Sunteți pe pagina 1din 8

2.

CONTRIBUȚII METODOLOGIE
ASPECTE DIN METODELE EXPLOZIV-EURISTICE, ALGORITMICE ȘI
EVALUATIV- SUMATIVE

2.1.DEFINIREA CONCEPTELOR: METODA DIDACTICĂ, PROCEDEU DIDACTIC

Prin proiectarea activităţii didactice se înţelege enunţarea obiectivelor urmărite, dar şi stabilirea
strategiei didactice, adică a relaţiei optime între activitatea de predare a profesorului şi declanşarea
mecanismelor psihologice ale învăţării la elev. Ea constă în fixarea metodelor şi procedeelor adecvate
conţinutului, stabilirea mijloacelor de învăţământ capabile să susţină înţelegerea acestuia.
Metoda de învăţământ este calea urmată de profesor şi elev, pentru realizarea obiectivelor
propuse.
Procedeul este aspectul particular de realizare a unei metode, un mijloc al acestuia.
Clasificarea metodelor după diferite criterii
a) istoric: tradiţionale şi moderne;
b) modalitatea de prezentare: verbale şi intuitive (concret-senzorială);
c) funcţia didactică:
- verificare şi apreciere;
- predare, comunicare;
- fixare şi consolidare.
d) angajarea elevilor:
- expozitive (memorare);
- active (investigaţie, explorare).
e) modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită:
- algoritmice (şablon);
- euristice (descoperire proprie).
f) raportul predare-învăţare:
- expozitiv-euristice;
- algoritmice;
- evaluativ-stimulative (instrumente de evaluare).
Metodele de învățămănt cele mai des folosite în predarea-învățarea soluțiilor sunt: experimentul
de laborator, algoritmizarea, metoda rezolvării de exerciții și probleme.
2.2. EXPERIMENTUL DE LABORATOR

Experimentul de laborator este metoda exploziv-euristică de organizare și realizare a


activităților practice pentru deducerea informațiilor teoretice,concretizarea,verificarea , aprofundarea, și
consolidarea cunoștințelor și deprinderilor psiho-motorii în perspectiva pregătirii elevilor pentru
integrarea socio-profesionale.
Experimentul este o observare provocată .A experimenta înseamnă a-i pune pe elevi în situația
de a concepe și a practica ei înșiși un anumit gen de operații, cu scopul de a observa, a studia, a dovedi,
a verifica a măsura rezultatele. Este o provocare intenționată a unui fenomen în condiții determinate,în
scopul observării comportamentului, al descoperii legităților care îl guvernează, al verificării unor
ipoteze.
Clasificarea experimentelor de laborator:
a) Experimentul demonstrativ este efectuat de profesor sau de o grupă de elevi.Poate fi aplicat
în orice etapă a lecției mai ales când :
- laboratorul dispune de mijloace de învățământ insuficiente pentru a efectua experimente frontale;
- se solicită precauții în timpul experimentelor;
-se urmărește economia de timp;
Pentru a fi eficient experimentul demonstrativ trebuie să respecte unele cerințe:
- pregătirea experimentuui de către profesor;
-prezentarea experimentului la momentul potrivit al lecției;
-să fie schițat pe tablă;
-să fie vizibil de către toți elevii.
b) Experimentul frontal este realizat de toți elevii în același timp, individual sau pe grupe.Prin
efectuarea experimentelor frontale, i se oferă elevului posibilitatea de a participa în mod direct
la perceperea fenomenelor,la conoașterea proprietăților substanțelor,putând astfel să sesizeze
utilizările acestora în practică.Această metodă are un caracter formativ și contribuie la formarea
unor priceperi și deprinderi practice la elevi.
Experimentele frontale pot fi calitative sau cantitative, de verificare sau de cercetarePentru a fi
eficiente, experimentele frontale trebuie să îndeplinească cerințele generale prezentate la experimentele
demonstrative.
Experimentel reprezintă o metodă de predare-învățare cu bogate valențe formative și
informative, întrucây elevii descoperă noi cunoștințe.
Această metodă prezintă o serie de avantaje, deoarece experimentele de laborator:
-reproduc procese, fenomene,evenimente;
- contribuie la realizarea unui învățământ activ, euristic și creator
- îi ajută pe elevi să descopere și să înțeleagă știința ca proces;
- dezvoltă spiritul de observație al elevilor și formează deprinderea de muncă individuală sau în
colectiv;
- contribuie la un mod de gândire științific.

2.2 ALGORITMIZAREA

Algoritmizarea este acea metodă de învățământ cu ajutorul căreia achiziționarea noilor


cunoștiințe se realizează prin parcurgerea succesivă a unor etape,la capătul cărora se obține rezultatul
dorit, soluția unei probleme.Particularitatea acestei metode, introdusă de Landa în 1963, constă în
asigurarea unei succesiuni rigide de operaţii între activitatea de predare (programarea externă) şi cea de
învăţare (programarea internă). Algoritmul este constituit dintr-o succesiune univocă de secvenţe, care
conduc întotdeauna spre acelaşi rezultat.
Cu privire la aplicarea algoritmilor în chimie s-au concretizat câteva direcţii:
- algoritmi pentru efectuarea lucrărilor de laborator;
- algoritmi utilizaţi în rezolvarea diferitelor tipuri de probleme;
- algoritmi respectaţi în cercetarea ştiinţifică, comunicarea rezultatelor în publicaţii, conferinţe.
Clasificarea algoritmilor:
a) După structură deosebim algoritmi simpli, fără condiţii suplimentare şi algoritmi compleţi, la care
intervin o serie de condiţii logice.
b) Din punct de vedere funcţional algoritmii pot fi: de clasificare, de transformare, de explorare şi
căutare, de asamblare, de dezmembrare şi diviziune, de corelare.
Avantajele algoritmizării:
-favorizează transferul de cunoștiințe în diferite situații de instruire;
-contribuie la formarea unei gândiri sistemetice și creative;
-pune,uneori, elevii în situația de a alege soluții optime pentru rezolvarea sarcinilor de învățare.
Dezavantajele algoritmizării:
-nu se poate aplica în toate situațiile;
-dezvoltarea gândirii reproductive.

2.4. METODA REZOLVĂRII EXERCIȚIILOR ȘI PROBLEMELOR


Această metodă algoritmică constă în efectuarea repetată, sistematică a unor operații și
activității, fie pentru formarea și dezvoltarea unor priceperi și deprinderi, fie pentru consolidarea
lor.Metoda formează la elevi deprinderile de a raționa și de a opera cu calcule chimice și matematice.
Exercițiile și problemele de chimie trebuie să aibă un conțînut cât mai apropiat de realitate,
putându-se rezolva oral, scris sau experimental.Pentru a fi eficiente trebuie să îndeplinească cerinţele:
- să fie efectuate de elevi/studenţi în mod conştient, nu ca simple tehnici de execuţie;
- să se asigure gradarea lor din punct de vedere al dificultăţilor de rezolvare, în concordanţă cu
programa şcolară şi capacităţile educaţilor;
- în rezolvarea problemelor elevii/studenţii trebuie să fie îndrumaţi şi verificaţi de către profesor.
Exerciţiile şi problemele de chimie fiind foarte variate, se impune necesitatea clasificării lor
după diferite criterii.
1. După funcţiile îndeplinite exerciţiile pot fi: de iniţiere (de acomodare sau introductive), curente (de
bază), recapitulative (de consolidare).
2. După numărul persoanelor care participă la efectuarea exerciţiilor, acestea pot fi: individuale, în
grup.
3. După caracterul predominant pot fi: probleme chimice şi probleme tehnice. Problemele chimice pot
fi de laborator (experimentale) şi funcţionale (determinarea unor mărimi, aplicând anumite legi).
Problemele tehnice sunt legate de aplicabilitatea fenomenelor şi legilor chimiei.
4. După metoda de rezolvare deosebim: probleme calitative (probleme-întrebări) şi probleme
cantitative (numerice, literale, mixte).
5. După gradul de dificultate problemele pot fi: simple şi compuse (combinate, mai pretenţioase).
Algoritmul rezolvării unei probleme de chimie poate cuprinde fazele:
- culegerea informaţiilor, clarificarea textului problemei;
- notarea prescurtată a enunţului problemei;
- stabilirea formulelor, ecuaţiilor chimice, legilor necesare rezolvării;
- înlocuirea datelor problemei şi efectuarea calculelor prin metoda analitică (mărimea căutată este
exprimată numai în funcţie de datele cunoscute ale problemei) sau metoda sintetică (calcule din
aproape în aproape până la exprimarea mărimii necunoscute);
– analiza şi interpretarea rezultatului final.
2.5. METODE DE EVALUARE

Evaluarea definită de I. Jinga este un proces complex de comparare a rezultatelor activităţii


instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calităţii), cu resursele utilizate (evaluarea
eficienţei) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului).Cu ajutorul evaluării se obţin informaţii
despre cunoştinţele stocate, respectiv capacităţile formate la elevi.
În funcție de momentul evaluării se definesc următoarele tipuri:
- iniţială, se realizeazăla începutul unei secvențe de învățare . Acest tip de evaluare se poate realiza cu
ajutorul testelor, combinate cu alte forme, care să permită un diagnostic al pregătirii elevilor;
- continuă (pe parcurs, formativă) are caracter permanent, profesorul fiind preocupat concomitent de
comandă şi control. Acest tip de evaluare permite cunoaștere,identificarea neajunsurilor,după fiecare
secvență de instruire și în consecință, adoptarea unor măsuri de recuperare;
- sumativă (cumulativă) se efectuează la intervale mai lungi de timp, la finele unor secvenţe
temporale sau tematice (trimestru, an şcolar, ciclu, capitol). Întrucât intervine după
parcurgerea unor etape, are un caracter retroactiv, oferind informaţii despre o suită de acţiuni
ce au avut loc.
Metodele de evaluare pot fi:
1. tradiționale: proba orală, scrisă și practică
2.moderne:tema în clasă,tema pentru acasă, autoevaluarea, portofoliu, proiectu,referatul,
investigația,observarea sistematică și evaluarea cu ajutorul calculatorului.

2.6 TIPURI DE ITEMI


Testul reprezintă o modalitate de examinare care cuprinde un set de probe sau de întrebări
(itemi) cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilăriicunoștințelor și al capacităților de
a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară- etalon de apreciere,eleborată anterior
Clasificarea itemilor:
1. Itemi obiectivi (închişi):
Itemi cu alegere duală (binari)- pot folosi alternativele binare: adevărat-fals; da-nu; corect-
greşit.
Itemi de tip pereche (de asociere) – presupun stabilirea unor corespondenţe/asociaţii între
cuvinte, propoziţii, fraze, litere, formule sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane.
Itemi cu alegere multiplă – solicită alegerea unuia sau mai multor răspunsuri corecte dintr-o
listă de alternative oferite. Celelalte răspunsuri, incorecte dar plauzibile şi paralele, se numesc
distractori. În această categorie se pot distinge itemi de tip complement simplu, complement grupat şi
de tip cauză-efect.
2. Itemi semiobiectivi:
Itemi cu răspuns scurt – solicită răspunsul sub forma unei propoziţii, fraze, a unui cuvânt,
număr sau simbol.
Itemi de completare – presupune răspunsul la un enunţ/frază lacunară sau o reprezentare
grafică incompletă.
Întrebări structurate – sunt formate din mai multe întrebări legate între ele printr-un
element comun.
3. Itemi subiectivi (deschişi):
Problemă (problematizare) – implică creativitatea, imaginaţia, transpunerea, analiza, sinteza.
Eseu – cere construirea unor răspunsuri libere în conformitate cu un set de cerinţe date.
După tipul răspunsului aşteptat poate fi:
-eseu liber, nestructurat;
-eseu structurat – furnizează indicii, sugestii sau cerinţe care vor ordona şi orienta
răspunsul.

2.7 .MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT


Mijloacele de învățământ constituie o componentă importantă a procesului de
învățământ.Termenul de mijloc de învățământ desemnează totalitatea resurselor materiale concepute și
realizate în mod explicit pentru a servi profesorului în activitatea de predare și elevilor în activitatea de
învățare.Aceste resurse au atât valoare cognitivă cât și formativă.
Ca și celelalte discipline de studiu, chimia beneficiază de aportul unei game largi de mijloace de
învățămănt, pentru a facilita procesul de predare-învățare.Acestea ușurează atăt achiziționarea
cunoștințelor(funcția informativă) cât și formarea unor abilități și capacități intelectuale(funcția
formativă).
Clasificarea mijloacelor de învățământ după destinația lor:
1. Materiale didactice:
– materiale naturale: substanțe chimice, aparatură de laborator,instrumente, instalați;
– obiecte elaborate în scop didactic:mulaje,machete,simboluri chimice,modele structurale;
– materiale sau reprezentări figurative:ilustrate, planșe,folii, desene realizate pe tablă.
– Reprezentări simbolice-diferite tipuri de formule:formule brute, formule moleculare
2. Mijloace tehnice:
– diaproiectoar
– retroproiector;
– calculator.
Un mijloc modern de învățământ este calculatorul
Folosirea calculatorului în procesul de predare-învăţare-evaluare prezintă avantaje multiple
o transmiterea informaţiei se caracterizează printr-o mare operativitate

o viteza mare de lucru şi disponibilităţile grafice permit o prezentare intuitivă şi sintetică a


temelor

o pot fi soluţionate probleme legate de activizarea elevilor şi se creează o motivaţie intensă,


datorită atractivităţii

o oferă condiţii pentru individualizarea învăţării fiecare elev lucrează la computerul lui,
cercetează în mod independent şi în ritm propriu un anumit obiect sau fenomen

o permite elevilor o explorare activă

o calculatorul este folosit ca mijloc de ilustrare a temelor şi de simulare a unor fenomene

o asigură verificarea şi aprecierea cunoştinţelor însuşite, feed-back-ul putându-se realiza


permanent şi imediat

o asigură înţelegerea şi însuşirea temeinică a cunoştinţelor

o stimulează dezvoltarea proceselor intelectuale, 絜 truc 穰 elevul este solicitat permanent să


formuleze răspunsuri la 絜 trebări, să compare, să demonstreze, să aplice sau să-şi verifice
cunoştinţele.