POLUAREA CU PESTICIDE

Spre deosebire de îngrasaminte, pesticidele pun mult mai multe

probleme în poluarea mediului în agricultura. Substantele chimice care au
capacitatea sa diminueze sau sa stârpeasca agentii biotici daunatori
(denumiti si "peste"), adica toate vietuitoarele nedorite de om în biotopul
agroecosistemelor, se numesc generic pesticide. Neajunsul tehnic principal al
acestora este faptul ca, cu unele exceptii ale unor produse de generatie
recenta, toate substantele chimice utilizate în acest scop nu au actiune
selectiva, ele distrugând si alte vietuitoare în afara celor nedorite economic.
Din perspectiva agroecologica toate aceste substante capabile sa nimiceasca
specii sau comunitati vii pe arii întinse sunt "ucigatoare de viata" sau biocide.
În anumite cazuri acestea din urma devin ecocide, fiind capabile sa distruga
în masa agroecosisteme sau ecosisteme naturale deopotriva (ca de exemplu
defolierea padurilor si culturilor agricole în diverse conflicte militare).

Sursa de biocide o constituie însasi industria sintetizatoare care

polueaza mediul pe doua cai: (a) direct, în cursul proceselor tehnologice de
fabricare a substantelor respective; (b) indirect, prin intermediul
agriculturii. În acest din urma caz, grupa poluanta de interes este cea a
pesticidelor organoclorice, între care se distinge DDT
(diclordifeniltricloroetanol) prin faptul ca de-a lungul anilor a reprezentat
subiectul clasic legat de poluare si, respectiv, de schimbare a opticii privind
regândirea utilizarii acestor substante.

Aspecte privind poluarea pesticidelor organoclorice sunt cele

referitoare la prezenta lor în mediile terestre, relevate de circulatia si
acumularea lor de-a lungul lanturilor trofice. Astfel, circa 4 % din pesticidul
pulverizat în agroecosistem ajunge în corpul plantelor si aproximativ 1,3 % în
recolta utila consumata de om. Fac exceptie tuberculiferele (cartoful) si

1
radacinoasele (morcovul) care concentreaza o cantitate mai mare de
pesticide deoarece partile recoltate se afla în sol (unde se depoziteaza 98 %
din biocidul administrat). Din recolta utila, pesticidele organoclorice sunt
transferate aproape în totalitate (cca. 98%) consumatorilor animali si omului.
De remarcat este concentratia medie relativ mica de pesticide în plante
(maxim 0,01 ppm), în timp ce la animale si om concentratia poate fi de 10-20
de ori mai mare datorita liposolubilitatii acestor substante.

Daca exemplificam DDT-ul, fiind o substanta extrem de agresiva,

mentionam ca el a fost detectat în laptele de vaca, unt, brânzeturi si alte
produse lactate înca în urma cu 50 de ani, ceea ce a declansat la vremea
respectiva o alerta care s-a generalizat apoi la multe alte substante.
Urmarea a fost interzicerea DDT-ului, si nu numai, de a fi folosit în
agrotehnica.

S-a constatat ca poluarea cu anumite pesticide este periculoasa

întrucât pesticidele persistente poseda însusirea de a se concentra în
lanturile trofice ale agroecosistemelor odata cu circulatia substantelor
organice. Proprietatea acestor substante de a se concentra la capatul
lanturilor trofice a fost denumita amplificare biologica (Mellanby, K., 1967;
Wagner, R.H., 1971 s.a.).

Cumularea substantelor nocive prin poluare, mai ales a celor

persistente de tipul DDT-ului, arata cât de dificil este sa fie eliminate din
agroecosistem, chiar si la multi ani dupa ce nu se mai folosesc. Calculele
(conform unui program al Institutului de Tehnologie Massachusetts, SUA)
demonstreaza ca si în prezent în biosfera se afla atât de multa substanta
activa, încât ea va continua sa persiste în agroecosisteme, ori în ecosistemele
naturale, si dupa anul 2020 (fig. 23).

2
Fig. 23. - Prezenta DDT-ului în mediul natural înconjurator

Poluarea cu pesticide , pe lânga diminuarea fertilitatii solului pe

termen lung, produce o reducere puternica a retelei trofice (si asa foarte
simplificata în agroecosisteme), suprimând practic insectivorele si
carnivorele si favorizând înmultirea organismelor cu corpul mic. În cazul
ecosistemelor acvatice s-a constatat diminuarea semnificativa a fotosintezei
fitoplanctonului. S-au remarcat, în diferite tipuri de agroecosisteme, aparitia
unor populatii de insecte rezistente la tratamente.

Ţinând cont de toate acestea consideram util ca în deciziile

managementului aplicat sa primeze cele care vizeaza si sustenabilitatea, nu
numai profitul economic. În acest sens, mai ales în ultimele decenii,
reproiectarea agroecosistemelor a vizat o serie de strategii privind
protectia mediului.

3
Efecte:

1.poluarea cu pesticide utilizata este , in general, superioara celei necesare

pt. distrugerea parazitilor si daunatorilor, existand supraincarcare voluntara
a tratamentului;

2.pesticidele afecteaza zone foarte intinse, de milioane de hectare;

3.marea stabilitate in sol a pesticidelor agraveaza si mai mult acest tip de

po- luare;

4.mare parte din daunatorii si parazitii impotriva carora actioneaza

pesticidele devin, cu timpul, rezistenti la acestea;

5.folosirea abuziva de pesticide are drept urmare acumularea lor in

numeroase produse alimentare;

6.degradeaza biocenozele din sol (dispar si specii care nu sunt daunatoare

omului);

7.dauneaza faunei ce contribuie la incorporarea materiei organice in sol;

8.circula si se acumuleaza de-a lungul lanturilor trofice;

9.are repercusiuni asupra procesului de humificare si fixare a azotului in sol;

10.franeaza descompunerea celulozei in sol.