Sunteți pe pagina 1din 3

Aşezare. Judeţul H.

este aşezat în colţul S-V al Transilvaniei, la răspântia drumului Mureşului cu


drumul Banatului (prin Porţile de Fier ale Transilvaniei), cu drumul Olteniei (prin defileul Jiului), şi cu
drumul Ţării Crişurilor (peste culme de munte în valea Crişului Alb). El închide între hotarele sale,
vechea ţară a Haţegului unde şi-a avut capitala regele dacilor, Decebal.

Suprafaţa. 7.695 km². Este, ca întindere, al doilea judeţ al ţării.

ânfăţişarea pământului. O depresiune plană foarte întinsă ( ţara Haţegului) legată peste pasul Merişor, cu
bazinul Jiului, formează temeiul judeţului. De jur împrejurul acestei ţări se ridică munţii. La S, Retezatul care
culminează la peste 2.500 m, e bogat în forme glaciale şi se leagă, pe la obârşiile Râului-de-Mori şi ale Jiului, cu
Godeanul şi cu Ţarcul, tot masive muntoase de peste 2.000 m, terminate cu frumoase plaiuri netede. La Est,
munţii Sebeşului cu Surianul (2061 m) şi Parângului, cu Mândra (2520 m). La V. masivul Poiana Ruscăi, munte
nu prea înalt, tăiat de văi strâmte şi umbroase, şi din această cauză populat mai mult pe plaiuri, sus. La N., peste
valea largă, în chip de culoar, a Mureşului, Munţii Metalici cu vârfuri care abia depăşesc 1.000 m şi cu multe
curmături. Dincolo de această culme muntoasă, judeţul H. se întinde şi peste partea superioară a ţării Zarandului,
situată în bazinul Crişului Alb. Ţara Haţegului este deci ca o mică cetate intramuntoasă în care se intră uşor
dinspre est, pe culoarul Mureşului, dar se pătrunde greu către apus şi miazăzi, unde nu pot fi folosite decât
defileele apelor sau pasurile de înălţimi.

Monumente istorice. Ruinele cetăţii Deva, construită probabil în sec XIII-XIV. Cetatea este zidită pe vârful
unui deal conic înalt de 371 m. Anul zidirii nu se cunoaşte. În sec XV cetatea aparţine Huniazilor ; apoi trece în
stăpânirea principelui Bethlen. În anul 1849 a fost aruncată în aer de o explozie.

Biserica ortodoxă construită către 1700 de banul oltean Gheorghe Cantacuzino.

Biserica reformată zidită de Ioan Corvin la 1440.

Castelul Bethlen « Magna Curia » construit în sec XVII.

Gorunul lui Horia din cimitirul comunei Ţebea.

Troiţa Revoluţiei lui Hroia, Cloşca şi Crişan din comuna Ribiţa.

Mormântul lui Avram Iancu şi al altor 2 tribuni ai săi în cimitirul comunei Ţebea.

Biserica ortodoxă din comuna Criscior, zidită de voievodul Bâlea în anul 1417. Biserica ortodoxă din comuna
Ciuciş construită în anul 1450.

Amfiteatrul roman, Ruinele cetăţii, Palatul Augustalilor, Forum, Necropole şi


Mausoleum din comuna Sarmisegetuza.

Castelul Corvinilor din Hunedoara. Temeliile acestui castel datează încă din sec XIII. Castelul a fost ridicat de Ion
Huniade în 1452. Arhitecţi francezi veniţi din Boemia transformară o parte din vasta fortăreaţă în palat. Frumoasa
şi marea sală de arme datează din anul construcţiei.

Alături se află biserica, ale cărei fresce în stil occidental din aceeaşi epocă, acoperă şi exteriorul zidurilor.

Elisabeta Szilagy, văduva eroului român, adaugă noi apartamente puternicului edificiu din piatră. După un
incendiu din 1601 principele Gavriil Bethlen restaură castelul şi-l zgrăvi cu noi fresce.

Biserica românească din Hunedoara, ale cărei temelii aparţin probabil secolului XV, dar al cărei edificiu actual a
fost ridicat numai în 1634 de câţiva preoţi şi negustori din « Compania grecească ».
Biserica din Sântă-Mărie-Orlea, din sec XIV, cu fresce admirabile, în stil occidental.

Biserica din Sângiorzul Streiului, ctitorie a Cândeştilor din 1403. Fresce reprezentând pe ctitori în costume de
cavaleri. Inscripţii slavo-romane.

Biserica de la Peştiana, Tuşchia şi Călanul-Mare, construcţii de tip hunedorean, cu înaltul turn cu pridvor de lemn,
cu resturi de fresce occidentale din sec XV, sunt expresia unei « sinteze unice între tradiţiile orientale şi o
puternică influenţă venită din occidentul francez » (N. Iorga)

Biserica din Dănsuş înălţată în sec XVI de domniţa munteană Zamfira, fiica lui Moise Vodă, care, măritată de mai
multe ori cu nobili ardeleni, ajunse la un moment dat principesă a Transilvaniei.

O parte din pietrele construcţiei provin de la Sarmisegetuza, de aici rezultă forma ciudată a turnului şi a altarului.
O icoană a Maicii Domnului împodobeşte intrarea bisericii. Frumoase fresce din epoca de construcţie.

Biserica Mânăstirii din Prislop, ctitorie din sec XVI a călugărului Nicodim, ctitorul Vodiţei şi al Tismanei.

Ruinele dacice de la Cetatea Colţului, unde s-a descoperit recent reşedinţa, de o formă arhaică şi foarte curioasă, a
unuia dintre « pileati », căpitani, purtând boneta frigiană, al lui Decebal.

331.677 reprezintă un spor natural de 5.548 locuitori în timp de 6 ani şi jumătate, ceea ce corespunde unei creşteri
medii de 1,7 %.
ÎNFĂŢIŞARE SOCIALĂSUS
Judeţul cu cea mai mare întindere din cuprinsul Ardealului e înscris în istoria neamului atât în timpul stăpânirilor
daco-romane pe aceste locuri, cât şi în epoca afirmării naţionale din vremile noi prin revoluţiile din 1784 şi 1848.

Suprafaţa judeţului cuprinde trei regiuni distincte, atât din punct de vedere geografic cât şi din punct de vedere
etnografic.

1. Regiunea de munte, care de fapt a format până la Revoluţia lui Horia aşa numitul comitat al Zărandului, cu
reşedinţa la Brad - comitat suprimat de maghiari şi înglobat Hunedoarei, drept represalii pentru răscoalele
« valahilor ». Măsura a dat rezultate contrarii, căci retrâgându-se autorităţile din Brad, valahii au putut fi mai
liberi decât înainte, să-şi ţină întrunirile, şi astfel s-a pregătit în bună parte revoluţia din 1848.

Regiunea aceasta posedă importante extracţii de aur la Brad, Gura-Barza şi Săcărâmb.

2. Regiunea din valea Mureşului cu văile afluenţilor săi este cea care reprezintă agricultura mai intensă a
judeţului. Prin această regiune trec principalele căi de comunicaţie din judeţ, cu legături spre capitala ţării şi spre
graniţa Ungariei.

3. Regiunea de podiş a judeţului (partea de miazăzi şi de apus ) care prezintă deasemenea caractere importante
istorice, geografice, industriale.

 Ţara Haţegului cu urmele măreţe ale Sarmisegetuzei. Pietrele albe din capitala daco-romană sunt documentele
unei culturi şi civilizaţii temeinice din aceste locuri. Ţara Haţegului este o regiune de terase, bogată în aşezări
omeneşti.
 Regiunea Pădurenilor (Poiana Ruscăi) ai cărei locuitori nu-şi au aşezările pe văi şi pe culmile netede cari permit o
agricultură cât de modestă, văile fiind adânci şi înguste, împădurite peste tot.
 Regiunea din Valea Jiului, cu bogate zăcăminte de cărbuni la Petroşani, Vulcani, Petrila şi Livezeni.

După neam, locuitorii judeţului sunt Români peste 80 %, iar restul Unguri şi Germani, mai ales în centrele
industriale şi comerciale. Ocupaţia locuitorilor diferă după regiunea pe care o locuiesc, astfel, cei de la munte pe
lângă agricultură şi creşterea vitelor se ocupă intens cu « băieşitul » la minele de cărbuni şi aur, precum şi cu
lemnăritul pentru construcţii, unelte, vase din lemn. Cei de pe Valea Mureşului şi afluenţii acestuia au ca ocupaţie
principală agricultura. Din produsele agricole nu se exportă nimic, deoarece suprafaţa cultivată este de abia a 19-a
parte din suprafaţa judeţului. Cantitatea de cereale se consumă în interiorul judeţului.

În partea de Nord a judeţului satele sunt mult răsfirate pe întinderi mari, cu casele caracteristice prin acoperişul
de paie foarte ţuguiat, făcute din bârne şi din piatră.

Cele mai multe case din cuprinsul judeţului sunt de forma caselor cu vatra liberă, compuse dintr-o cameră de
locuit şi cămara în care se ţin alimentele şi obiectele casnice. Casele sunt din bârne necioplite, cu acoperişuri de
şindrilă sau paie. Vatra liberă, cu coşul larg deasupra ei care conduce fumul în pod, este aşezată lângă peretele
despărţilor şi serveşte la prepararea mâncării.

Portul mai caracteristic din cuprinsul judeţului se poate vedea în Ţara Haţegului şi în Regiunea Pădurenilor. Cel
din Haţeg se distinge prin formele sale arhaice, fără colori şi motive măestre. Este portul omului de munte care
prezintă atingerea unui scop practic celui cu tendinţe spre lux. Femeile poartă catrinţa scurtă şi lată dinainte, şi
catrinţă dinapoi care acoperă partea de jos a corpului de jur împrejur şi nu lasă să se vadă poalele albe.

Tot în regiunea Haţegului se poartă de bărbaţi două piese de îmbrăcăminte arhaice: gluga şi sarica. Gluga este o
moştenire de la Daci. Într-adevăr pe Columna lui Traian se poate vedea acest vestmânt, păstrat cu toate formele
lui până astăzi.

În regiunea Pădurenilor un port original deosebit de cel al vecinilor. Femeile poartă oprege (înainte şi înapoi),
două piese de lână care înfăşoară partea inferioară a corpului, strânse ca o fotă, ce dă un aspect mai svelt femeii
pădurence. Ea este bogată în ornamente cu tăblii late de-a lungul mânecii şi la gura pieptului cu o cusătură grea şi
izbitoare de culori aspre: roşu, negru şi albastru.

Găteala capului este deasemnea originală prin conciul de forma unei bonete cu un corn îndărăt, cusut cu figuri
negre şi învălit cu o broboadă albă şi lungă. În picioare, femeile şi bărbaţii poartă opinci cu gurgue foarte înalte.
Bărbaţii poartă cioareci strâmţi, laibăr scurt de lână şi pălărie cu marginea întoarsă.