviciilor necorespunzătoare, în cazurile
prevăzute de lege;
• împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu
protecţia consumatorilor de a-şi exercita atribuţiile de serviciu referitoare la
prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor, ori interesele economice ale acestora.
Toate aceste fapte constituie, aşa cum menţionam, contravenţii, fiind sancţionate cu amendă, cu
excepţia ultimei, în care există posibilitatea sancţionării cu închisoare contravenţională. În
executarea amenzilor, prioritară rămâne executarea voluntară, apoi executarea silită (prin
organele financiare) şi, în ultimă instanţă, transformarea amenzilor în închisoare contravenţională
sau obligarea la muncă în folosul comunităţii. În ceea ce priveşte posibilitatea transformării
amenzii în închisoare contravenţională, legiuitorul stabileşte două condiţii ce trebuie îndeplinite
cumulativ:
• contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii
definitive a sancţiunii;
• nu există posibilitatea executării silite.
În fine, Ordonanţa prevede în mod clar faptele pentru care se face confiscarea produselor
(doar a produselor periculoase, falsificate sau contrafăcute), respectiv preluarea la bugetul de stat
a veniturilor încasate ilicit de către agenţii economici(numai anumite venituri, strict stabilite de
lege).
Răspunderi în sarcina celor implicaţi în producţia şi comercializarea bunurilor şiprestarea de
servicii destinate consumatorilor, precum şi sancţiunile aferente, suntprevăzute şi în alte acte
normative. Astfel, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
ilicite, modificată şi completată ulterior, stabileşte activităţile comerciale ilicite ce atrag
răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit. Este vorba de:
• efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial
sau în alte acte normative, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;
• vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de
primării sau prefecturi;
• condiţionarea vânzării unor mărfuri de cumpărarea altora;
20
 • expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără
specificarea termenului de valabilitate, ori cu termenul de valabilitate depăşit;
• efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este
dovedită, în condiţiile legii. De menţionat că legea defineşte termenul de documente
de provenienţă în sensul de factură fiscală, factură, avizul de însoţire a mărfii,
documente vamale, factură externă sau orice alte documente stabilite prin lege, după
caz;
• nedeclararea de către agenţii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a
adaosurilor comerciale şi a celor de comision;
• cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de
desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte
unităţi similare;
• omisiunea întocmirii şi afişării în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de
către agenţii economici, a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor
sau serviciilor, ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife;
• neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţială, refuzul
nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de
activitate al agentului economic;
• acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi
revânzării ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale;
• vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare;
• falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea
spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau
substituite.
Contravenţiile prevăzute de Legea nr. 12/1990, republicată, cu modificările ulterioare, se
constată de către funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele
Gărzii Financare, organele Controlului financiar, organele Poliţiei şi, parţial, inspectorii
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Toate contravenţiile prevăzute atât de
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, cât şi de Legea nr. 12/1990, sunt sancţionate cu amendă, iar
în unele cazuri, cu închisoare, în mod diferit, după cum contravenientul este persoană fizică sau
juridică. Amenzile sunt destul de ridicate, ele fiind reactualizate periodic, în funcţie, în principal,
de indicele inflaţiei. Desigur, şi celelalte acte normative care reglementează protecţia
consumatorilor conţin prevederi referitoare la răspunderea şi sancţionarea încălcării regulilor din
acest domeniu. Avem în vedere, mai ales, Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele legate de igienă şi sănătate publică, dar şi alte acte normative ce se
referă la protecţia consumatorilor de produse alimentare sau nealimentare sau protecţia
intereselor consumatorilor.

CAP 2 ETICHETAREA ŞI AMBALAREA ECOLOGICĂ:

2.1. Sisteme de marcare ecologică a produselor;

În vederea realizarii de produse cu impact minim asupra mediului si facilitarii deciziei consumatorilor de
a achizitiona produse "prietenoase fata de mediu", altfel spus, produse care nu dauneaza mediului
înconjurator, au fost elaborate standarde ISO 14000 referitoare la etichetarea ecologica si analiza ciclului
de viata a produselor si au fost introduse sisteme nationale si regionale de etichetare ecologică a
21
produselor.Promovarea produselor etichetate ecologic contribuie la utilizarea eficienta a resurselor si la
un nivel ridicat de protectie a mediului.

Marcarea ecologică are drept scop demonstrarea de către furnizor a caracteristicilor ecologice ale
produselor. Metoda aplicată în vederea evaluării caracteristicilor ecologice este analiza ciclului de viaţă a
produselor, cu analiza efectelor posibile asupra mediului în fiecare din etapele acestui ciclu.Marcarea
ecologică permite informarea consumatorului cu privire la caracteristicile de această natură a produsului.

Marci de etichetare ecologică

Eticheta ecologica este un simbol grafic si/sau un text descriptiv scurt aplicat pe produs, ambalaj, într-o
brosura sau în alt document informativ care însoteste produsul si care ofera informatii despre cel putin
unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului (asa de exemplu, poluare redusa a aerului, eficient
din punct de vedere energetic si toxicitate redusa).

O eticheta ecologica identifica performanta de mediu a unui produs, în cadrul categoriei de produse din
care face parte, bazata pe analiza ciclului de viata al acestuia.

Preocuparile tot mai intense de reducere a impactului negativ al proceselor si rezultatelor acestora asupra
mediului ambiant sunt evidentiate, de-a lungul timpului, în multe tari, prin existenta unor marci nationale
de etichetare ecologică. Prima initiativa de acest fel a fost Blue Angel, în Germania, care a început sa
functioneze din 1978, urmata de multe alte marci asa cum sunt cele prezentate în tabelul urmator (tabel
nr. 1).

Sistemul german de marcare ecologică a produselor a fost preluat şi de alte ţări, printre care Marea
Britanie, Franţa, Olanda, Belgia.

Ulterior, în 1990, în Germania s-a introdus şi un sistem de marcare ecologică a ambalajelor, “Der Grüne
Punkt”, care, împreună cu marca “Blaues Engel” formează “Duales System”. Acest sistem are drept scop
finanţarea şi gestionarea colectării şi reciclării ambalajelor, cu aportul consumatorului în colectarea
conform cu procedura stabilită. Ambalajele astfel marcate sunt reciclabile sau incinerabile.

Sisteme de marcare ecologică au fost stabilite şi în numeroase alte ţări, de exemplu în Canada (1988,
“Environmental Choise”), în ţările europene nordice (1989, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, într-un
sistem coordonat de Consiliul Nordic), Japonia (1989, “Eco-Mark”, coordonat de un oficiu din cadrul
Agenţiei Mediului).

Preocupările din Uniunea Europeană privind realizarea unui sistem unitar de marcare ecologică a
produselor s-au concretizat printr-o reglementare din 1992, care introduce un sistem comunitar de
marcare ecologică. Acest sistem urmăreşte promovarea produselor care au un impact mai redus asupra
mediului şi, de asemenea, informarea corectă a consumatorilor din ţările UE cu privire la caractericticile
ecolgice ale produselor care se comercializează pe piaţa comună a Uniunii. Sistemul este aplicabil tuturor
produselor, inclusiv celor importate din terţe ţări.

Sistemul comunitar de marcare ecologică este un sistem voluntar, descentralizat, dreptul de aplicare a
mărcii fiind acordat de un comitet naţional. La acordarea mărcii ecologice se au în vedere toate aspectele
ambientale ale produsului, cum sunt: impactul ambiental al deşeurilor rezultate, consumul de energie şi de
22
resurse naturale, poluarea şi degradarea solului, contaminarea apei şi aerului, nivelul zgomotului, inclusiv
aceleaşi aspecte legate de ambalaj. În stabilirea criteriilor ecologice pentru fiecare categorie de produs,
sunt implicate comitetele naţionale de atribuire a mărcii de produs ecologic, forumul consultativ al
părţilor interesate (comerţ, industrie, consumatori etc) şi Comitetul de reglementare, format din
reprezentanţii ţărilor membre UE.

Trasaturile comune tuturor acestor scheme de etichetare ecologică nationala sunt:

 schemele sunt voluntare;

 determinarea criteriilor ecologice pe baza ciclului de viata a grupelor de produse;

23
 nivelurile criteriilor de acordare sunt astfel stabilite pentru a încuraja dezvoltarea produselor cu
impact minim asupra mediului;

 sunt protejate legal de un simbol sau logo;

 sunt revizuite periodic, tinând cont de dezvoltarea tehnologica si pozitia pe piata.

Ecoeticheta Uniunii Europene

În conditiile proliferarii unor sisteme nationale de etichetare ecologica a produselor, a devenit

necesara elaborarea unui cadru legislativ armonizat în acest domeniu.

Un prim pas în acest sens s-a facut prin Reglementarea CEE nr. 880/1992 a Consiliului UE care
introduce un sistem unitar de eticheta ecologica la nivelul UE care are logo-ul "floare" (fig. nr. 1) si
mai apoi prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1980/2000 privind stabilirea unei proceduri de
acordare a etichetei ecologice, Decizia (CEE) nr. 729/2000 privind contractul referitor la conditiile de
utilizare a etichetei ecologice si Decizia (CEE) nr. 728/2000 referitoare la stabilirea tarifelor si taxelor
pentru etichetare ecologică.

Ecoetichetare în România

Prin transpunerea Regulamentului nr. 1980/2000/EEC privind stabilirea

unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, a Deciziei nr.729/2000/EEC privind contractul cadru

24
 referitor la conditiile de utilizare a etichetei ecologice si Deciziei nr.728/2000/EEC referitoare la
stabilirea tarifelor pentru solicitare si taxelor anuale pentru etichetare ecologica a fost elaborata
Hotarârea Guvernului nr. 189/28 februarie 2002, privind stabilirea procedurii de acordare a etichetei
ecologice publicata în Monitorul Oficial nr. 166/08 martie 2002.

Scopul introducerii ecoetichetei românesti este de a promova produsele care au un impact redus
asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viata, în comparatie cu alte produse apartinând
aceluiasi grup de produse.

Grupele de produse pentru care se stabilesc criterii de acordare a etichetei ecologice românesti sunt
similare celor europene.

Eticheta ecologica se acorda produselor care respecta criteriile privind toate aspectele de mediu
importante. Aceasta va cuprinde informatii pentru consumatori, prezentate în schema urmatoare, care
contine doua rubrici, asa dupa cum urmeaza:

Rubrica 1 contine logo-ul etichetei ecologice românesti si numarul de înregistrare al contractului, iar
rubrica 2 contine informatii privind motivele acordarii etichetei ecologice care trebuie sa vizeze cel putin
unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului, asa de exemplu:

- poluare redusa a aerului

- eficient din punct de vedere energetic

- toxicitate redusa.

2.2. NORME REFERITOARE LA INFORMAREA ȘI EDUCAREA ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI

CONSUMATORILOR

A. Norme referitoare la informarea și educarea în domeniul protecției consumatorului

25
 OG. 21/1992 reglementează în cap. IV, „Informarea și educarea consumatorilor”, dreptul
consumatorilor de a fi informați complet, corect și precis cu privire la caracteristicile esențiale ale
produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici. Astfel, ei au posibilitatea de a alege
rațional, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și sunt în măsură să le
utilizeze, potrivit destinației lor, în deplină securitate. Așadar, consumatorii au dreptul de a fi informaţi,
după caz, despre:
• denumirea produsului
• denumirea și/sau marca producătorului
• cantitatea
• termenul de garanţie
• termenul de valabilitate/data limită de consum
• data durabilităţii minimale
• durata medie de utilizare
• principalele caracteristici tehnice și calitative
• compoziția chimică
• aditivi folosiți
• instrucţiuni de utilizare/cartea tehnică
• avertizări împotriva utilizării necorespunzătoare
• mod de instalare
• certificate și condiţii de garanţie

Informaţiile trebuie să fie redactate în limba română, indiferent de ţara de origine a produsului,
fără a exclude prezentarea lor și în alte limbi.

AGENŢII ECONOMICI TREBUIE :

• Să afişeze în mod vizibil numele societăţii comerciale, codul unic de înregistrare la Registrul
Comerțului;
• Să afişeze orarul de funcţionare;
• Să comercializeze produsele alimentare în condiţii igienico-sanitare prevăzute de lege;
• Să informeze consumatorii și autorităţile competente asupra pericolelor de care sunt conştienţi că pot
apărea după ce produsul a fost scos la vânzare.
• Să retragă produsele cu defecte identificate sau care pot fi identificate.
• Să nu condiţioneze vânzarea unui produs solicitând consumatorilor să cumpere o cantitate impusă de
produse sau să cumpere alt produs.
• Să nu impună consumatorului vânzarea unui produs.
• Să nu comercializeze produse alimentare care prezintă un risc pentru consumatori.
• Să nu modifice termenul de valabilitate/data durabilităţii minimale imprimate pe produse, etichete sau
ambalaj.
• Prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil, clar, ușor de citit.
Obligativitatea informării și educării consumatorilor reiese și din Lg. nr. 296/2004 privind Codul
Consumatorului. Astfel, statul, prin autoritatea centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei
consumatorilor, are următoarele obiective:
a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu
care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele
legitime;
b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai
bine nevoilor lor;
d) educarea consumatorilor;
26
e) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza, pentru a-şi
expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte;
g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi participarea la
schimburile rapide de informaţii;
h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a prestării
serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.
Statul trebuie să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe menite să asigure consumatorilor
o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora să acţioneze în mod distinct, în
vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare corespunzătoare asupra bunurilor şi a serviciilor şi să
fie cunoscători ai drepturilor şi responsabilităţilor ce le revin. El are ca scop protejarea consumatorilor la
achiziţionarea de produse şi servicii, precum şi protejarea interesului public general împotriva publicităţii
înşelătoare, a consecinţelor negative ale publicităţii şi stabileşte condiţiile în care este permisă publicitatea
comparativă. Educarea consumatorilor este o parte din programul de învăţământ şi o componentă a
obiectelor de studii. Formarea competenţelor în domeniul protecţiei consumatorului şi a mediului se
realizează în cadrul programului de învăţământ. Formarea competenţelor practice se realizează inclusiv
prin colaborarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar cu operatorii economici din domeniu.
În programele de educare şi informare a consumatorilor se includ ca aspecte importante ale
protecţiei acestora: a) legislaţia referitoare la protecţia consumatorilor, agenţii şi organizaţii ale
consumatorilor; b) sănătatea, alimentaţia, prevenirea îmbolnăvirilor şi prevenirea achiziţionării de produse
alimentare falsificate; c) riscurile produselor; d) interesele economice ale consumatorilor la achiziţionarea
de servicii, inclusiv a celor financiare; e) practicile comerciale ale producătorilor, prestatorilor sau
distribuitorilor şi prevenirea actelor de comerţ incorecte; f) etichetarea produselor, cu precizarea
informaţiilor necesare consumatorilor; g) informaţii despre dificultăţi şi măsuri de rezolvare a acestora,
preţuri, calitate, condiţii de creditare; h) protecţia mediului, după caz.
Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite de operatorii economici se
realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, înscrise la
vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în
cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie
de natura acestuia. Consumatorii trebuie să fie informaţi despre riscurile la care sunt supuşi prin folosirea
normală sau previzibilă a bunurilor, pe cât posibil, și prin simboluri grafice internaționale, ușor de înțeles.
Scopul etichetării este de a oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de
comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct
de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar
putea fi supuşi.
Informaţiile furnizate de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii produselor
vândute în vrac trebuie să fie clare şi uşor vizibile pentru consumator. Când livrarea produsului sau
prestarea serviciului se face ulterior plăţii unei sume de bani cu titlu de avans, operatorul economic este
obligat să elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislaţiei în vigoare
sau, după caz, un contract scris şi să respecte condiţiile contractuale. Operatorii economici care, potrivit
legislaţiei în vigoare, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale vor elibera bonuri
fiscale consumatorilor de produse/servicii, aceştia având obligaţia de a păstra aceste documente, cel puţin
până la momentul părăsirii spaţiului comercial respectiv.
În cazul prestărilor de servicii, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului,
după caz, timpul de realizare, termenul de garanţie/postgaranţie, preţurile şi tarifele, riscurile previzibile
şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. Pentru serviciile financiare, operatorii economici
sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte, precise asupra drepturilor/obligaţiilor
ce le revin.
Ordinul A.N.P.C. nr. 72/11.03.2010 prevede că pentru corecta informare a consumatorilor și
pentru a le da acestora posibilitatea să afle informații referitoare la modul în care pot face sesizări sau
27
 reclamații cu privire la produsele și/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziție, operatorii economici au
obligația să afișeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORULUI: 0800 080 999 -
linie telefonică cu apelare gratuită din rețeaua ROMTELECOM -, adresa și numerele de telefon/fax cu
tarif normal și adresele de e-mail ale comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor, respectiv
ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, în a cărui rază teritorială se
află operatorul economic, precum și adresa site-ului Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorilor: www.anpc.gov.ro.
Afișarea acestor informațiilor va fi realizată prin grija operatorului economic și se face în câmpul
vizual al consumatorului, la loc vizibil, lângă casa de marcat ori lângă orarul de funcționare, în spațiul de
comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului, inclusiv a serviciilor turistice, de comercializare de
pachete de servicii turistice sau bilete de avion.
Toți operatorii economici care administrează site-uri de vânzări, preluare comenzi on-line și/sau
publicitate la produse și/sau servicii, la serviciile turistice, de comercializare de pachete de servicii
turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce (comerț electronic), sunt obligați să prezinte pe prima
pagină a site-ului (home page) un link vizibil către adresa oficială de web a Autorității Naționale pentru
Protecția Consumatorilor (www.anpc.gov.ro), denumit PROTECȚIA CONSUMATORILOR - A.N.P.C.
B. Norme referitoare la comercializarea produselor alimentare
Conform O.G. 97/2001, alimentele oferite spre comercializare trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să fie fabricate conform prevederilor legale, în scopul protecţiei sănătăţii publice, protecţiei igienei
alimentului şi protecţiei calităţii produsului;
b) să se încadreze în nivelurile maxime admise de contaminare fizică, chimică, microbiologică,
toxicologică sau radiologică, stabilite prin reglementări speciale;
c) să fie ambalate, etichetate şi marcate conform reglementărilor specifice, iar inscripţionarea etichetelor
să fie vizibilă, lizibilă şi corectă.
Se interzice comercializarea alimentelor care:
nu sunt însoţite de documente care le atestă originea, provenienţa şi securitatea;
sunt manipulate şi comercializate în condiţii necorespunzătoare de igienă, care pun în pericol sănătatea
consumatorilor;
afectează sănătatea consumatorilor prin vânzarea unor produse sau substanţe drept alimente.
Legislație aferentă:
 O.G. nr. 42/1995, privind producția de produse alimentare destinate comercializării, republicată
în 2008,
 O.G. 97/2001, privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor,
aprobată prin lg. nr. 57/2002, republicată în 2008,
 Ordinul 438/295/2002, pentru aprobarea normelor privind aditivii alimentari destinați utilizării în
produse alimentare pentru consum uman, cu modificările și completările ulterioare,
 Regulamentul U.E. nr. 178/2002, de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației
alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a prevederilor
în domeniul siguranței produselor alimentare,
 Lg. nr. 150/2004, privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale,
 Regulamentul U.E. nr. 1924/2006, privind mențiunile nutruționale și de sănătate asociate
alimentelor,
 Regulamentul U.E. nr. 1925/2006, privind adăugarea de vitamine și minerale și alte substanțe în
alimente.
C. Norme privind etichetarea și marcarea produselor
Scopul etichetării este de a da consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și
ușor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor
din punct de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, precum și de a cunoaște eventualele riscuri
la care ar putea fi supuși.
28
 Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine
elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aplicat pe ambalajul acestuia.
Informațiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii, la
achiziționarea produselor, în privința:
a) caracteristicilor alimentului și în special a naturii, identității, proprietăților, compoziției, cantității,
durabilității, originii sau provenienței sale, precum și a metodelor de fabricație sau de producție;
b) atribuirii de efecte sau proprietăți alimentelor pe care acestea nu le posedă;
c) sugerării că alimentul are caracteristici speciale, atunci când în realitate toate produsele similare au
astfel de caracteristici
Etichetarea alimentelor - H.G. nr. 106/2002
Eticheta produsului alimentar trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:
- denumirea sub care este vândut alimentul;
- lista cuprinzând ingredientele, în ordinea descrescătoare a importanţei lor;
- cantitatea din anumite ingrediente;
- cantitatea netă pentru alimentele preambalate;
- termenul de valabilitate;
- condiţiile de depozitare sau de folosire;
- denumirea şi sediul producătorului, al ambalatorului sau al distribuitorului; în cazul produselor din
import se înscriu numele şi sediul importatorului sau distribuitorului înregistrat în România;
- locul de origine sau de provenienţă a alimentului;
- instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare a
alimentelor;
- concentraţia alcoolică pentru băuturile la care acesta este mai mare de 1,2% în volum;
- o menţiune care să permită identificarea lotului;
- menţiuni suplimentare de etichetare.
Termenul de valabilitate reprezintă limita de timp, stabilită de producător, în care produsul poate fi
consu-mat şi în care acesta trebuie să-şi menţină caracteristicile de calitate prescrise, dacă au fost
respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi consum stabilite.
Informaţiile înscrise pe etichetă trebuie să respecte şi alte cerinţe, cum ar fi:
toate menţiunile de pe etichetă trebuie să fie redactate în limba română, indiferent de ţara de origine a
produsului;
trebuie să fie lizibile şi inteligibile;
trebuie să fie complete, corecte, precise şi explicite.
Etichetarea produselor textile – H.G. nr. 312/2001
H.G. Nr. 527/2007 defineşte eticheta produselor textile astfel: „orice text scris, imprimat,
litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz, instrucţiuni
de utilizare, spălare sau călcare şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia”.
Elementele etichetei articolelor textile:
- denumirea produsului; - modelul;
- denumirea şi adresa producătorului; - compoziţia fibroasă a ţesăturii utilizate;
- marca de fabrică; - instrucţiuni de întreţinere.
- mărimea;

Etichetarea produselor cosmetice – lg. nr. 178/2000

Eticheta produselor cosmetice conţine:
- denumirea comercială a produsului,
- numele şi datele de identificare ale producătorului şi/sau importatorului,
- țara de origine pentru produsele fabricateîn afara statelor membre ale U.E.,
- numărul lotului ori o indicație care să permită identificarea produsului,

29
- conţinutul net, indicat în greutate sau volum, exceptând ambalajele care conțin mai puțin de 5 g sau ml,
eșantioanele gratuite și dozele unice,
- ingredientele utilizate, în ordine descrescătoare de mărime,
- termenul de valabilitate,
- instrucţiuni de folosire, conservare, îndepărtare,
- condiţii de păstrare.
Etichetarea articolelor de încălțăminte – H.G. 26/2002
Elementele etichetei articolelor de încălțăminte:
- denumirea produsului; - modelul, culoarea;
- denumirea şi adresa producătorului; - materialele pentru partea superioară exterioară,
- marca de fabrică; partea interioară și talpa;
- mărimea; - instrucţiuni de întreţinere.

Etichetarea se face pe cel puțin unul dintre articolele de încălțăminte al fiacărei perechi și se
realizează prin imprimare, lipire, ștanțare sau atașarea unei etichete. Eticheta trebuie să fie vizibilă,
accesibilă și să nu inducă în eroare consumatorii, iar pictogramele să fie suficient de mari pentru ca
informațiile conținute de acestea să fie ușor de înțeles.
Potrivit reglementărilor din România, eticheta produselor chimice (detergenţi, produse de întreţinere şi
de curăţat) conţine:
denumirea comercială a produsului;
denumirea şi adresa producătorului;
conţinutul net (indicat în unităţi de masă sau de volum);
compoziţia chimică (cu indicarea substanţelor componente şi a ingredientelor);
instrucţiuni de păstrare, utilizare şi dozare pentru domeniul de folosire recomandat (redactate sau traduse
în limba română) după caz.
D. Norme referitoare la modul de înlocuire, remediere sau restituire a contravalorii pentru produsele
cu defecte - Legea nr. 449/2003
VÂNZĂTORUL este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu
contractul de vânzare-cumpărare. El este răspunzător față de consumator pentru orice lipsă a conformității
existentă la momentul când au fost livrate produsele. În cazul lipsei conformității, consumatorul are
dreptul să i se aducă produsele la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, în funcție de
opțiunea acestuia, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a prețului ori de rezoluțiunea
contractului privind acele produse.
Termenul „fără plată” se referă la costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv
costurile poștale, manopera și materialele.
Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două luni
de la data la care a constatat-o. Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni
de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepția cazurilor în
care prezumția este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.
Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului în
oricare dintre urmatoarele cazuri:
a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;
c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, fără inconveniente semnificative pentru consumator.

2.3.Ambalarea mărfurilor în relaţie cu protecţia consumatorilor

1.Ambalarea mărfurilor
30
 Din punct de vedere etimologic ambalare provine din prefixul "en" si cuvântul "balla" (fr:
emballage) cu sensul de a strânge în balot.
1.1. Ambalaje
În România ambalajul este definit conform STAS 5845/1-86 si Ordonanta Guvernului
39/1995, dupa cum urmeaza: "un sistem fizico - chimic cu functii complexe, destinat să asigure
protecţia temporară a produselor din punct de vedere fizic, chimic şi biologic în scopul
menţinerii calităţii şi integrităţii acestuia în procesul manipulării, transportului, depozitarii şi
desfacerii - până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie"
Conform literaturii de specialitate clasificarea ambalajelor se face după mai multe criterii,
din care prezentăm câteva în continuare:
 după materialele constituente - ambalaje de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice,
ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri, materiale textile, materiale complexe, în
componente ale produsului (membrane naturale, vafe, amidon gelatinizat);
 după sistemul de confecţionare - ambalaje fixe, demontabile, pliabile;
 după tip - plicuri, sacoşe, tăvi, stelaje, borcane, butelii, bidoane, damigene, canistre;
 după destinaţie - ambalaje de transport, de desfacere, de prezentare;
 după specificul produsului ambalat - ambalaje pentru produse alimentare, pentru produse
nealimentare, ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje individuale sau colective;
 după gradul de rigiditate - ambalaje rigide, semirigide, suple;
 după durata de utilizare şi tipul circulaţiei - ambalaje recuperabile (reciclabile, refolosibile),
ambalaje nerecuperabile.
Pe întregul circuit străbătut de produs - de la producător, distribuitor, reţea comercială, până
la consumator - importanţa ambalajului este evidenţiată de funcţiile acestuia:
 conservarea şi protecţia proprietăţilor produselor împotriva factorilor fizici, chimici, biologici:
 facilitarea operaţiilor de manipulare, depozitare şi transport a produselor;
 promovarea produselor prin crearea unei atitudini pozitive faţă de produs, informarea sau chiar
schimbarea mentalităţii consumatorului.
Se observă faptul că trebuie studiat, în strânsă corelaţie, produsul şi ambalajul ca
un sistem, ca un tot. In acelasi timp ambalajul trebuie tratat ca o parte distinctă care de multe ori
este determinant în adoptarea deciziei de achiziţionare a produsului. Examinarea
sistemului produs-om, produs-echipament şi produs-ambient este deosebit de utilă, mai ales,
în cazul produselor noi. Analiza funcţiilor produsului (funcţii obiective, subiective şi auxiliare)
este utilă în realizarea ambalajului potrivit. Ambalajul asigură conservarea calităţii iniţiale a
produsului în toate etapele circuitului tehnic.
Funcţia de conservare şi de protecţie a mărfurilor constă în protejarea de influenţa
mediului extern. Aceasta presupune corelarea temperaturii mediului cu cea prescrisă în
standarde, protecţia la acţiunea luminii, a factorilor mecanici şi chimici. Protecţia împotriva
factorilor biologici constă în menţinerea calităţii igienice şi microbiologice.
Funcţia de transport, manipulare, depozitare presupune adaptarea ambalajului la
normele de transport şi la condiţiile de încărcare-descărcare, optimizarea raportului
volum/greutate. Activităţile de acest tip trebuie optimizate. Trebuie realizată dimensionarea
corespunzătoare a produselor si ambalajelor, să se asigure ambalajul optim de păstrare,
manipulare şi transport pe întreg circuitul tehnico-economic. Dimensionarea ambalajelor trebuie
subordonată folosirii judicioase a spaţiilor de depozitare şi a capacităţtii mijloacelor de transport.
În alegerea ambalajului optim trebuie să se urmarească faptul că prin reunirea ambalajelor să se
formeze o stivă compactă, stabilă prin care să se ocupe cât mai raţional volumul. Cerinţa a fost
31
impusă de extinderea paletizării şi containerizării care presupun dimensionarea raţională a
produselor şi ambalajelor. Asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor urmăreşte, de
asemenea, menţinerea integrităţii calitative a produselor în funcţie de condiţiile de mediu. Pentru
creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor este important de realizat raţionalizarea
operaţiunilor de manipulare, mecanizarea acestora, amenajarea depozitelor a rampelor de
încărcare-descărcare şi a mijloacelor de transport. Alegerea variantei optime de manipulare
presupune luarea în considerare a cerinţelor de ordin constructiv (care trebuie să asigure
protecţia produselor pe întregul circuit), de ordin dimensional (dimensiunile trebuie să
corespundă prescripţiilor internaţionale şi condiţiilor de transport şi manipulare), privind fixarea
sau ancorarea produselor în mijlocul de transport şi cerinţe privind returnarea ambalajelor (se
preferă ambalaje care se pot micşora prin pliere).
Funcţia de promovare a vânzarilor este dată de modul în care se prezintă produsul
folosind în acest scop eticheta, marca de fabrică sau de comerţ, alături de elementele estetice
precum şi volumul şi precizia informaţiilor prin care comunică cu clientii. Textul, culoarea,
imaginea trebuie armonizate cu forma ambalajului şi cu materialul de ambalare.
1.2. Metode de ambalare
Există numeroase tehnici şi metode de ambalare şi aceasta se realizează ţinând cont de
anumite cerinţe de calitate:
 masa, volum propriu reduse;
 fără toxicitate;
 fără miros, gust;
 rezistenţă mecanică ridicată;
 impermeabilitate faţă de gaze, praf, grăsimi;
 compatibilitate faţă de produsul ambalat.
Ambalajele sunt specifice fiecărui produs, consumatorul fiind avertizat în ceea ce priveşte
modul de utilizare, manevrare şi transport al ambalajului, prin simboluri grafice specifice şi prin
simboluri ce se referă la protecţia mediului înconjurător. Consumatorul este în acest fel, în
masură să ştie că se află în prezenţa unor produse toxice, radioactive sau corozive, că produsul
este fragil, că acesta nu trebuie amplasat lângă surse de caldură sau expus radiaţiilor ultraviolete
deoarece există pericol de degradare. Alegerea unui anumit tip de ambalare depinde de
caracteristicile produselor ce urmează a fi ambalate, de funcţiile ambalajului, de proprietăţile
materialului din care se face ambalajul. Aceasta poate fi:
 colectivă şi porţionată;
 tip aerosol;
 în folii contractibile (tip blister şi alveolară);
 aseptică;
 în vid;
 în atmosferă modificată (controlată).
Alegerea unui tip de ambalare si a materialului din care va fi confecţionat ambalajul trebuie
făcută în aşa fel încât interactiunea cu produsul să fie minimă şi să nu ducă la degradarea lui. În
cadrul Uniunii Europene se utilizează pentru ambalaje materiale celulozice (45%), sticlă (30%),
materiale plastice (13%), materiale metalice (12%). Pentru realizarea ambalajelor care să permită
ambalarea în vid, în gaz inert etc se utilizeaza materialele complexe (pe baza de aluminiu, hârtie
si carton si pe baza de materiale plastice) sau a celor de tip "bariera" dar acestea prezintă
inconvenientul unei reciclări dificile.
1.3.Relaţia ambalaj - mediu înconjurator
32
 Marcajele existente pentru protecţia consumatorilor dar şi a mediului indică faptul că
ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie să fie o
problemă pentru mediul înconjurator şi pentru consumator. La nivelul UE se prevede:
 promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;
 limitarea volumului şi masei ambalajelor;
 eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi şi ambalaje reciclabile.
Impactul serios asupra mediului şi necesitatea diminuării poluării a condus la utilizarea
unor materiale de ambalaj de tipul:
 "lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungită;
 "earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;
 "extremely easy to recicle" - usurinţă în reciclare.
Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius.

Fig 1 - Simboluri pentru protectia mediului înconjurator si a consumatorului

Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru
cunoaşterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizării cu
uşurinţă a reciclării acestuia.

33
 Codificarea constă într-o săgeată închisă ce prezintă în centru un număr şi abrevierea
pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de
înalta densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasă densitate, 5 PP - polipropilena,
6PS - polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Fig. 2 - Codificarea specifica materialelor plastice

În alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra mediului
înconjurător ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai puţin poluante şi
reducerea ponderii celor nerecuperabile.

Ambalarea mărfurilor trebuie tratată cu seriozitate atât de către expeditor cât şi de catre caraus
pentru a se asigua o protectie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examineaza cu
atentie starea ambalajului deorece este posibil ca acesta sa fi cauzat pierderile sau degradarile.
Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de marfuri poate provoca
aparitia unui exces de umiditate si pot duce la mucegairea si putrezirea produselor. Starea
ambalajului da informatii privind conditiile de transport. Daca conditiile de transport au fost
insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi
cantitative de produs.

3.Ambalarea, marcarea si etichetarea marfurilor metalice si chimice

Ambalarea se realizeaza conform STAS sau NT. Semifabricatele, produsele laminate nu se

34
ambaleaza. In cazul barelor, foilor sau împletiturilor din sârma se realizeaza legaturi, colaci sau
rulouri. Sculele, tacâmurile se ambaleaza în hârtie (în pachete) si se introduc în lazi de lemn sau
cutii de carton. Pe ambalaje este obligatorie scrierea denumirii întreprinderii, denumirea
produsului, semnul CTC, STAS sau NT sau alte mentiuni specifice (fragil).
Marcarea marfurilor metalice se face functie de procesul tehnologic sau functie de
destinatie:
 profilurile se marcheaza prin vopsire, în 1-3 culori, sau prin poansonare;
 tablele prin vopsire, stampilare, poansonare sau etichetare;
 produsele de uz casnic obtinute prin turnare sunt marcate în relief pe suprafata exterioara
(tacâmurile se marcheaza cu emblema fabricii producatoare);
In cazul produselor din materiale plastice standardul roman SR ISO 11469/1998 prezinta
urmatoarele reguli privind marcarea, dupa cum urmeaza:
 produse monocomponente: acrilonitril (AN), stiren (S), poli(clorura de vinil) (PVC)
 amestecuri de polimeri sau aliaje: acrilonitril/butadiena/stiren si policarbonat:
 compozitii sarjate sau armate: polipropilena cu 30 % pulbere minerala; poliamida 6,6 cu
amestec 15 % pulbere minerala si 25 % fibre de sticla;
 produse multicomponente: strat de poli(clorura de vinil) pe o spuma de poliuretan care
contine o insertie de acrilonitril/butadiena/stiren:
Ambalarea produselor peliculogene finite se face în cutii metalice de anumite capacitati,
bidoane sau butoaie confectionate din metal sau materiale plastice, în containere sau autocisterne
metalice, functie de destinatie. Din anul 2001, conform H.G. nr. 530/7.06.2001 (M. Of.
nr.327/18.06.2001), trebuie aplicata preambalarea produselor în functie de masa sau volum în
recipienti de capacitate prestabilita. Astfel, dupa cum se poate observa si din standarde,
ambalarea se face în recipienti metalici de 750 ml, 4 l, 20 l sau în ambalajul clientului.
Ambalajele trebuie închise etans pentru a fi asigurata calitatea si integritatea materialelor
peliculogene în timpul transportului si depozitarii.
In general, vopselele, lacurile, gudroanele, colorantii, cernelurile, rasinile, plastifiantii,
cleiurile conduc la deseuri periculoase. Acestea sunt cuprinse în Anexa Nr 1C din Ordonanta de
Urgenta nr 78/16.06.2000 privind regimul deseurilor.
In România clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a preparatelor chimice
periculoase este aprobata prin Legea nr. 45/18.07.2001.
Ambalajele sunt marcate cu semne pentru produse inflamabile si nocive.

2.4. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător

Metode de reciclare a ambalajelor

Dintre numeroasele probleme de mediu care ameninţă planeta noastră, o problemă

majoră o constituie, fără nici o îndoială, deşeurile. Fiecare dintre noi, mic sau mare,
aruncă zilnic gunoi sau nu, obiecte care nu ne mai servesc, care sunt goale, sparte sau
uzate, printre care şi ambalaje. Serviciul de salubrizare acţionează o singură dată pe
săptămână, golind gunoiul care adesea depăşeşte marginile şi le depozitează în afara
oraşului, în locurile numite "gropi de gunoi". Depozitarea deşeurilor , pe lângă faptul că
este un proces tehnologic destul de scump, mai prezintă un dezavantaj: poluează
mediul. Soluţia nu constă în depozitarea acestora în locuri speciale, ci în colectarea
selectivă şi reciclarea lor. Această metodă permite recuperarea substanţelor valoroase
35
pentru reciclare. În general, ca urmare a lipsei de amenajări şi a exploatării deficitare,
depozitele de deşeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de
impact şi risc pentru mediu şi sănătatea publică.

Cele mai mari avantaje pentru mediu ale reciclării sunt legate, nu de depozitarea
deşeurilor, ci de conservarea resurselor naturale, a energiei şi reducerea poluării în
procesul de producţie care rezultă din folosirea materiilor prime reciclate în locul
materiilor prime pure. Materialele reciclate au fost deja prelucrate o dată, astfel încât
producţia, în majoritatea cazurilor, este mai curată decât procesul original. Analizele
detaliate arată că aceste avantaje ecologice ale reciclării înlătură orice inconvenient
ecologic secundar care rezultă din colectarea şi transportul materialelor reciclabile.

De exemplu, s-a examinat impactul ecologic asupra ciclului de viaţă al dozelor de

aluminiu, recipientelor din sticlă, ziarelor, dozelor acoperite cu inox, a sticlelor din plastic
şi bidoanelor de lapte colectate în cadrul unui program aplicat unui cartier. Studiul
include toate componentele reciclării: colectarea, procesarea, returnarea materialelor
procesate producătorului şi remanufacturarea. Studiul compară acest impact cu cel al
depozitării sau incinerării ale aceloraşi articole şi înlocuirea lor cu unele noi realizate din
materiale pure. După colectarea datelor pentru toate aceste activităţi asociate reciclării,
studiul a descoperit, pentru 10 categorii principale de poluare a aerului şi 8 categorii
principale de poluare a apei, faptul că reciclarea zonală conduce la o reducere
categorică a tuturor factorilor poluanţi. Acelaşi rezultat a fost descoperit pentru
generarea de deşeuri solide, măsurate în greutate sau în volum. Cu alte cuvinte,
colectarea, procesarea, transportul şi execuţia de noi produse din materiale recuperate
vor conduce la mai puţini factori poluanţi ai aerului şi apei, mai puţine deşeuri solide, la
folosirea unor cantităţi mai mici de materii prime în procesul de producţie. Mai mult de
atât, factorii poluanţi rezultaţi din reciclare au fost considerabil mai mici decât cei din
depozitare şi incinerare aproape în toate categoriile.

În domeniul reciclării se impun următoarele strategii:

- prevenirea formării deşeurilor;
- valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere;
- eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o valorificare.

Conceptul de reciclare cuprinde 3 categorii:

- transformarea naturală;
- transformarea în circuit deschis;
- transformarea în circuit închis.

Transformarea naturală

Plantele realizează fotosinteza prin dioxidul de carbon absorbit de frunze cu ajutorul

energiei solare şi eliberează oxigenul. Pentru a putea supravieţui, plantele transformă
compuşii anorganici în proteine şi substanţe organice. Acestea sunt principalele
susţinătoare ale vieţii pe Terra. Celelalte vieţuitoare îşi procură hrana şi oxigenul prin
intermediul plantelor. Animalele ierbivore consumă plantele şi folosesc materia organică
36
pentru a supravieţui. Lanţurile trofice se continuă cu o altă verigă, cea a carnivorelor
care consumă animalele ierbivore. Animalele mici, insectele, bacteriile descompun
copacii căzuţi, plantele şi animalele moarte în substanţe anorganice şi astfel circuitul
este reluat. Ecosistemul este alcătuit din 5 componente: energie solară, materie
anorganică, producători de materie organică, consumatori de materie organică, agenţi
de descompunere..

Transformarea în circuit deschis

Epuizarea resurselor naturale, ploile acide, încălzirea globală, distrugerea stratului de

ozon, contaminarea apelor, sunt generate din afara ecosistemului. Astfel se observă că
problemele apar atunci când activităţile umane crează o circulaţie artificială a
substanţelor în afara ecosistemului. Transformarea în circuit deschis este posibilă
atunci când mediul este capabil să accepte deşeuri pentru reciclare. Dacă deşeurile
sunt acceptate de mediu nu apar probleme şi astfel de substanţe pot fi fabricate în
continuare fără a cauza dezechilibru în mediu. Un exemplu este plasticul biodegradabil
sau hârtia care se descompune natural.

Transformarea în circuit închis

Unele deşeuri provenite din activitatea umană nu se descompun natural în ecosistem,

astfel s-a ajuns la concluzia că substanţele create artificial trebuie transformate artificial.
Acest tip de transformare este adesea identificat ca reciclarea propriu-zisă. Substanţele
care nu se pot integra în circuitul natural al ecosistemului, trebuie descărcate în afara
acestuia. Dacă în primele două tipuri de transformare sarcina fiinţei umane era
inexistentă sau redusă, transformarea în circuit închis necesită exclusiv preocuparea
acesteia. Recuperarea deşeurilor nedegradabile este o problemă stringentă a omenirii
şi în ultimul secol preocuparea pentru aceast subiect a crescut vertiginos.

Tipuri si metode de reciclare după originea ambalajului:

● Reciclarea hârtiei

Multe materiale de împachetat, hârtie de ziar, şerveţele sunt făcute în totalitate sau în
parte din fibre de hârtie reciclabile. Acelaşi tip se foloseşte din ce în ce mai mult în
fabricarea hârtiei de scris şi imprimat. În afară de motivele economice, o mare
importanţă pentru reciclare o reprezintă presiunea politică şi publică pentru a reduce
cantitatea folosirii hârtiei care epuizează resursele naturale. Celuloza este substanţa
naturală care stă la baza producerii hârtiei şi are proprietatea de realizare a legăturilor
de hidrogen în timp ce se usucă şi este eliminată în soluţie apoasă. Aceasta este
esenţa reciclării hârtiei, fibrele de celuloză recuperate reintră în procesul industrial al
fabricării hârtiei. Echipamente sofisticate şi diferite chimicale sunt utilizate pentru a
curăţa şi verifica pulpa astfel încât produsul final să fie în conformitate cu standardele
de igienă şi puritate. Totuşi, aceeaşi hârtie nu poate fi reciclată de multe ori: tendinţele
de transformare succesive îi scad calitatea fibrei până când are loc o deteriorare
definitivă. Aşa că fibrele primare sunt pentru a menţine consistenţa şi alte caracteristici,
37
iar procesele de reciclare pot ajuta la înlocuirea fibrelor distruse. Cu tehnologiile actuale
hîrtia poate fi reciclată de cel mult patru ori. Păduri întregi ar putea fi salvate dacă am
recicla mai multă hârtie. Fondul forestier al ţării noastre este încă mare, dar se poate
confrunta curând cu problemele pe care le au celelalte ţări europene, generate de lipsa
pădurilor. În lume sunt reciclate numai 25% din cantităţile de hârtie existente, deşi nu
există cauze de ordin tehnic sau economic care să împiedice dublarea acestei cifre.
Reciclând numai jumătate din hârtia folosită astăzi în lume se poate acoperi aproape
75% din necesarul de hârtie nouă salvând, în acelaşi timp 4 milioane hectare de
pădure. Pentru a asigura Marii Britanii hârtia de care are nevoie în fiecare an, este
necesară o pădure de mărimea Ţării Galilor.
Dacă raportăm aceste date la nivel planetar am putea ajunge la epuizarea pădurilor
într-un timp foarte scurt. Acest lucru ar modifica ireversibil regimul pluvial, ar atrage
secete pe ogoare, ar distruge specii biologice şi ar duce la sporirea conţinutului de
bioxid de carbon din aer. Prin reciclare sunt economisite nu numai materialele, ci se
economiseşte şi energia şi se reduce poluarea. Hârtia reciclată conţine mai multe tipuri
diferite de hârtie. Industria hârtiei recuperate colectează materiale din nenumărate
surse, le sortează şi le grupează separat pe diferite tipuri, supunându-le unui proces
tehnologic pentru a fi mai uşor de manevrat, transportat, urmând ca acestea să fie
făcute pastă de lemn pentru hârtie. Sunt utilizate diferite maşini moderne pentru
realizarea acestor funcţii. Hârtia ar fi mult mai scumpă dacă aceasta nu ar fi colectată şi
reprelucrată. Din punctul de vedere al poluării mediului înconjurător şi al consumului de
energie, hârtia reciclată este mai avantajoasă decât producţia de pastă de lemn
realizată cu ajutorul metodelor chimice şi mecanice. Prelucrarea fibrelor de lemn implică
garantarea reciclării hârtei, astfel încât hârtia recuperată şi produsele din lemn să se
completeze reciproc, atât ecologic cât şi economic. Reciclarea industrială a hârtiei
trebuie făcută în mod economic astfel că producătorul de hârtie trebuie să înţeleagă
avantajele posibilităţii recuperării materialelor, apoi, industria reciclării hârtiei trebuie să
acopere preţurile de colectare şi procesare a acesteia şi în final, utilizatorii industriali de
produse secundare trebuie să poată realiza produse vandabile şi competitive.

Avantajele reciclării hârtiei:

- reducerea consumului de apă cu aproximativ 60%;
- reducerea consumului de energie cu aproximativ 40%;
- reducerea poluării aerului cu aproape 70%;
- reducerea poluării apei cu circa 35%;
- reducerea cantităţii de material lemnos exploatat.

● Reciclarea maselor plastice

După anul 1950 materialele plastice au devenit de mare interes, în mai puţin de zece
ani producţia maselor plastice crescând foarte mult. Consumul mondial poate fi acum
comparabil cu cel al metalelor neferoase. Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat
constant şi se realizează într-o gamă largă în multe ţări. Există încă probleme tehnice,
economice şi structurale de depăşit, însă posibilităţile sunt vaste. În unele sectoare,
prejudecăţile împotriva materialelor secundare rămân un obstacol important în
reciclarea plasticului, dar această atitudine se schimbă rapid, odată cu luarea în
38
considerare a protecţiei mediului. În loc să polueze apa râurilor sau suprafeţe mari de
sol prin acumularea lor, PET-urile pot fi foarte uşor colectate şi reciclate. Recuperarea
ambalajelor de plastic reprezintă o mare provocare, datorită în primul rând numărului
mare de PET-uri (polyethylene terephthalate - este un material sofisticat de o rezistenţă
mare) folosit cu foarte mare eficienţă ca recipient pentru băuturi. Avantajul reciclării
ambalajelor PET este enorm, dat fiind numărul mare de sticle folosite care pot fi
exploatate la un cost acceptabil.

Colectarea materialului plastic din deşeurile menajere solide se poate realize prin
două metode:
- Sortarea de către consumatori, este mai dificilă datorită numărului mare de tipuri de
plastic. Pentru o sortare reuşită plasticul trebuie marcat prin diverse culori sau prin
numere.
- Sortarea diferitelor tipuri de plastic la staţiile de procesare.

● Reciclarea sticlei

În mod uzual la fabricarea sticlei se utilizează resurse naturale prin a căror exploatare
se produce o anumită degradare a mediului ambient. Sortarea sticlei în vederea
reciclării se face pe culori. Fiecare sticlă de o anumită culoare se obţine într-un anumit
furnal. Dacă se amestecă aceste culori se poate obţine o sticlă neclară.

Avantajele reciclării sticlei:

- economie foarte mare de energie, sticla reciclată se prelucrează la temperaturi mai
scăzute decât materia primă;
- fiecare creştere cu 10% a conţinutului de sticlă reciclată duce la o scădere cu circa 2%
a consumului de energie;
- reducerea poluării aerului cu 20%;
- reducerea consumului de apă cu 50%;
- economisirea materiilor prime şi reducerea degradării mediului prin extracţia unui
număr mai mic de resurse naturale;
- păstrarea proprietăţilor sticlei obţinute prin reciclare.

● Reciclarea metalului

Ambalajele metalice rezistente la coroziune şi la deformare, sunt reciclabile 100%.

Proprietăţile magnetice ale acestora facilitează sortarea lor. Materialele metalice
recuperate din deşeuri nu diminuează calitatea produselor obţinute ulterior. Prin
recuperarea acestor deşeuri se poate realize o mare economie de resurse energetice şi
financiare. În natură, în special în zonele de campare montane, se pot găsi foarte mari
acumulări de cutii de conserve şi doze de băuturi. Acest metal poate fi reciclat,
problema cea mai mare este colectarea lui, pentru care trebuiesc mobilizate forţe de
muncă uriaşe. În Masivul Făgăraş există depozite care pot conţine chiar câteva tone de
metal.

39
 În natură, în special în zonele de campare montane, se pot găsi foarte mari acumulări
de cutii de conserve şi doze de băuturi. Acest metal poate fi reciclat, problema cea mai
mare este colectarea lui, pentru care trebuiesc mobilizate forţe de muncă uriaşe.

Avantajele acestor metode ale reciclării:

• Reciclarea elimină parţial poluarea şi conservă resursele naturale. Analize detaliate au
evidenţiat faptul că aceste beneficii de mediu ale reciclării sunt cu mult mai eficiente
decât orice alte acţiuni de protejare a mediului.
• Reciclarea conservă energia. Mult mai puţină energie este necesară pentru a
transforma materialele reciclate în produse noi, comparativ cu a începe producţia cu
materiale primare, brute. Prin reciclarea unei tone de materiale într-un program obişnuit
de reciclare, sunt economisiţi cel puţin 187 $ prin realizarea de economii la electricitate,
petrol, gaze naturale şi cărbune, chiar în condiţiile în care ţinem cont de consumurile
datorate colectării şi transportării materialelor.
• Reciclarea elimină costurile depozitării reziduurilor sau a incinerării lor. Costurile
reciclării sunt parţial amortizate prin evitarea cheltuielilor de depozitare sau incinerare şi
prin vinderea materialelor rezultate. Preţurile de depozitare variază foarte mult în funcţie
de zonă, şi piaţa materialelor reciclate este într-o creştere explozivă.
• Programele de reciclare proiectate adecvat şi implementate complet pot fi deplin
competitive cu depozitarea sau incinerarea reziduurilor. În prezent sunt disponibile
numeroase tehnici de eficientizare a reciclării, unele din ele fiind în curs de testare şi
implementare
• Reciclarea crează noi locuri de muncă şi creşte competitivitatea industriei. Reciclarea
oferă industriei resurse mai ieftine, avantaje economice pe termen lung care se
translatează în valoare pentru consumatorii ce cheltuiesc mai putin pe produse si
ambalaje. Efectele reciclării asupra dezvoltării industriale sunt semnificative.

CAPITOLUL 3 NEMULTUMIRILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE

SI SERVICII

RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII

NEMULȚUMIRILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII
1. RECLAMAȚIILE CONSUMATORILOR DE PRODUSE ȘI SERVICII
Dacă aveți o problemă și nu știți cum să o rezolvați, ANPC vă poate sprijini în
soluționarea acesteia, dacă este vorba de un caz reglementat de legislatia privind protecția
consumatorilor.
 Ce este o reclamaţie/sesizare? „Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea
sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o
organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale,
serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi
societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor
autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice”, conform art. 2 din O.G. nr.
27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
 Cine poate depune o reclamaţie la ANPC?

40
 „Consumatorul – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care
acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie,
artizanale ori liberale ”, conform art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor, republicată.
Reclamaţiile şi sesizările adresate ANPC pot fi depuse doar de către consumatori
persoane fizice. Divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a
A.N.P.C.
„Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului
nu se iau în considerare şi se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002.
 Cum depuneţi o reclamaţie?
Se apelează la această modalitate numai după ce consumatorul a încercat să rezolve
amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul.
În situaţia în care nu se ajunge la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii,
atunci consumatorul are dreptul să depună o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru
Protecţia Consumatorilor.
Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene
pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al
Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul
economic reclamat.
Conform prevederilor legale, reclamaţiile şi sesizările se fac în format scris sau în
format electronic sau se depun personal. Pentru a depune o reclamaţie în format electronic
trebuie să completaţi FORMULARUL DE SESIZARE ONLINE.
Reclamaţia sau sesizarea se face în nume personal și se rezolvă în termenul legal
(conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiția ca aceasta să fie însoţită de toate
documentele probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract, certificat
de garanţie sau alte documente, după caz.
Pentru ca reclamaţiile să poată fi instrumentate de către comisarii din cadrul Comisariatelor
Judeţene, trebuie să îndeplineasca condiţiile prezentate mai sus. În caz contrar acestea se
clasează din lipsa de informaţii.
3.2. NORME REFERITOARE LA INFORMAREA ȘI EDUCAREA ÎN DOMENIUL
PROTECȚIEI CONSUMATORILOR
A. Norme referitoare la informarea și educarea în domeniul protecției consumatorului
 OG. 21/1992 reglementează în cap. IV, „Informarea și educarea consumatorilor”, dreptul
consumatorilor de a fi informați complet, corect și precis cu privire la caracteristicile esențiale
ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici. Astfel, ei au posibilitatea de a
alege rațional, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și sunt în
măsură să le utilizeze, potrivit destinației lor, în deplină securitate. Așadar, consumatorii au
dreptul de a fi informaţi, după caz, despre:
• denumirea produsului
• denumirea și/sau marca producătorului
• cantitatea
• termenul de garanţie
• termenul de valabilitate/data limită de consum
• data durabilităţii minimale
• durata medie de utilizare
• principalele caracteristici tehnice și calitative
• compoziția chimică
• aditivi folosiți

41
• instrucţiuni de utilizare/cartea tehnică
• avertizări împotriva utilizării necorespunzătoare
• mod de instalare
• certificate și condiţii de garanţie

Informaţiile trebuie să fie redactate în limba română, indiferent de ţara de origine a

produsului, fără a exclude prezentarea lor și în alte limbi.

AGENŢII ECONOMICI TREBUIE :

• Să afişeze în mod vizibil numele societăţii comerciale, codul unic de înregistrare la Registrul
Comerțului;
• Să afişeze orarul de funcţionare;
• Să comercializeze produsele alimentare în condiţii igienico-sanitare prevăzute de lege;
• Să informeze consumatorii și autorităţile competente asupra pericolelor de care sunt conştienţi
că pot apărea după ce produsul a fost scos la vânzare.
• Să retragă produsele cu defecte identificate sau care pot fi identificate.
• Să nu condiţioneze vânzarea unui produs solicitând consumatorilor să cumpere o cantitate
impusă de produse sau să cumpere alt produs.
• Să nu impună consumatorului vânzarea unui produs.
• Să nu comercializeze produse alimentare care prezintă un risc pentru consumatori.
• Să nu modifice termenul de valabilitate/data durabilităţii minimale imprimate pe produse,
etichete sau ambalaj.
• Prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil, clar, ușor de citit.
 Obligativitatea informării și educării consumatorilor reiese și din Lg. nr. 296/2004 privind
Codul Consumatorului. Astfel, statul, prin autoritatea centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei
consumatorilor, are următoarele obiective:
a) protecţia consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un
serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze
drepturile şi interesele legitime;
b) promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
c) accesul consumatorilor la informaţii complete, corecte şi precise asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor;
d) educarea consumatorilor;
e) despăgubirea efectivă a consumatorilor;
f) sprijinirea consumatorilor sau a altor grupuri sau organizaţii reprezentative de a se organiza,
pentru a-şi expune opiniile în procesele de luare a unei decizii care îi priveşte;
g) promovarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor şi participarea la
schimburile rapide de informaţii;
h) prevenirea şi combaterea, prin toate mijloacele, a practicilor comerciale abuzive şi a prestării
serviciilor, inclusiv a celor financiare care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.
Statul trebuie să realizeze şi să încurajeze folosirea de programe menite să asigure
consumatorilor o informare şi o educare corespunzătoare, pentru a permite acestora să
acţioneze în mod distinct, în vederea unei alegeri corecte bazate pe o informare
corespunzătoare asupra bunurilor şi a serviciilor şi să fie cunoscători ai drepturilor şi
responsabilităţilor ce le revin. El are ca scop protejarea consumatorilor la achiziţionarea de
produse şi servicii, precum şi protejarea interesului public general împotriva publicităţii
înşelătoare, a consecinţelor negative ale publicităţii şi stabileşte condiţiile în care este permisă
publicitatea comparativă. Educarea consumatorilor este o parte din programul de învăţământ şi
o componentă a obiectelor de studii. Formarea competenţelor în domeniul protecţiei
42
consumatorului şi a mediului se realizează în cadrul programului de învăţământ. Formarea
competenţelor practice se realizează inclusiv prin colaborarea instituţiilor de învăţământ
preuniversitar cu operatorii economici din domeniu.
În programele de educare şi informare a consumatorilor se includ ca aspecte importante
ale protecţiei acestora: a) legislaţia referitoare la protecţia consumatorilor, agenţii şi organizaţii
ale consumatorilor; b) sănătatea, alimentaţia, prevenirea îmbolnăvirilor şi prevenirea
achiziţionării de produse alimentare falsificate; c) riscurile produselor; d) interesele economice
ale consumatorilor la achiziţionarea de servicii, inclusiv a celor financiare; e) practicile
comerciale ale producătorilor, prestatorilor sau distribuitorilor şi prevenirea actelor de comerţ
incorecte; f) etichetarea produselor, cu precizarea informaţiilor necesare consumatorilor; g)
informaţii despre dificultăţi şi măsuri de rezolvare a acestora, preţuri, calitate, condiţii de
creditare; h) protecţia mediului, după caz.
Informarea consumatorilor despre produsele şi serviciile oferite de operatorii economici
se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora,
înscrise la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj
de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc
produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia. Consumatorii trebuie să fie informaţi
despre riscurile la care sunt supuşi prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor, pe cât
posibil, și prin simboluri grafice internaționale, ușor de înțeles. Scopul etichetării este de a oferi
consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să
permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al
nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar
putea fi supuşi.
Informaţiile furnizate de aparatele de măsură utilizate pentru determinarea cantităţii
produselor vândute în vrac trebuie să fie clare şi uşor vizibile pentru consumator. Când livrarea
produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plăţii unei sume de bani cu titlu de avans,
operatorul economic este obligat să elibereze consumatorului, la plata acontului, un document
fiscal conform legislaţiei în vigoare sau, după caz, un contract scris şi să respecte condiţiile
contractuale. Operatorii economici care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt obligaţi să utilizeze
aparate de marcat electronice fiscale vor elibera bonuri fiscale consumatorilor de
produse/servicii, aceştia având obligaţia de a păstra aceste documente, cel puţin până la
momentul părăsirii spaţiului comercial respectiv.
În cazul prestărilor de servicii, informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a
serviciului, după caz, timpul de realizare, termenul de garanţie/postgaranţie, preţurile şi tarifele,
riscurile previzibile şi, după caz, alte documente prevăzute expres de lege. Pentru serviciile
financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete,
corecte, precise asupra drepturilor/obligaţiilor ce le revin.
 Ordinul A.N.P.C. nr. 72/11.03.2010 prevede că pentru corecta informare a
consumatorilor și pentru a le da acestora posibilitatea să afle informații referitoare la modul în
care pot face sesizări sau reclamații cu privire la produsele și/sau serviciile ce le sunt puse la
dispoziție, operatorii economici au obligația să afișeze numărul de telefon denumit TELEFONUL
CONSUMATORULUI: 0800 080 999 - linie telefonică cu apelare gratuită din rețeaua
ROMTELECOM -, adresa și numerele de telefon/fax cu tarif normal și adresele de e-mail ale
comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor, respectiv ale Comisariatului pentru
Protecția Consumatorilor al Municipiului București, în a cărui rază teritorială se află operatorul
economic, precum și adresa site-ului Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorilor: www.anpc.gov.ro.
Afișarea acestor informațiilor va fi realizată prin grija operatorului economic și se face în
câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil, lângă casa de marcat ori lângă orarul de

43
 funcționare, în spațiul de comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului, inclusiv a
serviciilor turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion.
Toți operatorii economici care administrează site-uri de vânzări, preluare comenzi on-
line și/sau publicitate la produse și/sau servicii, la serviciile turistice, de comercializare de
pachete de servicii turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce (comerț electronic), sunt
obligați să prezinte pe prima pagină a site-ului (home page) un link vizibil către adresa oficială
de web a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (www.anpc.gov.ro), denumit
PROTECȚIA CONSUMATORILOR - A.N.P.C.
B. Norme referitoare la comercializarea produselor alimentare
Conform O.G. 97/2001, alimentele oferite spre comercializare trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să fie fabricate conform prevederilor legale, în scopul protecţiei sănătăţii publice, protecţiei
igienei alimentului şi protecţiei calităţii produsului;
b) să se încadreze în nivelurile maxime admise de contaminare fizică, chimică, microbiologică,
toxicologică sau radiologică, stabilite prin reglementări speciale;
c) să fie ambalate, etichetate şi marcate conform reglementărilor specifice, iar inscripţionarea
etichetelor să fie vizibilă, lizibilă şi corectă.
Se interzice comercializarea alimentelor care:
 nu sunt însoţite de documente care le atestă originea, provenienţa şi securitatea;
 sunt manipulate şi comercializate în condiţii necorespunzătoare de igienă, care pun în pericol
sănătatea consumatorilor;
 afectează sănătatea consumatorilor prin vânzarea unor produse sau substanţe drept alimente.
Legislație aferentă:
 O.G. nr. 42/1995, privind producția de produse alimentare destinate comercializării,
republicată în 2008,
 O.G. 97/2001, privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor,
aprobată prin lg. nr. 57/2002, republicată în 2008,
 Ordinul 438/295/2002, pentru aprobarea normelor privind aditivii alimentari destinați
utilizării în produse alimentare pentru consum uman, cu modificările și completările ulterioare,
 Regulamentul U.E. nr. 178/2002, de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale
legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de
stabilire a prevederilor în domeniul siguranței produselor alimentare,
 Lg. nr. 150/2004, privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale,
 Regulamentul U.E. nr. 1924/2006, privind mențiunile nutruționale și de sănătate asociate
alimentelor,
 Regulamentul U.E. nr. 1925/2006, privind adăugarea de vitamine și minerale și alte
substanțe în alimente.
C. Norme privind etichetarea și marcarea produselor
Scopul etichetării este de a da consumatorilor informațiile necesare, suficiente,
verificabile și ușor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care
corespunde exigențelor lor din punct de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, precum
și de a cunoaște eventualele riscuri la care ar putea fi supuși.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care
conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aplicat pe
ambalajul acestuia.
Informațiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii, la
achiziționarea produselor, în privința:
a) caracteristicilor alimentului și în special a naturii, identității, proprietăților, compoziției,
cantității, durabilității, originii sau provenienței sale, precum și a metodelor de fabricație sau de
producție;
44
 b) atribuirii de efecte sau proprietăți alimentelor pe care acestea nu le posedă;
c) sugerării că alimentul are caracteristici speciale, atunci când în realitate toate produsele
similare au astfel de caracteristici
 Etichetarea alimentelor - H.G. nr. 106/2002
Eticheta produsului alimentar trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele
elemente:
- denumirea sub care este vândut alimentul;
- lista cuprinzând ingredientele, în ordinea descrescătoare a importanţei lor;
- cantitatea din anumite ingrediente;
- cantitatea netă pentru alimentele preambalate;
- termenul de valabilitate;
- condiţiile de depozitare sau de folosire;
- denumirea şi sediul producătorului, al ambalatorului sau al distribuitorului; în cazul
produselor din import se înscriu numele şi sediul importatorului sau distribuitorului înregistrat în
România;
- locul de origine sau de provenienţă a alimentului;
- instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare
necorespunzătoare a alimentelor;
- concentraţia alcoolică pentru băuturile la care acesta este mai mare de 1,2% în volum;
- o menţiune care să permită identificarea lotului;
- menţiuni suplimentare de etichetare.
Termenul de valabilitate reprezintă limita de timp, stabilită de producător, în care
produsul poate fi consu-mat şi în care acesta trebuie să-şi menţină caracteristicile de calitate
prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi consum
stabilite.
Informaţiile înscrise pe etichetă trebuie să respecte şi alte cerinţe, cum ar fi:
 toate menţiunile de pe etichetă trebuie să fie redactate în limba română, indiferent de ţara de
origine a produsului;
 trebuie să fie lizibile şi inteligibile;
 trebuie să fie complete, corecte, precise şi explicite.
 Etichetarea produselor textile – H.G. nr. 312/2001
H.G. Nr. 527/2007 defineşte eticheta produselor textile astfel: „orice text scris, imprimat,
litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz,
instrucţiuni de utilizare, spălare sau călcare şi care însoţeşte produsul sau este aderent la
ambalajul acestuia”.
Elementele etichetei articolelor textile:
- denumirea produsului; - modelul;
- denumirea şi adresa producătorului; - compoziţia fibroasă a ţesăturii utilizate;
- marca de fabrică; - instrucţiuni de întreţinere.
- mărimea;

 Etichetarea produselor cosmetice – lg. nr. 178/2000

Eticheta produselor cosmetice conţine:
- denumirea comercială a produsului,
- numele şi datele de identificare ale producătorului şi/sau importatorului,
- țara de origine pentru produsele fabricateîn afara statelor membre ale U.E.,
- numărul lotului ori o indicație care să permită identificarea produsului,
- conţinutul net, indicat în greutate sau volum, exceptând ambalajele care conțin mai puțin de 5
g sau ml, eșantioanele gratuite și dozele unice,
- ingredientele utilizate, în ordine descrescătoare de mărime,
45
- termenul de valabilitate,
- instrucţiuni de folosire, conservare, îndepărtare,
- condiţii de păstrare.
 Etichetarea articolelor de încălțăminte – H.G. 26/2002
Elementele etichetei articolelor de încălțăminte:
- denumirea produsului; - modelul, culoarea;
- denumirea şi adresa producătorului; - materialele pentru partea superioară
- marca de fabrică; exterioară, partea interioară și talpa;
- mărimea; - instrucţiuni de întreţinere.

Etichetarea se face pe cel puțin unul dintre articolele de încălțăminte al fiacărei perechi
și se realizează prin imprimare, lipire, ștanțare sau atașarea unei etichete. Eticheta trebuie să
fie vizibilă, accesibilă și să nu inducă în eroare consumatorii, iar pictogramele să fie suficient de
mari pentru ca informațiile conținute de acestea să fie ușor de înțeles.
 Potrivit reglementărilor din România, eticheta produselor chimice (detergenţi, produse de
întreţinere şi de curăţat) conţine:
 denumirea comercială a produsului;
 denumirea şi adresa producătorului;
 conţinutul net (indicat în unităţi de masă sau de volum);
 compoziţia chimică (cu indicarea substanţelor componente şi a ingredientelor);
 instrucţiuni de păstrare, utilizare şi dozare pentru domeniul de folosire recomandat (redactate
sau traduse în limba română) după caz.
D. Norme referitoare la modul de înlocuire, remediere sau restituire a contravalorii pentru
produsele cu defecte - Legea nr. 449/2003
VÂNZĂTORUL este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate
cu contractul de vânzare-cumpărare. El este răspunzător față de consumator pentru orice lipsă
a conformității existentă la momentul când au fost livrate produsele. În cazul lipsei conformității,
consumatorul are dreptul să i se aducă produsele la conformitate, fără plată, prin reparare sau
înlocuire, în funcție de opțiunea acestuia, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a
prețului ori de rezoluțiunea contractului privind acele produse.
Termenul „fără plată” se referă la costurile necesare aducerii produselor la conformitate,
inclusiv costurile poștale, manopera și materialele.
Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de
două luni de la data la care a constatat-o. Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută
în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării
acestuia, cu excepția cazurilor în care prezumția este incompatibilă cu natura produsului sau a
lipsei de conformitate.
Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea
contractului în oricare dintre urmatoarele cazuri:
a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;
c.dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, fără inconveniente semnificative pentru
consumator.

3.3. Sancțiuni pe tipuri de abateri

OG. 21/1992 prevede următoarele sancțiuni pe tipuri de abateri:

Ø Art. 50. Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât,
potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:
46
a) încălcarea dispozițiilor art. 4 - Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de
servicii care, utilizate în condiții normale, pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea
consumatorilor,
- art. 7 lit. a) - să pună pe piață numai produse sigure și, dacă actele normative în vigoare prevăd,
acestea să fie testate și/sau certificate; să pună pe piață numai produse care respectă condițiile
prescrise sau declarate; să asigure, atât pe durata de fabricație, cât și după scoaterea din
programul de fabricație, pentru perioada cel puțin egală cu durata medie de utilizare, calculată de
la data vânzării ultimelor produse, direct sau prin terți abilitați, piesele de schimb aferente și
service-ul necesar produselor de folosință îndelungată,
- art. 7 lit. c) - să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse și proceduri sigure și,
după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate și/sau certificate, și să
anunțe imediat existența pe piață a oricărui produs despre care au cunoștință că este periculos; să
presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori
interesele economice ale acestora,
- art. 15 al. 1 - Restituirea contravalorii sau înlocuirea produsului achiziționat ori a serviciului
prestat se face imediat după constatarea imposibilității folosirii acestuia, dacă această situație nu
este imputabilă consumatorului,
cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 30.000 lei.
b) încălcarea dispozițiilor art. 7
- lit. a) - să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piață sau de la consumatori produsele la
care organele abilitate sau specialiștii proprii au constatat neîndeplinirea caracteristicilor
prescrise, declarate sau care ar putea afecta viața, sănătatea ori securitatea consumatorilor, dacă
această măsură constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitățile respective,
- lit. b) - să anunțe, imediat, autoritățile publice competente, precum și producătorul despre
existența pe piață a oricărui produs de care au cunoștință că este periculos; să retragă de la
comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat că nu îndeplinesc
caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta constituie singurul mijloc prin care se pot
elimina neconformitățile respective,
cu amendă contravențională de la 2.500 lei la 25.000 lei;
c) încălcarea dispozițiilor art. 5 - produsele se comercializează numai în cadrul termenului de
valabilitate sau al datei durabilității minimale stabilite de producător; se interzice modificarea
termenului de valabilitate sau a datei durabilității minimale înscrise pe produs, pe etichetă, pe
ambalaj sau în documentele însoțitoare,
- art. 7 lit. b) - să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure și respectă
condițiile prescrise sau declarate; să nu comercializeze produse despre care dețin informații sau
consideră că pot fi periculoase; să asigure condițiile tehnice stabilite de producător pe timpul
transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor;
- art. 7 lit. c) - să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în
contracte; să asigure, la prestarea serviciilor, condițiile stabilite de producător, de actele
normative în vigoare, precum și cele specifice desfășurării activității;
- art. 9 - operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care
corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu
consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive,
- art. 10 lit. a) - f): Drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt: libertatea de a lua
decizii la achiziționarea de produse și servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau
care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive în vânzare, de natură a influența
47
opțiunea acestora; de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, inclusiv
a celor privind caracteristicile calitative și condițiile de garanție, indicarea exactă a prețului sau
tarifului, precum și stabilirea cu exactitate a condițiilor de credit și a dobânzilor; de a fi exonerați
de plata produselor și serviciilor care nu au fost solicitate și acceptate; de a fi despăgubiți pentru
daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale; de a li se
asigura service-ul necesar și piese de schimb pe toată durata medie de utilizare a produsului,
stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită de
părți; de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate,
în prealabil; majorarea prețului stabilit inițial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
- art. 11- Produsele și serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsurare și
control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale. Indicațiile mijloacelor de
măsurare trebuie să fie lizibile și la vederea cumpărătorului,
cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 4.000 lei;
d) încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. 1- Remedierea deficiențelor apărute la produse sau servicii
ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate și
care nu sunt imputabile consumatorului se face în termenul maxim stabilit prin reglementări sau,
după caz, prin contract,
- art. 14 alin. 1 - În cazul produselor la care timpul de nefuncționare din cauza deficiențelor
apărute în cadrul termenului de garanție depășește 10% din acest termen, precum și în cazul
produselor alimentare, farmaceutice, al dispozitivelor protetice și/sau medicale, al produselor
destinate nou-născuților, al cărucioarelor pentru copii și al produselor cosmetice care prezintă
abateri de la caracteristicile calitative prescrise sau declarate, cu excepția medicamentelor și
produselor preparate în scop medical sau terapeutic, vânzătorul este obligat, la cererea
consumatorului, să le înlocuiască sau să restituie contravaloarea acestora,
- art. 17-25, art. 26 alin. (1) și (2), cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 3.000 lei.
Ø Art. 51. (1) Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administrației publice însărcinate
cu protecția consumatorilor de a exercita atribuțiile de serviciu referitoare la prevenirea și
combaterea faptelor care pot afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele
economice ale acestora constituie contravenție și se sancționează cu muncă în folosul comunității
sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(2) Nerespectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor care, potrivit art. 50,
constituie contravenție, dacă fapta a avut ca urmare vătămarea sănătății sau a integrității
corporale a uneia sau mai multor persoane, se sancționează cu amendă contravențională de la
20.000 lei la 100.000 lei.
(3) Nerespectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor care, potrivit art. 50,
constituie contravenție, dacă fapta a avut ca urmare afectarea gravă și în mod repetat a intereselor
economice ale unuia sau mai multor consumatori, se sancționează cu amendă contravențională
de la 5.000 lei la 25.000 lei.
(4) În cazul aplicării sancțiunii amenzii pentru săvârșirea faptei prevăzute la alin. (2) se va
dispune și închiderea definitivă a unității, putând fi dispusă aceeași măsură pentru săvârșirea
faptei prevăzute la alin. (3).
(5) Contravenienții sunt obligați să suporte, potrivit prevederilor legale în vigoare, și cheltuielile
efectuate de terți, persoane fizice sau juridice, în vederea vindecării persoanelor vătămate în
calitatea lor de consumatori.
Ø Art. 53. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, contravenientul poate achita, în
cel mult 48 de ore de la data încheierii sau, după caz, de la data comunicării procesului-verbal de
48
constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de art. 50, agentul constatator
făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate propune
una dintre următoarele sancțiuni complementare:
a) închiderea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni;
b) închiderea temporară a unității pe o durată de la 6 luni la 12 luni;
c) închiderea definitivă a unității;
d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de
exercitare a unei activități.
CAPITOLUL 4 PROTECTIA SALARIATULUI

4.1Drepturile salariatului in raport cu legislatia muncii si PSI

conform Codului Muncii, privind contractul individual de muncă exista drepturi şi obligaţii
atât ale angajatului, cât şi cele ale angajatorului .

Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc, potrivit legii,
prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile care le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se
urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi
este lovită de nulitate.

Conform art. 39 din Codul Muncii, drepturile salariatului sunt următoarele:

 dreptul la salarizare pentru munca depusă;
 dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
 dreptul la concediu de odihnă anual;
 dreptul la egalitate de şanse şi tratament;
 dreptul la demnitate în muncă;
 dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
 dreptul la acces la formarea profesională;
 dreptul la informare şi consultare;
 dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului
de muncă;
 dreptul la protecţie, în caz de concediere;
 dreptul la negociere colectivă şi individuală;
 dreptul de a participa la acţiuni colective;
 dreptul de a se constitui sau a adera la un sindicat;
 alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă.
Totodată, obligaţiile salariatului se disting după cum urmează:
 obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform
fişei postului;
 obligaţia de a respecta disciplina muncii;
 obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de
muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;

49
 obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
 obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
 obligaţia de a respecta secretul de serviciu;
 alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.
În ceea ce priveşte angajatorul, acesta deţine următoarele drepturi:
 să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;
 să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii;
 să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;
 să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
 să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit
legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;
 să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării
acestora.
În cele din urmă, art. 40 alin (2) din Codul Muncii prevede că angajatorului îi revin următoarele
obligaţii:
 să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc
desfăşurarea relaţiilor de muncă;
 să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor
de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;
 să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă
aplicabil şi din contractele individuale de muncă;
 să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia
informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea
unităţii. Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul colectiv de muncă
aplicabil;
 să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor
susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora;
 să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze
contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;
 să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de
lege;
 să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
 să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.

CAP 5. PROTECŢIA MEDIULUI:

5.1. Obligatiile agentului economic in raport cu protectia mediului
Protecția mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop
menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau eliminarea,
acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare.

PROTECȚIA ATMOSFEREI
50
Prin protectia atmosferei se urmareste prevenirea deteriorarii si ameliorarii calitatii acesteia, in vederea
evitarii aparitiei unor efecte negative asupra sanatatii umane, biodiversitatii si a calitatii mediului in
general.
Conceptul de poluare atmosferica nu trebuie insa limitat la aspectele privind impurificarea propiu-zisaa
aerului ci trebuie sa aiba in vedere si prevenirea, cuantificarea si limitarea efectelorei, precum si unele
aspecte juridice si de etica sociala. Practic, principalele aspecte ce trebuie luate in considerare atunci cand
se studiaza o problema de poluare atmosfericasunt de natura interdisciplinara si privesc:
– localizarea: probleme globalale, poluare transfrontiera, retele alarma;
– sursele:naturale, combustie, industriale , transporturi;
– poluantii:elemente si compusi chimici, mod de actiune, caracteristici;
– masuratori la:imisie, la emisie, prelevare, analize, metode, aparate;
– prevenire:desprafuire, epurare, tehnologii nepoluante, instalatii, metode, aparate;
– dispersie:studii dedispersie, meteorologie, topografie, cosuri, interactiuni;
– efecte:pentru om, pentru animale, pentru plante; problememedicale, probleme psihologice, probleme
morale, probleme financiare etc;
– management:aspecte juridice, aspecte administrative, apecte economice, apecte sociale, apecte
organizatorice etc.

POLUAREA AERULUI

Surse de poluare
Poluarea aerului constă în schimbarea compoziției sub aspectul proporției dintre constituenții săi și/sau
prin apariția unor noi constituenți cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor și/sau biotopului.
După origine, sursele de poluare a aerului pot fi:
1. Surse naturale care cuprind:
- solul (viruși, pulberi datorate eroziunii);
- plantele (fungi, polen, substanțe organice și anorganice):
- animalele (viruși);
- radioactivitatea terestră și cosmică (radionuclizi emiși de roci și de proveniență cosmică;
- erupțiile vulcanice (cenușa, compuși de sulf, oxizi de azot, de carbon);
- furtunile de nisip și praf (pulberi);
2. Surse artificiale care sunt divizate la rândul lor în doua subgrupe:
a) Surse fixe: care includ sursele bazate pe procesele din activitățile menajere sau industriale (pulberi,
oxizi de sulf de carbon) și surse bazate pe procese industriale (oxizi de fier, mangan, nichel. plumb.
cadmiu, fluor etc.);
b) Surse mobile includ transporturile (automobile).
Poluanții mai pot fi clasificați și după alte criterii.
- După modul de apariție: naturali și sintetici;
- După efect: cuprinde poluanți care afectează numai oamenii sau ecosistemul în întregime etc.;
3. După proprietăți: în care poluanții sunt clasificați după toxicitate, persistență, mobilitate, proprietăți
biologice;
4. După posibilitățile de control
- Poluarea aerului cu monoxid (Ca) si dioxid de carbon (CO2)
Monoxidul de carbon nu poate fi depistat organoleptic deoarece este incolor, inodor și insipid.
Concentrația medie în atmosferă nepoluată este de 0,1 p.p.m.

POLUAREA APEI
51
Poluarea apei reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca rezultat al activităților
umane sau în urma unor procese naturale, astfel încât aceasta să devină mai puțin adecvată utilizărilor
sale.

Poluarea apei poate fi clasificată după următoarele criterii:

S după natura substanțelor poluante astfel:
- fizică (datorată apelor termice),
- chimică (ca rezultat al deversării reziduurilor petroliere, fenolilor, detergenților, pesticidelor,
substanțelor cancerigene sau a altor substanțe chimice specifice diverselor industrii),
- biologică (rezultată de contaminarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare patogene,
viermii paraziți, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii etc.)
- radioactivă.
S după perioada de timp cât acționează agentul poluant, poluarea poate fi permanentă, sistematică,
periodică sau accidentală.

Cauzele poluării apei:

- scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar și deversări deliberate a unor poluanți;
- scurgeri de la rezervoare de depozitare si conducte de transport subterane, mai ales produse petroliere;
- pesticidele si ierbicidele administrate în lucrările agricole care se deplasează prin sol fiind transportate
de apa de ploaie sau de la irigații până la pânza freatică;
- îngrășămintele chimice si scurgerile provenite de la combinatele zootehnice;
- deșeurile și reziduurile menajere;
- sarea presărată în timpul iernii pe șosele, care este purtata prin sol de apa de ploaie și zăpada topită;
- depunerile de poluanți din atmosfera, ploile acide.

Poluanții apei sunt produsele de orice natura care conțin substanțe în stare solidă, lichidă sau gazoasă, în
condiții și în concentrații ce pot schimba caracteristicile apei, făcând-o dăunătoare sănătății.

POLUAREA SOLULUI

Solul este un strat dinamic în cuprinsul căruia se desfășoară fără întrerupere numeroase și complexe
procese chimice, fizice, biologice.

Poluarea este un fenomen foarte periculos și în timp devine unul catastrofal. Pe sol se adună gunoaie în
cantități uriașe provenite din orașe sau din deseuri industriale, care ajung să aibă consecințe directe asupra
așezărilor omenești.
Procesul de degradare a factorilor de mediu de pe întregul glob a avut în ultimele decenii o evoluție
ascendentă, îngrijorătoare, cantitatea de poluanți fiind într-o continuă creștere.
Solul este supus acțiunii poluărilor din aer și apă, fiind locul de întâlnire al poluantilor.
Poluările directe ale solului provin din:
-aruncarea mucului de țigară sau a biletului de tramvai până la automobilul abandonat.
-scurgerea picăturii de ulei din tractorul care circulă pe câmp până la hale de deșeuri.
Sursele principale ale poluarii solurilor sunt:
-aplicarea pe scară largă a îngrășămintelor și pesticidelor în agricultură;
-folosirea sistemelor extinse de irigații;
-depozitarea deșeurilor solide;
-depunerile atmosferice de substanțe toxice produse ca urmare a activităților umane.
Deteriorarea solurilor se realizează prin:
-expansiunea agriculturii;
52
-defrișare și eroziune;
-supraexploatarea solurilor.

Sancțiuni aplicate în caz de nerespectare a legislației privind protecţia mediului

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă pentru persoane fizice, pentru persoane juridice,
încălcarea următoarelor prevederi legale:

1. obligaţiile persoanelor juridice de a realiza sisteme de automonitorizare şi de a raporta autorităţii

publice teritoriale de protecţie a mediului rezultatele automonitorizării şi/sau alte date solicitate, precum şi
accidentele şi incidentele care pot conduce la pericole de accidente;

2. obligaţiile persoanelor juridice de a ţine evidenţa strictă a substanţelor şi preparatelor periculoase şi de

a furniza informaţiile şi datele cerute de autoritatea competentă pentru protecţia mediului;

3. obligaţia persoanelor fizice şi juridice autorizate de a aplica, prin sisteme proprii şi menţinerea dozelor
radioactive în limitele admise;

4. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a întreţine perdelele
forestiere şi aliniamentele de protecţie, spaţiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătăţirea
capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană;

5. obligaţia proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful,
tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără
informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;

6. obligaţiile deţinătorilor cu orice titlu ai suprafeţelor de teren de a proteja flora şi fauna sălbatică
existente pe acestea, în sensul menţinerii echilibrului ecologic şi conservării biodiversităţii, precum şi
exploatării durabile a resurselor în baza prevederilor legale în vigoare, pentru a nu crea prejudicii
mediului înconjurător şi sănătăţii umane;

7. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ale persoanelor fizice şi juridice, după
caz, de a adopta şi/sau aplica măsuri obligatorii cu privire la întreţinerea şi înfrumuseţarea clădirilor, a
curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor
decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism;

8. obligaţia de a nu intra pe surafaţa ariilor naturale proiejate şi a nu practica sporturi în afara drumurilor
permise accesului public cu mijloace motorizate bazate pe folosirea combustibililor fosili;

9. obligaţia persoanelor fizice de a nu deversa în apele de suprafaţă sau subterane ape uzate, fecaloid
menajere;

53
10. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi
protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în
exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis;

11. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu exercita acţiuni care să ducă la distrugerea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice de pe cuprinsul ţării;

12. desfăşurarea de activităţi de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a
plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţi ori produse ale
acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, de persoane fizice sau juridice neautorizate de
autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului;

13. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu produce poluarea apelor de suprafaţă prin spălarea de
obiecte, produse, ambalaje, materiale;

14. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a nu arunca şi de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor,
apele de suprafaţa şi în zonele umede deşeuri de orice fel;

15. obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a nu introduce în apele de suprafaţă şi în zonele umede
substanţe explozive, tensiune electrică, narcotice sau alte substanţe periculoase.

16. obligaţia persoanelor fizice şi juridice să nu deverseze în apele de suprafaţă sau subterane ape uzate,
substanţe petroliere sau periculoase, ape care conţin substanţe periculoase.

17. arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile
supuse refacerii ecologice;

18. poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcţionării instalaţiilor,
echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare, menţionate în prevederile acordului de mediu
şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.

19. poluarea prin evacuarea, cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe
periculoase;

20. folosirea de momeli periculoase şi de mijloace electrice pentru omorârea animalelor sălbatice şi a
peştilor, în scopul consumului sau al comercializării;

21. continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de
mediu;

22. producerea, livrarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a produselor de protecţie a plantelor

neautorizate;

23. desfăşurarea de către persoanele juridice de activităţi cu organisme modificate genetic sau produse ale
acestora, fără a solicita şi obţine acordul de import/export şi/sau autorizaţiile prevăzute de reglementările
specifice;

24. provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării mediului şi/sau a
expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt creşterea peste limitele admise a

54
contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de intervenţie în caz de
accident nuclear;

Protectia consumatorilor – fise

ACTE NORMATIVE CE PROTEJEAZĂ CONSUMATORII

Statul a adoptat o serie de acte normative care încearcă să protejeze poziţia legală, atât a
consumatorilor, cât şi a agentului economic, fără a permite introducerea de bariere comerciale:
 Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările
ulterioare;
 Legea 148/2000 Publicitatea;
 Legea 193/2000 Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
 Legea 608/2001 Evaluarea conformităţii produselor;
 Legea 245/2004 Securitatea generală a produselor;
 Legea 282/2004 Timeshare (Protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale
contractelor asupra dobândirii unui drept de utilizare pe durata limitată a unor bunuri
imobiliare);
 Legea 240/2004 Răspunderea producătorilor pentru pagube generate de produsele cu
defecte;
 Legea 245/2004 Securitatea generală a produselor;
 Legea 289/2004 Creditul pentru consum;
 OG106/1999 Contracte încheiate în afara spaţiilor comerciale;
 OG107/1999 Pachete de servicii turistice;
 OG 130/2000 Vânzarea contractelor la distanţă;
 OG 85/2004 Vânzarea la distanţă a contractelor pentru servicii financiare;
 HG 187/2000 Imitaţii periculoase;
 HG 947/2000 Indicarea preţului la produsele oferite consumatorilor;
 HG 409/2002 Securitatea verificărilor la produsele importate;
 HG 396/2003 Asigurarea securităţii utilizatorilor de jucării;
 HG 457/2003 Asigurarea securităţii utilizatorilor de produse electrice;
 HG 497/2003 Compatibilitatea electromagnetică a produselor.

Fişa de lucru

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C1. Apără drepturile consumatorilor de produse şi servicii

55
 După ce aţi studiat actele normative puse la dispoziţie de profesorul coordonator,
completaţi tabelul de mai jos cu drepturile consumatorului de produse şi servicii din România.

Nr.crt Drepturile consumatorului

1
2
3
4
5
6
7

Pe lângă cele şapte drepturi fundamentale ale consumatorului, mai sunt cele stabilite de
Codul Consumului. Pentru a identifica aceste drepturi, vă rog să răspundeţi următoarelor
întrebări:

Nr.crt. Întrebarea Răspunsul

Ce presupune să corespundă
1 descrierii ?

Ce presupune să corespundă
2 scopului propus ?

Ce presupune să fie adaptate

3 pentru utilizare normală ?

Ce presupune să aibă o calitate

4 acceptabilă ?

Fisa de observatie

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C1. Apără drepturile consumatorilor de produse şi servicii

56
 Modul de respectare a drepturilor consumatorului
1. Supuneţi atenţiei activităţile executate de agentul economic la care desfăşuraţi stagiul de
practică. Observaţi cu atenţie modul de respectare a drepturilor consumatorului.
2. După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos.

Ce drepturi ale Ce prejudicii Ce ar trebui să

consumatorului sunt ar putea să facă consumatorul Ce ar trebui să facă agentul
încălcate de către agentul aibă ? economic?
economic ? consumatorul?

Fişă de lucru
Fisa de lucru
C1. Apără drepturile consumatorilor de produse şi servicii
CONCURS DE AFIŞE
Expunerea motivelor:
Cunoaşterea şi respectarea drepturilor consumatorilor; cauzele încălcării acestor drepturi.
Activitatea:
Realizaţi afişe care să reprezinte cât mai sugestiv respectarea drepturilor consumatorilor.
Lucraţi pe grupe de 2-3 elevi.
Timp de lucru: 1 săptămână
Prezentaţi afişele realizate colegilor şi argumentaţi modul de reprezentare ales (15 min).
Pentru evaluarea lucrărilor, fiecare grupă va acorda note de la 1 la 10 celorlalte grupe, pe baza
următoarelor criterii de apreciere:
 Conţinut;
 Organizarea informaţiei pe spaţiul de lucru;

57
  Transmiterea mesajului;
 Atractivitate.
Nota finală va reprezenta media aritmetică a notelor pentru fiecare grupă.

Cauzele încălcării drepturilor consumatorilor

1. Pe parcursul unei săptămâni, în grupe a câte patru elevi, identificaţi pe piaţa locală de produse şi
servicii care sunt cauzele încălcării drepturilor consumatorilor.
2. După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos.
Care sunt produsele
Care sunt
Care sunt produsele fără etichetă tradusă
produsele
care prezintă abateri sau instrucţiunile de Ce ar trebui să facă
falsificate sau
de la caracteristicile utilizare produse consumatorul ?
contrafăcute ?
de calitate? păstrate
necorespunzător?

Fisa de observatii

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C1. Apără drepturile consumatorilor de produse şi servicii
Profesorul coordonator vă cere să faceţi o inventariere a reclamaţiilor de la agentul
economic unde vă desfăşuraţi activitatea, completând tabelul de mai jos: .

Nr.crt. Numele, Obiectul Documente Soluţionarea Concluziile

prenumele, reclamaţiei prezentate reclamaţiei voastre cu

58
 adresa privire la
reclamantului soluţionarea
reclamaţiei

______________________________________________________________________
Activitatea suplimentară
Realizaţi o listă cu produse şi servicii falsificate, folosindu-vă de internet sau alte surse de
informare

Studiu de caz

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C1. Apără drepturile consumatorilor de produse şi servicii

Citiţi cu atenţie textul de mai jos şi în grupe a câte patru elevi rezolvaţi cerinţele:

Drepturile consumatorului sunt încălcate în piaţă

Majoritatea persoanelor care îşi cumpără produse din Piaţa Centrală Botoşani vin cu plângeri
la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului Botoşani. Produsele pe care comercianţii din pieţe le
expun spre vânzare au de cele mai multe ori o calitate extrem de proastă. Fiind oferite la un preţ
mic, cetăţeanul se riscă şi cumpără aceste produse. Pe lângă acest lucru, foarte rar se pot întâlni
cazuri în care vânzătorul oferă informaţii despre produs. “Produsele din piaţă au o calitate foarte
proastă, şi pentru că sunt ieftine, lumea se aruncă să cumpere de aici. Drept urmare apar
reclamaţiile. Cu siguranţă că drepturile consumatorului sunt încălcate în astfel de împrejurări”, a

59
 declarat Elena Olaru, preşedinte la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului Botoşani. Iată care
sunt drepturile consumatorilor: de a fi protejat împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau
de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea ori să le afecteze
drepturile şi interesele legitime; de a fi informat complet, corect şi precis asupra caracteristicilor
esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să
corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori; de
a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variate de produse şi servicii de calitate; de a fi
despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor,
folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege; de a se organiza în asociaţii pentru protecţia
consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor. Singura soluţie pe care o au cumpărătorii, în
cazul în care drepturile le sunt încălcate este de a apela la serviciile Oficiului Judeţean pentru
Protecţia Consumatorului Botoşani. (Carmen IACOB)
Sursa :http://www.jurnalulbtd.ro/
Se cere:

1. Precizaţi ce drepturi ale consumatorului se încalcă.

2. Argumentaţi poziţia pe care a luat-o Oficiul de protecţie a consumatorului.

Proiect

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C1. Apără drepturile consumatorilor de produse şi servicii

În grupe a câte patru elevi realizaţi unui proiect cu tema „Modalităţi de soluţionare a
reclamaţiilor la agentul economic X”, având următoarea structură:
 Denumire agent economic;
 Domeniul de activitate;
 Activităţi de soluţionare a reclamaţiilor;
 Concluzii.

Proiectul îl veţi prezenta în faţa colegilor.

Timp de lucru – 1 săptămână.
Se va vota cel mai bun proiect şi cea mai bună prezentare.

60
SFAT

În timpul prezentării proiectului:

 Asiguraţi-vă că toată lumea vă poate vedea şi auzi;
 Încercaţi să cuprindeţi cu privirea întregul grup;
 Vorbiţi clar, pe cât de normal posibil şi nu foarte repede;
 Respiraţi adânc pentru ca vocea să aibă o rezonanţă mai puternică;
 Dacă respiraţi adânc, vă puteţi controla mai bine emoţiile;
 Fiţi atenţi la reacţiile auditoriului pentru a evalua impactul discursului;
 Evitaţi să vă jucaţi cu materialele sau notiţele în timp ce vorbiţi;
 Ascultaţi-vă în timp ce vorbiţi pentru a evita să vă bâlbâiţi sau să mergeţi prea repede;
 Vă este de folos să aveţi materiale vizuale pe care auditoriul să se uite, astfel încât să nu vă
privească tot timpul;
Nu este nici o problemă dacă vă repetaţi sau faceţi pauze atunci când vă ajută să transmiteţi
mesajul pe care îl aveţi în minte;

ATENŢIE!!!....este bine să verificaţi ce au scris şi colegii voştri şi să completaţi propriile fişe.

C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor
Fisa de observatii

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Eticheta ne oferă următoarele categorii de informaţii:

1. informaţii ce ţin de identitatea producătorului, adresa acestuia, a importatorului precum
şi a distribuitorului, denumirea produsului;
2. informaţii ce ţin de siguranţa consumatorilor.
 termen de valabilitate (data de durabilitate minimală);
 atenţionări speciale;
 contraindicaţii;
 ingredientele folosite;
 condiţii de păstrare, etc.
3. informaţii ce ţin de protecţia intereselor economice ale consumatorilor:
 preţ;
 cantitate;
 calitate;
 termen de garanţie şi condiţii de asigurare a garanţiei etc

61
 La agentul economic unde efectuaţi practica observaţi cu atenţie eticheta unui
produs. După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos.
Informaţii ce ţin de Informaţii ce ţin de siguranţa Informaţii ce ţin de protecţia
identitatea consumatorilor intereselor economice ale
producătorului consumatorilor

SFAT
Solicitaţi unui coleg să vă analizeze Fişa şi să formuleze în scris, pe verso, o apreciere despre
felul în care v-aţi finalizat sarcina de lucru.

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data__________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Caracteristicile organoleptice ale ciocolatei cu lapte sunt în conformitate cu fişa tehnologică

prezentată mai jos:
Fişă tehnologică

PRODUS CARACTERISTICI DE CALITATE

Ciocolată cu Aspectul exterior: suprafaţă netedă, lucioasă, fără brumă de zahăr, nu
lapte exudează grăsimi, se admit mici zgârieturi şi bule pe partea inferioară
Aspectul în secţiune: masă omogenă, mată în spărtură, fără bule de aer, fără
materii prime neomogenizate
Culoarea: uniformă în toată masa, brun deschis
Mirosul: caracteristic aromelor şi adaosurilor, fără urme de miros străin
(rânced, mărfuri chimice, cosmetice)
Gustul: caracteristic adaosurilor, dulce, fără urme de gust străin
Consistenţa la 18-20 0C : tare, casantă la rupere

62
 Activitate: Pe baza modelului prezentat, determinaţi caracteristicile de calitate ale

Denumire CARACTERISTICI DE
CONCLUZII
produs CALITATE

unui sortiment de ciocolată cu lapte. Comparaţi rezultatele obţinute cu cele ale unui coleg.

Fisa de lucru
Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Caracteristicile de calitate ale unui săpun de toaletă sunt prezentate în fişa tehnologică de
mai jos:

Fişă tehnologică

PRODUS CARACTERISTICI DE CALITATE

Aspectul exterior: suprafaţă netedă, fără crăpături, asperităţi, picături de apă la
suprafaţă, fără să exudeze grăsimi, muchii intacte bine definite, să nu prezintă
SĂPUN DE
TOALETĂ fenomenul de clivaj
Aspectul în secţiune: masă omogenă, fără aspect mat sau pete
Consistenţa: nu se înmoaie la spălări repetate, nu se sfărâmă

63
 Mirosul: plăcut, specific adaosurilor de parfumare, fără miros străin: rânced
Culoarea: specifică adaosurilor de colorare, pastel, uniformă în toată masa

Activitate : Pe baza modelului prezentat, determinaţi caracteristicile de calitate ale unui săpun, la
alegere, în tabelul de mai jos.

Denumire CARACTERISTICI DE
CONCLUZII
produs CALITATE

SFAT
Puteţi realizaţi aceste activităţi, în grupe a câte 4 elevi.

Fisa de lucru

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________

C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Controlul calităţii mărfurilor în magazine şi depozite

1. La agentul economic unde efectuaţi stagiul de pregătire practică, observaţi activităţile* în care se
realizează controlul calităţii mărfurilor.
2. După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos.

Cine controlează caracteristicile

Când sunt controlate aceste Ce se controlează ?
de calitate ale mărfurilor
caracteristici?
primite?

64
* Atenţie: Activităţi în cadrul cărora se poate efectua observarea: recepţie produse alimentare şi
nealimentare; manipulare, depozitare, desfacere produse alimentare şi nealimentare.

SFAT
Discutaţi activitatea şi cu alţi colegi şi încercaţi să vă autoevaluaţi

NU UITAŢI !
Citiţi cu atenţie eticheta produsului înainte de a-l achiziţiona !
Obligativitatea etichetării produselor alimentare este prevăzută atât de legislaţia românească, cât şi de
cea a Uniunii Europene.

Garanţia reprezintă o recunoaştere a faptului că produsele corespund unui

anumit nivel calitativ. Responsabilităţi în garantarea produselor alimentare au producătorul şi
comerciantul.
Garantarea calităţii produselor şi serviciilor se asigură prin termenul de valabilitate şi
termenul de garanţie.
Termenul de valabilitate este limita de timp stabilită de producător, în care produsul poate fi
consumat şi în care trebuie să-şi păstreze caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate
condiţiile stabilite de transport, manipulare, depozitare şi consum.
Pe etichete sau pe ambalaje, termenul de valabilitate se înscrie ca:
 dată limită de consum: „expiră la data de…”
“a se consuma până la data de….”
“data expirării”
 limită optimă de consum: “a se consuma de preferinţă înainte de…..”
“a se consuma de preferinţă până la sfârşitul…..”
Se înscriu: până la 3 luni - ziua, anul
3-18 luni - luna, anul
peste 18 luni - anul

65
Fisa de lucru
Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor
Pe eticheta unui produs trebuie să găsim toate informaţiile necesare cu privire la produs
Fişa tehnologică a etichetei laptelui Dorna

Caracteristici Constatări
Nr.crt
1. Denumirea produsului Dorna
2. Denumirea producătorului Dorna Lactate SA
3. Adresa producătorului Suceava, România
4. Conţinut Proteine: min 3,1g
Glucide: min 4,5g
Lipide:min 3,5
Nu conţine conservanţi
Condiţii de Se păstrează la temperatura Condiţii de păstrare
păstrare mediului ambiant
2-80C după deschidere şi se
consumă în 2-3 zile
Cantitatea 1L Cantitatea netă
netă
Termen de 12.04.10 Termen de valabilitate
valabilitate
Conţinutul 3,5% Conţinutul de grăsime
de grăsime

Activitate :
a) Identificaţi termenul de valabilitate specificând şi modalitatea de înscriere.
b) Dacă data la care a fost livrat lotul de produse este 04.11.2009, stabiliţi numărul de zile
pentru care produsul analizat este apt de consum.
c) Precizaţi ce se va întâmpla cu produsul în cauză după data de 14.04.2010.

Fisa de lucru
Nume şi prenume elev __________________________________.
66
Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Activitate :
Agentul economic unde desfăşuraţi instruirea practică primeşte un lot de marfă format din
50 kg pui rotisor. După efectuarea recepţiei cantitative şi calitative, lotul este supus următoarelor
operaţii de pregătire pentru vânzare:
a. 10 kg sunt refrigerate, preambalate, etichetate şi expuse la vânzare în vitrine frigorifice;
b. 30 kg sunt congelate, preambalate, etichetate şi expuse la vânzare în lăzi frigorifice.
Cerinţe:
1) Prezentaţi menţiunile existente pe etichetele produselor preambalate (atât cele refrigerate,
cât şi cele congelate).
2) Exemplificaţi modalitatea de înscriere a termenului de valabilitate şi durata acestuia în
cele două cazuri, luând ca bază de calcul data zilei în care vă aflaţi.

Important
Termenul de garanţie este intervalul de timp stabilit de producător, în cadrul
căruia remedierea sau înlocuirea produselor se realizează pe seama şi cheltuielile întreprinderii
respective. Acest interval de timp începe să curgă de la data preluării produselor de către
consumatorul final.
Durata medie de utilizare reprezintă intervalul de timp stabilit prin documente tehnice
normative, declarat de producător sau convenit între părţi, în care produsele trebuie să-şi păstreze
caracteristicile de calitate prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare,
depozitare, utilizare.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 394/1995, producătorii bunurilor de folosinţă îndelungată
sunt obligaţi să acorde cel puţin termene de garanţie minime, stabilite pe grupe de produse. Durata
termenului de garanţie nu poate fi mai mică de 10% din durata medie de utilizare a produsului sau
a pieselor de schimb respective.
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 cuprinde următoarele prevederi cu privire la termenul
de garanţie aprobat de producători:
 în cadrul termenului de garanţie, consumatorii au dreptul de a pretinde agenţilor
economici remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi

67
despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de
garanţie;
 după expirarea termenului de garanţie, consumatorii pot pretinde remedierea sau
înlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, datorită
unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora;
 durata termenului de garanţie se prelungeşte cu timpul scurs de la data la care
consumatorul a reclamat defectarea produsului, până la data repunerii lui în stare de funcţionare;
 când produsele nu pot fi reparate, sau când durata de nefuncţionare din cauza
deficienţelor apărute depăşeşte 10% din termenul de garanţie, la cererea consumatorului produsele
vor fi înlocuite de vânzător, sau acesta va restitui contravaloarea actualizată a produsului respectiv.

Fisa de lucru

Nume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Activitate:
La agentul economic X avem următoarea situaţie:
68
  la data de 11.08.2008 se vinde un prăjitor de pâine;
 produsul a fost verificat şi încercat în faţa cumpărătorului;
 produsul a fost utilizat conform instrucţiunilor de folosire;
 produsul se defectează în perioada de garanţie;
 cumpărătorul reclamă defectarea produsului şi înaintează produsul, certificatul de
conformitate, certificatul de garanţie şi bonul fiscal vânzătorului în vederea reparării de
către unitatea service specializată;
 produsul vine după 5 zile dar defecţiunea nu este reparată.

Analizaţi cazul şi precizaţi măsurile care se vor lua conform Ordonanţei Guvernului nr.
21/1992.
Fisa de lucru

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Pentru un frigider, la alegere, completaţi următorul certificat de garanţie:

Denumirea produsului:_____________________________________________
Seria de fabricaţie a produsului: _________________Nr. lotului ____________
Durata medie de utilizare ___________________________
Certificat de conformitate nr. ______________ din _____________________
Vândut prin societatea ________________________________________ din
Str. _______________ nr. ____ cu factura nr. _______ din ________.

Prezentul certificat emis pe propria răspundere a vânzătorului, constituie atestarea legală a

îndeplinirii condiţiilor de calitate de către produsul livrat şi faptul că el corespunde scopului pentru
care a fost executat, în conformitate cu documentul normativ privind calitatea produsului. Pentru a
beneficia de garanţie cumpărătorul are obligaţia să respecte instrucţiunile de utilizare şi de a nu
permite intervenţii asupra produsului din partea altor persoane decât cele autorizate să acorde
service. Cumpărătorul are obligaţia de a prezenta Declaraţia de conformitate şi Factura (Bonul)
de cumpărare la întocmirea reclamaţiei privitoare la defectarea produsului.

VÂNZĂTOR ______________________ Semnătura, ___________________

Unitatea de service Am probat şi verificat produsul la

cumpărare
Cumpărător:

69
 Evidenţa activităţii de service prestate asupra produsului se completează numai de către
unitatea de service abilitată:

Nr. Data Elemente de Durata de Conformitatea

crt identificare a prelungire a unităţii de
activităţii termenului de service atestată
prestate garanţie
1.
2.
3.
4.

Fişă de lucru

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor
Agentul economic poate avea următoarea situaţie: un consumator doreşte remedierea
defecţiunea unui aspirator, dar termenul de garanţie este depăşit.
Analizaţi cazul şi precizaţi ce întreprinde comerciantul.
Discutaţi

În grupe a câte 4 elevi, vizitaţi agenţi economici care comercializează mărfuri de folosinţă
îndelungată. Ce părere aveţi de acele unităţi în care veţi găsi anunţuri de genul: Marfa vândută nu
se schimbă
Argumentaţi în scris şi prezentaţi în faţa colegilor.
Studiu de caz

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

Citiţi cu atenţie textul de mai jos şi rezolvaţi cerinţele, în grupe de câte patru elevi:

„Din dorinţa de a asigura un grad ridicat de protecţie al consumatorilor, ANPC a demarat

punerea în aplicare a prevederilor legii 363/2007, inclusiv prin semnarea unui protocol cu Consiliul
Naţional al Audiovizualului, prin care s-a stabilit modul de colaborare în cazurile de publicitate
mascată sau înşelătoare din mass-media", a declarat Dan Vlaicu preşedintele Autorităţii Naţionale.
70
 Oficialul a mai ţinut să menţioneze că Autoritatea nu a luat nicio decizie în sensul interzicerii
promoţiilor de tipul "3+1 gratis", fiind necesară o perioadă de tranziţie pentru a analiza aceste
tehnici de promovare a produselor, urmând să se pronunţe pe fiecare caz în parte. "Legea 363/2007
transpune Directiva 29/2005, Directiva adoptată pe întreg spaţiul Uniunii Europene.
Potrivit preşedintelui ANPC, noile reglementari vor permite interzicerea metodelor abuzive prin
care unii comercianţi încalcă drepturile consumatorilor folosind publicitatea capcană, acea practică
de a convinge consumatorul să cumpere de la o anumită societate făcând publicitate unui produs la
un preţ foarte scăzut, pentru care nu există un stoc corespunzător. De asemenea, comercianţii care
vor folosi îndemnuri directe adresate copiilor de a cumpăra anumite produse sau de a-si convinge
părinţii să le cumpere sau vor face afirmaţii false cu privire la proprietatile curative ale produselor,
vor fi sancţionaţi de ANPC.”

Se cere:

2. Precizaţi ce drepturi ale consumatorului se încalcă.

2. Argumentaţi efectele negative ale publicităţii înşelătoare.

Proiect

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C2. Utilizează mijloace de informare a consumatorilor

După studierea noţiunilor privind modul de utilizare a mijloacelor de informare, grupaţi-vă

în echipe de lucru (câte trei) şi realizaţi un miniproiect cu tema: Promovarea drepturilor
consumatorilor.
Proiectul trebuie să cuprindă:
 Obiectivele programului promoţional;
 Planul de acţiune care va include:
- calendarul activităţilor
- modalităţi de realizare
- responsabilităţi
 Bugetul;
71
  Modalităţi de evaluare a efectelor.
PLAN DE ACŢIUNE AL PROIECTULUI

Nume:

Descrierea activităţii care mă va ajuta să îmi Abilităţi cheie asupra cărora îmi planific să
dezvolt abilităţile: mă concentrez: 
Îmbunătăţirea performanţei

Lucrul în echipă

Rezolvarea de probleme

Comunicarea

Utilizarea calculatorului

Abilităţi de calcul

Cum planific să realizez acest lucru:

De ce voi avea nevoie:

Cine altcineva este implicat: Până la ce dată va fi realizat: Unde se va realiza:

„Confirm că am planificat ce trebuie să fac şi am convenit acest lucru cu profesorul meu”

Semnături:

Elev: Profesor: Data:

SFAT
În timpul prezentării proiectului:
72
 Asiguraţi-vă că toată lumea vă poate vedea şi auzi;
 Încercaţi să cuprindeţi cu privirea întregul grup;
 Vorbiţi clar, pe cât de normal posibil şi nu foarte repede;
 Respiraţi adânc pentru ca vocea să aibă o rezonanţă mai puternică;
 Dacă respiraţi adânc, vă puteţi controla mai bine emoţiile;
 Fiţi atenţi la reacţiile auditoriului pentru a evalua impactul discursului;
 Evitaţi să vă jucaţi cu materialele sau notiţele în timp ce vorbiţi;
 Ascultaţi-vă în timp ce vorbiţi pentru a evita să vă bâlbâiţi sau să mergeţi prea repede;
 Vă este de folos să aveţi materiale vizuale pe care auditoriul să se uite, astfel încât să nu vă
privească tot timpul;
Nu este nici o problemă dacă vă repetaţi sau faceţi pauze atunci când vă ajută să transmiteţi
mesajul pe care îl aveţi în minte;
ATENŢIE!!!....este bine să verificaţi ce au scris şi colegii voştri şi să completaţi propriile fişe.

FIŞA DE ANALIZĂ A PROIECTULUI

Nume:

Activitatea:

Ce am făcut: Ce a mers bine:

Ce modificări am adus planului: Ce ar fi putut merge mai bine:

Cine m-a ajutat: Dovezi pe care le am Abilităţile cheie pe care le-am

în mapa de lucru: folosit: 
Îmbunătăţirea performanţei

Lucrul în echipă

73
 Rezolvarea de probleme

Comunicarea

Utilizarea calculatorului

Abilităţi de calcul

“Confirm că informaţiile de mai sus sunt corecte şi au fost convenite cu profesorul meu”.
Semnături:
Elev: Profesor: Data:

5. 2.3. C3. Evaluează cuplul produs - ambalaj în relaţie cu cerinţele protecţiei consumatorilor şi
protecţiei mediului

Fişă de observaţie

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C3. Evaluează cuplul produs - ambalaj în relaţie cu cerinţele protecţiei consumatorilor şi protecţiei
mediului

Organizaţi-vă în grupuri de câte patru elevi. Observaţi aspectele precizate în fişa de mai jos.

Identificaţi Precizaţi motivele Specificaţi frecvenţa Argumentaţi măsurile ce

mărfurile cu deteriorărilor cu care sunt înlocuite trebuie luate în vederea
ambalaje aceste mărfuri eliminării unor astfel de
deteriorate situaţii

Observaţii ale profesorului coordonator sau tutorelui de practică:

______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
SFAT
74
Discutaţi activitatea şi cu alţi colegi şi încercaţi să vă autoevaluaţi.

Fişă de lucru

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C3. Evaluează cuplul produs - ambalaj în relaţie cu cerinţele protecţiei consumatorilor şi protecţiei
mediului

Se primeşte un lot format din 30 de ambalaje colective cu lapte ultrapasteurizat.

Înscrisurile de pe ambalaj ne indică:
 temperatura de păstrare înainte de deschiderea cutiei: temperatura mediului ambiant
 temperatura de păstrare după deschiderea cutiei: +2….+80C
 perioada de păstrare după deschiderea cutiei: 2-3 zile
 data fabricaţiei: 7.06.2010
Laptele este recepţionat şi expus pe rafturi.
Cerinţe:
1. Explicaţi semnificaţia termenului: “temperatura mediului ambiant”.
2. Măsuraţi, cu ajutorul unui termometru, temperatura din vitrina frigorifică a magazinului.
3. Precizaţi modificările calitative ale ambalajului de prezentare în cazul intrării în contact
cu apa.

Discutaţi activitatea şi cu alţi colegi şi încercaţi să vă autoevaluaţi.

Fişă de lucru

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C1. Evaluează cuplul produs - ambalaj în relaţie cu cerinţele protecţiei consumatorilor şi protecţiei
mediului

75
 Ambalajul joacă un rol important în procesul de vânzare-cumpărare, fiind denumit şi
vânzătorul mut al produselor. Evaluaţi un ambalaj al unui produs, la alegere, respectând cerinţele
din tabelul de mai jos.

Nr.crt Control Determinări Concluzii

1. aspectul ambalajului
2. compatibilitate cu
produsul
3. prezentare atractivă
4. informare
5. cost
6. vizibilitate
7. posibilităţi de reciclare
8. depozitare
9. manevrare
10. transport

Discutaţi activitatea şi cu alţi colegi şi încercaţi să vă autoevaluaţi.

Fişă de observaţie

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C3. Evaluează cuplul produs - ambalaj în relaţie cu cerinţele protecţiei consumatorilor şi protecţiei
mediului

Pe parcursul unei săptămâni de practică, observaţi ce produse pe piaţă au marca ecologică.

După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos.

Nr.crt Control Determinări Concluzii

Denumirea produsului
1. Tipul de ambalaj
2. Tipul de etichetă
ecologică (Blue Angel,
Environmental Choice,
Ecomark, Nordic logo),
3. Eticheta ecologică
europeană

Important
76
 Ecoeticheta: promovează produsele cu impact minim asupra mediului şi sănătăţii umane, pe
parcursul întregului lor ciclu de viaţă.

Fişă de observaţie

Nume şi prenume elev __________________________________.

Data __________________________
C3. Evaluează cuplul produs - ambalaj în relaţie cu cerinţele protecţiei consumatorilor şi protecţiei
mediului
În grupe de câte 4 elevi, observaţi modul de reciclare al ambalajelor.
După încheierea activităţii de observare, completaţi spaţiile de mai jos.
1. Modul de reciclare al ambalajelor din lemn:
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________________
2. Modul de reciclare al ambalajelor din hârtie:
____________________________________________________________
_________________________________________________________________________________

3. Modul de reciclare al ambalajelor din metal:

_______________________________________________________________
________________________________________________________________________________
4. Modul de reciclare al ambalajelor din sticlă:
_______________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
5. Modul de reciclare al ambalajelor din plastic:
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________

Discutaţi activitatea de observare şi cu alte grupe şi încercaţi să vă autoevaluaţi.

77
 6. Anexe
Anexa 1

Drepturi fundamentale ale consumatorului

 dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta
un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze
drepturile şi interesele legitime;
 dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să
corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de
consumatori;
 dreptul de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de
calitate;
 dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a
produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege;
 dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul apărării
intereselor lor;
 dreptul de a refuza încheierea contractelor care conţin clauze abuzive, în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
 dreptul de a nu li se interzice de către un agent economic să obţină un beneficiu prevăzut de
legea în vigoare;

Consumatorul are şapte drepturi fundamentale, la care se adaugă altele stabilite în Codul
Consumului şi care îi sprijină interesele. Acestea sunt:

 SĂ CORESPUNDĂ DESCRIERII
Dacă este dată o descriere - pe ambalaj, într-o reclamă, pe o etichetă sau orice altă descriere a
agentului economic - aceasta trebuie să fie reală. Dacă o haină este etichetată cu anumite informaţii,
de ex. “80% lână”, ea trebuie să conţină într-adevăr 80% lână. Dacă alegi un covor dintr-o
prezentare de mostre, într-un magazin, covorul livrat trebuie să corespundă mostrei. Dacă agentul
economic îţi spune că rucsacul este din piele, el trebuie să fie din piele şi nu din alt material.

78
  SĂ CORESPUNDĂ SCOPULUI PROPUS
Acest lucru înseamnă că dacă soliciţi un produs pentru un scop particular - un covor pentru scări, o
vopsea pentru calorifere – produsele trebuie să corespundă exact scopului propus.
 SĂ FIE ADAPTATE PENTRU UTILIZARE NORMALĂ
Aceasta înseamnă că ele corespund scopului pentru care bunurile de acelaşi tip sunt în mod
obişnuit utilizate.
 SĂ AIBĂ O CALITATE ACCEPTABILĂ
Aceasta înseamnă că bunurile trebuie să funcţioneze şi să-şi îndeplinească scopul pentru care au
fost achiziţionate. Ele trebuie, în mod normal, să nu prezinte defecte, chiar şi minore, să aibă o
prezentare şi o finisare rezonabile, să fie sigure şi durabile.
TITLU PAGIN~

ANEXA 2

CE SPUNE LEGEA LA CUMPĂRAREA DE BUNURI?

Când achiziţionezi bunuri, încheie un contract cu agentul economic. Toate bunurile trebuie
să îndeplinească anumite cerinţe legale. Bunurile pe care le cumperi trebuie:

SĂ CORESPUNDĂ DESCRIERII
Dacă este dată o descriere - pe ambalaj,într-o reclamă, pe o etichetă sau orice altă descriere a
agentului economic - aceasta trebuie să fie reală. Dacă o haină este etichetată cu anumite informaţii,
de ex. “80% lână”, ea trebuie să conţină într-adevăr 80% lână. Dacă alegi un covor dintr-o
prezentare de mostre,într-un magazin, covorul livrat trebuie să corespundă mostrei. Dacă agentul
economic îţi spune că rucsacul este din piele, el trebuie să fie din piele şi nu din alt material.

SĂ CORESPUNDĂ SCOPULUI PROPUS

Acest lucru înseamnă că dacă soliciţi un produs pentru un scop particular - un covor pentru scări, o
vopsea pentru calorifere – produsele trebuie să corespundă exact scopului propus.

SĂ FIE ADAPTATE PENTRU UTILIZARE NORMALĂ

79
Aceasta înseamnă că ele corespund scopului pentru care bunurile de acela[i tip sunt în mod
obişnuit utilizate.

SĂ AIBĂ O CALITATE ACCEPTABILĂ

Aceasta înseamnă că bunurile trebuie să funcţioneze şi să-şi îndeplinească scopul pentru care au
fost achiziţionate. Ele trebuie, \n mod normal, să nu prezinte defecte, chiar şi minore, să aibă o
Prezentare şi o finisare rezonabile, să fie sigure şi durabile.
TITLU PAGIN~

ANEXA 3

CE SPUNE LEGEA CÅND CUMPERI UN SERVICIU?

Dacă soliciţi unui furnizor de servicii, de exemplu, repararea unui televizor, curăţarea
chimică a hainelor sau montarea unor ferestre duble - legea prevede că acest serviciu trebuie
realizat:

ÎNTR-O MANIERĂ SIGURĂ

80
Aceasta înseamnă că serviciul trebuie să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor sau să nu afecteze interesele economice ale acestora. Agentul economic trebuie să
folosească, de asemenea, numai produse şi metode sigure în timpul furnizării serviciului. Aceasta
înseamnă că serviciile trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice şi igienico-sanitare care sunt în
vigoare în acel moment. Trebuie, de asemenea, să îndeplinească cerinţele calitative stipulate sau
declarate.

ÎN CONFORMITATE CU CLAUZELE DIN CONTRACT

Aceasta înseamnă că furnizorul de servicii trebuie să respecte condiţiile solicitate, precum şi
clauzele prevăzute în contract.

FĂRĂ PREJUDICII
Aceasta înseamnă că la furnizarea serviciului agentul economic nu trebuie să cauzeze nici un
prejudiciu actual sau viitor.

SUPLIMENTAR
Consumatorul are dreptul să primească informaţii de la furnizorul de servicii privind: categoria de
calitate a serviciului, termenul de finalizare al serviciului, perioada de garanţie şi post-garanţie,
preţul şi orice alte tarife, riscuri previzibile sau orice alte documente stabilite prin lege.
ANEXA 4

Dacă achiziţionezi de la un agent economic un produs NOU sau un produs RECONDIŢIONAT,

legea spune că aceste produse trebuie să fie:

SIGURE: În condiţii normale de utilizare produsele nu trebuie să reprezinte un risc, sau cel mult
un risc minim pentru sănătatea sau securitatea consumatorilor şi nu trebuie să producă pagube.
ORIGINALE: Bunurile trebuie să fie fabricate de producătorul declarat, să nu fie contrafăcute,
falsificate sau înlocuite cu alte produse similare.
TESTATE SAU CERTIFICATE: Dacă există legi specifice în vigoare, atunci anumite produse
trebuie testate sau certificate înainte de a fi vândute.
FĂRĂ DEFECTE: Trebuie să fie comercializate numai produsele care îndeplinesc cerinţele impuse
sau declarate.
GARANTATE: Produsele de folosinţă îndelungată trebuie să fie însoţite de certificate de garanţie.
BINE AMBALATE: Aceasta înseamnă că ambalajul trebuie să asigure integritatea şi calitatea
produselor.

81
CONFORM DESCRIERII: Producătorii nu trebuie să facă declaraţii incorecte sau care nu pot fi
dovedite. Publicitatea trebuie să fie făcută în mod corect şi nu trebuie să fie înşelătoare.
INDICAREA PREŢULUI: Agentul economic trebuie să informeze consumatorul despre preţul
produselor şi să afişeze preţurile în loc vizibil şi într-o formă lizibilă.
CORECT MĂSURATE: Mijloacele de măsurare trebuie să îndeplinească cerinţele legale de
standard metrologice, iar indicarea valorii măsurate trebuie să fie uşor de citit şi afişată la vedere,
astfel încât să fie văzută de cumpărător.
Suplimentar:
CONSUMATORII AU DREPTUL DE A FI INFORMAŢI, DUPĂ CAZ, DESPRE:
•Termenul de garanţie
•Termenul de valabilitate/Data limită de consum
•Data durabilităţii minimale
•Durata medie de utilizare
•Instrucţiuni de utilizare
•Avertizări împotriva utilizării necorespunzătoare
•Mod de instalare
•Condiţii de garanţie
Informaţiile trebuie să fie redactate în limba română, indiferent de ţara de origine a produsului.
AGENŢII ECONOMICI TREBUIE :
• Să afişeze numele societăţii comerciale
• Să afişeze orarul de funcţionare
• Să comercializeze produsele alimentare în condiţii igienico-sanitare prevăzute de lege
• Să informeze consumatorii şi autorităţile competente asupra pericolelor
de care sunt conştienţi că pot apărea după ce produsul a fost scos la vânzare.
• Să retragă produsele cu defecte identificate sau care pot fi identificate.

AGENŢII ECONOMICI TREBUIE:

• Să nu folosească practici comerciale neloiale, ca de exemplu practici restrictive sau clauze abuzive
în contracte, care pot afecta interesele economice ale consumatorilor.
• Să nu condiţioneze vânzarea unui produs solicitând consumatorilor să cumpere o cantitate
impusă de produse sau să cumpere alt produs.
• Să nu impună consumatorului vânzarea unui produs.
• Să nu comercializeze produse alimentare care prezintă un risc pentru consumatori.

82
• Să nu modifice termenul de valabilitate sau data durabilităţii minimale imprimate pe produse,
etichete sau ambalaj.

ANEXA 5

MARCAREA ECOLOGICĂ
În ultima perioada de timp au crescut preocupările organismelor guvernamentale şi
neguvernamentale de a institui anumite sisteme de marcare ecologică a produselor pentru a preveni
deteriorarea mediului înconjurător la acţiunea unor produse ale căror caracteristici au influenţe
nefaste asupra apei, solului şi aerului, fie în timpul utilizării, fie după consum, sub formă de deşeuri
care nu sunt biodegradabile.
În Germania s-a introdus pentru prima dată (1978) un sistem de marcare ecologică a
produselor, denumit “Blue Angel”, ca urmare a presiunii exercitate de consumatori. Sistemul este
patronat de Asociaţia Federală a Mediului (FEA), care decide dacă un produs îndeplineşte criteriile
de protecţia mediului, putând să fie înscris în catalogul “Blue Angel” şi să i se aplice marca de
produs ecologic.
În Germania s-a introdus, tot pentru prima dată (1990) şi sistemul de marcare ecologică a
ambalajelor, denumit “Der Grune Punkt”, care are ca scop gestionarea şi finanţarea colectării şi
reciclării produselor.

Sistemul german de marcare ecologică a fost preluat şi de alte ţări europene precum:
Franţa, Marea Britanie, Danemarca şi Olanda. Sisteme de marcare ecologică similare s-au introdus
în Canada, denumit “Environmental Choise”, în Japonia care a instituit “Eco-Mark”, în ţările
europene nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda şi Islanda), coordonate de un consiliu.

Sistemul comunitar de marcare ecologică

În UE s-a înfiinţat Sistemul Post Plus, care are ca obiectiv să valorifice prin reciclare,
reutilizare şi incinerare cu recuperare de energie, 80% din deşeurile de ambalaje.
Prin reglementarea Consiliului UE din 1992 s-a urmărit introducerea unui sistem
comunitar de marcare ecologică, care şi-a propus ca scop principal promovarea produselor care au

83
un impact mai redus asupra mediului pe tot ciclul de viata. În acelaşi timp, sistemul are în vedere şi
informarea corectă a consumatorului din ţările membre UE în legătură cu performanţele ecologice
ale produselor care se comercializează pe piaţa comunitară. Sistemul comunitar se aplică tuturor
produselor, inclusiv celor importate în ţările membre UE din diverse ţări. Aceste produse trebuie să
fie conforme cu reglementările comunitare referitoare la protecţia vieţii, a mediului înconjurător şi
a sănătăţii oamenilor şi animalelor.
Sistemul comunitar de marcare ecologică este conceput ca un sistem voluntar şi
descentralizat. Dreptul de aplicare a mărcii este de competenţa unui organism naţional, înfiinţat în
acest scop, în toate ţările membre UE.
În UE s-au adoptat mărci ecologice şi pentru produse şi ambalaje reciclabile. Astfel, pentru
cele reciclabile se pun mărcile din figura de mai jos, în cazul în care produsul sau ambalajul conţine
hârtie sau carton reciclat utilizat.* Simbolul grafic cel mai des folosit este bucla lui Mobius.

Marcarea ecologică europeană este cea mai importantă şi se aplică pe produsele alimentare,
textile, hârtie, detergenţi, vopsele, produse electrocasnice şi electronice etc. Semnificaţia mărcii este
impactul redus al produsului sau ambalajului acestuia asupra mediului, începând cu faza de
proiectare şi până la faza postconsum.

Perioada pentru care este atribuită este de 3 ani, după care producătorul trebuie să îşi
reînnoiască cererea. Marcarea ecologică face obiectul standardelor ISO 14.000

84
BIBLIOGRAFIE /WEBOGRAFIE

Madar A., Neacșu N. – Calitatea serviciilor:premisa protecției consumatorului , Universitatea

Transilvania Brasov, pag. 123,124

http://www.academia.edu/8990704/Protectia_consumatorului_in_imagini_Istoric_si_informati
i

Iliescu, M., G.- Dreptul protectiei consumatorilor, Edit. Hamangiu, Bucuresti, 2014

https://profueconomist.blogspot.com/2017/09/conceptul-de-consumator.html

85