Nume:Cazacu Andrei Ionut

Anul lll,Istorie

Mitul Eternei reintoarceri

Mircea Eliade

Eliade face o analiza asupra mitului, punand sub lupa societatile care
cred inca in puterea mitului ca amerindienii, populatiile din Bolinezia si
Malaezia. Mitul presupune povesti sacre legate de zei, povesti in care se
explica nasterea universului si faptele zeilor, acestia oferind prin actele lor
modelul pentru oameni. Aceste credinte mitologice se refera la un timp tare al
inceputurilor, la momentul Creatiei.Ceremonia are un creator magic, se
desfasoara in afara satului (coliba ceremoniala-subiect intalnit si la Propp); in
aceasta ceremonie, ucenicii trebuie sa se supuna unor canoane si interdictii-
baza basmului anterior. Asa cum am mai mentionat - tanarul aspirant trebuie
sa treaca printr-o serie de probe, incepand cu izolarea de comunitate,
interdictii referitoare la hrana, apa si somn, ca orice erou mitologic care vrea
sa isi demonstreze puterea, sau sa isi depaseasca statutul de muritor si sa
obtina lucrul cautat de la Ghilgames, la conchiztadorii Americii de Sud tema
intalnita si intr-unul din cele mai complexe si neobisnuite basme ale noastre
„Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.

Eliade numeste istoria adevarata - mitul si „istoria profana” - pe cea

fizica, raportarea se face la fiecare in parte, in functie de mentalitatea proprie,
fapt la care se ajunge prin schimbarile aparute din cauza diversilor factori
externi. Exista o dihotomie „mit viu”- in care oamenii cred si prin repetarea
caruia doresc sa ajunga in illo tempore, un lucru despre care se vorbeste, se
reaminteste, se invoca si se aduce in prezentul profan. Recitarea unui mit
pentru comunitatile care cred in el, nu este numai o modalitate de a face
cunoscuta istoria zeilor pentru cei care nu o cunosc, dar are si o functie
magica de intoarcere in istoria adevarata si bineinteles iesirea din istoria
profana. Dovada a functiei magice a mitului este faptul ca in aceste
comunitati, numai samanul /vrajitorul/preotul satului/inteleptul pot sa le
recite cu scop de invatatura, intr-o anumita perioada a anului sau a ciclului
cosmic si / sau a zilei. De aici concluzionam ca functionalitatea
mitului este dubla, chiar tripla daca mentionam faptul ca ele au si rol moral-
model din faptele zeilor de urmat pentru oameni.

Eliade considera mitul ca model exemplar si exemplifica functia

creatoare a acestora; faptul ca mitul, recitarea lui duce la dorinta de creatie si
ofera un model pentru actiunile lui. In societatile primitive in care
mitul este viu, acestea „creeaza si justifica intreaga activitate a omului”.
Facem asa pentru ca asa a facut zeul, in episodul mitologic povestit de saman
si stiut de toti. Ca exemplu legenda Zeului Razboiului la azteci- legenda
spune ca iesind din pantecele mamei a razbunat-o pe aceasta, omorandu-si
sora vitrega si aruncandu-I trupul de pe templu…-lucru efectuat si de catre
preoti azteci la templul respectiv.

Mitul, povestea sacra, relateaza de regula Inceputul, Geneza, nasterea

unui lucru, gest, obicei- se refera de regula la realitati existente, palpabile pe
care omul doreste sa si le explice si le explica prin faptele zeilor. Pentru aceste
comunitati realul este sacru, este mit- toate acestea se confunda in ideea in
care pentru acestia mitul este realitatea si mitul este sacru. Profanul nu face
parte din aceasta realitate - de unde si dihotomia „istorie adevarata” , (istorie
profana) –mit, „istorie profana” - istorie fizica. Mitul este reprezentarea
sacrului prin absolut, creatorul lumii acesteia povesteste cu referire la acel
timp indepartat, care face parte dintr–o alta emisfera modul in care a ajuns sa
ia fiinta cosmosul – la nivel macro sau parte componenta a acestuia-insula
planeta. Prin povestirea mitului in cadrul acela special, acesta se reitereaza, se
produce din nou; este ca si cum am iesi din lumea fizica si ne–am situa
deasupra timpului fizic si am asista la momentul acela in timp cand mitul a
luat fiinta. Povestirea, ritualul povestirii unui mit, caruia ii este necesar cadrul
special are efecte magice, se face reintoarcerea in illo tempore. Acelasi lucru
se intampla si cu basmele, reminescentele aceleiasi istoric credinte vii–prin
atmosfera specifica, talentul povestitorului, parte din structuri fixe, magice se
face trecerea intr–un alt timp, magic, dominat de fabulos. Asa cum se stie
performarea mitului necesita acel cadru, dar are in componenta o serie de
interdictii–improvizarea este exclusa. Exista mituri care se pot spune in
timpul unei secete–preotul tine post (intotdeauna inainte de o mare incercare
se face acest lucru–dar si interesant este in basme momentul in care eroul
ajunge pe alt taram la Sfanta Vineri / Baba Iaga care ii pune intrebari dar
acesta ii cere intai mancare si apa ), face o serie de incantatii, fum din diverse
plante si sacrificii pentru imbunarea zeului–in cadrul actului ritual (mitul si
ritul merg impreuna avand aceleasi origini) relatarea mitului este
parte componenta din aceasta si are rol in cererea inaintata zeului. De regula
structura este purificatoare–ritualuri adiacente / respectarea cadrului si
performarea propriu–zisa a mitului. Acest lucru se intampla intr–o masura si
la povestirea basmului–exista basme care isi pastreaza structura mitica si sunt
spuse in momente anume ale anului–seceris, recolta intr–un anumit moment
al calendarului–vara, iarna, solstitiu sau intr–un moment important pentru
comunitatea respectiva–asa cum se intampla cu comunitati de ciobani printre
care exista superstitia/obiceiul/reminescenta ritualica de imbunare a zeitatilor
lor pretectoare sa se spuna un anumit numar de basme. Clar este o ramasita a
unui mit, ritual sacru(pentru a primi) de provenienta pagana pentru a primi
acordul zeilor.

Mitul creator–model pentru oameni. Eliade explica aparitia mitului –

desemnandu–l ca ilustrarea puterii creatoare a zeilor care erupe –cosmosul
creat prin explozie de putere si teoria Big Bang–ului. Mitul devine
manifestare triumfatoare a unei plenitudini de a fi, trebuie sa facem ceea ce
zeii au facut la inceput (text indian apud Eliade (Catapatha Brahmana), „astfel
au facut zeii, astfel au facut oamenii” (Tattiriya Brahmana). Aceste afirmatii
sunt revelatoare pentru analiza lui Eliade dar si relevante pentru alaturarea
noastra dintre mit, rit referinte care au fost transmise in basme.Este relevant
pentru ca afirmatiile provin din texte sacre indiene, scrise in perioade istorice
adevarate deci este relatarea conceptiei unui membru sacru al unei comunitati
pentru care mitul ers viu, sacru, reprezinta pe langa istorie, relitate sacra dar si
indrumarea moralitatii de conduita.

In subcapitolul „Hermeneutica unui mit polinezian”, spune ca mitul

„creeaza si orienteaza actiunile omului” – si daca exista un mit polinezian si
arata importanta acestuia in societatea respectiva, mitul fiind regula si tipar
pentru ca omul sa devina creator, puternic. In acesta se povesteste cum la
inceputuri nu era decat haos–apele si intunericul. Uimitor de asemanator cu
mitul biblic crestin, identic aproape–la inceput era intuneric si Dumnezeu a
zis „Sa se faca lumina”. In acest mit se relateaza exact Geneza Cosmosului,
pasii pe care ii face Io–Zeul Suprem, apropiat asa cum am mai spus de geneza
din tara evreilor, Vechiul Testament al crestinilor. Io creeaza pamantul si
cerul „apele sa se desparta, cerurile sa se faca, sa fie pamantul”. Aceleasi
cuvinte sunt folosite, cu putere magica pentru comunitatile respective din
diferite activitati, ritualuri. Vedem aici puterea creatoare a cuvantului „la
inceput a fost cuvantul” – prin rostirea unor cuvinte zeul suprem cheama
lucrurile si creeaza, prin numire ele incep sa existe. Simpla „eticheta”,
desemnare prin rostirea numelui, este suficienta sa existe prin puterea zeului–
cuvantul si lumina care este premergatoare ca geneza celui dintai. Lumina–
cunoasterea face cu putinta ca un lucru sa apara. Cuvintele magice rostite de
zeu in acest mit viu si ritual religios totodata fac parte din societatea
respectiva : din toate riturile de trecere si pentru ei au functie magica- aceste
cuvinte sunt folosite in orice ritual ce este sacru, religios ce presupune creatie,
sunt repetate in timpul fecundarii unui uter steril, nastere, botezului, mortii,
razboiului, dar foarte important pentru lucrarea noastra cu ocazia „povestirilor
genealogice”. Mitul face parte la aceasta societate din toate compartimentele
vietii–viata, moarte, razboi si are un rol foarte important–nasterea Universului
este modelul pentru orice tip de creatie din toate domeniile vietii. Mitul este
sacru pentru ca arata Creatia si in principal Cosmogonia care este arhetipul
ideal. Orice actiune efectuata inseamna creatie si incearca sa fie facuta dupa
modelul cosmogonic–universul este Creatia suprema, capodopera zeilor iar
oamenii incearca sa imite modelul acestora.In unele societati regele era
reprezentantul cosmosului, cand acesta imbatranea era inlocuit de un
succesor, de obicei schimbarea se facea in mod violent prin uciderea vechiului
rege–prin acest sacrificiu cosmosul isi relua ciclurile de la inceput. Regele era
deci oglindirea cosmosului –Eliade vorbeste despre timpul ciclic, idealul
comunitatii arhaice. Avem deci o alta dihotomie, timp liniar (si timp ciclic) –
fara nici o posibilitate de intoarcere inapoi si la sfarsitul acestei axe temporare
totul se va fi sfarsit– sfarsit grandios si intoarcerea la haos sau poate timpul
infinit–si timpul ciclic esential pentru populatiile arhaice. Timpul este creat,
trece prin anumite faze si apoi imbatraneste–prin acte specifice timpul este
reiterat si se intoarce la inceputuri. Ciclitatea acestuia este demonstrat de
miscarea zi–noapte, vara–iarna –este ceea ce vad si simt in cosmos, si evident
lucrul in care cred.

Eliade mentioneaza faptul ca pentru omul arhaic ciclitatea este ceva

normal, apartine istoriei sacre, insa nu este uitat, sigur ca ceea ce a fost se va
repeta (isi doreste dar nu este sigur) pentru ca intervine dorinta zeilor, pentru
noi insa acest lucru este greu de conceput deoarece pentru civilizatiile crestine
Dumnezeu s–a manifestat in istoria fizica, profana.Pentru acesti oameni actul
de a repeta, timpul, crearea Cosmosului, actele zeilor, miturile au rol creator,
reiterarea unui mit duce la crearea lui, situarea in timpul inceputului si crearea
mitului ori de cate ori este repetat, ritualul efectueaza o creatie. Ei uita faptele
zeilor pentru o deveni la randul lor creatori.

In aceasta lucrare , Eliade vorbeste despre o legenda a australienilor

Achilpa–Creatia este efectuata in illo tempore de catre o fiinta care creeaza un
stalp, il unge cu sange si de pe el se urca la cer–pentru acesti bastinasi stalpul
reprezinta orientarea in timp si spatiu, mentinerea in lumea lor atat timp cat
stalpul exista. Stalpul acesta este simbolul axix mundi–spatiul de mijloc care
face legatura dintre celest si infern, tot ce se afla in jurul lui este spatiul sacru.
Este de la sine inteles ca daca acesti oameni se deplasau luau stalpul cu ei,
pierderea acestuia reprezenta pierderea sacralitatii si legatura cu divinitatea.
Acest simbol al pomului vietii, ca centru al universului este intalnit la marea
majoritate a comunitatilor facand parte din fondul simbolic arhaic comun
tuturor popoarelor.

Se identifica doua categorii de mituri, in functie de perceptia pe care

oamenii o au despre acestea–1)mitul viu– adevarat ,religos, pentru
comunitatile care cred in puterea acestora si 2) mitul camuflat–cele care sunt
efectuate fara a se mai stii ratiunea ritualului. Din cele din urma au luat
nastere basmele. Dupa cum spune Propp– ritualurile care nu mai sunt
considerate eficiente, nu sunt eliminate, dar isi pierd din valoarea religioasa si
se transforma– isi schimba functia, ajung o povestire si cum mitul si ritul
merg impreuna, povestea este insotita si de ritual a carui semnificatie a fost
pierduta insa. La o analiza comparativa se vede insa radacina acestuia–un
ritual care si–a pierdut functia religioasa. Tranzitia este de la mit–legenda plus
basm, toate caracterizate de functia lor, adica ce cred, simt oamenii referitor la
acestea.

Stalpul ritualic se refera la comunitatile primitive din Oceania pana in

America, miturile asiro–babiloniene, crestine;toate reprezinta centrul
universului, axis mundi printr–un copac, inaltimea, faptul ca e indreptat spre
cer face sa fie norma acest lucru; de la stalpii indienilor nord americani, la
templele aztecilor si pomul vietii in literatura crestina.

Ritul, mitul si conceptia primitivilor despre acestea stau la baza

intelegerii structurilor basmului. Trebuie analizat mitul si in ipostaza sa de
mit–viu – adica reprezentarea realitatilor pentru comunitatile respective.
Numai asa se pot descoperi adevaratele radacini ale basmului–surprinzand
desfasurarea nealterata a sa. Este lesne de inseles cum aceste mituri care
inseamna latura religioasa, creatoare, morala, modelul de urmat,au fost atat de
puternice in credinta omului primitiv, incat chiar si dupa venirea
crestinismului, cele doua au continuat sa existe in paralel, neexcluzandu–se.
Ca exemplu avem simbolul zeului Thor, la popoarele nordice,ciocanul care a
fost pus alaturi de cruce in amulete. O serie de ritualuri sau reminescente ale
acestora pot fi gasite in interiorul basmelor, iar descoperirea este fascinanta.
Sa gasesti intr-un basm cum e Harap–Alb (fie el si cult, este facut pe tiparul
unuia popular) referiri la lumea de dincolo in conceptia populara, ajutoarele–
reminescente ale unor zeitati pagane totemice, monstrii care pazesc diferite
obiecte pretioase–ca paznicii Infernului. Referiri mai pure, intr–un basm
popular ca ”Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” –interdictii,
incalcarea acestora, dorinta eterna a omului de a regasii nemurire dar si aceea
a eroilor din mituri care cauta izvorul tineretii vesnice.

Legaturile basmului cu mitul si ritul enuntate de Propp in lucrarea

„Radacinile istorice ale basmului fantastic”. Acesta mentioneaza faptul ca
basmul ar avea radacini in vanatoare si in oranduirea gentilica (frati, triburi ca
in societatile ameroindienilor) sau in agricultura. Aspectele acestea sunt clare
in ideea in care exista simboluri vechi pastrate din aceste indeletniciri arhaice
care se gasesc si in basme. Eroul din basme este pus la incercare, el trebuie sa
vaneze monstrul care cotropeste tinuturile sale sau ale viitorului socru.
Monstrul acesta este o ramasita a animalului totemic. La societatile primitive
proba initiatica de intrare in randul barbatilor consta pe langa izloarea de
comunitate, depasirea conditiei umane prin privarea de somn, hrana si apa,
dar si a vana animalul totemic, ca faza la sfarsitul perioadei de probe si apoi
eventuala insemnare a initiatului.

Legatura dintre basm si mit este una evidenta astfel: mitul relateaza
povestile zeilor si geneze, fie ale lucrurilor, obiceiurilor sau Universului.
Povestitorul este un factor important in basm , de unde si legatura cu mitul –
acesta era recitat in forma fixa , improvizatiile nu erau admise, intr-un anumit
interval si cu scopul intorcerii in timpul inceputurilor, al Creatiei; pentru a se
arata omului modelul creator; astfel exista basme care se recita de catre
oameni cu scopul de a imbuna zeii protectori animalieri pentru amuzament
sau pentru protectie.

In concluzie, astfel de comparatii si elemente comune se gasesc in mai

multe basme si mituri ale unor popoare aflate la o departare geografica mare
datorita fondului cultural comun, al basmului arhaic. Mentalitatea umana a
dezvoltat aceste mituri si simboluri din dorinte, aspiratii, temeri, fapte comune
ale omului in general. Astfel ne putem explica cum mitul irlandez despre Tir-
Na-Nog este asemanator basmului „Tinerete fara batranete si viata fara de
moarte”.