Sunteți pe pagina 1din 10

Stările pe care le trăim când lobul frontal este inactiv

Majoritatea oamenilor îşi petrec o mare parte din timp simţind şi gândind inconştient, actualizând
amintirea experienţelor din trecut, şi asta deoarece şi le-au configurat nervos gândindu-se repetat la ele
şi asociindu-le cu experienţe avute cândva.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Gândurile obişnuite nu necesită nici un efort. Când activăm frecvent gânduri cu trimitere la reţelele
neuronale create cândva, conform legii repetiţiei, activarea continuă a acestor reţele duce la formarea
de gânduri de rutină. În această situaţie aceste gânduri apar ca nişte voci auzite în minte, care ne
dictează ce să spunem şi să gândim, cum să acţionăm, să simţim şi să reacţionăm. Aceste gânduri
cotidiene nu necesită nici un efort conştient. Gândurile se repetă zi după zi deoarece activăm aceleaşi
reţele neuronele, conform aceloraşi tipare, combinaţii şi succesiuni. Gândurile de rutină reprezintă cele
mai consolidate circuite de gândire, pentru că le exersăm atât de bine şi avem atât de multă grijă de ele.

Trăind astfel avem un nivel foarte redus de conştientizare a acţionării unor astfel de gânduri automate.
Este necesar să ne întrebăm cât mai suntem noi de prezenţi într-un moment sau altul? Cât de lucizi sau
activi suntem, de fapt?

Când trăim în acest mod lobul frontal nu se mai activează pentru a crea noi reţele neuronale şi de aici tot
felul de stări şi comportamente . Mai jos redau ce putem fi sau face când lobul frontal nu funcţionează la
capacitatea deplină:

 Apatie şi lene

 Lipsă de inspiraţie, motivaţie şi iniţiativă

 Preferinţă pentru similitudine, rutină şi previzibilitate

 Lipsa dorinţei de a învăţa

 Susceptibilitate mărită la factorii de distragere

 Incapacitate de alcătuire a planurilor de viitor

 Comportament în dezacord cu dorinţele

 Incapacitate de finalizare a acţiunilor şi sarcinilor

 Conduită reactivă

 Lipsă de flexibilitate mentală

 Evitarea schimbării

 Fixare pe aceleaşi gânduri negative

 Incapacitate de ascultare

 Dezorganizare

 Impulsivitate
 Caracter emoţional exagerat

 Neglijenţă şi tendinţă de a uita cu uşurinţă

 Incapacitate de a vedea alternativele

 Tendinţă de subordonare

Pentru a scăpa de aceste stări şi comportamente soluţia pe care am găsit-o şi am exersat-o este dorinţa
şi angajamenul de a ne schimba vechile reţele neuronale şi de a crea altele noi. Schimbarea cere mult
efort voinţă şi angajament. În momentul în care ne concentrăm activăm lobul frontal şi el este cel care
ne ajută să ne menţinem pe focus asupra unei noi intenţii.

Angajamentul faţă de schimbare de obicei este un lucru dificil. Reţelele neuronale banale, obişnuite,
inflexibile pe care ni le-am creat ne permit să trăim uşor, natural şi confortabil. În general noi căutăm
confortul în timp ce schimbarea aduce disconfort în primă fază. De exemplu ne propunem să facem
gimnastică dimineaţa, să nu mai fumăm, să nu mai mâncăm seara, să nu ne uităm prea mult la televizor,
să petrecem mai mult timp cu familia şi după două trei zile renunţăm pentru că toate acelea propuse ne
scot din zona de confort. După fiecare experieneţă în care nu v-aţi putut ţine de cuvânt vă „daţi cu tifla
în cap” şi vă diminuaţi stima de sine.

Pentru a vă ţine de cuvânt important este să găsiţi o motivaţie dincolo de limitele personalităţii, gen să
fiu mai prezent(ă) în tot ce fac, să văd ce situaţii întâlnesc când sunt conectat la Sine, să fiu cu mine sau
să învăţ să comunic cu corpul meu (în timp ce fac gimnastică), să văd ce hotărât(ă) sunt pentru a crea
ceva nou în viaţa mea, etc.

Vă doresc mult succes în a ieşi din gândurile şi reţelele neuronale obişnuite pentru a vă crea o minte
nelimitată cu reţele neuronale noi, pentru a manifesta puterea Sinelui vostru Divin. Aşa veţi vedea cât de
magnifici şi extraordinari sunteţi. Cu drag

Lobul frontal şi puterea de concentrare

Posted on 12/10/2012 by Niculina Gheorghita One comment

Evoluţia ne-a făcut un mare dar : lobul frontal aflat în partea anterioară şi
centrală a creierului. Lobul frontal este cel care ne concentrează atenţia. Lobul frontal răspunde şi de
opţiunile şi acţiunile conştiente, voluntare, conforme unei intenţii, gândite pe care le facem de
nenumărate ori pe zi.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Lobul frontal este „căminul Sinelui Divin” – Joe Dispenza. Adică lobul frontal este regiunea celei mai
înalte expresii ale umanităţii. Cu alte cuvinte, dacă ne putem folosi şi controla lobul frontal, atunci ne
putem cunoaşte şi controla pe noi şi viitorul nostru. Să ne reprezentăm lobul frontal ca pe un dirijor aflat
în faţa unei imense orchestre. El are legături directe cu toate celelalte regiuni ale creierului, motiv
pentru care le controlează modul de funcţionare.

Fiind atât de important necesită o atenţie aparte. Astfel când ne impunem conştient voinţa, prin
folosirea lobului frontal, se poate ajunge la un nivel de linişte, calm şi control necesar evadării din ciclul
de reacţii de natură chimică şi nervoasă care ne dictează personalitatea, deciziile pe care le luăm şi
reacţiile cărora le dăm curs. Dacă nu putem trăi conştient şi nu putem gândi dincolo de emoţii, atunci
trăim conform celor dictate organismului nostru de către mediul înconjurător. Mai curând decât să
gândim să creăm cu adevărat, ne mulţumim cu simpla acţionare a amintirilor sinaptice, izvorâte din
trecutul nostru genetic sau personal, provenite din alte zone ale creierului; declanşăm mereu aceleaşi
reacţii chimice care ne fac să trăim în programul de supravieţuire.

Lobul frontal supervizează aproape întreaga activitate cerebrală, el este lăcaşul inspiraţiei şi a puterii de
concentrare pentru crearea realităţii. Din punct de vedere ştiinţific, lobul frontal poate fi considerat
lăcaşul puterii la om. Lobul frontal adăposteşte cele mai sofisticate matrici de reţele neuronale din
creier, care îl echipează pentru manevrare, coordonare şi integrarea activităţilor tuturor celorlalte
regiuni.

Când este în acţiune lobul frontal, manifestăm cel mai înalt şi marcant nivel de conştiinţă, conştientul şi
capacitatea noastră de observare a realităţii.

Din cercetările ştiinţifice s-a găsit o corelaţie strânsă între învăţare şi aportul de sânge către lobul frontal.
Cercetărorii au observat prin tomografii că activitatea lobilor frontali era la maxim atunci când sarcina
era nouă, inovatoare. Cu cât subiecţii înaintau în realizarea experienţei şi se familiarizau cu procesul,
aportul de sânge către lobul frontal înceta aproape complet. Cu alte cuvinte cu cât suntem mai
familiarizaţi cu cerinţa, cu atât mai puţină nevoie de sânge are lobul frontal. Pe măsură ce ne obişnuim
cu fiecare problemă, circulaţia sângelui în lobul frontal scade, restul neocortexului preluând frâiele. Asta
sugerează faptul că învăţarea şi conexiunile nervoase pentru noile informaţii obligă lobul frontal ca la
început, să manevreze el datele noi. Când învăţăm informaţii pe care nu le cunoaştem, în încercarea de a
transforma necunoscutul în cunoscut, se activează mai ales cortexul prefrontal drept. Lobul frontal
drept, împreună cu o parte a emisferei drepte, este răspunzător de menţinerea atenţiei noastre pe
perioade prelungite de timp.

În multe sensuri, lobul frontal seamănă foarte mult cu ceea ce credem noi despre Sinele nostru Divin. Îi
place foarte mult să înveţe noutăţi şi ne menţine atenţia trează asupra noului şi interesantului.

Funcţia principală a lobului frontal este Intenţia. Lobul frontal este acea parte a creierului care decide
acţiunea, reglează comportamentul, proiectează viitorul şi răspunde de intenţia fermă. Altfel spus când
suntem cu adevărat decişi şi am făcut o alegere conştientă (am luat o hotărâre), ne activăm lobul
frontal. Capacitatea noastră de concentrare şi focalizare este şi ea o funcţie a lobului frontal. Acesta ne
duce la îndeplinire intenţia de a ne concentra atenţia asupra unei cerinţe şi ne împiedică mintea să
rătăcească spre alte gânduri sau stimuli.

Lobul frontal este acela care inhibă comportamentul întâmplător (printr-un proces numit control al
impulsurilor), astfel încât fiecare gând să nu ne facă să acţionăm fără să ne gândim la consecinţe.
Funcţiile lobului frontal ne permit să învăţăm dintr-o experienţă şi să hotărâm ce vom face altă dată
viitoare. Lobul frontal le dă oamenilor posibilitatea să viseze la ce ar fi dacă?, la noi posibilităţi şi
potenţiale nelimitatre. Pe scurt lobul frontal este implicat activ în procesul creaţiei. Lobul frontal
înzestrează fiinţa umană cu virtutea opţiunii conştiente şi a voinţei libere. Cine suntem noi ca indivizi, ce
dorim, ce vrem să fim în viitor şi în ce fel de lume vrem să trăim, toate acestea sunt determinate de
modul în care ne folosim lobul frontal.

Când puterea de concentrare este atât de puternică şi mobilă, încât persoana îşi poate transfera
întreaga atenţie de la propria identitate spre un singur gând, acţiune sau obiect, lobul frontal filtrează şi
lasă pe dinafară toţi stimulii senzoriali întâmplători din mediu. Sută la sută din atenţia de care este
capabil creierul unor astfel de peroane se concentrază pe relaţia dintre gând şi faptă. În această situaţie
mintea ta devine una cu obiectul atenţiei, adică gândul pe care te concentrezi. Astfel creierul şi mintea
încetează să mai activeze reţelele nervoase care ne definesc identitatea de bază şi nu mai repetă de loc
trecutul. Mintea se află acum în situaţia optimă de învăţare, de creaţie, de exercitare a unei abilităţi.
Lobul frontal este acea parte a creierului care ne permite să fim în actualitate, în aici şi acum. De aici
până la a condensa energia şi a materializa ce vrei, doreşti şi gândeşti mai este doar un pas.

Ce putem fi sau face atunci când lobul frontal este activ:

 conştientizare deliberată şi capacitate sporită de concentrare;

 spirit hotărât;

 claritate;

 bucurie;

 adaptabilitate;

 examinarea posibilităţilor şi acţiune în conformitate cu acestea;

 capacitatea de a învăţa din greşeli şi schimbarea modului de acţiune la proxima ocazie;

 capacitatea de elaborare a planurilor de viitor şi respectarea fără abatere a paşilor stabiliţi;

 focalizare;

 o pregnantă conştiinţă a Sinelui Divin;

 activitate disciplinată;

 capacitate de acţiune în vederea realizării unor obiective;

 capacitate de elaborare a unor opţiuni superioare, pe baza experienţei precedente;

 capacitate de susţinere a unui ideal, indiferent de contextul exterior;

 capacitate de a conferi obiectivelor, viselor şi intenţiilor tale un nivel mai ridicat de realitate
decât al condiţiilor din lumea exterioară şi a fedbeckului organic

 concentrare maximă până la excluderea oricărui alt aspect;

 capacxitatea de a menţine Sinele în stare de veche, în prezent, aici şi acum;


 capacitatea de a menţine gândurile interioare în stare de veghe;

 individualitate;

 responsabilitate

PSIHOFIZIOLOGIA LOBULUI PARIETAL

PSIHOFIZIOLOGIA LOBULUI PARIETAL

Ca si lobul frontal, lobul parietal se caracterizeaza printr-o organizare structural-functionala, complexa,


eterogena legata atat de sensibilitate cat si de praxii si gnazii.

Sensibilitatea este legata de proiectarea capatului cortical al analizatorului senzitiv pe ariile 3, 1 si 2 din
parietala ascendenta precum si pe ariile 5 si 7.

Campurile 39 si 40, care au conexiuni cu cortexul frontal, occipital si temporal (aria auditiva) au rol in
integrarea aferentelor care permit formarea imaginii corporale la nivelul emisferului nedominant. In
cazul emisferului dominant aceste campuri mentin proxia si functia senzoriala a limbajului.

Prin pozitia topografica pe care o are in cadrul telencefalului, lobul parietal devine un centru de
convergenta a informatiei de la toate modalitatile gnoziei senzitive si senzoriale si de transformare a
diverselor genuri de coduri-imagini (vizuale, auditive, tactile, proprioceptive) in constructe mintale de
ordin superior, plurimodale si generalizate. In interactiune cu lobul frontal si temporal, lobul parietal
alcatuieste mecanismul principal de integrare a proceselor cognitive superioare (reprezentarea,
imaginatia si gandirea).

Intrucat si la acest nivel se manifesta asimetria functionala interhemisferica, va exista o deosebire de


continut si de grad intre tulburarile provocate de leziunile parietalului stang si drept sau intre tulburarile
provocate de leziunile unilaterale si cele bilaterale.

Tulburarile produse de lezarea acestui lob sunt complexe si depind de localizarea, profunzimea si
intinderea leziunii. Ele constau din:

1)Tulburari de sensibilitate
2)Tulburari ale orientarii in spatiu si a constructivitatii obiectuale

3)Tulburari ale operatiilor logico-gramaticale

4)Tulburari ale operatiilor de calcul si sindromul aculculiei

5)Tulburari ataxice de echilibru, vestibulare, vizuale, de gust si trofice

1)Tulburarile de sensibilitate apar controlateral in cazul lezarii parietalei ascendente (campurile 3, 1 si 2)


unde se afla veriga corticala terminala a analizatorului somestezic si unde se desavarseste procesul de
prelucrare a excitatiilor determinate de proprietatile mecanico-fizice ale stimulilor externi si se
integreaza imaginea psihica cutanato-tactila de presiune, atingere, apasare, temperatura, ca fapt de
constiinta.

Prin intermediul acestei modalitati obtinem informatii despre cele mai importante insusiri ale obiectelor
externe (asperitate, duritate, forma, mariume, volum, greutate). Informatia tactila se include in calitate
de conexiune inversa in praxia obiectuala (miscarile voluntare de operare si vehiculare cu lucrurile
materiale din jur).

Lezarea acestei zone provoaca tulburari ale sensibilitatii si perceptiei cutanato-tactile in jumatatea
opusa a corpului (hemihipoestezie). In cazul leziunilor iritative pot apare crize jacksoniene senzitive,
localizate sau extinse la intregul hemicorp opus. Tulburarile afecteaza forma superioara a sensibilitatii
cutanate, adica sensibilitatea epicritica sau discriminativa cand afecteaza ariile 5-7. In aceste cazuri,
bolnavul desi simte si realizeaza bine senzatia propriu-zisa de atingere si de apasare, nu poate
recunoaste figura sau cifra trasata pe suprafata pielii (dermolexia) si nici nu poate localiza cu precizie
atingerea (alloestezie sau alocheirie). Bolnavul nu recunoaste obiectele dupa pipait (astereogenozie)
desi vizual le identifica. Nu recunoaste formele (amorfognozie), nu recunoaste textura si aspectul
suprafetelor (ahilognozie) si nu poate descrie un obiect fara sa-l poata vedea (asimbolie tactila).

Agnozia tactila sau astereognozia are la baza modificari psihofiziologice complexe ale sensibilitatii care
constau in cresterea pragului senzorial, in pierderea experientei tactile si tactil-chinestezice anterioare a
operatiilor logice de comparare, combinare si integrare intr-o configuratie unitara a secventelor
informationale extrase succesiv. Aceste fenomene ne amintesc de ingustarea atentiei. Destramarea
complexului informational tactilo-perceptiv duce la tulburarea severa a capacitatii de localizare a
segmentelor corpului propriu sau a altor persoane (asomatognozie).
Aceste tulburari de schema corporala (somatognozice) difera dupa lobul parietal afectat.

In cazul leziunilor parietale drepte apar in hemicorpul stang hemiasomatognozia (bolnavul nu-si
recunoaste si nici nu-si foloseste membrele de partea opusa), anozagnozia (pacientul ignora deficitul
motor), anozodiaforia (nepasare fata de boala), anozomelia (neaga apartenenta membrelor de partea
stanga) si halucinatii chinestezice (impresia miscarii normale a membrelor paralizate).

Toate aceste simptome date de leziuni parietale intinse care cuprind si campurile 39-40 pot fi incadrate
in sindromul Anton-Bahinski. Sindromul Dejerine (senzitiv-cortical) sete reprezentat de alterarea
simtului de atitudine, a topognoziei, a discriminarii tactile, largirea cercurilor Weber si de tulburari
stereognozie.

In leziunile parietale stangi care intereseaza ariile 39 si 40 si girumul angular, apare sindromul
Gerstmann care consta din agnozie digitala (imposibilitatea de a denumi sau alege un deget),
indisctiminare dreapta-stanga (confunda dreapta cu stanga), acalculie si agrafie pura. Uneori, bolnavul
pierde posibilitatea de descriere sau localizare a diferitelor parti ale corpului, tulburare bilaterala care
poarta denumirea de autotopoagnozie. In cadrul sindromului de lob parietal stang poate apare si
asimbolia pentru durere sau indiferenta fata de durere.

Tulburarea orientarii in spatiu si a constructivitatii obiectuale.

Orientarea in spatiu este una din cerintele esentiale ale desfasurarii normale optime a
comportamentului, activitatii si a adaptarii la situatiile mediului ambiant. Ea are la baza mecanisme si
procese psihofiziologice complexe. Leziunile angulare si supramarginale realizeaza un sindrom
caracterizat prin perceptia spatiului vizual. In astfel de cazuri, bolnavul nu poate determina pozitia in
spatiu, in relatie cu el insusi a unor obiecte si nici nu poate aprecia dimensiunile unor obiecte.

Orientarea in spatiu presupune perceperea, diferentierea si evaluarea dimensiunilor metrice ale


obiectelor: forma, marime, volum. Aceasta se realizeaza pe baza a trei modalitati principale ale receptiei
senzoriale: tactila, chinestezica, vizuala. Apoi orientarea spatiala presupune perceperea si evaluarea
distantelor si raporturilor pozitionale dintre obiecte. Pe aceasta baza se realizeaza asa numita harta
mintala a spatiului in cadrul careia sunt plasate si localizate obiectele concrete dupa anumite
coordonate de distanta si pozitie (puncte cardinale, raporturi de simetrie-asimetrie, sus-jos, fata-spate).
Datele de mai sus presupun participarea mecanismelor integrative ale lobului parietal.
In al treilea rand, orientarea spatiala are si o baza conceptuala constituita prin abstragerea si
generalizarea proprietatilor de forma, simetrie, proportionalitate, dimensionalitate. Prin intermediul
acesteia se asigura operarea mintala, discursiva si anticipativa cu determinatiile generale ale spatiului ca
mod de existenta a oricarui obiect real si planificarea actiunilor nu numai in timp ci si in spatiu. Si in
elaborarea nivelului conceptual al orientarii in spatiu, lobului parietal ii revine un rol esential sau chiar
determinant. Lezarea circumvolutiilor postcentrale dau tulburari in perceptia tactilo-chinestezica a
spatiului.

Leziunile parietale superioare duc la dezorganizarea componentelor mintale ale orientarii in spatiu a
schemelor si conceptelor spatiale. Astfel de bolnavi intampina serioase dificultati in reglarea
comportamentului locomotor in concordanta cu coordonatele spatiale. Ei prezinta confuzii si ratari in
tentativele de orientare si deplasare in ambianta obisnuita de acasa.

Bolnavii cu leziuni parietale posterioare esueaza curent in reproducerea unor harti, localitati familiare
sau in alcatuirea unor schite de locatii. Dificile si insurmontabile sunt si sarcinile de recompunere a
obiectelor din parti componente prezentate disparat, construirea figurilor geometrice, a literelor si
cifrelor. Prin urmare, praxia constructiva, praxia ideomotorie, praxia de imbracare si schemele logico-
operationale de vehiculare a simbolisticii spatiale, sunt afectate in leziunile parietale posterioare si
parieto-occipitale.

Tulburarea operatiilor logico-gramaticale

Tulburarile schemelor logico-gramaticale devin evidente in leziunile regiunii inferioare a lobului


parietal (ariile 39-40 stangi) asociate cu cele ale lobului temporal. Ele se concretizeaza prin fenomene de
agramatism (morfologic si sintactic), acuitate verbala si agrafie in producerea careia intervine angozia
digitala si dezorientarea dreapta-stanga. Semnificativa este afazia semantica (dificultatea bolnavului de a
denumi obiectele prezentate). Ea are la baza disfunctia mecanismului de asociere intre imaginea
obiectului vazut si semnul lui verbal stocat in memoria de lunga durata. Sprijinul examinatorului ajuta la
gasirea raspunsului in sfera amnestica.

Tulburarea operatiei de calcul si sindromul acalculiei


In leziunile lobului parietal asociate cu cea a lobului occipital, apar tulburari majore de calcul care
au o stransa legatura cu reprezentarile si schemele spatiale.

Valoarea numerica a cifrelor este determinata nu numai de forma semnului (6, 9, 3, 5) ci si de


pozitia din cadrul sirului.

Este explicabil atunci de ce dezorganizarea sintezelor spatiale provocate de leziuni parietale duc si
la afectarea capacitatii de calcul. Intrucat orice calcul se circumscrie in anumite coordonate spatiale,
destramarea acestora il face imposibil. In leziunile parietale tulburarile structurilor de calcul se extind si
asupra semnificatiei semnelor aritmetice si a transformarilor care le corespund. Putem conchide ca
destramarea sistemului relatiilor matematice, conjugate cu dezorganizarea structurilor seriale a
numerelor, constituie tabloul esential al adevaratei acalculii parietale.

Tulburari ataxice, de echilibru, vestibulare, vizuale oculomotorii, de gust si trofice.

Tulburarile motilitatii produse de extinderea leziunii spre circumvolutia frontala ascendenta sau spre
fibrele de proiectie din profunzime, pot fi agravate de ataxie aparuta ca rezultat a perturbarii
sensibilitatii profunde, de apraxie sau de deficitele de schema corporala.

Tulburarile de echilibru si vestibulare descrise frecvent ca datorate leziunilor parietale se manifesta prin
fenomene ataxice date de tulburarea sensibilitatii profunde, de interceptarea fibrelor cortico-ponto-
cerebeloase sau a celor cerebelo-talamo-corticale. Tulburarile vestibulare se datoreaza faptului ca lobul
parietal are un rol important in integrarea supravestibulara. Ele pot fi paroxistice (sindromul de
automatoza Zingerle), senzoriale (cu caracter pur vestibular sau optico-vestibular) si permanente
(diminuarea excitabilitatii labirintului controlateral leziunii).

Tulburarile vizuale sub forma de hemianopsie omonima controlaterala se datoreaza lezarii radiatiilor lui
Gratiolet. Aceasta hemianopsie omonima debuteaza cu deficit in cadranul inferior.

Tulburarile oculomotorii se manifesta prin devierea conjugata permanenta a privirii sau prin pierderea
reflexului de privire spre partea opusa leziunii.

Tulburarile de gust apar ori de cate ori leziunea intereseaza partea posterioara a operculului rolandic.
Tulburarile trofice pot interesa muschii (amiotrofii), tegumentele (edeme, vezicule, hipersudoratie) si
fanerele (unghii striate, sfaramicioase, caderea parului de pe maini).

Regiunile limbii, faringelui si laringelui au reprezentare bilaterala Homunculus-ul senzitiv situat cu capul
in jos, este disproportionat ca intindere, deoarece aria fetei, gurii si mainii, in special a policelui si
indexului ocupa in raport cu importanta lor functionala suprafata cea mai intinsa. Aria de reprezentare a
mainii si in special a degetelor ocupa o zona aproape egala cu cea a trunchiului si a restului membrelor.

Sensibilitatea vezicii urinare, a regiunii rectala si genitala este localizata in portiunea inferioara si
mediala a girului postcentral. Regiunile fetei, trunchiului si proximale ale trunchiului sunt conectate cu
cele de partea opusa prin intermediul fibrelor comisurale ce strabat corpul calos.