Amenajarea Fondurilor de Vanatoare PDF

Ovidiu IONESCU
REPROGRAFIA UNIVERSITĂŢII “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

AMENAJAREA FONDURILOR DE VÂNĂTOARE
ŞI DE PESCUIT
GENERALITĂŢI
a. Introducere
Valorificarea produselor naturale vegetale sau animale este activitatea cea mai veche a
omului, ea însoţindu-l în permanenţă de la apariţia sa pe acest pământ. Atât timp cât numărul
oamenilor nu a fost prea mare, exploatarea nu s-a dovedit prea dăunătoare, dar, o dată cu
creşterea acestuia au început să apară şi consecinţe nefaste, care, în unele cazuri şi în unele
regiuni ale pământului au produs dezechilibre ca şi distrugeri soldate cu pierderea din flora sau
fauna mondială a numeroase specii. O dată cu dezvoltarea societăţii umane, procesul a căpătat
proporţii ameninţătoare şi o anvergură ce a pus în alertă nu numai oamenii de ştiinţă, ci şi pături
din ce în ce mai largi ale populaţiilor. Vechile tendinţe protecţioniste, cel puţin modeste, nu au
avut darul să încetinească procesele distructive, fapt ce a generat o reacţie care, cel puţin în
ultima jumătate de secol, a produs măsuri semnificative în concepţii şi mai ales în acţiunea unor
organisme guvernamentale şi nonguvernamentale, dar şi în conţinutul unor convenţii
internaţionale sau mondiale (Berna, Washington, Berlin etc.).
În acest context, exploatarea faunei a format obiectul unor studii şi dezbateri ale căror
rezultate s-au concretizat într-o legislaţie specifică, din ce în ce mai conformă cu nevoia de
perpetuare a vânatului. Încă înainte de a se gândi la vânat, mulţi dintre vânători au imaginat
metode şi mijloace din ce în ce mai facile de recoltare, fapt ce a accelerat diminuarea efectivelor
şi chiar au pus în pericol existenta unor specii de interes cinegetic. Dacă ne referim doar la
evoluţia armelor, ea este edificatoare pentru eficienţa tot mai mare a vânătorului şi posibilitatea
tot mai scăzută a vânatului de a se apăra cu simţurile şi/sau fuga.
Măsurile de protejare a vânatului prin legislaţia vânătorească au fost, treptat, însoţite şi
de măsuri privind ameliorarea condiţiilor de existenţă ale acestuia.
b. Importanţa amenajării fondului de vânătoare şi/sau pescuit

Amenajarea teritoriului pe care se îngrijeşte şi se recoltează vânatul şi/sau peştii se impune ca
necesară în contextul în care habitatele sunt supuse unor continue schimbări care afectează atât
capacitatea trofică, cât şi adăpostul necesar vânatului.
Care trebuie să fie unitatea de gospodărire a vânatului si sau peştelui? La noi, această unitate
este fondul de vânătoare sau fondul de pescuit. Mărimea acestor fonduri de vânătoare trebuie să
fie în concordanţă cu raza de activitate a speciilor ce populează acel fond.
©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

3
Amenajarea fondului de vânătoare presupune în primul rând mărirea capacităţii trofice,
printr-o suită de măsuri care să asigure hrana necesară efectivului de vânat existent în fond, iar
în perspectivă la nivelul efectivului normal, eventual potenţial al speciilor de interes pentru
fiecare fond. Concomitent cu aceasta este necesară asigurarea condiţiilor de adăpost pentru
animalele respective. În mod similar, obiectivele amenajărilor sunt aceleaşi şi în cazul fondurilor
de pescuit.
c. Concepţii de amenajare
Concepţiile privind amenajarea unui fond de vânătoare şi pescuit diferă de la tară la tară
şi pornesc de la suprafaţa fondului. Sunt ţări în care nu există o delimitare a teritoriului în
fonduri, iar în altele există o astfel de delimitare, dar ea se bazează fie pe proprietatea asupra
terenului, fie pe mijloacele financiare ale celui ce exploatează potenţialul cinegetic sau pe
etologia speciei, respectiv pe raza de activitate a vânatului.
Preocupările pentru hrana vânatului oscilează între indiferenta totală şi hrănirea
intensivă artificială. La fel, se remarcă lipsa preocupării pentru adăpost şi linişte la cea mai mare
parte a celor care valorifică vânatul sau peştele.
Amenajările pentru administrarea sau producerea hranei, patrularea terenului,
observarea vânatului se regăsesc doar într-un număr mic de ţări, cu excepţia administrării de
hrană ca momeală lângă locuri de pândă sau capcane.
Amenajările având ca obiectiv recoltarea vânatului sunt mai frecvent întâlnite şi cuprind
o gamă destul de variată de lucrări, pornind de la cele mai simple, până la observatoare speciale
cu dotări complexe.
Cele mai vechi şi mai variate lucrări cinegetice sunt reprezentate de capcane, destinate
tuturor speciilor de vânat, de pe toate continentele.
Amenajările complexe privind fondurile de vânătoare, în sensul celor prezentate mai sus
se regăsesc doar în destul de puţine locuri în lume. Realizarea lor pleacă de la două puncte de
vedere diferite. Un punct de vedre este acela ca prin amenajări să nu se afecteze cadrul natural,
ceea ce exclude de la început lucrările mai complexe, precum observatoarele. Un alt punct de
vedere are în vedere lucrări de amenajare complexe, chiar construcţii care să se integreze în
mediul în care se realizează, mizând pe idea că vânatul, în timp, se obişnuieşte cu situaţiile noi
apărute, se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică. Desigur că între aceste concepţii se
situează cazuri intermediare, între care ne situăm şi noi.
Lucrările cu caracter cinegetic s-ar putea împărţi în trei categorii: amenajări simple,
instalaţii şi construcţii. Amenajările simple ar cuprinde lucrări precum potecile, scăldătorile,
adăpătorile. Instalaţiile ar cuprinde hrănitorile şi observatoarele, iar construcţiile s-ar referi la
depozite de hrană, colibe de vânătoare, cabane şi case de vânătoare.

4
d. Situaţia actuală a amenajării fondului de vânătoare şi pescuit la noi
Fondurile de vânătoare din ţara noastră au un grad de amenajare diferit, în funcţie de
zona în care se situează sau in funcţie de gestionar. Astfel, fondurile de vânătoare din zona de
câmpie au un grad de amenajare mai restrâns decât cele din zonele de deal sau munte. Desigur că
aceste amenajări depind în mare măsură de mijloacele financiare ale gestionarului sau în funcţie
de speciile care populează fondul. În general toate fondurile beneficiază de o oarecare amenajare.
Unele diferenţieri se înregistrează şi în funcţie de modul de folosinţă şi gestionare: fonduri
utilizate de organizaţiile vânătoreşti afiliate la A.G.V.P.S. din România, fonduri utilizate de
unităţile Regiei Naţionale a Pădurilor şi fonduri atribuite unităţilor de învăţământ cu profil
cinegetic, respectiv unităţilor de cercetare de profil.
Fondurile de pescuit beneficiază în general de un grad diferenţiat de amenajări. Cele din
zona apelor de munte sunt echipate cu lucrări transversale, bazine etc. vizând îmbunătăţirea
condiţiilor trofice şi de adăpost.
e. Bazele de amenajare a fondurilor de vânătoare

Amenajarea complexă a unui fond de vânătoare presupune fixarea în primul rând a
obiectivelor pe care le are în vedere beneficiarul. Prin administrarea faunei cinegetice se pot
realiza obiective de interes social sau economic, eventual chiar ambele. Nu trebuie să ignorăm că
poate exista în unele cazuri, permanent sau temporar, un obiectiv de protecţie. Sunt, de
asemenea, un număr mai restrâns de situaţii in care pot trece pe primul plan obiective ştiinţifice
sau didactice (sau de protecţie). Interesele îşi pot concentra preocupările pe o singură specie, în
comparaţie cu marea majoritate a situaţiilor în care administrarea are în vedere toate speciile ce
habitează în teritoriu, eventual chiar creşterea numărului de specii în raport cu potenţialul oferit
de staţiune.
Nevoile faunei sălbatice ca şi interesul pe care îl va prezenta aceasta în perspectivă
impun o evaluare atentă atât a influentelor externe, cât şi a posibilei evoluţii a speciei sau a
speciilor în noile situaţii ce pot apărea. Un element de referinţă trebuie să fie, desigur,
capacitatea de suport a fondului de vânătoare şi evoluţia acestuia în timp, concomitent cu
evoluţia numărului de vânători. Tendinţa de creştere a numărului de animale recoltate pune de la
un moment dat în pericol existenţa unor specii, ceea ce, pe lângă măsurile adecvate de protecţie,
impune adoptarea unor măsuri alternative.
Trebuie să se aibă în vedere, în cazul fiecărei specii, că ea poate fi valorificată, de
regulă, după atingerea maturităţii sexuale, pentru a permite reproducerea naturală. În acelaşi
timp, dacă avem în vedere valoarea trofeului, se cunoaşte că acesta, în principiu, are o evoluţie
specifică. Astfel, la unele specii evoluţia trofeului atinge un maxim de dezvoltare la o anumită

5
vârstă, după care se înregistrează un regres, care în câţiva ani afectează esenţial valoarea
cinegetică a exemplarului (cerb, căprior, mistreţ). În alte situaţii, evoluţia trofeului este
concomitentă cu vârsta (urs, capră neagră).
Amenajarea unui fond de vânătoare presupune întocmirea unui proiect de amenajare
care va avea în vedre, în primul rând, obiectivele legate de specii, vârste de valorificare, trofee,
reproducere ş.a.m.d. Proiectul va trebui să conceapă măsurile necesare aducerii terenului la o
stare de normalitate în raport cu obiectivele fixate. Acest lucru se poate realiza doar în raport de
evoluţia sectoarelor economice principale cu care se intersectează vânătoarea: agricultura,
silvicultura, zootehnia, turismul, industria.
Condiţiile de existenţă pentru fauna sălbatică sunt dependente în primul rând de
potenţialul staţional (potenţialul cinegetic) şi de măsura valorificării acestuia prin fauna
existentă. În mod evident, acest lucru este dificil de stabilit la nivelul unui fond de vânătoare, din
cauza mobilităţii, mai ales a vânatului mare. Efectuarea de studii de anvergură la nivel de zone
geografice şi apoi desprinderea din acestea a situaţiilor pentru fiecare fond de vânătoare, ar putea
da o soluţie acestei nevoi. De altfel, dacă examinăm evoluţia potenţialului cinegetic la care
trebuie să facem referire constatăm că şi acesta suferă schimbări, mai lente în ce priveşte zonele
împădurite şi mai rapide în zonele cultivate agricol. Dacă acest lucru are mai puţină importanţă
pentru speciile cu longevitate mică (iepure, fazan, potârniche), el trebuie în mod necesar avut în
vedere la speciile mai longevive (cerb, urs). De aici rezultă imediat şi extinderea în timp pe care
trebuie să o aibă o lucrare de amenajare cinegetică. Astfel, se impune un studiu de perspectivă pe
20 de ani, cu reveniri din 5 în 5 ani, prin care măsurile preconizate pentru amenajare să fie
stabilite şi apoi corectate în raport cu evoluţia factorilor determinanţi.
Conducerea procesului de realizare a obiectivelor de amenajare cinegetică trebuie să
urmărească pas cu pas ţelurile stabilite în privinţa biotopului, a evoluţiei efectivelor prin evaluări
judicioase (corecte), supravegherea recoltărilor şi îndrumarea către structurile optime pe vârste şi
sexe a fiecărei specii de vânat.
f. Bazele de amenajare a fondurilor de pescuit în apele de munte

Ca şi în cazul fondurilor de vânătoare, amenajarea fondurilor de pescuit în apele de
munte are în vedere obiectivele impuse de beneficiar. Acesta poate opta pentru obiective sociale,
economice, ştiinţifice, didactice, de protecţie ş.a.m.d. Apele de munte cu un potenţial trofic
limitat constituie biotopuri favorabile pentru câteva specii de peşti, între care, de departe, pe
primul loc se situează păstrăvul indigen. Alături de acesta pot fi luate în considerare lipanul,

6
lostriţa, păstrăvul de lac şi o serie de peşti secundari din punct de vedere salmonicol (beldiţa,
porcuşorul, zglăvoaca ş.a.m.d.).
Mediul în care trăiesc peştii este limitat ca întindere, dar şi ca potenţial trofic. Evoluţia
în timp a faunei acvatice depinde de apă (debit, pH, endo- şi exofaună). Vegetaţia mediului
înconjurător joacă un rol important, chiar hotărâtor. Influenţele antropogene (captări, canalizări,
poluare) au un rol mai evident, cu atât mai mult cu cât ele se pot produce rapid şi cu consecinţe
ireversibile.
Proiectul de amenajare salmonicolă va avea în vedere în primul rând specia potrivită
pentru biotopul respectiv, condiţiile de reproducere, ca şi cele de recoltare.
Conducerea lucrărilor de amenajare şi valorificare piscicolă a apelor de munte va ţine
seama de evoluţia pădurilor şi, în primul rând, de vegetaţia malurilor, de exploatările zootehnice,
de organizarea şi evoluţia turismului ca şi de existenţa în zonă a unor unităţi economice (gatere,
cocsiere, exploatări miniere).
O preocupare importantă trebuie consacrată modului în care se realizează lucrările
hidrotehnice, pentru ca ele să nu afecteze procesele naturale ale peştilor: boiştea, depunerea
icrelor şi creşterea puietului. Acolo unde există deja astfel de lucrări precum barajele de peste un
metru înălţime se va preconiza construirea scărilor de peşte sau a altor lucrări care vor facilita
circulaţia peştilor.

7
PARTEA I
Cap. I. Factori care influenţează

amenajarea fondurilor de vânătoare şi pescuit
În spiritul Legii 103/1996, fondul cinegetic al României se compune din unităţi de

gospodărire cinegetică denumite fonduri de vânătoare, constituite din toate categoriile de teren,
indiferent de deţinător şi astfel delimitate încât să asigure o cât mai mare stabilitate vânatului în
cuprinsul acestora.
Suprafaţa unui fond de vânătoare va fi de cel puţin 5 000 ha la câmpie, 7 000 ha la deal
şi 10 000 ha la munte. Aceste fonduri de vânătoare fac obiectul unor lucrări de amenajare
complexă în vederea creşterii potenţialului lor trofic, al îngrijirii şi pazei vânatului, al unei mai
bune valorificări şi protecţiei acestuia, pentru asigurarea continuităţii faunei sălbatice la un nivel
al efectivelor corespunzător şi, în acelaşi timp, în concordanţă cu interesele altor sectoare de
activitate (agricultura, zootehnia).
Această acţiune de amenajare se face în concordantă cu strategia privind fondul
cinegetic al României aplicată la nivelul fiecărui fond de vânătoare. Având în vedere marea
diversitate a situaţiilor întâlnite în practică, este absolut necesar să se ţină cont tocmai de acei
factori care ar putea juca un rol important în realizarea obiectivelor stabilite. Astfel, putem
distinge grupe de factori: ecologici, geografici, biotici şi antropogeni.
Rolul factorilor ecologici

În principal, aceştia se referă la factorii abiotici neinfluenţabili, precum temperaturile şi
precipitaţiile. Astfel, temperaturile maxime sau minime trebuie judecate în raport de gradul de
suportabilitate al fiecărei specii. Sunt deosebit de importante temperaturile în perioada fătatului
şi a creşterii puilor. Dar sunt cunoscute şi influenţe ale temperaturilor asupra unor procese
fiziologice: rutul, năpârlitul, consumul de hrană şi apă.
Precipitaţiile interesează în mod direct şi indirect, au importanţă mai mare sau mai mică
în raport de forma lor (solide sau lichide) dar şi de perioadele în care se înregistrează, pentru că
pot afecta creşterea puilor, hrănirea etc. Astfel, un strat de zăpadă împiedică accesul la hrana de
pe sol, iar dacă acest lucru este desfăşurat pe un interval mare şi este însoţit şi de îngheţ în sol

8
speciile avizate la acest gen de hrană pot fi puse în pericol, deoarece în astfel de condiţii ar
trebui, în mod normal, să consume mai multă hrană pentru a-şi asigura consumurile energetice.
Rolul factorilor geografici

Dintre aceştia altitudinea, expoziţia, panta şi reţeaua hidrografică pot avea influente
importante.
Altitudinea determină în mare măsură lungimea sezonului de vegetaţie, compoziţia
vegetaţiei etc. ceea ce eşalonează pe altitudine biomuri caracteristice, ca de exemplu al caprei
negre în zona alpină, al cerbului şi ursului în zona montană, al căpriorului în zona de dealuri şi al
potârnichei în zona de câmpie.
Expoziţia este cea care influenţează distribuţia animalelor pe versanţii însoriţi iarna şi pe
cei umbriţi vara.
Panta poate ajuta la formarea de microclimate cu consecinţe în formarea pe suprafeţe
restrânse de insule stepice în care, în primul rând, întâlnim o vegetaţie caracteristică, de care se
leagă apoi şi o faună corespunzătoare.
Un rol important în peisajul geografic îl joacă reţeaua hidrografică. De existenţa,
debitele, forma, persistenţa şi densitatea acestei reţele depinde, în mare măsură, existenta faunei.
De exemplu, într-un teren în care avem fazani şi avem bălţi persistente iar în apropiere nu sunt
ape curgătoare, aceştia vor fi mult mai stabili decât în terenurile în care sunt râuri sau pâraie pe
malul cărora, de cele mai multe ori se deplasează într-un sens sau altul. Importantă este şi
distanţa dintre locurile de hrănire şi locurile de adăpat, mai ales pentru animalele care au nevoie
zilnică de apă.
Rolul factorilor biotici

Aceştia pot fi împărţiţi în factori vegetali (fitocenotici) şi animali (zoocenotici). Factorii
vegetali sunt reprezentaţi de culturile agricole, pajiştile, păşunile şi în primul rând de păduri.
Procentul ocupat în teritoriu de fiecare dintre acestea influenţează existenta animalelor. Apoi
procentul speciilor vegetale, biodiversitatea sunt importante pentru caracterizarea troficităţii
naturale dar şi pentru impactul animal – cultură (mistreţi – culturi de porumb sau cartofi).
Pajiştile sunt benefice pentru consumatorii primari câteva luni pe an, mai ales când
asociaţiile vegetale care le acoperă au o mare diversitate de specii între care se regăsesc specii
valoroase din punct de vedere trofic.
În zonele agricole contează culturile furajere perene dar şi alte culturi care pe timp
limitat şi fără pericolul daunelor pot asigura hrana şi adăpostul unora din animalele sălbatice.

9
Pădurile au o mare importanţă deoarece ele pot asigura hrană şi adăpost animalelor
sălbatice în tot timpul anului, desigur cu o oarecare variabilitate determinată de anotimp, de
compoziţia, structura, vârsta şi consistenţa lor. Un rol important revine lizierelor, in funcţie de
lungimea şi profunzimea lor.
Vegetaţia lemnoasă din afara pădurilor precum tufărişurile şi perdelele forestiere pot
avea un rol atât în adăpostul, cât şi în hrănirea animalelor sălbatice, mai ales în perioadele de
iarnă.
Factorii animali sunt reprezentaţi atât de fauna sălbatică, cât şi de şeptelul domestic.
Rolul lor este cu atât mai pregnant, cu cât este mai importantă concurenta la hrană şi relaţia
pradă – prădător. Contează aici speciile care vin în concurenţă, modul acestora de hrănire în
timpul în care are loc hrănirea şi, desigur, numărul indivizilor din fiecare specie.
Rolul factorilor antropogeni

Importanta acestor factori a crescut şi va creşte în continuare în raport cu intervenţiile în
biotopuri. Este evident că oamenii pot să ajute dar pot şi să distrugă viaţa animală. Despre
acţiunile distructive vorbeşte lunga listă a speciilor dispărute, dar şi lista celor ameninţate şi în
prag de dispariţie. Dacă ne referim la acţiunile pozitive, putem să enumerăm legislaţia specifică,
convenţiile internaţionale, reglementările de aplicare a legislaţiei şi respectarea acesteia,
controlul complex al activităţilor specifice, paza contra braconajului, reducerea prădării
nespecifice (câini, pisici hoinare), îmbunătăţirea condiţiilor de hrănire a vânatului prin ogoare,
plantaţii de arbuşti, hrană complementară, un rol important revine echipării cu instalaţii de
observare, hrănire şi recoltare, asigurarea resurselor de apă, crearea de zone de protecţie şi
rezervaţii.
În planul acţiunilor nefavorabile faunei sălbatice se situează vânătoarea iraţională,
braconajul, distrugerea habitatelor ca şi unele activităţi şi tehnici de lucru, unele favorabile altele
nu, din agricultură, silvicultură, industrie, zootehnie şi turism.
Deoarece în fondurile de vânătoare din zona de câmpie predomină agricultura, apreciem
că este utilă analizarea factorilor ce pot influenta amenajarea şi valoarea cinegetică a acestora.
a. Influenţa unor activităţi din agricultură

În primul rând are importanţă suprafaţa totală cultivată agricol, în interiorul căreia
mărimea loturilor şi natura culturilor au semnificaţii pentru vânatul mic. În suprafaţa culturilor
este importantă de precizat suprafaţa ocupată de plante perene, multianuale. Prezenţa remizelor,
tufărişurilor, perdelelor forestiere, a plantaţiilor de aliniament sau protecţie este importantă atât
pentru hrana şi adăpostul cât şi pentru liniştea vânatului. O influenţă asupra liniştii şi chiar a
reproducerii o are tehnologia utilizată pentru prelucrarea solului, întreţinerea culturilor şi
recoltarea produselor.

10
O atenţie deosebită trebuie acordată utilizării substanţelor chimice, atât ca pesticide, cât
şi ca îngrăşăminte. Azotatul de amoniu, catalogat drept inofensiv, având culoarea albă şi gust
sărat, de exemplu, lins de căprior îi generează un dezechilibru intestinal acut care se poate solda
cu moartea. Aşa că important este să se analizeze sortimentul, cantităţile şi modul de
administrare a acestor substanţe.
Rotaţia culturilor influenţează rezultatele evaluărilor în pieţele de probă fixe, dar şi
existenţa, frecventa şi speciile de animale, utilizarea unor suprafeţe, cultivate vara sau pentru
păşunat.
Calendarul lucrărilor, în măsura în care se suprapune unor perioade critice pentru fauna
sălbatică (fătat, crescut puii nidicoli etc. ) poate influenţa existenţa şi evoluţia efectivelor.
b. Influenţa unor activităţi din zootehnie

În unele zone, dezvoltarea şeptelului domestic ridică probleme demne de luat în seamă.
Contactul între animalele domestice şi fauna sălbatică are loc în principal pe păşuni. Acestea
diferă sub raportul compoziţiei floristice, valorii nutritive şi producţiei de biomasă. Exploatarea
lor rezultă din concepţia de valorificare (sistem de păşunat), natura speciilor domestice şi
efectivul acestora. Prin planificarea exploatării, în general nu se prevede o cotă pentru fauna
sălbatică, astfel încât aceasta este evident dezavantajată în cele mai multe situaţii.
O situaţie favorabilă consumatorilor primari din fauna sălbatică o întâlnim în cazul
fâneţelor, pe care în general există asociaţii floristice mai bogate în specii şi unde concurenta
prin păşunat apare doar după recoltare. Într-o măsură mai mare sau mai mică păşunile fac
obiectul unor lucrări de îmbunătăţire prin scarificare, îngrăşare şi supraînsămânţare prin care se
urmăreşte creşterea productivităţii, atât cantitativ, cât şi calitativ. Nu trebuie să scăpăm din
vedere posibilitatea transmiterii a numeroase boli, unele extrem de periculoase ca şi influenţa
adăpatului asupra apelor de munte.
În toate situaţiile se impune o analiză realistă a concurenţă la hrană între şeptelul
domestic şi fauna sălbatică, ca şi prezenţa prădării nespecifice pe aceste suprafeţe.
c. Influenţe ale turismului

În multe părţi activităţile turistice, atât iarna, cât şi vara pot afecta fauna, cel puţin prin
tulburarea liniştii. Procentul din suprafaţa terenului care este parcurs cu activităţi turistice este
esenţial. Astfel, nu se vor putea localiza zone rezervate pentru faună în astfel de suprafeţe. În
multe ţări accesul turistic în suprafeţele cu boncănit, rotit, crescut puii etc. este interzis, cel puţin
pe perioada strict necesară desfăşurării lor. Cel mai nimerit ar fi ca traseele turistice, amenajările
şi construcţiile legate de această activitate să fie limitate ca extindere – influenţarea reproiectării,
menţinerii sau închiderea temporară sau permanentă a unor trasee turistice.

11
d. Influenţa unor activităţi industriale
Extinderea activităţilor industriale în aproape toate zonele a creat şi creează probleme
ale căror efecte se amplifică destul de repede. Astfel, în unele zone păduroase unde s-au
dezvoltat exploatările forestiere şi cele de prelucrarea lemnului nedurabile. Ele modifică regimul
de hrănire şi linişte al animalelor. Se deteriorează practic toate habitatele afectate şi de aici este
imposibilă existenţa quasitotalităţii speciilor. Influenţe mari se înregistrează şi în apele de munte
care sunt tulburate de trasul buştenilor ca şi de deversarea rumeguşului, mult mai periculoase
decât s-ar părea la prima vedere. Pe unele ape se resimt rezultatele activităţilor miniere, ale
producerii varului, a cărbunilor din lemn ş.a.m.d. Sunt ape afectate de holde de steril, gunoaie
care prin scurgeri periodice determinate de apele pluviale conduc la schimbarea pH-ului ca şi a
conţinutului în nitraţi, nitriţi, azotiţi etc., cu consecinţe catastrofale asupra peştilor, dar şi asupra
unor mamifere.
Reţeaua de drumuri, ca şi reţelele de înaltă tensiune sunt surse de pierderi, răniri şi
alungare a unor animale şi păsări.
Amplasarea unor crescătorii de animale domestice, ca şi a unor abatoare sunt surse de
poluare şi contaminare, cu efecte pe suprafeţe destul de mari.
Întreprinderile chimice au emanaţii de substanţe nocive, cel mai frecvent sub formă de
pulberi, dar şi suspensii înglobate în umiditatea atmosferică. Acestea sunt transportate de curenţii
de aer la distanţe mai mari sau mai mici. Astfel, emanaţiile de la fabricile chimice de la Copşa
Mică, pe direcţia vântului dominant erau transportate până la 20 – 25 km. Depunerile pe
vegetaţie ingerate de iepure şi căprior au generat sterilitate cel puţin parţială, ca să nu vorbim de
substanţele găsite în grăsimea, ficatul şi rinichii lor, ceea ce le-a afectat consumabilitatea. Un
pericol îl constituie şi poluarea cu metale grele şi acumularea lor pe lanţul trofic, în carnea,
organele şi chiar scheletul vânatului.
Radioactivitatea generată de exploziile din atolul Moururoa au ajuns în 10 – 15 zile de
la producere şi în tară, sub formă de pulberi radioactive, care, odată depuse pe vegetaţie şi
antrenate în apele de suprafaţă au ajuns în circuitul trofic, înregistrând valori crescând de la o
categorie de consumatori la alta, ajungând la cele mai ridicate valori în ficatul şi rinichii lupilor
sau vulpilor. Este de remarcat că în vegetaţia xerofită s-a înregistrat o radioactivitate mai scăzută
decât în vegetaţia specifică zonelor umede, asociaţiile de muşchi având cele mai înalte valori.
e. Influenţe ale unor factori din silvicultură

Arboretele asigură condiţii de existentă pentru peste 80% din speciile faunei de interes
cinegetic, astfel încât anumite caracteristici ale pădurii vor avea un rol important, ce trebuie luat
în calcul, cu atât mai mult cu cât aceste caracteristici se pot modifica, atât în funcţie de politica
silvică, cât şi în funcţie de interesele managementului cinegetic.
Împreună cu altitudinea, pădurea joacă un rol major în distribuţia vânatului pe verticală,
aşa cum se vede în schema nr. 1.

12
Speciile vegetale, arbori, arbuşti şi plante erbacee care constituie ecosistemele forestiere
joacă un rol hotărâtor în existenta speciilor animale, care îşi găsesc în ele atât resurse de hrană,
cât şi posibilităţi de adăpost.
O analiză a conţinutului în substanţe minerale şi proteine (vezi tabelul nr. 1) va releva
valoarea incontestabilă a arborilor şi arbuştilor.
În acelaşi timp, în tabelul nr. 2 se indică pentru o parte din specii intensitatea
consumului de către vânat a acestora.
Prin structura sa, pădurea poate asigura biotopuri convenabile diverselor specii de vânat. Astfel,
în etajul arborilor, în etajul superior îşi au locurile de cuibărit păsările de pradă, pentru ca în
plafonul inferior să se instaleze păsări insectivore (ciocănitori etc.) şi mamifere mici (veveriţa
etc.). în subarboret îşi fac cuiburile o serie de păsări insectivore, iar pe sol cuibăresc şi trăiesc
cocoşul de munte, ierunca, fazanul şi îşi duc existenţa cea mai mare parte a mamiferelor mari şi
mici (iepure, căprior, mistreţ, urs etc. – schema nr. 2). În mare măsură însă, prezenţa lor depinde
de existenţa unei vegetaţii accesibile pentru posibilităţile indivizilor şi consumabile (să fie
preferate de vânat şi să nu conţină substanţe toxice sau să nu aibă spini etc.). La rândul lui, acest
strat vegetal depinde de speciile care formează arboretul (specii de lumină care permit instalaţia
vegetaţiei la sol sau specii de umbră care nu permit acest lucru). Aici intervine atât consistenta
arboretului, care, cu cât oscilează spre 0,7 – 0,8 este mai favorabilă instalării plantelor, cât şi
vârsta arboretului.
marmota
capra neagră
râs
lup
urs
mistreţ
potârniche
iepure
BIOTOPURI
a b c d e f g
Schema nr. 1. Răspândirea pe verticală a speciilor de vânat

Biotopuri:
a – alpin; b – subalpin; c – montan; d – submontan;
d A.M.
(după l f Comşia,dcu lmodificări)
d l

13
Schema nr. 3 Stratificarea verticală într-o pădure de foioase
(dupăB. Stugren)

14
Conţinutul în unele substanţe minerale şi proteine al arbuştilor din pădurile de deal
Tabelul nr. 1
Compoziţia chimică
Specia (substanţă uscată – mg/100g)
MnO2 N P2O5 K2O CaO Proteine
Frunze
Sambucus nigra - 5043,7 1830,6 4274,5 1800,9 31523,1
Robinia pseudacacia - 5492,5 2335,5 2997,6 2463,2 34328,1
Rhamnus frangula 29,57 5148,5 1844,7 2173,7 1857,8 32177,5
Betula verrucosa 45,27 3654,4 1087,5 1541,1 1922,9 28840,0
Salix caprea 73,10 3697,0 1399,3 2135,7 2419,2 23106,2
Tilia platyphylos - 3130,7 1426,4 - 1543,0 19366,8
Corylus avellana 18,84 2525,5 1300,7 1027,9 2326,7 15784,4
Ligustrum vulgare - 2115,8 990,4 1075,4 1236,1 13223,7
Euonimus europaeus - 4017,2 1571,6 2800,5 3367,6 25107,7
Populus tremula 4,75 4366,2 1284,8 2509,6 1960,0 27288,9
Salix fragilis - 3724,7 - 2630,3 - 23279,4
Cornus sanguinea - 3685,7 1299,9 2105,3 3859,5 23036,0
Carpinus betulus 47,91 3546,2 1453,5 768,5 1974,4 22163,7
Rubus idaeus 26,28 2348,1 1210,7 2459,5 1800,0 14675,6
Acer campestre 16,37 254,9 1194,4 - 2067,9 15886,8
Pseudotsuga sp. 39,26 1619,2 951,9 752,9 981,3 10120,5
Larix decidua 26,47 2011,5 946,4 461,7 812,7 12572,1
Rosa canina - 2561,4 1362,8 1562,8 2103,5 16009,2
Quercus petraea 14,74 3436,4 1245,3 - - 2174,5
Pinus sylvestris 20,88 1245,9 5760,0 969,9 1174,1 7787,5
Fagus sylvatica 18,84 1815,7 421,4 334,2 2440,1 11348,7
Picea excelsa 15,28 1079,4 640,1 953,9 2559,6 6746,8
Rubus messensis 9,15 1641,2 623,0 1471,7 1597,9 10257,5
Urtica dioica - 4335,9 - 4120,3 2041,3 27099,3
Melilotus sp. - 3012,4 618,1 1771,8 3692,8 18828,1
Fragaria vesca 6,12 2006,3 1089,5 2001,2 2726,5 12539,3
Tilia cordata - - 1680,2 2820,1 1057,1 -
Rubus hirtus 24,29 2375,0 1057,7 3925,8 981,3 14844,1
Lăstari
Robinia pseudacacia - 1639,3 405,9 1191,0 3352,9 10246,2
Populus tremula 11,99 1597,2 507,3 1118,7 2159,9 9988,5
Sambucus nigra - 1711,3 765,3 1929,0 1838,5 1069,8
Carpinus betulus 16,1 1188,9 447,5 727,0 2116,8 7430,9
Euonimus europaeus 10,6 1698,8 627,7 1435,6 4119,7 10616,8
Salix caprea 7,8 1297,4 542,0 992,1 4072,1 8109,0
Betula verrucosa - 1549,8 839,7 448,3 923,1 9686,2
Fagus sylvatica 18,41 1210,9 439,2 447,7 2107,9 7568,3
Corylus avelana - 1178,0 448,5 844,4 2108,8 7363,0
Ligustrum vulgare - 1162,2 393,2 1228,8 1047,1 7264,0
Melilotus sp. - 2073,9 367,1 1667,5 1867,6 12962,5
Crataegus monogyna - 1076,4 350,5 527,6 2919,9 6740,0
Tilia cordata 18,46 1524,4 638,6 1420,5 2979,0 9527,8
Salix fragilis - 1482,2 458,5 344,2 2502,1 9270,5
Rosa canina 4,53 1264,9 1352,6 957,4 2916,8 7905,6
Pinus sylvestris - 1263,4 395,5 425,3 521,0 7896,2
Salix alba - 1221,2 427,5 638,0 3275,5 7632,5
Salix purpurea - 1218,3 434,8 557,0 354,4 615,0
Quecus peraea 25,60 1178,1 362,3 587,2 1326,7 7363,7
Clematis vitalba - 952,7 514,9 1812,0 1540,2 5954,9
Ulmus minor - 1034,6 301,3 785,3 2310,7 6466,8
Quecus robur 11,26 943,7 190,1 520,8 2158,8 4898,1
Larix decidua 26,03 900,1 526,0 557,0 1243,5 5626,0
Acer campestre 7,25 807,9 441,0 1171,6 1869,5 5049,4
Rubus messensis - 818,9 480,3 1152,2 1332,1 5118,5
Acer pseudoplatanus - 723,7 445,5 559,6 3021,8 4523,4
Picea excelsa - 721,5 343,2 438,3 1320,3 4509,4
Cornus sanguinea - 882,8 654,3 467,3 3515,1 5517,5
Fraxinus excelsior - 538,7 295,1 1752,9 2814,3 3367,4
Rubus idaeus 17,99 1206,5 1269,7 1426,4 2457,9 7540,2
Rhamnus frangula 16,40 1109,6 478,8 - - 6936,5
Euonymus verrucosus - 712,9 385,8 708,8 2098,8 4456,1

15
Utilitatea arbuştilor din pădurile de deal ca hrană pentru vânatul erbivor
Tabelul nr. 2
Intensitatea
Specia Familia Tipul ecologic
consumului
Acer campestre Aceraceae Mez. Foarte intensiv

Acer platanoides Aceraceae Mez.-mezohigr. Foarte intensiv
Acer pseudoplatanus Acearceae Mez.-mezohigr. Foarte intensiv
Betula verrucosa Betulaceae Indiferent Foarte intensiv
Carpinis betulus Betulaceae Mez. Foarte intensiv
Cerasus avium Rosaceae Mez. Foarte intensiv
Cornus sanguinea Cornaceae Mez.-mezoxer. Foarte intensiv
Corylus avelana Betulaceae Mez. Foarte intensiv
Crataegus monogyna Rosaceae Mezoxer. Intensiv
Euonimus europaeus Colastraceae Mez.-mezoxer. Foarte intensiv
Euonymus verrucosus Colastraceae Mezoxer.-mez. Foarte intensiv
Fraxinus excelsior Oleaceae Mezohigr. Foarte intensiv
Fagus sylvatica Fagaceae Mez. Foarte intensiv
Larix decidua (palntaţii) Abietaceae Mez. Foarte intensiv
Ligustrum vulgare Oleaceae Mezoxer. Foarte intensiv
Cytisus hirsutus Fabaceae Mezoxer. Foarte intensiv
Picea abies (plantaţii) Abietaceae Mez.-mezohigr. Foarte intensiv
Pinus sylvestris (plantaţii) Abietaceae Indiferent Foarte intensiv
Pinus nigra (plantaţii) Abietaceae Mezoxer. Foarte intensiv
Populus tremula Salicaceae Mez. Foarte intensiv
Quecus robur Fagaceae Indiferent Foarte intensiv
Quercus petraea Fagaceae Mezoxer. Foarte intensiv
Prunus spinosa Rosaceae Mezoxer. Intensiv
Rhamnus frangula Rhamnaceae Mezohigr. Foarte intensiv
Robinia pseudacacia Fabaceae Mezoxer. Intensiv
Rosa canina Rosaceae Mezoxer. Intensiv-mediu
Rubus candicans Rosaceae Xer. Intensiv-mediu
Rubus hirtus Rosaceae Mez. Intensiv
Rubus idaeus Rosaceae Mez. Foarte intensiv
Rubus caesius Rosaceae Mezohigr. Foarte intensiv
Rubus nessensis Rosaceae Mez. Intensiv-mediu
Rubus plicatus Rosaceae Mez.-mezohigr. Intensiv-mediu
Rubus radula Rosaceae Mez. Foarte intensiv
Salix alba Salicaceae Mezohigr.-higr. Foarte intensiv
Salix fragilis Salicaceae Mezohigr.-higr. Foarte intensiv
Salix purpurea Salicaceae Mezohigr.-higr. Foarte intensiv
Salix caprea Salicaceae Mez. Foarte intensiv
Sambucus nigra Caprifoliaceae Mez.-mezohigr. Foarte intensiv
Tilia cordata Tiliaceae Mez. Foarte intensiv
Tilia tomentosa Tiliaceae Mez. Foarte intensiv
Staphylea pinnata Staphylleaceae Mez.-mezoxer. Scăzut
Ulmus minor Ulmaceae Mezoxer. Foarte intensiv
Viburnum lantana Caprifoliaceae Mez. Foarte intensiv
Viburnum opulus Caprifoliaceae Mezohigr.-mez. Intensiv

16
Până la vârsta de 10 –15 ani plantaţia sau regenerarea oferă o bogăţie de specii şi
implicit hrană, motiv pentru care se disting tipuri de tăieturi (tip cu sburătoare, tip cu
Calamagostirs etc.), caracterizate prin numărul, varietatea şi valoarea trofică a plantelor care o
compun. O dată depăşită vârsta de 20 de ani, arboretul se închide, nelăsând nici o şansă de
instalare plantelor erbacee sau arbuştilor până către vârsta de 60 de ani, când, natural sau
artificial începe să se producă o rărire ce permite luminarea şi deci instalarea tot mai consistentă
a covorului vegetal, iniţial format din specii de umbră, apoi pe parcurs numărul şi volumul
acestora crescând, o dată cu scăderea consistenţei, până la exploatarea arborilor. Pentru evitarea
acestei situaţii, în Germania 1 – 2 ha din 100 ha de pădure sunt transformate în “plantaţii de ros”
care menţin permanent situaţia favorabilă din tăieturi.
În arboretele tinere se practică, aşa cum se cunoaşte, degajări şi curăţiri prin care se
îndepărtează, aşa cum prevăd normele în vigoare, speciile moi (salcie, plop, mesteacăn) care
sunt consumate cu prioritate de către vânatul plantivor. Eliminarea lor duce efectiv la creşterea
pagubelor în rândul speciilor de viitor şi mai ales al răşinoaselor. Unele încercări constând în
îndepărtarea doar parţială a acestor specii şi frângerea vârfurilor sub vârfurile speciilor principale
au dus la rezultate majore în micşorarea pagubelor.
Este de remarcat că chiar în molidişuri sau amestecuri, atât de răşinoase, cât şi între
răşinoase şi fag – care sunt specii de umbră, la vârsta de peste 60 de ani se pot instala unii arbuşti
mai rezistenţi la aceasta, precum murul. Este evident că, dată fiind valoarea nutritivă a acestuia,
interesul pentru introducerea şi promovarea acestui arbust în cât mai multe arborete trebuie să fie
prezent la managerii fondurilor de vânătoare din zonele montane şi premontane.
Sunt cunoscute cele două regimuri, codru şi crâng cărora le este supusă pădurea. Este
cunoscută valoarea pentru vânatul mic (iepure, fazan, căprior etc. ) a crângului şi în special a
crângului cu rezerve în care, pe lângă vegetaţia accesibilă vânatului, la hrănirea vânatului
plantivor intervin, periodic, fructificaţii ale rezervelor, care nu sunt deloc neglijabile nici ca
valoare trofică, nici sub aspectul cantitativ.
Tratamentele aplicate arboretelor joacă şi ele un rol demn de luat în seamă. Astfel,
tăierile rase permit instalarea celor mai bogate tipuri de vegetaţie, iar tăierile succesive generează
tipuri de vegetaţie mult mai sărace în număr de specii şi cantitate. Ca urmare, tăierile rase
favorizează evident creşterea efectivelor de cervide, în comparaţie cu cele succesive. Tăierile
grădinărite ar putea fi însă considerate favorabile sub aspectul hrănirii naturale a vânatului,
deoarece asigură permanent hrană pentru vântul plantivor. Ele au avantajul că hrana este
dispersată pe întreaga suprafaţă, nu se determină în acest fel concentrarea animalelor şi implicit
se evită pagubele, dar favorizează apariţia unui număr redus de specii de umbră cu valoare
nutritivă scăzută.
Modul de regenerare a pădurii poate avea o influenţă mare. În general, în regenerările
naturale nu apar conflicte majore – pagube produse de vânat – deoarece preferinţele acestuia se
îndreaptă cu prioritate către plante ce nu interesează regenerarea pădurii. Aici, modul cum sunt
aplicate degajările şi, eventual, curăţirile poate determina sau evita eventuale pagube.

17
Dacă plantele preferate de vânat, precum salcia, plopul etc. sunt îndepărtate treptat prin
frângerea vârfurilor şi nu tăierea lor, sursa de hrană se menţine şi este adusă la nivelul de
accesibilitate al animalelor. Dacă degajarea este totală ea determină producerea unor pagube,
deoarece animalele nu mai au ce mânca şi consumă ce a mai rămas, adică speciile ce vor
compune viitorul arboret.
Regenerarea artificială prin plantare îndepărtează vegetaţia în proporţie de 85 – 95%,
ceea ce evident lipseşte de hrana preferată, accesibilă, animalele plantivore, motiv pentru care,
după multiple verificări, sugerăm ca vetrele în care se fac plantaţiile să fie mai mici şi în nici un
caz să nu se atingă vegetaţia naturală rămasă între vetre, care va juca astfel un rol tampon
semnificativ, diminuând în mod cert pagubele produse plantaţiilor.
Un rol mai puţin cunoscut şi în orice caz mai puţin evidenţiat revine lizierelor. Aceste
margini de păduri se remarcă în aproape toate situaţiile prin efectul luminării laterale, întâlnindu-
se aici numeroase plante şi puieţi cu o densitate mare şi pe o adâncime ce poate atinge 20 – 25 m.
în arboretele cu specii de umbră sau acolo unde arborii din marginea pădurii îşi dezvoltă crăci pe
partea luminată, efectul de lizieră este mai redus în comparaţie cu arboretele formate din specii
de lumină. O cercetare a numărului de animale ce stau în liziere sau utilizează lizierele ca loc de
hrănire şi hrănire în raport cu densitatea animalelor în interiorul pădurii relevă faptul că aceste
liziere concentrează un număr mult mai mare nu numai de specii, dar şi de exemplare. Efectele
de lizieră se amplifică cu cât marginea pădurii este mai ondulată şi în consecinţă şi această
constatare trebuie avută în vedere la amenajarea fondurilor de vânătoare, acolo unde acest lucru
este posibil cu acordul deţinătorului pădurii. După plantaţiile de ros, amenajarea şi dezvoltarea
lizierelor poate contribui substanţial la mărirea capacităţii trofice naturale.

18
ÎN FUNCŢIE
DE ALTITUDINEA LA CARE SE SITUEAZĂ
Am văzut că altitudinea a determinat şi dimensionarea fondurilor de vânătoare şi,

desigur, acest lucru este legat şi de elemente specifice zonei, ceea ce impune şi relevarea
aspectelor particulare ce caracterizează în general zona dar şi măsurile manageriale ce orientează
amenajările în fiecare zonă de câmpie, deal sau munte. Desigur, multe elemente de amenajare
sunt la prima vedere comune, dar nu trebuie neglijate nici aspectele particulare ce pot avea
neîndoielnic rolul lor.
Cap. II. Amenajarea fondurilor de vânătoare

din zona de câmpie
Fondurile de vânătoare din zona de câmpie sunt caracterizate în general prin procentul
scăzut al pădurilor, procentul ridicat de culturi agricole, sezon de vegetaţie mai lung, precipitaţii
mai reduse şi, în destul de multe cazuri, prin lipsa apei de băut necesară animalelor sălbatice. În
aceste condiţii apar ca probleme de rezolvat în sezonul de vegetaţie sursele de apă şi asigurarea
adăpostului şi liniştii vânatului, iar în timpul iernii hrana şi adăpostul.
Dimensionarea fondului de vânătoare

În această zonă există desigur o destul de mare varietate de situaţii, dar credem că se
desprind cel puţin două ce ar trebui menţionate: aceea a terenurilor cu culturi agricole
preponderente sau exclusive şi cazul fondurilor de vânătoare situate în lunci sau care înglobează
locuri ce permit existenţa speciilor de apă (raţe, gâşte, vidre etc.).
Amenajarea trebuie să aibă în vedere în primul rând speciile de vânat ce trăiesc sau pot
trăi acolo. Fiind vorba în general de vânat mic acesta are obişnuit o rază de activitate mică
(iepure şi potârniche 0,5 – 1,0 km, vulpe 1,0 – 2,0 km etc.), ceea ce presupune terenuri de
vânătoare mai mici, dar nu sub 5 000 ha, aşa cum prevede Legea fondului cinegetic şi a
protecţiei vânatului (art. 3, alin. 2). Pentru asigurarea stabilităţii vânatului se cere ca delimitările
să ţină cont de acest lucru şi să se stabilească pe firul apelor curgătoare şi drumuri.

19
Suprafaţa productivă. Din suprafaţa unui teren astfel constituit şi delimitat este necesar
să se scoată suprafeţele neproductive, cum sunt vetrele localităţilor, drumurile, terenurile
degradate, haldele de steril, terenurile împrejmuite etc. Acolo unde există arborete, cele mai bune
sunt: pentru iepure suprafaţa pădurilor de foioase cu mult subarboret în trupuri de până la 300 –
400 ha, distribuită mozaicat la distanţe de 1 – 3 km; pentru fazan suprafaţa trupurilor de pădure
nu trebuie să depăşească 500 ha, trebuie să fie situate în categoria celor tinere şi să aibă mult
subarboret.
În cazul fondurilor de vânătoare care au condiţii pentru vânatul de apă, suprafaţa
productivă va însuma luciul de apă, terenurile umede şi terenurile limitrofe, pe o adâncime de
100 – 200 m.
Pentru mistreţ suprafaţa aptă va fi calculată la suprafaţa acoperită cu vegetaţie arbustivă
şi arborescentă.
Densitatea optimă a vânatului a fost stabilită prin cercetări şi în unele cazuri (mistreţ)
corelată cu interesele altor sectoare:
Tabelul nr. 3
Efective optime în buc. la 1 000 ha
Categoria
de Cerb
Muflon Mistreţ Fazan
bonitate lopătar Căprior Iepure
(**) (*) (**)
(**)
I 40-50 90-110 100-81 3-4 peste 700 150-250
II 30-39 70-89 80-61 2-3 500-699 100-149
III 20-29 50-69 60-51 1-2 300-499 50-99
IV 2-19 5-49 50-41 0,2-1 50-299 10-49
(*) Cifre reduse cu 50% pentru evitarea pagubelor produse în agricultură.
(**) Pentru suprafeţe de pădure.
În cazul căpriorului, pentru suprafeţe de culturi agricole se va calcula doar 50% din
efectivul optim.
Hrana naturală trebuie să constituie obiectul cel puţin a unei estimări. Pentru suprafeţe
păduroase se va întocmi o situaţie care va avea în vedere tipul de pădure, vârsta şi cantitatea de
hrană vegetală accesibilă şi consumabilă, atât în sezonul de vegetaţie, cât mai ale iarna. Modelul
tabelului ce se întocmeşte va fi cel prezentat (tabelul nr. 4).

20
Tabelul nr. 4
Nr. Tipul de Supr. Clasa de Vara Iarna
crt. pădure -ha- vârstă Vegetaţie Vegetaţie Vegetaţie Vegetaţie
accesibilă consumabilă accesibilă consumabilă
Kg/ha Kg/ha Kg/ha Kg/ha
1-20 ani
1 21-60 ani
61-120 ani
2
Se consideră vegetaţie accesibilă pentru iepure cea care ajunge la cel mult 50 cm
înălţime, pentru căprior – până la 110 cm şi pentru lopătar – până la 120 cm. Pentru stabilirea
cifrei medii de biomasă vegetală se va alege o suprafaţă reprezentativă de 1 000 mp pentru
fiecare tip de pădure şi clasă de vârstă. În cadrul unor suprafeţe de 1m/1m cel puţin 5 amplasate
la întâmplare), de pe care se taie ras vegetaţia se cântăreşte, se aleg apoi din această cantitate
speciile şi părţile neconsumabile, se cântăresc şi se scad din cantitatea totală, obţinându-se astfel
biomasa consumabilă. Dar această biomasă nu poate fi efectiv folosită decât în proporţie de 20%,
pentru a asigura durabilitatea, regenerabilitatea şi pentru a nu se periclita atât biodiversitatea, cât
şi continuitatea covorului vegetal. Constatările acestei investigaţii vor servi atât pentru stabilirea
cantităţii de hrană naturală disponibilă cât şi pentru evaluarea valorii trofice a furajului natural.
Acest lucru se poate stabili prin uscarea biomasei recoltate (bineînţeles partea consumabilă) şi
analizarea, la un laborator de specialitate, a conţinutului în proteină, calciu, fosfor, magneziu,
mangan etc. Aceste elemente o dată obţinute permit, după calcularea hranei necesare vânatului,
stabilirea necesarului de hrană complementară.
Tabel cu necesarul mediu de hrană şi sare la principalele specii din zonă

Tabelul nr. 5
Între 1 apr. şi 31 oct. Între 1 nov. şi 31 mart.
kg/zi/ex. kg/zi/ex.
Nr. Sare
Specia Din care Din care
Total
Total
crt. Kg/an/ha
Suculente
Concentrate Concentrate Suculente
masă verde
1 Lopătar 8,8 0,8 8,0 5,5 1,0 4,5 4-5
2 Căprior 4,0 0,5 3,5 3,0 0,5 2,5 2-3
3 Muflon 4,5 0,5 4,0 4,4 0,7 3,7 3-4
4 Mistreţ 5,5 1,5 4,0 4,2 1,7 2,5 2-3
5 Fazan 0,25 0,08 0,17 0,2 0,1 0,1 -
6 Iepure 0,7 0,01 0,69 0,5 0,02 0,48 -

21
Tabel comparativ între disponibilităţile trofice naturale şi necesarul de hrană
Tabelul nr. 6
Nr. Specia Hrana în sezonul de vegetaţie Hrana în timpul iernii
Efectiv
crt. h. h. Diferenţa h. h. Diferenţa
nat. nec. + - nat. nec. + -
-t- -t- -t- -t- -t- -t- -t- -t-
1 Lopătar
2 Căprior
3 Muflon
4 Mistreţ
5 Fazan
6 Iepure
Hrana complementară. Am văzut mai sus modul în care se calculează hrana naturală şi
hrana necesară în funcţie de raţiile propuse.
O diferenţă în plus faţă de necesar reflectă, cel puţin în parte posibilitatea de a creşte
efectivele.
O diferenţă în minus se înregistrează de obicei iarna. Această diferenţă se amplifică din
cauza grosimii stratului de zăpadă, cu numărul de zile cu zăpadă peste 10 cm grosime pentru
iepure şi fazan, peste 20 cm pentru căprior, lopătar şi muflon şi peste 30 cm pentru mistreţ. În
perioadele respective hrana complementară se va echivala cu necesarul mediu de hrană (tabelul
nr. 5). În rest, când accesul la hrană este mai uşor sau condiţiile din teren asigură pentru căprior,
lopătar şi muflon lujeri consumabili situaţi deasupra stratului de zăpadă în cantităţi
corespunzătoare se va apela la normele prevăzute în tabelul nr. 7.
Tabel cu necesarul de hrană complementară pentru principalele specii din zona de câmpie (în caz că
nu se dispune de hrană naturală)
Tabelul nr. 7
kg/zi/ex. kg/zi/ex.
Nr.
crt. Total/ Total/
Suculente, Fân, Suculente
zi/ex. Conc. Fân zi/ex. Conc.
rădăcini frunze (*)
1 Lopătar - - - - 2,20 0,50 1,20 0,50
2 Căprior - - - - 1,30 0,30 0,70 0,30
3 Muflon - - - - 1,60 0,40 0,70 0,50
4 Mistreţ 0,3 0,3 - - 1,60 1,20 - 0,40
5 Fazan 0,03 0,03 - - 0,145 0,045 - 0,10
6 Iepure - - 0,235 0,035 0,15 0,05
(*) Suculentele se vor servi doar în zilele cu temperaturi peste –50C.

22
Lucrări cu caracter cinegetic
Ogoare pentru hrana vânatului. Pentru asigurarea necesarului de hrană, gestionarul
fondului de vânătoare trebuie să îşi asigure suprafeţe de cultură dimensionate în concordanţă cu
nevoile stabilite. Dimensionarea suprafeţei se va face în raport de productivitatea medie a
speciilor ce urmează să fie cultivate. Pentru situaţii de calamitate se va calcula o producţie mai
mare cu cca. 30%. Speciile de plante care vor fi cultivate vor fi porumbul şi grâul – din categoria
concentrate, lucerna – din categoria fânuri şi gulie furajeră, sfeclă de zahăr – din categoria
suculente. Desigur că, local, se vor putea avea în vedere şi alte plante. Este indicat ca ogoarele să
fie dispuse în limită cu suprafeţele forestiere.
Plantaţii pentru vânat. Pe terenuri special achiziţionate se pot efectua plantaţii cu arbori
şi arbuşti valoroşi din punct de vedre trofic, având suprafeţe de 1 – 2ha la 100 ha teren. Aceste
suprafeţe vor avea o biodiversitate şi consistenţă corespunzătoare. Înălţimea exemplarelor va fi
menţinută la 2 – 3 m.
Amenajări cinegetice
Se pot defini în acest fel potecile, scăldătorile, adăpătorile, sărăriile, liniile de vânătoare,
movilele de salvare. Aceste lucrări se pot realiza cu eforturi mici, aducând unele modificări
condiţiilor naturale, de regulă neafectând aspectul natural.
O preocupare ar putea să fie îmbogăţirea compoziţiei vegetaţiei pentru creşterea
potenţialului trofic natural.
Potecile de vânătoare sunt lucrări ce facilitează deplasarea lucrătorilor şi paznicilor de
vânătoare în interiorul arboretelor pentru patrulare, aprovizionarea punctelor de hrănire,
observarea animalelor sălbatice şi recoltarea lor. Lăţimea potecilor va fi de 40 – 150 cm. Astfel,
cele de acces vor fi late de 120 – 150 cm, cele de vânătoare 80 – 100 cm, iar cele de legătură 40
– 50 cm. Pe parcursul potecilor de vânătoare se execută locuri de pândă, de unde paznicul sau
vânătorul vor putea observa şi, la nevoie recolta anumite exemplare. Trasarea potecilor va avea
în vedere atât nevoile de supraveghere a terenului, cât şi accesul spre observatoare sau hrănitori.
Acestea din urmă nu este recomandabil să fie situate la distanţe mai mici de 100 – 200 m de
poteca de patrulare (acces) prin poteci de legătură.
Tabelul nr. 8
Tipul de potecă Lăţimea Panta (*)
Potecă de acces 120 – 150 m 12 – 15%

Potecă de vânătoare 80 – 100 cm 15 – 20%
Potecă de legătură 40 – 50 cm 15 – 20%
(*) valabil în zona de deal şi cea de munte

23
Puncte de observare şi recoltare
Poteca începe
la 8 – 10 m de la
Pădure
Potecă de legătură marginea pădurii
Potecă de
acces
Pădure
Pădure
Hrănitoare Observator
Figura 1. Reţea de poteci
Scăldătorile. Sunt locuri în care mistreţul sau lopătarul se scaldă, încercând să se

răcorească în timpul zilelor călduroase sau să scape de paraziţi. De regulă în locurile mocirloase,
în adânciturile în care se adună apa din precipitaţii se pot observa astfel de scăldători. Acolo
unde însă nu se observă sau sunt puţine locuri utilizate mai ales de mistreţ, ele se pot şi trebuie
amenajate. Numărul lor depinde de efectivele acestor specii, fiind indicat un raport de o
scăldătoare la 4 – 5 exemplare. Pentru realizarea lor va fi utilizată apa din izvoare, pâraie, zone
umede etc. astfel, apa va fi dirijată prin mai multe adâncituri eliptice, cu solul impermeabil, cu
diametrul mare de 2 – 2,5 m, diametrul mic de 1,2 – 1,5 m şi adâncimea de 0,3 – 0,4 m. Pentru
ciurdele de mistreţi este bine să se amenajeze şi câteva scăldători, pentru purici, cu dimensiuni
mai mici (1,0 – 1,5/0,6 – 0,8/0,15 – 0,2).
Adăpătorile. Apa în zona de câmpie este deficitară, astfel încât asigurarea ei devine o
problemă cheie în amenajarea fondurilor. Cele mai favorizate din acest punct de vedere sunt
acele fonduri în care există ape curgătoare sau stătătoare care nu seacă în miezul verii, asigurând
o apă de calitate. Sunt situaţii în care nu există decât fântâni în care apa se găseşte la adâncimi
apreciabile, scoaterea ei cerând un efort destul de mare. Acolo unde este posibil, la astfel de
fântâni se pot instala pompe electrice care pot fi acţionate cu grupuri electrogene mobile. Apa
este scoasă periodic şi deversată în bazine în care să nu existe pericol de înec sau accidentare a
animalelor. În situaţia că apa se găseşte la adâncimi prea mari, se pot amenaja bălţi artificiale
(fig. 2). În acestea, periodic se pot deversa cisterne cu apă. Amplasarea lor trebuie să aibă în
vedere locurile în care vânatul este liniştit iar apa nu îi este consumată de animalele domestice.

24
0,2 m pământ vegetal
7 – 10 m
folie de polietilenă
0,7 m 0,3 m argilă bătută
Figura 2. Baltă artificială
Accesul la adăpat, în multe locuri din zona de câmpie este problematic, astfel, malul
abrupt, puternic înclinat sau mocirlos pot fi periculoase pentru animale. Locul de acces la apă
trebuie să fie uşor înclinat şi nemocirlos, lucru care se realizează prin săparea malurilor şi
împrăştierea de pietriş în locul respectiv. Trebuie să se aibă în vedere faptul că pe lespezi şi
pietre mari lustruite copitele alunecă, animalele pot rămâne captive sau îşi pot rupe picioarele,
lucruri ce trebuie evitate.
Apa poate vehicula agenţi patogeni pentru animale, impunându-se dezinfectarea
periodică a surselor şi a locurilor de adăpat.
Densitatea locurilor de adăpat se realizează când acestea sunt amplasate la 3 -–5 km
unul de altul.
Sărăriile. Pentru cea mai mare parte a mamiferelor sarea joacă un rol important. Astfel,
0,6 m
cadru de lemn
0,4 m
sare cu lut
Figura 3. Sărărie în cadru de lemn
un teren fără sare nu reţine vânatul, motiv pentru care, în trecut, mulţi îngrijitori ai terenurilor de
vânătoare recomandau ca primă măsură de amenajare distribuţia sării. Acum, mulţi pun sare în
jgheaburile hrănitorilor, lucru care face ca un animal mai puternic să ţină la distanţă de hrană şi
sare un număr de exemplare. Astfel, apare ca necesară amplasarea sărăriei la 10 – 20 m de
hrănitoare şi este şi mai bine să avem în jurul acesteia două sau chiar trei sărării, mai ales când
numărul exemplarelor ce acced la hrănitoare este mai mare.

25
În zona de câmpie bulgării de sare sunt sustraşi în mod frecvent, motiv pentru care s-a
adoptat un amestec cât mai omogen de sare cu lut, care formează o pastă ce se poate pune în
sărării amenajate pe sol (figura 4).
Figura 4. Sărărie în cadru de lemn,

cu amestec de sare şi lut
(L = 0,6 m, l = 0,4 m, h = 0,25 m
În amestecul de sare cu lut se pot introduce şi unele medicamente antiparazitare.

În locuri mai puţin umblate se pot folosi bulgări mari de sare cu găuri cu diametrul de 1
cm şi adânci de 3 – 5 cm, funcţie de mărimea bulgărelui. În aceste găuri se introduc
medicamente care sunt linse de animal o dată cu sarea. Este posibil să se foreze grupuri de găuri,
fiecare având în interior un alt medicament, astfel animalele putând linge şi 2 – 3 medicamente o
dată cu sarea. În toate cazurile, sarea va trebui astfel plasată încât să nu fie afectată de
precipitaţii.
Liniile de vânătoare. În zona de câmpie ele coincid în cele mai multe cazuri cu liniile
parcelare prin care se delimitează parcelele. Ele sunt deschideri rectilinii, cu o lăţime de 15 – 30
m. de multe ori aceste suprafeţe sunt utilizate pentru culturi de plante destinate vânatului
(lucernă, trifoi, diverse cereale, sfeclă sau gulie furajeră ş.a.m.d.). Pe aceste linii de vânătoare se
pot amplasa observatoare şi standuri. În terenurile agricole se vor folosi ca linii de vânătoare
drumurile, canalele de irigaţii etc.
Movilele de salvare. Sunt amenajări specifice luncilor inundabile ale râurilor. În mare
parte locul lor a fost preluat de diguri acolo unde s-au executat astfel de lucrări. O movilă de
salvare este un loc mai înalt cu 1 – 1,5 m decât nivelul maxim al inundaţiilor. În aceste locuri,

26
care ar trebui să ofere o suprafaţă de 80 – 100 m2 se plasează hrănitori şi se depozitează cantităţi
de furaje care să asigure supravieţuirea timp de 3 – 10 zile a animalelor.
Instalaţii de vânătoare
Acestea se definesc ca lucrări destinate recoltării, observării şi hrănirii vânatului. Gama
acestora este destul de largă, astfel, în practică se întâlnesc, cu diverse denumiri şi cu scopurile
precizate numeroase lucrări, care pot fi grupate în: hrănitori, depozite de hrană, observatoare,
fântâni şi standuri.
Hrănitorile. Se execută în variate modele care sunt adaptate speciilor pe care le au în
vedere. Distingem hrănitori pentru iepuri (fig. 5 şi 6), hrănitori pentru fazani (fig. 7), hrănitori
pentru potârnichi, hrănitori pentru cervide (fig. 9, 10 şi11), hrănitori pentru mistreţi.
Figura 5 . Hrănitoare pentru iepure,

tip piramidă pe patru picioare
Figura 6. Hrănitoare pasageră pentru iepuri

27
Pentru vânatul mic se pot utiliza hrănitori semiautomate (fig. 8), care dispun de un
rezervor de hrană (granule sau cereale) din care se alimentează hrănitoarea pe măsura
consumului.
Hrănitorile se execută din cherestea, se vopsesc sau se băiţuiesc în culori cât mai
apropiate de ale mediului. Acoperirea lor se poate realiza cu diverse materiale adecvate (şiţă,
şindrilă, asbociment etc.), cu grijă, ca prin aceasta hrana vânatului să nu fie atinsă de ploaie sau
zăpadă (tabelul nr. 9).
Tabelul nr. 9
Tipul Material de
Destinaţia Dimensiuni
hrănitoarei construcţie
Formă de piramidă cu baza un

Hrănitoare pătrat de 0,8 x 0,8 m, pe un ax Papură, nuiele pe
Iepure central sau pe 4 picioare, ce ridică schelet de lemn
piramidă
piramida la 0,4 – 0,5 m de la sol
Hrănitoare Fazan, Panou de 1 x 2 m, înclinat la 30 – Papură, nuiele pe
într-o apă potârniche 450, montat pe 4 ţăruşi schelet de lemn
Hrănitoare Acoperiş în 2 ape cu iesle şi cu o Cherestea şi materiale
Căprior troacă pentru hrană granulată lemnoase locale
iesle mică
Hrănitoare Cerb comun, Acoperiş în 2 ape cu iesle şi cu o Cherestea şi materiale
iesle mare cerb lopătar troacă pentru hrană concentrată lemnoase locale
Figura 7. Hrănitoare pentru fazan şi potârniche,

cu acoperiş într-o apă

28
Figura 8. Hrănitoare semiautomată
pentru fazan
Figura 9. Hrănitori pentru căprior,

tip iesle cu troacă pentru hrană granulată

29
Figura 10. Hrănitoare iesle mare pentru cerb comun şi cerb lopătar,
cu troacă pentru hrană concentrată
Figura 11 . Hrănitoare iesle mare pentru tineret de cerb comun

şi cerb lopătar, cu troacă pentru hrană concentrată

30
Depozitele de hrană. Depozitarea hranei trebuie să aibă în vedere cantitatea de furaje
necesare pentru perioada de iarnă, pericolul îngheţului – care priveşte furajele rădăcinoase şi
suculente, grosimea stratului de zăpadă şi dificultăţile de aprovizionare a hrănitorilor.
Ca urmare, pentru conservarea furajelor supuse îngheţului trebuie să se prevadă beciuri,
- pământ şi
0,8 m frunze
0,6 m
- furaj
0,3 m 1,6 m
Figura 12. Depozitarea la şanţ a furajelor suculente
silozuri sau şanţuri de adâncime corelată cu adâncimea de îngheţ a solului. Furajele uscate pot fi
depozitate chiar şi în unele hrănitori-depozit, care au o parte centrală cu o lăţime de 2- 4 m, înaltă
de până la 2 – 3 m şi lungă de 6 – 10 m. Pe părţile laterale, de o parte şi de alta a acestui corp
iesle
3m
Depozit
troacă
3m 0,6 m
0,3 m – spaţiu de ventilare
sol
pardoseală
Figura 13. Hrănitoare depozit
central, se amplasează hrănitori iesle şi troci pentru concentrate.

31
Depozit
furaje uscate
sol
Depozit
furaje suculente
Figura 14. Hrănitoare depozit
a
Figura 15 . Hrănitoare – depozit pentru furaje
uscate
a vedere generală; b vedere troci pentru

32
Observatoarele. Sunt instalaţii în primul rând pentru observarea vânatului şi, în unele
situaţii, şi pentru recoltarea lui. Ele sunt utile ca puncte de observare pentru toate speciile de
vânat, iar pentru recoltare sunt utilizate la cervide, mistreţ, lup şi, uneori, pentru urs. Ele pot fi de
Figura 16 . Tipuri de observatoare

a. portativ; b. acoperit; c. închis
mai multe tipuri şi pot fi clasificate în observatoare închise sau deschise, acoperite sau nu,
permanente sau improvizate, fixe sau mobile.
Ele au o înălţime de 2 – 4 m şi permit utilizarea lor de către mai multe persoane.
Materialul de bază utilizat este cel lemnos, fasonat corespunzător. Acoperişul se poate executa
din şindrilă, şiţă, ţiglă sau din carton asfaltat. Obligatoriu, în aceste observatoare vor exista
băncuţe pentru 2 – 3 vânători. În cazul observatoarelor închise echipamentul poate cuprinde
pături, mese , scaune, sobă, veselă, bidon cu apă. Aceste observatoare pot fi tencuite la interior şi
pot avea un sistem adecvat de iluminare (baterie, instalaţie eoliană etc.). Observatoarele deschise
au pereţii laterali de 1,2 m înălţime. În cazul în care sunt mai înalţi în ei se practică deschideri
pentru a permite observarea şi tragerea. În cazul in care nu există timp pentru executarea unui
observator sau în cazul în care executarea lui ar deranja prea mult vânatul, precum şi în punctele
unde el nu poate fi menţinut se pot folosi observatoare improvizate, observatoare mobile şi scări
portabile. Atât observatoarele mobile, cât şi scările portabile se pot executa din materiale uşoare,
precum duraluminiul, care se montează repede (din piese gata confecţionate).

33
Tabelul nr. 10
Tipul Material de Amenajări
Destinaţia Dimensiuni
observatorului construcţii interioare
Loc de Gard de 1,5 m în Împletitură deasă Bancă pentru 2

Căprior de crengi
observare cerc întrerupt persoane
Împletitură de Banchete
Stand la sol fix Fazan, Panou de 1,5 – 1,8 m nuiele (papură)
pe panou din
pentru 1 –2
sau portabil iepure cu sau fără laterale
grinzişoare vânători
Din material
Stand înalt pe 1,6 (1,8)/1,2 m, la lemnos cu Banchete
Mistreţ,
liniile de înălţime de 1,2 – 2 diametre de 10 – pentru 2
urs 15 cm, fasonat
vânătoare m, cu scară de acces vânători
corespunzător
1,8/2 m, la înălţime Din cherestea de Banchete
Observator
Cerb, răşinoase sau
înalt de 3 – 6 m, cu scară materiale din
pentru 2 –3
căprior
descoperit fixă de acces zonă vânători
2,2/2 (3)m la Din cherestea de
Observator răşinoase, Banchete
Cerb, înălţime de 3 –6 m,
înalt acoperiş din şiţă pentru 2 –3
căprior cu scară fixă de sau materiale din
acoperit vânători
acces zonă
Din cherestea de
1,6/1,2 m la înălţime răşinoase,
Observator Pat, masă, sobă,
Cerb de 3 – 6 m, cu scară izolaţii, acoperiş
înalt închis (*) din şiţă sau alte scaune, dulap
fixă sau mobilă
materiale
1,6/1,2 m la înălţime Din material Banchetă
Observator Urs,
de 3 – 6 m, cu scară pentru 2
lemnos găsit în
improvizat cerb zonă
fixă sau mobilă vânători
(*) Poate fi utilizat şi pentru adăpostirea personalului sau vânătorilor
Standurile sunt lucrări destinate aproape exclusiv vânătorilor colective. Ele pot fi
executate pe sol sau la o înălţime de 1,5 – 3 m şi se amplasează pe liniile de vânătoare la
intervale de 35 – 45 m. Scopul pentru care se execută aceste lucrări este camuflarea şi ocrotirea
vânătorilor de atacul mistreţilor răniţi.
Standurile executate pe sol constau dintr-o îngrăditură de formă eliptică, cu o băncuţă
pentru două persoane în interior şi o intrare laterală.

34
Figura 17. Observatoare improvizate
folosind arbore suport
Figura 18. Stand fix la sol

(un singur panou)
Standurile înalte constau dintr-o platformă situată la 1,5 – 2 m înălţime, la care se

ajunge pe o scară. Platforma are la margini pereţi din lemn înalţi de 1,10 m, iar în mijloc este
construită o băncuţă pentru două persoane.

35
stâlpi
stâlpi
băncuţă panou
băncuţă
Figura 19. Figura 20.

Stand la sol din împletitură de nuiele Stand la sol din panou de împletituri
Figura 21. Stand înalt

36
Acestea în general nu se justifică în fondurile de câmpie. Cel mai uşor se pot folosi
panouri de 140x140 cm din împletituri de nuiele, pe doi suporţi care se pot înfige în sol. La
nevoie, aceste panouri se pot muta pe alte linii de vânătoare, cu o lună înainte de începerea
sezonului de vânătoare, în vederea obişnuirii vânatului cu ele.
Figura 22. Observator înalt descoperit

37
Figura 23. Observator înalt închis
Construcţii vânătoreşti
Sunt lucrări mai ample, destinate în primul rând adăpostirii vânătorilor şi, uneori şi
recoltării vânatului, cum este cazul bordeielor de pândă. În zona de câmpie se pot utiliza
bordeiele de pândă pentru recoltarea vulpilor şi cabane sau case de vânătoare, considerate ca
sedii de canton de pază.
Figura
©Lucrare originală. Toate 24 rezervate
drepturile . Bordeiautorilor.
de pândă
38
Bordeiul de pândă este o încăpere săpată în sol, dotată cu un pat de lemn, o sobă, o
bancă etc. În ceea ce priveşte mărimea lui, se va avea în vedere că un bordei poate fi utilizat de 1
– 3 persoane, care rămân în el obişnuit 5 – 6 ore, dar este posibil chiar şi 24 de ore. Amplasarea
va avea în vedere: curenţii de aer, modul cum cade lumina lunii şi trecerea vulpilor sau eventual
a altor carnivore (şacal, enot). Accesul se va face pe o potecă bine camuflată. Eliminarea fumului
se va face printr-un horn a cărui ieşire va fi la 15 – 25 m de bordei sau la o înălţime de câţiva
metri, care să permită dispersarea mirosului de fum.
Pentru o mai mare atractivitate se vor putea amenaja la 15 – 20 m de bordei 1 –2
şorecării, care constau dintr-un şanţ de 2x3 m şi adânc de 0,6 m, umplut cu pleavă.
Casele de vânătoare în zona de câmpie au ca obiective adăpostirea paznicului de

vânătoare, a sediului de canton, asigurarea unor spaţii de cazare pentru vânătorii sosiţi în preziua
zilei de vânătoare. Astfel, amplasarea construcţiei va avea în vedere, pe de o parte accesul auto,
alimentarea cu apă şi energie electrică, iar pe de altă parte apropierea de locurile de desfăşurare
ale acţiunilor vânătoreşti. Dimensionarea construcţiei va ţine seama de nevoile de trai ale
familiei paznicului (2 dormitoare, bucătărie, baie, cămară, pivniţă, magazie de lemne), de
funcţionarea cantonului de pază (birou, magazie de materiale, depozit de furaje, grup sanitar
etc.), ca şi de cazarea vânătorilor (dormitoare, grupuri sanitare, sală de mese, bucătărie, cămară,
pivniţă). În jurul construcţiei principale se vor amenaja depozitul de furaje, magaziile de lemne şi
utilaje, garaje, remize pentru tractor şi remorcă etc., eventual grajd, padocuri pentru câini de
vânătoare, parcare, grădină ş.a.m.d.
Calculul necesarului de amenajări şi instalaţii de vânătoare

Tabelul 11
Necesar o bucată la specie La
Lucrarea 100 ha
Iepure Fazan Căprior Lopătar Mistreţ
teren
Ogoare - - - - - 0,5 ha
Poteci - - - - - 0,1-0,5 km
Scăldători - 1 la 20 ex. - - 1 la 10 ex. -
Adăpători (*) - 1 la 20 ex. 1 la 10 ex. 1 la 10 ex. 1 la 10 ex. -
Sărării - - 1 la 5 ex. 1 la 5 ex. 1 la 5 ex. -
Linii de 0,1-0,2 km la
- - - - -
vânătoare 100 ha pădure
Hrănitori 1 la 5 ex. 1 la 10 ex. 1 la 5 ex. 1 la 5 ex. 1 la 5 ex. -
(*) În fondurile de vânătoare în care se găsesc cervide adăpătorile lor vor satisface şi nevoile fazanilor,
cu condiţia să fie suficiente – să acopere nevoile a 10 fazani fiecare.

39
Măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor
de hrană şi adăpost ale vânatului
Amenajarea fondurilor de vânătoare trebuie şi poate să rezolve cel puţin parţial

asigurarea unor cantităţi mai mari şi mai bune calitativ de hrană naturală. Având în vedere
specificul fondurilor de vânătoare din zona de câmpie, acela că vegetaţia lemnoasă ocupă o
pondere mică din suprafaţă sau lipseşte complet, este necesar ca în primul rând să se
achiziţioneze teren în insule de 5 - 10 ha, pe care să se instaleze arbuşti cu o densitate cât mai
mare şi chiar arbori la distante de 10 – 15 m (meri, peri, stejari etc.). Pentru adăpost se vor
introduce pâlcuri de pin negru. Acolo unde sunt arborete, cu prilejul regenerării lor se vor
introduce în formulele de împădurire mai mulţi arbuşti fructiferi. Insulele de vegetaţie forestieră
se vor amplasa la 3 – 5 km una de cealaltă şi, de regulă, în interiorul lor se vor amenaja şi
rezervoare de apă sub forma unor acumulări, aşa cum s-a arătat deja mai sus. În general se poate
aprecia că 4 –6 insule forestiere (circa 30 – 40 ha) la un fond de 5 000 ha ar putea asigura
adăpostul şi hrana minim necesară dacă sunt concepute şi amplasate corespunzător. În
perspectivă, dezvoltarea acestor insule va permite şi recoltarea din ele a frunzarelor necesare.
Acestea vor fi confecţionate în luna mai, se vor recolta dimineaţa sau spre seară şi se vor usca la
umbră.
Speciile arbustive şi cele mai valoroase pentru hrănirea vânatului, în funcţie de
conţinutul predominant şi dispuse în ordine descrescătoare sunt:
- azot: frunze de salcie, scumpie, cer, mesteacăn, porumbar, salbă moale, jugastru, sânger,
carpen, paţachină, tei; lujeri de drob, salbă, mur, sânger.
- fosfor: frunze de scumpie, mur de zăvoi, salcâm, corn, păducel, dârmox, tei; lujeri de tei,
scumpie, frasin, mur de zăvoi, ulm, salcâm, salbă, corcoduş, mesteacăn.
- potasiu: frunze de porumbar, corcoduş, cireş, lemn câinesc, salcâm, frasin, călin, mur de
zăvoi, salcie, carpen, salbă moale; lujeri de mur, tei, scumpie, frasin, jugastru, călin,
lemn câinesc.
- calciu: frunze de sânger, salbă moale, mojdrean, călin, tei, plop tremurător, corn, salcie;
lujeri de păr, tei, salbă moale, sânger, călin, jugastru, păducel.
- mangan: frunze de mesteacăn, carpen, mur, jugastru, tei, lujeri de mur, carpen, drob,
jugastru, tei, mesteacăn.
Pentru a se cunoaşte rolul substanţelor minerale şi a se aprecia importanţa unor specii
vegetale în nutriţia animalelor, le prezentăm în tabelul nr. 12.

40
Principalele funcţii ale sărurilor minerale
Tabelul nr.12
Forme chimice
Substanţa Rolul şi locul în care se regăseşte
disponibile
CaCO3, Intră în compunerea sistemului osos, se regăseşte în
Calciul (C3H5O3)2Ca5H2O, muşchi, rinichi, plasmă, participă la realizarea
CaCl2 etc. echilibrului acido-bazic
Intră în compunerea sistemului osos, rol în creştere,
Fosforul H3PO4, (PO4)2Ca3 etc. intră în compunerea substanţelor organice
Intră în compunerea sistemului osos, rol în
MgO, MgCO3, MgCl2
Magneziul activitatea unor enzime, în permeabilitatea celulară şi
etc. în sistemele fermentative
FeCO3, FeSO4+7H2O Transport de oxigen, compus esenţial al
Fierul hemoglobinei şi al multor enzime
FeCl2 etc.
Participă la metabolismul hidraţilor de carbon,
Zincul ZnCO3, ZnO etc. proteinelor şi grăsimilor
Condiţionează activitatea unor enzime, intervine în
MnO, MnCO3H2O,
Manganul osificaţie şi în funcţia sistemului nervos şi de
MnSO4+4H2O etc. reproducţie
Catalizator în formarea hemoglobinei, împiedică
coagularea sângelui, intră în compunerea unor
CuO, CuSO45H2O,
Cuprul enzime, acţionează asupra metabolismului
CuCl22H2O etc. glucidelor, acţionează ca biostimulator antifungic şi
vermifug
CoSO47H2O, Component al structurii penelor, intră în compoziţia
Cobaltul CoCO33Ca(OH)2H2O, vitaminei B12, măreşte procentul de ecloziune,
Co(NO3)26H2O etc. permite creşterea producţiei de ouă
Participă la sinteza unor hormoni tiroidici, la
KI, NaI, stimularea creşterii tineretului, ajută la mărirea
Iodul procentului de ecloziune la păsări, stimulează sinteze
Ca(IO3)26H2O etc.
hemoglobinei
Contribuie la menţinerea integrităţii ţesutului
muscular, la sinteza unor enzime; accelerează ritmul
Seleniul Na2SeO3, NaSeO4 etc. de creştere, participă la sinteza unor enzime şi
anticorpi
Asigură izotonia lichidelor din organism, contribuie
Clorul NaCl la menţinerea raportului acido-bazic, intră în
compoziţia acidului clorhidric
Stimulează secreţia gastrică, absorbţia calciului şi
Natriul NaCl fosforului, contribuie la creştere
Are rol în osmoză, intră în compuşii anorganici, în
Potasiul KCl etc. special în lichidul intracelular; raportul Na/K are un
rol în buna funcţionare a sistemului circulator
Intră în compoziţia aminoacizilor (metionină, cistină
şi cisteină), a vitaminelor (biotine, tiamină); participă
Sulful Sulfaţi la neutralizarea efectelor toxice, la formarea lânii şi a
penelor; intră în compunerea sistemelor enzimatice
Fluorul Fluorură de calciu Intră în compoziţia oaselor şi a dinţilor
Intră în compoziţia unor fermenţi şi enzime,
Molibdenul - stimulează creşterea; rol în prevenirea cariilor
dentare
Se pare că este co-factor al insulinei la nivelul
Cromul - receptorilor celulari şi că ar asigura o protecţie
împotriva cardiopatiei ischemice

41
Rolul vitaminelor poate fi evidenţiat de funcţiile lor biochimice şi fiziologice.
Principalele funcţii ale celor mai cunoscute vitamine sunt evidenţiate în tabelul 12.
Necesarul de substanţe nutritive al animalelor trebuie să asigure întreţinerea funcţiilor
vitale şi creşterea organismelor, respectiv reproducerea lor. Pentru întreţinerea funcţiilor vitale,
animalele au nevoie de o anumită energie, proteine, săruri minerale şi vitamine. Animalele au
nevoie însă concomitent şi de un aport corespunzător de hrană pentru creştere şi reproducţie.
Dacă în zootehnie administrarea furajelor se face diferenţiat, ţinând cont de situaţia fiecărei
categorii de animale (reproducător, femele gestante, pui ş.a.m.d.), în cazul vânatului
diferenţierile în administrarea hranei pe vârste şi sexe nu sunt posibile decât în crescătorii sau în
ţarcuri. Este cunoscut faptul că subalimentarea în perioada de creştere are influenţe asupra
calităţii reproducătorilor şi asupra calităţii trofeelor. De aceea, hrănirea trebuie urmărită pe întreg
parcursul dezvoltării animalelor, şi nu numai în perioada premergătoare recoltării trofeelor. Din
studierea modului de nutriţie a animalelor rezultă o dinamică în raport de stadiul de dezvoltare,
reproducere, năpârlit, alăptat, ouat, reînnoirea coarnelor, iernare etc. Aceste perioade determină
atât schimbări calitative, cât şi cantitative în hrană. Astfel, un cerb de 200 kg are nevoie în
perioada de după boncănit de o raţie zilnică de 600 g proteine, 1 500 g hidraţi de carbon şi 25 g
calciu şi fosfor. În perioada de creştere a coarnelor îi ajung 200 g proteine, 500 g hidraţi de
carbon, dar are nevoie zilnic de 100 g calciu şi fosfor. Această dinamică se complică şi din cauza
disponibilităţii variabile a hranei naturale. Examinând graficele lui A. Comşia (fig. 25), rezultă
că în existenta speciilor de vânat apar perioade critice, care cresc în timp şi se accentuează în
condiţiile unor efective mai mari şi a condiţiilor naturale modificate (cum ar fi cazul pădurilor
cultivate). De aici, rezultă atât importanţa hrănirii complementare, cât şi perioadele cele mai
periculoase pentru existenta vânatului.

42
Seminţe
Fructe
Erbacee
Animale
Pietriş
Furaj lemnos
Seminţe
Fructe
Erbacee
Animale
Pietriş
Seminţe
Furaj lemnos
Erbacee
Fructe
Sare
Figura 25. Lanţul alimentar cuprinzând categoriile de hrană şi

accesoriile ei, cu indicarea perioadelor critice (după A. Comşia)

43
Principalele funcţii ale vitaminelor
Tabelul nr. 13
Vitamina Forma activă Funcţia
Mecanismul vederii
Vitamina A 11-cis retinol
Menţinerea integrităţii epiteliilor
Tiamin pirofosfat Transportul grupărilor aldehidice
Tiamina (B1) (decarboxilarea acizilor cetonici)
(cocarboxilaza)
Flavin mononucleotid
Transportor de hidrogen
Riboflavina (B2) Flavin adenin dinucleotid
Transportor de electroni
(Flavoproteină)
NAD (nicotinamid adenin
dinucleotid)
Nicotinamida (PP) Transportor de hidrogen
NADP (nicotinamid adenin
dinucleotid fosfat)
Acid tetrahidrofolic
Acidul folic Transportor de grupări monocarbonice
Acid folinic
Acidul pantotenic Coenzima A Transportor de grupări acetil
Piridoxal 5-fosfat
Coenzimă pentru:
Transportor de funcţie aminică
Piridoxina (B6) transaminaze
Metabolismul acizilor aminaţi
deaminaze
decarboxilaze
Integritatea membranelor intracelulare
Acidul ascorbic (C) Acid dehidroascorbic
Procese de oxidoreducere
Reglarea metabolismului calciului şi
Vitamina D 1-25 dehidroxicolecalciferol
fosforului
Vitamina E Alfa tocoferol Antioxidant – Fertilitate - Gestaţie
Sinteza elementelor din complexul
Vitamina K Vitamina K1
protrombinei
Hrănirea complementară. S-a impus ca necesară datorită scăderii capacităţii nutritive a

fondurilor de vânătoare. În raport de reglementările autorităţii publice centrale răspunzătoare de
silvicultură, fiecare specie va beneficia de anumite sortimente şi cantităţi complementare de
hrană, în funcţie şi de intensitatea procesului de gospodărire a fondului de vânătoare luat în
considerare. Planificarea necesarului de hrană se face ţinând cont de efective şi de sortimentele
de nutreţuri necesare.
În practica hrănirii complementare s-au introdus diverse sortimente de furaje combinate.
Considerăm util să prezentăm câteva exemple de amestecuri de avut în vedere pentru
principalele specii de vânat:
Mistreţi. Amestec de porumb 30%, orz 34%, ovăz 20%, mazăre 10%, şroturi de floarea
soarelui 2%, făină de carne 2%, cretă furajeră 1%, sare de bucătărie 1% şi un premix.
Cervide. Amestec de uruială de porumb 55%, uruială de ovăz 10%, şroturi 15%, tărâţe
de grâu 10%, făină de lucernă 10%, la care se adaugă un premix convenabil.

44
Fazani. Amestec de porumb 60%, orz 5%, ovăz 5%, şroturi de floarea soarelui 20%,
făină de carne 3%, făină de lucernă 3%, făină de oase 2%, sare de bucătărie 2% şi un premix.
În crescătorii ca şi pentru vânatul în libertate se pot utiliza premixurile ca adausuri la
furajul utilizat. Ele pot fi de mai multe feluri:
Premixuri proteino-vitamino-minerale (PVM) care conţin concentrate proteice, săruri
minerale, vitamine, substitute stimulatoare de creştere, substanţe anticoccidiene, uneori
antibiotice şi chimioterapice profilactice;
Premixuri vitaminice care conţin vitamine şi substanţe biologice active;
Premixuri minerale care conţin sărurile minerale necesare asigurării creşterii şi
reproducţiei animalelor;
Premixuri vitamino-minerale care conţin vitamine, stimulatori de creştere, substanţe
anticoccidiene, săruri minerale şi, în unele cazuri chimioterapice;
Premixuri de intervenţie care conţin o gamă variată de substanţe biologic active pentru
stimularea creşterii şi mărirea eficienţei furajului, stimularea ouatului şi ecloziunii, combaterea
stressului, prevenirea unor epizootii în crescătorii.
Pentru fazani poate fi utilizat un premix vitamino-mineral ce cuprinde: vitamine
liposolubile (A, D3, F, K3), vitamine hidrosolubile (B1,B2,B3, acid nicotinic, pantetonat de calciu,
vitamina B12, colină clorhidrică, acid folic), stimulatori de creştere (tetraxin), substanţe
anticoccidiene (amprol), substanţe antioxidante (etoxiquin), aminoacizi de sinteză (DL-
metionină), elemente minerale (zinc, mangan, iod, seleniu). Acest premix se administrează în
nutreţul combinat în proporţie de 1%.

45
Disponibilitatea sezonieră pentru vânat a frunzelor, fructelor şi seminţelor
unor specii de arbuşti şi tufe
Tabelul nr. 14
Denumirea Denumirea Frunza Fructele şi seminţele sunt
populară ştiinţifică rămâne disponibile în lunile
I F M A M I I A S O N D
Jnepăn Pinus montana tot anul
Ienupăr Juniperus communis tot anul
Arin de munte Alnus viridis p.v.t.
Măceş Rosa canina p.v.t.
Soc negru Sambucus nigra p.v.t.
Soc roşu Sambucus racemosa p.v.t.
Păducel Crataegus sp. p.v.t.
Porumbar Prunus spinosa p.v.t.
Mălin Prunus padus p.v.t.
Plătică Gleditschia triachantos p.v.t.
Sălcioară Eleagnus angustifolia p.v.t.
Alun Corylus avellana p.v.t.
Călin Viburnum opulus p.v.t.
Cătină de gard Lycium barbarum p.v.t.
Cătină de râu Hippophae rhamnoides p.v.t.
Lemn câinesc Ligustrum vulgare p.v.t.
Paţachină Rhamnus frangula p.v.t.
Dracilă Berberis vulgaris p.v.t.
Drobiţă Genista tinctoria p.v.t.
Drob de mătură Sharotamus scoparium p.v.t.
Mur Rubus fruticosus p.v.t.i.
Zmeur Rubus idaeus p.v.t.
Iarbă neagră Calluna vulgaris p.v.t.
Iederă Hedera helix p.v.t.
Afin Vaccinium myrtillus p.v.t.
Coacăză de munte Vaccinium vitis idaea p.v.t.
Fragă Fragaria viridis p.v.t.
Viţă, lăruşcă Vitis silvestris p.v.t.
Ilex Ilex aquivolium tot anul
Cimişir Buxus sempervirens p.v.t.
Sălcii Salix sp. p.v.t.
Liliac Syringa vulgaris p.v.t.
Luminoasă Clematis recta p.v.t.
Salbă moale Euonimus europaea p.v.t.
Păltior Ribes petraeum p.v.t.
Caprifoi Lonicera xilosteum p.v.t.
Tăulă Spiraea ulmifolia p.v.t.
Piperul lupului Daphne mezerum p.v.t.
Scumpie Cotinus coggygria p.v.t.

46
Disponibilitatea sezonieră pentru vânat a frunzelor, fructelor şi seminţelor
unor specii de arbori
Tabelul nr. 15
Frunza Fructele şi seminţele sunt
Denumirea Denumirea
rămâne disponibile în lunile
populară ştiinţifică
în lunile I F M A M I I A S O N D
Stejari Quercus sp. VI-II

Fag Fagus silvatica VI-XI
Carpen Carpinus betulus V-IX
Plop de munte Populus tremula IV-IX
Scoruş păsăresc Sorbus aucuparia VI-X
Sorb de munte Sorbus aria V-IX
Sorb de şes Sorbus torminalis V-IX
Păr pădureţ Pirus communis VI-X
Măr pădureţ Pirus malus V-XI
Cireş pădureţ Prunus sp. V-X
Salcâm Robinia pseudacacia VI-X
Castan sălbatic Aesculus hippocastanum VI-XI
Mesteacăn Betula verrucosa V-X
Ulm de câmp Ulmus campestris VI-XI
Frasin Fraxinus ornus VI-XI
Jugastru Acer campestre V-XI
Paltin Acer platanoides V-XI
Arin Alnus glutinosa V-I
Corn Cornus mas VI-XI
Sânger Cornus sanguinea V-X
Tei Tillia sp. V-X
Dud Morus sp. V-X
Larice Larix europaea VI-X
Molid Picea ecelsa permanent
Brad Abies alba permanent
Pin Pinus silvestris permanent

47
Cap. III. Amenajarea fondurilor de vânătoare
din zona colinară
Fondurile de vânătoare din zona colinară sunt caracterizate în general prin prezenţa
vegetaţiei forestiere, procentul în creştere al păşunilor şi pajiştilor, culturi agricole mai
mozaicate, o reţea hidrografică mai densă decât la câmpie, sezonul de vegetaţie mai scurt etc. se
mai întâlnesc fonduri de vânătoare fără vegetaţie, caz în care se va proceda prin asimilarea
recomandărilor pentru zona de câmpie.
Dimensionarea fondului de vânătoare. Apar un număr mare de situaţii determinate de
relief, vegetaţie, activităţi antropogene etc. în toate cazurile legea prevede o suprafaţă minimă de
7 000 ha, care poate creşte datorită unor cauze obiective. Astfel, limitele vor fi aşezate pe
delimitări naturale: văi, culmi, ape şi la nevoie pe drumuri.
Suprafaţa productivă. Din suprafaţa totală a fondului de vânătoare se vor scade
suprafeţele neproductive, cum sunt: vetrele localităţilor, viile îngrădite, livezile îngrădite,
drumurile, haldele de steril, suprafeţele miniere etc. în cazul în care există în fond luciu de apă şi
terenuri umede, acestea se vor avea în vedere numai pentru vânatul de apă. (raţe, gâşte, bizami
etc.). În general se va avea în vedere situaţia fiecărei specii şi se vor elimina din suprafaţa
productivă acele porţiuni care nu asigură condiţiile solicitate de către aceasta.
Densitatea optimă a vânatului stabilită prin cercetări de către I.C.A.S., în funcţie de
bonitate, se prezintă în tabelul nr. 16.
Tabelul nr. 16
Categoria Efective optime – în buc. la 1 000 ha
de Cerb Cerb
Căprior Muflon* Mistreţ* Fazan* Iepure
bonitate carpatin* lopătar*
I 20-25 40-50 90-110 100-81 7-8 > 700 150-250
II 15-19 30-39 70-89 80-61 5-6 500-699 100-149
III 10-14 20-29 50-69 60-51 3-4 300-499 50-99
IV 9-10 2-19 5-49 50-41 0,2-2 50-299 10-49
* se calculează la suprafaţa păduroasă
Hrana naturală. Se are în vedere o estimare a disponibilului de hrană în perioada de
iarnă (15 octombrie – 31 martie) în fondul forestier. În acest scop se vor culege date şi se va
completa tabelul nr. 17.

48
Tabelul nr. 17
Efectiv
-t- -t- -t- -t- -t- -t- -t- -t-
1 Cerb c.
2 Lopătar
3 Căprior
4 Muflon
5 Mistreţ
6 Fazan
7 Iepure
n. nat. = hrana naturală; h. nec. = hrană necesară
Se consideră vegetaţie accesibilă pentru cerb până la 150 cm înălţime. Din tabelul
biomasei existente în teren se poate conta pe 20%.
După calcularea disponibilului de hrană în teren se compară cu necesarul al vânatului.
Din această comparaţie rezultă prin diferenţă cantitatea de hrană complementară. Fată de
terenurile de câmpie, pe cele de deal hrănirea complementară este necesară 15-30 zile în plus.
Tabel cu necesarul mediu de hrană şi sare la principalele specii de vânat

Tabelul nr. 18
kg/zi/ex. kg/zi/ex.
Nr. Sare
Total
Total
crt. Kg/an/ha
Suculente
Concentrate Concentrate Suculente
masă verde
1 Cerb c. 13,5 1,5 12,0 8 2,0 6,0 6-7
Pentru restul speciilor se iau în considerare cantităţile prevăzute la hrănirea vânatului în

zona de câmpie.
Pentru evidenţiere necesarului de hrană se întocmeşte:

Tabelul nr. 19
Efectiv

-t- -t- -t- -t- -t- -t- -t- -t-
1 Cerb c.

49
Din examinarea datelor din tabelele de mai sus rezultă cantitatea de hrană
complementară necesară.
Hrana complementară. Grosimea stratului de zăpadă împiedică accesul animalelor la

hrană. În zilele cu strat gros de zăpadă se va lua în calcul necesarul total de hrană şi nu numai
diferenţa dintre necesar şi existent în teren. La cerb, o astfel de situaţie se înregistrează când
stratul de zăpadă are peste 40 cm grosime.
Pentru cazul în care nu sunt date privind hrana naturală, se va apela la normele de
hrănire complementară cuprinse în tabelul nr. 20.
Tabel cu necesarul de hrană complementară la principalele specii din zonă

Tabelul nr. 20
Între 1 apr. şi 15 oct. Între 16 oct. şi 31 mart.
kg/zi/ex. kg/zi/ex.
Nr.
Total
Total
crt.
Suculente, Suculente,
Conc. Fân Conc. Fân
rădăcin. rădăcin.
1 Cerb c. - - - - 3,8 0,8 2,0 1,0
2 Lopătar - - - - 2,2 0,5 1,2 0,5
3 Căprior - - - - 1,3 0,3 0,7 0,3
4 Muflon - - - - 1,6 0,4 0,7 0,5
5 Mistreţ 0,3 0,3 - - 1,6 1,2 - 0,4
6 Fazan 0,03 0,03 - - 0,145 0,045 - 0,1
7 Iepure - - - - 0,235 0,035 0,15 0,05
0
Suculentele se vor distribui în zilele cu temperaturi de peste – 5 C.
a. Ogoare pentru hrana vânatului

Pentru asigurarea necesarului de hrană, gestionarul fondului de vânătoare îşi va stabili
strategia pentru procurarea hranei vânatului. În acest sens se va calcula necesarul pe sortimente şi
se va stabili dacă va fi produsă sau procurată. În cazul în care se va conveni ca ea să fie produsă
în totalitate sau parţial, în funcţie de producţia minimă ce se poate realiza, se face estimarea
suprafeţei necesare fiecărei culturi. Producţia realizată va fi depozitată sau expusă direct
consumului faunei cinegetice. Cantitatea ce va fi depozitată va trebui să aibă corespondent în
capacitatea depozitelor de hrană pentru vânat.

50
Speciile de plante alese spre a fi cultivate pe ogoarele de hrană trebuie să fie adecvate
staţiunii, să aibă valoare nutritivă ridicată, să fie consumate de vânat, să aibă o producţie
cantitativă ridicată etc. Câteva din speciile ce se iau obişnuit în considerare sunt următoarele:
Lucerna (Medicago sativa) – este valoroasă pentru conţinutul în proteine (12,1%) şi
săruri minerale. Dă în medie între 15 000 – 40 000 kg masă verde la hectar, respectiv 5 500 – 7
000 kg fân. Se seamănă primăvara în sol arat de cu toamna la cca. 30 cm adâncime, bine discuit
şi grăpat, se însămânţează la 2 – 3 cm. Recoltarea se face când planta a înflorit doar parţial.
Trifoiul roşu (Trifolium pratense) – destul de valoroasă, se poate cultiva în regiunile de
deal şi munte. Se seamănă primăvara devreme, în sol bine pregătit, la o adâncime de 1 – 3 cm.
Dă 3 000 – 5 000 kg fân la hectar, cu un conţinut de proteine de 12%.
Sparceta (Onobrychis viciifolia) – are valoare nutritivă destul de ridicată (10-15%
proteină), rezistă bine la secetă şi îngheţ, ceea ce o plasează în zonele secetoase ale ţării, unde dă
3 000 – 6 000 kg fân la hectar.
Ghizdeiul (Lotus corniculatus) – poate fi semănat singur sau în amestec cu trifoiul alb
(Trifolium repens) şi alte plante, conţine 13% proteine brute.
Dă 3 000 – 5 000 kg fân la hectar.
Orzul (Hordeum vulgare) – are un conţinut de 9,4% substanţe proteice, din care 6,6%
digestibile. Se seamănă toamna în sol bine pregătit, la 3 – 4 cm adâncime. Produce între 2 000 –
4 500 kg la hectar.
Ovăzul (Avena sativa) – are un conţinut de 10,3% substanţe proteice, din care 8%
digestibile. Se seamănă în sol pregătit, manifestă mai puţine pretenţii faţă de sol; adâncimea de
semănat – 3 cm. Produce între 1 200 – 3 500 kg la hectar.
Porumbul (Zea mays) – are un conţinut de 9,3% (11,73% la hibrizi) proteine. Cere
soluri bine pregătite şi zone călduroase, se seamănă în jur de 15 kg boabe la hectar, la o
adâncime de 10 – 15 cm. Producţia oscilează între 1 100 – 7 000 kg la hectar.
Sorgul (Sorghum durra) – are un conţinut de 10,06% proteine (unele soiuri chiar
13,1%). Este o specie pretenţioasă, cere soluri nisipoase profunde. Se recomandă a se semăna la
2 – 7 cm adâncime, în luna mai. Producţia oscilează între 1 000 – 8 000 kg la hectar.
Meiul (Panicum miliaceum) – are un conţinut de 10,6% proteine. Se seamănă în zone
călduroase, cere soluri mijlocii bine pregătite la o adâncime de 3 – 5 cm. Realizează producţii
între 700 – 2 000 kg la hectar.
Hrişca (Fagophyrum sagittatum) – are un conţinut de 10,8% proteine brute. Este o
plantă de zone mai înalte, dar pretenţioasă faţă de căldură. Solurile cu textură mijlocie spre luto-

51
nisipoasă îi sunt favorabile arate, bine lucrate cu grapa şi cultivatorul. Semănatul se face la 3 –
11 cm. Produce între 700 – 1 000 kg la hectar.
Rapiţa (Brassica napus ssp. oleifera) – are un conţinut de 19 – 24% proteine brute.
Plantă puţin pretenţioasă la climă, dar foarte pretenţioasă faţă de sol. Se seamănă cca. 12 – 15 kg
la hectar, la 2 – 5 cm adâncime. Produce 500 – 2 500 kg seminţe la hectar.
Topinamburul (Helianthus tuberosus) – este o plantă ce produce tuberculi (10 000 – 35
000 kg la hectar) şi tulpini aeriene (30 – 50 tone). Plantarea tuberculilor ce conţin 1 – 2%
proteine brute se face primăvara sau toamna în sol bine pregătit, în rânduri situate la 50 – 60 cm,
la o adâncime de 8 – 10 cm (12 – 15 cm în soluri uşoare). La început sunt indicaţi tuberculii de
30 – 50 g. În primul an de cultură în cuiburi se introduc şi cartofi, în proporţie de 20%.
Cartoful (Solanum tuberosum) – este bine consumat de vânat. Conţine 1 – 3% proteine
pe lângă amidon şi zaharuri. Cere multă umiditate şi soluri bine afânate. Se plantează în cuiburi
la 5 – 17 cm adâncime. Dă o producţie între 7 000 – 14 000 kg la hectar.
Sfecla de zahăr (Beta vulgaris var. altissima) – este o plantă ce conţine 1,3 – 2,3%
proteine şi 16 – 18% zahăr. Este adaptată climatului temperat şi pretinde soluri profunde, bogate
în humus şi elemente fertilizante. Terenul se ară de cu toamna, primăvara urmând să fie afânat şi
nivelat. Se seamănă destul de timpuriu, deoarece sămânţa germinează la 4 – 50C, la distanţă de
50x20 cm şi o adâncime de 2 – 4 cm. Producţia oscilează între 25 000 şi 45 000 kg.
Sfecla furejeră (Beta vulgaris var. crassa) – conţine între 1,2 şi 2,4% proteine. Este
adaptată climatului temperat şi cere soluri cu umiditate suficientă, se seamănă după sfecla de
zahăr, în rânduri, la 50 cm şi cu o distanţă de 25 – 30 cm pe rând. Produce între 15 000 – 50 000
kg la hectar.
Morcovul furajer (Daucus carota) – conţine 1,2 – 1,7% proteine, 9,3 – 9,7% extractive
neazotoase, din care jumătate zahăr şi restul glucoză, amidon şi dextrină. Conţine o cantitate
însemnată de caroten (provitamină A). are pretenţii mai reduse faţă de cultură şi se poate cultiva
până la 1 000 – 1 600 m altitudine. Cere soluri uşoare sau mijlocii, permeabile şi bine afânate.
Solul se prelucrează atent. Semănatul se face primăvara devreme, în mustul zăpezii, în rânduri de
35 – 45 cm la o adâncime de 1 – 2 cm. Producţia oscilează între 15 – 60 tone la hectar, la care se
adaugă frunzele ce reprezintă 25% din producţia de rădăcini.
Guliile furajere (Brassica napus) – cunoscute şi sub denumirea de napi conţin 1,6 –
2,3% proteine. Sunt plante de climat umed şi răcoros, având pretenţii reduse faţă de căldură.
Pretind soluri afânate, permeabile şi bogate în humus, nisipo-lutoase până la argilo-lutoase. Se
recomandă fertilizarea cu 150 – 200 kg azotat de amoniu şi sare potasică şi 200 – 300 kg
superfosfat, iar pe soluri acide amendamentul de var. În solul bine pregătit se seamănă primăvara

52
devreme, în rânduri la 40 – 50 cm, la adâncime de 1,5 – 2 cm pe rând, se lasă 25 – 30 cm la
rărire şi apoi se mai fac două praşile. Producţia este de 20 000 – 50 000 kg rădăcini şi 4 000 – 10
000 kg frunze la hectar. Se poate avea în vedere şi turnepsul (Brassica rapa) care are producţii
apropiate.
Pe ogoarele de hrană se pot face culturi în amestec, în care gramineele să fie combinate
cu leguminoase. Cele mai cunoscute sunt borceagurile în care sunt cultivate măzărichea, orzul,
ovăzul, secara. Aceste combinaţii dau 20 000 kg masă verde sau în jur de 4 000 kg fân la hectar.
Nutreţuri utilizate pentru vânat

Nutreţurile sunt produse de natură organică sau anorganică care prin calităţile nutritive
asigură exigenţele animalelor. În vederea hrănirii corecte este necesar ca, pe de o parte să se
cunoască cerinţele de hrană ale animalelor, iar pe de altă parte valoarea nutritivă a nutreţurilor.
Acestea din urmă se pot clasifica după conţinut, după compoziţia chimică etc. Astfel, după
origine avem nutreţuri vegetale, nutreţuri de origine animală, de origine minerală şi de sinteză.
După conţinut avem nutreţuri concentrate (cele care la unitatea de greutate au un volum mic şi o
cantitate mare de substanţe nutritive) şi nutreţuri voluminoase, care conţin o cantitate mică de
substanţe nutritive într-un volum mare, raportat tot la aceeaşi unitate de greutate.
- nutreţurile vegetale cuprind nutreţurile verzi (pajişti naturale şi nutreţuri verzi
cultivate), fânurile, silozul (nutreţul murat), nutreţurile de volum 9paiele, cocenii),
rădăcinoasele, tuberculiferele, grăunţele, seminţele etc.
- nutreţurile de origine animală cuprind deşeurile de abator, animalele de la ecarisaj
(pentru hrănirea urşilor), subprodusele lactate (pentru animalele crescute în
captivitate sau semilibertate), făinuri din subproduse animale (oase, sânge etc.).
- nutreţurile de origine minerală cuprind în primul rând sarea de bucătărie, dar,
treptat îşi fac loc mai ales în formulele de hrănire artificială numeroase alte
substanţe minerale.
Nutreţuri combinate. Pentru hrănirea cât mai eficientă a animalelor s-au conceput
combinaţii de furaje care să asigure cât mai bine nevoile acestora. Pentru fiecare specie se au în
vedere anumite combinaţii care însă au variante în raport de vârstă şi sex. Aceste combinaţii se
cunosc sub denumirea de furaje concentrate. Ele cuprind obişnuit o suită de furaje produse sau
subproduse ale agriculturii (grăunţe, seminţe, rădăcinoase, tuberculi, fructe) ale industriilor
alimentare 9tărâţe, şroturi, melasă, borhoturi, drojdie de bere, drojdii furajere, făină de carne,

53
făină de peşte, făină de oase, făină de sânge) şi ale industriei chimice (uree, cretă furajeră, fosfaţi
furajeri, microelemente de uz furajer etc.). Ca urmare a cercetărilor întreprinse s-a stabilit rolul
important pe care îl joacă astăzi unele substanţe adiţionale de uz furajer, cum ar fi substanţele
biostimulatoare (antibioticele, hormonii), preparatele enzimatice (culturi bacteriene selecţionate)
ca şi unele substanţe aromatizante, substanţe antoxidante, substanţe conservante şi substanţe
corectoare de gust.
Nutreţurile combinate pot fi clasificate în: nutreţuri combinate complete, ce cuprind
toate substanţele de care are nevoie animalul furajat (furajele granulate pentru fazani, cervide,
urs etc.), nutreţuri combinate proteino-mineralo-vitaminic, care sunt destinate completării
furajelor energetice (porumb, fânuri etc.) şi în premixuri realizate din microcomponente
vitaminice şi minerale.
Premixurile se clasifică în premixuri minerale, premixuri vitaminice, premixuri cu
vitamine şi diverse substanţe medicamentoase (pentru stimulare, tratament curativ sau preventiv
etc.), premixuri complexe, care conţin substanţe minerale, vitamine, biostimulatori, aminoacizi
care se întâlnesc obişnuit sub denumirea de zooforturi.
Dintre toate categoriile de nutreţ amintite, în practica gospodăririi fondurilor de
vânătoare o pondere mare o au frunzarele, fânurile, nutreţul însilozat, rădăcinoasele, seminţele,
grăunţele şi fructele de pădure.
Fânul se recoltează atât de pe ogoarele de hrană, cât şi de pe pajiştile naturale.
Recoltarea se face când plantele au început să înflorească, majoritatea fiind doar îmbobocite.
Uscarea se va face pe cât posibil pe capre, garduri de lemn etc. Depozitarea se va face în căpiţe
sau fânare, după deplina uscare. Valoarea nutritivă a fânurilor naturale se prezintă în tabelul nr.
21, iar a fânurilor cultivate în tabelele nr. 22 şi nr. 23. Din acestea rezultă şi importanţa alegerii
momentului în care se realizează fânurile.
Valoarea nutritivă a fânului natural (după I.C.Z., 1961)

Tabelul nr. 21
Valoarea nutritivă la 100 kg
Provenienţa Proteină digestibilă
Utilităţi nutritive
- kg -
joasă 3,5 40
Fân de luncă mijlocie 6,0 60
ridicată 4,5 45
Fân de baltă 3,0 35
Fân de câmpie 4,83 39,4
Fân de deal 5,58 47,3
Fân de munte 5,72 52,5

54
Valoarea nutritivă medie (la 100 kg) a fânului de lucernă
(după datele publicate de fostul I.Z.C.)
Tabelul nr. 22
Valoarea nutritivă la 1 kg nutreţ
Substanţa
Faza de Proteină brută
uscată Calciu Fosfor Caroten
vegetaţie U.N. digestibilă
(%) (g) (g) (g)
(g)
Îmbobocire 85,3 0,53 132 19,8 1,9 32
Început de
84,4 0,48 122 16,8 1,3 26
înflorire
În floare 85,3 0,41 96 10,0 1,6 18
Valoarea nutritivă medie a fânului de trifoi

(după datele publicate de fostul I.Z.C.)
Tabelul nr. 23
Valoarea nutritivă la 1 kg nutreţ
Substanţa
Faza de Proteină brută
uscată Calciu Fosfor Caroten
vegetaţie U.N. digestibilă
(%) (g) (g) (g)
(g)
La începutul
836 0,62 105 10,3 3,2 36
înfloririi
În floare
836 0,59 92 9,8 2,8 25
completă
Trecut de
840 0,52 79 9,3 2,2 17
înflorit
Frunzarele se recoltează din speciile arborescente şi arbustive consumate de vânt şi

valoroase, aşa cum s-a mai arătat şi din punct de vedere nutritiv. Dintre speciile indicate pentru
recoltarea de frunzare amintim arţarul, ulmul, salcia căprească, teiul, plopul tremurător, frasinul,
zmeurul, socul etc. Perioada optimă de recoltare se înscrie la câmpie de la sfârşitul lunii mai
până la sfârşitul lunii iunie, în funcţie de mersul vremii şi cu o lună mai târziu la munte.
Recoltarea se va face în zilele fără ploaie, iar uscarea se va face la umbră, pentru a evita o rapidă
diminuare a apei, ceea ce ar determina pierderea unor substanţe nutritive din frunze.
Nutreţul însilozat este executat din borceaguri, leguminoase, coceni de porumb,
frunzare etc. operaţia de însilozare se execută în gropi săpate în sol, uneori betonate, de
dimensiunile dorite. Furajele verzi de care dispunem se toacă manual sau mecanic. Murarea se
realizează cu adausuri de uree, sulfat de amoniu, sare, melasă etc. Nutreţul însilozat se
recomandă în alimentaţia de iarnă, valorificând mai bine proteinele din nutreţurile verzi, este
suculent, ieftin şi permite utilizarea chiar şi în perioadele geroase.

55
Plantaţii pentru vânat
Necesarul de hrană naturală poate fi asigurat prin plantaţii de ros, realizate din
transformarea a 1 –2 ha la 100 ha pădure. În acest scop se vor cumpăra suprafeţele respective de
teren, acoperite cu vegetaţie de tăietură sau lipsite de vegetaţie, care vor fi regenerate în specii
adecvate zonei, preferate de vânat. Diversitatea plantaţiei de ros trebuie să fie cât mai mare, iar
înălţimea ei nu va depăşi 2 m. În acest scop înălţimea va fi controlată prin tăieri.
În zona de coline, în această categorie intră potecile, scăldătorile, adăpătorile şi liniile de
vânătoare.
Potecile de vânătoare. Acestea sunt necesare într-o măsură mai mare decât în zona de
câmpie, ca urmare densitatea lor va fi mai mare, ajungând la 5 km/1 000 ha, cu grijă ca accesul la
aceste poteci să fie camuflat pentru a nu fi transformate în poteci turistice.
Scăldătorile sunt necesare pentru cerbi, lopătari, mistreţi şi, în unele fonduri, chiar
pentru urşi. Pentru aceştia din urmă, ca şi pentru cerbi, forma eliptică va avea dimensiunile 2,5 -
3,0 m pe 1,5-2 m, iar numărul lor va fi stabilit în funcţie de efective , una la 2-3 exemplare. În
rest se vor avea în vedere recomandările pentru aceste amenajări în zona de câmpie.
Adăpătorile. Rolul acestor amenajări scade, deoarece o reţea hidrografică deasă le scade
importanţa, dar în acele fonduri unde apa pentru adăpat lipseşte în unele porţiuni se impune
realizarea lor, fie utilizând izvoare, conducte etc., fie chiar realizând acumulări din ploi.
Sărăriile. În teren, sarea va fi amplasată în cioate, în trunchiuri căzute, pe pari, după
numeroase modele, sub formă de bulgări. Aceştia vor putea fi utilizaţi şi pentru administrarea
unor medicamente, aşa cum s-a arătat deja în cazul sărăriilor utilizate la câmpie.
Liniile de vânătoare. În pădurile din zona de deal se vor alege aceste linii în funcţie de
organizarea goanelor, pe muchii sau văi. Pe aceste linii se răreşte uşor arboretul şi se
îndepărtează subarboretul pentru asigurarea vizibilităţii în vederea tirului. În terenurile agricole,
liniile de vânătoare se pot amplasa pe drumurile de câmp, eventuale liziere etc.
Au aceleaşi obiective care au fost enumerate pentru zona de câmpie, iar gama lor
cuprinde şi aici hrănitori, depozite de hrană, observatoare şi standuri.

56
Hrănitorile cuprind, acolo unde este cazul, lucrări destinate vânatului mic (iepure,
fazan, potârniche), dar în special hrănitori pentru cervide (cerb, lopătar, căprior), mistreţi, urşi.
Depozitele de hrană. Una din problemele legate de buna funcţionare a depozitelor este
amplasarea lor, care trebuie să ţină seama de accesibilitatea zonelor de iernat ale vânatului.
Pentru evitarea unor transporturi în perioade dificile, depozitele vor fi dispuse în aceste zone
astfel încât alimentarea hrănitorilor să fie cât mai uşoară. În cazul unor efective mai mari, se pot
utiliza complexe de depozite şi hrănitori.
Depozitarea în şanţ este bine să se realizeze în 5 – 10 şanţuri paralele, pentru ca accesul
mistreţilor şi cerbilor la hrană să se realizeze direct. Fiecare individ va putea să consume direct
suculentele, într-un acces în şanţ. De exemplu, la 5 şanţuri paralele vor putea avea acces 10
exemplare. Se va avea în vedere ca şanţurile să nu fie prea adânci, pentru că prin prăbuşire ar
putea îngropa exemplarele mai mici, în special godacii.
Standurile. Pe lângă standurile descrise pentru zona de câmpie, trebuie să se aibă în

vedere goanele pentru urşi. În acest caz, standurile înalte vor trebui să aibă platforma la 2,5 m,
pentru a evita atacul urşilor răniţi. În fiecare fond de vânătoare vor trebui amenajate 3 –4 linii de
standuri înalte, pentru a asigura cel puţin 2 zile de vânătoare la goană.
Construcţii vânătoreşti
Include bordeiele, cabanele şi casele de vânătoare, precum şi ţarcurile de prindere a
vânatului mare (mistreţ, căprior, lopătar, cerb) unde este cazul.
Bordeiul de pândă se poate construi ca şi în terenurile de vânătoare de câmpie, având ca
scop recoltarea carnivorelor.
Cabana de vânătoare este o construcţie cu 2-3 încăperi, care îşi găseşte utilitatea când
zona unde se construieşte se află situată la o distanţă mai mare de localităţi.
Casa de vânătoare poate fi gândită şi amplasată similar ca în cazul fondurilor de câmpie.
Calculul necesarului de amenajări şi instalaţii de vânătoare va avea în vedere şi speciile
necuprinse la câmpie.

57
Tabelul nr. 24
Necesar pe specii La
Lucrarea 100 ha
Cerb Urs
teren
Ogoare - - 0,5 ha
Poteci - - 0,1-0,5 km
Scăldători 1 la 5 ex. 1 la 3 ex. -
Adăpători - - 1-2
Sărării 1 la 5 ex. - 1-2
Linii de
- - 0,1-0,3 km la 100 ha pădure
vânătoare
Hrănitori 1 la 5 ex. 1 la 5 ex. -
Măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor

de hrană şi adăpost ale vânatului
În fondurile de deal cu arborete puţine se recomandă aceleaşi soluţii privind crearea

condiţiilor de adăpost şi hrană ca la câmpie, respectiv insule de 10 – 20 ha pe care să se instaleze
arbuşti şi arbori sub formă de rezerve. Se recomandă ca în formarea acestor insule forestiere, ca
şi pentru îmbunătăţirea calităţilor trofice ale arboretelor să se utilizeze următoarele specii,
prezentate în ordinea descrescătoare a conţinutului predominant:
- azot (proteine): frunze de salcie, soc negru, sânger, plop tremurător, mesteacăn, carpen;
lujeri de soc negru, salbă moale, salcâm, plop tremurător, tei, salcie
căprească.
- fosfor: frunze de salcie, soc negru, paţachină, salbă moale, tei, salcie căprească, alun,
sânger; lujeri de măceş, zmeur, mesteacăn, soc negru, salcie căprească, plop
tremurător, tei.
- potasiu: frunze de soc negru, mur, salcie, salcâm, salbă moale, tei pucios, plop tremurător,
salcie căprească, sânger; lujeri de soc, salbă moale, tei, plop tremurător, salcie
căprească, salcâm.
- calciu: frunze de sânger, salbă moale, salcâm, salcie căprească, , alun; lujeri de salbă moale,
salcie căprească, sânger, salcâm, paltin.
- mangan: frunze de zmeur, salcie căprească, mesteacăn, jugastru, carpen, mur; lujeri de
zmeur, plop tremurător, salbă moale, salcie căprească, mesteacăn, tei pucios.

58
Cap. IV. Amenajarea fondurilor de vânătoare
din zona montană
Fondurile de vânătoare situate în zona montană sunt caracterizate în general prin

procentul ridicat pe care îl ocupă din teritoriu pădurile., urmate de suprafeţe importante de
păşuni-fâneţe şi un mic procent de terenuri cultivate agricol. În mare, aceste terenuri beneficiază
de o bogată reţea hidrografică. Aşezările umane sunt mai rare, ca şi reţeaua de drumuri. Sezonul
de vegetaţie este mult mai scurt, diversitatea vegetaţiei forestiere mult mai mică, la care se
adaugă iernile aspre, cu strat gros de zăpadă, persistent perioade îndelungate. În aceste condiţii
adăpostul şi hrana din timpul iernii sunt obiectivele prioritare ale amenajării fondurilor. Având în
vedere că aici trăiesc speciile ce sunt cunoscute sub denumirea de vânat mare, problemele sunt şi
mai dificile şi mai ample.
Dimensionarea fondului de vânătoare

Având în vedere raza de activitate a vânatului mare, care populează prioritar fondurile
din zona montană, suprafaţa minimă prevăzută de Legea 103, respectiv 10 000 ha apare chiar
prea mică, mai ales acolo unde pădurile ocupă mai puţin de 60% din suprafaţă. Aşa că adoptarea
unei suprafeţe de peste 15 – 16 000 ha apare necesară şi posibilă. Pe lângă aceasta, apreciem că,
cel puţin sub aspectul evaluării efectivelor, al recoltelor, ar trebui realizată o acordare a
managementului mai multor fonduri de vânătoare.
Delimitarea fondurilor de vânătoare va trebui realizată pe văi şi culmi, lucru pe deplin
posibil.
Suprafaţa productivă. Din suprafaţa unui fond de vânătoare constituit în condiţiile

arătate mai sus, o parte se dovedeşte neproductivă, din ea scăzându-se suprafaţa drumurilor, a
aşezărilor umane, a minelor, a lacurilor, a acumulărilor hidrotehnice, suprafeţele râurilor de
munte etc. Suprafaţa productivă pentru toate speciile de vânat mare va fi echivalentă, în
principiu, cu suprafaţa pădurii din care s-au scăzut suprafeţele împrejmuite şi au justificarea
corespunzătoare toate suprafeţele ce nu întrunesc condiţiile cerute de specie.
Densitatea optimă a vânatului este cuprinsă în datele oferite de Laboratorul de
Vânătoare al I.C.A.S. Bucureşti.

59
Tabelul nr.25
Efective optime – în buc. la 1 000 ha
Categoria
de Cocoş
Capră
bonitate Urs Cerb c. Căprior Mistreţ Iepure de
neagră
munte
I 8-3 20-25 90-100 7-8 150-250 40-60 55-70
II 3-2 15-19 70-89 5-6 100-149 20-39 40-54
III 2-1 10-14 50-69 3-4 50-99 10-19 25-30
IV 1 9-10 5-49 0,2-2 10-49 5-9 5-24
Hrana naturală joacă un rol mai important având în vedre că vânatul mare (cervidele,
mistreţul) are, evident, nevoie de mult mai multă hrană în perioadele critice. Astfel, estimarea ei
constituie o necesitate pe care gestionarul fondului de vânătoare trebuie să o realizeze
obligatoriu, cel puţin pentru perioada iarnă – primăvară, după metodologia prezentată la
fondurile din zona de câmpie. Ca şi în cazurile precedent prezentate, se poate ajunge astfel la
cantitatea de hrană complementară necesară.
Tabel cu necesarul mediu de hrană şi sare la principalele specii din zonă

Tabelul nr. 26
Între 16 oct. şi 30 apr. Între 1 mai şi 15 oct.
kg/zi/ex. kg/zi/ex.
Nr. Sare
Total
Total
crt. Kg/an/ha
Suculente Suculente
concentrate concentrate
masă verde masă verde
1 Urs * 14,0 6,0 8,0 5,0 3,0 2,0
2 Cerb c. 13,5 1,5 12,0 8,0 2,1 6,0 6-7
3 Căprior 4,0 0,5 3,5 3,0 0,5 2,5 2-3
4 Mistreţ 5,5 1,5 4,0 4,5 1,7 2,5 2-3
5 Capră n. 4,5 0,7 3,8 4,0 1,0 3,0 4-5
6 Iepure 0,7 0,01 0,69 0,5 0,06 0,44
* Se acordă vara, pe măsura necesităţilor şi pentru evitarea pagubelor, iar în timpul iernii până
intră în hibernare.
N.B. Cifrele înscrise în tabel servesc ca orientare pentru stabilirea necesarului de hrană
complementară(hrana necesară minus hrana naturală disponibilă egal necesarul de hrană
complementară).
Pentru stabilirea cantităţii de hrană complementară se va completa tabelul comparativ

nr. 27.

60
Tabelul nr.27
Nr. Specia Hrana în sezonul de vegetaţie Hrana în timpul repausului vegetativ
crt. (16 apr. – 15 oct.) (16 oct. – 15 apr.)
Efectiv
h. h. Diferenţa h. h. Diferenţa
-t- -t- -t- -t- -t- -t- -t- -t-
1 Cerb c.
2 Capră n.
Hrana complementară. Diferenţa în minus a necesarului de hrană, în principiu, ar

trebui să reprezinte necesarul de hrană complementară. Aici, mai ales în zona montană intervin
corective datorate stratului prea gros de zăpadă, care nu permite decât parţial valorificarea hranei
naturale, ceea ce ne îndreptăţeşte să recomandăm ca pentru intervalul cu strat mai gros de 40 cm
de zăpadă să se administreze hrană complementară fără să se mai ţină cont de hrana naturală.
Pentru orientare şi situaţii medii, se vor avea în vedere normele următoare (tabelul nr.
28).
Tabel cu necesarul de hrană complementară la principalele specii din zona montană

Tabelul nr. 28
Între 1 mai. şi 15 oct. Între 16 oct. şi 3o apr.
kg/zi/ex. kg/zi/ex.
Nr. Din care Din care
Specia
Total
Total
crt. Fân
Suculente, Fân Suculente,
Conc. masă Conc.
rădăcin. frunz. rădăcin.
verde
1 Urs 5,0 3,0 - 2,0 10,0 6,0 - 4,0
2 Cerb c. - - - - 6,8 0,8 3,0 3,0
3 Căprior - - - - 1,3 0,3 0,5 0,5
4 Mistreţ - - - - 2,0 1,3 - 0,7
5 Capră n. - - - - 1,8 0,4 1,0 0,4
6 Iepure - - - - 0,235 0,035 0,100 0,055

Ogoare pentru hrana vânatului. Deşi zona montană oferă posibilităţi mai restrânse
pentru cultivarea unor suprafeţe cu plante furajere, este nevoie ca acolo unde este posibil să se
înfiinţeze astfel de ogoare. Pe ele se vor cultiva plante adecvate zonei, fie rădăcinoase, fie
păioase. Aici se vor avea în vedere speciile prezentate deja mai sus.
Plantaţii pentru vânat. Pentru a asigura hrana complementară de calitate sau în vederea
creşterii capacităţii trofice naturale a fondului de vânătoare se vor putea crea, după modelul deja

61
prezentat, plantaţii de ros sau se vor executa plantaţii cu arbuşti preferaţi de cervide, precum
mătura verde (Sarothamnus scoparius). Suprafaţa pe care aceste plantaţii trebuie să o ocupe se
va calcula la 0,5 – 1,0 ha la 100 ha pădure, distribuite pe întregul fond de vânătoare.
În zona montană capătă o importanţă mare potecile de vânătoare, apoi scăldătorile şi
liniile de vânătoare.
Potecile de vânătoare vor fi destinate patrulării şi observării vânatului. Din aceste

poteci se vor desprinde poteci către hrănitori, observatoare şi depozite intermediare. Densitatea
lor va ajunge la 5 – 7 km la 1 000 ha pădure.
Scăldătorile sunt necesare în principal pentru vânatul mare – cerb, urs, mistreţ.
Distribuţia lor în teren va avea în vedere zonele în care se hrănesc şi se odihnesc speciile de
vânat, iar numărul lor va fi stabilit în raport de efective.
Sărăriile. Rolul sării este bine cunoscut, astfel încât distribuirea ei este necesar să se
realizeze pe întreg fondul, în formele cunoscute: în cioată, în scobitură, în vârful unui par, în
hrănitoare etc. şi în zona montană se va utiliza metoda găuririi bulgărilor de sare, găuri ce vor fi
umplute cu medicamente, astfel încât o dată cu linsul animalele să ingere substanţele respective.
Liniile de vânătoare. De regulă, aceste linii se vor amplasa pe văi, virogi, pe culmi sau
pe drumurile forestiere. Standurile vor fi marcate cu vopsea şi numerotate. Pentru o reuşită a
goanelor, liniile de deplasare ale gonacilor vor fi marcate din aproape în aproape cu câte un semn
aparte pentru fiecare linie de goană, iar traseul de parcurs va fi uşor degajat de obstacole. În faţa
şi în spatele liniei de standuri subarboretul va fi îndepărtat pentru înlesnirea tirului.
Sunt incluse aici hrănitorile, depozitele de hrană, observatoarele şi standurile.

62
Hrănitorile sunt destinate cerbilor, căpriorilor, urşilor, caprelor negre. Pentru erbivore
se vor utiliza hrănitori tip iesle, cel mai bine combinate cu spaţii de depozitare care să asigure
funcţionarea lor tot timpul cât este necesar. Se recomandă să se construiască seturi de câte două
hrănitori, din care una pentru viţei, care să permită doar accesul acestora.
Figura 26. Hrănitoare cu troacă pentru urs
Depozitele de hrană vor trebui să fie astfel gândite încât să adăpostească în bune
condiţii toată hrana complementară necesară. Amplasarea lor se va face în apropierea locurilor
de hrănire. Depozitele se pot concepe lângă colibele de vânătoare sau se pot depozita cantităţi
mari de gulii furajere, sfeclă de zahăr etc. la şanţ, după modelul menţionat deja.
Standurile. În multe cazuri, standul este un loc marcat pe un arbore, lângă care se curăţă
terenul de frunze. Pentru siguranţa goanelor la mistreţ şi urs se impune însă amplasarea
standurilor înalte, cel puţin pe principalele linii de vânătoare. Un stand înalt se construieşte pe 3
– 4 picioare din bile de 10 –12 cm diametru, pe care se construieşte o platformă din bile de 1,5 x
1,5 m, cu o bancă pentru două persoane şi balustrade înalte de 120 cm. Accesul se face pe o
scară din lemn. Înălţimea standului va fi de 2 – 3 m. este necesar ca pentru urs să se execute
standuri de 3 m. între standuri se va asigura vizibilitatea, iar distanţarea între ele va fi de
40 – 60m.
Construcţiile vânătoreşti
În această categorie se includ bordeiele, colibele, cabanele şi casele de vânătoare. Rolul
lor creşte, deoarece distantele până la localităţi cresc, concomitent cu dificultăţile traseelor.

63
Bordeiele se vor amplasa în apropierea trecătorilor practicate de lupi sau vulpi.
Construcţia lor va avea în vedere specificul terenului, evoluţia lunii, curenţii de aer, amplasarea
faţă de un pârâu care, cu zgomotul unei mici căderi de apă, va acoperi eventualele zgomote din
bordei.
Coliba de vânătoare. Este o construcţie de regulă din lemn, cu o încăpere pentru
adăpostirea a 4 – 6 persoane, cu o sobă amplasată în mijlocul camerei, care serveşte şi pentru
încălzire şi pentru prepararea hranei. Lângă această încăpere se amenajează un grajd pentru 1 – 2
cai şi un spaţiu mic de depozitare a concentratelor, a sării, a unor scule etc. Se va putea amplasa
şi un WC uscat. Amplasarea colibei se va face în apropierea unui loc de rotit, boncănit, ca şi
lângă un izvor. O astfel de colibă se poate amplasa şi pentru adăpostirea paznicului de vânătoare
în zone izolate ale fondului de vânătoare.
Cabana de vânătoare este, aşa cum s-a arătat, o construcţie formată din 2 – 3 încăperi,
amplasată într-o zonă limitrofă unor linii de goane la mistreţi sau urşi. Aici se pot adăposti
vânătorii veniţii pentru 2 – 3 zile de vânătoare.
Casa de vânătoare este o construcţie mai amplă, care poate fi utilizată pentru vânătoare
şi turism cinegetic, cu 5 – 6 dormitoare şi utilităţi, precum cele deja prezentate. Alimentarea cu
energie electrică se poate realiza în toate situaţiile cu microhidrocentrale mobile, agregate
electrice, panouri solare etc.
Calculul necesarului de amenajări şi instalaţii de vânătoare

Tabelul nr. 29
Necesar pe specii La
Lucrarea 100 ha
Cerb carpatin Urs Capră neagră
teren
Ogoare - - - 0,5 - 1 ha
Poteci - - - 0,3 -1,0 km
Scăldători 1 la 5 ex. 1 la 3 ex. - -
Sărării 1 la 5 ex. - 1 la 5 ex. -
Linii de - - - 0,1-0,3 km
vânătoare
Hrănitori 1 la 5 ex. 1 la 3 ex. 1 la 5 ex. -

64
Amenajarea fondurilor de vânătoare în funcţie de specia principală
În fiecare fond de vânătoare, prin caracteristicile sale se întrunesc de regulă condiţii mai
bune pentru 1 – 2 specii. Acest lucru este reflectat şi prin categoria de bonitate în care se include
fiecare specie. Unele specii utilizează doar o parte din fondul de vânătoare, astfel încât lucrările
ce le sunt destinate se vor amplasa doar acolo (exemplu: iepurii de vizuină).
Popularea sau repopularea în fondurile de vânătoare a unei specii impune, de asemenea,
o suită de preocupări şi amenajări specifice. La o primă evaluare se impune o analiză a situaţiei
din teren, care trebuie să precizeze cauzele care au dus la dispariţia speciei, ce schimbări au avut
loc în mediul natural, dacă au dispărut sau au apărut duşmani de care trebuie să se ţină cont, ce
impact va avea colonizarea sau repopularea. Dacă concluziile acestei evaluări sunt favorabile, se
iniţiază măsurile premergătoare. Acestea constau în ameliorarea condiţiilor de hrană, linişte şi
adăpost, diminuarea impactului prădătorilor, proiectarea şi executarea instalaţiilor necesare (ţarc
de lansare, ţarc de acomodare etc.). se procedează la crearea reţelei de hrănitori, sărării, poteci
etc. necesare. Etapa de colonizare sau repopulare presupune stabilirea mărimii lotului minim de
animale, structura lui pe sexe şi clase de vârstă, stabilirea locului de capturare, a metodei de
capturare, tranchilizare, tratare medicală, transport, lansare în ţarc sau în libertate. După
efectuarea lansării în teren a animalelor, se vor derula măsuri de îngrijire (hrănire, combaterea
duşmanilor etc.), măsuri de pază.

65
Cerb carpatin. Poate fi repopulat cu două loturi de câte 10 – 12 exemplare, lansate la
interval de 1 –2 ani. Prinderea se face cu capcane ţarc (fig.), de unde, cu lăzi de transport, se
transportă în ţarcuri de acomodare, unde sau 1 an, până femelele fată sau în ţarcuri de lansare,
unde stau 1 – 2 luni. Primele ţarcuri vor asigura suprafeţe de 1 ha la 1 exemplar şi vor fi echipate
cu adăpători, hrănitori, sărării, locuri de adăpost, ogoare de hrană. Odată eliberate, animalele vor
trebui să beneficieze de locuri de fătat şi locuri de boncănit. Primele cer desişuri cu hrană multă
şi locuri de adăpat, linişte etc. locurile de boncănit se vor realiza cel puţin în două variante, unul
pe versant însorit, unul pe versant umbrit. Pe o suprafaţă de 1 – 2 ha se vor executa rărituri forte
se va amenaja cel puţin o adăpătoare şi 1 –2 scăldători, 2 – 3 sărării, locuri de observare,
hrănitori şi poteci de acces.
Figura 27. Capcană pentru prinderea cervidelor
Căprior şi lopătar. Condiţiile de ales pentru aceste specii trebuie să aibă în vedere
alternanţe între pădure şi terenul cultivat, lipsa surselor de poluare, lipsa marilor carnivore sau
efectivul lor redus, prezenta surselor de apă, păşunatul, existenţa hranei naturale (arbuşti, plante
erbacee), locuri de adăpost, locuri liniştite pentru fătare etc. Lotul de colonizare va include

66
minim 10 – 20 exemplare în 2 – 3 reprize de lansare, direct în teren sau în ţarcuri de acomodare.
Capturarea se poate realiza cu capcane ţarc sau prin tranchilizare. Între măsurile de perspectivă
se înscriu refacerea biodiversităţii vegetale, amenajarea lizierelor, limitarea turismului
dezorganizat. Măsurile de întreţinere au în vedere diminuarea concurenţei la hrană, diminuarea
numărului de duşmani naturali, administrarea de hrană în concordanţă cu nevoile şi condiţiile
locale, precum şi asigurarea pazei.
Urs. Acesta poate fi promovat în zonele cu trupuri mari de pădure, liniştite, cu poieni,
cu o distribuţie normală a claselor de vârstă. Important este să existe zone cu tăieri rase, în care,
o dată cu regenerarea speciilor de perspectivă, să se dezvolte vegetaţia de tăietură care, prin
bogăţia ei, asigură hrană atât vara, cât şi iarna, hrană căutată şi preferată de urs, dar şi de cerb.
Astfel, există tipuri de pădure precum Molidiş cu Rubus hirtus care toamna – iarna sunt căutate
de ambele specii, tocmai pentru mur. Exemplul celor mai bune zone de urs de la noi arată rolul
păşunilor împădurite cu exemplare izolate de gorun şi fag, tufărişuri de măceş şi păducel etc.
Aceste zone constituie zone de convergenţă cu cerbul şi mistreţul. Pe termen lung, o parte din
aceste specii valoroase pot fi introduse: mărul, părul pădureţ sau stejarul roşu american (Quercus
borealis). Pe termen scurt, cultivarea de ovăz, porumb etc. ca şi o hrănire preventivă (hrănirea de
întâmpinare) pot diminua nu numai pagubele, ci şi agresivitatea.
Figura 28. Urs capturat cu capcana
Pentru observare şi recoltare se vor construi în terenurile cu cerb şi urs observatoare

înalte. Acestea pot asigura prin construcţie şi adăpostirea vânătorilor, ceea ce, cel puţin în unele
cazuri exclude construcţia colibelor de vânătoare.

67
Mistreţ. Deoarece este specia cea mai prolifică dintre speciile de vânat mare şi prin
forţa împrejurărilor va trebui restrâns. În zonele unde nu produce pagube intolerabile va trebui să
facem eforturi pentru a mări efectivele la nivelul solicitărilor. În acest scop, în arboretele care
produc seminţe se vor putea practica pe porţiuni restrânse rărituri, care să forţeze fructificaţiile.
Se vor putea introduce specii producătoare de fructe: măr, păr, castan porcesc, stejar roşu
american etc. se impune introducerea în cât mai multe puncte a speciilor erbacee cu tuberculi şi
rizomi (exemplu: topinamburul). Vor trebui realizate desişuri (eventual pin negru), cu adăpători
şi cât mai multe scăldători. Un rol important îl va juca şi hrănirea complementară cu sortimente
eficiente şi preferate.
Unde este cazul, pentru o evoluţie mai rapidă a efectivelor, se va putea încerca fătarea în
condiţii controlate (maternităţi) şi eliberarea scroafelor cu purcei când condiţiile naturale sunt
propice iar purceii au crescut destul pentru a-şi putea urma mama fără probleme.
Capră neagră. Deşi o specie foarte valoroasă pentru fauna noastră cinegetică, ea nu a
beneficiat de atenţia pe care o merită. Acest lucru a început să se resimtă, mai ales în condiţiile
intensificării braconajului, a presiunii păşunatului, a sutelor de câini ciobăneşti, a turismului
dezorganizat. Hăituite în timpul sezonului de vegetaţie, iarna, când aparent, la limita superioară a
pădurii, îşi găseşte liniştea şi hrana necesară este supusă unui braconaj sălbatic de către
cabanierii şi musafirii acestora, care îşi asigură carnea din cele mai tinere şi mai neexperimentate
exemplare.
Apreciem că pentru diminuarea presiunii păşunatului, în fiecare masiv cu capre negre
vor trebui clar delimitate zone excluse atât de la păşunat, cât şi de la turism. Acţiuni susţinute vor
trebui realizate în ce priveşte: distribuţia sării cu dehelmintizante înglobate în bulgări, prin
forarea găurilor şi umplerea lor cu preparatele respective; administrarea hranei complementare în
timpul iernii, din depozite alimentate din toamnă, astfel încât caprele să treacă mai uşor peste
iarnă; sancţionarea aspră a celor ce distrug habitatele, respectiv hrana naturală a caprelor prin
incendierea jnepenişurilor, fapte ce constituie crime împotriva naturii – distrug biodiversitatea,
distrug stabilitatea ecosistemelor alpine (climaxul), lovesc în efectivele de marmote, cocoşi de
munte şi capre negre, favorizează spălarea solurilor superficiale din zonă, ceea ce, în ultimă
instanţă nu poate aduce beneficii nici măcar păşunatului sălbatic din munţii noştri.
Marmotă. Reintroducerea acestui mamifer valoros pentru blană dar şi pentru

valorificarea potenţialului alpin a arătat şi pentru cei sceptici că un pic de grijă şi o valorificare

68
ecologică a zonei poate da rezultate promiţătoare. Instalarea unei colonii de marmote presupune
loc propice pentru vizuini şi hrană vegetală adecvată, respectiv un anume habitat.
Lapin. După distrugerea nucleului de lângă Iaşi (Ocolul Silvic Ciurea), situaţia
lapinului la noi a devenit critică. Este o specie cu o răspândire limitată în colonii., depinzând în
ceea ce priveşte răspândirea de colonizări. Preferă tufărişurile situate pe soluri luto-nisipoase, în
care să-şi poată dezvolta reţeaua de vizuini, fără pericolul surpării. Pe nisipurile de la Reci (jud.
Covasna) sute de exemplare au murit îngropate de vii în cel de-al doilea nucleu ca mărime din
România. Măsurile preliminare instalării vizează diminuarea radicală a duşmanilor, pregătirea de
vizuini artificiale protejate de minivoliere în care se deschid intrările lor şi care, de altfel, servesc
şi la administrarea hranei (fân, suculente, masă verde etc.). după un timp, lapinii îşi sapă
propriile vizuini. Paza zonei trebuie însă permanent asigurată împotriva câinilor, braconierilor
etc.
Cocoş de munte. Repopularea unor zone din care specia a dispărut a fost iniţiată şi
realizată cu succes de ing. I. Grama. Prinderea păsărilor s-a făcut cu capcane simple în formă de
cutie, executate din împletituri de nuiele. Drept momeli au fost utilizate fructele roşii de merişor
conservate (Vaccinium vitis idaea). Transportul păsărilor s-a făcut în aceleaşi cutii în cel mai
scurt timp, eliberarea făcându-se concomitent pentru toate exemplarele disponibile. Ar trebui ca
eliberarea să se facă după o perioadă de calmare a păsărilor, prin ridicarea capacelor cu ajutorul
unor sfori acţionate de la o distanţă cât mai mare. Iarna se pot utiliza hrănitori asemănătoare cu
cele pentru fazani, sub care se pot administra seminţe de ierburi şi chiar cereale zdrobite.
Sitar şi becaţine. Sunt terenuri în care zonele umede sunt restrânse şi oferă insuficientă
hrană acestor păsări. În vederea ameliorării situaţiei se pot mobiliza petece de pământ de 2 – 3
mp, unde creează condiţii de înmulţire a râmelor şi a altor vieţuitoare căutate de aceste păsări. În
perioadele în care se observă că solul s-a uscat se va interveni cu udări la câteva zile, astfel încât
solul să rămână reavăn, accesibil pentru ciocul păsărilor.
Vulpe. În locurile în care se amenajează pânda pentru recoltarea acestora şi nu numai,

se pot pregăti aşa numitele “şorecării”. Se sapă un şanţ lat de 120 –150 cm, adânc de 40 – 50 cm,
care se umple cu pleavă, eventual amestecată cu resturi de la treierat. Aici se vor concentra
şoarecii căutaţi de vulpe. Pentru menţinerea calităţii seminţelor şi împotriva eventualelor

69
infiltrări din ploi, 30 – 50% din suprafaţa şorecăriei va fi protejată cu o folie groasă de plastic,
care va fi astfel instalată încât să determine scurgerea apei din precipitaţii.
folie
120 cm
40-50 cm pleavă
secţiune longitudinală secţiune transversală

Figura 27. Şorecărie
Raţe. În general, raţele îşi găsesc hrana în apă sau în imediata ei apropiere. Aceste
păsări au probleme cu hrana în perioadele când apa îngheaţă. Pentru aceste situaţii, se pot
construi din timp platforme plutitoare pentru hrănire pe care, pentru obişnuirea păsărilor, se pune
hrană încă de cu toamnă. Înălţimea le care se construieşte platforma va avea în vedere nivelul
maxim al apelor, fiind cu circa 50 cm peste acesta. Dimensiunile acestor platforme vor fi de 2 x
3 m, cu margini de 5 – 6 cm şi cu un acoperiş din stuf şi papură la 40 – 60 cm înălţime, care să
protejeze hrana şi păsările de ninsoare şi viscol.
Iepure, fazan, potârniche. Fondurile de vânătoare de câmpie, pe lângă măsurile deja

menţionate, cer o atentă îngrijire în privinţa combaterii dăunătorilor. În atenţia gestionarilor
fondurilor trebuie să fie paza şi combaterea braconajului. În situaţia lipsei arboretelor vor trebui
instalate hrănitori pentru perioada de iarnă pentru fiecare din speciile de vânat mic, care să fie
alimentate sistematic. În acest sens, se va ţine seama de zonele de iernat, care vor fi identificate
şi echipate corespunzător.

70
Cuprins
Amenajarea fondurilor de vânătoare şi de pescuit 3

Generalităţi.
a. Introducere
b. Importanţa amenajării fondului de vânătoare şi/sau de pescuit 3
c. Concepţii de amenajare 4
d. Situaţia actuală a amenajării fondului de vânătoare şi pescuit la noi 5
e. Bazele de amenajare a fondurilor de vânătoare 5
f. Bazele de amenajare a fondurilor de pescuit în apele de munte 6
PARTEA I. AMENAJAREA FONDURILOR DE VÂNĂTOARE 8

Cap. I. Factori care influenţează amenajarea fondurilor de vânătoare şi pescuit 8
Rolul factorilor ecologici 8
Rolul factorilor geografici 9
Rolul factorilor biotici 9
Rolul factorilor antropogeni 10
a. Influenţa unor activităţi din agricultură 10
b. Influenţa unor activităţi din zootehnie 11
c. Influenţe ale turismului 11
d. Influenţa unor activităţi industriale 12
e. Influenţe ale unor factori din silvicultură 12
Amenajarea fondurilor de vânătoare în funcţie de altitudinea la care se situează 19
Cap. II. Amenajarea fondurilor de vânătoare din zona de câmpie 19

Cap. III. Amenajarea fondurilor de vânătoare din zona colinară 48
Cap. IV. Amenajarea fondurilor de vânătoare din zona montană 59
Amenajarea fondurilor de vânătoare în funcţie de specia principală 65

71

Amenajarea Fondurilor de Vanatoare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Amenajarea Fondurilor de Vanatoare PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ovidiu IONESCU

REPROGRAFIA UNIVERSITĂŢII “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

b. Importanţa amenajării fondului de vânătoare şi/sau pescuit

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

e. Bazele de amenajare a fondurilor de vânătoare

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

f. Bazele de amenajare a fondurilor de pescuit în apele de munte

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Cap. I. Factori care influenţează

În spiritul Legii 103/1996, fondul cinegetic al României se compune din unităţi de

Rolul factorilor ecologici

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Rolul factorilor geografici

Rolul factorilor biotici

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Rolul factorilor antropogeni

a. Influenţa unor activităţi din agricultură

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

b. Influenţa unor activităţi din zootehnie

c. Influenţe ale turismului

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

e. Influenţe ale unor factori din silvicultură

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Schema nr. 1. Răspândirea pe verticală a speciilor de vânat

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Acer campestre Aceraceae Mez. Foarte intensiv

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Am văzut că altitudinea a determinat şi dimensionarea fondurilor de vânătoare şi,

Cap. II. Amenajarea fondurilor de vânătoare

Dimensionarea fondului de vânătoare

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Tabel cu necesarul mediu de hrană şi sare la principalele specii din zonă

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Potecă de acces 120 – 150 m 12 – 15%

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Figura 1. Reţea de poteci

Scăldătorile. Sunt locuri în care mistreţul sau lopătarul se scaldă, încercând să se

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

0,7 m 0,3 m argilă bătută

Figura 2. Baltă artificială

Figura 3. Sărărie în cadru de lemn

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Figura 4. Sărărie în cadru de lemn,

În amestecul de sare cu lut se pot introduce şi unele medicamente antiparazitare.

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Figura 5 . Hrănitoare pentru iepure,

Figura 6. Hrănitoare pasageră pentru iepuri

Formă de piramidă cu baza un

Figura 7. Hrănitoare pentru fazan şi potârniche,

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Figura 9. Hrănitori pentru căprior,

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.

Figura 11 . Hrănitoare iesle mare pentru tineret de cerb comun

©Lucrare originală. Toate drepturile rezervate autorilor.