Iubirea este una dintre temele fundamentale ale literaturii din
toate timpurile si din toate epocile literare. Aceasta tema poate fi intalnita in diferite contexte ale literaturii: In mitologie, sentimentul iubirii este reprezentat de simbolul androginului care ilustreaza cautarea eterna a sufletului pereche pentru fiecare fiinta umana. In Biblie, iubirea este prezentata ca o lege a vietii care impiedica omul sa-i fie teama. Iubirea absoluta este produsa doar atunci cand frica este total inlaturata: „In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire. (I Ioan 4, 18)”. Sentimentul de iubire este regasit in romanul "La răscruce de vânturi", de Emily Bronte in diferite ipostaze, atat romantica, in interiorul cuplului, cat si familiala, reusind sa puna in valoare puternicele sentimente pe care Cathy le are fata de tatal sau: "Ma rog in fiecare seara sa traiesc pana dupa moartea lui, pentru ca prefer sa sufar eu decat sa sufere el. Iata dovada ca-l iubesc mai mult decat pe mine insumi.". Nichita Stanescu prezinta iubirea in „Primavara”, un poem in care se contureaza imbinarea temei romantismului cu cea a naturii: „Primejdii dulci alcatuind sub gene,/mi te ivesti istovitor de dulce”.