Management şi globalizare

Obiectivele capitolului

* Identificarea relaţiei dintre naţional şi global

* Descrierea trăsăturilor întreprinderii secolului XXI
* Observarea modului în care managementul firmelor actuale este obligat să se
adapteze procesului globalizării
* Descrierea unor trăsături ale managementului în condiţiile globalizării
* Desprinderea tendinţelor cu privire la parteneriatele strategice optime dintre
întreprinderi pentru secolul XXI
* Identificarea noilor tipuri de structuri organizatorice ale firmei moderne
În condiţiile actuale, desfăşurarea accelerată a procesului globalizării ridică numeroase
probleme de adaptare a firmei la condiţiile mediului extern, caracterizat de o concurenţă
acerbă. În acest sens, managementul se află în faţa unor numeroase provocări legate de
globalizarea afacerilor.

În decursul ultimului deceniu, economia mondială a trecut printr-o perioadă extrem de

dificilă. La început, în anul 1994, s-a declanşat criza mexicană, apoi, au urmat într-o
înlănţuire ameţitoare criza din Rusia, criza asiatică, criza din Brazilia şi criza din Turcia,
ce au zguduit echilibrul economic mondial. Triumfător, modelul neoamerican (Tabelul nr.
43) îşi proclamă hegemonia asupra întregii lumi, dar problemele omenirii sunt departe de
a fi rezolvate, deoarece �... În ultimii ani ai sfârşitului secolului al XX-lea, trăim în
umbra unui consens aparent irezistibil. Acesta este dat de credinţa potrivit căreia
capitalismul de tip laissez-faire şi-a demonstrat atât de limpede superioritatea asupra
tuturor sistemelor economice imaginate, încât orice abatere de la el este, în cele din urmă,
de neacceptat. În faţa creşterii pericolului destabilizării ordinii internaţionale datorită
marginalizării ţărilor din Lumea a Treia şi din spaţiul ex-comunist, apare necesitatea
presantă de a găsi căile pentru a le integra în cadrul economiei globale.� [1]

TRĂSĂTURI ALE ECONOMIEI MONDIALE ACTUALE

Dintre numeroasele trăsături caracteristice ale economiei mondiale actuale, considerăm

că merită evidenţiate următoarele:

a) liberalizarea pieţelor, ce presupune circulaţia liberă a capitalurilor financiare şi a forţei

de muncă în întreaga lume;

b) preponderenţa tehnologiei informaţiilor (IT), telecomunicaţiilor şi afacerilor audio-

vizuale. Dacă în anul 1997, acestea au reprezentat 5,3 % din produsul mondial brut (nivel
atins doar de industria automobilelor), în anul 2000, au atins 6,3 %, ocupând poziţia de
lider;

1
c) concurenţa acerbă dintre cei trei mari poli de putere economică şi comercială NAFTA
(SUA, Canada şi Mexic), Uniunea Europeană (UE) şi Asia de SE. Lupta pentru
supremaţie între aceşti poli este crâncenă, deocamdată NAFTA conducând
�ostilităţile� (Tabelul nr. 44).

Astăzi, economia mondială se află în faţa unei triple provocări [2] , respectiv:

1. mondializarea şi implicaţiile sale asupra competitivităţii economiilor naţionale

(Tabelul nr. 45);

2. contradicţia dintre legile pieţei (logica economică) şi datoria statelor de a asigura

un anumit grad de �justiţie distributivă� (logica socială);

3. contradicţia dintre logica economică şi necesitatea protecţiei mediului înconjurător

(ecologia).

GLOBALIZAREA, ETAPĂ ACTUALĂ A MONDIALIZĂRII

În perioada actuală, mondializarea este un proces care se dezvoltă sub impactul a trei
factori esenţiali, respectiv:

ˇ mărirea dimensiunilor spaţiului schimbului internaţional prin integrarea unor noi state
din America Latină, Europa Centrală şi Răsăriteană şi Asia de Est. În anul 1947,
schimburile de bunuri şi servicii reprezentau 8 % din PIB-ul mondial, în anul 1967, circa
12 %, iar în anul 1998, 23 %;

ˇ dereglementarea, care facilitează dezvoltarea schimburilor, mai ales în domeniul

serviciilor;

ˇ globalizarea întreprinderilor capabile să-şi integreze activităţile lor, în special cele de

cercetare-dezvoltare, de aprovizionare, de producţie şi de comercializare, la scară
mondială. Ca efect al globalizării pieţelor şi întreprinderilor, a apărut globalizarea
concurenţei. De aceea, consecinţele succesului sau insuccesului competitiv pe o piaţă
naţională nu vor fi mult timp limitate la acea ţară, ci vor avea un impact important asupra
competitivităţii de ansamblu a firmei, fiind resimţite pretutindeni în lume.

Globalizarea constituie, fără îndoială, marea sfidare a zilelor noastre. Cine nu participă la
procesul globalizării este pierdut. Dar, cum se poate supravieţui într-o economie supusă
globalizării ? Pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine este mai rapid...

Globalizarea economiei nu este un proces nou, primele sale simptome apărând cu mult
timp în urmă. Desigur că, în fazele sale incipiente, procesul nu a cunoscut amploarea din
zilele noastre. În evoluţia sa, globalizarea a parcurs etape istorice distincte, devenind la
sfârşitul secolului XX un concept cheie.

2
Ultimă fază a mondializării (Tabelul nr. 46), globalizarea economiei reprezintă
întrepătrunderea tot mai accentuată a economiilor naţionale, reflectată în creşterea în
cadrul fiecărei ţări a rolului schimburilor comerciale, a investiţiilor şi capitalurilor străine
în formarea Produsului Intern Brut (PIB). Aceasta înseamnă că o defecţiune cât de mică
într-o ţară, respectiv slăbirea unei verigi a lanţului interdependenţelor economice, poate
conduce la blocarea întregului angrenaj, pentru că aceiaşi actori sunt prezenţi pe toate
pieţele lumii.

Prin urmare, principala preocupare a specialiştilor este de a limita efectele unui

�accident� asupra altor zone ale planetei. Prima mare defecţiune a apărut în anul 1994,
când a avut loc prăbuşirea monedei mexicane, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) a
intervenit cu succes, însă nu acelaşi lucru s-a întâmplat ulterior (criza asiatică, criza din
Rusia etc.). Prelungita criză financiară internaţională, care face în medie o victimă la 3
luni, a ţinut capul de afiş la Forumul economic mondial de la Davos (Elveţia), desfăşurat
la începutul anului 2000. Numeroşii participanţi (40 de şefi de stat, 255 de miniştri şi
peste 1000 de oameni de afaceri) şi-au manifestat îngrijorarea faţă de rezistenţa
�maladiei� (crizei) la tratamentul administrat. Referindu-se la fenomenul globalizării,
preşedintele egiptean Hosni Mubarak declara:

�Satul global a luat foc şi nici nu ştim de unde s-a aprins. S-a reuşit să se stingă
incendiul, dar au rămas câteva focare ce ameninţă toată lumea.�

Încă din octombrie 1997, într-un raport al FMI intitulat �Perspectivele economiei
mondiale�, se arăta că riscurile economice majore ale sfârşitului celui de-al doilea
mileniu sunt:

I. riscul �împotmolirii� ţărilor industrializate;

II. incertitudinile monedei unice europene (euro);

III. posibila stopare a fluxurilor de capital către ţările în curs de dezvoltare.

Apare evident faptul că prăbuşirea comunismului a dat naştere unei noi ere, în care
burghezia câştigă din nou, astfel că statele au o singură opţiune: economia de piaţă.
Totuşi, este de remarcat faptul că şi după victoria zdrobitoare a sistemului capitalist
asupra celui comunist, a continuat lupta dintre cele două mari modele economico-sociale
(neoamerican şi renan) ale sistemului capitalist, în condiţiile apariţiei unor economii
naţionale din ce în ce mai globalizate (Tabelele nr. 47 şi 48).

Efect sau cauză a victoriei sistemului capitalist asupra celui socialist, globalizarea
reprezintă un proces care a suscitat şi continuă să suscite un mare interes. Părerile
specialiştilor în domeniu sunt împărţite: unii văd în globalizare un mit, un proces încheiat
[3] , alţii consideră că aceasta se află încă într-o fază incipientă, care dă naştere unei noi
stări a globalităţii, ale cărei trăsături sunt departe de fi pe deplin cunoscute [4] . A devenit
însă evident faptul că, globalizarea constituie destinul implacabil spre care se îndreaptă

3
omenirea, toţi fiind afectaţi într-o măsură mai mare sau mai mică de desfăşurarea sa
ireversibilă.

Lumea actuală a afacerilor se sprijină pe expansiunea pieţelor [5] la nivel global. Are loc
astfel, trecerea treptată de la economia internaţională la economia globală [6] . Principalii
actori ai acestei noi economii, o economie interconectată, devin corporaţiile
transnaţionale [7] . În acest sens, pare îndreptăţită opinia potrivit căreia �nu există nici
un cotlon sau ungher al economiei în care schimbarea sau potenţialul să nu se producă,
mânat(ă) de tehnologie, pieţe şi corporaţii puternice, cu toate consecinţele asupra
tiparelor de muncă, acestea la rândul lor reflectându-se asupra vieţilor şi relaţiilor
noastre personale� [8] . Amplificarea şi diversificarea relaţiilor economice
internaţionale de după încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale au permis în
special celor mai dezvoltate ţări capitaliste să realizeze o expansiune economică
semnificativă, având corporaţiile transnaţionale drept vectori ai reprezentării intereselor
lor.

MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERII GLOBALE

Aşa cum anticipa J. Naisbitt acum circa două decenii, globalizarea a adus o nouă
paradigmă de gândire. Piaţa mondială a devenit un sistem de pieţe interdependente. Pe o
piaţă din ce în ce mai globală, întreprinderea nu mai poate adopta decizii în mod
fragmentar, adică ţară cu ţară, aşa cum proceda acum câteva decenii. De aceea, se
consideră că la începutul secolului al XXI-lea, priorităţile managementului
întreprinderilor de succes ar trebui să fie mai mult ca oricând următoarele:

ˇ abilitatea de a livra produsele/serviciile la timp;

ˇ abilitatea de a oferi în mod constant produse/servicii de calitate;

ˇ abilitatea de a asigura performanţe înalte produselor/ serviciilor;

ˇ abilitatea de schimbare rapidă a sarcinii de producţie;

ˇ abilitatea de a oferi produse/servicii la preţuri/tarife mici;

ˇ abilitatea de a produce o bogată gamă sortimentală, în cantitatea solicitată de

consumatori.

În condiţiile trecerii de la producţia clasică la integrarea producţiei cu ajutorul

calculatorului (CIM � Computer Integrated Manufacturing), managementul
întreprinderilor a trebuit să aibă în vedere elaborarea unei strategii concurenţiale mai
complexă, prin:

1. urmărirea aspectelor multiple vizând calitatea produselor/ serviciilor, livrarea lor la

timp, adaptarea la nevoile consumatorului, costul scăzut;

4
2. urmărirea simultană a mai multor segmente de piaţă;

3. urmărirea dezvoltării de noi produse.

În literatura de specialitate se vorbeşte din ce în ce mai mult de întreprinderea globală. De

la întreprinderea internaţională, apărută la începutul secolului XX, s-a trecut la
întreprinderea multinaţională, la începutul anilor 1950, iar apoi, din anii 1980, la
întreprinderea globală. Specialiştii [9] consideră că multinaţionalizarea şi
transanţionalizarea întreprinderilor pot fi explicate pe baza a patru teme explicative
principale, respectiv:

ˇ restricţiile de aprovizionare;

ˇ existenţa spaţiilor naţionale;

ˇ structura oligopolistă internaţională;

ˇ diferenţierea costurilor de producţie.

Apariţia întreprinderii globale este strâns legată, printre altele, de următoarele elemente:

¨ punerea în aplicare a reţelelor mondiale de producţie şi de informaţii, în special

datorită legăturii indestructibile dintre informatică şi telecomunicaţii;

¨ adoptarea de către întreprindere a unei strategii mondiale pentru fiecare

produs/serviciu oferit, o strategie integrată valabilă pentru întreaga planetă.

Întreprinderea globală dispune de o structură globală, condusă de o autoritate centrală.

Toate activităţile sale sunt integrate la nivel mondial conform unei strategii planetare.
Întreprinderea globală reprezintă marea întreprindere modernă, care-şi planifică
activitatea de producţie pe mai multe continente şi adoptă o gestiune mondială a activelor
sale. Întreaga planetă este considerată de întreprinderea globală drept un tot unitar,
deoarece aşa cum arăta A. Morita, fostul preşedinte de la Sony, �ea gândeşte mondial şi
acţionează local�.

Printre primele întreprinderi globale ce au apărut în lume se numără Asea Brown Boveri,
Unilever, Philips, Sony, McDonald�s, IBM, Digital Equipment. Astăzi, puterea
economică şi financiară a acestor întreprinderi globale este atât de mare încât de multe ori
cifra lor anuală de afaceri depăşeşte sensibil PIB-ul multor ţări dezvoltate ale lumii
(Tabelul nr. 49).

În opinia lui K. Ohmae, există două motive principale care explică expansiunea
întreprinderilor globale, respectiv:
1. în condiţiile în care ciclul de viaţă al produselor/serviciilor este din ce în ce mai scurt,
cheltuielile de cercetare-dezvoltare ale întreprinderii devin din ce în ce mai ridicate.
Pentru a face faţă unor asemenea cheltuieli, întreprinderea are la dispoziţie două soluţii:

5
creşterea taliei sale şi încheierea de alianţe strategice cu alte între întreprinderi. Aceste
costuri ridicate creează bariere de intrare pe o piaţă şi determină întreprinderile să caute
realizarea unor economii de scară prin creşterea cotei lor de piaţă pe piaţa mondială;
2. pentru a fi puternică, întreprinderea trebuie să vândă pe toate pieţele mari şi să
dispună, prin urmare, de filiale de producţie şi eventual de distribuţie.
La aceste motive considerăm că am mai putea adăuga două:
3. dorinţa de a profita de avantajele comparative ale ţării în care întreprinderea se
instalează;
4. reducerea costurilor de producţie ale întreprinderii.

Trebuie remarcat faptul că, între activitatea întreprinderii şi globalizare există strânse
legături. Astfel, în ceea ce priveşte managementul întreprinderii, astăzi se vorbeşte din ce
în ce mai des despre conducerea reţelelor de întreprinderi, de disoluţia funcţiilor
întreprinderii, de managementul loialităţii şi de �coopetiţie� [10] (�co-opetition�
este un mod strategic de gândire care combină cooperarea şi competiţia).

De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea de marketing a întreprinderii globale, asistăm

pe de o parte, la o intensificare fără precedent a concurenţei şi la schimbări extraordinar
de rapide în toate domeniile, iar pe de altă parte, la apariţia aşa-numitelor �produse
globale� gen Coca-Cola, Texaco, Mercedes, Toyota, Microsoft sau McDonald�s.
Întreprinderile actuale au de înfruntat o concurenţă acerbă la scară planetară ceea ce face
ca activitatea lor de marketing să se desfăşoare într-un cadru global foarte dinamic, ceea
ce determină revizuiri frecvente ale programelor de marketing. În acest sens, P. Drucker,
celebrul guru american al managementului, consideră că formula de succes a unei
întreprinderi pentru o anumită perioadă nu va mai funcţiona în următoarea şi o va duce
probabil, la faliment/ruină.

În prezent, numeroase întreprinderi şi-au extins masiv operaţiunile de comercializare,

aprovizionare şi producţie pe piaţa mondială, reuşind să-şi creeze structuri globale ce le
permit să transmită rapid informaţiile, ideile dintr-un colţ al lumii în celălalt.
Întreprinderile se confruntă cu un mediu de marketing mult mai vast şi mai complex
decât în trecut. De exemplu, în ceea ce priveşte concurenţa globală, întreprinderile
europene şi americane au de înfruntat chiar în ţările lor de origine întreprinderile asiatice
(de exemplu, Sony, Toyota, Samsung), ce aplică o politică de marketing agresivă şi
extrem de competitivă (conform conceptului de �concurenţă totală�). Cei doi giganţi şi
aprigi concurenţi de pe piaţa mondială a băuturilor răcoritoare, Coca-Cola şi Pepsi şi-au
elaborat noi strategii de marketing în scopul cuceririi pieţei Europei Occidentale, ce
înregistrează o creştere rapidă de 8% anual. Coca-Cola a investit milioane de dolari în
activităţile de marketing ocazionate de Olimpiada de la Barcelona şi de inaugurarea
parcului EuroDisney, iar Pepsi a ripostat alocând 500 de milioane de dolari bugetului
activităţii sale de marketing din Europa.

Globalizarea determină întreprinderile să-şi realizeze produsele prin intermediul unor

linii de montaj globale. De exemplu, avionul de pasageri Boeing 767 a fost proiectat în
oraşul Seattle (SUA), unde
s-au fabricat aripile şi carlinga; partea anterioară şi o parte din componentele aripilor s-au

6
fabricat în Italia, partea din spate în Canada, parbrizele şi motoarele în Marea Britanie, iar
fuzelajul şi componentele ce înglobau tehnică de vârf în Japonia.

Lumea este condusă de întreprinderi gigant/megacorporaţii, care nu sunt doar interesate

de a vinde cât mai multe bunuri pe pieţele internaţionale, ci şi de a cumpăra, de a produce
diferite componente şi materiale din sau în străinătate. De aceea, firmele transnaţionale
trebuie să coordoneze operaţiuni funcţionale peste graniţele statelor şi să-şi sporească
eficienţa. Un exemplu îl reprezintă Ford Motor, al doilea producător mondial de
automobile, care caută să devină o adevărată întreprindere globală în domeniu. La nivelul
întreprinderii se derulează programe de reorganizare a activităţii la scară mondială, în
scopul de a raţionaliza procesele ce au loc, precum reunirea activităţilor de aprovizionare,
producţie, marketing şi comercializare într-un singur centru de coordonare a planificării
strategice.

Pentru a face faţă provocărilor lansate de globalizarea afacerilor, numeroase întreprinderi

formează alianţe strategice sau fuzionează cu alte întreprinderi, chiar concurente.
Fuziunea are loc atunci când două sau mai multe întreprinderi îşi unesc
operaţiunile/activităţile dând naştere unei noi întreprinderi, iar achiziţia are loc atunci
când o întreprindere cumpără şi controlează o altă întreprindere. Ca exemple, se pot
aminti printre altele, alianţele încheiate între Ford şi Mazda, Rover şi Honda sau General
Electric şi Matsushita, dar şi adevăratele megafuziuni, precum cele dintre Exxon şi
Mobil, Daimler Benz şi Chrysler, AT&T şi TCI. Printre motivele care stau la baza
realizării fuziunilor şi achiziţiilor întreprinderilor se numără:

- creşterea cursului acţiunilor companiilor;

- o mai bună utilizare a capacităţilor de producţie existente;

- creşterea performanţelor echipelor manageriale;

- reducerea obligaţiilor fiscale etc.

Fuziunile, achiziţiile şi alianţele strategice sunt consecinţa logică şi inevitabilă a

competiţiei într-o economie mondială fără bariere şi din ce în ce mai integrată.

Megaîntreprinderile încearcă să reducă concurenţa economică la scară planetară cu

aceleaşi mijloace pe care le-au folosit întotdeauna, prin intensificarea controlului lor
asupra capitalurilor, pieţelor şi tehnologiilor. Ceea ce este nou este faptul că are loc
combinarea unei economii globalizate cu tehnologii informaţionale din ce în ce mai
sofisticate, ceea ce oferă posibilitatea întreprinderilor globale să-şi consolideze acest
control la o scară care nu a mai fost posibilă până acum. Astăzi, megaîntreprinderile
americane domină scena economică mondială (Tabelele nr. 50, 51, 52 şi 53).

Succesul deosebit înregistrat de întreprinderile globale se datorează considerabilelor lor

eforturi de cercetare-dezvoltare, punând cunoaşterea pe prim plan. Ca şi întreprinderile,

7
oamenii sunt din ce în ce mai mult exponenţii unei societăţi a cunoaşterii. Astfel,
cunoaşterea a devenit o resursă extrem de importantă a firmei.

O societate a cunoaşterii impune conducerii întreprinderii actuale fundamentarea unor

strategii bazate pe implementarea unui comportament al învăţării continue. Cu alte
cuvinte, este vorba despre un tip de organizaţie deschisă la tot ceea ce este nou, capabilă
să reacţioneze rapid la noi informaţii. Concentrarea pe învăţarea permanentă trebuie să
constituie o prioritate a managementului oricărei întreprinderi în secolul XXI. De aceea,
nu este deloc surprinzător faptul că numeroase întreprinderi de succes au început să îşi
trimită angajaţii de 3-4 ori pe an la conferinţe, cursuri şi stagii de specializare. Deşi mari,
cheltuielile efectuate de aceste întreprinderi cu pregătirea susţinută a resurselor lor umane
sunt amortizate rapid de creşterea productivităţii muncii salariaţilor săi.

Tot datorită globalizării are loc şi reţelizarea vieţii economice mondiale. Numai reţeaua,
ca sistem integrat de comunicare între elemente interconectate în multiple dimensiuni,
poate asigura în această lume complexă legăturile dintre nivelul micro, macro şi
mondoeconomic, însă tot reţeaua poate produce şi serioase perturbaţii. În acest sens, Ph.
Kotler considera că:

�Firmele care vor reuşi în afaceri în anii 1990 vor fi cele care vor izbuti să pună la punct
cele mai eficiente reţele globale.� [11] , realitatea confirmând pe deplin această
afirmaţie.

Era globalizării înseamnă emergenţa economiei virtuale [12] . Internetul face să crească
semnificativ eficienţa activităţilor întreprinderii actuale. Întreprinderea beneficiază, pe de
o parte, de sporirea productivităţii factorilor de producţie utilizaţi, iar pe de altă parte, de
scăderea costurilor de producţie, mai ales datorită reducerii preţurilor de achiziţie ale
echipamentelor şi utilajelor necesare. Din acest motiv, întreprinderea face mari investiţii,
susţinând astfel un ritm ridicat de creştere economică.

Aşa au apărut web-întreprinderile care sunt tot întreprinderi globale, ele desfăşurându-şi
activităţile la nivel planetar prin intermediul tehnologiei informaţionale, a Internetului.
De fapt, sunt întreprinderi �bazate pe informaţie�, pe cunoaştere, constituite pe baza
unei tehnologii avansate de procesare a datelor. În cadrul web-întreprinderilor, structura
organizatorică este mai simplă, mai puţin birocratică şi, prin urmare, mai flexibilă.

Afacerile pe Internet sunt încă la început, dar viitorul este al întreprinderilor care vor
utiliza în mod curent acest mijloc în competiţia cu alte întreprinderi. În acest sens, B. P.
Kelley, unul din vicepreşedinţii companiei Ford Motor, afirma:

�Afacerile pe Internet reprezintă un instrument extraordinar de eficace pentru reducerea

costurilor şi apropierea de consumator... Câştigători vor fi aceia care vor considera
Internetul drept un mijloc complementar al modului lor tradiţional de luptă
concurenţială.� [13]

8
În era globalizării, specialiştii în domeniu vorbesc despre �întreprinderea digitală�,
�întreprinderea virtuală� sau �întreprinderea mileniului trei�. Această �nouă�
întreprindere acţionează într-o �nouă� economie, fundamentată pe patru forţe
conducătoare, după cum urmează:

- revoluţia informaţională;

- intensele schimbări tehnologice;

- globalizarea;

- schimbările demografice [14] .

�Noua� întreprindere prezintă, fără îndoială, unele trăsături caracteristice care o

deosebesc de �vechea� întreprindere. Dintre acestea, conducerea firmei trebuie să le
aibă în vedere pe următoarele:

- informaţia constituie cea mai importantă resursă a întreprinderii actuale şi, în

acelaşi timp, principala sursă a obţinerii avantajului concurenţial. Informaţia este o
marfă ca oricare alta;

- angajaţii îşi modifică modul în care muncesc. Unii dintre ei nici nu mai au un loc
de muncă în adevăratul sens al cuvântului, desfăşurându-şi activitatea acasă şi
comunicând cu managerii lor prin intermediul canalelor informaţionale- aceşti
�telesalariaţi� permit întreprinderii să opereze mari reduceri de costuri;

- întreprinderea angajează forţă de muncă care dispune de abilităţile necesare

utilizării calculatoarelor în mod curent;

- întreprinderea încheie, din ce în ce mai mult, cu angajaţii săi, contracte de muncă

pe perioade determinate. Logica pieţei face ca dobândirea şi păstrarea unei
competenţe profesionale cât mai înalte pe termen lung să devină preocupări mult
mai importante pentru individ decât păstrarea unui loc de muncă stabil;

- întreprinderea are posibilitatea de a acţiona pe pieţe globale, putându-se delocaliza

cu costuri reduse şi punând astfel în concurenţă directă diferite teritorii/zone
geografice, indiferent de distanţa care le separă;

- datorită interdependenţelor crescânde, întreprinderea îşi stabileşte amplasarea sa şi

în funcţie de ceilalţi parteneri economici;

- pieţele cu care intră în relaţii întreprinderea nu mai au doar o dimensiune fizică, ci

şi una virtuală. Piaţa virtuală este creaţia Internetului [15] ;

9
 - concurenţa este mult mai acerbă. Pe �planeta Web� nu mai există practic nimic
local ceea ce face ca în orice moment să existe posibilitatea ca întreprinderea să se
confrunte cu concurenţi necunoscuţi;

- produsele/serviciile au un ciclu de viaţă mai redus decât în trecut ceea ce impune

întreprinderii actuale să acorde o atenţie sporită activităţii sale de cercetare-
dezvoltare. Drept efect, apar numeroase alianţe între întreprinderi;

- întreprinderea actuală joacă un rol politic mai important decât în trecut. De

exemplu, numeroşi manageri ai întreprinderilor europene au contribuit la crearea
UE;

- întreprinderea externalizează, din ce în ce mai mult, activităţile/funcţiile sale mai

puţin rentabile. Outsourcing-ul este utilizat pe scară largă în viaţa economică
actuală etc.

În concluzie, asistăm în era globalizării la naşterea unor noi tipuri de relaţii între
întreprindere şi mediul său. Existenţa şi evoluţia întreprinderii mileniului al treilea stau
sub semnul impactului tehnologiei informaţionale şi telecomunicaţionale. Natura
întreprinderii actuale s-a schimbat.

Întreprinderile globale constituie unul din cei mai reprezentativi factori ai progresului
economic contemporan. Ele sunt vectorii care răspândesc tehnologiile avansate şi
bogăţia, contribuind la creşterea nivelului de trai şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Tabelul nr. 43

Modele ale economiei de piaţă contemporane (M. Albert � Capitalism contra

capitalism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994)

MODELUL NEOAMERICAN MODELUL RENAN

- se întâlneşte în SUA, Marea Britanie, - se întâlneşte în Germania, Elveţia, Olanda,
Australia, Noua Zeelandă, micii
�dragoni� asiatici;
- sectorul public este neglijabil şi are
tendinţa de reducere;
- implicarea directă a statului în
economie este neglijabilă;
- piaţa are rolul determinant în
circulaţia bunurilor de la producător la
consumator;
Suedia, Austria, Japonia;
- mecanismul pieţei nu poate determina
singur ansamblul vieţii sociale şi trebuie
echilibrat prin intervenţia statului ca apărător
al protecţiei sociale şi al liberei negocieri
între partenerii sociali;
- egalitatea şi echitatea socială sunt corelate
cu eficienţa economică;
- bunurile economice necomerciale au o

10
- baza politicii economice o constituie
pondere semnificativă;
stimularea ofertei;
- politica economică încurajează
- prevalează reuşita individuală şi
economisirea şi redistribuirea de venituri;
maximizarea profitului pe termen scurt;
- amplă redistribuire a veniturilor printr-o
- fiscalitate redusă;
fiscalitate mai ridicată;
- implicarea directă a statului în
- sistemul bancar este puternic articulat cu
economie este neglijabilă;
firmele, asigurând finanţarea acestora pe
termen lung;
- întreprinderea este considerată bun
comercial ca oricare altul;
- cogestiunea întreprinderii realizată de
acţionari, sindicate şi conducere;
- bursa are rolul decisiv de barometru la
activităţii economice;
- firma, salariaţii şi statul sunt coresponsabili
de perfecţionarea profesională;
- mobilitate socială ridicată;
- mişcare sindicală puternică;
- clasă mijlocie relativ redusă (50-60 %
din populaţie);
- clasă mijlocie numeroasă (75-85 % din
populaţie);
- sistem de învăţământ elitist;
- grad ridicat de protecţie socială
- protecţie socială mai redusă

Tabelul nr. 44

Clasamentul primelor 10 companii americane după mărimea cifrei de afaceri

înregistrată în anul 2002 (Forbes, 26.03.2003)

Nr. Cifra de afaceri (mld.

Denumirea companiei
crt. USD)
1. Wal-Mart Stores 244,524
2. General Motors 186,673
3. Exxon Mobil 178,909
4. Ford Motor 162,586
5. General Electric 131,698
6. Citigroup 92,556
7. Chevron Texaco 91,685
8. IBM 81,186

11
 9. AIG 69,923
Verizon
10. 67,725
Communications

Întrebări recapitulative

1. Enumeraţi câteva din trăsăturile caracteristice ale economiei mondiale actuale.

2. Care sunt provocările care se află în faţa economiei mondiale ?

3. Enumeraţi câţiva din factorii care influenţează mondializarea.

4. Care sunt etapele mondializării ?

5. Care sunt principalii actori ai economiei globale ?

6. Când a apărut întreprinderea globală ?

7. Care sunt principalele motive care explică expansiunea firmei globale ?

8. Ce reprezintă conceptul de coopetiţie ?

9. Enumeraţi câteva dintre caracteristicile managementului întreprinderii globale.

10. De ce se afirmă că succesul înregistrat de întreprinderile globale se datorează unor

considerabilelor lor eforturi de cercetare-dezvoltare ?

11. Ce rol are cunoaşterea în procesul globalizării ?

12. Enumeraţi câteva dintre principalele trăsături ale �noii� întreprinderi.

13. De ce se afirmă că natura întreprinderii actuale s-a schimbat?

12