Sunteți pe pagina 1din 10

 INTRODUCERE

Arma nucleara este acea arma care se bazeaza pe actiunea distructiva a imensei cantitati de energie
care se degaja in timpul exploziei nucleare. Efectul ei vatamator poate intrece de sute si mii de ori
efectul vatamator al celei mai puternice munitiei incarcate cu substante explozive obisnuite.Explozia
nucleara se deosebeste de explozia obisnuita atat prin cantitatea de energie degajata, cat si prin natura
transformarilor care au loc in substanta incarcaturii.Pentru explozia nucleara, sursa de energie o
constituie procesele care au loc in nucleele atomilor elementelor chimice.
Energia nucleara se poate elibera pe doua cai:
 prin reactii nucleare de fisiune;
 prin reactii nucleare de fuziune.
Fisiunea nucleara consta in dezintegrarea (ruperea unui nucleu atomic greu) in doua sau mai multe
fragmente sub actiunea neutronilor.
Fuziunea nucleara este procesul de unire a nucleelor elementelor usoare in nuclee mai grele. Aceasta
reactie are loc la temperaturi foarte inalte, de ordinul a zeci de milioane de grade (reactie
termonucleara).
1.1 TIPOLOGIE

BOMBA “DOPATA”: principial, metoda consta in temporizarea actului de fisiune si simultan


crearea unui aport energetic suplimentar, pe baza unei reactii de fuziune ca sursa calorica si energetica.
Practic metoda se traduce prin introducerea unui adaos “dop” de denterura de litiu (substanta solida) in
explozivul nuclear fisionabil (Pt.-239 sau U-235).
BOMBA “CURATA” este bomba care prin exploziv da o cantitate de substante radioactive cu
activitate mai mica decat a unei bombe nucleare obisnuite de putere echivalenta.
BOMBA “MURDARA” este bomba este bomba la care se mareste cantitatea de substante radioactive
ce rezulta la explozie in comparatie cu o bomba nucleara obisnuita de acelasi echivalent.
BOMBA CU NEUTRONI pe aceasta linie se pot enumera: bomba cu “californiu”, bomba cu
hidrogen cu putere de distrugere relativ mica in comparatie cu bombele atomice si cu hidrogen clasice
si care folosesc un alt mecanism pentru declansarea fuziunii izotopilor hidrogenului.

INTREBUINTAREA IN LUPTA A ARMEI NUCLEARE:

Arma nucleara poate fi intrebuintata in doua scopuri diferite:


 pentru actiunea directa pe campul de lupta asupra trupelor si tehnicii de lupta a inamicului;
 pentru executarea unor puternice lovituri asupra celor mai importante centre industriale, de
comunicatie, etc., ale inamicului.

1.2 CARACTERIZAREA EXPLOZIILOR NUCLEARE:

In procesul evolutiei fenomenelor fizice care insotesc explozia nucleara apar: unda de soc,
emisiunea de lumina, radiatia penetranta, impulsul electromagnetic si are loc contaminarea radioactiva
a terenului, tehnicii si obiectelor, astfel:
 Unda de soc ucide oamenii, distruge tehnica si diferite tipuri de lucrari, · Emisiunea de lumina
poate provoca aprinderea diferitelor materiale, a tehnicii, a lucrarilor. Oamenii si animalele pot suferi
arsuri ale pielii, vatamari ale ochilor si orbirea temporara sau definitiva.
 Radiatia penetranta provoaca asupra oamenilor si animalelor boala de iradiere, produce
intunecarea lentilelor de la aparatura optica si distruge materialele foto sensibile.
 Radiatiile radioactive emise de substantele radioactive de pe terenul si obiectele contaminate au
aceeasi actiune distructiva ca si radiatia penetranta.
 Impulsul electromagnetic poate defecta, in lipsa unor masuri speciale de protectie,
aparatura de comanda si transmisiuni sau perturba functionarea dispozitivelor electrice conectate la
liniile exterioare cu lumini mari.

FELURILE EXPLOZIILOR NUCLEARE:

 explozii nucleare la mare inaltime,


 explozii nucleare aeriene,
 explozii nucleare la suprafata pamantului,
 explozii nucleare la suprafata apei,
 explozii nucleare subterane,
 explozii nucleare submarine.

1.3 CARACTERIZAREA FACTORILOR DISTRUCTIVI AI EXPLOXIILOR NUCLEARE:

1. UNDA DE SOC:
Reprezinta o unda de comprimare puternica a mediului inconjurator locului exploziei (aer, apa sau
sol). Aceasta unda se formeaza in timpul exploziei sub actiunea destinderii cu o viteza foarte mare
(supersonica) in toate directiile, a gazelor rezultate din explozie, incalzite pana la temperatura de 10
mld. atmosfere. Provoaca distrugeri astfel:
 distrugeri totale: repararea nu mai este posibila,
 distrugeri puternice: o mare parte a constructiilor se prabuseste, repararea lor este posibila cu
folosirea partiala a unor elemente nedistruse (fundatii, stalpi),
 distrugeri medii: constructiile se distrug partial, repararea se face prin lucrari capitale,
 distrugeri usoare: se distrug unele elemente de constructii mai putin rezistente (acoperis, pereti
despartitori, intrari, etc.),
 avarii: se distrug unele elemente secundare (ferestre, usi, etc.) avariile se inlatura prin reparatii
curente.
 Masuri de protectie a constructiilor, adaposturilor rezistente si complet etanse (de tip ingropat
sau subteran care nu se ridica deasupra pamantului).
2. EMISIUNEA DE LUMINA:
Radiatiile luminoase, inclusiv cele termice se propaga in linie dreapta cu viteza luminii adica
300.000 km/s. Caracteristicile de baza ale emisiei de lumina si caldura la diferite distante de locul
exploziei nucleare sunt: impulsul luminos (cal/cm2) si intensitatea maxima a fluxului luminos (cal/cm2).
3. EFECTELE EMISIUNII DE LUMINA ASUPRA OAMENILOR:
Emisiunea de lumina a exploziei nucleare poate provoca in mod nemijlocit, indirect, ca urmare a
incendiilor, arsuri asupra pielii si vatamari ale ochilor:
 Arsuri de gradul I – inrosirea pielii (ca cele din timpul verii in vremea expunerii la soare peste
timpul admis).
 Arsuri de gradul II – vatama pielea in adancime si au un caracter mai grav.
 Arsuri de gradul III – piele vatamata pe toata adancimea si vindecarea este foarte dificila.
Masurile de protectie contra emisiei de lumina si caldura sunt:
 folosirea procedeelor de protectie,
 luarea din timp a masurilor de prevenire a incendiilor.
4. RADIATIA PENETRANTA:
Este un flux de radiatii gama si de neutroni, emis in mediul inconjurator in zona exploziei nucleare.
Aceste doua tipuri de radiatii se deosebesc prin caracteristicile lor, dar au comuna proprietatea de a se
propaga in aer in toate directiile, la sute de metri si chiar sute de kilometri, ionizand aerul si tesuturile
vii.
Aceasta provoaca boala de iradiere si au actiune biologica (vatamari somatice si vatamari genetice).
5. CONTAMINAREA RADIOACTIVA:
Prin explozii se produc elemente radioactive. Acestea se raspandesc in atmosfera si se depun dupa
un anumit timp pe sol si contamineaza radioactiv terenul, constructiile, oamenii, etc.Fragmentele de
fisiune ale incarcaturii nucleare constituie sursa principala de atmosfera radioactiva, fiind constituite
din aproximativ 200 de izotopi a 35 de elemente chimice.
Pe urma norului radioactiv contaminarea se datoreaza tuturor surselor de contaminare. Ea se
produce numai la suprafata solului nu si in adancimea lui.Suprafetele de contaminare sunt foarte mari
pe sute de kilometri in directia vantului.
Protectia impotriva contaminarii radioactive se asigura prin:
1. adapostirea populatiei, animalelor, depozitarea apei, alimentelor furajelor,
2. dispersare, evacuare a populatiei, animalelor sau produselor din zona contaminata,
3. asigurarea populatiei cu mijloace de protectie individuala,
4. supravegherea continua a radioactivitatii mediului ambiant,
5. decontaminarea terenului, cladirilor, utilajelor.
6. IMPULSUL ELECTROMAGNETIC:
Reprezinta aparitia in aer, in cazul exploziilor nucleare, a unor campuri electrice si magnetice de
scurta durata.
Actiunea asupra liniilor electrice: in cabluri se induc tensiuni electrice (se strapung izolatiile
cablurilor, defectarea elementelor de comunicatii).
Protectia impotriva impulsului electromagnetic:
1. folosirea de cabluri ecranate,
2. folosirea liniilor simetrice formate din doua conductoare,
3. folosirea mijloacelor de protectie analoge celor de protectie impotriva furtunilor.

1.4 CARACTERISTICILE RAIONULUI SI EXPLOZIEI NUCLEARE:


Volumul mare de distrugeri, incendii si numarul mare de vatamati in raionul de explozie nucleara se
realizeaza in mod diferit pe zone de distrugere. Zonele de distrugere se stabilesc conventional, in raport
de suprapresiunea in frontul undei de soc astfel:
 zona I: cu o suprapresiune in frontul undei de soc mai mare de 1,0 kg/cm2,
 zona II: cu o suprapresiune in limita de 0,3-1 kg/cm2,
 zona III: cu o suprapresiune in limita de 0,1 – 0,3 kg/cm2.
Cele mai mari distrugeri sunt in zona I. Zona II prezinta distrugeri puternice si incendii ale cladirilor
si constructiilor de blocare partiala a cailor de acces si a intrarilor in adapost.Zona III se caracterizeaza
prin distrugeri medii si usoare a cladirilor si blocarea izolata a cailor de acces si intrarilor in
adaposturilor.
1.5 EFECTE BIOLOGICE ALE RADIATILOR

Radiaţiile sunt de origine şi natură foarte variate, clasificându-le astfel:

 radiaţii electromagnetice, X sau  de înaltă frecvenţă, având aceiaşi natură ca lumina

 radiaţii corpusculare încărcate electric: , , ioni acceleraţi

 radiaţii corpusculare neutre electric: neutroni.

Radiaţiile nucleare pot acţiona asupra organismului în trei moduri: acţiune directă, acţiune
indirectă şi acţiune la distanţă.
Prin acţiune directă sunt lezate macromoleculele de mare importanţă, chiar vitală (proteine, acizi
nucleici) care suferă transformări datorită ionizării sau excitării directe.
Acţiunea indirectă este datorată elementelor care apar în urma proceselor radiochimice. Mediul
principal în care se desfăşoară procesele biologice fiind apa, efectele apar datorită ionizării acesteia
(apar ioni sau radicali) care acţionează ca agenţi oxidanţi şi reducători asupra unor componente
esenţiale celulare, perturbând funcţionarea normală a acestora.

Efectele biologice care apar în urma iradierii, sunt dependente de: doza de radiaţii şi debitul
dozei. Efectele biologice ale radiaţiilor pot fi grupate astfel:

 Efecte somatice – care apar la nivelul celulelor somatice şi acţionează asupra fiziologiei
individului expus, provocând distrugeri care duc fie la moartea rapidă, fie la reducerea semnificativă a
speranţei medii de viaţă. Leziunile somatice apar în timpul vieţii individului iradiat şi pot fi imediate
sau tardive – efectele somatice imediate sau pe termen scurt, se manifestă la câteva zile , săptămâni
sau luni de la iradiere. Aceste efecte sunt de regulă nestochastice (nealeatorii) adică se produc la toţi
indivizii expuşi la o doză superioară dozei de prag. Efectele somatice tardive sunt cele care apar după
o perioadă mai lungă de timp, de ordinul anilor, numită perioadă de latenţă şi se manifestă în special
sub formă de leucemie sau cancer. Aceste efecte sunt de natură stochastică (întâmplătoare) în sensul că
este imposibil de evidenţiat o relaţie cauzală directă – probabilitatea producerii unui efect este
proporţională cu doza de iradiere.
 Efecte genetice – care apar în celulele germinale sexuale din testicule sau ovare – aceste mutaţii
letale sau subletale la descendenţi se datorează unor efecte imediate ale radiaţiilor cum ar fi: alterarea
cromozomilor (translocaţii, apariţia de extrafragmente) ruperea unor segmente de cromatină, alterarea
chimică a codului genetic, fie prin acţiunea radicalilor liberi asupra bazelor azotate ale acizilor nucleici,
fie prin ruperea lanţului aceloraşi acizi. Gravitatea efectelor mutagene apare prin transmiterea la
descendenţi a unor translocaţii cromozomiale, efect biologic, care apare şi la doze mai mici.

Dozele de radiaţii care pot produce apariţia unui minim de mutaţii într-o generaţie de indivizi, într-
un ecosistem, dacă sunt menţinute în permanenţă pot conduce la adevărate catastrofe ecologice în
generaţiile următoare.

1.6 METODE DE COMBATERE ALE IRADIERII

Radioprotecţia = totalitatea metodelor şi mijloacelor de reducere a efectelor nocive ale radiaţiilor.


Sursele de iradiere pot fi: surse externe – aflate în afara organismului şi surse interne – aflate în
interiorul organismului.

 Protecţia împotriva efectelor nocive ale radiaţiilor, produse de sursele externe, poare fi:

 protecţie fizică – realizată prin mijloace de reducere a dozei de expunere, ca: distanţa, ecranarea,
timpul de expunere;

 protecţie chimică – prin folosirea unor substanţe chimice (cistamina, gamofos, etc.), care se
administrează înainte sau după iradierea persoanei;

 protecţie biochimică – realizată prin folosirea unor preparate sau macromolecule biologice (sânge,
plasmă, etc.) care administrate imediat după iradiere, ajută la refacerea celulară;

 protecţie biologică – se realizează prin transplantul de celule viabile în măduvă


(hematoformatoare).

 Reducerea gradului de contaminare radioactivă se poate realiza prin:  decontaminare –


îndepărtarea izotopilor radioactivi din tubul digestiv (cu alginat de sodiu, fosfat de aluminiu, etc.) şi
din arborele traheobronşic (prin spălări cu ser fiziologic;  decorporare – eliminarea izotopilor
radioactivi fixaţi în diferite organe (cu sare de Zn sau Ca a acidului dietilen – triamino – pentaacetic); 
diluţie izotopică – administrarea iodurii de potasiu împotriva Iodului – 131, consumarea unor cantităţi
mari de apă pentru reducerea fixării tritiului în organism, etc.

Măsurile de radioprotecţie, pot fi grupate în:

 măsuri preventive;

 măsuri de supraveghere;

 măsuri de limitare şi lichidare.

Efectul nociv al radiaţiilor asupra materiei vii este datorat proprietăţii de a ioniza mediul prin
care trec, ionizarea fiind modul dominant de pierdere a energiei de către radiaţii când traversează
mediul material. Materia vie este caracterizată prin existenţa unor molecule deosebit de mari ale căror
proprietăţi şi funcţionalitate biochimică pot fi ireversibil perturbate. Astfel, un act de ionizare, de
trecere a unui electron pe un alt nivel în acest ansamblu, sau de smulgere a lui, provoacă mari
schimbări în caracteristicile moleculei respective, schimbări care acumulate la nivelul celulei se pot
traduce prin grave dereglări ale metabolismului, culminând cu moartea celulei sau cu erori de structură
şi funcţionare a aparatului genetic celular, de tip cancerigen sau mutagen.

Concluzie
Deși reprezintă o amenințare constantă pentru rasa umană, centralele nucleare sunt foarte răspândite,
iar pe întreg globul există 437 de astfel de construcții, care au un rol bine definit, anume de a furniza
5,7% din energia electrică din lume. Pentru că centralele nucleare sunt proeminente, accidentele
nucleare nu pot fi evitate. Incidentele minore pot fi rectificate cu ceva mai multă ușurință, dar atunci
când incidentele ample au loc, impactul poate fi catastrofic. Pentru că accidentele nucleare sunt
evenimente majore care și-au pus amprenta asupra istoriei, în acest articol facem o incursiune în trecut
și vă prezentăm cele mai dezastruoase accidente nucleare din istorie și impactul lor devastator.
Până acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a incidenței
tumorilor solide în populație, probabil pentru că expunerea fiind relativ mică, creșterea, câtă este, se
„îneacă” sub micile variații naturale ale incidenței de fond. În cel mai rău caz se consideră că va avea
loc o creștere de 1 % a prevalenței cancerelor în populație, un risc suplimentar aparent minor deci, în
comparație cu prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de aproximativ 45% (aproape
unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții) pentru bărbați și aproximativ
38% pentru femei). Cifra procentuală aparent mică a creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %,
ascunde totuși o fațetă mult mai puțin încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în
care aceasta se traduce, în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil
cancer și de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.
Bibliografie
1. Col. dr. Ştefan Geantă, Protecţia civilă-dimensiune a securităţii Naţionale, ed.Telegrafia,
Bucureşti 2004;
2. Col. dr. Florea Dan, Managementul Sistemului de Protecţie Civilă pentru prevenirea şi
înlăturarea efectelor dezastrelor, pe timp de pace, criză sau război, ed. Spirit Românesc, Craiova
2003;
3. Dr. Nicolae Ştainer, Ing. Radu AndriciucElemente fundamentale ale managementului Crizelor
şi urgenţelor civile din perspectiva protecţiei civile, Ed. Mpm Edit Consult, Bucureşti 2004;
4. Ing. Sever Emil Georgescu, Ghid practic pentru pregătirea populaţiei în vederea protecţiei
antiseismice,
5. Popa I. şi Epure M. Laura, Managementul Dezastrelor, Compania INEDIT S.R.L., Bucureşti
2001;