Sunteți pe pagina 1din 3

Prof.

Elena-Alina Meauca
Vizita didactică
PROIECT DIDACTIC
Locaţia: Grădina Botanică Iaşi
Grupul ţintă: 25 de elevi din clasa a V-a
Tema: Diversitatea lumii vegetale în corelaţie cu factorii de mediu. Importanţa plantelor.
Durata: 3 ore
Scopul: Recunoaşterea speciilor de plante învăţate şi observarea diversităţii acestora ca urmare a
adaptărilor la mediul de viaţă
Obiective:
- să stabilească principalele tipuri de vegetaţie de pe Glob;
- să observe zonarea vegetaţiei din ţara noastră (care este urmarea interrelaţiilor dintre organisme
şi condiţiile de viaţă);
- să explice importanţa plantelor pentru natură şi om .
În cadrul vizitei didactice am prezentat mai întâi câteva date generale despre Grădina Botanică din Iaşi şi
modul cum este ea organizată.
Grădina Botanică din Iaşi a fost prima grădină botanică înfiinţată la noi în ţară în anul 1856 de către
medicul şi naturalistul Anastasie Fătu. Iniţial a fost înfiinţată în apropiere de Râpa Galbenă, iar amplasamentul
actual datează din anul 1963, fiind situată în Dealul Copoului. Suprafaţa grădinii este de aproximativ 100 ha.
Grădina Botanică din Iaşi este împărţită în 12 sectoare, după cum se observă în imaginea de mai jos (fig.
1).

Fig. 1.
Prof. Elena-Alina Meauca
După această prezentare am prezentat elevilor noţiunea de vegetaţie (covorul vegetal alcătuit din
numeroase plante care ocupă acelaşi areal) şi noţiunea de floră (totalitatea speciilor de plante dintr-o anumită
zonă sau de pe un teritoriu restrâns). Totodată, gruparea plantelor pe suprafaţa globului în anumite tipuri de
vegetaţie s-a făcut ţinând seama de condiţiile de mediu şi de speciile de plante care cresc în anumite teritorii.
Cele mai importante tipuri de vegetaţie de pe Glob, aşa cum apar ele în serele grădinii, sunt:
În zona subtropicală:
a. păduri cu arbori şi arbuşti cu frunze pieloase, persistente, adaptate să reziste la secetele din
timpul verii. Din această categorie fac parte pădurile din zona mediteraneană, unde vara este călduroasă şi
secetoasă, iar iarna este blândă; astfel un arbust cu frunze pieloase este Quercus ilex (stejarul cu frunze
persistente), Quercus suber (stejarul de plută), etc., iar printre arbuştii cu valoare alimentară se înscriu: măslinul,
portocalul, lămâiul, mirtul.
b. plantele de pustiuri, caracteristice zonei subtropicale cu precipitaţii foarte slabe, sunt puţine şi
cu numeroase adaptări care le dau posibilitatea să reziste la secetă (frunze reduse sau care lipsesc, număr mic de
stomate, tulpini suculente şi verzi care fac fotosinteză): diverse specii de Cactaceae, Agave, Euphorbiaceae etc.
În zona tropicală:
a. pădurile tropicale umede în care numărul de specii de plante este foarte mare; de exemplu, se
pot cita arbori cu importanţă practică (arborele de pâine, arborele de scorţişoară, arborele de cuişoare, arborele
de cafea, arborele de cauciuc), plante agăţătoare (liane), specii de plante epifite ce se dezvoltă pe scoarţa
copacilor;
b. savanele, caracteristice regiunilor tropicale unde, în decursul anului, există numai 2
anotimpuri: unul ploios şi altul secetos; caracteristice acestei vegetaţii sunt, ca plante ierboase, gramineele, iar
ca arbori, baobabul, acacia, palmierii, etc.
Ieşind din sere, am condus elevii către sectorul vegetaţiei din zona temperată (nemorală), unde etajarea
se face în zona alpină, zona pădurilor şi zona de stepă.
Privitor la zona alpină, cu ierburi scurte, tufărişuri, jnepeni, ienuperi, afini, smârdar, sălcii pitice, se evidenţiază
condiţiile climatice proprii – temperaturi joase, luminozitate mare, vânturi puternice, ploi multe, pătura groasă
de zăpadă, soluri acide sărace în substanţe nutritive, - şi faptul că plantele sunt scurte sub formă de perniţe. În
zona pădurilor există subzone ale molidişurilor, fagului, stejarului, pădurilor de luncă. Zona de stepă cuprinde
vegetaţie ierboasă cu puţine plante lemnoase arbustive ca porumbar, migdal pitic, etc.
După parcurgerea sectoarelor amintite se continuă vizita în sălile unde se înfăţişează problema
importanţei plantelor. Din exponatele prezentate se deduce, clar şi logic, că baza alimentaţiei omenirii o
reprezintă cerealele: grâul, orezul, secara. Porumbul are utilizări variate pentru hrana animalelor şi a omului,
pentru fabricarea amidonului, melasei, alcoolului, berei, uleiurilor, iar mătasea de porumb are proprietăţi
Prof. Elena-Alina Meauca
medicinale. Zahărul (zaharoza) poate fi extras din sfecla de zahăr, din trestia de zahăr, dar din alte plante ca
porumb, batate dulci, arţari canadieni, mesteceni tineri ş.a.
Grăsimile vegetale şi uleiurile vegetale sunt folosite în alimentaţie, industrie, medicină, principalele
plante din care se extrag fiind floarea-soarelui, soia, arborele de cacao, arahidele, măslinul, porumbul,
dovleacul, inul, rapiţa ş.a.
Lemnul, mirodeniile, pigmenţii, cauciucul, răşinile prezintă nenumărate întrebuinţări.
O concluzie ce se desprinde este aceea că lumea vie este unitară pentru că are aceeaşi origine, aceeaşi
compoziţie şi aceeaşi organizare, dar necesitatea utilizării resurselor variate ale mediului a dus la diferite căi ale
evoluţiei şi adaptării formelor vii. Unitatea lumii vii se găseşte în legătură dialectică cu diversitatea acesteia.