CIOBĂNESCUL GERMAN

EXERCIŢII ( REGULI DE SUBORDONARE )

Este bine de ştiut că toate rasele de câini au la origine lupul sălbatic. Deşi câinii au trăit şi
evoluat alături de om sute de ani, nu şi-au pierdut instinctele şi obiceiurile primare, rămânând
animale de haită.
Studiindu-se comportamentul lupilor şi al câinilor sălbatici s-a stabilit că grupurile acestora sunt
organizate piramidal, adică există un conducător şi subordonaţi. După şeful de haită, ierarhic,
urmează alt câine care va fi subordonat acestuia, dar care va fi autoritar faţă de ceilalţi, acest
algoritm continuând până la ultimul câine.
Trebuie reţinut faptul că bagajul genetic al câinelui îi impune acestuia să ducă o permanentă
luptă pentru ocuparea unui loc cât mai sus în această ierarhie. În activitatea grupei, conducătorul
îşi menţine cu fermitate poziţia, orice abatere fiind sancţionată prompt.

Un şef de haită are dreptul:

 • să mănânce primul şi să păstreze proprietatea asupra eventualelor resturi;
 • să intre şi să iasă primul din pasaje sau locuri strâmte;
 • să se aşeze sau să doarmă unde vrea;
 • să ignore sau să descurajeze atenţia nedorită a membrilor haitei;
 • să controleze şi să pună limite deplasărilor celorlalţi membri ai haitei;
 • să câştige toate jocurile iniţiate de haita sa;
 • să stabilească locul unde se va vâna, direcţia în care se va deplasa haita (membrii grupei
îşi urmează conducătorul în direcţia pe care acesta a ales-o).
În momentul în care se introduce un cîine într-o familie umană, acesta o va privi ca pe mica lui
haită. De aceea, prin prisma celor menţionate înainte, este extrem de important ca puiul să-şi
cunoască poziţia ierarhică în grupă. Acest lucru va asigura echilibrul nervos atât al puiului, cât şi
al familiei dvs şi va determina adaptabilitatea câinelui la un program de dresaj.
Câinele trebuie să se afle pe ultima poziţie ierarhică într-o familie, atfel se pot naşte unele devieri
de comportament, foarte greu, dacă nu chiar imposibil de remediat, dintre care amintesc doar
agresivitaea faţă de membrii familiei poziţionaţi inferior câinelui. De aceea este extrem de
important ca toţi membrii familiei să respecte unele reguli ce trebuiesc aplicate cu fermitate, dar
păstrând o atitudine plăcută.
Câinele va încerca în permanenţă să găsească o fisură în ierarhie şi o va face cu subtilitate. El va
încerca să câştige teren prin drăgălăşenii, nesubordonări motivate, iar atunci când va obţine
poziţia dorită, va dezvolta probleme de comportament ce se vor agrava odată cu vârsta.
Din punct de vedere al educaţiei, o relaţie de tip dominant-subordonat
este indispensabilă oricărui program de dresaj, indiferent de metoda folosită.
Odată ce relaţia dintre om şi câine este clarificată, din prisma căţelului, orice temă, respectiv
comandă, din programul de dresaj este extrem de uşor de realizat.
Trebuie să menţionez că perioadele critice în viaţa unui căţel din punct de vedere al stabilirii
locului în grupă sunt între 12-16 săptămâni, precum şi între 1-4 ani. Aceste perioade nu pot fi
generalizate deoarece există cazuri particulare, de exemplu, căţei cu un alt ritm de dezvoltare
psihică.
Pornind de la cele scrise mai sus, precum şi particularizând la nivelul relaţiei dintre căţea-pui,
mascul- mascul, s-a elaborat un set de exerciţii-reguli menit să ajute stăpânul în dominarea şi
obţinerea statutului de conducător al câinelui său.
Atrag atenţia, în mod expres, asupra faptului, că nici un câine, indiferent de situaţie, nu trebuie
lovit de către stăpânul lui, deoarece acest lucru conduce la defecte de comportament ce nu vor
mai putea fi remediate, nemaivorbind de implicaţia morală a unui asemenea gest.
EXERCIŢII-REGULI DE SUBORDONARE
 • trebuie respectate de către toţi membrii familiei;
 • se respectă în fiecare situaţie fără excepţie;
 • se respectă toată viaţa câinelui;
1. CÂINELE NU INTRĂ ŞI NU IESE ÎNAINTEA CONDUCĂTORULUI DIN CASĂ (MAŞINĂ,
BLOC, LIFT)
Într-un grup de câini, masculul (femela) conducător va intra şi va ieşi întotdeauna primul dintr-
un spaţiu îngust. Orice încercare din partea unui alt membru al grupului de a o lua înaintea
acestuia va fi sancţionată. Deasemenea, dacă se lasă doi masculi dominanţi într-o incintă şi se va
deschide o uşă, aceştia se vor lupta pentru dreptul de a ieşi primul, în cazul în care drumurile
spre uşă li se vor intersecta.
DESCRIERE: câinele aşteaptă să-l cheme conducătorul.
CORECŢIE:- se prinde în uşă:
- i se prinde capul între tocul uşii şi picior;
- se smuceşte lesa.
2. NU SE PERMITE CÂINELUI SĂ SARĂ PE MEMBRII FAMILIEI
Această regulă derivă din relaţia căţea-pui, pui-mascul. Reacţia puilor de a se ridica pe picioarele
din spate pentru a-şi atinge mama este una de subordonare prin care aceştia obţin atât atenţia
căţelei, cât şi, în unele cazuri, regurgitarea hranei. Acest comportament va fi tolerat atât de
mamă, cât şi de ceilalţi câini până la o anumită vârstă a puilor, de aici încolo orice tentativă de a
se ridica deasupra altui câine va fi sancţionată.
În cadrul relaţiei om-câine, acest obicei nu este de regulă oprit la vârsta potrivită, ci chiar
încurajat. Astfel are loc transformarea unui comportament de subordonare în unul de dominare.
Ideal este ca de mic, puiului să nu i se acorde recompense de nici un fel atunci când sare pe
stăpân. La revederea stăpânului, puiul are tendinţa normal genetică de a se ridica pe picioarele
din spate, acest lucru fiind de obicei încurajat de mângâierile pe care le primeşte în această
poziţie. Recomandat este să se preia controlul asupra capului căţelului, iar toate mângâierile să
se acorde în poziţia de “şezi”.
DESCRIERE:câinele trebuie să-şi manifeste bucuria cu picioarele pe sol
CORECŢIE: -se ridică genunchiul sus;
-se pune mâna pe capul căţelului.
3. NU SE PERMITE CÂINELUI SĂ TRAGĂ ÎN LESĂ (OMUL PLIMBĂ CÂINELE ŞI NU
INVERS)
Derivă din faptul că masculul (femela) dominant va alege întotdeauna direcţia de mers, terenul
de vânătoare şi va da semnalul de pornire.
Nici atunci când vrea să-şi facă nevoile. In acest caz se va da o comndă ca “şezi”, după
executare se dă comanda “liber”, odată cu lungirea lesei.
De asemenea, este foarte important să nu i se permită câinelui (în special masculilor) să urineze
cantităţi mici pe diverse obiecte, de pe o suprafaţă mare. În caz contrar, câinele va simţi nevoia
să-şi apre teritoriul marcat şi se va declanşa agresivitatea dominantă faţă de ceilalţi câini şi chiar
oameni care se află pe teritoriul lui.
DESCRIERE:câinele odată pus în lesă trebuie să meargă la pas, fără nici o abatere, până la o
comandă dată.
CORECŢIE:- schimbări repetate de direcţie;
- oprire din mers;
- smucitură puternică în lesă.
4. NU SE ÎMPARTE MÂNCAREA CU CÂINELE
Numai un câine inferior în grupă va ceda mâncare sau resturile unui alt câine (niciodată unuia
care ocupă un loc mai jos). Masculul dominant este acela care se hrăneşte primul.
DESCRIERE: câinele nu trebuie să primească nimic atunci când mănâncă oamenii.
5. TOATE JOCURILE INIŢIATE DE CONDUCĂTOR TREBUIE CÂŞTIGATE (OPRITE) DE
ACESTA
Este dreptul câinelui dominant să câştige toate jocurile, iar el îşi va apăra acest privilegiu.
DESCRIERE: dacă se porneşte un joc în care stăpânul trage de un capăt al unui obiect (băţ,
cârpă) şi căţelul de celălalt capăt, jocul se câştigă de către conducător în cazul în care acesta
obţine posesia asupra obiectului, iar câinele acceptă acest lucru.
6. NU SE MÂNGÂIE CÂINELE MAI MULT DE TREI SECUNDE ŞI NICIODATĂ LA CEREREA
LUI
Câinele dominant are dreptul de a ignora atenţia membrilor grupului. Orice insistenţă din partea
acestora va fi sancţionată.
DESCRIERE: când căţelul vine spre dvs cerşind mângâiere, ridicati-vă şi părăsiţi locul. Evitaţi
situaţiile în care câinele vine şi se cuibăreşte lângă dvs atingându-vă, gest care nu este altceva
decât un fel de “autorecompensare”.
7. NU I SE PERMITE SĂ SE SUIE PRIMUL PE CANAPEA SAU ÎN PAT, IDEAL AR FI SĂ NU I
SE PERMITĂ DELOC ACEST LUCRU
Orice câine îşi apără locul de odihnă de un câine inferior lui şi nu îl va ceda decât unuia superior.
8. NU I SE PERMITE SĂ MUŞTE ÎN JOACĂ MEMBRII FAMILIEI
Acest tip de joc este în final sancţionat de către masculul dominant.
CORECŢIE: comandă de interdicţie rostită pe ton sever.
9. NU I SE PERMITE CĂŢELULUI SĂ “COŢĂIE” (MIMAREA MONTEI) NICIUN MEMBRU AL
FAMILIEI
Orice crescător sau cunoscător al câinilor a avut ocazia de a observa un mascul care încearcă să
mimeze monta asupra unui alt mascul. Acest lucru face parte dintr-un adevărat ritual de
dominare-subordonare. Pe scurt, dacă un mascul acceptă un alt mascul să se urce pe el,
înseamnă că îl acceptă ca dominant. În caz contrar se va declanşa lupta.
!!Acest comportament se întâlneşte frecvent în perioada de pubrtate a câinilor (6-12 luni),dar nu
trebuie să dureze mai mult de o lună. În caz contrar, este vorba de o dereglare ierarhică în
familie şi trebuie intervenit imediat.
CORECŢIE-comandă de interdicţie;
- aplicarea clară şi nealeatoare a exerciţiilor de mai sus.
10. NU I SE REPETĂ O COMANDĂ MAI MULT DE DOUĂ ORI
Această regulă ţine strict de relaţia om-câine şi de metoda de dresaj folosită.
DESCRIERE:dacă nu execută la a 2-a comandă se aplică corecţia specificată.
După cel puţin o lună de la aplicarea stictă a acestor exerciţii de subordonare se poate trece la
exerciţiile de dominare.
EXERCIŢII DE DOMINARE
1. DE MAX. 2 ORI PE LUNĂ SE RIDICĂ CASTRONUL CÂINELUI IMEDIAT CE A ÎNCEPUT
SĂ MĂNÂNCE. SE DĂ O COMANDĂ (ŞEZI), DUPĂ EXECUTAREA CĂREIA I SE DĂ
CASTRONUL.
Aşa cum spuneam, dacă un câine va ceda mâncarea altuia, înseamnă că îl recunoaşte drept
conducător.
DESCRIERE: câinele trebuie să accepte liniştit să i se ia castronul.
CORECŢIE: respectarea strictă a exerciţiilor de subordonare, după un timp se reia exerciţiul 1.
2. SE PUN MÂINILE SUB PIEPTUL CÂINELUI ŞI SE RIDICĂ UŞOR, ÎN AŞA FEL ÎNCÂT SĂ
STEA DOAR PE PICIOARELE DIN SPATE.
Este vorba de a obişnui câinele cu manevrarea de către dresor, precum şi de a accepta
dominarea de către acesta. Câinele neavând control asupra mişcărilor sale poate nega
autoritatea stăpânului.
DESCRIERE: câinele trebbuie să stea liniştit timp de 30 de secunde în această poziţie.
CORECŢIE: REPETAREA EXERCIŢIILOR DE SUBORDONARE.
3. SE APUCĂ CÂINELE DE CEAFĂ, FERM, SE SCUTURĂ DE 3 ORI, DUPĂ CARE SE
MENŢINE PRIZA TIMP DE 30 DE SECUNDE
Este modul în care căţeaua îşi admonestează puii, precum şi modul în care începe şi se sfârşeşte
lupta între doi masculi.
!! A se executa de către o persoană avansată la exerciţiile de dominare 1-2.
4. SE APUCĂ CU O MÂNĂ PICIORUL DIN FAŢĂ ŞI CU CEALALTĂ PICIORUL DIN SPATE
(DE PE PARTEA DINSPRE CONDUCĂTOR) ŞI SE CULCĂ CÂINELE PE O PARTE, DUPĂ
CARE SE EXECUTĂ O PRESIUNE MEDIE (MARE DACĂ CÂINELE SE AGITĂ) ÎN ZONA
GÂTULUI. NU SE ELIBEREAZĂ PÂNĂ CÂND NU SE LINIŞTEŞTE.
Este felul în care un cîine se recunoaşte învins. Acest coportament se poate observa la întâlnirea
unui pui cu un câine matur, precum şi la sfârşitul unei lupte între doi rivali.
DESCRIERE: se observă dacă la slăbirea prizei are tendinţa de a sări în sus. În acest caz se
măreşte priza. Se repetă până când la slăbirea prizei, câinele rămâne cel puţin 2 secunde în
această poziţie.
!! A se executa de o persoană avansată la exerciţiile de subordonare şi exerciţiile de dominare 1-
2-3.
Ţin să subliniez faptul că aceste reguli se adresează în special unui câine care a beneficiat de
exerciţii de menţinere a atenţiei, de exerciţii de motivare, de socializare în traffic urban, precum
şi de socializarea canină. În caz contrar, se poate lucra paralel la aceste probleme.
Experienţa m-a pus în situaţii în care am auzit remarci de genul “ Vai de mine!? Dar ce înseamnă
atâta militărie?”, “Cum pot să-i fac câinelui meu aşa ceva?!”. La prima vedere pare complicat şi
greu de realizat acest program. Dar odată intrat în rutină vă asigur că puiul se va adapta şi totul
se va schimba radical. Aplicat la vârsta potrivită (6-18 luni- pentru câini mai în vârstă consultaţi
un specialist), nu numai că nu va stresa câinele, ci chiar îi va influenţa în mod pozitv dezvoltarea
psihică.
Rezultatele neaplicării acestor reguli diferă de la câine la câine, în funcţie de tipul
comportamental, şi pot evolua de la simple neexecutări ale unor comenzi până la agresivitatea
dominantă faţă de membrii familiei.
Odată ce căţelul dvs îşi va cunoaşte clar poziţia de subordonat în cadrul familiei, se va realiza
echilibrul psihic de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă.

Orice relaţie om – animal este şi un parteneriat. Pentru a reuşi ceea ce şi-au propus, ambii
trebuie să contribuie, atâta doar că, dvs. fiind partenerul principal, aveţi 90% din
responsabilitate. În cea mai mare măsură, câinele va deveni ceea ce faceţi dvs. din el. Trebuie să
existe respect şi încredere reciproce. Nu-l plictisiţi, nu-l cicăliţi. Nu-l obosiţi când el nu se simte în
cea mai bună formă. Nu-i violaţi intimitatea şi timpul liber. Apăreţi cât mai „atrăgător” posibil în
faţa lui. Fiţi sigur că el este încântat când îi acordaţi atenţie şi că este nerăbdător să vă atragă
atenţia. Câinele a acceptat să-şi părăsească haita pentru a fi împreună cu omul, iar cea mai mare
ambiţie a sa este să fie iubit şi apreciat de stăpânul său.
Pentru a începe dresajul, aveţi nevoie de un minimum de echipament: zgardă şi lesă.
Zgarda trebuie să fie din lanţ metalic, bine sudat, cu zalele alungite şi inele la ambele capete.
Lungime zgărzii şi grosimea zalelor trebuie să fie adaptate la mărimea câinelui. Trebuie avut grijă
ca inelul prin care trece lanţul să fie sub gâtul câinelui, iar celălalt inel, de care se prinde lesa, să
fie pe partea stăpânului. Altfel, în loc să stea lejer şi numai în caz de nevoie să se strângă, lesa
va rămâne tot timpul într-o poziţie strangulantă. Pentru a înţelege mai bine, puneţi zgarda în
jurul mâini stângi, strângeţi-o şi imediat lăsaţi-o relaxat. Dacă zgarda rămâne strânsă pe mână,
înseamnă că pe gâtul câinelui trebuie pusă invers, dacă nu, atunci înseamnă că este în poziţia
corectă în care trebuie pusă.
Zgărzile din piele sunt indicate pentru pui, atunci când se face acomodarea cu acest accesoriu.
Orice alt tip de zgardă (cu ţepi, din sârmă îndoită, etc.) sunt total contraindicate
Lesa trebuie să fie suficient de lungă, aprox. 180 cm. Poate fi simplă sau dublă (cu carabiniere la
ambele capete). Cel mai bun material este pielea, dar se poate folosi şi chingă (mai ieftină, dar
poate deveni incomodă la temperaturi ambientale extreme). Carabiniera cea mai bună este,
după părerea mea, cea „cleşte” (presiunea este preluată de partea cea mai puternică a ei), dar
trebuie avut în vedere că, pentru începători, este destul de riscantă, deoarece se desface la o
uşoară strângere. În acest caz, câinele se poate elibera în cele mai neplăcute sau riscante
momente. Aşa că, pentru începători, recomand o carabinieră clasică, întâlnită la majoritatea
modelelor de lesă (vezi fig.)
Pentru cei care sunt târâţi pe stradă de către câinii lor, trebuie precizat că principala funcţie a
lesei este cea de comunicare. Cu timpul vor învăţa că prin mici smucituri sau vibraţii aparent
identice, câinele poate fi domolit, sau aţâţat, pus în poziţia şezi, culcat, sau în picioare etc.
Dar pentru aceasta, lesa nu trebuie să stea întinsă. Întotdeauna trebuie să formeze o curbă pe
porţiunea dintre mână şi zgardă. Lesa întinsă invită câinele să tragă şi se reduce la rolul de
limitator al distanţei dintre om şi câine. Lesa relaxată (curbată) permite comunicarea. Pentru a
pune un câine la picior (umărul câinelui în dreptul genunchiului conductorului) nu trebuie smucit
cu forţă. Veţi vedea că mici smucituri uşoare sunt suficiente pentru a-l aduce în poziţia corectă.
Cu o lesă întinsă este imposibil să aplicăm aceste mici smucituri.
Majoritatea celor care sunt la primul câine cumpără lese din lanţ metalic. Chestie de gust şi lipsă
de experienţă. Dacă sunteţi un tip răzbunător, dăruiţi-o duşmanului dvs. Pe lângă faptul că este
prea grea (lesa trebuie să fie cât mai uşoară) şi incomodă, atât pentru dvs., cât şi pentru câine,
vă poate chiar răni mâna.
În prima parte a dresajului lesa trebuie ţinută în mâna dreaptă. Ea trebuie să treacă prin faţa
noastră. Mâna stângă este folosită pentru a pune câinele în poziţie, pentru corectări şi încurajări.
Mai târziu, după ce a învăţat mersul la picior şi poziţiile statice (şezi, culcat şi în picioare), este
indicat ca lesa să se ţină în mâna stângă. Va fi mult mai comod pentru exerciţiile ulterioare mai
complexe (ex. trimiterea înainte, trimiterea în scotocire, etc.) sau pentru alură – în timpul
mersului la picior, capul câinelui trebuie să fie îndreptat spre dreapta, cu privirea la stăpân
(conductor). Mai mult, toate regulamentele de lucru specifică; „în timpul examinării câinelui, lesa
trebuie ţinută în mâna stângă”.
Înainte de a începe dresajul propriu-zis, trebuie specificat faptul că recompensele alimentare
trebuie să fie apetisante, suficient de mici şi moi ca să fie înghiţite fără să le mestece. Dacă nu
sunt suficient de mici, coechipierul nostru se va opri pentru a le mesteca, lucru total nedorit în
timpul unui antrenament.
Florian Irimia – www.ciobanescgerman.com
Coprofagia, înghiţirea de excremente
Articol scris de hemu-ha

Coprofagia este obiceiul de a ingera materii fecale (nu apare doar la câini). La unele animale,
coprofagia e un proces normal de hrănire. Spre exemplu, şobolanii nu pot folosi din prima toate
substanţele nutritive din ceea ce înghit, aşa că îşi înghit materiile fecale pentru a folosi cât mai
mult dintre ele. Flora intestinală pare, de asemenea, că beneficiază de acest fapt. Lupii uneori
mănâncă excremente când nu le ajunge mâncarea.
Câinii de orice vârstă pot face asta, dar puii sunt de departe majoritari, în special cei între 4 şi 9
luni, cu cei mai mulţi renunţând la obicei cu vârsta.
Vom discuta despre două situaţii relativ diferite, cea în care câinele îşi mănâncă propriile
excremente şi cea în care mănâncă excrementele altor animale.
Deşi existe mai multe metode de a combate această problemă cu succes, nu există una singură
care să dea roade cu toţi câinii, cu toate că, aşa cum am precizat, cei mai mulţi renunţă la
comportament odată cu maturizarea.

Riscuri asociate cu coprofagia

Dacă îşi mănâncă propriile fecale, riscurile de îmbolnăvire sunt reduse, dar dacă mănâncă
excrementele altor animale, câinele se poate infesta cu paraziţi sau chiar îmbolnăvi de boli grave
(parvoviroză). În plus, după cum puteţi citi mai jos, coprofagia poate să apară ca urmare a unor
boli.

Un alt risc la care căţelul e supus este să fie abandonat. Mulţi oameni consideră obiceiul ca fiind de
netolerat şi alungă câinele din casă. Nu ar trebui să judecăm câinele după propriile noastre reguli
şi sisteme morale, ci după ale lui, iar ingerarea de excremente nu doar că este acceptabil pentru
acesta, în cazul femelei cu pui este o adaptare necesară supravieţuirii (vezi mai jos), sau poate fi
cauzată de o boală, sau poate ascunde probleme de comportament.

Motive
În speranţa că, ştiind motivele pentru care câinii consumă materii fecale, vom fi mai toleranţi şi
vom încerca să rezolvăm problema, nu să alungăm căţelul, am notat mai jos câteva motive care
pot determina apariţia coprofagiei. Trebuie spus că unele dintre motive nu se aplică tuturor
câinilor, de exemplu punctul 9.
1. Instinct matern
Poate singura situaţie în care câinele chiar are motiv întemeiat să consume materie fecală este cea
în care femela are pui. Pentru a-i ţine pe aceştia ascunşi de prădători şi, prin urmare, pentru a le
masca mirosul, lupoaica (şi, prin urmare, căţelele noastre) ingerează excrementele lor şi păstrează
cuibul curat. În cazul în care instinctul este foarte puternic, femela poate începe să înghită fecale
chiar înainte de a naşte puii sau chiar când intră în călduri.
Mai mult, este posibil ca, având o mamă grijulie, puii să înceapă şi ei să ingereze fecale.
2. Probleme medicale
Pot exista motive medicale pentru ingerarea de excremente (ca infestarea cu paraziţi sau
insuficienţă pancreatică), vorbiţi cu medicul veterinar. Deşi motivul acesta e relativ rar întâlnit, l-
am situat pe locul 2 pentru că de aici trebuie început, cu un control medical amănunţit.
3. Dietă incompletă
Fecalele conţin şi hrană nedigerată sau parţial digerată, iar câinele care nu primeşte o masă
suficient de bună, poate fi atras de acestea. Nu contează dacă daţi deja câinelui mâncare de
calitate, e posibil ca acesta să nu asimileze suficient de bine.
Lipsa vitaminelor B e una citată des în astfel de cazuri, ca şi lipsa altor complexe de vitamine. Cu
toate acestea, există câini cu deficienţe care nu sunt coprofagi.
4. Curiozitate
Cauza principală pentru care puii mănâncă excremente prima oară este curiozitatea. Evident,
cauza există doar prima oară, motivele pentru care o face din nou sunt altele.
5. Atrage atenţia
În cazul câinilor care persistă în acest comportament, motivul poate fi atragerea atenţiei
stăpânilor. Câinele a învăţat că, dacă mănâncă fecale, veniţi la el, fugiţi după el, îl certaţi, etc., cu
alte cuvinte, îi acordaţi atenţie, chiar dacă e doar ceartă, iar el vrea această atenţie.
6. Plictiseală
Câinii se pot plictisi repede dacă nu le dăm atenţie (vezi şi punctul 7) şi pot începe să-şi ocupe
singuri timpul cu diverse activităţi, printre care şi ingerarea de excremente. Împreună cu atragerea
atenţiei stăpânilor, comportamentul poate deveni obişnuinţă.
7. Stres - închis sau certat
Câinii ţinuţi mult timp închişi în padoc, beci, etc. pot începe să-şi mănânce excrementele din cauza
stresului, în legătură şi cu motivele 5, 6 şi 8. Câinii crescuţi alături de oameni, în casă, au o rată
mai mică de apariţie a coprofagiei.
Similar, câinii certaţi că au făcut în casă uneori încep să-şi înghită excrementele.
8. Igienă necorespunzătoare
Dacă materiile fecale nu sunt înlăturate la timp din spaţiul în care trăieşte puiul mic, cresc şansele
ca acesta să le ingereze.
9. Control deficitar al impulsurilor
Deşi nu e un motiv în sine, lipsa controlului impulsurilor poate face căţelul susceptibil la celelalte
motive enunţate mai sus.
10. Deficienţă de enzime digestive
Din cauză că mănâncă relativ diferit faţă de ceea ce le cere organismul, unii câini pot resimţi lipsa
enzimelor digestive necesare procesării acestor alimente şi le pot câuta în altă parte, inclusiv în
excremente.
Trebuie spus însă că legătura dintre deficienţa de enzime şi coprofagie nu e clară, există încă
întrebări.

Program
1. Prevenire: Dacă prindeţi puiul încercând să ingereze materii fecale, atrageţi-i atenţia şi luaţi-l de
acolo înainte să ajungă să o facă, recompensându-l când vine spre dv. Nu-l lăsaţi să mănânce,
pentru că poate deveni un obicei. Nu-l certaţi, pentru că îl puteţi învăţa opusul. Dacă nu reuşiţi să-i
atrageţi atenţia, luaţi-l fizic de acolo, urmând pasul 2.
Păstraţi curăţenia în padoc şi în curte, strângeţi excrementele imediat, ca să nu aibă ocazia să le
mănânce.
2. Prima scăpare: Dacă îl prindeţi înghiţind fecale, nu ţipaţi la el, nu-l certaţi, nu încercaţi să-l
chemaţi (decât dacă ştiţi că va veni sigur), încercaţi doar să-l luaţi de acolo cât de repede posibil,
dar fără să daţi impresia că sunteţi enervaţi sau scârbiţi.
3. Pregătire: Dacă a înghiţit deja materii fecale de mai multe ori, trebuie stabilit în ce zone
mănâncă excrementele şi tipul de excremente preferat (proprii, ale altor câini, ale pisicii, ale
cailor/vacilor), ce anume s-a încercat deja şi cum a reacţionat câinele, ca să ştiţi în ce zone aveţi
de lucrat.
4. Vet: Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi e să cereţi un consult medical amănunţit. Chiar dacă
aveţi un căţel sănătos, trebuie să spuneţi veterinarului tot ce aveţi de gând să daţi câinelui să
mănânce (vezi mai jos), în încercarea de a-l dezobişnui. Este posibil ca medicul veterinar să nu vă
recomande un anumit program.
5. Joacă: Asiguraţi-vă că oferiţi un nivel suficient de ridicat activitate câinelui (nu doar alergare în
curte sau plimbări, ci interacţiune cu voi, jocuri, comenzi, etc.), nu-l ţineţi prea mult timp închis în
cuşcă sau în padoc, căutaţi să vedeţi dacă nu e stresat de ceva din mediu, etc. Pentru asta, puteţi
citi articolul central de pe acest site, Metoda: Dresajul prin joacă.
Pasul acesta nu trebuie tratat superficial, niciun program nu va funcţiona dacă nu oferiţi câinelui
joacă suficientă.
6. Dresaj: În cazul în care aveţi un câine care se abţine foarte greu de la ceva ce vrea, începeţi şi
un curs de dresaj care să pună accent pe partea de aşteptare şi care să vă ajute să creşteţi
încrederea câinelui în dv (deci fără metode dure).
7. Carantină: Programul începe cu o perioadă de minim două săptămâni în care trebuie să
supravegheaţi foarte atent câinele şi să nu-i permiteţi să mai consume excremente, are nevoie de
această perioadă în care să nu fi mâncat deloc, ca să-l ajute să renunţe la obicei; dacă mănâncă
excremente, trebuie început din nou întreg programul. Ţineţi câinele mereu în lesă când e afară
(inclusiv în curte, alături de voi) şi strângeţi imediat după el în curte sau padoc ca să nu fie tentat.
Încercaţi să-l lăsaţi liber doar în ţarcurile în care nu există multe excremente şi doar dacă puteţi
investiga terenul înainte şi aduna tot ce e de adunat. Repet, dacă a înghiţit fecale, trebuie pornit
de la început.
8. Reabilitare: În aceste două săptămâni, dacă arată interes pentru excremente, atrageţi-i atenţia
cumva (chemându-l pe nume, cu o jucărie care scoate sunete, etc.) şi recompensaţi-l când se uită
spre dv. Dacă nu reuşiţi să-i atrageţi atenţia, spuneţi-i „lasă” (sau o comandă similară) şi
corectaţi-l scurt cu lesa sau luaţi-l de acolo (cum spuneam, trebuie să poarte lesă mai mereu cât e
afară). Şi în acest caz, imediat cum se uită spre dv, recompensaţi-l. Recompensa e bine să fie
mâncare, dar poate fi şi o jucărie sau joacă.
9. Dietă: În această perioadă de minim două săptămâni, schimbaţi-i dieta, atât în ceea ce priveşte
programul ( e de preferat să aibă mese mai dese), cât şi cantitatea şi calitatea hranei. În cele ce
urmează, am să notez câteva suplimente (şi nu numai) pe care le puteţi încerca şi care se pare că
fac fecalele proprii să nu mai tenteze câinele în aceeaşi măsură (excrementele altor animale rămân
interesante). În plus, unele pot ajuta câinii care mănâncă materiile fecale ale altor animale din
cauză că nu asimilează bine hrana. Trebuie precizat însă că nu există studii controlate care să
arate că vreuna dintre sugestiile de mai jos funcţionează mereu.
Consultaţi medicul veterinar însă înainte de a le pune în practică, unele suplimente pot face rău
dacă sunt în exces. Nu trebuie încercate toate deodată, rugaţi şi medicul veterinar să vă ajute să
alegeţi dintre acestea pe cele care au şanse mai mari să meargă.

• hrană mai bogată în proteine şi mai săracă în grăsimi;

• adăugaţi suplimente de vitamine ce conţin şi vitaminele B (sau daţi-i orez);
• suplimentaţi mesele cu carne de muşchi sau organe (inimă sau ficat), dacă se poate crudă, cel
puţin temporar;
• ficatul în special e bun ca supliment, deoarece conţine fier şi acesta pare să facă propriile fecalele
mai puţin atractive;
• alimentele bogate în fibră, de exemplu morcov fiert, fasole verde, broccoli, pot modifică textura
şi mirosul fecalelor proprii;
• mâncarea ce conţine şi sulf pare să dea fecalelor un miros/gust mai puţin interesant, de exemplu
varza;
• adăugaţi ulei de peşte în hrană, de două ori pe zi, propriile excremente uneori nu mai sunt la fel
de atractive;
• adăugaţi suc de ananas, din acelaşi motiv;
• adăugaţi mentă, din acelaşi motiv;
• adăugaţi produsul nutritiv Prozyme, pe bază de enzime, pentru deficienţe de enzime digestive.

Dacă urmaţi paşii expuşi aici,problema ar trebui să dispară după un timp. Dacă totuşi persistă,
deşi aţi făcut totul corect, aveţi nevoie de un dresor care să evalueze situaţia, metodele care
rămân când cele de sus nu au mers vin cu riscuri şi nu ar trebui aplicate decât de un profesionist.
Zgarda electronică ar trebui folosită doar după ce toate celelalte metode au dat greş şi doar cu
ajutorul unui dresor.
Dresajul prin joacă
Articol scris de hemu-ha

S-au scris multe cărţi despre acest subiect (unele sunt trecute la bibliografie), atât în ceea ce
priveşte importanţa jocurilor între oameni, cât şi între alte specii şi între oameni şi animale.
Articolul îşi propune să atingă fugar aceste subiecte şi să lămurească de ce dresajul prin joacă e
folositor şi cum anume trebuie aplicată această metodă.

Problemele încep chiar de la definiţia noţiunii de joacă şi continuă cu idei eronate despre ce
înseamnă, cum ar trebui să se desfăşoare şi ce efecte are joaca alături de câine. Mulţi o consideră
fără valoare în dresaj sau chiar dăunătoare, pretinzând că ar submina autoritatea stăpânului în
faţa patrupedului, alţii cred că anumite jocuri pot înrăi câinele, iar alţii nu fac diferenţa între
agresivitate şi joacă. Din fericire, în ultimul timp au început să apară tot mai mulţi oameni, unii
recunoscuţi la nivel internaţional, care înţeleg si folosesc puterea jocurilor în dresaj.

Importanţa

Pentru început, trebuie spus că joaca nu e doar o distracţie de moment, ci are beneficii reale şi
pare să fi avut un rol important în stabilirea mamiferelor ca specie dominantă pe Pământ.

• La nivel de specii, diferenţele la nivelul sistemului limbic (responsabil, printre altele, cu

elaborarea comportamentelor şi emoţiilor) dintre mamifere şi reptile (care le-au permis primelor să
domine Pământul în ultimele 40 de milioane de ani) sunt: comportamentele specific materne,
vocalizările când apar pericole şi joaca. (Lindsay)
Joaca a jucat deci un rol esenţial în succesul mamiferelor şi implicit al nostru.

• La nivel de individ, joaca este o componentă vitală pentru supravieţuirea mamiferelor, inclusiv a
omului. Joaca ajută animalul în două privinţe majore (primele enunţate mai jos) şi este folositoare
din alte câteva motive.

 Fizic

Îl ajută să-şi dezvolte şi coordoneze musculatura şi mişcările necesare supravieţuirii (ca vânător
sau vânat) şi-l învaţă care este propria lui forţă în funcţie de răspunsul dat de partenerul de joacă.

Prin joacă, animalul (vânat sau vânător) se pregăteşte pentru ce va face la maturitate: vânătorul
învaţă moduri de a-şi urmări, hăitui, ataca, surprinde în ambuscadă şi muşca/omorî prada, iar
vânatul învaţă moduri de a scăpa cu viaţa când e atacat, fugind şi căutând siguranţa turmei sau
chiar înfruntându-şi atacatorii, fără riscurile asociate cu aceste manevre într-o situaţie reală. Se
vede imediat că strategiile folosite de animal când se joacă cu alţi pui sau cu adulţii sunt tocmai
cele pe care le va folosi la maturitate, fie pentru a prinde prada, fie pentru a fugi de prădător.
Caprele sălbatice preferă să se joace pe stânci abrupte şi terenuri periculoase chiar când au la
dispoziţie porţiuni de teren plat, probabil pentru a simula cât mai bine situaţiile reale viitoare şi
pentru a-şi dezvolta abilităţile de a depăşi aceste obstacole.

„Cea mai importantă funcţie a socializării căţelului este dezvoltarea unui repertoriu de
comportamente competitive în joacă. Jocurile agresive sunt compuse din înfruntări (fără răniri şi
retrageri), ameninţări şi împăcări specifice rasei, prin care câinii învaţă să se controleze, să ajungă
la compromisuri sau să ţină cont de adversar fără agresivitate. Prin astfel de interacţiuni, puii
învaţă că o competiţie nu duce neapărat la un conflict agresiv“. (Lindsay)

„Nu putem spune că animalele se joacă pentru că sunt mici şi jucăuşe, ci mai degrabă că au o
perioadă cât sunt mici tocmai pentru a se juca; doar astfel pot suplini insuficienta moştenire
genetică cu experienţe individuale legate de cerinţele vieţii.” (Groos 1898)
  Social

Îi dezvoltă aptitudinile sociale necesare traiului în familie.

Joaca este modul ideal de a interacţiona cu membrii familiei şi de a dezvolta legături puternice cu
aceştia, iar abilitatea animalelor de a o practica poate întrema sau distruge o familie. Animalele
care nu s-au jucat cu semeni ai rasei lor cât erau mici pot interpreta greşit acţiunile unui partener
de joacă pentru că nu le cunosc, se pot speria şi pot ataca. Acest lucru este foarte bine ştiut şi
atent urmărit de către oamenii din grădinile zoologice care încearcă să formeze forţat o familie cu
un mascul şi o femelă care nu se cunosc; lipsa capacităţii de a se juca a unuia dintre ei scade
drastic şansele ca cei doi să se înţeleagă (lupul şi câinele sunt mult mai sociabili ca alţii,
problemele serioase apar între animalele preponderent solitare, ca majoritatea felinelor, urşii, etc.,
existând riscul real ca o eventuală luptă între cei doi să fie fatală).

„Deoarece nevoia de joacă e un instinct neurologic, o motivare emoţională insistentă, tendinţele

jucăuşe devin excesive în animalele private de jocuri”. (Panksepp et al. 1984)

Prin urmare, căţeii pe care îi vedeţi în parc şi care nu ştiu cum să se joace, ale căror încercări
disperate de a se juca duc la certuri şi care eşuează să interpreteze corect semnalele date de
partenerul de joacă, au ajuns astfel pentru că nu au avut parte de jocuri cât erau mici, nu
neapărat pentru că jocurile i-ar fi „stricat” (deşi, aşa cum vom vedea mai jos, este şi asta o
posibilitate dacă se procedează incorect).

 Controlul impulsurilor

Pe lângă cele două componente, joaca are şi alte urmări benefice creşterii unui animal (câine).

• Joaca îmbunătăţeşte memoria şi ajută la dezvoltarea scoarţei cerebrale. (Diamond et al. 1964;
Greenough şi Black 1992)
• Joaca şi explorarea determină secreţia de BDNF (brain derived neurotrophic factor), o substanţă
esenţială pentru creşterea neuronilor. (Gordon et al. 2003; Huber et al. 2007)
• Joaca ajută la creşterea şi longevitatea legăturilor neuronale dintre centrele de agresivitate din
creier, ca nucleul amigdalian (responsabil cu procesarea emoţiilor), şi centrele de controlare a
impulsurilor situate în lobul frontal. (Potegal şi Einon 1989, Panksepp et al. 2003)

Ca un mic rezumat, joaca ajută la dezvoltarea „intelectuală” a animalului şi îl ajută să-şi controleze
mai bine pornirile instinctive şi emoţiile. Acest aspect este extrem de important în creşterea şi
dresajul (respectiv reabilitarea) unui câine şi este unul dintre motivele centrale pentru care metoda
funcţionează, câinele învaţă să se controleze, rămânând însă într-o stare fericită.

 Dresaj

Un al patrulea mod prin care joaca ajută la dezvoltarea câinelui este dresajul, mai pe larg despre
asta în cele ce urmează.
Ce e şi ce nu e joacă

Mulţi oameni ar spune că nu ştiu să definească joaca, dar ştiu să o recunoască atunci când o văd,
pentru că pare ceva banal, prin care am trecut cu toţii în copilărie. Din păcate, lucrurile nu stau
chiar aşa, cel puţin nu când e vorba despre câini. Mulţi stăpâni interpretează greşit semnalele de
joacă trimise de căţelul lor. Cei mai mulţi văd semne de agresivitate când câinele vrea doar să se
joace, alţii însă cred că animalul vrea să se joace, când de fapt acesta e agresiv.

Dificultatea definirii noţiunii de joacă există chiar şi între specialiştii în etologie.

În cele ce urmează, am preferat să folosesc definiţia dată de Burghardt, exprimată însă în termeni
mult simplificaţi faţă de cei folosiţi de acesta. Burghardt defineşte joaca cu ajutorul a 5 criterii care
trebuie să fie îndeplinite simultan, iar când un criteriu conţine mai multe atribute, unul singur
dintre acestea e suficient.

 Nu ajută în mod direct la supravieţuirea imediată.

 E voluntară, spontană şi plăcută, e un scop în sine.

 Diferă de acţiunile „serioase” prin faptul că e incompletă, exagerată, stângace.

 E repetitivă, dar nu în mod rigid.

 E iniţiată doar când animalul e sănătos şi relaxat.

Având şi aceste noţiuni în minte, voi vorbi puţin despre modul în care se joacă câinii între ei şi cu
oamenii. Preferinţele pentru anumite tipuri de jocuri ţin atât de rasă, cât şi de individ (doar pentru
ca e labrador nu înseamnă că obligatoriu va aporta) şi de partenerul de joacă; acelaşi câine se
poate juca diferit cu diferiţi câini, în funcţie de cât de bine îi cunoaşte, sexul acestora, preferinţele
lor pentru jocuri, etc.

Joaca omului cu câinele

Pare greu de crezut, dar câinele nu se naşte ştiind cum să se joace (şi cum să nu se joace) cu
oamenii. Din multe puncte de vedere, joaca cu noi e mai dificilă decât cea cu semenii lui, noi avem
reguli şi limitări fizice care anulează câteva dintre cele mai frumoase moduri de joacă pe care le
are la dispoziţie (muşcatul şi alergarea alături de noi în viteză). Cu un alt membru al speciei lui,
câinele îşi permite să muşte destul de tare, să ciupească de picioare, să dea cu laba şi cu ghearele,
să fugă alături de acesta la viteză mare. Cu un om, aceste lucruri nu sunt posibile/încurajate;
pielea noastră nu beneficiază de protecţia blănii şi e foarte uşor de perforat de dinţii lui, iar noi nu
avem nici pe departe viteza unui câine, putem alerga relativ lent alături de el. Noi pretindem
câinelui să nu se îndepărteze de noi (pentru că nu-l putem urma), nu ne putem îndepărta noi de el
brusc (aşa cum o poate face un alt câine) şi nu-l putem lăsa să ne muşte.
Aceste aspecte fac dificilă joaca dintre noi şi un câine, acesta nu ştie exact ce să facă şi ce să nu
facă sau poate primeşte mesaje contradictorii din partea stăpânului (vezi mai jos). În plus, omul e
o creatură impozantă, suntem foarte mari din punctul de vedere al unui câine, părem imprevizibili
cu mişcările braţelor mobile şi prin faptul că putem manipula alte obiecte (pietre, maşini).
Mulţi câini care nu învaţă să se joace cu oamenii cât sunt mici au probleme în a învăţa să se joace
mai târziu, pot fi sperioşi sau agresivi. Deşi acest lucru se întâmplă şi dacă nu învaţă să se joace
cu un alt câine, joaca alături de un câine e mult mai uşor de acceptat decât cea alături de un om.
Rezolvarea/evitarea acestor probleme începe de când e mic câinele, trebuie să-l învăţam cum să
se joace cu noi.

Prin natura noastră şi prin intelect însă, putem oferi câinelui jocuri pe care nu le poate pune în
practică în niciun alt mod şi cu nimeni altcineva, de exemplu trasul de „cârpă” sau „jocurile
intelectuale” (vezi mai jos).

Voi analiza câteva dintre jocurile noastre preferate alături de câini.

Dacă observaţi că un anumit tip de joc încurajează câinele dv să vă muşte, să sară, să latre, să
facă altceva ce nu vreţi să facă sau dacă, pur si simplu, nu pare că se distrează, deşi aplicaţi bine
regulile, încetaţi jocul şi găsiţi altceva mai potrivit. Nu forţaţi câinele să se joace, pentru că va
ajunge să nu-i placă deloc jocul respectiv. Din acest motiv, am inclus mai multe jocuri în cele ce
urmează.
Am împărţit jocurile în patru grupe, idee preluată de la Pat Miller:

 joaca fizică;
 jocuri cu obiecte: aport şi trasul de „cârpă”;

 jocuri de alergare: jogging, fuga după jucăria mea, măgăruşul, săriturile;

 jocuri intelectuale: dresajul, de-a v-aţi ascunselea, caută obiectul, ghiceşte mâna, jucării
cu mâncare.

I. Joaca fizică

Descriere:
Cel mai simplu mod de a interacţiona cu un pui este prin joacă fizică: îl trageţi de urechi, bot, labe,
îl înghiontiţi, îl răsturnaţi, îl gâdilaţi, fugiţi de el, etc.

Regulă pentru căţel:

Nu are voie să vă muşte de mâini, picioare sau de haine.

La început pare inofensiv, vă distraţi prea tare şi nu vă vine să opriţi puiul, el însă învaţă că ăsta e
comportament normal, că vă place şi nu va înţelege de ce în viitor îl certaţi când o face.

Reguli pentru om:

 De fiecare dată când căţelul muşcă de mâini, picioare sau haine, spuneţi-i „nu” şi
încetaţi imediat joaca, rămânând nemişcaţi. Nu-l certaţi, nu-i vorbiţi, nu vă eliberaţi mâna
din gura lui, nu faceţi nimic până când lasă. Imediat cum a lăsat, reîncepeţi joaca cu forţe
proaspete.
 Nu fiţi prea duri în joacă, nu întărâtaţi căţelul prea tare trăgându-l rău de urechi sau de
labe, nu-l sâcâiţi când doarme sau când mănâncă.

 Ca să ştiţi dacă exageraţi sau nu cu ceea ce faceţi: întărâtaţi puiul aşa cum o faceţi de
obicei, iar în momentul când e întărâtat la maxim, nu vă feriţi mâna (dacă faceţi asta în
mod normal), ci lăsaţi-l să vă capseze când vă ajunge; dacă o face uşor sau chiar se
opreşte înainte de a vă apuca, sunteţi pe drumul cel bun; dacă însă vă prinde cu forţă, ca
şi cum s-ar răzbuna sau ca şi cum ar fi prins ceva ce îi tot scăpa, înseamnă că aţi exagerat
sau nu l-aţi învăţat bine regula 1.

 Ca pe orice altă regulă, toată familia trebuie s-o respecte, fără excepţii.

Beneficii:

Prin natura fizică a jocului, este foarte bun pentru a crea şi/sau îmbunătăţi legătura stăpânului cu
câinele. Animalul învaţă că se poate exprima relativ liber în preajma acestuia (cu regulile scrise
mai sus) şi începe să aibă încredere în om.

Posibile probleme:

1. Căţelul care e lăsat să muşte cât e mic din motive de genul “uite ce simpatic e !” ajunge să
înţeleagă că ăsta e modul normal de a se juca, muşcându-vă, pentru că vede că vă distraţi şi că-l
încurajaţi să muşte (râdeţi de el şi nu-l corectaţi). Nu realizează însă că, odată cu creşterea lui,
forţa muşcăturii va deveni periculoasă pentru voi şi nu va realiza că e o problemă că sunteţi plini
de tăieturi şi/sau vânătăi, pentru că aşa l-aţi obişnuit de mic. E treaba dv să-l învăţaţi de la început
ce are voie să facă, nu vă aşteptaţi să se prindă singur că la maturitate nu mai e „simpatic” şi că
trebuie să se controleze.
2. Căţelul care e chinuit cât e mic poate ajunge să aibă probleme la maturitate, poate fi rezervat
faţă de oameni sau chiar agresiv. Atenţie în special la copii, deseori ei sunt cei care exagerează,
văd căţelul drept o jucărie interactivă şi trag de el. Nu-i lăsaţi să-l deranjeze când doarme, când
mănâncă sau să se joace dur cu el, pentru că puteţi avea probleme serioase mai târziu.
3. Căţelul căruia i se aplică de la început prea strict regula 1 (mai exact, i se aplică corecţii inutile
de genul alfa roll, lovituri, scuturări de ceafă, etc.) ajunge să vadă în joacă doar o luptă pentru
afirmarea dorinţelor lui (pentru că aşa îl învăţam noi, nu pentru că aşa ar fi el, neapărat), iar pe
noi, cei care încercăm mereu să-l oprim atunci când e fericit.
Cauza celor mai multe probleme de comportament ale câinilor cu care mă confrunt eu e aceasta:
stăpânii sunt prea dornici să se „impună” şi să pedepsească căţelul, când acesta încă nu ştie de ce
e pedepsit şi nu are o legătura suficient de strânsă cu oamenii ca să treacă cu vederea, facilitând
astfel alienarea lui.

II. Jocuri cu obiecte

În această categorie avem două jocuri cunoscute, probabil, de oricine a interacţionat cu un câine.

II.1. Aportul cu minge, disc, etc.

Descriere:

Aruncăm mingea/jucăria, căţelul fuge după ea, o aduce înapoi şi ne-o dă.

Beneficii:

Capacitatea unui câine de a face aport e poate cea mai căutată trăsătură pentru un câine de
muncă, deoarece este extrem de utilă în procesul de dresare. Este atât de apreciată, încât face
parte din exerciţiile obligatorii la anumite concursuri, inclusiv aportul din apă.
Deşi mulţi o consideră o calitate intrinsecă a câinelui, nu este 100% astfel. Categoric câinele
trebuie să aibă „gene bune”, dar calitatea de aportor (sau lipsa ei) are şi o componentă învăţată,
câinele învaţă cum să aporteze şi ce înseamnă asta, chiar dacă o face singur de la prima aruncare.
Chiar şi cei mai buni aportori pot fi “stricaţi” dacă nu ştim ce facem.

În afară de apropierea câinelui de om, aportul (formal sau nu) este extrem de util în consumarea
energiei câinelui şi evitarea problemelor ce apar ca urmare a plictiselii acestuia. E un mod foarte
uşor pentru noi de a pune câinele la mişcare, o putem face stând jos, lovind mingea cu o rachetă
de tenis, etc.

Posibile probleme:

Câinele va fi atras de orice minge vede, indiferent dacă e a lui sau nu. Nu trebuie lăsat să ajungă
să o ia, pentru că aşa va învăţa că se poate juca şi cu mingea altora, iar unii (copii sau alţi câini)
nu vor aprecia asta.

II.2. Trasul de „cârpă” (odgon) (tug of war)

Descriere:

Câinele şi stăpânul trag fiecare de câte un capăt al „cârpei” (jucărie, sfoară, etc.).

Beneficii:

Jocul a avut parte de o reputaţie foarte proastă. Până nu de mult, dresorii recomandau ca acest
joc să nu fie jucat deloc, motivând că ar mări agresivitatea câinelui faţă de stăpân, că l-ar face
„dominant” sau că i-ar forma muşcătura. În ultimii ani însă, jocul a revenit, tot mai mulţi dresori
din toată lumea îl folosesc şi apreciază, în România este încă văzut cu ochi răi de multă lume.
Principalele motive pentru care atât de multă lume nu apreciază deloc jocul sunt credinţa că jocul
dăunează şi faptul că respectivii nu ştiu cum ar trebui să-l joace.
Printre altele, se spune că jocul ar face câinele „dominant”.

Eu sunt un adept fervent al acestui joc şi îl folosesc cu toţi câinii cărora le place (până acum,
niciunul nu m-a refuzat după ce a înţeles regulile şi nu am avut niciun fel de semn de agresivitate
din partea lor după ce au înţeles ce vreau). Sunt de părere că, dacă ar fi folosit aşa cum trebuie,
acest joc ar fi mai popular printre câini şi oameni decât oricare altul.

Este unul dintre puţinele jocuri la care suntem superiori ca parteneri de joacă oricărui câine;
căţelul nostru nu poate obţine la fel de multă satisfacţie jucându-se cu un alt câine, nici chiar dacă
trag amândoi de „cârpă”, noi îi putem oferi schimbări de direcţie şi de intensitate pe care niciun
câine nu le poate reproduce. În plus, putem vedea când un câine nu se simte în largul lui trăgând
şi care sunt cauzele, iar apoi le putem remedia.

Jocul oferă câinelui un mod nonviolent de a-şi satisface una dintre dorinţele lui primare, aceea de a
muşca şi de a trage, pentru a rupe bucăţi din pradă. Faptul că o poate face alături de stăpân şi că
acesta e sursa satisfacţiei lui face ca jocul să crească şi mai mult în ochii câinelui.
Dacă a tras măcar puţin de „cârpă”, câinele va şti să-şi calculeze mişcările mai bine şi nu va rata
ţinta, ceea ce înseamnă că nu va apuca de mână dacă vrea doar jucăria. Sigur, acest aspect poate
fi privit şi altfel, dacă va dori să muşte pe cineva, îşi va atinge mai bine ţinta, dar problema nu ar
trebui să fie cum a atacat, ci de ce a atacat.
Posibile probleme:

Dacă e jucat corect, jocul nu creează probleme.

Dacă jocul e prezentat eronat câinelui, acesta poate refuza să se joace sau poate deveni chiar uşor
agresiv sau posesiv cu jucăria, dacă stăpânul îi dă de înţeles că asta trebuie să facă. Adepţii teoriei
câinelui „dominant”, în special, sunt cei care se găsesc în situaţia asta, pentru că pornesc din start
cu ideea de a „domina” câinele care încă nu a greşit cu nimic şi nu a arătat vreo intenţie de
agresivitate. Cum în România multă lumea gândeşte după acest model, nu e de mirare că jocul nu
e (încă) acceptat în cercuri largi.

Ce jucării sunt bune

Prin natura jocului, e necesar să vă jucaţi doar cu jucării potrivite, altfel câinele ar putea să vă
muşte din greşeală, jucăria s-ar putea rupe şi ar putea speria câinele, v-aţi putea tăia mâinile în
capete, etc. Jucăria trebuie să:

 depăşească în lungime grosimea mâinilor dv şi măcar dublul lăţimii botului câinelui;

 să fie construită dintr-un material non-abraziv, care nu poate strica dinţii sau gingiile;

 să fie suficient de rezistentă;

 preferabil să aibă mânere la capete sau porţiuni de unde puteţi ţine bine şi în care nu vă
puteţi tăia mâinile la mişcări bruşte.

III. Jocuri de alergare

Câinii sunt făcuţi să alerge (mai exact, să meargă la trap), alergarea este o recompensă în sine
pentru ei şi poate fi chiar folosită astfel.

III.1. Jogging

Descriere:

Câinele aleargă alături de om.

Regulă pentru căţel:

Câinele nu are voie să muşte de picioare (sau de altundeva).

Reguli pentru om:

 Atenţie mare când e cald afară, dacă aveţi un câine cu botul scurt sau cu probleme fizice.
Nu forţaţi câinele să alerge în aceste situaţii, urmaţi regula 2.
 Urmăriţi cu mare atenţie câinele şi opriţi-vă dacă vi se pare că e obosit, în special dacă e
cald afară. Nu vă bazaţi că vă va opri el dacă nu poate respira, pentru că nu o va face !
Faceţi pauze scurte regulate ca să vedeţi cum stă cu rezistenţa şi cu respiraţia.

 Încercaţi să ieşiţi la alergare doar dimineaţa şi seara, când e mai răcoare.

 Câinele trebuie ţinut mereu în lesă, dar nu tras cu lesa, e doar o măsură preventivă.

Beneficii:

Faptul că aleargă alături de stăpân măreşte mult legătura dintre cei doi, alergarea e o activitate
foarte apreciată de câini şi sunt încântaţi atunci când o pot face alături de noi.
În plus, e sănătoasă şi pentru om.

Posibile probleme:

Câinii nu pot transpira (şi deci elimina căldură) decât prin limbă. E foarte important să nu
supraîncălziţi câinele.
Ţineţi câinele în lesă; chiar dacă îi face plăcere să alerge alături de stăpân, ar putea întâlni altceva
interesant pe drum şi trebuie să-l puteţi opri la timp, dacă e necesar.
Evitaţi zonele în care ştiţi că există câini cu care al dv nu se înţelege, alergarea voastră îi poate
întărâta mai mult ca de obicei.

III.2. Fuga după jucăria mea

Descriere:

Stăpânul ia o jucărie şi fuge, câinele vine după acesta şi primeşte jucăria când îl ajunge.

Regulă pentru căţel:

Nu are voie să muşte sau să sară pe stăpân.

Regulă pentru om:

Deşi fugiţi cu jucăria în mână şi încurajaţi câinele să vină, nu-l întărâtaţi şi mai mult, mai ales dacă
acesta v-a ajuns. Scopul nu e să obţinem frustrare, ci distracţie.

Beneficii:

Căţelul se obişnuieşte să vină spre stăpân ca să ia ceva bun, lucru ce va fi folositor la învăţarea
comenzii “aici”.

Posibile probleme:

Dacă nu-i daţi jucăria când v-a ajuns, ci staţi şi-l întărâtaţi, câinele poate deveni agitat şi poate
încălca regula sau îşi poate pierde interesul total. Nu lăsaţi lucrurile să ajungă acolo, menţineţi
jocul distractiv.

III.3. Măgăruşul

Descriere:

Minim două persoane aruncă o jucărie de la unul la celălalt, iar câinele e “măgăruşul”.

Regulă pentru câine:

Ca şi până acum, nu are voie să muşte sau să sară.

Regulă pentru oameni:

Câinele trebuie să primească din când în când jucăria, fie ca urmare a executării unei comenzi, fie
i-o aruncă cineva.

Posibile probleme:

Ca şi la „Fuga după jucăria mea”, nu exageraţi, nu lăsaţi câinele să devină disperat sau speriat că
nu va mai prinde jucăria, pentru că va deveni posesiv cu ea după asta.

III.4. Săriturile

Descriere:

Căţelul sare peste diferite obstacole la indicaţia stăpânului.

Reguli pentru om:

 Nu forţaţi câinele să sară ţinându-l de lesă/zgardă.
 Întrebaţi întâi medicul veterinar dacă căţelul dv poate face sărituri.

 Aveţi mereu în minte siguranţa câinelui, înlăturaţi eventuale obiecte care l-ar putea răni
dacă ratează săritura.

Beneficii:

Dezvoltă musculatura şi coordonarea mişcărilor câinelui.

Poate fi începutul cursurilor de Agility.

Posibile probleme:
Puii prea mici sau care sunt supraponderali nu ar trebui să sară, pentru că pot dezvolta probleme
ale scheletului. Consultaţi medicul veterinar înainte.

IV. Jocuri intelectuale

În principiu, aceste jocuri pot fi efectuate chiar şi de către câinii care nu au spaţiu mare de mişcare
(apartament), care nu au voie să facă efort (îşi revin dintr-o accidentare) sau nu pot să facă efort
(sunt supraponderali). Deşi nu sunt la fel de stimulante fizic, jocurile intelectuale pot obosi câinele
cel puţin la fel ca cele ce implică mişcare fizică multă.

Deşi sunt trecute în alte categorii, multe dintre celelalte jocuri ar putea fi considerate ca fiind
intelectuale, deoarece câinele are nevoie să-şi folosească mintea când le joacă.

Câinii de muncă, selectaţi pentru sporturi, poliţie, etc. deseori au nevoie şi de jocuri în care să-şi
folosească mintea pentru a se simţi mulţumiţi, simpla alergare nu le este suficientă.

IV.1. Dresajul

Descriere:

Pe lângă comenzile formale, „nu”, „bravo”, „şezi”, „culcat”, „stai”, „pas”, „aici”, „aşteaptă”,
„atenţie”, „lasă”, „latră”, câinele poate învăţa şi alte comenzi, care nu au altă utilitate decât să fie
distractive: „dă lăbuţa”, „la loc”, „târâş”, „mort”, „sus”, „jos”, „usucă-te”, etc.

Beneficii:

Dresajul are potenţialul de a fi cel mai bun joc intelectual pentru căţelul dv, deoarece poate
îngloba practic orice tip de joc şi e practic infinit ca număr de comenzi şi variaţii. Pentru asta, însă,
câinele trebuie să-l perceapă ca atare, ca fiind un joc, nu o înşiruire de comenzi.
Ajunşi aici, putem învăţa apoi căţelul reguli exacte, sincronizări perfecte, îl putem pregăti pentru
concursuri sau pentru viaţa de zi cu zi, dar are nevoie să perceapă totul ca pe o joacă la început.

IV.2. De-a v-aţi ascunselea

Descriere:

Stăpânul se ascunde, iar câinele îl caută şi-l găseşte.

Beneficii:

Căţelul învaţă să-şi urmărească mai atent stăpânul, să se uite înspre el, ca să nu-l mai piardă,
lucru util mai ales dacă nu e ţinut în lesă, nu se va mai îndepărta la fel de mult.
În plus, se obişnuieşte să vină în fugă spre stăpân, lucru util pentru comanda „aici”.
Poate fi începutul unei cariere ca şi Câine de Salvare.

Posibile probleme:

O problemă reală poate să apară dacă vă jucaţi într-o zonă neîngrădită. Dacă nu vă mai găseşte,
căţelul poate să plece disperat să vă caute în altă direcţie şi să se piardă sau să păţească ceva. Din
această cauză, jocul trebuie jucat doar în spaţii închise sau în zone cu activitate redusă (păduri),
unde vă poate auzi.

IV.3. Caută obiectul

Descriere:

Stăpânul ascunde un obiect, iar câinele îl găseşte.

Beneficii:

Câinii sunt capabili să distingă multe mirosuri şi le face o plăcere deosebită să-şi folosească
nasurile în acest scop.
Oferă o ocupaţie cu mişcare redusă, dar efortul depus e considerabil. Poate avea utilităţi
neaşteptate atunci când nu găsiţi lesa sau jucăria, câinele sigur le va găsi.
Poate fi începutul pregătirii pentru proba de Urmă din cadrul examenului de IPO.
 IV.4. Ghiceşte mâna

Descriere:

Stăpânul pune mâncare sau o jucărie mică într-o mână fără să arate câinelui care mână este, iar
câinele o ghiceşte atingând mâna cu botul sau cu laba.

Regulă pentru căţel:

Nu are voie să muşte.

Regulă pentru om:

Imediat cum atinge mâna, desfaceţi pumnul, altfel îl încurajaţi să dea cu laba şi/sau să muşte
uşor. Jocul se termină când a ghicit mâna, nu prelungiţi momentul inutil, pentru că devine
bănuitor.

IV.5. Jucării cu mâncare

Descriere:

Aceste jucării au spaţii în care puneţi mâncare, iar aceste locuri nu sunt direct accesibile câinelui;
pentru a ajunge la ele, trebuie să învârtă jucăria, să o arunce, să o desfacă, să deschidă sertare,
etc. Cea mai cunoscută şi mai uşor de folosit la început este jucăria Kong, una dintre cele mai
cunoscute jucării în lume.

Beneficii:

Pe lângă faptul că oferă stimulare intelectuală (cele mai complicate ridică probleme serioase
câinelui), jucăriile de acest tip oferă puiului o activitate cât timp e singur acasă şi vă scuteşte de
probleme ca rosul obiectelor nepotrivite sau lătratul.

Posibile probleme:

Deşi unele jucării sunt extrem de rezistente (Kongul), altele nu sunt şi un câine hotărât le poate
distruge şi înghiţi părţi din ele.

Joaca şi dresajul
„Joaca şi dresajul nu sunt contrare una celeilalte, ci complementare”. (Lindsay)

„Dacă stăpânul nu ia parte la jocuri, acest lucru va influenţa atitudinea câinelui în viitor”.
(Eberhard Trumler)

Aşa cum am precizat deja, joaca are un impact puternic asupra capacităţii câinelui de a-şi controla
impulsurile, fapt ce o face să fie foarte folositoare în procesele de reabilitare ale câinilor cu
probleme de comportament.

Integrând joaca în dresajul câinelui, îl veţi învăţa să aprecieze comenzile formale mult mai mult
decât ar face-o în mod normal, pentru că le va exersa într-un moment când e mulţumit, când se
joacă. După ce asociază dresajul cu joaca, va fi încântat de fiecare dată când veţi dori să-l învăţaţi
ceva nou.

O problemă mare în dresaj (care se tratează separat, în general) este că animalul se lasă distras
uşor de alte evenimente, uneori chiar caută altceva pentru a scăpa de plictiseala dresajului. Prin
metoda aceasta, câinele va fi mult mai puţin distras de altceva, pentru că activitatea prezentă îi dă
satisfacţie şi va aştepta cu nerăbdare ora de dresaj.

Există mulţi oameni, unii chiar dresori, care atenţionează că, dacă ne jucăm cu puiul în anumite
feluri, se vor întâmpla lucruri negative. Deşi e perfect adevărat că e posibil să „stricăm” puiul dacă
ne jucăm cu el necorespunzător, dacă o facem în mod corect, nu vor fi niciun fel de probleme.
Mai jos am să discut puţin despre câteva idei eronate legate de impactul jocurilor asupra căţelului.

 Dacă te joci cu căţelul, scazi ca importanţă în ochii lui

În realitate, lucrurile stau pe dos, dacă te joci cu el, câinele începe să te aprecieze mai mult şi să
aibă încredere în tine. Deşi e important să găsim un nivel de joc cu care ne simţim în siguranţă, să
nu fie prea dur pentru noi, acesta nu e un motiv să renunţăm cu totul la joacă, chiar dacă puiul e
extrem de insistent. Mai mult, chiar, căţelul care e extrem de insistent şi chiar nesimţit în
încercările lui de a se juca e cel care are cea mai mare nevoie să înveţe cum să se joace cu reguli
şi o poate face, trebuie doar să-l ghidăm şi să avem răbdare.

 Joaca e modul câinelui de a stabili ierarhia în haită

În primul rând, nu cunosc niciun studiu efectuat de etologi care să fi concluzionat asta. Faptul că
mulţi dresori sunt convinşi de acest fapt nu îl face real, este nevoie de studii controlate, efectuate
de oameni în măsură să le organizeze corect şi să le interpreteze corect, adică etologi, nu „simpli”
dresori. Până când nu apar aceste studii, teoria nu poate fi considerată adevărată, eu voi discuta
însă puţin despre ea, pentru că e o idee adânc răspândită la noi în ţară.

La ce duce această idee: când puiul te muşcă, de fapt el vrea să se impună în faţa ta, să te
testeze, iar tu trebuie să-i explici clar că tu eşti „şeful”, spunându-i „nu”, ridicându-l de ceafă în
sus şi/sau scuturându-l sau ţinându-l cu forţa la pământ 10-20 de secunde până când se calmează
sau, dacă nimic nu merge, chiar să-l baţi. Motivul pentru care se ajunge aşa departe e că, dacă te
opreşti pe parcurs, câinele a înţeles că „nu te ţine cureaua” şi ştie ce are de făcut, trebuie doar să
reziste mai mult ca tine.

E adevărat, puiul nu trebuie încurajat să muşte şi trebuie să-i arătăm clar că nu are voie. Modul
cum se face asta în metoda de sus, însă, diferă mult de ceea ce fac eu (vezi mai jos, „joaca
fizică”).
Mai mult de atât, se ajunge la o situaţie cel puţin ironică: tocmai câinii „dominanţi”, care nu
renunţă, sunt cei cu care metoda de mai sus deseori nu funcţionează, după cum se plâng cei care
o încearcă (e adevărat, însă, cei mai mulţi se opresc înainte să trebuiască să bată căţelul; dacă îl
baţi, orice câine va renunţa la orice, într-un final). Metoda de mai sus funcţionează cu cei mai
mulţi câini, pentru că aceştia nu se împotrivesc la fel de mult şi renunţă repede când simt
presiunea. Cei care sunt mai duri, rezistenţi, etc., însă, nu renunţă şi chiar dacă o fac când sunt
pui, vor reîncerca să vă testeze la maturitate.
Cunosc un caz în care un pui a fost corectat cu metodele de mai sus din prima seară când a intrat
pe uşă, stăpânii s-au interesat de la început ce trebuie să facă şi au aplicat criteriile de mai sus. La
maturitate, însă, câinele a început să-şi muşte stăpânii, deşi se făcuse şi dresaj cu aceleaşi
principii şi aceleaşi sfaturi: „dominaţi câinele”, „face urât pentru că nu-l puteţi domina”. În final,
câinele a fost dat altcuiva.

Mulţi ar spune că e normal, că ordinea în haită e mereu testată de câini şi că trebuie să te aştepţi
să te „încerce” oricând eşti „slab”.
Cu metoda mea, însă, toţi câinii cu care am lucrat au renunţat definitiv la a mai „testa” stăpânii.
Chiar dacă teoria de mai sus ar fi corectă (eu nu cred asta), rezultatul ar putea fi un câine care
încearcă să vă muşte când sunteţi bolnavi, pentru că simte că sunteţi mai slabi şi că poate câştiga
„şefia”. Cum spuneam, însă, există o altă soluţie.

 Trasul de „cârpă” îl face agresiv

Din nou, nu există niciun studiu care să arate asta. Mai mult, trasul de „cârpă” e un procedeu
adoptat de tot mai mulţi dresori, iar în unele sporturi, ca Agility, e folosit preponderent (vezi şi
„Trasul de cârpă” de mai jos).

Joaca între câini

Interacţionând cu cât mai mulţi câini, câinele dv va avea ocazia de a vedea multe moduri de joacă,
multe semnale şi va deveni fluent în exprimarea prin joacă. În felul acesta, nu va interpreta greşit
semnalele unui câine mai dur, care vrea doar să se joace şi nu va fi implicat în multe altercaţii.
Când se joacă, cei doi câini pot face una sau mai multe dintre următoarele lucruri:

 par că se luptă serios,

 execută mişcări exagerate,

 se pândesc,

 îşi dau târcoale,

 se fugăresc,

 unul stă cu capul pe umărul celuilalt,

 se aruncă unul spre celălalt şi se lovesc în umăr sau şold,

 latră,

 se mârâie,

 îşi arată colţii,

 “boxează”, stând pe picioarele din spate,

 unul se suie pe celălalt cu sau fără mişcare pelviană,

 muşcă în gol,

 muşcă faţa, capul ori gâtul celuilalt,

 muşcă, ţinând şi trăgând de blana celuilalt,

 unul stă întins pe jos, cu burta în sus, se lasă muşcat şi ripostează şi el.

Lucruri care ar trebui să se întâmple mereu când doi câini se joacă:

 există un prag de agresivitate/intensitate peste care nu trec (după ce ajung să se
cunoască mai bine);
 rolurile de învingător şi învins se schimbă, sau cele de prădător şi pradă, alergător şi
alergat;

 când unul „pierde”, cade, se loveşte (cu sau fără intenţia celuilalt), celălalt se opreşte sau
scade intensitatea ca să îi dea primului ocazia de a-şi reveni;

 expresiile faciale sunt relaxate;

 sunetele au tonalităţi diferite faţă de cele folosite în luptă reală;

 există alte lucruri care le atrag atenţia şi-i fac să se oprească sau măcar să se uite în altă
parte;

 nu e greu să-i întrerupeţi.

Situaţii care ar trebui să vă facă să întrerupeţi joaca:

 unul dintre câini nu-l poate întrerupe/potoli pe celălalt, deşi încearcă, nu e lăsat să se
ridice de jos;
 e vizibilă tensiunea feţei unuia sau a amândurora;

 e greu să-i întrerupeţi.

Cum să aleg partenerul de joacă şi ce fac la prima întâlnire:

 cei mai buni candidaţi sunt câinii mai bătrâni, calmi, care nu reacţionează repede sau alţi
pui cu nivel de activitate similar;
 dacă aveţi un câine deja mare, alegeţi un partener de sex opus;
  prima întâlnire ar trebui să se desfăşoare pe teren neutru, iar câinii ţinuţi în lesă şi chiar
botniţă;

 nu lăsaţi jucării sau mâncare pe jos, vor fi doar pretext de luptă;

 la început, ţineţi câinii la 10 metri unul de celălalt, ca să vedeţi cum reacţionează şi să aibă
şi ei timp să se vadă;

 când vă apropiaţi de celălalt câine, nu mergeţi direct către el, ci mergeţi pe o curbă spre
acesta, ca să vadă dintr-o parte;

 câinii îşi vor mirosi zona inghinală, organele genitale şi boturile; lăsaţi-i cu lesele la gât;

 dacă mirositul a decurs bine şi câinii par interesaţi, scoateţi lesele şi lăsaţi-i să se joace
(dacă se încurcă în lese, pot să înceapă să se bată).

Bun, vreau să merg în ţarcul de câini cu noul meu căţel; cum trebuie procedat:
 prima oară, alegeţi o oră când nu sunt mulţi câini în ţarc, preferabil când sunt doar câini cu
care deja a interacţionat cu succes;
 dacă e posibil, intraţi voi primii în ţarc, înaintea celorlalţi câini sau intraţi într-un ţarc gol şi
chemaţi-i pe alţii la dv;

 dacă nu sunteţi primii, când vă apropiaţi de ţarc, plimbaţi-l pe lângă gard câteva minute,
până când se calmează ceilalţi câini;

 ţinând câinele în lesă, intraţi înăuntru;

 nu rămâneţi în poartă, cu toţi câinii în jurul dv, înaintaţi şi eliberaţi lesa;

 nu vă grăbiţi să vă aşezaţi pe bancă, rămâneţi undeva în picioare;

 nu vă lăsaţi câinele să-l călărească pe un altul şi nici invers, e un comportament dificil de

înlăturat după ce e învăţat;

 dacă aveţi un pui prea dur în joacă, opriţi-l cu lesa fără să-l certaţi şi daţi-i drumul înapoi
doar când e calm; repetaţi până învaţă;

 vezi mai jos, „căţelul meu vrea să se joace cu orice câine şi nu acceptă refuz”.

Căţelul meu vrea să se joace cu orice câine şi nu acceptă refuz:

Câinele extrem de încrezător şi jucăuş, care se joacă doar cu câini calmi, care nu e „pus la punct”
de un alt câine cât e mic, deşi are parte de o socializare bună, poate intra în neplăceri mari. Lipsa
acestor interacţiuni duce la incapacitatea de a interpreta semnalele unui câine care-i spune să
stea la distanţă; pentru că nu se opreşte, poate fi muşcat.
Deşi pare contraproductiv, câinele are nevoie şi de experienţe negative, de câini care refuză să se
joace şi chiar care sar la el fără să muşte, pentru a înţelege că nu se poate duce la orice câine cu
care vrea să se joace şi pentru a învăţa să discearnă semnalele unui câine agresiv.
În acest scop, nu vă limitaţi să-l lăsaţi să se joace cu doar 2-3 căţei cu care se înţelege, găsiţi un
câine care a fost bine socializat, preferabil bătrân şi care nu se mai joacă acum, sau care preferă
alte jocuri decât cele ale puiului dv. Lăsaţi puiul să-l bată la cap până când bătrânul îl corectează,
fie doar cu un mârâit, fie chiar aruncându-se la pui şi ţinându-l jos puţin, dacă acesta e extrem de
insistent. Poate părea brutal, dar este necesar şi nu trebuie să interveniţi (decât dacă e vorba de
mai mult decât o simplă corecţie). În acelaşi timp însă, aveţi grijă ca bătrânul să nu sară calul;
mârâielile şi câte o muşcătură preventivă sunt ok, dar nu mai mult.
Imaginaţi-vă ca puiul dv ar fi făcut asta cu un câine cu adevărat agresiv, nu cu unul fără chef de
joacă; rezultatul ar fi putut fi tragic. Acum însă, că a primit lecţia, cresc şansele ca puiul dv să
evite câinii care dau semne că nu vor să audă de joacă şi puteţi preveni situaţii periculoase.

Puiul meu e sperios şi nu se joacă:

1. Încercaţi să veniţi în ţarc doar când sunt puţini câini şi să intraţi primii înăuntru.
2. Una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de oameni e să ţină puiul în braţe. Ceilalţi câini vor
face scandal mai mare aşa, încercând să ajungă la ceea ce nu pot avea.
Mai grav însă, departe de a fi încurajat, câinele dv se va speria mai rău, pentru că simte că nu mai
are niciun control asupra mediului şi nici măcar asupra direcţiei de mers, pentru că simte că vă e
frică şi pentru că înţelege foarte clar mesajul: „nu te poţi apăra singur, aşa că te apăr eu”. Departe
de a fi folositoare, ideea asta îl face şi mai sperios şi va considera că e ameninţat de fiecare dată
când îl luaţi în braţe.
3. Intraţi pe poartă cu el în lesă, fără să-l forţaţi; dacă sunt prea mulţi câini în ziua asta în ţarc,
reveniţi în altă zi, nu are sens să-l forţaţi să socializeze.
4. Cum am spus deja, nu rămâneţi la intrare, în spaţiul mic, cu toţi câinii în jurul vostru, avansaţi
înăuntru şi eliberaţi-l din lesă.
5. Dacă începe să se sperie, nu îl încurajaţi, nu staţi aplecaţi asupra lui, nu-l mângâiaţi; dacă o
faceţi, îi măriţi spaima şi senzaţia că nu se poate descurca singur.
6. Nu vă aşezaţi pe bancă şi nu rămâneţi la intrare, pentru că puiul va încerca să stea pe lângă dv
şi nu va avea spaţiu să se mişte, lucru care-i va mări teama. Staţi în spaţiu deschis, ca să se poată
învârti în jurul dv, dacă vrea.
7. Aveţi răbdare, nu vă aşteptaţi să fie prietenos cu toţi din prima.
8. Câinele dv probabil va rămâne speriat cât timp ceilalţi încă stau în jurul lui dar, după ce aceştia
se vor îndepărta, va prinde curaj, văzând că nu avea de ce să se sperie. Din acest motiv, e bine să
nu aveţi de-a face cu alţi câini mai duri sau mai insistenţi, ci cu câini calmi.
9. Deşi e bine să-l lăsaţi să se acomodeze, dacă vedeţi că asta nu se întâmplă deloc după ce
ceilalţi câini l-au lăsat în pace, părăsiţi ţarcul şi reveniţi altă dată, poate când e doar un câine
cunoscut înăuntru.

Câinele meu adult/bătrân nu se mai joacă decât rar:

E de aşteptat ca, odată cu maturizarea, nevoia pentru jocuri să nu mai fie la fel de mare ca atunci
când era pui. Nu forţaţi câinele să socializeze dacă nu vrea şi dacă nu mai are nevoie.

Căţelul meu se joacă agresiv:

 în primul rând, asiguraţi-vă că e încă vorba despre joacă şi nu agresivitate; dacă e
agresivitate deja, apelaţi la un dresor;
 dacă se joacă agresiv şi cu oamenii, începeţi cu asta (vezi mai jos, „joaca fizică”);

 găsiţi un câine mai bătrân, calm, care să-l corecteze când exagerează;

 când devine prea dur în exprimare, ţineţi-l deoparte în lesa şi lăsaţi-l să se joace din nou
doar după ce se calmează.

Bibliografia site-ului www.dresajprinjoaca.ro:

A. Cărți:

1. Psihologie canină
Handbook of Applied Dog Behavior and Training, Vol. 1: Adaptation and Learning - Steven R. Lindsay, 2000
Handbook of Applied Dog Behavior and Training, Vol. 2: Etiology and Assessment of Behavior Problems -
Steven R. Lindsay, 2001
Handbook of Applied Dog Behavior and Training, Vol. 3: Procedures and Protocols - Steven R. Lindsay, 2005
Dog Behaviour, Evolution, and Cognition - Adam Miklosi, 2009
Genetics and the Social Behavior of the Dog - Scott și Fuller, 1998
The cognitive animal - Bekoff, Allen și Burghardt, 2002
How Dogs Learn (Howell reference books) - Mary R. Burch, 1999
The Dog Behavior Answer Book: Practical Insights and Proven Solutions for Your Canine Questions - Arden
Moore, 2006
The Genesis of Animal Play: Testing the Limits – Gordon M. Burghardt, 2006
Animal Play: Evolutionary, Comparative and Ecological Perspectives - Mark Bekoff, John Byers, 1998
Dogs: A New Understanding of Canine Origin, Behavior and Evolution - Raymond Coppinger, 2002
The New Knowledge of Dog Behavior (Dogwise Classics) - Clarence Pfaffenberger, 2001
Stress in Dogs - Martina Scholz și Clarissa von Reinhardt, 2006
Oh Behave!: Dogs from Pavlov to Premack to Pinker - Jean Donaldson, 2008
Behavior Problems in Dogs - William E. Campbell, 1998
Patterns of Behavior: Konrad Lorenz, Niko Tinbergen, and the Founding of Ethology - Richard W. Burkhardt Jr.,
2005
B.F. Skinner: A Life - Daniel W. Bjork, 1997
2. Dresaj general
Canine Body Language: A Photographic Guide Interpreting the Native Language of the Domestic - Brenda Aloff,
2005
On Talking Terms With Dogs: Calming Signals - Turid Rugaas, 2005
Positive Reinforcement: Training Dogs in the Real World - Brenda Aloff, 2001
Expert Obedience Training for Dogs, Fourth Edition - Winifred Gibson Strickland, Winifred G. Strickland, 2003
How to Be Your Dog's Best Friend: The Classic Training Manual for Dog Owners - Monks of New Skete, 2002
Dog Talk: Training Your Dog Through A Canine Point Of View - John Ross, Barbara McKinney, 1995
Natural Dog Training - Kevin Behan, 2002
Playtraining Your Dog - Patricia Gail Burnham, 1985
Play With Your Dog - Pat Miller, 2008
Training Dogs: A Manual - Konrad Most, 2000
Pas cu pas - Andre Vandergetten, 2005
3. Despre căței
How to Housebreak Your Dog in 7 Days (Revised) - Shirlee Kalstone, 2004
The Art of Raising a Puppy - The Monks of New Skete, 2001
My Smart Puppy: Fun, Effective, and Easy Puppy Training - Brian Kilcommons, Sarah Wilson, 2006
How to Raise a Puppy You Can Live With - Clarice Rutherford, David H. Neil, 2005
Puppy Intensive Care: A Breeder's Guide to Care of Newborn Puppies - Myra Savant-Harris, 2005
Canine Reproduction and Whelping: A Dog Breeder's Guide - Myra Savant-Harris, 2006
4. Câini de salvare
Search and Rescue Dogs: Training the K-9 Hero, Second Edition - American Rescue Dog Association, 2002
Training the Disaster Search Dog - Shirley M. I. Hammond, 2005
Cadaver Dog Handbook - Andrew Rebmann, Edward David, 2000
Therapy Dogs: Training Your Dog to Reach Others - Kathy Diamond Davis, 2002
Lend Me an Ear: The Temperament, Selection and Training of the Hearing Ear Dog - Martha Hoffman, 1999
5. Agresivitate
Aggression in Dogs: Practical Management, Prevention and Behaviour Modification - Brenda Aloff, 2004
Getting a Grip on Aggression Cases - Nicole Wilde, 2008
Fight!: A Practical Guide to the Treatment of Dog-dog Aggression - Jean Donaldson, 2004
Mine! A Practical Guide to Resource Guarding in Dogs - Jean Donaldson, 2002
6. Câini de poliție și pază
K9 Explosive Detection - Ron Mistafa, 1998
K9 Scent Detection - Jan Kaldenbach, 1998
K9 Suspect Discrimination: Training and Practicing Scent Identification Line-Ups - Adee Schoon, Ruud Haak,
2002
Police Dog Tactics - Sandy Bryson, 2002
Decoys and Aggression - Stephen Mackenzie, 1996
Manstopper!: Training a Canine Guardian - Joel M. McMains, 1998
K9 Personal Protection: A Manual for Training Reliable Protection Dogs - Resi Gerritson, Ruud Haak, 2002
K-9 Bodyguards - Michael Harlowe, Mike Harlow, Michael Harkwe, 1995
From puppy to working, sporting or police dog - Dick Staal, 2010
Mastering Variable Surface Tracking: The Component Training Approach (BK and WKBK edition) - Ed Presnall,
2003
Tracking Dog: Theory and Methods - Glen R. Johnson, 2003
7. Câini de IPO
Der Schutzhund - Helmut Raiser, 1996
Schutzhund Obedience : Training in Drive - Gottfried Dildei, 1992
Schutzhund: Theory and Training Method - Susan Barwig, Stewart Hilliard, 1991
Advanced Schutzhund - Ivan Balabanov, 1999
Top Working Dogs: A Training Manual--Tracking, Obedience, Protection - Dietmar Schellenberg, 1994
Dog Training with the Touch - Tom Rose, 2003
8. Câini de oi
Livestock Protection Dogs: Selection, Care and Training - Orysia Dawydiak, David E. Sims, 2003
Herding Dogs: Progressive Training - Vergil S. Holland, 1994
9. Câini de vânătoare
How to Help Gun Dogs Train Themselves, Taking Advantage of Early Condtioned Learning - Joan Bailey, 2008
The 10-Minute Retriever: How to Make an Obedient and Enthusiastic Gun Dog in 10 Minutes a Day - John și
Amy Dahl, 2001
10. Câini de Agility
The Beginner's Guide to Dog Agility - Laurie Leach, 2006
Unleashing the Velcro Dog - Jane Simmons-modake, 2007
Jumping from A to Z: Teach Your Dog to Soar - Christine Zink, 1996
Control Unleashed: The puppy program - Leslie McDevitt, 2012
Excelling at Dog Agility - Book 1: Obstacle Training (Updated Second Edition) - Jane Simmons-Moake, 2005
Excelling at Dog Agility - Book 2: Sequence Training (Updated Second Edition) - Jane Simmons-Moake, 2007
Excelling at Dog Agility - Book 3 : Advanced Skills Training (Updated Second Edition) - Jane Simmons-Moake,
2007
11. Alte sporturi și activități
Dancing with Dogs - Mary Ray, Andrea McHugh, 2006
Disc Dogs! The Complete Guide - Peter Bloeme, Jeff Perry, 2008
Ski Spot Run - Matt Haakenstad, John Thompson, 2004
Dog Driver: A Guide for the Serious Musher - Miki și Julie Collins, 2009
Fun Nosework for Dogs, 2nd Ed. - Roy Hunter, Judie Duffy, 2003
Off-Leash Dog Play: A Complete Guide to Safety and Fun - Robin Bennett, Susan Briggs, 2008
150 Activities For Bored Dogs: Surefire Ways to Keep Your Dog Active and Happy - Sue Owens Wright, 2007
101 Dog Tricks - Kyra Sundance, Chalcy, 2007
How To Teach Your Dog To Talk - Captain Haggerty, 2000
Peak Performance: Coaching the Canine Athlete - Marcia R. Schlehr, M. Christine Zink, 1997
12. Mâncare și sănătate
Unlocking the canine ancestral diet - Steve Brown, 2009
Raw Meaty Bones Promote Health - Tom Lonsdale, 2001
Bones Would Rain from the Sky: Deepening Our Relationships with Dogs - Suzanne Clothier, 2005
Performance Dog Nutrition: Optimize Performance with Nutrition - Jocelynn Jacobs, 2005
Dr. Pitcairn's New Complete Guide to Natural Health for Dogs and Cats - Richard H. Pitcairn, Susan Hubble
Pitcairn, 2005
Natural Health Bible for Dogs and Cats - Shawn Messonnier, 2001
Dog Owner's Home Veterinary Handbook - Debra Eldredge, Liisa Carlson, Delbert Carlson, James Giffin, Beth
Adelman, 2007
Hound Health Handbook: The Definitive Guide to Keeping Your Dog Happy, Healthy and Active - Betsy Brevitz,
2004
Dog First Aid: A Field Guide: Emergency Care for the Hunting, Working, and Outdoor Dog - Randy Acker,1994
13. Mișcarea câinilor
Dog in Action: A Study of Anatomy and Locomotion As Applying to All Breeds - McDowell Lyon, 2002
Dog Locomotion and Gait Analysis - Curtis M. Brown, 1986
K-9 Structure and Terminology - Edward M., Jr. Gilbert, Thelma R. Brown, 2002
The Healthy Way to Stretch Your Dog: A Physical Therapy Approach - Sasha Foster, Ashley Foster, 2009
14. Călătorie
Backpacking With Your Dog - Charlene G. LaBelle, 2004
Hiking With Your Dog - Gary Hoffman, 2002
15. Câini de rasă
The German Shepherd Dog in Word and Picture - Max von Stephanitz, 1994
Sos Dog: The Purebred Dog Hobby Re-examined - Johan Gallant, Edith Gallant, 2008
Tricks of the Trade: From Best Intentions to Best in Show - Pat Hastings, 2005
Raising a Champion: A Beginner's Guide to Showing Dogs - A. Meredith John, Carole L. Richards, 2001
Totul despre ciobanescul german - Joan Hustace Walker, 2009
Choosing a Dog For Dummies - Chris Walkowicz, 2001
The Book of the Rottweiler - Anna Katherine Nicholas, 1993
The Ultimate Labrador Retriever, Second Edition - H. Wiles-Fone, 2003
Encyclopedia of Dog Breeds - D. Caroline Coile, 2005
16. Istorie
The Lost History of the Canine Race: Our 15,000-Year Love Affair With Dogs - Mary Elizabeth Thurston, 1996
100 Dogs Who Changed Civilization - Sam Stall, 2007
Dogs: Their Fossil Relatives and Evolutionary History - Xiaoming Wang, 2010
17. Lupi și câini de vânătoare africani
The Wolf - David Mech, 1981
Wolves: Behavior, Ecology, and Conservation - David Mech, 2007
The Way of the Wolf (Wildlife) - David Mech, 1995
The African Wild Dog: Behavior, Ecology, and Conservation - Scott Creel, Nancy Marusha Creel, 2002
18. Diverse
Dominance: Fact Or Fiction? - Barry Eaton, 2008
The Dog Pit - Richard, K. Fox, 2006
Why Do Dogs Drink Out of the Toilet? - Marty Becker, Gina Spadafori, 2006
I'll be Home Soon: How to Prevent and Treat Separation Anxiety - Patricia B. McConnell, 2000
My Dog Pulls. What Do I Do? - Turid Rugaas, 2005
Dictionary of Animal Behaviour - David Mcfarland, 2006
Kennels and Kenneling: A Guide for Hobbyists and Professionals - Joel M. McMains, 2000
Dogs That Know When Their Owners Are Coming Home: And Other Unexplained Powers of Animals - Rupert
Sheldrake, 2000

B. Filme documentare:

Science of dogs - National Geographic, 2007

And man created dog - National Geographic, 2010
Dogs that changed the world - PBS Nature, 2007
Dogs Decoded - PBS Nova, 2010
Pedigree dogs exposed - BBC, 2008
Dog fighting undercover - FREE Documentary online
In the valley of the wolves - Nature, 2007
Living with wolves - Discovery Channel, 2005
A man among wolves - National Geographic, 2007
Wolves - National Wildlife Federation, 2007
URMA

Înca de pui câinele trebuie sa înveţe sa-şi foloseasca nasul, aşa ca, de la vârsta de 7-8
saptamâni începeţi sa îi puneţi (fara ca el sa vada) mici recompense alimentare prin casa sau
curte, dupa care îl îndemnaţi sa le gaseasca, dându-i comanda „Cauta”. La început este necesar
sa îl conduceţi aratându-i cu mâna unde se afla recompensa. În scurt timp va învaţa singur sa le
caute. În timp, alternaţi recompensele alimentare cu jucariile lui preferate. Dupa fiecare gasire,
invariabil, trebuie sa fiţi entuziasmat şi nu uitaţi sa îi arataţi şi lui asta. Dupa terminarea
vaccinarilor, trebuie scos pe teren. În materie de sport canin, obiceiurile proaste se fixeaza foarte
repede şi se corecteaza foarte greu. Caţeluşul va capata obiceiuri proaste daca vântul aduce
mirosul la el deoarece se deprinde saia mirosul din vânt, sa lucreze cu capul sus şi pe lânga
urma. Asta se întâmpla deoarece la 30-40 cm înalţime, vântul deplaseaza mirosul. Câine trebuie
sa prelucreze urma cu capul în jos (în argoul „câinarilor” „sa ţina urma la nas”). De aceea, daca
în timpul antrenamentului bate vântul, urma trebuie trasata în direcţia acestuia (cu vântul în
spate), condiţie obligatorie pentru începatori.
Corpul uman emana în permanenţa milioane de celule moarte: prin transpiraţie, prin organele
genitale, prin caile respiratorii, prin bacteriile de pe suprafaţa pielii. Acest proces complex, la care
se adauga fenomenul de descompunere a celulelor emanate, confera fiecarei fiinţe umane un
miros specific, pe care câinele este capabil sa-l identifice, sa-l memoreze (pâna la sute de tipuri
de mirosuri în acelaşi timp) şi sa-l deceleze. Pentru a se prelucra mai uşor o urma, terenul
trebuie sa fie verde (iarba, trifoi etc) şi uşor umed, iar temperatura mediului trebuie sa fie
cuprinsa între 10 şi 30 grade C.
Temperatura şi umiditatea atmosferica au o mare importanţa. Particulele cazute pe urma nu au,
în sine, un miros foarte pregnant. Specialiştii au constatat ca mirosul pe care îl urmareşte câinele
este rezultat din descompunerea de catre bacterii a milioanelor de celule moarte emanate de
corp. Prelucrarea unei urme este unul dintre cele mai obositoare exerciţii, atât fizic, cât mai ales
psihic.
Prima data, caţeluşul trebuie sa înveţe sa prelucreze urma stapânului, ceea ce se şi cere la
probele R.C.I. 1 şi SchH 1.
Aveţi nevoie de un asistent caruia sa-i daţi sa ţina câinele în lesa. Înainte de a trasa pista
începeţi prin a crea o vatra de pornire.
Marcaţi locul cu un steguleţ şi tasaţi bine pamântul cu picioarele, astfel încât sa descrieţi un
triunghi cu latura de 40-50 cm. Unii se culca pe sol în dreptul vetrei timp de 10-15 secunde.
Profitaţi de aceasta poziţie şi atrageţi atenţia câinelui şi motivaţi-l sa vacaute. Trasaţi o pista de
aproximativ 20-25 paşi, mergând normal şi ascundeţi-va (culcaţi-va în iarba, de exemplu). Este
bine ca la început câinele sa asiste la scena, caci, odata lasat liber îi va fi mai uşor sa va
gaseasca. Când a ajuns la dumneavoastra întâmpinaţi-l cu multa bucurie.
Uşor, uşor mariţi distanţele, dar tot timpul în linie dreapta. Daca totul se întâmpla bine, trebuie
sa mascaţi progresiv ultimul sfert al traseului, iar apoi în totalitate, folosind un teren adecvat
care sa va permita acesta.
Daca totul merge bine, şi a învaţat sa va caute dupa miros, prelucrând urma trasata de
dumneavoastra, trecem mai departe.
Unghiurile drepte nu trebuie sa fie abordate brusc. La început trasaţi un arc de cerc cu lungimea
de aproximativ 100 de paşi. Treptat strângeţi aceasta curba, pentru ca în final sa parcurgeţi un
traseu în forma de potcoava de cal. Atunci când parcurge bine acest traseu, începeţi sa
parcurgeţi şi unghiuri drepte. Întotdeauna trebuie sa luaţi un reper de pe traseu pentru ca
dumneavoastra sa ştiţi cu precizie locul unde aţi facut un unghi drept. La început, daca este
nevoie, câinele trebuie condus şi îndrumat uşor pe traseu.
Pâna acum câinele a învaţat sa urmareasca pista dupa miros. Este momentul sa înveţe sa caute
un obiect.
Marcaţi vatra, şi trasaţi o urma de 60-70 paşi. Va întoarceţi 10-20 paşi pe propria urmaşi plasaţi
un obiect bine impregnat cu mirosul dumneavoastra. Va întoarceţi pe urma pâna la vatra. Luaţi
câinele în lesa şi daţi-i comenzile „Cauta, Aport”, înainte sa lasaţi lesa sa se desfaşoare.
Întoarcerea înapoi pe urma înainte de a plasa obiectul se face deoarece câinele trebuie sa ştie ca
urma continua şi dupa primul obiect.
Obiectivul va fi atins atunci când câinele va fi capabil sa gaseasca obiectul fara ca dumneavoastra
sa va întoarceţi pe proprii paşi.
Pentru aceasta va trebui ca la capatul urmei sa faceţi un salt şi sa va întoarceţi la câine facând
un ocol mare.
Acest traseu simplu va avea un grad de dificultate mai mare deoarece este mai puţin impregnat
de miros decât o pista dubla(dus-întors). Atunci când câinele dumneavoastra va reuşi acest
exerciţiu, veţi putea mari din nou distanţele şi, de asemenea veţi introduce progresiv unghiurile
şi al doilea obiect.
Atunci când câinele dumneavoastra va reuşi aceste etape (urma simpla, traseu format din trei
laturi şi doua unghiuri drepte, gasirea a doua obiecte plasate unul pe a doua linie dreapta şi al
doilea la capatul pistei), sunteţi capabili, dumneavoastra şi partenerul canin, sa absolviţi proba
de urma din cadrul RCI1 sau SchH 1.
Învaţarea cu unghiurilor ascuţite se face închizând progresiv unghiurile drepte. Persoana care
conduce câinele trebuie sa cunoasca foarte bine traseul (eu folosesc carlige de rufe cu care
marchez locurile care ma intereseaza – le prind de crengute, tufe, buruieni, etc), sa aştepte la
unghi pâna când câinele regaseşte urma atunci când o pierde şi sa îl încurajeze sa porneasca pe
urma regasita. La nevoie poate chiar sa şi îl ajute ghidându-l din lesa pe urma buna.
Articol scris de: Florian Irimia - www.ciobanescgerman.com

APORTUL
Toate exerciţiile de dresaj se bazează pe specularea unor instincte preexistente în bagajul
genetic al câinelui. Astfel câinele fiind un animal de pradă pe care o vânează prin alergare, are
dezvoltate instincte de scotocire, urmărire, posesiune, de mutare a prăzii etc. Câinii aportori
aleargă după obiectul de aport, îl iau în gură şi îl aduc conductorului (la vânătoare secvenţa de
debut este alergarea pentru găsirea prăzii, apoi o ucid, o mănâncă parţial, iar o parte o ascund
sau o aduc la vizuina cu pui).Pentru a beneficia mai bine de aceste instincte primare, pregătirea
câinelui pentru aport trebuie începută timpuriu, dar având pretenţii adecvate vârstei acestuia.
Aportul de pe sol
Cum se execută în condiţii de concurs
Conductorul primeşte butucelul de aport de la arbitru. La preluarea obiectului de aport, câinele
trebuie să meargă împreună cu conductorul. Până la comanda “Aport” câinele trebuie să stea
liniştit în poziţie de bază lângă conductor. Butucelul trebuie aruncat la cel puţin 10 paşi distanţă.
Comanda “Aport” trebuie dată numai atunci când butucelul stă nemişcat. Câinele trebuie să fugă
repede la butucel, să-l ridice imediat şi să-l aducă rapid şi direct conductorului. Câinele trebuie să
se aşeze aproape şi direct în faţa conductorului şi să ţină butucelul în gură până când conductorul
i-l cere (3sec.) prin comanda “Lasă”. Conductorul preia butucelul. După scurgerea timpului
regulamentar de aşteptare, conductorul trece câinele în poziţia de bază.
Aparent este foarte simplu – câinele trebuie să recupereze un obiect aruncat de stăpân pentru a
i-l aduce înapoi. Doar la prima vedere pare simplu, căci în realitate este un exerciţiu foarte
complex care necesită multă răbdare şi tact din partea stăpânului.
Cea mai dificilă problemă de rezolvat este dată de faptul că, în general, câinii învaţă uşor să
recupereze obiectul, dar au tendinţa să nu vrea să-l lase. Aceasta se poate întâmpla deoarece se
instaurează o relaţie de exclusivitate „egoistă” faţă de obiect.
În timpul aportului pot apare diverse situaţii în funcţie de caracterul câinelui şi de relaţia afectivă
dintre el şi stăpânul său: câinele recuperează obiectul dar se apropie de conductor într-o
atitudine de independenţă geloasă; atunci când există (aşa cum şi trebuie) o puternică legătură
afectivă între om şi câine, ne lovim de următoarea problemă: câinele pleacă rapid să recupereze
obiectul, îl prinde, după care îşi invită stăpânul la o joacă de-a „prinde-mă; câinele recuperează
obiectul, face câteva manevre de apropiere dar păstrează o distanţă de siguranţă care să-i
permită o fugă rapidă dacă stăpânul are cumva intenţia să-l „corijeze”. Evident că pot apare mult
mai multe situaţii decât cele descrise mai sus.
În orice caz, există momente în care se dezvoltă la animal un soi de conflict interior între
tendinţa de posesie, pe de o parte şi legătura afectivă, pe de altă parte. Exact în momentul în
care acest conflict atinge paroxismul trebuie să intervenim cu tact şi putere de convingere. O
asemenea atitudine necesită abilitate, în măsura în care tensiunile emotive contradictorii nu
trebuie să se transmită mutual de la unul la celălalt (evident om – câine) ci, dimpotrivă, relaţia
trebuie să se armonizeze, iar tensiunile trebuie să dispară (este datoria exclusivă a stăpânului).
Primul pas constă în trezirea interesului câinelui pentru obiectul care trebuie aportat. Este
suficient să-i treziţi curiozitatea şi dorinţa de a prinde, proprie animalelor de pradă. Să-l facem să
alerge după obiect şi să-l prindă, este foarte uşor. Mai greu este să-l facem să vină la noi, dar
nici acesta nu este o filozofie, deoarece se poate realiza simplu, prin câteva manevre rapide de
îndepărtare (putem alerga uşor cu spatele, înepărtându-ne de câine) sau printr-o atitudine
susceptibilă să-l atragem, să-i trezim interesul.
În cazul în care avem un câine un pic prea independent sau cam încăpăţânat, prinderea de
zgardă a unei lese lungi sau a unei cordeline poate fi foarte utilă.
Fără să facem rabat de la fermitate, trebuie să realizăm între noi şi câine o legătură afectivă
pozitivă. Pentru acesta, având câinele alături, folosim cuvinte rostite pe un ton cald şi încurajant,
iar mângâierile fac doar bine.
De cele mai multe ori atunci când se întoarce cu aportul, câinele îşi pune corpul între noi şi
obiectul ţinut în gură, sau dacă este în poziţia „Şezi”, întoarce capul, tot pentru a apăra posesia
obiectului. Această atitudine nu trebuie contracarată cu forţă: doar o legătură afectivă puternică
poate să prevină şi/sau să atenueze această neîncredere a animalului. Faza de „destindere”
poate fi lungă şi comportă momente de mare încredere ca şi perioade de suspiciune. Doar cu
mare răbdare aliată cu o atitudine calmă, poate atenua tensiunile şi permite un raport de
încredere destins.
Acum avem câinele lângă noi cu obiectul în gură. Numai când se arată cooperant putem încerca
recuperarea obiectului. Încă odată trebuie să avem multă răbdare, deoarece cu siguranţă vor fi
necesare mai multe tentative. Trebuie să fim foarte fermi, să evităm enervarea sau să devenim
„agresivi”. Dacă este necesar, putem aplica cu degetele o uşoară presiune pe dinţi, pentru a
extrage obiectul din gura câinelui. În tot acest timp nu trebuie să dăm câinelui nici cea mai mică
senzaţie de ezitare.
În momentul în care obiectul schimbă proprietarul, nivelul instinctului posesiv al câinelui creşte
din nou, de data aceasta vertiginos şi trebuie canalizat prin reînceperea completă a exerciţiului.
Lucru foarte uşor deoarece eu nu am văzut câini care să nu dorească să continue jocul.
Baza tuturor exerciţiilor de „Aport” se găseşte, aşa cum am văzut, în instinctul de posesie care,
printr-o educare adecvată, trebuie să se transforme progresiv într-un comportament complex,
lipsit de orice frustrare.
După mai multe repetiţii, câinele trebuie să înţeleagă că momentul aruncării obiectului nu este
decât începutul unei succesiuni de faze ale jocului, în care omul are un rol esenţial, cel puţin de
aceeaşi importanţă cu obiectul propriu zis. Doar după ce a înţeles asta putem trece la
perfecţionarea diverselor faze ale exerciţiului: să nu plece decât după comanda „Aport”; să se
întoarcă fără ezitări şi fără să joace obiedctul în gură; să vină în faţa conductorului, cât mai
aproape, adoptând poziţia „Şezi”; să dea drumul obiectului numai la comanda „Lasă”; să adopte
poziţia de bază după ce butucelul de aport este în posesia conductorului.
Învăţarea acestui exerciţiu se poate face şi în alte feluri.
În armată, câinii de serviciu învăţau un „aport forţat”, folosindu-se stimuli punitivi, dezagreabili
pentru câine. Mai mult această tehnică este dificil de aplicat şi cere ca dresorul să fie foarte
competent şi cu mare experienţă. De exemplu, având câinele la picior i se punea forţat butucelul
în gură, se pleca la „Pas” conductorul ţinând obiectul în gura câinelui. Doar după ce acesta învăţa
să ţină singur butucelul se trecea mai departe.
Pericolul că astfel învăţat, un câine are mari şanse să lucreze fără plăcere şi cu coada între
picioare. Dar acesta sunt lucruri minore atâta timp cât sunt aplicate de fel de fel de idioţi. Îmi
amintesc cu mare neplăcere de o discuţie avută, mult timp în urmă cu un „sta’major” care
spunea cu aplomb tipic de „căprar”: - îi bag o zgardă în gât de deschide gura ca crocodilul şi îi
pun iute aportu-n gură. Dacă nu-l ţine, i-l leg cu sfoară de gură şi merg aşa cu el până face
spume”
Este tragic dar din nefericire chiar şi acum există mai puţini dresori decât căprari care folosesc ca
unică tehnică şutul în burtă denumită popular metoda „Picior”.
În final vă mai atrag o dată atenţia: dacă nu puteţi dresa singur câinele, aveţi mare grijă la cine
apelaţi.

Aportul cu motivaţie inversată

Mulţi proprietari de câini se plâng de faptul că nu reuşesc să recupereze, de la câine, butucelul de
aport şi că acest element de examen le dă mari bătăi de cap. Ba chiar ajung să facă următoarea
socoteală: la proba de subordonare se acordă maxim 100 puncte. Ca să reuşesc trebuie să obţin
minim 70 puncte. Pentru aport se acordă 25 puncte. Deci, dacă nu fac deloc proba de aport,
trebuie ca în rest să lucrez foarte bine pentru a mă încadra în punctajul minim necesar. Unii
pretinşi dresori îşi închipuie că un pic de duritate ar fi suficient, numai că o asemenea soluţie este
absolut ruşinoasă. Ca să nu mai spunem că puţini sunt (sper) stăpânii care ar accepta să le
aplice câinilor un asemenea tratament. În plus, „metoda” are şi marele dezavantaj că animalul
va executa comenzile timorat (dacă nu cumva se blochează şi refuză să se mai apropie de
obiectul de aport) iar arbitrul va penaliza aspru un asemenea comportament, mergând până la
excluderea din examen. În concluzie, ne rămâne doar soluţia de face un exerciţiu de imaginaţie,
găsind o rezolvare ingenioasă a problemei.
Aşa cum spuneam în numărul trecut, în timpul aportului pot apărea diverse situaţii, în funcţie de
caracterul câinelui şi de relaţia afectivă dintre el şi stăpânul său. De exemplu, câinele
recuperează obiectul, dar se apropie de conductor într-o atitudine de „independenţă geloasă”;
sau, atunci când există (aşa cum şi trebuie) o puternică legătură afectivă între om şi câine, ne
lovim de altă problemă: câinele pleacă rapid să recupereze obiectul, îl prinde, după care îşi invită
stăpânul la o joacă de-a „prinde-mă”. Este posibil şi ca animalul să recupereze obiectul, să facă
apoi câteva „manevre de apropiere”, dar păstrează o distanţă de siguranţă care să-i permită o
fugă rapid în cazul în care stăpânul are cumva intenţia să-l „corijeze”. În toate aceste cazuri,
stăpânii nu reuşesc să fie suficient de interesanţi pentru câinii lor, sau nu au tactul şi răbdarea
necesare pentru a reuşi. Lor le propun următoarea metodă.
Alegeţi un teren fără factori stresanţi (alţi câini, copii care se joacă etc.). Jucaţi-vă cu câinele,
folosind în permanenţă butucelul de aport. Acesta nu trebuie să părăsească mâna
dumneavoastră. Folosind vocea şi atitudinea, aveţi grijă să fiţi cât mai interesant pentru câine.
Provocaţi-l la joacă folosind butucelul. Atunci când câinele pune gura pe el încurajaţi-l, dar nu
lăsaţi butucelul din mână. Este esenţial ca animalul să asocieze această distracţie cu butucelul
din mâna stăpânului, dar atenţie, de data aceasta motivaţia este „stăpânul se joacă cu mine
numai atunci când are chestia aia în mână”. După un timp, legaţi câinele de ceva (un gard, un
pom), îndepărtaţi-vă câţiva metri (nu prea mult) şi lăsaţi jos butucelul, în aşa fel încât câinele să
îl vadă! Atenţie, această acţiune trebuie făcută cât mai natural şi fără să băgaţi câinele în seamă.
Apoi mergeţi, dezlegaţi câinele şi nu îi mai acordaţi nici o atenţie. Orice giumbuşlucuri ar face,
oricât s-ar strădui să vă provoace la joc, trebuie să rămâneţi indiferent. La un moment dat, cu
siguranţă, va vedea butucelul, îl va lua şi vi-l va aduce, că doar avându-l în mână v-aţi jucat
împreună până atunci!
Abia după ce face acest lucru, „explodaţi” de veselie, luaţi butucelul şi reîncepeţi joaca, revenind
la condiţiile iniţiale.
Sper că aţi înţeles de ce am alea acest titlu „Aportul cu motivaţie inversată”! În cazul acesta
motivaţia nu mai este obiectul de aport ci joaca cu stăpânul. Practic obligăm câinele să ne
„motiveze” pentru ca să ne jucăm cu el. Mijlocul pe care îl oferim câinelui pentru a ne motiva (pe
noi, stăpânii) este butucelul de aport.
În final, haideţi să facem o scurtă recapitulare a acestui exerciţiu:
Scopul: la proba de aport, câinele trebuie să se întoarcă repede, vioi şi vesel, să predea în acelaşi
stil butucelul de aport în mâna stăpânului.
Locul de desfăşurare: zone fără factori de distragere a atenţiei.
Motivaţia: stăpânul nu se joacă cu el decât atunci când are butucelul în mână.
Ca se distrăm puţin, „Punctul de vedere al câinelui”: uite eu îţi dau chestia asta pentru ca tu să
te joci cu mine.
După ce câinele ne aduce butucelul fără probleme, revenim la exerciţiile expuse despre aport în
numărul trecut, şi vă mai avertizăm încă o dată: oricât de mult v-aţi bucura de o execuţie
corectă, nu înseamnă nimic dacă nu vă exteriorizaţi. Manifestarea entuziasmului trebuie să fie
debordantă. Poate veţi vedea unele priviri ironice, dar câinele dumneavoastră a obţinut punctajul
maxim. Aşa că trebuie să vă spuneţi: voi râdeţi, dar eu câştig!
Articol publicat de: Florian Irimia - www.ciobanescgerman.com
 PĂSTRAREA CURĂȚENIEI ÎN LOCUINȚĂ
Aşa cum majoritatea oamenilor ştiu deja, căţeii nu au control asupra defecării şi urinării de cum
se nasc. Căţeaua mamă este cea care stimulează puii prin lins şi tot ea este cea care păstrează
curăţenia corporală a acestora şi a cuibului. Toate acestea se schimbă în jurul vârstei de trei
săptămâni când puii încep să se îndepărteze de cuib, dobândind gradat din ce în ce mai mult
control asupra locului şi timpului când îşi fac nevoile. Controlul absolut al urinării este oţinut mult
mai târziu. O regulă simplă este aceea că un pui poate amâna urinarea pentru un număr
corespunzător vârstei acestuia în luni plus o oră.
A învăţa puiul unde şi cum să-şi facă nevoile este cea mai mare prioritate pentru stăpânii
acestuia, totuşi trebuie să ştie ce e rezonabil să aştepte de la acesta, altfel vor fixa reguli
imposibile pentru pui. Un lucru bun este acela că majoritatea puilor când au obţinut un oarecare
control asupra funcţiilor corpului, au o înclinaţie naturală pentru a păstra cuibul curat. Căţeii îşi
fac nevoile în timp ce exploreză locuri noi pentru a evita murdărirea locurilor unde dorm şi
mănâncă, dar şi vecinătatea acestora. Pe acest instinct trebuie să se bazeze programul de
păstrare a igienei.
Sfatul meu pentru proprietarul unui căţel de 6-8 săptămâni este de a-l învăţa să-şi facă nevoile
pe hârtie(ziare, scutece absorbante), având în vedere că schema de vaccinare nu este completă,
căţelul nu poate ieşi afară.Dacă se realizează acest lucru, puiul va fi mai uşor învăţat să-şi facă
nevoile afară.
Căţelul va trebui ţinut într-o încăpere mică(baie, hol) cu ziare într-o parte şi mâncarea şi culcuşul
în cealaltă. Zona acoperită de ziare trebuie să fie la început destul de mare-2/3 din cameră, apoi
se va reduce treptat.
Toţi puii au tendinţa de a face unde simt miros de urină sau fecale şi de aceea este indicat să se
păstreze un ziar folosit care să atragă puiul spre aceea zonă. De asemenea există în comerţ
soluţii speciale destinate în acest scop.
Arag atenţia în mod deosebit că puiul trebuie să fie perfect curat, adică dacă s-a murdărit de
fecale sau urină, trebuie ştres şi spălat!(baia frecventă nu este recomandată). Toate zonele unde
are acces puiul (excepând zona cu ziare) trebuie să fie lipsită de orice miros de urină sau fecale.
Toţi puii au tendinţa să-şi facă nevoile la 15-20 de minute după ce manâncă, când se trezesc din
somn sau după o porţie de joacă. Un program fix de masă este absolut necesar pentru reuşita
acestui program. Puiul nu va părăsi încăperea lui decât după ce si-a făcut nevoile şi doar
supravegheat în permanenţă. Accidentele vor fi inevitabile şi în acest caz puiul va fi scos din
cameră şi se va curăţa locul cu o soluţie antibacteriană cât mai parfumată. Nu se va curăţa locul
în prezenţa puiului. Metoda ziarelor nu va fi folosită decât pentru pui de la 6 saptămâni la
maximum 3 luni. Pentru pui mai mari nu este la fel de folositoare, putând chiar să trimită un
mesaj negativ, şi anume că este în regulă să-şi facă nevoile în casă. Din acest motiv este bine să
trecem puiul de la ziare(echivalentul unor scutece) la urinarea în afara casei în jurul vârstei de 3
luni. Acest lucru se va realiza după ce puiul a înţeles că zona cu ziare este locul unde trebuie să-
şi facă nevoile.
Limitaţi accesul la această zonă(închizând uşa, etc) sau urmăriţi-l, şi în momentul când se duce
acolo, să fie dus afară.
În cazul unui pui mai mare, învăţaţi-l să-şi facă nevoile direct afară. Întrebarea care se pune
este: „cum vom face acest lucru?”. Răspunsul: cu înţelegere şi mai ales FĂRĂ PEDEPSE PENTRU
GREŞELI.
Niciodată nu se va lovi sau certa puiul pentru că a făcut într-un loc nepermis. Capacitatea căţeilor
de a înţelege pentru ce sunt certaţi este foarte redusă la această vârstă, iar cearta, mai ales cu
întârziere(la un minut este deja prea târziu) nu va face decât să timoreze căţelul şi să
încetinească programul.
Cheia acestui program este de a selecta o zonă în afara casei, care să ofere toate condiţiile ca
puiul să urineze. Este bine de ştiut că orice câine preferă să-şi facă nevoile pe iarbă sau unde
simte miros de fecale sau de urină. În acest sens, se poate plasa în zonă un ziar folosit de căţel.
Acesta va fi scos în lesă şi lăsat să exploreze zona fără a fi provocat la joacă. Imediat ce-şi face
nevoile, va fi lăudat şi recompensat(recompensarea imediată şi entuziastă cu mângâieri sau o
bucăţică din mâncarea favorită a puiului este foarte importantă pentru succes). Puiul va fi dus în
această zonă după ce se trezeşte dimineaţa, 15-20 de minute după prima masă, între prima
masă şi prânz, între prânz şi cină, iar ultima dată- seara târziu. Suplimentar, este bine dacă puiul
este scos după ce s-a jucat, după ce a dormit, etc.
Pentru puii mai mari, un program strict de masă şi scos afară este foarte important pentru
reuşită.
Nu este recomandat ca puiul să intre în casă imediat după ce şi-a făcut nevoile. Acest lucru poate
avea un efect opus şi pote face câinii deştepţi să amâne eliminarea în speranţa de a prelungi
timpul afară. Deci, după ce căţelul şi-a făcut necesităţile, jucaţi-vă cu el un timp pentru a evita
asocieri nedorite.
Dacă lucrurile merg bine, este de aşteptat ca după 5-6 zile, căţelul să înceapă să priceapă ce-i
cerem. Unii câini sunt mai uşor de educat. În ceea ce priveşte igiena, femelele depăşesc masculii,
iar câinii utilitari depăşesc terierii şi alte rase de vânătoare. Însă toţi câinii se adaptează în final
acestui program, mai puţin cei care au fost forţati să-şi murdărească cuibul, puii crescuţi în spaţii
foarte înguste sau cei lipsiţi total sau parţial de grija maternă.
Ce se întâmplă dacă puiul refuză să-şi facă nevoile afară? Presupunând că puiul a fost corect
socializat, adică obişnuit din timp cu mediul exterior şi că nu are probleme de comportament,
soluţia este de restrângere a spaţiului de acces când este adus în casă. Acest lucru se face ţinând
puiul în lesă în casă sau închiderea lui într-un spaţiu mic. Apoi, va fi din nou scos afară după 10-
15 minute. Procesul va fi repetat până când căţelul îşi va face nevoile afară. Adus în casă, poate
fi lăsat liber, însă fără a-l pierde din vedere.
O nouă întrebare apare: ce fac dacă găsesc murdărie în casă sau dacă îl prind asupra faptului?
Primul caz se referă la pedeapsa întârziată, al doilea la cea imediată. Aşa cum am mai spus,
pedeapsa întârziată nu este indicată, neducând la nici un rezultat. Câinii nu asociază ceva ce au
făcut cu ore în urmă cu o pedeapsă administrată mult timp după. Referitor la pedeapsa imediată,
ea va reduce frecvenţa comportamentului în prezenţa dvs., câinele învaţă să nu urineze când nu
sunteţi de faţă. Acest lucru va avea ca rezultat îngreunarea programului. Vă puteţi imagina ce
gândeşte câinele în această situaţie: „nu fac pipi în faţa lui; data trecută când am încercat, a
făcut o criză, mai bine aştept până când nu e prin jur”. Acest lucru se va întâmpla şi dacă îl veţi
scoate afară încercând să-l faceţi să urineze. Ca mod de corecţie este recomandat un zgomot
puternic, dar numai în cazul în care prindeţi puiul asupra faptului. Acest zgomot nu trebuie
asociat cu persoana dvs.
Ex: aruncaţi spre căţel o cutie de bere cu câteva monezi înăuntru, dar fără ca el să vadă că dvs.
aţi aruncat-o. Principala regulă şi cheia păstrării igienei în locuinţă este un program fix de
mâncare şi scos afară. Dacă veţi hrăni căţelul la ore fixe cu acelaşi fel de mâncare, implicit acesta
îşi va face nevoile în acelaţi interval de timp. Nu trebuie uitat că unii câini pot învăţa mai greu
decât alţii.
În cazul unui câine obişnuit, fără probleme de comportament, aceasta îşi va însuşi programul
definitv până în jurul vârstei de 6 luni.
Robert Caraman, instructor dresor, tel: 0722722959
www.dogtraining.ro
www.dogactors.ro