Sunteți pe pagina 1din 15

INFLUENȚA CRIZEI ECONOMICE

ASUPRA CHELTUIELILOR DE
SĂNĂTATE

Realizat de stud. Agachi valentin


Grupa de studiu 27
CHELTUIELILE PUBLICE-introducere

Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă


bănească manifestate între stat pe de o parte și persoane fizice și juridice,
pe de altă parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale
statului in scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.
Concret, cheltuielile publice se materializează în plăți efectuate de stat pentru
îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului, și anume:servicii publice generale,
acțiuni social-culturale, armată, ordine publică, acțiuni economice etc.
Cheltuielile publice se materializează în bunuri publice, semipublice, precum și a altor
sectoare și domenii de activitate strâns legate de interesele generale ale membrilor societății.
Factorii care influențează nivelul cheltuielilor publice:
 Factori demografici-materializați prin creșterea numerică a populației, modoficarea
structurii acesteia pe vârste și categorii profesionale;
 Factori economici-caracterizează dezvoltarea economiei, modernizarea acesteia;
 Factori sociali-acționează în funcție de intensitatea măsurilor de protecție socială pe
care le promovează factorii de decizie legislativi si executori;
 Urbanizarea-duce la creșterea cheltuielilor publice, atât prin creșterea fiscalității
pentru asigurarea veniturilor, cât și prin crearea și dezvoltarea centrelor urbane,
precum și prin finanțarea unor utilități publice specifice mediului urban;
 Factori militari-determină creșterea cheltuielilor publice în corelație cu politica
statului în context internațional privitoare la angajarea unor conflicte armate;
 Factori de ordin istoric-influențează prin transmiterea de la o perioadă la alta a
nevoilor sporite de cheltuieli sau de suportate a poverii celor făcute în anii anteriori;
 Factori politici-se referă la creșterea considerabilă a complexității statului
contemporan, la concepția politica asupra funcțiilor statului.

CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU SĂNĂTATE

Pentru fiecare individ, ca și pentru întreaga colectivitate, sănătatea reprezintă unul dintre
cei mai importanți factori care asigură desfășurarea vieții și activității.Sănătatea nu este numai
o problemă de asistență medicală, ci și o problemă cu un profund caracter social, făcând parte
integrantă din ansamblul condițiilor social-economice de dezvoltare.
Cheltuielile pentru sănătate prezintă o tendință de creștere, datorită unor factori, cum
sunt:amplificarea nevoilor de ocrotire a sănătății ca efect al creșterii numărului populației și
modoficării structurii sale, accentuarea factorilor de risc, creșterea costului prestațiilor
medicale, ca urmare a introducerii în practica medicală, a unor noi mijloace de investigație.
Sursele de finanțare a acțiunilor de ocrotire a sănătății sunt:
• Fonduri alocate din buget(central sau local)-statul finanțează instituțiile sanitare
publice(spitale) și unele acțiuni în domeniul sănătății(vaccinuri, tratarea unor boli
specifice);
• Cotizații de asigurări de sănătate-sunt suportate de salariați, alte persoane fizice și
patroni.Cotizațiile iferă în funcție de nivelul salariilor și de specificul activității
desfășurate;
• Resurse ale populației-cheltuite în calitate de pacienți, în cazul în care persoanele
respective nu sunt asigurate și suportă integral costul prestațiilor medicale,
medicamentelor, tratamentelor;
• Autor extern-întâlnit în special în țări în curs de dezvoltare, sub forma ajutoarelor de
organizații specializate(Organizația Mondială a Sănătății, Crucea Roșie Internațională)

Activitatea de ocrotire a sănătății se concretizează în mai multe categorii de efecte, și


anume:efecte specifice acțiunii, respectiv efecte medicale, efecte sociale și efecte economice.
Efectele medicale vizează rezultatele concrete ale acțiunilor privind îngrijirea
sănătății(consultații, analize, diagnostic, tratamente) și se reflectă în vindecări ori ameliorări,
adică în refacerea și păstrarea sănătății persoanelor beneficiare de asistență medicală.
Eficiența socială reflectă efectele acțiunilor de ocrotire a sănătății la nivelul întregii
societăți și se răsfrâng asupra stării de sănătate a întregii populații;ele sunt reprezentate printr-
o serie de indicatori statistici, cum sunt:speranța medie de viață la naștere, nataitatea,
morbiditatea, mortalitatea infantila și cea generală.
Eficiența economica se concretizează în reducerea perioadelor de incapacitate de
muncă datorate îmbolnăvirilor și accidentelor, eradicarea unor boli, limitarea extinderii
altora;păstrarea stării de sănătae conduce la creșterea duratei medii de viață și a vieții active,
la creșterea capacității de muncă, la economisirea unor importante fonduri financiare și, în
ansamblu, la creșterea venitului național.
Eficiența economică poate fi determinată și evaluată folosind metode ca:
• Analiza cost-beneficiu care compară costurile diferitelor servicii medicale cu
rezultatele exprimate în bani ale acestora;ea are o aplicabilitate redusă, datorită
numarului restrâns de produse ale serviciilor medicale care se pot evalua în bani;
• Analiza cost-eficacitate presupune compararea costurilor serviciilor medicale cu
eficacitatea reprezentată de ani de supraviețuire, număr de îmbolnaviri evitate,
grad de recuperare;în acest mod se pot compara metodele diferite de tratament
pentru o anumita maladie;
• Analiza cost-utilitate, care leagă costul unei acțiuni medicale de consecințele ei
exprimate în variabile calitative.
În România, resursele financiare destinate ocrotirii sănătății au provenit, până în 1988,
în proporție covârșitoare de la bugetul de stat.Într-o măsură redusă se alăturau unele cheltuieli
efectuate de agenții economici, unele venituri proprii ale instituțiilor sanitareaa(care erau
mobilizate într-un fond special pentru sănătate) sau cheltuieli ale populației pentru îngrijirea și
păstrarea sănătății, efectuate din proprie inițiativă.Reforma care se defășoară în domeniul
ocrotirii sănătății în țara noastră a introdus un nou sistem de ocrotire a sănătății și anume
asigurările sociale de sănătate.Ele au un caracter obligatoriu, funcționează descentralizat și
resursele bănești necesare funcționării sistemului de sănătate sunt constituite, în principal, din
contribuții ale asiguraților, ale angajatorilor și din alte resurse.
În noile condiții a sănătății în România, sursele de finanțare a cheltuielilor publice
pentru sănătate sunt:
 Fondurile de asigurări sociale de sănătate reprezintă principala sursă de finanțare a
sănătății în România și ele reprezintă circa 60% din cheltuielile publice pentru sănătate.Aceste
fonduri se constituie pe două niveluri:Fondul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și
fondurile caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului București.
-constituirea fondurilor se realizează pe seama contribuțiilor suportate de persoane fizice și
juridice și se utilizează pentru plata medicamenteor și a serviciilor medicale acordate,
acoperirea cheltuielilor de administrare și funcționare.
 Bugetul de stat finanțează cheltuielile curente ale unităților sanitare(organizate ca instituții
publice) integral sau parțial(sub formă de alocații care completează veniturile extrabugetare),
 Fondul special pentru sănătate se constituie în afara bugetului de stat, pe seama unor taxe
percepute asupra activităților dăunătoare sănătății prelevate de la persoane juridice care
realizează încasări din acțiuni publicitare la produsele din tutun, țigări și băuturi
alcoolice(într-o cotă de 10% din valoarea acestor încasări);la fel, persoanele juridice care
încasează venituri din vânzarea de produse din tutun, țigări și băuturi alcoolice contribuie cu
1% din valoarea acestor încasări.De asemenea, în acest fond se cuprind și o serie de venituri
din activitatea unităților sanitare.Resursele acestui fond special pentru sănătate se alătură
resurselor bugetului de stat pentru unitățile finanțate integral din resurse bugetare.
 Cheltuielile populației pentru sănătate sunt acele cheltuieli pentru servicii medicale sau
medicamente, altele decât cele care intră în sfera asigurărilor sociale de sănătate;de asemenea,
populația poate încheia asigurări facultative, private.
 Resurse externe sunt acele credite acordate de Banca Mondială și programe PHARE.
În prezent, în finanțarea sistemului de sănătate din România coexistă unele structuri din
următoarele modele:
 Modelul SEMASHKO – bugetul asigurărilor sociale de stat;
-este un model tipic țărilor din EuropaCentrală și de Est, este
un sistem condus de stat prin care se urmărește asigurarea de servicii pentru toții membrii
societății, lăsând un grad mic sau chiar inexistent de alegere utilizatorului, pentru a se
atinge un grad înalt de echitate;
 Modelul BEVERIDGE – principiul rolului de ”filtru”(avut de medicii de familie-aleși
în mod liber, de către pacienți și finanțat prin impozite);
 Modelul BISMARCK – sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Ministerului Sănătăţii Publice are ca rol principal definirea de politici si programe de


sănătate pentru populație și organizarea sistemului de sănătate. Se urmăreşte astfel
maximizarea câștigului în stare de sănătate a populației prin alegerea de priorități care
corespund cel mai bine nevoilor stării de sănătate a populației și de soluții bazate pe dovezi de
eficacitate a intervențiilor. În acelaşi timp, Ministerului Sănătăţii Publice, prin programul
bugetar, alocă fonduri pentru imbunătățirea structurii sistemului de sănătate (infrastructura,
structura de personal) dar și a proceslor ce se desfășoară în sistem (elaborarea si
implementarea de ghiduri clinice) cu scopul de a crea condițiile necesare creșterii calității
serviciilor de sănătate.
Programul bugetar este structurat pe 7 componente principale:

1. Dezvoltarea, modernizarea infrastructurii furnizorilor de servicii medicale şi dotarea


acestora cu aparatură/echipamente medicale, mijloace de transport specifice si
informatizare
2. Planificarea si alocarea resurselor umane în concordanţă cu nevoile populaţiei si
creşterea competentelor profesionale ale personalului medical
3. Îmbunătățirea accesului la medicamentele esențiale
4. Dezvoltarea, implementarea și monitorizarea practicilor medicale unitare bazate pe
ghiduri de practică şi protocoale clinice
5. Dezvoltarea sistemului național de acreditare a spitalelor
6. Realizarea compatibilității cu politicile de sănătate din statele membre UE
7. Proiecte de servicii de sănătate destinate categoriilor de populaţie defavorizate.

În ceea ce priveşte Planificarea si alocarea resurselor umane în concordanţă cu nevoile


populaţiei și creşterea competențelor profesionale ale personalului medical, Ministerul
Sănătăţii, prin Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară, a publicat în 2008 un document
referitor la “Asigurarea populaţiei cu personal medical pentru asistenţă primară”, care pune în
evidenţă inegalităţi regionale în acoperirea populaţiei cu personal medical în asistenţa
primară, după cum reiese din tabelul de mai jos. După cum se observă, numărul de locuitori
care revin la un medic din asistenţa primară în rural este de peste 6 ori mai mare decât în
urban, în 2007. Zonele defavorizate sunt: Regiunea Sud-Muntenia şi Sud-Est (773, respectiv
655 locuitori/1 medic), iar zona de Nord-Est este cea mai slab acoperită cu medici în mediul
rural (2778 locuitori/1 medic).
Sursa: MSP, Asigurarea populaţiei cu personal medical pentru asistenţa primară, 2008

locuitori La un medic medici La 100.000 loc.


Regiune Urban Rural Urban Rural
Nord-Est 286 2778 349,6 43,9
Sud-Est 426 1982 234,5 50,5
Sud-Muntenia 430 1773 232,4 56,4
Sud-Vest Oltenia 295 1536 339,2 65,1
Vest 260 1316 384,5 75,9
Nord-Vest 240 1770 415,5 56,5
Centru 313 1732 319,5 57,7
Bucureşti-Ilfov 188 972 532,8 102,9

Nr. de locuitori la un medic


3000

2500

2000

1500 Urban
Rural
1000

500

0
Nord-Est Sud- Vest Centru
Muntenia

Medici la 100.000 de locuitori

600

500

400

300 Urban
Rural
200

100

0
Nord-Est Sud- Vest Centru
Muntenia

Acelaşi document al Ministerului Sănătăţii pune în evidenţa şi alte inegalităţi între


rural/urban în ceea ce priveşte resursele sistemului de sănătate. După cum se observă din
tabelul de mai jos, numărul de asistente comunitare este total insuficient, de exemplu în
mediul rural la o asistentă comunitară revin 26265 de persoane. De asemenea, se mai observă
că tot în mediul rural există 98 de localităţi fără medic (Sursa: MSP, Asigurarea populaţiei cu
personal medical pentru asistenţa primară, 2008).

Nr.cab. Nr. Nr. Nr. pers. Nr. Nr. Nr. localit.


de fam. medici locuitori înscrise asis- asistente fără medic
de fam. la med. tente comu-
nitare
Total 10582 10595 21624689 19226642 13769 478 98
Urban 6043 6094 11880347 11294464 7370 107 0
Rural 4539 4501 9744342 7932178 6400 371 98

Finanțarea sistemului de sănătate în 2008

Bugetul Ministerului Sănătăţii Publice pentru anul 2008 a fost fundamentat pe politicile
Planului strategic 2008-2010:
- respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii populaţiei;
- garantarea calităţii şi siguranţei actului medical;
- creşterea rolului serviciilor preventive;
- asigurarea accesibilităţii la servicii medicale;
- respectarea dreptului la libera alegere şi a egalităţii de şanse;
- aprecierea competenţelor profesionale şi încurajarea dezvoltării lor;
- îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate;
- transparenţa decizională.
Suma propusă a fi alocată de la bugetul de stat şi din venituri proprii realizate din
contribuţiile persoanelor juridice care produc sau importă produse din tutun şi băuturi
alcoolice, altele decât berea şi vinul, sau care obţin încasări din activităţi publicitare la aceste
produse este de 4,641 miliarde lei, structurată pe două mari programe şi anume:
-Prevenirea şi controlul bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei
(2,607 miliarde lei)
-Programul de administraţie sanitară şi politici de sănătate (2,033 miliarde lei).
În 2008, Ministerul Sanatatii a primit 4.2% din PIB, cea mai mare alocare de fonduri
din ultimii 20 de ani, ceea ce înseamnă că ponderea în total cheltuieli publice a fost de 11.4%,
în timp ce la nivelul OECD media este de 16%, România aflându-se la coada clasamentului
alături de Ungaria și Polonia.
Dacă luăm însă în considerare și piata serviciilor medicale private, care la noi este
evaluată la aproximativ 200 milioane de euro sau 0.2% din PIB, ajungem pe ultimul loc. În
Ungaria spre exemplu, serviciile medicale private reprezintă o piată echivalentă cu 2.2% din
PIB sau 2.2 miliarde euro, de 10 ori mai mult decât la noi, deși populația este de două ori mai
mică.
Sănătatea este masiv subfinanțată în comparație cu Educația (sau Educația este
suprafinanțată în comparație cu Sănătatea) – situație care se reflectă inclusiv în calitatea
serviciilor prestate în spitale.

Principalele programe, obiective şi acţiuni derulate în anul 2007 care vor continua şi în
2008, precum şi cele noi demarate în anul 2008 finanţate de la bugetul de stat şi din venituri
proprii,sunt:
 Programele naţionale de sănătate care să răspundă problemelor de sănătate
publică prioritare precum şi nevoilor grupurilor vulnerabile: 1,687 miliarde lei;
 Dotarea unităţilor sanitare cu aparatură, echipamente medicale şi mijloace de
transport specifice (ambulanţe, autosanitare) constituie o prioritate a anului 2007, aceasta
urmând a fi continuată şi în 2008. În bugetul pe anul 2008, au fost prevăzute fonduri
pentru echipamente şi aparatură medicală la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Elias -
521,154 milioane lei.
 Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii unităţilor sanitare, în cadrul unui
amplu proiect demarat de MSP având drept obiectiv principal creşterea accesului
populaţiei la serviciile medicale performante şi compatibilizarea serviciilor medicale cu
cele oferite în prezent de furnizorii de servicii medicale de acelaşi tip din statele membre
ale Uniunii Europene. La finele anului 2006 şi respectiv, în 2007, s-au întreprins
demersurile legale privind elaborarea documentaţiilor tehnico-economice aferente
realizării a 28 de spitale şi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru 4 spitale
regionale de urgenţă, 16 spitale judeţene de urgenţă şi 10 spitale la nivelul judeţului
Mureş. În continuarea acestui proiect, în anul 2008, s-au prevăzut fonduri pentru
realizarea a patru obiective noi de investiţii în judeţul Mureş, dezvoltarea asistenţei
medicale de urgenţă în faza prespitalicească prin reabilitarea spitalelor de urgenţă. Sumele
alocate acestui obiectiv în 2008, comparativ cu 2007, sunt de 963,538 milioane lei.
Finanțarea sistemului de sănătate în 2009

Bugetul alocat sănătății pentru anul 2009 este de numai 3,2 % din PIB, în scădere cu
20% față de anul 2008, sistemul sanitar românesc fiind unul comparabil cu țările cele mai
sărace de pe mapamond.
Sectorul farmaceutic, deși înseamnă mai puțin de 25% din totalul cheltuielilor din întreg
sistemul sanitar, este unul dintre cele mai afectate, 2009 fiind primul an în care piața a scăzut,
atât ca volum, cât și ca pacienți tratați. Un român cheltuie, în medie, 100 de euro pentru
medicamente într-un an, o sumă de patru ori mai mică decât media europeană (circa 430 de
euro/an/per capital). Consumul de medicamente este totodată și aproape cel mai scăzut din
Europa, doar bulgarii cheltuind mai puțin – în jur de 85 de euro/an.

În plus, pe umerii producătorilor de medicamente apasă și alte dificultăți, dincolo de


restrângerea consumului. Fixarea prețurilor la medicamentele gratuite și compensate în
funcție de un curs valutar mai mic decât cel real, prelungirea termenelor de plată până la 210
zile și recuperarea anevoioasă a creanțelor, precum și noua taxă suplimentară pe venituri
(clawback) reduc tot mai mult marjele de profit ale producătorilor care se văd astfel nevoiți
să renunțe la produsele pentru care înregistrează cele mai mari pierderi.
”Într-un an obișnuit, producătorii de medicamente creditează statul cu 500 de milioane de
euro, fără niciun fel de dobândă sau penalizări de întârziere, deoarece contractul Cadru
menționează explicit că statul nu poate fi obligat să plătească penalități”, potrivit raportului
SAR. La sfarsitul anului 2009, datoriile statului către producători însumau 400 de milioane de
euro, acestea rămânând neacoperite nici până în momentul de față din cauza prelungirii cu
până la șapte luni a termenelor de plată. Din moment ce majoritatea farmaciilor au vânzări
mai mici de 30.000 de euro, costurile au devenit nesustenabile, așa încât în prezent circa 10%
dintre farmaciile din România sunt date în judecate de furnizori pentru incapacitate de
plata, urmând a fi declarate falite. Pentru jumătate dintre cele 1.200 de farmacii din mediul
rural, falimentul pare a fi singurul deznodământ. Pe de alta parte, farmaciile sunt obligate prin
contract să elibereze în continuare medicamente compensate și gratuite până la sfârșitul anului
acesta și probabil și în ianuarie 2010, în timp ce restanțele către producători/importatori se vor
acumula.

Pe scurt, problemele sistemului sanitar din România, potrivit SAR:

 Subfinanțarea cronica
 cheltuielile publice cu sănătatea (4,2% din PIB în 2008) reprezintă jumătate din cât se
cheltuiește în UE-15 (7,3% din PIB)
 cheltuielile pe medicamente, pe cap de locuitor: 100 de euro pe cap de locuitor, în
România, față de media UE de 430 de euro.
 accesul la medicamente, diferența existentă în mediul rural/urban, săraci/bogați.
 cheltuiala cu medicamentele compensate reprezintă sub 10% din consumul de resurse
publice
România a rezervat anul acesta cel mai mic buget sănătatii, din ultimii 9 ani: 3,2% din PIB.
Ceea ce inseamna cu aproximativ 30% mai putin fata de anul trecut.

Principalele recomandări ale SAR:

o Trebuie investit circa 6% din PIB pentru sectorul sanitar pentru a asigura o funcționare
decentă, alături de o programare bugetară realistă, care să creeze contextul unor construcții de
programe pe termen lung.
o Construirea unui sistem de colectare și prelucrare a datelor din sistemul sanitar, pentru
a produce informație relevantă cu privire la prioritățile din sistem.
o Definirea adecvată a “pachetului de servicii” pentru asigurați, considerat de SAR a fi
prea generos pentru finanțarea existentă, fără priorități și nesustenabil.
o Eficientizarea alocării resurselor publice între servicii medicale și tratamente
(predominanta serviciilor mai scumpe, cu spitalizare, în defavoarea serviciilor oferite de
medicii de familie și a tratamentelor în ambulatoriu).
o Separarea de facto a activității de reglementare (Ministerul Sănătății) de sistemul de
finanțare (Casa Națională de Asigurări de Sănătate) și de furnizorii de servicii.
o Reducerea inechităților din sistem prin asigurarea unui acces mai mare al populației la
medicamente.

”Clawback” este un sistem prin intermediul căruia toți producătorii de medicamente,


care desfac produse pe piața românească, vor contribui la finanțarea sistemului public de
Sănătate cu 5% pana la 11% din veniturile realizate în urma vânzării produselor. Grila de
contribuție va fi progresivă, permițând implementarea principiului cost-volum din Noua
Politică a Medicamentului, adică scăderea efortului financiar public pe măsura creșterii
volumelor de medicamente achiziționate.
Măsura va fi aplicată tuturor producătorilor sau deținătorilor de autorizații de punere pe
piață a medicamentelor de la 1 octombrie 2009, pentru veniturile provenite din relația cu
instituțiile publice de sănătate, și anume pentru vânzările de medicamentele incluse în
programele naționale de sănătate, pentru cele din Lista medicamentelor compensate, precum
și pentru cele care sunt achiziționate de către spitale.

Finațarea sistemului de sănătate în 2010

Alocarea a 3,6% din PIB plasează România pe ultimul loc în cadrul statelor membre UE
în ceea ce privește finanțarea sistemului de sănătate. Aceasta în condițiile în care absolut toate
rapoartele interne si externe atrag atenția asupra necesității unei infuzii masive de capital în
acest sistem. Mai mult, datorită faptului că ultimul trimestru al anului 2009 a fost finanțat prin
credite angajament din bugetul anului 2010, în realitate finanțarea sistemului este cu o suma
echivalentă a 2,3 - 2,6% din PIB, ceea ce va face ca această sumă să acopere cheltuielile
minime până la 1 iulie 2010.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii se teme că actualul context economic global ar putea
determina o creştere importantă a cazurilor de boli mintale şi a consumului de tutun şi alcool.
Reprezentanţii OMS avertizează, totodată, că există riscul blocării sistemului public de
sănătate.Şi asta deoarece pe timp de criză oamenii tind să renunţe la sectorul privat în
favoarea celui public, care în multe ţări este deja supraaglomerat şi slab finanţat. De
asemenea, atenţionează OMS, recesiunea economică îi determină pe oameni să-şi neglijeze
sănătatea şi să ignore măsurile de prevenire a unor boli. Pe fondul crizei, majoritatea statelor
europene încearcă să-şi reducă cheltuielile cu sănătatea şi au în vedere măsuri precum
reducerea nivelului de compensare, substituţia medicamentelor originale cu cele generice sau
tăieri de preţuri.

SISTEMUL DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA

Romania continua sa se afle mult in urma altor state europene in ceea ce priveste sistemul de
sanatate, o realitate pentru o tara a Uniunii Europene din secolul al XXI-lea care a reusit totusi
sa faca progrese in multe alte sectoare ale economiei si societatii.Conditiile din spitalele
romanesti - pe care canadienii nici macar nu si le pot imagina - sunt un permanent cal de
bataie pentru mass media.
La aceste probleme se adauga si 'fuga creierelor' cu care se confrunta medicina romaneasca in
conditiile in care Romania are cel mai mic numar de medici la numarul de locuitori dintre
statele din Europa. Colegiul Medicilor din Romania a anuntat ca peste 4.000 de medici -
majoritatea tineri - au emigrat din 2007, ceea ce reprezinta 10% din medicii tarii. Principalul
motiv este de ordin financiar: salariile pentru medicii rezidenti din Romania sunt de 10-15 ori
mai mici decat in vestul Europei si choiar comparativ cu salariul mediu din economia
romaneasca. Un medic rezident roman castiga echivalentul a 200 de euro, comparativ cu 320
de euro castigati in medie de un muncitor.
Fuga creierelor a fost alimentata de cererea mare de medici in multe state din Europa
occidentala, indeosebi in Germania, Franta si natiunile nordice. Iar aderarea Romaniei la
Uniunea Europeana, in 2007, a usurat mult 'importurile' de medici romani in tarile
mentionate, mai ales ca medicii romani sunt in general bine pregatiti si dispusi sa calatoreasca
in alte tari pentru un loc de munca mai bine platit. In octombrie 2009, in Bucuresti a avut loc
cel mai mare targ de locuri de munca in domeniul medical din Europa Centrala si de Est,
medicilor romani fiindu-le oferite peste 2.000 de joburi in Europa occidentala, Orientul
Mijlociu si Austria.

Scăderea numărului de medici în România afectează cel mai mult zonele rurale și orașele
mici, unde condițiile de muncă sunt cele mai dure. În schimb, centrele universitare rămân
supraaglomerate, cu doctori din majoritatea specialităților.În paralel cu sistemul public de
sănătate, s-a dezvoltat un sistem privat ale cărui servicii medicale sunt comparabile cu cele
din țările dezvoltate, dar, în același timp, tendinta clinicilor particulare este de a se axa pe
specialitățile profitabile și cele mai căutate, precum ginecologia si dermatologia, lăsând
procedurile mai complexe și mai costisitoare în grija sectorului public.

În 2009, Romania s-a clasat pe penultimul loc - inaintea Bulgariei - intr-un clasament care
compara nivelul a 33 de sisteme de sanatate europene. Romania a inregistrat rezultate proaste
la toate subcategoriile. Totusi, unii sunt de parere ca sistemul de sanatate romanesc a
inregistrat si succese, indeosebi in comparatie cu nivelul de asistenta de sanatate oferit in
regimul comunist.

PERFORMANŢELE SISTEMULUI SANITAR ÎN EUROPA


1. OLANDA
2. DANEMARCA
3. ISLANDA
........
31. LETONIA
32. ROMÂNIA
33. BULGARIA
sursă: SAR

CHELTUIELILE CU MEDICAMENTELE
pe cap de locuitor
România - 100 euro
Europa - 430 euro

sursă: SAR

FINANŢAREA FARMACIILOR DIN ROMÂNIA

- 10% din farmacii - în pragul falimentului


- in mediul rural - 50% din farmacii riscă să fie închise
- datorii către distribuitori
2005-2009-85 milioane euro

sursă: SAR

PIB-UL PENTRU SĂNĂTATE ÎN LUME

- MAURITANIA 2,7%
- ROMÂNIA 3,2%
- MEDIE ŢĂRI SĂRACE 4,6%
- MEDIE AFRICA 5,9%
- MEDIE EUROPA 8,6%
- MEDIA GLOBALĂ 8,6%
CONCLUZIE

Sănătatea a fost declarată prioritate natională de către toți guvernanții postdecembriști.


Cu toate acestea, finanțarea acestui sector a avut permanent de suferit, procentul alocat
sănătații din produsul intern brut fiind mult sub nivelul alocat de statele membre ale Uniunii
Europene, chiar și țări din vecinătatea României având alocate procente mai mari decât la noi.
Toate segmentele sistemului sanitar au avut de suferit, atât la nivelul infrastructurii,
care de cele mai multe ori este degradată și necesită investiții majore sau nu mai corespunde
standardelor, cât și la nivelul dotărilor cu aparatură performantă și cu medicamente și
materiale sanitare, al aprovizionării cu alimente, dezinfectante etc. De asemenea,
subfinanțarea nu a permis funcționarea optimă ca număr de personal medical calificat și nici
atingerea unor venituri corespunzătoare pentru personalul de specialitate la toate nivelurile de
asistență. Asistăm în consecință la un veritabil exod al medicilor și asistentelor către țări
europene capabile să își susțină sistemul medical.
Medicina de familie este considerată în toată Europa cel mai important segment al
asistenței medicale. Ea furnizează serviciile medicale de bază pentru toata populația, cu un
raport eficiență/preț extrem de favorabil. Pentru a sublinia acest aspect, sistemul de asigurări
de sănătate britanic denumește medicina primară "perla coroanei sistemului de asigurări".
Medicina de familie este gestionarul stării de sănătate a întregii populații. În cabinetele
medicilor de familie se acordă minimum 50.000.000 de consultații pe an și se rezolvă peste
80% dintre solicitările de asistentă medicală. Medicina de familie este o specialitate
interdisciplinară extrem de vastă, care implică, în afara serviciilor medicale curative, și
medicina omului sănătos, promovarea sănătății, medicina comunitară, profilaxia bolilor cu
impact major asupra sănătății populației, aplicarea programelor naționale de sănătate, precum
și o relație specială, de lungă durată, cu pacienții.
În acest moment, după aderarea României la Uniunea Europeană, s-a liberalizat piața
muncii specifică sistemului sanitar. Diplomele sunt recunoscute în toata Uniunea Europeană
și astfel personalul medical a inceput să emigreze, tentat atât de veniturile mult mai
consistente, de 10-15 ori mai mari decât în România, cât și de posibilitatea de a-și desfășura
meseria la cote înalte, de condițiile generale de muncă și de respectul social cuvenit.

BIBLIOGRAFIE

1.Văcarel, I- Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică, București,2002

2.Manolescu, Ghe- Buget: abordare economică și financiară, Editura


Economică, 1997

3.Institutul Național De Statistică