Sunteți pe pagina 1din 5

Tipuri de demență și simptome

Demența corticală și subcorticală


După localizarea procesului patologic întâlnim demența corticală și subcorticală,fără a se face o
delimitare absolută deoarece structurile creierului funcționează ca întreg. Localizarea leziunilor
în zona corticală, unde principalul neurotransmițător este acetilcolina, se traduce clinic prin
afectarea funcțiilor psihice ca vorbire, memorie, înțelegere, motricitate și efectuarea operațiilor
de calcul. Apar simptome ca afazie, amnezie, apraxie, agnozie, acalculie.
Afazia reprezintă incapacitatea de exprimare și/sau înțelegere a limbajului (scris sau vorbit).
Amnezia reprezintă o tulburare care se referă la incapacitatea de întipărire în memorie a noi
informații ca și la incapacitatea de reactualizare a informației deja memorate și înmagazinate în
memorie.
Apraxia este o tulburare care se referă la incapacitatea de a efectua mișcări sau activități deși,
dorința și capacitatea fizică există.
Agnozie reprezintă o tulburare caracterizată prin lipsa capacității de recunoaștere a obiectelor,
persoanelor văzute, auzite deși nu există deficiențe la nivelul auzului, văzului sau simțului tactil.
Acalculie reprezintă o tulburare caracterizată prin incapacitatea de recunoaștere a cifrelor și
simbolurilor matematice ca și de efectuare a calculelor matematice simple (ex adunări, scăderi).
Localizarea leziunilor în zona subcorticală este legată de leziuni ale diferitelor formațiuni din
creier (ganglionilor bazali, talamus și capsula internă) unde principalii neurotransmițători sunt
dopamina, noradrenalina, serotonina, GABA, acetilcolina. Are loc afectarea funcțiilor psihice ca
atenție, motivație, afectivitatea. Apar simptome ca apatia, reducerea interesului, depresia.
Demența subcorticală se întâlnește în boala Parkinson, boala Huntington, infarcte cerebrale
localizate subcortical, tumori.

Tipuri de demență la vârstnici


Boala Alzheimer - Simptome
Boala Alzheimer este departe cel mai cunoscut tip de demență.
Tabloul clinic al leziunilor din zona temporo-parietală a creierului este tipic și corespunde bolii
Alzheimer, cu simptome amintite ca tulburări de memorie, apraxie, agnozie, afazie, acalculie.
Boala Alzheimer a fost descrisă de Alois Alzheimer în anul 1906 la o femeie cu simptome ca
memorie deteriorată, dezorientare, halucinații, idei delirante, probleme de comunicare. La
autopsie s-a descoperit atrofia creierului iar microscopic s-au observat modificări ale celulelor
nervoase și formarea de plăci senile. De abia prin anul 1980 s-a detectat că aceste plăci sunt
formate în urma degradării unei proteine (precursoare de amiloid) care a dus la formarea a ceea
ce astăzi denumim beta-amiloid.

Boala Alzheimer este o boală progresivă, cu o evoluție de până la 10-15 ani, boală letală prin
complicațiile care apar pe fundalul ei. Evoluția bolii poate fi împărțită în patru stadii de demență:
ușoară, moderată, avansată și gravă.
1. Demența ușoară. Debutul timpuriu al Bolii Alzheimer se caracterizează prin deteriorări
cognitive ușoare: memoria este afectată, apare uitarea, dificultatea de a găsi cuvinte potrivite
pentru lucruri, acțiuni sau evenimente. Capacitatea de prelucrare simultană a informațiilor
slăbește. Persoana în cauză se descurcă în continuare, cu dificultăți, în activitățile zilnice, iar
persoanele din jur pot trece cu vederea aceste schimbări. Testele cognitive sau investigațiile
nu pot preciza un diagnostic în acest stadiu, tabloul simptomatic fiind destul de variat.
Capacitatea de autoîngrijire se păstrează, cu posibile omisiuni în activitățile zilnice.

2. Demența moderată. Uitarea duce încetul cu încetul la probleme evidente în viața zilnică.
Memoria evenimentelor recente se deteriorează. Gândirea abstractă se reduce ca și
capacitatea de organizare și planificare. Limbajul este evident afectat, persoana în cauză are
dificultăți din ce în ce mai evidente în a-și găsi cuvintele sau dificultăți în a înțelege ceea se
vorbește. Capacitatea de a citi, scrie sau număra este afectată. Abilitatea de a se descurca în
locuri publice care implică orientarea spațială se reduce, ceea ce face imposibilă lăsarea
persoanei respective singure într-un loc căci aceasta nu mai găsește drumul înapoi. În planul
capacității de autoîngrijire: persoana are dificultăți cu igiena personală, uită să facă duș zilnic,
are dificultăți în a se îmbrăca, dezbrăca, devine suspicioasă și iritabilă, devine înceată și
neorganizată în efectuarea activităților zilnice. Inventarul economiei proprii: nu mai poate
ține evidența banilor, a cheltuielor, nu mai poate efectua plata facturilor, nu mai poate să dea
un telefon, nu mai poate să-și ia medicamentele la ore stabilite etc. Folosirea aragazului sau
punerea în funcțiune a mașinii de spălat, lucruri practice ce solicită capacitatea cognitivă,
devine dificilă, imposibilă.

3. Demența avansată. Memoria evenimentelor mai îndepărtate se pierde, ca și orientarea în


prezent. Memoria evenimentelor îndepărtate din copilărie sau tinerețe se păstrează relativ dar
nu și datele exacte. Conștientizarea dificultăților sau a bolii lipsește. Se agravează dificultățile
de limbaj, ca atare persoana în cauză nu mai înțelege ce i se spune și nici nu mai poate să-și
exprime gândurile (verbal sau în scris). Capacitatea de orientare în spațiu și timp devine atât
de perturbată încât persoana afectată poate să meargă ore în șir, pierdută, fără să se mai
îndrepte spre casă. Stimulii senzoriali vizuali sunt inadecvat interpretați, apar halucinații,
dificultăți în a recunoaște fețe cunoscute. Schimbarea devine din ce în ce mai dramatică.
Capacitatea de autoîngrijire: semnificativ diminuată, de fapt persoana suferindă nu se mai
descurcă în a-și asigure nevoile de igienă personală, să-și facă de mâncare, să facă
cumpărături etc. Manifestări emoțional-comportamentale: iritabilitate, nervozitate, neliniște
psihică și motorie, deplasare continuă, apar manifestări mai grave ca agresivitate împotriva
celor din jur, cel în cauză lovește, dă cu picoarele, dă cu pumnii, nu colaborează la efectuarea
igienei personale, strigă continuu, nu doarme, aruncă injurii verbale asupra celor din jur. Nu
toate persoanele afectate au acest comportament.

4. Demența gravă. În ultimele stadii de evoluție ale demenței persoana în cauză nu se mai
recunoaște pe sine însuși sau membrii de familie, limbajul se reduce la câteva cuvinte izolate,
limbaj monoton, sărac, deprinderile de igienă ca mersul la toaletă se pierd, apare incontinența
urinei și a materiilor fecale, comportamentul caracterizat prin strigăte, indiferent că e zi sau
noapte, poate fi prezent. Comunicarea cu lumea externă se rupe. De obicei moartea se
produce prin complicații ca pneumonie, infarct, accident cerebral, stare generală agravată,
bolnavul refuzând să mănânce sau să consume lichide, ceea ce duce la malnutriție și
deshidratare.
Simptome Demența Vasculară
Spre deosebire de celelalte tipuri de demență, demența vasculară poate fi prevenită dacă
simptomele și etiologia vasculară sunt identificate la timp.
Simptome de deficit cognitiv ar putea de timpuriu să atragă atenția:

 încetinirea gândirii, astfel gândurile persoanei afectate se restrâng la anumite subiecte,


raționamentele, argumentele, explicațiile devin extrem de simple sau lipsesc;
 deteriorarea gravă a atenției, mobilitatea, concentrarea sunt serios afectate, persoana în cauză
nemaiputând urmări șirul gândurilor proprii sau ale altora, stimulii simultani vizuali, auditivi,
tactili din mediul înconjurător nu mai pot fi prelucrați, informația trece neobservată, ignorată;
 pierderi de memorie, se pierd informațiile recente și mai apoi informațiile din memoria de
lungă durată, orientarea în timp și spațiu este incompletă, persoana în cauză nu mai știe când
s-a născut, nu mai poate să redea în ordine cronologică evenimente întâmplate din viața sa;
 dificultăți de limbaj și dificultăți de înțelegere, persoana nu-și mai găsește cuvintele;
vocabularul se restrânge la cuvinte foarte uzuale iar cuvintele abstracte nu mai sunt înțelese;
 schimbări de dispoziție;
 modificări de comportament.

Uneori deficitul cognitiv se confundă cu depresia! Se tratează depresia fără a se bănui simptome
de demență.
În acest timp, dacă problema nu este identificată într-un stadiu incipient, nu se fac investigații și
tratament, simptomele de demență continuă să se instaleze și să evolueaze progresiv.

Simptome demența frontotemporală


În acest tip de demență predomină tulburări de tip afectiv, tulburări de comportament și
personalitate, dificultăți în gândire și limbaj:

 tulburări de dispoziție, iritabilitate, impulsivitate;


 lipsite de empatie, lipsite de căldură și apropiere față de alți oameni;
 comportament dezinhibat, diferit de comportamentul obișnuit al persoanei în cauză;
 retragere, izolare socială, comportament apatic, dezinteresat de ceilați din jur;
 comportament repetitiv, obsesiv, compulsiv, persoanele în cauză fiind obsedate de o anumită
rutină sau mod de desfășurare, de execuție a acțiunii;
 dificultați de limbaj, cei afectați nu-și găsesc cuvintele;
 limbaj neadecvat, nepoliticos, adresează injurii altora fără motiv;
 limbajul se reduce la câteva cuvinte;
 capacitatea de comunicare prin limbaj verbal se restrânge până la mutism (nu vorbesc deși
au capacitatea);
 probleme în găsirea cuvintelor și articularea lor; dispare treptat inițiativa în începerea unei
conversații, răspunsurile la întrebările altora sunt stereotipe, automate, persoana însăși nu
adresează întrebări altora;
 incapacitatea utilizării limbajului abstract și a simbolurilor, semnelor abstracte;
 gândirea devina simplă, automată, fără a putea planifica, organiza activități sau a lua decizii;
 capacitatea de a raționa asupra cauzelor și consecințelor acțiunilor proprii sau ale altora este
serios perturbată, apare lentoarea în gândire.

Simptome Demența cu Corpi Lewy


La simptomele generale de demență se adaugă unele simptome caracteristice:

 halucinații vizuale;
 comportament fluctuant, schimbător, imprevizibil, cu diferite grade de confuzie, de la un
moment la altul;
 încetinirea mișcărilor, apariția de mișcări ca în Parkinson;
 diminuarea sensibilității la gust;
 probleme de înghițire;

Tratamentul demenței
Detalii

Cum se tratează demența?


Demența este o condiție patologică progresivă pentru care nu există tratament. Există
medicamente care, într-o oarecare măsură, în anumite perioade, încetinesc evoluția declinului
cognitiv. De bază rămâne îngrijirea și sprijinirea persoanelor cu demență ca și profilaxia
demenței.

Tratamentul bolii Alzheimer


Persoanele diagnosticate cu Boala Alzheimer ar trebui să primească tratament farmacologic.
Există medicamente care, se presupune că încetineasc evoluția simptomelor de deficit cognitiv
din demență peperioade de timp, în fazele de început, nefiind încă descoperite medicamente care
să vindece. Deoarece singura dovadă legată de Alzheimer este că transmisia de impulsuri la nivel
colinergic este înrăutățită există medicamente, așa numitele inhibitori de colinesterază.

 Donezepil (Aricept) este un medicament cu efect puternic la nivelul neuronilor, efect pe


termen lung de inhibare a enzimei colinesterazei. Efectele secundare ale Donezepilului sunt
blânde cum ar fi greață, vărsături sau diaree;
 Alt medicament este Rivastigmin (Exelon), cu efecte secundare mai pronunțate;
 Se adaugă Galantamin (Reminyl), care pe lângă efectul de inhibare a colinesterazei are și
efect de stimulare a receptorilor de nicotina din creier;
 Memantin (Ebixa) face parte dintr-o altă clasă de medicamente care inhibă glutamatreceptorii
din creier, numiți și NMDA receptori.

Instituirea tratamentului cu inhibitori de colinesterază în tratarea bolii Alzheimer se va evalua


după trei luni, cu gândul la faptul ca aproape o treime dintre pacienți nu răspund la tratament.
Eventuale semne de îmbunătățire a funcției cognitive încurajează continuarea tratamentului,
eventual mărirea dozei. În cazurile severe se recurge la Memantin. Tratamentul se va continua și
efectele se vor evalua continuu; boala Alzheimer nu se videcă. Boala Alzheimer evoluează
progresiv, funcțiile cognitive se reduc în fiecare an. În momentul în care evoluția se înrăutățește
se pune problema dacă se continuă tratamentul.
Potrivit ipotezei că acetilcolina se reduce la vârste înaintate s-au încercat medicamente care reduc
metabolizarea acetilcolinei care există în creier, proces prin care s-a ajuns la funcții cognitive mai
bune. Nu se produce o vindecare și nici o încetinire a progresului demenței decât temporar!
Tratarea bolii Alzheimer nu se restrînge la funcțiile cognitive. Tulburările afective trebuie avute
în vedere și tratarea depresiei, iritabilității, stării de neliniște și motricitatea. Efecte bune au
preparatele antidepresive de tip SSRI, ca de ex. Citalopram sau preparate din grupa MAO-
inhibitori ca de ex. Moklobemide. Nu se recomandă utilizarea de benzodiazepine sau opioide la
vârstnici.
Direcții de cercetare în boala Alzheimer: se caută medicamente care să oprească formarea de
depozite de amiloid. De asemenea se caută medicamente care să împiedice formarea de
neurofibrile prin procese chimice la nivelului unei proteine numite Tau, procese în care sunt
implicate enzime numite kinaze. Există și ipoteza radicalilor liberi care ar afecta creierul datorită
unui nivel scăzut de antioxidanți. Altă teorie susține că inflamația creierului ar duce la procese
degenerative și deci la boala Alzheimer. Se studiază diferiți markori ca semnal al unei reacții
imunologice. Tratarea cu antiinflamatorii nu a dat nici un efect clinic, teoria ar putea avea
semnificație în profilaxia bolii. Teoria hormonală pornește de la idea că predominant femeile sunt
afectate de boala Alzheimer și că estrogenul ar avea efect protector împotriva bolii, ceea ce s-a
și dovedit. Pe de altă parte tratarea cu estrogen la vârste înaintate crește riscul de tromboză
venoasă și cancer la sân.
Tratarea altor tipuri de demențe, ar avea rezultat. Astfel, în cazul demențelor vasculare, este
importantă identificarea semnelor de accident vascular cerebral și instituirea tratamentului înainte
de afectarea ireversibilă a creierului.
Tratamentul în cazul demențelor secundare:

 administrarea de vitamina B12 sau acid folic în cazul demențelor produse prin deficiența de
vitamina B12 sau acid folic;
 terapia hormonală în cazul deficienței de hormoni tiroidieni;
 profilaxia demenței prin reducerea factorilor de risc: tratarea hipertensiunii arteriale, tratarea
hipercolesterolemiei.

Cel mai important tratament în cazul demențelor este planificarea și organizarea îngrijirii
persoanei suferinde.
http://www.epsihologia.ro/psihiatria-varstnicilor/41-dementa-la-varstnici/112-tipuri-de-
dementa-si-simptome.html