Sunteți pe pagina 1din 23

STANDARD EUROPEAN EN 834

Octombrie 1994

ICS 91.140.10

Descriptori: Metrologie, clădiri, încălzire, consum de energie, instrumente de măsură, instrumente de


măsurare a temperaturii, aparate de înregistrare, surse electrice de alimentare, evaluarea
performanţelor, măsurare, cerinţe, instalare, utilizare, inspecţie.

Repartitori de costuri ale căldurii pentru determinarea


consumului radiatoarelor utilizate la încălzirea încăperilor -
Dispozitive alimentate cu energie electrică

Heat cost allocators for the determination Répartiteurs de frais de chauffage pour
of the consumption of room heating energistrer les valeurs de consummation
radiators – Appliances with electrical de surfaces de corps de chauffe –
energy supply Appareils avec une alimentation en
énergie électrique

Acest Standard European a fost aprobat de către CEN (Comitetul European pentru Standardizare)
pe data de 14.10.1994. Membrii CEN se află în stadiul de îndeplinire a prevederilor
Regulamentului intern CEN / CENELEC, care stipulează condiţiile ce conferă acestui Standard
European statutul de standard naţional fără alte modificări.

Listele şi informaţiile actualizate referitoare la astfel de standarde naţionale pot fi obţinute prin
solicitarea acestora, adresată Secretariatului Central sau oricărui membru CEN.

Standardele Europeane există în trei versiuni oficiale (Engleză, Franceză, Germană). O versiune
în oricare altă limbă, realizată prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN în limba sa
proprie şi notificată la Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale.

Membrii CEN sunt autorităţile de standardizare naţionale din: Austria, Belgia, Danemarca,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia,
Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, şi Marea Britanie.

CEN

Comitetul European de Standardizare


Secretariatului Central: Rue de Stassart, 36 B - 1050 Brussels

 1994 Copyright rezervat membrilor CEN Nr. de ref. EN 834: 1994 E


Pag. 2
EN 834: 1994

Cuprins

PREFAŢĂ........................................................................................................................................ 4

1. INTRODUCERE........................................................................................................................... 4

2. DOMENIU DE UTILIZARE ŞI TERMENI PRINCIPALI.................................................................4

3. PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE ŞI METODE DE MĂSURARE..................................................5

4. DEFINIŢII..................................................................................................................................... 6
4.1. CONDIŢIE DE REFERINŢĂ.......................................................................................................... 6
4.2. VITEZĂ DE CONTORIZARE DE REFERINŢĂ...................................................................................6
4.3. SENZORI DE TEMPERATURĂ......................................................................................................7
4.4. DOMENIU DE MĂSURARE A SENZORILOR DE TEMPERATURĂ.........................................................7
4.5. TEMPERATURĂ DE CALCUL A TURULUI, TEMPERATURĂ DE CALCUL A RETURULUI,
TEMPERATURĂ MEDIE DE CALCUL A AGENTULUI TERMIC..............................................................7
4.6. LIMITĂ A TEMPERATURII SUPERIOARE........................................................................................7
4.7. LIMITĂ A TEMPERATURII INFERIOARE.........................................................................................7
4.8. TEMPERATURĂ DE PORNIRE......................................................................................................7
4.9 VALOARE AFIŞATĂ..................................................................................................................... 7
4.10 VALOARE A CONSUMULUI........................................................................................................8
4.11. VITEZA DE CONTORIZARE.......................................................................................................8
4.12. CARACTERISTICĂ NOMINALĂ A CONTORULUI............................................................................8
4.13. ABATERE RELATIVĂ A INDICAŢIEI AFIŞATE.................................................................................8
4.14. VITEZĂ DE CONTORIZARE NEPRODUCTIVĂ................................................................................8
4.15. PERIOADĂ DE MĂSURARE.......................................................................................................8
4.16. VALOAREA - C....................................................................................................................... 8
4.17. PERIOADĂ TOTALĂ DE UTILIZARE.............................................................................................9
4.18. COEFICIENŢII DE CONVERSIE..................................................................................................9
4.18.1 Coeficient de conversie KQ a puterii termice a radiatorului............................................9
4.18.2 Coeficient de conversie KC al cuplajului termic al senzorului de temperatură................9
4.18.3. Coeficient de corecţie KT pentru încăperi cu temperaturi interioare
nominale scăzute, diferite temperatura de referinţă a aerului.................................................10
4.18.4. Coeficient de conversie global K................................................................................10
4.19. SISTEM DE COMUNICAŢII......................................................................................................10
4.20. PRODUCĂTOR..................................................................................................................... 10
5. CERINŢE PENTRU REPARTITORII DE COSTURI ALE CĂLDURII.........................................10
5.1. CERINŢE REFERITOARE LA SOLICITĂRILE TERMICE....................................................................10
5.2. TEMPERATURĂ DE DEPOZITARE...............................................................................................10
5.3. TEMPERATURĂ DE PORNIRE....................................................................................................10
5.4. VITEZĂ DE CONTORIZARE NEPRODUCTIVĂ................................................................................11
5.5 SENZORI DE TEMPERATURĂ.....................................................................................................11
5.6 CALCULATOR/UNITATE CENTRALĂ.............................................................................................11
5.7 SURSĂ AUXILIARĂ DE ALIMENTARE...........................................................................................11
5.8. DEPĂŞIRE A CAPACITĂŢII DE AFIŞARE......................................................................................11
5.9. REZOLUŢIE DE AFIŞARE..........................................................................................................12
5.10 VERIFICARE A FUNCŢIONĂRII..................................................................................................12
5.11. ERORILE MAXIME ADMISIBILE................................................................................................12
5.12. ÎMBĂTRÂNIRE...................................................................................................................... 12
5.13. INFLUENŢE ELECTRICE, ELECTROSTATICE ŞI MAGNETICE.........................................................12
5.14. INFLUENŢĂ A CĂLDURII ASUPRA REPARTITORILOR DE COSTURI ALE CĂLDURII CARE FUNCŢIONEAZĂ
PE PRINCIPIUL CU UN SINGUR SENZOR.....................................................................................13
5.15. INFLUENŢĂ A CĂLDURII ASUPRA REPARTITORILOR DE COSTURI ALE CĂLDURII
CU SENZOR PENTRU TEMPERATURA CAMEREI...........................................................................13
Pag.3
EN 834: 1994
5.16. INFLUENŢĂ A CĂLDURII ASUPRA ALTOR PĂRŢI ŞI COMPONENTE................................................13
5.17. INFLUENŢĂ ASUPRA SISTEMULUI DE COMUNICAŢII...................................................................13
5.18. SIGILAREA........................................................................................................................... 13
6. CERINŢE PENTRU UTILIZARE ŞI INSTALARE.......................................................................13
6.1. LIMITE DE TEMPERATURĂ.......................................................................................................13
6.2. INSTALARE A SENZORILOR......................................................................................................14
6.3. POZIŢIE DE INSTALARE A SENZORULUI.....................................................................................14
6.4. INSTALARE A CABLURILOR DE RACORDARE..............................................................................14
6.5. CONFORMITATE A INSTRUMENTELOR.......................................................................................14
7. CERINŢE PENTRU CONVERSII...............................................................................................14
7.1 COEFICIENT DE CONVERSIE GLOBAL K.....................................................................................14
7.2 COEFICIENT DE CORECŢIE KQ..................................................................................................14
7.3 COEFICIENT DE CORECŢIE KC..................................................................................................15
7.4 VALOAREA "C"........................................................................................................................ 15
7.5. COEFICIENT DE CORECŢIE KT.................................................................................................15
8. CERINŢE PENTRU ÎNTREŢINERE TEHNICĂ ŞI INDICARE....................................................15

9. VERIFICĂRI............................................................................................................................... 16
9.1. GENERALITĂŢI....................................................................................................................... 16
9.2. DOCUMENTE DE VERIFICARE..................................................................................................16
9.3. PROCES VERBAL DE VERIFICARE............................................................................................16
9.4. PROTOCOALE DE VERIFICARE.................................................................................................16
10. METODE DE VERIFICARE.....................................................................................................16
10.1 CONSTRUCŢIE...................................................................................................................... 16
10.2. SIGILARE............................................................................................................................. 16
10.3. STABILITATE TERMICĂ........................................................................................................... 17
10.4. ERORI MAXIME ADMISIBILE....................................................................................................17
10.5. ÎMBĂTRÂNIRE...................................................................................................................... 17
10.6. INFLUENŢE EXTERIOARE.......................................................................................................18
10.7. CONTROL AL VALORILOR "C", METODĂ DE VERIFICARE............................................................18
10.8. CONTROL AL VALORILOR "C", DOMENIUL DE TESTARE.............................................................18
10.9. COEFICIENT DE CORECŢIE KQ...............................................................................................19
10.10. COEFICIENT DE CORECŢIE KC.............................................................................................19
11. INSCRIPŢIONARE...................................................................................................................19

ANEXA A (INFORMATIVĂ)............................................................................................................ 20

INFORMAŢII ŞI RECOMANDĂRI..................................................................................................20
A.1 SISTEME DE ÎNCĂLZIRE...........................................................................................................20
A.2 DOMENIUL DE APLICARE RECOMANDAT....................................................................................20
A.3 RADIAŢIA TERMICĂ CARE NU POATE FI INFLUENŢATĂ DE CĂTRE CONSUMATOR.............................20
A.4 CORECŢII SUPLIMENTARE........................................................................................................20
ANEXA B (INFORMATIVĂ)...........................................................................................................23

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................. 23
Pag. 4
EN 834: 1994

Prefaţă

Acest Standard European a fost elaborat de către Comitetul Tehnic CEN/TC 171 " Repartitori de
costuri ale căldurii " al cărui secretariat este deţinut de către DIN.

Acest standard include 2 anexe informative A şi B. Aceste părţi ale standardului nu sunt obligatorii.

Acest Standard European va primi statutul de Standard Naţional fie prin publicarea unui text
identic, fie prin andorsarea sa până cel mai târziu în Aprilie 1995, iar standardele naţionale
incompatibile vor fi retrase, până cel târziu în Aprilie 1995

În conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC, următoarele state se află în stadiul de


implementare a acestui Standard European: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa,
Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania,
Suedia, Elveţia, Marea Britanie.

1. Introducere

Acest standard defineşte repartitorii de costuri ale căldurii alimentaţi electric care servesc pentru
determinarea valorii consumului unui radiator de încăpere. Se specifică, de asemenea, cerinţele
minime referitoare la construcţia, materialele, fabricarea, instalarea, funcţionarea şi evaluarea
valorilor afişate de către aceste aparate de măsurare.

Acest standard specifică procedurile de verificare pentru a stabili îndeplinirea cerinţelor impuse şi
prezintă instrucţiuni privind modul şi generalizarea realizării acestora.

2. Domeniu de utilizare şi termeni principali

Repartitorii de costuri ale căldurii, în conformitate cu prezentul standard, sunt instrumente pentru
înregistrarea căldurii degajate de către radiatoare în unităţile consumatorului.

Unităţile consumatorului sunt locuinţe, clădiri administrative, localuri pentru desfăşurarea


activităţilor comercial-productive sau întreprinderi industriale în care căldura este furnizată de la un
sistem de încălzire centrală comună sau prin racordare la reţeaua urbană de termoficare.

O grupare de unităţi ale consumatorului este denumită unitate de decontare.

Poate să apară necesitatea ca o unitate de decontare să fie împărţită pe grupe de utilizatori dacă o
unitate de decontare se compune din unităţi ale consumatorului diferite ca tip (de exemplu, sisteme
de încălzire de tipuri diferite din punct de vedere tehnic sau cu diferite modalităţi de consum, de
exemplu întreprinderi industriale faţă de apartamente private).

Repartitorii de costuri ale căldurii permit doar determinarea consumului de căldură al fiecărui
radiator dintr-o unitate a consumatorului ca o parte din consumul total de căldură al unei unităţi de
decontare sau a unui grup de consumatori (vezi articolul 3). De aceea, este necesar să se
determine acest consum total, fie prin măsurarea cantităţii de combustibil consumat, fie a cantităţii
de căldură livrate (în ultimul caz, de exemplu, prin utilizarea unui contor de energie termică).

Condiţia pentru utilizarea corectă a repartitorilor de costuri ale căldurii, conform acestui standard,
este aceea că aceştia se utilizează într-un sistem de încălzire care:

- la momentul instalării, repartitorii de costuri ale căldurii corespund nivelului tehnic actual şi

- este utilizat în conformitate cu nivelul tehnic actual (vezi anexa A, A.1).


Pag.5
EN 834: 1994

În conformitate cu acest standard, repartitorii de costuri ale căldurii nu se vor utiliza la sisteme de
încălzire unde sunt depăşite limitele de temperatură, unde coeficientul de corecţie a puterii
calorifice KQ nu este specificat exact sau în cazul în care nu există acces la suprafaţa de încălzire.
În general, aceasta se aplică la următoarele sisteme de încălzire:

- încălzire sub pardoseală;

- încălzire prin tavan radiant;

- radiatoare comandate cu clapete;

- radiatoare cu ventilatoare;
- calorifere;

- sisteme de încălzire unde radiatoarele ataşate la acestea funcţionează cu aburi.

3. Principiu de funcţionare şi metode de măsurare

Repartitorii de costuri ale căldurii, în accepţiunea prezentului standard, sunt aparate de măsură
care servesc la înregistrarea temperaturii integrată într-o perioadă de timp dată. Temperatura este
mărimea de baza pentru determinarea emisiei de căldură a radiatoarele pe care sunt instalaţi
repartitori de costuri ale căldurii. Conform prezentului standard, repartitorii de costuri ale căldurii
alimentaţi electric utilizează una sau mai multe temperaturi caracteristice pentru determinarea
emisiei de căldură a suprafeţei radiatorului. Indicaţia necorectată afişată este o valoare
aproximativă a integralei după timp a temperaturii caracteristice măsurate a radiatorului sau
integrala după timp a diferenţei dintre temperatura suprafeţei radiatorului şi temperatura camerei.

Indicaţia corectată afişată se obţine din valoarea necorectată prin multiplicare cu coeficienţii de
corecţie, în particular cu acei coeficienţi ce se referă la puterea termică nominală a suprafeţei
radiatorului şi cu coeficienţii ce se referă la contactul termic dintre suprafaţă şi senzori (vezi 4.18).

Valoarea consumului este aproximativ proporţională cu căldura radiată în intervalul de măsurare


de către suprafaţa de încălzire şi consumată de către utilizator. Valoarea consumată (vezi 4.10)
este obţinută fie prin citirea directă a repartitorilor de costuri ale căldurii, fie prin corecţia ulterioară
a indicaţiei necorectată (vezi 4.9).

Astfel, valoarea consumată reprezintă un rezultat al măsurării influenţat de caracteristicile


repartitorilor de costuri ale căldurii, ale radiatorului, de alte cerinţe suplimentare, de factorii de
incertitudine ai coeficienţilor de corecţie şi de modalităţile concrete de montaj. Ca urmare, abaterile
de măsurare (erorile de măsurare) ale consumului de căldură înregistrat nu depind numai de
repartitorii de costuri ale căldurii. De aceea, repartitorii de costuri ale căldurii nu pot fi calibraţi în
acelaşi mod ca şi contoarele de energie termică.

Datorită caracteristicilor descrise, rezultatul măsurării nu se raportează la unităţile fizice de


măsurare a energiei. Valoarea consumului este o mărime adimensională. Ea reprezintă doar o
valoare relativă a sumei valorilor consumului unităţii de decontare sau a unui grup de utilizatori.
Valoare relativă a valorilor consumate măsurate care a fost definită în acest mod trebuie să fie
înţeleasă ca fiind o parte din căldura totală consumată de unitatea de decontare sau de grupul de
utilizatori. La sfârşitul perioadei de măsurare această valoare este determinată separat pentru
fiecare radiator. Din suma tuturor valorilor consumate de către radiatoarele unei unităţi a
consumatorului, valoarea relativă de mai sus va determina partea consumului de căldură a unităţii
respective a consumatorului raportată la consumul total al unităţii de decontare sau al grupului de
consumatori.
Pag. 6
EN 834: 1994

Repartitorii de costuri ale căldurii se compun cel puţin dintr-o cutie, senzori, calculator, display,
sursă de alimentare, elemente de montaj şi sigiliu. Sigiliul serveşte ca protecţie contra intervenţiilor
neautorizate. Fiecare repartitor de costuri ale căldurii constituie o unitate funcţională. Părţile sale
componente individuale vor fi realizate astfel încât să satisfacă anumite toleranţe. Astfel, fiecare
parte componentă a unui repartitor de costuri ale căldurii (tip, produs) funcţionează la fel atunci
când este utilizat în acelaşi mod.

Repartitorii de costuri ale căldurii, conform prezentului standard, funcţionează pe baza unuia din
următoarele principii de măsurare:

Principiul de măsurare cu un singur senzor care utilizează un singur senzor de temperatură.


Senzorul înregistrează temperatura suprafeţei radiatorului sau a agentului termic.

Principiul de măsurare cu doi senzori care utilizează doi senzor de temperatură. Un senzor
măsoară temperatura suprafeţei radiatorului sau a agentului termic, al doilea senzor măsoară
temperatura camerei sau o temperatură aflată într-o relaţie predefinită cu precedenta.

Principiul de măsurare care utilizează logaritmul diferenţei de temperatură măsurate cu trei


senzori, pentru temperaturile de tur şi de retur a agentului termic şi pentru temperatura camerei.

4. Definiţii

În cuprinsul prezentului standard sunt valabile următoare definiţii:

4.1. Condiţie de referinţă

În scopul determinării coeficienţilor de corecţie şi a valorii "c", trebuie să fie definită condiţia de
referinţă. Condiţia de referinţă poate fi selectată la alegere, în cadrul unor anumite limite.

Condiţia de referinţă pentru un radiator se defineşte pentru:

- conducta superioară de intrare

- temperatura medie a agentului termic: tm = 400C până la 600C

- temperatura de referinţă a aerului tL = (20  2)0C. Ea trebuie măsurată la 0,75 m


deasupra podelei şi la o distanţă de 1,5 m de suprafaţa de încălzire, într-o cameră de
încercare cu climat stabil

- temperaturile agentului termic (debitul de apă traversând radiatorul) de t V / tR / tL =


900C / 700C / 200C

unde:

- tV - temperatura de tur a agentului termic;


- tR - temperatura de retur a agentului termic.

4.2. Viteză de contorizare de referinţă

Viteza de contorizare de referinţă reprezintă viteza de contorizare raportată la caracteristica


nominală de măsurare a aparatului (vezi 4.12.) în condiţiile de referinţă (valoarea "c" egală cu
zero). Aceasta serveşte pentru determinarea coeficientului de corecţie KC (vezi 4.18.2)
Pag.7
EN 834: 1994

4.3. Senzori de temperatură

Senzorul de temperatură este constituit din elementul sensibil şi teaca senzorului care este
destinată pentru protejarea elementului sensibil de influenţe mecanice şi transferul căldurii.

4.4. Domeniu de măsurare a senzorilor de temperatură

Domeniul de măsurare al senzorului de temperatură reprezintă intervalul în care senzorul de


temperatură poate fi utilizat pentru măsurători. Când se utilizează perechi de senzori de
temperatură care măsoară diferenţe de temperatură, domeniul de măsurare este completat cu
domeniul diferenţei de temperatură.

4.5. Temperatură de calcul a turului, temperatură de calcul a returului, temperatură medie de


calcul a agentului termic

Temperaturile proiectate ale turului şi ale returului radiatoarelor sunt temperaturile agentului termic
necesare pentru a se ajunge la temperatura interioară proiectată a încăperilor încălzite în condiţii
de regim staţionar, la o sarcină termică ce corespunde unei temperaturi exterioare de referinţă de
calcul determinată geografic. Valoarea medie a temperaturilor de calcul ale turului t VA şi ale
returului tRA, reprezintă temperatura medie de calcul a agentului termic t mA. Această temperatură
trebuie să fie determinată prin calculul logaritmului valorii medii a raportului dintre temperatura
superioară şi temperatura de referinţă a aerului de 200C.

4.6. Limită a temperaturii superioare

Limita temperaturii superioare tmax, este valoarea cea mai ridicată pentru temperatura medie de
calcul al agentului termic ale radiatoarelor din sistemul de încălzire la care poate fi folosit
repartitorul de costuri ale căldurii. Aceasta este determinată pe baza rezistenţei termice a
materialelor şi a elementelor utilizate.

4.7. Limită a temperaturii inferioare

Limita temperaturii inferioare, t min, este valoarea cea mai coborâtă pentru temperatura medie de
calcul a agentului termic din sistemul de încălzire la care este permisă utilizarea repartitorul de
costuri ale căldurii. Pentru sistemele de încălzire monotubulare, aceasta este temperatura medie
de calcul a agentului termic a turului din ultimul radiator din şirul de radiatoare, sau înlocuită cu
temperatura de calcul a agentului termic a circuitului de retur. Limita temperaturii inferioare depinde
de principiul de măsurare.

4.8. Temperatură de pornire

Temperatura de pornire tZ este temperatura medie a agentului termic din radiator în zona de
încărcare parţială pentru un debit masic corespunzător condiţiilor de referinţă de la care repartitorul
de costuri ale căldurii începe contorizarea.

4.9 Valoare afişată

Valoarea afişată, de regulă, este valoarea măsurată de către repartitorul de costuri ale căldurii care
poate fi citită ca o valoare numerică pe dispozitivul de afişare. Dacă această valoare nu este egală
cu zero la începutul perioadei de măsurare (vezi 4.15), citirea indicaţiei pentru calcularea costului
încălzirii este determinată prin calculul diferenţei dintre valoarea numerică de la sfârşitul şi de la
începutul perioadei de măsurare.

Valoarea afişată poate fi o valoare neconvertită sau o valoare convertită (vezi 4.10)
Pag. 8
EN 834: 1994

4.10 Valoare a consumului

Valoarea consumului corespunde cu valoarea afişată corectată cu ajutorul coeficienţilor de corecţie


definiţi în 4.18.

4.11. Viteza de contorizare

Viteza de contorizare R reprezintă progresia afişării în unitatea de timp.

4.12. Caracteristică nominală a contorului

Caracteristica nominală a contorului este o relaţia stabilită între viteza de contorizare şi


temperatură sau diferenţa de temperatură, conform principiului de măsurare adoptat.

4.13. Abatere relativă a indicaţiei afişate

Abaterea relativă a afişării este diferenţa dintre viteza reală de contorizare şi viteza nominală de
contorizare, raportată la viteza nominală de contorizare.

4.14. Viteză de contorizare neproductivă

Viteza de contorizare neproductivă reprezintă viteza de contorizare, la temperatura ambiantă a


încăperii, în absenţa radiaţiei termice a radiatorului.

4.15. Perioadă de măsurare

Perioada de măsurare reprezintă intervalul de timp în care consumul de căldură este înregistrat
fără întrerupere.

4.16. Valoarea - c

Valoarea "c" exprimă gradul de cuplaj termic între senzorii de temperatură şi temperatura care se
va înregistra. Aceasta este definită ca un raport al diferenţelor de temperatură, conform relaţiei:

t S
c  1 (1)
t

unde:

tS este diferenţa de temperatură dintre senzori, de exemplu tHS - tRS sau tinS

t este diferenţa dintre temperatura medie a agentului termic şi temperatura de


referinţă a aerului tm - tL sau tin

unde:

tHS este temperatura senzorului de pe radiator

tRS este temperatura senzorului pentru temperatura camerei (pentru repartitorul de


costuri ale căldurii fără senzor de temperatură a camerei, tRS = tL)

tm este temperatura medie a agentului termic

tL este temperatura de referinţă a aerului (vezi 4.1)

tV este temperatura de tur din radiatorului


Pag.9
EN 834: 1994

tR este temperatura de retur din radiator

tin este logaritmul diferenţei dintre temperaturile agentului termic dată de relaţia:

t V  tR
t in 
t t (2)
ln V L
tR  tL
tinS este logaritmul diferenţei dintre temperaturile senzorilor de temperatură

Dacă sunt cunoscute caracteristicele de temperatură ale senzorilor sau ale perechilor de senzori
utilizaţi, atunci semnalele de măsurare sau vitezele de contorizare atribuite acestora pot, de
asemenea, să fie utilizate pentru măsurarea temperaturilor de pornire sau diferenţelor de
temperatură precizate.

4.17. Perioadă totală de utilizare

Perioada totală de utilizare a unui radiator utilizat pentru încălzire este raportul dintre căldura
emisă de radiator într-un an calendaristic şi puterea termică nominală. (vezi 4.18.1). Are ca unitate
de măsură ore/an

4.18. Coeficienţii de conversie

Următorii coeficienţi de conversie transformă valorile afişate de repartitorii individuali de costuri ale
căldurii într-o formă adecvată pentru calcularea costurilor consumului.

4.18.1 Coeficient de conversie KQ a puterii termice a radiatorului

Coeficientul de conversie KQ este valoarea numerică (adimensională) a puterii termice nominale


(în waţi) a radiatorului.

Puterea termică nominală este puterea termică a radiatorului care funcţionează la temperaturi a
turului agentului termic, a returului agentului termic şi a aerului ambiental de 90 0C, 700C şi
respectiv 200C într-o cameră de încercare, stabilă din punct de vedere climatic. Temperatura
aerului trebuie măsurată la 0,75 m deasupra podelei la o distanţă de 1,5 m faţă de suprafaţa de
încălzire. Dacă puterea termică nominală a radiatorului a fost stabilită la alte condiţii de
temperatură, ea trebuie să fie convertită pentru condiţiile menţionate mai sus1.

4.18.2 Coeficient de conversie KC al cuplajului termic al senzorului de temperatură

Coeficientul de conversie KC ţine cont de cuplajul termic dintre sondele de temperatură şi


temperatura pe cale ele trebuie s-o detecteze, funcţie de diferitele tipuri de suprafeţe ale
radiatoarelor1.

Coeficient de conversie KC este raportul dintre viteza de contorizare la temperatura de referinţă şi


viteza de contorizare la temperaturile senzorului de temperatură pe un radiator care funcţionează
în condiţia de referinţă.

R Re ferinţă
KC  (3)
R Conversie
11
Dacă se utilizează un tip special de racordare a radiatorului care diferă faţă de condiţiile de referinţă descrise la 4.1 ori
dacă conductele de tur şi retur se cuplează la radiator astfel încât acestea să nu poată fi schimbate de către utilizator,
coeficienţii de corecţie KQ şi KC vor fi determinaţi în aceste condiţii.
1
Pag. 10
EN 834: 1994

4.18.3. Coeficient de corecţie KT pentru încăperi cu temperaturi interioare nominale scăzute,


diferite temperatura de referinţă a aerului

Coeficientul de conversie KT ia în consideraţie modificarea puterii termice şi modificarea


temperaturii senzorilor acolo unde sunt utilizaţi repartitori de costuri ale căldurii conform principiului
de măsurare cu un singur senzor la temperaturi ambientale mai scăzute decât temperatura de
referinţă a aerului la condiţii de bază.

4.18.4. Coeficient de conversie global K

Coeficientul de conversie global K reprezintă produsul coeficienţilor de conversie individuali

K = KQ x KC x KT (4)

4.19. Sistem de comunicaţii

Sistemul de comunicaţii este definit ca un ansamblu folosit pentru transmiterea semnalelor între
subansamblele dispuse separat ale repartitorilor de costuri ale căldurii.

4.20. Producător

Producătorul, conform prezentului standard este persoana sau compania responsabile pentru
livrarea şi instalarea repartitorului de costuri ale căldurii.

5. Cerinţe pentru repartitorii de costuri ale căldurii

5.1. Cerinţe referitoare la solicitările termice

Scurte prezenţe ale valorii tmax pentru temperatura medie a agentului termic nu va dăuna
funcţionării repartitorului de costuri ale căldurii propriu-zis sau componentelor sale, instalat şi gata
de exploatare pe radiator. Acest lucru este valabil şi pentru repartitorii de costuri ale căldurii
montaţi pe alte suprafeţe, de exemplu pe conducte.

Pentru componentele ce nu sunt ataşate pe suprafeţe încălzite, temperaturi ambientale cuprinse


între 00C şi 500C nu vor cauza nici o anomalie funcţională.

5.2. Temperatură de depozitare

Toate componentele trebuie realizate pentru o depozitare la temperaturi cuprinse între -250C şi
+600C, fără a li se cauza nici o anomalie funcţionale.

5.3. Temperatură de pornire

Repartitorii de costuri ale căldurii ce funcţionează pe principiul cu un singur senzor, fără senzor al
temperaturii de pornire în cameră, trebuie să pornească contorizarea la temperatura t Z, pentru un
radiator cu c  0,10, cu un agent termic corespunzător condiţiilor de referinţă (vezi 4.1) şi cu
temperatura camerei de 200C, în conformitate cu ecuaţiile 5 şi 6:

pentru tmin  600C: tZ  0,3 x (tmin - 200C) + 200C (5)

pentru 550C  tmin < 600C: tZ  280C (6)

Pentru repartitorii de costuri ale căldurii cu senzor pentru temperatura camerei, criteriul pentru
temperatura de pornire a contorizării prezentat în ecuaţia 7 este valabil pentru toate principiile de
măsurare (vezi 3):
Pag.11
EN 834: 1994

tZ - tL  5K (7)

Când la acelaşi repartitor de costuri ale căldurii se utilizează diferite tipuri de radiatoare, debutul
contorizării pentru aparatele individuale poate varia cu până la 10% din (t min - 200C). Diferenţa nu
trebuie să depăşească 5K.

5.4. Viteză de contorizare neproductivă

La temperaturi ale camerei de până la 27 0C, viteza de contorizare neproductivă nu va depăşi 1%


din viteza nominală de contorizare pentru un exces de temperatură a agentului termic de t = 60K
cu un debit al lichidului corespunzător condiţiei de referinţă şi cu c  0,1.

5.5 Senzori de temperatură

Rezistenţa mecanică şi stabilitatea termică a tecii senzorului trebuie să fie suficiente pentru a
preveni deformaţiile pe timpul instalării, funcţionării şi demontării în vedere inspecţiilor, deformaţii
care dăunează funcţionării normale a senzorului.

În vederea inspecţiilor, instrumentele sau componentele lor trebuie să fie demontabile pentru a se
respecta astfel cerinţele de verificare, aşa cum este specificat în 5.12.

Senzorii de temperatură trebuie să corespundă cerinţelor specificate pentru condiţiile mediului


ambiant care includ o limită a temperaturii inferioare de + 50C şi o limită a temperaturii superioare
cel puţin egală cu tmax (vezi 4.6) şi o valoare medie anuală a umidităţii relative a aerului  65%.

5.6 Calculator/unitate centrală

Construcţia mecanică trebuie să asigure o protecţia împotriva pătrunderii corpurilor solide străine,
a sculelor, a conductorilor şi a obiectelor similare. De asemenea, construcţia trebuie să garanteze
că nu se vor produce defecţiuni atunci când apa cade vertical pe ea.

Cerinţa pentru testarea rezistenţei mecanice este supunerea la acţiunea unei frecvenţe de 10 Hz
până la 55 Hz cu o acceleraţie de 20 m/s2.

Calculatorul/unitatea centrală trebuie să satisfacă cerinţele condiţiilor mediului ambiant care


presupun o limită a temperaturii inferioare de + 0 0C, o limită a temperaturii superioare de 50 0C şi o
valoare medie anuală a umidităţii relative a aerului  65%.

5.7 Sursă auxiliară de alimentare

În cazul unei alimentări cu baterii, capacitatea bateriei trebuie astfel calculată astfel încât aceasta
să asigure o funcţionare neîntreruptă cu cel puţin trei luni mai mult decât perioada de schimbare a
bateriei indicată de fabricant, capacitatea de funcţionare a bateriei trebuind să fie de cel puţin 15
luni. Dacă tensiunea bateriei scade în această perioadă, limitele erorilor, conform 5.11, nu trebuie
să fie depăşite.

5.8. Depăşire a capacităţii de afişare

Între două perioade de măsurare consecutive (o perioadă de măsurare cuprinde în mod normal 12
luni) nu trebuie să se producă nici o depăşire a capacităţii de afişare a aparatului fără ca aceasta
să fie observată. Producătorul trebuie să admită o perioadă completă de utilizare (vezi 4.17) de
1500 ore pe an la o putere termică maximă a radiatorului. De asemenea, această cerinţă este
valabilă şi la temperaturi de calcul mai mari decât tV / tR = 900C / 700C.
Pag. 12
EN 834: 1994

5.9. Rezoluţie de afişare

Pentru un radiator detaşat cu o putere nominală de 1 kW (vezi 4.18.1), la o încărcare parţială


corespunzătoate logaritmului unei diferenţe de temperatură de 35 K şi un debit mediu al agentului
termic corespunzător condiţiei de referinţă (vezi 4.1), valoarea afişată trebuie să fie mai mică de 10
pentru 24 de ore de funcţionare.

5.10 Verificare a funcţionării

Verificarea funcţionării trebuie făcută în timpul perioadei de întreţinere tehnică anuală a


repartitorului sau în mod continuu, automat, prin autoverificarea echipamentului de-a lungul întregii
perioade de operare.

Verificarea funcţionării trebuie să includă şi verificare funcţionare următoarelor părţi componente


ale repartitorului de costuri ale căldurii:

- sursa de alimentare

- displayul

- calculatorul

- senzorii

- sistemul extern de transmitere a semnalelor

5.11. Erorile maxime admisibile

Abaterea relativă a afişării (vezi 4.13) ca o funcţie a diferenţei de temperatură a agentului termic t
la un agent termic corespunzând condiţiei de referinţă (vezi 4.1) şi c  0,1, nu va depăşi
următoarele erori maxime admisibile:

pentru 5K  t < 10K : 12%

pentru 10K  t < 15K : 8%

pentru 15K  t < 40K : 5%

pentru 40K  t : 3%

În sistemele cu componente interschimbabile aceste cerinţe trebuie, de asemenea, îndeplinite


când se înlocuiesc componentele.

5.12. Îmbătrânire

Pe timpul utilizării de lungă durată, erorile, incluzând şi efectul descărcării bateriei, nu vor depăşi
de două ori limitele prezentate la 5.11.

5.13. Influenţe electrice, electrostatice şi magnetice

Eroarea vitezei de contorizare la condiţia de referinţă, pentru cea mai mică tensiune a bateriei
permisă pentru funcţionare, nu va fi mai mare de 5%, cu următoarele influenţe asupra
calculatorului, senzorilor şi cablurilor de conectare:
Pag.13
EN 834: 1994

a) Câmpul magnetic alternativ cu o intensitate a câmpului de 60 A/m la frecvenţa de 50 Hz.


Intensitatea câmpului se aplică înainte de plasarea aparatului de probă în câmp.
b) Radiaţia electromagnetică cu o intensitate a câmpului de 10 V/m la frecvenţe între 100 kHz la
160 MHz. Intensitatea câmpului se aplică înainte de plasarea aparatului de probă în câmp.
c) Câmpuri magnetice continue care pot fi generate de un magnet permanent cu o intensitate a
câmpului de 60 kA/m la o distanţă de 0,5 cm faţă de panoul frontal.
d) Descărcare electrostatică de 8 kV provenită de la un condensator de 150 pF relativ la o
rezistenţă de descărcare de 330  pe un aparat gata de funcţionare.

5.14. Influenţă a căldurii asupra repartitorilor de costuri ale căldurii care funcţionează pe
principiul cu un singur senzor

Viteza de contorizare nu trebuie să scadă cu mai mult de 2% dacă temperatura suprafeţei frontale
a repartitorului creşte cu 15K când măsoară un radiator cu c  0,1 şi care funcţionează la
temperatura maximă admisă tmax (vezi 4.6) cu un debit al agentului termic corespunzător condiţiei
de referinţă (vezi 4.1).

5.15. Influenţă a căldurii asupra repartitorilor de costuri ale căldurii cu senzor pentru
temperatura camerei

La o măsurare pe un radiator similar, în aceleaşi condiţii de funcţionare ca la 5.14 la o temperatură


a camerei de 200C, o creştere a temperaturii repartitorului de costuri ale căldurii sau a
componentelor sale separate nu trebuie să ducă la scăderea vitezei de contorizare cu mai mult
decât cea cauzată de creşterea temperaturii în încăpere de la tL = 200C la la tL = 250C

5.16. Influenţă a căldurii asupra altor părţi şi componente

Când părţi şi componente altele decât senzorul de temperatură funcţionează în domeniul de


temperatură de la 00C la 500C, viteza de contorizare nu trebuie să se modifice cu mai mult de 0,2%
atunci când senzorii de temperatură sunt la condiţia de referinţă (c = 0).

5.17. Influenţă asupra sistemului de comunicaţii

Sistemul de comunicaţii va fi realizat astfel încât la o măsurare în aceleaşi condiţii de funcţionare


ca la 5.14 pe un radiator similar, influenţele exterioare nu trebuie să modifice viteza de contorizare
cu mai mult decât de 1% din viteza nominală de contorizare.

Influenţele pot fi, de exemplu:


Temperatura ambiantă, modificări de scurtă durată a temperaturii, umiditatea aerului, câmpuri
electromagnetice, descărcări electrostatice şi tensiuni parazitare asupra liniilor de alimentare sau
asupra cablurilor de semnal.

5.18. Sigilarea

Toate componentele care pot avea o posibilă influenţă asupra rezultatelor măsurării trebuie
prevăzute cu un sigiliu sau cu un alt dispozitiv de securitate care să prevină accesul neautorizat
fără o deteriorare vizibilă.

6. Cerinţe pentru utilizare şi instalare

6.1. Limite de temperatură

Repartitorii de costuri ale căldurii, în conformitate cu prezentul standard, pot fi utilizaţi în sisteme
de încălzire la care temperatura medie de calcul a agentului termic t mA (vezi 4.5) se situează între
temperatura limită superioară de utilizare tmax (vezi 4.6) şi temperatura limită inferioară t min de
utilizare (vezi 4.7)
Pag. 14
EN 834: 1994

tmin  tmA  tmax

Pentru repartitorii de costuri ale căldurii care funcţionează conform principiului cu un singur senzor,
tmin  550C.

6.2. Instalare a senzorilor

Instalarea senzorului trebuie să fie sigură şi rezistentă la manipulări. Se va utiliza un adeziv numai
dacă se doreşte să nu fie posibilă scoaterea fără o deteriorare evidentă, vizibilă a senzorului şi
numai dacă prin aplicarea acestui adeziv nu este influenţată valoarea "c".

6.3. Poziţie de instalare a senzorului

Poziţia de instalare trebuie să fie aleasă ca să se realizeze o relaţie adecvată între valorile afişate
şi emisia de căldură a radiatorului într-un domeniu suficient de larg de funcţionare. Producătorul
trebuie să prezinte documente de confirmare pentru aceasta.

6.4. Instalare a cablurilor de racordare

Regulamentele care se aplică pentru protecţia şi evitarea perturbaţiilor electrice, radiofonice şi de


comunicare trebuie să fie respectate la instalarea conductorilor şi a cablurilor de semnal.

6.5. Conformitate a instrumentelor

În cadrul unei unităţi de decontare, dacă este făcută o repartiţie în avans a consumului de căldură
pentru un grup de consumatori, se permite să se utilizeze numai repartitori de costuri ale căldurii
livraţi de acelaşi producător şi de acelaşi tip2, având sisteme uniforme de conversie. Trebuie să
existe posibilitatea identificării fiecărui tip de repartitor de costuri ale căldurii.

7. Cerinţe pentru conversii

Coeficienţii de conversie KC şi KT trebuie să fie specificaţi cu o precizie de minimum două zecimale.

7.1 Coeficient de conversie global K

Coeficientul de conversie KQ trebuie să fie întotdeauna inclus în coeficientul de conversie global K.


Coeficienţii de conversie KC şi KT vor fi utilizaţi de la caz la caz. Fiecare repartitor de costuri ale
căldurii trebuie să fie marcat vizibil cu coeficientul de conversie global ori cu un număr proporţional
cu acesta sau utilizatorului îi va fi livrată o notă care conţine aceste informaţii.

Fiecare repartitor de costuri ale căldurii trebuie prevăzut cu o serie de înregistrare sau cu un număr
proporţional cu coeficientul de conversie global.

Pentru fiecare repartitor de costuri ale căldurii trebuie efectuată conversia cu coeficientul de
conversie global K. Acesta trebuie să permită înregistrarea puterii termice a radiatorului în trepte
de maxim 60 W sau de 5% pentru puteri termice de până la 3000 W inclusiv şi trepte de 3% pentru
puteri termice de peste 3000 W.

7.2 Coeficient de corecţie KQ

Corecţia cu coeficientul KQ trebuie să fie efectuată cu radiatorul instalat.

2
Repartitorii de costuri ale căldurii care au părţi ale carcasei cu conductivităţi termice diferite (plăcile din spate) pentru
adaptarea la diferite tipuri de radiatoare nu sunt consideraţi repartitori de costuri ale căldurii diferiţi ca tip. De asemenea,
variante ale aceluiaşi tip de dispozitiv - de exemplu variante compactizate şi variante cu senzori de temperatură pentru
radiator dispuşi separat nu sunt considerate dispozitive de variante diferite
Pag.15
EN 834: 1994

7.3 Coeficient de corecţie KC

Corecţia cu coeficientul KC va fi efectuată dacă acest coeficient dă diferenţe mai mari de 3 % în


cadrul unei unităţi de decontare.

7.4 Valoarea "c"

Valoarea "c" trebuie să fie determinată conform definiţiei de la 4.16. În general, în condiţii de
referinţă nu sunt permise combinaţii de radiatoare şi de repartitori de costuri ale căldurii cu c > 0,67
(principiul de măsurare cu doi senzori) sau c > 0,3 (principiul de măsurare cu un singur senzor şi
principii de măsurare cu senzori pentru temperatura camerei dispuşi separat). În mod excepţional,
se admit valori "c" până la 0,72 (principiul de măsurare cu doi senzori) sau c > 0,4 (principiul de
măsurare cu un senzor şi principii de măsurare cu senzori pentru temperatura camerei dispuşi
separat) în cadrul unei unităţi de decontare pentru care sarcina termică respectivă nu este mai
mare de 25% din sarcina termică totală instalată sau dacă temperatura medie de calcul a agentului
termic este mai mare de 800C.

Instalarea este permisă numai pentru radiatoare pentru care valoarea "c" este cunoscută la
momentul facturării.

Dacă valoarea "c" este determinată în alt fel decât prin cele menţionate la 4.16, trebuie definite
aceste condiţii particulare şi garantarea, în acelaşi timp, că modul de lucru va fi uniform pentru toţi
repartitorii de costuri ale căldurii de tip; această metodă trebuie să garanteze unei reconversii a
rezultatelor la valoarea "c" determinată conform definiţiei enunţate în 4.16.

7.5. Coeficient de corecţie KT

Coeficientul de corecţie KT trebuie să fie utilizat pentru temperaturi ale camerei mai mici de 160C.

8. Cerinţe pentru întreţinere tehnică şi indicare

Ca parte componentă a procesului de indicare, repartitorii de costuri ale căldurii trebuie să fie
verificaţi în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor tehnice generale ale acestora, siguranţa
instalării, integritatea sigiliului şi pentru orice alte eventuale defecţiuni.

Ca parte a procesului de verificare anuală, o verificare a funcţionării trebuie făcută aşa cum este
indicat în 5.10. Rezultatul acestei verificări trebuie înregistrat. Bateriile trebuie marcate pentru
identificarea datei fabricaţiei sau instalării. În cazul în care durata de înlocuire a bateriilor este mai
mare de un an, trebuie, de asemenea, marcată data următoarei schimbări a bateriilor.

Înainte de orice schimbare a bateriei se vor examina bornele sau alte elemente de contact pentru
a se verifica absenţa oxidării, depunerii de cristale sau de săruri care ar duce la mărirea rezistenţei
de contact.

După înlocuirea bateriilor locaşul acestora se sigilează.

Factorul de corecţie global sau cifra proporţională cu acesta, conform cu 7.1, trebuie să fie notat în
documentaţia fiecărui repartitor de costuri ale căldurii. Dacă se utilizează citirile neconvertite, în
plus trebuie afişată seria de fabricaţie a aparatului. Când se utilizează citiri convertite, seria de
fabricaţie a aparatului poate fi înlocuită cu coeficientul de corecţie global.
Pag. 16
EN 834: 1994

9. Verificări

9.1. Generalităţi

Verificarea trebuie efectuată în conformitate cu articolul 10, verificând, de asemenea, cerinţele


articolelor 5, 6, 7, şi 8 ce nu au fost tratate în articolul 10. Următoarele verificări trebuie să fie
executate de către un laborator de verificări autorizat.

9.2. Documente de verificare

Documente necesare pentru verificare, certificatele de verificare, documentaţia, calculele,


desenele de execuţie şi instrucţiunile de instalare, etc. trebuie să fie asigurate de către solicitantul
verificării.

9.3. Proces verbal de verificare

În conformitate cu articolul 10, se va întocmi un proces verbal al tuturor verificărilor efectuate care
va conţine următoarele puncte:

a) Laboratorul de verificări

b) Solicitantul verificării

c) Fabricantul

d) Descrierea dispozitivului, specificaţia tehnică pentru dispozitivele supuse încercărilor de


tip

e) Domeniul de aplicare

f) Rezultatele verificărilor

g) Data calendaristică

h) Semnătura persoanei responsabile pentru verificările executate

9.4. Protocoale de verificare

Protocoalele de verificare vor explica diferitele verificări şi vor prezenta rezultatele. Aceste
protocoale vor fi ataşate la procesul verbal de verificare.

10. Metode de verificare

10.1 Construcţie

Se va verifica vizual conformitatea echipamentului cu desenele de execuţie şi, dacă este necesar,
prin efectuarea de măsurători.

10.2. Sigilare

Se verifică prin examinare vizuală funcţia şi construcţia sigiliului sau a altui tip constructiv de
protecţie, dacă este prevăzut.
Pag.17
EN 834: 1994

10.3. Stabilitate termică

Un eşantion de 5 repartitori de costuri ale căldurii din fiecare tip trebuie verificat timp de 24 de ore
într-o cameră climatizată la o temperatură cu 5 K peste temperatura limită superioară (vezi 4.6). În
acord cu cerinţelor de la 5.1 se vor calcula erorile limită în unul din punctele de test în conformitate
cu 10.4, înainte şi după verificarea amintită mai sus.

10.4. Erori maxime admisibile

Se va utiliza un eşantion de 5 aparate complet echipate pentru a verifica principiile de măsurare


date de producător şi caracteristicile nominale ale aparatului. Aceasta se vor efectua pe un radiator
cu c  0,1 la un debit al agentului termic corespunzător condiţiei de referinţă (vezi 4.1) şi la
temperaturi superioare celei normale a agentului termic cu t de 60 K, 30 K, 12 K şi 8 K  1,5 K la
o temperatură de bază a încăperii de 200C dar cu cel puţin un 1 K peste temperatura de pornire a
contorizării, tZ - tL. Trebuie să se asigure reproductibilitatea instalării instrumentului. Aceasta se
poate demonstra măsurând temperatura la suprafaţa exterioară a carcasei repartitorului de costuri
ale căldurii în punctele în care se asigură contactul termic dintre senzorul de temperatură şi
radiator sau cu aerul înconjurător. Fabricantul va indica temperaturile care trebuie aşteptate în
aceste puncte.

La o temperatură superioară cu 30 K faţă de temperatura agentului termic testul de mai sus trebuie
să se execute la trei coeficienţi globali de corecţie care se găsesc în raportul 1 : 2 : 4. Cinci
repartitori de costuri ale căldurii se vor testa pentru fiecare coeficient de corecţie. Verificarea
respectării erorilor maxime admisibile trebuie făcută utilizând citirile corespunzătoare celor mai mici
valori ale coeficienţilor de corecţie globali.

Pentru repartitorii de costuri ale căldurii care au senzorii de temperatură montaţi în afara carcasei,
testul pe radiatorul de referinţă poate fi înlocuit cu un test în care senzorii de temperatură sunt
imersaţi într-o baie termostatată.

Erorile maxime admisibile, conform 5.11, nu trebuie depăşite de nici un exemplar supus testării.

10.5. Îmbătrânire

Procedura de testare pentru îmbătrânire se va executa pe cinci repartitori de costuri ale căldurii
funcţionali, cu caracteristici cunoscute, prin supunerea la 300 de cicluri de temperatură cu o
perioadă maximă de 100 de minute fiecare. Îmbătrânirea se poate executa:

a) În camera climatică

Un ciclul de temperatură cuprinde încălzirea lentă a repartitorior de costuri ale căldurii într-un timp
de maximum 45 de minute până la o temperatură de [0,7 x (t max - 200C) + 200C] 2K după care se
răcesc până la o temperatură (25  2)0C.

b) Pe un radiator electric cu ulei

În acest caz, repartitorii de costuri ale căldurii vor fi montaţi în poziţia de instalare indicată de
solicitantul verificării. Un ciclul de temperatură cuprinde încălzirea lentă a repartitorilor de costuri
ale căldurii într-un timp de maximum 45 de minute până la o temperatură a suprafeţei egală
temperaturii maxime tolerate tmax 2K (vezi 4.6) după care se răcesc până la o temperatură
(25  2)0C.

Pentru aparatele a căror senzori de temperatură sunt dispuşi separat faţă de calculator, senzorii de
temperatură trebuie încălziţi pe timpul ciclurilor de temperatură până la o temperatură tmax  2K.
Pag. 18
EN 834: 1994

Componentele aparatelor (unităţile centrale, calculatoarele, etc) care nu se montează pe radiator


trebuie încălzite în camera climatică până la o temperatura de (50  2)0C după care se răcesc
până la o temperatură (25  2)0C.

Pentru testele desfăşurate conform 10.4, în oricare din punctele de temperatură indicate acolo nu
trebuie să se depăşească dublul erorii limită admisibile menţionate la 5.11 după realizarea
îmbătrânirii. Dacă erorile cauzate de îmbătrânire nu sunt sistematice (de exemplu, abatere de
acelaşi sens), aceleaşi exemplare testate din eşantionul iniţial trebuie în continuare supuse la 300
de cicluri de temperatură, după care testul trebuie repetat.

10.6. Influenţe exterioare

Repartitorii de costuri ale căldurii trebuie testaţi în conformitate cu cerinţele din 5.13, 5.14, 1.15,
5.16 şi 5.17. Verificarea conform 5.17 trebuie efectuată cu aparate care au senzori pentru
temperatura camerei şi care sunt dispuse separat de senzorii de cameră cu ajutorul unei surse cu
o putere termică de maxim 25 W la o temperatură maximă de 500C

Verificarea de la 5.16 se execută la temperaturi ambiante de 00C şi de 500C.

10.7. Control al valorilor "c", metodă de verificare

Controlul valorilor "c" trebuie executată în condiţia de referinţă.

În condiţii identice de testare trebuie examinaţi, din fiecare tip, 3 repartitori de costuri ale căldurii.
Trebuie respectate poziţiile de instalare şi instrucţiunile furnizate de solicitant. La acest test trebuie
măsurate temperaturile sau semnalele în conformitate cu definiţiile din 4.16 iar în baza lor se vor
calcula valorile "c".

Testul trebuie executat după cum urmează:

Pentru măsurarea temperaturii senzorilor se vor utiliza instrumente de măsurare de laborator; dacă
sunt cunoscute curbele caracteristice ale senzorilor, semnalele senzorilor trebuie preluate direct de
la repartitorii de costuri ale căldurii.

Diferenţa dintre valorile "c" individuale ale repartitorilor de costuri ale căldurii montaţi nu va depăşi
0,02.

10.8. Control al valorilor "c", domeniul de testare

Trebuie determinate prin măsurare valorile "c" pentru următoarele 7 tipuri de bază de radiatoare:

a) radiatoare din fontă;

b) radiatoare din tablă de oţel;

c) radiatoare de tip panou profilat vertical;

d) radiatoare de tip panou neprofilat

e) radiatoare tubulare

f) radiatoare de tip registru de ţevi

g) radiatoare de tip panou cu circuit de apă orizontal.

Dacă solicitantul prezintă valorile "c" pentru aceste tipuri de radiatoare, testul de laborator trebuie
să compare aceste valori cu rezultatele propriilor măsurători.
Pag.19
EN 834: 1994

Pentru instalarea pe alte radiatoare ale căror valori "c" nu au fost stabilite prin măsurările efectuate
pe cele 7 tipuri de bază de radiatoare, valorile trebuie prezentate de către solicitant pentru
confirmare. Testul de laborator trebuie să confirma valorile "c" prezentate spre examinare printr-o
măsurare de control asupra unui eşantion de 3% din numărul de valori "c" furnizate.

Valorile "c" prezentate spre examinare de către solicitant nu trebuie să prezinte abateri de tip
nesistematic mai mari de 0,02 faţă de valorile obţinute prin măsurările efectuate în laborator. În
plus, se admit abateri sistematice dar care să nu influenţeze coeficientul de corecţie K C cu mai mult
de 3 %.

10.9. Coeficient de corecţie KQ

Testarea trebuie făcută prin raportare la un tabel sinoptic pus la dispoziţie de către solicitant care
conţine coeficienţii de corecţie existenţi. Datele din acest tabel trebuie utilizate atunci când se
verifica dacă fiecare randament al radiatoarelor este înregistrat cu precizia impusă prin 7.1.

Conformitatea cu precizia şi utilizarea coeficienţilor de corecţie K Q trebuie verificată pe baza unei


documentaţii tehnice corespunzătoare pusă la dispoziţie de către solicitant.

10.10. Coeficient de corecţie KC

Cunoşterea şi modul de aplicare a coeficientului de corecţie KC trebuie furnizate de către solicitant.

11. Inscripţionare

Repartitorul de costuri ale căldurii va fi inscripţionat vizibil cu următoarele date:

- tipul de aparat

- seria aparatului sau coeficientul de corecţie global sau cu o cifră proporţională cu acesta
(vezi 7.1)

- tmin, tvax
Pag. 20
EN 834: 1994

Anexa A (informativă)

Informaţii şi recomandări

Această anexă prezintă informaţii şi recomandări referitoare la starea sistemului de încălzire (A.1),
referitoare la domeniul de aplicare pentru diferite principii de repartizare a costului căldurii (A.2),
conţine recomandări privind modul de tratare a disipării căldurii care nu poate fi controlată de către
consumator (A.3) şi prezintă unele referiri privind corecţiile suplimentare (A.4).

A.1 Sisteme de încălzire

Se recomandă ca sistemele de încălzire ce urmează a fi echipate cu repartitori de costuri ale


căldurii să aibă următoarele proprietăţi:

a) Radiatoarele trebuie să fie echipate cu dispozitive de comandă - reglare care să fie


acţionate de către utilizator (de exemplu, robinete termostatate).

b) Un dispozitiv central de reglaj prevăzut cu senzor exterior de temperatura trebuie utilizat


pentru controlul temperaturii turului.

c) Sistemul de încălzire să fie reglat hidraulic pentru a se obţine debite ale agentului termic
în concordanţă cu parametrii nominali.

d) Mărimea radiatoarelor trebuie calculată cu luarea în consideraţie a transferului de


căldură de la încăperile alăturate sau de la unităţilor consumatorului.

Recomandarea de la punctul a) ar trebui respectată în toate cazurile deoarece ea este considerată


ca o cerinţă suplimentară necesară atunci când se măsoară consumul de căldură. Recomandările
de la punctele b) şi c) au scopul de a conduce la minimizarea erorilor repartitorilor de costuri ale
căldurii. Recomandarea de la d) ar trebui să asigurare o încălzire suficientă.

A.2 Domeniul de aplicare recomandat

Tabelul A.1 prezintă informaţii referitoare la domeniul de aplicare recomandat pentru diferitele
principii ale repartitorilor de costuri ale căldurii. Tabelul limitează domeniul de aplicare mai mult
decât însuşi acest standard în scopul reducerii nivelului erorilor de repartizare. Acest tabel se
bazează pe unele investigaţii, cum ar fi 13 iar condiţia de referinţă aleasă trebuie notată.

A.3 Radiaţia termică care nu poate fi influenţată de către consumator

Dacă radiaţia termică emisă de conducte este importantă pentru corectitudinea calculului de
alocare, se convine a se ţine cont, atunci când se face decontarea consumului 4, de emisia de
căldură ce nu poate fi influenţată de utilizator (consum forţat de căldură) ce provine de conductele
ce trec prin unităţile de utilizare. Este obligatoriu ca recomandările cuprinse în A.1 să fie
îndeplinite.

A.4 Corecţii suplimentare

A.4.1 În contextul facturării costului încălzirii se admit coeficienţi de corecţie suplimentari care sunt
în concordanţă cu legislaţia naţională, în special acei coeficienţi de corecţie care nu sunt de natură
metrologică.

3
Vezi anexa B 1
4
Vezi, de exemplu, Anexa B [2]
Pag.21
EN 834: 1994

A.4.2 Dacă temperatura de tur a unui sistem de încălzire monotubular este mai mare de 95 0C sau
dacă diferenţa dintre temperaturile turului şi returui întregii linii depăşeşte 20 K, poate fi aplicat
următorul coeficient de corecţie suplimentar KE, dacă acest lucru este stabilit prin reglementări
naţionale:

KE = (KE.AL - 1) x 0,35 + 1 (7)

cu:
KE.AL = (vAN / vHK ) x (tHK / tAN)n (8)

unde:

vHK este viteza de evaporare în condiţiile nominale pentru radiatorul respectiv, la un


nivel al lichidului de măsurare care corespunde zeroului scalei;

vAN este viteza de evaporare, la fel ca mai sus, calculată pentru un radiator de acelaşi
tip cu temperaturile turului şi retului ale sistemul de încălzire;

tHK este temperatura maximă a agentului termic pentru radiatorul respectiv;

tAN este temperatura maximă a agentului termic calculată pe baza temperaturilor de tur
şi retur ale sistemului de încălzire;

n este indicele curbei caracteristice de încărcare parţială a radiatorului.

În cazul sistemelor monotubulare, atunci când radiatoarele din linie sunt dimensionate pentru
cerinţe de încălzire care au variaţii de până la aproximativ 50%, se admite să se verifice limitele de
temperatură în conformitate cu 6.1 şi să se determine valorile vHK şi tHK admiţând o distribuţie liniară
a temperaturii între radiatoarele din întreaga linie (vezi anexa B 3).
Pag. 22
EN 834: 1994

Tabelul A.1: Domeniul de aplicare recomandat pentru repartitorii de costuri ale căldurii
bazaţi pe principiul evaporării (HKVV) şi pe principiul
alimentării cu energie electrică (HKVE)

+ = se pretează - = nu se pretează

Temperatura HKVV 3) HKVE


1 Utilizatori Poziţia
) Sistem de încălzire de calcul 2) un senzor multi-senzor
înseriaţi conductei 0
C A B Komp FF Komp FF 4)
zona cu tmA < 55 - - - - + 5) + 5)
temperatură
55  tmA < 60 - + + + + +
inferioare
a
zona deasupra 60  tmA < 85 + + + + + +
temperaturii
85  tmA + ) 6
- + ) 6
+ + ) 6
+
inferioare
1 + + + + + +
orizontal - - + + + +
tVA  95
monotubular + 7) + 7) + + + +
b >1 şi tA  20
vertical
tVA > 95
+ 8) + 8) + + + +
sau tA > 20
ţeavă în ţeavă + + + + + +
1
) Cerinţele a) şi b) trebuie îndeplinite în totalitate
2
) tmA temperatura medie de calcul a agentului termic la radiator
tA .căderea de temperatură de calcul a circuitului monotubular
tVA. temperatura de calcul a turului sistemului de încălzire
3
) HKVV - clasa A: raport de afişare < 12 sau evaporarea nominală < 60 mm
HKVV - clasa B: raport de afişare  12 şi procentajul de apă în lichidul de măsurare  4% şi
evaporarea nominală  60 mm
4
) Komp = repartitori de costuri ale căldurii compacţi; FF = aparate dotate cu senzori separaţi
pentru radiatoare
5
) Aparate la care trebuie respectată limita temperaturii inferioare
6
) Aparate la care trebuie respectată limita temperaturii superioare
7
) Poate fi utilizat coeficientul KE
8
) Trebuie utilizat coeficientul KE
Pag.23
EN 834: 1994

Anexa B (informativă)

Bibliografie

[1] Zöllner, G. und Römer, U.: Eine verbesserte Anwendung des Verdunstungsprinzips bei der
Neuentwicklung von Heizkostenverteilern ohne Hilfsenergie FWI 18 (1989), H. 1, paginile 65-71

[2] Projektierung und Realisierung der verbrauchsabhängigen Heizkostenberechnung (VHKA),


BEW Bern, Oktober 1989, EDMZ Nr. 805.151.

[3] Zöllner, G. und Bindler, J.-E.: Grundsatzuntersuchung für Heizkorperverteiler nach dem
Verdun-stungsprinzip zur oberen meßtechnischen Temperatur-Einsatzgrenze und zur
Anwendbarkeit in Einrohranlagen. HLH 42 (1991) H. 10, paginile 547-553