Sunteți pe pagina 1din 17

Introducere în Climatologia urbană

1. Scurt istoric.
2. Obiectul de studiu și metodele de cercetare.
3. Factorii genetici ai climei urbane.

Bibliografie minimală curs și LP:

Ciulache S., 1980, Orașul și clima, Editura Științifică și Enciclopedică București.

Ciulache S., 2002, Meteorologie și Climatologie, Editura Universitară București.

Bugiuman I., Cotră M., 1975, Elementele de Climatologie urbană, Editura Academiei București.

www.weather.gov/education

www.meteoalarm.eu

WWW.NOAA.GOV

www.copernicus.eu

www.meteoromânia.ro

www.springer.com

I. Prima lucrare de Climatologie urbană alcătuită pe baze științifice folosind observațiile


instrumentale aparține lui Luke Howard ”The climate of London” scrisă în 1818 și
reeditată în 1820-1833.

Autorul pune în evidență creșterea temperaturii aerului din orașul Londra față de regiunea
înconjurătoare. În perioada care a urmat numeroși alți cercetători au studiat modificarea
diferitelor elemente meteorologice sub influența orașelor, Angot 1893, Helman 1894.

Prima sinteză asupra climei orașelor este cea făcută de Kratzer în 1937 și reeditată în
1956 consacrându-se prin obiectul și metoda într-o nouă ramură a climatologiei aplicate numită
climatologie urbană.

Perioada modernă și contemporană se caracterizează prin lucrări , monografia referitoare


la climatul unor orașe precum Paris, Londra, Budapesta, New York, Tokio etc.

În România primele cercetări asupra climei orașului București sunt ale lui Ștefan Hepites
în 1855 și C. Ioan 1933.
Clima orașelor din România a reprezentat obiectul de studiu pentru elaborarea unor teze
de doctorat precum Elena Erhan, Iași 1970.

Elena Dumitrescu, București, 1971, Ion Farcaș, Culoarul Turda – Câmpia Turzii, 1977.

În 1975 Bugiuman și Cotrău, iar în 1980 Sterie Ciulache fac o trecere în revistă a
problemelor referitoare la clima orașelor folosind exemplele din România.

II. Obiectul și metodele.

În accepțiunea lui Kratzer 1973 Climatul orașului poate fi considerat ca un ansamblu al unor
microclimate specifice diferitelor străzi, piețe, parcuri etc.

Acest climat se caracterizează prin trăsături proprii față de regiunea înconjurătoare astfel:
temperatură mai mare, umezeala aerului mai mică, durata de strălucire a soarelui mai mică,
nebulozitate mai mare, viteza vântului mai mică.

Climatul orașului este comod de Kratzer ca fiind intermediar între macroclimat și microclimat
aparținând topoclima sau climatul local.

!!! Cel mai des termen folosit pentru clima orașului este cel de topoclimat urban.

S. Ciulache în 1971 propune termenul pentru climatul urban: ”Topoclima complexelor orașelor”
înțelegând orașele și zonele în centru foarte compacte care se comportă ca niște orașe.

!!! Limitele climatului urban sunt:

a. Pe orizontală până la margiena perimetrului construit cu unele influențe în zona


marginală în funcție de mărimea orașului, poziția față de direcția vântului și forma
acestuia.
b. Pe verticală până la o înălțime de 3 până la 5 ori mai mari decât înălțimea clădirilor.

În perimetrul urban se disting 2 categorii de microclimate:


a. Microclimate exterioare: parcuri, piețe, străzi, acoperișuri.
b. Microclimate interioare: spațiile de locuit, halele industriale, clădirile de birouri.

Metode de cercetare folosite în analiza climatului urban sunt:

a. Calcularea ratei de vibrație a elementelor meteorologice la stațiile meteorologice


încorporate în arealul urban, București Filaret.
b. Calcularea ratei de vibrație a elementelor meteorologice de la stații meteorologice
pereche: București-Filaret, București- Băneasa.
c. Profil de măsurători instrumentale topoclimate și microclimate (vezi practica de vară).
d. Imagini satelitare.
e. Utilizarea de senzori în profile topoclimatice.
III. Clima orașului este determinată de o serie de factori ca:
a. Factorii fizico-geografici.
b. Factorii antropici.

Ambele categorii de factori aduc modificări factorilor radiativi și factorilor dinamici.

Din factorii fizico-geografici fac parte:

A1. Poziția în latitudine.

A2. Relieful vetrei orașului și al împrejurimilor prin forma de relief și prin gradul de
fragmentare.

A3. Circulația locală a aerului.

Din a doua categorie fac parte:

B1. Cei cu caracter constant.

B1.1. forma și mărimea orașelor.

B1.2. nr și densitatea populației.

B1.3. natura materialelor de construcție.

B1.4. topografia suprafeței urbane: înălținea clădirilor, distanța dintre clădiri, densitatea
clădirilor, lățimea și orientarea străzilor.

B2. Cu caracter instabil.

B2.1. încălzirea artificială.

B2.2. poluarea.

Cursul 2

Factorii genetici ai climei urbane


Obiective:

I. Factorii fizico-geografici.
II. Natura și forma suprafeței construite.
III. Încălzirea artificială.
IV. Poluarea atmosferei urbane.

I. Factorii fizico-geografici:
a. Poziția în latitudine este un factor principal ce se reflectă în înclinarea razelor solare în
contact cu suprafața terestră și în circulația maselor de aer.
b. Relieful vetrei orașului și al împrejurimilor împarte orașele în:

B1. Orașe de coastă.

B2. Orașe de câmpie.

B3. Orașe din relief accidentat, mai ales văi și depresiuni.

c. Spațiile verzi joacă rol important în climatul urban cu cât sunt mai uniform repartizate și
nu insular prezente.
II. Dintre factorii artificiali topografia orașului și natura materialelor de construcții ocupă
locul principal din cauza modificărilor aduse proprietăților radiativ calorice ale
suprafeței urbane.

Meterialele de construcție ale orașelor se compun din: tablă, țiglă, beton, piatră, asfalt,
cărămidă, sticlă, pavaj etc. Toate aceste materiale aduc modificări temperaturii și umezelii
aerului. Influența materialelor de construcții se datorează:

a. ! Căldură specifică mică.


b. Conductibilitate calorică mare.
c. Impermeabilitate sau slabă permeabilitate.

Profilul orașului pe orice direcție ar fi considerat are aspectul unei linii frânte cu căderi și înălțări
bruște.

!! orașul (ca si topoclimatul de pădure) are două categorii de suprafețe active plane:

a. Suprafața străzilor aflată de cele mai multe ori la nivelul solurilor.


b. Suprafața acoperișurilor se află la înălțimi deferite față de sol.
Marea dezvoltare pe verticală a orașului atrage după sine o creștere a suprafeței active având
rol mai ales în absorbția și în radiația căldurii.

Ca urmare are loc creșterea bilanțului radiativ caloric al orașului în raport cu câmpul
învecinat.

Sistemul de canalizare al orașului. Slaba permeabilitate a suprafeței active a orașului face ca


cea mai mare parte a apei din precipitații să nu se poată infiltra fiind evacuată în sustemul de
canalizare împreună cu apele menajere și industriale. Astfel suprafața activă a orașului rmâne
mult mai uscată.

Sustenabilitate- dezvoltare durabilă.

Natura și forma suprafeței construite.

!! Neexistând apă căldura care pe câmpurile învecinate se consumă în procesul de evaporare, în


oraș este folosită la încălzirea acoperișurilor, zidurilor, asfaltului și implicit a aerului urban.

III. Orașul participă la schimburile radiativ calorice cu o cantitate însemnată de căldură


rezultată din sursele proprii cum ar fi:
a. Arderea combustibililor în industrie, transport, încălzirea locuințelor.
b. Procesele metabolice (s-a estimat un consum de 3200 calorii de persoană).

Proporția cu care participă fiecare dintre aceste surse la încălzirea atmosferei urbane depinde de:

a. Mărimea orașului.
b. Specificul activităților umane.
c. Cantitatea de combustibili arsă.

!!! S-a constatat că sursa artificială de căldură iarna este aproape egală cu cea naturală.

IV. Poluarea atmosferei urbane.

În aerul urban se găsesc cantități impresionante de produse de poluare fie sub formă de particule
solide (praf, funingine, pulberi metalici) fie sub formă de gaze (dioxid de carbon, dioxid de sulf,
fluor, acizi organici, diverse hidrocarburi).

SURSELE DE POLUARE se clasifică în:

I. Surse majore de poluare: transporturile, industria, încălzirea artificială, arderea


deșeurilor.
II. Surse minore de poluare: praful, aerosolii proveniți din spray-uri, fumul de țigară,
incendiu, germenii microbieni.

Consecințele poluării aerului urban sunt atât pe plan climatic cât și pe plan al sănătății umane,
biosferei și a monumentelor și a clădirilor.
Dintre consecințele climatice cele mai importante sunt:

a. Modificări ale bilanțului radiativ caloric.


b. Diminuarea duratei de strălucire a soarelui.
c. Creșterea nebulozității.
d. Creșterea cantității de precipitații.
e. Creșterea frecvenței ceții.

FLUXURILE RADIATIVE CALORICE ÎN ORAȘ

I. Aspecte generale.
II. Intensitatea radiațiilor solare în oraș.

I. Factorul principal care individualizează ecosistemul urban din punct de vedere


climatic și bioclimatic față de regiunile rurale înconjurătoare este schimbul de energie
în prezența celor 2 surse care-l alimentează.
a. Sursa externă este reprezentată de radiația solară ce se constituie în componenta
principală a bilanțului radiativ caloric al ecosistemului urban.
b. Sursa internă rezultată din arderea combustibililor casnici și industriali, arderea
carburanților auto și populația.

Între cele două surse există un proces continuu de transfer de energie ceea ce denotă caracterul
deschis al ecosistemului. Aportul si pierderea de energie efectuate pe seama celor 2 surse
constituie și contribuie la balanța energetică a ecosistemului urban. Relația dintre aceste
elemente este redată prin următoarea ecuație.

R= S’+D+Ea+Q+Qc-Et-Rs.

R- RADIAȚIA NETĂ BILANTUL RADIATIV AL ECOSISTEMULUI URBAN.

s- radiația solară directă pe supraf. Oriz.

D- radiație difuză

Ea- rad. Atm.

Rs- rad. Refl.

Qc- căldura reflectată din arderea combustibililor.


Qm- căldura metabolică.

R= Q(1-A)-Eef+Qc+Qm.

A= Rs/Q.

Radiația netă ramasa după efectuarea schimburilor radiative este consumată în continuare
în procesele de încălzire ale solului și ale aerului prin fluxurile calorice următoare:

a. Fluxul molecular din sol G.


b. Fluxul latent LE.
c. Fluxul turbulent din aer H.

Toate aceste fluxuri sunt orientate în direcție verticală. La aceste fluxuri calorice se mai
adaugă și energia transportată prin fluxul caloric advectiv notat cu Qa. Pentru că orașul
beneficiază de un aport superficial de căldură artificială, ecuația bilanțului radiativ caloric al
ecosistemului urban este următoarea:

!!! R= Q(1-A) – Eef+Qc+Qm+G+LE+H+Qa>0

CONCLUZIE: Rezultă un surplus de căldură reziduală care se acumulează sub cupola de


aer de deasupra orașului întârziind răcirea acestuia.

Radiația solară înainte de a ajunge la suprafața activă străbate calota atmosferică urbană
bogată în dioxid de carbon și inpurități suferind inportante transformări în ceea ce privește
intensitatea și compoziția spectrală.

Intensitatea radiației solare în oraș.

Radiația solară pierde în drumul către suprafața terestră prin atmosferă cca. 40% din energie la
limita superioară a atmosferei.

Pierderea este rezultată din:

a. Unghiul înălțimii soarelui deasupra orizontului sau lungimea drumului străbătut.


b. Impuritățile din atmosfera urbană.

În regimul anual radiația solară directă este minimă iarna când înălțimea soarelui deasupra
orizontului este mai mică și când concentrația de impurități din ecosistemul urban este mai mare.

În regimul zilnic al radiației solare directe pe timpul iernii se constată o diminuare în orele de
dimineață și de seară.

Determinările instrumentale au arătat că vara la inălțimi mari ale soarelui și la concentrații mici
de impurități pâcla orașului absoarbe numai 20% din radiația solară directă în raport cu iarna
când este absorbită în proporție de 50%.
Vaporii de apă slăbesc intensitatea radiației solare directe de 10 ori iar ceața urbană de la 40 până
la 120 de ori mai mult decât aerul uscat.

În general orașele primesc în medie cu 10 până la 20% mai puține radiații solare decât localitățile
rurale. Pe timp de calm atmosferic sau vânt slab ce nu împiedică formarea și stagnarea calotei de
pâclă sau a ceții deasupra orașului apar deosebirile cele mai mari, acestea dispar la vânturile cele
mai puternice. În ceea ce privește radiația solară difuză s-a constatat că nu sunt oscilații mari din
cauza impurităților din aerul urban.

Clădirile și asfaltul absorb o cantitate mare de căldură ce este înmagazionată în timpul zilei și
redată atmosferei noaptea determinând un surplus de căldură în oraș. Clădirile și asfaltul devin
noaptea adevărate radiatoare care emit rad. calorice în toate direcțiile.

Apare așa numitul fenomen al radiațiilor încrucișate între pereții clădirilor învecinate și asfalt.
Fenomenul este prezent iarna datorită sursei de încălzire artificiale, ziua fenomenul este
întreținut de radiațiile vizibile reflectate de pereții clădirilor, asfalt sau vegetație.

Din punct de vedere al albedoului diferențele cele mai mari apar iarna, iar cele mai mici sunt
primăvara și toamna.

Temperatura aerului în oraș

I. Factorii care determină creșterea temperaturii aerului în oraș.


II. Diferența termică medie dintre oraș și împrejurimi.
III. Diferențele termice din cadrul orașului.
IV. Influența temperaturii aerului asupra orașului.

I. C/5= R/4= F-32/9

Datorită importanței practice mari a temperaturii aerului s-au realizat cele mai numeroase
determinări instrumentale. Studiul condițiilor termice ale orașului s-au asupra altor elemente
meteorologice se realizează prin:

a. Compararea datelor meteorologice de la stațiile pereche ex: București Filaret, București


Băneasa.
b. Compararea datelor meteorologice în urma unor expediții cu măsurători (profil) al cărui
traseu include orașul și împrejurimile sale.
Măsurătorile efectuate în diferite orașe au arătat că diferența termică medie anuală cuprinsă între
0.4 și 1.80C, iar pentru țara noastră între 0.3 și 0.70C. S-a constatat că este tot mai mare odată cu
creșterea dimensiunilor orașului.

Temperatura aerului crește de la periferie către centru astfel încat gradienții termici orizontali
sunt orientați concentric asemănător ca un ciclon de forma mai mult sau mai puțin circulară și de
dimensiuni mai mici.

!!! Aria mai caldă de deasupra orașului (partea centrală) se numește insula de căldură urbană
(ICU).

I. Factori care influențeaă și duc la creșterea temperaturii aerului în oraș sunt:


a. Natura materialelor de construcție care au conductibilitate calorică foarte mare și căldură
specifică mică ce determină încălzirea în profunzime.
b. Uscăciunea aerului urban rezultată din infiltrarea apei care în câmpul deschis este
consumată în procesul de evaporare ca urmare căldura provenită de la soare în oraș este
folosită mai ales la încălzirea suprafeței active și a aerului de deasupra. Ex: consumul
caloric în orașul Turda exprimat în % pentru un an de zile față de câmpul învecinat
deschis. Evaporația în oraș 32%, în câmp 57%. Turbulență în oraș 44%, în câmp 41%.
Încălzirea suprafeței active în oraș 24%, în câmp 2%.
c. Profilul orașului este extrem de neregulat, datorită alternanței dintre clădiri și străzi și
datorită celor două suprafețe active plane. Rezultatul profilului urban se reflectă în
apariția fenomenului radiației încrucișate. Măsurătorile instrumentale microclimatice din
orașul Turda efectuate pe timpul verii în regim anticiclonic au arătat o creștere a
temperaturii cu 0.3 până la 0.40C la o creștere a densității suprafeței construite de 10%.
d. Sursa artificială de încălzire rezultată din arderea combustibililor fosili este transmisă
aerului urban ducând astfel la creșterea temperaturii aerului. Problema care se pune este
de a cunoaște intensitatea acestei încălziri și de a stabili decalajul transmiterii căldurii
rezultate din arderea combustibililor și creșterea temperaturii aerului. Acest decalaj
depinde de modul de transmitere (direct, geamuri, uși, coșuri) sau indirect (prin pereții
clădirilor, de felul combustibililor și de intensitatea arderilor). Din corelațiile realizate
până în prezent s-a ajuns la concluzia că diferența crescută de temperatură dintre oraș și
câmpul învecinat pe timpul iernii se explică în proporție de peste 50% pe seama căldurii
artificiale.
e. Impuritățile Pâcla și ceața urbană încărcate cu impurități, diminuează radiația solară
directă și absorb radiația calorică noaptea împiedicând răcirea orașelor. Aceste fenomene
au o frecvență mai mare în sezonul rece.
f. Forma și mărimea orașului. Din măsuratori s-a constatat că temperatura din interiorul
orașului crește pe măsura extinderii acestuia. Odată cu creșterea dimensiunilor orașului
crește și intensitatea insulei de căldură urbană dar și stabilitatea acesteia.
g. Așezarea geografică a orașului. Așezarea în latitudine se reflectă în creșterea diferenței de
temperatură dintre oraș și împrejurimi, această diferență crește odată cu creșterea
altitudinii.
h. Relieful vetrei orașului și al împrejurimilor. Formele de relief negative favorizează
stagnarea îndelungată a aerului în vatra orașului dând naștere la inversiuni termice
frecvente și la stagnarea impurităților ceea ce înseamnă încălzire mai puternică. Orașele
din câmpie sau de pe litoral sunt expuse unei ventilații mai puternice și implicit unei
stabilități mai mici a insulei de căldură urbană.
i. Factorii meteorologici. Diferențele cele mai mari de temperatură dintre oraș și câmpul
deschis sunt în regim anticiclonic cu cer senin și calm atmosferic. Stratul de zăpadă,
factor meteorologic cu caracter sezonier în timp anticiclonic determină contrast termic
maxim mai ales pe timpul nopții.

II. Diferența termică medie dintre oraș și împrejurimi.

Datele medii ale primului și ultimului îngheț și nr mediu al zilelor fără îngheț atestă
superioritatea termică a orașului.

De regulă primăvara începe în oraș mai timpuriu cu circa o săptămână decât în afara lui lucru
evidențiat de vegetație. Superioritatea termică a orașului se reflectă și în încălzirea
locuințelor care începe și se încheie mai târziu și mai devreme decât în satele învecinate.

Intensitatea insulei de căldură urbană prezintă fluctuații periodice și neperiodice în timp în


raport cu câmpul din imediata învecinătate.

a. Regimul diurn insula de căldura urbană este mai puternică noaptea și mai slabă ziua.
Vara pe timp senin insula de căldură urbană atinge intensitatea maximă seara la o oră
după apusul soarelui. Cauza: radiațiile calorice încrucișate emise de clădiri și asfaltul
supraîncălzit din timpul zilei, fenomenul de radiații încrucișate. dimineața după răsăritul
soarelui încălzirea orașului întârzie fiind mai rece dimineața decât împrejurimile chiar pe
timp senin. Iarna orașul rămâne mai cald decât câmpul deschis atât ziua cât și noaptea,
diferențele ating valorile maxime seara și dimineața în orele de încălzire a locuințelor.

! Ca urmare amplitudinile termice diurne sunt mai mici iarna și mai mari vara.

În București amplitudinea termică în partea centrală a orașului față de zona preorășenească este
mai mică cu 0.50C iarna și cu 1.40C vara.

Regimul săptămânal este cauzat nu de factorii meteorologici ci de factorii antropici fiind


reprezentați de căldura rezultată din arderea combustibililor fosili și din poluare. Acest aspect
este mai vizibil în cazul temperaturilor medii zilnice din timpul iernii când ziua de duminică are
o temperatură a aerului aproape la jumătate față de cea din zilele lucrătoare. Cauza o reprezintă
reducerea căldurii antropice datorită întreruperii activităților industriale și a transporturilor. Vara
când influența căldurii antropice trece în plan secundar după căldura solară, diferența maximă
apare duminică, fiind mai însorită decât în zilele lucrătoare când insolația este mai redusă
datorită activităților industriale și a transporturilor ce emit impurități.

Regimul anual, diferențele termice dintre oraș și câmpul deschis sunt mai mari în sezonul rece și
mai mici vara. Temperaturile minime sunt întotdeauna mai ridicate în oraș decât în câmpul
deschis, iar temperaturile maxime pot fi mai mici decât în câmp deschis în situații rare.

!!! Insula de căldura urbană (ICU) este mai puternică noaptea tot timpul anului în timp ce ziua
este mai slabă și mai puțin stabilă.

Regimul multianual. Temperatura în interiorul orașului manifestă o tendință de creștere continuă


pe măsura extinderii acestuia.

III. Diferențele de temperatură dintre oraș și împrejurimi sunt rezultate din perceperea
orașului ca un ansamblu unitar cu o structură omogenă, dar în realitate orașul apare ca
un conglomerat neomogen de suprafețe active cu proprietăți diferite. Materialul de
construcție din care sunt confecționate acoperișurile și zidurile clădirilor, culoarea
acestora, distanța dintre case lărgimea străzilor etc. se reflectă în deosebirile de
temperatură din cadrul orașului. Străzile înguste pot avea în orele amiezii și după-
amiezii temperaturi cu 5-60C mai mici decât străzile largi expuse razelor solare
directe.

Noaptea diferența dintre cele 2 categorii de străzi se anulează iar uneori își schimbă sensul
străzile înguste fiind mai calde datorită fenomenului de radiații încrucișate.

Între părțile umbrite și cele însorite ale străzilor pot apărea diferențe termice de 4-50C, în
interiorul parcurilor se produc diferențe de temperatură în funcție de lățimea aleilor, denistatea
arborilor, prezenta lacurilor etc. ce pot fi de 100C în raport cu străzile însorite.

La nivelul suprafeței ative superioare (acoperișurile) cele mai mari temperaturi sunt deasupra
acoperișurilor din tablă.

IV. Influența temperaturii aerului asupra orașului se reflectă mai ales în conturarea unui
climat mai blând decât în câmpul învecinat concretizat prin:
a. Primăveri mai timpurii.
b. Nr mediu de zile cu îngheț mai mic.
c. Creșterea frecvenței zilelor de vară sau tropicale.
d. Diminuarea grosimii stratului de zăpadă.
e. Ciclu vegetativ al plantelor în partea centrală începe cu o spătămână chiar 2 mai devreme
decât în câmpul învecinat.
UMEZEALA AERULUI ȘI CEAȚA URBANĂ

R=100%
e=E
I. Umezeala aerului.
II. Ceața urbană.

Condensare (eliberare
de căldură)
gaz lichid

Evaporare (consum de
căldură)

I. Umezeala aerului și ceața urbană prezintă o însemnătate mare pentru caracteristica


climatică a orașului.

Conținutul de vapori de apă din aerul orașului este mai mic decât din cel din câmpul învecinat.

Cauze:

1. Natura materialelor de construcție/ natura suprafeței active.


2. Absența parțială sau totală a vegetației în special în zona centrală.
3. Număr mare de nuclee de condensare.

În acest context, determinările instrumentale au evidențiat o scădere a (r cu 5-6%) vara, și 2-3%


iarna.

Vara r poate scădea în zona centrală cu 27-30% în zilele tropicale.

Diferențele de r sunt mici la amiază când to este maxim și mari seara, cțnd deosebirile termice
dintre oraș și câmpul învecinat sunt maxime.

a. r este invers proporțional cu to aerului.


b. Seara orașul rămâne mai cald decât câmpul învecinat.

Tensiunea vaporilor de apă (e, E) în zilele ploioase ca și în cele senine în arealul urban este mai
mare decât în câmpul învecinat pentru că orașul este mai cald și evaporatia mai intensă (E, e,
direct proporțional cu to aerului).

II. Ceața este un fenomen hidrometeorologic rezultat din to ale aerului mai mici și
umezeli ale aerului mai mari.
Deși orașul provoacă creșteri ale to și scăderi ale r în zilele senine și calde formarea ceții este
frecventă.

Cauza frecvenței este rezultată din numărul mare de nuclee de condensare din arealul
orașului.

O mare parte din nucleele de condensare sunt foarte active datorită higroscopicității (calitatea
de a absorbi vapori de apă). Se remarcă mai ales nucleele de acid sulfuric și acid sulfuros.

Condensarea se poate produce chiar dacă nu a fost atinsă td și r este <100%.

Când picăturile astfel formate devin vizibile, apare fenomenul de ceață fiind cel mai
nefavorabil climei urbane.

Dintre cei 2 factori principali ce participă la formarea ceții (r și nucleele), numai nucleele de
condensare depind de oraș.

În funcție de conținutul de vapori, ceața urbană poate fi:

a. Ceață umedă, r=100%.


b. Ceața uscată, r<100% ajungând la 60-70%.

Ceața umedă apare în orașele de coastă expuse advecției curentului maritim.

Ceața uscată apare mai ales în orașele din climatul continental, în regim anticiclonic, dominat de
advecții de mase de aer rece stabil, relativ uscat, favorabil apariției fenomenului de inversiune
termică.

Trăsături ceții urbane:

1. Culoarea brun-gălbuie/murdară față de culoarea albicioasă din câmpul deschis, ce indică


prezența impurităților și natura acestora.
2. Se dispune sub forma unui văl/cupolă limitată la partea superioară de strat de inversiune
termică, având grosimi de cel mult 100-200 m.
3. Are densitate și stabilitate mai mare, fiind astfel mai greu de penetrat de razele solare.
Stabilitatea este accentuată datorită numărului mare de nuclee de condensare și de
rugozitatea mai mare ce favorizează stagnarea aerului în troposfera inferioară (substratul
de frecare). Așa se explică frecarea mai mare în oraș și persistența mai mare către orele
de amiază.

Distribuția spațială a ceții în cazul orașului:

a. În zona industrială.
b. În zona cu corpuri de apă.
Frecvența zilelor este mai mare iarna și toamna, maximul valoric fiind în Decembrie, ianuarie, și
minimă în iulie.

Pe parcursul zilei ceața este strâns legată de evoluția nucleelor de condensare astfel încât cea mai
mică frecvență se înregistrează în zilele de la sfârșitul săptămânii.

Influența ceții asupra orașului:

a. Absoarbe lumina solară determinând întârzierea încălzirii aerului și în primele ore dupî
răsărit.
b. Noaptea absoarbe radiația infraroșie emisă de suprafața activă determinând încălzirea
aerului de deasupra prin efectul de seră.
c. Crește numărul de îmbolnăviri și numărul de cazuri mortale.

DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI ȘI NEBULOZITATEA ÎN ORAȘ

I. Durata de strălucire a Soarelui.


II. Nebulozitatea.

I. Reducerea duratei de strălucire a Soarelui este mai mare iarna din cauza:
a. Frecvenței mai mari a fenomenelor de ceață.
b. Frecvența mai mare a inversiunilor termice.

Vara durata de strălucire este diminuată datorită nebulozității convective.

Regimul diurn este strâns legat de factorii locali, în majoritatea cazurilor durata de strălucire a
Soarelui (d) în oraș față de câmpul învecinat este mai mare înainte de amiază și mai scăzută în
orele de după-amiază.

Reducerea maximă a ”d” în oraș se atinge în perimetrul maxim termic datorită turbulenței mai
intense deasupra orașului.

În regimul săptămânal ”d” este mai scăzută în zilele de lucru de la mijlocul săptămânii și mai
mare în zilele de odihnă de la sfârșitul săptămânii.

Acest aspect este mai evident iarna și mai slab exprimat vara datorită factorilor meteorologici.

II. Nebulozitatea este influențată în cadrul orașului de:


a. Datorită numărului mai mare a nucleelor de condensare.
b. Convecția termică mai puternică.

Convecția termică este mai puternică vara datorită supraîncălzirii orașului în raport cu câmpul
deschis.

Deasupra orașului apar curenți ascendenți care antrenează aerul împreună cu nucleele de
condensare la înălțimi determinând răcirea adiabatică a acestuia până la atingerea punctului de
rouă/condensarea și formarea norilor convectivi (Cumulonimbus).

Acești nori convectivi se pot forma și deasupra zonelor industriale datorită prezenței nucleelor de
condensare.

Norii convectivi se formează și atunci când la turbulența termică se adaugă turbulența mecanică
determinată de frecarea aerului în mișcare orizontală cu suprafața neregulată a orașului.

Construcțiile urbane măresc fracturarea, frânează mișcarea aerului dând naștere la o pernă de aer
cald deasupra orașului.

Volumele de aer proaspăt transportat pe direcția vântului dominant trebuie să excaladeze perna
de aer caldă de deasupra orașului.

Prin această excaladare are loc răcirea adiabatică a aerului și formarea norilor convectivi.

Toți acești factori explică nebulozitatea mai mare de deasupra orașului față de câmpul deschis.
Cercetările au arătat că diferența medie este de cca 0,6 zecimi.

În regimul zilnic apar diferențe mai mari dimineața și seara. Influența orașului asupra
nebulozității rezultă și din creșterea numărului de zile cu cer acoperit și respectiv scăderea
numărului de zile cu cer senin pe măsura extinderii orașului.

Rata de creștere este de cca 0,6-0,9 zile acoperite pe an, iar scăderea este de 0,6-0,8 zile senine
pe an.

PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE ÎN ORAȘ

I. Condițiile de formare ale precipitațiilor atmosferice în oraș.


II. Repartiția precipitațiilor în oraș și în împrejurimi.
III. Regimul precipitațiilor.
IV. Furtunile și stratul de zăpadă.
V. Scurgerea apei din precipitații în oraș.
I. Condițiile de formare pentru precipitații în oraș sunt rezultate:
a. Prezența insulei de căldură urbană ICU ce favorizează convecția termică.
b. Încetinirea înaintării maselor de aer deasupra orașelor datorită efectului frecării creat de
obstacolele din vatra orașului.
c. Poluarea atmosferei urbane, nr mai mare de nuclee de condensare.
d. Acesti factori determină o cantitate de precipitații mai mare în oraș decât în câmpul
apropiat.
II. Repartiția precipitațiilor în oraș și în împrejurimi determină o diferență de 25 până la
30% pentru arealul urban. La bucurești cantitatea anuală de precipitații este cu 12%
mai mare în centru și cu 8 % mai mare în cartierele marginale față de zona
preorășenească, diferențe demonstrate instrumental.

Diferențele de precipitații dintre oraș și câmpul deschis sunt mai mari iarna și mai mici
vara, diferența cea mai mare fiind în luna ianuarie.

Repartiția precipitațiilor pe teritoriul orașului depinde de:

a. Tipul genetic și anume ciclonic sau frontal și convectiv.


b. Relieful vetrei orașului.
c. Direcția vântului.
d. Intensitatea insulei de căldură urbană ICU.

În funcție de acești factori precipitațiile pot avea fie un caracter generalizat fie un
caracter local luând naștere numai sub influența orașului.

În marile orașe forma de repartiție cea mai des întâlnită este cea celulară astfel apar mai
multe nuclee sau celule cu precipitații maxime localizate de regulă deasupra părții centrale a
orașului sau deasupra zonelor industriale sau deasupra unor cartiere așezate pe trepte mai înalte
ale reliefului.

În cazul ploilor de convecție termică cauzate de influența insulei de căldură urbană apare
de regulă un singur nucleu deasupra părții centrale a orașului în timp ce în câmpul deschis
acestea lipsesc sau sunt sporadice.

III. Precipitațiile atmosferice se caracterizează printr-o mare variabilitate în timp fapt


pentru care stabilirea unor trăsături ferme în ceea ce privește regimul precipitațiilor
sunt greu de realizat.

În mersul zilnic al precipitațiilor s-a observat un maxim principal după-amiază și unul


secundar dimineața separate de un minim în orele de amiază și unul mai important în cursul
nopții.
În regimul săptămânal s-a constatat o creștere continuă a precipitațiilor de luni până vinei
urmată de o scădere în zilele de odihnă. Diferența poate ajunge până la 35%.

Regimul anual al precipitațiilor este asemănător cu cel al regiunii în care se află orașul cu
diferența că iarna precipitațiile sunt cantitativ mai mari în oraș decât în câmpul deschis, iar vara
mai mici datorită aerului mai uscat.

IV. Furtunile sunt fenomene meteorologice complexe ce se manifestă prin dezvolatarea


rapidă a norilor orajoși din care cad uneori precipitații torențiale însoțite de descărcări
electrice și vânturi violente.

Furtunile sunt o consecință a fronturilor atmosferice reci. Frecvența acestora în oraș este mai
mare în oraș decât în câmpul deschis.

Zăpada este consecința ninsorilor datorită faptului că în oraș temperatura aerului este mai mare
precipitațiile subformă de ninsoare sunt cantitativ mai mici și implicit grosimea stratului de
zăpadă este mai mic.

Deasemenea durata stratului de zăpadă este mai mic în oraș decât în câmp deschis.

V. Scurgerea apei din precipitații depinde de mai mulți factori precum:


a. Proporția suprafeței construite.
b. Mărimea orașului.
c. Panta de scurgere.
d. Capacitatea sistemului de canalizare a orașului.

Toți acești factori se reflectă în sistemul de scurgere al precipitațiilor în canalizarea orașului dând
naștere uneori la fenomenul de inundație urbană.