Note de curs

DREPTUL AFACERILOR

CURSUL 2.

Izvoarele dreptului afacerilor şi activităŃilor economice.

1. Actele autorităŃilor publice.

Aceste acte sunt principalele izvoare de drept. Deşi de obicei şi abuziv denumite “legi” ele
se prezintă, în fapt, sub forme distincte şi forŃa lor obligatorie este inegală.
Lista actelor autorităŃilor publice.
În virtutea principiului denumit legalitate, forŃa obligatorie a acestor acte este legată de
originea lor : reglementările constituŃionale, care sunt izvorul tuturor celorlalte, au în mod normal o
autoritate superioară şi stabilesc ceea ce se va regăsi şi recunoaşte în toate celelalte acte
normative. Actele emanând de la autorităŃile publice sunt deci supuse următoarei ordini de
ierarhizare :
- ConstituŃia ;
- Tratatele internaŃionale cu privire la drepturile omului ;
- Legile organice ;
- Legile ordinare şi ordonanŃele guvernamentale ;
- Hotărârile de guvern şi alte acte normative ale organelor administraŃiei publice centrale şi
locale.
ConstituŃia.
ConstituŃia fixează puterile organelor de stat (preşedintele republicii, parlament, guvern) ;
deci stabileşte competenŃa acestor organe pentru elaborarea reglementărilor normative (reguli de
drept) supuse unui control de constituŃionalitate.
ConstituŃia este completată de legile organice, având ca obiect reglementarea sistemului
electoral ; organizarea şi funcŃionarea partidelor politice ; organizarea şi desfăşurarea
referendumului ; organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a łării ; regimul stării
de asediu şi cel al celei de urgenŃă ; infracŃiunile, pedepsele şi regimul executării acestora ;
acordarea amnistiei sau graŃierii colective ; organizarea şi funcŃionarea Consiliului Superior al
Magistraturii, a instanŃelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a CurŃii de Conturi ; statutul
funcŃionarilor publici ; contenciosul administrativ ; regimul juridic general al proprietăŃii şi al
moştenirii ; regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecŃia socială ;
organizarea generală a învăŃământului ; regimul general al cultelor ; organizarea administraŃiei
locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală ; modul de stabilire a
zonei economice exclusive ; celelalte domenii pentru care, în ConstituŃie, se prevede adoptarea
de legi organice (art. 72 din ConstituŃie).

1
 Tratatele internaŃionale.
Tratatele internaŃionale în general.
Tratatele internaŃionale sunt acorduri încheiate între state suverane care reglementează
reguli obligatorii aplicabile situaŃiilor care sunt supuse competenŃei lor. Uneori, aceste tratate
împrumută şi alte denumiri : “carta”, “protocol”, “acord”, “convenŃie”, “pact” etc. Aceste tratate au o
deschidere foarte variabilă, dar regimul lor juridic este acelaşi.
Tratatele bilaterale. Aceste tratate reglementează o problemă specială între state.
România este angajată spre exemplu cu numeroase Ńări în tratate de comerŃ, convenŃii vamale,
convenŃii fiscale pentru evitarea dublei impuneri, convenŃii de întreprindere (care reglementează
drepturile românilor de a realiza afaceri în străinătate şi acelea ale străinilor de a le realiza în
România) etc.
Tratate de unificare a dreptului. În absenŃa unui tratat, legile fiecărei Ńări au vocaŃia să
reglementeze afacerile din momentul în care au un raport cu acea Ńară. De aici rezultă o mare
insecuritate, deoarece fiecare lege reglementează regimul aplicabil după preferinŃele sale. Pentru
eliminarea contradicŃiilor care ar putea exista între diferitele legislaŃii cu privire la aceeaşi
operaŃiune juridică, statele încheie între ele tratate care tind să supună unui regim identic anumite
aspecte ale afacerii, spre exemplu vânzarea mărfurilor şi produselor, cambia, transportul mărfuri
şi de persoane. Dar această uniformizare este mai mult sau mai puŃin extinsă.
Se pot evidenŃia trei trepte :
- Când tratatele impun legea naŃională să fie aplicată într-un caz dat ; între diferitele legi
posibile (legi numite în conflict) se alege una ; iată pentru ce se numesc tratate care
reglementează conflictele de legi. Spre exemplu, ConvenŃia de la Haga din 25 iulie 1955, cu
privire la conflictele de legi în materia vânzării internaŃionale de obiecte mobiliare, dispune că
legea aplicabilă tuturor vânzărilor încheiate între resortisanŃii statelor semnatare ale acestei
convenŃii este legea locului domiciliului vânzătorului.
- Când tratatele definesc în întregime regimul unei operaŃii juridice date în relaŃiile
internaŃionale. Astfel, patru convenŃii determină regulile aplicabile transporturilor internaŃionale
atât pe calea ferată (convenŃia numită C.O.T.I.F. din 9 mai 1980), cât şi pe mare (diverse
convenŃii de la Bruxelles şi regulile de la Hamburg, 31 martie 1978), pe calea aerului (convenŃia
de la Varşovia din 12 octombrie 1929) sau pe auto (convenŃia de la Geneva, din 19 mai 1956,
numită C.M.R.).
- Când tratatele supun aceluiaşi regim o operaŃiune juridică dată atât în aplicarea sa
naŃională cât şi internaŃională. Un astfel de tratat creiază o “lege uniformă” denumită astfel
deoarece această lege devine lege internă a fiecărui stat raliat convenŃiei. Acesta este cazul, spre
exemplu, convenŃiilor de la Geneva din 7 iunie 1930 asupra cambiei, biletul la ordin şi cecul care
au pus la punct un regim juridic pe care România – ca şi alte state – şi l-a făcut al său. Din acel
moment în toate Ńările semnatare ale convenŃiei de la Geneva, aceste instrumente – denumite
efecte de comerŃ – se supun aceloraşi reguli. Dreptul cambial este deci, în principiu, acelaşi în
România, în FranŃa, în Germania şi între români, francezi şi germani, spre exemplu.

2
 Tratatele de organizare a vieŃii economice. Aceste tratate spre deosebire de cele
precedente, nu au ca obiectiv principal de a tranşa dificultăŃile juridice. Scopul lor este de a uşura
relaŃiile economice între state. Dar aceasta le conduce la a edicta reguli de drept pe care juristul
de afaceri nu le poate ignora. Unele dintre acestea au o importanŃă aparte :
- Acordurile de la Bretton Woods (în New Hampshire, în USA), semnate în 22 iulie 1944,
au reuşit crearea Fondului Monetar internaŃional pentru a stabili un sistem multilateral de plăŃi şi
pentru a lupta împotriva restricŃiilor monetare care împiedică dezvoltarea comerŃului internaŃional ;
ele au fondat de asemenea Banca InternaŃională pentru ReconstrucŃie şi Dezvoltare (B.I.R.D.
sau Banca Mondială). Aceste două instituŃii au început să funcŃioneze din 27 decembrie 1945.
- Acordul general pentru tarife şi comerŃ (General Agreement on Tariffs and Trade,
G.A.T.T. semnat la 30 0ctombrie 1947 de către 23 de Ńări, a intrat în vigoare în 1 ianuarie 1948.
- În scopul de a ajuta Ńările lumii a treia, NaŃiunile unite au creat, în 1964, ConferinŃa
NaŃiunilor unite pentru comerŃ şi dezvoltare (C.N.U.C.E.D.).
Tratatele internaŃionale cu privire la drepturile omului.
Conform prevederilor art. 20 din ConstituŃia României prevede că dispoziŃiile
constituŃionale privind drepturile şi libertăŃile cetăŃenilor vor fi interpretate şi aplicate în
concordanŃă cu DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte, iar în cazul în care există neconcordanŃe între pactele şi tratatele
privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au
prioritate reglementările internaŃionale.
Legile.
Legile sunt texte votate de către Parlament (Camera DeputaŃilor şi Senat).
Legea, în sens strict, este un text votat de Parlament – art. 72 din ConstituŃie - (legi
constituŃionale – cele de revizuire a ConstituŃiei -, legi organice şi legi ordinare). Totuşi, uneori se
utilizează acest cuvânt pentru a desemna orice act emanând de la autorităŃile publice. Ori de câte
ori, în această lucrare, cuvântul lege nu va fi luat în sensul său strict, va purta ghilimele (“lege”).
IniŃiativa legislativă aparŃine Guvernului, deputaŃilor, senatorilor, precum şi unui număr de
cel puŃin 250.000 de cetăŃeni cu drept de vot.
În cazul în care iniŃiativa legislativă aparŃine cetăŃenilor cu drept de vot, aceştia, trebuie să
provină din cel puŃin un sfert din judeŃele Ńării, iar în fiecare din aceste judeŃe sau în municipiul
Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puŃin 10.000 de semnături în sprijinul acestei iniŃiative.
Problemele fiscale, cele cu caracter internaŃional, amnistia şi graŃierea, nu pot face obiectul
iniŃiativei legislative a cetăŃenilor.
Guvernul îşi exercită iniŃiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una
dintre Camerele Parlamentului (Camera DeputaŃilor sau Senat).
DeputaŃii, senatorii şi cetăŃenii care exercită dreptul la iniŃiativă legislativă pot prezenta
propuneri legislative numai sub forma cerută pentru proiectele de legi. Propunerile legislative se
supun mai întâi adoptării în Camera (Camera DeputaŃilor sau Senat) în care au fost prezentate
(art. 73 din ConstituŃie).

3
 Adoptarea legilor şi a hotărârilor Parlamentului se face diferenŃiat după cum este vorba de
legi organice şi hotărâri privind regulamentele Camerelor care se adoptă cu votul majorităŃii
membrilor fiecărei Camere sau despre legi ordinare şi hotărâri care se adoptă cu votul majorităŃii
membrilor prezenŃi din fiecare Cameră.
Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de
urgenŃă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere, la cererea Guvernului sau din proprie
iniŃiativă (art. 74 din ConstituŃie).
Proiectele de legi sau propunerile legislative adoptate de una din Camere se trimit
celeilalte Camere a Parlamentului. În cazul în care aceasta din urmă respinge proiectul de lege
sau propunerea legislativă, ele se trimit, pentru o nouă dezbatere, Camerei care le-a adoptat. O
nouă respingere este definitivă (art. 75 din ConstituŃie).
În ipoteza în care una din Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă
într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră, preşedinŃii Camerelor vor iniŃia, prin
intermediul unei comisii paritare, procedura de mediere.
În cazul în care comisia nu ajunge la un acord sau dacă una din Camere nu aprobă
raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenŃă se supun dezbaterii Camerei DeputaŃilor
şi Senatului, în şedinŃă comună, care vor adopta textul definitiv cu votul majorităŃii prevăzute
pentru fiecare categorie în parte aşa cum este stabilit în art. 74 alineatele (1) sau (2) din
ConstituŃie.
Pentru a primi forŃă executorie, legea trebuie să fie promulgată şi apoi publicată în
Monitorul Oficial al României. Promulgarea care este ordinul de executare a legii1, rezultă dintr-
un decret al Preşedintelui României.
În conformitate cu prevederile art. 77 din ConstituŃie, legea adoptată de Parlament se
trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea se face în cel mult 20 de zile de la
primire. Înainte de promulgare, preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii. Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea
constituŃionalităŃii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate
după reexaminare sau de la primirea deciziei CurŃii ConstituŃionale, prin care I s-a confirmat
constituŃionalitatea.
Art. 78 din ConstituŃie prevede expres că legea promulgată se publică în Monitorul Oficial
al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.
Să mai amintim că potrivit art. 79 din ConstituŃie, Consiliul Legislativ, este un organ
consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea
sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaŃii. Şi tot el Ńine evidenŃa oficială a legislaŃiei
României.

1
În acest sens vezi Barthélemy MERCADAL et Patrice MACQUERON, Initiation au droit des affaires, Edition Juridiques
Lefebvre, 1987, p. 32.

4
 OrdonanŃele şi hotărârile Guvernului.
Potrivit art. 107 din ConstituŃia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanŃe. Hotărârile
se emit pentru organizarea executării legilor, iar ordonanŃele se emit în temeiul unei legi speciale
de abilitare, în limitele şi în condiŃiile prevăzute de aceasta.
Hotărârile şi ordonanŃele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaŃia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul
Oficial al României.
Nepublicarea atrage inexistenŃa hotărârii sau a ordonanŃei. O singură excepŃie este
admisă; pentru hotărârile care au caracter militar care se comunică numai instituŃiilor interesate.
Conform art. 114 din ConstituŃia României, Parlamentul poate adopta o lege specială de
abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanŃe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite
ordonanŃe, iar dacă legea de abilitare o cere, ordonanŃele se supun aprobării Parlamentului,
potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. În acest caz,
nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanŃei.
În cazuri excepŃionale, Guvernul poate adopta ordonanŃe de urgenŃă, care, intră în vigoare
numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el
se convoacă în mod obligatoriu.
Aprobarea sau respingerea ordonanŃelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi
ordonanŃele ale căror efecte au încetat ca urmare a nerespectării termenului pentru supunere
spre aprobare Parlamentului a ordonanŃei până la împlinirea termenului de abilitare.

2. UzanŃele.
UzanŃele sunt practici a căror folosire constantă le transformă în legi ne scrise. Uneori se
face distincŃie între uzanŃe şi cutume. În practică aceste două expresii pot fi considerate ca
sinonime.
Aceste uzanŃe ocupă un loc important în viaŃa afacerilor şi asta din trei considerente :
În primul rând, diversitatea relaŃiilor de afaceri este astfel încât legislatorul nu are
posibilitatea să le prevadă pe toate. Astfel legea face adesea trimitere la uzanŃe pentru a da
regula de urmat. Spre exemplu, anumite articole din Codul civil (970 alin. 2 şi 980) invită
tribunalele să se raporteze uzanŃelor pentru a interpreta contractele.
Apoi, tranzacŃiile comerciale sunt în esenŃă rapide ; comercianŃii nu au timp să precizeze
până la detalii condiŃiile contractelor lor ; ei se raportează deci la ceea ce este în uzanŃă (în obicei)
să se facă în cazuri similare.
În sfârşit, fiind vorba de comerŃul internaŃional, uzanŃele permit unificarea dreptului mai
rapid decât o fac tratatele între state.
Diferite uzanŃe.
Încercarea de a enumera toate uzanŃele ar fi în van, chiar dacă am avea în vedere numai
uzanŃele din viaŃa afacerilor. Dar se poate face o prezentare generală distingând uzanŃele
internaŃionale de uzanŃele interne.

5
 UzanŃele internaŃionale, sunt reguli pe care operatorii comerŃului internaŃional acceptă să le
urmeze oricare ar fi naŃionalitatea lor. Pentru unele dintre ele se fac tentative de codificare. Astfel
Camera de comerŃ internaŃional de la Paris2 a elaborat Regulile INCOTERMS, adică formule care
corespund principalelor vânzări comerciale precizând, de fiecare dată, obligaŃiile esenŃiale ale co-
contractanŃilor. Ea este, de asemenea, la originea “Regulilor şi uzanŃelor cu privire la creditul
documentar”, un veritabil cod de uzanŃe cu privire la finanŃarea sau la reglementarea operaŃiilor de
export şi import. Aceste reguli, create în 1933, revizuite pentru a patra oară în 1983, sunt astăzi
adoptate de către peste 165 de Ńări.
Recurgerea la arbitraj, foarte frecvent în materie internaŃională, favorizează acest drept
internaŃional cutumiar. Spre exemplu, art. 13-5 din Regulamentul Camerei de comerŃ internaŃional
dispune că “Arbitrajul va Ńine seamă de stipulaŃiile contractului şi de uzanŃele comerciale”3. Există
deci în dreptul internaŃional o reapariŃie a “lex mercatoria” Evului Mediu.
UzanŃele interne nasc practici obişnuite, uneori limitate la un loc precis (în special în
materie portuară).
Astăzi, practicile urmate pentru anumite afaceri iau adesea o formă mai elaborată a unui
model tip inventat de practică pentru a răspunde unor nevoi noi. Astfel, în ultimii ani, au fost
create mai multe contracte : de leasing (formă de contract care a primit în România reglementare
legală), factoring, franciză ; engineering (sau l’ingénierie) care este un contract de furnizare şi de
montaj de instalaŃii industriale, comerciale sau agricole, cât şi de rafinării, centre comerciale etc.
La origine, aceste modele nu erau cunoscute decât de către iniŃiaŃi ; publicul neputând
avea cunoştinŃă decât prin destăinuire sau printr-o eventuală relaŃie într-o decizie a justiŃiei. Dar
din moment ce au fost larg răspândite, organismele profesionale le difuzează tuturor membrilor lor
sub forma contractelor tip ; se găsesc, spre exemplu, contracte tip de vânzare sau de navlosire
de nave, de engineering, de distribuŃie comercială, de subcontractare etc.
În plus, în lipsa reglementărilor specifice, anumite profesii au elaborat coduri ale
uzanŃelor.
ForŃa juridică şi proba uzanŃelor.
UzanŃele sunt obligatorii dacă au fost acceptate. ForŃa lor juridică rămâne la voinŃa
celor interesaŃi sau, în alŃi termeni mai tehnici, este vorba de principiul autonomiei de voinŃă.
Rezultă că sunt supuse aceluiaşi regim ca şi toate actele rămase la voinŃa autorilor lor, în special
contractele. Astfel :
- UzanŃele trebuie să fie acceptate în mod expres sau tacit de către părŃi. Acceptarea tacită
rezultă în special din apartenenŃa la profesiunea avută în vedere de către uzanŃe :
- se pot îndepărta prin voinŃa contrară a părŃilor;
- nu se poate deroga de la o lege de ordine publică.
2
CCI (Chambre de commerce internationale) a conceput de asemenea diferite coduri internaŃionale de practici loiale în
materie de publicitate, vânzări promoŃionale, studii de piaŃă, de vânzare prin corespondenŃă şi prin publicitate directă, de
vânzări la domiciliu.
3
pentru o ilustrare, a se vedea o sentinŃă a tribunalului arbitral asupra comerŃului cu cafea din 19 mai 1971, Yearbook 1976,
p. 136.

6
 Pentru ca o uzanŃă să fie aplicată, trebuie ca existenŃa ei să fie dovedită. Conform regulilor
generale ale probelor, cel care invocă uzanŃa trebuie să o dovedească ; dar el o poate face prin
toate mijloacele de probă căci, cu privire la un comerciant, proba prin toate mijloacele este admisă
din principiu. În practică, se utilizează atestări emanând de la autorităŃile competente cum ar fi
camerele de comerŃ. Dar informaŃia primită nu are decât o valoare indicativă : judecătorul fondului
apreciază şi interpretează în mod suveran uzanŃele.

3. Deciziile judiciare.
Deciziile judiciare joacă un rol foarte mare în elaborarea dreptului şi în special a dreptului
afacerilor. Ele au de determinat în special, în caz de tăcere a legii, dacă o lege este imperativă
sau supletivă, de recunoscut valoarea uzanŃelor şi de a interpreta atât clauzele contractelor cât şi
conŃinutul legilor şi hotărârilor atâta timp cât sensul lor crează dificultăŃi.
Aceste decizii, al cărui ansamblu constituie ceea ce se cheamă jurisprudenŃa, sunt
elaborate de către jurisdicŃiile existente în stat.
JustiŃia este făcută, în mod normal, de către jurisdicŃiile de stat. Dar părŃile (reclamant şi
pârât) pot conveni, printr-un compromis sau o clauză compromisorie, să încredinŃeze afacerea lor
unui arbitru sau unui tribunal arbitral care sunt “judecători” privaŃi care dau decizii numite
“sentinŃe”.
JurisprudenŃa.
InstanŃele judecătoreşti joacă un rol decisiv în aplicarea regulilor de drept ; ele sunt
chemate să definească sensul lor cu ocazia litigiilor cu care sunt investite. Deciziile lor, în special
cele ale CurŃii Supreme de JustiŃie putând avea ultimul cuvânt, au o autoritate care se manifestă
pe timp îndelungat, atâta timp cât o altă soluŃie nu a înlocuit-o. Numai o lege, sau o hotărâre de
Guvern dacă reglementarea este de competenŃa sa, poate modifica regulile astfel enunŃate.
Ansamblul acestor reguli constituie ceea ce se cheamă “jurisprudenŃa”. Trebuie deci să acordăm
acesteia din urmă o atenŃie extremă : este necesar să se urmărească evoluŃia sa zi de zi căci
fiecare decizie a justiŃiei este susceptibilă să aducă, în orice moment, o completare, o inflexiune, a
se vedea o schimbare bruscă de atitudine. Se consideră că “jurisprudenŃa” reflectă fidel “legea”.
InstanŃele judecătoreşti trebuie de fapt să-şi fondeze deciziile pe “legi” : ele judecă litigiile aplicând
ceea ce se potriveşte cazului lor. În practică ele sunt adesea determinate să aleagă între diferitele
sensuri pe care legea le poate avea : iată de ce, cu just titlu, se poate considera că există o “lege
a judecătorului”4.
Această “lege” se crează prin punerea în operă a tehnicilor de interpretare a actelor
normative. În prezenŃa unui text dat, judecătorul poate în fapt să se oprească la sensul literal
(etimologic, gramatical, sintactic) sau să-I prefere sensul conform scopului textului (voinŃa legii în
sensul materiei). Între aceste două sensuri, judecătorul este practic liber să aleagă ceea ce I se

4
În acest sens vezi Barthélemy MERCADAL et Patrice MACQUERON, Initiation au droit des affaires, Edition Juridiques
Lefebvre, 1987, p. 69.

7
pare mai potrivit litigiului. Alegerea sa depinde de opinia pe care şi-o face faŃă de valorile care
prevalează în conflictul de interese ce i se cere să tranşeze (soluŃioneze).
Această practică este adesea denunŃată ca un obstacol la securitatea juridică, deoarece
face dificilă previziunea : nu suntem niciodată siguri care va fi soluŃia judecătorului. Şi de aici în
colo va fi în van să se spere că aceasta va fi redusă. Ea este un dat congenital al dreptului şi a
operei de justiŃie.
Chemată să împace conflictele de interese, justiŃia nu poate să o facă cu soluŃii dogmatice
date o dată pentru toate ci să procedeze la cântărirea intereselor : oricine abordează dreptul
trebuie deci să aibă prezent în spirit că “dreptul este ceea ce este just” şi că simbolul justiŃiei este
o balanŃă a cărei platouri tind doar spre un echilibru (fără a-l realiza perfect).
Comentariile juriştilor.
Juriştii fac cunoscute opiniile lor cu privire la “legi”, decizii ale justiŃiei, noile formule de
contract. Ansamblul acestor luări de poziŃie constituie ceea ce se cheamă doctrina. Aceasta este
în principal opera profesorilor şi cercetătorilor, dar la aceasta iau parte şi practicienii şi magistraŃii.
Doctrina se exprimă în studii sub formă de teze, lucrări, articole sau note (în reviste de
specialitate). Ea se manifestă de asemenea în congrese, seminarii, mese rotunde care în epoca
noastră sunt aşezate la mare cinste. Ea se mai crează în societăŃi, asociaŃii sau institute care dau
spre studiu una sau alta din problemele de drept, iar în cazul nostru de dreptul afacerilor.
Dacă lucrările doctrinei pot influenŃa legislativul, ele au mai cu seamă un rol de ghid pentru
instanŃele judecătoreşti, fiind izvorul numeroaselor reguli jurisprudenŃiale.