Sunteți pe pagina 1din 10

HIPNOZA ERICKSONIANĂ

Milton Hyland Erickson a fost un psihiatru specializat în hipnoza medicală și terapia de


familie. A ieșit în evidență prin demonstrarea influențelor minții inconștiente, ca factor creativ și
generator de soluții. De o deosebită importanță sunt și influențele lui în domeniul terapiei directe,
terapiei strategice a familiei, terapiei orientate spre scop și a programării neurolingvistice.

La baza acestei orientări stă ideea că oamenii sănătoşi sunt optimişti, interacţionează în
mod pozitiv cu ceilalţi şi sunt ferm convinşi de capacitatea lor de a influenţa evenimentele din
cursul vieţii, ei dispunând de toate resursele interioare pentru a se bucura de sănătate şi a trăi
fericiţi. Din acest motiv, obiectul psihoterapiei nu trebuie să fie bolile şi traumele din trecut, ci
bunăstarea şi fericirea în viitor (Walters şi Havens,1994).

Hipnoza în psihoterapia ericksoniană

Milton Erickson insista asupra faptului că toţi oamenii pot fi hipnotizaţi. Era de părere că
hipnoza şi hipnotismul sunt termeni aplicabili unui comportament neobişnuit, dar în acelaşi timp
normal, asociat cu orice persoană normală, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Erickson
spunea că omenii normali pot fi hipnotizaţi 100%, bolnavii psihici pot fi hipnotizaţi mai greu,
deficienţii mintali mult mai greu, iar nevroticii mai dificil. (Lankton şi Lankton, 1983)

Erickson era de părere că hipnoza reprezintă o formă specială de relaţie interpersonală.


Astfel că, pentru inducerea transei, este necesară cooperarea din partea pacientului, chiar dacă,
uneori, pacientul refuză, în sinea lui, hipnoza. De aici putem extrage concluzia următoare:
oamenii nu pot fi hipnotizaţi împotriva voinţei lor.

Hipnoza este singura modalitate de a ajuta subiectul să regăsească o reacție nouă și


adaptativă la situațiile cu care se confruntă. Prin hipnoză nu este vorba de răspunderea unor
sugestii administrate din exterior, ci de a redescoperi propriile abilități adaptative pierdute.

Elementul principal al abordării ericksoniene constă în abordarea indirectă și permisivă și


se realizează prin intermediul comunicării analogice și metaforice.

Analogia face referire la existența unui raport de similitudine între două elemente, care pot fi
cuvinte, persoane sau situații, prin intermediul cărora se stabilește o legătură.

1
Metafora este o figură de stil prin care se conferă o semnificație specifică unui cuvânt sau al
unei situații, altui cuvând sau altei situații.

M. Erickson este de părere că trebuie elaborată câte o terapie specială pentru fiecare
pacient, parametrii acesteia fiind definiți conform principiului ,,ce trebuie făcut pentru ca
lucrurile să meargă mai bine,,. Astfel, terapia devine un demers pentru realizarea problemelor, în
cadrul căruia se utilizează anumite strategii ce se verifică în practică și se adaptează în funcție de
rezultatele obținute.

Din punct de vedere al viziunii ericksoniene, hiponza este considerată ca fiind un


instrument de observare și înțelegere a patologiei pacientului, o abordare mai puțin cunoscută,
deoarece pentru majoritatea oamenilor hipnoza reprezintă acțiune asupra unei persoane.

Înainte de a lua parte la hipnoză, trebuiesc înlăturate următoarele prejudecăţi:


- Hipnoza este o stare în care pacientul îşi pierde controlul;
- Pacientul va fi extrem de vulnerabil şi va face ceea ce nu doreşte să facă;
- Pacientul nu se va mai trezi din transă;
- Dacă transa are succes, pacienţii se vor purta ca nişte roboţi;
- Hipnoza este lucrarea diavolului;
- Pacienţii se pot îndoi de realitatea transei pentru că au rămas conştienţi de ceea ce se
petrece în jur.
Prejudecata 5 ( lucrarea diavolului) este cel mai dificil de înlăturat pentru că este cea mai
iraţională.

Caracteristicile hipnozei ericksoniene

- Hipnotizatorul trebuie să aibă încredere deplină în ceea ce face, acţiunile sale având
caracter congruent;
- Trebuie să aibă caracter indirect şi o fundamentare socială a limbajului; (Erickson utiliza
limbajul de zi cu zi).
Exemplu:
Comenzi clasice
1.Stai jos şi închide ochii.

2
2.Concentrează-te asupra relaxării şi urmăreşte vocea mea.
3.Nu te mişca.

Comenzi ericksoniene
1.Poţi să stai liniştit şi să închizi ochii?
2.N-ai dori să te concentrezi asupra relaxării sau poate ai dori să asculţi vocea mea?
3.Vei observa că dacă doreşti să te mişti, poţi s-o faci, dar o vei face foarte uşor.

Instrucţiunile din comenzile clasice invită pacientul la rezistenţă, pe când instrucţiunile


din comenzile ericksoniene sunt permisive şi reduc rezistenţele.
Prin acest fapt, Erickson alegea cu atenţie cuvintele pentru a exprima o gândire pozitivă
şi pentru a stimula inteligenţa pacientului. Ţinea cont şi de faptul că nu trebuie să
ofenseze pacientul, cu excepţia situaţiilor foarte rare când ofensa avea ca scop şocarea
pacientului.
Sunt de evitat termenii care conduc atenţia într-o sferă negativă. ( de exemplu: rezistenţa,
blocajul, impasul ).

- Trebuie să se facă disocierea între conştient şi inconştient;


Inducţia presupune adresări diferite, atât pentru planul conştient, cât şi pentru planul
inconştient.
Erickson spunea, cu referire la mecanismele inconştiente: „Noi ştim mai mult decât
credem că ştim.”
Inducţia cuprinde:
1.Orientarea pacientului în direcţia transei;
2.Fixarea şi stabilirea raporturilor;
3.Crearea disocierii conştient-inconştient;
4.Instalarea şi adâncirea transei;
5.Stabilirea unui cadru de referinţă pentru învăţare;
6.Utilizarea stării de transă pentru scopuri clinice;
7.Reorientarea spre starea normală de veghe.

3
Schema procesului de inducţie: (Erickson; Rossi, 1976)
1. Fixarea atenţiei – Utilizarea sistemului de credinţe al pacientului şi a
comportamentului acestuia pentru direcţionarea atenţiei spre
realităţile interioare;
2. Destructurarea sistemului de referinţă obişnuit şi a sistemului de credinţe al clientului
- Distragere, şoc, surpriză, îndoială, confuzie, disociere sau orice alt
proces care „sparge” sistemul obişnuit de referinţă al pacientului;
3. Procesul de explorarea inconştientă – Implicaţii, întrebări, alte forme de sugestii
indirecte;
4. Procesare inconştientă – Activarea asociaţiilor personale şi a mecanismelor mentale
prin intermediul mijloacelor de mai sus;
5. Răspunsul hipnotic – Este o expresie a potenţialului comportamental pe care subiectul
o trăieşte ca pe un proces autonom.

Indicatorii stării de transă terapeutică ( Erickson şi Rossi, 1976 )


Aspecte psihologice
 Ideaţie şi experienţe orientate spre interior;
 Ideaţie impersonală;
 Senzaţie de relaxare şi confort psihic;
 Senzaţie de detaşare şi disociere de realitate;
 Pacientul înţelege „ad literam” sugestiile administrate;
 Atenţie focalizată;
 Fenomene hipnotice spontane ( anestezie, amnezie, regresie, distorsiunea
timpului)

Aspecte psihofiziologice
 Respiraţie lentă;
 Senzaţie de înghiţire;
 Imobilitate posturală;
 Modificări ale timbrului vocii;

4
 Închiderea ochilor/ ochii deschişi cu privirea fixă;
 Modificarea trăsăturlor feţei;
 Figură relaxată;
 Pierderea/ încetinirea reflexelor de clipire;
 Modificări ale pupilelor;
 Puls încetinit;
 Modificări senzoriale, musculare şi corporale ( parestezii, amorţeală ).

Milton Erickson utilizează o nouă tehnică în ceea ce privește hipnoza. Noua lui tehnică se
bazează pe sugestiile indirecte și pe principiul utilizării (Milton adaptează demersul terapeutic
pentru fiecare pacient în parte, „utilizând” rezistențele pacientului în scop terapeutic), eliminând
relaxarea progresivă și sugestiile directe.

Trăsăturile caracteristice ale noii abordări ericksoniene sunt (după Lankton și Lankton,
1983):

1) Caracterul indirect : presupune utilizarea unor sugestii și conexiuni indirecte a metaforelor.

2) Disocierea dintre conștient și inconștient, care presupune comunicarea cu clientul pe mai


multe niveluri, legăturile duble și metaforele implicite.

3) Utilizarea comportamentului clientului; prescripțiile paradoxale, inducția prin mijloace


naturale, prescrierea simptomelor, direcționarea comportamentului și utilizarea strategică a
fenomenului transei.

Sugestiile indirecte și rolul lor în psihoterapie

Sugestiile indirecte îl ajută pe pacient să analizeze soluțiile proprii și să-și faciliteze


răspunsurile autonome. Rolul sugestiilor indirecte este acela de a facilita tendințele naturale de
răspuns, de a ajuta la explorarea potențialităților.

5
Erickson nu utilizează sugestiile cu caracter repetitiv, caracteristice hipnozei clasice, ci
administrează sugestiile indirecte o singură dată, pentru a ajuta inconștientul pacientului să le
folosească așa cum crede. Deseori, un singur cuvânt, poate fi de ajuns pentru a modifica sistemul
de referință al pacientului.

1. Focalizarea asocitivă indirectă- Terapeutul relatează pacientului o serie de întâmplări


specifice unei conversații obișnuite; acestea se centrează asupra unei teme comune(descriptor
comun) care ajută la activarea asociațiilor de către pacient (de exemplu, dacă terapeutul dorește
ca pacientul să vorbească despre mama sa, trebuie să îi vorbească despre mama lui sau despre
mame în general).

2. Focalizarea ideodinamică indirectă- Erickson și Rossi(1979) pornesc de la ideea mai veche a


lui Bernheim, conform căreia sugestia hipnotică reprezintă trasformarea în plan inconștient a
ideii în act, senzație sau imagine. Erickson relata grupelor de terapeuți în formare, povești
interesante legate de levitația brațului; aceste povestiri declanșau răspunsuri ideomotorii, fără ca
cei prezenți să realizeze acest lucru.

3. Utilizarea unor situații banale în procesul terapeutic- reacții comportamentale pe care


pacientul le-a trăit de atâtea ori, încât par obișnuite.

Exemple (Erickson și Rossi, 1976):

 Nivel ideomotor: „Fiecare a trăit cu experiența de a da din cap în semn de da sau nu ,


chiar fără să-și dea seama de asta.”;
 Nivel ideosenzorial: „Unii oameni pot descrie atât de bine mâncarea preferată, încât parcă
o și gustă.”;
 Nivel ideoafectiv: „Mulți oameni se înroșesc rapid atunci când își dau seama de unele
sentimente pe care le trăiesc.”
 Nivel ideocognitiv: „Uneori un nume parcă iți stă pe limbă și nu-l poți rosti.”.

4. Acordarea libertății clientului în ceea ce privește timpul când se va produce reacția- este bine
ca inconștientului să i se permită să decidă singur când va avea loc răspunsul.
Exemple:

 „Durerea ta de cap va dispărea atunci când inconștientul tău este dispus să renunțe la ea.”;

6
 „Simptomul tău va dispărea atunci când inconștientul tău va decide că poți face față
problemei tale într-o manieră mai constructiva.”

5. Sugerarea pasivității- pacientul nu trebuie să facă efort pentru a direcționa procesele mentale
inconștiente, acestea trebuie să se desfășoare de la sine.
Exemple:

 „ Nici măcar nu trebuie să ții ochii deschiși.”


 „Oamenii pot adormi fără să știe că au adormit.”

6. Sugestii deschise- acestea ajută la explorarea și utilizarea celor mai eficiente metode de
răspuns pentru pacient, permițând subconștientului să aleagă cea mai bună metodă de a desfășura
procesul terapeutic.
Exemplu: „Noi toți dispunem de potențialități de care nu suntem conștienți și, de regulă,
nu știm cum se vor manifesta acestea.”

7. Sugestii care acoperă toată aria răspunsurilor posibile- utile atunci când terapeutul dorește ca
atenția pacientului să se concentreze într-o anumită direcție.
Exemplu utilizat în cursul inducției: „Curând vei observa că degetul tău mare sau arătătorul, sau
oricare deget începe să se miște. Se poate mișca în sus, în jos sau în lateral. Mișcarea poate fi
lentă sau rapidă, sau poate să nu se producă deloc. Ceea ce este important este să simți ce anume
se petrece.”

8. Întrebări care facilitează posibilități de răspuns- exemplu: „nu este așa că...?”.

Avantajele sugestiilor indirecte ( Zeig, 1980; Lankton şi Lankton, 1983; Brown, 1991) :

1. Utilizează într-o măsură mult mai mare resursele interioare ale subiectului.
2. Nu declanşează rezistenţe, deoarece ele presupun o anumită distanţă între sugestie
şi răspunsul subiectului.

7
Dezavantajele sugestiilor indirecte (Yapko,1983; Lehrev,1986):

1. Terapeutul poate fi considerat de către client ca fiind incompetent.


2. Clientul poate simţi teamă ( Dacă el nu este în stare , cum aş putea eu ? ).

De regulă, clienții se orientează către cabinetele de psihoterapie, atunci când au epuizat


opțiunile posibile sau atunci când opțiunile pe care le au la dispoziție nu le sunt pe plac. Terapia
reprezintă pentru majoritatea clienților obișnuiți, o necesitate sau un ultim efort de a scăpa de
problemele care sunt o amenințare directă.

Abordarea ericksoniană propune „întâlnirea clientului pe terenul său” și utilizarea


comportamentului actual al clientului, acestea fiind sarcinile terapeutice inițiale. Utilizarea
abordării metaforice crește numărul de asociații pe care pacientul le realizează, fapt care conduce
la creșterea nivelului atenției interne. Abordarea metaforică îi deschide pacientului perspectiva
unor opțiuni noi, care ajută ca modificările pe plan perceptiv, comportamental, emoțional, social
să aibă loc. Pacientul trebuie să își formeze o nouă imagine de sine pentru a se acomoda cu
modificările care s-au produs.

Metaforele sunt utilizate în mod independent, urmărindu-se:

 fixarea atenției clientului;


 inducerea transei;
 activarea resurselor clientului;
 asocierea unor experiențe;
 producerea schimbării.

Principiul central în terapia ericksoniană este utilizarea, fiind marca abordării


ericksoniene (Zeig, 1988). Iată cum a descris Milton Erickson (1965) principiul utilizării:

„Terapeuții care doresc să-și ajute pacienții n-ar trebui să disprețuiască, să condamne sau
să respingă niciodată nici un aspect al conduitei pacientului, considerându-l obstructiv, absurd

8
sau irațional. Comportamentul pacientului reprezintă o parte a problemei cu care pacientul vine
la cabinet. El reprezintă aspectul personal asupra căruia terapia trebuie să aibă efect și poate
constitui forța dominantă în cadrul relației totale terapeut-pacient.”

Aşadar, ce este utilizarea?

Este atitudinea terapeutului de a fi gata să răspundă strategic la oricare și la toate aspectele


comportamentului pacientului sau la diverse aspecte ale mediului său. (IRINA HOLDEVICI,
2011, p. 189)

Erickson arată că „oamenii devin pacienți pentru că mentalul lor conștient nu știe să pună
în acțiune experiențele psihologice sau modificările comportamentale în măsura în care persoana
o dorește” (Erickson și Rossi).

În încheierea prezentării noastre, venim cu o scurtă povestire metaforică, ilustrată de Zeig:

Un domnitor înțelept dintr-o țară îndepărtată a adunat împreună savanți specializați în


diferite discipline și le-a cerut să rezume înțelepciunea dobândită în domeniul psihoterapiei.
După o perioadă de studiu sârguincios, ei s-au întors cu 20 de volume despre acest subiect.

„Nu e bine! Lucrați mai departe pentru a deprinde esența acestui domeniu”, le-a spus domnitorul.

După un timp, ei s-au întors cu un singur volum, care, de asemenea, nu l-a mulțumit pe domnitor.
Lucrând în continuare, ei au ajuns la un capitol, care a fost considerat prea lung și prea plictisitor.
Chiar și un paragraf i s-a părut domnitorului prea lung.

În final, acestuia i s-a prezentat o propoziție care suna cam așa: „Contactarea resurselor umane
pentru schimbare”.

Domnitorul a spus că, într-adevăr, acesta trebuie să fie esența psihoterapiei, dar a mai avut o
întrebare:

9
„Dacă sarcina psihoterapiei constă în a contacta resursele umane pentru schimbare, cum poate
cineva să realizeze acest lucru?”

Drept răspuns, s-a auzit o voce „hipnotică” dinspre grupul de experți care a spus: „Influență
socială!”(IRINA HOLDEVICI, 2011, pg. 323, 324)

BIBLIOGRAFIE

Holdevici, I., Ion, A., Ion, B.,(2010) Psihoterapii moderne: Noua hipnoză ericksoniană, Editura
Universitară, București.

Holdevici, I., (2010) Hipnoza clinică, Editura Trei.

Holdevici, I., (2008) Elemente de psihoterapie,ed. a III-a revizuită și adăugită, Editura Mar,
București.

Șelaru, M., (1996) Hipnoza: Metode și tehnici de hipnotizare, Editura Moldova.

10