Limba moldovenească era denumirea dată limbii române în Moldova sovietică, denumire folosită după

proclamarea independenței. în articolul 13, alineatul 1 din Constituția Republicii Moldova, în cercurile
filoruse și „moldoveniste” care doresc să creeze o „conștiință națională” locală proprie românilor din
Republica Moldova și din Ucraina, introducând un clivaj lingvistic, etnic și social artificial printre români,
respectiv printre românii moldoveni, între cei din România (Moldova Occidentală) și cei din actuala CSI
(succesoare a Uniunii Sovietice).

În prezent, la nivel oficial, deși glotonimul de „limbă moldovenească” se păstrează în articolul 13 din
Constituția Republicii Moldova, Curtea Constituțională a apreciat în 2013 că acest articol are valoare
juridică inferioară Declarației de independență, și că prin urmare limba oficială a Republicii, ca stat
independent, este „limba română”, adjectivul „moldovenească” fiind o denumire alternativă fără
obligativitate de folosire.

Identitatea limbii vorbite pe ambele maluri ale Prutului a fost recunoscută oficial încă de la
reintroducerea alfabetului latin în 1989 și, într-adevăr, în Declarația de independență din 1991 limba se
cheamă „română”, denumire sub care de altfel se predă și în școli începând de atunci. Cu toate acestea,
dezbaterile politice au fost resuscitate de adoptarea Constituției din 1994, care revenea la denumirea de
„limbă moldovenească”. La acel moment, politicile de glasnost și perestroika temperaseră radicalismul
sovietic ce distingea între două limbi, dezbaterea mutându-se pe ideea unei limbi comune cu două
glotonime/lingvonime oficiale, română și moldovenească.

În cele din urmă, prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a hotărât că
prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a
Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în
articolul 13 al Constituției.

Denumirea politică de „limbă moldovenească” nu trebuie confundată cu denumirea lingvistică „graiul

moldovenesc” care desemnează forma tradițională a limbii române populare vorbită pe teritoriile
fostului Principat al Moldovei în România (Moldova occidentală), Republica Moldova și Ucraina; limba
română este limbă maternă pentru aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova (76,5%
din populația țării).

La nivel de populație, deși majoritatea locuitorilor capitalei Chișinău și, conform sondajelor, persoanele
cu înaltă educație, folosesc denumirea de „limbă română”, doar unul din șapte moldoveni din mediul
rural a declarat româna ca limbă maternă la ultimul recensământ.

În cele 5 raioane și 2 municipii ale zonei controlate de republica separatistă Transnistria „limba
moldovenească” este încă scrisă cu literele chirilice rusești (ca în perioada sovietică), deosebite de
literele chirilice tradiționale ale limbii române de dinainte de 1860. Astfel scrisă, este co-oficială cu
limbile ucraineană și rusă. În Găgăuzia, este scrisă cu litere latine, ca și în restul Republicii Moldova și
este co-oficială cu găgăuza și rusa.
Graiul moldovenesc este ramura estică a limbii dacoromâne, fiind vorbit în regiunea istorică Moldova,
azi împărțită între statele moderne România, Republica Moldova și Ucraina (în aceasta din urmă, două
regiuni : regiunea Cernăuți și Bugeacul). Vorbitorii acestui grai sunt Moldovenii. Din anumite
considerații, în special de ordin fonologic și după anumite tipicuri lexicale, graiul moldovenesc este
înrudit îndeosebi cu graiurile din Ardeal și Banat.

Graiul moldovenesc care este o variantă orală („abstand”) a limbii dacoromâne, nu trebuie confundat cu
„limba moldovenească”, denumire oficială potrivit Constituției Republicii Moldova, pentru limba română
literară („ausbau”) în această țară. Așadar, „limba moldovenească” nu este o formă scrisă a graiului
moldovenesc, ci o denumire alternativă pentru limba română „ausbau” la baza căreia stă graiul
„abstand” muntenesc. Prin urmare, graiul moldovenesc intră în câmpul de studii lingvistice și filologice,
iar „limba moldovenească” în câmpul de studii politice și istorice.

Nu există diferențe dialectale de la un mal la altul al Prutului, dar există regionalisme dispărute la vest de
Prut și păstrate în est sau invers, și o diferență între elementele de vocabular modern și între calcuri,
care pe malul drept, românesc, sunt mai mult de origine apuseană provenind din limbile franceză,
germană sau engleză, iar pe malul stâng, rusesc și sovietic timp de 154 de ani, sunt mai mult de origine
răsăriteană provenind din limbile rusă sau ucraineană.