Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Comunicarea este inevitabila- nu doar componenta verbala este importanta


ci si intregul complex al miscarii corporale voluntare sau involuntare, al
gesturilor, privirii, tacerii, spatiului individual, vestimentatiei, toate au o
bogata valoare comunicativa.

2.Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational,


cel de-al doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.

3.Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de


cauza-efect sau stimul-raspuns;

4.Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest


lucru se refera la faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur
lingvistica fara a implica sentimentele in redarea acestuia, iar acest mod de
transmitere este numit mod digital de genul “spun totul sau nimic”, pe
cand modalitatea paralingvistica de transmitere a unui mesaj ( intonatie, ritm,
timbru) tine cont de impactul din spatele mesajului asupra receptorului,
comunicarea paralingvistica este numita drept comunicare analogica.

5.Comunicarea este ireversibila- odata emis, mesajul produce efecte

6.Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii


simetrice sau complementare- pe intreg procesul comunicarii se mentin rolurile
participantilor care nu pot fi schimbate ca si status, rolurile raman fixe si inegale
iar intre acestea se interpun interactiunile de tip tranzactional ( ex. relatia medic-
pacient la consultatie, profesor-elev la cursuri) dar mai pot exista si “interactiuni
personale” ce nu presupun disparitia rolurilor ci o fluidizare a lor ( ex. relatia
dintre prieteni, soti, etc.)

7.Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare- aceste procese


intervin in comunicare datorita polisemiei termenilor folositi de vorbitori, de
diferentele de experienta dintre vorbitori ( ex. conflictul dintre generatii).

Tipuri de comunicare

Exista doua tipuri de baza ale comunicarii interumane: verbala si non-verbala.

Comunicarea verbala se refera la tot ceea ce este scris sau spus. Comunicarea
scrisa implica formulari clare si logice, pe cand comunicarea orala este insotita
si de factorii paralingvistici ( intonatie, ritm, timbru). Comunicarea non-
verbala este cea care transmite cele mai multe informatii despre actorii din
cadrul comunicarii. Acest tip de comunicare completeaza comunicarea verbala
si creeaza adevarate limbaje ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.

Principalii indici non-verbali sunt:

 expresia fetei;
 gesturile- miscarea mainilor, a corpului;
 orientarea corpului catre interlocutor;
 pozitia corpului- modul in care stam, in picioare sau asezati;
 proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor;
 contactul vizual;
 contactul corporal;
 miscari ale corpului;
 aspectul exterior- vestimentatie sau infatisare fizica;
 aspectele non-verbale ale vorbirii- variatii ale tonului;
 aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul
vizual general.

Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna


parte, datele necesare stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea este
singurul suport al bolii si unica forma de tratament.
Majoritatea studiilor privind punctul de vedere al pacientilor cu privire la
ingrijirea medicala releva concluzia comuna conform careia cei mai multi sunt
nesatisfacuti de cantitatea si calitatea informatiei primite in cursul ingrijirii.

Cauzele insuficientei comunicarii medic-pacient constau in:

1. atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si


precise bolnavilor in legatura cu boala lor pe motivul de a nu-i nelinisti iar
alti medici considera comunicarea informatiilor cu privire la boala lor drept
una dintre sarcinile esentiale ale actului medical pe langa terapia propriu zisa;
2. stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele
unui bolnav, iar altii sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei
bolii;
3. problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este
suficient cunoscuta si de aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu
privire la evolutia bolii lor;