Sunteți pe pagina 1din 2

ENIGMA OTILIEI

Particularitati de constructie a unui personaj

Supranumit de Geo Bogza „o plasmuire de geniu a acestor pamanturi si a acestui popor”,


George Calinescu este o personalitate culturala romaneasca, fiind deopotriva critic si istoric
literar,biograf, eseist, romancier, poet si dramaturg.
Publicat în 1938, al doilea roman al autorului George Călinescu, “Enigma
Otiliei” aparţine perioadei interbelice, perioadă în care literatura română îşi organizează
realizările valorice în jurul curentului modernist. Reprezentativa pentru modernitatea romanului
este protagonista, Otilia Marculescu , atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa
existentiala.
Mai mult decat Mara lui Slavici, Vitoria lui Sadoveanu sau Ela lui Camil Petrescu, tanara
Otilia reuseste sa convinga generatii intrgi de critici sa o considere reprezentativa pentru eternul
feminin caci la niciun alt personaj feminin din literatura romana interbelica nu se remarca o
combinatie atat de omogena, de sensibilitate, cochetarie, capriciu sau intuitie. De la inceputul
pana la sfarsitul romanului, protagonista prezinta un numar limitat de insusiri, insa ele se
reflecta atat de diferit in constiinta celorlalte personaje, incat fata ce tocmai a trecut de varsta
adolescentei pare intr-o continua metamorfoza. Astfel, in ciuda faptului ca nu evalueaza ca
personaj, imaginea ei se schimba de la un moment la altul datorita perceptiei diferite, chiar
antinomice, a apropiatilor. Singura care scapa de incadrarea intr-o tipologie este Otilia, deoarece
ea este construita prin tehnica oglinzilor paralele, tehnica ce semnifica ca fiecare personaj o
percepe altfel: Costache - fica sa; Aglaia - alintata; Aurica – copilaroasa; Pascalopol- eventuala
dragoste; Titi si Simion- increzatoare in fortele proprii.
De pilda, statutul moral, social si psihologic al Otiliei este marcat de faptul ca inca de la o
varsta frageda ramane orfana. Obisnuita cu luxul si rasfatata cand mama ei traia, odata ajunsa
sub tutela tatalui vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila incepe sa invete ce inseamna
singuratatea si rautatea celor din jur. Fire sensibila si traumatizata, intr-o continua cautare a
sigurantei psihologice si sociale, Otilia da nastere neintentionat la principalele conflicte ale
romanului, familia Tulea considerand-o un pericol pentru mostenirea cuvenita. Pe de alta parte,
familiaritatea si simpatia de care da dovada in relatia cu maturul Pascalopol starnesc gelozia
nou-venitului Felix, instaurandu-se un al doilea conflict, cel erotic. Prin urmare, personalitatea
tinerei fete se contureaza la intersectia mai multor conflicte de interese.
La inceputul romanului eroina este prezentata exclusiv prin tehnica moderna a
comportamentismului. Cititorul are acces la psihologia personajului doar prin faptele, gesturile,
replicile sale, intr-un cuvant comportamentul fetei. De pilda, in scena in care Felix intra pentru
prima data in contact cu casa lui Costache Giurgiuveanu, Otilia il surprinde prin atitudinea ei
paradoxala. Fata „maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri”, parul buclat si rochia dantelata
se potrivesc cu atitudinea copilaroasa a fetei ce pare de optsprezece-nouasprezece ani,insa
familiaritatea aproape erotica si farmecul feminin demonstrate in relatia cu Pascalopol ii
amintesc tanarului de „stapanirea desavarsita” sesizata de la prima vedere. Mai mult, cand e
invitat sa ramana peste noapte in camera ei, Felix intra in contact cu intimitatea in „dezordine” a
Otiliei. Detaliile din camera ei, trimit la o doamna de lume, cocheta, exagerat de atenta la
imaginea publica. In schimb, harababura din camera, papusile, patul scund dau camerei aerul de
zapaceala specific unei adolescente ce abia a depasit anii copilariei.
Prin autocaracterizare, autorul justifica, teoretic aproape, aceasta complexitate ambigua a
sufletului feminin. Romanul este presarat cu episoade narative in care Otilia si Felix discuta
despre feminitate, masculinitate, cariera, familie sau rostul existentei. Datorate mai ales geloziei
baiatului, aceste fragmente dezvaluie o Otilie lucida, rationala, cunoscandu-si atat defectele cat
si calitatile. Fata respinge proiectele pe termen lung amintind mereu ca este foarte „capricioasa”
si dornica de libertate. De aceea ea considera casatoria o constrangere, de vreme ce scurta
experienta a vietii i-a demonstrat ca „iubirea singura n-ajunge”. In plus, mai matura in gandire
decat Felix, ea isi da seama ca pentru tanar dragostea pasionala a venit prea repede si i-ar putea
afecta cariera. Alegându-l pe Pascalopol, ca posibilitate mai realistă, Otilia îl învaţă,
inconştient, pe Felix că pasiunea fără compatibilitatea intereselor este trecătoare.
In concluzie, Otilia Marculescu este un personaj modern care reuseste sa confere un nou
statut feminitatii in romanul romanesc interbelic. Avand un efect „tonic”, eroina nu doar ca se
impune intr-o lume a barbatilor, dar reuseste sa o transforme radical. Protagonista dezvaluie
declinul unei societati burgheze, condusa dupa principii morale si sociale, ce nu au nimic de-a
face cu existenta reala, astefel Otilia Marculescu ramane un subtil exemplu pentru a ilustra
complexitatea feminitatii.