Samizdatul literar în spaţiul comunist sovietic

Noțiunea de samizdat își are originea de pe teritoriul Rusiei. Samizdatul a fost una
dintre principalele activități disidente din blocul sovietic. În acest tip de activitate diverse
persoane au reprodus manual anumite publicații sau opere literare cenzurate, fiind transmise
de la un cititor la altul într-un cerc de cunoscuți. Acest lucru era unul periculos pentru cei care
făceau copiile , dar și pentru cei care intrau în posesia lor. Termenul de "samizdat" apare
pentru prim dată în jurul anilor 40, ca un joc de cuvinte, la autorul Nikolai Glazkov, care a
scris de mână 2 poeme, cu indicația Samsebyeizdat. În rusă "sam" înseamnă "sine" ,
"Samsebyaizda" s-ar traduce Samizdat,adică"Eu publicat de mine" sau pe românește "Lucrare
publicată de autor". Cu timpul definiția își schimbă sensul : "Mă public pe mine", samizdat
ajungând să semnifice:" Eu sunt cel care face publicarea". Dacă la început însemna că autorul
își publică lucrarea, în timp înseamnă că cel care publică o lucrare poate fi sau nu autorul
acesteia:"Eu sunt cel care face distribuirea unei lucrări". 1 Vladimir Bukovski, unul dintre cei
mai cunoscuți disidenți antisovietici și-a consemnat în romanul său autobiografic Și se
întoarce vântul : "Eu sunt cel care concepe, care o editează, care o cenzurează, care o publică,
care o distribuie și care poate fi închis pentru această lucrare".

Se poate spune despre samizdat că este arătat ca un fel de compromis între intelectualul
neputincios aflat în fața unui sistem care este plin de tot felul de mijloace represive și
neputința în ceea ce reprezintă renunțarea la libertate. Samizdatul ca proces- producerea de
samizdat nu înseamnă neapărat că cel care publică este și autorul. Odată devenit un fenomen
social, autorul și reproducătorul sunt 2 persoane diferite. Textele scrise cu circulat sub toate
formele posibile: anonime, pseudonime, sub semnătură, apocrife. Samizdatul reușește să dea
naștere la trei școli de gândire: cea socialistă, cea democrată și cea liberală. Scopul lui
Alexander Dubcek de a ajunge la conducera Cehoslovaciei reprezintă punctul culminant al
criticii sicialiste din regimul sovietic. Dorința sau nădejdea că sistemul s-ar putea schimba a
fost prăbușită de către reprimarea militară a trupelor Pactului de la Varșovia.

Mijlocul anilor '70 reprezintă fenomenul samizdatului care reușește să atragă atenția
internațională prin apariția unui volum în 1974, Arhipeleagul Gulag de Alexandr Soljenițîn,

1
Telesin, p. 26
care va deveni în viitor unul dintre cele mai cunoscute texte samizdate. În anul 1962, revista
Novii Mir publică O zi din viața lui Ivan Denisovici, avându-l ca autor pe Aleksandr
Soljenițîn, un profesor de matematică care a trecut prin experiența gulagului.Ivan Denisovici
este un deținut care a petrecut deja 8 ani de zile în gulag din cei 10. Perioada pe care acesta a
petrecut-o în gulag este aceeași perioadă pe care a petrecut-o și Soljenitin (1945-1953). În
urma sa lăsase o soție cu două "codane" și un fiu care îi murise de când era mic. Soției i-a
interzis să îi mai trimită pachete din cauza dificultăților materiale destul de mari, dar totuși
mai spera că poate va primi câte unul în fiecare săptămână.

Titlul este destul de explicit, este prezentată o zi din viața unui prizonier aflat într-un lagăr de
muncă din Siberia, dar și la număratele viclenii la care apelează pentru a fi sigur că va prinde
și ziua de mâine. Naratorul este unul omniscient, cunoscându-i gândurile și dorințele.
Narațiunea se face la persoana I plural, ca li cum naratorul s-ar identifica cu deținuții:"(...)
timpul care trece nu e oficial, ci din cel care ne aparține nouă(...)Tot timpul nostru este și
acela care se scurge când străbatem distanța până la lagăr".

"Dimineața, tocmai asta e salvarea deținuților, că merg la lucru încet, fără grabă. Cine aleargă
iute, ăla nu rezistă în lagăr- se istovește, cade din picioare înainte de soroc". A fost înrolat în
Armata Roșie, unde a participat la numeroase episoade din prima parte a războiului, când au
avut loc retrageri și înfrângeri pentru Uniunea Sovietică. În jurul anului 1942 , pe frontul de
nord-vest, armata din care făcea parte a fost încercuită. Nu li s-a procurat deloc muniție sau
mâncare reușind să mănânce tot felul de lucruri pentru a supraviețui:"Ajunseseră să râcâie
copietele cailor morți să moaie pilitura aia de corn în apă și s-o înghită". În scurt timp armata
din care făcea parte a fost prinsă de către nemți. Ivan Denisovici Șuhov a avut norocul de a
scăpa datorită proastei organizări și a numărului mare de prizonieri sovietici. Acest lucru
reușește să îl facă alături de alți patru camarazi, ajungând la liniile soviatice.

Dar totuși doi dintre ei sunt omorâși pe loc, rămânând doar el și încă un coleg. Sunt interogați,
unde mărturisesc faptul că au fost prizonieri ai nemților timp de 2 zile, după care au reușit să
scape. Pentru acest delict minor primesc 10 ani de lagăr. De același tratament au avut parte
toți cei care au supraviețuit lagărelor naziste, după anul 1945 ajungând să fie transferați în
Gulagul sovietic. Eliberarea lui se apropia tot mai mult (doi ani de lagăr), dar acest lucru nu
era unul sigur pentru că majoritatea celor care li se terminase perioada pedepsei li se
prelungea automat sau erau deportați în Siberia. Alexandr Soljenițîn folosește în romanul său
descrierea unei singure zi din viața unui deținut oarecare aflat în unul dintre lagărele
Gulagului sovietic din timpul lu Stalin(sfârșitul anilor 1940) pentru a arăta întregul peisaj cu
ceea ce presupune viața într-un gulag, dar și cum era interiorul sociatății sovietice totalitare.
Este remarcată stratificarea socială:"-Aici, băieți, taigaiua este lege. Dar și pe aici trăiesc
oameni.Vă spun eu cine moare în lagăr! Ăl de linge blidele, ăl de-și pune nădejdea în
infirmerie", după cum afirmă un agent NKVD. De-a lungul zilei, personajul principal intră în
contact cu diverse persoane pe care le încadrează în anumite tipuri: Fetiukov este "șacalul"
deoarece acesta cerșea mereu mâncare și tutun, dar curajul îi lipsește cu desăvârșire deoarece
nu își ajută cu nimic tovarășii, Tiurin este căpitanul de brigadă, om destul de aspru, dar
descurcăreț și îndrăzneț, Alioșka este tânărul baptist inocent și osedat de religie, care se
supune oricăui lucru, făcând mereu ce i se spune. Cezar este un intelectual moscovit, lucrează
în biroul,traiul lui fiind unul ușor mai bun decât al celorlalți deoarece primea destul de des
pachete de acasă.Odată cu viața pe care o trăia acolo, Ivan Denisovici încetează să se mai
gândească la ziua de mâine sau chiar la ziua eliberării.

Pe lângă viața pe care o aveau în gulav, munceau și în ajutorul statului deoarece reprezentau o
mână de lucru gratuită care era în primul rând dispensabilă, apoi nepretențioasă. Organizarea
în echipe era astfel:"Echipa din lagăr însă e în așa fel gândită că nu șefii trebuiau să îi împingă
de la spate pe deținuți, ci chiar deținuții se împing unii pe alții. Treaba-i cam așa: ori iau toți
supliment, ori crapă toți de foame.Adică tu, câine, nu vrei să lucezi, iar eu să flămânzesc din
pricina ta! Fă bine și trage, ticălosule !" 2 . Un alt lucru important din viața unui deținut
reprezenta mâncarea, lucru care ajungea să îi afecteze în profunzime:"Lăsând la o parte
somnul", "În sala de mese e frig, cei mai mulți sunt cu căciula în cap, totuși sorb fără pripeală,
pescuind de sub foile negre de varză câte o fărâmă de plevușcă putredă, răsfirată, și scuipând
oscioare pe masă.Când se adunau oasele grîmadă ăe masă, câte unul dintre cei care vin ka
rând le mătură cu palma, dându-le jos, unde le zdruncină cu tălpile"3.

Un alt detaliu pe care îl aduce Soljenițîn despre viața deținuților din lagăr era acela că
deținuților nu le permitea să li se arate sau să știe cît este ceasul pentru că era considerat un
lucru lipsit de importanță. Personajul principal al cărui nume folosit în titlu este unul fictiv, cu
rolul de a arăta individualitatea lui, în lagărele sovietice, ca și în cele naziste era folosit un
număr, în cazul lui S-854, doar pentru simplul fapt că era mai ușor de contabilizat. Pentru
personaj, viața pe care o trăia atunci lucrurile importante erau terminarea lucrului pentru a

2
O zi din viaţa lui Ivan Denisovici , Editura Humanitas, Raftul Denisei, Traducere din rusă şi note de Nina Grigorescu,
Bucureşti, 2013
3
Idem
primi o rație în plus, pentru a scăpa de carceră, să nu îi fie furată bucata de pâine neagră, tare
ca piatra pe care o ascundea în saltea:"A trecut o zi fără necazuri, aproape fericită". Întreaga
lui existență este redusă la cel mai mic nivel, pentru el să mănânce reprezintă singura bucurie
din acel loc plin de greutăți.

Apare procesul dezumanizării al îndepărtării de sine, unde deținuții se îngrămădesc să prindă

cele mai bune bucate, deși într-un astfel de loc nimic nu poate fi considerat bun, chiar
comestibil, își ascund mâncarea în saltele, devin suspicioși chiar și față de vecinii de baracă,
își fură bucatele. Somnul nu a fost și nici nu va fi vreodată unul odihnitor, sentimentul fricii
este unul constant.Dezindividualitatea prezentă în lagăr poate avea și un aspect pozitiv, faptul
că deținuții se bucurau în momentul în care găseau un obiect: un simplu cablu de aluminiu
devenea o lingură, cartoanele care țineau locul gemurilor la ferestre. Lucrul care m-a
impresionat la această nuvelă a fost grija deosebită și măiestria cu care Soljenițîn surprinde
caracterul profund uman al deținuților atât în momentele bine, cât și în cele mai întunecate.
Aduce sentimentul speranței în roman, unde deținuții parcurg fiecare zi, așteptând ziua
eliberării.

Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960) s-a născut la Moscova într-o familie de

artiştitalentaţi. Tatăl său era pictor, iar mama o bine cunoscută pianistă. Educaţia lui Pasternak
a început într-o şcoală germană din Moscova, dar şi-a continuat studiile laUniversitatea din
Moscova. Sub influenţa compozitorului Skriabin, Pasternak a început studiul compoziţiilor
muzicale şi le-a urmat timp de şase ani, din 1904 până în 1910. În1912 deja renunţă la
muzică, şi pleacă să studieze filosofia la Universitatea Marburg, din Germania. După nici
patru luni petrecute acolo, se întoarce în Rusia, hotărât să se dedice literaturii. Primele volume
de poezii ale lui Boris Pasternak nu s-au distins prea mult, dar o dată cu„Sora mea viaţa” şi
„Teme şi variaţiuni” a reuşit să se facă remarcat ca poet de seamăprintre contemporanii săi.
Poetul îşi doreşte să se alăture generaţiei sale de scriitori futurişti şi se înscrie în gruparea
„Centrifuga”, deşi inspiraţia sa izvorăşte din simbolism şi akmeism. În perioada
stalinistă, Pasternak renunţă temporar la opera sa şi începe sătraducă pentru a-şi câştiga
existenţa. Traduce din opera lui Shakespeare, Goethe, Shellez, Verlain, şi alţii. 4
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial începe să scrie romanul „Doctor Jivago” şi
continuă să îl elaboreze după terminarea războiului. Dialogurile dintre personaje le ilustrează
de fapt trăirile şi idealurile acestora. De exemplu, când Nikolai Nikolaevici şi Ivan Ivanovici

4
https://www.scribd.com/document/162915239/Doctor-Jivago
discută despre filosofie, cei doi seraportează doar la părerile personale despre subiect, şi nu se
folosesc de părerile mari lor filosofi şi teoreticieni. Obiectivele celor doi, care reies din
discuţie, nu aparţindoar lor, ci autorului însuşi. Nicolaevici susţine că omul face parte din
istorie, încercândprin prisma ei să învingă moartea. Pasternak de asemenea este convins că
oamenii crează pentru a rămâne nemuritori, iar el însuşi face asta scriind „Doctor Jivago”.
Prin acest roman, poetul îşi asigura viaţa veşnică, cel puţin în literatură. El încă dăinuie
prinviaţa personajelor sale. De-a lungul naraţiunii, diverse tipare ale existenţei sunt explorate,
atât viaţa celor bogaţi, cât şi a celor săraci, pe timp de pace sau de război.Toate acestea
formează un ansamblu de personaje din fiecare categorie, dar şi deemoţii intense şi diverse.
Totuşi, acestă multitudine de personalităţi crează uneledificultăţi de înţelegere a intrigilor
paralele din roman. Pe măsură ce povesteaprogresează, căile multiple ale destinelor se îmbină,
întrerupând astfel cursul acţiunii.

Pentru că romanul începe cu înmormântarea mamei lui Jivago, acesta capătă un aer sobru din
capul locului, care este menţinut pe tot parcursul acţiunii. Starea de spirit variază totuşi din
cauza emoţiilor trăite de personaje. Evoluţia personajului principal este lină şi bine
planificată. Subiectul, care se dezvoltă în mai multe direcţii şi pe maimulte planuri, se îmbină
mai târziu, elaborând astfel o lume complexă. Această complexitate influenţează negativ
dezvoltarea personajului. Caracterizarea fiecărui personaj, împreună cu credibilitatea şi stilul
personal al autoruluiformează împreună o legătură puternică cu cititorul. Această unitate, pe
care Pasternak o crează, formează baza unui roman citit în toatp lumea, unitate care face
romanul„Doctor Jivago” un roman de succes.5
Cele trei dimensiuni ale acțiunii romanului: istorică, socială și politică alcătuiesc o frescă
brută a condiției intelectualului supraviețuitor în sânul unei Rusii surghiunite de corupție și de
propagandă politică de factură mizerabilă (vă sună cunoscut?) , aflată în permanență în
tăvălugul unei revoluții în care bogații ajung să devină simpli ”tovarăși”.6
Personajul principal este Iuri Andreevici Jivago, fiul unor industriași bogați, rămas în cele din
urmă orfan. Viața lui este lipsită de fericiri, dedicându-se, către maturitate, medicinei,
cochetând în același timp cu literatura, deși crede că aceasta din urmă nu poate fi exercitată ca
o meserie, ci doar ca un hobby (chapeau, doamnelor și domnilor!) . În alt colț al Rusiei, o
tânără orfană de tată și rămasă în grija unui prieten de familie care o ține pe post de amantă,
Lara, este personajul feminin-cheie care va da peste cap viața de familist plicitisit al

5
https://www.scribd.com/document/162915239/Doctor-Jivago
6
https://semnebune.ro/2014/boris-pasternak-doctor-jivago/
doctorului Jivago. Pentru că fundalul romanului este cel al unei Rusii de început de secol
douăzeci umbrit de război, Jivago este nevoit să se înroleze, ca atâția alți tineri, dar pe post de
medic militar. Ororile războiului îi aduc pe cei doi față în față, Lara oferindu-se să slujească
patria ca voluntară pe front pentru a îngriji răniții, pretext pentru a-și căuta soțul. Iubirea lor se
naște în ciuda barierelor impuse de căsniciile fiecăruia dintre ei, Lara fiind cea care îl
îndeamnă pe Jivago să-și îndrepte atenția către scris și literatură. Destinul lui Iuri Jivago,
personajul principal al acestui roman, şi al Larei (Larisa) stă sub semnul predestinării.
Întâlnirea acestora şi regăsirile în momentele cheie ale romanului nu sunt întâmplătoare, ci
constituie baza relaţiei lor care se dezvoltă ca o nevoie organică de supravieţuire. Romanul
este ifuzat de atmosfera iernii şi a zăpezilor, peisajul este tipic rusesc şi este parte integrantă
din viaţa protagoniştilor. Senzaţia frigului de multe ori transpare dincolo de rândurile citite, în
special în episoadele de la Varîkino.

Observăm că personajele sunt construite antitetic. Lara este atât prototipul femeii angelice, cât
şi al femeii fatale. Este un amestec ciudat de puritate şi perversiune. Pe de o parte încearcă să
fie o soţie devotată pentru Paşa (care devine mai târziu generalul Strelnikov) şi pentru fetiţa
lor, dar, pe de altă parte, chiar ea recunoaşte că nu simte o repulsie totală faţă de Komarovski,
fostul amant al mamei sale, care o transformă în femeie. În antiteză, Tania, soţia lui Iuri,
trăieşte doar pentru fericirea lui şi este dispusă să îi ierte escapadele extraconjugale,
mulţumindu-se doar să îi fie alături. Dragostea lor frăţească(au crescut împreună) este
deasemenea în antiteză cu pasiunea mistuitoare ce caracterizează relaţia dintre Iuri şi Lara.

Personaj tipic negativ, avocatul Komarovski, este vinovat de sinuciderea tatălui lui Iuri şi de
pervetirea Larei. Este, de asemenea, un om cu influenţă politică în noul regim şi va fi mereu
pe urmele Larei, încercând să îi distrugă de fiecare dată fericirea. De cealaltă parte, Iuri este
personajul pozitiv, eroul romantic care se zbate pentru convingerele proprii şi care crede în
puterea dragostei, în ciuda sfârşitului său tragic.

Doctor Jivago e un roman uriaș, atât prin profunzimea ideilor care mi-au încins rotițele minții
preț de câteva zile, cât și prin anvergură istorică a zbuciumului poporului rus în anii trecerii de
la țarism la socialism. E o carte care îți bagă frigul Siberiei în oase, dar îți încălzește inima
prin intimitatea vieții casnice din mijlocul nebuniei generale, o cronică excepțională a
dramelor individuale trăite în Marele Est în prima jumătate a secolului trecut, la începuturile
celui mai mare mecanism de exterminare construit de lumea modernă. 7 Doctor Jivago este în

7
http://www.vladbogos.ro/blog/2014/10/19/doctor-jivago/
esenţă un roman al transformărilor politico-sociale, dar şi o frumoasă poveste de dragoste
ce nu-şi găseşte împlinirea în această epocă de mari tulburări.