Sunteți pe pagina 1din 13

JOCUL DE BASCHET.

TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ,


ȘISTEME DE JOC
Jocul de baschet este un mod specific de manifestare și totodată de practicare cu caracter
ludic și sportiv a activității corporale și a exercițiului fizic, la care participanții constituiți în doua
echipe a câte cinci jucători, aflați temporar într-un raport de adversitate neostila, tipica jocurilor
sportive, denumita rivalitate sportiva, lupta pe un teren special amenajat cu coșuri de baschet,
pentru obținerea victoriei fiecare încercând să realizeze mai multe aruncări reușite în coșul
adversarilor, efectuate cu ajutorul mingii de baschet manevrate în condițiile prevăzute de
regulamentul jocului.
Din acest punct de vedere considerăm ca baschetul poate fi practicat ca sport de masă,
sport pentru baza de masă a performanței, sport de performanță și de mare performanță. În acest
context, subliniem aria foarte cuprinzătoare
de practicare a acestui joc sportiv, el putând fi
practicat la toate vârstele (pe categorii) atât de
bărbați, cat și de femei, de oameni cu nevoi
speciale.
Considerat sub acest aspect
educațional, baschetul contribuie la realizarea
funcțiilor educației fizice și sportive dintre
care enumeram câteva: funcția sanogenetică
sau sanotrofică (întărirea sănătății),
dezvoltarea calităților motrice (a capacitații
motrice), educarea calităților psihice, a
spiritului de autoorganizare și autoconducere.
Trebuie menționat și faptul ca jocul de
baschet de la început a constituit un domeniu de investigație al pedagogiei ca știința a educației.
Ca practica sociala cu caracter ludic, cultural-sportiv jocul de baschet constituie un domeniu
care este și trebuie studiat și investigat științific. Ca disciplina științifica sportiva aplicativa este
integrat în ramura științifica a ludicei sportive (teoria și metodica jocurilor sportive) și împreuna
cu aceasta în știința educației fizice și sportive.

Factorii antrenamentului sportiv specializat:


pregătirea fizică, tehnică, tactică, teoretică și psihologică

1. Pregătirea fizică
Este o componentă a modelului de pregătire de care se ocupă strategia instrucțională.
Pregătirea fizica înglobează un întreg sistem de masuri care asigura o capacitate funcționala
ridicata a organismului, prin nivelul înalt de dezvoltare a calităților motrice de baza și specifice,
valori optime ale indicilor morfofunctionali, stăpânire deplina a exercițiilor utilizate și o stare
perfecta de sănătate.
2. Pregătirea tehnică

1
Tehnica unei ramuri de sport cuprinde totalitatea acțiunilor executate ideal din punct de
vedere al eficientei acestora. Tehnica are un caracter individual datorat particularităților de ordin
fizic și psihic ale jucătorului. Jucătorii care stăpânesc mișcările pana la măiestrie impun, de multe
ori, o nota personala mai accentuata în executarea procedeelor tehnice. Aceasta nota personala,
cunoscuta sub denumirea de „stil”, se datorează particularităților jucătorului: tipul de activitate
nervoasa superioara, calitățile motrice, cele de ordin morfologic, psihic etc.
3. Pregătirea tactica
Tactica reprezintă un sistem coerent de acțiuni selecționate, planificate și pregătite
anticipat spre a fi folosite în jocul echipei în funcție de adversari și condițiile de concurs, pe o
perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în scopul îndeplinirii obiectivelor de performanță
stabilite. Tactica presupune existența unui model de joc, model care este realizat prin acțiuni
individuale și colective, organizate și coordonate în scopul obținerii victoriei. Realizarea tacticii
este condiționata de pregătirea tehnică și fizica; tehnica asociata cu gândirea tactică constituie
factorul principal care concretizează și materializează modelul de joc. Tehnica și tactica
formează o unitate, ele condiționându-se și influențându-se reciproc.
In acest sens, elementele importante care trebuie “surprinse” în orice “schema de
sistematizare” sunt :
 “Atac”
 “Apărare”
 “Tactica individuala”
 “Acțiunea tehnico-tactica individuala”
 “Combinația tehnico-tactica”
 “Schema tactica”
 “Circulația tactica”
 “Sistemul de joc”
 “Concepția de joc”
 “Modelul de joc”
 “Stilul de joc”

4. Pregătirea teoretica
Pregătirea teoretica se exprima în sistemul organizat de cunoștințe care descriu și
explica procesele și fenomenele activității sportive. Ea se realizează prin:
 Pregătire intelectuala generala (școlară, profesionala).
 Cunoștințe din domeniul sportului.
 Informatii generale despre sport.

5. Pregătirea psihologică
Simultan cu amploarea pe care a luat-o sportul de performanta a început sa se
vorbească tot mai mult de însemnătatea factorului psihologic în pregătirea sportivilor de
performanta. Factorii psihologici ai antrenamentului sunt diferențiați în funcție de celelalte
componente cu care fac corp comun:
 Conținutul psihologic al pregătirii;
 Conținutul psihologic al pregătirii tehnice;

2
 Conținutul psihologic al pregătirii tactice;
 Conținutul psihologic al pregătirii teoretice;
 Conținutul psihologic al pregătirii psihologice

Tactica colectiva de echipa, sisteme de joc de baschet

1. IN ATAC, și anume:
 contraatacul și atacul rapid;
 atacul împotriva apărării om la om;
 atacul împotriva apărării în zona

1.1. Contraatacul și atacul rapid

CONTRAATACUL

Contraatacul reprezintă forma de atac cea mai spectaculoasa atât pentru spectatori cat și
pentru jucători, forma relativ ușoară de a înscrie puncte în jocul de baschet, reprezentând
totodată modul de exprimare a personalității, imaginației și a îndemânării jucătorilor.
Contraatacul solicita o foarte buna pregătire fizica, pregătire care conferă jucătorilor
capacitatea de a juca cat mai rapid, sa paseze și sa poată arunca la cos cat mai precis și cu viteză
mărita.

Clasificarea contraatacului
A. Contraatacul direct:
 cu dribling pe centru sau lateral;

 cu pasa directa la jucătorul vârf de


contraatacat;

B. Contraatacul cu intermediar:

 cu un intermediar și un vârf;

3
 cu un intermediar și doua vârfuri.

Reprezentând o forma de desfășurare a acțiunilor ofensive, ca orice sistem de atac, contraatacul


prezinta o succesiune de faze.

A. Intrarea în posesia mingii


 interceptarea mingii;
 recuperarea defensiva;
 după înscrierea unui coș de către adversar;
 după abatere comisă de adversar;
 după angajare 1x1.
Intrarea în posesia mingii va trebui sa fie rezultatul gândirii tactice a jucătorilor, de
anticipare și sesizare a respectivei posibilități. Aceasta va contribui la declanșarea contraatacului,
să capete un caracter organizat, putând fi lansat de orice jucător, de pe orice parte a terenului,
în funcție de situație.
B. Desfășurarea contraatacului, care cuprinde:
 circulația jucătorilor;
 circulația mingii.
Circulația jucătorilor
Se efectuează în raport cu sarcinile ce revin fiecărui jucător în momentul intrării în posesia
mingii (lansatori, intermediari sau vârf) și în raport de pozițiile adversarilor surprinși
dezorganizați în terenul de joc.
Echipa trebuie sa realizeze un sistem de contraatac determinat de posesorul de minge și
de pozițiile atacanților pe întreaga suprafață a terenului de atac.
Posesorul de minge va determina organizarea și desfășurarea contraatacului:
frontal ceilalți jucători pot deveni vârfuri de contraatac
 1-2 coechipieri pot avea plasament lateral în același plan cu posesorul de minge – ei vor fi
intermediarii laterali cei mai apropiați de panoul propriu;
 ceilalți doi atacanți (vârfurile) vor ocupa culoarele laterale cu tendința de a alerga către
mijlocul terenului.
Deplasarea jucătorului în teren se face pe un front larg (trei culoare) cu plasament în
adâncime în așa fel încât întreaga suprafață a terenului de joc sa fie acoperită proporțional de
atacanți determinați fie de sistemul de atac, al echipei proprii, de poziția apărătorilor surprinși
dezorganizați sau organizați în apărări presing pe tot terenul sau trei sferturi de teren.
C. Driblingul

4
In contraatac, driblingul reprezintă o puternica
arma ofensiva. Utilizarea lui în contraatacul modern este
efectuata din momentul intrării în posesia mingii și în
special de vârfurile de contraatac în atacarea coșului.
Conducerea mingii se efectuează în adâncime, cu maximul
de viteza, având sarcina depășirii liniilor de apărare și a
determinării inferiorității numerice (2x1, 3x1, 3x2).
Ritmul în contraatac este imprimat de circulația jucătorilor, de dribling, de viteza de
transmitere a paselor pe poziții viitoare.
D. Finalizarea contraatacului
Aruncarea la cos se efectuează de regula de regula de la 1-3-4 metri de cos. Se poate ataca
panoul pe ambele laturi (dreapta-stânga), cat și pe centru (cu aruncare din săritura) un jucător
va dubla contraatacul asigurând recuperarea ofensiva în caz de nereușită.
Utilizarea tactica
Se recomanda a fi utilizat ori de cate ori echipa intra în posesia mingii și creează posibilități
de lansare a contraatacului. Este indicat a fi folosit în special la începutul jocului pentru a
dezorganiza și demoraliza echipa adversa, în diferitele momente ale jocului, la sfârșitul reprizei
I, în repriza a II-a, în ultimele doua minute de joc, în funcție de formația folosită de adversar în
teren, s.a. Trebuie valorificate lipsurile echipei adverse în pregătirea fizica sau a apărării.
Contraatacul trebuie utilizat permanent ca prima faza a atacului.
Variante de desfășurare a contraatacului

Metodica învățării contraatacului


Se realizează prin cele trei componente ale pregătirii:
 fizica;
 tehnica;
 tactica.
Componenta fizica
a) Viteza de deplasare, de execuție și reacție:
 alergare cu accelerări;
 alergări cu variații de ritm;
 starturi și sprinturi de distante de 10-15 metrii sau 20-30 de metrii;
 exerciții sub forma de concurs cu elemente tehnice simple (pase, dribling, aruncări).
b) Îndemânarea în regim de viteza cu accent pe ambidextrie:
 execuții de procedee tehnice în regim de viteza;
 procedee tehnice din poziții și condiții deosebite ( ambidextrie, poziții echilibrate);
 exerciții de mânuire a mai multor mingi;
 jocuri pregătitoare și ștafete cu dribling și pase.

5
c) Detenta necesara pentru aruncări, urmăriri și recuperări: sărituri cu coarda.
Componenta tehnica
 elemente de mișcare în teren, în special structuri cu schimbări de direcție, opriri și
pivotări;
 pasa cu doua mâini de la piept, pasa de la umăr și din lateral cu o mana, pasa cu pământul;
 aruncările la cos din alergare, din dribling și din săritură.
Componenta tactica
 demarcajul, urmărirea și recuperarea defensivă și ofensivă, dublajul;
 atacul în superioritate numerica.
Aceste cerințe minimale sunt adaptate, modelate la specificul contraatacului și sunt
exersate, perfecționate prin exerciții complexe executate în regimul calităților motrice solicitate
de sistem.

Exerciții pregătitoare
 pase în formații de pătrat:

 pase în trei din deplasare cu aruncare la cos din


alergare sau precedat de 2-3 driblinguri;

 pase în trei jucători cu schimb de locuri și


aruncare la cos.

Exerciții pentru învățarea


propriu-zisa a contraatacului

 2-3 executanți simulează marcajul unor atacanți


imaginari. Antrenorul arunca la cos iar cei trei jucători
acționează în vederea declanșării contraatacului; cel care
intra în posesia mingii ii lansează pe ceilalți care pleaca pe
contraatac.

 doi atacanți își pasează mingea în apropierea suprafeței de restricție iar alți 3-4 jucători
aflați în apărare caută sa intre în posesia mingii. In momentul realizării intercepției se

6
declanșează contraatacul, circulația de jucători și minge fiind cea prestabilita de antrenor (
Varianta: același exercițiu cu retragerea jucătorilor care au pasat în apărare).
Prin aceste exerciții se realizează următoarele condiții de desfășurare a contraatacului:
 educarea capacitații de anticipare;
 utilizarea culoarelor de desfășurare a contraatacului;
 oportunitatea acțiunilor;
 adâncimea circulației de minge și de jucători;
 dublarea.
Mai târziu, jucătorii care pierd posesia mingii, acționează în calitate de apărători.
Odată cu retragerea apărătorilor devine necesara folosirea combinației de atac în
superioritate numerica (2 contra 1 sau 3 contra 2), pentru reușita finalizării contraatacului. Se vor
folosi apoi:
 joc 3 contra 2, 4 contra 3, 5 contra 4;
 joc 3 contra 3 fără dribling pe toata suprafață terenului;
 joc de scoală 5 contra 5, cu tema:
 contraatac reușit =4 puncte;
 sunt valabile numai coșurile înscrise din contraatac;
 după contraatac finalizat se mai acorda un atac pozițional.

ATACUL RAPID

Este o forma de atac în care o echipa intrând în posesia mingii realizează o trecere rapida
cu cei mai avansați jucători pentru a surprinde apărarea adversa dezorganizata.
Spre deosebire de contraatac, unde exista superioritate numerica a atacanților, aici exista
un echilibru numeric.
Reușita atacului rapid consta în atacarea coșului, intra-un moment în care apărătorii nu
au plasament corespunzător:
 sunt împerecheați greșit;
 sunt încă în retragere;
 sunt derutați de viteza și ofensiva atacului;
 nu pot colabora suficient;
 nu sunt organizați.
Atacul rapid se utilizează după un contraatac nereușit,
când numărul atacanților este egal cu al apărătorilor (3x3,
4x4, 5x5) sau când acțiunile atacanților nu dau posibilitate
regrupării tuturor apărătorilor (retragerea pivoților, 4x3, 5x4).
In realizarea atacului rapid, echipa trebuie sa cunoască o serie de combinații care au un
caracter de improvizație, prin adaptarea acțiunilor individuale și combinațiilor tactice la
situațiile spontane. Cele mai frecvente combinații sunt:
 ”da și du-te”;
 încrucișările;
 pătrunderile și depășirile.
1.2. Atacul împotriva apărării om la om
Atacul împotriva apărării om la om se caracterizează prin:
 circulația jucătorilor este ofensiva, rapida, continua, colectiva și în regim variat;
 determina apărătorii sa greșească, sa nu poată respecta regulile de marcaj;
7
 circulația jucătorilor eliberează spațiul din apropierea coșului, obligând-i pe apărători sa
se apere pe o suprafață de teren mai mare;
 pătrunderile se efectuează cu preponderenta pe centru;
 pasele sunt date pe poziții viitoare;
 circulația mingii este determinata de circulația jucătorilor;
 folosirea driblingului ca arma de atac.
Mijloacele de baza folosite în atacul împotriva apărării om la om sunt:
 acțiunile tactice individuale;
 combinațiile tactice de 2 și 3 apărători;
 circulațiile organizate.
ATACUL POZITIONAL
Este forma de atac în care echipa aflata în posesia mingii ataca coșul împotriva unei
apărări organizate.
Este un mijloc de baza în realizarea atacului deoarece majoritatea acțiunilor de finalizare
se realizează în atacul pozițional. Desfășurarea atacului pozițional cere atacanților cunoștințe de
tactica individuala și colectiva, precum și o pregătire minuțioasa a atacului.
In cadrul atacului pozițional întâlnim toate fazele atacului:
 intrarea în posesia mingii;
 trecerea din apărare în atac;
 așezarea în dispozitivul de atac;
 pregătirea atacului;
 acțiunea finala;
 recuperarea și echilibrul defensiv.
Un rol important în desfășurarea atacului pozițional li are conducătorul de joc, care
trebuie sa imprime linia tactica de pregătire a atacului.
A. Sistemul de atac pozițional în potcoava (sau semicerc) – în așezarea 1-2-2
Jucătorii sunt plasați în fata, la o distanta de 7-8 metrii de
acesta, lăsând liber spațiul din apropierea coșului.
Dispozitivul de atac împarte zona în cinci suprafețe egale
care reprezintă zonele de acțiune ale jucătorilor.
Jucătorii 1 și 2 sunt plasați pe colturile terenului fiind
denumiți jucători de colt. Aceștia trebuie:
 sa arunce bine la cos;
 sa angajeze cu ușurința pătrunzătorii de pe partea
opusa;
 sa fie buni pătrunzători și sa depășească cu ușurința adversarii;
sa participe la recuperare și voleibolare.
Jucătorii 3 și 4 sunt plasați la nivelul liniei de aruncări libere și sunt denumiți jucători
intermediari. Ei trebuie:
 sa fie eficace în aruncările de la semi distanta și distanta;
 sa cunoască pătrunderile și depășirile;
 sa participe la echilibrul defensiv;
 sa combine cu jucătorii de colt.
Jucătorul 5 este plasat pe linia mediana a terenului, în spatele semicercului de
aruncări libere. El este denumit conducătorul de joc. El trebuie:
 sa posede aceleași cunoștințe tehnico-tactice ca ale celorlalți coechipieri;
8
 este jucătorul care asigura echilibrul defensiv.

Caracteristicile sistemului de atac în semicerc sunt:


 plasarea departe de cos;
 prezinta avantajul unei ușoare circulații a mingii datorita distantelor mici dintre jucători;
 desface apărarea, obligând apărătorii sa răspundă de o suprafață mai mare de teren;
 creează în apărare un spațiu vulnerabil, în apropierea coșului;
 asigura un echilibru defensiv puternic, de 2-3 jucători;
 recuperarea ofensiva la panou este mai dificila;
 se poate ataca coșul cu ușurința prin centru.
Combinațiile de baza ale sistemului de atac în semicerc. Principalele acțiuni sunt:
 pătrunderile și depășirile (asigurarea demarcajului individual), în special pătrunderile din
partea opusa mingii;
 combinație de ”da și du-te”;
 blocajul la jucătorul fără minge și cu minge;
 încrucișare.

Utilizarea tactica a sistemului de atac în semicerc se face:


 atunci când avem jucători rapizi, buni pătrunzători, cu o tehnica individuala desăvârșita;
 daca jucătorii sunt buni aruncători de la semi distanta;
 când nu avem jucători pivoți;
 în prima etapa de învățare a tacticii colective;
 împotriva unui adversar care se apară agresiv, pe jumătate de
teren.
B. Sistemul de atac cu un jucător pivot (atacul 4+1)
Aceasta denumire vine de la așezarea jucătorilor în dispozitivul
de atac, și anume 4 pătrunzători și un jucător pivot.
Dispozitivul de atac plasează pe jucători într-o așezare ce asigura
o repartizare echilibrata a zonei de atac.
Jucătorul 5- pivot – este plasat într-o zona din apropierea coșului, și acționează mai bine
de jumătate din spațiul de 3” și pârțile laterale ale liniei de aruncări libere. El trebuie:
 sa fie înalt, robust, cu calități fizice dezvoltate (forța, viteza, îndemânare);
 sa cunoască procedeele variate de transmitere a mingii cu priza înalta;
 sa fie eficace în aruncarea la cos din săritura;
 sa folosească pase și aruncări protejate;
 sa cunoască pătrunderile și depășirile specifice pe spațiu limitat;
 sa recupereze la panou;
 sa arunce din voleibolare.
9
Jucătorii 1 și 2 – pătrunzători – sunt plasați pe colturile terenului. Ei trebuie:
 sa fie jucători dinamici, cu viteza și forța de pătrundere;
 sa cunoască procedee variate de pasare, în special angajarea pivotului;
 sa fie buni marcatori din zonele lor de acțiune, cu procedee de pe loc, și din săritura, buni
pătrunzători.
In joc ei colaborează cu pivotul, angajându-i-l, combina cu acesta prin blocaje, încrucișări
și dublează acțiunile ofensive ale pivotului. Participa la recuperare cu pivotul.
Jucătorii 3 și 4 – fundași- sunt plasați în ultimul plan. Cu aceeași pregătire fizica și
tehnico-tactica ca și pătrunzătorii (1 și 2) ei au sarcina de a asigura echilibrul defensiv. Unul
dintre ei este jucătorul de joc.
Caracteristicile sistemului de joc cu un pivot sunt:
 dispozitivul de atac plasează un jucător sub cos și patru jucători în afara, așezați pe
colturile unui trapez, cu baza mare către cos;
 acest dispozitiv de atac este format din doua planuri;
 atacarea spațiului vulnerabil din apropierea coșului este permanenta;
 atacarea coșului se poate face cu ușurința, alternând aruncările de sub cos cu cele de la
semi distanta și distanta.
Combinațiile de baza ale sistemului de atac cu un jucător pivot se pot împarți în:
 acțiuni individuale ale pătrunzătorilor, fundașilor și pivotului;
 combinații intre pătrunzători și fundași;
 combinații intre pătrunzători și pivot;
 combinații intre pivot și pătrunzători.
Acțiunile individuale sunt identice cu cele prezentate în atacul în semicerc, cu
precizarea ca pătrunzătorii vor tine cont de plasamentul jucătorului pivot, acesta căutând sa
circule, eliberând culoarele de pătrundere.
Combinațiile ”da și du-te” (1) creează doua posibilități de acțiune finala a pivotului sau a
fundașului, iar blocajele (2) și încrucișările (3 ) sunt eficace deoarece se realizează în apropierea
coșului.

Utilizarea tactica se face:


 când echipa are un jucător cu calități și specializat;
 când pătrunzătorii și fundașii arunca la cos eficace de la distanta;
 împotriva oricărei variante de apărare.
3. IN APARARE
Prin sisteme de apărare se înțelege organizarea și coordonarea acțiunilor individuale și
colective a tuturor apărătorilor, în scopul formarii unui grup de lupta omogen împotriva
adversarilor.
10
Practica și evoluția jocului de baschet a scos în evidenta trei sisteme de apărare:
1. sistemul de apărare om la om;
2. sistemul de apărare în zona;
3. sistemul de apărare combinat.
In continuare ne vom referi doar la primul sistem de apărare.
3.1. Sistemul de apărare om la om
Sistemul de apărare om la om este apreciat ca
unul din cele mai eficiente sisteme și reprezintă
sistemul de baza al jocului de baschet.
In cadrul acestui sistem fiecărui jucător i se
repartizează cate un atacant, pe care este obligat sa-l
marcheze pe toata durata jocului.
Apărătorul marchează atacantul prin vederea
periferica atât a câmpului de joc cat și a circulației
mingii.
Apărarea om la om este:
 o apărare individuala, sub aspectul împerecherii
directe a apărătorului cu atacantul;
 o apărare colectiva, deoarece apărătorii colaborează intre ei, se sprijină, se ajuta reciproc
prin plasament, alunecări, schimburi de adversari, dublaje.

Caracteristicile sistemului de apărare om la om


Atenția apărătorului se va îndrepta în principal asupra atacantului și în secundar
asupra mingii. Se poate aplica pe orice porțiune de teren, având un caracter activ. Se acționează
pentru câștigarea mingii. Plasamentul, circulația și organizarea acțiunilor sunt determinate de
circulația atacanților.
Regulile de baza a apărării om la om: apărătorul trebuie sa se găsească permanent intre
cos și adversar și sa privească tot timpul mingea.
Utilizarea tactica
Se folosește împotriva oricărui sistem de atac, împotriva echipelor:
 a căror jucători arunca precis la cos de la distanta;
 a căror jucători au o slaba pregătire tehnica;
 în cazul în care în ultimele minute de joc conduce adversarul și se urmărește câștigarea
mingii.

Avantajele apărării om la om sunt:


 asigura supravegherea fiecărui atacant în parte;
 da posibilitatea studierii adversarilor, cu mult înaintea jocului;
 repartizarea jucătorilor adverși se poate face după talie și după pregătire;
 da posibilitatea apărării sa profite de slăbiciunile atacanților;
 se pot da sarcini fiecărui apărător;
Dezavantajele apărării om la om sunt:
 cere calități relativ egale cu cele ale adversarilor;
 face fata mai greu combinațiilor tactice bazate pe blocaje, paravane, încrucișări;
 lansarea contraatacului se face mai greu, fiecare apărător fiind preocupat de atacantul
sau.
Variantele apărării om la om sunt:
11
a) apărarea om la om normala;
b) apărarea om la om agresiva și la intercepție;
c) apărarea om la om cu aglomerare;
d) apărarea om la om cu flotare;
e) apărarea om la om cu presing
a) Apărarea om la om normala
Este utilizata la inițierea în jocul de baschet pentru începători. Se manifesta sub doua
forme:
 forma pasiva, ce se caracterizează prin marcarea atacanților după retragerea în apărare a
apărătorilor;
 forma activa, care se caracterizează prin faptul ca distanta de marcaj se micșorează, iar
apărătorii manifesta inițiativa în atacarea mingii.
b) Apărarea om la om agresiva
In baschetul modern se bucura de cea mai mare utilizare. In acest tip de apărare se
urmărește ca adversarii direcți sa fie marcați aproape, strâns, folosind-se tactica de hartuire,
pentru a determina pe atacanți sa greșească.
Se manifesta sub doua forme:
 om la om pe jumătate de teren, în care apărătorii după ce se retrag în terenul propriu
așteaptă atacanții în apropierea liniei de centru, de unde ii marchează agresiv;
 om la om pe tot terenul, care presupune marcarea adversarului imediat ce s-a pierdut
mingea, chiar în terenul de atac.
Apărătorii ataca foarte agresiv, de aproape, căutând prin mijloace regulamentare sa
împiedice transmiterea mingii sau menținerea posesiei ei de către atacant, poate sa se adapteze
în funcție de situația jocului, căpătând un caracter activ sau pasiv.
Utilizarea tactica
 împotriva echipelor slabe tehnic;
 împotriva echipelor care desfășoară atac organizat, static;
 împotriva echipelor care utilizează pase lungi;
 spre sfârșitul jocului, când echipa este condusa;
 împotriva echipelor care au jucători buni marcatori, dar
sunt lenți;
 când adversarul da semne de oboseala.

a) Apărarea om la om cu aglomerare
Se desfășoară pe o suprafață de teren mai
restrânsa, în general la 6 metri, în apropierea coșului. Aceasta
varianta a apărut ca urmare a lipsei de eficacitate în aruncările
la cos de la semi distanta și a concentrării acțiunilor finale pe
aruncările de sub cos, pe jucătorii pivot sau pătrunzători.

b) Apărarea om la om cu flotare
Se caracterizează prin faptul ca se ajuta coechipierul în marcarea unui atacant
periculos. Acest ajutor, numit flotare, poate fi efectuat de unul sau mai mulți apărători în mod
permanent sau temporar.
 Flotarea permanenta se face de apărătorul al cărui atacant nu este periculos, nu este
eficace în aruncările la cos și joaca static, în general conducătorul de joc care arunca mai rar la
cos.

12
 Flotarea temporara se utilizează când apărătorul cel mai apropiat de atacantul cu minge
ajuta pe apărătorul acestuia la marcaj. In general aceasta flotare se executa la jucătorii pivot.

c) Apărarea om la om presing
Constituie varianta modernă a apărării agresive, forma
cea mai activă de apărare. Scopul acestei apărări este:
 de a împiedica circulația de minge;
 de a realiza intercepții și smulgeri.
Apărătorii în lupta cu atacanții li marchează strict la
intercepție, prin joc de brațe și picioare, pentru a-i îndepărta
de pozițiile preferate, împiedicându-i sa-și organizeze
acțiunile, obligând-i sa arunce imprecis la cos, sa comită
infracțiuni. Apărarea presing poate fi aplicata temporar sau
permanent, în ambele cazuri apărătorii trebuind sa posede o
buna pregătire prin:
 rezistenta în regim de viteza;
 viteza de reacție și combativitate;
 acțiuni tehnico-tactice bine însușite (smulgeri,
intercepții, capac).

Utilizarea tactica
Se folosește:
 împotriva echipelor pregătite tehnic și fizic;
 împotriva echipelor care folosesc atacul organizat bazat pe combinații;
 pentru a opri contraatacul.

13