Sunteți pe pagina 1din 2

Predică la Înălțarea Sfintei Cruci (14 Septembrie)

1. Introducere: În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh,


Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea de astăzi ne amintește de identitatea noastră și de răscumpărarea noastră din
ghearele morții. Crucea pe care a fost înălțat și răstignit Mântuitorul, devine din clipa morții
Lui, precum șarpele de aramă din Vechiul Testament, izbăvire pentru popor și mântuire.
Doresc să medităm astăzi la importanța Sfintei Cruci pentru noi și să încercăm să dăm răspuns
la întrebarea: Creștinismul contemporan – este un creștinism fără cruce?
a) Crucea în Vechiul Testament
În Vechiul Testament se videcau numai aceia care priveau la șarpe. Șarpele, ca instrument de
salvare, exista, dar cei care nu voiau să privească la el, mureau. Mântuitorul Hristos, Cel înălțat
pe lemnul Crucii, poate fi văzut de oricine, dar trăiesc doar cei ce cred în El. Astfel, șarpele
din pustie a însemnat prefigurarea Crucii și a mântuirii care a venit prin ea.
Din momentul răstignirii Mântuitorului, Crucea devine altar de jertfă. Crucea are putere de altar
sfințit, deoarece a fost sfințită cu însuși sângele Mântuitorului.
b) Crucea în Noul Testament
Sfânta Cruce în Noul Testament are un loc aparte încă din primul veac creștin. Apostolul
Pavel, amintește în Epistola către Filipeni (anul 54-55 Efes): ,,Mulți despre care v-am vorbit
adeseori, iar acum vă spun și plângând, se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos; sfârșitul
acestora este pieirea” (Filip. 3,18).
În Epistola către Galateni, Apostolul Pavel, precizează că unii creștini sunt prigoniți pentru
Crucea lui Hristos. Astfel, înțelegem că în acea vreme, Crucea era cinstită și privită ca
semn de autentificare a identității creștine.
Un cult al Crucii exista și în comunitatea primilor creștini din Corint. Într-una dintre Epistolele
către Corinteni păstrate, Sfântul Apostol Pavel afirmă atât de clar: ,,cuvântul crucii, pentru cei
ce pier, este nebunie; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” ( I Cor 1,
18 ).
Crucea are o putere mântuitoare în ea, fiind izbăvire pentru cei ce cred iar pieire pentru cei
ce nu cred în ea și Cuvântul lui Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos, chemând mulțimea la Sine și pe ucenicii Săi, le-a zis: ,,Dacă voiește
cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze mie” (Mc. 8,
34).
Ce trebuie să înțelegem noi prin cuvintele Mântuitorului?
Trebuie să înțelegem că fiecare avem o cruce. Cuvintele ,,a-ți lua crucea” înseamnă a-ți
asuma destinul tău personal, pământesc. Înseamnă a ne bucura de ceea ce avem noi, de a
ne accepta pe noi înșine și pe cei din jur; de a ne bucura de darurile și modul nostru de
viață pe care ni l-a îngăduit Dumnezeu.
Dacă în Vechiul Testament, pe lemn era jertfit un animal, în Noul Testament se jertfește pe
lemnul Crucii Însuși Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iar Crucea primește cu totul un alt simbolism.
Creștinul de astăzi trebuie să își asume Crucea lui Hristos și să se răstignească împreună cu El,
după cum spune și Apostolul Pavel: ,,M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu sunt cel ce
mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine” (Gal 2,20).
Suntem chemați să ne răstignim împreună cu Hristos, suntem chemați să ne lepădăm
păcatele și să privim necontenit către semnul biruinței, către Crucea Mântuirii.
Cu puterea crucii trebuie ne înarmăm, cu puterea crucii trebuie să umblăm prin lume și sfințim
casele și viețile noastre.
Dar, oare, ținem cont cu adevărat de acest lucru?
Ne aflăm într-o perioadă în care mulți și-ar dori un Hristos fără Cruce, o Biserică fără
Cruce, o viață fără Cruce. Dar trebuie să știm trei lucruri fundamentale:
- Un Hristos fără Cruce, nu mai e Hristos. Este orice altceva, dar numai Dumnezeu
izbăvitor nu.
- O Biserică fără Cruce, nu mai este Biserică. Misiunea Bisericii este tocmai
propovăduirea Crucii lui Hristos ca mijloc de mântuire și armă împotriva diavolului.
- Crucea nu este un design. Crucea o regăsim la gât ca și obiect de podoabă, o regăsim
în mașină, o regăsim pe post de breloc iar, mai nou, motto în videoclipurile artiștilor.
Dar acest motto, nu este unul autentic.
Crucea – nu este un obiect de podoabă, precum un inel, un lănțișor sau o pereche de cercei.
Purtarea Sfintei Cruci într-un mod fastuos, fără smerenie – nu este decât un semn de ORGOLIU,
un orgoliu adus semnului suferinței, al smereniei și al dăruirii jerltfelnice. Crucea este – O
MĂRTURISIRE A PROPRIEI IDENTITĂȚI CREȘTINE și ASUMAREA UNUI DESTIN –
iar în cele din urmă – URMAREA LUI HRISTOS.
Înțelegem limpede că Crucea este un act de jertfă, o mărtirisire a propriei identități creștine și
urmarea lui Hristos, Cel răstignit. Să luam aminte, așadar că, dacă voiește cineva să meargă
după Hristos, trebuie să ia Crucea lui Hristos și nu crucea unor interese meschine. Crucea
Mântuitorului, așezată deasupra lumii, schimbă fundamentul vieții fiecăruia dintre noi.
Trebuie doar să o asumăm cu demnitate, luciditate, luminozitate și să conștientizăm că
,,Crucea, pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor 1,18)