Sunteți pe pagina 1din 66

Martin McDonagh

Schilodul din Inishmaan

Traducerea: Vlad Massaci & Cristi Juncu

Personaje:

Kate, circa 60 de ani


Eileen, la fel
Johnnypateenmike, circa 60 de ani
Billy, 17 - 18 ani. Olog.
Bartley , 16 – 17 ani
Helen, 17 –18 ani. Frumuşică.
Babbybobby, 30 de ani. Frumos, musculos.
Doctorul, cam 40 de ani
Mammy, vreo 90 de ani.

Se întâmplă pe insula Inishmaan, în 1934.

Scena unu

Mic magazin de ţară pe insula Inishmaan, cam prin 1934. O uşă în peretele din dreapta. O
tejghea de-a lungul peretelui din fund, în spatele căreia se află rafturi pline de conserve, cele
mai multe de mazăre. Un sac de pânză atârnă la dreapta raftului, iar la stânga lui e o uşă
care dă spre o cameră nevăzută. Pe peretele din stânga atârnă o oglindă, iar în faţă se află o
masă cu scaune. Când începe piesa, Eileen Osbourne, 60 de ani, mai pune alte conserve de
mazăre pe rafturi. Sora ei, Kate intră din camera din spate.

Kate: Nu s-a întors Billy?

Eileen: Nu s-a întors Billy.

Kate: Tare mi-e grijă când întârzie Billy .


2

Eileen: Mie mi-a căzut şi o conservă pe mână din cauza lu’ schilodu’ ăsta de Billy...

Kate: P-aia rea?

Eileen: P-ailaltă.

Kate: Era mai rău dacă-ţi pica p-aia rea.

Eileen: Era mai rău, da’ şi-aşa m-a durut.

Kate: Acu’ ai două rele.

Eileen: Acu’ am una rea şi ailaltă cu vânătaie.

Kate: Se duce vânătaia.

Eileen: Se duce.

Kate: Şi o să rămâi doar cu una rea.

Eileen: Aia rea n-o să mai fie bună-n veci.

Kate: În veci de veci.

Eileen: Când mă gândesc la săracu’ Billy, ce bine era de el să aibe o mână rea... da’ el mai are
şi două picioare rele.

Kate: Are o grăma’ de rele, săracu’ Billy.

Eileen: Are, săracu’.

Kate: La cât avea întâlnire cu McSharry, pentru chestia aia de la piept?

Eileen: Nu ştiu la cât.

Kate: Tare mi-e grijă când întârzie Billy.

Eileen: Ai mai zis propoziţia asta.

Kate: Şi, n-am voie s-o mai zic o dată?

Eileen: Ba ai.

Kate: (pauză) Poate a căzut într-o groapă, cu picioarele alea rele ale lui.

Eileen: Billy are destul bun simţ ca să nu dea în gropi. Asta i s-ar potrivi mai degrabă lu’
Bartley McCormick, să dea în gropi.

Kate: Mai ţii minte când a căzut Bartley McCormick în groapa aia?

2
3

Eileen: Tare-i tâmpit Bartley McCormick ăsta…

Kate: Ori că-i tâmpit, ori că nu se uită pe unde merge. (pauză) Ăla cu ouăle n-a trecut?

Eileen: A trecut, dar n-avea ouă.

Kate: Ce tâmpit, să treacă numai aşa.

Eileen: Ba eu zic c-a fost politicos din partea lui că nu ne-a lăsat să aşteptăm ouăle alea până
poimarţi.

Kate: Bine ar fi dacă şi Billy ar fi aşa politicos. Nu că să vină cu ouă, dar măcar să vină să nu
ne mai facem atâtea griji.

Eileen: Poate s-a oprit să se uite la vaci, ca data trecută.

Kate: Asta-i o tâmpenie, să stai să te uiţi la vaci.

Eileen: Dacă-i place lui, care-i problema? Sunt o grăma’ de chestii mul’ mai rele ca uitatu’ la
vaci, la vârsta lui. Chestii de la care aterizezi direct în iad. Mul’ mai rele decât să întârzie la
ceai.

Kate: Să te pupi cu fetele.

Eileen: Să te pupi cu fetele.

Kate: (pauză) Eh, n-are nici o şansă, săracu’ Billy.

Eileen: N-o să-l pupe o fată-n veci de veci, săracu’. Doar dacă n-o fi oarbă.

Kate: Oarbă, sau una din alea.

Eileen: Sau aia, fata lu’ Jim Finnegan.

Kate: Aia chiar că s-ar pupa cu oricine.

Eileen: Aia s-ar pupa şi c-un broscoi râios.

Kate: S-ar pupa clar c-un broscoi râios, dar la Billy ar trage linia. Săracu’ Billy.

Eileen: Mare păcat.

Kate: Mare păcat fin’că Billy chiar are o faţă dulce, dacă nu te uiţi în rest.

Eileen: Mm. Nu prea.

Kate: Ba cum, are ceva drăguţ, la faţă...

Eileen: Nu prea are, Kate.

3
4

Kate: Ochii, poftim, ochii. Sunt drăguţi.

Eileen: Kate, nu că vreau să fiu crudă cu Billy, da’ un ţap are ochi mul’ mai drăguţi. Dac-ar
avea măcar o fire mai de Doamne-ajută, ai zice na, toate bune şi frumoase, dar Billy nimic nu
face altceva decât se uită la vaci.

Kate: Tare-aş vrea să-l întreb o dată, la ce se uită el atâta la vacile-alea?

Eileen: Se uită la vaci şi citeşte la cărţi.

Kate: N-o să-l ia nici una. O să ne stea pe cap până crăpăm.

Eileen: Aşa-i. (pauză) Pe mine nu mă deranjează c-o să ne stea pe cap.

Kate: Nici pe mine nu mă deranjează c-o să ne stea pe cap. Billy e băiat bun, chiar dacă are
asta cu vacile.

Eileen: Sper numa’ că McSharry nu-i descoperă ceva rău la piept.

Kate: Eu sper să vină odată. Tare mi-e grijă când întârzie Billy.

Uşa magazinului se deschide, şi intră Johnnypateenmike, un bătrân cam de aceeaşi vârstă cu


ele.

Eileen: Johnnypateenmike.

Kate: Johnypateen.

Johnny: Bine v-am găsit! Johnnypateenmike are trei bombe de ştiri pe ziua de azi…

Kate: Johnnypateen, nu l-ai văzut cumva pe Billy pân’ drumurile tale?

Johnny: (pauză) Mi-aţi întrerupt ştirile, doamnă Osbourne, iar a treia era chiar o bombă, dar
dacă ţineţi musai să mă-ntrerupeţi, cu întrebări tâmpite, asta e. Da, l-am văzut pe Billy pân’
drumurile mele. L-am văzut pe o bancă, pe lângă grădina lu’ Darcy.

Kate: Şi, ce făcea pe bancă?

Johnny: Păi, ce face el de obicei! Se holba la o vacă. Mai aveţi şi alte întrebări?

Kate: (tristă) Nu mai avem.

Johnny: Bun, atunci, atenţie, dau drumu’ la bombe! P-aia mai explozivă o las la urmă, ca să
muriţi de curiozitate. Prima bombă: un individ din Lettermore a furat o carte din casa altui
individ din Lettermore şi pe urmă a aruncat-o în mare.

Eileen: La asta-i zici tu bombă?

4
5

Johnny: He-he, ăsta-i doar fitilu’! Acuma vine: individu’, respectivu’, era fratele lu’ celălalt!
Şi cartea, aici e-aici, cartea era... Biblia!! Ei?!

Kate: Doamne, apără-ne!

Johnny: Ei, acu’ mai zici că nu-i bombă?

Eileen: Ba asta e o bombă, Johnnypateen, şi încă una îngrozitoare de tot.

Johnny: Ştiu io foarte bine ce e o bombă şi ce nu. Şi dacă mai aud cârteli, mă duc în altă parte
unde bombele mele sunt apreciate cum trebuie.

Eileen: Bombele tale sunt foarte apreciate, Johnnypateenmike.

Kate: Nu ne-am îndoit nici o clipă de cât de tari sunt bombele tale, Johnnypateen.

Johnny: Bomba număru’ doi: gâscanu’ lu’ Jack Ellery a muşcat-o de coadă pe pisica lu’ Pat
Brennan, rănind la sânge respectiva coadă, şi-acu’ Pat Brennan se are la cuţite cu Jack Ellery,
care Pat şi Jack erau înainte foarte buni amici. Oo, da. Erau.

Eileen: (pauză) Asta-i tot?

Johnny: Asta-i tot.

Eileen: Ei, asta da bombă. Oo, da.

Eileen îşi dă ochii peste cap.

Johnny: Păi chiar e o bombă. De la gâscanu’ ăla putea să s-ajungă la bătaie! Tare-mi plac
bătăile.

Kate: Cred că totuşi Patty şi Jack o să se-mpace. Nu mergeau ei la şcoală de mână, când erau
mici?

Johnny: Ei, poftim, femei... păi ce-ar mai fi asta, că s-au împăcat?! Nimic. O bătaie serioasă,
da, sau o Biblie în valuri, sau ce să mai zici de chestia care-i chiar cea mai bombă care-a adus-
o Johnnypateenmike vreodată, cea mai!… Bomba număru’ trei: din Hollywood, care e-n...

Intră Billy, 18 ani, cu un picior şi o mână paralizate, târâindu-se.

Billy: Îmi pare rău c-am întârziat.

Johnny: Ai întrerupt ştirile, şchiopule.

Kate: Ce-a zis doctoru’?

Billy: A zis că e-n regulă cu pieptu’, în afară de o mică horcăială.

Johnny: N-am ştiut că băiatul are horcăială. De ce n-a fost informat Johnnypateen?

5
6

Kate: De ce vii aşa târziu, Billy? Ne-am făcut griji.

Billy: Eh, am mai stat şi eu puţin, la soare, lângă grădina lu’ Darcy.

Kate: Ai stat puţin. Şi altceva n-ai mai făcut nimic?

Billy: Am stat puţin şi n-am mai făcut nimic.

Kate: Nimic-nimic?

Billy: Nimic-nimic.

Kate: (lui Johnny) Poftim!

Billy: Nimic, în afară că m-am uitat la o vacă.

Kate se îndepărtează de el.

Johnny: (lui Kate) Aud?! Hă?

Eileen: Ce-ai tu, Billy, cu vacile astea?

Billy: Mă uit la ele.

Johnny: Nu vă supăraţi, nu cumva tocmai vorbeam?

Kate: Ce să vezi la o vacă?! Eşti băiat mare acum!

Billy: Ei, mie-mi place să mă uit la câte-o vacă din când în când, şi cine ce treabă are?

Johnny: (ţipând) Bun, dacă nu vreţi ştiri, le-am luat şi m-am dus! (către Eileen) Văd că
numa’ astea vă pasionează: un schilod a văzut o vacă şi s-a uitat la ea! Tare!

Billy: Schilod…!

Eileen: Hai, zi-ne bomba a treia, Johnnypateenmike.

Johnny: Dac-aţi terminat cu vacile, v-o zic, cu toate c-aş avea o audienţă mai de soi în altă
parte.

Kate: Şi noi suntem o audienţă bună…

Eileen: Şi noi suntem o audienţă bună…

Billy: Nu-l mai pupaţi atâta-n cur.

Johnny: Pupat în cur, schilodule?

Billy: Nu-mi mai spune „schilodule”.

6
7

Johnny: Adică, de ce? Nu eşti schilod?

Billy: Şi? Eu îţi zic ţie „ăla cu bombe aşa de fâsâite c-ar adormi şi o muscă moartă”?

Johnny: Aha: fâsâite. Ce zici atunci de fâsâita asta!…

Billy: Măcar recunoşti că-i fâsâită. Tot e ceva.

Johnny: (pauză) Din Hollywood, care e-n California, care e-n America, vin la noi, conduşi
de un yankeu pe numele lui Robert Flaherty, unul din cei mai bogaţi şi faimoşi yankei, vin la
noi, adică alături, la Inishmore, şi de ce vin? Îţi zic eu de ce vin. Ca să facă un film! Care o să
coste peste un milion de dolari, şi care-o să-l vadă toată lumea, omenirea, ca să vadă toţi cum
e viaţa pe insulele astea ale noastre; şi-o să facă un star din toţi care-o să joace-n film, şi ăla
principalu’ dus va fi la Hollywood, care e-n California, care e-n America, şi unde i se va dărui
o viaţă fără de muncă, sau, mă rog, adică o viaţă de actor, că aia nu-i muncă, e numa’ vorbărie.
Colman King e deja ales pentru un rol, şi-o să ia o sută de dolari pe săptămână, şi dacă
Colman King poa’ să joace în film, atunci chiar că oricine poa’ să joace, fin’că Colman King e
urât ca o cărămidă de bălegar, chestie care-o ştie toată lumea, şi vă rog să-mi scuzaţi limbajul,
dar sunt cât mai descriptiv. Un exod, iată ce profeţeşte Johnnypateenmiken acestei insule,
adică trebuie să ne luăm adio de la tot tineretu’ nostru frumos ca nişte staruri, şi care-o să-şi
facă de-acu’ veacul prin America. Ceea ce nu-i cazul în această casă, normal, afară doar dacă
nu caută schilozi şi ingraţi. Pe mine, în vremurile mele mai bune, m-ar fi luat la sigur, dacă te
uiţi la ochii ăştia mari şi la părul ăsta mătăsos, şi de fapt şi acum m-ar lua, la ce talent oratoric
am, că-i depăşesc pe toţi prăpădiţii ăia care-i vezi pe scenă la Dublin, numai că, după cum
ştiţi, n-am posibilitatea, fin’că n-are cin’ să aibă grijă de mama, a dracu’ beţivă... „Omul din
Aran” o să se cheme filmu’, şi eu zic că Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume dacă vin
yankeii aici să facă filme.

Billy stă la masă, adâncit în gânduri.

Johnny: Ei, asta a fost cea de-a treia mea bombă, şi acu’ te-ntreb eu pe tine, schilodule, dacă
poţi să-i zici lu’ minunăţia asta „fâsâită”.

Billy: Asta n-a fost nici pe departe fâsâită. Asta a fost cea mai tare ştire pe care am auzit-o în
viaţa mea.

Johnny: Ei bine, dacă ne-am pus de acord asupra tăriei bombei… „tărie” nu e cuvântul
potrivit, ştiu, dar n-o să mă deranjez să mă gândesc la unu’ mai bun pentru unii ca voi…
În concluzie, o să-mi iau răsplata pentru bombele de azi, şi, la aşa bombe, răsplata nu poate fi
mai puţin de-un carton de ouă, fin’c-am un chef nebun de o omletă. Oo, da.

Eileen: Ah.

Johnny: Cum „ah”?

Eileen: Ăla cu ouăle a fost pe aici, dar n-avea ouă.

Johnny: N-aveţi ouă?! Adică v-am descărcat cea mai grasă bombă a mea, precedată de alte
două aproape la fel de grase, şi voi n-aveţi ouă?!

7
8

Eileen: Zicea că nu s-au ouat găinile, şi că Helen Apucata i le-a spart pe singurele care le mai
avea.

Johnny: Şi atunci ce aveţi pentru micu’ meu dejun?

Eileen: Mazăre.

Johnny: Mazăre! Mazăre la ditai omu’ care sunt! Dă bucata aia de şuncă. Aia de-acolo.

Eileen: Care? Aia macră?

Johnny: Aia macră, da.

Eileen: Doamne, iartă-mă, stai un pic, Johnnypateen, da’ ce, ştirea ta a fost de... nu vezi că n-
are pic de os?...

Johnny îi aruncă o privire încărcată de ură, apoi iese, furios.

Eileen: Ce om.

Kate: N-ar trebui să-l supărăm, Eileen. Cum mai aflăm şi noi ce se-ntâmplă pe lumea asta,
fără Johnny?

Eileen: Ce să zic - asta a fost prima ştire decentă care-a adus-o în ultimii douăj’ de ani.

Kate: Da, dar am putea-o rata pe următoarea.

Eileen: În fiecare săptămână ouă şi iar ouă.

Billy: Asta chiar a fost o ştire interesantă.

Kate: (apropiindu-se de el) De obicei nu dai doi bani pe bombele lui Johnnypat.

Billy: Nu când e vorba de broaşte care sar. Dar când e vorba de filme şi de plecat din
Inishmaan, atunci, da.

Kate: Nu cumva te gândeşti iar la săraca maică-ta şi la săracu’ taică-tău.

Billy: Acum, nu. Acum mă gândesc în general.

Eileen: Iar a-nceput?

Kate: (oftând) Iar.

Eileen: Iar are gânduri?

Kate: Băiatul ăsta ţine totu-n el.

Eileen: Doctorul nu te-a consultat şi la cap, când te-a consultat la piept?

8
9

Billy: (alb) nu.

Eileen: Cred că următorul lucru la care ar trebui să te consulte e la cap.

Kate: Cred că ăsta ar trebui să fie următorul lucru pe agenda lui.

Uşa magazinului se dă de-o parte. Johnny bagă capul înauntru.

Johnny: (furios) Fin’că n-aţi venit după mine, bine, o să iau porcăria aia de mazăre!

Eileen îi dă lui Johnny o conservă de mazăre. Johnny trânteşte uşa ieşind, spre amuzamentul
femeilor. Billy nu observă nimic. Heblu.

Scena doi

Bartley, 16 ani, la tejghea, scotoceşte prin cutiile cu dulciuri pe care Eileen i le ţine înclinate.
Billy stă pe un scaun şi citeşte.

Bartley: (pauză) N-aveţi Mintios?

Eileen: Bartley McCormick, avem doar ce se vede.

Bartley: În America e plin de Mintios.

Eileen: Atunci du-te-n America.

Bartley: Mătuş-mea Mary mi-a pus şapte Mintios în pachet.

Eileen: Foarte frumos din partea mătuşii tale Mary.

Bartley: Din Boston, Massachusetts.

Eileen: Din Boston, Massachusetts, aha.

Bartley: Dar dvs. n-aveţi?

Eileen: Avem doar ce se vede.

Bartley: Zău c-ar trebui să băgaţi şi Mintios, fin’că Mintios chiar sunt nişte bomboane marfă.
Ar trebui să comandaţi câteva. Să puneţi pe cineva din America să vă trimită. În pachet. Mai
mă uit o dată.

Eileen: Mai uită-te o dată, da.

Bartley mai ia o dată cutiile la rând. Billy îi aruncă un zâmbet lui Eileen care-şi dă ochii
peste cap, întorcându-i zâmbetul.

Bartley: (pauză) N-aveţi cumva Yalla-mallow?

9
10

Eileen: (pauză) Avem numai ce se vede.

Bartley: În America e plin de Yalla-mallow.

Eileen: Nu mai spune. Bănuiesc că mătuşa Mary ţi-a pus câteva în pachet.

Bartley: Nu. Mi-a pus o poză cu nişte Yalla-mallow. Singurele bomboane ca lumea pe care
mi le-a pus au fost alea şapte Mintios. (pauză) Mai bine era dacă-mi punea numa’ patru
Mintios, şi, pe lângă ele, trei Yalla-mallow, ca să am şi eu de ales. Sau trei Mintios şi patru
Yalla-mallow. Da. Dar, na, m-am bucurat eu şi de alea şapte Mintios, de ce să zic. Mintios
sunt nişte bomboane foarte bune. Cu toate că şi poza aia cu Yalla-mallow mi-a cam stârnit
curiozitatea. (pauză) Dar dvs. n-aveţi.

Eileen: Yalla-mallow?

Bartley: Da.

Eileen: Nu.

Bartley: Ah.

Eileen: Avem doar ce se vede.

Bartley: Trebuie să mai mă uit o dată. Musai îmi trebe nişte bomboane. Pentru drum, ştiţi?

Billy: Ce drum, Bartley ?

Uşa magazinului se dă brusc deoparte. Intră Helen, o fată drăguţă de 17 ani, care strigă la
Bartley.

Helen: Vii odată-n plua pluii, nesimţitule?! Ce plua mea tot faci???

Bartley: Îmi luam şi eu nişte bomboane.

Helen: Bomboanele tale de... ’n plua mea!

Eileen: Acu’ şi fetele înjură!

Helen: Normal că-njură fetele, şi cum să nu înjure fetele dacă de o oră îl aşteaptă pe cretinu’
de fra-su-n plua pluii. Bună, şchiopule.

Billy: Bună, Helen.

Helen: Iar citeşti cărţi?

Billy: Iar.

Helen: Nu te mai saturi, ai?

10
11

Billy: Nu. Cu toate că uneori mă mai satur…

Eileen: Helen, am auzit că ieri i-ai spart toate ouăle-n cap lu’ ăsta cu ouăle.

Helen: Ba nicidecum. Am dat cu ele după popă, şi ,na, l-am nimerit şi pe el cu vreo patru, dar
din greşeală.

Eileen: Ai aruncat cu ouă în părintele Barrat?

Helen: Am. Acu’ ce faceţi, mă-ngânaţi?

Eileen: Să arunci cu ouă în preoţi e cu siguranţă un păcat împotriva Domnului.

Helen: O fi, dar dacă Domnu’ mi-ar pune la cor mâna pe cur, aş da şi-n el cu ouă.

Eileen: Părintele Barrat ţi-a pus mâna pe …spate, la cor…

Helen: Nu pe spate. Pe cur, doamnă. Pe cur. La cor.

Eileen: Helen McCormick, nu te cred.

Helen: Şi ce-mi pasă mie de ce credeţi dvs.?

Billy: Auzi, Helen…

Bartley: Buba e că s-au risipit bunătate de ouă. Fin’că mie-mi plac ouăle. Oo,da.

Helen: Acu’ te bagi în discuţia despre ouă, sau îţi iei pluele alea de bomboane?

Bartley: (către Eileen) Doamnă, aveţi dropsuri Choky?

Eileen: (pauză) Ştii care-i răspunsul, nu, Bartley?

Bartley: Răspunsul e că aveţi doar ce se vede.

Eileen: Bravo.

Bartley: Da’ mai arunc şi eu o privire.

Helen oftează, se târăşte spre Billy, îi ia cartea, se uită pe copertă, face o strâmbătură şi i-o
dă înapoi.

Billy: Plecaţi undeva? Zicea Bartley.

Helen: Mergem cu barca până dincolo, la Inishmoore, să jucăm în filmu’ ăla care se filmează.

Bartley: Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume dacă vin yankeii aici să facă filme.

Helen: Din toată lumea asta, au ales Irlanda.

11
12

Bartley: Un francez s-a mutat la Rosmuck, ştiaţi?

Eileen: Zău?

Bartley: Ce era francezul ăla, Helen? Nu era ceva comic?

Helen: Dentist.

Bartley: Dentist. Se fâţâie de colo-colo vorbind pe franţuzeşte, şi toată lumea se râde de el. Pe
la spate, ştiţi.

Helen: Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume dacă vin francejii aici să-şi facă veacu’.

Billy: Şi, cam când plecaţi la filmare?

Helen: De dimineaţă, vine fluxu’ şi ne-am tirat.

Bartley: Abia aştept să joc în filmu’ ăla.

Helen: Băi! ’Ţ-iei bomboane sau dai din gură?

Bartley: ’M-iau şi dau.

Helen: ’Ţ-iei şi dai şi-ţi mai iei şi un şut în cur dacă mai răspunzi, în plua mea.

Bartley: Bine, bine.

Billy: Dar, în fond, ce te face să crezi c-o să vă ia în film, Helen?

Helen: Păi tu nu vezi ce drăguţă sunt?! Dacă-s destul de drăguţă să m-apuce popii de cur, la
sigur c-o să-i învârt pe degete pe ăia de la film.

Bartley: Hai că nu e mare lucru că te-apucă popii de cur. Nu după că eşti drăguţă se uită ei.
După dacă eşti mic şi singur.

Helen: Dacă se uită după că eşti mic şi singur, de ce nici un popă nu i-a pus mâna pe cur lu’
Billy?

Bartley: Dar de unde ştii dacă nu i-a pus.

Helen: Ia zi, schilodule, ţi-a pus vreun popă mâna pe cur?

Billy: Nu.

Helen: Na.

Bartley: Probabil că au şi ei o limită.

Helen: Da’ ţie, care eşti mic şi singur – ţi-a pus vreun popă mâna pe cur?

12
13

Bartley: (liniştit) Pe cur, nu.

Helen: Vezi?

Bartley: (către Eileen) Doamnă, n-aveţi cumva nişte Fripple-Frapple?

Eileen îl priveşte, pune cutiile în spatele tejghelei, şi iese în camera din spate.

Bartley: Unde vă duceţi, doamnă? Şi bomboanele mele?

Helen: Acu’ chiar c-ai făcut-o.

Bartley: Băi, schilodule, mătuş-ta asta chiar că-i o babă nebună.

Helen: Oricum, madam Osbourne nu-i e deloc mătuşă lu’ Billy. Numa’ zice că-i mătuşă, la fel
ca şi baba ailaltă. Nu, Billy?

Billy: Da.

Helen: Numa’ l-au luat la ele, când mama şi tata lu’ Billy s-au dus şi s-au înecat, când au aflat
că Billy s-a născut cum s-a născut.

Billy: Nu s-au înecat c-au vrut ei.

Helen: O, ba da, ba da…

Billy: Au căzut peste bord şi marea era agitată.

Helen: Da-da. Şi ce căutau ei pe marea aia agitată, ba încă şi noaptea?

Billy: Vroiau să se ducă-n America, asta vroiau.

Helen: Vroiau să scape de tine, asta vroiau. Să scape sau să moară, una din două.

Billy: Cum dracu’ ştii tu, care erai un bebeluş pe vremea aia, ca şi mine?

Helen: Mi-a zis Johnnypateen. Nu te-a ţinut el în braţe, pe mal, în noaptea aia?

Billy: Şi de unde ştia el ce era în capul lor? Ce, era cu ei în barcă?

Helen: Sigur, nici nu se legaseră de un sac plin cu pietre!

Billy: Asta-i bârfă curată, chestia cu sacul. Până şi Johnnypateen zice…

Bartley: Poate avea un telescop.

Helen: (pauză) Cine să aibă telescop?

Bartley: Johnnypateen. Poate avea un telescop.

13
14

Helen: Şi cu ce se schimbă treaba dac-avea un telescop?

Bartley se gândeşte, apoi dă din umeri.

Helen: Tu şi tâmpitele tale de telescoape, în plua mea. Tot timpu’ bagi câte-un telescop în
conversaţie.

Bartley: Ştiaţi că-n America au o grăma’ de feluri de telescoape? Poţi să vezi un vierme de la
un kilometru.

Helen: Da’ de ce să te uiţi la un vierme de la un kilometru?

Bartley: Ca să vezi ce face.

Helen: Da’, în general, ce fac viermii?

Bartley: Viermuiesc.

Helen: Viermuiesc. Şi cât costă un telescop?

Bartley: Unu’ bun, 12 dolari.

Helen: Deci tu ai da 12 dolari ca să te uiţi cum viermii viermuiesc?

Bartley: (pauză) Da. Aş da.

Helen: Tu n-ai 12 floci în chiloţi, darmite 12 dolari.

Bartley: Ei, da, n-am 12 dolari în chiloţi, aici ai dreptate. Nu văd sensul.

Helen se apropie de el.

Bartley: Helen, nu…

Helen îi dă un pumn zdravăn în stomac.

Bartley: (chircit) Mi-ai rupt o coastă, ai rupt-o.

Helen: Bagă-ţi-o-n chiloţi, să ai şi tu ceva acolo! Păi aşa vorbeşti tu cu mine, în plua mea?!
(pauză) Despre ce vorbeam, şchiopule? A, da, despre ai tăi.

Billy: Nu s-au înecat din cauza mea. Mă iubeau.

Helen: Te iubeau? Dacă tu n-ai fi tu, te-ai iubi? Cre’ că de-abia te iubeşti tu, şi tu eşti tu.

Bartley: (chircit) Măcar el nu rupe coastele la oameni.

Helen: Nu rupe, dar de ce nu rupe? Fin’că-i prea bleg pentru aşa ceva. Ar fi ca o labă de gâscă
udă.

14
15

Bartley: (excitat) Aţi auzit de gâscanul lu’ Jack Ellery, c-a muşcat-o de coadă pe pisica lu’ Pat
Brennan? Şi că coada…

Helen: Am auzit.

Bartley: Ah. (pauză) Şi Jack nici măcar nu şi-a cerut scuze pentru muşcătura aia, şi acum Pat
Brennan…

Helen: Nu ţi-am zis c-am auzit?!

Bartley: Mă gîndeam că poate Billy n-a auzit.

Helen: Billy e ocupat să se gândească la mama şi la tata lui, cum s-au înecat. Nu-i trebe
ştirile tale răsuflate. Nu la asta te gîndeai, Billy? La cum s-au înecat ai tăi?

Billy: Ba da.

Helen: N-ai fost pe mare niciodată, nu, Billy? Ţi-e frică?

Billy: Mi-e frică.

Helen: Ce căcăcios, nu, Bartley?

Bartley: Oricine care are un dram de creier i-e măcar un pic frică de mare.

Helen: Mie nu mi-e nici un pic frică de mare.

Bartley: Păi, eu ce ziceam?

Billy râde.

Helen: Hă? Asta a fost o insultă?

Bartley: Cum să fie o insultă să zici că nu ţi-e frică de mare?

Helen: Şi atunci de ce a râs schilodu’?

Bartley: Schilodu’ a râs fin’c-aşa e el, mai special. Nu, Billy?

Billy: Ba da, exact aşa. Sunt foarte special.

Helen face o pauză, confuză.

Bartley: I-adevărat c-ai pus laba pe o sută de lire asigurare, când s-au înecat ai tăi?

Billy: I-adevărat.

Bartley: Bănet. Îi mai ai?

Billy: Nu mai am nimic. Nu s-au dus toţi pe medicamente?

15
16

Bartley: Nu mai ai măcar un sfert?

Billy: Nu. De ce?

Bartley: Nu, aşa. Dar dac-ai mai fi avut un sfert, ai fi putut să-ţi iei un telescop! Da’ unu’ tare,
ştii? O – ho.

Helen: Chiar trebe s-apară mereu un telescop în discuţie?

Bartley: Nu trebuie, da’ aşa-mi place mie, scârbă! Lasă-mă!

Bartley fuge afară când Helen vrea să se apropie de el. Pauză.

Helen: Nu-nţeleg de unde plua mea are tupeu’ ăsta.

Billy: (pauză) Cum ajungeţi voi doi la Inishmoore, Helen? N-aveţi barcă.

Helen: Ne duce Babbybobby Bennet cu a lui.

Billy: Îl plătiţi?

Bartley: Numa’ cu ceva mozol şi probabil c-o să trebuiască să-l mai şi ţin un pic de mână, cel
puţin sper c-o să-l ţin doar de mână. Deşi am auzit c-o are mare. Mi-a zis fata lu’ Jim
Finnegan. Ea le ştie pe toate. Cred că are un clasament.

Billy: Pe-a mea n-o ştie.

Helen: Şi o zici de parcă te-ai da mare cu asta. Probabil crede că nici n-ai, la cât eşti de
strâmb şi de prăpădit.

Billy: (trist) Am.

Helen: Felicitări, dar ţine-o pentru tine, da? În toate sensurile. (pauză) Singurele pe care le-
am văzut eu sunt de popi. Una două mi le-arată. Habar n-am de ce. N-aş zice că-mi fac vreo
poftă. Toate-s maro. (pauză) Acu’ ce te-ai bosumflat aşa?

Billy: Nu ştiu, dar cred că aluzia cu mama şi tata care au preferat să se înece decât să rămână
cu mine pe cap nu prea mi-a picat bine.

Helen: Cum aluzie?, am zis-o direct.

Billy: (liniştit) N-ai de un’ să ştii ce era în capul lor.

Helen: A-ha? Şi tu ştii?

Billy îşi lasă trist bărbia în piept. Pauză. Helen îl ciupeşte tare de obraz, apoi se
îndepărtează.

Billy: Helen? Crezi că Babbybobby m-ar lua cu voi la Inishmoore?

16
17

Helen: Păi tu cam ce i-ai da lu’ Babbybobby? Nu cre’ c-ar avea chef să te ţină de mâna aia
strâmbă.

Billy: Dar Bartley ce-i dă?

Helen: Bartley o să dea la vâsle. Tu poţi să dai la vâsle?

Billy îşi lasă iar bărbia în piept.

Helen: Şi, oricum, la ce să vii?

Billy: (ridicând din umeri) Să joc în film.

Helen: Tu?

Începe să râdă, îndreptându-se spre uşă.

Nu-i frumos să râd de tine, Billy… dar trebuie.

Iese râzând. Pauză. Eileen se întoarce din camera din spate, şi-i arde una lui Billy peste cap.

Eileen: Billy Claven, numa’ peste cadavrul meu o să te duci la Inishmoore în filmul ăla!

Billy: Ei, mă gândeam şi eu cu voce tare.

Eileen: Ei bine, încetează să te mai gândeşti cu voce tare! Cu voce tare sau şi fără voce! Prea
se gândeşte mult în casa asta. Ai văzut-o tu vreodată pe Fecioara Maria gândind cu voce tare?

Billy: Nu.

Eileen: Normal că n-ai văzut-o. Şi nu i-a mers rău deloc!

Eileen iese iar spre camera din spate. Pauză. Billy se scoală în picioare, se târâie până la
oglindă, se priveşte o clipă în ea, apoi se târâie trist înapoi la masă. Bartley deschide uşa şi-
şi vîră capul.

Bartley: Şchiopule, îi zici tu lu’ mătuş-ta, adică lu’ cum ar veni mătuş-ta, că vin eu mai târziu
pentru Mintios-urile alea? Sau nu pentru Mintios, în general pentru bomboane.

Billy: Îi zic, Bartley.

Bartley: Sor-mea tocma’ mi-a zis de ideea ta că să joci în film, şi m-am râs de m-am spart.
Hai, că asta a fost tare, Billy.

Billy: Mă bucur, Bartley.

Bartley: Poate te duc şi la Hollywood, dup-aia. Poate fac din tine star.

Billy: Poate că da, Bartley.

17
18

Bartley: Staru’ şchiop! Ha! Bine, deci îi aminteşti tu lu’ mătuş-ta că vin eu mai încolo pentru
Mintios-uri, sau nu pentru Mintios-uri, pentru bomboane în…

Billy: ...general.

Bartley: Pentru bomboane în general. Sau dacă n-ajung mai târziu, atunci mâine dimineaţă.

Billy: La revedere, Bartley.

Bartley: Pa, şchiopule. Da’ tu eşti bine? C-arăţi cam trist.

Billy: Sunt bine, Bartley.

Bartley: Atunci, bine.

Bartley iese. Billy horcăie uşor, pipăindu-şi pieptul.

Billy: (liniştit) Sunt bine, da.

Pauză. Heblu.

Scena trei

Noaptea, pe malul mării. Babbybobby îşi pregăteşte barca. Intră Johnny, uşor băut, se
apropie, şi priveşte un timp.

Johnny: Babbybobby, văd că-ţi pregăteşti barca.

Bobby: Asta fac, Johnnypateen.

Johnny: Care va să zică, îţi pregăteşti barca...

Bobby: Nu ţi-am zis?

Johnny: Mi-ai zis, da. (pauză) Deci, îţi pregăteşti barca. (pauză) O dichiseşti, o aranjezi.
(pauză) Frumuşică şi gata de drum. (pauză) Asta da barcă, poţi să zici clar. O barcă excelentă
gata de-un drum, ceva. Şi aşa, pregătită doar pentru tine, e şi mai şi. (pauză) Pregătită şi gata
de drum.

Bobby: Johnnypateen, dacă vrei să mă-ntrebi ceva, dă-i drumu’, n-o mai da pe după plop ca
un cretin de copil mic.

Johnny: Da’ nici n-am ce să te-ntreb. Dacă Johnnypateen are o-ntrebare de pus, o pune
direct! N-o s-apuci tu să-l vezi pe Johnnypateen pe după plop. O, nu. (pauză) Comentam
numa’ că ce barcă frumoasă ai. (pauză) Frumoasă şi gata de drum. (pauză) De vreo excursie,
sau aşa. (pauză; furios) Dacă n-ai de gând să-mi spui un’ te duci, să ştii că mă car!

18
19

Bobby: Foarte bine, cară-te!

Johnny: Să ştii că mă car. La asemenea purtare!

Bobby: La ce purtare?

Johnny: La cum te porţi! Nu-mi dai niciodată nici o ştire. Anu’ trecut ţi-a murit femeia de
TBC şi cine a aflat ultimu’? Eu am aflat ultimu’. Nimic nu mi s-a spus pân-a murit, şi tu ştiai
de nu ştiu câte săptămâni, fără pic de consideraţie pentru sentimentele mele…

Bobby: M-am gândit eu să-i trag un şut în cur s-o trimit să-ţi zică, pe bune, şi să ştii că de
atunci sunt măcinat întruna de regretu’ că n-am făcut-o.

Johnny: Mai îţi zic o singură dată: deci, îţi pregăteşti barca. Frumoasă şi gata de drum.

Bobby: Întreabă direct, Johnnypateen, şi poate-ţi răspund.

Johnny îl priveşte o clipă pe Bobby, mânios, apoi iese. Bobby continuă lucrul la barcă.

Bobby: Moş cretin. (pauză; spre stânga) Cin’ se târâie acolo?

Billy: E Billy Claven, Babbybobby.

Bobby: Trebuia să-mi dau seama. Şi mai cine?

Billy: (intrând) Nimeni, cred.

Bobby: Ce zic mătuşile tale, şchiopule, că eşti p-afară la ora asta?

Billy: Nu zic nimic, că nu ştiu.

Bobby: Urât din partea ta, şchiopule. Chiar dacă-s cam ciudate.

Billy: Şi ţie ţi se par ciudate, Babbybobby?

Bobby: Păi mătuş-ta Kate vorbea o dată c-un pietroi.

Billy: Şi se ia de mine că mă uit la vaci.

Bobby: Ce să zic? N-aş zice că uitatu’ la vaci e culmea sănătăţii la cap.

Billy: Eu de fapt mă uit la vaci numai ca să mai stau departe de ele din când în când. Doar nu
de plăcere mă uit la vaci. Ce plăcere-i să te uiţi la vaci? Stau acolo şi se uită şi ele la tine ca
tâmpitele.

Bobby: De ce nu dai cu ceva după ele? Le mai înviorezi.

Billy: Da’ de ce să le faci rău?

19
20

Bobby: Buba ta, schilodule, e că eşti prea bun la suflet. Vacile nu zic nimic dacă dai cu ceva
după ele. Am dat eu o dată c-un ditai pietroiu’ într-una şi n-a zis nici muu, şi-o lovisem în cur.

Billy: Asta nu-i o dovadă. Poate era mai tăcută. (muută)

Bobby: Poate. Acu’ să nu-nţelegi că eu zic dai cu pietre-n vaci. Eram beat când cu pietroiu’.
Ziceam aşa, dacă te plictiseşti.

Billy: Oricum îmi iau o carte cu mine. De ce să te pui rău cu animalele?

Bobby: Poţi să dai cu cartea după ele.

Billy: Cartea prefer s-o citesc, Bobby.

Bobby: Ce să zic, oameni şi oameni.

Billy: Aşa e. (pauză) Îţi pregăteşti barca?

Bobby: O, se pare că-n seara asta toată lumea îşi bagă nasu’ unde nu-i fierbe nimic.

Billy: Îi duci pe Helen şi Bartley la filmare?

Bobby îl priveşte o clipă pe Billy, apoi se asigură că Johnny nu e prin apropiere.

Bobby: De unde ştii de Helen şi Bartley?

Billy: Mi-a zis Helen.

Bobby: Ţi-a zis Helen. Doamne, şi i-am zis c-o pocnesc dacă nu-şi ţine gura.

Billy: Am înţeles că-ţi plăteşte cu săruturi.

Bobby: Aşa e, da’ normal că eu n-am cerut nici un fel de plată. Ea a insistat să pună clauza
asta.

Billy: Deci tu nu vrei să te săruţi cu Helen?

Bobby: Helen mă cam sperie, pe bune. Prea-i apucată. (pauză) Da’ de ce întrebi, ai vrea s-o
pupi tu, şchiopule?

Billy se face mic, intimidat.

Billy: Ah, oricum nu pot să mi-o-nchipui pupându-se cu unu’ ca mine. Tu poţi?

Bobby: Nu.

Billy: (pauză) Deci i-ai fi luat şi fără plată?

Bobby: Da. Nu mă deranjează s-arunc şi eu un ochi la filmări. Ce contează nişte pasageri


dacă tot ai drum încolo?

20
21

Billy: Deci m-ai lua şi pe mine?

Bobby: (pauză) Nu.

Billy: De ce?

Bobby: N-am loc.

Billy: Ba ai loc destul.

Bobby: Un schilod la bord aduce ghinion.

Billy: De când?

Bobby: De când Poteen Larry a luat un schilod la bord şi s-a dus la fund.

Billy: Asta-i cea mai mare tâmpenie pe care-am auzit-o, Babbybobby.

Bobby: Mă rog, nu era chiar schilod, da’ avea ceva la un picior.

Billy: Ai prejudecăţi contra schilozilor, asta e.

Bobby: N-am nici o prejudecată. Odată m-am şi pupat c-o schiloadă. Nu numa’ schiloadă,
desfigurată! Eram beat, recunosc. În Antrim, nu prea ai parte de bunăciuni.

Billy: Nu schimba subiectu’.

Bobby: Mai avea şi nişte dinţoi mari şi verzi. Ce subiect?

Billy: Subiectu’ dacă mă iei cu tine la filmare.

Bobby: Credeam c-am închis subiectul ăsta.

Billy: Abia l-am deschis.

Bobby: Şi p’ormă, la ce să mergi tu la filmare? Doar n-or vrea un schilod...

Billy: Nu poţi să ştii.

Bobby: Nu, aici ai dreptate. Am văzut odată un film cu unu’ care nu doar că n-avea mâini şi
picioare, dar mai era şi negru.

Billy: Negru? N-am văzut în viaţa mea un negru, dar’mite unu’ olog.

Bobby: Oho, te-ai căca pe tine.

Billy: De ce? Sunt fioroşi?

21
22

Bobby: Mai puţin fioroşi dacă n-au mâini şi picioare, fin’că te gândeşti că nu prea au ce să-ţi
facă, dar chiar şi aşa...

Billy: Am auzit c-acum vreun an a venit un negru la Dublin şi-a stat o săptămână întreagă.

Bobby: Eh, Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume dacă vin până şi negrii aici.

Billy: Nu-i. (pauză) Babbyboby, ai adus negrii în discuţie numai ca să schimbi iar subiectu’.

Bobby: Billy, nici un schilod n-o să pună piciorul în barca asta. Poate mai încolo, într-un an,
doi. Când ţi se mai îndreaptă crengile alea.

Billy: Peste un an-doi nu mai mi-e de nici un folos, Bobby.

Bobby: Adică.

Billy scoate din buzunar o scrisoare şi i-o dă lui Bobby, care începe s-o citească.

Bobby: Ce-i asta?

Billy: E de la doctorul McSharry, şi trebuie să-mi promiţi că nu sufli o vorbă despre ea.

Pe la jumătatea scrisorii faţa lui Bobby se întristează. Îî aruncă lui Billy o privire, apoi
continuă să citească.

Bobby: Când ţi-a dat-o?

Billy: Ieri. (pauză) Deci, mă iei cu tine?

Bobby: Mătuşile tale or să se facă foc că pleci.

Billy: E viaţa mea sau a lor? O să le trimit vorbă de-acolo. Oricum, s-ar putea să nu fiu plecat
decât o zi sau două. Mă plictisesc repede. (pauză) Mă iei cu tine?

Bobby: Mâine dimineaţă la nouă să fii aici.

Billy: Mulţumesc, Bobby. O să fiu.

Boby îi dă scrisoarea înapoi, iar Billy o împătureşte la loc. Intră Johnny, rapid, cu mâna
întinsă.

Johnny: Stai aşa. Ce-i cu hârtia aia? Ce zice-n ea?

Bobby: Ah, Johnnypateen, nu vrei să te cari dracu’ acasă?!

Johnny: Arată-i lu’ Johnnypateen hârtia, şchiopule.

Billy: Nici nu mă gîndesc.

Johnny: Cum adică nici nu te gândeşti? Lu’ ăsta i-ai arătat-o. Dă-o-ncoa’.

22
23

Billy: Ţi-a spus cineva vreodată că eşti cam necioplit, Johnnypateenmike?

Johnny: Eu sunt necioplit? Eu sunt necioplit? Voi doi învârtiţi hârtia aia, şi hârtiile de la
doctori sunt tot ce poate fi mai interesant în materie de hârtii, şi tot tu ai tupeul să mă faci pe
mine necioplit?! Zi-i lu schilodu’ să-mi dea scrisoarea, altfel sunt câteva chestii pe care le-am
auzit p-aicea care n-or să rămână secrete multă vreme.

Bobby: Ca ce, de exemplu?

Johnny: Oh, ca, de exemplu, o excursie la Inishmore cu nişte minori, sau ca de exemplu o
fată din Antrim cu dinţoi verzi, chestii d-astea. Nu că te ameninţ cu vreun şantaj, sau, bine, na,
te ameninţ cu şantaju’, da’ asta e, un om de ştiri trebuie să-şi obţină şi el materialu’ cumva.
„Haleşte sau vei fi halit”.

Bobby: Aşa, haleşte sau vei fi halit? Ei, îţi dau eu ţie haleală.

Bobby îl apucă pe Johnny de păr şi-i prinde mîna la spate.

Johnny: Aargh! Dă-mi drumu’, mizerabile. Chem poliţia.

Bobby: Jos pe nisip.

Bobby îl forţează pe Johnny să stea cu faţa la pământ.

Johnny: Adu poliţia, şchiopule, sau dai de dracu’.

Billy: Nu. O să stau şi-o să mă uit.

Johnny: Asta te face complice.

Billy: Foarte bine.

Johnny: Vai de bătrâneţile mele.

Bobby se urcă pe spinarea lui Johnny.

Johnny: Aargh! Dă-te jos de pe mine!

Bobby: Billy, adu-mi nişte pietre.

Billy: (executându-se) Mari?

Bobby: Potrivite.

Johnny: La ce-ţi trebuie pietre?

Bobby: Ca să-ţi dau la cap până te juri că n-o să umpli satu’ cu trebile mele.

23
24

Johnny: Niciodată n-o să mă faci să jur. Pot să rezist la orice tortură. Sunt un al doilea Kevin
Barry. (Horea Cloşca)

Bobby îi dă cu o piatră în cap.

Johnny: Aargh! Jur, jur!

Bobby: Juri pe Isus?

Johnny: Pe Isus, pe Isus!

Bobby: Da’, ce să zic, ai stofă de martir!

Bobby se dă jos de pe Johnny, care se ridică şi se perie.

Johnny: Nici în Anglia nu se poartă aşa cu oamenii! Mi-ai băgat nisip în urechi.

Bobby: Fugi acasă şi spune-mă lu’ alco’lica de mă-ta.

Johnny: N-o băga p-alco’lica de mama în chestia asta.

Bobby: Şi ţine minte ce-ai jurat.

Johnny: Am jurat sub tortură.

Bobby: Nu contează cum ai jurat. Treaba e să ţii minte.

Johnny: (pauză, apoi brusc) Porcii dracu’!

Johnny iese în fugă prin dreapta, ameninţând cu pumnul.

Bobby: De cinşpe ani visez să-i dau c-o piatră-n cap.

Billy: Eu n-am avut niciodată curaj.

Bobby: Bine, nu cred că-i frumos să dai cu pietre-n cap la moşi, dar m-a obligat, nu? (pauză)
Deşi ţi-e frică de mare, ai curaj să vii cu barca până la Inishmoore.

Billy: Mi-a fost frică. Ne vedem mâine la 9.

Bobby: Mai bine la 8, şchiopule, pentru cazul că lu’ Johnnypateen îi scapă porumbelu’.

Billy: N-ai încredere în el?

Bobby: Am încredere în el câtă aş avea în tine să-mi aduci o găleată cu apă fără s-o verşi.

Billy: Asta n-a fost prea drăguţ.

Bobby: Ce să zic, sunt un dur.

24
25

Billy: Ba nu eşti deloc, Babbybobby. Eşti cumsecade.

Bobby: (pauză) Nevastă-mea, Annie, tot de-asta a murit, ştiai? TBC. Dar cel puţin am mai
avut un an cu ea. Trei luni e egal cu zero.

Billy: Nici nu mai apuc vara. (pauză) Mai ţii minte cînd mi-a făcut Annie dulceaţă? Când
aveam pojar? Şi cum mi-a zâmbit…

Bobby: Era bună, dulceaţa?

Billy: (ezitând) Nu prea.

Bobby: Da. Săraca Annie, nu era în stare să facă o dulceaţă ca lumea nici dacă-i ţineai pistolu’
la tâmplă. Da’ tot mi-e dor de ea, şi de budincile alea oribile. (pauză) Mă bucur că pot să te-
ajut, schilodule, în timpu’ ăsta puţin care-l mai ai.

Billy: Pot să te rog ceva, Babbybobby? Nu-mi mai spune „schilodu’”, vrei?

Bobby: Şi cum să-ţi spun?

Billy: Billy.

Bobby: Ah. Bine. Billy.

Billy: Tu n-ai prefera să ţi se spună Bobby şi nu Babbybobby?

Bobby: De ce?

Billy: Nu ştiu de ce.

Bobby: Da’ mie-mi place Babbybobby. Ce nu-i bine?

Billy: E totu’ bine, cred. Pe mâine, Babbybobby.

Bobby: Pe mâine, şchiopule. Ăm, Billy.

Billy: Nu te-am rugat?

Bobby: Am uitat. Iartă-mă, Billy.

Billy dă din cap, apoi se târăşte afară.

Bobby: A, Billy?

Billy se uită în urmă. Bobby îi face un semn cu mâna.

Bobby: Îmi pare rău.

Billy dă din cap, şi iese pe dreapta. Pauză. Bobby observă ceva plutind. E o biblie, o ia, se
uită o clipă la ea, apoi o aruncă în mare la loc şi-şi vede de treabă la barcă. Heblu.

25
26

Scena patru

Dormitorul lui Mammy O’Dougal, mama de nouăzeci de ani a lui Johnny. Mammy e în pat
iar doctorul McSharry o auscultă cu un stetoscop. Johnny dă târcoale.

Doctorul: V-aţi lăsat de băutură, doamnă O’Dougal?

Johnny: N-ai auzit ce te-am întrebat, doctore?

Doctorul: Am auzit ce m-ai întrebat. Pot s-o examinez pe mama ta fără s-ascult întrebările
tale tâmpite?

Johnny: Tâmpite, deci.

Doctorul: Ziceam: v-aţi lăsat de băutură, doamnă O’Dougal?

Mammy: (râgâind) M-am lăsat, m-am lăsat. Aproape.

Johnny: Mai ia şi ea un strop de Porter din când în când.

Mammy: N-are ce să strice.

Johnny: Face chiar bine!

Doctorul: Dacă-i doar de un strop, merge.

Mammy: Doar un strop. Şi câţiva stropi de whisky, din când în când.

Johnny: Ce-am zis eu, tâmpito, să nu zici de whisky?!

Doctorul: Ce-nseamnă din când în când?

Johnny: O dată pe lună.

Mammy: O dată pe lună. Şi din când în când la micu’ dejun.

Johnny: „La micu’ dejun”, dumnezeii…

Doctorul: Johnnypateenmike, nu ştii că nu-i bine să-i dai unei femei de nouăzeci de ani
whisky la micul dejun?!

Johnny: Las’ că-i place! Şi-o şi face să-şi mai ţină gura aia.

Mammy: Îmi place câte-un strop de whisky, din când în când, îmi place.

Johnny: La botu’ calului!

Mammy: Cu toate că prefer mai bine tărie.

26
27

Doctorul: Dar tărie nu primeşti.

Mammy: Nu, tărie nu primesc, nu.

Johnny: Vezi?

Mammy: Numa’ la ocazii.

Doctorul: Şi cam ce-nseamnă ocazii?

Mammy: Vinerea, sâmbăta, dumineca..

Doctorul: Când o să moară mama ta, Johnnypateen, o să-i scot ficatul şi-o să-ţi arăt cât rău i-
ai făcut.

Johnny: Nu mă prinzi pe mine la ficatu’ ei. Mi se-apleacă şi când mă uit la ea pe dinafară,


dar’mite s-o văd pe dinăuntru.

Doctorul: Bravo, minunat din partea unui fiu să spună aşa ceva despre mama lui.

Mammy: Am auzit şi mai rele.

Johnny: Ia , acu’, mai slăbeşte-o cu pipăitu’. De şaişcinci de ani se chinuie degeaba să se


sinucidă cu alco’l, cre’ că n-avem de ce să ne facem griji acu’. Şaişcinci de ani! Căcat, nimic
nu e-n stare să facă ca lumea.

Doctorul: De ce vrei să te sinucizi, doamnă O’Dougal?

Mammy: Mi-e dor de Donald. L-a mâncat un rechin.

Johnny: L-a mâncat un rechin în 1871. Acu’ şaişcinci de ani!

Doctorul: Ar trebui să-ncerci să treci peste asta, doamnă O’Dougal.

Mammy: Am încercat, doctore, dar nu pot. Tare drăguţ om. Şi-mi aduc mereu aminte de el,
când mă uit la gâsca asta.

Johnny: Pe cine faci tu gâscă, băi, mustăcioaso? Nu eu m-am dus să ţi-l aduc pe doctor?

Mammy: Ba da, da’ numa’ ca să-ţi bagi nasu’-n trebile lu’ Billy Claven.

Johnny: Care?… Nici vorbă… To’ mereu mă faci de rahat, cotoroanţo.

Mammy: Sunt o femeie cinstită, Johnnypateen.

Johnny: Cinstită pe curu’ meu păros.

Mammy: Şi ce să-ţi fac dacă nu m-ai îmbătat destul...

Doctorul îşi face bagajul.

27
28

Doctorul: Înţeleg c-a fost o alarmă falsă…

Johnny: N-a fost nici o alarmă falsă. Arăta ca dracu’… ia tuşeşte, mami…

Mammy tuşeşte.

Johnny: E, ce-a fost mai rău a trecut, ai dreptate, doctore, da’ dacă tot ai venit pân-aici, zi şi
mie: care-i chestia cu Billy Claven? N-o fi rău de tot, nu? Nu-i pe ducă , sau aşa... oh, da’ tre’
să fie totuşi tare grav, dacă i-ai scris o hârtie...

Doctorul: (pauză) Johnnypateenmike, ai auzit vreodată de o chestie care se numeşte


confidenţialitate între doctor şi pacient?

Johnny: Am auzit, şi cre’ că-i un lucru mare. Acu’ zi şi mie: ce-are schilodu’?

Doctorul: Johnnypat, într-o zi o să-ţi deschid capul ăla şi n-o să găsesc nimic în el.

Johnny: Nu mai schimba subiectu’. Zi ce nu-i în regulă cu… hopa!, mi-ai dat un pont? Are
ceva la cap? Tumoare pe creier! Asta e! Tumoare pe creier!

Doctorul: Nu …

Johnny: Hai, doctore, zi-mi c-are tumoare pe creier. O-ho, ce bombă!

Doctorul: Mă duc acasă. Mulţumesc că m-ai făcut să-mi pierd timpul preţios, dar înainte să
plec, mai vreau să-ţi zic ceva, şi anume că nu ştiu de unde ai scos prostia asta cu Billy, tu care,
de obicei, ai informaţii atât de exacte.

Johnny: Poliomierlită. Are poliomierlită.

Doctorul: După ştiinţa mea, în afară de diformităţile pe care le are din naştere, Billy Claven e
perfect sănătos, şi n-ar fi bine să-ncepi să răspândeşti bârfe idioate despre el.

Johnny: (pauză) TBC! Ah, asta e! TBC!

Doctorul dă să plece.

Johnny: Un’ te duci? De ce ţii delicateţurile numa’ pentru tine?

Doctorul iese.

Johnny: Parazitule! Deci Billy e aşa de sănătos că o excursie cu barca pân’ la Inishmore, în
frigul dimineţii, n-o să-i facă nici un rău, nu?

Pauză. Doctorul se întoarce pus pe gânduri.

Johnny: Vezi cum l-am întors din drum în doi timpi şi trei mişcări?

Mammy: Eşti foarte abil, fiule.

28
29

Doctorul: Billy a plecat la Inishmore?

Johnny: A plecat, da. Cu fraţii McCormick şi cu Babbybobby. Care Babbybobby va fi aruncat


în lanţuri de cum se întoarce, pentru grave vătămări corporale, sau, mai bine zis, grave
vătămări capulare, că la cap m-a vătămat.

Doctorul: S-au dus la filmări?

Johnny: La filmări, da, să intre-n film.

Doctorul: Dar filmările s-au terminat ieri. Astăzi doar strâng aparatura.

Johnny: (perplex; pauză) Or fi primit informaţii false de la careva.

Mammy: Da, de la tine, gâscă.

Johnny: Ţi-am zis să nu-mi mai zici gâscă!

Mammy: Dă şi mie ceva de băut, gâscă.

Johnny: Dacă-ţi iei înapoi „gâsca”, poate-ţi aduc ceva de bă –

Mammy: ’Mi-au înapoi „gâsca”.

Johnny îi toarnă un whisky enorm. Doctorul se îngrozeşte.

Doctorul: Nu… nu… (furios) Am vorbit singur aici?!

Johnny: Vrei şi tu un whisky, doctore, să-ţi revii? Este că ţi-am luat mau’ cu ştirea mea de
ultimă oră cu Billy?

Doctorul: Mă doare pe mine de ştirile tale...

Johnny: Hehe. Mai vedem noi cum te doare când s-o-ntoarce Billy cu picioarele ’nainte, din
cauza la secretomania ta, şi-or să te zboare afară din corpu’ medical, şi-o să trebuiască să
râneşti la vaci, dealtfel singuru’ lucru la care eşti bun, cum ştie toată lumea dealtfel.

Doctorul: Billy n-o să se-ntoarcă cu picioarele ’nainte fiindcă totul e în regulă cu el, în afară
de o mică horcăială.

Johnny: Deci o ţii p-a ta, domnu’ Frecţie-la-picior-de-lemn...

Doctorul: Să-ţi mai spun o dată, cretinule? Billy Claven n-are nimic. Okay?

Doctorul iese.

Johnny: Cancer!!! Cancer! Vino-napoi, n-auzi?! E cancer? Zi-mi cu ce începe! Începe cu


„C”? Cu „P”?

29
30

Mammy: Vorbeşti singur, prostovane.

Johnny: (strigând) Îi dau eu de cap pân’la urmă, McSharry! „Haleşte sau vei fi halit”! Un om
de ştiri nu acceptă „nu” drept răspuns.

Mammy: Nu. Acceptă doar pietre-n cap.

Johnny: Termină cu pietrele alea, ţi-am zis de o sută de ori. Sau îţi dau un şut în cur de zbori
până-n Antrim.

Johnny se aşează pe pat şi ia un ziar.

Mammy: Tu şi ştirile tale de căcat.

Johnny: Ştirile mele nu-s de căcat. Sunt de ultimă oră. Ai auzit că gâscanu’ lu’ Jack Ellery şi
pisica lu’ Pat Brennan lipsesc de o săptămână? Am bănuiala că li s-a-ntâmplat ceva groaznic,
mai bine zis, sper că li s-a-ntâmplat ceva groaznic.

Mammy: Johnnypateen, cu toate că eşti fiul meu, trebuie să-ţi zic: eşti moşu’ cel mai plicticos
din toată Irlanda. Şi să ştii că-i concurenţă mare la titlu’ ăsta!

Johnny: I-auzi: în Kerry o găină a născut pui vii. Asta trebuie notată.

Mammy: (pauză) Dacă mă iei acum cu anomalii genetice, mai bine dă-mi sticla aia.

El îi dă sticla de whisky.

Johnny: Găină cu pui vii. Asta ştire! Astea-s cele mai tari ştiri. Afară doar de alea cu
epidemii. (pauză) Şi acum vreau să te văd cum dai pe gât juma’ de sticlă, da?

Mammy: Săracu’ Billy schilodu’. Ce viaţă a avut şi băiatu’ ăsta. Cu aşa nişte părinţi. Cu sacu’
ăla plin cu pietre…

Johnny: Termină cu pietrele alea odată!

Mammy: Şi acu’ şi asta. Cu toate că, uite şi la mine. Întâi săracu’ Donald rupt în două, dup-
aia suta aia de lire pe care a strâns-o săracu’ toată viaţa-n ascunzătoarea aia de sub podea, şi
pe care-ai pus tu laba numai ca s-o pişi pân’ cârciumi. Şi, ca să pună capac - mâncarea aia
spaniolă pe care mi-o bagi pe gât în fiecare marţi.

Johnny: Ce-are mâncarea mea spaniolă? Nu de la ea ai pus pe tine suta asta de chile în ultimii
şaij’ dă ani?!

Mammy: Săracu’ Billy. Prea multe coşciuge cu flăcăi tineri am văzut la viaţa mea.

Johnny: Mai bea. Poate pe schilodu-l scapi.

Mammy: Nu, nu, mă ţin tare, şi-o s-apuc să te văd şi pe tine-n coşciug, Johnnypat. Ce frumos
o să fie...

30
31

Johnny: Ce bizar, ce ciudat şi ce coincidenţă, şi eu tocmai mă gândeam ce frumos o să fie


când o să te văd eu pe tine în coşciug, asta dac-o să găsesc unu’ pe dimensiune, XXL. Şi chiar
şi-aşa o să fie nevoie de-o liposucţie post-mortem.

Mammy: Vai, ce m-ai supărat cu remarcile astea usturătoare, Johnny. (pauză) Tare eşti bou.
(pauză) Ceva mai ca lumea nu-i prin ziarul ăla? Citeşte-mi şi mie. Da’ să nu fie cu pui vii.

Johnny: Zice de-un tip care a luat puterea în Germania. Are o mustaţă nemaipomenit de
comică.

Mammy: Ia să văd şi eu.

Îi arată poza.

Chiar că-i comică.

Johnny: În locu’ lui, ori mi-aş lăsa una ca lumea, ori aş rade răhăţelu’ ăla.

Mammy: Cre’ că nu poate ieşi din dilema asta.

Johnny: Eh, pare un tip de treabă, cu toată mustaţa. Să-i dea Dumnezeu noroc. (pauză) E şi
un neamţ care stă în Connemara, ştiai?

Mammy: Eh Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume dacă vin şi nemţii aici.

Johnny: Toţi vin în Irlanda. Nemţi, dentişti, toţi.

Mammy: Mă-ntreb, de ce?

Johnny: Fin’că-n Irlanda sunt oameni cumsecade.

Mammy: Aşa o fi.

Johnny: Păi, aşa şi e. Toată lumea ştie. Nu-i ăsta renumele nostru? (pauză lungă) Bag mâna-n
foc că-i cancer.

Johnny dă din cap, apoi îşi reia ziarul. Heblu.

Scena cinci

Magazinul. Pe tejghea, câteva duzini de ouă.

Kate: Nici o veste. (pauză) Nici o veste. Nici o veste. Nici o veste. Nici o veste. Nici o veste.
Nici o veste. Nici o veste. Nici o veste. (pauză) Nici o veste.

Eileen: De câte ori ai de gând să tot repeţi „nici o veste” , Kate?

31
32

Kate: N-am voie să repet „nici o veste” când mă simt aşa-ngrozită de călătoria lu’ Billy?

Eileen: Ba ai voie să repeţi „nici o veste”, da’ o dată, sau de două ori – nu de zece.

Kate: Billy o să moară la fel ca maică-sa şi taică-su. Morţi şi-ngropaţi la douăj’ de ani.

Eileen: Ţi se-ntâmplă vreodată să fii şi optimistă?

Kate: Sunt foarte optimistă, dar mi-e teamă că nu mai apucăm să-l vedem pe Billy viu.

Eileen: (pauză) Ar fi putut, cel puţin, să lase un bileţel că se duce la Inishmore, ca să nu aflăm
de la Johnnypateen.

Kate: Nici o veste. Nici o veste. Nici o veste. Nici o veste.

Eileen: Şi-a mai făcut şi aluzii la nu-ş’ ce hârtii şi doctori, Johnnypateen, când a venit cu
ştirea.

Kate: Cre’ că Johnnypateen ştie ceva despre Billy şi nu ne spune.

Eileen: Când a ştiut vreodată Johnnypateen ceva şi n-a răspândit peste tot? Johnnypateen ar
răspândi şi o băşină de cal.

Kate: Crezi?

Eileen: Sunt sigură.

Kate: Da’ tot mi-e grijă pentru Billy.

Eileen: Ei, dacă McSharry are dreptate că filmările s-au terminat, nu mai durează mult până
se-ntorc toţi.

Kate: Mi-ai mai zis aşa şi săptămâna trecută, şi tot nu s-au întors.

Eileen: Poate au mai rămas s-admire peisajul.

Kate: Pe Inishmore? Ce peisaj? Un gard şi o găină?

Eileen: Poate s-a-ntâlnit c-o vacă, şi-a pierdut noţiunea timpului.

Kate: Nu poa’ să dureze atât uitatu’ la vacă.

Eileen: Păi, din câte-mi amintesc, vorbitu’ tău cu pietrele dura ceva.

Kate: Asta când aveam probleme cu nervii, Eileen, ştii foarte bine! Şi parcă ne-am înţeles să
nu mai vorbim de pietre?!

Eileen: Ne-am înţeles, aşa-i, şi-mi pare rău c-am zis de pietre. Din cauză că-s şi eu îngrijorată
mi-a scăpat chestia cu pietrele.

32
33

Kate: Fin’că cine se piteşte-n magazie n-ar trebui s-arunce pietre-n conversaţii.

Eileen: Cine se piteşte-n magazie?

Kate: Ieri aveam douăzeci de Yalla-mallow în magazin şi uite-le că nu-s. Cum s-avem profit
dacă bagi în tine toate bomboanele noi înainte s-apuce măcar să le vadă vreun client?

Eileen: Ah, Kate. După ce iei una, nu mai poţi să te opreşti.

Kate: Tot aşa ai zis şi cu Mintios-urile. Fii atentă, dacă te-atingi de Fripple-frapple, când or
veni, să ştii c-avem scandal, auzi?

Eileen: Îmi pare rău, Kate. N-am putut să m-abţin, din cauza grijilor cu Billy.

Kate: Ştiu, Eileen. Ştiu că-ţi place să te-ndopi când ai griji. Da’-ncearcă şi tu să mai faci o
pauză din când în când.

Eileen: Bine. (Pauză) Hai, că Babbybobby e băiat bun. Sunt sigură c-o să aibă grijă de Billy.

Kate: Dacă-i aşa băiat bun, de ce l-a luat pe Billy cu el? Nu ştia că mătuşile lui o să-şi facă
griji?

Eileen: Poate nu ştia.

Kate: Mi-ar plăcea să-i trag una-n dinţi.

Eileen: Totuşi, cre’ că…

Kate: C-o cărămidă.

Eileen: Totuşi, cre’ că putea măcar să-l puie pe Billy să ne scrie un bileţel.

Kate: Nici o veste. Nici o veste. (Pauză) Nici o veste, nici o veste, nici o –

Eileen: Nu începe iar cu „nici o veste”, Kate.

Kate se uită la Eileen cum aranjează ouăle pe raft.

Kate: Văd c-a trecut ăla cu ouăle.

Eileen: Da, a trecut. Ar avea mult mai multe ouă dac-ar da-o afară pe Helen Apucata.

Kate: Eu nu-nţeleg de ce-o ţine.

Eileen: Cre’ că de frică. Ori de frică, ori i-a picat cu tronc.

Kate: (pauză) Cred că, colac peste pupăză, şi Billy s-a amorezat de ea.

Eileen: Şi mie mi s-a părut. O să se lase cu lacrimi.

33
34

Kate: Cu lacrimile morţii.

Eileen: Hai mai bine să fim optimiste.

Kate: Lacrimi, moarte sau chiar şi mai rău.

Johnny intră umflat în pene.

Eileen: Johnnypateenmike.

Kate: Johnnypateenmike.

Johnny: Johnypateen are trei bombe pe ziua de azi.

Kate: Doar atât zi-ne, Johnnypat, dacă-s de bine, fin’că suntem cam pesimiste azi.

Johnny: Am o bombă relativă la călătorii de la Inishmore, dar pe asta o servesc la urmă.

Kate: Johnnypateen, Billy e bine? Hai, te rugăm frumos, începe cu a treia.

Eileen: Da, începe cu ea, Johnypateen.

Johnny: Păi dacă începeţi să-mi aranjaţi mie ordinea bombelor, cred că fac stînga-mprejur şi
mă car.

Kate: Nu, Johnnypat, nu pleca!

Johnny: Ăă?

Eileen: Zi-le-n ce ordine vrei tu, Johnnypateen. Păi normal, nu eşti tu cel mai mare ştirist?
Cine să ştie mai bine ca tine în ce ordine trebuie spuse?

Johnny: Corect, eu ştiu cel mai bine. Ştiu că eu ştiu cel mai bine. Asta, ce-am zis acu’, nu se
pune la ştiri. Văd c-aveţi o grăma’ de ouă.

Eileen: Avem, Johnypateen.

Johnny: A-ha. Bomba număru’ unu: în Kerry o găină a născut pui vii.

Eileen: (pauză) Asta da bombă.

Johnny: Nu mă-ntrebaţi ce părere are cocoşu’, că nu ştiu şi mă doare-n cur. Bomba număru’
doi: pisica lu’ Patty Brennan a fost găsită decedată, idem şi gâsca lu’ Jack Ellery, şi nimeni nu
ştie şi n-a văzut nimic, dar ştim cu toţii cât fac doi şi cu doi, şi n-are rost să strigăm „patru” în
gura mare fin’că Jack Ellery e foarte violent şi n-are maniere.

Kate: Asta-i o ştire tare tristă, fin’c-acu’ chiar că se lasă cu bătaie.

34
35

Johnny: Cu bătălii o să se lase şi n-o să se termine până când unul sau chiar amândoi n-o s-o
sfârşească în sânge. Minunat. O să iau deci şase ouă, doamnelor, pentru omleta care i-am
promis-o lu’ mama aseară.

Eileen: Johnypateen, a treia bombă!

Johnny: Am menţionat-o pe mama, şi nimeni nu s-a obosit măcar să-ntrebe ce mai face. După
cum văd, politeţea e la loc de cinste în casa asta.

Kate: Ce mai face mama ta, Johnypateen?

Johnny: Mama mea e bine, în ciuda eforturilor mele.

Eileen: Tot mai încerci s-o asasinezi cu alcool, Johnypateen?

Johnny: Tot, dar n-am spor. O avere m-a costat sugativa, mai ales în ultimii ani. Nu vrea să
dea colţu’ şi pace. (pauză) Deci, mi-am luat ouăle, v-am descărcat primele două bombiţe, cre’
că nu mai am altceva de făcut aici pe ziua de azi.

Kate: … a treia bombă, Johnypateen?

Johnny: A, da, a treia bombă. Cât pe ce să uit. (pauză) A treia bombă constă că Babbybobby
tocmai şi-a tras barca pe mal şi i-a adus înapoi pe tinerii exploratori. Sau, mă rog, pe doi
dintre ei, anume Helen şi Bartley McCormick. De Billy schilodu’ nici urmă în respectiva
barcă. (pauză) Iar acum mă duc să-l aresteze pe Babbybobby pentru dat cu pietre-n cap.
Mulţumesc pentru ouă.

Johnny iese. Pauză. Kate mângâie tristă sacul care atârnă de perete, apoi se aşează la masă.

Kate: S-a dus, Eileen. S-a dus.

Eileen: N-avem de unde şti aşa ceva.

Kate: O simt, Eileen, în oase. Am ştiut din clipa-n care a plecat. E mort şi-ngropat.

Eileen: Da’ nu ne-a zis doctoru’, de cinci ori ne-a zis, că totu’ e-n regulă, că n-are nimic?

Kate: Numa’ ca să nu suferim ne-a zis, de-aia ne-a zis aşa. Numa’ Johnnypat a ştiut tot
timpu’, ca şi atunci, cu-ai lui când s-au înecat.

Eileen: O, Doamne, vine Babbybobby.

Kate: Cum e la faţă? E posomorât, Eileen?

Eileen: E. E posomorât. Da’ aşa e el de obicei.

Kate: Da’ nu-i mai posomorât ca de obicei?

Eileen: (pauză) Ba cam.

35
36

Kate: O, nu.

Eileen: Acu’-şi scoate pălăria.

Kate: Ăsta-i semn rău, să-ţi scoţi pălăria.

Eileen: Poate-i doar politicos, nu?

Kate: Babbybobby? Care dă cu pietre-n vaci?!

Intră Bobby, cu şapca în mână.

Bobby: Eileen, Kate.

Eileen: Babbybobby.

Bobby: Nu vrei să iei o clipă loc, Eileen? Am să vă dau nişte veşti.

Eileen ia loc la masă.

Bobby: Tocmai i-am adus pe cei doi McCormick acasă, şi trebuia să-l aduc şi pe Billy al
vostru, ştiu, dar n-am putut să-l aduc fin’că… fin’că a fost dus în America, pentru un test de
fotogenie pentru un film care vor să-l facă despre un schilod. Sau… mă rog, nu cred că vor să
facă tot filmu’ despre un schilod. Schilodu’ e numa’ un rol mai mic. Da. Da’ oricum, nu?
(pauză) Deşi există lucruri mai importante pe lume decât roluri la Hollywood în filme cu
schilozi. Mai important e de exemplu să fii cu familia şi cu prietenii, şi-am încercat să-i zic şi
lu’ Billy asta, dar n-a vrut să m-asculte, oricât am încercat. Au plecat azi dimineaţă cu
vaporu’. Mi-a dat scrisoarea asta să v-o dau. (pauză) Zicea c-o să lipsească cel puţin două-trei
luni. (pauză) A, şi mi-a zis că e viaţa lui. Probabil c-aşa o fi. Oricum, sper să se distreze acolo.
(pauză) Asta e. Pe curând.

Eileen: Pe curând, Babbybobby…

Kate: Pe curând, Babbybobby.

Bobby iese. Kate deschide scrisoarea.

Eileen: Auzi, Kate? Ce dracu’ o fi ăla test de fotogenie?

Kate: Habar n-am.

Eileen: Poate explică în scrisoare.

Kate: Vai, ce scris urât are.

Eileen: Niciodată n-a fost în stare să scrie frumos.

Kate: „Dragi mătuşi, puteţi să vă imaginaţi una ca asta?” Da, putem. „Mă duc la Hollywood
să fac un test de fotogenie, pentru un film care-l fac ăştia acolo, şi dacă le place cum ies, o să-
mi dea un contract şi mă fac actor.” Nu explică ce-i cu fotogenia.

36
37

Eileen: De la cărţile-alea i se trage.

Kate: Asta ce-o mai fi? Nu-nţeleg nimic din propoziţia asta… „Dar dacă va fi un mare
succes… s-ar putea să lipsesc mai mult de două-trei luni, şi să fiu prea ocupat cu munca de
actor, ca să vă scriu prea des… aşa că dacă din vară nu mai auziţi nimic de mine, nu vă faceţi
griji. Înseamnă că sunt bine sănătos şi-mi văd de viaţa mea în America. Fin’că fac ceva de
care mama şi tata ar fi mândri. Transmiteţi dragostea mea la toţi de pe insulă, cu excepţia lu’
Johnnypateen, şi aveţi grijă de voi, Kate şi Eileen. Voi sunteţi vita mea… viaţa mea”. Mi s-a
părut că scrie „vita”. (pauză) Al vostru… Billy Claven”. (pauză) Ne-a părăsit, Eileen, ne-a
aruncat la gunoi.

Eileen: (plângând) Şi noi ne dăm cu capu’ de pereţi de grija lui.

Eileen se duce la tejghea şi-şi alege liniştită din cutia de dulciuri.

Kate: După toate câte le-am făcut pentru el toţi anii ăştia.

Eileen: Am avut grijă de el, şi nici nu ne-a păsat că-i schilod.

Kate: După toată ruşinea care ne-a făcut-o cu vacile şi cu toate, poftim răsplată!

Eileen: Scufunda-i-s-ar vaporu’ pe drum, să nici n-apuce să pună picioru’ în America!

Kate: Îneca-s-ar ca mă-sa şi ta-su!

Eileen: (pauză) Nu suntem prea rele cu el?

Kate: (plângând) Suntem rele cu el, dar numa’ fin’că ne-a supărat aşa tare. Ce bagi în tine?

Eileen: Yalla-mallow, şi nu-ncepe acu’.

Kate: Credeam că le-ai terminat.

Eileen: Am mai pus câteva de-o parte, să am la un caz.

Kate: Mănâncă, mănâncă, Eileen.

Eileen: Vrei şi tu una?

Kate: Nu. Nu cred că pot să mai mănânc nimic pe ziua de azi. Mai ales Yalla-mallow.

Eileen: (pauză) Da’ o să-l mai vedem totuşi pe Billy, nu, Kate?

Kate: Cre’că mai repede o s-o vedem pe fata lu’ Jim Finnegan la mănăstire, decât să-l mai
vedem pe Billy. (pauză) Nici nu-s sigură că vreau să-l mai văd vreodată.

Eileen: Nici eu nu-s sigură că vreau să-l mai văd vreodată. (pauză) Aş da orice să-l mai văd o
dată.

37
38

Kate: Şi eu aş da orice să-l mai văd o dată.

Heblu.

Pauză.

Scena şase

Magazinul, patru luni mai târziu, vara. Câteva afişe mici cu „Omul din Aran” atârnă pe
pereţi. Cutiile cu dulciuri stau pe tejghea, alături de o piatră, iar în dreptul lor se află Bartley
strâmbându-se ca un idiot, şi făcând fel de fel de tâmpenii, ca să-şi umple timpul până când
se-ntoarce Kate. Intră Helen cu vreo două duzini de ouă.

Helen: Pe cine aştepţi?

Bartley: Baba. S-a dus până-n spate să-mi caute nişte Fripple-frapple.

Helen: Fripple-frapple-le... ’n plua mea...

Bartley: Sunt foarte bune.

Helen aranjează ouăle pe tejghea.

Bartley: Văd c-ai adus ouăle.

Helen: Nenicule, cât spirit de observaţie.

Bartley: Credeam că s-aduci ouăle e treaba lu’ ăla cu ouăle.

Helen: Era treaba lu’ ăla cu ouăle, dar i-am tras un şut în fluier şi nu prea-i mai ardea de
umblat.

Bartley: Păi, de ce i-ai tras un şut în fluier?

Helen: Fin’c-a insinuat că eu am omorât-o pe gâsca lu’ Jack Ellery. Şi pe pisica lu’ Pat
Brennan. Şi că ei m-au pus.

Bartley: Da’ aşa a fost. Tu le-ai omorât şi ei te-au pus.

Helen: Normal c-aşa a fost, dar dacă se umple târgu’ nu mai pup nimic.

Bartley: Cât tre’ să iei?

Helen: Opt pe gâscă şi zece pe pisică.

Bartley: Da’ de ce ai cerut mai mult pe pisică?

38
39

Helen: Păi, nu trebuia să-i dau şi lu’ Ray Darcy pe topor? La gâscă a fost ţac-pac, n-a trebuit
decât s-o calc în picioare. Da’ la pisici e mai laborios.

Bartley: E-te, dădeai c-o scândură şi luai toţi banii.

Helen: Am vrut o treabă profesionistă, Bartley. Scândura e pentru copii cretini. N-aş da cu
scândura nici într-o muscoi d’ăla verde.

Bartley: Da’ cu ce-ai da-n muscoi ?

Helen: Cu nimic. Cine bagă bani în omorât muscoi?

Bartley: Fata lu’ Jim Finnegan a omorât într-o zi doişpe viermi.

Helen: A suflat spre ei, nu?

Bartley: Nu, le-a înfipt ace în ochi.

Helen: Vezi? Treabă de amator. (pauză) Habar n-aveam că viermii au ochi.

Bartley: Păi n-au, după ce se-ntâlnesc cu fata lu’ Jim Finnegan.

Helen: Ce-i cu cataroiu’ ăsta?

Bartley: Am surprins-o pe madam Osbourne conversând cu el, când am intrat.

Helen: Şi ce-i zicea?

Bartley: Îi zicea „ce mai faci, piatră”, şi dup-aia o punea la ureche ca şi cum piatra-i
răspundea. Şi dup-aia a-ntrebat-o pe piatră ce mai face schilodu’ p-acolo, prin America.

Helen: Şi, piatra ce i-a zis?

Bartley: (pauză) Piatra nu i-a zis nimic, Helen, fin’că pietrele nu vorbesc.

Helen: Am crezut că madam Osbourne făcea şi vocea pietrei.

Bartley: Nu, madam Osbourne făcea doar vocea ei.

Helen: Ce-ar fi s-ascundem piatra, să vedem dacă madam Osbourne nu face infarct?

Bartley: N-ar fi tocmai creştineşte..

Helen: N-ar fi creştineşte, da’ ne-am strica de râs.

Bartley: Dă-o dracu’ de piatră. Are destule pe cap cu Billy.

Helen: Cineva ar trebui să le spună lu’ babele astea că Billy ori e mort, ori e pe moarte, să nu
mai tot stea s-aştepte nu-ş’ ce scrisoare care n-are cum să vină. Au trecut patru luni şi n-au
primit nimic, şi-s singurele de pe toată insula care nu ştiu ce i-a zis lu’ Babbybobby.

39
40

Bartley: Şi la ce să le zici? Măcar aşa mai poa’ să spere. La ce să afle? Nici n-ai de un’ să ştii,
poate nici n-a murit schilodu’, pe la Hollywood, p-acolo. Dac-a greşit doctoru’ când zicea de
trei luni?

Helen: Din partea mea sper c-a crăpat, după ce-a luat locu’ care era de drept la o fată drăguţă.
Şi başca că ştia că dă colţu’!

Bartley: O fată drăguţă? Cum să joace o fată drăguţă rol de olog?

Helen: Nimic nu refuzam, dacă mi se dădea o şansă.

Bartley: Las’ c-am auzit io.

Helen: Ce-ai auzit?

Bartley: E plin de fete drăguţe la Hollywood. După schilozi le arde buza.

Helen: Ca ce chestie îi ţii tu partea lu’ schilodu’? Nu ţi-a zis că-ţi trimite o cutie de Yalla-
mallow şi ţi-a trimis o laie?

Bartley: Poate-a murit înainte s-apuce.

Helen: Te-ai da peste cap să-i găseşti motive, parazitule.

Bartley: Păi dac-a murit chiar are motiv să nu trimită.

Helen: Eşti prea bun la suflet, aia e. Uneori mi-e şi ruşine să recunosc că suntem rude.

Bartley: Ce te doare să fii bun la suflet?

Helen: Nimic. Da’ asta te doare?

Helen îl ciupeşte pe Bartley de mână.

Bartley: (în suferinţă) Nu.

Helen: (pauză) Da’ asta? Nu te doare?

Helen îi face „ace”.

Bartley: (în lacrimi) Nu.

Helen: Da’ asta?

Helen ia un ou şi i-l sparge pe frunte.

Bartley: (oftând) Mai bine zic „da” înainte s-ajungi în iad la sigur.

Helen: Trebuia să zici „da” de la ciupitură, dac-aveai măcar un neuron.

40
41

Bartley: Parcă nu tot ajungeam la ou.

Helen: Nu se ştie.

Bartley: Cum vezi ouă, cum te-apucă.

Helen: Ce să fac? Îmi plac tipii cum le stă cu ouă-n freză.

Bartley: M-am prins.

Helen: Da’ tu te crezi la categoria tipi? Să nu exagerăm.

Bartley: Mi s-a părut că lu’ Babbybobby Bennet nu i-ai spart nici un ou în cap când vroiai să-
l mozoleşti şi el ţi-a zis nu.

Helen: Eram în barcă, la dracu’-n praznic. De un’ să iau ouă?!

Bartley: Ţi-a zis „nu” fin’c-arăţi ca Muma Pădurii.

Helen: Mi-a zis „nu” fin’că era turtit pe chestia cu schilodu’. Şi fii cu ochii-n patru la Muma
aia, băi.

Bartley: Oare de ce ouăle crude nu miros, şi alea fierte miros?

Helen: Habar n-am de ce. Şi mă doare-n cur de ce.

Bartley: Ţi-a zis „nu” fin’c-arăţi ca una din văduvele-alea răpciugoase care le vezi pe stânci
cum aşteaptă să le vină bărbatu’-acasă, da’ care normal că şi-a luat câmpii, bărbatu’.

Helen: Propoziţia asta a ta are o grăma’ de „r”-uri.

Bartley: Lasă „r”-urile, n-auzi că te insult?!

Helen: Hopa! Ţi s-a trezit cocoşu’ de când m-am ouat în capu’ tău? Băieţică!

Bartley: Vine o vreme când orice irlandez se ridică-n contra opresorilor.

Helen: Asta n-a zis-o Michael Collins?

Bartley: Nu ştiu, da’ sigur a zis-o un barosan.

Helen: Vrei să jucăm „Anglia contra Irlanda”?

Bartley: Cum se joacă?

Helen: Stai aici şi-nchide ochii. Tu eşti Irlanda.

Bartley stă cu faţa la ea şi-nchide ochii.

41
42

Bartley: Şi tu ce eşti?

Helen: Eu sunt Anglia.

Helen ia trei ouă de pe tejghea şi sparge unul de fruntea lui Bartley. El deschide ochii, în
vreme ce oul i se scurge pe figură şi o priveşte trist. Helen îi sparge şi al doilea ou de frunte.

Bartley: Ai terminat?

Helen: N-am terminat.

Helen îi sparge şi ultimul ou de frunte.

Helen: Tocmai ţi-am dat o lecţie despre istoria Irlandei, Bartley.

Bartley: Chiar aveam nevoie de-o lecţie de istoria Irlandei. (ţipând). Cu ouă când m-am
spălat şi eu pe cap!

Helen: O să fie pierderi mult mai mari decât ouă-n cap, Bartley McCormick, până când
Irlanda va redeveni o naţiune.

Bartley: Ui’-te la pulovăr!

Helen: S-a umplut de zoaie.

Bartley: Văd că s-a umplut de zoaie! Văd! Şi vroiam şi eu să-l pun mâine seară la film, da’,
din cauza ta, s-a dus dracu’!

Helen: Abia aştept să văd filmu’ mâine seară.

Bartley: Şi eu la fel, până să mă laşi fără pulovăr.

Helen: Cre’ c-o s-arunc câteva ouă în filmu’ ăla. „Omu’ din Aran”, ce să zic. Când putea să se
cheme „Fata din Aran”, ba chiar „Regina frumuseţii din Aran”. Nu căcatu’ ăla cu pescari de
căcat, în plua mea.

Bartley: Oare chiar orice faci tre’ să se termine cu aruncat de ouă, Helen?

Helen: Sunt făcută pentru meseria asta, cu ouăle. Ce dracu’ face baba aia, de nu mai vine să
mi le plătească? (ia piatra, o pune la ureche, apoi strigă) Alo, madam Osbourne, vă cheamă
piatra!

Bartley: Îi ia o viaţă s-aducă nişte bomboane.

Helen: Ah, nu po’ să-mi irosesc tinereţile cu baba asta nebună. Iei tu banii, Bartley, şi-i duci
lu’ ăla cu ouăle, când vii acas’.

Bartley: Sigur, Helen.

Helen iese.

42
43

Bartley: Când mi-oi vedea ceafa, vacă cretină, jigodie-n călduri, în plua…

Helen bagă capul pe uşă.

Helen: Şi n-o lăsa să te jecmănească pentru alea patru care le-ai spart.

Bartley: Bine, Helen.

Ea iese din nou.

(oftând) Femei.

Kate intră încetişor, din camera din spate, cu un aer absent. Abia după un timp îl observă pe
Bartley.

Kate: Bună, Bartley, ce să-ţi dau?

Bartley: (pauză, amuzat) Păi, v-aţi dus în spate să-mi aduceţi nişte Fripple-frapple.

Kate se gândeşte o clipă, apoi se întoarce uşor de unde a venit. Bartley oftează zgomotos,
frustrat, şi-şi pune capul pe tejghea. O scurtă pauză, apoi Kate se întoarce şi-şi ia pietroiul.

Kate: (pietrei) Hai şi tu cu mine.

Iese iar. Pauză. Bartley ia un ciocan de lemn, sparge toate ouăle cu el, apoi iese trântind uşa.
Heblu.

Scena şapte

Se aude tusea lui Billy, în vreme ce lumina se aprinde uşor pe el. Stă singur pe un scaun într-
un hotel sordid din Hollywood. Pe tot parcursul scenei tuşeşte uşor.

Billy: Mamă? Cred că a venit vremea să plec din lumea asta, mamă. Aud bocetul zânelor, îl
aud chiar şi-aşa departe cum sunt de insula mea de piatră. O insulă stearpă, da, dar mândră şi
primitoare, şi totuşi ţi-am întors spatele, ca s-o sfârşesc singur, într-o cameră mizeră de hotel,
fără o mamă care să-mi şteargă sudoarea de pe frunte, fără un tată care să se-njure cu
Dumnezeu fin’că mă lasă să mor, şi fără o iubită care să verse lacrimi peste trupul meu
îngheţat. Un irlandez! (pauză) Doar un irlandez. C-o inimă cumsecade, şi c-o minte
cumsecade, şi c-un spirit cumsecade, neîmblânzit de secole de foame şi opresiune! Un spirit
neîmblânzit, da… (tuşeşte) ... dar c-un trup distrus, şi cu plămânii din el zdrenţe, şi, ca să
vorbim drept, şi cu inima distrusă, zdrobită de-o fată care n-a ştiut niciodată ce simt pentru ea,
şi care-acum chiar că n-o să mai ştie niciodată. Cum, mamă, aşa crezi?

Se uită la o foaie de hârtie, pe masă.

Să-i scriu şi să-i spun ce simt. Ah, e prea târziu, mamă. Crezi că mâine va fi prea târziu?

43
44

Se ridică şi se târâie până la oglinda din stânga, fredonând uşor „The Croppy Boy”.

„Farewell Father and Mother too


And sister Mary I have none but you
And for my brother, he’s all alone.
He’s ponting pikes on the grinding stone.”

Se împiedică, bolnav, şi se prăbuşeşte în pat, tuşind. Se uită la poza de pe policioară.

Cum e raiu’, mamă? Am auzit că-i frumos, mai frumos chiar ca Irlanda, dar chiar dac-ar fi
aşa, nu poate fi nici pe departe la fel de frumos ca zâmbetul tău. Oare-i primesc şi pe schilozi
în rai? Nu, n-am face decât să urâţim locul.

Pune poza la loc pe policioară.

„’Twas in old Irland this young man died,


And in old Ireland his body’s lain.
All the good people that do pass by,
May the Lord have mercy on this croppy boy.”

Mă chinuie pieptu-n seara asta, mamă. Cred c-ar trebui să dorm un pic. Mâine am mult de
muncă la depou. (pauză) Ce spui, mamă? Rugăciunea? Ştiu. Cum s-o uit dacă tu m-ai învăţat-
o? (îşi face cruce) Acum mă culc... Ai grijă, Doamne, de-al meu somn, iar dacă mor în timp ce
dorm… Mă rog la Tine, Doamne bun… Mă rog la Tine, Doamne bun… (în lacrimi) Mă rog la
Tine, Doamne…

Pauză. Îşi revine. Zâmbeşte.

Hai, mamă, nu te-ngrijora. Dorm, numai. Dorm.

Billy se întinde. Tusea lui devine din ce în ce mai violentă până când încetează brusc, cu un
horcăit teribil. Apoi ochii lui Billy se-nchid, capul i se lasă pe-o parte. Nu se mai mişcă deloc.
Se face uşor heblu.

Scena opt

Interiorul unei biserici în semiîntuneric. Bobby, Mammy (cu sticla în mână), Johnny, Bartley,
Eileen şi Kate. Toţi se uită la filmul „Omul din Aran” care tocmai se proiectează. Filmul e
aproape de final, iar sunetul lui e ori foarte încet, ori oprit de tot.

Mammy: Ce tot fac ăia acolo?

Johnny: Eşti chioară?

Bartley: Prind un rechin, doamnă, un rechinoi!

Mammy: Hai, na!

44
45

Johnny: Taci şi suge!

Mammy: Asta fac, gâscă.

Bobby: E apă-n sticla aia, nu, Johnnypateenmike?

Johnny: Normal că-i apă. (şoptind) Vezi nu râgâi spre Babbybobby.

Mammy: Bine.

Johnny: Şi nu-mi mai zice „gâscă”.

Bobby: Doamnă O’Dougal, mai aveţi ceva economii, sau vi le-a ciugulit de tot gâsca?

Johnny: În viaţa mea n-am furat bani de la mama. Împrumutat, da. Da’ pe termen scurt!

Mammy: În ’914 te-ai împrumutat, în plua mea. Pe termen scurt.

Johnny: Păi ce, a trecut termenu’?

Kate: (pauză) Ce peşte!...

Eileen: E un rechin, Kate.

Kate: Un ce?

Eileen: Un rechin, un rechin!

Helen: Ai uitat ce-i aia „rechin”, de când vorbeşti cu pietrele?

Bartley: Cel mai mult pe lângă America stau rechinii, doamnă, acolo e cuibu’ lor. Vin aşa
aproape de mal de nici nu-ţi trebe telescop ca să-i vezi, oh, nu…

Helen: Iar telescoape, Dumnezeii…!

Bartley: Rar vezi rechini pân’ Irlanda. De fapt, ăsta-i primu’ care-l văd.

Johnny: Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume, dacă şi rechinii vin p-aici.

Bartley: (pauză) Nu te-au ţinut mult la poliţie, Babbybobby, când cu chestia cu Johnnypat, că
i-ai dat cu pietre în cap. Cum se explică?

Bobby: Se explică că pe omu’ legii l-a buşit râsu’ când a auzit despre ce-i vorba. „Data
viitoare dă-i c-o cărămidă”, a zis, „nu mai pierde vremea cu pietricele.”

Johnny: Cre’ că respectivu’ vrea să zboare din poliţie. Sau vrea să se-audă pân’ târg ceva
zvonuri picante despre el.

Bobby: Şi nimeni n-o să ştie cine le-a răspândit.

45
46

Johnny: Îşi bate nevasta cu vătraiu’, ştiaţi?

Helen: Ăsta-i zvon picant? Păi, nici nu te primesc în poliţie dacă nu-ţi baţi nevasta cu
vătraiu’.

Bobby: Şi, oricum, e-o minciună. (pauză) O bate cu bulanu’.

Kate: (pauză) Nici o veste. Nici o veste de la el.

Helen: Cine-a vorbit, piatra?

Eileen: Iar.

Helen: Pietricico!

Eileen: Las-o-n pace, Helen!

Helen: (pauză) Cât o mai freacă cu rechinu’ ăla? De-o oră-l tot prind!

Bartley: Ă-hă. Mai exact de trei minute.

Helen: Dacă jucam io, n-avea nici o şansă crocodilu’. Una-n dinţoii ăia mulţi şi puteam şi noi
să plecăm acas’.

Bartley: C-o scândură sau cu toporu’ lu’ Ray Darcy?

Helen: Mucles cu toporu’.

Bartley: Cre’ că-i puţin mai laborios să rezolvi un rechin decât să tranşezi o pisică, nu?

Johnny: Ce-i aud urechile lu’ Johnnypateen?

Helen îl ia de păr pe Bartley şi-l învârte prin cameră în timp ce Johnny notează în carneţel.

Helen: Vezi tu când ajungem în plua mea acasă. Aşteptă tu…

Bartley: Doare, doare, doare…

Helen: Normal că doare, în plua mea.

Bobby: Gata, Helen, lasă-l în pace.

Helen: Ce vorbeşti, tu, Babbybobby Bennet care nu vrei să te pupi? Poate vrei tu să ieşi un
pic afară cu mine!

Bobby: Nu, mersi.

Helen: Atunci mucles.

Bobby: Nici gând să ies, dacă e vorba de pupat.

46
47

Helen îl eliberează pe Bartley, împingându-l cât colo.

Johnny: Johnypateen a băgat la carneţel. Asta face pe puţin o juma’ de miel, bombiţa asta.
Ori de la Patty Brennan, ori de la Jack Ellery. He-he.

Helen: Da’ poţi să mănânci mielu’ cu gâtu’ rupt? Că asta o să ţi se-ntâmple dacă află ăia ceva
înainte să-mi dea mălaiu’.

Johnny: O, da.

Bartley: (pauză) Ia ui’ ce nas are ăla. (pauză) Ia ui’ ce nas are!

Kate: Ai mai dat în gropi în ultima vreme, Bartley?

Bartley: Hai, doamnă. Cre’ c-aveam şapte ani când am dat în groapa aia-n care-am căzut.
Chiar tre’ s-aduceţi vorba în fiecare an?

Helen: (pauză) Tot n-au dovedit rechinu’?! Cât o mai întind?

Helen dă cu un ou în ecran.

Bartley: Hai, nu-n rechin, Helen. Nu ţi-a ajuns alea cinci după fata aia drăguţă?

Helen: Deloc nu mi-a ajuns. N-am nimerit-o-n mufă. Nu stă locului.

Bartley: I-ai umplut de zoaie cearceafu’ lu’ ăla cu ouăle.

Helen: Las’ că-i obişnuit cu cearceafu’ umplut de zoaie.

Bartley: Da’ de unde ştii tu cum e cearceafu’ lui?

Helen: Ăm, mi-a zis fata lu’ Jim Finnegan.

Mammy: (pauză) Ce-au cu rechinu’? De ce nu-l lasă-n pace, că nu supăra pe nimeni.

Johnny: Păi ce istorie ar mai fi să laşi rechinu’-n pace! Rechinu’ tre’ să moară!

Bobby: Da, ori să moară, ori să facă pui vii!

Johnny: Ori să moară, ori să se pupe pân’ Antrim c-o schiloadă cu dinţoi verzi.

Bobby: Apropo de dinţoi, vrei una-n dinţi?

Johnny: Ce te bagi în conversaţia mea cu mama pe tema rechinilor?

Mammy: Ar trebui să-i dea una şi p’ormă să-l lase-n pace.

Johnny: Ce-ai de ţii cu rechinu’? Pe tata unu’ d-ăsta l-a mâncat.

47
48

Mammy: Aşa-i, unu d-ăsta l-a mâncat, dar Isus zice că să ierţi şi să uiţi.

Johnny: Nu cre’ că zice să ierţi şi să uiţi rechini.

Bartley: (pauză) Şi-n primu’ rând, rechinii oricum nasc pui vii. (pauză; toţi îşi întorc privirile
spre el) Babbybobby a zis mai devreme de pui vii. (pauză) Şi rechinii...

Johnny: Se terminase subiectu’ ăsta, boule.

Bartley: Şi acu’ despre ce era?

Johnny: Despre Isus care iartă rechinii.

Bartley: Oh, da, ăsta da subiect.

Helen: Mie-ntotdeauna mi-a plăcut mai mult de Pilat din Pont. Isus era cam cu nasu’ pe sus.

Bartley: Cică Isus a luat o dată o mie de porci şi i-a condus pe toţi în mare, de s-au înecat,
săracii, unu’ n-a scăpat. Din cauza lui, adică, că el i-a condus.

Kate: Nu ştiam că Isus ştia să conducă.

Helen: Alo, Doamna? Sunteţi zurlă, nu? Aţi luat-o razna.

Kate: N-am luat-o razna.

Helen: Ba da. Mi-a zis mie pietroiu’ mai devreme.

Kate: (interesată) Ce ţi-a zis pietroiu’?

Helen: Ai auzit-o p-asta, Bartley? „Ce ţi-a zis pietroiu’?”

Johnny: Normal că biata Kate a luat-o razna, Helen, dacă ingratu’ ăla care l-a crescut şi iubit
şaişpe ani şi-a luat TBC-u’ şi s-a dus să moară la Hollywood printre străini, în loc să stea aicea
cu ea.

Eileen îşi duce mîinile la gură şi se întoarce spre Johnny, la fel şi Bobby.

Eileen: (stupefiată) Ce? Ce?

Johnny: Căcat.

Bobby îl apucă pe Johnny de guler.

Bobby: Ce ţi-am zis eu ţie, bă? Ce ţi-am zis?!

Johnny: Da’ ce, n-au şi ele dreptu’ să ştie de copilu’ lor de suflet care-i pe moarte şi le-a-ntors
spatele fără un cuvânt?

Bobby: Nu poţi să ţii ceva numai pentru tine?

48
49

Johnny: Johnnypateenmike n-a fost niciodată omu’ secretelor.

Bobby: Ieşi afară, să-ţi spun un secret!

Johnny: Babbybobby, vezi c-o sperii pe mama, gândeşte-te la mama!…

Mammy: Nu te gândi, Bobby. Du-l afară şi fă-l zob!

Johnny: A fost ultima omletă care-ai mâncat-o în casa mea, hoaşco!

Mammy: Oricum nu se bagă morcovi în omletă.

Johnny: Niciodată n-ai avut spirit de aventură!

Johnny e târât afară de Bobby. Strigătele lui se îndepărtează din ce în ce mai mult. Eileen stă
în faţa lui Bartley, cu mâinile încă în aceeaşi poziţie.

Eileen: Ce-a spus Johnnypateenmike despre…

Bartley: Doamnă, nu văd, staţi jos!

Eileen se-ndreaptă spre Mammy.

Helen: Ce să vezi, în plua mea, afară de dobitocii ăia uzi... ia uite ce pulovere au!

Eileen: Doamnă O’Dougal, ce-a spus Johnny despre…

Mammy: (pauză) Schilodu’ are TBC, Eileen.

Eileen: Nu…!

Mammy: Sau, cel puţin avea. Acu’ patru luni i s-a spus că n-o mai duce decât trei.

Bartley: Asta înseamnă că-i mort, doamnă. E o scădere. Scădem trei din patru.

Eileen: De fapt, dacă nu-i vorba decât de bârfa lu’ Johnnypateen, nici nu-mi pasă…

Mammy: Aşa e. Dac-ar fi vorba doar de bârfa lu’ Johnnypat, nici n-ar trebui să-ţi pese. Dar
ştim de la Babbybobby. Billy i-a arătat o hârtie de la McSharry. Păi, Babbybobby nu l-ar fi
luat nici mort cu el dacă nu i-ar fi muiat inima cu asta. Fin’că nevastă-sa Annie tot de-aia a
murit.

Eileen: Aşa e. Şi s-a chinuit mult. Oh, săracu’ Billy. Şi noi l-am blestemat că nu ne-a scris.
Cum era să ne scrie?

Helen: De la doi metri sub pământ. Cam greu, ce-i drept.

Eileen: Dar… dar l-am întrebat pe McSharry de vreo cinci, şase ori, şi tot timpu’ ne-a zis că
totu’ e-n regulă cu Billy.

49
50

Mammy: Probabil că nu vroia să te facă să suferi. Ca noi toţi, Eileen.

Helen şi Bartley se ridică şi-ncep să se-ntindă de-ndată ce filmul s-a terminat. Eileen stă
înlăcrimată.

Helen: Slavă Domnului - s-a terminat căcatu’. Un căcat de film.

Filmul se termină, lăsând ecranul alb. În spatele lui se aprinde o lumină, făcând să se vadă
silueta lui Billy, pe care n-o vede decât Kate. Care se ridică în picioare şi o priveşte intens.

Mammy: (chinuindu-se să se ridice) Pân’ la urmă au prins rechinu’ ăla, Helen?

Helen: Nu era rechin, doamnă, dacă vreţi să ştiţi. Era un gras îmbrăcat în piele de măgar.

Mammy: Da’ de unde ştii?

Helen: Păi, nu i-am dat eu nişte limbi în schimbu’ la promisiunea să mă bage în filmu’
următor? Şi dup-aia nu i-am dat nişte şuturi când s-a dovedit că m-a aburit?

Mammy: Deci toată chestia pentru un gras îmbrăcat în rechin. Nu’ş ce să cred.

Helen: Oricum, o vreme n-o să mai poa’ să joace rechini. Poate meduze.

Ies Helen şi Mammy. Bartley stă în picioare privind silueta lui Billy, pe care tocmai a
observat-o şi el. Eileen plânge în continuare, stând încă cu spatele. Kate trage cearceaful la o
parte, şi-l vedem pe Billy, viu şi bine.

Helen: (din off) Vii odată, în plua mea?

Bartley: Imediat.

Billy: N-am vrut să vă deranjez în timpu’ filmului.

Eileen se-ntoarce, şi îl priveşte uluită. Kate aruncă piatra şi-l îmbrăţişează pe Billy.

Bartley: Salut, şchiopule!

Billy: Salut, Bartley.

Bartley: To’mai ai picat din America?

Billy: Da.

Bartley: A-ha. (pauză) Mi-ai adus şi mie Yalla-mallow alea?

Billy: Nu.

Bartley: Cum, mă, Billy, da’ mi-ai promis.

50
51

Billy: N-aveau decât Fripple-frapple.

Billy îi aruncă lui Bartley un pacheţel de dulciuri.

Bartley: Ah, Fripple-frapple sunt la fel de bune. Să trăieşti, schilodule!

Kate: Nu eşti mort, Billy, nu?

Billy: Nu, mătuşă Kate.

Kate: Asta-i bine.

Bartley: Păi, şi-atunci, ce-a fost, Billy? Cu TBC-u’...

Billy: Ei, mi-am scris singur hârtia de la doctor, ca să-l păcălesc pe Babbybobby să mă ia cu
barca, da’ eram bine mersi, n-aveam nimic.

Bartley: De geniu, Billy, eşti tare pentru un schilod! Ţi-a venit din Biggles pleacă la Borneo?
Când îi zice Biggles lu’ ghiuleaua de tun că are pojar, şi atunci ghiuleaua nu-l mai înghite?

Billy: Nu, a fost ideea mea, Bartley.

Bartley: Mă rog, da’ seamănă.

Billy: Da, da’ mi-a venit mie, aşa, în cap.

Bartley: Păi, atunci chiar eşti deştept, băi, Billy! Ţi-ai râs de toţi proştii din Inishmaan, că toţi
am crezut c-ai dat colţu’. Unu-zero pentru tine.

Eileen: Nu toţi credeau că ai murit. Unii au crezut doar c-ai fugit, şi anume c-ai fugit fin’că
nu le mai suportai pe mătuşile care te-au crescut.

Billy: Nici vorbă. Şi, dacă vrei să ştii, m-am întors fin’că n-am mai suportat să stau departe de
voi. Am luat testu’ de fotogenie, mi-au dat rolu’... da’ le-am zis că nu stau, oricât mi-ar da,
fin’c-acu’ ştiu că locul meu nu-i la Hollywood, ci aici, pe Inishmaan, cu oamenii care mă
iubesc, şi pe care îi iubesc.

Kate îl sărută.

Bartley: Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume dacă vin schilozii înapoi de la Hollywood.

Billy: Ca să-ţi zic drept, Bartley, nici nu mi-a fost aşa greu să mă-ntorc, la ce replici tâmpite
îmi dădeau să zic: „Aud bocetul zânelor, îl aud chiar şi-aşa departe cum sunt de insula mea de
piatră.”

Bartley râde.

Billy: „Un irlandez! Doar un irlandez. C-o inimă cumsecade, şi c-o minte cumsecade, şi c-un
spirit cumsecade, neîmblânzit de secole de foame şi opresiune!”... Un căcat. Şi dup-aia trebuia
să cânt tâmpenia aia răsuflată, „Croppy Boy” (fredonează).

51
52

Kate: Sigur erai bun de actor, nu, Eileen?

Billy: Ce replici haioase. Ia mai zi-le o dată!

Kate: Mă duc acasă să-ţi aerisesc camera, Billy.

Bartley: Ăă, doamnă, v-aţi uitat pietroiu’. Poate mai vreţi să schimbaţi o impresie, ceva, pe
drum.

Kate: Nu mai am nevoie de pietroi, îl am pe Billy acum, o să vorbesc cu el, nu, Billy?

Billy: Ba da.

Kate iese.

Billy: Ce, iar a-nceput cu pietroaiele?

Bartley: Da. Vorbea cu ele zi şi noapte, şi toţi râdeau de ea, cu mine-n frunte.

Billy: Nu-i frumos să râzi de nenorocirile altora, Bartley.

Bartley: (nedumerit) De ce?

Billy: Nu ştiu de ce. Pur şi simplu.

Bartley: Da’ e comic.

Billy: Chiar şi aşa.

Bartley: Nu-s de acord cu tine, da’ fin’că mi-ai adus Fripple-frapple, n-o să te contrazic. Mai
încolo îmi zici şi mie despre cât de măreaţă-i America?

Billy: Îţi zic, Bartley.

Bartley: Auzi, da’ telescoape ai văzut p-acolo?

Billy: Nu.

Bartley: (dezamăgit) Oooo. Da’ nici pe mătuşă-mea Mary, din Massachusetts? Nici pe ea n-ai
văzut-o? Una cu păr roşcat!

Billy: Nu, Bartley.

Bartley: Oh. (pauză) Oricum... mă bucur că n-ai murit, şchiopule.

Bartley iese.

Billy: (pauză) Tot ce vrea Bartley să audă de-America e că-i măreaţă.

52
53

Eileen: Şi nu e?

Billy: E la fel ca Irlanda. Plină de femei grase, cu barbă.

Eileen se ridică, se apropie de Billy şi-i arde o palmă.

Billy: Au! Asta ce-a mai fost?!

Eileen: Lasă tu bărbile! Mureai dacă scriai o scrisoare? Nici un cuvânt, nici o vorbuliţă!

Billy: Am fost îngrozitor de ocupat.

Eileen: A-ha. Îngrozitor de ocupat să le scrii un cuvânt mătuşilor tale care mureau de grijă,
da’ timp să iei bomboane pentr-un cretin, ca să te dai mare, ai avut.

Billy: Un minut îţi ia să cumperi Fripple-frapple. Nu-i cam forţată comparaţia?

Eileen: Nu mai face pe deşteptu’ cu cuvinte de-astea grele, când ştii c-ai greşit.

Billy: Şi-n plus, e-ngrozitor de complicat sistemu’ lor poştal.

Eileen: Sigur, orice scuză e bună. Ei, să nu te-aştepţi să iert şi să uit aşa de repede ca aia. Ea
te-a iertat numai fin’că devenise pe jumate tralala din cauza ta. Cu mine nu-ţi merge aşa uşor.

Billy: Hai mătuşă, nu fi...

Eileen:(ieşind) Ba sunt. Chiar sunt.

Pauză lungă. Billy stă cu capul în piept. Eileen bagă iar capul pe uşă.

Bănuiesc că vrei prăjiturele la ceai, nu?

Billy: Aş vrea, mătuşă.

Eileen: Tahhh!

Iese din nou. Pauză. Billy se uită la ecranul din cearşaf, îl întinde la loc, şi îl priveşte adâncit
în gânduri şi mângâindu-l uşor. Bobby intră din dreapta, tăcut, fiind observat de Billy un pic
mai târziu.

Billy: Babbybobby. Cred că-ţi datorez o explicaţie.

Bobby: Nu-i nevoie de nici o explicaţie, Billy.

Billy: Da’ chiar vreau, Bobby. Nu m-am gândit c-o să mai vină ziua explicaţiilor. Speram să
dispar de tot p’acolo, pân’ America. Şi chiar s-ar fi întâmplat dacă nu m-ar fi dat afară. Pân’ la
urmă l-au luat pe un blond din Fort Lauderdale, în locu’ meu. Unu’ normal. Cică „mai bine
unu’ normal care să joace un schilod, decât un schilod care habar n-are să joace.” Nici măcar
nu s-au exprimat aşa politicos. (pauză) Mie nu mi se părea că joc rău. Zile-ntregi am tot
repetat în cameră, la hotel. Degeaba. (pauză) Oricum, am încercat şi eu. Trebuia să-ncerc. Să

53
54

plec de-aici, cum au făcut şi-ai mei. (pauză) De câte ori nu mi-a venit să mă înec… când eram
aici... numa’ să scap naibii odată de râsu’ vostru, şi de viaţa asta în care ce fac? - mă tîrâi pân’
la doctor şi ’napoi, sau stau cu nasu’ în cărţile-alea răpciugoase, sau fac orice ca să mai treacă
o zi. Înc-o zi de ciuca bătăii de joc, înc-o zi de mângâieri pe creştet pentru idiotu’ satului.
Orfanu’ satului. Schilodu’ satului, şi-atât. Când de fapt sunt destui p-aici la fel de schilozi ca
mine, numa’ că nu pe dinafară. (pauză) Chestia e că tu nu eşti ca ei, Babbybobby, şi nici n-ai
fost vreodată. Tu ai suflet bun. Cred că de-aia a şi fost aşa uşor să te păcălesc cu scrisoarea aia
cu TBC, şi de-aia mi-a şi părut rău că te-am minţit şi şi-acu’-mi pare rău. Mai ales c-am zis de
boala de care a murit şi nevastă-ta. Da’ m-am gândit c-ar fi mai eficient. Cu timpu’, însă, m-
am gândit, sau mai bine zis, am sperat, că şi tu ,dacă ai avea de ales între a te lăsa păcălit şi a
mă lăsa şi pe mine să-mi încerc norocu’, după ce ţi-ar trece furia, ai ajunge la concluzia că ai
prefera să te laşi păcălit de o mie de ori. Greşesc, Babbybobby? Greşesc?

Boby se îndreaptă uşor spre Billy, se opreşte chiar în faţa lui, şi scoate din mânecă o ţeavă de
plumb, lungă.

Bobby: Da.

Bobby ridică ţeava deasupra capului…

Billy: Bobby, nu….!

Billy se fereşte cu mâinile în timp ce ţeava îl loveşte fulgerător. Heblu, pe ţipetele lui Billy şi
zgomotul loviturilor.

Scena nouă

Magazinul, seara târziu. Doctorul se ocupă de figura plină de sînge şi vânătăi a lui Billy.
Kate e la tejghea, Eileen la uşă, privind afară.

Eileen: Pe toţi i-a bombardat Johnypateen cu ştirea că Billy s-a întors.

Kate: Ediţie specială.

Eileen: Are o şuncă într-o mână şi câte-o pulpă de miel sub fiecare braţ.

Kate: Întoarcerea lu’ Billy, arestarea lu’ Babbybobby şi, ca să pună capac, fata lu’ Jim
Finnegan la mănăstire. De fapt asta a fost cea mai mare bombă.

Eileen: Măicuţele alea chiar c-acceptă orice dac-au primit-o.

Kate: Cre’ că standardele lor au scăzut drastic.

Billy: Şi de ce să nu se facă fata lu’ Jim Finnegan călugăriţă? Era o bârfă că-i curvă.

Doctorul: Asta nu. Fata lu’ Jim Finnegan e curvă.

Billy: E curvă?

54
55

Doctorul: Da.

Billy: De unde ştiţi?

Doctorul: Crede-mă pe cuvânt.

Eileen: Crede-l, că-i doctor.

Billy: (pauză) Doar că nu-mi place bărfa. Şi eu am parte de bârfe de când mă ştiu.

Doctorul: Dar nu tu ai început? Cu falsa scrisoare de la mine, pentru care încă n-am primit
nici o scuză?

Billy: Îmi pare rău pentru scrisoarea aia, dom’ doctor, dar aveam altă şansă? Mătuşicilor, cre’
că dom’ doctor tare-ar bea un ceai. Nu vreţi să vă duceţi să-i aduceţi unu’, amândouă?

Eileen: Vrei să ne cărăm? Dacă-i aşa, zi-o de-a dreptu’.

Billy: Vreau să vă căraţi.

Eileen îl priveşte o clipă, apoi ies amândouă amuzate.

Doctorul: N-ar trebui să le iei aşa, Billy.

Billy: Mda. (pauză) Pot să vă-ntreb ceva, dom’ doctor? Ce vă mai amintiţi de-ai mei, mama şi
tata, ce fel de oameni erau?

Doctorul: De ce întrebi?

Billy: M-am gândit mult la ei, acolo, în America, cum le-ar fi mers dac-ar fi ajuns acolo. Nu
acolo vroiau s-ajungă, în noaptea când s-au înecat?

Doctorul: Aşa se zice. (pauză) Din cîte ţin minte, nu erau chiar cei mai plăcuţi oameni. Taică-
tu era un beţiv şi un bătăuş, rar făcea pauză.

Billy: Am auzit că mama era frumoasă.

Doctorul: Nu, nu. Era groaznic de urâtă.

Billy: Urâtă?

Doctorul: Fugeau porcii când apărea. Dar se pare că era destul de plăcută, în ciuda aspectului,
deşi când sufla spre tine te lua cu leşin.

Billy: Se zice că tata a bătut-o când era gravidă cu mine, şi d-aia am ieşit eu aşa.

Doctorul: Boala te-a făcut aşa, Billy. Nu bătaia. Nu romanţa.

Billy tuşeşte uşor.

55
56

Doctorul: Văd că tot mai horcăi.

Billy: Un pic.

Doctorul: Mai durează până trece. (pune stetoscopul pe pieptul lui Billy) S-a înrăutăţit, sau e
mai bine? Inspiră.

Billy: Poate un pic mai rău.

Doctorul îl ascultă la spate.

Doctorul: Dar n-ai scuipat sânge, nu?

Billy: Un pic. (pauză) Din când în când.

Doctorul: Expiră. Cât de des înseamnă „din când în când”?

Billy: (pauză) Aproape-n fiecare zi. (pauză) E TBC, nu?

Doctorul: Trebuie să mai fac nişte teste.

Billy: Dar pare TBC.

Doctorul: Pare TBC.

Billy: (liniştit) Asta da coincidenţă.

Johnny intră tăcut, după ce-a ascultat la uşă, cu o şuncă într-o mână, şi două pulpe de miel
sub fiecare braţ.

Johnny: Deci pân’ la urmă TBC?

Doctorul: Of, Johnnypateen, când o să termini cu-ascultatu’ la uşi?

Johnny: Doamne, iartă-ne, deşi sunt sigur că El i-a dat TBC lu’ schilodu’ fin’că a zis că are
când n-avea, şi l-a făcut pe Johnnypateen să dea ştiri false.

Doctorul: Dumnezeu nu dă oamenilor TBC.

Johnny: Ba dă.

Doctorul: Ba nu.

Johnny: Da’ la egipteni nu le-a dat turbare, care-i cam tot aia?

Doctorul: Turbarea nu-i tot aia cu tuberculoza, Johnnypateen, şi nu, nu le-a dat turbare.

Johnny: La egipteni!...

56
57

Doctorul: Nu.

Johnny: Da’ ceva le-a dat!

Billy: I-a omorât pe primii născuţi.

Johnny: Aşa, vezi, i-a omorât pe primii născuţi, şi parc-a dat şi cu broaşte în ei. Uite un băiat
care ştie scriptura. Mătuşile tale au aflat că ai TBC, schilodule?

Billy: Nu, n-au aflat, şi tu n-o să le spui nimic.

Johnny: Cum adică? Da’ asta mi-e meseria!

Billy: Nu ţi-e deloc asta meseria, şi oricum ai destule bombe pe ziua de azi. Nu poţi să-mi faci
o favoare, o dată-n viaţă?

Johnny: O dată-n viaţă, zici? (oftând) Bine, nu le zic.

Billy: Mulţumesc, Johnypateen.

Johnny: Bun om Johnnypateen, suflet de creştin!...

Doctorul: Am auzit că iar i-ai dat băutură maică-tii, la film.

Johnny: Eu? Nu ştiu de unde-şi face rost. E dată dracu’!

Doctorul: Unde-i acum?

Johnny: Acasă. (pauză) Zace pe prag.

Doctorul: Cum adică zace pe prag?

Johnny: Adică zace pe prag. În faţa uşii. Da’-i e bine. Şi-are şi o sticlă cu care să converseze.

Doctorul: Şi cum a ajuns să zacă pe prag?

Johnny: Păi, s-a scurs!

Doctorul: Şi ai lăsat-o aşa?

Johnny: Da’ ce, e treaba mea să n-o las?

Doctorul: E!

Johnny: Iete-te, la cât sunt de hărţuit cu toate bombele astea? N-am timp să adun mame de pe
jos. Ia ui’ la pulpele astea, şi la şunca asta? E o zi mare.

Doctorul îşi strânge lucrurile, siderat, în vreme ce Johnny îşi admiră prada.

57
58

Doctorul: Plec, Billy. Mă duc acasă la Johnypateen, să văd dacă mama lui mai trăieşte. Să vii
mâine, să-ţi mai fac nişte teste.

Billy: Bine, dom’ doctor.

Doctorul iese, privindu-l tot timpul pe Johnny. Johnny se aşază lângă Billy.

Johnny: Nu zace pe nici un prag, mama. Da’ mă inervează căcăciosu’ ăsta plicticos.

Billy: Nu-i frumos ce-ai făcut, Johnnypateen.

Johnny: Cre’ că n-ar trebui să deschizi pliscu’ tocmai tu. Cre’ că nu eşti campionu’ la făcut
lucruri frumoase, nu, şchiopule?

Billy: Cred că nu.

Johnny: Eh, ce contează? Fă ce-ai chef şi cacă-te pe restu’, ăsta-i motto-u’ lu’
Johnnypateenmichael.

Billy: Ai auzit ce-a zis de mama, cînd trăgeai cu urechea?

Johnny: Am auzit ceva.

Billy: Zicea adevăru’?

Johnny ridică din umeri.

Billy: Ce ciudat că mereu când se-ajunge la subiectu’ ăsta, devii mut.

Johnny: Ai auzit ultimele ştiri cu gâscanu’ şi pisica?

Billy oftează.

Johnny: Toţi eram siguri că Jack Ellery şi Patty Brennan o să-şi sară la beregată după ce şi-au
măcelărit unul altuia pisica, respectiv gâsca, şi acu’ ce să vezi? Se pupau în fân, i-a văzut un
puşti azi dimineaţă, în fân. Doi tipi pupându-se, şi-anume doi tipi care nici măcar nu se-nghit.

Billy: (pauză) Ai schimbat subiectu’, Johnnypateen.

Johnny: Sunt tare la schimbat subiecte. Care era subiectu’? A, da. Mă-ta şi tac’tu, înecaţii.

Billy: Erau nişte vite-ncălţate, cum zice McSharry?

Johnny: Încălţate nu.

Eileen intră cu ceaiul.

Eileen: Uite ceaiul pentru dom’doctor.

Billy: Dom’ doctor a plecat.

58
59

Eileen: Fără să-şi bea ceaiu’?

Billy: Fără.

Johnny: Beau eu ceaiu’ lu’ dom’ doctor, ca să nu se-arunce. (ea îi toarnă ceai) Tot timpu’
săritor la nevoie, ăsta-i Johnnypateen. N-aveţi şi nişte biscuiţi?

Billy: Iar schimbi subiectu’?

Johnny: Nu schimb subiectu’, vreau biscuiţi.

Eileen: N-avem biscuiţi.

Johnny: N-aveţi biscuiţi... Da’ pe rafturile alea ce-i, în spate la mazăre?

Eileen: Tot mazăre.

Johnny: Prea multă mazăre. Nu po’ să bei ceai cu mazăre. Decât dacă nu eşti normal la cap.
Ceea ce în nici un caz nu poţi să zici despre Johnnypateenmike. Oh, nu.

Billy: Johnnypateen. Mama şi tata. În barcă.

Eileen: Astea-s chestii de demult, Billy. Lasă-le în Doamne-iartă-mă…

Johnny: De ce? Dacă băiatu’ vrea să afle, lasă-l să afle. E de-acu’ destul de mare şi de
umblat.

Eileen: Doar n-ai de gând să-i spui?

Johnny se uită la ea un moment.

Johnny: M-am întâlnit cu ei pe plajă, în seara aia, stăteau lângă barcă şi se uitau în gol,
amândoi, în întuneric, tu erai în braţe la mă-ta, marea vuia, şi nu m-aş fi oprit nici o secundă,
dacă n-aş fi văzut sacu’ ăla plin de pietroaie legat de mâinile lor, cînd s-au urcat în barcă. O
răpciugă de sac, cam ca ăla de colo. P’ormă mă-ta s-a-ntins spre mine... şi eu te-am luat din
braţele ei. Iar ei au început să vâslească spre larg.

Billy: Deci s-au sinucis din cauza mea?

Johnny: S-au sinucis, dar nu din ce-ţi închipui tu. Ca să scape de tine.

Billy: Atunci de ce?

Johnny: Îi zic?

Eileen aprobă.

Johnny: C-o săptămână ’nainte li s-a zis c-o să mori dacă nu-ţi iau nu ştiu ce medicamente şi
dacă nu te duc în oraş, la spital. Numa’ că treaba asta însemna cam o sută de lire. Şi ei nici nu

59
60

ştiau cum arată o sută de lire. Ştiu că ştii că banii lor de asigurare te-au salvat. Dar ştii şi că
ziua de care-ţi zic, când i-am întâlnit pe plajă, era tocmai ziua când şi-au făcut asigurarea aia?

Billy: (pauză) S-au sinucis pentru mine?

Johnny: Şi-n săptămâna următoare s-au încasat banii de pe asigurare, şi-nainte să se termine
luna, erai bine sănătos. Mă rog...

Billy: Deci, totuşi, m-au iubit, chiar dacă eram cum eram.

Eileen: Te-au iubit pentru că erai cum erai.

Johnny: Dacă nici asta nu-i o bombă…

Billy: Asta e chiar o bombă. Aveam nevoie de o bombă ca asta azi. Mulţumesc, Johnnypateen.

Îi strânge mâna şi apoi se aşază.

Johnny: N-ai de ce, schilodule.

Billy: Billy.

Johnny: Billy. (pauză) Hai că mă duc şi eu la mama. Poate-a făcut infarct când a dat buzna
doctoru’ peste ea, şi-atunci am avea amândoi o bucurie pe ziua de azi. (pauză) Dai şi tu ceva,
madam Osbourne, pentru bomba lu’ Johnnypat, da’ care să nu fie mazăre?

Eileen: Am nişte Yalla-mallow.

Johnny: (uitându-se la pachet) Ce-s astea?

Eileen: Bomboane.

Johnny: (după un timp) Nu le iau.

Johnny iese. Pauză lungă.

Billy: Trebuia să-mi spui mai demult, mătuşă.

Eileen: Nu ştiam cum o s-o iei, Billy.

Billy: Trebuia să-mi spui.

Eileen: Îmi pare rău, Billy. (Pauză. Billy o lasă să-l mângâie uşor. Intră Helen) A, Helen. Ce-
ţi dau?

Helen: Nimic, am venit doar să văd rănile lu’ şchiopu’. Am auzit că-s adânci.

Billy: Bună, Hellen.

Helen: Arăţi cam de căcat cu bandajele astea pe tine.

60
61

Billy: Se poate. Ămmm, mătuşico, nu se-aude ceainicu’, în spate, ţiuitu’ ăsta?

Eileen: Hm? Nu. Ah! (dă din cap). Ba da, ba da.

Eileen iese prin spate în timp ce Helen se uită pe sub bandajele lui Billy.

Billy: Helen, mă doare când tragi aşa de ele.

Helen: Hai, lasă, nu mai fi aşa muiere, ce plua mea! Zi mai bine cum a fost în America.

Billy: Bine.

Helen: Ai văzut vreo fată mai drăguţă ca mine p-acolo?

Billy: Nu.

Helen: Sau măcar aproape la fel de drăguţă?

Billy: Nu.

Helen: Sau măcar vreuna de o sută de ori mai puţin drăguţă ca mine?

Billy: Ei, poate una, două.

Helen îl pocneşte tare peste faţă.

Billy: (durându-l) Au!, nici una, nici una.

Helen: Trebuie să ai grijă ce scoţi pe gură, schilodule.

Billy: Trebuie să fii tot timpu’ aşa violentă, Helen?

Helen: Trebuie, altfel toţi profită de slăbiciunea ta.

Billy: De când aveai şapte ani nu mai profită nimeni de slăbiciunea ta, Helen.

Helen: De când aveam şase, ca să fim exacţi. Când l-am băgat în spital pe primu’ popă.

Billy: Şi-atunci, n-ai putea şi tu să renunţi un pic la violenţă, şi să fii şi tu un pic amabilă?

Helen: Ba aş putea, cum să nu. Şi-aş putea şi să-mi bag în cur un cui îndoit. (pauză) M-a
concediat ăla cu ouăle.

Billy: Cum aşa, de ce?

Helen: Nu po’ să-nţeleg. Poate fin’că nu sunt punctuală. Sau poate fin’că i-am spart toate
ouăle. Sau poate fin’că îi mai trăgeam câte una la fluier din când în când. Da’ astea nu poţi să
zici că-s motive, nu?

61
62

Billy: În nici un caz.

Helen: Sau poate fin’c-am scuipat-o pe nevastă-sa. Da’ nici ăsta nu-i un motiv.

Billy: Da’ de ce ai scuipat-o?

Helen: Eh, fin’c-are faţa aia care cere... (pauză) Da’ tu încă nu ţi-ai luat porţia că mi-ai furat
locu’ la Hollywood. Bă, m-am pupat cu patru regizori pentru locu’ ăla care tu l-ai luat fără pic
de muncă!

Billy: Care patru regizori? Nu era decât unu’ la Inishmore, Helen. Ăla, Flaherty. Şi nu te-am
văzut niciodată pe lângă el.

Helen: Şi-atunci cu cine m-am pupat?

Billy: Cred că cu grăjdarii ăia care făceau pe cowboy-ii.

Helen: Ai dracu’! Şi tu nu puteai să-mi zici?

Billy: Vroiam să-ţi zic, da’ mi se părea că-ţi place.

Helen: Ca să zic drept, le-aveau cu pupatu’, grăjdarii. Cre’ că m-aş şi întâlni cu unu’, dacă n-
ar puţi în halu’ ăla.

Billy: Acu’ n-ai pe nimeni?

Helen: Nu.

Billy: (pauză) Eu nu m-am sărutat niciodată.

Helen: Normal că nu. Eşti schilod.

Billy: (pauză) E ciudat, da’-n America am încercat să mă gândesc la chestiile de care mi s-ar
fi făcut dor, dacă ar fi fost să rămân acolo. Peisaju’?, mă gândeam. Gardurile de piatră,
verdele, marea? Nu cred că mi s-ar fi făcut dor de ele. Mazărea? Nu cred că mi s-ar fi făcut
dor nici de ea. Oamenii? Mi s-ar fi făcut dor de oameni?

Helen: Durează mult discursu’?

Billy: Termin acum. (pauză) Unde rămăsesem?

Helen: „Mi s-ar fi făcut dor de oameni?”

Billy: „Mi s-ar fi făcut dor de oameni?” Normal, mi s-ar fi făcut dor de mătuşile mele, măcar
un pic. Da’ nu mi s-ar fi făcut dor de Babbybobby şi de ranga lui, sau de Johnnypateen şi de
ştirile lui răsuflate. Sau de băieţii care, la şcoală, îşi băteau joc de mine, sau de fetele care
începeau să ţipe şi s-o ia la goană dacă doar mă uitam spre ele. Dacă mă gândesc bine, dacă
mâine s-ar scufunda Inishmaan în mare, şi toată lumea s-ar îneca, nu mi-ar fi dor de nimeni
de-adevăratelea. Doar de tine, Helen.

62
63

Helen: (pauză) Poate şi de vaci.

Billy: Chestia cu vacile a fost supralicitată. Unde vroiam eu s-ajung, Helen, e…

Helen: Unde vroiai s-ajungi, şchiopule?

Billy: Vroiam s-ajung undeva, da’ mă tot întrerupi.

Helen: Atunci dă-i ’nainte.

Billy: Vroiam s-ajung… că vine o vreme în viaţa oricărui om când trebuie să-şi ia inima în
dinţi şi să încerce, şi chiar dacă ştie că-i o şansă la un milion tot trebuie să-ncerce, altfel la ce
bun să mai trăieşti, aşa că, Helen, mă-ntrebam, dacă nu eşti prea ocupată, sau aşa, mă
gândeam că poate… şi ştiu că nu-i mare plăcere să te uiţi la mine, dar mă întrebam dacă...
dacă n-ai vrea să ne plimbăm odată împreună, într-o seară. Poate peste-o săptămână, sau două.

Helen: (pauză) De ce aş vrea eu să mă plimb c-un şchiop? Ni’ nu s-ar chema plimbare, s-ar
chema târâş-grăpiş. Ar trebui să mă opresc să te aştept din doi în doi metri. De ce vrei tu să ne
târâm în doi?

Billy: Ca să ne ţinem companie.

Helen: Să ne ţinem companie?

Billy: Şi…

Helen: Şi ce?

Billy: Şi ca să fim aşa, ca-ndrăgostiţii.

Helen îl priveşte o secundă, apoi începe să râdă în timp ce se ridică şi se-ndreaptă spre uşă.
Ajunsă acolo, se-ntoarce, îl mai priveşte o dată şi iese râzând. Billy rămâne cu privirea în
pământ în timp ce intră, tăcută, Kate.

Kate: Oricum, nu-i aşa drăguţă.

Billy: Ai tras cu urechea?

Kate: Eu să trag cu urechea?! Mă rog, numai puţin. (pauză) Stai liniştit, Billy, c-o s-apară şi
pentru tine o fată drăguţă. Una care nu contează c-arăţi cum arăţi. Una care îţi vede doar inima
aia bună care-o ai tu.

Billy: Şi cam cât timp crezi că mai trebuie să „stau liniştit”?

Kate: Nu mult, Billy. Un an – doi. Maxim cinci.

Billy: Cinci ani…

Billy dă din cap, tuşeşte uşor şi iese. Kate începe să închidă magazinul. Eileen intră şi-i dă o
mână de ajutor. Se aude Billy tuşind.

63
64

Eileen: Ce-are Billy de-i aşa posomorât?

Kate: Billy a invitat-o pe Helen să iasă la plimbare cu el, şi ea i-a răspuns că mai degrabă ar
ieşi la plimbare c-o maimuţă fără cap.

Eileen: O comparaţie cam plastică pentru Helen Apucata.

Kate: Bine, am mai înflorit-o eu un pic.

Eileen: Mi-am închipuit. (pauză) Totuşi, Billy ar trebui să-şi mai reducă pretenţiile.

Kate: Chiar ar trebui de la Helen.

Eileen: Billy ar trebui să se orienteze spre urâte şi proaste, aşa poate i-ar merge.

Kate: Corect, la Antrim ar trebui să-ncerce. Acolo i-ar merge sigur. (pauză) Da’ chestia e că
probabil nu vrea urâte şi proaste.

Eileen: Tare-i greu de mulţumit.

Kate: Tare.

Eileen: (pauză) Şi ai ratat povestea care a inventat-o Johnnypateen, Kate, despre mama şi
tatăl lu’ Billy care, cică, şi-au legat un sac cu pietre de mâini şi s-au înecat ca să ia copilu’
banii de asigurare.

Kate: De unde le scoate Johnny ăsta? Când de fapt a fost pe dos, pe Billy l-au legat de sac, şi
săracu’ ar fi zăcut şi azi pe fundul mării dacă nu înota după el Johnypateen să-l salveze.

Eileen: Şi dup-aia i-a şi furat banii lu’ maică-sa ca să-i plătească lu’ Billy tratamentul. Într-o
zi ar trebui să-i spunem, totuşi, adevărul lu’ Billy. Nu, Kate?

Kate: La ce bun? S-ar întrista.

Eileen: Crezi? Ah, e timp berechet să-i povestim odată.

Kate: Aşa e.

Cele două, termină de închis magazinul, Eileen încuie uşa, iar Kate face lampa de ulei mai
mică.

Kate: Azi o să tragem primu’ pui de somn adevărat din ultimele luni.

Eileen: Aşa e, Kate. Te-ai lăsat de tot de conversat cu pietroiu’?

Kate: M-am. M-apucă numai când am griji, şi să ştii, ştiu că n-arăt, dar când lipseşte Billy,
îmi fac nişte griji cât casa.

Eileen: Şi eu îmi fac griji când lipseşte Billy, da’ nu m-apuc să le vărs la pietroaie-n urechi.

64
65

Kate: Hai să lăsăm pietroaiele. Acu-l avem pe Billy.

Eileen: Da, acu-l avem iar. Pe vecie.

Kate: Pe vecie.

Cele două zâmbesc şi ies prin spate la braţ. După o pauză, intră Billy, face lumină. Vedem că
a plâns. Ia sacul care atârnă, pune în el conserve de mazăre, până când devine foarte greu,
apoi leagă sfoara sacului de o mână. După care stă o clipă, gândindu-se, apoi se târăşte spre
uşă. Se aude un ciocănit. Billy îşi şterge obrajii, ascunde sacul la spate şi deschide. Apare
Helen.

Helen: (cu forţă) Bine, o să mă plimb cu tine. Da’ numa’ unde nu ne vede nimeni, şi numa’
pe-ntuneric. Şi fără pupat, că nu vreau să-mi strici reputaţia, în plua mea.

Billy: Bine, Helen.

Helen: Sau, în tot cazu’, nu prea mult, pupat sau pipăit.

Billy: Mâine ar fi bine?

Helen: Mâine n-ar fi deloc bine. Mâine-i ziua lu’ Bartley, în plua mea.

Billy: Mâine e? Ce i-ai luat?

Helen: I-am luat… şi să mă tai dacă ştiu de ce i-am luat ce i-am luat, c-acu’ chiar că n-o să-i
mai tacă gura aia ’n plua mea că şi-aşa numa’ de asta vorbea, n-o să-i mai tacă până i-o astup
io c-o carabă, da’ chiar şi-atunci tot o să-i dea ’nainte ’n plua mea non-stop, ce să mai, i-am
luat telescop.

Billy: Nemaipomenit de drăguţ din partea ta, Helen.

Helen: Cre’ că îmbătrânesc - am început să mă-nmoi.

Billy: Şi eu cred.

Helen: Şi tu crezi?

Billy: Da.

Helen: Chiar crezi, Billy?

Billy: Da.

Helen: A-ha. Şi asta ţi se pare moale?

Helen îi dă un pumn tare în faţa bandajată. Billy urlă de durere.

Billy: Au! Nu, nu mi se pare moale deloc!

65
66

Helen: Aşa da. Bine. Atunci te văd poimâine, pentru căcatu’ ăla de plimbare.

Billy: Bine.

Helen îl sărută pe Billy, scurt, îi face un semn cu mâna şi apoi iese. Billy rămâne uluit, apoi
îşi aminteşte de sac. Pauză. Se dezleagă, pune conservele la loc, şi agaţă sacul la loc. Se
târâie zâmbind spre uşa din spate, dar acolo se opreşte din cauza unui acces de tuse. Pune
mâna la gură. După ce accesul s-a potolit, îşi priveşte o clipă mâna. E plină de sânge. Billy
nu mai zâmbeşte, face lampa mică şi iese. Fade out. Heblu.

sfârşit

66