Sunteți pe pagina 1din 23

CUPRINS

1. Argument

2. Aparatele de măsură digitale


2.1. Generalități
2.2. Proprietăți ale aparatelor de măsurare digitale
2.3. Utilizări
2.4. Principiul de funcționare
2.5. Metode de măsurare
2.6. Părțile componente ale aparatelor digitale

3. Voltmetrul numeric (digital)


3.1. Prezentare generală
3.2. Caracteristici ale voltmetrelor numerice
3.3. Tipuri de voltmetre digitale
3.3.1. Voltmetre digitale cu comparaţie
3.3.1.1. Voltmetre digitale cu aproximaţii succesive
3.3.1.2 Voltmetre digitale cu tensiunea crescătoare în trepte
3.3.2. Voltmetre digitale cu conversie tensiune/timp
3.3.2.1 Voltmetre digitale cu tensiune de comparaţie liniar-crescătoare
(rampă)
3.3.2.2. Voltmetrele digitale cu integrare cu dublă pantă
3.3.3 Voltmetre digitale cu conversie tensiune–frecvenţă
3.3.4 Voltmetre digitale cu conversii combinate

4. Bibliografie

1
1. Argument

Studiul aparatelor de măsură este deosebit de important, deoarece în zilele noastre se


poate măsura pe cale electrică aproape orice mărime electrică sau neelectrică.
Tehnica de măsurare este unul din cei mai importanţi factori în accelerarea
progresului ştiinţific şi tehnologic în aproape toate sectoarele economiei.
În descrierea fenomenelor şi proceselor, dar şi a caracteristicilor materialelor, sunt
folosite diverse mărimi fizice, numărul cărora poate fi de mii, cum ar fi mărimi: electrice,
magnetice, de distribuţie spaţială şi temporală, mecanice, acustice, optice, chimice, biologice,
etc. Aceste mărimi sunt evaluate nu numai calitativ dar şi cantitativ şi prin diferite valori
numerice.
Lucrarea de față își propune prezentarea voltmetrului numeric (digital), un
instrument utilizat pentru măsurarea tensiunilor continue sau a diferenței de potențial electric
între două puncte din circuitele electrice.
Spre deosebire de voltmetrul analogic, voltmetrul digital permite afișarea directă a
rezultatelor măsurătorii sub formă numerică. Acest aparat de măsură prezintă o serie de
avantaje, precum precizia foarte bună, rezoluția ridicată, frecvența mare de repetiție a
măsurătorilor.
Prima parte a proiectului urmărește o analiză generală a aparatelor de măsură digitale
(scurt istoric, proprietăți, utilizări, principiul de funcționare, metode de măsurare, părțile
componente ale aparatelor digitale).
În partea a doua vor fi detaliate caracteristicile voltmetrelor digitale, precum și
diferitele tipuri de voltmetre numerice. De asemenea, proiectul conține o serie de figuri în
care sunt prezentate schemele de funcționare ale fiecărui tip de voltmetru digital.

2
2. Aparatele de măsură digitale

2.1. Generalități
Tehnica metrologică şi-a început dezvoltarea în anii ´40 ai secolului al XVII şi se
caracterizează printr-o tranziţie treptată de la manifestare (mijlocul secolului XIX), la
instrumente analogice cu înregistrare (sfârşitul XIX – începutul secolului XX), la aparate de
măsurat automate cu afișaj digital (mijlocul secolului XX) până la sistemele informaţionale
de măsurare.
Sfârşitul secolului XIX este caracterizat prin primele succese ale comunicaţiilor radio
şi ale radioelectronicii. Această evoluţie a dus la necesitatea unor mijloace de măsurat de tip
nou, destinate pentru semnale de intrare mici, de înaltă frecvenţă şi intrări de mare impedanţă.
În aceste mijloace noi de măsurat au fost folosite componente de radio-electronice:
redresoare, amplificatoare, modulatoare şi generatoare (cu tuburi electronice cu vid,
tranzistoare, circuite integrate), tuburi catodice (în osciloscoape) etc.
Dezvoltarea instrumentelor de măsurare digitale a rezultat în crearea voltmetrelor
digitale de curent continuu cu erori mai mici de 0,0001%, iar viteza de conversie analog –
digital este mai mare ca miliarde de măsurări pe secundă.
Largi oportunităţi au apărut în domeniul mijloacelor de măsurat odată cu apariţia
microprocesoarelor şi microcontrolerelor. Datorită acestora s-au extins foarte mult domeniile
de utilizare a instrumentelor de măsurare, au crescut performanţele şi caracteristicile tehnice,
fiabilitatea, viteza de funcţionare, a devenit posibilă soluţionarea unor probleme tehnice care
anterior nu au putut fi rezolvat.
Dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei necesită perfecţionarea continuă a mijloacelor de
măsurare, iar rolul lor este în continuă creştere.
Pentru a putea efectua o măsurătoare, se stabileşte o metodă de măsurare şi se
utilizează un mijloc de măsurare, adică un aparat de măsurat.
Aparatele de măsură pot fi clasificate, având în vedere următoarele criterii:
 modul de afişare al rezultatului măsurării
- aparate analogice
- aparate digitale (numerice)
Aparatele digitale (numerice) se caracterizează prin faptul ca mărimea de măsurat este
transformată in semnale digitale care sunt preluate cu circuite specific, iar rezultatul măsurării

3
este afișat numeric și nu poate lua orice valoare deoarece indicația variază în trepte, deci
măsurarea este discretă (discontinuă).

2.2. Proprietăți ale aparatelor de măsurare digitale

 Avantaje:
- elimină erorile de citire (erori de scară, erori subiective, erori de calibrare, erori de
paralaxă);
- precizia de măsurare foarte mare (10-5…10-6), dependent de numărul cifrelor afișate (cu cât
afișează mai multe cifre, cu atât precizia este mai mare);
- sensibilitatea foarte bună;
- evaluare rapidă a valorii mărimii măsurate;
- comoditate în efectuarea măsurărilor;
- viteza mare de măsurare (sute de măsurări pe secundă);
- comutare automată pe domeniul de măsurare;
- posibilitatea înregistrării rapide și precise a rezultatelor;
- posibilitatea automatizării procesului de măsurare;
- posibilitatea transmiterii rezultatelor la distanță, fără erori suplimentare;
- posibilitatea interconectării cu calculatoare sau alte dispozitive automate.

 Dezavantaje:
- complexitate mare;
- cost ridicat.

2.3. Utilizări
Datorita performanțelor, sunt utilizate la:
- măsurări de precizie în laborator;
- măsurări in procesele industrial de automatizare;
- măsurări cu transmiterea rezultatelor la distanță;
- măsurări cu înregistrări numerice în procesele industriale;
- măsurări cu prelucrarea rezultatelor pe calculator;
- controlul și supravegherea centralizată în procesele industriale.

4
2.4. Principiul de funcționare
Principiul de funcţionare al unui aparat digital de măsurare constă în transformarea
mărimii de măsurat cu variaţie continuă în timp, în semnale digitale, prelucrarea specifică a
acestora şi afişarea sub o formă numerică.
Un semnal digital este un semnal cu 2 nivele, “0” şi “1”, informaţia fiind
reprezentată prin prezenţa unuia sau a altuia din cele 2 nivele.

Figura 1. Schema bloc a unui aparat de măsură digital

Convertorul analog digital transformă un semnal analogic într-unul digital.


Operaţia de prelucrare numerică cuprinde următoarele etape:
- cuantificarea semnalului, care reprezintă operaţia de divizare a semnalului în “cuante”
(cantităţi egale, de o anumită valoare);
- codificarea, care reprezintă operaţia de asociere a unor valori numerice la cuantele
obţinute (codificarea binară operează cu nivelele “0” şi “1”, care corespund unor
niveluri de tensiune continue ( ex. 0V şi 5V);
- afişarea, care reprezintă operaţia de prezentare a rezultatului sub formă de cifre, cu
ajutorul indicatoarelor optoelectronice de tip LED sau LCD.
 Discretizarea este operația de transformare a variației continue a mărimii de măsurat
într-o variație în trepte. Ea se face atât în timp, cât și în nivel (amplitudine).
 Discretizarea în timp constă in eșantionarea mărimii de măsurat, măsurarea
efectuându-se la anumite intervale de timp.
 Discretizarea în nivel sau cuantificarea constă în transformarea variației continue a
mărimii de măsurat într-o variație în trepte, care reproduc cu o anumita aproximație
variația continuă.
 Rezoluția aparatului reprezintă diferența dintre doua trepte succesive de nivel (ex: A2
– A1). Este o caracteristica metrologică a aparatelor digitale care înlocuiește noțiunea
de prag de sensibilitate întâlnită la aparatele analogice.
 Intervalul de eșantionare reprezintă timpul dintre două măsurări succesive.

5
 Eroarea de discretizare reprezintă diferența dintre valoarea mărimii continue de
măsurat și valoarea măsurata digital (în același moment).
- eroarea de discretizare nu poate fi mai mare decât rezoluția aparatului;
- eroarea de discretizare este cu atât mai mică cu cât treapta intervalului de eșantionare
este mai mică.
 Codarea (codificarea) consta in atribuirea unei valori numerice, treptei de nivel
corespunzătoare mărimii măsurate și exprimarea acestei valori în sistem de numerație
binar sau binar-zecimal.

2.5. Metode de măsurare


 Măsurarea directă - constă în convertirea mărimii de măsurat direct într-un număr de
impulsuri proporțional cu valoarea mărimii de măsurat, impulsuri ce sunt codate,
numărate, decodate, iar în final se afișează numeric mărimea măsurată. Prin această
metodă se măsoară timpul și frecvența. Măsurarea directă a altor mărimi (tensiune,
intensitate a curentului, temperatura, presiune) se face transformând aceste mărimi în
timp sau frecvență.
 Măsurarea prin compensare - constă în compararea succesivă a mărimii de măsurat cu
o mărime de referință de aceeași natură variabilă în trepte sau prin aproximări
succesive.
 Măsurarea mixtă - este o combinație între măsurarea prin compensare și măsurarea
directă. Această metodă asigură viteza mai mare de măsurare, sensibilitate mare,
precizie ridicată.

2.6. Părțile componente ale aparatelor digitale


Deși sunt de o mare diversitate, au blocurile funcționale comune conectate între ele:
 Circuitul de intrare – prelucrează mărimea de măsurat pentru a obține o mărime
convenabilă la intrarea convertorului. El asigură impedanța de intrare foarte mare și
poate fi:
- amplificator cu mai multe etaje, pentru mărimi de măsurat mici;
- atenuator pentru mărimi de măsurat prea mari;
- redresor când mărimea de măsurat este alternativă.
 Convertorul analog-digital (CAD) – transformă mărimea analogică de la intrare într-o
mărime digitală (o serie de impulsuri) prin operația numită discretizare.

6
 Numărătorul - numără impulsurile de la ieșirea convertorului în sistem de numerație
binar sau binar-zecimal.
 Decodorul - decodifică rezultatul măsurării, adică transformă rezultatul măsurării din
binar, sau binar-zecimal in sistem zecimal. Decodoarele sunt realizate cu circuite
logice. Acestea sunt circuite de comutație cu doua stări stabile care corespund celor
doua valori 0 si 1. Sunt realizate pe baza funcțiilor logice.
- Circuitul SAU (suma logica) – este un circuit cu doua sau mai multe intrări și
o singură ieșire. Ieșirea este în starea 1 când cel puțin una dintre intrări este în starea
1.
- Circuitul ȘI (produs logic) – este un circuit cu două sau mai multe intrări și o
singură ieșire. Ieșirea este în starea 1 numai dacă toate intrările sunt în starea 1.
- Circuitul NU (circuit inversor) – are o singură intrare și o singură ieșire.
Ieșirea circuitului este întotdeauna în starea opusă intrării.
- Circuitul SAU- NU (nici) – este un circuit SAU combinat cu un inversor cu
mai multe intrări. Este circuitul SAU negat.
- Circuitul ȘI-NU (numai) – este un circuit ȘI combinat cu un inversor.
Circuitele logice pot fi realizate cu diode semiconductoare și rezistențe cu tranzistoare sau
cu tranzistoare și diode.
 Dispozitivul de afișare - afișează numeric rezultatul măsurării. Cele mai frecvente
dispozitive de afișare sunt:
- dispozitive de afișare cu tuburi NIXIE (digitroane);
- dispozitive de afișare cu diode electroluminiscente (LED-uri);
- dispozitive de afișare cu cristale lichide.
 Blocul de alimentare - alimentează celelalte blocuri funcționale.
 Blocul de comandă - comandă funcționarea automată a celorlalte părți componente.

7
3. Voltmetrul numeric (digital)

3.1. Prezentare generală


Voltmetrele numerice sunt aparate care afișează rezultatul măsurării direct sub forma
numerică. Ele sunt destinate măsurării tensiunilor continue. Primul voltmetru digital datează
din anul 1954, fiind inventat și produs de către americanul Andrew Kay.
Avantaje ale folosirii voltmetrelor numerice:
– precizie foarte bună (0,001 în c.c si 0,1 în c.a.);
– rezoluție ridicată (de ordinul nV);
– frecvență mare de repetiție a măsurătorilor (zeci, sute/sec);
– impedanțe de intrare de ordinul GW ;
În plus, au avantajele aparatelor numerice:
– posibilitatea transmiterii cu ușurință la distanța a rezultatului;
– o bună imunitate la perturbații.
Elementul principal al voltmetrelor digitale îl constituie circuitul convertor analog -
numeric CAN. Acesta realizează conversia sub forma numerica a tensiunii de măsurat Ux,
rezultatul fiind afișat în cod binar – zecimal (BCD) pe dispozitivul de afișare DA.
DC este dispozitivul de comanda, având rolul de a iniția, la momente bine
determinate, operația de conversie și de a relua în mod automat măsurătoarea.

Figura 2. Schema bloc simplificată a unui voltmetru numeric

Diferitele tipuri de voltmetre numerice diferă, în esență, prin tipul de CAN utilizat.
Cele mai întâlnite variante de CAN sunt:
– cu comparare:
– cu tensiunea de comparat: – cu trepte egale; cu trepte inegale;
– cu urmărire;
8
– cu aproximare succesivă;
– cu conversie tensiune – timp: – cu integrarea tensiunii de referință;
– cu dublă integrare;
– cu conversie tensiune-frecvență;
– cu modulație D a impulsurilor;
– combinații ale celor de mai sus.

3.2. Caracteristici ale voltmetrelor numerice


1. Precizia – nu poate fi caracterizată printr-un singur indice de clasă, similar cu cel de
la voltmetrele analogice. Unele erori sunt independente de valoarea măsurat, iar altele depind
de aceasta. Se introduce un indice global de caracterizare a erorii:

unde:
- ed[%] este eroarea constantă maximă raportată la limita superioara a domeniului de
măsurare;
- ex[%] este eroarea raportat la valoarea măsurată;
- DSMin – digit de semnificație minima (engl. LSB – Least Significant Bit) este cea
mai mică variație a mărimii analogice de intrare care produce la mărimea numerică de ieșire
o variație de un bit. El desemnează eroarea de cuantificare.
2.Viteza de măsurare – este raportul dintre numărul de ordine numerice m afișate și
timpul de măsurare sau de decizie (Td):

Ea este limitata superior de viteza de comutație a elementelor schemei și inferior de


viteza de variație a mărimii măsurate.
3. Rejecția zgomotului serie (de mod normal - engl. NMR – Normal Mode Rejection).
Aceste zgomote sunt reprezentate de semnalele parazite care apar în serie cu semnalul de
măsurat. De obicei, ele provin din brumul de rețea, dar pot fi și de altă natură, având o
frecvență oarecare.
4. Rejecția zgomotului de mod comun (engl. CMR – Common Mode Rejection).
Acest tip de zgomot este dat de semnalele parazite care apar între ambele borne de intrare și

9
masă și se manifestă în cazul măsurărilor flotante – când niciuna din bornele de intrare nu
este pusă la masă – (ex. ieșirile unui etaj diferențial, ieșirile unei punți).
5. Numărul de domenii – asigură măsurări de la m V la sute de V.
6. Rezoluția, data de numărul de digiți ai afișajului.
7. Tipul de afișaj – elemente cu LED – uri, cristale lichide.
8. Impedanța de intrare – de ordinul 106…109 W.
9. Gradul de automatizare:
– schimbarea automată a scării;
– recalibrarea automată;
– indicarea depășirii de domeniu.
10. Stabilitatea – se referă la variația etalonării în funcție de temperatură.
Afişarea numerică a tensiunii măsurate rezolvă problema erorilor de citire, dar implică
o conversie analog-numerică. Deşi mărimea care se pretează cel mai bine conversiei analog-
numerice este tensiunea continuă, prin conversia corespunzătoare la intrarea, aparatele
digitale au devenit aproape universale putând măsura tensiuni şi curenţi în curent continuu,
tensiuni şi curenţi în curent alternativ, frecvenţă şi impedanţe, etc.).

3.3. Tipuri de voltmetre digitale


Partea cea mai specifică a unui voltmetru numeric, care determină în mare
proprietăţile sale, este convertorul analog-numeric. Există o mare varietate de tipuri de astfel
de convertoare ce pot fi împărţite în două mari categorii: neintegratoare şi integratoare,
împărţire ce se păstrează şi pentru voltmetre.
Voltmetrele numerice neintegratoare, realizate pe baza convertoarelor A/D
neintegratoare, eşantionează tensiunea necunoscută şi îi măsoară valoarea instantanee,
permiţând obţinerea unei viteze de măsurare mare. Când tensiunea de măsurat este afectată de
perturbaţii este necesară filtrarea acesteia, ceea ce reduce considerabil viteza de măsurare a
voltmetrului.
Principalele tipuri de voltmetre numerice neintegratoare sunt:
 cu aproximaţii succesive;
 cu rampă liniară;
 cu rampă în trepte.
Voltmetrele numerice integratoare, realizate pe baza convertoarelor A/D integratoare,
măsoară valoarea medie a tensiunii necunoscute prin integrarea acesteia pe un interval de

10
timp determinat. Durata unei măsurări nu poate fi mai mică decât durata integrării şi care este
dictată de perioada semnalului perturbator (cel mai frecvent fiind de frecvenţa reţelei de 50
Hz ). Aceste voltmetre nu depăşesc cadenţa de 10 măsurări/secundă, în schimb prezintă o
bună imunitate la tensiunile perturbatoare suprapuse peste cea măsurată, ceea ce le face să fie
şi cele mai răspândite.
Principalele tipuri de voltmetre numerice integratoare sunt:
 cu conversie tensiune-frecvenţă;
 cu simplă integrare;
 cu dublă integrare.
Este de remarcat faptul că voltmetrele numerice folosesc o conversie intermediară
tensiune-timp sau tensiune-frecvenţă, datorită uşurinţei cu care se poate măsura numeric
durata şi frecvenţa (excepţie fac voltmetrele cu aproximaţii succesive).
Există o mare diversitate de voltmetre digitale a căror funcţionare se bazează pe trei
principii fundamentale:
a) metoda comparaţiei constă în compararea tensiunii de măsurat cu o tensiune de
referinţă. Se reglează mărimea de comparaţie (de referinţă) până la obţinerea egalităţii cu
tensiunea de măsurat. Modificarea tensiunii de referinţă se poate realiza continuu, în trepte
sau prin aproximaţii succesive;
b) metoda conversiei tensiunii continue analogice într-o mărime uşor de digitizat
(utilizând convertoare tensiune/timp sau convertoare tensiune / frecvenţă);
c) metoda mixtă care utilizează o combinaţie a metodei comparaţiei şi a conversiei.

3.3.1. Voltmetre digitale cu comparaţie


La aceste voltmetre, tensiunea de măsurat se compară cu o tensiune de referinţă
(etalon) ce poate fi generată în două moduri:
1) în trepte crescătoare şi descrescătoare de nivele diferite (cu aproximaţii succesive);
2) în trepte crescătoare de acelaşi nivel.

3.3.1.1. Voltmetre digitale cu aproximaţii succesive


Schema bloc este prezentată în figura 3 şi funcţionează pe principiul comparării
tensiunii necunoscute de măsurat Ux cu o tensiune de referinţă Uref (variabilă în trepte
crescătoare şi descrescătoare de niveluri diferite) obţinută la ieşirea unui convertor N/A.

11
Figura 3. Voltmetru cu aproximaţii succesive; schema bloc

Schema cuprinde un element comparator la intrarea căruia se aplică tensiunea


analogică de măsurat Ux şi tensiunea de referinţă Uref comandată de un bloc logic, care în
funcţie de relaţia de ordine dintre cele două tensiuni elaborează comenzi ce urmăresc
egalizarea acestora. Egalizarea celor două tensiuni se face prin aproximaţii succesive, adică
prin modificarea în trepte de niveluri diferite a tensiunii de referinţă, începând cu rangul cel
mai semnificativ şi continuând cu rangurile imediat inferioare.
În figura 4 este prezentată schema de detaliu a blocului logic al unui voltmetru cu
aproximări succesive. Schema cuprinde un registru de deplasare format din circuitele
bistabile B2 , B4 , B6 , B8 şi B10 şi circuitele de întârziere CI, circuitele poartă P1 , P2
,…,P5 , convertorul numeric – analogic (CN/A) format din circuitele bistabile B1 , B3 , B5 ,
B7 şi B9 , comutatoarele de nivel CN1 , CN2 ,…, CN5 , reţeaua rezistivă a CN/A precum şi
comparatorul care va furniza un impuls la ieşire numai atunci când Uref > Ux .

Figura 4. Voltmetru cu aproximaţii succesive; schema de detaliu

12
La aplicarea impulsului de pornire bistabilele B2 şi B1 trec în starea “1”, iar celelalte
circuite bistabile (B4 , B6 , B8 , B10 , B3 , B5 , B7 şi B9) în starea “0”. Prin comutatorul de
nivel CN1 , bistabilul B1 comandă conectarea tensiunii etalon Uet la rezistenţa reţelei
rezistive a CN/A, care corespunde unităţii binare celei mai semnificative. La ieşirea acestei
reţele rezistive se va obţine treapta cea mai importantă de tensiune generată de CN/A. Fie 8V
valoarea acestei tensiuni şi 6,8 V valoarea tensiunii necunoscute Ux.
Deoarece Uref > Ux , comparatorul va genera un impuls, care prin poarta P1, se
transmite bistabilului B1 , pe care îl trece pe “0”, anulând prin CN1 tensiunea de la ieșire. În
același timp, impulsul de tact de la intrare basculează bistabilul B3 care comandă următoarea
treaptă de tensiune la ieşirea CN/A şi face să avanseze cu o celulă unitatea binară în registrul
de deplasare care va trece în B4. Treapta de tensiune de la ieşirea CN/A va corespunde
unităţii binare imediat următoare, adică jumătate din cea precedentă (4 V).
Deoarece acum Uref < Ux , comparatorul nu va furniza nici un impuls, astfel încât B3
rămâne în starea în care se găseşte, adică va menţine cei 4 V la ieşire. La pasul următor,
acestora li se vor adăuga cei 2 V proveniţi de la comanda unităţii binare următoare a CN/A de
către impulsul de tact următor. În această situaţie Uref = 4 + 2 = 6 V < Ux , deci
comparatorul nu va furniza nici de această dată un impuls la ieşire. În aceste condiţii, prin
poarta P3 nu se va transmite nimic, iar bistabilul B5 îşi va păstra starea (în registrul de
deplasare, unitatea binară a ajuns în B6). Un nou impuls de tact aplicat la intrare va bascula
bistabilul B7 , astfel că tensiunii de la ieşirea convertorului i se va adăuga o tensiune de 1 V.
Tensiunea de referinţă devine Uref = 7 V > Ux, iar comparatorul va furniza un nou impuls.
Pentru că unitatea binară din registru este în B8 , impulsul comparatorului se va transmite
prin poarta P4 la bistabilul B7 pe care îl readuce în starea “0”, anulând astfel ultima treaptă
de tensiune (de 1 V). La tactul următor basculează B9, ce determină apariţia unei tensiuni la
ieşire de 0,5 V care însumată cu tensiunile menţinute până acum conduce la valoarea finală a
tensiunii de referinţă de 6,5 V, care este valoarea cea mai apropiată de valoarea tensiunii de
măsurat de 6,8 V. Această valoare (6,5 V) va apărea pe dispozitivul de afişare al aparatului.
Eroarea de măsurare este de 0,3 V. O aproximare mai bună s-ar fi obţinut prin creşterea
numărului de unităţi binare ale CN/A. Secvenţele variaţiei în timp a tensiunii de referinţă dată
de CN/A sunt prezentate în figura 5.

13
Figura 5. Voltmetru cu aproximaţii succesive; schema variaţiei în timp a tensiunii de referinţă
dată de CN/A

Precizia voltmetrelor digitale cu aproximaţii succesive este ridicată (poate fi mai bună
de ±0,005%) şi este determinată de eroarea de cuantificare şi de erorile CN/A,
comparatorului şi sursei de tensiune etalon. Timpul de digitizare este de cca. 1 ms şi deci
viteza de măsurare este de 1000 rezultate numerice/s. Viteza de măsurare poate scădea până
la 100 rezultate/s în cazul utilizării unor filtre pentru rejecţia zgomotelor.

3.3.1.2 Voltmetre digitale cu tensiunea crescătoare în trepte


Sunt voltmetre care funcţionează tot pe baza metodei comparaţiei, cu deosebirea că
tensiunea de referinţă furnizată de sursa etalon este o tensiune mereu crescătoare, în trepte, de
nivel constant.
Schema bloc a unui voltmetru numeric cu tensiunea crescătoare, în trepte, este
prezentată în figura 6, schema de detaliu în figura 7, iar diagrama de timp în figura 8.
Comparatorul furnizează la ieşire un semnal “1” când tensiunea de măsurat Ux este
mai mare decât tensiunea de referinţă Uref de la ieşirea convertorului analog-numeric
(CN/A). Acest semnal deschide circuitul “poartă” care va permite trecerea spre numărător a
impulsurilor generate de generatorul de tact. Numărătorul binar (cu cinci unităţi binare)
numără impulsurile aplicate, iar combinaţiile de “1” şi “0” de la ieşirea sa se aplică prin
intermediul comutatoarelor de nivel CN1 , …, CN5 reţelei de codificatoare la ieşirea căreia se
va obţine o tensiune crescătoare în trepte (Uref).
Când se realizează condiţia Uref > Ux , comparatorul va furniza la ieşire semnal “0”,
circuitul poartă blochează trecerea impulsurilor de tact şi se opreşte numărarea. Tensiunea
necunoscută Ux va fi egală cu numărul binar de la ieşirea numărătorului.

14
Figura 6. Schema bloc a unui voltmetru numeric cu tensiunea crescătoare în trepte

Figura 7. Schema de detaliu a unui voltmetru numeric cu tensiunea crescătoare în trepte

Figura 8. Diagrama de timp unui voltmetru numeric cu tensiunea crescătoare în trepte

15
3.3.2. Voltmetre digitale cu conversie tensiune/timp
Funcţionarea acestor voltmetre se bazează pe transformarea tensiunii continue de
măsurat Ux, într-un interval de timp proporţional cu aceasta şi în numărarea perioadelor unui
semnal de frecvenţă etalon (generat de un oscilator etalon) care au loc în acest interval de
timp. După modul în care se realizează conversia tensiune/timp, s-au realizat:
1) voltmetre cu tensiunea de comparaţie liniar-crescătoare;
2) voltmetre cu integrare dublă - pantă.

3.3.2.1 Voltmetre digitale cu tensiune de comparaţie liniar-crescătoare (rampă)


Aceste voltmetre au schema bloc prezentată în figura 9 cuprinzând: un circuit de
pornire, un generator de tensiune liniar variabilă (rampă – bază de timp), un comparator de
intrare, un oscilator de frecvenţă etalon, un bloc logic şi de comandă, un circuit poartă şi o
unitate de numărare, memorie şi afişare.
Un impuls de pornire (furnizat de circuitul de pornire) realizează pornirea bazei de
timp, deschiderea circuitului poartă şi anularea conţinutului numărătorului. Comparatorul
compară tensiunea de măsurat Ux cu tensiunea liniar crescătoare de la ieşirea generatorului
de tensiune liniar variabilă UGTLV :
UGTLV = k (t – t0) .

Figura 9. Voltmetre cu tensiunea de comparaţie liniar– crescătoare; schema bloc

Atâta timp cât Ux > UGTLV , prin circuitul poartă vor trece către numărător
impulsurile de frecvenţă f date de oscilatorul etalon. După un timp tx, când tensiunea bazei de
timp devine egală cu tensiunea de măsurat, comparatorul dă un impuls care comandă (prin
blocul logic şi de comandă) închiderea porţii şi împiedicarea trecerii impulsurilor spre
numărător:
Ux = UGTLV ,

16
Ux = k (tx – t0) sau tx – t0 = Ux / k.
Dacă T=1/f este perioada impulsurilor, în intervalul de timp tx – t0 au trecut spre
numărător prin circuitul poartă N impulsuri:
Aşadar, numărul de impulsuri numărate în acest interval de timp este proporţional cu
valoarea tensiunii de măsurat.
În figura 10 sunt prezentate formele de variaţie ale tensiunilor în diferite puncte ale
schemei din figura 9.

Figura 10. Voltmetre cu tensiunea de comparaţie liniar – crescătoare; variaţia tensiunilor

Datorita simplităţii construcţiei, voltmetrele de acest tip au un preţ scăzut. Viteza de


măsurare redusă, sensibilitatea mare faţă de semnalele parazite cât şi precizia relativ modestă
(0,1-1 %) recomandă însă utilizarea acestor aparate ca aparate de tablou şi ca multimetre de
lucru. Pe lângă erorile de cuantificare, în funcţionarea acestor voltmetre mai intervin erorile
cauzate de circuitele electronice care le compun:
- inconstanţa sursei de alimentare;
- instabilitatea frecvenţei oscilatorului etalon;
- inconstanţa pantei semnalului furnizat de generatorul de tensiune liniar variabilă (baza de
timp);
- tensiunea de “offset” a comparatoarelor.

3.3.2.2. Voltmetrele digitale cu integrare cu dublă pantă


Funcţionează tot pe baza principiului conversiei semnalelor analogice de c.c. în timp,
dar modul în care se realizează această conversie diferă de conversia tensiune-timp întâlnită
la voltmetrul digital cu rampă liniară.

17
Figura 11. Schema bloc a voltmetrului digital cu integrare cu dublă pantă

Figura 12. Voltmetrului digital cu integrare cu dublă pantă; variaţia tensiunilor

Schema bloc a voltmetrului digital cu integrare cu dublă pantă este prezentată în


figura 11, iar variaţia tensiunilor în diferite puncte ale schemei în figura 12.
Aici, conversia tensiune-timp se realizează în două faze. În prima fază se integrează
semnalul de măsurat Ux , într-un interval de timp t1 , iar în etapa a doua se integrează o
tensiune de referinţă de polaritate inversă (– Uref).
La momentul iniţial, comutatorul K este poziţionat pe poziţia 1 astfel încât la intrarea
amplificatorului operaţional se aplică tensiunea de măsurat Ux. Ea va fi integrată într-un
interval de timp determinat t1. Variaţia de tensiune la ieşirea integratorului la sfârşitul
intervalului de timp t1 va fi:

18
Când tensiunea de la ieşirea integratorului depăşeşte potenţialul masei, comparatorul
comandă deschiderea circuitului poartă P, astfel că impulsurile generate de oscilatorul etalon
vor trece către numărător şi vor fi numărate în intervalul de timp t1. Timpul t1 a fost stabilit
astfel încât în acest interval de timp, toate celulele numărătorului să ajungă la valoarea “1”:

unde: Nmax este capacitatea maximă a numărătorului, iar f0 (respectiv T0) frecvenţa
(respectiv perioada) impulsurilor oscilatorului.
Primul impuls sosit la oscilator după expirarea timpului t1, pune toate celulele pe “0”,
iar bistabilul B trece în starea “1” şi comandă comutarea lui K de pe poziţia 1 pe poziţia 2. În
acest moment, la intrarea integratorului se va aplica o tensiune de referinţă de polaritate
inversă, (-Uref), iar la ieşirea acestuia tensiunea va descreşte liniar către zero. În intervalul de
timp în care U1 > 0, poarta P este deschisă, iar impulsurile oscilatorului sunt numărate de
către numărător. Când U1 = 0, poarta P se închide, astfel că impulsurile numărate (N) sunt
proporţionale cu timpul de integrare tx, care, la rândul său este proporţional cu valoarea
tensiunii de la care a început integrarea inversă:

Ux Nmax T0 = Uref N T0 ,
Ux = (N/Nmax )Uref .

În relaţia de mai sus se constată că tensiunea de măsurat Ux este direct proporţională


cu tensiunea de referinţă (Uref), iar valoarea maximă a tensiunii de măsurat este egală cu
tensiunea sursei de referinţă (pentru N = Nmax ).
Precizia acestor voltmetre este bună (± 0,01 % ÷ ± 0,1 % din domeniul de măsurare),
fiind independentă de frecvenţa oscilatorului. Ea este determinată de erorile circuitului
integrator, ale comparatorului, tensiunii de referinţă şi circuitelor de comutaţie.

3.3.3 Voltmetre digitale cu conversie tensiune–frecvenţă


Aceste aparate realizează măsurarea tensiunii continue prin conversia ei într-un
semnal periodic a cărui frecvenţă este proporţională cu valoarea mărimii măsurate. Schema
bloc a unui voltmetru numeric cu conversie tensiune-frecvenţă este prezentată în figura 13 a,
iar diagramele de variaţie ale semnalelor în diferite puncte ale schemei sunt prezentate în
figura 13 b.

19
Figura 13. Schema bloc a unui voltmetru numeric cu conversie tensiune-frecvenţă a) şi
diagramele de variaţie ale semnalelor b)

Când la intrarea amplificatorului operaţional integrator se aplică tensiunea de măsurat


Ux , la ieşirea acestora se obţine o tensiune liniar-variabilă U2. La realizarea condiţiei U2 =
Uref , comparatorul îşi schimbă starea şi comandă intrarea în funcţiune a generatorului de
impulsuri. Acesta va furniza la ieşire un impuls care se transmite pe de o parte la intrarea
amplificatorului şi prin care se realizează aducerea la zero a tensiunii la ieşirea acestuia, iar
pe de altă parte – prin circuitul poartă (a cărui deschidere a fost comandată de către blocul de
control logic în momentul realizării condiţiei U2 = Uref ) – activează circuitul de numărare,
memorare şi afişare. Operaţia de integrare se reia astfel că la ieşirea integratorului se va
obţine o tensiune în dinţi de ferăstrău, iar la intrarea numărătorului o succesiune de impulsuri
a căror frecvenţă este proporţională cu tensiunea aplicată Ux .

20
La sfârşitul duratei prestabilite (T) de deschidere a porţii, informaţia stocată în
numărător este transmisă dispozitivului de afişare.

3.3.4 Voltmetre digitale cu conversii combinate

O îmbunătăţire considerabilă a performanţelor măsurării (precizie, viteză de măsurare,


rejecţia zgomotelor) se poate obţine prin combinarea principiilor de conversie precizate
anterior. Astfel, voltmetrul numeric cu integrare - comparare (a cărui schemă bloc este
prezentată în figura 14) combină principiul comparaţiei, care oferă avantajul unei precizii
ridicate, cu principiul conversiei tensiune-frecvenţă care realizează o buna rejecţie a
zgomotelor.
Iniţial, comutatorul K este conectat pe poziţia 1 iar tensiunea de măsurat Ux se aplică
convertorului tensiune-frecvenţă cu integrator. Acesta va genera, într-un interval de timp fix
comandat de baza de timp, o succesiune de impulsuri care sunt transmise unui numărător cu 6
ranguri care îşi va completa primele patru ranguri.
La trecerea comutatorului K pe poziţia 2 ieşirea numărătorului este aplicată – prin
intermediul convertorului N/A – unui etaj comparator. Diferenţa (±e) a celor două tensiuni va
fi aplicată convertorului tensiune-frecvenţă, iar impulsurile de la ieşirea acestuia vor realiza
completarea rangurilor 5 şi 6 ale numărătorului (eventual corectarea rangului 4 dacă este
cazul). Acest număr este transmis dispozitivului de afişaj.

Figura 14. Voltmetrul numeric cu integrare–comparare; schema bloc

Prin asocierea celor două tipuri de conversii se realizează o creştere considerabilă a


preciziei (de la 0,3 % în prima etapă, la 0,002 % în etapa a II-a), însoţită de o bună rejecţie a
zgomotelor.

21
Un alt tip de voltmetru numeric cu conversii combinate îl reprezintă voltmetrul cu
interpolare-integrare. Acest voltmetru, a cărui schemă bloc este prezentată în figura 15,
combină principiul conversiei tensiune – frecvenţă cu principiul conversiei tensiune – timp
(integrării cu dublă pantă).
În prima etapă, comutatoarele K1 şi K2 sunt poziţionate pe poziţia 1, iar aparatul
realizează o conversie tensiune – frecvenţă. Semnalul de frecvenţă fx proporţională cu
tensiunea de măsurat Ux trece prin poarta P1 spre numărător completând primele 4 ranguri
ale acestuia. În acest interval de timp T (de regulă T = 20 ms) condensatorul C al
integratorului se încarcă până la o anumită valoare.
Când comutatoarele K1 şi K2 trec pe poziţia 2, începe conversia dublă pantă. La
intrarea integratorului se aplică o tensiune de referinţă Uref2 de semn contrar lui Ux , ceea ce
determină descărcarea condensatorului C până la valoarea 0. În tot acest interval de timp, prin
poarta P2 trec impulsurile de frecvenţa stabilă ale oscilatorului O2 care completează ultimele
două ranguri ale numărătorului reversibil. La anularea semnalului de la ieşirea integratorului,
blocul logic şi de comandă determină închiderea porţii P2 şi măsurarea este finalizată.
Acest voltmetru reuneşte avantajul voltmetrului cu integrare cu dublă pantă (viteza de
măsurare ridicată), cu avantajul voltmetrului cu conversie tensiune – frecvenţă (buna rejecţie
a zgomotului).

Figura 15. Voltmetrul cu interpolare-integrare – schema bloc

22
Bibliografie

 Antoniu, Mihai, Măsurări electrice şi electronice, Editura Rotaprint I.P.I., Iași, 1993
 Antoniu, Mihai, Măsurări electronice, vol. 2 Aparate și sisteme de măsură numerice,
Editura Satya, Iași, 1997
 Badea, M. şi colectiv, Aparate electronice pentru măsurare şi control, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985
 Cepişcă, Costin, Măsurări electrice și electronice, Bucureşti, ICPE, 1997
 Cepișcă, Costin, Măsurări electrice și sisteme de măsurare. Îndrumar de laborator,
Editura Politehnică, București, 1999
 Golovanov, C. Măsurări electrice și sisteme de măsurare, Editura Politehnica
București, 2000
 Iliescu, C. Măsurări electrice și electronice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1984
 Isac, Eugenia, Măsuri electrice şi electronice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1991
 Jurca, T., Stoiciu, D., Instrumentație de măsurare, Editura de Vest, Timișoara, 1996
 Manolescu, Paul, Ionescu Golovanov, Carmen, Măsurări electrice și electronice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
 Mărcuța, Cornelia, Creţu, Mihai, Măsurări electrice și electronice: Teorie și
probleme, Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2002
 Nicolau, E. şi colectiv, Manualul inginerului electronist. Măsurări electronice,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985

23