Carl Rogers și Terapia centrată pe persoană

Relația terapeutică

- Funcțiile terapeutului pun în joc anumiți factori morali și umani care corespund
noțiunii de atitudine

- Terapeutul este mai preocupat de factorul uman decât de cel tehnic

- Atitudinea principală este cea de considerare pozitivă necondiționată

- Terapeutul trebuie să aibă o continuă dorință de a înțelege lumea privată a clientului

- Se evită tehnicile manipulative, limbajul ezoteric, metaforic

- Clientului îi revine sarcina de a dirija explorarea Eului și de a propune interpretarea

materialului astfel descoperit

- Tipul de relație despre care este vorba aici nu se poate confunda cu tipul de relație care
există între părinți și copii, cu legături profunde

- În situația terapeutică, clientul este în același timp obiect și agent

- Nu există relație de transfer

- Trebuie creată o atmosferă liberă, caldă și permisivă, fără judecată și evaluare

- Necesar de stabilit distincția între securitatea internă și cea externă:

- sec. externă – decurge din secretul profesional (discreția)

- sec. internă – este o stare psihică propice destinderii
emoționale și reorganizării atitudinilor

- Atitudinea afectivă a terapeutului trebuie să realizeze un anume echilibru

- Crearea unui climat afectiv

- Rolul căldurii – de a întări sentimentul de securitate care se degajă din atitudinea de

nejudecată, condiție esențială a terapiei

- Înțelegerea empatică – se străduiește să perceapă datele furnizate de subiect, așa cum

sunt prezentate

- Toleranța – nu se limitează la materialul tabu

 -este necondiționată prin faptul că se extinde la tot ceea ce clientul
consideră bun de a raporta, fie că este vorba de confidențe încărcate sau
de lucruri aparent triviale

- Noțiunea de respect – este necondiționat, este gratuit, clientul nu trebuie să facă nimic
pentru a-l merita

Tehnici

- Se elimină tehnicile directive din câmpul terapeutic

- Diagnosticul e considerat ca fiind daunator relației terapeutice întrucât creează

imaginea expertului

Tehnicile propuse de Rogers sunt:

1.Clarificarea sentimentelor clientului: se face prin reflectie, meditație și afirmație.

Accentul este pus pe sentimentele prezente.

2.Reformularea continutului afirmatiilor clientului: se folosesc alte cuvinte decat cele

folosite de catre client pentru a revarsa mai multa lumina asupra problemelor cu care acesta se
confrunta, pentru a elimina confuziile.

3. Acceptarea neconditionata: sintetic redata, presupune comunicarea empatica, autentica,

acceptare pozitiva verbala și nonverbala (mimica și pantomimica de tip comprehensiv).

Alte tehnici utilizate în terapia nondirectiva, ca modalitați de susținere ale dialogului sunt:
ascultarea, reflectarea, reformularea.

1. Ascultarea activa: Terapeutul sustine și încurajeaza nonverbal (prin postura, privire,

mimica, mișcari ale capului, sunete aprobative) ceea ce spune subiectul.

2. Tehnici de reflectare:

• Reflectarea și Repetitia ecou: Terapeutul reia, ca un ecou, o parte din ceea ce spune
subiectul.

• Repetitia pe alt ton cu o nuanța de umor: terapeutul reia o parte din ceea ce spune
subiectul, dar pe alt ton, cu o nuanta de umor.
-Rol : schimbarea perspectivei asupra evenimentului.

• Amplificarea: Se folosește pentru a scoate în evidență un aspect pozitiv, constructiv al

situației sau atunci cand urmarim obținerea unui efect paradoxal: prin ampliflicarea
suplimentara introdusa de terapeut, subiectul ajunge sa vada situația la dimensiunile ei reale.
 3. Tehnici de reformulare:

• Reformularea prin inversiunea raportului figura-fond: Se obtine o noua viziune asupra

ansambluiui, fara a se adauga sau omite ceva din detaliile oferite de subiect.

• Reformularea sinteza:
Reformularea în cuvinte cheie, reliefandu-se ceea ce este esențial pentru subiect, accentul
fiind pus pe trăirile, emoțiile, patternurile interpretative greșite, distorsionate ale subiectului;

• Reformularea clarificatoare:
Terapeutul formuleaza eeea ce subiectul a simțit, dar nu poate exprima.
Nu se fac sugestii și întotdeauna se verifica daca ceea ce a fost reformulat coincide cu trairea
clientului.

4. Tehnici de deschidere

• Deschiderea: Cand subiectul pare ca se blocheaza, dialogul este susținut, redeschis

prin formulari neutre de tipul: ,,Și.... ", "Deci... ,,", "Așadar" ..

 Comunicarea aici și acum: Chiar atunci cand sunt relatate fapte petrecute în trecut
comunicarea se menține focalizata pe ceea ce se petrece aici și acum. Situația trecuta
este adusa în prezent. Formularile sunt de tipul: "Ce simți acum?", "Ce crezi în
legatura cu asta?", "De ce anume ești conștient acum?"

Procesul terapeutic

Pentru ca procesul terapeutic sa se produca trebuie:

1. Ca doua persoane sa fie în contact;

2. Prima persoana, clientul, se afla într-o stare de dezacord intern, de vulnerabilitate sau
de angoasa;

3. A doua persoana, terapeutul, se afla într-o stare de acord internă, cel puțin în perioada
desfasurarii interviului și în fața clientului

4. Terapeutul sa încerce sentimente de consideratie pozitiva neconditionata fata de client.

5. Terapeutul sa fie empatic

Cand conditiile enuntate la punctul precedent sunt prezente și mentinute, un anumit proces se
pune in mișcare. Acesta este caracterizat prin:

1. Clientul se simte din ce in ce mai capabil de a-și exprima sentimentele într-o maniera fie
verbala, fie non-verbala;
2. Sentimentele pe care le exprima se raporteaza din ce in ce mai mult la sine prin opozitie cu
« non-sine »

3. El devine din ce in ce mai capabil de a distinge obiectele de sentimentele și percepțiile sale.

4.Sentimentele pe care le exprima se raporteaza din ce in ce mai puțin la stadiul de dezacord

existent între anumite elemente ale experientei sale și notiunea sa despre sine

5. Realizeaza primejdia pe care o reprezinta stadiul de dezacord intern. Experienta primejdiei

este posibil eliminata, gratie considerației pozitive necondiționate pe care
terapeutul nu conteneste sa și-o exprime;

6. Clientul încearca plenar anumite sentimente pe care, pana atunci, le deformase sau
renegase;

7. Imaginea de sine se schimba într-o maniera care-i permite integrarea elementelor

experienței care fusesera deformate sau negate;

8. Pe masura ce se produce reorganizarea structurii de sine, acordul între aceasta structura

și experiența totala crește constant. Sinele devine deci capabil de a asimila elementele care
înainte apareau destul de amenințatoare pentru a fi admise.

9. Clientul devine din ce în ce mai capabil de a încearca consideratia pozitiva neconditionata

pe care terapeutul i-a aratat-o, fara a se simti amenintat de aceasta experiență;

10. El încearca din ce in ce mal mult o atitudine de consideratie pozitiva neconditionata fata
de sine însusi.;

11. Iși da seama din ce în ce mai mult de ceea ce este, de el însuși, de centrul evaluarii
experientei sale

12. Evaluarea experienței devine din ce în ce mai puțin condiționata și se efectueaza tot mai
mult pe baza experienței traite.

Teoria

- Elementul central al acestei teorii se referă la acordul intern, adică la autenticitatea

atitudinilor terapeutului

- Ideea principală a acestei concepții terapeutice este capacitatea individului

- Tendința de actualizare a organismului este fundamentală  acesta operează în ordine

genetică ca și în ordine psihogenetică
 - Noțiunea Eului joacă un rol de prim ordin în concepția teoretică a lui Rogers

-este o structură perceptuală, adică un ansamblu organizat și schimbător

al percepțiilor raportându-se la subiectul însuși

- această structură înglobează toate experiențele subiectului

- Dacă există congruență între ,,percepție” și ,,realitate”, individul va avea toate șansele pentru
a-și atinge scopurile pe care și le propune

- Pe măsură ce individul se dezvoltă, suma experiențelor sale crește

- În psihoterapia rogersiană, subiectul deține în același timp rolurile de agent și de client

- Rolul practicianului se limitează la crearea condițiilor favorabile îndeplinirii rolului

clientului

- Scop – îmbunătățirea relațiilor cu el însuși și o mai bună cunoaștere de sine