MATERIAL EXAMEN

Anchetele epidemiologice.

Generalități

Anchetele epidemiologice în medicina dentară fac parte din categoria

cercetărilor de mare importanță, deoarece în domeniul nostru ne confruntăm cu
forme patologice extrem de răspândite în societatea actuală la nivelul întregului
mapamond.

În anul 1988, Organizația Mondială a Sănătății, a publicat o importantă

lucrare intitulată Anchete asupra sănătății buco-dentare. Anchetele epidemiologice
fundamentale în domeniul medicinei dentare au ca scop culegerea datelor principale
privind starea de integritate a sistemului oro-facial, necesitățile de tratament ale
populației, expunerea la factorii de risc, elemente absolut necesare în vederea
managementului programelor de prevenție oro-dentară.

Anchetele epidemiologice nu au ca scop principal analiza factorilor

etiologici sau severitatea unei stări morbide, ci urmăresc reflectarea unei imagini de
ansamblu a stării de sănătate orală și a necesităților populației, astfel fiind posibilă și o
apreciere a eficienței serviciilor medicale furnizate.

Aplicate cu rigurozitate, anchetele fundamentale permit aprecierea

resurselor necesare pentru a menține, extinde sau după caz reduce un program de
sănătate dentară, în special cerințele cantitative și calitative de personal. Uneori se
impune colaborarea anchetatorilor cu un specialist în statistică medicală, în vederea
planificării metodologice fiabile a anchetei fundamentale.

1.1 Anchetele exploratoare

Metoda anchetelor epidemiologice exploratoare asupra sănătății oro-dentare

se bazează pe un principiu de eșantionare practică și economică. Acest tip de anchete
utilizează o tehnică de sondaj stratificat care urmărește să includă într-un lot eterogen
cuprinzând un număr standard de indivizi aparținând anumitor grupe de vârstă
indiferent de distribuția geografică. Astfel se pot obține cu costuri acceptabile date
relevante statistic și fezabile clinic privind prevalența generală a unor afecțiuni oro-
 Anchetele epidemiologice

dentare, variabilitatea incidenței acestora pe diferite subgrupe de vârstă și condiție

socială, precum și oscilațiile gradului de morbiditate.

Raportat la numărul localităților și a grupelor de vârstă analizate

distingem anchete naționale și anchete pilot.

Astfel o anchetă exploratoare națională va cuprinde suficiente localități de

examinare pentru a intercepta toate subgrupele relevante ale populației precum și
minim trei grupe de vârstă de referință.

Ancheta exploratoare pilot se va adresa doar celor mai importante subgrupe

populaționale, și doar la două categorii de vârstă de regulă la 12 și 15 ani. Acest tip de
anchetă epidemiologică culege un minim necesar de date pentru a permite o
planificare ulterioară după asocierea cu noi informații. Acest tip de anchetă este
convenabil oricărui sistem sanitar indiferent de gradul de morbiditate sau resurse puse
la dispoziție.

1.2 Metodologia anchetelor

1.2.1 Subgrupele
Se impune o eșantionare a localităților astfel aleasă încât să fie incluse grupe
populaționale cu grade diferite de morbiditate. Vor fi abordată întreaga gamă de
localități de la mediul urban până la cel rural. Dacă populația este constituită din mai
multe grupuri etnice se pot include eșantioane diferite pentru fiecare grup, dacă există
posibilitatea ca acestea să prezinte scheme de morbiditate specifice.

În cazul țărilor cu un număr mediu al populației cum este și cazul României se

consideră de către OMS a fi suficiente 10-15 puncte de eșantionare.

1.2.2 Vârstele de referință

Vârstele recomandate în anchetele epidemiologice stomatologice recomandate
și omologate de către OMS sunt cele de 12, 15, 35-40, și 65-74 de ani.

12 ani . Această vârstă este de mare importanță, deoarece în numeroase state

din Europa și întreaga lume, copii părăsesc ciclul primar școlar, fiind ultimul an care
face posibilă realizarea facilă a unor eșantioane eficiente din punct de vedere al
anchetelor epidemiologice, prin intermediul sistemului școlar. Dacă există colectivități
 Anchetele epidemiologice

din sânul cărora un număr important de copii nu sunt școlarizați, se impune includerea
în ancheta exploratoare a două sau trei grupuri ale acestora pentru procedee
comparative cu cei școlarizați. Această vârstă este optimă pentru decelarea intensității,
incidenței și monitorizării bolii caroiase, precum și în scopul unor comparații
internaționale. Vârsta de 12 ani permite o bună monitorizare a tendinței evolutive a
procesului patologic.

15 ani. Reprezintă o vârstă a adolescenței care permite realizarea unor studii

comparative cu cea de 12 ani, pentru a aprecia prevalența și severitatea bolii caroiase.
Această vârstă a tinereții este ideală pentru a evalua incidența parodontopatiilor prin
aplicarea și interpretarea indicilor parodontali.

35-40 ani. Este eșantionul de vârstă ales pentru studierea afecțiunilor oro-
dentare ale adultului, furnizând date fiabile legate de amploarea distrugerilor cauzate
de caria dentară, severitatea bolii parodontale, efectele și eficacitatea variatelor
tratamente de specialitate. Sondajele se vor efectua pe eșantioane alese după profesii,
loc geografic, statut socio-economic, nivel de educație etc.

65-74 ani. Această grupă de vârstă are în ultimele decenii o importanță tot mai
mare datorită creșterii speranței de viată în special în țările mediu și puternic
dezvoltate din punct de vedere economic. Datele înregistrate în urma diferitelor
anchete epidemiologice aplicate la acest grup de vârstă sunt de o mare importanță
pentru planificarea tratamentelor curative și profilactice în rândul vârstnicilor pe de o
parte, și pentru evaluarea rezultatelor și eficacității serviciilor de asistență medicală
buco-dentară în rândul populației.

Numărul subiecților cuprinși în studiu pentru fiecare grup de vârstă trebuie să

fie de 30-50 de persoane.

1.2.3 Gradul de precizie

Un grad de precizie acceptabil și relevant se poate obține prin următorul model
de eșantionare pentru fiecare grupă de vârstă în parte:
 Anchetele epidemiologice

În mediul urban se vor alege la nivelul capitalei 4 grupuri de 25 subiecți și în 2

dintre orașele mari câte 2 grupuri de 25 subiecți rezultând un total de 200 participanți
din mediul urban.

În mediul rural vor fi selectate câte un eșantion de 25 de subiecți din 4 sate

situate în regiuni diferite. Astfel se vor obține 12 eșantioane a 25 de persoane
rezultând un număr total de 300 indivizi.

1.3 Executarea anchetei epidemiologice

Efectuarea anchetei în domeniul medicinei dentare presupune planificarea și

parcurgerea unor etape succesive.

1.3.1 Contactul cu autoritățile

Contactul cu autoritățile reprezintă prima etapă în derularea anchetelor
epidemiologice, care trebuie să se efectueze cu mult timp înainte de debutul studiului.
Astfel va fi necesar să contactăm conducerile sau a reprezentanților delegați ale
instituțiilor unde preconizăm că vor avea loc examinările subiecților. De pildă, în cazul
școlilor vom contacta directorii pentru a obține informații despre disponibilitatea
elevilor pentru examinare, precum și existența unor locații care sunt fezabile pentru
acest scop. Conducerea școlii poate oferi detalii despre nivelul social și economic al
elevilor, starea acestora de nutriție și nivelul activităților de educație sanitară din
instituție dacă acestea există.

1.3.2 Exercițiile preliminare

Acestea dau ocazia echipei de anchetatori să examineze împreună un număr de
subiecți, să depisteze diferitele impedimente de ordin tehnic sau managerial care pot
să apară pe parcursul studiului. Anchetatorii au oportunitatea să-și coreleze și
armonizeze metodologia de culegere a datelor astfel încât rezultatele obținute să fie
compatibile și cât mai omogene.

1.3.3 Probele de apă potabilă

Acestea sunt absolut necesare pentru a determina cantitatea de fluor la fiecare
locație în care va avea loc ancheta epidemiologică. Analiza apei prelevate va fi
 Anchetele epidemiologice

efectuată de serviciile de sănătate publică sau de societățile de preparare și distribuire

a apei potabile, pentru ca rezultatele să fie oficial confirmate.

1.3.4 Secretarul
Acesta trebuie să fie o persoană competentă care va asista fiecare anchetator,
urmând cu strictețe instrucțiunile primite. El va înregistra clar și precis datele transmise
de anchetator utilizând codurile alfabetice și numerice specifice formularelor de
anchetă. Dacă înregistrarea nu se va face fără echivoc, există posibilitatea ca în etapa
de centralizare a datelor, acestea să nu poată fi utilizate, zădărnicind astfel munca
întregii echipe prin compromiterea relevanței întregii anchete epidemiologice.
Anchetatorul are obligația de a controla după fiecare activitate corectitudinea
completării formularelor.

1.3.5 Instrumentarul și materialele

Instrumentarul și materialele folosite în realizarea anchetei trebuie să aibă o
greutate cât mai mică pentru a putea fi transportate cu ușurință. Fiecare examinator
trebuie să dispună de o minimă dotare din care enumerăm sonda dentară pentru
decelarea cariilor, oglinda dentară, sonda parodontală, cuve speciale și soluții pentru
sterilizare chimică, chiuvete cu apă curată, săpun și prosoape de hârtie, comprese de
tifon. Pentru a asigura continuitatea examinării trebuie să existe un număr suficient de
truse corelat cu numărul de subiecți care urmează a fi luat în studiu în ședința
respectivă.
Pentru a asigura condiții bune examinatorului, este necesară prezența unui
fotoliu sau pat de examinare împreună cu o iluminare corespunzătoare.

1.3.6 Sursa de lumină

Aceasta poate fi naturală sau artificială. Dacă se folosește exclusiv lumina
naturală a spațiului, pacientul va fi astfel poziționat încât să se obțină un iluminat
maxim al câmpului examinat, fără însă ca razele solare să bată direct pe anchetator sau
subiect. Dacă se folosește lumina artificială se va evita expunerea subiectului la sursa
naturală de lumină pentru a evita variațiile de iluminare, situație în care la evaluarea
unor parametrii specifici indicilor OMS ar putea să apară răspunsuri fals pozitive, sau
prezența anumitor depozite sau colorații să fie mascată.
 Anchetele epidemiologice

1.3.7 Locul secretarului

Acesta va fi în fața anchetatorului pentru a recepționa clar codurile de notat în
formularul de anchetă. Secretarul trebuie să aibă acces facil la materialele de birotică și
la instrucțiunile privind criteriile de evaluare și consemnare a datelor dictate de
examinator.

1.3.8 Locul examinării

Acesta trebuie astfel stabilit, încât acesta să permită obținerea unui circuit
funcțional în traseul subiecților fără ca aceștia să se înghesuie în jurul examinatorului
sau a secretarului. Este indicat ca intrarea pacientului în zona de examinare să se facă
printr-o parte și ieșirea prin alta fără ca cel examinat să se intersecteze cu cel care
urmează a fi analizat.

1.3.9 Formularele de anchetă

Acestea cuprind codurile normalizate pentru evaluarea statusului buco-dentar,
elemente de identificare a subiectului și informații generale și notarea necesităților de
tratament. Rubricile formularelor se vor completa utilizând un sistem de codificare
uniform recomandat de OMS pentru ca sinteza datelor să fie compatibilă la nivel
internațional. Se recomandă completarea formularelor de anchetă epidemiologică în
două exemplare, pentru a evita o eventuală pierdere a informațiilor culese din cadrul
lotul examinat. Este recomandat ca formularele să fie transmise la centrul de
prelucrare zilnic sau săptămânal dacă există posibilități.

1.3.10 Raportul efectuat la finalizarea anchetei

Acesta de către responsabilul studiului va cuprinde elemente informative
precum obiectivul anchetei, materialul și metoda folosită, rezultatele, discuții și
concluziile.
Din păcate în tara noastră există prea puțină preocupare a autorităților și
instituțiilor abilitate pentru organizarea și desfășurarea unor anchete epidemiologice
privind starea de sănătate oro-dentară la nivel național sau județean, astfel date
recente, actualizate, vis-a-vis de statusul dento-parodontal al unui segment
populațional neputând fi obținute decât din surse izolate, nestandardizate și
necorelate.
 Anchetele epidemiologice

2 INDICI DE APRECIERE A STĂRII DE SĂNĂTATE DENTO-

PARODONTALĂ
2.1 Generalități

Pe lângă metodele de diagnostic clinic și paraclinic, aprecierea stării de sănătate

orală se realizează și cu ajutorul unor indici, care reprezintă expresia numerică a unui
criteriu specific de diagnostic bine definit. Existența și gravitatea semnelor caracteristice
primesc o reprezentare numerică, indicii încercând să obiectivizeze prin transpunere
matematică unele afecțiuni existente.

Leziunea carioasă și parodontopatiile marginale cronice afecțiuni cu cea

mai largă răspândire în sfera oro-maxilo-facială, se pretează pentru investigații
epidemiologice atât descriptive cât și analitice, deoarece au o evoluție cronică și prezintă
o mare perioadă de latență între momentul inițierii procesului morbid și apariția
primelor semne clinic decelabile.

Un indice performant trebuie să îndeplinească următoarele criterii :

Ø să fie expresia calitativă și cantitativă a unui criteriu luat în studiu,

Ø să fie simplu, obiectiv, rapid și ușor de aplicat,
Ø să fie caracterizat prin specificitate, sensibilitate și reproductibilitate,
Ø să poată fi utilizat în cadrul evaluărilor statistice.

În cariologie și parodontologie, indicii ne permit cuantificarea unor factori

etiologici, a alterărilor din structurile dentare dure, gingie sau aparatul de susținere a
dintelui .

În practica stomatologică curentă indicii de apreciere ai stării de sănătate

orală se folosesc în vederea motivării și conștientizării pacientului vis-a-vis de gradul de
igienă orală, și sunt esențiali în evaluarea eficienței tratamentului aplicat și a rezultatelor
obținute în timp.
 Anchetele epidemiologice

În cadrul dispensarizării pacienților indicii sunt un element esențial

pentru verificarea și obiectivizarea performanței subiecților în ceea ce privește

menținerea unui status de igienă și sănătate orală optime.

2.2 Indicatorii de morbiditate a cariei dentare recomandați de

Organizația Mondială a Sănătății

Indicatorii de frecvență a bolii materializează răspândirea afecțiunii carioase

dentare în colectivitățile luate în studiu, unitatea statistică fiind reprezentată de către
persoana care se îmbolnăvește sau suferă de carie dentară. Din grupa acestor
indicatori fac parte indicele de incidență și indicele de prevalență a cariei dentare.

2.2.1 Indicele de incidență a cariei

Acest parametru exprimă frecvența cazurilor noi de carie dentară înregistrate în
decursul unui an calendaristic.
Studiul incidenței cariei dentare presupune înregistrarea corectă și completă a
tuturor cazurilor noi de leziuni carioase apărute.
Indicele de incidență a cariei dentare se calculează pe baza formulei:
numărul de cazuri noi de carie dentară împărțit la numărul de persoane
examinate totul înmulțit cu 1000 .

2.2.2 Indicele de prevalență a cariei dentare

Acest parametru exprimă ponderea subiecților bolnavi de carie dentară în
totalul subiecților luați în studiu. Unitatea statistică pentru calculul indicelui de
prevalență este
subiectul bolnav de carie dentară existent la momentul calculării indicelui în
colectivitatea investigată.
Calculul indicelui de prevalență se face utilizând formula: numărul de persoane
afectate de carie dentară împărțit la numărul de persoane examinate totul înmulțit cu
100.

Frecvența subiecților indemni la carie dentară

este reprezentată de un indicator complementar indicelui de prevalență, care
pune în evidentă ponderea subiecților indemni la boala carioasă din totalul subiecților
 Anchetele epidemiologice

investigați. Indicatorul se calculează după formula: numărul de subiecți indemni la

caria dentară împărțit la numărul de persoane examinate totul înmulțit cu 100.

2.2.3 Indicele DMF Decayed-Missing-Filled

sau Carie-Absent-Obturat este considerat și acceptat ca fiind parametrul cheie
utilizat de peste 70 de ani în studiile epidemiologice dentare privind cuantificarea bolii
caroiase. Indicele se poate aplica atât la dentiția permanent cât și la cea temporară.

Atunci când utilizăm majuscule la notarea parametrului ne referim la dentiția

permanentă iar când notarea se face cu litere mici apreciem dinții temporari.

Indicele DMF –T este expresia numărului total de unități dentare cariate,

absente sau obturate ale unui individ la un moment dat. Scorul individual poate oferi
valori cuprinse între 0 și 28 sau 32 depinzând de includerea sau eliminarea molarului 3
din calcul.

Calcularea indicelui DMF-T se face după următoarea metodologie: nu se vor lua

în calcul dinții neerupți, cei absenți congenital, cei supranumerari, dinții temporari
persistenți pe arcadă precum și dinții îndepărtați din alte motive decât caria dentară.
Luarea în calcul a molarilor de minte este o decizie opțională a fiecărui practician .Dacă
la nivelul unui dinte există o leziune carioasă simultan cu o obturație dintele va fi
înregistrat ca și cariat. Nu se vor lua în calcul dinții restaurați din alte motive decât
lezarea prin procese carioase.

Indicele DMF –S reprezintă o varianta parametrului DMF calculată la numărul

total al suprafețelor dentare. Se vor examina și lua în calcul 4 suprafețe la fiecare dinte
al grupului frontal, respectiv 5 suprafețe la fiecare unitate dentară din grupul lateral.
Astfel scorul individual poate prezenta valori cuprinse între 0 și 128 sau 148 în funcție
de includerea sau eliminarea molarului 3 din calcul.

Indicele dmf-t este varianta indicelui DMF-T aplicată dentiției primare care se
determină pe un număr de 20 de dinți temporari și poate oferi scoruri cuprinse între 0-
20.
 Anchetele epidemiologice

Indicele dmf-s reprezintă varianta indicelui DMF-S determinată la dentiția

temporară care se calculează la un număr de 88 de suprafețe ale dinților temporari și
poate oferi scoruri cuprinse între 0-88.

2.3 Indici de placă bacteriană ( PB )

2.3.1 Indicele de igienă orală (Oral Hygien Index – OHI)

A fost preconizat de Green și Vermillion în 1960 și simplificat în 1964. El
măsoară “depozitele“ de la nivelul coroanelor dentare, incluzând și concrementul
tartric. Suprafața de examinat este estimată prin palpare cu ajutorul unei sonde sau prin
colorare. Indicele de igienă orală este compus din indicele de placă și indicele de tartru
(Debris Index și Calculus Index) fiecare din aceștia fiind bazați pe 12 determinări
numerice, reprezentând cantitatea de placă și tartru găsite pe fața vestibulară și orală a
trei segmente ale fiecărui arc dentar și anume:

1) Segmentul frontal
2) Segmentul lateral drept
3) Segmentul lateral stâng
Arcadele dentare sunt compuse din cele trei segmente. Fiecare segment
este examinat pentru placă și tartru. Din fiecare segment, un dinte este folosit pentru a
calcula indicele individual al segmentului respectiv. Acest dinte trebuie să aibă cea mai
mare întindere de placă sau tartru (Fig.1). Metoda de estimare pentru tartru este
aceeași ca și pentru placă, dar se fac însemnări suplimentare pentru depozitele
subgingivale.

2.3.1.1.1 Punctajul acordat în funcție de cantitatea de placă existentă

Punctaj Criterii

0 Nu există acumulare depistată prin colorare sau palpare

1 Strat moale de placă acoperind nu mai mult de o treime din

suprafața dintelui expusă examinării
 Anchetele epidemiologice

2 Strat moale de placă acoperind mai mult de o treime din coroana

dintelui, dar care nu depășește două treimi din suprafața examinată

3 Strat moale de placă ce acoperă peste două treimi din suprafața

coronară

Fig. 1 Criteriile de clasificare a plăcii după Green și Vermillion

Componenta tartru-CI (Calculus Index, calculus=tartru) poate avea 4 grade:

Criterii de clasificare a tartrului după Green și Vermillion

Punctaj Criterii

0 Nu este prezent tartrul

1 Tartru supragingival pe mai mult de o treime din suprafața

dintelui

2 Tartru supragingival mai puțin de două treimi și tartru subgingival

 Anchetele epidemiologice

3 Tartru supragingival acoperind mai mult de două treimi din

suprafața de examinat, sau o bandă continuă dură, plus depozite mari
de tartru subgingival

Exemplu de calcul:

După ce au fost înregistrate punctajele pentru placă și tartru, se

calculează valorile indicilor. Individual, se totalizează punctajul, pentru placă și se
împarte la numărul de segmente evaluate. Aceeași metodă se folosește pentru a obține
și indicele de tartru.

Media individuală sau de grup a punctajelor corespunzătoare plăcii sau tartrului

sunt combinate, pentru a obține indicele de igienă orală după cum urmează:

OHI = indice de placă + indice de tartru

Indicele de igienă orală a fost recomandat de OMS în 1967 deoarece

prezintă avantajul ușurinței și rapidității execuției sale .El reflectă gradul de igienă dento-
parodontală, eficiența diferitelor metode și mijloace utilizate pentru curățirea artificială
a dinților. Scăderea lui la retestări denotă participarea pacientului în aplicarea măsurilor
preventive și curative. Prin colorarea plăcii indicele OHI dobândește și o valoare
educațională.

În studiile întreprinse pe grupuri populaționale ce prezentau o cantitate

redusă de placă dentară bacteriană, criteriile acestui indice s-au dovedit prea crude în
demonstrarea diferențelor semnificative între grupul aflat în studiu și grupul martor.
Când se compară acumularea de placă cu prevalența și severitatea gingivitei, de
importanță majoră este doar placa acumulată în contact cu marginea gingivală.

Reprezentarea prezenței plăcii bacteriene se poate face în diagrame de

înregistrare a plăcii și a sângerării papilelor gingivale. Se va înregistra indicele de placă la
fiecare ședință de tratament inițial antimicrobian și în perioada postoperatorie
asigurându-se astfel un control eficient al igienei orale. Aceasta este considerată
corespunzătoare când suprafețele dentare cu placă nu depășesc 15% iar cele
neinfectate, fără placă reprezintă cel puțin 85% ( Fig. 2).
 Anchetele epidemiologice

Fig. 2 Exemplificare

2.3.2 Indicele OHI – S (Simplificat)

Green și Vermillion au propus o variantă simplificată a indicelui de igienă orală
din 1960. Datorită ușurinței și rapidității execuției sale a fost recomandat de OMS în
1967. OHI –S (Simplified Oral Hygiene Index) diferă față de OHI prin numărul de
suprafețe examinate (6 în loc de 12), metoda de selecție a suprafețelor de examinat și
punctajul care poate fi obținut. Criteriile după care suprafețelor dentare evaluate li se
vor acorda un anumit număr de puncte sunt aceleași cu cele folosite pentru
determinarea OHI.

OHI – S ca și OHI are două componente: indicele de placă și indicele de tartru.

Fiecare din acești indici se bazează pe determinări numerice reprezentând acumularea
de placă sau tartru găsită pe suprafețele dentare propuse pentru examinare. Cele șase
suprafețe examinate pentru determinarea OHI – S sunt alese astfel: patru din partea
posterioară a arcadelor dentare și două din partea anterioară

• În partea posterioară a arcadelor este examinat primul dinte erupt în totalitate,

distal de al doilea premolar, de obicei molarul de șase ani, iar uneori molarul de
12 ani sau al treilea molar. Se examinează suprafețele vestibulare ale molarilor
superiori aleși și suprafețele linguale ale molarilor inferiori.
• În partea anterioară a cavității bucale se examinează fața vestibulară a incisivului
drept superior (1.1) și fața vestibulară a incisivului central stâng inferior (3.1).
Dacă unul dintre acești doi incisivi lipsește se examinează incisivul central de
cealaltă parte a liniei interincisive (2.1, respectiv 4.1)
După acordarea punctajului se va calcula valoarea indicelui
 Anchetele epidemiologice

Dinţii selectați în vederea calculării IP – S

Indicele de placă al lui Silness și Löe (PI)

Acest indice imaginat de Silness și Löe recurge la măsurarea grosimii plăcii

în contact cu marginea gingivală pornind de la considerentul că placa microbiană care
este în contact cu această margine reprezintă acumularea cea mai relevantă din punct
de vedere clinic. Acest indice permite și evaluarea influenței plăcii asupra gradului de
inflamație gingivală. Indicele de placă determină prezența depozitelor de pe fețele libere
ale dinților fără a colora placa cu ajutorul soluțiilor revelatoare și va fi determinat la
nivelul dinților 1.6, 1.2, 2.4, 3.6, 3.2, 4.4 denumiti si dintii propusi de Ramfjord:
 Anchetele epidemiologice

Fig. 3 Dinţii selectați pentru calcularea IP de către Silness și Löe

Pentru examinare, dinții se usucă cu aer, după care medicul observă dacă placa
e vizibilă. Dacă aceasta nu este vizibilă examinatorul introduce o sondă parodontală
urmărind suprafața dintelui la marginea gingivală, după care îi examinează vârful. Se vor
acorda 0 puncte dacă pe vârful sondei nu există placă.

Avantajul acestui indice este că măsoară deopotrivă atât întinderea cât și

grosimea plăcii bacteriene. Se vor lua în considerare patru suprafețe ale unui singur
dinte, din media celor patru valori rezultând indicele specific dintelui, iar medie
aritmetică a indicilor specifici dinților reprezintă indicele de placă a individului.

Criteriile de clasificare a plăcii după Silness și Löe

Punctaj Criterii

0 Absența plăcii

1 Placă aderentă la marginea gingivală liberă și la suprafețele

dentare vecine, evidențiabilă cu sonda parodontală

2 Acumulare moderată în punga gingivală sau pe dinte la

marginea gingivală, vizibilă la inspecție

3 Abundență de placă bacteriană în punga gingivală și /sau pe

dinte și marginea gingivală

Acest indice urmărește etapele formării plăcii la nivelul joncțiunii dento-

parodontale, motiv pentru care este utilizat pe scară largă în parodontologie. Se
realizează cu ușurință și de aceea poate fii utilizat în studii epidemiologice ale unor
comunități mari de persoane.

2.3.3 Sistemul modificat Turesky de evaluare a PB

Sistemul de evaluare a plăcii dentare propus de Quigley și Hein a fost modificat
de Turesky pentru a descrie mai explicit depunerile moderate de placă. Folosind sistemul
modificat a lui Turesky vor fi evaluați toți dinții cu excepția molarului trei (maxim 28). Se
 Anchetele epidemiologice

va folosi o soluție revelatoare de placă pentru a identifica depunerile de placă (Quigley

și Hein au folosit fuxină, iar Gordon eritrozină).

Vor fi examinate atât suprafețele vestibulare cât și linguale (orale), numărul

maxim posibil de suprafețe examinate vor fi 56. Fiecărei suprafețe examinate i se va
acorda un punctaj. Se va face suma punctelor acordate, iar indicele se va obține prin
împărțirea rezultatului la numărul de suprafețe examinate :

Criteriile de clasificare a plăcii după Turesky

Fig. 4 Sistemul de evaluare Turesky

Punctaj Criterii

0 Nu există placă pe suprafața dintelui

1 Franjuri separați sau bandă discontinuă de placă la marginea

gingivală

2 Bandă continuă, subțire (până la 1 mm)de placă la marginea

gingivală

3 Bandă de placă de peste 1 mm care acoperă mai puțin de o treime

gingivală din suprafața dentară

4 Placă ce acoperă peste o treime din suprafața dentară, dar mai puțin
de două treimi

5 Placă ce acoperă mai mult de două treimi din suprafața dentară

examinată

Utilizarea substanțelor revelatoare de placă bacteriană are avantajul de a

evidenția mai bine acumulările mici sau medii de placă, astfel factorul motivațional
asupra pacientului fiind mult amplificat. Depozitele impregnate cu revelatorul de placă
vor fi mult mai bine delimitate și scoase în evidență, pacientul având posibilitatea de a
 Anchetele epidemiologice

decela și localiza cu precizie zonele încă deficitare din punct de vedere al calității
igienizării efectuate.

Interpretare:

• Punctaj între 0 și 1 este considerat scăzut, iar punctaj de 2 și peste 2 este

considerat mare.

2.3.4 Indicele Quigley – Hein

Acest indice este deosebit de util în procedurile de apreciere a eficienței
metodelor de igienă individuală sau de grup. Prin gradul înalt de sensibilitate indicele
Quigley – Hein poate fi utilizat cu ușurință în colectivitățile preșcolare și școlare, în cadrul
acțiunilor de educație sanitară. In scop educativ se va face evidențierea depozitelor moi
și a plăcii dentare cu ajutorul revelatorilor de placă înainte de igienizarea propriu-zisă
care constă în periaj, detartraj și tratament antiinflamator local. După colorarea plăcii și
inspectarea fetelor vestibulare și orale ale dinților, criteriile de apreciere se clasifică în
modul următor:
 Anchetele epidemiologice

Criterii de clasificare a plăcii după Quigely – Hein

Punctaj Criterii

0 nu există placă pe suprafața dentară examinată

1 pete colorate, dispersate de placă

2 linie de placă colorată bine definită și continuă, dispusă ca o

bandeletă supragingivală

3 placă colorată în treimea cervicală a coroanei dentare

4 placă colorată ce acoperă două treimi cervicale coronare

5 placă ce depășește două treimi cervicale coronare

După unii autori indicele Quigely – Hein poate contribui la urmărirea

corectitudinii tehnicii de periaj, dar întâmpină dificultăți în aprecierea depozitelor din
spațiile aproximale.

2.3.5 Indicele de sângerare al papilei interdentare al lui Saxer și Mühlemann (PBI –

Papilar Bleeding Index)

Acesta este un indicator sensibil al severității inflamației gingivale la pacienții

individuali. PBI nu necesită timp pentru evaluare deoarece sunt evaluate numai 28
situsuri de măsurare în dentiția completă (Saxer și Mühlemann, 1975). Acest indice s-a
dovedit deosebit de util pentru evaluarea succesului sau eșecului în cursul terapiei
parodontale. Pe parcursul terapiei repetate, PBI indică pacientului orice scădere a
inflamației .
 Anchetele epidemiologice

Modul de înregistrare al PBI

Sângerarea este provocată prin atingerea sulcus-ului cu o sondă parodontală

boantă, folosind o ușoară presiune digitală de la baza papilei către vârf de-a lungul
muchiilor distale și meziale ale papilei.

După 20 – 30 secunde când un cadran a fost examinat în întregime, intensitatea

sângerării este evaluată în 4 grade și înregistrată pe fișă. Suma valorilor înregistrate dă
“numărul de sângerare”.

PBI se calculează prin împărțirea acestui număr la totalul de papile examinate.

Evaluarea este realizată în toate 4 cadranele, pentru simplificarea cadranului I și

III se examinează lingual și palatinal, cadranul II și IV se examinează vestibular . Astfel
determinările sunt realizate în același loc unde se evaluează și indicele de igienă
interdentară

0 = aspect normal, fără sângerare la sondare,

1 = sângerare punctiformă, 20 – 30 secunde după sondare se observă un singur

punct de sângerare,

2 = linie / puncte, se observă o linie fină de sângerare sau mai multe puncte de
sângerare la marginea gingivală,

3 = triunghi – triunghiul interdentar devine sângerând, în diferite grade,

4 = picătură – sângerare în masă, imediat după sondare sângele curge în zona

interdentară, acoperind porțiuni de dinte sau gingie.