Sunteți pe pagina 1din 12

Introducere

Bolile infecțioase (contagioase, transmisibile) sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, sunt
numeroase și răspândite pe întregul glob și au drept caracteristică ușurința cu care se transmit de
la o ființă la alta. Ele sunt cauzate de microorganisme patogene – agenți patogeni vii – care pă-
trund și se înmulțesc în țesuturile organismului gazdă și se transmit cu ușurință de la un bolnav
sau persoană infectată, la persoanele cu care vin în contact, fie în mod direct, nemijlocit, fie în
mod indirect, mijlocit, prin diferite vehicule de transmisie: aer, pământ, apă, obiecte etc., sau
prin vectori (vietăți cu rol de intermediar).
Datorită ușurinței cu care se transmit, bolile infecțioase (contagioase) sunt responsabile de
apariția multor îmbolnăviri în colectivitate: epidemie, endemie, pandemie, focar epidemic.
Datorita extraordinarului progres științific, s-au identificat noi agenți etiologici ai bolilor
infecțioase, s-au dezvoltat metode noi și mai sensibile de diagnostic, s-a îmbogățit arsenalul
terapeutic cu noi antibiotice și chimioterapice, iar progresele obținute în profilaxia bolilor
infecțioase sunt spectaculoase, morbiditatea prin aceste boli scăzând mult.
Exemplul cel mai elocvent pentru eficacitatea profilaxiei îl constituie eradicarea vario-
lei (vărsatul negru) pe întregul glob, ultimul caz de variolă în lume fiind înregistrat în Somalia în
octombrie 1977.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a programului de 10 ani al Organizației Mondiale a Sănătății,
declanșat în 1966, având ca armă profilactică vaccinarea antivariolică.
Cu toate că metoda vaccinării antivariolice a fost introdusă de medicul englez Jenner încă din
anul 1771, au trebuit două secole pentru a fi aplicată metodic și generalizată.

Un alt exemplu pentru eficacitatea profilaxiei îl constituie reducerea poliomielitei la cazuri


sporadice (în contrast cu marile epidemii de altădată), ca urmare a vaccinării antipoliomielitice
orale.
De asemenea, efectele imunizării antidifterice și antitetanice s-au tradus printr-o scădere specta-
culoasă a morbidității prin aceste boli. Și exemplele pot continua.

Progresele obținute în profilaxia și în terapia bolilor infecțioase au avut influențe profunde


asupra stării de sănătate a lumii, contribuind, între altele, la prelungirea duratei medii a vieții.
1. FORME SI MIJLOACE DE PREVENIRE A IMBOLNAVIRILOR SI DE
MENTINERE A SANATATII

In Moldova , preocuparile privind igiena si profilaxia au cunoscut o deosebita dezvoltare in


perioada dintre cele doua razboaie mondiale, ele fiind legate de insasi dezvoltarea in ansamblu a
medicinei romanesti si mai ales a metodelor sale aplicative.

Conceptiile privind activitatile de igienica si profilaxie au o trasatura comuna esentiala: ele


pledeaza pentru abordarea multidisciplinara a persoanei umane, inteleasa ca fiinta bio-psiho-
sociala.

Conceputa ca un ansamblu de masuri si mijloace destinate mentinerii si promovarii sanatatii,


prevenirii aparitiei bolilor sau impiedicarii evolutiei defavorabile a celor depistate, profilaxia isi
extinde domeniul in functie de obiectul sau si de continutul metodelor sale, prin diversificarea si
structurarea mijloacelor si metodologiei in sens longitudinal, istorico-individual, edificand o
sanogeneza caracteristica fiecarei perioade de varsta.

Astfel, o profilaxie realist-stiintifica a imbolnavirilor nu poate fi realizata decat pe baza


cunoasterii cauzelor si conditiilor care determina si favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestor
boli.

Clasificarea metodelor de profilaxie:

I. metode de profilaxie primara – cuprind actiunile si mijloacele care vizeaza


impiedicarea aparitiei manifestarilor patologice sau a bolilor propriu-zise.

II. metode de profilaxie secundara – au in vedere masuri menite sa amelioreze evolutia


negativa a tulburarilor, sa previna agravarile si sa diminueze posibilitatea de cronicizare sau
potentialul sechelar al bolii.

III. metode de profilaxie tertiara – cuprind ansamblul masurilor ce au drept scop


reducerea invaliditatii, reabilitarea si resocializarea bolnavilor.

· Profilaxia primara – Actiunile de impiedicare a aparitiei bolilor si / sau a unor


manifestarilor patologice au un rol limitat in cazul bolilor a caror etiopatogenie este necunoscuta.
In imposibilitatea orientarii specific etiologice a actiunilor sale, profilaxia primara isi
concentreaza preocuparile asupra asigurarii si consolidarii sanatatii, pornindu-se de la premisa ca
promovarea sanatatii constituie un mod eficient de a preveni imbolnavirea.
Dintre actiunile profilaxiei primare, distingem masuri preventive biologice, psihologice si
sociologice. Ponderea acestor masuri poate fi esalonata intr-o succesiune conform careia cu cat
individul se afla in stadii mai precoce ale dezvoltarii sale, cu atat creste importanta actiunilor cu
caracter biologic, pentru ca in stadiile ulterioare dezvoltarii sale accentul sa se deplaseze asupra
actiunilor cu continut psihologic si psihosocial.

- masurile preventive biologice – au ca scop reducerea sau inlaturarea factorilor de risc


patogenetic si malformativ pentru descendenti. Astfel, se pot face determinari biochimice ale
cuplului matrimonial, pentru a evita procrearea la cei care au incompatibilitati ale unor fractiuni
serologice. De asemenea, vor fi stimulate nasterile la varsta tanara, stiut fiind faptul ca varsta
inaintata a mamei creste riscul unor afectiuni ce evolueaza cu deficit psihic.

Cunoscandu-se potentialul ereditar al unor afectiuni, se poate institui si legifera planning-ul


familial si sfatul genetic, astfel incat cuplurile care doresc sa aiba copii sa poata fi investigate si
in functie de rezultate procrearea sa poata fi incurajata sau evitata, prin aprecierea realista a
riscului patogenetic. Acest filtru a fost denumit in sens metaforic „eugenie psihica sau sterilizare
psihologica”.

Desigur, masurile negative de limitare a procreatiei privind persoanele handicapate psihologic


sau biologic sunt impotriva sensului moral al epocii in general si al societatii actuale in special,
dar cunoasterea conditiei biologice a copiilor si a parintilor se inscrie de asemenea in codul
moral al responsabilitatii fata de copii si fata de societate.

- masuri preventive educativ-psihologice – se adreseaza in special sanogenezei mintale.


De mare importanta pentru cristalizarea si dezvoltarea personalitatii copiilor, aceste masuri
vizeaza in primul rand o raportare adecvata a parintilor fata de copii. Interactiunea defectuoasa
dintre parinti si copii, cu consecinte patogenice asupra dezvoltarii psihice a acestora, impune in
primul rand educatia parintilor. Atitudinile si actiunile acestora fata de copii vor fi nuantate si
relativ specifice, in functie de stadiul evolutiv al copilului si particularitatile sale psihice.

- masuri preventive institutional-sociale – constau in evitarea suprasolicitarii, dar mai


ales a

muncii desfasurate in conditii de incertitudine si insecuritate, ca si crearea unui climat


profesional favorabil. Este necesara intocmirea de programe educationale care sa ilustreze rolul
negativ psihopatogenetic al situatiilor conflictuale, psihotraumatizante si psihostresante.
Cresterea progresiva a numarului de batrani, datorita progreselor medicale si a
masurilor sociale, ridica numeroase probleme privind psihoprofilaxia varstei a III-a. Reducerea
posibilitatilor si performantelor psihice si fizice prin slabirea functionala a sistemului nervos la
care se adauga reducerea relatiilor sociale, a responsabilitatii si autostimei determina aparitia la
batrani a numeroase

manifestari psihopatologice, astfel incat se impun masuri de psihoprofilaxie care constau in


incurajarea pe plan psihosocial a unei atitudini pozitive fata de senescenta.

· Profilaxia secundara – vizeaza oportunitatea si eficacitatea masurilor terapeutice


al caror scop este reducerea simptomatologiei si evolutiei bolilor, precum si obtinerea unor
remisiuni indelungate, de buna calitate si a recuperarii totale sau partiale, precoce.

Aceasta etapa profilactica este impropriu denumita secundara, intrucat are in fata manifestari
patologice evidente sau boala este deja bine constituita. De aceea, intr-o exprimare sintetica,
profilaxia secundara are drept scop sa previna sechelele si sa limiteze deficientele bolilor.
Desigur, conditia acestui deziderat o constituie precocitatea diagnosticului, oportunitatea
tratamentului, aspectele care se includ, de asemenea, in ansamblul masurilor profilaxiei
secundare

Directiile de actiune ale profilaxiei secundare:

- realizarea screening-ului, prin investigarea unor grupuri populationale cat mai mari
pentru a descoperi persoanele cu boli specifice sau manifestari patologice in vederea aplicarii
tratamentului necesar si a cunoasterii cat mai precise a morbiditatii, stiut fiind faptul ca de
aceasta depinde asigurarea cadrelor de ingrijire si a institutiilor de asistenta medico-psihologica.

- dezvoltarea si cresterea utilizarii serviciilor de sanatate, pentru a mari accesibilitatea la


tratament a oricarei persoane care prezinta tulburari, dizarmonii sau deficiente somato-psihice.

- infiintarea si dezvoltarea unor servicii de „interventie in criza”, la care pot apela


persoane aflate intr-un impas psihologic sau cu tendinte de suicid.

- intreprinderea unor actiuni de educatie psiho-medicala destinate cunoasterii semnelor


bolilor si a masurilor terapeutice profilactice si curative necesare, precum si instruirea in
semiologia psihopatologica a medicilor si a psihologilor.
· Profilaxia tertiara – are in vedere mai ales bolnavii care au prezentat un proces patologic
agresiv sau boli cronice si cuprinde actiuni complexe, cu caracter socio-culturale, destinate
prevenirii sau limitarii dezadaptarii, dependentei si deficientei psiho-somatice.

Directiile de actiune ale profilaxiei tertiare sunt:

- evaluarea gradului de incapacitate de munca si profesionala, ca o consecinta a gradului


de invaliditate sau defectivitate psihica. Evaluarea gradului de incapacitate de munca si de
activitate profesionala este o problema medico-psihologica si se inscrie ca un al treilea deziderat
dupa diagnostic si tratament, caruia comisia de expertiza trebuie sa-i raspunda oportun, adecvat
si cu constiinta deplinei responsabilitati.

- actiuni inscrise sub numele de reabilitare, readaptare si resocializare. Reabilitarea si


readaptarea se realizeaza printr-un ansamblu de actiuni inscrise in aria terapiei medicale,
psihoterapiei, ergoterapiei si socio-terapiei, desfasurate in cadrul actiunii de asistenta medico-
psihologica. Obiectivul major al acestor actiuni este pregatirea persoanelor respective pentru
viata sociala din afara institutiei medicale, pentru aceasta fiind folosit si termenul de
resocializare.

Masurile de psihoprofilaxie tertiara capata o dimensiune prospectiva pe baza


comportamentului si situatiei prezente, daca cel ce a avut o boala poate desfasura o activitate in
cadrul profesiunii sale si in societate. Spre deosebire de etapele anterioare ce aveau in vedere
boala, profilaxia tertiara are in vedere in primul rand persoana prin prisma posibilitatilor sale de
desfasurare a unei activitati social-organizate si productive care constituie rostul primar al
existentei si conduita esentiala a sanogenezei.
2. DISPENSARIZAREA
Dispensarizarea reprezinta metoda de supraveghere activa, complexa de protectie sau
refacerea sanatatii, fiind realizata multidisciplinar prin actiuni medicale si nemedicale.
Prezinta urmatoarele caracteristici:
- asigura insertia si reinsertia sociala a unor indivizi sau grupuri populationale;
- are functii: preventive, terapeutice, recuperatorii;
- in relatie cu treptele preventiei se descriu si treptele dispensarizarii:
o de protectie
o reechilibrare
o recuperare
3. PROFILAXIA BOLILOR INFECTIOASE

Profilaxia bolilor infectioase, care reprezinta peste 65% din totalul bolilor ce afecteaza
comunitatile umane de pe Glob, cuprinde o serie de masuri care pot fi grupate in patru categorii:
masuri preventive permanente, masuri la aparitia unui caz de boala, masuri de combatere a
epidemiilor si masuri legislative internationale.

3.1. Masuri preventive permanente


Au scopul de a identifica si anihila sursele de infectie, de a supraveghea sau bloca caile lor de
transmitere si, in fine, de a proteja masa receptoare.
In primul caz, un accent deosebit se pune nu numai pe depistarea si inregistrarea tuturor
potentialelor surse de infectie, ci si pe izolarea lor, atunci cand este posibil, sau indepartarea lor
din anumite medii socio-profesionale.
In al doilea caz, masurile menite sa intrerupa caile de transmitere a bolilor se refera la
utilizarea oricaror mijloace mecanice (ultrasunete), fizice (incalzire, iradiere), chimice (clorurare,
iodurare etc.) sau biologice (terapia cu antibiotice) pentru dezinfectarea si aseptizarea mediilor
contaminate.
Daca aceste procedee sunt relativ operationale in cazul infectiilor de contact, a celor transmise
pe cale vectoriala sau a celor digestive, in care un rol esential il au igiena personala sau colectiva,
igiena alimentara si protectia sau filtrarea apei, ele prezinta mari deficiente in infectiile aerogene,
in care se impun masuri complexe de antisepsie faringiana a receptorilor, pe langa cele total
ineficiente de dezinfectie a aerului.
In fine, masurile pentru protejarea masei receptoare sunt cele mai complexe, dar si cele mai
eficiente deoarece, in practica, este imposibila anihilarea tuturor surselor de infectie si efectului
lor asupra indivizilor comunitatilor umane. De aceea, se considera ca, din punct de vedere
economic si social, aceste tipuri de masuri sunt totodata, si cele mai accesibile si ele se refera la
profilaxia specifica, care se realizeaza prin imunizare activa (vaccinuri) sau pasiva (seruri
specifice) si chimioprofilaxie, reprezentata de tratamentul cu antibiotice.
3.2. Masurile care se iau la aparitia unui caz de boala
Privesc strict numai bolnavul in cauza, motiv pentru care acestea au un spectru foarte restrans
de actiune. Ele constau in diagnosticarea si declararea bolii, izolarea si tratarea persoanei
contaminate, dezinfectarea mediului si supravegherea contactilor.
3.3. Masuri antiepidemice
Cuprind o serie de indicatii speciale urgente, care urmaresc impiedicarea sau limitarea
raspandirii unei epidemii in randul populatiei; efectul lor fiind valabil pana la lichidarea
completa a infectiei.
3.4. Masuri legislative internationale
Presupun acceptul tuturor tarilor de a adopta normative menite sa garanteze starea de sanatate
a diverselor populatii prin controlul epidemiologic in cazul calatoriilor, migratiilor, refugierilor
etc. Succesul profilactic al acestor tipuri de masuri nu poate fi asigurat decat in conditiile unei
bune organizari a activitatii sanitare si medicale din intreaga lume sub egida Organizatiei
Mondiale a Sanatatii, care elaboreaza programe obligatorii de conduita in vederea mentinerii
sanatatii si sigurantei omenirii.
Concluzie

Prevenirea şi combaterea bolilor contagioase


Pentru prevenirea bolilor contagioase dipunem de numeroase şi variate măsuri, care e aplică
la cele trei verigi ale lanţului epidemic:
a) Măsuri faţă de izvoarele de infecţie.
b) Măsuri faţă de căile de transmitere a infecţiei.
c) Măsuri de protecţia persoanelor receptive (la infecţie).

Măsuri faţă de izvoarele de infecţiei:


- Identificarea surselor de infecţie (bolnavi, purtători sănătoşi de microbi) şi anunţarea lor
la autoritatea sanitară teritorială.
- Izolarea imediată a bolnavului, la spital sau la domiciliu (în funcţie de regulamentele în
vigoare şi decizia medicului).
- Izolarea imediată se aplică şi în cazul unor purtători de microbi periculoşi, în special, şi
obligatoriu, cînd aceştia lucrează în sectorul alimentar, în instalaţii centrale de apă potabilă, sau
în coleativităţi de copii (scoaterea temporară din serviciu pînă la sterilizarea de germeni).
- Pentru sterilizarea de microbi a purtătorilor se recurge la antibiotice sau chimioterapice,
ca şi la alte măsuri.
- Măsurile de dezinfecţie în jurul bolnavului (au fost expuse la îngrijirea la domiciliu).
- Pentru animalele care sînt surse de infecţie pentru om, se iau măsuri adaptate la fiecare
caz: pentru animalele nefolositoare- sacrificarea; pentru cele folositoare- tratarea şi sterilizarea
lor cu microbi (cînd este posibil).
- Faţă de persoanele contacte cu bolnavii: identificarea şi suoravegherea lor, protecţia cu
antibiotice sau cu gammaglobuline ( în funcţie de fiecare boală).

Măsuri faţă de căile de transmitere a infecţiei:


- în cazul infecţiilor aerogene, dipunem de unele măsuri profilactice, care însă nu sînt
suficiente pentru a controla ori întrerupe circulaţia microorganismelor patogene prin
aer.Recurgem la:
- expunere la lumina solară, care este bactericidă;
- dezinfecţia aerului cu surse de raze ultraviolete;
- dezinfecţia (periodică) a camerelor bolnavilor;
- măsuri de împiedicare a ridicării a prafului în aer (maturat umed, sau aspiratorul de praf);
- prevenirea contaminării
- aerului prin tuse şi strănut batiste, batiste igienice de hîrtie, scuipători de buzunar);
- antisepsie nazo-faringiană cu tablete dezinfectante (faringosept), ori cu nguente nazale cu
antibiotice;
- evitarea aglomerării spaţiilor închise şi aerisirea lor periodică;
- igiena personală (în special a mîinilor);
- igiena alimentaţiei: alimente curate, recoltate curat, transportate curat, distribuite curat,
pregătite şi servite curat.
- apa potabilă, la nevoie ceai sau apă minerală;
- igiena generală, comunală, sanitară: igiena impecabilă a locuinţelor şi locuinţei şi
localităţii, depozitarea şi îndepărtarea igienică a gunoaielor şi excrementelor, canalizare
corespunzătoare, instalaţie de apă centralizată, stîrpirea vectorilor (muşte, ţînţari,şobolani);
- în cazul infecţiilor de contact sînt eficace: măsuri de dezinfecţie imediată cu apă şi
săpun, aplicarea de dezinfectante locale (alcool, tinctura de iod), unguente cu antibiotice (local),
tratamentul chirurgical al unor plăgi (curaţire, excizii);
- în cazul infecţiilor transmise prin vectori (ţînţari, căpuşe, păduchi): insecticide cu caracter
remanent, folosirea de soluţii cu substanţe respingătoare de insecte, protecţia mecanică (cu site
ori voaluri), deparazitări cu mijloace fizice sau chimice, măsuri de asanare a mediului pentru
prrevenirea înmulţirii vectorilor.
Bibliografie
1. Col. dr. Ştefan Geantă, Protecţia civilă-dimensiune a securităţii Naţionale,
ed.Telegrafia, Bucureşti 2004;
2. Manual de protecție civilă pentru personalul cu atribuții în domeniul protecției civile
de la localități, instituții publice și agenți economici, Editura Ministerului Administrației și
Internelor, Stan Nicolae, 2005 [ Lt. col. drd.]
3. Dr. Nicolae Ştainer, Ing. Radu AndriciucElemente fundamentale ale managementului
Crizelor şi urgenţelor civile din perspectiva protecţiei civile, Ed. Mpm Edit Consult,
Bucureşti 2004;