Sunteți pe pagina 1din 2

Valoarea instructiv-educativ a literaturii pentru copii

Este bine cunoscut faptul că ,literatura, ca artă a cuvântului, oferă copilului de vârstă
preșcolară și școlară mică un întreg univers de gândire și sentimente, de aspirații și îndrăzneli, de
înaripare entuziastă și idealuri înalte.
Sugerat printr-un conținut variat (patria, trecutul istoric, natura și frumusețile ei, școala, viața
cotidiană), ca și prin prototipuri umane surprinse în ipostaze dintre cele mai felurite, acest univers
se va putea constitui într-o zestre spirituală importantă, cu condiția ca opera literară în ansamblul ei
să răspundă cerințelor multiple pe care le ridică educația estetică, morală și patriotică. Prin
valorificarea creatoare a mesajului artistic, etic și estetic al fiecărei creații în parte se stimulează
interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setea de cunoaștere.
În opinia mea,formarea și modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele de
comportare civilizată, cultivarea sentimentelor moral-patriotice (umanismul, dragostea față de
patrie, curajul, perseverența, respectul pentru muncă) sunt cerințe la realizarea cărora opera literară,
prin specificul ei, aduce o contribuție majoră.
Funcția formativă a literaturii pentru copii nu trebuie confundată cu unele intenții moralizatoare
aride, stereotipe, fără acoperire artistică. Dar a nega existența obligatorie a unei strategii, a unor legi
interioare specifice, ar fi o eroare cu consecințe grave.Dacă școala are ca finalitate instruirea și
educarea copilului, dacă viitorul adult trebuie să fie un foarte bun tehnician, dublat de un umanist
capabil să înțeleagă și să aprecieze frumosul din natură și societate, atunci realizarea tuturor acestor
imperative se leagă în primul rând de cultivarea pasiunii pentru lectură.Copilul trebuie permanent
îndrumat, orientat spre un evantai diversificat de cărți instructive, de la basm la povestire, schiță sau
nuvelă, de la legendă la poezie patriotică, de la fabulă la călătoriile extraordinare, la romanele
științifico-fantastice sau literatura de informare.Pentru a insufla copilului dragostea pentru literatură,
nevoia interioară de lectură, trebuie ca educatorul însuși să fie un om cultivat, un foarte bun
cunoscător al valorilor naționale și universale.
Un prim argument în acest sens este că,literatura are valoare etică și estetică prezentând
aspectele vieții în complexitatea lor oferind modele de, viață sau dimpotrivă, exemple negative pe
care micii cititori trebuie să le înțeleagă și să le ocolească.
Cunoașterea treptelor de dezvoltare a copilului, a principiului accesibilității în vederea
îndrumării permanente a lecturii copilului, constituie o altă sarcină importantă.Literatura pentru
copii se adresează celor mai diferite vârste.Este foarte mare distanța de la cartea cu poze însoțite de
versuri sau proză- din perioada preșcolară și clasele I si a II-a, când caracterul concret- intuitiv al
gândirii impune ilustrația ca auxiliar prețios în înțelegerea semnificației operei- la cărțile în care
primatul îl deține textul literar, din clasele a III-a și a IV-a , când gândirea copilului începe să fie
capabilă de generalizări și abstractizări.
In al doilea rand,este nevoie de cărți diferite, de autori diferiți care să se adreseze nivelului
de înțelegere al copilului, în funcție de particularitățile de vârstă și preferințele
individuale.Adresându-se și micilor oameni în formare, literatura căreia ne-am obișnuit să-i
zicem ,,pentru copii” este absolut necesar să aibă valențe educative. Valențe educative în plan moral
dar și estetic, bineînțeles.
Pentru a realiza valoarea instructiv-educativă și formativă a literaturii pentru copii
,educatorii și învățătorii trebuie să fie ei însăși pasionați de lectură,să posede un lexic bogat ,să aibă
flexibilitate și să cunoască foarte bine psihologia vârstelor și particularitățile acesteia astfel încât să
poată adapta și accesibiliza celor mici într-o formă variată și atractivă mesajul transmis prin
povestire,lectura educatoarei, având în vedere aici gestica ,mimica,tonalitatea însoțite de un suport
material variat (planșe,Cd,DvD).
În esență,omul contemporan se îndreaptă cu pașii repezi spre era tehnologiei ,științei și
economiei lăsând în al doilea plan lectura ,sărăcind astfel sufletul de frumusețea ei
modelatoare.Copii trebuie îndrumați și ajutați să-și dezvolte sensibilitatea prin empatiei față de cei
care au nevoie de dragoste,ocrotire,îngrijire îndiferent dacă acestea sunt animale,oameni .
Prin urmare, că literatura pentru copii și tineret există- și încă exemplar, ca arie de suflet,
ca realitate, dincolo de categoriile de cititori la care trimite- nici nu mai trebuie demonstrat. Dar
dacă ni s-ar cere s-o facem, atunci ar fi suficient să amintim câteva nume românești, sau titluri de
opere de autori români, fără a fi nevoie să insistăm prea mult asupra lor: Ion Creangă, Ion Luca
Caragiale, Emil Gârleanu, I.Al.Brătescu- Voinești.
Ea, literatura pentru copii și tineret, scrie criticul Valeriu Criste, „pare a fi mai mult destinată
oamenilor mari”. Și el continuă pe aceeași temă: „În aceste condiții (…) tinde (…)să devină
literatură în sine, de urmărit nu numai ca joc al fanteziei, ca dispoziție ludică sau ca poezie, ci și în
corespondențele pe care le poate avea cu realitatea istorică sau cu viața de toate zilele”. Cu alte
cuvinte, literatura pe care o discutăm este o realitate social- artistică, precum întreaga literatură
frumoasă, sau nu există deloc.
Greșeala pe care o fac unii autori de literatură pentru copii, sau comentatori ai ei, este de a nu
disocia între literatura propriu-zisă a genului – ce exprimă universul infantil, și pe care, cum am mai
spus, cei mici n-o pot gusta în profunzimea, frumusețea acesteia – și „literatura” cu virtuți educative
declarate, ce trebuie privită ca o prelungire în plan spiritual al lumii jucăriilor, de care copii au atâta
nevoie.

S-ar putea să vă placă și