c


Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relañia dintre artă i realitate.
Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realităñii i reflectarea ei
veridică, obiectivă în creañie.

Realismul a avut un impact major în epică, în special asupra romanului i în dramaturgie. Una
dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori raporturilor
dintre om i mediu, dintre individ i societate. Elementele unui stil realist pot fi identificate în
diferite culturi i epoci istorice.

În cea de-a doua parte a secolului XIX, realismul capătă, pe plan european, caracterul unui curent,
al unei orientări estetice, teoretizate de către arti ti i de către critici i ilustrate prin numeroase
creañii. Autori celebri de romane realiste sunt considerañi a fi Honoré de Balzac, Stendhal i Gustave
Flaubert în Franña, Charles Dickens i William Makepeace Thackeray în Anglia, Lev Nikolaevici Tolstoi,
Feodor Mihailovici Dostoievski i Ivan Sergheevici Turgheniev în Rusia.

Caracteristici

* A apărut ca o reacñie împotriva romantismului;

* Oglindirea realităñii contemporane, a omului în mediul său social, familia de zi cu zi;

* Observañia, analiza psihologică i reflecñia morală;

* Critică mediul i individul;

J
c 
 
 Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franña ʹ d. 18 august 1850, Paris, Franña) a fost un
romancier, critic literar, eseist, jurnalist i scriitor francez.

El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist,
romanului psihologic i a romanului fantastic.

Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre,[1] G. Vannier,[2] cât i de filozofi ca Alain[3],

Albert Béguin[4] el a fost privit ca fiind un vizionar de către Albert Béguin [4].

Datorită complexităñii operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din
acea perioadă, cât i de cea de astăzi, ca aparñinând unei categori deja existente, aparte.

El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în
a cărui componenñă intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane i eseuri) i 48 lucrări
neterminate. Ideea continuităñii dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830,
odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

Cuprins

* 1 Constituirea familiei Balzac

o 1.1 Tatăl Bernard-François Balsa

o 1.2 Mama Anne-Charlotte-Laure Sallambier

o 1.3 1797 Constituirea familiei

* 2 Biografie

o 2.1 Anii formării

 o 2.2 Primii pa i în literatură

o 2.3 Bazele Comediei Umane

* 3 Opera

* 4 Note

În anul 1746 se na te Bernard-François Balsa, scris uneori Balsac sau Balssa, tatăl scriitorului,
în cătunul Nougayrié (aparñinând parohiei Canezac, comuna Montirat - Tarn).

În ciuda pretenñiilor sale de nobleñe, se trăgea dintr-o familie simplă de ñărani, extrasul de
botez clasândul ca "fiul pălma ului Balssa". Discordanñele continuă în viaña sa, pretinsul regalist
incoruptibil figurând in Almanahul nañional pe 1793 printre ofiñerii comunali i membrii Consiliului
general comunal, la secñiunea Drepturile omului.

Este privit ca fiind un om robust i inteligent, muncitor i ambiñios, cam repezit, vorbăreñ,
clocotind de idei. După însu irea unui nivel cultural satisfăcător î i părăse te cătunul natal devenind
secretar al unui notar dintr-un târg apropiat.

Ambiñia îi îndreaptă pa ii către Paris, de unde are posibilitatea de a ocupa anumite funcñii
atât în capitală cât i în alte ora e din provincie în perioada lui Ludovic al XVI-lea cât i sub Revoluñie.

Tradiñia familiei îi acordă meritul de a fi fost suspectat de Robespierre pentru că ar fi încercat

să-i salveze pe câñiva "fo ti". Fapta îl pune în pericolul de a înfrunta ghilotina, dar este salvat prin
intervenñia unui prieten i trimis în Armata din Nord cu misiunea de a organiza serviciul
aprovizionării.

Se căsătore te cu fiica mai tânără cu 32 de ani decât el a efului său, în urma căsătoriei fiind
numit administrator al Ospiciului general din Tours, unde î i a ează o gospodărie remarcabilă.

În timpul vieñii a avut o slabă activitate literară, scriind bro uri tratând problemele sociale
ale timpurilor sale.

Convins că va trăi peste 100 de ani, că va deveni milionar înjghebând toutina (drepturile
băne ti ale unei asociañii fondate de bancherul italian Tonti, sumele depunătorilor decedañi
atribuindu-se supravieñuitorilor) el părăse te această lume la 83 de ani "într-un accident".

În timpul vieñii el a născocit povestea nobleñii neamului, pretinzând descinderea din ni te

Balzac d'Entraignes, iar înainte de Revolutie semnând cu particula nobiliară.

În sânul familiei unui bogat negustor de postavuri, în anul 1778, se na te Anne-Charlotte-

Laure Sallambier viitoarea mamă a lui Honore de Balzac.
 Femeie autoritară, inteligentă, instruită, frumoasă ea este preocupată de problemele
timpului, de tiinñe i literatură dar mai cu seama de ocultism. Cite te scrierile mistice, biblioteca sa
conñinând operele teosofilor Jacob Boehme, Swedenborg, Saint-Martin ("filozoful necunoscut").

Odată cu anul 1797 este formată familia Balzac, viitorul leagăn al scriitorului, din Bernard-
François Balsa în vârstă de 51 de ani i Anne-Charlotte-Laure Sallambier în vârstă de 19 ani.

La 20 mai 1799 se na te în ora ul Tours Honoré de Balzac fiind primul copil al familiei. Acesta
prime te un singur prenume Honoré, fapt destul de rar pentru Franña acelei perioade. Noul născut
va fi încredinñat unei doici, în satul Saint-Cyr de lângă Tours, unde va rămâne până la vârsta de patru
ani, după obiceiul timpului.

În 1805 este luat de la doică i dat la externatul Leguai din Tours. După doar doi ani este
trecut la internatul unui colegiu din Vendôme. Viaña din internat este, după cum va apărea mai apoi
ilustrată în Louis Lambert, foarte severă folosindu-se pedepse ca bătaia cu vergi i închiderea la
carceră. În contrast cu duritatea vieñii din internat însă, acesta i-a dat ocazia tânărului Balzac de a citi
mult, în special lucrări de tiinñă i filozofie, scriind chiar un Traité de la volonté (Tratatul voinñei),
care a fost confiscat de către un supraveghetor. În afară de versurile pe care le compunea neobosit,
Traité de la volonté dovede te preocupările copilului, una dintre laturile firii sale.

Relevantă pentru acea perioadă a vieñii scriitorului este o scrisoare prin care directorul
colegiului răspundea întrebărilor, în ceea ce prive te aspectul i caracterul lui Honoré, unui editor în
1855:

ͣUn copil grăsuñ, dolofan i cu faña rumenă. Iarna plin de degerături la mâini i picioare. Din
cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruñat adesea de bătaia cu vergi, care pe atunci se mai folosea
întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în ñinere la arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc răutăcios,
originalitate completă.͟

În 1813, în timpul celui de-al doilea trimestru colar, Balzac este luat acasă de la colegiul din
Vendôme, din cauză că ͣslăbise, îngălbenise la chip i avea o privire de somnambul͟, după cum va
mărturisi mai târziu sora lui Laure. Se reface repede i la începutul noului an colar î i reia învăñătura
la liceul din Tours.

Spre sfâr itul anului 1814, Balzac-tatăl este numit ef al aprovizionării diviziei întâia militare
i se mută la Paris cu întreaga familie, în cartierul Marais, pe strada Temple. Balzac este dat pe rând
la două instituñii din cartier.

Odată cu anul 1815, Balzac terminându- i studiile, se înscrie la Facultatea de Drept în urma
unui compromis între el i tatăl său care l-ar fi dorit în
coala politehnică. Pentru iniñiere în
jurisprudenñă, face practică mai întâi la Guillonnet-Marville (notar al cărui ucenic a fost i
dramaturgul Eugène Scribe), urmând ca după un an i jumătate să treacă pentru încă optsprezece
luni sub maestrul Passez. Munca aceasta îl pasiona, viitorul romancier acumulând observañii asupra
oamenilor i a dramelor sociale pe care funcñia îi dă prilejul să le cunoască.
 Pe de altă parte, însă, Facultatea de Drept nu îl atrăgea. Prefera în schimbul cursurilor
facultăñii sale pe cele de literatură de la Sorbonna, pe cele de filozofie ñinute de spiritualistul eclectic
Victor Cousin, sau expunerile naturalistului Geoffroy Saint.

În 1819, odată cu împlinirea vârstei de 20 de ani, familia tânărului Honoré deschide o

discuñie asupra viitorului său. Când acesta î i expune hotărârea fermă de a se consacra literaturii,
tatăl îl apostrofează: ͣÎn literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii ordonanñă !͟. Tânărul Balzac, cu
lacrimi în ochi răspunde: ͣEu voi fi rege !͟, după cum va mărturisi mai târziu Laurei Surville, sora lui
preferată, i, de departe, una dintre cele mai apropiate persoane pe întreg parcursul vieñii
scriitorului.

La cei 73 de ani ai săi, Balzac-tatal, după ce se consultă cu soñia lui, îi oferi tânărului Balzac un
răgaz de doi ani în care să- i demonstreze talentele literare. Pentru aceasta, Balzac urma să trăiască
dintr-o rentă de 1500 de franci, rămânând la Paris, cu toate că familia sa se retrăgea într-o casă nou
achiziñionată la Villeparisis în Saine-et-Marne, nu departe de Paris.

[modifică] Primii pa i în literatură

Datorită insuficienñei banilor, tânărul Balzac s-a văzut în ipostaza de a se abñine de la multele
plăceri ale tinereñii. Cu toate acestea, trăind într-o mansardă închiriată, ducându- i traiul de pe o zi
pe alta, a gusta plăcerile începuturilor meseriei sale. Într-o scrisoare adresată surorii sale Laure, el
spunea: ͣFocul s-a aprins pe strada Lesdiguieres nr. 9, în capul unui biet flăcău, iar pompierii nu l-au
putut stinge. A fost pus de o femeie pe care el n-o cunoa te: se zice că locuie te la Patru Nañiuni, la
capătul podului Artelor; se nume te Gloria.͟

Aici are ansa de a citi i admira ͣromanele populare͟ ale unor scriitori ca Pigault-Lebrun,
Ducray-Duminil, Pixérécourt, ajungând totodată să le invidieze autorii pentru câ tigurile aduse de
acestea. Balzac era într-o perioadă de acumulare; la finalul celor doi ani de proba nu reu e te să
termine decât o operă Cromwell, o tragedie în cinci acte, în versuri. Alte opere Cromwell vor mai da
la lumină i Mérimée i Victor Hugo, dar, după el.

Se întoarce la Villeparisis, în casa părintească unde cite te opera sa. Efectele lecturării au
fost dramatice, familia considerând că tânărul Balzac nu are talent. Un fost profesor al
colii
politehnice, prieten de familie, prezent în acea seară îl dojene te: ͣFă orice, numai literatură nu!͟

Familia îi interzice întoarcerea la Paris, datorită slăbiciunii lui, efectele vieñii austere, a
mizeriei i a sărăciei î i spun cuvântul. Tânărul Balzac se reface rapid în confortabila casă părintească
i nu mai are decât un singur gând: să devină independent.

În perioada petrecută la Villeparisis se îndrăgoste te de Laure de Berny (pagina în franceză

pentrufr:Laure_de_Berny, pagina conñine i portretul ei), o femeie la 45 de ani, venită împreună cu
soñul i cei nouă copii la Villeparisis pe întreaga durată a verii. De i situañia doamnei de Berny o
constrânge, tânărul Balzac ajunge prin perseverenña declarañiilor să i-o facă amantă.

Doamna de Berny a fost, poate, singura femeie ce l-a iubit cu adevărat. Balzac a avut
încredere în ea, iar ea, i-a călăuzit pa ii spre lumea i gloria către care aspira. Până la ruperea
relañiei, odată cu împlinirea vârstei de 55 de ani a doameni Berny, ea a avut rolul de a îi ghida munca,
citea manuscrisele i adnota simplu: ͣprost͟ sau ͣfrază de refăcut͟.

Balzac î i creează relañii printre tinerii scriitori ai Parisului: Le Poitevin de l͛Egreville, Horace
Raison, Etienne Arago; este presupusă lansarea unor ͣromane populare͟ în colaborare cu ace tia
sub pseudonim. În 1823 Balzac publica romane comerciale, cu pseudonimul Horace de Saint-Aubin,
cum ar fi: Ultima zână sau Noua lampă fermecată.

În 1824 publica ʹ semnat cu acela i pseudonim Horace de Saint-Aubin ʹ Anette i criminalul,

i o nouă ediñie din Vicarul din Ardeni, un nou roman Wan-Chlore al cărui subiect, rivalitatea dintre o
mamă despotică i fiica sa, va deveni substanña multora dintre ͣscenele͟ sale. După cum va afirma
mai târziu sora lui, Balzac scrie în acei ani de început peste patruzeci de lucrări, care însă, nu aduc
câ tigurile mult visate.

Avid de bani, Balzac se lansează în afaceri. Planurile sale nu sunt rele, un realist putând face
avere speculând ideile respective: o editură menită să tipărească în condiñii excepñionale, folosind
toate inovañiile moderne din tehnica grafică, operele marilor clasici francezi. În asociere cu librarul
Urbain Canel tipăre te o ediñie completă din opera lui Moliere i una din cea a lui La Fontaine, ediñii
ce l-au costat aproximativ 10 000 de franci, dar din care nu se vând, într-un an, din pricina
sabotajului iniñiat de concurenñă decât douăzeci de exemplare. Pentru a- i zdrobi concurenña Balzac
cumpără o imprimerie pe str. Maris-Saint-Germain (azi str. Visconti) nr. 17, i îl angajează pe Barbier,
fost maistru tipograf să se ocupe de partea tehnică.

Activul întreprinderii lui Balzac marchează 67 000 de franci, iar pasivul 113 000. Nu se
descurajează, ia un alt asociat, Laurent, i mai cumpără i o turnătorie de litere. Dar, comenzile
nădăjduite nu sosesc, clienñii existenñi plătesc greu, creditul încetează i falimentul e iminent.
Datoriile lui Balzac ating în acel moment suma de 90 000 de fraci, suma, acoperită parñial de mama
lui, care îi oferă 45 000 de franci, -sărăcind pentru tot restul vieñii, fiind nevoită la bătrâneñe să se
întreñină din pensia acordată de nora sa de 3000 de franci - , restul de 45 000 de franci urmând a fi
acoperit de doamna de Berny, care pentru a face rost de bani î i girează aproape toate bunurile.

Astfel Balzac datora acum suma de 90 000 de franci, la care trebuia să se plătească o
dobândă anuală de 6000, fără a pune în calcul cei 3000 de franci necesari strictei sale existenñe.

După ruinarea viselor de afaceri, singura soluñie care-i rămâne lui Balzac este scrisul. Pleacă
în Bretania la un vechi prieten de familie, generalul baron de Pommereul. În casa călduroasei gazde
el scrie prima carte semnată H. Balzac: Le dernier chouan ou la Bretagne en 1800, carte ce va apărea
mai apoi în patru volume un an mai târziu în 1828.

La 18 iunie 1829 moare bătrânul Balzac. În vila de la Bouleauniere a doameni de Berny,

Honore scrie La paix du menage (Pacea căsniciei). În octombrie, în satul, i poate i la castelul
Maffliers al unei noi susñinătoare ducesa d͛Abrantes, scrie povestirea Gloire et malheur (Glorie i
nefericire). Se întoarce la Paris unde scrie Le bal de Sceaux ou Le Pair de France, al cărui subtitlu a
fost suprimat mai târziu. Publica Physiologie du mariage ou Meditation de philosophie eclectique sur
le bonheur et le malheur conjual. Gloria începe să se schiñeze, de i, pe ultimele sale lucrări nu
încasase decât 1000 de franci.

Monumentul funerar al lui Honoré de Balzac în Cimitirul Père-Lachaise din Paris

Succesul obñinut cu
uanii i cu Fiziologia căsătoriei schimbă substanñial poziñia socială i

perspectivele de viitor ale lui Balzac, care î i găse te acum prieteni mai peste tot în presă. La 7
ianuarie 1830 devine colaborator la revista La Silhouette, îi sunt solicitate colaborări la revista La
Mode, invitañie făcută de redactorul ef din acea vreme Emile de Girardin; pentru fiecare 16 pagini
primind câte 50 de franci.

La 3 martie devine colaborator al Feuilleton des journaux politiques, revistă la a cărui

fondare participă i unde i se rezervă rubrica de cronică externă. Din păcate revista va cădea după
unsprezece numere. La 5 martie devine colaborator la Le Voleur, la 4 noiembrie la La Caricature
unde timp de doi ani va semna cu diverse pseudonime precum: Alex. De B..., Henri B..., Alfred
Coudreaux, Eugene Morisseau.

1830 a fost primul an de glorie din viaña lui. U ile lumii mondene îi sunt larg deschise, astfel,
ajunge în cele mai strălucite saloane ale epocii: la poeta Marceline Desbordes-Valmore, la baronul
Gerard, la contesa Merlin, la George Sand, la ducesa Bratiano, la Sophie Gay, la Delphine de Girardin,
la celebra doamna Recamier, la doamna Ancelot, la doamna contesa d͛Agoult.

Chipul jovial, fruntea largă, ochii de foc, costumul elegant îl fac să fie binevenit pretutindeni.
Î i mobilează cu gust apartamentul de pe str. Cassini i duce o viañă îmbel ugată. Ducea o activitate
bulevardistă i mondenă intensă.

În ceea ce prive te munca sa, Balzac spunea: ͣMă scol la miezul nopñii i lucrez aisprezece
ore în ir͟. E greu de imaginat cum a putut să dea publicităñii numai în cursul acelui an peste o sută
de lucrări. În ianuarie a scris La Vendetta (O frumoasă poveste de dragoste ce se ive te între doi
tineri aparñinând unor familii vră ma e. La o primă vedere asemănările cu Romeo i Julieta de
William Shakespeare, rivalitatea dintre familii, o dragoste interzisă, căsătoria imposibilă,
diminuându-i valoarea. Însă Balzac merge mai departe, prezentând realitatea, urcu urile i
coborâ urile unei căsnicii tolerate, mizeria i disperarea, tinzând spre distrugere. Realmente o dramă
de familie puternic marcată de orgoliile impuse de spiritul corsican), în februarie La Femme
vertueuse (mai târziu intitulată Une Double famille) i Les Dangers de l͛inconduite (redenumită
Gobseck).

În două volume intitulate Scene de la vie privee, titlul reflectând pentru întâia oară ideea
grupării operelor sale în ͞Scene͟, publică aproape toate nuvelele pe care le scrisese până atunci: La
Maison du Chat qui pelote, Le bal de Sceaux, La Vendetta, Une Double famille, Gobseck, etc. ʹ în
mare parte drame de familie, în care tinerele fete mânate de himere doresc să se ridice prin
căsătorie deasupra condiñiei lor sociale.

1831: Balzac î i continuă munca în acela i ritm, publicând în cursul anului peste nouăzeci de
titluri. Apar primele iluzii ale posibilităñii de a parveni printr-o lansare în politică. Balzac se hotără te
să candideze în alegerile apropiate, planul său era să- i deschidă ͞prin lovituri de tun, u a la
Academie, prin Academie să devină pair, prin titlul de pair ministru, i să ajungă la putere prin
puterea însă i͟.

În luna aprilie publica bro ura Ancheta asupra politicii celor două ministere, semnată: ͞Dl.
De Balzac, elector eligibil͟ ʹ folosind pentru întâia oară particula nobiliară inventată de tatăl său. De
aici înainte va semna pe întregul parcurs al vieñii ca ͞de Balzac͟.

Pentru a avea o ansă în alegerile din 5 iunie, Balzac e dispus să se căsătorească cu fiica unui
legitimist ce luptase în armata lui Condee, cu care se împrietenise la Villeparisis: Eleonore de
Trumilly. Dar dl. de Trumilly se opune, găsind opiniile scriitorului prea liberare, repro ându-i faptul
că aprecia monarhia constituñională i nu regretase căderea autocratului Carol al X-lea.

În luna august publică romanul La Peau de chagrin (Pielea de sagri), interesantă poveste
fantastică în jurul căreia se oglinde te întreaga viañă a Parisului. Succesul obţinut de prima carte
literară semnată Honore de Balzac este enorm, situându-l pe autor printre cei mai mari scriitori ai
vremii. În septembrie îi apar, grupate în trei volume, o serie de povestiri intitulate Romans et contes
philosophiques cuprinzând: La Peau de chagrin, Sarrasine (tratând vicii împotriva naturii), La
Comedie du diable, Jesus-Christ en Flandre, Les Proscrits (contine un exceptional portret făcut lui
Dante exilat în Franta), Le Chef-d͛oeuvre inconnue, El Verdugo, L͛Elixir de longue vie, Les Marana.

La 5 octombrie primeste o scrisoare anonimă de la o cititoare care îi analiza scrierile.

Descoperă, nu după mult timp că autoarea scrisorii era marchiza de Castries, care îl va invita în
curând la ea. Are ocazia de a face cunostinta cu ducele de Fitz-Jammes, unchiul marchizei, astfel
devenind fondator al ziarului legitimist Le Renovateur. Spre sfârsitul anului apare prima parte din
Femeia de treizeci de ani, al cărei subiect îi este inspirat, fără îndoială, de viata doamnei de Berny.

În 1832 după moartea la 7 aprilie a Dl. de Trumilly de holeră, Balzac, în ciuda sfaturilor
doamnei de Berny si ale doamnei de Castries, cere mână domnisoarei de Trumilly - dânsa
reprezentând singura modalitate de a poseda o avere suficientă pentru candidatură- dar este
refuzat. Văzându-si iluziile politice spulberate, Balzac se rezervă doamnei de Castries si literaturii.

În mai publică o nouă editie din Scene de la vie privee, sporită cu nuvele ca: Le Cure de
Tours, Grădina cu rodii, Femeia părăsită, Colonelul Chabert etc. Tot în mai, mai publică si primele
zece povestiri din Les Cent contes drolatiques colligez ez abbayes de Tourayne par le sieur de Balzac
pour l͛esbattement des pantagruelistes et non aultres (Cele o sută de povesti znovoase adunate si
rânduite din Tourayne de jupânul de Balzac spre hlizirea pantagruelistilor si nu a altora).

În toamna aceluiasi an pleacă împreună cu capricioasa doamnă de Castries spre Italia. Se

opresc mai întâi la Aix-les-Bains, apoi în octombrie la Geneva. În Geneva sperantele amoroase ale lui
Balzac sunt spulberate, se întoarce în Franta unde, îsi expune în scris starea de spirit: ͞dezolat,
blestemând tot, afurisind femeia͟. Spre linistea lui sufletească, la 12 noiembrie primeste o scrisoare
din Ucraina, semnată L͛Etrangere (Străina), plină de cuvinte elogioase ce-l consolează de esecul
suferit cu marchiza de Castries.

Primul succes al lui Balzac ͞Les Chouans͟ 1829, initial publicat sub numele de ͞Le Dernier
Chouan͟) a fost urmat de ͞La Peau de chagrin͟ (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă
colectie de romane si scurte povesti cunoscută sub numele ͞La Comédie humaine͟. Aceasta, cea mai
de seamă lucrare a sa, este o reproducere a societătii franceze a timpului său, ilustrând în detaliu
peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale ii profesii. Cele mai importante romane din
͟Comedia umana͟ sunt:

* 1832: Louis Lambert;

* 1833: Eugénie Grandet;

* 1833 - 1839: Patologia vietii sociale;

* 1834: În căutarea absolutului ("La Recherche de l͛absolu");

* 1835: Mos Goriot ("Le Père Goriot");

* 1837: Iluzii pierdute ("Les Illusions perdues");

* 1837: César Birotteau;

* 1847: Verisoara Bette ("La Cousine Bette");

* 1847: Vărul Pons ("Le Cousin Pons").

Calitătile lui Balzac care îi depăsesc defecte precum lipsa stilului literar, critica, tendinta spre
melodramă, sunt: originalitatea, marea putere de observatie si imaginatia sa. Scurtele sale
povestioare includ părtile cele mai bune din limbaj, dar încercările de a scrie dramă au esuat.

Alte romane ale autorului:

* 1829: Fiziologia căsătoriei ("Physiologie du mariage");

* 1830: Gobseck;

* 1832 - 1837: Povestiri hazlii ("Contes drôlatiques");

* 1833 - 1844: Ilustrul Gaudissart ("L'Illustre Gaudissart");

* 1835: Crinul din vale ("Le lys dans la vallée");

* 1837: Istoria măririi si decăderii lui César Birotteau ("Histoire de la grandeur et de la décadence
de César Birotteau");

* 1838: Casa Nucingen ("La maison Nucingen");

* 1839 - 1847: Strălucirea si suferintele curtezanelor ("Splendeurs et misères des courtisanes");

* 1844: Tăranii ("Les paysans");

* 1831: Pielea de sagri ("Le peau de chagrin");

* 1835: Séraphita.
 ½

c

Gustave Flaubert (n.12 decembrie 1821, Rouen, Franña ʹ d. 8 mai 1880, Croisset) a fost un
scriitor francez.

Este unul dintre cei mai cunoscuñi scriitori occidentali. Cea mai importantă operă a sa este
Madame Bovary (1857).

Cuprins

* 1 Biografie

o 1.1 Tinereñea

o 1.2 Anii maturităñii

* 2 Opera

* 3 Bibliografie

* 4 Legături externe

Gustave Flaubert se na te pe 12 decembrie 1821 la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era
chirurg. Achille-Cléophas Flaubert, fiu de veterinar din Nongent-sur-Seine, a făcut studii strălucite de
medicină la Paris i a fost numit mai întâi asistent-chirurg, apoi chirurg- ef la spitalul mai sus amintit,
unde î i avea, de altfel, i domiciliul. Energic, perseverent, cu un ascuñit simñ al datoriei, celebru ca
practician, el a format o coală de tineri chirurgi, care i-au purtat venerañie i recuno tinñă. În 1824 a
fost învinuit de ateism, dar achitat, recunoscându-i-se mai înainte de toate valoarea excepñională de
om i medic. Trăsături ale tatălui lui Flaubert se recunosc în portretul doctorului Larivière din
"Doamna Bovary". Mama scriitorului, Anne-Justine-Caroline Fleuriot, de origine pur normandă, fiică
de medic, orfană de timpuriu, a îmbrăñi at de la început concepñiile soñului ei i a rămas toată fiinña
cea mai apropiată de Gustave. Achille Flaubert, fratele mai vârstnic cu nouă ani a lui Gustave, l-a
urmat în carieră pe tatăl său, dar nu s-a ridicat la înălñimea acestuia. Relañiile dintre cei doi frañi au
fost destul de reci. Caroline Flaubert, sora mult îndrăgită de Gustave, mai tânără decât el cu trei ani,
s-a măritat în 1845 cu Émile Homard; moartea ei, survenită la na terea unei fetiñe, care va fi crescută
de Gustave i de doamna Flaubert, a fost una dintre cele mai adâci dureri încercate de scriitor.

Atmosfera sumbră a spitalului unde i-a petrecut copilăria, nelini tile tatălui hărñuit de
responsabilitate i doborât de trudă, disecñiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea î i vor
spune cuvântul în cristalizarea unui caracter înclinat spre pesimism i melancolie, dar vor imprima
duritate, migală i exactitate viitoarei munci scriitorice ti.

În luna februarie 1832 Gustave intră ca extern la liceul din Rouen, căruia îi păstrează o tristă
amintire pentru o anume educañie romantică, desuetă, care împingea mulñi elevi la viciu i adesea la
sinucidere. Supraîncărcarea volumului de materii predate, învăñarea mecanică îl dezgustă pe
adolescent, care reface trăirile de atunci în pateticile pagini ale "Memoriilor unui nebun": "Mă mai
văd a ezat, pe băncile clasei, absorbit în visele mele de viitor[...] în timp ce pedagogul râdea de
versurile mele latine ti, iar colegii mă priveau batjocoritor". Cite te cu pasiune pe Byron, Goethe,
Shakespeare, Cervantes. În 1825 scrie primele povestiri: "Un parfum de mirodit", "Ciumă la
Florenña", "Turbare i neputinñă", istorii de certă influenñă byroniană, de factură pesimistă.

Flaubert o cunoa te la Trouville pe Elisa Schelesinger, soñia (nelegitimă mult timp) a unui
afacerist, în vârstă de 26 de ani, femeie de o cinste i de o puritate irepro abile, care rămâne toată
viaña marea pasiune a scriitorului; episodul întâlnirii este povestit amănunñit în "Memoriile unui
nebun", unde tânăra doamnă se nume te Marie; ea va deveni modelul lui Marie în "Educañia
sentimentală".

"Memoriile unui nebun", roman terminat în 1838, este un jurnal al crizei sentimentale pe
care o traversează un adolescent exaltat; este vizibilă influenña "Confesiunilor" lui J. J. Rousseau, a
"Confesiunii unui copil al secolului" a lui A. de Musset (apărută chiar în acela i an), iar ecourile ei se
vor răsfrânge tardiv în "Confesiunea lui Claude", primul roman a lui Émile Zola.

În 1837 publică povestiri fantastice ("Vis de infern", Quidquid volueris"), romanul "Pasiune i
virtute", în care se schiñează portretul doamnei Bovary, iar în 30 martie, apare în revista "Colibri", "O
lecñie de istorie naturală", povestire care aduce un ton nou, satiric, antiburghez caracteristic întregii
creañii realiste flaubertiene.

* 1857: Doamna Bovary ("Madame Bovary"), operă capitală, pentru literatura secolului al XIX-lea;

* 1862: Salammbô, roman ce evocă un episod din istoria Cartaginei;

* 1870: Educañia sentimentală ("L'Éducation sentimentale"), roman ce dezbate tema iluziilor

pierdute în viañă;

* 1874: Ispitirea sfântului Anton ("La Tentation de Saint Antoine"), caracterizată printr-un realism
halucinatoriu;
 * 1881: Bouvard i Pécuchet ("Bouvard et Pécuchet"), roman neterminat, apărut postum, satiră la
adresa stupidităñii umane.