Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA DIN PITESTI

Facultatea de Stiinte Juridice si Adminitrative


Specializarea Drept

CONTRACTELE IN COMERTUL INTERNATIONAL

Student: Chirita Ioana-Laura


An IV, grupa 1
2010

CUPRINS

1. Definirea contractelor de comerţ internaţional...................................................................2


2. Elementele contractului de comerţ internaţional................................................................3
3. Principalele contracte de comerţ internaţional...................................................................3
4. Limba aplicabilă contractului de comerţ internaţional.......................................................4
5. Condiţiile de validitate a contractului................................................................................4
6. Obligaţiile în dreptul român...............................................................................................4
6.1. Clasificarea obligaţiilor...............................................................................................5
6.2. Modurile de stingere a obligaţiilor..............................................................................5
7. Formarea contractului de comerţ internaţional..................................................................6
7.1. Fazele precontractuale.................................................................................................6
7.2. Momentul perfectării contractului de comerţ internaţional.......................................10
7.3. Locul perfectării contractului....................................................................................12
Bibliografie...............................................................................................................................14

1. Definirea contractelor de comerţ internaţional

Comerţul exterior se concretizează în contracte internaţionale, care generează


raporturi juridice între parteneri din ţări diferite sau cu alte elemente de extraneitate.
Contractul de comerţ internaţional este acordul de voinţă realizat între doi sau mai
mulţi participanţi la comerţul internaţional din state diferite, în scopul de a crea, modifica ori
stinge raporturi juridice de comerţ internaţional.
Contractul de comerţ internaţional reprezintă una din cele mai importante instituţii
juridice ale dreptului comercial internaţional, incluzând orice contract comercial convenit în
raporturile cu străinătatea sau cu pieţele externe. El se distinge de contractul comercial intern
prin elemente de internaţionalitate, care este asemănător cu cel specific raportului juridic de
comerţ internaţional.

2
Consecinţa internaţionalităţii contractelor comerciale constă în faptul că raportul
juridic pe care îl generează iese de sub guvernarea unui anumit sistem de drept naţional,
fiindu-i aplicabile legislaţiile mai multor state, convenţiile internaţionale sau uzanţele
comerciale cu caracter internaţional.1

2. Elementele contractului de comerţ internaţional

Contractele de drept comercial internaţional au elemente comune cu a celorlalte


contracte, însă unele din acestea prezintă anumite particularităţi din cauza interferenţei cu
elementul de internaţionalitate.
a) Capacitatea părţilor – se caracterizează printr-o mare diversitate şi prin faptul că
aparţin ordinii juridice naţionale din state diferite. În consecinţă, capacitatea lor juridică este
diferită, în funcţie de legea aplicabilă statutului lor juridic.
b) Consimţământul părţilor – este un acord de voinţă între două sau mai multe
persoane, care încheie un contract sau un alt act juridic unilateral.
c) Obiectul contractului – semnifică acţiunea sau inacţiunea la care părţile se obligă
prin contract. Dacă prestaţia se referă la bunuri se includ şi ele în obiectul contractului.
d) Cauza – reprezintă scopul în vederea căruia partenerii contractuali îşi dau
consimţământul, fiind necesar să fie licită şi morală în cazul oricărui gen de contract.
Aceste condiţii se apreciază în funcţie de legea aplicabilă contractului (lex
contractus), întrucât fiecare ţară poate interpreta în mod diferit aceste noţiuni.

3. Principalele contracte de comerţ internaţional

În lucrarea „Contracte interne şi internaţionale”2 sunt enumerate următoarele contracte


internaţionale: contractul de vânzare internaţională de mărfuri, contractul internaţional de
transport de mărfuri, contractul de export de mărfuri în consignaţie, contractul de export
instalaţii complexe, contractul de barter, contractul buzing option, contractul de concesiune
exclusivă, contractul de franchising, contractul de leasing, de reprezentare, de curtaj, de
1
Medeanu Tiberiu-Constantin, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Călăuza, Deva, 2000, p.45
2
Dana Bivolaru, Sever G. Bomboş, Doru Blăjan, Contracte interne şi internaţionale, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 1999, pp.81-235

3
comision, de licenţă de brevet, de know-how, de prestări servicii, de service tehnologic, de
montaj, de asistenţă tehnică, de proiectare, de management, de consulting, de control, de
brokeraj, de navlosire, de expediţii internaţionale, de asigurare, de magazinaj, de factoring, de
lohn, de turism internaţional.

4. Limba aplicabilă contractului de comerţ internaţional

Părţile contractului au libertatea deplină să aleagă limba în care este redactat acesta.
Redactarea se poate realiza într-o singură limbă sau în mai multe, dacă părţile optează în
acest sens.
Limba aleasă poate să nu aibă nici o legătură cu elementele obiective referitoare la
statutul societăţii sau al părţilor contractante, optându-se pentru limba de circulaţie
internaţională adecvată domeniului comercial şi specificului contractului respectiv, ca de
exemplu limba engleză în domeniul contractelor maritime3.

5. Condiţiile de validitate a contractului

Încheierea contractului este reprezentată de realizarea acordului de voinţă al părţilor


asupra cauzelor contractuale, împlinită prin întâlnirea, pe deplin concordantă sub toate
aspectele, a unei oferte de a contracta cu acceptarea acelei oferte.
Validitatea contractului presupune îndeplinirea condiţiilor esenţiale privind
capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.

6. Obligaţiile în dreptul român

Obligaţia comercială constă în raportul juridic care rezultă din acte obiective sau
subiective de comerţ în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor, de a
cere subiectului pasiv denumit debitor de a da, a face, a nu face ceva, sub sancţiunea
constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie.4

3
Medeanu Tiberiu-Constantin, op.cit., p. 56
4
Dana Bivolaru, Sever G. Bomboş, Doru Blăjan, op.cit., pp. 236-237

4
Obligaţia de a da reprezintă obligaţia de a constitui sau transmite un drept real
oarecare, nu se confundă cu obligaţia de a preda, aceasta fiind o obligaţie de a face.
Obligaţia de a face este reprezentată de obligaţia vânzătorului de a preda lucrul vândut, a
locatorului de a pune la dispoziţia locatarului lucrul închiriat, în general orice prestaţie
pozitivă ce nu se încadrează în noţiunea de a da.

6.1. Clasificarea obligaţiilor

Se poate face după5:


1. Izvoare
- acte juridice (contracte, acte juridice unilaterale)
- fapte juridice (fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, îmbogăţirea fără just temei, plata unei
prestaţii nedatorate)
2. Obiectul lor
- de a da
- de a face (obligaţii pozitive)
- de a nu face (obligaţii negative)
3. Sancţiunea juridică
- obligaţii perfecte (în sensul că creditorul poate apela la forţa statului pentru a obţine, prin
constrângere, executarea acesteia, dacă nu se realizează de bunăvoie, în această categorie
intrând cvasitotalitatea obligaţiilor)
- obligaţii imperfecte (pentru care nu se mai poate cere executarea silită, dar ,de îndată ce au
fost executate, debitorul nu mai are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei.)
4. Opozabilitate
- obligaţii obişnuite (constituie regula)
- obligaţii reale (propter rem) ce apar ca un accesoriu al unui drept real
- obligaţii opozabile terţilor (scriptae in rem) ce sunt strâns legate de posesia lucrului.

6.2. Modurile de stingere a obligaţiilor

5
Ibidem, pp. 238

5
Moduri de stingere a obligaţiilor sunt6: plata, novaţia, remiterea voluntară,
compensaţia, confuziunea, pierderea lucrului, anularea sau rezoluţiunea, prescripţia şi prin
efectele condiţiei rezolutorii, enumerarea discutabilă, deoarece plata este modul firesc de
stingere a obligaţiilor, reprezentând realizarea efectului normal al raportului juridic
obligaţional, novaţia este tratată de cod ca un mod de transformare a obligaţiilor, nulitatea şi
rezoluţiunea nu duc la stingerea obligaţiilor, ele desfiinţând retroactiv raportul juridic
obligaţional, iar prescripţia extinctivă are ca efect stingerea dreptului la acţiune în sens
material.
Compensaţia este reglementată de art. 1143-1153 Cod civil şi constă în stingerea a două
obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Confuziunea, reglementată de art. 1154 Cod civil este o modalitate de stingere a obligaţiilor
prin întrunirea în aceeaşi persoană, atât a calităţii de debitor, cât şi a aceleia de creditor, în
cadrul aceluiaşi raport juridic obligaţional. Se aplică tuturor obligaţiilor, independent de
izvorul lor.
Darea în plată este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său o altă
prestaţie decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional 7.
Schimbarea se face numai cu consimţământul creditorului.
Remiterea la datorie constă în renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi valorifica
creanţa pe care o are împotriva debitorului său8. Presupune consimţământul debitorului,
nefiind un act unilateral de voinţă.
Imposibilitatea fortuită de executare. Obligaţia se stinge şi prin faptul că executarea ei a
devenit imposibilă, urmare a unui caz fortuit sau de forţă majoră (art. 1156 Cod civil).

7. Formarea contractului de comerţ internaţional

7.1. Fazele precontractuale

A. Demersurile precontractuale
Se referă la întregul mecanism prin care se creează contractul ca realitate juridică,
având sfera de cuprindere mai amplă decât „perfectarea contractului”.

6
Art. 1091, Codul Civil
7
Dana Bivolaru, Sever G. Bomboş, Doru Blăjan, op.cit., pp. 279
8
Ibidem, p. 279

6
Majoritatea tranzacţiilor comerciale sunt precedate de activităţile întreprinse de
parteneri, în vederea cunoaşterii condiţiilor concrete ale viitorului contract comercial.
Dialogurile contractuale sunt precedate de studiul şi prospectarea pieţelor străine, în scopul
exercitării unor opţiuni, în funcţie de necesităţile şi posibilităţile fiecărui client. Informaţiile
necesare sunt obţinute prin cercetarea de marketing, analizarea informaţiilor propagate prin
sursele comerciale, analiza conjuncturii economice.
Activitatea de prospectare este în corelaţie cu o amplă publicitate, realizată prin
metode multiple, cu mijloace diversificate sau de organisme specializate.

B. Iniţierea dialogului contractual


Dialogul contractual poate fi propus de importator, exportator sau de intermediar, în
scopul stabilirii condiţiilor şi mijloacelor de realizare a obligaţiilor contractuale.
Dacă iniţiativa dialogului contractual aparţine exportatorului de produse sau de servicii ori
executantului de lucrări, acesta lansează oferta publicitară, căreia destinatarul îi poate
răspunde printr-o cerere de oferă. Importatorul poate iniţia dialogul contractual printr-o cerere
de ofertă adresată exportatorului.
Aceste demersuri nu reprezintă manifestări de voinţă suficiente pentru a da naştere
contractului viitor, putând fi retrase de către cel care le-a emis.

C. Desfăşurarea dialogului contractual


Formarea voinţei juridice se realizează prin tratative sau negocieri, care se bazează pe
ofertă sau pe cererea de ofertă.
Oferta este documentul comercial pe care o firmă îl adresează unui client potenţial sau
publicului, din proprie iniţiativă, prin care se comunică condiţiile concrete cu privire la
încheierea unei anumite tranzacţii cu un obiect precis determinat.
Cererea de ofertă este documentul comercial prin care o firmă îşi manifestă voinţa de a
încheia un contract cu un obiect bine determinat, materializându-se sub formă de scrisoare
comercială, telegramă, fax, telefon.
Dacă tratativele se finalizează, cererea de ofertă este urmată de comandă.
Dialogul contractual are drept scop formarea consimţământului partenerilor
contractuali, materializat în:
- consensul părţilor de crea între ele un raport juridic
- concordanţa deplină între voinţele acestora
- coexistenţa actelor voliţionale

7
D. Oferta de a contracta
Oferta de a contracta (oferta fermă) este propunerea pe care o persoană fizică sau
juridică o face altei persoane fizice sau juridice sau publicului în general, în vederea
perfectării unui contract. Ea dă expresie unei manifestări unilaterale de voinţă, putând
produce efecte specifice numai în măsura aducerii ei la cunoştinţa destinatarului.
Pentru a putea fi considerată ofertă, propunerea de contractare trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii9:
- să fie fermă
- să fie precisă şi completă
- să se adreseze uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice
Dreptul internaţional uniform stabileşte că oferta adresată unor persoane nedeterminate
reprezintă numai o invitaţie la ofertă, cu excepţia cazurilor în care ofertantul a indicat expres
contrariul.
Legislaţiile naţionale au reglementări diferite, unele recunoscând numai ofertele publice, în
timp ce altele încadrează în această categorie numai expunerea de mărfuri cu indicarea
preţurilor şi oferta de recompensă.
În situaţia ofertei făcută pe un anumit termen, ofertantul o poate revoca în mod liber şi
necondiţionat, în perioada anterioară ajungerii ei la destinatar. În acest caz revocarea trebuie
expediată cu un mijloc de comunicare mai rapid, pentru a ajunge la destinatar cel mai târziu
concomitent cu oferta.
Dacă revocarea ofertei s-a făcut după ce a ajuns la destinatar,, există deosebiri în funcţie de
caracterul sinalagmatic sau unilateral al contractului. În privinţa contractelor sinalagmatice,
care predomină în comerţul internaţional. Se prevede posibilitatea revocării ofertei până în
momentul perfectării contractului. Dacă revocarea ajunge la cunoştinţa destinatarului acesteia
după ce el a executat contractul, ofertantul poate fi obligat la despăgubiri, în cazul că partea
adversă nu a fost de rea credinţă în momentul începerii executării.(art. 37 Cod comercial).
Oferta nu poate fi revocată pe durata termenului stabilit de părţi pentru acceptare sau într-un
interval de timp rezonabil pentru a ajunge oferta la destinaţie şi pentru a reveni răspunsul la
ofertant, în funcţie de uzanţe.
În contractele unilaterale oferta este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii căreia îi
este făcută. (art. 38 Cod comercial).
9
Medeanu Tiberiu-Constantin, op.cit. p.63

8
Oferta nu mai este necesar să fie retractată, devenind caducă, dacă destinatarul nu a dat nici
un răspuns în termenul rezonabil.

E. Acceptarea ofertei
Acceptarea ofertei este manifestarea unilaterală de voinţă, menită a se integra în actul
de voinţă exprimat prin oferta de contractare, prin care destinatarul acesteia din urmă îşi
exprimă adeziunea deplină şi necondiţionată la propunerea ce i-a fost adresată de ofertant.
Are caracter tranzitoriu, ca şi oferta, şi îşi poate pierde utilitatea juridică din
momentul realizării acordului de voinţă, fiind înlocuită cu contractul propriu-zis.
Ea poate fi expresă sau tacită.
Pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie să îndeplinească anumite condiţii10:
- emană de la destinatarul ofertei sau de la reprezentantul său autorizat
- este conformă cu oferta
- ajunge la cunoştinţa destinatarului în termenul de acceptare
Acceptarea condiţionată sau limitată echivalează cu un refuz şi poate fi luată în considerare
numai ca o contraofertă.

F. Acceptarea tardivă
Acceptarea este tardivă dacă ajunge la ofertant după expirarea termenului prestabilit
de el, sau în lipsa unui asemenea termen, după o perioadă de timp rezonabilă ca durată,
socotită de la data expedierii ofertei.
Acceptarea tardivă nu produce efecte juridice, considerându-se că nu mai este actuală intenţia
ofertantului.
Ofertantul nu are obligaţia să îl înştiinţeze pe acceptant despre primirea cu întârziere a
acceptării, dacă aceasta este tardivă. (art. 35 alin. 2 Cod comercial).
Sub aspect probator, acceptantul trebuie să probeze că a expediat în termen
acceptarea, prezumându-se că aceasta a ajuns în termen la ofertant, dar acesta poate dovedi
contrariul.

G. Riscurile transmiterii corespondenţei


Scrisoarea comercială circulă pe riscul expeditorului, deoarece acesta îşi păstrează
dreptul de proprietate asupra ei până la primirea e către destinatar. Este irelevant dacă
expedierea s-a făcut recomandat, cu aviz de primire sau cu valoare declarată, întrucât aceste
10
Ibidem, p. 65

9
aspecte vizează numai raporturile dintre expeditor şi cărăuş, fără să îl implice pe destinatar. În
consecinţă, întârzierea sau pierderea scrisorii care conţine oferta, acceptarea, comanda sau
alte referiri comerciale determină suportarea riscurilor de către expeditor.
Corespondenţa comercială transmisă prin telex sau fax prezintă asemănarea cui cea
anterioară, în special când aparatura respectivă este amplasată la sediul expeditorului11.

7.2. Momentul perfectării contractului de comerţ internaţional

a) Importanţa determinării momentului perfectării contractului


Una din problemele importante ale contractului de comerţ internaţional constă în
determinarea momentului în care s-a format, întrucât legislaţiile naţionale adoptă soluţii
diversificate sub acest aspect.
Momentul încheierii contractului prezintă importanţă din mai multe puncte de vedere,
dintre care pot fi enumerate cele referitoare la faptul că: îi este aplicabilă legea în vigoare la
acea dată, care îl va guverna pe toată durata existenţei lui; posibilitatea revocării
necondiţionate a ofertei există numai până în acel moment; se face determinarea condiţiilor
din acel moment în legătură cu capacitatea părţilor şi consimţământul neviciat; transmiterea
riscurilor de dispariţie a obiectului este dependentă de acelaşi moment.

b) Perfectarea contractului între persoane prezente


Dacă părţile contractante sunt prezente personal sau prin reprezentanţi, contractul se încheie
în momentul realizării acordului de voinţă, materializat uneori prin semnături.
Contractul încheiat prin telefon, internet sau prin alte legături directe între parteneri, are
acelaşi regim juridic, întrucât acordul de voinţă se realizează în mod similar.

c) Perfectarea contractului între persoane absente (aflate la distanţă)


Circuitul economic internaţional se caracterizează prin negocierea pe baza scrisorilor,
telegramelor sau fax-urilor, care produc decalaje între cele două manifestări de voinţă12.
În funcţie de ponderea care se acordă momentului acceptării ofertei sau momentului
în care ofertantul ia cunoştinţă de acceptare, s-au adoptat soluţii juridice diferite, care constau
în sistemul emisiunii acceptării, sistemul recepţiei acceptării şi sistemul informării.

11
Ibidem, p. 65
12
Ibidem, p. 69

10
Sistemul emisiunii acceptării (al declaraţiunii) consideră contractul perfectat în momentul
acceptării ofertei. Această concepţie se întâlneşte în legislaţia unor ţări din America Latină şi
a celor aflate sub influenţa sistemului legislativ anglo-saxon.
Concepţia este criticabilă pentru faptul că face dependentă determinarea momentului
perfectării contractului numai de voinţa acceptantului ofertei, care nu poate fi localizată după
criterii obiective şi generează posibilitatea unor abuzuri.
Sistemul expedierii acceptării reduce inconvenientul arătat anterior, considerând contractul
perfectat la data expedierii acceptării către ofertant. El are însă inconvenientul că nu mai face
posibilă revocarea acceptării prin alte mijloace mai rapide, înaintea ajungerii ei la ofertant.
Sistemul recepţiei acceptării apreciază că este perfectat contractul în momentul în care
acceptarea a ajuns la sediul sau la domiciliul ofertantului, indiferent dacă acesta a luat sau nu
cunoştinţă de conţinutul ei. Această concepţie este specifică legislaţiei germane. Are
inconvenientul existenţei unui decalaj între momentul sosirii acceptării la sediul ofertantului
şi receptarea efectivă a informaţiei respective, din culpa sa, a altor persoane sau din motive
obiective.
Sistemul informării acordă importanţă esenţială numai momentului în care ofertantul
cunoaşte efectiv conţinutul acceptării. Această teorie, adoptată de Italia şi statele Benelux,
prezintă inconvenientul acordării unei importanţe excesive bunei credinţe a ofertantului,care
poate nega că a luat cunoştinţă de acceptare, deşi a sosit de mai mult timp la sediul său.
Concepţia consacrată de dreptul român se bazează pe sistemul informării, cu prezumţia
relativă a recepţiei, fiind consacrată de Codul Comercial şi de Curtea de Arbitraj Internaţional
Bucureşti.
Adoptarea acestei soluţii se bazează pe ideea că este necesară citirea corespondenţei
comerciale cu maximă rapiditate, pentru a se desfăşura în mod fluent tranzacţiile comerciale.

d) Momentul încheierii contractului prin interpuşi


Părţile pot încheia contractele comerciale prin persoane interpuse, constând în
mandatari, agenţi sau comisionari. În aceste situaţii diferă momentul încheierii contractului în
funcţie de limita împuternicirii pe care o au aceştia.
Dacă interpusul are numai rolul de curiei, în sensul de a transmite oferta sau
acceptarea către destinatar, situaţia este similară cu contractul încheiat între persoane absente,
fiind perfectat când acceptarea ajunge la sediul sau la reşedinţa ofertantului, conform teoriei
informării.

11
Dacă împuterniciţii au puteri limitate la negociere, rezervându-şi titularii dreptul de a
perfecta contractul, va exista o rezolvare similară cu cea anterioară.
Dacă mandatarul uneia din părţi este împuternicit numai să negocieze contractul, iar
celălalt are puteri depline, se apreciază că există numai un proiect de contract, care va fi
perfectat în momentul ajungerii acceptării la sediul ofertantului.
Dacă reprezentanţii părţilor au împuterniciri depline să negocieze şi să semneze
contractul, acesta va fi considerat perfectat după regulile negocierii lui către titularii acestuia.

7.3. Locul perfectării contractului

Locul perfectării contractului prezintă importanţă din mai multe considerente, dintre
care pot fi enumerate cele referitoare la stabilirea legii competente să guverneze contractul, a
uzanţelor aplicabile lui sau a competenţei de jurisdicţie.
Între persoanele prezente, contractul se consideră încheiat în locul unde a fost semnat.
Între persoanele absente (îndepărtate), există mai multe variante de determinare a locului
perfectării, în funcţie de teoriile referitoare la momentul perfectării contractului.
Potrivit Codului comercial român, locul încheierii contractului este domiciliul ofertantului.
Perfectarea contractului prin telefon creează situaţii diferite de cele ale determinării
momentului, în funcţie de concepţia adoptată într-un anumit sistem juridic naţional. În
sistemul emisiunii acceptării se consideră că locul perfectării contractului este acela de unde
vorbeşte acceptantul. În sistemul recepţiei acceptării şi al informării, contractul se consideră
încheiat la locul de unde vorbeşte ofertantul.
Cel care vorbeşte la un telefon mobile se consideră situat în localitatea sau în ţara în care este
înregistrat postul respectiv.
Locul perfectării contractelor prin corespondenţă diferă în funcţie de concepţia
adoptată în fiecare ţară cu privire la momentul încheierii lor. În sistemul acceptării, locul
perfectării contractului este sediul sau reşedinţa acceptantului, iar pe baza teoriei recepţiei
acceptării şi a informării se consideră încheiat la sediul sau la reşedinţa ofertantului.13

Diversitatea poziţiilor adoptate, diferitele niveluri de reglementare în privinţa


hardshipului şi complexitatea interacţiunilor lor scot în relief nevoia practicienilor comerţului

13
Mircea N. Costin, Călin M. Costin, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2007, pp.
282-284

12
internaţional de a lua cunoştinţă de aspectele intervenite în cazurile specific, în scopul de a se
asigura că regula reţinută va fi conform cu inzteresele lor.
În acest sens, tehnica contractual este cel mai bun mijloc de a trata subiectul hardship,
de vreme ce în acest domeniu părţile au o largă autonomie în stabilirea regulii adaptate
specificului speţei, structura acestor clauze permiţând elaborarea mecanismelor specific şi
fiabile în privinţa aplicării lor.
Tendinţa drepturilor naţionale spre adoptarea unei reguli de hardship, consolidarea şi
definirea unei astfel de reguli în cadrul lex mercatoria aduce o încadrare juridică favorabilă
interpretării şi unei eventuale acoperiri a lacunelor acestor clauze contractual

13
Bibliografie

• Anton, G., Teoria impreviziunii în dreptul român, în Dreptul nr. 7/2000


• Bivolaru, Dana, Bomboş Sever G., Blăjan Doru, Contracte interne şi
internaţionale, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999
• Căpăţână,O., Ştefănescu, B., citaţi de R. Munteanu, Elemente de tehnică
juridică privind adaptarea contractelor de comerţ exterior, Ed. Academiei, Bucureşti,
1990
• Codul Civil
• Constantin, Mircea N., Drept comercial internaţional – Ghid alfabetic, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 1987
• Costin, Mircea N., Călin M. Costin, Dreptul comerţului internaţional, Ed.
Argonaut, Cluj-Napoca, 2007
• Costin, M.N. şi Deleanu, S., Dreptul comerţului internaţional , vol. II, Partea
specială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1995
• Fontaine, M., Droit des contrats internationaux, Analyses et redaction de
clauses, Feduci-Fec, 1989
• Geamănu, Radu Gh., Transferul de tehnologie prin contractul de engineering,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001
• Geamănu, Radu Gh., Clauza de hardship în contractele comerciale
internaţionale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007
• Lege nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre
comercianti si consumatori, republicata 2008
• LEGEA 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
international privat
• Legea Nr. 8/1996 privind drepturile de autor (M. Of. Nr. 60/26 martie 1996),
• Legea Nr. 195/2001 privind voluntariatul, republicată (M. Of. Nr. 276/25
aprilie 2007), Legea Nr. 469/2002 privind întărirea disciplinei contractuale (M. Of.
Nr. 529/19 iulie 2002)
• Medeanu Tiberiu-Constantin, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Călăuza,
Deva, 2000
• Principiile UNIDROIT ale contractelor comerciale internaţionale 2004

14
• Sitaru, D. Al., Dreptul comeţului internaţional. Tratat. Partea generală, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 2004
• Sitaru, D. Al., Dreptul comercial internaţional. Tratat. Vol. II, Ed. Actami,
Bucureşti
• Zamşa, C.E, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2006
• http://www.euroavocatura.ro/articole/213/Clauze_de_impreviziune__Clauza_
de_revizuire__hardship__si_Clauza_de_indexare

15