Sunteți pe pagina 1din 9

Evaluarea activitatilor din gradinita pe domenii

de activitate
Prin termediul evaluarii, educatoarea cunoaste in fiecare etapa a desfasurarii
procesului instructiv-educativ, nivelul atins de copii, identifica punctele forte si lacunele din
cunostintele, priceperile, deprinderile, aptitudinile, reprezentarile, limbajul copiilor. Pe baza
diagnosticului, educatoarea stabileste masurile necesare pentru completarea si aprofundarea
cunostintelor, corectarea deprinderilor gresite, perfectionarea priceperilor si deprinderilor. Tot
prin evaluare, educatoarea inventariaza achizitiile copiilor si apreciaza progresul inregistrat de
copil de la o etapa la alta a devenirii sale.

Evaluarea rezultatelor obtinute de copii are efecte pozitive asupra activitatii lor,
indeplineste un rol de supraveghere a activitatii prescolare. Verificarile asupra acumularilor
calitative si cantitative ale copiilor in procesul instructiv-educativ contribuie la calificarea si
consolidarea cunostintelor acumulate, care sunt fixate, sistematizate si integrate in structuri.

1. Domeniul limba si comunicare

Aparuta in cadrul comunitatii umane din nevoia de comunicare, de transmitere a


gandurilor, sentimentelor, ideilor si experientei de viata, limba este invelisul material al
gandirii. Se afla in stransa interdependenta cu dezvoltarea gandirii: stimuleaza dezvoltarea
gandirii si arata nivelul si calitatile acesteia. Fiind principalul mijloc de comunicare
interumana, limbajul este in acelasi timp si factor de dezvoltare spiritual si de progres social.
Prin urmare, limbajul are un rol determinant in dezvoltarea personalitatii umane.

1.1. Memorizarea – activitate de verificare

Aceasta forma de activitate are ca scop verificarea calitatii memorizarii si a deprinderii


de a recita corect si expresiv poeziile insusite anterior. In aceasta activitate se verifica numai
poeziile insusite temeinic pe parcursul activitatilor anterioare, poezii care pot fi grupate
tematic sau selectate pentru diferite serbari.

Introducerea in activitate se face prin aceleasi procedee ca si la fixarea cunostintelor,


adica:

- prezentarea unui fragment dintr-o poezie, cu cerinta ca copiii sa recunoasca titlul si


autorul poziei;
- prezentarea continutul de idei al unei poezii, cu cerinta recunoasterii titlului si
autorului poziei;
- prezentarea sau mimarea unor imagini ce reamintesc copiilor de o anumita poezie;
- scurta convorbire pe marginea unei poezii ce le-a placut cel mai mult copiilor, cu
cerinta
- recunoasterii titlului si autorului poeziei respective.
Scopul primordial al acestei secvente este verificarea reproducerii corecte si expresive
a textului literar. La inceput vor spune poezia cei care se prezinta de bunavoie, dupa care sunt
atrasi si ceilalti copii care sunt mai pasivi. Se pot folosi diferite procedee de recitare: recitare
in lant, pe roluri, recitare selectiva sau alte procedee in functie de creativitate educatoarei. Se
poate organiza adevarata competitie, care stimuleaza spiritul de competivitate al copiilor.

Expresiile si/sau structurile artistice ale poeziilor pot intra in vocabularul activ al
copiilor prin memorizarea lor. Cu acest scop, educatoarea trebuie sa evidentieze frumusetea
acestor expresii datorate muzicalitatii si originalitatii lor. De recomandat ca in aceasta
secventa sa se utilizeze un instrument muzical, sa se cante o melodie legata de tema.

1.2. Povestirile copiilor – ca mijloc de evaluare

Povestirea este una dintre cele mai indragite activitati dirijate din gradinita care
satisface nevoia de cunoastere si de afectivitate a copiilor, le stimuleaza imaginatia si le
creeaza cadrul optim de comunicare.

Ca activitate specifica invatamantului prescolar, povestirea dezvolta urmatoarele


procese psihice: gandirea logica – datorita descoperirii succesiunii logice a evenimentelor din
povestire; memoria voluntara – prin fixarea desfasurarii evenimentelor si prin redarea lor in
succesiunea lor logica cu ajutorul educatoarei si al mijloacelor didactice utilizate; imaginatia –
prin crearea unor imagini noi in baza prelucrarii reprezentarilor si a experientei cognitive
anterioare; limbajul – ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul si gandirea se
interactioneaza, se constituie ca ca unitate intre comunicational (transmitere de informatii) si
cognitiv. Gandirea se dezvolta avand ca suport limbajul, iar nivelul de dezvoltare al limbajului
reflecta nivelul de dezvoltare al gandirii; atentia – datorita careia copiii memoreaza numele
personajelor, fragmente ale povestirii, retin succesiunea evenimentelor, trasaturi
comportamentale ale personajelor.

Povestirile copiilor se realizeaza in doua forme: repovestire si povestiri create de


copii.

1.2.1. Repovestirea

Prin aceasta forma de povestire se evalueaza modalitatile de insusire ale cunostintelor,


deprinderilor si capacitatilor in urma desfasurarii activitatilor de povestire cu intreaga grupa
de copii. Copiii trebuie:

- sa redea intamplari reale sau imaginare in succesiunea lor;


- sa desprinda trasaturi ale personajelor;
- sa aprecieze fapte ale acestora;
- sa comunice ganduri si sentimente legate de personaje si intamplari;
- sa aleaga personajul preferat, considerat model motivandu-si in acelasi timp alegerea
facuta.
In repovestire contributia proprie a copiilor este restransa; ei readuc, mai simplu sau
mai dezvoltat, continutul unui text spus de catre educatoare. Reusita repovestirii depinde de
gradul de intelegere si insusire a povestirii de catre copii, adica insusirea constienta si
temeinica a povestirii.

1.2.2. Povestiri ale copiilor

Dupa o activitate de povestire a educatoarei, intr-o activitate urmatoare de evaluare, se


poate planifica o activitate de povestire a copiilor. Fie ca este vorba despre povestiri cu un
inceput dat, iar copiii sa continue povestea asa cum le-a fost redata sau sa incerce un alt fir
epic al povestirii, fie ca se urmaresc niste imagini, dupa care copiii creeza povestea, acest tip
de activitate contribuie la evaluarea capacitatilor de a folosi un vocabular cat mai bogat, de a
reda succesiunea evenimentelor dintr-o povestire, de a crea un nou fir epic, pornind de la unul
pe care il cunosc deja. Daca se alege varianta unui nou fir epic, educatoarea are prilejul de a
urmari imaginatia si creativitatea copiilor, capacitatea de a reda o succesiune de evenimente,
asa cum isi imagineaza ei, fara a fi constransi de un plan, de anumite imagini. Sunt copii care
redau cu usurinta o povestire fara a fi nevoie sa se intervina cu intrebari ajutatoare sau sa fie
readusi in planul povestirii, atunci cand acestia se abate de la el.

Povestirile create de copii au beneficiul de a putea participa mai multi copii la crearea
povestirii, fiecare venind cu o idee unica, solicitandu-li-se in acelasi timp atentia voluntara,
pentru ca ei urmaresc firul care se desfasoara, personajele care isi joaca rolurile, avand insa
posibilitatea de a adauga personaje preferate, venind cu o nota de originalitate atunci cand
sunt solicitati.

1.3. Lectura dupa imagini

Lectura pe baza de imagini este o activitate de educare a limbajului specific


invatamantului prescolar deoarece asigura un material intuitive pe baza caruia se va crea o
poveste sau se va gasi o legatura intre acele imagini. Aceasta activitate are doua componente
de baza: observarea dirijata a imaginilor si dezvoltarea capacitatilor de receptare, de
exprimare a mesajelor.

Prima componenta a activitatii se realizeaza prin perceperea organizata si dirijata de


catre educatoare a imaginilor pe baza analizei, sintezei si a generalizarii datelor din imagine.
Perceperea se realizeaza prin metoda conversatiei, pornind de la elementele cunoscute de
copii, de la experienta lor cognitiva. Componenta verbala a activitatii se realizeaza
concomitent cu perceperea imaginilor: copiii analizeaza imaginile, le descriu, le interpreteze
si le compara, folosind un limbaj propriu. Prin aceasta componenta se evalueaza spiritul de
observatie al copiilor, capacitatea de a analiza si sintetiza datele din imagine, pe baza careia se
va realiza o generalizare si bineinteles bogatia vocabularului, capacitatea de a il utiliza correct
si fluent in exprimare.

La lectura pe baza de imagini nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu dispersa


atentia copiilor. Ilustratiile trebuie sa fie studiate in prealabil de catre educatoare pentru a
alcatui un plan de intrebari si planul de idei la care vrea sa se ajunga. Planul de intrebari
trebuie sa dirijeze atentia copiilor spre perceperea elementelor semnificative. Intrebarile sunt
formulate in asa fel, incat sa conduca la concluzii partiale si finale. Ele ajung sa creeze
situatii-problema, sa aiba functii cognitive si educativ-formative si trebuie sa fie: clare,
precise, accesibile, sa nu sugereze raspunsul prin “da” sau “nu”.

Raspunsurile copiilor trebuie sa fie, de asemenea: clare, precise, corecte, concise, sa


fie o formulare constienta bazata pe intelegerea aspectelor principale ale ilustratiei..

1. Convorbirea

Convorbirea este o activitate prin care copiii prescolari ajung in situatia de a se


exprima in mod independent, folosind cuvinte din vocabularul lor activ, in urma unor
activitati de observare, povestire, jocuri didactice, lectura pe baza de imagini sau in contactul
lor direct cu obiectele si fenomenele inconjuratoare. Caracteristicile acestei forme de activitati
sunt:

- este o activitate complexa de evaluare a limbajului;


- presupune folosirea cunostintelor asimilate in activitati anterioare;
- se foloseste cu precadere metoda conversatiei, pe o durata mai lunga, fara suport

intuitiv;

- se organizeaza in numar relativ redus si cu precadere in grupa mare, pregatitoare;


- se actualizeaza si se sistematizeaza cunostintele, se formeaza capacitatea de a-si

ordona si sistematiza reprezentarile despre lumea reala;

- contribuie la exersarea si consolidarea capacitatilor de exprimare; pentru a raspunde


corect la intrebari,
- copiii sunt nevoiti sa selecteze lexicul adecvat, utilizand anumite structuri
gramaticale;

Eficienta convorbirii este conditionata de: planificarea activitatii din timp; alegerea temei,
care trebuie sa fie accesibila si atractiva, sa corespunda intereselor si preferintelor copiilor;
crearea unor diverse situatii de viata; accentuarea caracterului formativ; elaborarea unui plan
de intrebari adecvat temei.

Datorita particularitatilor de varsta si obiectivelor ciclului prescolar, educatoarea


trebuie sa faca apel, pe langa fisele de evaluare, si la alte forme de verificare, anume evaluarea
orala si cea actional-practica.

Evaluarea orala se realizeaza prin metoda conversatiei si ofera informatii despre


nivelul de formare a structurilor verbale prin modul cum utilizeaza limbajul matematic ca
suport al actiunii si despre competentele de comunicare.

Copilul actioneaza, analizeaza, compara si exprima prin limbaj datele sarcinii primite.
El recurge la terminologia matematica (cuvant) nu doar pentru a descrie actiunea, ci pentru a
motiva si verbaliza rezultatul actiunii. in acest mod, se deplaseaza centrul de greutate al
invatarii de la formarea structurilor operatorii la structurile verbale.

Necesitatea evaluarii orale este ceruta si de existenta stadiului verbal al actiunii, ca


etapa ce favorizeaza interiorizarea structurilor logice (notiunilor) la copiii prescolari.

Astfel, in cadrul activitatilor matematice, copiii realizeaza sarcini de verbalizare: ei


numesc pe rand, cu glas tare, atributele unui obiect, le enumera tot cu glas tare si le identifica
pe materialul didactic, apoi exteriorizeaza verbal rezultatul la care ajung. In felul acesta,
educatoarea poate aprecia nivelul de intelegere si constientizare a continutului si gradul de
formare a unor competente operatorii prin modul de integrare a limbajului in actiune, ceea ce
este determinant pentru aprecierea gradului de realizare a obiectivului de verbalizare.

Evaluarea orala se realizeaza dominant in secventa de dirijare a invatarii, ca o tehnica


de evaluare continua. Pe un panou tip flanelograf, educatoarea marcheaza prin buline diferit
colorate raspunsurile corecte, partial-corecte sau eronate pentru sarcinile de verbalizare ale
obiectivelor operationale. In acest mod, pentru fiecare obiectiv operational se pune in evidenta
gradul de realizare si informatiile obtinute pot usura luarea deciziei de adoptare a unor
strategii ameliorative.

Informatiile obtinute prin aceasta tehnica de evaluare orienteaza educatoarea in


conceperea probelor formative pe unitati de invatare, insa nu permit o verificare analitica a
cunostintelor si deprinderilor individuale. Se impune ca in aceeasi activitate sa se recurga la
mijloace de evaluare individuala obiectivate in raspunsurile scrise.

Evaluarea actional-practica se realizeaza prin metoda jocului si a exercitiului si ofera


informatii despre nivelul de formare a structurilor operatorii si implicit a structurilor
cognitive. Operarea in plan obiectual este specifica invatarii la varsta prescolara si se
materializeaza prin exercitii-joc ce solicita o rezolvare actional-practica prin raportare la un
model (vezi metoda exercitiului).

Aceasta tehnica de evaluare urmareste aprecierea stadiului de formare a deprinderilor


si abilitatilor matematice, materializate in modul in care copiii rezolva sarcinile de lucru.
Educatoarea observa direct modul de actiune si rezultatul obtinut, masoara si apreciaza gradul
de rezolvare a sarcinii de invatare.

Evaluarea actional-practica este necesara pentru masurarea nivelului abilitatilor de


identificare, grupare, triere, selectare, masurarea si determinarea unor lungimi si capacitati cu
etaloane nestandardizate, determinarea raportului parte-intreg.

Formarea structurilor logice in stadiul preoperational este influentata semnificativ de


relatia dinamica actiune-cuvant si, din aceste considerente, evaluarea actional-practica trebuie
sustinuta de o evaluare orala.

Cel mai concludent exemplu este cel al jocurilor logice ca metoda de imbogatire a
abilitatilor de formulare a judecatilor cu valoare logica.
In aceste jocuri, copilul este solicitat sa construiasca o situatie matematica respectand
o anumita regula, iar accentul cade pe obiectivele de verbalizare ce dau masura constientizarii
si interiorizarii actiunii. Cuvantul nu descrie numai procedeul de actiune, ci si continutul
notional ce se reflecta in cuvant, ca rezultat al actiunii.

In evaluarea finala se iau in considerare si rezultatele obtinute prin toate formele de


evaluare (formativa, orala, actional-practica), in acest fel ajungandu-se la o evaluare mai
obiectiva, prin corelarea erorilor de apreciere operate pe parcurs. Estimarile finale pot
constitui un mijloc de diagnostic si pot sa furnizeze informatii relevante pentru ameliorarea
strategiei de invatare.

Toate formele de evaluare trebuie utilizate intr-un sistem inchegat, echilibrat, pentru
obtine maximul de informatii asupra stadiului de dezvoltare in care se afla un copil la un
moment dat si asupra progresului realizat si pentru a lua decizii corecte privind recuperarea
unor ramaneri in urma sau dezvoltarea unor capacitati. Evaluarea stadiului de pregatire a
prescolarilor pentru accesul in invatamantul primar presupune utilizarea tuturor acestor forme
de evaluare pe parcursul anului petrecut in grupa pregatitoare (cu precadere), dar si la
inceputul clasei I, atunci cand educatoarea are nevoie de informatii cat mai complete si
complexe despre dezvoltarea psiho-fizica si intelectuala a copiilor.[1]

Apare nevoia unei analize a suportului pe care il ofera curriculumul actual pentru o
evaluare formativa eficienta, pe de o parte si pe de alta parte, pregatirea metodologica
specifica pe care educatoarele si educatoarele trebuie sa o primeasca in cadrul formarii initiale
si continue, pentru a utiliza cu succes si eficienta aceste forme de evaluare si instrumentele
specifice lor. (vezi Anexa II)

3. Domeniul estetic si creativ

Prin intermediul auditiei, prescolarii iau contact direct cu arta sunetelor. In gradinita de
copii, auditia organizata formeaza si dezvolta copiilor deprinderea de a asculta constient
precum si capacitatea de a intelege mesajul muzical.

Audierea are insa intotdeauna un caracter pasiv, de divertisment, deoarece nu ridica


intotdeauna si problema explicarii si intelegerii constiente a limbajului muzical. Copiii nu
inteleg de la inceput faptul ca, in esenta, muzica este un limbaj sonor specific, ca si vorbirea,
care trebuie sa fie ascultat cu intelegere, pentru a putea fi talmacit. Iata de ce este necesar ca
cei mici sa fie pusi in situatia sa asculte muzica in mod activ.

Ascultarea activa este o activitate intelectuala, imaginativa, care presupune o ascultare


bazata pe cauzalitate. Copiii trebuie sa stie: de ce asculta anumite fapte sonore, ce urmaresc si
ce trebuie sa descopere in urma audierii lucrarii muzicale. Ei trebuie permanent incurajati sa-
si motiveze preferintele musicale, sa-si exprime trairile si emotiile trezite de lucrarea audiata.
Calauzirea copiilor in parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirica, pasiva la cea
constienta si activa are un rol hotarator in dezvoltarea capacitatilor de receptare a muzicii si in
dezvoltarea gustului estetic al acestora.
Reaudierea piesei

Se impune pentru intoarcerea de la rational la emotional, la continutul propriu-zis al


lucrarii audiate, mai ales ca in aceasta noua faza copiii detin elemente suplimentare relevate
de comentarea ei. Din acest punct de vedere, reaudierea reprezinta o faza superioara, perceptia
fiind sporita si de relevarea unor aspecte discutate dar si de reabordarea a ceva deja cunoscut.

Daca este nevoie, piesa audiata se poate relua in orele urmatoare, sub forma unor
exercitii si jocuri de recunoastere.

In perioada prenotatiei auditia poate avea o desfasurare libera in ceea ce priveste


comportamentul copiilor. Ei sunt tentati sa se apropie de sursa sonora, sa vorbeasca, sa se
miste, iar institutorul trebuie sa stimuleze acesta forma specifica a copiilor de a intui muzica,
de a o transpune in miscare si cuvant. De exemplu:

- Ne miscam cum ne spune muzica!;

- Povestim ce ne spune muzica!

- Desenam ce ne spune muzica!

- Recunoastem un cantec!;

- Recunoastem un instrument!;

- Recunoastem o problema muzicala!.

Auditia, fiind un mijloc specific educatiei muzicale, se poate utiliza eficient in cadrul
oricarei activitati de evaluare din cadrul domeniului din care face parte deoarece:

- in verificarea insusirii unui cantecel invatat pentru a compara interpretarea copiilor


cu cea inregistrata;
- dupa insusirea unui cantec, se poate audia altul, cu acelasi continut si caracter sau de
acelasi compozitor, pentru stabilirea asemanarilor, evaluandu-se capacitatea de
comparare muzicala;
- in verificare sau consolidare, pentru recunoasterea unor probleme muzicale (masuri,
nuante sau tempouri, ritmuri specifice unor dansuri populare, instrumente) etc.

Pentru a asigura caracterul de „spectacol” al activitatilor de educatie muzicala se poate


organiza ca auditia sa constituie o surpriza pentru copii. Auditia poate fi in orice etapa a
activitatii, nu neaparat doar la final, fiind conceputa nu doar ca o anexa a activitatii, ci ca o
parte constitutiva, guvernata de obiective precise. Ea isi poate gasi locul in orice moment al
activitatii propuse, in functie de obiectivul prioritar urmarit de institutor.

Practica mi-a evidentiat diferite procedee care au rolul de a trezi interesul copiilor
pentru acest tip de activitate. Deosebit de atractive pentru prescolari sunt concursurile care au
ca obiect recunoasterea instrumentelor, a tipului de muzica, a unor teme sau elemente
sintactice sau de morfologie muzicala a unor piese audiate anterior.
Este de mentionat faptul ca, valoarea artistica si educativa a pieselor audiate
conditioneaza mentinerea atentiei si interesul copiilor pentru acest tip de activitate si ca este
nevoie de exercitiu si de stimularea interesului de a avea rabdare sa asculte.

Domeniul om si societate

Prima impresie pe care ti-o da intrarea intr-o gradinita este faptul ca parca ai patruns
intr-o lume a expozitiilor pe cat de interesanta, pe atat de ingenua. La toate panourile si
spatiile disponibile se pot zari lucrari de 'arta' minuscule, create de catre micii artisti
neprofesionalisti, dar care pot deveni intr-o zi adevarati maestri. Copiii de varsta prescolara
creaza cu migala, dibacie si pricepere sub indrumarea atenta a educatoarei, lucrari practice
deosebite, originale dar mai ales interesante prin multitudinea materialelor utilizate si a
tehnicilor de lucru folosite.

Hartia mototolita, rulata, taiata sau pliata, resturile colorate de lana, semintele de
dovleac, de mar, de fasole, pot sa se transforme in flori multicolore, hartia glasata, pliata si
indoita ia forma unor animale, materialele din natura iau forme nebanuite alcatuind adevarate
tablouri de toamna, iarna sau primavara, toate aceste materiale pot alcatui adevarate colaje
tematice care impodobesc adesea spatiul fizic al gradinitei.

Evaluarea activitatilor practice implica o analiza complexa, deoarece se refera atat la


produsul muncii copiilor, cat si la cunostintele despre materialele folosite, caracteristicile
acestora, precum si la utilizarea de tehnici de lucru specifice varstei in scopul prelucrarii
acestora si realizarii unor produse simple, dar si la o analiza a comportamentului, atitudinii
copiilor fata de creatiile lor.[2]

Toate lucrarile realizate de fiecare copil daca nu sunt evaluate in permanenta, nu


putem studia si constata traiectoria parcursa de catre fiecare copil de la stadiul initial pana la
cel final pe toata durata unui an scolar, nu se poate urmari daca toti copiii si-au insusit corect
priceperile si deprinderile specifice activitatilor practice. Evaluarea activitatilor practice se
realizeaza in stil mult mai lejer, deoarece nici regulile nu sunt stricte in realizarea unei lucrari.
Se apreciaza acuratetea unei lucrari, insistand pe lucrarile ingrijite. In manifestarea artistica,
prescolarul este liber sa se manifeste cum simte, astfel ca daca simte sa aseze soarele in partea
de jos a lucrarii, apoi este liber sa o faca. Nu se mai merge pe principiul modelului, dupa care
toti copiii lucreaza. Fiecare copil are modul sau unic de a-si arata creativitate si inventivitatea.

Activitatile de gospodarie casnica au un character ludic. Desfasuram activitati de-ale


adultilor in spirit de joaca, asa ca si evaluarea acestui tip de activitati va asimila acelasi spirit.
Se urmareste formarea si consolidarea de deprinderi, dorinta de a se implica intr-o activitate.
In perioada prescolaritatii, imitarea adultilor are un rol foarte important, asa incat cei mici
sunt dornici sa intre in lumea parintilor.

Evaluarea este definita ca fiind procesul menit sa masoare si sa apecieze valoarea


rezultatelor sistemului de educatie fizica scolara sau a unei parti a acestuia, eficacitatea
resurselor, a conditiilor si operatiilor folosite in desfasurarea unei activitati, prin compararea
rezultatelor cu obiectivele propuse in vederea luarii deciziilor privind ameliorarea activitatii in
etapele urmatoare.

5. Domeniul psihomotric

Evaluarea activitatilor din cadrul domeniului psihomotor are un specific aparte si se


realizeaza in functie de anumite criterii, organizate si acestea intr-un sistem bine conturat:

- criteriul performantei motrice – acesta presupune folosirea unor tehnici care permit
masurarea randamentului copiilor oferindu-le acestora posibilitatea unei analize cu
caracter individual in sfera dezvoltarii fizice si motrice;
- criteriul progresului – acest criteriu vizeaza progresul realizat de prescolari fata de
indeplinirea cerintelor imbinand cele doua tendinte ”obiectivizarea” si
”individualizarea” aprecierii care are ca sistem de referinta nivelul initial de pregatire
a prescolarului;
- criteriul aprecierii nivelului insusirii deprinderilor si priceperilor motrice prevazute de
programa – acest criteriu are in vedere capitolele programei in care randamentul nu se
poate estima prin masuratori exacte; in acest caz aprecierea poate controla urmatorii
parametrii: corectitudinea tehnicii de executie, precizia, specificul ritmului,
amplitudinea miscarii, estetica miscarii si expresivitatea; se vizeaza latura calitativa a
randamentului;
- capacitatea de aplicare – a cunostintelor, priceperilor motrice si organizatorice in
conditii analoage sau concrete de desfasurare a ramurilor sportive in conditii variate si
diversitate impuse de practica sportiva si de viata;
- criteriul atitudinii fata de categoria de activitate – educatie fizica, care se refera la
pozitia, interesul copilului fata de educatie fizica si comportamentul lui in aceasta
activitate.

De cele mai multe ori, modalitatea prin care se evalueaza cel mai usor si cel mai
eficient formarea deprinderilor si priceperilor, precum si stadiul de dezvoltare a unor
calitati psihomotrice, se realizeaza practic prin organizarea de parcursuri aplicative, iar
caracterul competitiv al acestui tip de activitate, ii antreneaza si mai mult pe copii, ceea ce
duce la obtinerea de rezultate favorabile, urmarindu-se in acelasi timp depasirea granitelor
individualitatii, dorinta de a contribui cu ce are fiecare mai bun asa incat echipa din care face
parte copilul, sa devina castigatoare.