Amariei Ionela, PCP, an 2

Eficiența modelului TTM în cazul dependenței de alcool

În ciuda creșterii interesului asupra teoriilor stadiale ale conduitei sănătoase, exită în continuare
o confuzie în ceea ce privește validitatea acestora având în vedere trăsăturile lor: definirea
stadiilor, ordonarea lor, caracteristici comune intra și interstadiale. Cu ajutorul teoriilor stadiale,
cu precădere în domeniul prevenției și al dependenței, cercetarea de față își propune analizarea
validității Modelului transteoretic al schimbării comportamentului (Prochaska, 1977, apud.
Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998) în cazul dependenței de alcool, având în
vedere fazele ale alcoolismului (Jellinek, 1849): faza simtomatică, faza critică și faza cronică.

Teoriile stadiale sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru a investiga comportamentele
preventive pentru sănătate. Acestea au fost aplicate adoptării comportamentelor preventive cu
scopul de a întrerupe comportamentele nesănătoase și utilizarea serviciilor medicale.

Ce înseamnă o teorie stadială a comportametului sănătos / conduitei sănătoase?

Multe dintre cele mai cunoscute teorii ale conduitei sănătoase (Fishbein & Ajzen, 1975 apud.
Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998), dintre teoriile comportamentului planificat
(Ajzen & Madden, 1986), modelul credințelor sănătoase (Janz & Becker, 1984 apud.
Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998), teoria motivației protectoare (Maddux &
Rogers, 1983 apud. Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998) și expectanța utilității teoriei
(Ronis, 1992 apud. Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998) pot fi numite teorii continui.
Ținta lor este de a identifica variabilele care influențează acțiunea (cum ar fi perceperea
riscului și eficacitatea prevenției) și îmbinarea lor într-o ecuație de predicție. Atunci când se
aplică unui singur individ, valoarea generată de ecuație indică probabilitatea ca acea persoană
să acționeze. Astfel, fiecare persoană este plasată pe un continuum al probabilității de acțiune.
Deoarece fiecare teorie are o singură ecuație de predicție, se așteaptă ca modul în care
combinarea variabilelor va influența acțiunea să fie la fel pentru toți.

1. Clasificarea sistemelor de definire a stadiilor

Fiecare teorie stadială necesită un set de reguli atribuit fiecărui individ dintr-un număr limitat
de categorii. Ca și consecință a acestui fapt, membrii unui anumit stadiu împărtășesc în mod
automat caracteristicile care definesc acel stadiu. Asta nu înseamnă că membrii unui stadiu

1
Amariei Ionela, PCP, an 2

sunt identici chiar dacă au unele caracteristici comune, având în vedere că există o
dicontinuitate între o etapa și următoarea. Stadiile sunt constructe teoretice. Se poate defini un
prototip pentru fiecare stadiu, dar doar câțiva oameni vor corespunde întru totul acestuia.
Așadar, stadiile comportamentului sănătos includ în categoriile lor mici diferențe între
oamenii din același stadiu și diferențe mari între oamenii din diferite stadii.

2. O ordonare a etapelor / stadiilor

Nevoia de a avea o succesiune de etape nu implică faptul că progresul este fie inevitabil, fie
ireversibil, așa cum Banduta, în 1995, a afirmat. Așadar, schimbarea comportamentală este
diferită de dezvoltarea biologică. Mai mult, datorită flexibilității comportamentului uman,
oamenii nu trebuie să petreacă un anumit timp în fiecare stadiu. Dacă sunt prezenți toți
factorii care-l determină pe om să acționeze, acesta poate trece de toate stadiile în doar câteva
momente. De asemenea, dacă o componentă esențială lipsește, acesta poate ca niciodată să nu
reușească să își depășească stadiul curent.

Mai degrabă decât asemenătoare cu stadiile dezvoltării biologice, stadiile

comportamentului sănătos se aseamănă cu cele specifice construirii unei case. Mai întâi
oamenii decid că au nevoie de o casă nouă. Apoi aceștea caută o casă care să corespundă
nevoilor lor. Odată ce ei găsesc o astfel de casă, ei negociază cu proprietarul asupra prețului și
a condițiilor de vânzare. În continuare, aceștia aplică pentru un credit ipotecar. În final,
vânzarea este completă iar ei s-au ales cu o casă nouă. Achiziționarea unei case nu este un
produs ci un proces. În momente diferite prioritare sunt probleme diferite iar la orice punct
procesul poate fi oprit, inversat sau chiar abandonat. Precum cumpărarea unei case, oamenii
pot trece prin anumite etape ale comportamentului sănătos de mai multe ori înainte de a reuși
în atingerea punctului final. Încercarea de a utiliza o singură ecuație la exemplul procesului de
cumpărare a unei case, ar putea distorsiona în mod inevitabil complexitatea problemei în
cauză.

Stadiile comportamentului sănătos seamănă cu stadiile cumpărării unei case sub alt
aspect. Deși poate exista o singură cale ce predomină, sunt cazuri în care sunt poibile și alte
căi de acțiune. La fel ca atunci când se moștenește o casă, ocolind toate etapele descrise mai
sus, așa se poate găsi și o rută ocolitoare în cazul unui comportament sănătos. Încercarea unei
femei de a se lăsa de fumat poate fi provocată de interzicerea fumatului la muncă și să nu aibă
cu nimic de a face cu considerațiile sănătoase. Dacă există mai multe căi de acțiune și doar
câțiva oameni urmează succesiunea stadiilor unei anume teorii, teoria nu mai este în acest caz

2
Amariei Ionela, PCP, an 2

prea folositoare. Dacă majoritatea oamenilor urmează o anumită ordine, teoria poate fi
considerată exactă și utilă chiar dacă și pe alte căi acțiunea este posibilă.

3. Bariere (granițe) comune cu care se confruntă oamenii din cadrul aceluiași stadiu

Principalele obiective ale cercetării comportamentului de păstrare a sănătății sunt acelea de a

înțelege și a influența comportamentul. Ideile privitoare la stadii vor fi utile în atingerea
acestora dacă oamenii aflați într-un anumit stadiu întâlnesc același tip de probleme înainte de
a trece la următorul pas. Atunci, a treia cerință a teoriei stadiale a comportamentului sănătos
este aceea că oamenii care sunt puși în fața unor bariere similare ei pot fi ajutați prin
intervenții asemănătoare.

4. Bariere (granițe) diferite cu care se confuntă oamenii din stadii diferite

În cazul în care factorii care au produs mișcarea spre acțiune au fost aceiași, indiferent de
stadiul în care se află persoana, aceeași întervenție poate fi folosită pentru toată lumea.
Conceptul de stadiu ar fi de prisos; un model continuum ar fi mai adecvat.

Pentru a justifica numirea comportamentului sănătos un proces stadial, unele bariere

trebuie să fie mai importate decât altele în anumite stadii. Cunoașterea riscului personal,
pentru început, ar putea fi necesar înainte ca oamenii să acționeze, în timp ce formarea poate
fi necesară înainte ca oamenii să ia această decizie.

Alți factori ar putea facilita progresul privitor la stadii. De exemplu, cunoscând oamenii care
au adoptat o precauție pot fi încurajați spre acțiune, indiferent de stadiul lor.

Cu toate că stadiile descrise de o teorie pot fi aplicate la o variată gamă de comportamente,

factorii specifici responsabili de tranzițiile dintre stadiile adiacente variază probabil de la un
comportament sănătos la altul. Factorii care-i ajută pe oameni să piardă în greutate, de
exemplu, pot fi diferiți față de factorii care-i determină pe oameni să folosească prezervativul.
Un model care descrie o anumită secvență a stadiilor în procesul de schimbare poate fi corect
chiar dacă nu a identificat barierele dintre stadii. Cu toate acestea, nu există o cale pentru a
afla dacă modelul este corect fără a testa predicția sa pentru un comportament concret; pentru
a face asta, trebuie să descrie barierele dintre stadiile acestui comportament.

3
Amariei Ionela, PCP, an 2

6. Diferențele dintre teoriile continui și teoriile stadiale

Dată fiind prevalența metodelor lineare în analiza datelor, nu este surprinzător faptul că
modelele lineare domină teoriile continui ale comportamentului sănătos. Totuși se pune
întrebarea dacă modelele liniare sunt capabile să surprindă procesele complexe care însoțesc
deciziile de a se angaja în comportamente sănătoase (McGuire, 1973 apud. Weinstein, N;
Rothman, A., Sutton, S., 1998).

Modelele stadiale actuale ale comportamentului sănătos

Pentru a testa validitatea modeelor stadiale, este util să înțelegem cum s-au formulat asemenea
modele. Mai multe teorii stadiale au apărut în literatura de specialitate. Unele subliniază o
problemă particulară sau un comportament (Catania, Kegeles și Coates, 1990)sau amânarea
îngrijirii medicale (Andersen, Cacioppo și Roberts, 1995; Safer, Tharps, Jackson și Leventhal,
1979 apud. Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998), în timp ce altele oferă un cadru
teoretic care poate fi aplicat la o gamă variată de comportamente sănătoase, cum ar fi modelul
transteoretic (Prochaska, DiClemente și Norcross, 1992 apud. Weinstein, N; Rothman, A.,
Sutton, S., 1998), abordarea acțiunii sănătoase (Schwarzer, 1992 apud. Weinstein, N;
Rothman, A., Sutton, S., 1998) și modelul procesului de adoptare a prevenirii (Weinstein și
Sandman, 1992 apud. Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998). Aceste modele prezintă
importante diferențe, ele disting între trei tipuri de oameni: cei care nu s-au decis încă să își
schimbe comportamentul, cei care au decis să își schimbe comportamentul și cei care și-l
schimbă deja.
Modelul transteoretic al schimbării comportamentului
TTM este în mod evident cel mai utilizat model stadial din psihologia sănătății. Dezvoltat
inițial pentru a examina întreruperea fumatului și recuperarea în psihoterapie, cadrul său
teoretic a fost aplicat la o gamă largă de comportamente.
TTM separă comportamentul schimbat în cinci stadii discrete care sunt definite în
termeni de comportamentul trecut al persoanei si planurile sale viitoare de acțiune. Pentru a
înțelege aceste stadii, se dă ca exemplu problema întreruperii fumatului. În pasul inițial,
precontemplarea, un fumător nu arată niciun semn că ar dori să se lase de fumat în viitorul
apropiat, comportament tipic pentru următoarele șase luni. Un fumător care se gândește să
renunțe la țigări în aceste șase luni (dar nu are plănuit să renunțe la ele în următoarea lună) a
trecut la stadiul de contemplare. Pregătirea indică faptul că fumătorul intenționează să
inițieze acțiunea în următoarea lună și, mai mult decât atât, acesta raportează cel puțin un eșec
în încercarea de a se lăsa de țigări din ultimul an. Acțiunea implică cu succes modificarea

4
Amariei Ionela, PCP, an 2

comportamentului pentru o perioadă de timp cuprinsă între o și și șase zile. După șase luni,
unii spun că au ajuns la menținere / întreținere. Cu toate că progresul este în primul rând
orientat către înainte și secvențial, regresia într-un stadiu anterior poate avea loc. Mai multe
încercări și recidive pot produce o progresie de tip spirală (Prochaska, DiClemente, si
Norcross, 1992 apud. Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998).
De obicei investigatorii atribuie oamenilor stadiile în funcție de răspunsurile lor la
întrebări referitoare la comportamentul lor inițial și intențiile comportamentale actuale. Astfel,
s-au desemnat cinci stadii a fi exclusiv mutuale, punctele utilizate pentru a distinge între
categorii fiind într-o oarecare măsură arbitrare. Orice schimbare în aceste puncte ar modifica
distribuția oamenilor în stadii.
În plus față de specificarea unei scheme de clasificare, teoriile stadiale încearcă să
identifice factorii care determină dacă oamenii schimbă etapele. TTM include o mulțime de
factori despre care se crede că ar facilita mișcarea / schimbarea în cadrul celor cinci stadii. De
exemplu, 10 procese ale schimbării au fost identificate să reprezinte strategiile cognitive și
comportamentale pe care oamenii le utilizează în timp ce încearcă să îîși schimbe
comportamentul (Prochaska, Velicer, DiClemente, si Fava, 1988). Cu toate acestea,
cercetările indică faptul că oamenii din diferite stadii utilizează diferite tehnici și raportează
diferite credințe privitoare la comportament (Prochaska, DiClemente, Velicer, Ginpil, si
Norcross, 1985 apud. Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S., 1998), strategiile specifice și
credințele care îi determină să avanseze de la un stadiu la altul nu pot fi întru totul identificate.

Alcoolismul, denumit și etilism, este o intoxicație alcoolică cronică, o stare patologică

determinată de consumul excesiv de alcool. Alcoolismul este definit ca „forma de folosire a
bauturilor alcoolice care cauzeaza un prejudiciu individului, societatii sau amandurora”,
avand drept criterii de diferentiere doi factori comuni tuturor varietatilor sale si anume
„interdependenta” si „alterarile patologice” ce decurg din acestea.

Termenul alcoolism a fost folosit pentru prima oară de către medicul suedez Magnus
Huss în 1849. În secolul 19 și la începutul secolului 20 pentru dependența de alcool se folosea
doar termenul dipsomanie.

Alcoolismul este manifestarea, conștientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea nevoii
de a consuma alcool, indiferent de mijloace sau consecințe, pentru evitarea sevrajului sau a
stărilor psihice neplăcute. Consumul de alcool este determinat atât de dependența fizică, cât și
dependența psihică.

5
Amariei Ionela, PCP, an 2

Consumul necontrolat de alcool are repercusiuni asupra sănătății și poziției sociale ale celui
care bea. La fel ca și alte dependențe, alcoolismul este privit ca o boală tratabilă.

Dependența de alcool include patru simptome:

 nevoia incontrolabilă de a consuma alcool

 pierderea controlului - incapacitatea de a se limita la un singur pahar de băutură la o
ocazie deosebită
 dependența psihică - simptome provocate de abținerea de la alcool, ca de exemplu amețeli,
greață, anxietate, tremurături și transpirație abundentă
 toleranța - nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a-i simți efectele

Alcoolismul este o boală, nu un viciu. Este o boală progresivă, fizică, mentală și spirituală,
incurabilă, marcată de obsesia de a bea, în ciuda răului fizic produs de consumul de alcool.
Este o boală a negării, în care bolnavul declară cu convingere "Eu nu sunt alcoolic!"- în ciuda
tuturor evidențelor.

Intoxicația cronică, voluntară, prin consumarea repetată și uneori masivă de băuturi

alcoolice reprezintă un flagel social (o adevărată "pandemie toxică"), etanolul fiind inclus în
categoria "drogurilor sociale"

Profesorul american Elvin Morton Jellinek a realizat o clasificare a formelor de alcoolism:

 Alcoolismul alfa (faza prealcoolică) cu o durată care se întinde de la câteva luni până la
câțiva ani. Inițial alcoolul este consumat ocazional iar ulterior constant în scopul
ameliorării unui conflict intrapsihic sau a efectului anxiolitic. Nu se ajunge la dependența
fizică.
 Alcoolism beta. Consumul abuziv de alcool este datorat obiceiurilor socioculturare.
Datorită abuzului pot apărea complicații medicale diverse.
 Alcoolism gamma. Se constată pierderea controlului asupra cantității consumate, creșterea
interesului pentru procurarea alcoolului concomitent cu scăderea interesului general și
neglijarea îndatoririlor sociale și familiale (psihopatizare). Se identifică în mod constant
un tablou clinic de sevraj după 3-7 zile ce denotă instalarea dependenței fizice.
 Alcoolism delta. Se caracterizează prin perioade de intoxicație prelungite ce favorizează
degradarea treptată a personalității, scăderea abilităților noetice până la apariția demenței
și a psihozelor alcoolice. Dependența fizică este foarte intensă, nepermițând suprimarea
consumului nici pentru 1-2 zile.

6
Amariei Ionela, PCP, an 2

 Alcoolism epsilon (dipsomania). Se caracterizează prin consum de alcool periodic în

cantități exagerate timp de câteva zile. Are un debut și un final brusc, cu intervale libere
de chiar luni de zile. Poate apărea în contextul unei patologii afective bipolare, al unei
turburări de somn asociate cu tulburări medicale/psihiatrice, tulburările de somn asociate
cu tulburări mentale, tulburări de personalitate sau în epilepsie. Dipsomania este
considerată forma cea mai gravă a alcoolismului.

La întreruperea consumului, se instalează sevrajul etanolic, care poate fi clasificat în 4

categorii, în funcție de severitatea simptomelor și momentul apariției lor:

1. Sevrajul etanolic minor (tremor) care apare în 6-12 ore de la ultima băutură și care se
manifestă prin tremor, anxietate, grețuri, vărsături și insomnie.

2. Sevrajul etanolic major (halucinații) care apare în 10-72 ore de la ultima băutură și care se
manifestă prin halucinații tactile, auditive și vizuale, tremor al întregului corp, vărsături,
diaforeză și hipertensiune. Prezența halucinațiilor este un factor predictor de apariție a
Delirium tremens.

3. Convulsiile care apar în 6-48 ore la pacienți care în mod normal nu au convulsii, prezinta
EEG normal și care se caracterizează prin crize tonico-clonice generalizate cu perioadă
postictus scurtă. Aproximativ 40% din pacienții cu sevraj etanolic au crize izolate, doar 3%
din pacienți evolează spre status epilepticus. Circa 33% din pacientii cu sevraj și convulsii
evolează spre Delirium tremens.

4. Delirium tremens (DT) este cea mai severă complicație a sevrajului etanolic și se manifestă
în general la 48-96 ore de la întreruperea consumului de alcool. Majoritatea semnelor clinice
care apar în DT sunt similare celor din sevrajul necomplicat, dar diferă ca severitate: tremor,
instabilitate vegetativă (hipertensiune și tahicardie), agitație psihomotorie, stare confuzională,
halucinații, febră.
Alcoolismul este un tip de dependență la fel ca și cea de droguri. Nu este atât fizică cât
și mentală. Alcoolismul este împărțit în 2 categorii: dependența și abuz. Oamenii care sunt
dependenți de alcool petrec o mare parte din timp cu consumul de alcool și obținerea acestuia.
Dependența fizică implică: o nevoie de cantități tot mai mari de alcool pentru a se îmbăta sau
pentru a atinge efectul dorit (tolerantă), urmările fiind boli legate de alcool, probleme de

7
Amariei Ionela, PCP, an 2

memorie, după ce au băut cantități mari. Apar simptomele de sevraj când consumul de alcool
este stopat.
Nu există nici o cauza cunoscută comună a alcoolismului. Cu toate acestea, mai mulți factori
pot jucă un rol important în dezvoltarea să. O persoană care are o mamă alcoolică este mult
mai probabil să devină alcoolică spre deosebire de o persoană în a cărei familii nu se consumă
alcool. Cercetarea sugerează că anumite gene pot crește riscul de alcoolism, dar care gene sau
modul în care lucrează nu este cunoscut.
Factorii psihologici pot include: o nevoie de ajutor, anxietate, conflicte în relații, depresie,
stimă de șine scăzută. Factorii sociali includ: ușurință de a obține alcool, acceptarea socială a
consumului de alcool, stil de viață stresant.

Cei cu risc de a dezvolta includ: bărbații care au 15 sau reprize de consum alcool pe
săptămână, femeile care beau de 12 sau mai multe ori pe săptămână, oricine consuma 5 sau
mai multe băuturi ocazional, cel puțin o dată pe săptămână.
Teste pentru abuzul de alcool includ: nivelul de alcool din sânge - alcoolemia - (acest lucru
poate spune dacă cineva a consumat recent alcool, dar nu confirmă neapărat alcoolism),
hemograma completă, teste de acid folic, teste ale funcției hepatice, teste serice de magneziu,
totalul de proteine și de acid uric.
Deoarece mulți oameni refuză să creadă că consumul lor este scăpat de sub control, încercarea
moderării pot fi deseori o modalitate eficientă de a rezolvă problemă. Dacă se reușește,
problema este rezolvată. Dacă nu, persoana este de obicei gata să încerce abstinență. Trei pași
generali sunt implicați în tratament o dată ce tulburarea a fost diagnosticată: intervenție,
detoxifiere și reabilitare.
Alcoolismul afectează sistemul nervos central precum un medicament depresiv. Acest
lucru duce la o scădere în activitate, anxietate, inhibiții și tensiune.
Chiar și câteva pahare pot schimba abilitățile motorii, comportamentul și capacitatea de a
gândi clar. Alcoolul poate afecta concentrarea și judecata. Consumul excesiv de alcool poate
duce la o intoxicație a organismului.
Unele simptome ale alcoolismului includ: durere abdominală, confuzie, episoade de violență,
ostilitate, lipsa de contol asupra alcoolului, imposibilitatea de a elimina sau de a reduce
cantitatea de alcool din consum, găsirea diverselor scuze pentru a bea, greață, vărsături,
nevoia de a consuma alcool în fiecare zi în mod regulat, neglijența de a mânca, amorțeala și

8
Amariei Ionela, PCP, an 2

furnicături, aspect fizic neîngrijit, comportament secretos pentru a ascunde consumul de

alcool, tremurături dimineața.
Eliminarea alcoolului duce la simptomele următoare: confuzie, anxietate, moarte, creșterea
tensiuni arteriale, pierderea poftei de mâncare, greață și vărsături, psihoză, creșterea
temperaturii, ritm cardiac rapid, agitație sau nervozitate, convulsii și tremur.

Studiul prezent

Participanți

Studiul de față își propune analiza validității Modelului transteoretic al schimbării

comportamentului (Prochaska, 1977) în cazul dependenței de alcool. Participanții au fost 332
de pacienți și foști pacienți ai clinicii de Dezalcolizare din cadrul Spitalului clinic de Psihiatrie
Iași. Eșantionul a fost unul de conveniență, participanții cu domiciuliul în raza județului Iași și
a căror date indicau o oarecare recuperare fiind contactați telefonic.

Ipoteze

Ipotezele studiului sunt în număr de două: stadiile propuse de Prochaska se regăsesc și în

cazul dependenței de alcool, există diferențele inter-stadiale în ceea ce privește auto-
eficacitatea și perceperea cosecințelor negative în cazul subiecților aflați în diferite stadii. În
plus, un alt obiectiv a fost acela de realiza o predicție longitudinală a schimbării stadiului sau
identificarea probabilității de a învinge dependența, în funcție de stadiu.

Variabile

Variabilele studiului sunt: faza alcoolismului (Alcoolism beta, Alcoolism gamma, Alcoolism
delta, Alcoolism epsilon (dipsomania)) și stadiul schimbării comportamentului
(precontemplarea, stadiul de contemplare, pregătirea, acțiunea, menținere), credințe negative
ale alcoolismului (slabe, moderate, puternice) și auto-eficiența (slabă, moderată,, puternică).

Procedura

Pentru a testa prima ipoteză a studiului, adică stadiile propuse de Prochaska se regăsesc și în
cazul dependenței de alcool, participanții au compltat un chestionar (Anexa 1), după care au
fost intervievați (interviu semi-structurat) pentru a completa sau clarifica datele obținute. În

9
Amariei Ionela, PCP, an 2

urma analizei datelor s-au extras secvențele / stadiile prin care aceștia au trecut din momentul
în care au început să consume alcool, până în momentul de față.

În cazul celei de-a doua ipoteze, pentru a vedea dacă există diferențele inter-stadiale în ceea
ce privește auto-eficacitatea și perceperea cosecințelor negative în cazul subiecților aflați în
diferite stadii, s-a analizat legătura între fiecare stadiu al alcoolismului și credințele negative
ale alcoolismului pe de o parte, iar pe de altă parte s-a analizat relația dintre fiecare stadiu al
alcoolismului și auto-eficacitatea.

Pentru al doilea obiectiv al cercetării, acela de a realiza o predicție longitudinală a schimbării

stadiului s-a încercat identificarea probabilității de a învinge dependența, în funcție de stadiu.

Rezultate și discuții

Se așteaptă ca rezultatele să confirme validitatea Modelului transteoretic al schimbării

comportamentului (Prochaska, 1977) în cazul dependenței de alcool prin prisma
caracteristicilor sale: : stadii delimitate, ordonate,cu caracteristici comune intrastadial și
diferite interstadial.

Cu ajutorul analizei factoriale se vor delimita stadiile schimbării comportamentului în cazul

dependenței de alcool iar apoi se va stabili dacă acestea corespund modelului propus de
Prochaska în 1977 (Modelul transteoretic al schimbării comportamentului). Astfel se va
confirma sau infirma prima ipoteză, aceea că stadiile propuse de Prochaska se regăsesc și în
cazul dependenței de alcool.

Pentru a testa ipoteza a doua, anume aceea că există diferențele inter-stadiale în ceea ce
privește auto-eficacitatea și perceperea cosecințelor negative în cazul subiecților aflați în
diferite stadii, se va examina corelația dintre fiecare stadiu al alcoolismului și credințele
negative ale alcoolismului și apoi relația sa cu auto-eficiența pe de o parte, iar pe de altă parte
se va analiza relația dintre fiecare stadiu al schimbării comportamentului propus de
Prochaska, care se regăsește în cazul dependenței de alcool și credințele negative ale
alcoolismului, iar mai apoi relația sa cu auto-eficacitatea (corelația Pearson).

În cazul celui de-al doilea obiectiv al cercetării, și anume identificarea probabilității de a

depăși dependența în funcție de stadiul schimbării comportamentale (coform lui Prochaska,
1977) și în funcție de stadiul de alcoolism, se utilizează Predicția multiplă, având ca factori

10
Amariei Ionela, PCP, an 2

stadiul schimbării comportamentului și stadiul alcoolismului iar drept criteriu depășirea

independenței.

Limite

Printre limitele studiului, se numără următoarele: numărul mic de participanți, selecția

participanților (eșantion de conveniență), utilizarea unui design transversal în locul unuia
longitudinal.

Bibliografie

 Biberi, I.(1966), Alcoolismul, Editura Medicala, Bucuresti

 Boişteanu, P. (2000), Alcoolism şi comportament, Editura Moldova, Iaşi

 Ioan, C.B., Consumul de droguri şi toxicomania, Editura Junimea, Iaşi

 Jellinek, E. M., The disease concept of alcoholism, Hillhouse Press, New York

 Porot, A., Porot, M. (1999), Toxicomaniile, Editura Stiinţifică, Bucureşti

 Prochaska, J. O., Redding, C. A., & Velicer, W. E (1994). The transtheoretical model
of change and HIV prevention: A review. Health Education Quarterly, 21, 471-521.
 Sutton, S. R. (1996). Can "stages of change" provide guidance in the treatment of
addictions? A critical examination of Prochaska and DiClemente's model. In G.
Edwards & C. Dare (Eds.), Psychotherapy, psychological treatments and the
addictions (pp. 189-205). Cambridge, England: Cambridge University Press.
 Weinstein, N; Rothman, A., Sutton, S. (1998), Stage Theories of Health Behavior:
Conceptual and Methodological Issues, Health Psychology, Vol. 17, No. 3, 290-299

11