3.7 Energia undelor elastice.

În timpul procesului de propagare, o undă mecanică pune în stare de mişcare

particulele mediului respectiv, care devin oscilatori.
DefiniŃie. Cantitatea de energie transmisă de undă tuturor oscilatorilor aflaŃi
într-o unitate de volum se numeşte densitatea de energie a undei.
Energia unui oscilator de masă m este

1
E = m a 2ω 2 .
2

Dacă n este numărul oscilatorilor din unitatea de volum, atunci densitatea de

energie a undei este

1
w = n E = nma 2 ω 2 .
2

Notând ρ = n m , ρ fiind densitatea mediului de propagare, se obŃine ,

1 2 2
w= ω ρa ,
2

care arată că densitatea de energie a undei depinde de densitatea mediului, de

pătratul amplitudinii şi de pătratul frecvenŃei.
Din punct de vedere energetic, unda se caracterizează prin intensitatea undei,
definită prin energia transportată de undă în unitatea de timp printr-o suprafaŃă de
arie unitară, situată perpendicular pe direcŃia de propagare a undei. Această energie
este conŃinută în volumul paralelipipedului drept ce are baza egală cu unitatea, iar
înălŃimea egală cu viteza de propagare u a energiei undei în mediul respectiv
(Fig.3.15) ,
1
I = wu ⇒ I = ω 2 ρa 2 u .
2

Fig.3.15
Se observă că intensitatea undei depinde de ω şi a -mărimi ce caracterizează unda,
dar şi de ρ şi u - mărimi ce caracterizează mediul de propagare.

65
 3.8 CoerenŃa. Unde staŃionare.

DefiniŃie. Proprietatea undelor de a avea aceeaşi lungime de undă şi o

diferenŃă de fază constantă în timp se numeşte coerenŃă. La suprapunerea undelor
coerente ia naştere fenomenul de interferenŃă staŃionară.
Considerăm două unde coerente care vin de la două surse coerente aflate la
distanŃele x1 şi respectiv x2 de punctul M din mediul elastic (Fig.3.16). Presupunem
că elongaŃiile celor două unde sunt pe aceeaşi direcŃie y şi

Fig.3.16

că au aceeaşi amplitudine şi aceeaşi pulsaŃie. EcuaŃiile de vibraŃie ale punctului M

vor fi ,

t x1
y1 =a1 sin 2π( − )
T λ
t x
y 2 =a1 sin 2π( − 2 ).
T λ

Din compunerea vectorială a acŃiunii undelor rezultă,

x −x x + x2
y = y1 + y 2 = 2a1 cos π 2 1 sin 2π(νt − 1 ),
λ λ

de unde se obŃine,
x − x1 x + x2
a = 2a1 cos π 2 ; ϕ0 = − 1 ,
λ λ

amplitudinea şi faza iniŃială a mişcării oscilatorii rezultante. Observăm că am-

plitudinea depinde de ∆x = x 2 − x1 (diferenŃa de drum a celor două oscilaŃii).

66
 Locul geometric al punctelor din spaŃiul de interferenŃă care au aceeaşi
amplitudine de oscilaŃie este dat de ecuaŃia x 2 − x1 = const şi reprezintă, în spaŃiu,
un hiperboloid de rotaŃie cu două pânze, ce are focarele în S1 şi S 2 iar ca axă de
simetrie, dreapta ce trece prin aceste două puncte.
DiscuŃie. 1. Amplitudinea rezultantă este maximă când

x −x x −x π
cos π 2 1 = ±1 ⇒ π 2 1 = 2n
λ λ 2
λ
⇒ ∆ x = x 2 − x1 = 2n .
2

2. Amplitudinea rezultantă este nulă când

x 2 − x1 x 2 − x1 π
cos π = 0⇒ π = ( 2n + 1 )
λ λ 2

λ
⇒ ∆ x = x 2 − x1 = ( 2n + 1 ) .
2

Punctele în care amplitudinea este maximă se numesc ventre şi le corespunde

λ
o diferenŃă de drum egală cu un număr par de . Punctele cu amplitudine nulă se
2
numesc noduri şi le corespunde o diferenŃă de drum egală cu un număr impar de
λ
. Fenomenul poate fi pus în evidenŃă dacă atingem periodic suprafaŃa mercurului
2
cu două vârfuri fixate la braŃele unui diapazon. Când diapazonul vibrează, se
observă, la suprafaŃa mercurului, apariŃia unor perechi de hiperbole imobile şi
simetrice, având ca focare sursele S1 , S 2 .

3.9. InterferenŃa dintre unda incidentă şi unda reflectată.

Unda incidentă şi reflectata sa sunt unde coerente, întrucât provenind de la

aceeaşi sursă, ele au aceeaşi frecvenŃă şi diferenŃă de fază constantă în timp. Prin
compunerea lor se formează unde staŃionare. Presupunem că reflexia se face pe un
mediu mai dens decât cel de propagare. Considerăm că Ox este direcŃia de
propagare şi că sursa de oscilaŃie se află în O.(Fig.3.17).
67
 Fig.3.17

Considerăm că sursa O oscilează după legea

t
y = a1 sin 2π .
T
OscilaŃia ajunsă în M face ca acest punct să oscileze după legea,

t x
y1 = a1 sin 2π( − ).
T λ

Ajungând în N unda se reflectă de peretele AB. După reflexie, ajungând în M,

face ca acest punct să oscileze conform legii

t 2l − x
y 2 = a1 sin[2π( − ) − ϕ] ,
T λ

unde ϕ este diferenŃa de fază produsă în urma reflexiei.

Prin interferenŃă, unda incidentă şi cea reflectată, determină în M o elongaŃie
y,

l−x ϕ t l ϕ
y = 2a1 cos( 2π + ) sin[2π( − ) − ] .
λ 2 T λ 2

Amplitudinea oscilaŃiei rezultante este

l−x ϕ
a = 2a1 cos ( 2π + )
λ 2

şi nu depinde de timp.
Din expresia amplitudinii se poate determina unghiul de fază datorat reflexiei.
Se are în vedere că în punctul de reflexie este un nod, deci a = 0 iar x = l Din

68
 ϕ
expresia lui a, pentru cos = 0 ⇒ ϕ = π . Deci, dacă suprafaŃa de reflexie are o
2
densitate mai mare decât a mediului de propagare, unda reflectată are faza cu π mai
mică decât unda incidentă.
λ
Introducând ϕ = π = 2π în expresia lui y 2 se obŃine ,
2λ
λ
2l − x +
t 2 ),
y 2 = a1 sin 2π( −
T λ

λ
ceea ce arată că reflexia undei se face cu o întârziere de drum egală cu .
2
Calculăm distanŃa x n la care avem un ventru sau un nod.

l−x π l−x π π
În ventru, a = a max ⇒ cos ( 2π + ) =±1 ⇒ 2π + = 2n
λ 2 λ 2 2

λ λ λ
⇒ xn = l + − n ; n = 1, 2 , 3,. Pentru n = 1 ⇒ x1 = l − .
4 2 2

l−x π l−x π π
În nod, a=0 ⇒ cos(2π + ) = 0 ⇒ 2π + = (2n + 1)
λ 2 λ 2 2

λ
⇒ xn = l − n ; n = 0,1, 2, 3,...
2

Pentru primul nod, n = 0 ⇒ x1 = l (punctul N) ; al doilea nod, n=1

λ
⇒ x2 = l − ,...
2

În cazul reflexiei pe o suprafaŃă cu densitatea mai mică decât a mediului de

propagare, pe suprafaŃa de reflexie se formează un ventru iar unda se reflectă fără
modificarea fazei.
Concluzie. Unda rezultată din compunerea undei incidente cu reflectata sa,
formează noduri şi ventre şi se numeşte undă staŃionară.

69
 3.10. Efectul Doppler acustic.

DefiniŃie. Modificarea frecvenŃei de recepŃie νR constatată de receptor în

funcŃie de frecvenŃa de emisie a sursei νS, atunci când sursa S şi receptorul R sunt în
mişcare relativă, se numeşte efect Doppler acustic.
Receptorul R constată o variaŃie în timp a intensităŃii auditive, dar şi o variaŃie
a frecvenŃei sunetului perceput. Vom stabili relaŃia între νS şi νR pentru trei cazuri
distincte.
a). Receptor fix şi sursă mobilă spre dreapta. Considerăm că sursa se
apropie cu viteza v1 de receptorul fix. Notăm cu c viteza de propagare a sunetului
(Fig.3.18). Dacă la momentul t un sunet este emis în S, el va ajunge în R la
SR
momentul t1 = t + . Sursa se apropie de receptor şi să presupunem că următorul
c
sunet va fi emis de sursă în punctul S', la momentul t' = t+TS unde T S este
perioada de vibraŃie a sursei, deci S S ' = v1TS . Semnalul acustic emis în S' va
ajunge în R la momentul

S' R S R − S S'
t 2 = t + TS + = t + TS + .
c c

Fig.3.18

Perioada cu care receptorul R receptează semnalul acustic este

S S' v T c − v1 c
T R = t 2 − t1 = TS − = TS − 1 S = TS ⇒ νR = νS .
c c c c − v1

Concluzie. Dacă sursa se apropie de receptorul fix, ν R 〉 ν S . Dacă S se

îndepărtează de R fix,
c
⇒ν R = νs 〈 νS .
c + v1

70
 b). Sursă fixă şi receptor mobil. Considerăm că R se apropie cu viteza v2 de
sursa fixă (Fig.3.19). Un semnal emis în S la momentul t, va fi receptat în R la
SR
momentul t1 = t + . La momentul t = t + Ts din S se emite un nou
c

Fig.3.19

semnal acustic, moment în care receptorul a ajuns în R'. Semnalul va ajunge din S
în R' la momentul,

S R, S R − RR,
t 2 = t + TS + = t + TS + .
c c

Perioada semnalului receptat va fi

RR, v T c + v2
T R = t 2 − t1 = TS − = TS − 2 R ⇒ ν R = νS .
c c c

Concluzie. Dacă receptorul se apropie de sursa fixă, ν R 〉 ν S . Dacă R se

c − v2
îndepărtează de S fixă, ⇒ ν R = ν S 〈ν S .
c

c). Sursa şi receptorul mobile. Considerăm că sursa şi receptorul se

apropie cu viteza v1, respectiv v2 faŃă de un referenŃial inerŃial legat de mediul
elastic de propagare (Fig.3.20).

Fig.3.20

71
 Un semnal produs în S la momentul t, va ajunge în R la momentul
SR
t1 = t + . Un alt semnal va pleca din S' la momentul t , = t + TS şi va
c
S , R,
ajunge în R' la momentul t 2 = t + T S + . Perioada semnalului recepŃionat este
c
S R − S ,R, S S , + RR,
T R = t 2 − t1 = TS − = TS − =
c c
v T + v 2TR c + v2
= TS − 1 S ⇒ νR = νS
c c − v1
Concluzie. Când sursa şi receptorul se îndepărtează, semnele lui v1 şi v2 se
schimbă, încât în acest caz,
c − v2
νR = νS
c + v1

3.11. Reflexia şi refracŃia undelor elastice

DefiniŃii. 1. Numim reflexie întoarcerea (parŃială) în mediul din care au

provenit a undelor elastice atunci când întâlnesc suprafaŃa de separaŃie a altui
mediu.
2. Numim refracŃie schimbarea direcŃiei de propagare a undei la traversarea
suprafeŃei de separare a două medii diferite.
Considerăm suprafaŃa de separaŃie ∑ dintre mediile (1) şi (2) şi undele
incidentă, reflectată şi transmisă (refractată). Notăm cu indicii i, r şi t toate
mărimile ce caracterizează unda incidentă, unda reflectată respectiv unda transmisă
(Fig.3.21).

Fig.3.21

Considerând că cele trei unde sunt plane, elongaŃiile lor vor fi

72
 r r rr
Ψi = ai cos(ωi t − k i r ) = ai e i ( ω i t − k i r)

r r r r
Ψr = a r cos(ω r t − k r r ) = a r e i (ω r t − k r r )
r r rr
Ψt = at cos(ωt t − k t r ) = at e i (ω t
t − k t
r).

r r
unde r este vectorul de poziŃie al unui punct de observaŃie aflat în planul ∑ iar k
sunt vectorii de undă corespunzător celor trei unde considerate.
Înlocuind
r ω r
k = ⋅ 1k ,
v
cele trei elongaŃii se pot scrie astfel:
r r r r r r
1i r 1rr 1t r
i ωi (t − ) i ω r (t − ) iω t (t − )
Ψi = a i e v1 ; Ψ = a e v1 ; Ψ = a e v2 ,
r r t t

unde v1 şi v2 sunt vitezele de propagare ale undei în cele două medii.

VariaŃia în timp a elongaŃiei undei determină aşa numita undă de viteză ,
r r
1 r
i
i ωi (t − )
∂ Ψi v
vp = =i ωi a i e 1
i ∂t
r r
1 r
iω r (t − r )
∂ Ψr v
vp = =i ω r a r e 1
r ∂t
r r
1t r
i ω t (t − )
∂ Ψt v
vp = =iω t at e 2 .
t ∂t
Considerente fizice impun existenŃa unor relaŃii de continuitate pe suprafaŃa ∑
, atât pentru funcŃia de undă Ψ cât şi pentru unda de viteză vp. Pentru unda de
viteză se scrie
(v p + v p ) Σ= v p Σ
i r t

73
 rr r r r r
1r 1r 1r
i ωi (t − i ) i ωr (t − r ) i ωt (t − t )
ai ωi e v1 + a ω e v1 = a ω e v2
r r t t

r
Pentru ca relaŃia să fie satisfăcută pentru orice t şi pentru orice r , este
necesar ca factorii exponenŃiali să fie egali între ei.
Concluzii (Legi).
r r r r r rv
a) ωi = ω r = ωt ; 1i r = 1r r = 1t r 1 . (3.16)
v2
-FrecvenŃa undei este invariantă în raport cu fenomenele de reflexie-refracŃie.
r r
b) Identificând vectorul r cu versorul 1z , ambii în planul Σ, rezultă

r r r r r r
1i ⋅ 1z = 1r ⋅ 1z = 1t ⋅ 1z = 0 .

-DirecŃiile undelor incidentă, reflectată şi transmisă sunt coplanare cu normala în

r r
planul de incidenŃă ( 1n ⊥ 1z ).
r r
c) Identificând vectorul r cu 1y , din figura 3.21 se obŃine

r r π
1i ⋅ 1y = cos ( − α i ) = sin α i
2
r r π
1r ⋅ 1y = cos ( − α r ) = sin α r
2
r r π
1t ⋅ 1y =cos ( − α t ) = sin α t
2

şi folosind condiŃia de identificare (3.16), putem scrie,

v1
sin α i = sin α r = sin α t ⇒ α i = α t .
v2

- Unghiul de incidenŃă este egal cu unghiul de reflexie.

- Legea lui Snellius,

sin α i v
= 1 =n
sin α t v 2

unde n este indicele de refracŃie relativ al celor două medii.

74
 3.12. Sunete. Caracteristicile sunetelor. AbsorbŃia sunetelor.

În funcŃie de posibilitatea de percepere a omului, undele elastice se clasifică

în următoarele clase :
- infrasunete, având ν ∈ (0-16 Hz),
- sunete, având ν ∈ (16 Hz -16 kHz),
- ultrasunete, având ν ∈ (16 kHz- 10 MHz),
- hipersunete, având ν > 10 MHz.
ObservaŃie. Omul poate auzi numai sunetele, dar şi pe acestea în funcŃie de
capacitatea urechii fiecărui individ. Omul tânăr şi sănătos poate auzi într-o gamă
mai largă de frecvenŃe, în timp ce oamenii mai în vârstă aud într-o gamă mai
îngusă.
DefiniŃie. Numim câmp sonor, regiunea din spaŃiu în care se propagă undele
sonore. În acest câmp, fiecare particulă oscilează cu elongaŃia ,

y p = a cos (ω t − k x) .

Câmpul sonor se caracterizează prin : presiunea sonoră ps, presiunea

sonoră eficace pef şi impedanŃa acustică Z.
Presiunea sonoră ps reprezintă presiunea excedentară creată de prezenŃa
undei sonore,
p s = p − p0

egală cu diferenŃa intre presiunea p în prezenŃa undei sonore şi presiunea p 0 în

absenŃa undei sonore.
Presiunea sonoră depinde atât de mărimile ce caracterizează unda cât şi de
proprietăŃile mediului de propagare. Pentru a pune în evidenŃă acest lucru,
considerăm în câmpul sonor un element de volum dV = S dx . Datorită undei
sonore, asupra fiecărei particule acŃionează forŃa f= ma p , iar asupra tuturor
particulelor din volumul dV va acŃiona forŃa,

dF = n0 f dV = n0 m a p S d x = ρa p S d x ,

unde n0 este numărul de particule din unitatea de volum iar ρ este densitatea
mediului. Întrucât dF = S dp şi Ńinând seama că presiunea scade cu creşterea
distanŃei, avem
dp = −ρa p dx unde a p = −aω 2 cos(ωt − k x) .
Se obŃine,

75
 d p = aω 2 ρ cos (ωt − k x) dx .
Integrând între limitele p o şi p, găsim
ω
p S = a ω ρ v sin (ωt − k x) = p ma x sin (ωt − k x) , unde v = este viteza de
k
propagare a undei.

Presiunea sonoră eficace se defineşte prin relaŃia

p s ma x a ωρv
p ef = = (3.17)
2 2

Notând v p ma x = a ω ⇒ p m a x = ρ v v p ma x .

ImpedanŃa acustică Z sau impedanŃa caracteristică mediului este produsul

dintre densitatea mediului şi viteza de propagare a undei ,

Z = ρv .
Se obŃine deci :
p ma x = Z v p ma x

numită legea lui Ohm pentru acustică, asemănătoare cu legea lui Ohm din
electricitate, U=RI.
Următoarele caracteristici (calităŃi) ale sunetului au fost enunŃate ca urmare
a imperfecŃiunii urechii umane : intensitatea, înălŃimea şi timbrul sunetului.
Intensitatea sunetului are două aspecte : un aspect obiectiv, independent de
receptor şi caracterizat din acest punct de vedere prin intensitatea sonoră şi, un
aspect subiectiv, caracterizat prin intensitatea auditivă.
Intensitatea sonoră Is reprezintă raportul dintre puterea transferată în
procesul de propagare al undei sonore printr-o arie S şi această arie,
P E E
I s = ( Wa tt/ m 2 ). Deoarece P = ⇒ Is = ,
S t St
unde E este energia acustică transferată în timpul t.
l
Considerând un volum V = S l şi viteza sunetului v = rezultă
t
E.v
Is = .
V
Întrucât energia maximă de oscilaŃie a uneia din particulele mediului

76
 1
E ma x = mω 2 a 2 , rezultă că energia tuturor particulelor din volumul V este
2
1
E = M ω2 a 2 ,
2

iar intensitatea sonoră, numită şi intensitatea acustică are expresia,

1
I s = ω 2 a 2 ρ v = 2π 2 ν 2 a 2 ρ v ,
2

unde ν este frecvenŃa undei sonore. Folosind (3.17) rezultă,

2 2
1 p s ma x 1 p s m a x
Is = = .
2 ρv 2 Z

Intensitatea auditivă este o mărime subiectivă, întrucât este funcŃie de

urechea fiecărui individ. Deoarece fiecare receptor devine sensibil începând cu o
valoare minimă a intensităŃii sonore, intensităŃile auditive se vor raporta la acest
minim. În acest scop se defineşte nivelul de intensitate sonoră Ns prin relaŃia ,

I
N s = log S ,
I0

unde Is este intensitatea sonoră a sunetului considerat iar I 0 - intensitatea sonoră a

sunetului de referinŃă. S-a luat I 0 = 10 -12 Watt/m2 pentru sunetul având v=1000
Hz.
Unitatea de măsură pentru Ns este bel-ul (B) cu submultiplul decibel (dB),
I
N S (dB) = 10 log S .
I0

Sunetele au nivelul sonor cuprins între 0 şi 140 dB.

ÎnălŃimea sunetului este însuşirea sunetului de a fi mai grav sau mai ascuŃit.
Este funcŃie de frecvenŃă şi se măsoară în Hz.
Timbrul sunetului caracterizează deosebirea calitativă între sunetele având
aceeaşi intensitate şi aceeaşi înălŃime dar emise de surse diferite. Timbrul este
determinat de numărul armonicilor care însoŃesc sunetul fundamental dar şi de
distribuŃia energiei între ele.

77
 AbsorbŃia undelor constă în micşorarea intensităŃii undei cu distanŃa.
Fenomenul se datorează în principal transferului unei părŃi din energia undei către
particulele mediului de propagare, care se comportă ca nişte oscilatori amortizaŃi,
rezultatul fiind încălzirea mediului de propagare. Vom avea deci ,

I dI d
− d I = α I dx ⇒ ∫ = −α ∫ dx ⇒ I = I 0 e − α d ,
I0 I 0

unde α este coeficientul de absorbŃie sonoră în materialul de grosime d.

Concluzie. Intensitatea sonoră scade exponenŃial cu distanŃa faŃă de sursă.

78