Sunteți pe pagina 1din 7

George Bacovia

Plumb şi Lacustră

1. Menţionarea a patru trăsături ale perioadei sau ale curentului cultural/literal, care se

regăsesc ȋn lirica lui George Bacovia

Simbolismul este curentul literar care a apărut ȋn Franţa, ca o reacţie ȋmpotriva mişcărilor

literare numite romantism retoric sau decadent, parnasianism şi naturalism. Numele

simbolismului a fost ȋmprumutat dintr-un celebru articol-manifest publicat la sfârşitul secolului

al XIX-lea (ȋn anul 1886) de către Jean Moréas, cosiderat iniţiatorul mişcării literare.

Simbolismul este produsul acelui “mal de siècle” provocat de angoasele mediului citadin.

Simbolismul cunoaşte două direcţii: o direcţie decadent (reprezentat de Paul Verlaine), definită

de spirit ȋntunecat, preferinţa pentru macabre, funest şi o direcţie simbolist propriu-zisă

(reprezentată de Stéphane Mallarmé)definită prin eveadarea din timp şi spaţiu, preferinţa pentru

exotism.

Estetica simbolistă se caracteriează prin trăsături precum:

- Teme şi motive predilecte: oraşul provincial, moartea, angoasa, spleen-ul, nevroza,

solitudinea

- Valorificarea sugestiei

- Utilizarea simbolurilor care fac legătura ȋntre universal tangibil şi cel intangibil

- Folosirea sinesteziei

- Valorificarea teoriei corespondenţelor

1
- Preferinta pentru stări vagi, nedefinite

- Respingere conceptului de mimemis, de imitaţie

- Muzicalitatea vesurilor

- Cromatică

- Valorificarea categoriilor negative

- Inovaţie prozodică şi lexical.

In spaţiul românesc, simbolismul este teoretizat ȋn articolele “ Despre logica poeziei” şi “

Poezia viitorului” aparţinând lui Alexandru Macedonski, dar şi ȋn articolul “Noul corent literar”

scris de Stefan Petică.

George Bacovia s-a format ȋn mediul simbolist freventând cenaclul condus de Alexandru

Macedonski. Ajunge să fie astfel considerat drept cel mai strălucit exponent al simbolismului

românesc, poezia sa fiind apreciată ca “ expresie a unei nevroze, a celei mai elementare stări

sufleteşti”. Influenţa simbolistă se concretizează la Bacovia prin gustul satanic, prin atmosfera

de nevroză, prin idea morţii, prin cromatică, ori prin predilecţia pentru muzică. Acesta

disociază realitatea exterioară – totdeauna ostilă- de cea interioară de care el se izolează, dar fără

să obţină un sentiment al confortului sufletesc. Poetul se simte singur şi nefericit, agresat

deopotrivă de “frigul şi de vântul” de afară, ca şi de neliniştile interioare. Intreaga lumea este

văzută ca un “cimitir” ori un “cavou”extins ȋn care omul ȋnzestrat cu talent piere, aidoma celui

cae duce o existenţă anodină. Poeziile bacoviene ilustrează idea că realitatea degradantă a

oraşului distruge ȋn sufletul omului bucuria şi speranţa. Fenomentul final (moartea) provoacă la

ceilalţi poeţi spaimă, ironie sau detaşare, dar la Bacovia este de dorit, de aşteptat, ca unic

remediu pentru boala existenţială de care suferă poetul. Eul poetic bacovian se simte ȋnstrăinat,

2
inadaptat, fără putinţă de comunicare cu ceilalţi.. Cadrul natural apare trist, dezolant, iar

anotimpurile se succed chinuitor.

2. Ilustrarea a două dintre trăsăturile menţionate, valorificând două texte poetice

aparţinând lui George Bacovia

In momentul publicării volumul Plumb (1916) se poate vorbi despre un simbolism românesc

bine reprezentat, ba chiar cu destule contribuţii ideologice cu valoare de manifest. Gheorghe

Crăciun afirmă că poeziile din Plumb promovează un simbolism programatic excesiv, ce

aglomerează ȋntr-un singur poem aproape toate caracteristicile orientării. Cele mai reprezentative

poezii ȋn acest sens sunt, pe de o parte, poezia omonimă ce deschide volumul şi ,pe de altă parte,

poezia „Lacustră”.

Cele două texte poetice se ȋnscriu ȋn lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor. Titlul

primei poezii este simbolul „plumb” care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă,

cenuşiul existenţial, universul monoton, ȋnchiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii

de ieşire. Si ȋn cel de-al doilea text titulul este unul simbolic. Cu senes denotativ, lacustra

reprezintă o locuinţă primitivă, din paleolitic, temporară şi nesigură, construită pe apă şi susţinută

de patru piloni. Podul care păstra legătura cu lumea terestră era noaptea tras de la mail pentru a-i

proteja pe locatarii casei de pericolul lumii exterioare. Cu sens conotativ, titlul sugerează faptul

că eul poetic este supus ȋn permanenţă pericolului agresiunii din partea lumii exterioare, de care

se izolează, devenind un ȋnsingurat, un prizonier al propriei lumi.

Reprezentativă pentru acest curent literar este şi tema celor două poezii. Sentimentul de

sfârşit de lume apare ȋn ambele texte. In poezia „Plumb” tema textului o constituie condiţia

poetului ȋntr-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială. Lumea ostilă şi stranie, conturată de

3
câteva pete de culoare este proiecţia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.

Dezagregarea cosmică şi regresiunea ȋn haosul primordial amorf, descompunerea spirituală sub

efectul ploii, alienarea fiinţei sub presiunea materiei copleşitoare, descompunerea lentă a sinelui

şi a materiei sunt câteva din temele ȋntâlnite ȋn „Lacustră”.

3. Evidenţierea modului ȋn care se reflectă tema şi viziunea despre lume ȋn cele două texte

poetice alese

Compoziţional, cele două poezii sunt structurate pe două planuri. Pe de o parte , planul

relităţii/ exterior simbolizat ȋn poezia Plumb de cimitir şi de cavou (strofa I), iar in a doua poezie

este conturat de cuvinte din câmpul lexico-semantic al apei “plouând”, “ude”, “val”, “mal:,

“ploaie’. Pe de altă parte planul interior/ subiectiv este reprezentat de mărcile subiectivităţii:

persoana I a verbelor : “stam”, “am inceput”, “ aud” “sunt”, “dorm”. Totodată acest plan, ȋn

prima poezie, este conturat si de sentimental iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind şi

el condiţionat de natura mediului (strofa a II-a ).

Textul operei literare “Plumb” este structurat ȋn două catrene. Strofa I surprinde elementele

cadrului spaţial ȋnchis, apăsător, sufocant, ȋn care eul poetic zse simte claustrat: un cavou

simbolizând universal interior şi ȋn care mediul ȋnconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a

plumbului. Elementele decorului funerar sunt “sicriele de plumb”, “veşmântul funerar”, “flori de

plumb”, “coroanele de plumb”, artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de

provincie. Repetarea epitetului “de plumb” are multiple sugestii (cromatică, fizică, de apăsare)

insistând asupra existenţei mohorâte, anoste, lipsită de transcendenţă sau de posibilitatea ȋnălţării.

Lumea obiectuală, ȋn manifestările ei de gingăşie şi frumuseşe, “florile”, este marcată de

ȋmpietrire. Vântul este singurul care sugerează mişcarea, ȋnsă produce efecte reci, ale morţii “ Si

4
scârţâiau coroanele de plumb”. Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existenţial ,

generat de dispariţia/ moartea afectivităţii “Dormea ȋntors amorul meu de plumb”. Cuvântul

ȋntors constituie misterul poeziei (ȋntoarcerea mortului cu faţa spre apus). Inercarea de salvare

este iluzorie “ Si-am ȋnceput să-l strig”. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de

repetarea sintagmei “stam singur” care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de

pustietate sufletească.

Sentimentele precum agoasa, nevroza, moartea sunt prezente şi ȋn poezia “Lacustră”. De

exemplu strofa I exprimă ȋn mod simbolic, dezagregarea materiei, sub acţiunea unei ploi

permanente, plasată ȋn atemporalitate “De-atâtea nopţi aud plouând”. Perceperea unei alunecări

ȋn acvatic s face gradat, de la o reacţie personal, ȋn regim intim, la ȋnregistrarea unei reacţii

cosmic “Aud material plângând”. Căderea ploii acţionează hipnotic asupra “somnului” fiinţei şi a

lumii. Astfel, apele din realitatea obiectivă “ploaia” se contopesc cu apele visului,

subconştientului, ambele având proprietatea de a descompune, de a dizolva. Izolarea poetului

este exprimată direct “Sunt singur”.

In strofa a doua a este continuată idea elementului acvatic prin intemediul unor simboluri

precum “scânduri ude”, “val”, “pod”, “mal”. Starea de nevroză, de iritare, provocată ȋn prima

strofă de plânsul şi dezagregarea materiei se corelează cu spaima ȋn strofa a doua, sentimente

generate de pericolul imminent “In spate mă izbeşte-un val”. Reacţiile instinctual primează eul

fiind redus la contururile acestora “ Tresar prin somn şi mi se pare/ Că n-am tras podul de la

mal”. Apare moticul somnului purtând sugestia morţii, căci somnul bacovian este “un somn

ȋntors” care se transform ȋntr-un coşmar.

5
Strofa a treia amplifică starea de angoasă, de nelinişte, de singurătate a poetului, prin

regăsirea ȋn golul istoric al ȋnceputurilor lumii. Singurătatea este proiectată ȋn eternitate prin

versul “ Pe-aceleaşi drumuri mă găsesc”.Teama de neant produce exasperare, dar şi resemnare

ȋn izolare.

Ultima strofă o reia simetric pe prima, ȋn afară de versul al doilea, care se realizează ca o

prelungire a primului catren “Tot tresărind, tot aşteptând”. Accentul cade pe planul subiectiv,

trecându-se de la universal la individual. Descompunerea este o acţiune liniară şi finită.

4. Prezentarea câte unei particularităţi de limbaj din fiecare text poetic ales

Imaginarul poetic bacovian se organizează ȋn jurul unor cuvinte-cheie :”plumb”, “cavou”,

“singur”, ȋn poezia “Plumb” şi “lacustră”, “ploaie “ȋn cea de-a doua poezie.

La nivel fonetic, ȋn ambele poezii ȋntânim vocalele predominante o,u,i, dând sentimentul

golului existenţial, al absenţei, al plânsului universal, primele două fiind vocale ȋnchise.

In ceea ce priveşte prozodia, poezia “Plumb” are o construcţie riguroasă, care sugerează

prezenţa morţii, prin ȋnchiderea versurilor cu rimă ȋmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul

alternând cu amfibrahul. In poezia Lacustră, măsura versurilor este de opt silabe. In prima şi

ultima strofă monorima se realizează prin intermediul silabei –ând , ceea ce sugerează bocetul,

plânsul cosmic al materiei. In celelalte două strofe rimează doar al doilea vers cu al patrulea.

In ambele poezii se remarcă abundenţa verbelor. In prima poezie predomină verbele la

timpul imperfect care desemnează trecutul nedeterminat şi permanenţa unei stări de angoasă

“dormeau”, “stam”, “era”, “dormea”, “atârna”. Verbele statice la imperfectsunt aşezate cu

precădere la ȋnceput de vers , iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea ȋn dicţionar, li

6
se reduce intensitatea mişcării. Cele două verbe la perfect compus “ am ȋnceput” şi respective, la

conjunctiv “să strig” sugerează disperarea poetului atunci când costată că universal ȋnconjurător

este cuprins de atmosfera sumbră a morţii. Spre deosebire de prima poezie, “Lacustră” se

remarcă prin verbele la timpul present “aud”, “sunt”, “mă duce”, “mă izbeşte”, “tresar”, “mi se

pare”, “se ȋntinde” “mă găsesc”, “simt”, “mă prăbuşesc” ce sugerează permanenta stare de

dezagregare. Gerunziile “plouând”, “plângând”, “tresărind” sugerează monotonia, prelungirea la

infinit a stării de disperarea, tristeţea cosmică.

5. Susţinerea unei opinii despre lirica lui George Bacovia , valorificând mesajul din

următoarea secvenţă critică:....

Aşadar, furat de mirajul noii orientări, dar şi depăşind prin anvergură stilistică şi

vizionarism o ideologie literară osificată, G. Bacovia se impune ȋn literature română ca ultim

poet simbolist. In acelaşi timp ȋnsă, el ridică strategiile tipic simboliste la nivelul discursului

său poetic, ca mai apoi să se debaraseze de acestea, pătrunzând prin antisimbolismul său ȋn

categoria poeţilor modernişti.