Sunteți pe pagina 1din 5

Piţilă, Tudora / Mihăilescu Cleopatra

Limba si literatuta romana: manual pentru clasa a IV-a, Bucuresti, Ed. Aramis, 2006
ISBN (10) 973-679-320-3
ISBN (13) 978-973-679-320-3

Prezentare critica

Teoretic vorbind, manualul este un document scolar care trebuie sa dezvolte


si sa concretizeze continutul programei, prin prezentarea sistematica a
cunostintelor si a actiunilor ce urmeaza a fi intreprinse de catre elevi pentru
asimilarea lor.
Lucrare stiintifica orientativa pentru professor, manualul trebuie sa se
transforme in instrument de lucru pentru scolari.
Unitatea manualului poate fi apreciata numai pe fondul dinamicii relatiei
professor-elev, manifestata, intr-o maniera stiintifica fiecarei discipline de
invatamant, pe parcursul tuturor anilor de scolaritate.
Elaborarea unui manual ridica multiple si complexe probleme de natura
psihopedagogica si metodico-stiintifica. De altfel, didactica teoretica se preocupa
tot mai mult si mai serios de precizarea si delimitarea obiectivelor predarii, a
competentelor ce trebuie formate la copii de varsta scolara preuniversitara,
exprimate stiintific in concepte formativ-instrumentale si operationale.
Un manual modern, util, performant, este acela al carui continut este
structurat in functie de obiectivele operationale si, mai ales, in functie de
competentele a caror formare se urmareste in predarea obiectului respectiv.
Manualul pe care ne-am propus sa-l analizam aici, este unul alternativ,
de ,,Limba si literatura romana”, dupa care lucreaza elevii si profesorii la clasa a
IV-a.
Din nefericire, manualul studiat ramane tributar respectarii profilului
psihopedagogic al varstei scolare mici (7 – 11 ani), cartea inregistrand, si sub acest
aspect, suficiente neimpliniri.
Din punct de vedere intelectual, copilul de clasa a IV-a realizeaza un foarte
important si real salt in procesul gandirii, concretizat in aparitia operatiunilor
logice; cu toate acestea, el este obligat (conform manualului acesta) sa ramana
intr-un stadiu inferior, preoperational, reprezentarea sau imaginea ramanand
modalitatea principala de receptionare si prelucrare a informatiei, ea pastrand
forma gandirii in imagini (gandire reprezentativa; gandire intuitiva).
Incepand cu clasele a III-a si a IV-a, procesarea informatiei ar trebui sa se
realizeze cu ajutorul operatiilor logice, de unde si forma gandirii verbal-logice, in
afara oricaror stereotipii. Saltul ar trebui sa constea, asadar, in atributul pe care il
capata gandirea, aceea de a fi operationala. Sensul operativ al gandirii se exprima
prin aceea ca presupune utilizarea ,,operatiilor” in procesarea informatiei. Este
vorba, evident, despre operatiile mentale. Prea multe manuale de limba si literatura

1
romana din invatamantul primar si gimnazial ignora faptul ca trasatura pricipala a
unei operatii logice este reversibilitatea.
,,Reversibilitatea” marcheaza un progres important in dezvoltarea
intelectuala sau cognitiva. Datorita acestor operatii logice, gandirea copilului poate
patrunde dincolo de ceea ce ofera cunoasterea intuitiva.
,,Concrete” si ,,formale” (propozitionale), operatiile mentale functioneaza in
diferitele stadii ale dezvoltarii ontogenetice.
Perioada cuprinsa intre 7 – 11 ani mai este cunoscuta sub denumirea de
,,stadiul operatiilor concrete” sau ,,stadiul concret operational”.
Intrucat copilul de clasa a IV-a, la 11 ani, intelege ca elementele pot fi
schimbate sau transformate, conservandu-si insa caracteristicile initiale, trebuie
familiarizat, fara teama supraincarcarii/suprasolicitarii, cu elementele de baza ale
teoriei literare, pentru ca in clasa a V-a ,,opera literara” sa nu mai fie numita
,,lectie”.
La nivelul puterii sale de judecata si de intelegere, i se poate explica in
manual ca: ,,Scoala” si ,,O furnica”, de Tudor Arghezi, ,,La Medeleni”, de Ionel
Teodoreanu, ,,Rapsodii de toamna”, de George Toparceanu, ,,Sfarsit de toamna”,
de Vasile Alecsandri, ,,Sfatul degetelor”, de Elena Farago, ,,Cumatra vulpe”, de
Otilia Cazimir, ,,Iarna pe ulita”, de George Cosbuc sau ,,Freamat de codru”, de
Mihai Eminescu:
• sunt creatii in versuri sau in proza;
• prezinta fapte, intamplari, personaje, idei, ganduri, sentimente, trairi,
impresii, prin intermediul limbajului artistic;
• trezesc cititorului sentimente si emotii;
• creeaza un univers imaginar propriu autorului.
Este deosebit de dificil pentru copilul de varsta scolara mica sa descifreze
sensurile unui text literar liric, fiindca aici intervine conceptul de eu liric, o
abstractiune greu de decriptat, materializat, la nivelul discursului, intr-o fiinta
umana tipica, precum ,,Iubitorul de natura”, ,,Poetul”, ,,Indragostitul”, ,,Calatorul”,
,,Filozoful”, ,,Conducatorul”, ,,Copilul”…
Copilul este tentat sa povesteasca poezia lirica ( greseala stiintifica
fundamentala, ,,incurajata” si recurenta in manuale, din cauza unor intrebari de
cunoastere a textului prost puse: ,,De ce a dat poetul acest titlu poeziei?” ,,Care
sunt elementele din natura amintite?” ,,Cum arata tara dupa ninsoare?” ,,Cine apare
la incetarea ninsorii?” ,,Observati imaginile (4 imagini – p. 55 – care ilustreaza
fiecare din cele 4 strofe ale pastelului ,,Iarna”, de Vasile Alecsandri), ordonati
enunturile si alcatuiti planul de idei”.
In ceea ce priveste pastelul ,,Iarna”, de Vasile Alecsandri, se induce elevilor
ideea profund gresita ca un text literar liric se poate povesti, dupa un plan de idei.
Or, opera literara lirica se caracterizeaza prin aceea ca nu are personaje, intamplari,
actiune sau subiect si, pe cale de consecinta, nu se poate povesti. Ideile, gandurile
si sentimentele autorului sunt communicate, in mod direct, prin ,,vocea eului liric”
(concept ce presupune gradul trei de abstractizare, ca in matematica!!!),

2
materializata intr-o fiinta umana reprezentativa pentru o anumita categorie de
varsta, sociala, profesionala, psihologica, intelectuala, caracterologica, etnica…
Manualul de limba si literatura romana aflat in discutie suprasoliciteaza
importanta operei literare lirice, genereaza improprietati terminologice, mentine
confuzii in respectarea ei corecta, oscileaza intre ,,planul de idei” si descoperirea
unor semnificatii la nivelul frazei poetice.
Sugeram ca ponderea, in manualele de clasa a III-a si a IV-a trebuie sa o
detina textul epic. Inserand, in vederea predarii, specii literare epice precum
snoava, legenda, fabula, schita si basmul, va fi mult mai usor pentru copii sa
descopere caracteristicile unei opere literare in general si ale unui text narativ in
special. Opera epica trebuie inteleasa ca o creatie in versuri (fabula, balada…) sau
in proza (snoava, legenda, schita…), prin care autorul isi exprima in mod indirect –
cu ajutorul personajelor si al actiunii – propriile sentimente, idei, ganduri… Are o
actiune plasata in timp si in spatiu (prezenta indicilor spatiali / unde? si temporal /
cand? ai actiunii) si poate pune in evidenta instantele comunicarii narative:
autorul; naratorul; personajele si cititorul. Bazandu-se pe fapte si intamplari puse
pe seama unor personaje, acest tip de text se poate povesti / rezuma, si i se poate
construi un plan simplu / dezvoltat de idei.
Manualul nu-i invata pe elevi sa faca distinctia clara intre autor si narator
si, cu atat mai putin intre poet si eul liric, incurajandu-i sa utilizeze cu o
consecventa profund pagubitoare sintagme de tipul ,,in aceasta lectie este vorba
despre…”. Foarte multi profesori din invatamantul primar refuza sa inteleaga
faptul ca, intr-o opera literara ,,nu este vorba despre nimic”, din simplul fapt ca
textul literar este o creatie de fictiune si un semn al talentului manuitorului de
condei. Gratie harului creator, artistii cuvantului transfigureaza realitatea obiectiva
intr-una subiectiva, capabila sa impresioneze cititorul. Iata de ce ,,Natura” lui
Alecsandri nu va semana niciodata cu aceea a lui Cosbuc, a lui Eminescu, a lui
Sadoveanu sau a lui Geo Bogza, iar ,,Copilul si copilaria” lui Creanga nu are nimic
comun cu aceea regasibila in pagini literare semnate de Zaharia Stancu ori Marin
Preda. Ar fi suficient ca elevului sa i se dea, spre comparatie, fise – citat organizate
tematic, extrase din creatori diferiti, pentru ca el sa descopere asemanari si mai ales
numeroase deosebiri.
Gramatica, in ansamblul ei, este prezenta in manual sub forma unei
,,invitatii” de a invata pe de rost niste concepte, fara a le explica asa cum se cuvine,
intr-o maniera logica, sistematica si coerenta.
Predarea morfosintaxei trebuie sa inceapa cu verbul si cu predicatul, centre
ale mesajului propozitional si frastic. In jurul acestui nucleu comunicational
graviteaza textul epic, bazat pe actiune, adica pe situatia in care ,,cineva”
(personajul) ,,face ceva” (participa in mod direct la ,,faptele si intamplarile”
imaginate de autor).
Manualul analizat nu respecta decat in foarte mica masura principiile
didactice, mai ales in ceea ce priveste:

3
• accesibilitatea sau orientarea dupa particularitatile de varsta si
individuale ale elevilor;
• unitatea dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract in
procesul de invatamant;
• structurarea si sistematizarea cunostintelor;
• legarea teoriei cu practica.
In privinta continuturilor invatarii, pentru limba si literatura romana in
invatamantul primar (si gimnazial, deopotriva) se implica: literatura, practica
rationala si functionala a limbii materne, dar si elementele de constructie a
comunicarii, aspecte in legatura cu care manualul in discutie realizeaza incomplete
ori false corelatii, precum si grave erori stiintifice:
• ,,Rapsodii de toamna”, de G. Toparceanu
Formularea de intrebari in legatura cu continutul textului.
Text gresit ales, fiindca reprezinta un model de imbinare a ,,liricului” cu
,,epicul”!
• Scrierea corecta a cuvintelor v-a si va
V-a nu este un cuvant, ci o structura de tip ,,pronume + verb auxiliar”!
• ,,Sfarsit de toamna”, de V. Alecsandri
Planul dezvoltat de idei
Textul liric (pastelul) nu se preteaza la un plan simplu / dezvoltat de idei!

In principiu, oricarui manual, i se atribuie urmatoarele functii:


a) functia de informare:
Orice manual cuprinde un sistem de cunostinte sau informatii despre un
domeniu al realitatii, prezentate si ordonate cu ajutorul limbajului sau al altor
mijloace (scheme, desene, fotografii, simboluri).
• Pentru indeplinirea acestei functii, acordam manualului studiat
calificativul satisfacator / bun.
b) functia formativa:
Se exprima prin posibilitatile pe care le ofera pentru stimularea muncii
individuale, indreptate in directia prelucrarii informatiilor, familiarizarii cu
metodologia cercetarii, aplicarii cunostintelor in practica, crearii unor situatii-
problema, exersarii…
• Pentru indeplinirea acestei functii, acordam manualului studiat
calicativul foarte slab.
c) functia stimulativa:
Consta in declansarea si sustinerea unei motivatii pozitive in activitatea de
invatare. Manualul ar trebui sa trezeasca atentia si interesul, sa stimuleze
curiozitatea si sa suscite continuu efortul creator din partea elevului.
• Datotita faptului ca acest manual nu indeplineste aceasta functie
decat in foarte mica masura, calificativul este foarte slab.
d) functia de autoinstruire:

4
Prin continutul sau, manualul ar trebui sa pregateasca conditiile pentru
realizarea autoeducatiei. Aceasta presupune ca el sa-l obisnuiasca pe elev cu
tehnica invatarii si sa-i puna bazele unui stil individual de munca, pregatind astfel
conditiile educatiei permanente.
• Pentru indeplinirea acestei functii, acordam manualului studiat
calificativul slab / mediu.
Pe linia perfectionarii acestui manual, concomitent cu preocuparea pentru
imbunatatirea continutului sau, sugeram autoarelor si redactarea unui ,,caiet
semestrial de munca independenta pentru elevi”, a unui ,,manual al profesorului”,
precum si a unui corpus de ,,fise de lucru” si/sau ,,fise coputerizate”.
Pana atunci, per ansamblu, acest manual primeste calificativul slab.
Acest calificativ tine loc de concluzie.