EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI ALUMII

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga, publicată în

deschiderea primului său volum Poemul lumii (1919), face parte din seria
artelor poetice moderne ale literaturii române interbelice, alături de Testament
de Tudor Arghezi şi Joc secund de Ion Barbu.
Reprezentant al modernismul literar românesc, Lucian Blaga creează o poezie
ce se încheagă pe adeziunea mărturisită la principiile estetice ale
expresionismului: „De câte ori o operă de artă redă astfel un lucru încât
puterea, tensiunea interioară a acestei redări transgresează lucrul, îl întrece,
trădând relaţiuni cu cosmicul,cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un
produs artistic expresionist” (în Stihuri).
Lucian Blaga constituie un caz particular în literatura română, deoarece în
creaţia sa legătura între poezie şi filosofie se manifestă deosebit: el este în sine
un filosof (care caută o doctrină a cunoaşterii lumii şi a farmecelor ei, definind
stihuri culturale) şi un poet (care are ambiţia de a „turna” în formă lirică ideile
filosofice). Anterioară operei filosofice, dar anticipând principiile formulate
ulterior, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii aparţine primei etape a
evoluţiei/ creaţiei lirice blagiene.
Ceea ce îl particularizează pe Blaga este capacitatea sa de a-şi crea propriul
sistem filosofic, transpunând liric conceptele originale ale acestuia. În centrul
universului, el plasează noţiunea de mister, asupra căruia se exercită două tipuri
de cunoaşteri: paradisiacă şi luciferică. Cea paradisiacă se fundamentează pe
raţionamente logice, fiind de factură ştiinţifică, având ca principal ţel dezlegarea
misterului. Cunoaşterea luciferică, de natură poetică, are drept scop potenţarea
misterului, transformarea sa într-un mister amplificat. Creaţia esre revelatoare
de mister, poetul fiind liantul dintr-o realitate şi lumea tainelor cu sursă
originară.
Opera se încadrează în modernism. Modernismul este un curent literar,
manifestat, cu predilecţie, în perioada interbelică, ale cărui trăsături (înnoirile
tematice, diversitatea tematică, stilistică şi de viziune, inovaţii formale şi de
conţinut, metaforismul, influenţele expresioniste) sunt teoretizate de Eugen
Lovinescu şi promovate, în special, prin intermediul cenaclului şi al revistei
Sburătorul.
Tema poeziei este cunoaşterea, reflectată prin metafora “lumina”, dar şi
atitudinea poetului în faţa marilor taine ale Universului. În concepţia
filosofuluiLucian Blaga, cunoaşterea lumii este posbilă numai prin iubire,
concepţie care reiese din următoarele sintagme: “Eu nu strivesc“ , „”căci eu
iubesc”
Viziunea poetului despre lume se inscrie în perspectiva misterului, motivul central
al lui Blaga, atât în opera filosofică cât şi în cea poetică. Pentru poet, exista două
modalităţi de cunoaştere: cunoaşterea luciferică, poetică care accentuează misterul,
şi cunoaşterea paradiziacă, raţională , logică, care descifrează misterul
Titlul poeziei este alcătuit dintr-o metaforă revelatorie care evidenţiază ideea
cunoaşterii luciferice. Folosirea pronumelui personal la persoana întâi „eu” în
poziţia iniţială sugerează asumarea de către creator a posturii de protector a
misterelor lumii. Verbul la forma negativă „nu strivesc” accentuează ideea de
adept al cunoaşterii. Imaginea perfecţiunii este relevată prin metafora „corola
de minuni a lumii” prin care se sugerează absolutul, întregul, misterul lumii
universale.
Lirismul subiectiv este realizat prin atitudinea poetică transmisă în mod direct
prin mărcile subiectivităţii: pronume personale la persoana întâi „eu", adjectiv
posesiv la persoana întâi „mea”, verbe la persoana întâi „nu strivesc”, „nu ucid”.
Din punct de vedere compozițional, poezia este structurată dintr-o strofă
unică constituită din trei secvenţe poetice.
Prima secvență poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/.../ în
flori, în ochi, în buze ori morminte." conturează crezul artistic al scriitorului,
opţiunea sa pentru cunoaşterea luciferică prin care se amplifică misterul
universal. Reprezentative în acest sens sunt verbele la forma negativă „nu
strivesc", „nu ucid". Universul este reprezentat printr-o enumeraţie de
simboluri cu valoare metaforică: „florile" simbolizează natura, viaţa, „ochii"
simbol pentru cunoaştere, suflet, „buzele" reprezintă sentimentul iubirii,
„morminte" reprezintă trecerea trecerea ireversibilă a timpului şi ideea morţii.
Secvența a doua „Lumina altora/.../ sub ochii mei-” este constituită pe baza
dihotomiei dintre „eu” vs. „alţii", „lumina mea" vs. „lumina altora". Această
dublă opoziţie conturează diferenţele dintre cele două tipuri de cunoaştere.
Discursul liric este centrat în jurul ideii de mister actualizată în text prin
următoarele sintagme „taină", „vraja nepătrunsului ascuns", „adâncimi de
întuneric", „întunecata zare", „sfânt mister", „neînţeles".
Secvența finală „căci eu iubesc/.../şi flori şi ochi şi buze şi morminte"
sintetizează mesajul poetic fiind construită sub forma unei concluzii introdusă
prin conjuncţia „căci". Verbul „a iubi" depăşeşte încărcătura afectivă specifică
romantismului, reprezentând, din punct de vedere semantic, verbul „a
cunoaşte”.
 NIVELUL STILISTIC
Limbajul artistic şi imaginile artistice sunt puse în relaţie cu un plan filozofic
secundar. Organizarea ideilor poetice se face în jurul unei imagini realizate prin
comparaţia simplă a elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al
lumii materiale, termen concret, de un puternic imagism. Se cultivă cu
predilecţie metafora revelatorie, care caută să releveze un mister esenţial
pentru însuşi conţinutul faptului, dar şi metafora plasticizantă, care dă
concreteţe faptului, fiind însă considerată mai puţin valoroasă.
La nivel morfologic, repetarea cuvântului- cheie „eu” susţine definirea
relaţiei creator- lume. Seriile verbale antitetice redau atitudinea faţă de mister
ilustrate de cele două tipuri de cunoaştere: „lumina altora”- „sugrumă”, adică
„striveşte”, „ucide”; „lumina mea”- „sporesc", „măreşte”, „iubesc”.
Blaga este adeptul direcţiei antiraţionaliste, ridicându-se, prin opera sa,
împotriva mitului Raţiunii. Poezie-metaforă, arta poetică Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii consfinţeşte idealul autorului „de a se bucura că nu ştiu”,
preferând potenţarea misterului prin poezie şi renunţând la drama omului care,
în căutarea răspunderilor, se îndepărtează de condiţia sa de fiinţă sacră trăind
într-un univers inundat de sacralitate.
În concluzie, arta poetică Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga aparţine modernismului printr-o serie de particularităţi de
structură şi de expresivitate: viziunea asupra lumii, intelectualizarea emoţiei,
influenţele expresioniste, noutatea metaforei, tehnica poetică, înnoirile
prozodice.