Violența

Managementul stărilor tensionale în mediul școlar

Violența umană este, fără îndoială, una dintre temele recurente ale societăților contemporane.
Preocuparea pentru manifestările de violență, dilemele privind creșterea criminalității și a cauzelor ei,
strategiile de prevenire și combatere a acestor fenomene reprezintă subiecte de reflecție pentru lideri de
opinie, psihologi, jurnaliști și, mai ales, pentru cercetători din diferite domenii ale știintelor sociale.
Cu ce forme de violență ne întâlnim în școli, care sunt cauzele care determină violența școlară,
de ce unii copii adoptă modalități de comportament violent în relațiile lor cu colegii, cu prietenii, cu
profesorii, cu părinții, de ce unii profesori instituie relații de putere, exprimate prin violență la adresa
elevilor, sunt doar unele dintre întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri pentru a asigura în școli
un climat pozitiv și pentru a ține sub control violența interpersonală.
Violența în școli este o problemă în mod special delicată. Altădată școala, definită ca instituție
de educație publică, era considerată ca un spațiu sacru al învățării, relativ autonom față de societatea
adulților, cu problematica ei complexă legată de viață. Astăzi, lumea școlii a căpătat o permeabilitate
crescută, asimilând tensiunile și disfuncționalitățile societății.
Școala a devenit un spațiu în care se confruntă valorile și practicile tradiționale, care
structurează procesul învățării academice, cu sisteme de valori mai ample, mai dificil supuse unei
structurări riguroase și controlului social, în care media intervine ca agent formator cu un potențial de
fascinație și atractivitate net superior.
”Ce este agresivitatea?”
Agresiunea reprezintă unul din comportamentele sociale extrem de greu de definit. Înţelesul
acordat de un cercetător sau altul depinde de perspectiva teoretică adoptată. În plus, ceea ce este
considerat a fi agresiv depinde de standardele sociale şi culturale ale percepătorului. Există culturi care
privesc violenţa ca pe ceva firesc, necesar chiar.
Eric Debarbieux, specialist în problematica violenței în mediul școlar, oferă o definiție prin
care surprinde ansamblul fenomenului violenței: Violența este dezorganizerea brutală sau continuă a
unui sistem personal, colectiv sau social și care se traduce printr-o pierdere a integrității, ce poate fi
fizică, materială sau psihică. Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea

1
forței, conștient sau inconștient, însă poate exista și violența doar din punctul de vedere al victimei,
fără ca agresorul să aibă intenția de a face rău.
Termenul de agresivitate vine din latinescul adgradior, care inseamnă “a merge către…”, și a
evoluat apoi în agredire, ce semnifică “ a merge către … cu un spirit războinic, cu tendința de a ataca”.
În sens etimologic, noțiunea de agresivitate trimite la o potențialitate individuală, la capacitatea de a
înfrunta un obstacol, de a se confrunta cu altul și a nu da înapoi în caz de dificultate.
Agresivitatea este comportamentul caracterizat prin reacţii brutale, distructive, de atac
manifestate prin:
- reacţii afective (intimidarea celorlalţi)
- reacţii verbale (injurii, cuvinte ameninţătoare)
- reacţii fizice (lovire, bătăi, răniri)
Agresivitatea poate fi considerată a fi o caracteristică a acelor forme de comportament orientate
în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte.
Privite din perspectiva scopului urmărit, unele conduite agresive sunt orientate în direcția producerii
„unui rău” în timp ce altele sunt orientate în direcția demonstrării ”puterii” agresorului sau a
masculinității.
Formele de agresiune sunt variate şi înglobează orice reacţie directă sau indirectă, activă sau
pasivă, motorie sau verbală, destinată să aducă un prejudiciu altuia.
Există trei teorii explicative ale comportamentului agresiv :
- agresivitatea este înnăscută, poziție susținută de autori precum Sigmund Freud si Konrad Lorenz. În
viziunea lui Freud oamenii se nasc cu instinctul de a agresa și de a fi violenți.
- agresivitatea e un răspuns la frustrare. Cei care susțin această afirmație pleacă de la convingerea că
agresivitatea este determinată de condițiile externe. Cea mai populară și cea mai cunoscută este teoria
frustrare- agresiune formulată de J.Dollard, care spune că agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a
frustrării şi frustrarea conduce întotdeauna la agresivitate dar şi la tristeţe şi depresie. Teoria lui
Dollard a fost supusă ulterior unor revizii.
- agresivitatea este un comportament social învățat. Această poziție este legată, în special, de numele
lui A. Bandura, care formulează teoria învățării sociale a agresivității. Conform acestei teorii,
comportamentul agresiv se învață prin mai multe modalități: direct prin recompensarea sau pedepsirea
unor comportamente; prin observarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulților.

2
 Violența
Sub eticheta „violență” descoperim o diversitate de forme de conduită, care descriu sub
aspectul intensitătții, o linie continuă: la intensitatea cea mai mică, violența presupune confruntarea
vizuală, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrător; refuzul de a acorda ajutor,
bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea, înjunghierea și împușcarea sunt forme de
intensitate crescută ale violenței. Acesta are drept rezultat diverse grade de lezare a celuilalt, moartea,
trauma psihologică, marginalizarea sau excluderea dintr-un grup social.
Violența școlară nu este un fenomen nou, dar în trecut, ea s-a manifestat mai degrabă în spațiul
relativ autonom al școlii; actualmente, lumea școlii a căpătat permeabilitate crescută, ca și transparență
instituțională, asimilând tensiunile și dificultățile cu care se confruntă societățile contemporane.
În mediul şcolar violenţa se exprimă prin agresiune verbală, excludere intenţionată, intimidare,
bătaie, hărţuire/abuz sexual şi port arme. Acest tip de violenţă poate fi orientat împotriva elevilor, a
personalului didactic, a reprezentanţilor unei instituţii şi comunităţi. Violenţa şcolară afectează starea
de sănătate mentală, cauzând frică, anxietate.
Agresivitatea are efecte negative asupra sănătăţii fizice şi mentale, precum şi asupra dezvoltării
sociale a elevilor. Atât victimele, cât și agresorii pot suferi diverse traume fizice sau chiar moartea.
Comportamentul agresiv are legătură cu o serie de probleme psihice: traume, stres, afectarea
ataşamentului, diminuarea stimei de sine, etc. Tinerii supuşi violenţei prezintă un comportament de risc
ridicat asociat cu anxietate şi neputinţă dobândită. Aceste comportamente de risc includ: abuzul de
substanţe, absenteismul şcolar sau exmatricularea, relaţii sexuale precoce, iar în unele cazuri
sentimente de autoblamare şi autoculpabilizare care pot genera un comportament suicidar.
Violenţa poate deveni un cerc vicios: elevii care au fost agresaţi, au tendinţa de a avea puţini
prieteni cu care să poată comunica uşor şi adesea au sentimentul izolării şi al singurătăţii. Asemenea
tineri simt incapacitatea lor de a se angaja în situaţii sociale, se simt neajutoraţi şi incapabili să
controleze propriul mediu. Acest fapt determină diverse grade de marginalizare, punându-l pe copil
într-o ipostază de confruntare personală cu ceilalţi, ceea ce împiedică formarea unor deprinderi sociale
non-violente.
Aceşti elevi, la rândul lor, au tendinţa de a-i agresa pe ceilalţi. Violenţa influenţeză în mod
negativ educaţia eficientă. Elevii care sunt victime ale actelor violente absentează de la şcoală, prezintă
probleme de concentrare, întreaga lor dezvoltare cognitivă fiind afectată. Elevii expuşi violenţei
şcolare fie refuză să frecventeze şcoala din cauza ameninţărilor, fie poartă la ei diverse arme pentru a

3
se apăra. În multe cazuri elevii sunt exmatriculaţi din şcoală datorită numeroaselor acte de violenţă pe
care le comit. La nivelul corpului profesoral apare sindromul „bourn out”, stare de epuizare psihică ce
apare ca rezultat al confruntării îndelungate cu probleme de disciplină, acte de violenţă, precum şi cu
ameninţări de natură agresivă din partea elevilor.
Comportamentele agresive au o evoluţie lentă, deseori acestea se declanşează după o lungă
perioadă de timp. Agresivitatea, în ceea ce îi priveşte pe elevi, se defineşte printr-o paletă largă de
comportamente, cum ar fi lipsa cooperării cu profesorii precum şi un nivel scăzut de autocontrol.
Comparativ cu colegii lor, elevii cu comportament agresiv prezintă următoarele caracteristici:
- se ceartă mai mult; ameninţă; îmbrâncesc alţi elevi mai des.
De asemenea, elevii cu acest tip de comportament se mai pot identifica şi prin următoarele aspecte:
- răspund obraznic adulţilor când sunt mustraţi,
- se enervează rapid,
- uneori argumentele lor sfârşesc în furie,
- sunt lipsiţi de autocontrol,
-reacţionează negativ la critică,
-sunt incapabili sa accepte ideile altora.
Pe lângă aceste caracteristici definitorii, aceşti elevi prezintă și o lipsă a controlului asupra
dispoziţiilor (stărilor) lor ceea ce îi aduce în conflict cu alţi elevi şi cu adulţii. În situaţii de conflict ei
nu sunt pregătiţi să facă compromisuri şi răspund necorespunzător reacţiilor egalilor lor. Lipsa lor de
cooperare în clasă se transformă în imposibilitatea de a urma instrucţiunile şi inabilitatea de a respecta
cererile profesorilor. Aceşti elevi au dificultăţi în realizarea corectă a temelor şi continuitatea muncii în
timp.
Pe parcursul liceului abilităţile de cooperare ale acestor elevi scad, ei participă tot mai puţin la
munca de la şcoală, depun din ce în ce mai puţin efort pentru activităţile şcolare. Elevii cu acest tip de
comportament îşi pierd interesul pentru şcoală, iar actele minore de agresivitate cresc odată cu vârsta.

Cauze ale violenţei școlare

Investigarea violenţei școlare a urmărit identificarea factorilor de influenţă si a cauzelor care o
generează, pornind de la ipoteza că violenţa în școală este determinată de multiple aspecte
(caracteristici individuale, determinanţi socio-familiali, factori de mediu școlar, cauze sociale), ale
căror efecte se cumulează si se potenţează reciproc.

4
 În acest sens, se disting următoarele cauze:
 Cauze psiho-individuale:
- Există diferenţe interindividuale la nivelul elevilor cuprinși într-o instituţie scolară, în ceea ce
privește adoptarea comportamentelor violente. Elevilor violenţi le sunt asociaţi cu preponderenţă o
serie de factori individuali, precum: toleranţa scăzută la frustrare, dificultăţile de adaptare la disciplina
școlară, imaginea de sine negativă, instabilitatea emoţională, lipsa sau insuficienta dezvoltare a
mecanismelor de autocontrol, tendinţa către comportament adictiv, slabă capacitate empatică.
- Toate aceste caracteristici pot fi interpretate și ca modalităţi individuale de raportare a elevilor
la provocările mediului școlar, mediu care aduce cu sine frustrări, impunere a unui anumit tip de
disciplină, insuficientă valorizare a potenţialului real al elevilor, a individualităţii lor specifice, cu
efecte în planul imaginii de sine și a trăirilor acestora. Mai mult, se constată tendinţa unor cadre
didactice, dar si a unor părinţi, de a identifica drept cauze psiho-individuale ale comportamentului
violent ceea ce, în fapt, reprezintă, de multe ori, strategii de reacţie a elevilor la frustrări și impuneri ale
mediului școlar.
- Se constată, de asemenea, diferenţe majore de percepţie a cadrelor didactice în ceea ce
privește gravitatea unor comportamente de natură violentă ale elevilor. În unele situaţii, profesorii
propun spre exemplificare comportamente ale elevilor care nu se înscriu propriu-zis în aria
manifestărilor de tip violent; de exemplu, cazul acelor elevi „incomozi”, care au o atitudine mai
deschis critică și reactivă, dar fără a fi propriu-zis violenţi.
 Cauze familiale:
- Analiza evidenţiază faptul că violenţa în școală nu poate fi explicată, prevenită, ameliorată sau
combătută fără a examina și mediul familial, acesta având un rol esenţial în dezvoltarea copilului și a
mecanismelor de autocontrol a impulsurilor violente.
- Investigaţia a evidenţiat asocieri semnificative între comportamentul violent al elevilor și o
serie de factori familiali, cum sunt: climatul socio-afectiv (relaţii tensionate între părinţi, atitudini
violente ale părinţilor faţă de copil, mediu lipsit de securitate afectivă); tipul familiei (provenienţa
elevilor din familii dezorganizate); condiţiile economice ale familiei (venituri insuficiente);
dimensiunea familiei (număr mare de copii în familie, situaţie care implică, de multe ori, accentuarea
fenomenului sărăciei); nivelul scăzut de educaţie a părinţilor.

5
 - Desigur, nu în toate cazurile investigate se poate evidenţia o relaţie directă și vizibilă de
cauză-efect între factorii de mediu familial și manifestările agresive ale copiilor, violenţa fiind în
general efectul influenţei cumulate a unor factori multipli.
 Cauze școlare:
- Există diferenţe semnificative de percepţie între diverși actori, atât în modul în care se
raportează la ideea de violenţă, cât si în ceea ce privește gradul de sensibilitate și toleranţă la violenţa
în școală. Modul diferit în care aceștia privesc fenomenul violenţei în școală semnalează în sine o stare
de tensiune latentă și conflict, ce poate fi cu usurinţă interpretată de către un observator extern ca o
sursă potenţială de violenţă în școală. În ciuda acestor constatări, cei mai mulţi dintre actorii
intervievaţi tind să situeze cauzele principale ale comportamentului violent undeva în afara școlii, fie la
nivel individual, fie în familie, fie la nivel social mai larg, problemele legate de mediul școlar fiind mai
puţin constientizate.
- Se constată un anume grad de consens în rândul majorităţii actorilor investigaţi privind
existenţa în școală a unor probleme ca: dificultăţi de comunicare elevi-profesori, impunerea autorităţii
cadrelor didactice, stiluri didactice de tip autoritar ale profesorilor, distorsiuni în evaluarea elevilor.
Alte aspecte de natură școlară identificate drept cauze posibile ale violenţei au fost: prejudecăţile
profesorilor în raport cu apartenenţa etnică a elevilor, vârsta și experienţa didactică, programe școlare
încărcate.
- Dacă profesorii identifică sursele violenţei elevilor mai ales în spaţiul formalului pedagogic
(programe încărcate, programul școlar dificil, numărul mare de elevi într-o clasă, lipsa infrastructurii
școlare), consilierii și mai ales elevii situează conflictul în zona interacţiunilor subiective:
disponibilitatea redusă a profesorilor pentru comunicare deschisă și în afara lecţiilor, distanţa în
comunicare, metode neatractive de predare, descurajarea iniţiativelor elevilor. Unii părinţi fac referire
la aspecte administrative, considerând că o sursă a violenţei este și lipsa unor sisteme mai stricte de
protecţie, control si intervenţie specializată împotriva violenţei în școală.
- Elevii resimt mai acut și semnalează cu mult mai multă sinceritate decât cadrele didactice,
directorii, părinţii sau consilierii unele fenomene de violenţă în școală. De pildă, comportamentele
neadecvate ale profesorilor, care recurg uneori la sancţiuni nejustificate sau chiar pedepse fizice sunt
semnalate într-o pondere îngrijorătoare de către elevi, cu mult mai ridicată decât conștientizează sau ar
fi dispuși să admită alţi actori școlari (directori, profesori, consilieri).

6
  Cauze induse de contextul social:
- Atât în opinia cadrelor didactice, cât și a părinţilor, mass-media reprezintă unul dintre factorii
cei mai influenţi asupra comportamentului elevilor, atât prin valorile pe care le promovează, cât și prin
consecinţele asupra modului de petrecere a timpului liber. Programele TV și filmele care promovează
modele de conduită agresivă sau violenţă, jocurile video cu conţinut agresiv sunt factori de risc în
potenţarea comportamentului violent al elevilor.
- Influenţa grupului de prieteni și a anturajul din afara școlii („găștile de cartier” etc.) sunt
considerate ca fiind foarte importante în ierarhia cauzelor care conduc la apariţia violenţei în spaţiul
școlii. O proporţie ridicată a actorilor investigaţi au făcut referiri la influenţa negativă pe care o pot
exercita zonele dezavantajate, cartierele periferice ale orașelor, cu toate caracteristicile pe care le au
unele dintre acestea.
Forme de violenţă în școală
1. Violenţa elev-elev:
- Cel mai frecvent menţionate forme ţin de domeniul violenţei verbale (certuri, conflicte,
injurii, ţipete) și sunt considerate situaţii tolerabile și obișnuite în orice școală, în contextul social
actual (violenţa verbală a străzii, a mass-mediei etc.). În același domeniu al violenţei verbale au fost
menţionate cu frecvenţă ridicată și jignirile cu referire la trăsăturile fizice sau psihice ale colegilor,
comportament determinat deseori de specificul vârstei adolescenţei, când elevii devin mai atenţi și mai
critici cu privire la diferite caracteristici fizice sau psihice, proprii sau ale celorlalţi.
- Violenţa fizică între elevi este menţionată în ponderi mai ridicate la nivelul unităţilor de
învăţământ situate la periferie. Mai mult decât alte forme de violenţă, astfel de comportamente
(determinate de specificul vârstei, de factorii școlari sau de mediu sociofamilial) conduc la un climat
de insecuritate în școli și solicită măsuri specifice în plan administrativ și educaţional.
Cele mai frecvente forme de violenţă între elevi (în ordine descrescatoare a frecvenţei):
- Injurii
- Certuri, conflicte
- Jignire- trăsături fizice sau psihice
- Bătaie
- Jignire- situația socio-economică
- Jignire- apartenența etnică
- Jignire- aparteneță religioasă

7
 2. Violenţa elevilor faţă de profesori:
-Cele mai frecvente manifestări de violenţă a elevilor faţă de profesori sunt: lipsa de implicare
și de participare a elevilor la activităţile școlare (absenteismul școlar, fuga de la ore, indisciplina în
clasă sau în recreaţii, ignorarea mesajelor transmise de cadrele didactice) și violenţa verbală și
nonverbală ca ofensă adusă statutului și autorităţii cadrului didactic (refuzul îndeplinirii sarcinilor
școlare, atitudinile ironice sau sarcastice, zgomote în timpul activităţii didactice). În comparaţie cu
acestea, au fost mai puţin menţionate comportamentele agresive grave (verbale sau fizice) ale elevilor
faţă de profesori.
-Actorii investigaţi au identificat diverse explicaţii si argumentări ale violenţei elevilor faţă de
profesori. Pe de o parte, astfel de comportamente sunt considerate efecte ale scăderii respectului faţă de
profesia de cadru didactic și ale valorizării reduse a acesteia la nivel social, precum și expresia
„democratizării” relaţiei profesor-elevi, deficitar înţeleasă si manageriată la nivelul clasei. Pe de altă
parte, mulţi elevi si chiar unii părinţi susţin legitimitatea unor astfel de comportamente, apreciind că
reprezintă o modalitate de a face faţă unei autorităţi forţate a școlii, unui mediu școlar neprietenos și
suprasolicitant, care nu răspunde nevoilor individuale ale elevilor.
Cele mai frecvente forme de violenţă a elevilor faţă de profesori (în ordine descrescătoare a
frecvenţei):
- Absenteism, fuga de la ore
- Indisciplina
- Ignorarea mesajelor transmise
- Refuzul îndeplinirii sarcinilor
- Atitudini ironice/sarcastice
- Agresiune nonverbală
- Injurii, jigniri
- Lovire, agresiune fizică.
3. Violenţa profesorilor faţă de elevi:
Acest fenomen este mai puţin recunoscut în spaţiul școlii deoarece contravine flagrant cu
statutul și responsabilităţile unui cadru didactic. Formele de comportament neadecvat al profesorilor,
menţionate de actorii investigaţi, sunt diverse: agresiunea verbală faţă de elevi (atitudini ironice, ţipete,
chiar injurii, jigniri sau insulte), agresiune non-verbală (ignorarea mesajelor elevilor și neacordarea de

8
atenţie acestora, gesturi sau priviri ameninţătoare, atitudini discriminative și marginalizarea unora
dintre elevi), excluderea de la activităţile didactice sau chiar pedeapsa fizică.
În forme mai ușoare sau mai accentuate, violenţa profesorilor faţă de elevi este o realitate în
spaţiul școlii, care încalcă principiile de educaţie și drept al elevilor și care poate avea consecinţe
ample și de lungă durată asupra acestora.
Cele mai frecvente forme de violenţa profesorilor faţă de elevi (în ordine descrescătoare a
frecvenţei):
- Atitudini ironice/sarcastice
- Evaluare neobiectivă
- Agresiune nonverbală
- Ignorare/neacordare de atenție
- Excludere de la ore
- Injurii, jigniri
- Lovire, pedepse fizice.
4. Violenţa părinţilor în spaţiul școlii:
Deși nu sunt prezenţi zilnic în spaţiul școlii, unii părinţi manifestă comportamente neadecvate
care ţin de domeniul violenţei. Părinţii își legitimează astfel de comportamente (faţă de profesori sau
faţă de alţi elevi ai școlii) prin nevoia de a apăra drepturile propriilor copii, într- un spaţiu în care
consideră că nu li se oferă acestora suficientă securitate.
-Faţă de profesori, părinţii utilizează cel mai frecvent violenţa verbală (ironii, discuţii aprinse,
ţipete), iar în unele cazuri chiar agresivitatea fizică – situaţii generate de obicei de nemulţumirea
referitoare la atitudini și comportamente ale unui cadru didactic, considerate violente sau nedrepte,
manifestate în raport cu propriul copil.
- Faţă de alţi elevi din școală, au fost semnalate cazuri de certuri sau chiar agresiune fizică,
atunci când propriul copil intră într-un conflict cu aceștia sau când este victimă a violenţei lor.
- Sunt si situaţii în care părinţii manifestă comportamente violente faţă de propriul copil în
spaţiul școlii, de la ironizarea sau admonestarea acestora în faţa clasei de elevi până la agresivitate
fizică – metode considerate forme eficiente de pedepsire a copilului, în cazurile în care acesta nu se
supune disciplinei școlare, iar părinţii sunt înștiinţaţi și responsabilizaţi cu rezolvarea problemelor.
· Violenţa în spaţiul din jurul scolii: Sentimentul de securitate/siguranţă al elevilor este
puternic influenţat atât de ceea ce se întâmplă în incinta școlii (în sala de clasă, pe coridoare, pe terenul

9
de sport etc.), cât și de ceea ce se întâmplă în proximitatea acesteia (pe arterele rutiere si alte căi de
acces către scoală, în spaţiile verzi din jurul școlii, în alte spaţii publice în apropiere de sșoală).
Violenţa în spaţiul din vecinătatea școlii este un fenomen îngrijorător, agresiunile în această
zonă având o pondere semnificativă în totalul actelor de violenţă cărora le cad victime elevii (mai mult
de o treime dintre elevii agresaţi într-un singur an școlar au suferit agresiunea în spaţiul din vecinătatea
școlii).
Deși formele de violenţă care au loc în acest spaţiu nu diferă foarte mult faţă de cele care se
petrec în incinta școlii, cazurile analizate demonstrează că intensitatea acestor agresiuni este de multe
ori mai ridicată. Cea mai mare parte a cazurilor de violenţă în acest spaţiu implică persoane din afara
școlii, însă există un număr semnificativ de agresiuni care sunt comise de colegi de școală ai
victimelor.
Aproape o treime dintre elevii chestionaţi semnalează faptul că au fost victimele unor situaţii de
violenţă fizică (agresiune, bruscare, lovire intenţionată) provocate de persoane necunoscute,
aproximativ 6% menţionând că se află frecvent în această situaţie. Estimările elevilor sunt la fel de
alarmante în cazul agresiunilor verbale provocate de persoane necunoscute; peste o treime dintre
acestia declară că s-au aflat în situaţia de a fi batjocoriţi, umiliţi sau înjuraţi de indivizi din afara scolii,
11% dintre subiecţi menţionând că se confruntă frecvent cu astfel de situaţii. Procentul elevilor care
cad victime furturilor în imediata vecinătate a școlii este de asemenea îngrijorător.

Managementul stărilor tensionale în clasă de elevi - strategii și conditii de eficieță managerială

1. Tipuri de stări tensionale în clasa de elevi – delimitări conceptuale, etiologie și

simptomatologie
Traseul evolutiv al stărilor tensionale, de la cele latente, de scurtă durată, fără o cauzalitate
complexa, până la aparitia celor agravante, de tipul conflictului intens intre elevi, intre acestia si
profesor, reprezinta un aspect al managementului clasei ce trebuie cunoscut, sesizat, analizat, prevenit
si rezolvat oportun de catre profesorul-manager. Acesta va trebui sa anticipe comportamentele cauzate
de orice tip de abatere a elevilor de la norme, reguli instituționale și pedagogice, care se manifestă
progresiv ( Joita, 2000):

10
 - mirarea de la sesizarea abaterilor de la normativitatea formală și pedagogică în clasă de elevi,
identificarea disconfortului cognitiv și afectiv;
- căutarea, analiza, explicarea, compararea cauzelor, încercarea unor modalități de rezolvare
oportună în cazul abaterilor spontane, nerepetabile;
- sesizarea in mod repetat a manifestărilor-abatere, exprimarea verbală imediată a stării de
nemulțumire, încercarea de rezolvare promptă, cu preponderent rol preventiv;
- apariția manifestărilor de respingere, încordare, frustrare, insatisfacție, demotivare, neparticipare,
refuz, deteriorarea relatiilor, agresivitate in cazul nerezolvarii oportune; in aceste cazuri, starea
tensionala se manifesta deschis, perturba grav climatul si activitatea educațională;
- instalarea stării de conflict propriu-zis, ca efect al neglijării manifestărilor stărilor tensionale
latente sau al adoptării unor proceduri inadecvate ce le-au aprofundat; atingerea acestui stadiu al
stărilor tensionale are consecințe negative greu de compensat pentru activitatea educațională:
insuccesul școlar, absenteismul sau abandonul, manifestarea unor acte grave de indisciplina ale
grupurilor informale etc.
Dintre tipurile de stări tensionale amintite, vom detalia problemele agresivității si violenței în
școală, acestea reprezentând formele grave ale deprecierii climatului educațional, dar și unele dintre
marile aspecte negative ale societății contemporane, la nivel national si international. Înmulțirea actelor
de violență în școală din ultimul timp argumentează ideea necesitătii că problematica stărilor
tensionale in clasa de elevi trebuie să devină o tema de reflectie pentru toti cei implicati in actul
educational. Or, pentru ca profesorul să-și dezvolte un sistem de instrumente manageriale eficient în
prevenirea și intervenția situațională în cazul actelor de indisciplină la acest nivel, este necesară
conturarea unei culturi psihopedagogice și manageriale în acest sens, care este totusi deficitara.
În mediul școlar, scala de manifestare a comportamentelor violente este la fel de extinsa, de la
fapte denumite “incivilități“ (foarte numeroase si care afectează buna organizare, desfășurare a unei
activități educaționale, care afectează negativ ambianța școlară) și până la cea mai gravă și intens
mediatizată extremă (violența fizică).
Accentuând ideea că problema etiologiei stărilor tensionale în clasă de elevi este deosebit de
complexă, depășind cadrul teoretic conturat în lucrările de specialitate, corelând și cu problematica
reșitei școlare, asupra căreia se răsfrâng în mod direct stările tensionale nesoluționate în mod prompt,
E. Joita (2000) evidențiază o multitudine de cauze ce țin de relațiile interpersonale din clasă care, în

11
opinia autoarei, generează cele mai multe comportamente ale elevilor contrare normelor și regulilor
școlare, pedagogice, dintre care redăm, in mod selectiv, următoarele:
- cunoașterea empirică a elevilor, a particularităților, a expectanțelor acestora, a experienței sociale
anterioare;
- nesoluționarea unor stări tensionale mai vechi sesizate in climatul psihosocial al clasei de elevi;
- aplicarea în mod rutinier, standardizat a unor metode, proceduri de intervenție la toți elevii;
- evaluarea subiectivă si a performanțelor școlare, și a comportamentului afectiv-atitudinal;
- accentul preponderent pe caracterul informativ al procesului de învățământ, în defavoarea
aspectelor formator-educative;
- nevalorificarea potențialului creativ al elevilor, al preocupărilor acestora de studiu independent;
- nestimularea intereselor cognitive ale elevilor prin activități extrașcolare;
- utilizarea în mod reducționist si simplificat a formelor de comunicare si a rețelelor de comunicare
cu elevii;
- nesesizarea cauzelor insucceselor afirmate progresiv la unii elevi;
- adoptarea unei atitudini autoritariste in rezolvarea problemelor apărute în clasa;
- nediscutarea cu elevii a rolului sancțiunilor și recompenselor, a regulilor și consecințelor
indisciplinei în activitate;
- neutilizarea unor strategii de exersare a autocunoasterii, de autoevaluare, de autoeducatie, de
dezvoltare a relațiilor de comunicare în clasa de elevi, a modurilor de lucru în echipă, de învățare prin
cooperare, de intr-ajutorare;
- stilul permisiv sau autocratic, rigid;
- neantrenarea elevilor în unele activități specifice managementului activităților.

3. Metodologia prevenirii stărilor tensionale în clasa de elevi

Traditional, metodologia preventiva a starilor tensionale era inclusa, in mod preponderent, in
sarcina educatiei morale, care dispune de un arsenal de metode, proceduri de formare a constiintei si
conduitei morale. Contextul problematic actual, dezvoltarile recente ale teoriei si practicii in domeniul
campului educational impun completarea acestor strategii educative cu cele specifice activitatii
manageriale a profesorului, astfel incat abordarea situationala a starilor tensionale sa fie caracterizata
prin rationalitate, caracter stiintific, creativitate didactica, educativa si manageriala, obiectivitate,
eficienta coordonare, indrumare si stimulare, in stabilirea unor obiective clare de preventie si rezolvare,

12
urmarirea explicita a acestora, prin utilizarea unor metode specific manageriale, prin promovarea
cercetarii manageriale a acestor aspecte, expresie a unui management de succes al profesorului si in
ceea ce priveste climatul educativ, pe lângă derularea proceselor de instruire.
Literatura de specialitate descrie mai multe modele de prevenire a stărilor tensionale, posibil de
operaționalizat și adaptat în clasa de elevi (apud. Stan,1999):
- modelul Canter – manifestarea pozitivă a profesorului în toate situațiile instrucționale, educative,
acordarea sprijinului în vederea consțientizării de către elevi a scopurilor si cerințelor de rezolvare, a
normelor disciplinare ;
- modelul Glasser – analiza comportamentului prin raportare la specificul mediului, în vederea
realizării unei terapii a realității ;
- modelul Kounin – anticiparea rolului „efectului de undă“ asupra grupului atunci când este
sancționat un elev;
- modelul modificărilor de comportament – întărirea unui comportament prin efectele pozitive sau
negative ale acestuia;
- modelul consecințelor logice – stimularea elevului în autoevaluare, în prevederea consecințelor
abaterilor de la norme, reguli.
Pornind de la referintele din studiile indicative, de la propriile reflectii teoretico-metodologice
asupra problematicii managementului starilor tensionale, valorificand si propria experienta didactico-
manageriala, avansam urmatoarele solutii metodologice de prevenire a situațiilor tensionale în clasa de
elevi:
- valorizarea aspectelor formativ-educative ale procesului de invatamant, prin proiectarea,
organizarea, desfășurarea de activități/situații de instruire, orientate spre formarea de competențe,
capacități intelectuale, atitudini, motivații, care să satisfacă interesele, curiozitatea epistemica a
elevilor, cu un volum de informatii mai redus decât în activitățile didactice orientate de paradigma
informativului, care conduc spre supraîncarcare, oboseală, demotivare în cele din urma;
- accentuarea, in planul practicilor educationale, a demersului centrat pe educat, ca expresie a
valorizarii subiectivului, a derularii unor activitati ca raspuns la interesele manifeste ale elevilor;
- utilizarea unor metode de instruire bazate pe activizarea elevilor, pe castigarea de noi
experiente de invatare, pe implicarea acestora in procese de invatare prin actiuni, prin investigatii, care
sa le produca satisfactia performantelor obtinute, sa-i motiveze in noi demersuri de invatare
constructivista;

13
 - deplasarea accentului de pe munca frontala pe munca in grupuri, pe echipe, ca forma de
organizare ce asigura consolidarea relatiilor interpersonale, coeziunea grupurilor de lucru, sintalitatea
colectivului de elevi in cele din urma, facilitand procesul de socializare organizationala cerut de
integrarea absolventilor in piata muncii, in asumarea si jucarea rolurilor sociale;
- stimularea si motivarea muncii independente a elevilor, ale carei rezultate sa probeze
competentele, capacitatile, atitudinile fiecaruia, sa-l stimuleze spre noi performante scolare, sa
evidentieze elementele pozitive din personalitatea elevilor;
- creșterea ponderii metodelor de interactiune educaționala (brainstorming-ul, sinectica, tehnica
Phillips 6.6., metoda Frisco, metoda mozaicului), de o deosebita valoare in cadrul strategiilor de
prevenție a stărilor tensionale, prin valentele deosebite ale acestora in dezvoltarea relatiilor de
comunicare, de cooperare in rezolvarea sarcinilor de lucru, in educarea elevilor in spiritual valorilor
umanismului, bazate pe civism, intr-ajutorare, pozitie echilibrata in stiinta, cultura, societate;
- desfășurarea de activităti extrașcolare în care elevii să fie implicați activ în organizarea
acestora, să fie responsabilizați în bună desfașurare a acestora, astfel încât buna dispozitie, satisfactia
raspunsului prompt al profesorului la interesele acestora sa fie generatoare de un climat optim,
stimulativ, extins si in alte activitati, la relatiile cotidiene din mediul scolar;
- stabilirea unor discipline/module interdisciplinare sau transdisciplinare optionale in urma unei
minutioase analize de nevoi a elevilor, indeosebi pe teme cross-curriculare, avand ca obiective
dezvoltarea competentelor personale si sociale ale elevilor vizand convietuirea in societate (intelegerea
reciproca, luarea deciziilor colective, prevenirea si rezolvarea starilor tensionale, respectarea legilor si
normelor de convietuire umana), responsabilizarea elevilor prin incredintarea de sarcini in elaborarea,
monitorizarea respectarii unui regulament al clasei, prin constituirea unui consiliu al clasei;
- organizarea unor activitati de parteneriat educational, avand ca scop preventia actelor de
indisciplina, cu factori specializati (psihologi, pedagogi, consilieri educativi, medici), cu factori ai
comunitatii locale (institutii culturale, administrative, politia), axate pe teme ce vizeaza necesitatea
respectarii legislatiei, consecintele negative asupra sanatatii mentale si fizice a persoanelor ce savarsesc
acte de violenta, nu numai colaborarea cu acesti factori doar atunci cand profesorul constata agravarea
starii de indisciplina la unii elevi sau neputinta de a face fata deprecierii climatului educational;
- implicarea familiei in proiectarea, monitorizarea si evaluarea curriculum-ului la decizia scolii,
in organizarea unor activitati educative, de consiliere a elevilor, si nu numai limitarea formelor de

14
colaborare cu familia la sedintele cu parintii sau atunci cand se constata regresul performantelor
scolare ori abateri comportamentale;
- canalizarea competentelor profesionale, a activitatii de autoperfectionare in directia realizarii
managementului de succes la nivelul clasei de elevi, prin utilizarea unor strategii specifice de asigurare
a conditiilor esentiale – managementul curriculum-ului, gestiunea resurselor pedagogice,
managementul sistemului informational, promovarea marketingului educational, a unui management
prin motivatie, ceea ce are un efect benefic atat in realizarea la un inalt nivel de performanta a
activitatilor, cat si in asigurarea climatului psihosocial optim in clasa de elevi, prin dezvoltarea unui
repertoriu metodologic eficient de prevenire a actelor de indisciplina;
- implicarea si responsabilizarea elevilor in managementul activitatilor instructiv-educative prin
delegarea unor atributii specifice(ori la propria initiativa) in proiectarea, organizarea, coordonarea,
evaluarea si reglarea unor activitati, situatii instructionale, educative (in special pe tematici actuale ce
tin de necesitatea unui comportament adecvat normelor, regulilor societatii, institutionale, inca din
etapa scolaritatii);
- probarea unui stil educational si managerial a carui eficienta sa fie multiplu determinata: de
factorii de personalitate, de nivelul dezvoltarii elevilor, de expectantele acestora, de cultura si climatul
organizational, de aspiratia catre doritul “management de succes”, astfel incat leadership-ul
educatorului sa constituie o conditie esentiala in prevenirea starilor tensionale in clasa de elevi;
- dezvoltarea unui sistem metodologic, procedural de adaptare, aplicare adecvata la conditiile
concrete ale clasei sau ale elevilor ce prezinta risc crescut de abateri comportamentale grave, a
strategiilor de evitare a conflictelor, consemnate in literatura de specialitate: strategia bazata pe
socializare, fraternizarea, strategii de dominare, ignorarea deliberata a comportamentelor nedorite,
rutinizarea normelor, tehnici de negociere (povestiri-avertisment, apelul la o autoritate superioara,
apelul personal, promisiunile si amenintarile, probabilitatea generalizarii, cererile excesive, amanarea,
invocarea traditiei, convertirea drepturilor in privilegii, impunerea ferma);
- dezvoltarea unor strategii de autoformare, autoperfectionare a profesorului in domeniul
preventiei starilor tensionale (self-management), pornind de la definirea expectantelor, motivatiei de
autoformare pana la implicarea in cercetarea pedagogica ameliorativa si contextualizarea, adaptarea,
aplicarea rezultatelor la specificul clasei de elevi, la particularitatile unor subiecti.

15
 4. Strategii de intervenție în cazul stărilor tensionale în clasa de elevi
Odata declansate si manifestate, avand consecinte nefaste asupra procesului instructiv-educativ,
asupra coeziunii grupului-clasa, stările tensionale trebuie atent analizate, rezolvate prin prefigurarea si
aplicarea celor mai adecvate strategii de interventie, dintre care menționăm:
- analiza complexa a formelor de manifestare a starilor tensionale si identificarea etiologiei
acestora;
- utilizarea unui aparat metodologic bine conturat pentru acumularea tuturor datelor privind
factorii subiectivi si obiectivi implicati in conflict: interviuri, chestionare, convorbiri, teste de
personalitate;
- implicarea clasei in conturarea variantelor de solutionare a starilor tensionale;
- expunerea variantelor de rezolvare celor implicati si analiza modului de receptare de catre
acestia;
- studierea opiniilor altor cadre didactice, specialisti in educatie, psihologi, a parintilor elevilor
vizand rezolvarea tensiunilor existente;
- prefigurarea si aplicarea unor programe de interventie specifice tipurilor de stari tensionale, a
gradului de intensitate a acestora;
- monitorizarea implementarii programelor de interventie educativa si evaluarea continua a
efectelor educative ale acestora, in colaborare cu alti factori educativi, cu stafful managerial al scolii,
cu reprezentanti ai clasei de elevi;
- imbunatatirea periodica a activitatilor programelor in functie de impactul acestora asupra celor
implicati in conflict, de gradul de rezolvare a situatiilor tensionate;
- utilizarea tehnicilor si procedeelor de negociere intre partile aflate in conflict;
- utilizarea sistemului de recompense si sanctiuni, dezaprobari;
- alternarea stilurilor manageriale ale profesorului in rezolvarea situatiilor tensionale in functie de
specificul, gravitatea acestora, de nivelul de dezvoltare, maturitate a grupului-clasa de a lua si aplica
decizii de solutionare: stil directiv, de antrenare, suportiv, al delegarii (apud A. Prodan, 1999) ori stilul
autoritar, participativ autoritarist, individual, laisser-faire (apud E. Paun,1999) ;
- valorificarea si a aspectelor pozitive ce se pot degaja din starile tensionale;
- angajarea partilor aflate in conflict, dupa aplicarea unui set de masuri preliminare, in rezolvarea
unor proiecte comune.

16
 La toate aceste strategii, metodologii, tehnici si proceduri aplicabile de catre profesorul-
manager in vederea prevenirii si interventiei in cazul starilor tensionale, adaugam si o serie de
modalitati pe care factorii de decizie, la nivel national, zonal si institutional, le pot aplica in domeniul
managementul starilor tensionale in mediul scolar:
- descongestionarea programelor scolare incepand cu ciclul secundar de invatamant, in vederea
evitarii consecintelor negative ale supraincarcarii asupra anumitor elevi, care intr-o prezentare
graduala, sunt: oboseala psihica – esecuri scolare – demotivare – devalorizarea performantei scolare in
sistemul de valori al educatului – dorinta de afirmare prin argumentul agresiunii – savarsirea de acte de
indisciplina in clasa de elevi, de fapte antisociale;
- restructurarea planurilor-cadru de invatamant prin marirea ponderii curriculum-ului la decizia
scolii, elaborat mai ales in functie de interesele, aspiratiile, posibilitatile elevilor, prin introducerea de
module interdisciplinare/transdisciplinare axate pe problematica lumii contemporane, prin vehicularea
valorilor democratiei, a relatiilor comunitare si internationale, a interculturalismului, a tolerantei;
- organizarea unor cursuri de formare continua a cadrelor didactice in directia perfectionarii
competentelor, capacitatilor, abilitatilor manageriale de prevenire si rezolvare a starilor tensionale in
clasa de elevi;
- includerea in proiectul managerial al scolii a unei ponderi mai mari activitatilor educative
vizand mediatizarea si dezbaterea actelor de violenta scolara, consilierea elevilor si a parintilor,
structurarea unor parteneriate in acest sens;
- organizarea de activitati periodice cu elevii din unitatea scolara in vederea aducerii la
cunostinta a regulamentului scolar, constientizarii acestora in respectarea normelor si regulilor
institutionale, a prezentarii consecintelor negative a incalcarii acestora (cu exemplificari), implicarii
elevilor in elaborarea propriului regulament al clasei, care sa reflecte legislatia institutionala in spatiul
educational de munca instructiv-educativa, precum si in rezolvarea unor situatii de abateri
comportamentale grave la nivelul unitatii scolare;
- preocuparea conducerii scolii pentru constientizarea si implementarea si in mediul clasei a
valorilor culturii organizationale, prin promovarea unor proiecte educative in acest sens;
- elaborarea unei politici de “staff developpement” la nivelul unitatii scolare in domeniul
managementului starilor tensionale, in colaborare cu institutiile abilitate in prestarea de servicii de
formare continua (Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie si
Stiintele Educatiei, Casa Corpului Didactic).

17
 REFERINTE
1. Barron, R. A. (1977). Human Aggression. New York: Plemm.
2. Debarbieux, E. (1996). La violence en milieu scolaire. Paris : ESF.
3. Ionel, V. (2002). Pedagogia situatiilor educative. Iasi: Editura Polirom.
4. Iosifescu, S. (2001). Management educational.Ghid metodologic pentru
formarea formatorilor. Bucuresti: Editura ProGnosis.
5. Iucu, R.B. (2000). Managementul si gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-
metodologice. Iasi: Editura Polirom,155-173.
6. Iucu, R.B. si Panisoara I.O. (2000). Formarea personalului didactic. Bucuresti : Editura
UMC.
7. Joita, E. (1995). Management scolar. Elemente de tehnologie manageriala. Craiova:
Editura Gheorghe-Cartu Alexandru.
8. Joita, E. (2000). Management educational. Profesorul manager: roluri si
metodologie. Iasi: Editura Polirom, 147-170..
9. Maciuc, I. (1998). Formarea formatorilor. Modele alternative si programe modulare.
Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, R.A.
10. Paun, E. (1999). Scoala – abordare sociopedagogica. Iasi: Editura Polirom, 142-168.
11. Potolea, D. (1982). Stilurile educationale.Probleme fundamentale ale pedagogiei
.(coord.D.Todoran). Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica.
12. Prodan, A. (1999). Managementul de succes. Motivatie si comportament Iasi: Editura
Polirom,110-112.
13. Salavastru, D. (2005).Raport de cercetare. Revista de Politica Stiintei si Scientometrie,
numar special, 1-12.
14. Stan, E. (1999). Profesorul, intre autoritate si putere. Bucuresti: Editura Teora, 36-40.
15. Toma, S. (1994). Profesorul – factor de decizie. Bucuresti: Editura Tehnica.
16.Voiculescu, F. (2004). Analiza resurse-nevoi si managementul strategic in
invatamant. Bucuresti: Editura Aramis

18