Sunteți pe pagina 1din 6

Frica socială în contextul ameninţării teroriste

de Hurdubae Ecaterina
Ruc , anul 1 , sem 2, 2011

1. De la frica ca emoţie –şoc la frica socială

Frica împreună cu furia , tristeţea în forma sa acută( disperarea ) şi bucuria


explozivă sunt cele patru emoţii-şoc referitoare la relaţia unei persoane cu un obiect
sau o situaţie , având o intensitate foarte mare şi efecte zguduitoare asupra
întregului organism .
Jean Delumeau (1986) defineşte frica drept “o emoţie-şoc , adeseori
precedată de surpriză , provocată de conştiinţa unei primejdii prezente şi imperative
despre care credem că ameninţă conservarea noastră”.
În studiul “ Fear and anxiety . Overalaps and dissociations“ din 2008 , Arne
Öhman realizează o comparaţie între frică şi anxietate , sublinind atât aspectele
comune cât şi cele care le diferenţiază . Conform lui Öhman “frica şi anxietatea
sunt în mod evident stări activate , aversive, suprapuse , centrate asupra ameninţării“
şi de asemenea implică trăiri afective intense şi manifestări corporale puternice( Öhman,
2008 cit in Lewis, Haviland - Jones & Barrett, 2008 ) .
Frica indică groaza de un dezastru natural iminent , o nevoie intensă de
a scăpa din aceea situaţie care ne periclitează viaţa. Frica diferă de anxietate prin
faptul că este provocată de un stimul bine definit , pe când , în cazul anxietăţii
este vorba mai mult de o anticipare a stimulilor reali sau iluzorii potenţial ame-
ninţători.
Epstein (1972) consideră că frica “este legată de comportamentele de coping ,
în particular cele de scăpare şi de evitare “ şi că este “ un motiv de evitare . Daca
nu sunt restricţii , interne sau externe , frica va sprijini acţiunea fugii “ ( Epstein,
1972 cit in Öhman, 2008 ).
Aşa cum sublinia Charles Darwin , frica are un rol esenţial în evoluţia nu
doar a animalelor ci şi a speciei umane , ducând la dezvoltarea unor mecanisme
care să asigure apărarea şi reproducerea generaţiei ulterioare . Öhman şi Mineka
(2001) sunt de părere că omul contemporan este mult mai probabil să se teamă de
evenimentele şi de situaţiile care furnizau stimuli ameninţători pentru strămoşii noştri
precum prădătorii , înălţimile şi spaţiile larg deschise decât să se teamă de obiectele
cotidiene înfiorător de mortale adică motocicletele şi pistoalele .
Aspectele privind supravieţuirea sunt importante pentru majoritatea dimensiunilor
situationale ale fricilor umane. Revizuind datele chestionarelor de analiză de factori
asupra fricii auto-raportate ale unui număr de 200 de studii , Arrindell şi colabora-
torii (1991) au descoperit că rezultatele acestor studii se potrivesc într-o

1
simplă structură a fricilor implicând patru factori . Primul factor găsit de autori
era fricile în legătură cu evenimente sau situaţii interpersonale. Acesta includea
următoarele : fricile de critică , interacţiune socială , respingere , conflicte şi evaluare,
de agresiunea interpersonală, de etalarea scenelor agresive sau sexuale. Fricile de
moarte, răni, boală, sânge şi de proceduri chirurgicale reprezenta cel de-al doilea
factor , un factor cu un conţinut destul de eterogen . Al treilea factor numit într-un
mod general “frica de animale “ includea frica de animale domestice comune ( frica
de pisici, de câini ) , frica de alte animale mici , cel mai adesea inofensive şi frica
de insecte şi şerpi . Ultimul factor îl reprezenta fricile agorafobice . Acest ultim
factor includea frica de a intra în spaţii publice ( în magazine, mall-uri ) , frica de
mulţime , de înghesuială , frica de spaţii închise ( lifturi, biserici, teatre ) şi frica de
locuri care nu o cale de scăpare înspre un loc sigur ( poduri , tunele , a călători
singur în trenuri, autobuze sau avioane ) . În fond aceste patru tipuri cuprinzătoare
de frici reprezintă o dovadă a evoluţiei unui sistem comportamental de apărare
uman , de a cărui funcţionare nu suntem conştienţi .
Septimiu Chelcea (2009) consideră într-un mod asemănător lui Arrindell şi
colaboratorilor săi că nu putem vorbi de o singura şi unică frică ci de mai multe
frici variate , cu un grad diferit de intensitate . Chelcea realizează chiar şi o
clasificare a acestora , luând în calcul următoarele criterii : 1) natura stimulului
(obiectiv, imaginar ) ; 2) tipul de manifestare (activă, pasivă) ; 3) mecanismul produce-
rii ( biologic, social ) ; 4) statusul social (înalt , mediu, scăzut ) al persoanei ; 5) nu-
mărul de persoane “ posedate “ de frică ( fie indivizi , fie colectivităţi ) ; 6) epoca
istorică în care se instalează frica ( Antichitate , Evul Mediu , epoca modernă , cea
contemporană) ; şi 7) sistemul politic pe fondul căruia apare frica ( totalitarism ,
democraţie ) .
Tipologia realizată de Septimiu Chelcea ajută la distingerea fricii trăite de
un singur individ de frica socială, cea resimţită la nivel de grup sau chiar la
nivelul unei întregi societăţi . Despre ultima , Chelcea afirmă că este o emoţie ne-
gativă “ împărtăşită de un număr de persoane relativ mare (grupuri, categorii şi
clase sociale sau naţiuni ), ca reacţie la pericole de natură socială iminente, reale
sau fictive “ (Chelcea , 2009 ) .
Vorbind de procesul transformării fricii biologice , primitive în una socială ,
Chelcea crede că acesta se realizează prin intermediul comunicării interpersonale ,
fiind într-un anumit fel “contagioasă” deoarece se transmite de la un individ la
altul , ajungând să fie împărtăşită de un număr semnificativ de indivizi .
Frica socială este o reacţie normală apărută în faţa unor fenomene şi procese
sociale (război, revoluţie , terorism , criză economică etc ) , a unor organizaţii sau
persoane puternice din punct de vedere politic sau economic ( mafia , partide de
guvernare , patroni , politicieni etc ) şi nu în ultimul rând în faţa instituţiilor şi
claselor sociale ( revoluţionari, justiţie , servicii secrete etc ) asupra cărora

2
“prostimea “ nu are deloc control . Cu cât este mai persistentă frica socială cu
atât are urmări mai grave asupra funcţionării psihice a individului , ajungându-
se la îndobitocirea omului , la anularea calităţilor sale umane .
Pornind de la piramida trebuinţelor umane a lui Abraham Maslow (1954) şi
de la piramida anxietăţilor elaborată de Christophe Andre şi Patrick
Lageron(1995), Chelcea elaborează o piramidă a fricilor sociale care se diferenţiază
de cele două prin faptul că fricile de la nivelele inferioare nu condiţionează
trăirea fricilor de la cele superioare şi că fricile de la etajele inferioare nu sunt
incluse în cele de la etajele superioare .
Cele 7 frici /temeri care alcătuiesc piramida fricilor sociale construită de
Chelcea sunt : frica pentru pierderea vieţii ; teama pentru pierderea libertăţii
(încarcerarea ) ; frica pentru pierderea domiciliului (deportări, dislocări, domiciliu forţat
); frica pentru pierderea averilor şi condiţiilor decente de trai (confiscarea proprietăţilor,
naţionalizarea, colectivizarea , impunerea cotelor obligatorii ) ; teama pentru pierderea
locului de muncă ( şomajul ) ; frica pentru pierderea privilegilor sau a confortului
(retrograderea, transferul la alt loc de muncă ) ; teama pentru pierderea viitorului
urmaşilor şi a vieţii , libertăţii sau a domiciliului celor apropiaţi ( victimizarea rudelor
, împiedicarea copiilor de a face studii ) . Dintre toate aceste frici , fricile de a-ţi
pierde viaţa , libertatea , domiciliul , averile şi urmaşii sunt strâns legate de
problema terorismului , o problemă contemporană care încă nu are o soluţie
definitivă.

2.Terorismul

Ce este terorismul ? Cea mai simplă definiţie a terorismului , o definiţie


de simţ comun , este aceea că terorismul reprezintă o manifestare deosebită a
violenţei care presupune utilizarea deliberată şi sistematică a unor mijloace care
să provoace frica , teroarea .
Există sute de definiţii date terorismului , specialiştii neajungând încă la
un punct de vedere comun . Ghe. Arădăvoaice , Dumitru Iliescu şi Laurenţiu Dan Niţă
cred că terorismul “reprezintă folosirea violenţei sau a ameninţării cu violenţa în
scopuri politice, de către grupuri sau persoane , indiferent dacă acţionează pentru
sau împotriva autorităţii guvernamentale instituite , dacă asemenea acţiuni urmăresc
influenţarea unui grup-ţintă aflat dincolo de victimele imediate “ ( Arădăvoaice ,
Iliescu & Niţă, 1997 cit in Ciuchiţă, Toma & Tihan , 2006 ) .
Jack P. Gibbs (1989) dă terorismului o definiţie mult mai cuprinzătoare .
Acesta afirmă că terorismul “este violenţa ilegală sau ameninţarea cu violenţa
direcţionată împotriva oamenilor sau a obiectelor , cu condiţia că : 1 ) a fost
înterprinsă sau ordonată cu perspectiva de a altera sau de a menţine cel puţin o
presupusă normă în cel puţin o unitate teritorială particulară sau populaţie ; 2) are

3
trăsături secrete, ascunse, şi / sau clandestine care sunt expectate de participanţi
să ascundă identitatea lor personală şi /sau viiitoarea lor locaţie ; 3) nu a fost
înterprinsă sau ordonată pentru apărarea permanentă a unei zone ; 4) nu era o
beligeranţă convenţională şi din cauza identităţii lor personale ascunse , a ascunderii
viitoarei lor locaţii , a ameninţărilor lor şi/ sau a mobilităţii lor spaţiale participanţii
se percep pe ei înşişi mai puţin vulnerabili la acţiunea militară convenţională ; şi
5 ) era percepută de către participanţi drept contribuind la scopul normativ anterior
descris prin inculcarea fricii de violenţă în persoane , alta decât ţinta imediată a
violenţei actuale sau a ameninţării cu violenţa prin publicarea unei cauze “ (Gibbs,
1989) .
Fenomenul terorismului a fost analizat din multiple perspective : politice ,
organizaţionale , fiziologice , sociologice şi psihologice . Ultima perspectivă , cea
psihologică ia în calcul studierea terorismului de sine stătător , recrutarea în
grupurile teroriste , dinamica grupurilor teroriste , personalităţile , credinţele, atitudinile,
motivaţiile şi carierele teroriştilor .
Punctul de vedere psihologic furnizează trei mari ipoteze explicative :
ipoteza frustrare-agresiune , ipoteza identităţii negative şi ipoteza furiei narcisistice .
Unul dintre adepţii ipotezei frustrare –agresiune , Joseph Margolin , consideră
că comportamentul teroriştilor “este un răspuns la frustrarea variatelor nevoi sau
obiective politice , economice şi personale “ (Margolin, 1977 cit in Hudson, 1999).
Aceasta ar însemna că din cauza imposibilităţii satisfacerii unor scopuri care ţin
mai mult de credinţe, ideologii, stiluri de viaţă , aceştia devin frustraţi , neliniştiţi
şi îşi descarcă trăirile negative ( ura în principal ) prin intermediul agresiunilor
îndreptate asupra celor blamaţi sau crezuţi a fi vinovaţi de împiedicarea realizării
nevoilor lor .
Ipoteza identităţii negative postulează că teroriştii îşi asumă în mod
conştient o identitate nagativă , care implică respingerea oricărui rol social considerat
dezirabil sau normal de către comunitate şi de familia unui individ . Bineînţeles ,
trăirea unei frustrări , a unui eşec are legătură cu asumarea benevolă a unei
identităţi negative , fiind chiar cauza care duce la aceasta .
Ipoteza furiei narcisiste trimite , aşa cum sugerează şi denumirea , la o
viziune a teroriştilor bolnavi mintal . După psihologul John Crayton (1983) fiind o
manifestare a furiei narcisice “ terorismul survine în contextul rănirii narcisistice “
( Crayton , 1983 cit în Hudson ,1999) . Cu alte cuvinte , dacă teroristului îi este
lezat Sinele său grandios , acesta pentru a repara prejudiciul adus , pentru a
dobândi putere şi control , va apela la intimidare , la violenţă.
Fiind un fenomen care se manifestă sub multiple aspecte şi având la bază
scopuri dintre cele mai diverse , terorismul a fost clasificat de specialişti după
următoarele criterii : mobilul care stă baza actului terorist ( terorism de drept
comun , terorism social, terorism politic , terorism de stat ); spaţiul în care este

4
apreciat , factorii implicaţi sau afectaţi şi amploarea efectelor sale ( terorism naţional,
terorism internaţional , terorism transnaţional ) ; cauzele generatoare ( terorism ra-
sist , terorism extremism- naţionalist , terorism neofascist/ neonazist , terorismul de
nuanţă fundamentalist-religioasă ); şi modalităţile de executare a actelor teroriste (te-
rorism direct , terorism indirect , terorism psihologic ) .
Dintre toate tipurile de terorism mai sus menţionate , terorismul psihologic
este cel care ia în ultimul timp o amploare din ce în ce mai mare . Este o formă
principală de înfricoşare , generând un climat de insecuritate doar prin ameninţarea
cu violenţa .

3.Terorismul şi frica socială

În mod curent , fenomenul terorismului are drept răspuns frica colectivă ,


îngrijorarea şi chiar anxietatea . Această frică se naşte din nesiguranţă , din
pierderea controlului asupra situaţiei , din imposibilitatea de a prezice ceea ce se va
întâmpla nu doar cu propria persoană ci şi cu urmaşii , casa , bunurile şi
propria libertate .
În legătură cu relaţia frică- libertate - terorism , Cass R. Sunstein explică în
articolul său din 2004 , Fear and liberty , cum frica publică, socială rezultată în
urma terorismului ar putea duce la intruziuni nejustificate asupra drepturilor
civile . Ce se va întâmpla cu persoanele străine , cu o religie diferită, cu
ideologii diferite , cu alte dorinţe, motivaţii decât cele ale populaţiei băştinaşe ? Le
vor fi încălcate drepturile ? Vor fi ostracizate ? Răspunsul la aceste întrebări este
unul afirmativ din nenumărate motive .
Sunstein afirmă că lucrurile negative uşor de imaginat determină o
grijă mai mare şi luarea mai multor măsuri de precauţie . Teroriştii pot fi văzuţi
drept exemple extreme care din cauza acţiunilor lor le sugerează oamenilor, victimelor
că nu pot fi în siguranţă nicăieri , că nu pot avea încredere în străini . Este
ştiut faptul că siguranţa oamenilor este sau ar trebui să fie o prioritate pentru
organele abilitate , conducătorii unei naţiuni . Aceştia pot cădea în capcana propriei
gândiri , putând lua măsuri destul de exagerate , măsuri mai mult în dauna
propriilor cetăţeni , restricţionându-le nejustificat libertatea .
Tot în legătură cu problema exagerărilor , Johnson (1994 ) consideră că “ exa-
gerarea ameninţărilor este probabilă când oamenii se tem de pierderea ordinii şi a
controlului “ ( Johnson , 1994 cit in Crenshaw, 2000). Percepţia ameninţărilor este
exagerată în special atunci când oamenii au foarte puţine informaţii despre acestea .
Totuşi , nu este cazul unei informări deficitare în legătură cu fenomenul
terorismului . De ce ? Aici intervine mass media care surprinde prin multitudinea de
informaţii , unele contrafăcute , despre ameninţarea , pericolul uriaş reprezentat de
cei străini , în special cei de religie islamică . De asemenea , mass media

5
contribuie şi la propagarea rapidă a fricii tocmai prin imaginile destul de
înfricoşătoare difuzate la orele de maximă audienţă şi prin conturarea unui profil al
teroriştilor desprins din mitologie , chiar din scenariul Apocalipsei . Astfel de
informaţii ar trebui să fie dezvăluite nu prin asociere cu moartea şi suferinţa
inevitabilă , ci într-un ton neutru , pur şi simplu informativ , care să nu le
inculce oamenilor un cult al fricii , care poate avea efecte disturbatoare asupra
sănătăţii mintale , aceştia ajungând să sufere nu din pricina anxietăţii ci din cea a
isteriei .

Bibilografie

1.Chelcea ,Septimiu Piramida fricilor sociale . Fricile sociale în România -o


schiţă psihosociologică , Bucureşti, 2009
2.Ciuchiţă Lucian , Toma Daniel , Tihan Eusebiu . Scurtă analiză asupra tero-
rismului contemporan , Opinfo. Bucuresti, 2006
3. Crenshaw , Martha . The psychology of terrorism : an agenda for the 21st
century , Political Psychology , vol 21 , no 2 , 2000
4.Gibbs , P. Jack , Conceptualization of terrorism , American Sociological
Review , 1989 , vol 54, 329- 240
5.Hudson ,A. Rex , The sociology and psychology of terrorism : who
becames a terrorist and way ? , Federal Research Divison , The Library of Congress,
Washington , 1999
6.Lewis Michael , Haviland-Jones Jeannette M. , Barrett Lisa Feldman ,
Handbook of emotions , Guifold Press , London , 2008
7.Sunstein Cass R. , Fear and liberty , Social Research, vol 71, no 4